Fiscalitate, TVA

Ministerul Finanțelor Publice supune dezbaterii publice un proiect de ordonanță de urgență pentru stimularea investițiilor, sprijinirea entităților nonprofit și alte măsuri de eficientizare

Ministerul Finantelor Publice
image_pdfimage_print

Proiectul de act normativ aduce modificări Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, precum și OUG nr.62/2011 privind stabilitatea cadrului financiar general pentru utilizarea Contribuției financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale din cadrul Uniunii Europene extinse.

Măsurile propuse vizează, în principal, următoarele:

  • stimularea investițiilor și antreprenoriatului, instituindu-se posibilitatea pentru microîntreprinderi de a opta pentru aplicarea impozitului pe profit, cu îndeplinirea concomitentă a unor condiții legate de valoarea capitalului social și a numărului de salariați;
  • asigurarea finanțării activităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, prin stimularea microîntreprinderilor de a efectua sponsorizări pentru susținerea acestor entități;
  • aplicarea sistemului de impozitare cu reținere la sursă a veniturilor realizate din contracte de activitate sportivă încheiate conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
  • sprijinirea entităților nonprofit și unităților de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii, prin majorarea la 3,5% a cotei care poate fi distribuită din impozitul pe venit datorat;
  • asigurarea tratamentului fiscal unitar din punct de vedere al TVA în cazul operațiunilor efectuate în cadrul proiectelor de cercetare – dezvoltare și inovare;
  • menținerea competitivității transportului de mărfuri și persoane, dar și considerente de ordin social, respectiv menținerea unui nivel optim al costurilor de transport;
  • corelarea condițiilor de autorizare a antrepozitelor fiscale cu cele referitoare la revocarea autorizației de antrepozit fiscal;
  • simplificarea procedurii administrative de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a timbrului de mediu pentru autovehicule. A fost eliminată obligația anexării documentelor doveditoare a plății, a copiilor cărții de identitate a vehiculului, precum și a certificatului de înmatriculare, iar pentru restituirea sumelor va fi de ajuns doar depunerea unei cereri, fără alte documente;
  • stabilirea cadrului financiar pentru utilizarea contribuției financiare elvețiene nerambursabile acordată României prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, pentru asistența acordată în cadrul abordării aferente fondurilor tematice;
  • taxa instituită în municipiul București pentru promovarea turistică se va face venit la bugetul local al municipiului București pentru facilitarea unei mai bune promovări turistice și utilizarea mai eficientă a sumelor colectate din cazarea turiștilor;
  • simplificarea acordării eșalonării la plată a obligațiilor fiscale;
  • eliminarea disfuncționalităților în activitatea de administrare a contribuabililor mijlocii.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici.

Share Button

Leave a Reply