CJUE: Revine creditorului sarcina de a dovedi că și-a executat obligațiile precontractuale de informare și de verificare a bonității împrumutatului

Principiul efectivității ar fi compromis dacă sarcina probei privind neexecutarea obligațiilor creditorului ar reveni consumatorului

O directivă a Uniunii pune în sarcina creditorului obligații de informare și de furnizare de explicații în scopul ca împrumutatul să poată efectua o alegere în cunoștință de cauză la subscrierea unui credit. Aceasta obligă de asemenea creditorul să furnizeze consumatorilor o fișă de informații standard la nivel european privind creditul de consum și să verifice bonitatea consumatorului.

În Franța, în cadrul a două litigii, mai multe persoane s-au regăsit în incapacitate de a rambursa ratele lunare ale contractelor lor de credit respective, astfel încât banca a solicitat rambursarea imediată a sumelor împrumutate și a dobânzilor. Instanța franceză sesizată cu această cerere arată că banca nu este în măsură să prezinte nici fișa de informații standard la nivel european, nici vreun alt înscris care să permită justificarea faptului că și-a îndeplinit obligația de a furniza explicații. În unul dintre cazuri, contractul de credit cuprinde însă o clauză standard în care împrumutatul recunoaște că a primit și a luat cunoștință de fișă. Instanța franceză apreciază că o astfel de clauză ar putea să genereze probleme în cazul în care ar avea ca efect răsturnarea sarcinii probei în detrimentul consumatorului. Aceasta consideră că acest tip de clauză ar putea astfel să facă imposibilă exercitarea de către consumator a dreptului de a contesta deplina executare a obligațiilor de către creditor.

În ceea ce privește obligația de verificare a bonității, instanța franceză arată că, în celălalt caz, împrumutatul nu a furnizat băncii înscrisuri justificative privind situația sa financiară. Aceasta se întreabă, așadar, dacă verificarea bonității consumatorului poate să fie efectuată doar pe baza informațiilor furnizate de consumator, fără un control efectiv al acestor informații prin alte elemente. Instanța de trimitere se întreabă de asemenea dacă obligația de a furniza explicații și asistență poate fi considerată îndeplinită în cazul în care creditorul nu a verificat în prealabil bonitatea și nevoile consumatorului.

În hotărârea pronunțată azi, Curtea de Justiție constată că directiva nu precizează cui îi incumbă sarcina de a dovedi că creditorul și-a executat obligațiile de informare și de verificare a bonității, astfel încât această problemă ține de ordinea juridică internă a fiecărui stat membru. În această privință, se impune ca normele de drept național să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de directivă (principiul efectivității).

În cazul în care Curtea nu are nicio îndoială cu privire la respectarea principiului echivalenței în speță, aceasta consideră că principiul efectivității ar fi compromis dacă sarcina probei privind neexecutarea obligațiilor creditorului ar reveni consumatorului. Astfel, acesta nu dispune de mijloace care să îi permită să demonstreze că creditorul nu i-a furnizat informațiile prevăzute și nu a verificat bonitatea sa. În schimb, principiul efectivității este garantat în cazul în care creditorul

este obligat să justifice în fața instanței executarea adecvată a obligațiilor sale precontractuale: un creditor diligent trebuie să fie conștient de necesitatea de a colecta și de a conserva probe privind executarea obligațiilor sale de a furniza informații și explicații.

În ceea ce privește clauza standard care figurează în contractul de credit în cauză, aceasta nu poate permite creditorului eludarea obligațiilor sale. Astfel, clauza standard în discuție constituie un indiciu în susținerea căruia creditorul trebuie să aducă unul sau mai multe elemente de probă relevante. De asemenea, consumatorul trebuie să fie întotdeauna în măsură să se prevaleze de faptul că nu a fost destinatarul acestei fișe sau că fișa nu permitea creditorului îndeplinirea obligațiilor de a furniza informații precontractuale care îi incumbau. Curtea precizează că dacă o asemenea clauză ar implica recunoașterea de către consumator a executării depline și corecte a obligațiilor precontractuale care îi incumbă creditorului, ea ar determina o răsturnare a sarcinii probei de natură să compromită efectivitatea drepturilor recunoscute de directivă.

