Legislaţie relevantă:
Codul Vamal al României, art. 57 alin. (1) şi (2) şi art. 58 alin. (1)
Stabilirea noilor valori în vamă în baza art.3 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT este eronată în condiţiile în care societatea importatoare a depus documente justificative privind valoarea reală a mărfii importate, documente confirmate de experţi şi care au fost prezentate atât pe durata controlului cât şi în cadrul consultaţiilor la care obligă Acordul privind aplicarea art. VII al GATT.
Decizia nr. 1444 din 20 martie 2014
Prin sentinţa nr. 263 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel Oradea-Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal admis acţiunea formulată de reclamanta SC MG, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, anulând atât Decizia nr. 481/04.11.2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, cât şi Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 16.658/27.08.2010 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de controlul vamal, precum şi Procesul-verbal de control nr. 16.657/27.08.2010, emise de D.R.A.O.V. Cluj; pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 6.684,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert şi taxe de timbru.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr.418/04.11.2010 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta SC MG împotriva Deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 16.658/27.08.2010 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal şi a procesului-verbal de control nr. 16.657/ 27.08.2010, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante, obligaţii suplimentare de plată la bugetul de stat (datorii vamale) în sumă totală de 824.904 lei reprezentând: 11.466 lei taxa vamale; 573 lei – comision vamal; 224.923 lei accize; 92.774 lei – TVA şi 495.168 lei majorări de întârziere aferente.
Cu privire la situaţia de fapt, Curtea de apel a reţinut că, în perioada 2005 – 2006 SC MG din Oradea a importat pe baza a 95 de declaraţii vamale de import peste 1.400 de arme de vânătoare, tir sportiv şi de autoapărare, muniţie şi accesorii fabricate de producători consacraţi pe piaţa mondială din Rusia, Cehia, Germania, Finlanda şi SUA pentru care în scopul diminuării drepturilor vamale plătite la import, prin intermediul firmei H din Ungaria, armele au fost cumpărate de aceasta firmă şi revândute apoi către SC MG la preţuri mult diminuate (chiar cu 50% faţă de preţul de achiziţie, pentru majoritatea bunurilor accizabile), micşorând astfel valoarea în vamă declarată la import.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, în urma verificărilor efectuate şi potrivit documentelor primite de la autoritatea vamală maghiară, organele vamale au constatat că firma H din Ungaria a achiziţionat armele şi le-a revândut către SC MG la preţuri mult diminuate faţă de cele de achiziţie, precum şi că 2 dintre proprietarii firmei H din Ungaria, respectiv MZ şi MG sunt în acelaşi timp asociaţi la SC MG deţinând câte 25% din părţile sociale, rezultând că cele două societăţi sunt legate în sensul Acordului privind aplicarea art. VII al GATT 1994, societatea declarând în mod eronat autorităţii vamale, prin înscrierea la rubrica 7.a) din declaraţiile pentru valoarea în vamă, faptul că vânzătorul şi cumpărătorul nu sunt legaţi în sensul art. 15.4 din acord.
Prin urmare, organele de control au considerat neacceptabilă valoarea în vamă declarată pentru armele importate de la firma din Ungaria şi au procedat la determinarea noilor valori în vamă pentru aceste mărfuri, în baza prevederilor art. 3 din Acordul privind aplicarea art. VII al GATT, respectiv preţuri similare cu preţurile importate, obţinute în urma studierii bazei de date proprii a Autorităţii Naţionale a Vămilor, a datelor relevante din surse externe publice şi în urma efectuării de controale vamale la alte societăţi care au importat mărfuri identice sau similare, stabilind că SC MG datorează la bugetul de stat diferenţe de taxe vamale în sumă de 11.466 lei, comision vamal în sumă de 573 lei, accize în sumă de 224.923 lei şi taxa pe valoarea adăugată în sumă de 92.774 lei.
Curtea de apel a reţinut că organele fiscale au constatat că SC MG nu şi-a îndeplinit obligaţia de a declara la import că vânzătorul şi cumpărătorul sunt persoane legate, situaţie în care, prin excepţie, valorile de tranzacţie ale armelor din tranzacţiile dintre cele două firme legate putea fi acceptată de organele vamale numai dacă aceasta ar fi demonstrat că aceste valori sunt apropiate de cele ale altor vânzări de mărfuri identice sau similare către cumpărători nelegaţi, fapt de asemenea neîndeplinit de către societate, în conformitate cu dispoziţiile art.1 lit. f) şi art. 3 lit. a) şi b) din Acordul GATT.
