ICCJ

ICCJ – Obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii

ham
image_pdfimage_print

Legislaţie relevantă:

art. 24 alin. (1) și (2) din  Legea nr. 554/2004

Din conţinutul dispoziţiilor  art. 24 alin. (1) și (2) din  Legea nr. 554/2004, rezultă că se  aplică  conducătorului  autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate  o amendă de  20% din  salariul  minim  brut pe economie, pe zi de  întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de  întârziere, numai în  cazul în care  termenul  de punere în executare a hotărârii judecătorești nu este  respectat.

Prin urmare, obligarea unei autorităţi publice  la  plata  daunelor cominatorii anterior împlinirii termenului în interiorul căruia aceasta are obligaţia să execute  hotărârea, este nelegală.

Decizia nr. 1048 din 28 februarie 2012

Prin sentinţa nr.2485 din 29 martie 2011, Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii WT și WMA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 300 lei/zi de întârziere și sub sancţiunea amenzii conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Prin aceeași sentinţă, instanţa de judecată a respins cererea reclamantei privind plata daunelor morale, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 1554/31.03.2004, Primarul Municipiului Arad a propus acordarea de măsuri reparatorii constând în drepturi bănești de 405.907.635 lei (calculate la 23.01.2004), pentru cota de ¼ din apartamentele 6,8 și 9 situate în Arad, petenţilor WT și WG, pentru cota ¼ din terenul aferent acestora, transmiţându-se dreptul de folosinţă special prevăzut de titlul II art. 2 din OUG nr.184/2001.

De pe urma defunctului WG, decedat la 21.02.2009, a rămas moștenitoare soţia sa, WMA.

Dispoziţia și actele ce au stat la baza acesteia au fost înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.

În analiza legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, pârâta a constatat, conform apărărilor formulate prin întâmpinare, lipsa unor înscrisuri (privind suprafeţele apartamentelor, acte privind calitatea de moștenitor, situaţia încasării despăgubirilor, acte de identitate).

A arătat pârâta că dosarul a fost repartizat evaluatorului desemnat aleatoriu.

Din actele depuse la dosar rezultă că la data de 4 mai 2010, reclamanţii au comunicat pârâtei copiile actelor privind calitatea de moștenitor și celor de identitate.

La dosar au fost depuse copiile declaraţiilor cu semnătura legalizată ale petenţilor referitoare la faptul că nu au primit despăgubiri referitoare la vreun imobil din România și adresa nr. 2646/840/11.07.2001 a SC „R” SA Arad din care rezultă suprafeţele apartamentelor preluate de stat în baza Decretului 92/1950.

Se constată că de la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării au trecut șapte ani, că la dosar au fost depuse toate actele solicitate de Comisia Centrală, iar dosarul a fost înaintat expertului desemnat de autoritate în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Instanţa de fond reţine că prin Legea nr.247/2005 nu au fost stabilite termene speciale de soluţionare a cererilor, devenind aplicabile astfel dispoziţiile de drept comun, prevăzute de Legea contenciosului administrativ.HG nr.

Conform art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004: „se poate adresa instanţei de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri”.

Termenul legal de 30 de zile de soluţionare a cererii fiind depășit, se constată că propunerea acordării de despăgubiri este emisă în martie 2004, fiind depășit orice termen rezonabil justificat de încărcătura autorităţii competente în emiterea titlului.

Statul, prin instituţiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor vinovate de neîndeplinirea sarcinilor în cadrul autorităţii, dar și pentru organizarea necorespunzătoare a activităţii de executare a legii, concretizată în lipsa cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor legale in cadrul unor termene rezonabile. Astfel, împrejurarea că pe rolul Comisiei sunt înregistrate foarte multe dosare reprezintă o justificare a lipsei oricărei intenţii în întârzierea produsă, dar nu absolvă autoritatea de culpă în condiţiile în care persoanele îndreptăţite au conform legii dreptul la soluţionarea oricărei cereri într-un termen rezonabil, cel de drept comun fiind de 30 de zile.

Având în vedere aceste considerente și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, se impune obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, sub sancţiunea daunelor cominatorii în caz de neexecutare a obligaţiei în cuantum de 300 lei pe zi de întârziere și sub sancţiunea amenzii conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a apreciat că cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru daune morale nu este dovedită, având în vedere că reclamanţii nu au justificat daunele morale care le-ar fi fost produse prin nesoluţionarea cererii, și faţă de cadrul complex în care se desfășoară procesul administrativ de stabilire și plată a despăgubirilor.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta.

