ICCJ

ICCJ – Prestaţii sociale acordate în temeiul Legii nr. 448/2006

ham
image_pdfimage_print

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 488/2006, art. 58 alin. (13)

Constituţia României, art. 1 alin. (4)

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (13) din Legea nr. 488/2006, „cuantumul  drepturilor  se actualizează anual cu indicele  creșterii  preţului de consum, prin hotărâre a  Guvernului”.

Singurul în măsură să aprecieze oportunitatea, necesitatea și posibilitatea concretă de realizare a indexării prevăzute de aceste dispoziţii legale este Guvernul României, doar acesta putând decide asupra măsurii cu luarea în considerare a tuturor aspectelor de ordin bugetar precum și a altor elemente ce ţin de impactul crizei economice sau de angajamentele asumate de România faţă de instituţiile financiare internaţionale.

Prin urmare, este greșit a considera că instanţa de judecată poate aprecia în locul Guvernului acordarea acestei indexări, o astfel de interpretare conducând implicit la eludarea întregii proceduri prealabile de avizare a proiectului hotărârii de Guvern supusă aprobării și, mai ales, la o depășire a atribuţiilor puterii judecătorești, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Decizia nr. 551 din 5 februarie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanţii D.V. și D.C. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale, Guvernul României și Direcţia de Muncă și Protecţie Socială a Municipiului București (actuala Agenţie pentru Plăţi și Inspecţie Socială a Municipiului București), solicitând obligarea acestora la adoptarea hotărârii de guvern și a actelor normative subsecvente pentru actualizarea și indexarea cuantumului prestaţiilor sociale plătite conform Legii nr. 448/2006.

În fapt, reclamanţii au arătat că au gradul de handicap accentuat, în conformitate cu certificatele de încadrare în grad de handicap nr. xx5 din 01.03.2011 și nr. xx2 din 01.03.2011 emise de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi, veniturile lor fiind de 234 lei, fiecare.

Prin mai multe adrese, ultima datată 25.05.2011, au solicitat acordarea indemnizaţiei pentru persoane cu handicap în cuantum actualizat cu indicele creșterii preţurilor de consum.

În răspunsurile primite s-a precizat că prin adresa MMFPS din 05.03.2010 s-a comunicat faptul că „în bugetul de stat pe anul 2010 … sumele prevăzute în bugetul MMFPS pentru acordarea prestaţiilor sociale au fost fundamentate pe baza prestaţiilor sociale acordate în anul 2009”.

În drept reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 58 alin. (4) și 13 din Legea nr. 448/2006, conform cărora cuantumul prestaţiilor sociale va fi actualizat anual, cu indicele preţurilor de consum:

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepţia netimbrării acţiunii, pe fond solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile și excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

De asemenea, pârâta Agenţia de Plăţi și Inspecţie Socială a Municipiului București-APISMB (fosta Direcţie de Muncă și Protecţie Socială a Municipiului București) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin sentinţa civilă nr. 2384 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel București, Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepţiile netimbrării și inadmisibilităţii ca neîntemeiate.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale și Direcţia de Muncă și Protecţie Socială a Municipiului București (actuala Agenţie de Plăţi și Inspecţie Socială a Municipiului București.

A respins acţiunea formulată împotriva acestor pârâţi în consecinţă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.V. și D.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A obligat pârâtul Guvernul României la adoptarea hotărârii în aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006.

A anulat cererea având ca obiect obligarea la adoptarea „actelor normative subsecvente”.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Excepţia netimbrării este neîntemeiată, deoarece reclamanţii au fost citaţi pentru termenul din 07.02.2012 cu obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, obligaţia fiind îndeplinită, iar la data de 05.02.2012, reclamanţii au depus la dosar chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru, precum și timbrul judiciar.

Excepţia inadmisibilităţii nu este întemeiată, deoarece dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile în cazul actului administrativ tipic, având ca scop exercitarea dreptului la revocarea acestuia de către autoritatea publică emitentă sau cea ierarhic superioară, nu și în cazul refuzului nejustificat, iar din actele depuse rezultă că ambii reclamanţi s-au adresat cu cereri Guvernului României în perioada 2009-2011, cereri remise spre analiză Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), Direcţiei Generale pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap (DGPPH), Direcţiei de Muncă și Protecţie Socială a Municipiului București (DMPS Mun. București) și Direcţiei Generale de Asistenţă Socială (DGAS).

În ceea ce privește excepţiile lipsei calităţi procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecţiei Sociale și a Agenţiei de Plăţi și Inspecţie Socială a Municipiului București (fosta DMPS Mun. București), prima instanţă le-a apreciat întemeiate, având în vedere obiectul acţiunii – obligarea la emiterea Hotărârii de Guvern – subiectul de drept pasiv al raportului juridic dedus judecăţii fiind Guvernul României.

Pe fondul acţiunii, instanţa de fond a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006 invocate de reclamanţi, potrivit cărora „Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creșterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului”, nu rezultă că legiuitorul a lăsat la aprecierea Guvernului oportunitatea emiterii unei hotărâri pentru actualizarea cuantumului drepturilor.

În acest sens a apreciat prima instanţă că legiuitorul a instituit în sarcina Guvernului obligaţia actualizării anuale a cuantumului drepturilor, astfel încât acest capăt de cerere este întemeiat.

În ce privește cererea de obligare la emiterea actelor normative subsecvente, instanţa a constatat că obiectul nu este individualizat, neîndeplinind condiţiile formale reglementate de art. 112 C.pr.civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând sentinţa  pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele   motive:

Instanţa   de fond   nu a  analizat   și nu a  apreciat   corect   înscrisurile  depuse  la dosar  și nici  situaţia de fapt și de drept, pronunţând o hotărâre cu depășirea atribuţiilor puterii   judecătorești și cu  încălcarea principiului  separaţiei   puterilor în stat consacrat de prevederile   art. 1 alin. (4) din Constituţia  României.