Judecătorul fondului a reţinut că organele de control vamale au stabilit noile valori în vamă în baza prevederilor art. 3 din Acordul GATT, procedând la determinarea valorilor unitare recalculate pentru tipurile de arme importate pentru care valorile în vamă nu au fost acceptate, au recalculat drepturile vamale de import şi au stabilit prin Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 16.658/ 27.08.2010 că SC MG datorează la bugetul de stat diferenţe de taxe vamale în sumă de 11.466 lei, comision vamal în sumă de 573 lei, accize în sumă de 224.923 lei şi taxa pe valoarea adăugată în sumă de 92.774lei.
S-a apreciat că nu poate fi reţinută invocarea de către societatea reclamantă a prescripţiei extinctive, prevăzute de art.91 Cod procedură fiscală, cu privire la recalcularea valorilor în vamă pentru bunurile importate anterior datei de 27 august 2010, data dresării procesului-verbal de control şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei, deoarece, după cum, în mod corect s-a menţionat în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, termenul de prescripţie este suspendat de la data începerii primei inspecţii fiscale, inclusiv pe perioada până la refacerea controlului, fiind aplicabile prevederile art.100 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind Codul vamal al României, coroborate cu prevederile art.90 alin.2, devenit art.92 alin.2 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Curtea de apel a constatat că, având în vedere două expertize tehnice, întocmite de către experţii AV (expert evaluator) şi ML (expert arme), care au concluzionat că armele achiziţionate de SC MG de la furnizorul H din Ungaria, în perioada 2005 – 2006, nu diferă semnificativ faţă de valorile de piaţă, valoarea declarată în vamă la momentul importurilor, a fost foarte apropiată de valoarea de tranzacţie corespunzătoare, către cumpărători nelegaţi, de mărfuri identice sau similare, respectiv cu valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare.
Prin urmare, instanţa a apreciat că societatea reclamantă a depus documente justificative privind valoarea reală a armelor, confirmate prin expertiza de specialitate efectuată, fiind greşită stabilirea de către organul vamal a noilor valori în vamă, în baza prevederilor art.3 din Acordul GATT, adică pe baza-preţurilor de referinţă obţinute în urma studierii bazei de date proprii a ANV, a datelor relevante din surse externe publice, precum şi a datelor obţinute din efectuarea de controale la alte societăţi care au importat mărfuri identice sau similare, prelucrate sau centralizate într-un dosar al preţurilor, sinteza acestora pentru mărfurile importate fiind cuprinsă în anexa nr.4, celelalte afirmaţii privind agenţii economici fiind confidenţiale potrivit art.41 alin.2 din Legea nr.86/2004 privind Codul Vamal al României.
A mai reţinut instanţa că determinarea valorilor în vamă, prin actele administrative contestate este îndoielnică, în condiţiile în care la un interval de numai 3 luni, aceasta s-a diminuat de la suma de 1.114.972 lei, la suma de 824.905 lei (prin luarea în considerare, la reverificare a chitanţei vamale nr. 142864 din 11 octombrie 2006 la determinarea preţurilor pentru un număr de 197 arme din cele importate).
De asemenea, pe durata reluării controlului, în cadrul consultărilor, societatea reclamantă a prezentat ca şi dovezi suplimentare: răspunsul IGP – Direcţia Arme Explozivi si Substanţe Periculoase nr. 295488/SA/MR/28.08.07.2010, care comunica preţurile la arme identice sau similare, în perioada litigioasă chitanţa nr. 677682/11.10.2006 obţinută de la persoana fizica EL, chitanţa 191/A/23.12.2006 obţinută de la persoana fizica TA, pliantul de la F International, nici una nefiind luată în considerare.
Pe de altă parte, deşi reclamanta s-a adresat organului vamal cu solicitarea de a-i pune la dispoziţie baza de date proprii a ANV, a datelor relevante din surse externe publice, precum şi cele obţinute în urma efectuării de controale vamale la alte societăţi care au importat mărfuri identice sau similare, în perioada 2005 – 2006, fără a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, societatea reclamantă a fost refuzată prin răspunsul nr. 14651 din 6 august 2010, fiind încălcată obligaţia instituită prin Acordul GATT, respectiv atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza valorii tranzacţionale, autoritatea vamală şi importatorul trebuie să se consulte prin schimbul de informaţii pentru a găsi baza valorilor prin aplicarea dispoziţiilor art.2 şi 3.
