ICCJ

ICCJ – Calificarea unei achiziții de bunuri drept transfer parțial de active. Condiții. Consecințe asupra dreptului de deducere a TVA

ham
image_pdfimage_print

Legislaţie relevantă:

Codul fiscal, art. 128 alin. (7)

Potrivit reglementărilor fiscale în vigoare, o persoană impozabilă are  dreptul  la deducerea taxei pe valoare adăugată, doar în  cazul  livrărilor de  bunuri  și  prestărilor  de  servicii achiziționate în folosul operațiunilor sale taxabile sau a celorlalte  categorii  de  operațiuni care  îi dau dreptul la deducere.

Achiziționarea de către o societate, persoană impozabilă, a unor materii prime, materiale auxiliare, obiecte de inventar, mijloace fixe ș.a. destinate realizării aceleași activități ca cea desfășurată anterior de către societatea vânzătoare, are caracterul unui transfer parțial de active, care  potrivit dispozițiilor art. 128 alin.(7) din Codul fiscal nu constituie livrare de  bunuri și, prin urmare, nu dă dreptul la deducere pentru taxa aferentă, întrucât ca operațiune neimpozabilă, nu intră în sfera de aplicare a  taxei pe valoare  adăugată.

Decizia nr. 2748 din 5 martie 2013

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC RR SRL  a chemat în judecată pe pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București solicitând anularea Deciziei nr. 253/07.07.2010  emisă de ANAF – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva Raportului de Inspecție Fiscală înregistrat sub nr. 2461633/24.09.2009 și a Deciziei de Impunere nr. 162/25.09.2009, anularea actelor administrativ-fiscale, exonerarea sa  de la plata către bugetul de stat a sumei 1.196.344 lei, din care: 1.053.392 lei, reprezentând T.V.A. stabilita suplimentar si rămasa de plata și 142.952 lei, reprezentând obligații fiscale accesorii și obligarea organului de inspecție fiscala la recunoașterea dreptului la rambursare a sumei de 184.255 lei, solicitata la rambursare prin decontul de taxa pe valoarea adăugata cu sold suma negativa si opțiune de rambursare, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Sector 6 sub nr.977195500/24 aprilie 2009.

 Prin sentința  civilă nr. 4738 din  15  iulie  2012 Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru  a pronunța  această  soluție, instanța de fond a reținut  că reclamanta a susținut că cele 7 facturi au fost emise de către vânzătorul S.C. R S.R.L. către cumpărătorul S.C. RR S.R.L. urmare a tranzacțiilor de vânzare de bunuri ce a avut loc între cele două persoane juridice, iar cu privire la bunurile vândute de S.C. R S.R.L. către reclamantă organul fiscal a decis, în mod eronat, și fără a proba, că ne aflăm în prezența unui transfer de active,  califică aceste achiziții ca “transfer de afacere”, efectuat ca urmare a vânzării așa cum este definit de art. 128 alin. (7) din Legea 571/2003 – privind codul fiscal, ignorând ca acesta precizează expres si limitativ sfera de aplicare ca fiind „Transferul tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active” si ca nu face nicio referire la “transfer de afacere”.

Definiția transferului de active este dată de art.271 alin.3 pct.5 din Codul fiscal, care prevede că transfer de active reprezintă operațiunea prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una ori mai multe ramuri ale activității sale către altă societate, în schimbul transferării titlurilor de participare reprezentând capitalul societății beneficiare.

Instanța de fond a considerat că ceea ce trebuie stabilit, în speța de față este dacă, prin cele 7 facturi emise în luna februarie 2009, a avut loc o livrare de bunuri, așa cum este definită prin art.128 alin.1 din Codul fiscal, respectiv,  transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar, sau dacă de fapt, între cele două societăți, SC R SRL și SC RR SRL, a avut loc un transfer de active, așa cum noțiunea este definită prin dispozițiile legale arătate.

Constatările din Raportul de inspecție fiscală, expun anumite elemente de fapt, care, coroborate și privite în ansamblul lor, conduc la ideea că SC R SRL, nefiind dizolvată, a transferat către SC RR SRL o ramură a activității sale economice, care poate fi considerată o structură independentă.

