Ordinul nr. 103/2016 privind aprobarea instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoare adăugată a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 106 din 11 februarie 2016. Prezentul Ordin abrogă Ordinul ministerului finanțelor publice nr. 2.222/2006.

Ordinul introduce o serie de reguli noi printre care enumeram următoarele: În cazul unei inspecții fiscale, organele de inspecție fiscală obligă persoana impozabilă la colectarea TVA de la data faptului generator, în situația în care aceasta nu deține documentele de justificare a scutirii de taxă și este depășit termenul de 90 de zile de la data la care a intervenit faptul generator de taxă pentru operațiunea în cauză.

Persoana impozabilă poate efectua, în termenul legal de prescripție, regularizarea în scopul aplicării scutirii de TVA de la data faptului generator de taxă, dacă aceasta intră în posesia documentelor de justificare a scutirii:

– după efectuarea inspecției fiscale și

– ulterior expirării termenului de 90 de zile de la data la care a intervenit faptul generator pentru operațiunea în cauză. Ulterior, organul fiscal competent va efectua reverificarea.

În vederea justificării scutirii de TVA pentru exportul de bunuri, nu mai este necesară prezentarea documentului (de exemplu documentul de transport) din care să rezulte că transportul este realizat de către furnizor/cumpărător ori de o terță parte în numele său. Au fost introduse clarificări cu privire la modalitatea de aplicare a scutirii de TVA pentru livrările succesive de bunuri, în situația în care transportul acestora în afara Uniunii Europene este efectuat de cumpărătorul-revânzător nestabilit în Romania sau de altă persoană în contul său.

Se menționează faptul că în cazul navelor care nu sunt noi, utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activități comerciale, industriale sau de pescuit, care sunt atribuite navigației în largul mării, scutirile de TVA prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal se aplică dacă navele sunt efectiv și preponderent utilizate pentru navigație în largul mării pe o perioadă de cel mult 5 ani.

Ordinul introduce prevederile Deciziei nr. 3/2015 a Comisiei fiscale centrale cu privire la aplicarea scutirii de TVA pentru livrările de bunuri și prestările de servicii în cazul navelor atribuite navigației în largul mării și care sunt utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activități comerciale, industriale sau de pescuit, precum și în cazul navelor utilizate pentru salvare ori asistență pe mare sau pentru pescuitul de coastă. În mod specific, se menționează că trebuie avute în vedere criteriile privind capabilitatea navei de a naviga în largul mării, cât și utilizarea efectivă și preponderentă a acesteia pentru navigație în largul mării.

Pentru aplicarea scutirilor de TVA in cazul prestărilor de servicii și/sau a livrărilor de bunuri efectuate pentru nevoile directe ale navelor și/sau pentru încărcătura acestora, beneficiarul trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nava respectivă este efectiv și preponderent utilizată în largul mării.

Rețelele sociale au depășit de mult rolul unei simple socializări online între persoane private. „Să fii în rețea” nu mai este doar un trend de generație, ci tot mai mult un fenomen global. De la invitații la evenimente și vânzări de produse până la câștigarea mandatelor prezidențiale, rețelele sociale au un spectru de utilitate important.

Tot mai mult studiat în universități și mai adoptat în mediul de afaceri, acest fenomen are un impact ce merită înțeles. La EY România facem de 3 ani studiul privind Impactul rețelelor sociale asupra mediului de afaceri tocmai cu scopul de măsura acest impact.

În acest articol ne propunem să prezentăm comparativ cu ediția 2014 doar o selecție a analizei rezultatelor obținute din administrarea în perioada 3-20 noiembrie 2015 a unui chestionar de 28 de întrebări la care au răspuns 270 de reprezentanți ai unor companii importante din România.

În ceea ce privește utilizarea rețelelor sociale în mediul de afaceri românesc aflăm următoarele:

• Promovarea companiei pe primul loc: În 2015, 74% dintre respondenți folosesc rețelele sociale pentru promovarea companiei și plănuiesc să le utilizeze în continuare (procent în creștere de la 58% în 2014), în timp ce 13% dintre aceștia spun că nu le utilizează, însă plănuiesc să le utilizeze în perioada următoare (procent în scădere de la 28% în 2014). Procentul celor care nu folosesc rețelele de socializare și nici nu intenționează să le folosească pentru promovarea companiei este în scădere de la 13% în 2014 la 11% în 2015.

