ICCJ

ICCJ – Traducător autorizat. Condiţii pentru obţinerea acestei calităţi

ham
image_pdfimage_print

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 178/1997, art. 3

Absolvirea în străinătate a  unei  instituţii  de  învăţământ  superior juridic într-o limbă de circulaţie internaţională, face ca cererea de eliberare a autorizaţiei de traducător și interpret pentru respectiva limbă, să îndeplinească cerinţele legale impuse de art. 3 din Legea nr. 178/1997 pentru soluţionarea favorabilă a acestei cereri, astfel încât condiţia impusă de Ministerul Justiţiei privitoare la recunoașterea diplomei de către Centrul Naţional de Recunoaștere și Echivalare  a Diplomelor din Cadrul Ministerului Educaţiei și Cercetării este nejustificată.  O asemenea echivalare ar fi fost necesară numai dacă  persoana solicitantă ar fi  urmărit  ca în  temeiul diplomei obţinute  în străinătate să exercite  profesia de jurist pe teritoriul  României.

Decizia nr. 1265 din 8 martie 2012

Prin Sentinţa nr. 4732 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel București- Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta NE, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligând pârâtul să elibereze reclamantei autorizaţia de traducător și interpret pentru limba franceză, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă conducătorului pârâtului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanta NE a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea pârâtului la eliberarea autorizaţiei de traducător și interpret pentru limba franceză, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ , precum și la repararea pagubei materiale cauzate prin nesoluţionarea în termenul legal a cererii de eliberare a autorizaţiei de traducător și interpret de limba franceză.

Problema de drept care trebuia lămurită în cauză, pentru a se putea aprecia asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs cererii de eliberare a autorizaţiei pentru reclamantă, exclusiv în baza actelor depuse de aceasta în susţinerea cererii, este aceea dacă pentru obţinerea autorizaţiei de traducător și interpret de limba franceză este sau nu necesară echivalarea diplomei eliberată reclamantei  de către Universitatea Paris 1 Pantheon Sorbonne.

Judecătorul fondului a mai reţinut că instituţia de învăţământ superior absolvită de reclamantă este una de profil juridic, a cărei echivalare ar fi necesară în măsura în care reclamanta ar urmări, în temeiul acestei diplome, exercitarea profesiei de jurist pe teritoriul României, însă ceea ce urmărește să probeze reclamanta este întrunirea ipotezei normei legale cuprinsă în art. 3 lit. c teza a II-a din Legea nr. 178/1997, anume că „posedă o diplomă de licenţă ori echivalentă …………. care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea ……….”.

Concluzionând, instanţa a constatat că pentru a se proba exclusiv absolvirea unui instituţii de învăţământ superior în limba franceză, doar pentru autorizarea ca interpret/traducător pentru limba franceză, nu se impune echivalarea diplomei reclamantei, astfel că refuzul pârâtului de autorizare în lipsa echivalării, este unul nejustificat.

Împotriva Sentinţei nr. 4732 din 24 noiembrie  2011 a Curţii de Apel București, au formulat recurs reclamanta NE și pârâtul Ministerul Justiţiei.

Cererea de  recurs formulată de  reclamanta  NE a fost  întemeiată pe dispoziţiile  art. 304 pct.7  Cod procedură civilă  cu referire la  art. 261 pct.5 din Codul de  procedură civilă, precum și  pe dispoziţiile  art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, ambele  critici vizând exclusiv capătul doi din acţiune privitor la repararea  pagubei materiale ce i-a fost cauzată reclamantei prin  nesoluţionarea  în termen legal a  cererii de autorizare ca traducător și interpret de limba franceză și, în consecinţă, împiedicarea  exercitării  activităţii în discuţie care este remunerată  potrivit Ordinului  MJ nr. 772/2009.

Recurenta-reclamantă a apreciat că  în considerentele  sentinţei atacate  nu se regăsește  nici un  element de drept  sau de fapt  care să justifice  respingerea  cererii de  daune.