S-a mai reținut în mod corect în decizia de soluționare a contestației că,  în cadrul unui transfer de active neimpozabil,  trebuie să se aibă in vedere ansamblul elementelor tranzacționate si modalitatea concreta in care se realizează operațiunea, astfel încât intre părți sa nu se realizeze o simpla vânzare de bunuri, ci o veritabila “transferare a afacerii” de la vânzător la cumpărător, caracterizata prin posibilitatea tehnica si funcționala a cumpărătorului de a continua in mod independent activitatea economica căreia i-au fost atribuite inițial elementele tranzacționate, dar si prin intenția acestuia de a continua aceeași activitate, fără lichidarea imediata a afacerii cumpărate si vânzarea stocurilor.

Chiar dacă legislația fiscală nu face referire la noțiunea de “transferare a afacerii”, nefiind consacrată legislativ o asemenea expresie, totuși, aceasta vizează înstrăinarea unei părți al activității, prin transferul activelor care erau folosite în cadrul acelei activități, în speță activitatea în cauză fiind producția de radiatoare.

Inspectorii fiscali au constatat în urma controlului încrucișat efectuat la cele două societăți, că, activele au fost vândute cu ocazia reorganizării activității, in februarie prin preluarea activității de producție de către SC RR SRL, persoana juridica distincta, nou înființata, afiliata cu SC R SRL, prin asociat si administrator, aceste active nu au părăsit incinta din spațiul situat in Bd. X nr.y, ulterior vânzării.

De asemenea, SC R SRL a desfășurat activitatea de producție radiatoare pana la data de 31.01.2009, ultima predare produse finite de către Secția Ambalare (aflata ultima in flux fabricație) către gestiunea produse finite s-a efectuându-se în data de 03.02.2009 (radiatoare ce se aflau la 31.01.2009 in producție in curs la secția Ambalare, cu finalizare 100% nepredate la gestiunea produse finite)”, utilajele de producție utilizate de către SC R SRL in desfășurarea producției de radiatoare au fost vândute către SC RR SRL, cu excepția unor mijloace fixe nevândute, având durata de viață expirată, amortizată integral.

Alte mijloace fixe vândute către SC RR SRL (instalații, tubulatura, atelier mecanic, birou) au fost utilizate de către SC R SRL în alte activități.

 Prin contractul de novație din data de 25.03.2009  SC RR SRL a preluat toate drepturile si obligațiile SC  R SRL ce decurg din convenția de credit 010-2064/CES2-RG/2006/14.12.2006, încheiată cu Banca X și din Condițiile speciale de finanțare nr.1/02.03.2007 la Contractul de credit datat la 02.03.2007 încheiat cu Banca Comercială Y, ce viza mijloacelor fixe, iar, ca efect al novației s-a încheiat actul adițional nr.2/25.03.2009   la   Contractul   de   cesiune   a   creanțelor   nr. 010-2064/CES1-RG/2006/14.12.2006, prin care SC R SRL cesionează băncii X, în vederea garantării obligației de rambursare a creditului, precum si a dobânzilor, comisioanelor si a celorlalte costuri aferente, acordate de bancă lui SC RR SRL, toate creanțele sale, precum și accesoriile acestora, creanțe constând în încasările în lei/sau valuta provenind din relațiile comerciale dintre SC R SRL si clienții săi, având calitatea de debitori cedați.

 În sfârșit, și în ceea ce privește personalul de specialitate angrenat în activitatea de producție radiatoare, după data de 31.01.2009, data de la care societatea nu a mai desfășurat activitatea de producție radiatoare, o parte au demisionat, o parte au fost redistribuiți în alte departamente de activitate, iar pentru o alta parte a acestuia relațiile contractuale cu angajatorul SC R SRL s-au menținut pana la expirarea perioadei de preaviz, respectiv 24.07.2009, ca urmare a concedierilor individuale/colective”.

Ceea ce este relevant din punct de vedere al personalului de specialitate, este că, mare parte din personalul utilizat direct in activitatea de producție radiatoare de către SC RR SRL,  provine din personalul care a fost utilizat in aceeași activitate in perioada anterioara de către SC R SRL,  iar o parte din clienții si furnizorii SC R SRL au devenit ulterior înființării SC RR SRL clienții, respectiv furnizorii acesteia.

