HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

2 octombrie 2014(*)

„Trimitere preliminară – Taxe cu efect echivalent unei taxe vamale – Impozite interne – Prelevare la importul de efluenți zootehnici importați în Regiunea Flamandă – Articolele 30 TFUE și 110 TFUE – Prelevare datorată de importator – Prelevări diferite după cum efluenții zootehnici sunt importați sau provin din Regiunea Flamandă”

În cauza C‑254/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de hof van beroep te Brussel (Belgia), prin decizia din 28 februarie 2013, primită de Curte la 8 mai 2013, în procedura

Orgacom BVBA

împotriva

Vlaamse Landmaatschappij,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din domnul J. L. da Cruz Vilaça (raportor), președinte de cameră, domnii G. Arestis și A. Arabadjiev, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Orgacom BVBA, de F. Janssen și de G. Peeters, advocaten;

–        pentru guvernul belgian, de T. Materne și de J.‑C. Halleux, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de C. Soulay și de W. Roels, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 30 TFUE și 110 TFUE.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Orgacom BVBA (denumită în continuare „Orgacom”), pe de o parte, și Vlaamse Landmaatschappij (Societatea spațiilor publice flamandă, denumită în continuare „VLM”), agenție externă a guvernului flamand responsabilă cu amenajarea și gestionarea spațiilor publice în Regiunea Flamandă, cu privire la anumite prelevări la import solicitate de la Orgacom.

 Cadrul juridic

 Reglementarea belgiană

3        Decretul Regiunii Flamande din 23 ianuarie 1991 privind protecția mediului împotriva poluării prin îngrășăminte, astfel cum a fost modificat prin Decretul din 28 martie 2003 (denumit în continuare „Decretul privind îngrășămintele”), aplicabil la data faptelor din litigiul principal, supunea producătorii, importatorii și utilizatorii de îngrășăminte din Regiunea Flamandă unor prelevări pecuniare. Acesta a fost abrogat prin Decretul Regiunii Flamande din 22 decembrie 2006 privind protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitrați din surse agricole.

4        Articolul 21 din decretul menționat prevedea la alineatul 1, aplicabil producției de efluenți zootehnici în Regiunea Flamandă:

„Se instituie o taxă de bază BH1 asupra producției de efluenți zootehnici, în favoarea Mestbank [un departament intern al VLM], în sarcina oricărui producător în întreprinderea căruia producția de efluenți zootehnici MPp a depășit în cursul anului calendaristic anterior 300 de kg de anhidridă fosforică. Cuantumul acestei taxe de bază BH1 se calculează potrivit următoarei formule:

BH1 = (MPp × Xdmp) + (MPBn × Xdmn)

unde:

–        MPp = producția brută de efluenți zootehnici, exprimată în kg de P₂O₅;

–        MPBn = producția brută de efluenți zootehnici, exprimată în kg de N;

–        Xdmp = cota de impozit pentru producția de efluenți zootehnici în EUR/kg de P₂O₅;

–        Xdmn = cota de impozit pentru producția de efluenți zootehnici în EUR/kg de N.

Pentru aplicarea acestor dispoziții, prin producția brută de efluenți zootehnici MPBn exprimată în kg de N se înțelege: producția șeptelului mediu în crescătorie și/sau în exploatația agricolă în anul calendaristic anterior și cantitățile de excreție brute corespunzătoare per animal, exprimate în kg de N.

Șeptelul mediu pentru fiecare dintre speciile vizate este determinat împărțind la doisprezece suma cotelor de animale înregistrate lunar. Cantitățile de excreții brute per animal, exprimate în kg de N, sunt fixate pe o bază forfetară sau reală, în aplicarea bilanțului de excreție, astfel cum este acesta prevăzut la articolul 20bis, conform articolului 5.

Cotele de impozit citate anterior se determină după cum urmează:

–        Xdmp = 0,0111 EUR/kg de P₂O₅;

–        Xdmn = 0,0111 EUR/kg de N.”

5        Articolul 21 din Decretul privind îngrășămintele prevedea la alineatul 5, aplicabil importului în Regiunea Flamandă de surplusuri de efluenți zootehnici:

„Se instituie o prelevare de bază de care va beneficia în totalitate Mestbank și care trebuie plătită de fiecare importator de surplusuri de efluenți zootehnici. Cuantumul acestei prelevări de bază se stabilește la 2,4789 euro pe tonă de surplus de îngrășăminte importat în Regiunea Flamandă în anul calendaristic anterior.”

 Jurisprudența Cour constitutionnelle belgiene

6        Cour constitutionnelle (Curtea Constituțională) a considerat la punctul B.6. din hotărârea nr. 123/2010 din 28 octombrie 2010 (Belgisch Staatsblad, 23 decembrie 2010, p. 81723), privind compatibilitatea articolului 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele cu principiile uniunii economice și monetare belgiene:

„[…] este suficient să se constate că [prelevarea prevăzută la articolul menționat], care este legată de depășirea limitei teritoriale care este stabilită între regiuni în temeiul Constituției, are un efect egal cu cel al unei taxe vamale întrucât afectează mai grav îngrășămintele importate în Regiunea Flamandă decât îngrășămintele produse în această regiune.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

7        Orgacom este o întreprindere stabilită în Belgia, în Regiunea Flamandă, specializată în producția îngrășămintelor organice. În cadrul activității sale, Orgacom importă efluenți zootehnici proveniți din Regiunea Valonă și din Țările de Jos, pe care îi transformă în amelioratori de sol și în îngrășăminte organice, care sunt ulterior exportați către alte state membre ale Uniunii Europene.

8        Orgacom a fost supusă, în temeiul articolului 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele, unei prelevări de 28 071,16 euro pentru exercițiul fiscal 2002 (anul de producție 2001) și unei prelevări de 7 999,41 euro pentru exercițiul fiscal 2004 (anul de producție 2003).

9        Prin scrisorile din 20 decembrie 2005 și din 18 august 2005, Orgacom a sesizat VLM cu reclamații împotriva prelevării aferente exercițiului fiscal 2002 și, respectiv, împotriva prelevării aferente exercițiului fiscal 2004. VLM a declarat aceste două reclamații neîntemeiate prin deciziile adoptate la 27 noiembrie 2006 și, respectiv, la 11 august 2006.

10      Ulterior, Orgacom a introdus în fața rechtbank van eerste aanleg te Brussel (Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles) o acțiune împotriva deciziilor de respingere a reclamațiilor sale, care a fost de asemenea respinsă ca fiind neîntemeiată prin hotărârea din 17 octombrie 2008.

11      Orgacom a formulat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere. În susținerea apelului său, pârâta din litigiul principal arată că prelevările care i‑au fost impuse constituie taxe cu efect echivalent taxelor vamale, contrare articolului 30 TFUE, sau, cel puțin, impozite interne discriminatorii, interzise de articolul 110 TFUE.

12      În aceste condiții, hof van beroep te Brussel (Curtea de Apel din Bruxelles) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Prelevarea la import prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din [Decretul privind îngrășămintele], care este datorată exclusiv pentru surplusul de îngrășăminte rezultat atât din importul de îngrășăminte de origine animală, cât și de alte tipuri de îngrășăminte din celelalte state membre în Regiunea Flamandă, indiferent dacă acestea sunt prelucrate în continuare sau sunt introduse pe piață pe teritoriul regiunii și care, pentru aceste surplusuri de îngrășăminte, se colectează de la importator, în timp ce pentru surplusurile de îngrășăminte produse pe teritoriul regiunii aceasta se colectează de la producător, trebuie să fie considerată o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import prevăzute la articolul 30 TFUE, în pofida faptului că statul membru care exportă surplusurile de îngrășăminte prevede în cazul exportului acestora în alte state membre chiar o diminuare a prelevării?

2)      [În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:] trebuie să se considere în acest caz că prelevarea la import menționată este o taxă discriminatorie în sensul articolului 110 TFUE, instituită asupra produselor din celelalte state membre, întrucât, în cazul îngrășămintelor de origine animală produse pe teritoriul național, se percepe o prelevare de bază, care este prevăzută de o reglementare națională și al cărei tarif este diferit în funcție de procedura de producție, în timp ce, în cazul surplusurilor de îngrășăminte importate, indiferent de procedura de producție (printre altele, a originii animale sau a conținutului de P₂O₅ și N), se percepe o prelevare la import având un tarif unitar situat peste tariful cel mai mic al prelevării de bază pentru îngrășămintele de origine animală produse în Regiunea Flamandă în cuantum de 0,00 euro, în pofida faptului că statul membru care exportă surplusurile de îngrășăminte prevede în cazul exportului acestora în alte state membre chiar o diminuare a prelevării?”

 Cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară

13      Comisia Europeană exprimă îndoieli cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară, întrucât cadrul factual și juridic în temeiul căruia au fost formulate obiecțiunile nu a fost prezentat într‑un mod suficient de clar de către instanța de trimitere. Potrivit Comisiei, aceasta din urmă nu explică în mod clar nici pentru ce motive precise se ridică întrebări cu privire la interpretarea articolelor 30 TFUE și 110 TFUE în cauza principală.

14      În această privință, trebuie amintit că, în cadrul unei proceduri conforme articolului 267 TFUE, întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, numai instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare, pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor adresate Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea Donau Chemie și alții, C‑536/11, EU:C:2013:366, punctul 15).

15      Astfel, Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea Donau Chemie și alții, EU:C:2013:366, punctul 16).

16      Or, trebuie să se observe că, în cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere a prezentat în suficientă măsură, chiar dacă în mod succint, atât cadrul factual, cât și conținutul dispozițiilor naționale aplicabile, precum și pertinența dispozițiilor din dreptul Uniunii a căror interpretare o solicită pentru soluționarea litigiului. În special, în această privință, din cererea respectivă reiese că, în cazul unui răspuns afirmativ al Curții la întrebările adresate, actele de impozitare în discuție în litigiul principal vor trebui să fie anulate.

17      Având în vedere aceste elemente, trebuie să se concluzioneze că cererea de decizie preliminară este admisibilă.

 Cu privire la întrebările preliminare

18      Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 30 TFUE sau articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei taxe precum cea prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele, care este aplicabilă exclusiv importurilor în Regiunea Flamandă de surplusuri de efluenți zootehnici și de alte tipuri de îngrășăminte, care se colectează de la importator, în timp ce taxa pentru surplusurile de îngrășăminte produse pe teritoriul flamand se colectează de la producător, și care este calculată potrivit unei cote unice, pe tonă și independent de procesul de producție, în timp ce taxa de bază la care sunt supuși efluenții zootehnici care sunt produși pe teritoriul flamand este calculată potrivit unei cote care variază în funcție de procesul de producție, cota cea mai redusă fiind de 0 euro în cazul producției brute de anhidridă fosforică care nu depășește 300 de kilograme în cursul anului calendaristic anterior.

19      În acest context, instanța menționată solicită de asemenea să se stabilească dacă faptul că statul membru de origine al produselor importate vizate prevede o diminuare a impozitului în cazul exportului către alte state membre poate avea un efect asupra interpretării care trebuie dată articolelor 30 TFUE și 110 TFUE.

20      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că dispozițiile Tratatului FUE referitoare la taxele cu efect echivalent și cele referitoare la impozitele interne discriminatorii nu sunt aplicabile în mod cumulativ, astfel încât aceeași măsură nu poate, în sistemul tratatului, să facă parte simultan din aceste două categorii (Hotărârea Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, EU:C:2007:657, punctul 26).

21      Prin urmare, trebuie să se examineze, în primul rând, dacă prelevarea prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele poate fi calificată drept taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import în sensul articolului 30 TFUE. Dacă nu aceasta este situația, va trebui să se verifice, în al doilea rând, dacă prelevarea menționată constituie un impozit intern discriminatoriu interzis de articolul 110 TFUE.

22      În ceea ce privește calificarea taxei în litigiu drept taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, trebuie amintit de la bun început că, astfel cum Curtea a constatat în mai multe rânduri, justificarea interzicerii taxelor vamale și a oricăror taxe cu efect echivalent constă în obstacolul pe care sarcinile pecuniare, fie ele minime, aplicate în considerarea trecerii frontierei, îl constituie pentru circulația mărfurilor, agravat de formalitățile administrative consecutive (Hotărârea Comisia/Germania, C‑389/00, EU:C:2003:111, punctul 22).

23      În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că orice sarcină pecuniară, chiar dacă este minimă, impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare ale acesteia, și care nu reprezintă o taxă vamală propriu‑zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 28 TFUE și 30 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, EU:C:2007:657, punctul 27).

24      Pe de altă parte, reiese din jurisprudența Curții că o taxă impusă cu ocazia trecerii unei limite teritoriale în interiorul unui stat membru constituie o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale (a se vedea Hotărârea Carbonati Apuani, C‑72/03, EU:C:2004:506, punctul 25 și jurisprudența citată).

25      În cauza principală, din elementele aflate la dispoziția Curții reiese că taxa în cauză privește importatorii de surplusuri de efluenți zootehnici pe import. În plus, cuantumul prelevării este „[stabilit] la 2,478 euro pe tonă de surplus de îngrășăminte importat în Regiunea Flamandă în anul calendaristic trecut”. În consecință, trebuie constatat că taxa prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele se aplică îngrășămintelor care nu sunt de origine flamandă ca rezultat al importului lor în Regiunea Flamandă, astfel încât prelevarea în litigiu este colectată pentru aceste îngrășăminte în temeiul trecerii frontierei acestei regiuni, trecerea menționată trebuind să fie considerată fapt generator al taxei în cauză.

26      În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că taxa prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele constituie o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, interzisă de articolul 30 TFUE.

27      Calificarea drept taxă cu efect echivalent unei taxe vamale a taxei prevăzute în dispoziția menționată din Decretul privind îngrășămintele nu poate fi repusă în discuție prin argumentul Regatului Belgiei, potrivit căruia această taxă, având în vedere existența unei prelevări similare impuse asupra îngrășămintelor produse în Regiunea Flamandă, ar face parte integrantă dintr‑un sistem general de impozite interne aplicat în mod sistematic, potrivit acelorași criterii obiective, produselor naționale și produselor importate și exportate, și ar trebui, în consecință, să fie apreciată în lumina articolului 110 TFUE.

28      În această privință, este necesar să se arate, pe de o parte, că caracteristica esențială a unei taxe cu efect echivalent, care o distinge de un impozit intern de natură generală, constă în împrejurarea că prima se aplică exclusiv produsului care trece frontiera ca atare, în timp ce a doua se aplică în același timp produselor importate, exportate și naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea Michaïlidis, C‑441/98 și C‑442/98, EU:C:2000:479, punctul 22).

29      Pe de altă parte, trebuie amintit că, pentru a face parte dintr‑un sistem general de impozite interne, sarcina fiscală considerată trebuie să aplice produsului intern și produsului exportat identic același impozit în același stadiu al comercializării și că faptul generator al impozitului trebuie să fie de asemenea identic pentru cele două produse (a se vedea în acest sens Hotărârea Michaïlidis, EU:C:2000:479, punctul 23).

30      În ceea ce privește cauza principală, este necesar să se constate, mai întâi, că, astfel cum s‑a subliniat la punctul 25 din prezenta hotărâre, taxa prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele se aplică produselor, ca atare, care trec frontiera Regiunii Flamande.

31      În continuare, nu se contestă că această taxă se colectează de la importatori, în timp ce sarcina similară prevăzută la articolul 21 alineatul 1 din decretul menționat se colectează de la producători. Cele două taxe nu sunt, așadar, colectate în același stadiu al comercializării.

32      În sfârșit, cele două taxe sunt calculate potrivit unor metode diferite, ceea ce poate determina, astfel cum a arătat Cour constitutionnelle belgiană în hotărârea sa nr. 123/2010 din 28 octombrie 2010 și cel puțin în cazurile în care cuantumul taxei pe producție este de 0 euro, o impozitare mai oneroasă pentru produsul importat decât pentru cel produs în Regiunea Flamandă.

33      În consecință, argumentul Regatului Belgiei nu poate fi primit.

