Opinii, Politici fiscale, Tax Magazine

Probleme practice la apariţia proiectului noului Codul fiscal

image_pdfimage_print

Horaţiu Sasu

Jurist, consultant în afaceri

Noul Cod fiscal este în fază de proiect, disponibil pe portalul Ministerului de Finanţe. Retras şi apoi actualizat, încă nu a făcut obiectul unor preocupări serioase de analiză în privinţa aspectelor vechi, preluate, şi a celor noi. Este destul de greu, dat fiind că un efort de asemenea amploare s-ar putea dovedi inutil, fie şi numai având în vedere experienţa legată de celelalte patru Coduri (civil, penal şi procedurile aferente) care s-au modificat şi renumerotat/republicat chiar şi înainte de… intrarea în vigoare (!).

Nici nu ne propunem să analizăm în întregime prevederile „noului” Cod (în fapt, după semnalele specialiştilor, mai mult o renumerotare, cu ocolirea aspectelor de interes pentru mediul de afaceri sau care ar fi adus necesara stabilitate fiscală). Vom analiza însă câteva prevederi fiscale care deocamdată par stabile, precum şi o prevedere absolut inoportună a legiuitorului referitoare la Normele de aplicare.

1. Criteriile referitoare la activitatea dependentă – mult prea generale

În proiectul de Cod fiscal, la art. 7 pct. 4, găsim noţiunea de activitate independentă, definită ca orice activitate care presupune desfăşurarea acesteia în mod obişnuit, pe cont propriu şi urmărind un scop lucrativ.

Spre deosebire de actualul Cod fiscal, definiţia din Proiect este şi mai neclară (nu că cea din actualul Cod ar fi clară, ba dimpotrivă: este contrară jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie). În actualul Cod, valabil încă până la 31 decembrie, prin activitate independentă se înţelege activitatea care nu este dependentă [sic! – art. 7 alin. (1) pct. 4], aceasta din urmă (adică activitatea dependentă) având cele patru criterii pe baza cărora s-a discutat destul de mult:

a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;

b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;

c) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;

d) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.

Un fapt fără îndoială interesant reiese din practică: pentru a ameninţa cu reconsiderarea ca activitate dependentă[1] reprezentanţii Finanţelor aplicau, ca Norme, pct. 19 din Normele metodologice ale Codului fiscal. Numai că pct. 19 nu era aferent art. 7 alin. (1) pct. 2 din Codul fiscal – text care reglementa activităţile dependente –, ci era aferent art. 46 din Codul fiscal! Mai exact, Norma de la art. 46 era în viziunea Finanţelor „explicativă”… pentru art. 7!

Proiectul „remediază” problema, explicând, imediat sub definiţia activităţii independente, că „Printre criteriile care definesc preponderent existenţa unei activităţi independente sunt:

– riscul pe care şi-l asumă contribuabilul;

– libera alegere a desfăşurării activităţii, a programului de lucru şi a locului de desfăşurare a activităţii;

– activitatea se desfăşoară pentru unul sau mai mulţi clienţi, în raport cu aceştia neexistând un raport de subordonare, în sensul impunerii modului de îndeplinire a obligaţiilor ce ii revin;

– activitatea se poate desfăşura nu numai direct, ci şi cu personalul angajat în condiţiile legii.

Beneficiarul de venit contribuie la activitatea desfăşurata cu prestaţia fizică, capacitatea intelectuala, patrimoniul afacerii, în funcţie de specificul activităţii”.

Sunt exact criteriile de sub pct. 46 din actualul Cod fiscal. Sunt puse mai logic, dar pericolul reconsiderării creşte în mod artificial. Să luăm al doilea criteriu şi un exemplu concret: o companie multinaţională se mută într-un sediu nou, cu birouri pe 300 mp. Cheamă un zidar să zugrăvească birourile. Ca zidarul să nu fie bănuit de păcatul activităţii dependente, el are următoarele soluţii:

–     libera alegere a desfăşurării activităţii: administratorul multinaţionalei îi spune să zugrăvească. Zugravul, ca să fie independent, nu zugrăveşte, ci îndreaptă pereţii, că deh…

–     libera alegere a programului de lucru: administratorul îi pune la dispoziţie clădirea de luni până vineri între orele 8 şi 19, zugravul în schimb lucrează sâmbăta după-masa, ca să nu îl reconsidere fiscul dependent;

–     libera alegere a locului de desfăşurare a activităţii: administratorul îi cere să zugrăvească noile birouri, iar zugravul, ca să nu încalce criteriul, zugrăveşte la patron acasă.

S-ar părea că exemplele sunt de domeniul absurdului, dar aş vrea să văd un inspector de la fisc cum ar interpreta aceste prevederi.

La fel ca în Normele la actualul Cod fiscal, în proiect se prevede că activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum şi din drepturile de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, nu pot fi reconsiderate ca activităţi dependente.

Prin aceasta Normele metodologice au ajuns la stadiul de lege. Nu e rău, dar aşteptam noutatea totuşi.

2. CASS la salariul minim – prevedere perpetuată în noul Cod

 Art. 180-184 din Proiectul noului Cod fiscal prevăd că pentru anumite activităţi – independente, cedarea folosinţei bunurilor etc. – baza de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mică decât un salariu minim, dacă respectivele venituri sunt singurele asupra cărora se calculează contribuţia.

Textele „noi” reproduc concepţia actuală a Codului fiscal, ajungându-se la situaţia în care o persoană cu venituri extrem de modeste ar putea fi obligată să plătească o contribuţie la sănătate mult prea mare faţă de nivelul veniturilor. Se cuvenea, în opinia noastră, ca legiuitorul să fi modificat cu această ocazie concepţia potrivit cu care contribuabilii beneficiază de aceleaşi servicii medicale indiferent dacă plătesc CASS pentru 900 de lei sau pentru 9.000 de lei. Ar fi fost nevoie de o reformă mai amplă, dar ar fi fost o reformă adevărată, nu o simplă rescriere.

Citeste articolul integral în numarul pilot Tax Magazine

Share Button

Leave a Reply