Referitor la aspectul dacă evaluarea bonității consumatorului poate să fie efectuată doar pe baza informațiilor declarate de acesta din urmă, fără realizarea unui control efectiv al acestor informații prin intermediul altor elemente, Curtea constată că directiva conferă o marjă de apreciere creditorului pentru a stabili dacă informațiile de care dispune sunt sau nu sunt suficiente pentru a atesta bonitatea consumatorului și dacă este necesară o verificare prin intermediul altor elemente. Astfel, creditorul poate, în funcție de împrejurările speței, fie să se mulțumească cu informațiile care îi sunt furnizate de consumator, fie să considere că este necesar să obțină confirmarea acestor informații (un control al informațiilor furnizate de consumator nefiind astfel sistematic), având în vedere că simple afirmații nesusținute făcute de un consumator nu pot fi, în sine, calificate ca fiind suficiente dacă nu sunt însoțite de înscrisuri justificative.

Pe de altă parte, din directivă nu reiese că evaluarea situației financiare și a nevoilor consumatorului trebuie efectuată înainte de furnizarea explicațiilor corespunzătoare. Nu există, în principiu, o legătură între aceste două obligații precontractuale. Creditorul este, așadar, în măsură să dea consumatorului explicații, fără a fi obligat să evalueze, în prealabil, bonitatea acestuia. Cu toate acestea, creditorul trebuie să țină seama de evaluarea bonității consumatorului, în măsura în care această evaluare impune o adaptare a explicațiilor furnizate.

În sfârșit, Curtea precizează că obligațiile de informare trebuie, ca urmare a însuși caracterului lor precontractual, să fie îndeplinite anterior semnării contractului de credit, având în vedere că explicațiile nu trebuie în mod necesar să fie furnizate într-un document specific, ci pot fi date verbal de creditor în cursul unei întrevederi. Curtea amintește însă că forma în care explicațiile trebuie furnizate consumatorului intră sub incidența dreptului național.

CJUE: Obezitatea poate constitui un „handicap” în sensul Directivei privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă

Deși niciun principiu general al dreptului Uniunii nu interzice, ca atare, discriminarea pe motive de obezitate, aceasta din urmă ține de noțiunea „handicap” atunci când, în anumite condiții, împiedică participarea deplină și efectivă a persoanei în cauză la viața profesională în condiții de egalitate cu ceilalți lucrători

Pentru a defini principiul egalității de tratament, o directivă a Uniunii stabilește un cadru general de combatere a discriminării în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă. În temeiul acestei directive, discriminările pe motive de apartenență religioasă, convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală sunt interzise în domeniul încadrării în muncă.

Domnul Karsten Kaltoft a lucrat timp de 15 ani pentru Comuna Billund (Danemarca) în calitate de asistent maternal. În cadrul acestei activități, avea sarcina de a îngriji copii la domiciliul său. La 22 noiembrie 2010, comuna a încetat contractul său de muncă. Deși concedierea era motivată printr-o scădere a numărului de copii care aveau nevoie de îngrijire, comuna nu a indicat motivele pentru care alegerea sa l-a vizat pe domnul Kaltoft. Pe toată durata contractului său de muncă, domnul Kaltoft a fost considerat obez în sensul definiției furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Deși obezitatea domnului Kaltoft a fost evocată în cursul întrunirii în care a fost concediat, părțile sunt în dezacord cu privire la modul în care această problemă a fost discutată. Astfel, comuna neagă că obezitatea ar fi făcut parte dintre motivele concedierii domnului Kaltoft. Considerând că această concediere decurge dintr-o discriminare ilegală pe motiv de obezitate, Fag og Arbejde (FOA), o organizație sindicală care acționează în numele domnului Kaltoft, a sesizat o instanță daneză pentru a obține constatarea acestei discriminări și a solicita daune interese.