În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă  a susţinut în  esenţă că  sentinţa  atacată este nelegală și  netemeinică întrucât cererea precizatoare a acţiunii reclamanţilor nu le-a fost  comunicată, iar suma stabilită cu titlu de despăgubiri de  405.907.635 ROL reprezintă valoarea cotei de  ¾  din  apartamentele  cu nr. 1, 2, 3, 4, 5 și 7 din care a fost  scăzută  valoarea de  ¼ din apartamentele 6, 8 și 9  (cotă  atribuită  în natură).

 Astfel, susţine  recurenta că  intimaţii-reclamanţi deţin  în proprietate în întregime  apartamentele 6, 8 și 9 și au  dreptul la despăgubiri pentru cota de  ¾ din apartamentele  1, 2, 3, 4, 5 și 7 din care urmează  a fi scăzută  cota de  ¼  din apartamentele 6, 8 și 9, având în  vedere că  dosarul de  despăgubire al acestora cuprinde  trei dispoziţii  emise de  primărie.

Se critică sentinţa  atacată și în ceea ce  privește stabilirea  termenului de  30 de zile  sub  sancţiunea  de daune cominatorii de  300 lei/zi de întârziere și a  amenzii conform  art. 24 alin.(2) din  Legea nr.  554/2004, recurenta  apreciind că  instanţa de fond  a stabilit o  obligaţie  extrem de  oneroasă  în sarcina sa, prezumând neîndeplinirea  obligaţiei  impusă de  aceasta.

 Un alt  aspect  criticat de recurentă vizează   obligarea  sa la  plata  cheltuielilor de  judecată, apreciind că  în ceea ce privește cuantumul acestora, instanţa de  fond  avea  posibilitatea  aplicării  dispoziţiilor  art. 274 alin.(3) Cod procedură civilă.

În drept au  fost  invocate  dispoziţiile  HG nr. 361/2005, Legea nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005.

Intimaţii-reclamanţi WT și WMA au depus  note scrise solicitând  respingerea  recursului formulat  de  Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Înalta Curte  constată că  recursul este fondat, pentru considerentele  ce vor fi  expuse în continuare.

1. Cu privire la  criticile formulate  de recurenta-pârâtă vizând  încălcarea  principiului  contradictorialităţii și a  dreptului la apărare în raport de  necomunicarea  cererii  precizatoare formulată  de  reclamanţi la data de   22 martie  2011.

Instanţa de control judiciar constată că  susţinerile recurentei-pârâte  sunt  nefondate întrucât, astfel cum  s-a  menţionat în practicaua  încheierii din 22  martie 2011,  reclamanţii au precizat că își retrag susţinerile privind cota de ¼ din terenul aferent  menţionând  că din  eroare a fost  specificat și terenul  în petitul acţiunii.

Potrivit art. 132 teza a II-a  pct.2, „cererea nu se  socotește modificată  și nu  se va  da termen, ci se  vor  trece în încheierea de  ședinţă  declaraţiile verbale  făcute  în instanţă, când reclamantul  mărește  sau micșorează câtimea obiectului cererii”.din perspectiva acestor prevederi procedurale  se  constată că  în mod  corect  instanţa de fond a   reţinut prin  încheierea  din data de  22  martie 2011 restrângerea  cererii reclamanţilor fără a încălca nici  principiul contradictorialităţii și nici dreptul de apărare al recurentei-reclamante.

2. În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte privind obligarea  la emiterea  deciziei  reprezentând titlu de  despăgubire în conformitate  cu  Dispoziţia nr. 1554/31 martie 2004  emisă de  Primarul  municipiului Arad privind  propunerea  de  acordare a  măsurilor  reparatorii, constând  în drepturi  bănești de  405.907.635 lei, instanţa  de control judiciar constată că  acestea  sunt  nefondate.

Astfel, nu pot fi reţinute  susţinerile  recurentei potrivit  cărora  cererea  formulată  de  reclamanţi ar fi  lipsită  de interes  și  că instanţa de  fond nu  și-a  exercitat  rolul activ  în a  stabili în  mod  cert obiectul cauzei.

Intimaţii-reclamanţi au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii  administrative  de a elibera  actul administrativ,  respectiv decizia  reprezentând  titlul de  despăgubire pentru suma ce va fi  stabilită prin raportul de evaluare a despăgubirilor  propuse prin Dispoziţia  nr.  1554/31 martie 2004 emisă de  Primăria Municipiului Arad privind  acordarea de  măsuri  reparatorii  pentru cota   de ¼ din apartamentele 6, 8 și 9 situate  în Arad, și acordarea dreptului de  folosinţă  special prevăzut de  titlul II art. 2 din OUG nr. 184/2001 pentru  terenul aferent.

