Deciziile strategice: Directorii executivi se bazează mai mult pe experienţă şi sfaturile primite decât pe analiza de date atunci când iau decizii esenţiale pentru afacere, dar companiile care se bazează mai mult pe analiza de date raportează procese decizionale îmbunătăţite, arată un raport EIU/PwC

• Companiile care se bazează în principal pe analiza datelor sunt de trei ori mai predispuse să raporteze îmbunătăţiri semnificative în procesul decizional, însă doar unul din trei directori executivi susţine că organizaţia sa se bazează pe analiza acestor date.
• Mai multe decizii importante sunt luate mai degrabă speculativ decât în urma unor analize, iar deciziile strategice au un impact major asupra profitabilităţii viitoare; aproape o treime dintre directorii executivi evaluează impactul financiar al acelor decizii la peste un miliard de dolari.
• Mulţi directori executivi sunt sceptici sau frustraţi de maniera practică de utilizare a datelor şi a analizei în procesul decizional, în special pe pieţele emergente.

Marea majoritate a directorilor executivi din întreaga lume – 94% – afirmă că managementul companiei lor este pregătit să ia decizii importante legate de direcţia strategică a afacerii, dar doar o treime s-a bazat în primul rând pe date şi analize atunci când a luat cea mai recentă decizie importantă. Intuiţia şi experienţa executivilor şi sfaturile sau experienţa altora din companie au stat la baza deciziilor luate de 58% dintre directorii executivi. Cu toate acestea, cei 43% dintre directorii executivi care au declarat că organizaţiilor se bazează preponderent pe date au raportat şi cele mai mari îmbunătăţiri ale procesului decizional în ultimii doi ani. Toţi executivii au susţinut că prioritatea lor pentru următorii doi ani este să facă investiţii în calitatea analizei datelor pentru a lua decizii cât mai bune.

Conform Gut & gigabytes: Capitalising on the art & science in decision making, noul raport-sondaj al Economist Intelligence Unitsponsorizat de PwC, directorii executivi iau frecvent decizii importante şi le revizuiesc des. Mai mult de trei sferturi dintre directorii executivi iau decizii importante în fiecare semestru, iar 43% le revizuiesc în fiecare lună.

Sondajul mai arată şi că mai importante cinci domenii pe care executivii vor trebui să le ia în considerare în următoarele 12 luni sunt, în ordine: creşterea afacerii existente, colaborarea cu competitorii, micşorarea afacerii existente, intrarea într-o nouă industrie sau începerea unei noi afaceri, şi sursele de finanţare.

„Succesul unei companii din ziua de astăzi este legat de cât de bine ia deciziile strategice. Fără o analiză atentă a datelor privind evoluţia pieţei, a competitorilor, a celor mai bune practici din sectorul de activitate, companiile riscă să rateze oportunităţi de afaceri importante. Iar într-o piaţă precum România, unde o serie de date nu sunt disponibile, sau nu sunt precise, companiile trebuie să fie atente cu interpretarea datelor”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.

Directorii executivi au considerat că apariţia unei oportunităţi de afaceri pe care nu o puteau ignora a fost principala motivaţie pentru luarea unei decizii majore (30%). Alte motive invocate au fost: luarea unor decizii care au fost anterior amânate (25%), încadrarea în strategia companiei (18%), testarea unor idei (15%), reacţia la unii factori externi (9%), şi noile reglementări din domeniu (4%).

În ciuda obişnuinţei directorilor executivi de a lua decizii bazate pe instinct, aproape două treimi (63%) au afirmat că folosirea datelor a schimbat modul în care compania lor ia decizii şi se aşteaptă ca aceasta să aibă un impact crescut pe viitor. Principalele trei schimbări pe care executivii consideră că le vor aduce procesului decizional includ numărul oamenilor implicaţi în luarea deciziilor, folosirea în mai mare măsură a analizelor de date, precum şi întemeierea unor echipe specializate pe analiza datelor în vederea luării deciziilor strategice.

„Cu o miză atât de mare atunci când vine vorba despre impactul deciziilor strategice asupra profitabilităţii (adesea evaluată la câteva miliarde dolari), companiile încearcă să îşi îmbunătăţească viteza şi gradul de sofisticare al procesului decizional. Acesta necesită folosirea datelor şi a tehnicilor de analiză de ultimă oră, precum şi clarificarea responsabilităţii şi a proceselor de luare a deciziilor”, a adăugat Bogdan Belciu.

Rezultatele sondajului indică o abordare echilibrată a folosirii datelor şi analizelor cu scopul de a lua rapid decizii importante şi complexe pentru a obţine avantaje competitive: 

• Stabilirea legăturii directe dintre decizii şi valoarea companiei pentru acţionari prin indicarea acelor decizii care au cel mai mare impact asupra viitorului companiei;
• Legarea alternativelor strategice de impactul asupra afacerii prin simularea felului în care mega tendinţele globale şi cele sectoarele industriale, precum şi alternativele strategice, afectează afacerea şi modelul operaţional;
• Aplicarea unei optici orientate spre rezultate şi crearea de valoare prin cuantificarea îmbunătăţirii preconizate în indicatori cuantificabili asociaţi cu un proces decizional mai bun;
• Adoptarea unei abordări structurate de testare şi învăţare prin specificarea schimbărilor aduse companiei, proceselor aplicate, tehnologiei şi culturii care sunt necesare îmbunătăţirii procesului decizional.