• Facebook-ul este platforma numărul unu de comunicare în social media: Platforma „vedetă” și în 2015, în România, rămâne Facebook cu 92% în coborâre cu doar un procent față de anul anterior. La nivel global Facebook conduce clasamentul celor mai utilizate platforme cu 93%. În România o creștere semnificativă de 14% înregistrează și LinkedIn, care la nivel global este pe locul 3 cu 71%, devansat de Twitter aflat pe locul 2 cu 79%. În plan local tot o creștere de 8%, înregistrează YouTube, care la nivel global are o cotă de 55%. În România a doua cea mai mare rată de creștere o înregistrează Instagram de la 7% la 20% (36% la nivel global).

• Companiile nu au o strategie pentru social media: În 2015, 44% dintre respondenți spun că au o strategie cu privire la rețelele de socializare la nivelul echipei de marketing (vs 46% în 2014), iar 21% au această strategie integrată chiar la nivelul întregii companii (vs 19% în 2014), numai 2% o au numai la nivelul echipei comerciale (în scădere de la 7% în 2014). Pe de altă parte, procentul celor care recunosc că nu au încă o strategie cu privire la rețelele de socializare este în creștere de la 27% în 2014 la 32% în 2015.

• Rețelele de socializare sunt folosite de companii în medie de 2-3 ani: Cele mai multe companii romanești (23%) folosesc rețelele de socializare pentru activități de promovare în medie de 2-3 ani, acestea fiind urmate de 20% dintre companiile respondente care spun că utilizează social media de 1-2 ani. Nu mai puțin de 16%, însă, sunt companii care folosesc rețelele de socializare în mixul de marketing de sub un an. La celălalt capăt al scalei de măsurare sunt 22% dintre companii care spun că utilizează social media de mai mult de 4 ani.

• Firmele comunică prin social media 1-5 ore săptămânal: Comunicarea prin social media ocupă 1-5 ore din timpul săptămânal de lucru al majorității respondenților (în creștere de la 54% în 2014 la 58% în 2015). Pe palierul 6-10 ore se menține ponderea de 20%, în timp ce intervalul de 11-20 de ore a scăzut de la 16% în 2014 la 9% în 2015. Totuși palierele superioare înregistrează creșteri de 1-3%. La nivel global 33% dintre companii comunică prin rețelele sociale în medie 1-5 ore pe săptămână, 25% între 6-10 ore pe săptămână, în vreme ce 12% comunică prin social media între 11-20 de ore săptămânal.

• Frecvența de utilizare a rețelelor de socializare a scăzut semnificativ în ultimul an: În 2015 numai 36% din respondenți spun că utilizează social media zilnic, cu 5% mai puțin decât in 2014 și 13% mai puțin față de 2013. Cresc însă procentele celor care utilizează social media o dată la 2-3 zile, de la 15% în 2013 și 23% în 2014, la 28% în 2015. De asemenea crește frecvența utilizării săptămânale a comunicării prin social media, de la 22% la 23%. Zona de rezistență a celor care utilizează social media o dată la câteva luni a scăzut de la 9% în 2014 la numai 3% în 2015.

• Facebook este platforma preferată pentru sponsored ads: Rețelele sociale cele mai folosite de respondenți pentru creșterea vizibilității prin ”sponsored ads” sunt: Facebook (74%), Google (47%) și LinkedIn (30%). Se observă că pentru multe canale procentele din România sunt apropiate de cele identificate de studiul global “2015 Social Media Marketing Industry Report – How Marketers Are Using Social Media to Grow Their Businesses”.

• Departamentul de Marketing coordonează activitatea firmei în social media: Chiar dacă în scădere (de la 51% în 2014 la 46% în 2015), departamentul de marketing își menține locul în topul departamentelor care se ocupă de rețelele de socializare. Totuși un procent semnificativ de 28% spun că nu au un departament în cadrul firmei care se ocupă de comunicarea prin rețelele de socializare. Există și firme în care de această activitate se ocupă un departament special dedicat comunicării prin rețelele sociale (12%), departament de HR (7%) sau de IT (1%). Dar cel mai important aspect este că numai 12% dintre companii au un departament special dedicat comunicării prin social media.

• Firmele își administrează singure campaniile prin social media: Tot mai mulți respondenți (în creștere de la 64% în 2014 la 75% în 2015) spun că își administrează singuri campaniile pe rețelele de socializare și tot mai puțini apelează la servicii externe (în scădere de la 14% în 2014 la 6% în 2015).