Prin urmare,Curtea de Apel  a apreciat că  susținerea societății potrivit  căreia nu ar putea fi vorba de un transfer de afacere în lipsa transferării și a clientelei, este neîntemeiată, fiind suficient ca o parte din clienții și furnizorii  cedentului să devină ulterior înființării noii societăți care a preluat o parte din active, clienții, respectiv furnizorii acesteia, doar în ceea ce privește segmentul preluat, respectiv producția de radiatoare.

Or, având în vedere această situație de fapt, în contextul în care  SC R SRL nu a mai desfășurat începând cu luna februarie 2009, activitatea de producție radiatoare, iar SC RR SRL desfășoară activitate de producție radiatoare din 06.02.2009, utilizând mijloace fixe achiziționate de la SC R SRL cu factura nr.9000928/28.02.2008, rezultă că, în perioada 06.02.2009-28.02.2009, SC R SRL a vândut active aferente desfășurării producției de radiatoare, constând în materii prime, materiale, materiale auxiliare, materiale pentru ambalat, semifabricate, produse finite, obiecte de inventar, mijloace fixe, care constituie din punct de vedere tehnic, structura capabilă să desfășoare activitate economică separată, astfel încât, activitatea economică transferată a permis continuarea ei de către  SC RR SRL, ceea ce califică această tranzacție drept transfer de afacere, încadrându-se astfel în prevederile art. 128 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

Susținerile reclamantei că rapoartele de inspecție fiscale sunt contradictorii cu privire la operațiunile fiscale și contabile efectuate de cele 2 societăți în urma tranzacției respective, în sensul că, în raportul de inspecție fiscală întocmit cu ocazia controlului efectuat la S.C. R S.R.L.,  organul de control stabilește ca vânzătorul SC R SRL în mod corect a înregistrat sumele reprezentând baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată, că a evidențiat corect în deconturile de taxa pe valoarea adăugată aferente perioadei 06.02.-31.07.2009 și că a achitat corect și la scadență taxa pe valoarea adăugată de plată, dar nu acordă cumpărătorului, respectiv reclamantei, drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă, motivând că vânzătorul SC R SRL trebuia să nu emită facturi, să nu înregistreze în evidența contabilă taxa pe valoarea adăugată colectată înscrisă în acestea și nici să o evidențieze în deconturile de taxa pe valoarea adăugată, nu pot fi reținute.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 18.09.2009 și înregistrat la organul fiscal sub nr.2461475/18.09.2009, în cadrul controlului încrucișat, inspectorii fiscali constată situația de fapt, așa cum rezultă din evidențele contabile ale societății, din situația faptică constatată și din explicațiile reprezentantului legal, reținând că aceste sume înscrise în facturile menționate au fost înregistrate corect în jurnalele de vânzări, în balanțele de verificare și evidențiate în deconturile de TVA, aferente perioadei 06.02.2009-31.07.2009, ca operațiuni contabile, din punct de vedere al regularității înregistrării unei asemenea operațiuni, fără să aprecieze asupra naturii operațiunii în sine.

De altfel, nu avem de a face cu un Raport de inspecție fiscală ci cu un control încrucișat, finalizat cu un proces-verbal, prin care se constată efectiv situația de fapt, acest proces-verbal, conducând la finalizarea inspecției fiscale, în ceea ce privește societatea reclamantă.

Invocarea de către reclamantă a existenței unor reglementări, cuprinse în Codul fiscal, interpretabile și lipsurile și echivocitatea multor dispoziții legale, în special cele din domeniul fiscal,  lucru care a pus-o în situația de a interpreta și aplica aceste dispoziții legale echivoce, de natură să genereze confuzii și incertitudine, cu privire la procedura transferului de active „efectuat cu ocazia transferului de active” – în situația vânzării, nu poate fi reținută, întrucât vânzarea nu s-a efectuat printr-o singură factură, activele au fost împărțite în mai multe facturi, or nu se poate susține că dispozițiile art. 1551 alin.(10) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, privind transferul parțial sau integral de active și prevederile art. 128 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, sunt neclare și nici că reclamantul nu avea cunoștință că ceea s-a transferat de la S.C. R S.R.L. la S.C. RR S.R.L., nu erau doar bunurile în sine, ci chiar activitatea de producție a radiatoarelor, cu atât mai mult cu cât, cele două societăți aveau administrator în persoana aceleiași persoane.