34      În plus, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă, în cazurile în care statul membru de origine al îngrășămintelor aplică o reducere a taxelor în caz de export către alte state membre, o taxă precum taxa la import în discuție în litigiul principal ar putea fi exclusă de la calificarea ca taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, astfel cum susține VLM, având în vedere necesitatea de a menține controlul asupra stocurilor flamande de îngrășăminte și de a proteja producția internă împotriva măsurilor externe anticoncurențiale și care sunt, în plus, nocive pentru mediul din Regiunea Flamandă.

35      În această privință, Curtea a precizat deja că taxele vamale și taxele cu efect echivalent unor astfel de taxe sunt interzise indiferent de orice considerație privind scopul pentru care au fost instituite, precum și de destinația veniturilor pe care acestea le procură (a se vedea în acest sens Hotărârea Brachfeld și Chougol Diamond, 2/69 și 3/69, EU:C:1969:30, punctul 19, precum și Hotărârea Carbonati Apuani, EU:C:2004:506, punctul 31).

36      Pe de altă parte, este necesar să se arate că articolul 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele impune o prelevare care se aplică, fără distincție, tuturor efluenților zootehnici importați, fără ca aplicarea sa să fie limitată la ipotezele în care statul membru de origine prevede o reducere de taxe în caz de export al acestor produse, astfel cum este cazul, în speță, pentru Regatul Țărilor de Jos.

37      Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 30 TFUE se opune unei taxe precum cea prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din Decretul privind îngrășămintele, care este aplicabilă exclusiv importurilor în Regiunea Flamandă de surplusuri de efluenți zootehnici și de alte tipuri de îngrășăminte, care se colectează de la importator, în timp ce taxa pentru surplusurile de îngrășăminte produse pe teritoriul flamand se colectează de la producător, și care este calculată potrivit unor modalități diferite de cele care guvernează calculul acestei din urmă taxe. În această privință, nu prezintă importanță faptul că statul membru din care sunt importate surplusurile de efluenți zootehnici în Regiunea Flamandă aplică o reducere a impozitării în cazul exportului acestor surplusuri către alte state membre.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

38      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 30 TFUE se opune unei taxe precum cea prevăzută la articolul 21 alineatul 5 din Decretul Regiunii Flamande din 23 ianuarie 1991 privind protecția mediului împotriva poluării prin îngrășăminte, astfel cum a fost modificat prin Decretul din 28 martie 2003, care este aplicabilă exclusiv importurilor în Regiunea Flamandă de surplusuri de efluenți zootehnici și de alte tipuri de îngrășăminte, care se colectează de la importator, în timp ce taxa pentru surplusurile de îngrășăminte produse pe teritoriul flamand se colectează de la producător, și care este calculată potrivit unor modalități diferite de cele care guvernează calculul acestei din urmă taxe. În această privință, nu prezintă importanță faptul că statul membru din care sunt importate surplusurile de efluenți zootehnici în Regiunea Flamandă aplică o reducere a impozitării în cazul exportului acestor surplusuri către alte state membre.

Semnături

Sursa: www.curia.europa.eu

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Şedinţa publică de la 26 februarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 decembrie 2012, reclamanta SC S.C. SA, a solicitat instanţe, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, să dispună anularea deciziei din 31 iulie 2012 emisă de Ministerul Mediului, Administraţia Fondului pentru Mediu, a deciziei din 31 mai 2012 şi a raportului de inspecţie fiscală din 31 mai 2012 efectuat de Administraţia Fondului pentru Mediu, privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2139 din 25 iunie 2013, a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.C. SA în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, fiind anulate în parte actele contestate, respectiv decizia din 31 iulie 2012, decizia din 31 mai 2012 şi raportul de inspecţie fiscală din 31 mai 2012 pentru suma de 55.686,36 RON, aferentă perioadei 2003-2006.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut în esenţă că pentru debitul aferent anilor 2003-2006 sunt incidente dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, care prevede că „Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.”

Susţinerea intimate în sensul că prin depunere declaraţiilor fiscale pentru anul 2007 s-a realizat o recunoaştere a debitului cu consecinţa întreruperii termenului de prescripţie a fost apreciată ca neîntemeiată, în condiţiile în care declaraţiile fiscale aferente anului 2007 nu cuprindeau sumele imputate prin decizia contestată. Pentru ca recunoaşterea să conducă la întreruperea termenului de prescripţie, ar trebui ca aceasta să se refere la sumele pretinse de intimată, nu la obligaţia generică de achitare a unor obligaţii la fondul pentru mediu. Declaraţiile aferente anului 2007 reprezintă, mai degrabă, o negare a datoriei, în condiţiile în care, în aceste declaraţii nu sunt cuprinse sumele pretinse de intimată ci doar sumele recunoscute şi, de altfel, achitate de reclamantă în termenul legal.

Faţă de dispoziţiile art. 24 C. proc. fisc. Curtea a constatat că debitul aferent anilor 2003-2006 este stins ca urmare a prescripţiei.

În ceea ce priveşte restul debitului calculat de intimată, Curtea a constatat că, în condiţiile în care actele contabile ale reclamantei nu conţineau informaţii concrete care să permită calcularea exactă a cantităţii de deşeuri pentru care se impune plata contribuţiei la fondul pentru mediu, devin incidente dispoziţiile art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 potrivit căruia „Organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă.”

Utilizarea datelor din contabilitatea anilor 2003-2006 a fost apreciată de instanţă ca fiind rezonabilă, în condiţiile în care nu a existat un alt reper mai apropiat, la care organul de control să se fi putut raporta.

În ceea ce priveşte nedeclararea unor ambalaje din plastic, Curtea a reţinut că, reclamanta nu a administrat probe concludente din care să rezulte susţinerile menţionate.

Referitor la predarea responsabilităţii, s-a reţinut că nu s-au depus acte referitoare la cantitatea de deşeuri valorificate de firma SC E.R.A. SA, situaţie în care reclamantei îi revine obligaţia de plată la Fondul pentru mediu a contribuţiei pentru ambalajele, care nu figurează ca recuperate şi valorificate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2139 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs ambele părţi, respectiv atât reclamanta SC S.C. SA cât şi pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

Recurenta-reclamantă SC S.C. SA solicită prin recursul declarat, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii în tot a acţiunii şi anularea în tot a actelor contestate, emise de pârâtă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a prezentat pe larg situaţia de fapt expusă şi prin cererea de chemare în judecată, concluzionând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit probatoriul administrat raportat la normele de drept incidente în cauză.

Astfel, prin încheierea contractelor, privind preluarea obligaţiilor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje şi a obligaţiilor de raportare a datelor, cu SC E.R.A. SA, începând cu anul 2006 SC S.C. SA şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de H.G. nr. 261/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Legea permite ca operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje, să poată transfera responsabilităţile specifice în vederea valorificării, context în care, reclamanta nu mai poate fi obligată la plata unor obligaţii fiscale suplimentare, din moment ce transferul de responsabilităţi a operat, conform contractelor încheiate către SC E.R.A. SA.

În mod greşit, instanţa de fond, a reţinut că determinarea bazei de impunere pentru perioada 2007-2011 a fost stabilită corect de organele fiscale, fără să ţină cont de dispoziţiile art. 67 C. proc. fisc., dispoziţii ce vizează estimarea rezonabilă.

De asemenea, în mod greşit, la estimarea bazei de impunere pentru perioada 2006-2011 s-a raportat la baza de impunere a anilor 2003-2006, în condiţiile în care, este de notorietate, evoluţia echipamentelor IT ce au dus la reducerea cantităţii de ambalaje.

Organele fiscale cu nesocotit prevederile art. 67 C. proc. fisc., în ceea ce priveşte obligaţia de identificare a acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.

În concluzie, instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a textelor de lege, respectiv art. 67 C. proc. fisc., iar sentinţa cuprinde motive contradictorii.

Astfel, estimarea greşită a bazei de impunere prin raportare la anii 2003-2006, obligaţiile fiscale suplimentar stabilite în plus în sarcina SC S.C. SA sunt în cuantum de 769.386,45 RON, vătămarea suferită în urma estimării fiind evidentă.

Organele fiscale aveau la îndemână o serie de metode de estimare a bazei de impunere, atunci când contribuabilul nu deţine documente pe baza cărora aceasta să poată fi stabilită. (Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3389/2011).