• Partea de design și dezvoltare a campaniilor se externalizează: Referitor la activitățile desfășurate pe rețelele de socializare 46% dintre companii spun că externalizează partea de design și dezvoltare, 23% externalizează partea de creare de conținut, iar câte 16% externalizează cercetarea de piață și relațiile publice (PR). Partea de strategie este externalizată de numai 10% dintre companii, în timp ce analizarea statusurilor este ținută in house de nu mai puțin de 90% din firme.

• Firmele nu măsoară randamentul investițiilor în social media: În 2015, ponderea respondenților „indeciși” cu privire la măsurarea randamentului investițiilor în social media ale companiei scade (de la 52% în 2014 la 41% în 2015) în favoarea celor care sunt „total de acord” (creștere de la 6% în 2014 la 18% în 2015) și „de acord” (creștere de la 28% în 2014 la 31% în 2015). În 2015, doar 10% au răspuns că sunt în „dezacord” sau „dezacord total” în legătură cu posibilitatea companiei de a măsura randamentul investițiilor în activitățile de pe rețelele de socializare, comparativ cu 14% în 2014.

Sociosfera online personalizează relația companiilor cu utilizatorii rețelelor sociale. Pentru companii, construirea unei identități online care să-l facă pe consumator să le prefere este esențială dar nu lipsită de riscuri. Consecvența mesajului transmis, utilizarea frecventă, strategia diferențiată de comunicare pe canalele relevante și scopul măsurabil al activităților pe rețelele sociale pot genera respingerea sau acceptarea brandului. Feedback-ul consumatorilor este vital. Folosită relevant, social media ajută companiile să fie actuale.

Ordinul președintelui ANAF nr. 3846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a prevederilor din Codul de procedură fiscală privind registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare 

Ordinul președintelui ANAF nr. 3846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare („Ordinul nr. 3846”) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 14, Partea I, în data de 8 ianuarie 2016.

Cuprinsul Ordinului nr. 3846

Ordinul nr. 3846 cuprinde dispoziţii privind regimul fiscal aplicabil contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi, consecințele cu privire la înregistrarea în scopuri de TVA, registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, competența pentru declararea stării de inactivitate, reactivare sau îndreptare a erorilor materiale, precum și competența pentru aplicarea procedurilor prevăzute în cadrul anexelor, aplicarea în timp și actele abrogate.

Ordinul nr. 3846 conține de asemenea un număr de șapte anexe, considerate ca fiind parte integrantă din acesta, și care reglementează:

• Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor;
• Procedura de reactivare a contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi;
• Procedura de îndreptare a erorilor materiale;
• Procedura de scoatere din evidența contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi a contribuabililor/plătitorilor radiați; Modelul și conținutul unor diverse formulare folosite de organele fiscale în aplicarea Ordinului nr. 3846, precum și caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de păstrare a acestora; Organizarea Registrului contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați

Prevederi relevante

Consecințele declarării ca inactiv asupra înregistrării în scopuri de TVA

Contribuabililor/plătitorilor declarați inactivi li se anulează din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA. Anularea are loc cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate.

La reactivare, persoanele impozabile vor trebui să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent.

Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați

Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați se organizează la nivelul ANAF și este public, putând fi consultat pe site-ul NAF www.anaf.ro la secțiunea ”Informații publice”.

Competența

Competența pentru declararea stării de inactivitate fiscală, reactivare și îndreptarea erorilor, revine (i) direcțiilor regionale ale finanțelor publice sau (ii) Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, la propunerea (a) compartimentelor cu atribuții în domeniul gestionarii registrului contribuabililor din cadrul organelor fiscale centrale în a căror evidență fiscală sunt înregistrați contribuabilii/plătitorii, (b) a organelor de inspecție fiscală sau (c) Direcției generale antifraudă fiscala, după caz, în funcție de procedura aplicată și de cazul de declarare a inactivității incident în cauză.

Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege.

Verificarea contribuabililor cu privire la îndeplinirea acestei condiții se face semestrial.

Declararea în inactivitate a contribuabililor se poate face doar după trecerea unui termen de 15 zile după ce aceștia au fost înștiințați privind depășirea termenului legal de depunere a declarației de impunere.