În cadrul examinării acestei cereri, Tribunalul din Kolding, Danemark (retten i Kolding), solicită Curții de Justiție să precizeze dacă dreptul Uniunii interzice în mod autonom discriminările pe motive de obezitate. Cu titlu subsidiar, aceasta întreabă dacă obezitatea poate constitui un handicap și dacă intră în domeniul de aplicare al directivei menționate.

În hotărârea pronunțată azi, 18 decembrie 2014, Curtea arată mai întâi că principiul general al nediscriminării este un drept fundamental care face parte integrantă din principiile generale ale dreptului Uniunii. Acest principiu este, așadar, obligatoriu pentru statele membre atunci când o situație națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

În această privință, Curtea amintește că nicio dispoziție din tratate și din dreptul derivat al Uniunii în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă nu cuprinde o interdicție privind discriminările pe motive de obezitate ca atare. În special, Directiva privind egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă nu menționează obezitatea ca motiv de discriminare și domeniul de aplicare al acestei directive nu trebuie extins dincolo de discriminările întemeiate pe motivele

enumerate în mod exhaustiv. În plus, nici Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu are vocație să se aplice unei astfel de situații.

În speță, Curtea constată că dosarul nu conține niciun element care să permită să se considere că o concediere pretins întemeiată pe obezitate ca atare ar intra în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

Curtea concluzionează, așadar, că, în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă, dreptul Uniunii nu consacră un principiu general al nediscriminării pe motive de obezitate, ca atare.

În ceea ce privește problema dacă obezitatea poate constitui un „handicap” în sensul directivei, Curtea amintește că aceasta are ca obiect stabilirea unui cadru general de combatere, în domeniul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă, a discriminării întemeiate pe unul dintre motivele enumerate în directivă, printre care figurează handicapul.

Noțiunea „handicap” în sensul directivei trebuie înțeleasă ca referindu-se la o limitare care rezultă în special din afecțiuni fizice, mentale sau psihice pe termen lung, a căror interacțiune cu diferite bariere poate împiedica participarea deplină și efectivă a persoanei în cauză la viața profesională în condiții de egalitate cu ceilalți lucrători. Curtea subliniază că această noțiune trebuie interpretată ca referindu-se nu numai la imposibilitatea de a desfășura o activitate profesională, ci și la îngreunarea exercitării unei astfel de activități. Astfel, directiva are ca obiectiv să asigure egalitatea de tratament și vizează în special ca o persoană cu handicap să poată avea acces la un loc de muncă sau să exercite o activitate legată de acesta. În plus, dacă originea handicapului ar avea importanță în vederea aplicării directivei, aceasta ar contraveni însuși scopului directivei.

Pe de altă parte, Curtea arată că definiția noțiunii „handicap” precedă stabilirea și aprecierea măsurilor de amenajare corespunzătoare pe care angajatorii trebuie să le ia, conform directivei, în funcție de nevoi, într-o situație concretă, pentru a permite unei persoane cu handicap să aibă acces la un loc de muncă, să îl exercite sau să avanseze profesional (cu condiția ca aceste măsuri să nu presupună o sarcină disproporționată pentru angajator). Prin urmare, simpla împrejurare că astfel de măsuri de amenajare nu ar fi fost luate în privința domnului Kaltoft nu este suficientă pentru a considera că acesta nu ar putea fi o persoană cu handicap în sensul directivei.

Pentru aceste motive, Curtea concluzionează că dacă, în anumite circumstanțe, starea de obezitate a lucrătorului determină o limitare, care rezultă în special din afecțiuni fizice, mentale sau psihice, care, în interacțiune cu diferite bariere, poate împiedica participarea deplină și efectivă a acestei persoane la viața profesională în condiții de egalitate cu ceilalți lucrători, și dacă această limitare este de lungă durată, o astfel de stare poate intra în sfera noțiunii „handicap” în sensul directivei. Aceasta ar fi situația în special dacă obezitatea lucrătorului împiedică această participare din cauza unei mobilități reduse sau a apariției, la această persoană, a unor patologii care o împiedică să își îndeplinească munca sau care îngreunează exercitarea activității sale profesionale.

Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă obezitatea domnului Kaltoft intră sub incidența noțiunii „handicap”.

Fonduri europene. Scheme plată. Interpretare abuzivă a Curţii de Conturi

Autor: Cosmin Costaș

În urma unei sesizări a Curţii de Apel Timişoara, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat prin ordonanţa din 4 decembrie 2014 în afacerea C-304/13, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Timiş vs. Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a Judeţului Timiş. În ceea ce ne priveşte, soluţia Curţii de Justiţie reprezintă o nouă dovadă a “talentului” Curţii de Conturi de a da cu oiştea în gard, juridic vorbind, în chestiuni de natură fiscală.

În urma unui control al activității APIA Timiș, Curtea de Conturi a României a constatat printre altele că această agenție a acordat pentru anii 2008 – 2010, cu încălcarea dispozițiilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 215/2010, plăți naționale directe complementare către o serie de agricultori care aveau diverse datorii fiscale și nefiscale la bugetul local și la bugetul de stat. În cursul procedurii inițiate în fața Curții de Apel Timișoara a fost ridicată problema dacă o condiție potrivit căreia agricultorul nu trebuie să aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local este compatibilă cu dispozițiile Regulamentului nr. 1782/2003. În special, APIA Timiș susține că, în măsura în care această condiție nu este prevăzută de regulamentul menționat, instituirea unei astfel de condiții în legislația românească contravine regulamentului respectiv și conduce la o aplicare neuniformă a acestuia în Uniunea Europeană. În aceste condiții, Curtea de Apel Timișoara a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Dispozițiile [Regulamentului nr. 1782/2003], în special articolul 115 și articolul 135, se opun ca un stat [membru] să instituie condiții suplimentare, neincluse în regulament, pentru acordarea primei către agricultor, respectiv condiția ca acesta «să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, la data solicitării primei»?”

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că în speţă problema de drept a fost deja clarificată, în special prin interpretarea oferită în cuprinsul hotărârii din 9 iunie 2011, în afacerea C-115/10, Bábolna. Prin urmare, a oferit instanţei naţionale următorul răspuns:

Articolul 143c din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001, astfel cum a fost modificat prin Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, și articolul 132 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care exclude de la beneficiul ajutorului național complementar producătorii care, la data depunerii cererii lor de ajutor, au datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local, în măsura în care nicio condiție privind inexistența unor astfel de datorii nu a făcut obiectul unei autorizări prealabile a Comisiei Europene.

Soluţia Curţii de Justiţie ridică din nou serioase semne de întrebare asupra dreptului şi abilităţii Curţii de Conturi de a interpreta legislaţia fiscală, reglementările privitoare la fonduri europene şi alte dispoziţii în materie şi de a institui, prin actele de control, cu titlu retroactiv, condiţii care nu fost instituite nici prin lege şi nici prin reglementări ale Comisiei. Curtea de Justiţie a reţinut expres că, din materialul disponibil, rezultă că Deciziile Comisiei din 17 octombrie 2008 [C(2008) 5965], din 25 septembrie 2009 [C(2009) 7088] și din 29 noiembrie 2010 [C(2010) 8254] prin care România era autorizată să acorde, pentru anii 2008, 2009 și, respectiv, 2010, plăți naționale directe complementare, nu prevedeau nicio condiție referitoare la inexistența unor datorii restante la bugetul de stat și/sau la bugetul local la data solicitării plății.