Un exemplu în acest sens este metoda marjei presupune estimarea veniturilor unui contribuabil şi aplicarea unui procent corespunzător de marjă, pentru a obţine profitul impozabil, iar procentele sau propunerile pot fi determinate din datele cunoscute de contribuabilul verificat, sau obţinute de la alte entităţi cu activităţi similare ori de la instituţii care calculează şi publică astfel de procente sau propuneri.

Ca urmare, aplicând corect dispoziţiile legale incidente, se impune admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii în tot a acţiunii formulate.

Recurenta-pârâtă, Administraţia Fondului pentru mediu, prin recursul formulat, solicită modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii în tot a acţiunii formulate de reclamanta SC S.C. SA.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut ca obligaţii fiscale aferente anilor 2003-2006 sunt prescrise, fără să ţină cont că prin depunerea de către contribuabil a declaraţiilor fiscale, după expirarea termenului legal, duce la întreruperea termenului de prescripţie, conform ar. 92 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

În anul 2007, SC S.C. SA a depus declaraţii privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, săvârşind astfel un act de recunoaştere a dreptului Administraţiei Fondului pentru mediu de a stabili obligaţii fiscale.

Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. 92 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., la data depunerii de contribuabil a declaraţiei fiscale, după expirarea termenului legal de depunere a acesteia, are loc întreruperea termenului de prescripţiei, în cauză impunându-se respingerea în tot a acţiunii formulate de SC S.C. SA.

SC S.C. SA a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta Administraţia Fondului pentru mediu, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de ambele recurente, de probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente, se constată că nu subzistă motive de modificare sau casare a sentinţei recurate.

Astfel, administraţia Fondului pentru mediu, prin raportul de inspecţie fiscală din 31 mai 2012, a stabilit că recurenta-reclamantă SC S.C. SA datorează bugetului de stat suma de 825.075 RON cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare, majorări şi penalităţi pentru perioada 3 octombrie 2003-31 decembrie 2011.

Inspecţia fiscală desfăşurată de recurenta-pârâtă în perioada 3 mai 2012-30 mai 2012 a avut ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabil în raport de dispoziţiile legale incidente.

Având în vedere raportul de inspecţie fiscală întocmit, ulterior a fost emisă şi decizia de impunere din 31 mai 2012, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul de mediu stabilite în sarcina SC S.C. SA.

Împotriva celor două acte fiscale menţionate, a formulat contestaţie SC S.C. SA, contestaţie ce a fost respinsă prin decizia din 31 iulie 2012.

Instanţa de fond a admis, în parte contestaţia formulată de reclamantă, în sensul că a anulat actele fiscale contestate, pentru debitul aferent anilor 2003-2006, în cuantum de 55.686,36 RON, având în vedere că pentru obligaţiile suplimentare aferente perioadei menţionate a intervenit termenul de prescripţie.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru mediu vizează exclusiv, interpretarea şi aplicarea în cauză, a dispoziţiilor art. 92 alin. (1) şi art. 2 din O.G. nr. 92/2003, critici ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs nu poate fi reţinut, având în vedere că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale vizând prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale din perspectiva dispoziţiilor art. 91-art. 92 C. proc. fisc. raportat la art. 16-art. 17 din Decretul nr. 267/1958.

În materie fiscală, prescripţia extinctivă stinge răspunderea fiscală a contribuabililor, persoane fizice şi persoane juridice, care sunt exonerate de plata obligaţiilor bugetare ce cad în sarcina lor. C. proc. fisc., conţine prevederi categorice, statuând în acest sens, că toate creanţele fiscale „se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege”, art. 24. din Legea nr. 92/2003.

Normele juridice care reglementează prescripţia răspunderii fiscale sunt imperative, iar efectul se produce ope legis.

Potrivit art. 91 alin. (1) C. proc. fisc., dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termenul de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul de prescripţie de 5 ani, începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.

Prin împlinirea termenului de prescripţie, se înţelege determinarea momentului în care expiră termenul de prescripţie, iar această determinare implică cunoaşterea următoarelor elemente:

– termenul de prescripţie aplicabil;

– începutul acestui termen;

– dacă a intervenit sau nu vreun caz de suspendare sau întrerupere a prescripţiei;

– regulile de calcul ale termenului de prescripţie;

În speţa de faţă, termenul de prescripţie aplicabil este de 5 ani, conform art. 91 alin. (1) C. proc. fisc., termen ce a început să curgă la data de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.

Astfel, pentru creanţele fiscale aferente anului 2003, termenul de prescripţie a început să curgă de la 1 ianuarie 2004 şi s-a împlinit în ianuarie 2009; pentru creanţele fiscale aferente anului 2004, termenul de prescripţie a început să curgă de la 1 ianuarie 2005 şi s-a împlinit în ianuarie 2010; pentru creanţele fiscale aferente anului 2005, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 1 ianuarie 2006 şi s-a împlinit în ianuarie 2011; iar pentru creanţele fiscale aferente anului 2006, termenul de prescripţie a început să curgă la 1 ianuarie 2005 şi s-a împlinit în ianuarie 2012.

Pentru creanţele fiscale aferente anilor 2003, 2004, 2005 sunt aplicabile dispoziţiile art. 92 C. proc. fisc. anterior modificării dispusă prin O.G. nr. 29/2011, iar pentru creanţele fiscale aferente anului 2006 sunt aplicabile dispoziţiile art. 92 C. proc. fisc. modificate [art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 29/2011].

Susţinerea recurentei, în sensul că declaraţiile fiscale depuse de reclamanta SC S.C. SA, în luna mai 2007 reprezintă o recunoaştere a datoriei (săvârşind astfel un „act de recunoaştere a dreptului Administraţiei Fondului pentru Mediu de a stabili obligaţii la Fondul pentru mediu”) nu are un fundament legal, întrucât în declaraţiile rectificative depuse în anul 2007, nu sunt cuprinse obligaţiile fiscale stabilite prin actele fiscale emise în anul 2012 de către recurenta-pârâtă, aspect reţinut corect de către instanţa de fond.

Întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea creanţei, aşa cum susţine recurenta, presupune acte care să exprime voinţa neîndoielnică de a-şi executa obligaţiile fiscale dar în declaraţiile fiscale rectificative depuse în mai 2007, nu se regăsesc sumele cuprinse în titlul executoriu contestat.

Ca urmare, termenul prevăzut de art. 91 alin. (1) C. proc. fisc., calculat conform art. 68 şi art. 91 alin. (2) din acelaşi act normativ, era împlinit pentru creanţele fiscale aferente perioadei 2003-2006 la data când s-a declanşat inspecţia fiscală, deoarece în termenul de 5 ani, calculat pentru fiecare an fiscal, nu a intervenit o cauză de suspendare sau întrerupere din cele prevăzute la art. 92 C. proc. fisc., motivele de recurs invocate de recurenta Administraţia Fondului pentru mediu, nefiind incidente în cauza dedusă judecăţii.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S.C. SA vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale pentru creanţele stabilite suplimentar în sarcina sa pentru perioada 2007-2012, motiv de recurs ce urmează a fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În urma controlului efectuat de organele fiscale, s-a constatat că SC S.C. SA a introdus pe piaţă bunuri ambalate, calculatoare şi TV, telecomunicaţii şi media, echipamente birou, componente şi accesorii PC şi consumabile, tablete, laptop-uri, camere foto, net working, accesorii PC, diverse piese, iar pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională era responsabilă fiscal în raport de H.G. nr. 621/2005, privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Facturile întocmite de recurenta-pârâtă pentru achiziţiile intracomunitare, din perioada 2007-2011, nu conţin date cu privire la ambalajele folosite.

Deoarece din facturile emise nu rezultă cantitatea de ambalaje pusă pe piaţă, organele fiscale, în mod corect au aplicat dispoziţiile art. 67 C. proc. civ. pentru stabilirea bazei de impunere prin estimare, având în vedere şi art. 65.1 din Normele metodologice.

Estimarea bazei de impunere s-a realizat în raport de dispoziţiile art. 67 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, prin preluarea datelor înscrise în documentele de achiziţii pentru perioada 2003-2006.

Ca urmare, estimarea făcută de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru mediu s-a bazat pe datele certe înscrise în documentele de import, 2003-2006, în condiţiile în care documentele emise în perioada 2007-2011 nu conţin date cu privire la ambalajele folosite, în cauză fiind aplicate corect dispoziţiile art. 67 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. fisc.