Dacă, în urma notificărilor transmise de organul fiscal central, contribuabilii depun declarațiile fiscale aferente perioadei de referință, până la expirarea termenului de 15 zile prevăzut în conținutul notificării, aceștia nu vor mai fi declarați inactivi.

Compartimentul de specialitate întocmește o listă cu contribuabilii ce îndeplinesc condiția pentru a fi declarați inactivi. Contribuabililor din listă li se trimite o notificare prin care sunt înștiințați de situația lor.

Dacă, în termen de 15 zile de la comunicarea notificării, contribuabilii își îndeplinesc obligațiile declarative, aceștia nu vor mai fi declarați inactivi.

Pentru cei care nu-și îndeplinesc obligațiile se întocmește o Decizie de declarare în inactivitate, pentru fiecare, iar în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea acesteia sunt înscriși în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați.

Decizia de declarare în inactivitate produce efecte fata de terti din ziua urmatoare datei înscrierii în Registrul contribuabililor inactivi/reactivati.

Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor aflați într-una din următoarele situații:

• inactivitatea temporara înscrisă la registrul comerțului;

• durata de funcționare a societății este expirată;

Verificarea contribuabililor cu privire la îndeplinirea acestor condiții se face lunar, după primirea informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În termen de 5 zile, compartimentul de specialitate întocmește o listă cu contribuabilii care se află într-una din situațiile de a fi declarați în inactivitate.

În termen de cel mult 5 zile de la întocmirea listei se întocmește câte o Decizie de declarare în inactivitate pentru fiecare, iar în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea acesteia sunt înscriși în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați.

Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/plătitorilor aflați într-una din următoarele situații:

• societatea nu mai are organe statutare;

• durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

Verificarea contribuabililor cu privire la îndeplinirea acestor condiții se face lunar, după primirea informațiilor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În termen de 5 zile, compartimentul de specialitate întocmește o listă cu contribuabilii care se află într-una din situațiile de a fi declarați în inactivitate.

Contribuabililor din listă li se trimite o notificare prin care sunt înștiințați de situația lor.

Dacă, în termen de 30 zile de la comunicarea notificării, contribuabilii fac dovada că nu se mai află în situația respectivă, aceștia nu vor mai fi declarați inactivi.

Pentru cei care nu fac dovada acestui fapt se întocmește o Decizie de declarare în inactivitate, pentru fiecare, iar în termen de cel mult 5 zile de la comunicarea acesteia sunt înscriși în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați.

Procedura de reactivare a contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi

Pentru a fi reactivaţi, contribuabilii declaraţi inactivi trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

1. să îşi îndeplinească toate obligaţiile declarative prevăzute de lege;
2. să nu înregistreze obligaţii fiscale restante;
3. organul fiscal central să constate că aceştia funcţionează la domiciliul fiscal declarat;
4. să nu se afle în situaţia pentru care a fost declarat inactiv, în cazul contribuabililor declaraţi inactivi potrivit art. 92 alin. (1) lit. d)-g) din Codul de procedură fiscală.

Reactivarea contribuabililor se face cu data comunicării deciziei de reactivare. Decizia de reactivare produce efecte faţă de terţi din ziua următoare datei înscrierii în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi.

Decizia de reactivare se emite ca urmare a unei cereri scrise a contribuabilului și în urma verificărilor interne efectuate de organul fiscal.

Procedura de îndreptare a erorilor materiale

Îndreptarea erorilor materiale în cazul contribuabililor declarați inactivi se face din oficiu sau la cererea scrisă a contribuabilului.

În urma verificărilor interne efectuate de organul fiscal, acesta emite o Decizie de admitere (sau de respingere, după caz) a cererii de îndreptare a erorii. În baza deciziei de admitere se întocmește Decizia de îndreptare a erorii materiale.

Decizia de îndreptare a erorii materiale produce efecte atât pentru viitor cât și pentru trecut.

Contribuabilii pentru care s-a îndreptat eroarea materială privind declararea inactivităţii fiscale se elimină din Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi şi îşi păstrează calitatea de contribuabili activi pe toată perioada cuprinsă între data comunicării deciziei de declarare în inactivitate şi data comunicării deciziei de îndreptare a erorii materiale.

De asemenea, se anulează şi scoaterea din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA. În acest caz, se menţine data înregistrării în scopuri de TVA iniţială, contribuabilul păstrându-şi această calitate inclusiv pe perioada cuprinsă între data comunicării deciziei de declarare în inactivitate şi data comunicării deciziei de anulare a acesteia.

