M&A

Valoarea totală a fuziunilor şi achiziţiilor derulate în România în 2014 a fost aproape de 1,2 miliarde de Euro, potrivit unei analize PwC

pwc-logo_1
image_pdfimage_print

Piaţa din România a înregistrat fuziuni şi achiziţii în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de Euro în 2014, nivel similar celui din 2013, potrivit unei analize a PwC România.

Valoarea totală a pieţei fuziunilor şi achiziţiilor din România a fost a treia cea mai mare din regiunea Europei Centrale şi de Est, după cea a pieţelor din Polonia şi Republica Cehă, ţări care în mod tradiţional au pieţe mai mari de fuziuni şi achiziţii. Atât valoarea pieţei globale de fuziuni şi achiziţii, cât şi cea europeană, au crescut în 2014, ajungând la nivele apropiate celui înregistrat în 2007, ce mai ridicat nivel din istorie pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii. 

Radu Stoicoviciu„În România, deşi s-a resimţit un nou entuziasm pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii, nu am revenit încă la nivelul de tranzacţionare de dinaintea crizei financiare”, a explicat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Consultanţă în Afaceri şi Management, PwC România.

 Sectoarele cele mai dinamice din punct de vedere al numărului de tranzacţii derulate în 2014 au fost IT&C, sectorul financiar şi cel de retail, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 20 de milioane de Euro, cele mai multe fiind tranzacţii de dimensiuni mici şi medii.

„În România procesul de negociere este destul de îndelungat, spre deosebire de pieţele mature (aşa cum este cea din Statele Unite ale Americii) unde activitatea de fuziuni şi achiziţii este o formă de „curăţare a pieţei”, iar tranzacţiile se încheie destul de rapid”, a declarat Anda Rojanschi, Partener, D&B David şi Baias, liderul echipei de tranzacţii.

Anda Rojanschi„Ne aşteptăm la o creştere solidă a activităţii de fuziuni şi achiziţii în România în 2015, stimulată de îmbunătăţirea perspectivelor de creştere economică şi revenirea încrederii investitorilor, luând în calcul şi recenta decizie a Băncii Centrale Europene de a injecta lichiditate suplimentară pe piaţa financiară, ceea ce sperăm că va duce şi la o creştere a investiţiilor străine în România”, a adăugat Anda Rojanschi.

În privinţa celor mai dinamice sectoare din punct de vedere al activităţii de fuziuni şi achiziţii, analiza PwC România subliniază potenţialul de tranzacţii în domeniul IT&C, în zona serviciilor medicale şi a serviciilor în general, în vreme ce sectorul financiar şi-ar putea continua procesul de consolidare.

PwC este principala firmă de consultanţă de fuziuni şi achiziţii din România, asistând tranzacţii cu o valoare totală de 1,2 miliarde de Euro în perioada 2007-2014, fiind implicată anul trecut în câteva tranzacţii notabile precum vânzarea Millenium Bank România către OTP Bank, vânzarea portofoliului de staţii radio deţinut de CME către RCS&RDS, sau achiziţionarea United Shipping Agency de către grupul chinez Nidera.

Despre D&B David şi Baias:

D&B David si Baias este societatea de avocatură corespondentă a PwC România, fiind integrată în reţeaua societăţilor de avocatură corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocaţi în 75 de jurisdicţii.

D&B David şi Baias este o societate de avocatură pentru afaceri. Echipa D&B David şi Baias oferă un pachet complet de soluţii integrate, novatoare şi pragmatice clienţilor multinaţionali şi locali, în următoarele domenii: societăţi comerciale şi grupuri de societăţi; fuziuni, achiziţii şi restructurări; proprietăţi imobiliare; relaţii de muncă; servicii financiare şi pieţe de capital; concurenţă şi ajutoare de stat; proprietate intelectuală; protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal; litigii fiscale şi comerciale.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

Share Button

Leave a Reply