Recurenta arată că instanţa nu a analizat probatoriul administrat din care rezultă că a încheiat contracte de transfer de responsabilitate privind obligaţiile de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje, invocând dispoziţiile art. 16 din H.G. nr. 621/2005 dar omite incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 25 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor la Fondul de mediu, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, în raport de care avea obligaţia de a întocmi lunar situaţia privind cantitatea de ambalaje introduse pe piaţa naţională prin achiziţii efectuate din spaţiul intracomunitar.

Contrar afirmaţiilor, recurenta nu a administrat probe din care să rezulte situaţia gestiunii deşeurilor pe care societatea ar fi trebuit să o întocmească, obligaţie impusă prin H.G. nr. 856/2002 şi nici ce cantitate de deşeuri a fost valorificată de SC E.R.A. SA, aspect reţinut corect de instanţa de fond.

Ultima critică invocată de recurentă, vizează motivarea contradictorie a hotărârii recurate, motiv de recurs ce se încadrează în raport de art. 306 pct. 2 C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7.

Acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa în cauză, în condiţiile în care instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, arătând în mod explicit care au fost argumentele avute în vedere pentru stabilirea obligaţiilor fiscale datorate Fondului de mediu prin raportare la dispoziţiile art. 67 din O.G. nr. 92/2003.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de SC S.C. SA şi Administraţia Fondului pentru Mediu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC S.C. SA reprezentată de administrator judiciar R.V.A. I.S. S.P.R.L. şi administrator special L.N.M. şi Administraţia Fondului pentru mediu, împotriva sentinţei civile nr. 2139 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2014.

Sursa: www.scj.ro

Hotărâre nr. 2/2014 cu privire la alegerea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România, a Comisiei de auditori statutari şi a Comisiei de disciplină

M.Of. nr. 733 din 07.10.2014

În baza prevederilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6,art. 8 lit. g), h) şi m), art. 10 şi 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,

Conferinţa ordinară anuală a Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunită în şedinţa din data de 27 septembrie 2014, hotărăşte:

Art. 1.

În urma votului valabil exprimat de către auditorii financiari, reprezentanţi aleşi la Conferinţa ordinară a Camerei Auditorilor Financiari din România, s-au ales Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, Comisia de auditori statutari şi Comisia de disciplină, cu următoarea structură:

a) Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România: Botez Daniel, Dănescu Tatiana, Dincă Ana, Iordache Elena, Kameniczi Iosif Cornel, Kiss Clemente, Mihăilescu Ciprian- Teodor, Minda Ioan, Orzescu Scarlat, Păunescu Mirela şi Radu Gabriel.

b) Comisia de auditori statutari: Nacu Anişoara, Manolache Mihail şi Ţurlea Eugeniu.

c) Comisia de disciplină: Manole Ion — membru titular, Ungureanu Mihai Aristotel — membru titular, Grecea Annee-Marie — membru supleant şi Ştefănuţ Gheorghe — membru supleant.

Art. 2.

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Horia Neamţu

Ordin nr. 3.001/2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii

M. Of. nr. 733 din 7.10.2014

Având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I.

Alineatul (2) al articolului 2 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 26 noiembrie 2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Sediile secundare ale contribuabililor mijlocii sunt administrate de administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi de Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii, după caz, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contribuabilul care le-a înfiinţat.”

Art. II.

Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală regională a finanţelor publice Bucureşti, administraţiile judeţene ale finanţelor publice, precum şi administraţiile finanţelor publice implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu Ştefan Diaconu

• Comerţul dintre ţările emergente se estimează că va creşte cu aproximativ 6% pe an până în 2030, aproape dublul ratei medii globale de creştere;
• Ţările asiatice vor fi, cel mai probabil, actorii principali ai comerţului global;
• Experţii PwC se aşteaptă la consolidarea poziţiei Chinei ca cel mai important centru global comercial de mărfuri. 

Volumul comerţului global de mărfuri va fi aproape dublu, atingând 18 mii de miliarde dolari până în anul 2030, conform unei analize realizate de economiştii PwC.

De asemenea, proiecţiile arată că va avea loc o repoziţionare a „principalilor actori” pe scena comercială globală, statele asiatice devenind chiar şi mai importante din punct de vedere comercial.

Decidenţii politici se vor întruni la sfârşitul lunii la Washington DC pentru a evalua perspectivele globale de creştere economică. În prezent, acestea sunt mai puţin optimiste decât la începutul anului, fapt ce se datorează în principal unor evenimente singulare din SUA (iarna deosebit de lungă şi de grea) şi datelor de creştere dezamăgitoare din Japonia şi din zona Euro.

Însă în ciuda acestor sincope pe termen scurt în creşterea economică globală, comerţul mondial de mărfuri se dovedeşte a fi o poveste de succes privit în perspectivă: din 1980 şi până în prezent volumul comerţului global a crescut de cinci ori – în timp ce PIB-ul global a crescut „doar” de trei ori.

“Unul dintre factorii de succes pe termen lung ai globalizării a fost întărirea fluxurilor comerciale mondiale. Acest trend este o veste bună pentru afaceri, în special pentru acelea care au caracter global. Acestea au capacitatea de a amortiza o scădere de pe piaţa de acasă prin creşterea eforturilor de vânzare pe pieţele străine. Şi aşa cum am observat în ultimii cinci ani, creşterea exporturilor a ajutat România să depăşească perioada de recesiune”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Consultanţă Fiscală, PwC România.

Economiştii PwC estimează că volumul total al comerţului global de mărfuri va continua să crească de la aproximativ 10,3 mii de miliarde dolari în 2013 la aproape 18 mii de miliarde dolari în 2030 (la valoarea constantă a dolarului din 2013). Jumătate din această creştere (3,9 mii de miliarde de dolari) se va datora comerţului dintre pieţele avansate şi emergente.

„Proiecţia noastră de creştere reală a volumului de schimburi de mărfuri, care se situează în jurul a 3,3% pe an, sugerează că un important vector al creşterii economice globale din această perioadă va fi comerţul. România poate beneficia de pe urma acestei creşteri prognozate a comerţului global prin valorificarea avantajelor care decurg din poziţia sa geografică favorabilă, pentru a deveni poarta estică de acces a Uniunii Europene. Dar pentru a-şi valorifica acest potenţial, România are nevoie de un climat fiscal si vamal atrăgător şi de investiţii continue în infrastructura de transport”, a adăugat Daniel Anghel.

Analiştii preconizează că, până în 2030, China va fi figura printre cele mai importante rute globale de comerţ datorită faptului că, pe măsură ce se îmbogăţesc, consumatorii vor cumpăra şi mai multe bunuri de import, în timp ce ţara va rămâne un jucător cheie în industria manufacturieră – chiar dacă va avansa înspre bunuri de export de o mai mare valoare (vezi Tabelul 1, mai jos).

u păstrează poziţia; s creşte; t scade; g intrare nouă

Notă: Pentru crearea acestui tabel, am eliminate rutele comerciale intra-europene (cu excepţia primelor patru cele mai mari economii europene), precum şi rutele SUA-Canada şi China-Hong Kong.

Analiza PwC indică intrarea comerţului global într-o nouă fază în următoarele două decenii, comerţul dintre ţările emergente crescând cu aproximativ 6% pe an. Astfel, până în 2030:

• Ruta comercială China-India va creşte şi poate deveni a 7-a din lume;
• Ţările bogate în resurse precum Brazilia, Australia sau Arabia Saudită vor profita de pe urma apetitului Chinei pentru resurse naturale şi îşi vor întări relaţiile comerciale cu aceasta;
• Legăturile comerciale dintre China şi alte economii din Asia de Sud Est (de ex. Indonezia) se vor intensifica pe măsură ce companiile chineze vor căuta să profite de mâna de lucru relativ ieftină de pe aceste pieţe.

China îşi va întări cel mai probabil poziţia de centru comercial global de mărfuri. Proiecţiile arată că avansul Chinei faţă de SUA va creşte, o dovadă în plus a mutării centrului de putere economică de la vest la est.