De asemenea, susținerea că, prin facturarea bunurilor comercializate între cele două societăți, Statul Român nu a suferit niciun prejudiciu în sensul că R SRL, vânzătorul, a virat la bugetul de stat TVA aferentă tranzacțiilor, iar reclamanta a exercitat dreptul de deducere,a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat dreptul de deducere a unei sume cu titlu de TVA pentru care nu avea dreptul la deducere, având posibilitatea să-și recupereze TVA nedeductibil de la SC R SRL, prin corecția facturilor emise în mod eronat cu TVA, întocmirea documentului specific reglementat de art. 1551 alin.(10) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal și restituirea taxei achitate în baza facturilor incorecte.

Împotriva hotărârii instanței de  fond, S.C. RR S.R.L., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și  netemeinicie. S-au invocat dispozițiile  art. 304 pct.8 și art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.

În susținerea acestor  critici, recurenta-reclamantă a  invocat faptul că  în timpul soluționării cauzei, prin HG nr.150/23 februarie  2011 au fost  aduse   precizări cu privire la  aplicarea legii respectiv a dispozițiilor  art. 128 alin.(7) Cod fiscal prin  introducerea la pct.6 alin.(10) din norme a  clarificărilor pe care instanța  de fond le-a  analizat.

Potrivit  susținerilor  recurentei-reclamante, aceste  precizări  se  referă tocmai la  apărarea  și menținerea dreptului  de  deducere a  TVA-ului de către  cumpărător, în cazul transferului de active, prevăzut de art. 128 alin.(7).

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a analizat  aspectele  invocate  în ce privește transferul de  active în raport  de  conținutul HG nr. 150 din  23  februarie  2011, motiv pentru  care această omisiune constituie principala critică prevăzută   de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă.

Consideră recurenta-reclamantă  că față de  prevederile  legale invocate și având  în vedere  caracterul  explicativ al  normelor  metodologice  de  aplicare  a  Titlului  VI din  Codul fiscal, precum  și faptul că dispozițiile art. 128 alin.(7) din  Codul fiscal nu au  suferit  modificări, prevederile legale  cu privire  la transferul de  active  se aplicau în același mod  și  înainte de  introducerea  la pct.6 alin.(10)din norme, a clarificărilor prin  Hotărârea Guvernului nr. 150 din 23 februarie 2011, invocând în acest sens o adresă a Ministerului Finanțelor Publice, nr. 421868 din  29 septembrie  2011.

Recurenta-reclamantă a susținut  că, în cauza dedusă  judecății, încadrarea sau nu a operațiunilor efectuate  drept transfer de  active în sensul art. 128 alin.(7) din Codul  fiscal  este lipsită de efecte, având în vedere faptul că aceasta a aplicat regimul de taxare, iar  aplicarea lui pentru transferul de active de către persoanele  impozabile  nu poate fi  sancționată de organele de inspecție fiscală, în sensul anulării dreptului de deducere a taxei la beneficiar, astfel cum  prevăd normele  metodologice  de aplicare a  textului de lege menționat.

Recursul  este  nefondat.

Obligațiile fiscale supuse controlului instanței  de contencios   administrativ și fiscal pe calea prevăzută de art. 218 alin.(2) Cod procedură fiscală constau în taxa pe valoarea adăugată stabilită  suplimentar  prin  decizia  de impunere  nr. 162 din  25  septembrie 2009 în valoare  de  1.053.392 lei și accesorii în sumă de 142.952 lei în baza raportului de inspecție fiscală nr. 2461633/24 septembrie 2009, obligații fiscale suplimentare, menținute  prin Decizia  nr. 253/7 iulie 2010 privind soluționarea contestației administrative a recurentei-reclamante.