În cazul erorii materiale privind reactivarea, procedura de îndreptare a erorii materiale se aplică corespunzător.

Aplicarea în timp a Ordinului nr. 3846 și abrogarea altor reglementări

Ordinul nr. 3846 a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (i.e. 08.01.2016).

Contribuabilii declarați inactivi potrivit procedurii aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Ordinului nr. 3846 rămân declarați inactivi până la îndeplinirea condițiilor de reactivare prevăzute de lege.

Prin Ordinul nr. 3846 a fost abrogat Ordinul ANAF nr. 1.847/2014 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 78¹ din (vechiul) Cod de procedură fiscală.

Creşterea puternică a pieţei locale a reflectat şi evoluţia la nivel internaţional, activitatea globală de fuziuni şi achiziţii depăşind în 2015 recordul istoric anterior, stabilit în 2007. La nivel internaţional, în topul celor mai dinamice sectoare s-au aflat energia, sectorul medical și farmaceutic şi sectorul bunurilor de larg consum.

„Ultimii doi ani au fost foarte buni pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii la nivel global, pe fondul menţinerii ratelor dobânzilor la niveluri extrem de scăzute. Se estimează că anul acesta economiile dezvoltate din grupul G7 vor înregistra cea mai ridicată rată de creştere a PIB de după 2010, iar acest lucru se va traduce fără îndoială şi la nivelul pieţei de fuziuni şi achiziţii. Și pentru că perioada „banilor ieftini”, dacă îi putem spune aşa, pare a se apropia de sfârşit, ne așteptăm ca investitorii să căute randamente tot mai ridicate, uitându-se din ce în ce mai mult către oportunităţile din pieţele emergente stabile – cum sunt economiile est-europene”, a declarat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Tranzacţii și Consultanţă pentru Management, PwC România.

În România, în 2015, cele mai multe tranzacţii s-au realizat în sectorul producţiei industriale şi în cel imobiliar, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 26 de milioane de euro, activitatea de fuziuni şi achiziţii continuând să fie dominată de tranzacţii mici şi medii.

„Optimismul pieței este în creștere, într-un context economic favorabil. Mă gândesc în special la prognozele de creştere ale PIB-ului României în 2016. De asemenea, anul 2016 a început promiţător, după ce au fost anunţate mai multe tranzacţii mari precum vânzarea Albalact, a Băncii Carpatica sau a McDonald’s România, astfel încât ne așteptăm ca tendința de creștere a pieței de fuziuni și achiziții să continue în 2016, cu tranzacții atât în sectoare care au fost active și în 2015, cum sunt sectorul bancar sau cel imobiliar, cât și în alte sectoare; ne așteptăm, de exemplu, la continuarea tendinței de consolidare a pieței serviciilor medicale, precum și la o creștere a numărului de tranzacții în domeniul agricol” a precizat Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias, coordonator al echipei de consultanță fiscală și juridică în tranzacții.

EY a lansat o nouă ediție a programului Accelerating Entrepreneurs, prin care oferă sprijin pentru dezvoltarea startup-urilor cu potenţial semnificativ şi ritm rapid de creştere. Programul se adresează startup-urilor centrate pe tehnologie din Europa.

Compania trebuie să înregistreze ritm ridicat de creştere, să facă dovada unei/unor runde de finanțare, unor canale de distribuţie sau a unei baze largi de clienţi, şi trebuie să fie interesată de extinderea internaţională.

Antreprenorii ce urmează a fi selectați vor beneficia de un program cuprinzător de îndrumări personalizate și oportunități de networking, incluzând:

• Participarea la evenimentul EY World Entrepreneur Of The Year, ce va avea loc la Monaco, între 7 şi 12 iunie 2016, toate cheltuielile fiind suportate de EY;
• O sesiune de 90 de minute în cadrul EY World Entrepreneur Of The Year, în care participanții îşi vor prezenta planul de afaceri unui panel de “Antrenori pentru creştere” (Growth Coaches), care le vor oferi îndrumări și consiliere de specialitate;
• Oportunitatea de a stabili relaţii de mentorat cu “Antrenorii pentru creștere” și antreprenorii prezenți la Monte Carlo, câştigători la nivel naţional ai concursului EY Entrepreneur Of The Year;
• Oportunitatea de a se întâlni şi a stabili relații de business cu antreprenori din peste 60 de ţări, care se vor reuni la Monte Carlo;
• Oportunitatea de înscriere în programul EY Vantage Program.