Arată   recurentul   că din   punctul   de vedere   al principiului   de acordare al drepturilor   pentru persoane   cu  handicap, cuantumul  aferent  acestor drepturi   se acordă   din bugetul   de stat, fără   ca persoana să vireze   o contribuţie specială către acest buget. Așadar, arată   recurentul Guvernul României aceste   drepturi nu pot fi   considerate   un bun sau  o proprietate a  persoanei, ci drepturi de protecţie  socială, cuantumurile  acestora   se stabilesc  prin acte   normative, ţinând  cont   însă de   condiţiile   socio-economice ale ţării.

În acest  sens se arată   de recurent jurisprudenţa  CEDO recunoaște   dreptul   autorităţilor   de a alege   mijloacele   cele  mai adecvate în  atingerea  scopului  și  stabilirii   unui  echilibru între   cheltuielile și veniturile publice, exemplificând  cauza  Pamfil c. României, cauza Salvetiic c. Italiei, cauza   Stec  și alţii   c. Regatului Unit.

În drept, cererea   de recurs se întemeiază   pe dispoziţiile   art. 304 pct. 4 și 9, art. 3041 C.proc.civ.

Reclamanţii au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea acesteia ca nefondată, întrucât instanţa de fond a  obligat   în mod corect   recurenta să   aplice  prevederile  legii care este în vigoare.

Arată   intimaţii – reclamanţi că adresa Ministerului Muncii Familiei și Protecţiei Sociale  nu este de natură a exonera  Guvernul României de obligaţia   de a  aplica   prevederile  legale.

Intimata – pârâtă Agenţia de Plăţi și Inspecţie Socială a  Municipiului București (fosta APSM București, fosta  DMPSM București) a  formulat   întâmpinare și a  solicitat  menţinerea  sentinţei civile recurate   în ceea ce  privește excepţia lipsei   calităţii procesual pasive a  acesteia, invocând în drept  prevederile Legii   nr. 448/2006 republicată.

Ministerul Muncii Familiei și Protecţiei Sociale a formulat  întâmpinare la cererea   de recurs, solicitând menţinerea  soluţiei   instanţei   de fond  privind  respingerea  capătului  de cerere privind   obligarea instituţiilor publice pârâte la emiterea unor acte normative subsecvente pentru   materializarea   actualizării   învederate.

La dosar  s-au depus înscrisuri în conformitate  cu prevederile  art. 305 C.proc.civ.

Considerentele și soluţia  instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 3041 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că aceasta  este  fondată pentru următoarele  considerente:

  Reclamanţii  au dedus judecăţii   instanţei   de contencios   administrativ o acţiune   privind obligarea  pârâtelor  Ministerul Muncii Familiei și Protecţiei Sociale, Guvernul României și Direcţia de Muncă și Protecţie Socială a Municipiului București să adopte   Hotărârea  Guvernului   și actele  normative subsecvente pentru actualizarea și indexarea cuantumurilor   prestaţilor sociale plătite   conform Legii nr. 448/2006.

Potrivit art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006 „Cuantumul  drepturilor  se actualizează anual cu indicele  creșterii  preţului de consum, prin hotărâre a  Guvernului”.

Înalta Curte constată  că în  mod greșit instanţa de fond a  interpretat aceste  dispoziţii   legale în sensul   că legiuitorul nu a lăsat   la aprecierea Guvernului   oportunitatea   emiterii   unei hotărâri de Guvern pentru   actualizarea  cuantumului drepturilor, deoarece  norma  este  în opinia   instanţei   fondului  obligatorie.

Din actele   dosarului  rezultă că MMFPS – DGPPH  a  înaintat un proiect de hotărâre de guvern privind actualizarea  cuantumului   drepturilor  prevăzute  de art. 58 din Legea  nr. 448/2006  iar acest   proiect se află în prezent în procedura de avizare, urmând ca după obţinerea   avizelor ministerelor de resort, avizul Consiliului   Legislativ să fie   supus   aprobării   Guvernului.

Așa cum  a  arătat  recurentul  Guvernul   României, acesta  este singurul în  măsură să  aprecieze  oportunitatea, necesitatea, posibilitatea  concretă de realizare a   acestei   indexări, având  în vedere  toate  aspectele  de ordin bugetar și impactul semnificativ al crizei  economice și a  angajamentelor   asumate de Guvern către  instituţii  financiare internaţionale.

Prin urmare, este greșit a  considera că poate aprecia instanţa  de judecată în locul Guvernului României toate aceste aspecte și mai ales nu poate trece, eluda instanţa de judecată întreaga procedură prealabilă de avizare a proiectului   de hotărâre de guvern supusă aprobării.

Este  vorba   de o depășire în cauză a   atribuţiilor   puterii judecătorești și o încălcare a   principiului   separaţiei puterilor în stat consacrat de   art. 1 alin. (4) din Constituţia   României.

Temeiul legal   al soluţiei   adoptate   de instanţa   de recurs

Faţă de cele  arătate  mai sus, în conformitate   cu prevederile   art. 312 alin. (1) raportat la art. 4 C.proc.civ., s-a  admis  recursul, s-a modificat sentinţa atacată, în sensul că s-a admis excepţia inadmisibilităţii și, în consecinţă, s-a respins ca inadmisibilă cererea privind obligarea pârâtului Guvernului României la adoptarea hotărârii în aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (13) din Legea nr. 448/2006, de asemenea s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Share Button

Leave a Reply