Fiscalitate

25 mai este termenul limită pentru declararea veniturilor

image_pdfimage_print

ANAF reaminteşte contribuabililor că 25 mai 2016 este termenul limită pentru depunerea Declaratiei 200 privind veniturile realizate în România în 2015.

Formularul poate fi completat oricând online, prin accesarea „Serviciului Privat Virtual” la adresa https://pfinternet.anaf.ro. Alternativ, utilizând un certificat digital, formularul poate fi completat prin accesarea adresei www.eguvernare.ro, secţiunea „Depunere declaraţii”. De asemenea, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poştă, sau depus direct la registratura administraţiei fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Trebuie să completeze această declaratie persoanele fizice care realizează în România, individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din:

1. activităti independente;

2. cedarea folosintei bunurilor;

3. activităti agricole, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real;

4. piscicultură;

5. silvicultură;

6. transferul titlurilor de valoare, altele decât părtile sociale şi valorile mobiliare în cazul societătilor închise;

7. operatiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operatiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate şi supravegheate de Comisia Natională a Valorilor Mobiliare;

8. jocuri de noroc.

Declaratia 200 se depune şi de către persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European care obtin venituri din activităti independente din România şi optează pentru regularizarea impozitului în România, începând cu 1 iunie 2015.

Pentru mai multe detalii, consultati acest link.

Share Button

Leave a Reply