În fine s-a observat că că organul vamal a ignorat principiile generale din Acordul GATT, care obligă la găsirea unui sistem echitabil, uniform şi neutru, de evaluare în vamă a mărfurilor care exclude utilizarea în vamă a unor valori arbitrare sau fictive, care recunoaşte că baza evaluării în vamă ar trebui să fie, pe cât posibil, valoarea de tranzacţie, respectiv că valoarea în vamă ar trebui să fie stabilită după criterii simple şi echitabile, compatibile cu practica comercială şi că procedurile de evaluare ar trebui să fie de aplicare generală, fără distincţie între sursele de aprovizionare.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Oradea, au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor(în prezent Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca) în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală precum şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj (preluată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca) în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor (preluată de Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală), criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs formulată de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală , întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, a fost criticată soluţia primei instanţe atât pe fondul pricinii cât şi pe aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată.
După expunerea rezumativă a situaţiei de fapt, recurenta a arătat că pentru soluţionarea cauzei sunt relevante prevederile art. 77 (1) şi (2) din Legea nr. 141/1997, menţinute prin dispoziţiile art. 57(1) şi (2) şi art. 58(1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, coroborate cu prevederile art. 1 din Acordul GATT, în raport de care valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit, la care se adaugă elementele de cheltuieli suportate de cumpărător efectuate pe parcurs extern şi care nu au fost incluse în valoarea în vamă, pe bază de documente, declarată de importator printr-o declaraţie pentru valoarea în vamă care se depune împreună cu declaraţia de import, aceasta fiind regula generală care se aplică dacă vânzătorul şi cumpărătorul nu sunt persoane legate în sensul prevederilor Acordului, condiţie neîndeplinită în cazul de faţă de către contestatoare.
Faţă de regula de bază aşa cum a fost definită, SC MG nu şi-a îndeplinit obligaţia de a declara la import că vânzătorul şi cumpărătorul sunt persoane legate, situaţie în care, prin excepţie, valorile de tranzacţie ale armelor din tranzacţiile dintre cele două firme legate putea fi acceptată de organele vamale numai dacă acestea ar fi demonstrat că aceste valori sunt apropiate de cele ale altor vânzări de mărfuri identice sau similare către cumpărătorii nelegaţi, fapt de asemenea neîndeplinit de către societate, în conformitate cu dispoziţiile art.1 lit.f) şi art. 3 lit.a) şi b) din Acordul GATT. Ca atare, organele de control vamal au stabilit noile valori în vamă în baza prevederilor art. 3 din GATT şi au stabilit prin Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare nr. 16.658/27 august 2010 că intimata-reclamantă datorează la bugetul de stat diferenţe de taxe vamale,comision vamal, accize şi TVA.
În legătură cu afirmaţiile contestatoarei privind anexele la procesul verbal atacat s-a precizat că de fapt anexa 4 este tabelul centralizator al preţurilor de referinţă, după cum reiese din procesul verbal, fiind o sinteză a dosarului preţurilor de tranzacţie format de organele vamale din documentele comerciale privind importuri derulate de alţi agenţi economici, astfel că este normal să cuprindă şi alte tipuri de arme decât cele importate, dar şi arme identice sau similare, faţă de anexa 5 care cuprinde tipurile de arme importate a căror valoare în vamă nu a fost acceptată datorită preţurilor de cumpărare diminuate de furnizorul maghiar (anexa 2) şi nu toate armele importate.
S-a reiterat că excepţia prescripţiei extinctive invocată de reclamantă nu este întemeiată, aşa cum s-a argumentat în drept şi în faţa primei instanţe.
Referitor la modalitatea în care diferite tipuri de arme de tir sportiv sau de vânătoare, pistoale cu gaze sau cu bile, au fost comparate între ele sau între categorii, organele de control au prezentat în detaliu caracteristicile acestora în anexe şi chiar dacă aceste caracteristici nu sunt aceleaşi în toate privinţele, situaţie în care armele ar fi fost identice, le consideră produse similare, regăsindu-se şi pe pagina de internet a contestatoarei încadrate la acelaşi secţiuni cu cele în care au fost cuprinse de organele vamale.