 În esență problema de drept litigioasă privește  deductibilitatea  taxei pe valoare adăugată, aferentă celor  7 facturi  prin care  au fost efectuate  tranzacții între  SC R SRL în calitate de  vânzător și SC RR SRL în calitate de  cumpărător în legătură cu care  autoritatea  fiscală cât și   instanța de fond au reținut  că recurenta-reclamantă nu poate beneficia de  dreptul de  deducere în conformitate cu dispozițiile  art. 146 alin.(1) lit.a) din Codul  fiscal.

Prima instanță  în mod corect  și  în acord cu   întregul material probator administrat  în cauză cât și a  dispozițiilor legale, incidente a apreciat  că reclamanta  în calitate de  beneficiară  a unui transfer de active – astfel cum este  acesta  definit de  dispozițiile art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, nu poate beneficia de un drept de deducere.

Potrivit  dispozițiilor  art. 126 din Legea nr.571/2003 privind  Codul  fiscal cu  modificările  și completările  ulterioare:

„(1) Din punct de vedere al  taxei  sunt operațiuni impozabile  în România cele care  îndeplinesc  cumulativ următoarele condiții:

a)operațiunile care, în sensul  art. 128-130 constituie  sau  sunt asimilate cu o  livrare  de bunuri sau o  prestare de  servicii în sfera taxei, efectuate  cu  plată; […]”.

„Art.128 – (1) Este  considerată  livrare de bunuri transferul  dreptului de a dispune  de  bunuri  ca și  proprietar.

(7) Transferul tuturor activelor  sau al  unei părți a acestora, efectuat  cu ocazia transferului de active  sau, după caz, de pasive, indiferent dacă este  realizat ca urmare a  vânzării  sau ca  urmare a  unor  operațiuni precum  divizarea, fuziunea ori ca aport  în natură la capitalul unei  societăți, nu constituie livrare de bunuri, dacă  primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul activelor  este  considerat  a fi  succesorul  cedentului  în ceea ce  privește  ajustarea dreptului de   deducere  prevăzută de lege.”

Potrivit art. 146 –„(1) Pentru exercitarea dreptului de  deducere  a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a)pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost  ori urmează  să-i fie livrate sau serviciilor  care  i-au fost ori  urmează să-i fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile  art. 155”.

Cu privire la transferul total sau parțial al activelor, dispozițiile  pct.6 alin.(8) din Normele  metodologice  aprobate  prin HG  nr. 44/2004, cu modificările  și completările ulterioare, prevăd  că  se consideră  transfer parțial  de active în sensul  art. 128 alin.(7) din  Codul fiscal transferul  tuturor  activelor  sau al  unei părți din activele învestite într-o anumită  ramură a activității economice, dacă acestea  constituie  din  punct de vedere  tehnic o  structură independentă, capabilă să efectueze  activități  economice separate, indiferent dacă este realizat ca  urmare a vânzării  sau  ca urmare  a unor  operațiuni precum  divizarea, fuziunea ori ca aport în natură  la  capitalul unei societăți.

De asemenea, se consideră că transferul parțial are loc și în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de  cedent nu sunt  înstrăinate ci realocate altor  ramuri  ale  activității aflate în uzul cedentului.

Potrivit acelorași dispoziții, pentru ca o  operațiune  să poată fi  considerată transfer de active, în sensul art. 128 alin.(7) din  Codul fiscal, primitorul activelor  trebuie să  intenționeze  să  desfășoare  activitatea  economică sau parte din  activitatea  economică care i-a fost transferată, să nu  lichideze  imediat activitatea  respectivă și, după caz, să vândă eventualele stocuri.

Pentru calificarea  unei activități ca transfer  de active,  nu este  relevant dacă primitorul activelor este autorizat pentru  desfășurarea activității care i-a fost transferată sau dacă are în obiectul de activitate respectiva activitate. În acest sens a fost  pronunțată hotărârea Curții Europene de Justiție în  cazul  C-497/01 – Zita Modes.

Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că orice persoană impozabilă are  dreptul  la deducerea taxei pe valoare adăugată, doar în  cazul  livrărilor de  bunuri  și  prestărilor  de  servicii achiziționate în folosul operațiunilor sale taxabile sau a celorlalte  categorii  de  operațiuni care  îi dau dreptul la deducere.