Câștigătorii programului vor fi selectați pe baza următoarelor criterii: potențialul de creştere al companiei; spirit antreprenorial şi leadership; viziune strategică; gândire inovatoare şi originalitate; performanţe financiare; cultura de HR.

Alexandru Lupea, Strategic Growth Markets Leader și Audit Partner, EY România declară:

„Programul EY Accelerating Entrepreneurs se axează pe identificarea liderilor de piaţă de mâine şi susținea ambiţiilor de creştere prin facilitarea accesului acestora la întâlniri cu antreprenori de top în cadrul forumului EY World Entrepreneur Of The Year ce va avea loc la Monaco în luna iunie.

Ne dorim să atragem cât mai multe startup-uri relevante românești pentru a se înscrie în program, crescând astfel șansele firmelor locale de tehnologie de a fi reprezentate la Monaco. Oportunitățile de networking și mentorat oferite de evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a cinci zile sunt excepționale. Vor fi prezenți peste 1.200 de participanți, printre care venture capitalists, reprezentanții unora dintre cele mai importante companii din Fortune 500 și unii dintre cei mai inovatori și dinamici antreprenori din lume.

Îi așteptăm alături de noi, în delegația românească de la Monte Carlo din acest an, pe antreprenorii români cu startup-uri în tehnologie!”.

Sesiunea de înscrieri este deschisă până pe 11 martie 2016, iar aplicațiile se pot depune online la www.ey.com/aep. Pentru a se înscrie în program, candidații trebuie să fie fondatori sau CEOs ai unei companii, care oferă produse sau servicii inovatoare din domeniul tehnologiei.

Programele EY Accelerating Entrepreneurs sunt derulate şi în Asia-Pacific şi America de Nord, oferind antreprenorilor din aceste regiuni şansa de a primi pachete similare de sprijin în cadrul EY Strategic Growth Forum din Shanghai, China (11-12 mai 2016) şi al EY Strategic Growth Forum din Palm Springs, California (16-20 noiembrie 2016). Mai multe informaţii puteți găsi aici www.ey.com/aep.

Pentru o mai mare transparență a datelor referitoare la proiectele de investiții publice prioritizate, Ministerul Finanțelor Publice a actualizat lista celor 120 de proiecte în valoare de peste 100 de milioane de lei. Aceasta cuprinde informații legate de valoarea actualizată, stadiul fizic, stadiul valoric, data de finalizare și alocările bugetare pe anul 2016, conform legii bugetului de stat.

Datele arată că cele mai multe proiecte sunt într-o fază avansată, având un grad de realizare de peste 75%. Majoritatea acestora sunt în sectorul transporturilor. Cele mai puține proiecte, sub 10%, au un stadiu fizic cuprins 50 și 75%.

În topul investițiilor publice, din punct de vedere al bugetului alocat în anul 2016, se află autostrada Brașov-Cluj –Borș, cu un buget alocat de 574,9 milioane de lei, Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, Tronson Drumul Taberei – Universitate (finanțat prin: împrumut BEI, programul sectorial Transporturi 2007-2013, propus la finanțare prin programul de finanțare nerambursabilă al Uniunii Europene 2014-2020), cu un buget alocat de 486,7 milioane de lei și Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cu un buget alocat de 396,2 milioane de lei.

Primele două proiecte de investiții au ca beneficiar Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar al treilea se află în portofoliul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Alte proiecte de investiții publice care beneficiază de bugete semnificative în anul 2016 sunt cel de Construcție a Autostrăzii Lugoj – Deva și cel de Reabilitare a liniei de căi ferate Brașov- Simeria, componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Coslariu – Simeria. Ambele se află în portofoliul Ministerului Transporturilor, cu bugete de peste 347 milioane de lei, respectiv peste 291 milioane de lei.

Lista proiectelor de investiţii publice semnificative prioritizate

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 213/1998

Legea nr. 554/2004, art. 4

Includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public al statului  nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea  atestării   domeniului public al statului fiind condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

Decizia nr. 561 din 7 februarie 2014

Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă în dosarul nr. xx93/299/2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost învestită, în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a pct. MF nr.108348 din Anexa 3 la H.G.nr.1705/2006,invocată de reclamanta R.R.V. (recurentă-pârâtă în dosarul în care s-a invocat  excepţia).