S-a mai arătat că pe toată durata verificărilor efectuate contestatoarea a avut posibilitatea de a furniza documente sau orice alte date şi informaţii în vederea stabilirii valorilor în vamă, ca dovadă că la reverificare a fost luată în considerare chitanţa vamală nr. 142864/11 octombrie 2006.
În privinţa majorărilor de întârziere în sumă totală de 495.904 lei aferente taxelor vamale, comisionului vamal, accizelor şi TVA, recurenta a arătat că acestea rămân de plată în sarcina intimatei potrivit principiului de drept „accesorium sequitur principale”, în raport de debitul principal şi că ele au fost calculate conform art. 115(1) şi 116 (1) – devenite art. 119(1) şi 120(1) din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 210/2005.
S-a apreciat totodată că în mod greşit prima instanţă a obligat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, aceste cheltuieli nefiind justificate.
Recurentele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi Autoritatea Naţională a Vămilor au apreciat, la rândul lor, că se impune modificarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea în sensul respingerii în tot a acţiunii formulate de SC MG şi a exonerării autorităţii vamale de la obligaţia suportării cheltuielilor de judecată, arătând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea şi de asemenea nu cuprinde nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările în fapt şi în drept formulate de aceste autorităţi. Totodată, concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză au fost însuşite de către instanţă, fără a mai fi cenzurate.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că organele de control au considerat neacceptabilă valoarea în vamă declarată pentru armele importate de la firma din Ungaria şi au procedat la determinarea noilor valori în vamă pentru aceste mărfuri în conformitate cu art. 3 din Acordul privind aplicarea art. VII al GATT, respectiv preţuri similare pentru produsele importate, obţinute în urma studierii bazei de date proprii a ANV, a datelor relevante din surse externe publice şi în urma efectuării de controale vamale la alte societăţi care au importat mărfuri identice sau similare. În îndeplinirea obiectivului de a se găsi valori în vamă rezonabile pentru mărfuri identice sau similare cu cele supuse controlului s-a solicitat societăţii intimate, pe toată durata controlului, să furnizeze toate dovezile suplimentare, documente/informaţii, însă răspunsul acesteia nu a fost concludent, fiind depuse adresa nr. 295488/SA/MR/28 iulie 2010 a IGP Bucureşti (care conţine date mult prea generale), chitanţa vamală nr.677682/11 octombrie 2006 (pe care echipa de control a luat-o în considerare la determinarea preţurilor la un număr de 197 de arme dintre cele circa 1500 importate), chitanţa vamală nr. 142891/23 decembrie 2006 (care se referă la un tip de armă diferit, nefiind luată în considerare), un pliant de la F (nerelevant pentru că nu este vorba de un furnizor de arme dintre cele supuse verificării).
La stabilirea noilor valori în vamă autoritatea vamală a avut în vedere art. 57 şi 58 din Legea nr. 86/2006, art. 1 lit.f) şi art. 3 lit.a) şi b) din Acordul GATT.
Referitor la probatoriul administrat în cauză, respectiv expertizele tehnice şi alte facturi, chitanţe depuse de reclamantă, recurenta a apreciat că s-a urmărit de către reclamantă a proba că, în realitate, valoare de tranzacţie între aceasta şi societatea H din Ungaria s-ar încadra în prevederile art. 1 lit.f) pct.i) din Acordul GATT, însă acestea nu-şi găsesc aplicaţia în cauză deoarece facturile/chitanţele în discuţie sunt emise după aderarea României la Uniunea Europeană, moment de la care nu se mai poate vorbi de importuri/exporturi , ci de achiziţii intracomunitare.
De altfel, subliniază recurentele, prin modul în care au fost formulate şi încuviinţate obiectivele expertizelor, este discutabilă obiectivitatea concluziilor experţilor care nu exprimă o opinie proprie ci se limitează la a analiza strict probele indicate de contestatoare.
Recurentele insistă în afirmaţia că valoarea de tranzacţie stabilită între societatea intimată şi societatea H din Ungaria este mult diminuată faţă de valoarea de tranzacţie stabilită între acesta din urmă şi furnizorii proprii pentru aceeaşi marfă, încălcând astfel orice principiu economic şi chiar şi raţiunea de a fi a oricărui comerciant – generare de profit.