În ce privește motivul de recurs  prevăzut de  art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că  au fost  ignorate  dispoziţiile  art. 998-999 Cod civil precum și a art. 1084 Cod civil norme care  obligă la repararea  integrală a  prejudiciului  cauzat  prin  fapta  ilicită, mai exact  la acoperirea   prejudiciului  efectiv damnum energens) dar și la  beneficul  nerealizat (lucrum cessans). Or, instanţa de fond a constatat  că acest capăt de cerere  se impune a  fi respins  deoarece  reclamata  nu ar fi  dovedit  caracterul cert al invocatului prejudiciu, mai exact faptul că ar  fi realizat efectiv  activitatea  de  interpret traducător, deși a  menţionat  recurenta, întrunea și întrunește  toate condiţiile  executării  acestei activităţi, în conformitate cu  art. 2 și art. 5 din Legea nr. 178/1997.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Justiţiei au fost  subsumate motivului de recurs prevăzute de  art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, considerând  că soluţia  primei  instanţe este  nelegală ca urmare a  interpretării  și aplicării  greșite a  prevederilor  Legii nr. 178/1997 (art. 3) și a  Regulamentului  de aplicare  a Legii nr. 178/1997 aprobat prin  Ordinul ministrului  justiţiei  nr. 1054/C/27 iulie  2005 care în  art. 3(5)  stabilește  că „În situaţiile  prevăzute la art. 31 (2) din lege, diploma  de licenţă sau echivalentă  va fi  recunoscută  de către  Centrul  Naţional de  Recunoaștere  și Echivalare  a Diplomelor  din  cadrul  Ministerului Educaţiei și Cercetării”. Potrivit  art. 31 (2)din Legea nr. 178/1997 „Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot fi autorizaţi ca traducători și interpreţi în aceleași condiţii ca și cetăţenii români, putând dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 lit. c), e) și f) și cu documente emise/eliberate de autorităţile din statul membru de origine sau de provenienţă.”

În raport de  dispoziţiile legale  citate, recurentul a  considerat că acestea, chiar dacă se referă la cetăţenii statelor membre ale  Uniunii Europene sau aparţinând  Spaţiului Economic  European ori  ai  Confederaţiei Elveţiene, se aplică  și speţei de faţă, deoarece  atâta timp cât în privinţa celor menţionate este obligatorie recunoașterea  diplomei  de  licenţă sau echivalentă  și în privinţa  cetăţenilor  români va fi obligatorie echivalarea  aceleiași diplome, raţiunea  fiind  aceeași.

A mai adăugat recurentul că necesitatea  echivalării este  dată de faptul că  diploma care atestă absolvirea  unui institut de învăţământ superior în  limba străină este   eliberată ca urmare a  efectuării   studiilor  în străinătate, chiar  dacă  reclamanta  exercită profesia juridică în baza unei diplome de licenţă eliberată în România.

Recursurile sunt  nefondate:

Considerentele sentinţei aflate în control judiciar demonstrează că  instanţa de  fond a arătat  toate  argumentele  de fapt și de drept care au  stat la baza  analizei  acţiunii  în contencios administrativ, în întregul ei, formulate  de  reclamanta NE,  cât și a  apărărilor  pârâtului  Ministerul Justiţiei,  iar  împrejurarea că recurenta-reclamată este  nemulţumită de  soluţia  la care s-a  ajuns în privinţa  cererii de   reparare a  pagubei materiale cauzate  prin  nesoluţionarea  în termenul legal de autorizare ca  traducător  și interpret de limbă  franceză, nu atrage   incidenţa  motivului de  nelegalitate prevăzut la art. 304 pct.7 Cod procedură civilă („când hotărârea   nu cuprinde   motivele pe care  se  sprijină sau când  cuprinde  motive  contradictorii  ori străine de  natura pricinii”).

Evaluarea cererilor reclamantei s-a făcut în raport de  probatoriul administrat și al reglementărilor legale aplicabile, Înalta Curte  împărtășind concluzia  la care  instanţa  fondului a ajuns  și  neobservând  elemente de natură a conduce la  reformarea  sentinţei  pronunţate.

Nefiind contestată situaţia de fapt detaliată în sentinţa recurată s-a remarcat că problema  centrală a cauzei  o reprezintă   stabilirea  dacă  pentru obţinerea  autorizaţiei de  traducător  și interpret de limbă franceză este sau nu necesară echivalarea  diplomei  eliberată de Universitatea Paris 1 Pantheon Sorbonne în favoarea  reclamantei,  deci de a stabili dacă refuzul  pârâtului  de a da curs  cererii  ce i-a  fost adresată  la data de  29  iulie  2010 este  unul  justificat  sau nu. Pentru a se da  un răspuns acestei probleme s-a procedat la analiza din  perspectiva art. 3 din Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea și plata  interpreţilor  și traducătorilor folosiţi de  Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Parchetul Naţional  Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele  judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocaţi și de executori  judecătorești, cu  accent pe cerinţa prevăzută  la lit. c) teza a II-a din textul legal  indicat: „posedă o diplomă de licenţă ori echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau în limbile străine pentru care solicită autorizarea ori care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea sau posedă o diplomă de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care solicită autorizarea ori este atestat de către Ministerul Culturii și Cultelor ca traducător pentru specialitatea știinţe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea și din limba străină în limba română”.