În motivarea excepţiei, reclamanta a invocat următoarele motive de nelegalitate:

1.1. Prin H.G. nr.1705/2006 s-a aprobat, în temeiul art.20 alin.(2) din Legea nr.213/1998, inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cuprinse în anexele nr.1-46.

În anexa nr.3, cuprinzând “Lista bunurilor concesionate, închiriate/date cu titlu gratuit (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale)“, cu drept de administrare aparţinând Agenţiei Domeniilor Statului, la poziţia MF nr.108348 este înscris terenul în suprafaţa de 430 ha situat în Bucureşti.

În opinia reclamantei, H.G. nr.1705/2006 reprezintă primul act administrativ care ar atesta, conform Legii nr.213/1998, faptul că terenul în litigiu s-ar afla în domeniul public.

Reclamanta a opinat că, într-o atare situaţie, ar trebui să fie pe deplin aplicabile toate prevederile Legii nr.213/1998, atât în ceea ce priveşte bunurile care fac parte din domeniul public al statului, cât şi în ceea ce priveşte obligativitatea întocmirii inventarului bunurilor aflate în domeniul public al statului, condiţia sine qua non pentru ca un bun să aparţină domeniului public sau privat fiind înscrisă în art.6 alin.(l) din Legea nr.213/1998.

Per a contrario, nu poate face parte din domeniul public al statului un bun care a fost dobândit de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,  dar fără un titlu valabil şi fără respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale şi a legilor în vigoare, cum este cazul în speţă.

În acest sens, reclamanta a arătat că intimata Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură B. nu a făcut dovada faptului că statul a dobândit cu titlu valabil terenul în suprafaţă de 22.293.9 mp înscris în titlul de proprietate nr. xxx443/2008, în condiţiile în care în baza Decretului nr. 115 din 28.03.1959, publicat în Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 10 din 30.03.1959, Statul Român nu a preluat dreptul de proprietate asupra terenurilor, ci numai dreptul de folosinţă, astfel că niciunul dintre terenurile preluate în baza Decretului nr.115/1959 nu a intrat în proprietatea statului, în sensul art.6 alin.(l) din Legea nr.213/1998.

Or, în speţă, terenul menţionat în Titlul de proprietate nr. xxx443/2008, deşi nu a intrat în proprietatea statului printr-un titlu valabil, făcând parte din suprafaţa de 430 ha situată în Bucureşti, a fost inclus în mod nelegal în domeniul public al statului.

În concluzie, pct. MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006 încalcă prevederile art.6 alin.(l) şi art.20 alin. (2) din Legea nr.213/1998,  în ceea ce priveşte suprafaţa de 22.239 mp menţionată în Titlul de proprietate nr. xxx443/18.04.2008 emis de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bucureşti.

1.2. Potrivit art.35 alin.(1) din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, “terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă al cadastrului funciar general şi în amenajamentele silvice.”

Acest text de lege prefigura, în anul 1991, concepţia despre domeniul public al statului edictată ulterior prin art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998, în sensul ca aparţin statului numai acele terenuri care au intrat în mod legal în proprietatea statului până la data de 1 ianuarie 1990.

În speţă, intimata  S.C.D.P B. nu a produs vreun titlu care să ateste intrarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în patrimoniul statului, cu respectarea legilor şi Constituţiei în vigoare la acea vreme.

În consecinţa, pct. MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006, încalcă şi prevederile art.35 alin.(1) din Legea nr.18/1991.

1.3. Conform art.223 teza I din Legea nr.290/2002, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, “suprafeţele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea institutelor, unităţilor, centrelor, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, precum si a instituţiilor de învăţământ superior agricol şi silvic rămân în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire, precum şi a celor prevăzute în anexa nr. 61″

Reclamanta a afirmat că intimata a indus în eroare instanţa de fond cu privire la modalitatea de restituire a terenului în litigiu, prin cererea de chemare în judecată, S.C.D.P. B. arătând că terenul menţionat în titlul de proprietate nr. xxx443/2008 a fost restituit prin compensare pe alt amplasament. Însă, această susţinere s-a dovedit a fi falsă, raportat la actele de proprietate prezentate şi la concluziile raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză.

