Afaceri

Academia PwC anunță lansarea Cyber Training Center

image_pdfimage_print

PwC România anunță lansarea Centrului de Training Cyber sub brandul Academiei PwC. Primele trei sesiuni disponibile sunt Certified Ethical Hacker v10 (CEH), Certified Chief Information Security Officer (CCISO) și workshop-ul pentru persoanele cu funcții de conducere „Security in A Day”. Înscrierile se pot face deja pe site-ul Academiei (www.pwc.ro/theacademy).

Cursurile sunt oferite de către Academia PwC în colaborare cu XEDUCO Institute.

Certified Ethical Hacker v.10 (CEH), care se va desfășura între 4 și 8 iunie 2018 îi va ajuta pe participanți să pătrundă în modul de gândire a unui hacker pentru a oferi soluții mai bune în lupta împotriva atacurilor cibernetice. Cursul intensiv desfășurat pe parcursul a 5 zile oferă informații și detalii despre fiecare dintre cele cinci faze ale unui atac cibernetic: recunoaștere, scanare, preluarea controlului, menținerea accesului și ascunderea activițăților suspecte. Cursul este dezvoltat de către International Council of E-Commerce Consultants (EC-Council) principalul furnizor mondial de programe de instruire și certificate pentru cybersecurity.  Absolvenții cursului vor putea aplica pentru obținerea certificării internaționale Certified Ethical Hacker. Cursul de CEH oferit de PwC România și XEDUCO Institute este versiunea 10, cea mai nouă disponibilă.

Al doilea curs cu certificare internațională oferit de Academia PwC, în premieră în România, este cel de Certified Chief Information Security Officer (CCISO), ce se va desfășura între 18 și 21 iunie. Acesta este un curs de leadership proiectat special pentru profesioniști cu experiență din zona Securității Informatice. În cadrul programului, participanții abordează un conținut la nivel strategic pentru a facilita alinierea mai bună a programelor de securitate (politici, proceduri) la obiectivele organizației.

Destinat celor cu funcții de conducere, workshop-ul  „Security in A Day” va oferi participanților ocazia de a experimenta simulări de atacuri cibernetice. Aceștia vor înțelege de ce și cum cei din poziții de conducere sunt țintele favorite ale atacurilor de acest gen. De asemenea, pot afla cum să reducă la minimum riscurile și cum să facă o planificare strategică a acțiunilor aferente. Primele sesiuni se vor organiza în săptămâna  2-6 iulie.

Am ales aceste cursuri din dorința de a îi sprijini pe clienții noștri în adaptarea la noua realitate în care securitatea informației devine un subiect tot mai important pe agendă, mai ales în contextul implementării GDPR. Suntem bucuroși de parteneriatul pe care îl avem cu XEDUCO Institute. Acesta ne ajută să oferim, în exclusivitate pentru piața din România, cursul de pregătire pentru certificarea CCISO (Certified Information Security Officer) de la EC Council precum și cea mai nouă variantă a cursului de certificare în Ethical Hacking, Versiunea 10. Totodată, ne adresăm și membrilor din echipele de conducere prin cursul „Security in A Day” în urma căruia descoperă care sunt riscurile semnificative pentru business, ce întrebări sunt relevante în relația cu departamentul IT și cum să susțină o implementare sănătoasă a unei strategii de securitate a informației”, a declarat Mircea Bozga, Partener, Liderul Echipei de Servicii de Risk Assurance, PwC România.

Dezvoltarea acestui centru în cadrul Academiei PwC integrează perfect viziunea noastră de a sprijini profesioniștii din România să devină mai adaptabili într-un mediu de afaceri extrem de dinamic. Pe lângă cursurile tehnice de certificare (în domeniul IT, financiar-contabil sau resurse umane), Academia PwC oferă mai multe cursuri pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, relaționare în echipă și leadership”, spune Francesca Postolache, Partener, Liderul Academiei PwC din România.

Despre XEDUCO Institute

XEDUCO Learning Institute este unul din partenerii principali ai EC-Council și Microsoft la nivel european ce a desfășurat din 1993 proiecte de instruire și consultanță pentru organizații din domeniul militar, comercial și guvernamental din peste 20 de țări. George Dobrea, senior instructor la XEDUCO, responsabil pentru programul de parteneriat cu PwC este Microsoft Most Valuable  Professional (MVP) for Enterprise  Security  și a fost desemnat de EC-Council ca ”Instructor of The Year” pentru 2016 și 2017.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

Share Button

Leave a Reply