Pe de altă parte, ascensiunea Asiei de Sud Est ca şi centru al comerţului global va trebui să fie acompaniată de investiţii majore în infrastructură, în special în cea de transport, pentru a uşura mişcarea bunurilor pe piaţă.

Despre raport:

Analiza PwC se bazează pe o actualizare a unui raport anterior (Future of world trade: Top 25 sea and air freight routes in 2030). Estimările PwC se bazează pe următoarele ipoteze:

• Ratele de creştere a PIB-urilor naţionale sunt acelea previzionate de FMI în raportul World Economic Outlook şi în proiecţiile PwC din raportul World in 2050.
• Fluxurile comerciale se bazează pe raportul dintre exporturile de bunuri/PIB, care a fost calculat în funcţie de ratele pe termen lung, şi
• previzionarea evoluţiei exporturilor fiecărei ţări în acea perioadă a fost realizată folosind o medie ponderată a cererii actuale şi viitoare, în funcţie de creşterea PIB-ului.

Analiza include pe 29 economii majore selectate pe baza dimensiunii lor actuale (PIB) şi a ratei de creştere previzionate a fluxurilor lor comericale.

Ediţia din octombrie a Global Economy Watch a PwC poate fi accesată la adresa www.pwc.com/gew

Despre PwC

 Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 184.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

Banca Națională a României lansează ediția a noua a Raportului asupra stabilității financiare. Documentul evaluează reziliența sistemului financiar românesc pe parcursul anului 2013 și prima parte a anului 2014, precum și interacțiunea acestuia cu principalele contrapărți din economia reală. Influența contextului extern este de asemenea analizată, unele dintre principalele provocări asupra stabilității financiare aparținând acestui canal.

Sinteza documentului evidențiază că stabilitatea financiară s-a menţinut robustă de la data Raportului anterior (septembrie 2013), pe fondul îmbunătăţirii contextului macroeconomic intern şi al temperării relative a tensiunilor de pe pieţele financiare internaţionale. Indicatorii prudenţiali ai sectorului bancar privind solvabilitatea, lichiditatea şi gradul de acoperire cu provizioane au consemnat în continuare niveluri adecvate, aceştia menţinându-se în limitele reglementate, chiar şi în condiţiile simulării materializării unor scenarii macroeconomice severe. Principalele provocări la adresa sectorului bancar românesc pentru perioada următoare sunt constituite de reluarea sustenabilă a creditării prudențiale a sectorului privat, prevenirea unor ajustări bilanţiere excesive pe fondul continuării procesului de dezintermediere financiară transfrontalieră, precum şi ameliorarea indicatorilor de calitate a activelor bancare prin demersurile de curăţare a creditelor neperformante din bilanţuri, cu efecte pozitive asupra eficienţei operaţionale şi a capacităţii de intermediere a instituțiilor de credit.

Raport asupra stabilității financiare 2014

Prezentare Principalele evoluții ale sistemului financiar

Sursa: www.bnr.ro

Bursa de Valori București (BVB) și EY România au organizat două conferințe, una la București și una la Cluj-Napoca, pentru promovarea în rândul antreprenorilor a avantajelor listării și finanțării prin intermediul bursei.

 La conferințe a participat un număr important de antreprenori și persoane din top managementul IMM-urilor din industrii variate.

În timpul prezentarilor și a discuțiilor care au urmat, antreprenorii au fost informați despre proiectul BVB de remodelare și relansare a sistemului alternativ de tranzacționare (ATS) sub numele AeRO, care va fi o piață atractivă pentru investiții și plasamente private de tip “early stage” sau pre-IPO în intreprinderi mici și mijlocii și start-up-uri, companii cu potențial de creștere și dezvoltare și care sunt în căutare de finanțare. AeRO va fi o piață complementară pieței reglementate, dar cu riscuri și câștiguri tipice fiecăreia dintre ele.

AeRO va oferi investitorilor posibilitatea unei diversificări mai ample a portofoliilor prin investiții în companii noi în stadiu incipient de dezvoltare, din diverse sectoare. Companiile listate pe AeRO pot promova pe piața principală a BVB când vor indeplini criteriile pentru piața reglementată.

AeRO va fi disponibil pentru antreprenori, Consultanți Autorizați și investitori până la finalul anului, data lansării depinzând de aprobarea reglementărilor de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

“Prin implementarea unor schimbări a modalității în care Bursa se prezintă acum investitorilor putem obține o cu totul nouă calitate și eficiență cand vorbim de atragerea afacerilor, a listărilor private pe această piață. Piața AeRO va fi semnificativ mai bună decât ceea ce avem în prezent, vor fi criterii diferite de cele pe care le aplicăm acum emitenților. Noua arhitectură va include, de asemenea, Consultanți Autorizați, autorizați de BVB și care vor căuta emitenți în vederea listării și vor fi în permanent contact cu emitenții chiar și după listare”, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

Conceptul de Consultant Autorizat (Authorized Advisor) va fi disponibil pentru prima dată pe piața AeRO. Consultantul Autorizat este o entitate autorizată de BVB pentru asistarea unei companii în procesul de listare și certificare, împreună cu compania, a acurateții informațiilor și documentelor. Consutanții Autorizați vor continua să asiste compania după listare în ceea ce privește cerințele de raportare.

Mihai Pop, manager în departamentul Transaction Advisory Services din cadrul EY România (fost Ernst & Young), a menționat: “Companiile mici și mari sunt în cautare continuă a unor soluții pentru accesarea de capital de finanțare. EY este cea mai mare firmă de servicii profesionale la nivel global care oferă sprijin antreprenorilor. Prin intermediul serviciilor noastre reunite sub conceptul Capital Agenda oferim soluții referitoare la accesul la capital pentru clienții noștri, fie că este vorba de tranzacții pe piețele publice sau tranzacții private. Munca noastră ne poziționează foarte aproape de antreprenorii de succes și suntem încântați să aducem în România pentru prima dată prestigioasa competiție «Antreprenorul Anului», unde cei mai buni antreprenori sunt recunoscuți de către EY pentru munca lor remarcabilă”.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, și furnizează o gamă variată de servicii participanților la piețele financiare. Bursa de Valori București este o companie listată pe propria piață din 2010. Pentru informații suplimentare vizitați www.bvb.ro.

______________________

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajați în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.ey.com.

În M. Of. nr. 729 din 6 octombrie 2014 a fost publicată O.U.G. nr. 62/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Achitarea sumelor reprezentând venituri ale bugetului general consolidat prin intermediul cârdurilor de plată facilitează accesul contribuabililor la mijloace moderne de plată şi asigură în acelaşi timp limitarea încasărilor şi plăţilor în numerar, cu implicaţii pozitive în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale şi a activităţilor de spălare a banilor.

Crearea condiţiilor pentru plata pe bază de card a obligaţiilor fiscale constituie o prioritate, în contextul în care la nivelul ţărilor europene se înregistrează o tendinţă continuă de limitare a încasărilor şi plăţilor în numerar.

De asemenea, crearea cadrului legal pentru oferirea de către Trezoreria Statului, pentru instituţiile publice, a serviciilor de acceptare de plăţi electronice cu carduri de plată duce la creşterea colectării voluntare a veniturilor bugetelor componente ale bugetului general consolidat.

Neluarea de urgenţă a măsurilor necesare pentru crearea posibilităţii de achitare a obligaţiilor către bugetul general consolidat şi prin intermediul cardurilor de plată de către persoanele fizice şi juridice are efecte negative în ceea ce priveşte conformarea voluntară, colectarea veniturilor bugetare şi determină imposibilitatea reducerii cheltuielilor de administrare a numerarului la nivelul Trezoreriei Statului şi al instituţiilor publice.

Întrucât elementele menţionate anterior vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol unic.

După articolul 5² din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 5³, cu următorul cuprins:

„Art. 5³

(1) Ministerul Finanţelor Publice, prin Trezoreria Statului, poate oferi instituţiilor publice servicii de acceptare de plăţi electronice cu carduri de plată ale veniturilor bugetului general consolidat, cu condiţia autorizării trezoreriei în cel puţin unul dintre sistemele de plăţi Mastercard, VISA sau alte sisteme de plăţi similare. În vederea autorizării trezoreriei, Ministerul Finanţelor Publice primeşte de la entităţile de plăţi Mastercard, Visa sau altele asemenea un acord prin care acestea acceptă autorizarea acesteia, în condiţiile prevăzute la alin. (2).