Este evident că valoarea de tranzacţie a fost direct influenţată de legătura între cele două societăţi în vederea subevaluării bunurilor pentru care legislaţia naţională stabileşte un nivel ridicat al impozitelor şi taxelor (ex. armele de vânătoare- nivelul accizei 100%).
Dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 86/2006 arată în mod expres ce cheltuieli de iau în considerare alături de valoarea de tranzacţie pentru stabilirea valorii în vamă (cheltuieli generate de transport, încărcare/descărcare şi asigurarea pe parcurs extern).
Ca urmare a determinării valorilor unitare recalculate pentru tipurile de arme importate pentru care valorile în vamă nu au fost acceptate, s-au recalculat drepturile vamale de import şi s-a stabilit că intimata-reclamantă datorează la bugetul de stat diferenţe de taxe vamale, comision vamal, accize şi TVA.
Întrucât obligaţiile de plată sunt datorate de la data naşterii datoriei vamale, respectiv de la data de înregistrare a declaraţiilor de punere în liberă circulaţie a mărfurilor, s-au calculat şi accesoriile aferente în temeiul art. 119(1) şi art. 120(1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, al Legii nr. 210/2005 şi art. 590 lit.b) din HG nr.707/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României.
În privinţa cheltuielilor de judecată s-a arătat, pe de o parte că faţă de cele expuse nu sunt justificate câtă vreme nu s-a răsturnat prezumţia de legalitate a actelor administrative atacate, iar pe de altă parte că acestea sunt disproporţionat de mari comparativ cu complexitatea cauzei.
Examinând cauza prin perspectiva obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat,Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate criticile formulate de autorităţile recurente, astfel că va respinge recursurile, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Reclamanta SC MG s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea pentru anularea Deciziei nr. 481/4noiembrie 2010 a DGFP Bihor prin care s-a respins contestaţia administrativă împotriva Deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 16658/27 august 2010 privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal şi a Procesului verbal de control nr.16657/27 august 2010, contestând obligaţiile suplimentare de plată –datorii vamale în cuantum total de 824.904 lei, din care taxe vamale -11.466 lei, comision vamal -573 lei, accize -294.923 lei, TVA-92.774 lei şi majorări de întârziere aferente.
Starea de fapt generatoare a prezentului litigiu nu a fost obiectul vreunei controverse, fiind redată în detaliu în considerentele sentinţei recurate, astfel că nu va mai fi reluată, fiind însă necesar a se arăta că organele de control vamal au considerat neacceptabilă valoarea în vamă declarată pentru armele importate de la firma H Ungaria, procedându-se în consecinţă la determinarea noilor valori în vamă pentru aceste mărfuri prin aplicarea art. 3 din Acordul pentru aplicarea art. VII GATT 1994, mai exact pe baza preţurilor de referinţă obţinute din studiul bazei de date proprii a ANV, a datelor relevante din surse externe publice (prelucrate şi actualizate în Anexa 4 la procesul verbal de control contestat), precum şi a datelor obţinute din controalele efectuate la alte societăţi care au importat mărfuri identice sau similare (date confidenţiale conform art. 41 alin.2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României). Ca urmare a determinării valorilor unitare recalculate pentru tipurile de arme importate pentru care valorile în vamă nu au fost acceptate s-au recalculat drepturile vamale de import, stabilindu-se obligaţiile suplimentare ale reclamantei către bugetul statului prin Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 16.658/27 august 2010. Determinarea noilor valori în vamă a fost justificată de autorităţile pârâte prin faptul că revânzarea de către firma din Ungaria către societatea reclamantă s-a făcut la preţuri mult diminuate faţă de cele la care au fost achiziţionate, precum şi prin faptul că SC MG nu şi-a respectat obligaţia de a declara că vânzătorul şi cumpărătorul sunt persoane legate în sensul art. 15.4 din Acordul privind aplicarea art. VII al GATT, rezultând clar că cele două societăţi sunt legate întrucât 2 dintre proprietarii firmei H Ungaria sunt şi asociaţi la SC MG, deţinând câte 25% din părţile sociale.