Materialul a fost publicat pe site-ul Costaș, Negru & Asociații

Biroul de Asistenţă în tranzacţii al EY a fost desemnat Firma de Contabilitate a anului în 2014 şi Consultantul Financiar al Anului în Europa Centrală şi de Est

Biroul de Asistenţă în tranzacţii din cadrul EY (TAS) câştigă premiul cel mare pentru a patra oară în ultimii cinci ani
Biroul de Asistenţă în tranzacţii din cadrul EY a fost desemnat Consultantul Financiar al Anului în Europa Centrală şi de Est

Biroul de Asistenţă în tranzacţii din cadrul EY(TAS) a fost desemnat Firma de Contabilitate a anului în Europa, pentru a patra oară în ultimii cinci ani, de către Mergermarket, o firmă independentă de furnizare date şi informaţii legate de fuziuni şi achiziţii, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Londra. Premiile Mergermarket M&A reprezintă cele mai râvnite recompense din cadrul industriei de profil în Europa.

Anterior, EY a câştigat premiul „Firma de Contabilitate a Anului” în 2013, 2012 şi 2010. De asemenea, EY a câștigat titlul de „Consultantul Financiar al Anului” în Europa Centrală şi de Est.

Această nouă distincţie, de Consultant Financiar al Anului în Europa Centrală şi de Est, vine ca urmare a creşterii numărului de tranzacţii încheiate cu consultanţă financiară din partea EY, de la 7 la 15, simultan cu creşterea valorilor tranzacţiilor, de la 281 milioane USD la 5.301 milioane USD, pe parcursul ultimilor trei ani. În plus, numărul profesioniştilor EY calificaţi pentru M&A din regiune a crescut de la 29 la 47.

Prin acordarea celor două premii, Mergermarket recunoaşte performanţele Biroul de Asistenţă în tranzacţii EY în dezvoltarea de relaţii de încredere cu executivi din întreaga lume prin oferirea de servicii de excelenţă – în linie cu strategia EY de a construi o lume mai eficientă, responsabilă şi colaborativă. Pe parcursul anului luat în calcul, TAS a oferit servicii de consultanță pentru 390 de tranzacţii şi a ocupat locul întâi în clasamentul Mergermarket atât în termeni de volume, cât şi de valori ale tranzacţiilor.

Florin Vasilică, Liderul TAS în România, declară: “Aceste premii reprezintă o recunoaştere a calității serviciilor de consultanță pe care le oferim zilnic clienţilor noştri. Structura noastră unică, integrată, din zona EMEIA – ca parte a unui business integrat de la nivel global – ne permite să asigurăm o continuitate a serviciilor şi consultanţă strategică dincolo de orice graniţe teritoriale. Patru premii întâi în decurs de cinci ani este o realizare remarcabilă – suntem mândri că ne menţinem în situaţia de a fi alegerea preferată de clienţi în consultanţă pe zona M&A în Europa.”

EY TAS este reprezentată în 40 de ţări din Europa, cumulând un număr de 4.500 de profesionişti, dintre care mai mult de 300 sunt localizaţi în Europa Centrală şi de Est, 35 dintre aceştia reprezentând echipa TAS din România.

Florin Vasilică adaugă: “Excelența dovedită de echipa TAS a atins un nivel greu de depăşit. Clienţii noştri îşi doresc echipe foarte performante, care să dețină cea mai bună expertiză și competenţe puternice în domeniu. Aceste premii demonstrează felul în care noi furnizăm, în mod constant, servicii excepţionale clienţilor noştri din România şi din întreaga Europă.”

Premiul acordat recunoaşte poziția de top pe care EY o deține în Europa și, de asemenea, încununează activitatea excepțională desfășurată de EY TAS la nivel global, în 2014. TAS a acordat consultanță în multe dintre mega tranzacţiile care au generat titluri de primă pagină în media globală. În acelaşi timp, TAS a atras un număr record de noi parteneri din cadrul companiei la nivel mondial, fapt care întăreşte şi mai mult competenţele din acest sector. De asemenea, tot în 2014, Biroul de asistenţă în tranzacţii al EY a integrat operațiunile firmei de consultanță Parthenon în vederea extinderii capabilităților strategice.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. De la 1 iulie 2013, Ernst & Young a devenit EY, logo-ul s-a schimbat pentru a răspunde acestei modificări, iar noul tagline al companiei este “Building a better working world”. Această redefinire a identităţii vizuale vine să reflecte noua strategie a companiei, Vision 2020. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.