Luând în calcul și  motivul invocat  de pârât și  încercarea de  a-și justifica refuzul unui răspuns favorabil la cererea reclamantei, anume necesitatea echivalării diplomei reclamantei, instanţa  fondului a lămurit că raţiunea echivalării studiilor superioare juridice la Universitatea paris 1 Pantheon Sorbonne cu studiile  superioare juridice la o universitate din România, care ar presupune  analiza comparativă a curriculei, a programelor analitice ale cursurilor efectuate, nu se verifică în privinţa autorizării ca  interpret traducător.

Rezumând ampla analiză asupra solicitării reclamantei, judecătorul fondului  a considerat  în mod just că   urmare  absolvirii  unei  instituţii  de  învăţământ  superior –indiferent de profil – în  limba franceză nu mai este  necesară echivalarea  la care trimite  Ministerul Justiţiei prin  invocarea Regulamentului  aprobat  prin Ordinul nr. 4022/14 mai 2008 al ministrului educaţiei, cercetării  și tineretului,  care privește  organizarea și  funcţionarea  Centrului  Naţional de Recunoaștere  și  Echivalare a Diplomelor  și a Metodologiei de recunoaștere și echivalare a diplomelor, certificatelor și titlurilor știinţifice.

O asemenea echivalare ar fi fost însă  absolut  necesară numai dacă  reclamanta ar fi  urmărit  ca în  temeiul diplomei obţinute  în Franţa să exercite  profesia de  jurist pe teritoriul  României, ceea ce nu este  însă  cazul.

În acest  contest, corect  s-a reţinut  că sunt  incidente  dispoziţiile art. 2(1) lit.i) din Legea nr. 554/2004,  în sensul că există  un refuz  nejustificat  al pârâtului  de a da curs solicitării  reclamantei, ceea ce  a  condus la  aplicarea  dispoziţiilor art. 18(1) raportat la  art. 1(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la  obligarea  Ministerului Justiţiei de a  elibera  reclamantei  autorizaţia de   traducător  și interpret pentru  limba franceză,  fixând  în același  timp în conformitate cu  art.18(6) și un  termen pentru   executarea  obligaţiei  și posibilitatea  aplicării  amenzii  prevăzute de art. 24(2) din același act  normativ în cazul  neexecutării  obligaţiei .

În privinţa  cererii   reclamantei ca pârâtul să-i   repare  paguba creată  prin refuzul  nejustificat de  eliberare  a autorizaţiei, soluţia primei instanţe este de asemenea corectă și legală, întrucât  prejudiciul este unul  prezumat și nu  unul  cert,  neexistând  elemente pe baza cărora să  se stabilească  realizarea  efectivă a  activităţii de interpret/traducător  de către reclamantă.

 Practic, prejudiciul suferit nu este  posibil a  fi evaluat având în vedere dispoziţiile art. 15(2) din OMJ nr. 1054/2005 „desemnarea interpreţilor și a  traducătorilor de către organele prevăzute  la alin.(1) se face  dintre persoanele autorizate, prevăzute  în listele  întocmite  potrivit art. 5 din lege, prin încheiere  sau prin ordonanţă, după caz. Prin aceeași  încheiere sau ordonanţă se stabilesc: obiectul  prestaţiei, termenul, condiţiile de efectuare a acesteia, tariful aplicabil, precum și  alte elemente necesare efectuării  lucrării”.

De altfel, Înalta Curte apreciază că  obligarea autorităţii  pârâte la  emiterea  autorizaţiei în temeiul  Legii nr. 178/1997 modificată și completată, într-un  termen  strict  și sub  sancţiunea  amenzii  prevăzute de  art. 24(2) din  Legea contenciosului  administrativ reprezintă , până la urmă,  o reparaţie  echitabilă oferită  recurentei-reclamante  al cărei demers judiciar  a fost cauzat în mod evident de   exprimarea  explicită, cu exces  de putere, a voinţei  Ministerului Justiţiei de a nu-i rezolva cererea  de eliberare  a autorizaţiei de  traducător  și interpret pentru limba  franceză.

Share Button

Leave a Reply