Despre raport:

1. Sondajul EIU derulat în mai 2014 se bazează pe răspunsurile a 1.135 de persoane cu funcţii executive, dintre care 54% sunt cu grad de director sau membri ai consiliilor de conducere.
2. Respondenţii provin din Europa (29%), America de Nord (35%) şi regiunea Asia-Pacific (24%). Restul provin din America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa.
3. Sunt reprezentate 18 industrii, câte aproximativ 10% fiecare din sectorul bancar şi al pieţelor de capital, al tehnologiei, energiei şi al utilităţilor şi mineritului.
4. Majoritatea companiilor reprezentate au raportat anul trecut venituri de cel puţin un miliard de dolari.

Cosmin Flavius Costaş,

Asist.univ.dr. la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Drept

Avocat partener, Costaş, Negru & Asociaţii SCA

Pentru contribuabili şi pentru avocaţi, în unele cazuri şi pentru magistraţi, nu mai este o noutate faptul că fiscul din România este exponentul unui veritabil principiu al relei-credinţe în relaţiile cu contribuabilii. În pofida tentativelor de a „şlefui” imaginea prăfuită a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reaua-credinţă pare a fi unul dintre demonii care bântuie fiscul, de la şeful instituţiei şi până la cel mai mărunt funcţionar. Iar domeniul în care lucrurile se pot observa cel mai bine este cel al taxelor percepute cu ocazia primei înmatriculări a vehiculelor în România, percepute după data de 1 ianuarie 2007. Două exemple pot fi elocvente:

i) la câteva zile după pronunţarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea Ioan Tatu, şeful de atunci al fiscului spunea că „…hotărârea se aplică numai în cauza de la Sibiu”.

ii) la mai bine de trei ani de la pronunţarea hotărârilor Curţii în afacerile Tatu şi Nisipeanu, în condiţiile existenţei unei jurisprudenţe unanime a instanţelor în sensul restituirii taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, fiscul respinge toate cererile de restituire ale contribuabililor şi-i îndrumă pe aceştia să se adreseze instanţei, de unde pot obţine eventual, alături de restituirea taxei, dobânzi şi cheltuieli de judecată. Arareori, se invocă drept temei juridic art. 5 şi 13 Cod procedură fiscală şi se spune, sentenţios, că în România se aplică cu prioritate reglementările naţionale şi „voinţa legiuitorului aşa cum rezultă din lege”.

Această atitudine a fiscului român şi în general a executivului pare să fi fost recent observată şi la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În acest context, ne-au atras atenţia concluziile expuse de avocatul general Melchior Wathelet în faţa Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în afacerea C-331/13, Ilie Nicolae Nicula vs. Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu.

În esenţă, litigiul principal este unul de natură procedurală. Domnul Nicula a achitat în baza O.U.G. nr. 50/2008 o taxă de poluare şi încearcă să obţină restituirea acesteia pe cale judiciară. În cursul procedurii însă a intervenit O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, iar în special art. 4 lit. d) din acest act normativ pare să-l lezeze pe domnul Nicula. Concret, dacă ar obţine o hotărâre judecătorească favorabilă în temeiul căreia şi-ar recupera taxa de poluare achitată în anul 2009, achitarea timbrului de mediu ar fi obligatorie pentru dobânditorul subsecvent al vehiculului, la momentul transcrierii dreptului de proprietate. Pe cale de consecinţă, previzibil, domnul Nicula ar fi obligat să reducă semnificativ preţul de vânzare al vehiculului deja înmatriculat în România. În plus, prin raportare la art. 12 din O.U.G. nr. 9/2013, instanţa naţională pare a se întreba dacă hotărârea judecătorească pe care previzibil o va pronunţa în baza jurisprudenţei Nisipeanu – conţinând, în esenţă, obligaţia de restituire integrală a taxei de poluare – va produce efecte juridice depline, în condiţiile în care acest art. 12 fixează o procedură de restituire, extrajudiciară, doar a diferenţei dintre timbrul de mediu determinat conform O.U.G. nr. 9/2013 şi taxa de poluare achitată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.

Tribunalul Sibiu a transmis Curţii o întrebare generală referitoare la compatibilitatea O.U.G. nr. 9/2013 cu dreptul european, iar la solicitarea expresă a Guvernului român, cauza a fost atribuită spre soluţionare Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În esenţă, concluziile avocatului general Wathelet au punctat următoarele chestiuni, pe care noi le considerăm esenţiale pentru problema juridică ce va fi dedusă analizei Curţii:

Citeste articolul integral in numarul pilot Tax Magazine