(2) Trezoreria Statului acceptă conectarea la un sistem de plată în următoarele condiţii cumulative:

a) nu se constituie niciun fel de garanţii de către Trezoreria Statului şi instituţii publice;

b) comisioanele solicitate de emitenţii cardurilor şi de către sistemele de plăţi se exprimă în procent şi nu depăşesc cumulat 0,3% din valoarea fiecărei tranzacţii. Nu se acceptă comisioane fixe sau alte costuri suplimentare pentru Trezoreria Statului şi instituţii publice;

c) nu se acceptă solicitarea de alte costuri sau comisioane, inclusiv licenţe, mentenanţe, update sau upgrade, de către emitenţii cardurilor sau sistemele de plăţi pentru Trezoreria Statului şi instituţii publice;

d) sistemele de plăţi acceptă desfăşurarea anuală, împreună cu Trezoreria Statului, de acţiuni de promovare şi educare a contribuabililor în scopul utilizării sistemelor electronice de plăţi. La solicitarea sistemelor de plăţi, Trezoreria Statului poate accepta şi participarea la alte acţiuni de promovare a sistemelor de plăţi electronice;

e) furnizarea serviciilor de acceptare de plăţi la nivelul instituţiilor publice se poate realiza şi direct, prin intermediul Trezoreriei Statului, fără conectarea sau definirea instituţiilor publice drept comercianţi şi fără solicitarea de comisioane sau alte costuri de către emitenţii cardurilor sau sistemele de plăţi pentru Trezoreria Statului şi instituţii publice;

f) sistemele de plăţi acceptă normele şi procedurile emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice;

g) restituirea sumelor către plătitori, inclusiv operaţiunile de tip refuz la plată, se efectuează potrivit legislaţiei naţionale în vigoare şi normelor metodologice aprobate potrivit alin. (13);

h) plata comisioanelor prevăzute la lit. b) se realizează prin debitare directă şi/sau prin plata facturilor emise la termenele stabilite de către sistemele de plată, fără a depăşi valoarea comisionului datorat pentru tranzacţiile dintr-o lună calendaristică, cu încadrarea în limita maximă stabilită la lit. b). În cazul plăţilor comisionului prin debitare directă, sistemele de plăţi emit la data debitării şi documentele justificative.

(3) Modalitatea de furnizare a serviciilor prevăzute la alin (1) către instituţii publice se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(4) Cheltuielile privind implementarea, dezvoltarea şi mentenanţa aplicaţiilor pentru serviciile de acceptare de plăţi electronice cu carduri de plată se suportă din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul Trezoreriei Statului, în funcţie de aprobarea cheltuielilor cu această destinaţie în bugetele respective. Cheltuielile privind prestarea serviciilor de procesare, decontare, comunicaţii şi alte servicii sau resurse necesare activităţii de acceptare de plăţi electronice cu carduri de plată se suportă din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul Trezoreriei Statului, în funcţie de aprobarea cheltuielilor cu această destinaţie în bugetele respective.

(5) Comisioanele prevăzute la alin. (2) lit. b), pentru veniturile bugetului general consolidat achitate de către persoanele fizice, se suportă de la bugetul de stat.

(6) Diferenţele de curs nefavorabile aferente tranzacţiilor cu cardul, în valută, se suportă din bugetul de stat. Diferenţele de curs favorabile aferente tranzacţiilor cu cardul, în valută, se fac venit la bugetul de stat.

(7) Procedura şi termenele de decontare şi înregistrare a tranzacţiilor în lei şi valută se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(8) Sistemele de plăţi pot participa la dezvoltarea aplicaţiilor Trezoreriei Statului, cu condiţia transferării către Ministerul Finanţelor Publice a dreptului de proprietate intelectuală, a codului-sursă şi a cunoştinţelor aferente aplicaţiilor dezvoltate, fără a solicita costuri şi fără a limita în vreun fel utilizarea, modificarea, distribuirea aplicaţiei dezvoltate şi numărul de utilizatori.

(9) Serviciile de acceptare de plată prevăzute în prezentul articol sunt aplicabile pentru veniturile bugetului general consolidat, achitate de persoanele fizice.

(10) Ministerul Finanţelor Publice poate presta serviciile de acceptare de plăţi electronice cu cârduri de plată a veniturilor bugetului general consolidat şi de la persoane juridice. Tipurile de venituri care pot fi achitate de către persoanele juridice, nivelul comisioanelor, entitatea care suportă comisionul, în acest caz, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice, pe baza analizei funcţionale efectuate de minister în vederea stabilirii tipurilor de venituri a căror plată se poate face prin sistem.

(11) Ministerul Finanţelor Publice poate presta serviciile de acceptare de plăţi electronice cu cârduri de plată şi pentru alte persoane juridice care încasează venituri ale bugetului general consolidat sau alte sume prevăzute de lege, de la persoane fizice sau juridice. Tipurile de venituri prevăzute de lege sau sumele care pot fi achitate către aceste persoane juridice, nivelul comisioanelor, entitatea care suportă comisionul, în acest caz, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(12) Modalitatea şi fluxurile de plată a comisioanelor prevăzute la alin. (2) lit. b), reconstituirea sumelor reţinute prin debitare directă, documentele justificative acceptate şi termenele de plată se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(13) În aplicarea prevederilor prezentului articol se emit norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.”

– Creştere de 6,8 % faţă de anul fiscal 2013

– Creştere în toate liniile de servicii; rezultatele din pieţele emergente cresc cu 8,7%

– Numărul de angajaţi atinge un nivel record de 190.000; EY ocupă locul întâi ca cel mai atractiv angajator din domeniul serviciilor profesionale în clasamentul global Universum

– Creşterea companiei favorizează continuarea investiţiilor în pieţele cheie, oameni şi tehnologie

EY anunță venituri globale în valoare de 27,4 miliarde USD pentru anul fiscal care s-a încheiat la 30 iunie 2014, o creştere de 6,8% faţă de anul fiscal 2013 în monedă locală și o creștere de 6% a veniturilor companiei exprimate în dolari americani. EY este cea mai integrată firmă de servicii profesionale, unul dintre liderii la nivel internațional, fiind prezentă în România de 22 de ani.

Toate liniile de servicii EY au continuat să crească în 2014: asistența în afaceri a înregistrat o creștere de 14,4%; serviciile de asistenţă în tranzacţii de 6,5%; serviciile de audit au crescut cu 4,5%, iar consultanța fiscală cu 4,3%.

“Sunt extrem de mândru de eforturile depuse de oamenii noştri, care au avut ca rezultat un nou an de creştere puternică pentru EY. Rezultatele de acum vin în urma performanţelor noastre de anul trecut. Acest an financiar a debutat cu lansarea noii noastre identități de brand – EY Vision 2020 – care reflectă strategia noastră de a deveni organizaţia de servicii profesionale numărul unu în lume până în 2020. Anul s-a încheiat cu o serie de realizări şi rezultate ce demonstrează că dintr-o companie puternică am devenit o companie și mai puternică”, a declarat Mark Weinberger, Președinte și CEO al EY.

“În România, EY a avut un an foarte bun. Am oferit servicii pentru mai mult de 1000 de clienţi atât din România, cât şi din străinătate. De asemenea, pentru al doilea an consecutiv, suntem cea mai dinamică firmă de consultanţă şi audit, înregistrând cea mai mare rată de creştere din cele 22 ţări unde EY este prezentă în Europa Centrală şi de Sud-Est, după Turcia. Rezultatele reflectă performanţele EY România ca echipă, investiţiile în formarea de noi lideri şi concentrarea pe livrarea de servicii de calitate excepţională”, a spus Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

Veniturile EY după arie geografică, piaţă şi sector

La nivelul tuturor ariilor geografice în care activează EY, cele două Americi au înregistrat o creştere de 9,1% în anul fiscal 2014. Toate celelalte zone – Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa (EMEIA), Japonia şi Asia-Pacific – au cunoscut creşteri mai mari de 5% în monedă locală.

La nivelul pieţelor emergente, veniturile EY au crescut per ansamblu cu 8,7%, în pofida condiţiilor economice dure şi a încetinirii economice din mai multe pieţe emergente cheie. Prin comparație, nivelul de creștere de anul trecut a atins 12%.