În mod corect instanţa de fond a  reţinut prin  sentinţa criticată că    de la emiterea  dispoziţiei de  soluţionare a notificării  au trecut  șapte ani și că la dosar au fost  depuse  toate  actele  solicitate  de  intimata-pârâtă, astfel că întârzierea  în emiterea  titlului  reprezintă  o încălcare a termenului rezonabil, calculat de la data sesizării  autorităţi publice competente, în  cadrul  procedurii  administrative preliminare și până la momentul  finalizării  procedurilor judiciare, prin  pronunţarea  hotărârii judecătorești irevocabile.

Criticile  recurentei-pârâte potrivit cărora suma de  405.907.635 lei reprezentând  drepturi bănești propusă  ca măsuri  reparatorii  prin  Dispoziţia  nr. 1554/31 martie 2004 pentru cota de  ¼ din  apartamentele  6, 8 și 9 situate  în Arad, imobile care au  fost restituite în natură reclamanţilor, având în vedere și celelalte două dispoziţii nr. 1552/31 martie 2004 și  1553/31 martie 2004 emise de  Primăria Arad, sunt irelevante în cauză, întrucât prin  cererea formulată  reclamanţii  au solicitat  obligarea  autorităţii pârâte  la emiterea titlului de  despăgubire pentru suma se va fi  stabilită  prin  raportul de  evaluare, iar  instanţa de fond  a obligat  la emiterea deciziei  în termen de  30 de zile de la  rămânerea  irevocabilă a  hotărârii, având în vedere  dispoziţiile  art. 18 alin.1 și art. 8 alin.1  din Legea nr. 554/2004.

3. În ceea ce privește criticile recurentei cu privire la obligarea  acesteia la plata  daunelor  cominatorii  de  300 lei/zi de  întârziere sub  sancţiunea amenzii conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte  le apreciază ca fiind fondate, instanţa de fond  soluţionând în mod  greșit   acest capăt de cerere.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost  reglementată  o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul  în care acestea  nu  execută   hotărâri definitive  și irevocabile. Această  procedură  este însă  subsecventă actualei  etape judiciare, astfel  că obligarea  la plata  daunelor  cominatorii  prin hotărârea criticată, apare ca neîntemeiată, ca și aceea vizând aplicarea  amenzii  prevăzute  de art. 24 alin.2 din  Legea nr. 554/2004.

Potrivit  dispoziţiilor  art. 24 alin.1 din  Legea nr. 554/2004 modificată și  completată prin  Legea nr. 262/2007, „executarea  hotărârii  definitive  și irevocabile date în contencios administrativ se face în temeiul  prevăzut  în cuprinsul  acesteia, iar în lipsa  unui  astfel de termen în cel  mult 30 de zile  de la data  rămânerii  irevocabile a hotărârii”.

Numai în  cazul în care  termenul  nu este  respectat  se  aplică  conducătorului  autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate  o amendă de  20% din  salariul  minim  brut pe economie, pe zi de  întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de  întârziere, conform  alin.(2) al art. 24 din lege.

Având în vedere  aceste  prevederi legale, rezultă  că atâta  timp cât textul de lege  prevede un termen în interiorul  căruia  autoritatea  publică  este  obligată să execute  hotărârea, în  speţă să emită  decizia de acordare a  despăgubirilor, este nejustificată obligarea  acesteia  la  plata  daunelor  cominatorii.

În ceea ce privește aplicarea amenzii prevăzute de  dispoziţiile  art. 24 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, este de observat că dispoziţiile alin.(3) ale aceluiași  articol, precizează că „neexecutarea din motive imputabile” sau nerespectarea  hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, fapt ce  constituie infracţiune  și s  sancţionează de lege, astfel că, numai  în caz de  refuz  de  executare, la cererea  reclamantului  se poate  analiza  care a fost natura  motivelor  pentru care  nu s-a  realizat  executarea  hotărârii.

4. Criticile  recurentei-pârâte cu privire la  obligarea  acesteia  la plata  cheltuielilor  de  judecată sunt  nefondate, întrucât instanţa de fond  a făcut o  corectă aplicare a dispoziţiilor  art. 274 alin.(1) și alin.(3) Cod procedură civilă, apreciind în raport de aceste  dispoziţii legale, cuantumul cheltuielilor  de judecată datorate.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte,  în temeiul dispoziţiilor  art. 312 alin.(1) și (3) Cod procedură civilă  a admis recursul  formulat  a modificat în parte  sentinţa atacată, în sensul că a  respins  cererea de  acordare a daunelor cominatorii  și cea  privind  aplicarea  amenzii  prevăzute de  art. 24 alin,82) din  Legea nr. 554/2004 menţinând celelalte  dispoziţii ale  sentinţei atacate.

Share Button

Leave a Reply