În cazul transferului parțial sau total al activelor unei peroane impozabile, care  potrivit  dispozițiilor legale  nu constituie o livrare de  bunuri  conform  art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, nu îi este aplicabil dreptul de deducere  al  taxei  aferente  acestei  operațiuni neimpozabile  întrucât aceasta  nu intră în  sfera de  aplicare a  taxei pe valoare  adăugată.

În speță, astfel cum  în mod corect  a reținut  și  instanța de  fond, recurenta-reclamantă SC RR SRL nu poate  beneficia de  dreptul de  deducere a taxei   pe valoare adăugată aferentă achizițiilor de la SC R SRL, achiziții constând în  materii prime, materiale auxiliare, materiale pentru ambalat, semifabricate, produse finite, obiecte de inventar și mijloace fixe utilizate în producția de radiatoare a vânzătorului  și destinate pentru  aceeași activitate, întrucât achizițiile  respective reprezintă  un transfer parțial de active, care este neimpozabil conform  dispozițiilor  art. 128 alin.(7) din  Legea nr. 571/2003 privind Codul  fiscal, pentru care nu este  prevăzută  deducerea în conformitate cu  prevederile art. 146 alin.(1) lit.a) din  Codul  fiscal.

În ceea ce privește  criticile  formulate de  recurenta-reclamantă  potrivit cărora la încadrarea achizițiilor analizate  în dispozițiile  art. 128 alin.(7) Cod fiscal instanța de fond  ar fi  avut în vedere   doar  Normele  metodologice  prevăzute de  HG nr. 1630 din  31 decembrie   2009 fără a analiza și normele  metodologice cuprinse  în  HG nr. 150 din  23  februarie  2011, instanța  de control  judiciar le apreciază ca fiind  nefondate întrucât, astfel cum rezultă  chiar  din adresa nr. 421866/29 septembrie 2011 emisă de  Ministerul Finanțelor Publice invocată de recurentă, prevederile art. 128 alin.(7) din Codul fiscal cu privire la  transferul de  active  nu au  fost modificate și se aplicau în același mod și înainte de  introducerea  clarificărilor  de la pct.6 alin.(10) din norme prin HG nr.150/2011.

Nefondate sunt și criticile recurentei-reclamante potrivit  cărora indiferent de încadrarea sau nu a operațiunilor drept transfer de active, în sensul art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, aceasta ar fi  lipsită de  efecte  întrucât  recurenta a aplicat regimul de taxare  iar  aplicarea  acestuia  nu poate fi  sancționată cu  anularea dreptului de  deducere întrucât conform normelor  metodologice invocate  respectiv pct.6 alin.(10) din HG  nr. 150/2011,  aplicarea  regimului de taxare pentru transferul de active de către persoanele  impozabile nu va fi sancționată de către  organele  fiscale  în sensul  anulării  dreptului de deducere a taxei  la beneficiar decât în situația în care operațiunile  respective sunt  taxabile prin  efectul legii sau prin opțiune, ceea ce nu este cazul în speța dedusă  judecății.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă are posibilitatea  legală de a-și recupera TVA-ul nedeductibil de la  cedentul afacerii SC R SRL, astfel cum s-a menționat atât în decizia nr.253/07.07.2010 privind soluționarea  contestației  sale  cât și prin  sentința instanței de fond, solicitându-i  acestuia  corecția facturilor  emise  eronat  cu TVA, întocmirea documentului prevăzut de art.1551 alin.(10) din  Codul fiscal și  restituirea  taxei achitate  în baza  facturilor  incorecte.

Având  în vedere  toate aceste  considerente, Înalta Curte reținând că  sentința  instanței de fond  este  legală și  temeinică, neexistând  motive de  casare  sau  modificare a  acesteia, în temeiul  dispozițiilor  art. 312 alin.(1) Cod procedură civilă, coroborat cu  art. 20 din Legea nr. 554/2004  a contenciosului administrativ, a respins recursul  formulat  în cauză, ca nefondat.

Share Button

Leave a Reply