“Pieţele emergente vor continua să alimenteze creşterea economică și în viitorul apropiat. Considerăm că până în anul 2020, aproximativ 30% dintre veniturile noastre vor proveni de pe pieţele emergente şi ne-am fixat un plafon de investiţii de 1,5 miliarde USD pentru a sprijini această creştere”, comentează Mark Weinberger.

Sectoarele în care EY a înregistrat cea mai rapidă creştere au fost industria farmaceutică şi sectorul public, ambele generând o creștere de două cifre a veniturilor.

Echipa EY

Mark Weinberger declară: “Succesul înseamnă pentru noi mult mai mult decât rezultate financiare; înseamnă oameni şi investiţii care ne permit să furnizăm servicii excepţionale, de înaltă calitate, peste tot în lume.”

În acest an, numărul angajaţilor EY la nivel global a crescut la 190.000, înregistrând un record absolut pentru companie. Pentru al doilea an consecutiv, EY a fost votat cel mai atractiv angajator din sectorul serviciilor profesionale în cadrul sondajului World’s Most Attractive Employer realizat de Universum în rândul studenţilor cu specializări de business de la universităţi de top din cele mai importante economii ale lumii. În același sondaj, EY este considerat al doilea cel mai atractiv angajator din rândul tuturor companiilor din 12 cele mai mari economii ale lumii.

În acest an, EY a angajat 60.000 de oameni din întreaga lume şi a investit jumătate de miliard de USD în programe de instruire dedicate dezvoltării competențelor angajaților săi în vederea oferirii de servicii excepționale clienților companiei.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în 728 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

Ministerul Finanţelor Publice a postat pe site, la rubrica Transparență decizională, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital.

Proiectul de act normativ are în vedere adaptarea legislaţiei în domeniu, prin eliminarea obstacolelor existente. Acest demers are scopul să conducă la încadrarea României în grupul piețelor de capital emergente, ceea ce va asigura o mai mare vizibilitate României în plan extern și o modalitate directă de a atrage noi categorii de investitori.

Această propunere legislativă este parte a unei inițiative mai largi propuse de un grup de lucru condus de către Bursa de Valori Bucureşti, din care fac parte atât reprezentanţi ai pieţei de capital româneşti, cât şi ai autorităților de supraveghere şi reglementare, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Banca Naţională a României (ASF şi BNR), precum şi ai Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

“Proiectul de act normativ va contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România. Răspundem astfel unor mai vechi aşteptări ale pieţei. Modificările pe care le vom aduce vizează, în principal, adaptarea normelor naţionale în scopul asigurării unui tratament unitar şi echitabil pentru investitori. Mă refer atât la investitorii locali, cât şi la cei străini, respectiv la investitorii majoritari şi la cei minoritari”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Proiectul de act normativ vizează, în principal, următoarele aspecte:

• facilitarea accesului la piaţa de capital românească;
• respectarea drepturilor fundamentale ale investitorilor, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la dividende;
• guvernanţa corporativă a emitenţilor şi transparenţa acestora, inclusiv raportarea informaţiilor relevante pentru participanţii la piaţă;
• simplificarea regimului ofertelor publice şi al listărilor de acţiuni şi obligaţiuni;
• creșterea pragului de deținere a acțiunilor emise de operatorii de piață și eliminarea pragurilor de deţinere a acţiunilor emise de Societăţile de Investiţii Financiare (S.I.F.) în scopul îmbunătățirii acestor entități și cu efecte pozitive pentru piaţa de capital locală;
• eliminarea din cadrul actelor constitutive ale S.I.F. și ale operatorilor de piață a unor prevederi restrictive referitoare la condiţiile de întrunire a cvorumului şi de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor, care fac dificilă desfăşurarea acestora. În acelaşi timp, se urmărește creşterea bazei de investitori instituţionali din România, și motivarea populaţiei să investească direct sau indirect în instrumente financiare listate.

În acelaşi timp, sunt urmărite creşterea bazei de investitori instituţionali din România, precum şi motivarea investiţiilor în instrumente financiare listate.

Astfel, potrivit proiectului de lege, niciun acţionar al unui operator de piaţă nu va putea deţine, direct sau împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, mai mult de 20% din totalul drepturilor de vot. Orice achiziţie de acţiuni ale operatorului de piaţă, care conduce la o deţinere mai mare sau egală cu 5%, 10%, 15%, respectiv cel mult egală cu 20% din totalul drepturilor de vot, va fi notificată operatorului de piaţă în termenul stabilit prin reglementările A.S.F. şi supusă în prealabil aprobării A.S.F. De asemenea, orice înstrăinare de acţiuni ale operatorului de piaţă care va conduce la scăderea sub pragurile de deţinere de 5%, 10%, 15%, respectiv 20% din totalul drepturilor de vot, va fi notificată operatorului de piaţă şi A.S.F., în termenul prevăzut de reglementările emise de A.S.F.

În cazul în care aceste cerinţe nu vor fi respectate, dreptul de vot aferent acţiunilor deţinute cu nerespectarea prevederilor legale este suspendat de drept.

De asemenea, în vederea creării unui sistem uniform privind documentele necesare dreptului de vot de către acţionarii rezidenţi şi nerezidenţi, este desemnat un organism centralizat – Depozitarul Central, conform proiectului de lege – care poate emite actele necesare dovedirii identităţii şi calităţii de reprezentant legal. Depozitarul Central va fi organismul centralizat care va avea rol şi în distribuirea dividendelor.

Proiectul de act normativ include, totodată, o serie de modificări care au scopul de a simplifica regimul ofertelor publice şi al listărilor de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi de a creşte transparenţa tranzacţiilor pe piaţa de capital.

Un alt element de noutate al proiectului de act normativ vizează flexibilizarea regimului în cazul majorărilor de capital, în vederea stimulării emisiunii de instrumente financiare convertibile/cu drept de subscriere de acţiuni. Astfel, în cazul majorărilor de capital social prin aport în numerar sau în natură, ridicarea dreptului de preferinţă a acţionarilor de a subscrie noile acţiuni trebuie să fie hotărâtă în adunarea generală extraordinară a acţionarilor, la care participă acţionari reprezentând cel puţin 3/4 din capitalul social subscris, şi cu votul acţionarilor care deţin cel puţin 75% din drepturile de vot prezente sau reprezentate.

O altă modificare este menită să faciliteze posibilitatea acţionarilor străini de a-şi exercita drepturile în cadrul AGA, în aceleaşi condiţii ca şi acţionarii români. Astfel, reprezentarea acţionarilor în AGA se va putea face şi prin alte persoane decât acţionarii, pe bază de împuternicire specială, acordată pentru o singură adunare generală a acţionarilor şi cuprinzând instrucţiuni specifice de vot din partea acţionarului, pentru fiecare punct înscris pe ordinea de zi, conform reglementărilor A.S.F. În situaţiile expres prevăzute prin reglementările emise de A.S.F., reprezentarea acţionarilor în AGA se va putea face şi pe baza unei împuterniciri generale depuse la emitent în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege. Proiectul de act normativ introduce şi reglementări privind simplificarea procedurilor de vot prin corespondenţă şi a votului electronic.

În scopul creşterii bazei de investitori instituţionali din România şi creşterii motivării în instrumente financiare listate, noul proiect de act normativ mai menţionează faptul că orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, acţiuni emise de către societăţile de investiţii financiare (S.I.F.) rezultate din transformarea fondurilor proprietăţii private, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu cele ale actelor constitutive ale respectivelor S.I.F.

Proiectul de lege propune, de asemenea, reducerea termenului de plată a dividendelor la maximum 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii AGA de stabilire a dividendelor, dată de la împlinirea căreia societatea este de drept în întârziere. Aceste termen este valabil pentru cazul în care AGA nu stabilește un alt termen în acest sens, cu respectarea condițiilor legale. Propunerea este făcută pentru eficientizarea procesului de plată a dividendelor.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital va fi suspus dezbaterii publice. Proiectul de lege va fi înaintat spre analiză și avizare Guvernului, iar ulterior, spre dezbatere și aprobare Parlamentului.

Sursa: www.mfinante.ro