În evaluarea acţiunii în anulare cu care a fost învestită, prima instanţă a înlăturat, în mod corect, ca neîntemeiată excepţia prescripţiei extinctive cu privire la recalcularea valorilor în vamă pentru bunurile importate anterior datei de 27 august 2010 când a fost încheiat procesul verbal de control şi s-a emis decizie pentru regularizarea situaţiei, reţinându-se incidenţa art. 100 (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006 privind Codul Vamal al României coroborat cu art. 90(2), devenit art. 92(2) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care termenul de prescripţie este suspendat de la data începerii primei inspecţii fiscale, inclusiv pe perioada până la refacerea controlului.
În acest context, critica recurentelor DGFP Bihor şi ANAF pe acest aspect al prescripţiei nu mai are obiect.
În analiza aspectelor de fond se reţine că instanţa fondului a pronunţat o soluţie judicioasă, prin raportare la probele administrate şi anume la înscrisurile depuse la dosar şi la concluziile rapoartelor întocmite de expertul evaluator bunuri mobile şi de expertul armurier, precum şi la prevederile Acordului privind aplicarea art. VII GATT, concluzionând, motivat, că în mod greşit organele de control vamal au uzat de prevederile art. 3 din Acordul menţionat pentru determinarea noilor valori în vamă şi pe cale de consecinţă la recalcularea drepturilor vamale de import şi la stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare în sarcina SC MG.
Într-adevăr, faptul că vânzătorul şi cumpărătorul sunt persoane legate în sensul Acordului privind aplicarea art. VII GATT nu constituie prin el însuşi un motiv pentru recalcularea drepturilor vamale, dispoziţiile legale la care fac trimitere recurentele-pârâte, respectiv art. 77(1) şi (2) din Legea nr. 141/1997, menţinute prin art. 57(1) şi (2) şi art. 58(1) din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal, statuând că valoarea în vamă a mărfurilor este valoarea de tranzacţie.
Judecătorul fondului a apelat la dispoziţiile art. 201(1) Cod procedură civilă, solicitând în cauză, la cererea reclamantei, părerea unor specialişti având în vedere specificitatea litigiului, iar concluziile celor doi experţi au fost împărtăşite cu o argumentare pertinentă, astfel că nu pot fi primite afirmaţiile recurentelor privind lipsa de obiectivitate a experţilor şi, în final, a instanţei de judecată.
Ambii experţi desemnaţi în cauză au stabilit, pe baza înscrisurilor din dosar, a tabelului centralizator depus de Regionala Vamală Cluj, că preţurile armelor achiziţionate de SC MG de la furnizorul din Ungaria, în perioada 2005-2006, nu diferă semnificativ faţă de valorile de piaţă, fiind sesizate doar mici abateri faţă de preţurile statistice, nesemnificative. În aceste condiţii, s-a reţinut că valoarea declarată în vamă la momentul importurilor a fost foarte apropiată de valoarea de tranzacţie corespunzătoare, către cumpărătorii nelegaţi, de mărfuri identice sau similare, respectiv cu valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare.
Stabilirea noilor valori în vamă în baza art.3 din Acordul privind aplicarea art. VII GATT este eronată în condiţiile în care societatea reclamantă a depus documente justificative privind valoarea reală a armelor, documente confirmate de experţi, şi care au fost prezentate atât pe durata controlului cât şi în cadrul consultaţiilor la care obligă Acordul privind aplicarea art. VII GATT, între acestea şi adresa –răspuns nr. 295488/SA/MR/2010 prin care Inspectoratul General al Poliţiei Române –Direcţia de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase comunică preţurile la arme identice sau similare, în perioada 2005-2006.
Nu în ultimul rând, în mod just s-a mai subliniat că organul vamal a nesocotit obligaţia instituită prin Acordul privind aplicarea art. VII GATT ca, atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza valorii de tranzacţie, autoritatea vamală şi importatorul să se consulte printr-un schimb de informaţii pentru a găsi baza valorilor prin aplicarea art. 2 şi 3 din Acord, câtă vreme nu s-a dat curs solicitării societăţii reclamante de a-i fi pusă la dispoziţie baza de date proprii a ANV, a datelor relevante din surse externe publice, precum şi a celor obţinute în urma unor controale vamale la alte societăţi care au importat mărfuri identice sau similare, în perioada 2005-2006, fără a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, aşa cum rezultă din refuzul explicit nr. 14651/6 august 2010.
S-a constatat, aşadar, că dezlegarea dată de Curtea de Apel Oradea –Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal este corectă şi legală şi că nu există motive pentru reformarea sentinţei.