În realitate, terenul ce formează obiectul titlului de proprietate nr. xxx443/2008  a fost restituit prin reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

Distincţia între reconstituirea şi constituirea  dreptului de proprietate nu este una lipsită de esenţă, întrucât Legea nr.18/1991 conţine prevederi favorabile reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri aflate într-o situaţie speciala, fără a permite şi constituirea dreptului de proprietate în asemenea situaţii.

O astfel de situaţie specială este reglementată în art.223 teza I din Legea nr.290/2002, în care legiuitorul a menţionat în mod expres faptul că nu pot rămâne în administrarea institutelor, unităţilor, centrelor, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, precum şi a instituţiilor de învăţământ superior agricol şi silvic terenurile agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire.

Or, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat şi a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului menţionat în Titlul de proprietate nr. xxx443/2008 cu mult timp înainte de publicarea H.G. nr.1705/2006, art.223 teza I din Legea nr.290/2002 fiind pe deplin aplicabil.

Prin urmare, terenul în suprafaţă de 22.239 mp nu a rămas în administrarea vreunui instituţii de stat, iar pe cale de consecinţă nu putea fi inclus în suprafaţa de 430 ha menţionată în punctul MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006.

Pentru aceste motive, punctul MF 108348 din Anexa 3 la H.G. nr.1705/2006 încalcă şi prevederile art.223 teza I din Legea nr.290/2002.

Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, în timp ce M.F.P. a invocat pe cale de excepţie inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate şi pe fond a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

Pârâtele Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură B. şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S. au depus note de scrise, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată.

2.Hotărârea Curţii de Apel

Prin sentinţa nr.971 din 12 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamantă, a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte includerea în domeniul public a suprafeţei de 22.239 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. xxx443 din 18.04.2008.

Cu privire la admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, prima instanţă a reţinut că interpretarea constantă a instanţelor de judecată este în sensul că art. 4 din Legea nr.554/2004 permite contestarea cu excepţie de nelegalitate atât a actelor administrative cu caracter individual cât şi a celor cu caracter normativ. În speţă este vorba de un act de aprobare a unui inventar cu bunurile proprietate publică, atât persoanele destinatare cât şi drepturile fiind precis determinate, fapt care conferă actului caracteristicile unui act administrativ individual.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, prima instanţă a reţinut  următoarele:

Raportat la art. 6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, intimatele nu au prezentat nici un titlu care să confirme dreptul statului asupra terenului în litigiu.

Legile adoptate după anul 1989 şi hotărârile de guvern invocate de acestea nu pot constitui titlu de proprietate, întrucât ar însemna că bunul a fost expropriat după anul 1989, fapt care nu ar fi fost posibil decât în condiţiile în care s-ar fi respectat exigenţele impuse de Constituţia României pentru exproprierea unui bun pentru cauză de utilitate publică.

Aşadar, Statul Român ar fi trebuit să prezinte un titlu valabil prin care proprietatea bunului ar fi intrat în patrimoniul său înainte de anul 1990.

Alineatul (3) din articolul precitat prevede competenţa instanţelor de a verifica valabilitatea titlului, statului dar nu impune o anumită procedură şi nici nu se deduce că instanţele pot verifica valabilitatea titlului doar în cadrul  unei acţiuni având acest obiect.

 La aceeaşi concluzie se ajunge şi din analiza art. 35 alin. (1) şi (2)  din Legea nr.18/1991, în sensul că şi acest articol condiţionează apartenenţa bunului la proprietatea statului, de intrarea acestuia în patrimoniu, conform dispoziţiilor legale în vigoare în perioada regimului comunist.

Alineatul (2) invocat de intimaţi, se referă în mod expres la terenuri proprietate de stat. Aşadar, pentru ca un teren destinat cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă să aparţină domeniului public trebuie să fie proprietate de stat, adică să fi intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1990, printr-un act emis în conformitate cu dispoziţiile legilor în vigoare la acea epocă.

În opinia primei instanţe,  H.G. nr. 517/1999 nu poate constitui temei pentru includerea bunului în patrimoniul statului, întrucât acest act nu era apt să transfere proprietatea (ar fi avut semnificaţia unui act de expropriere abuzivă, fără plată de despăgubire), ci doar să reglementeze regimul juridic al unor bunuri care preexistau în patrimoniul statului.

De asemenea,  H.G. nr. 517/1999 nu poate conduce la concluzia că petenta ar fi trebuit să conteste această hotărâre de Guvern, pe motiv că ar fi actul prin care terenul în litigiu a fost cuprins în domeniu public al statului, întrucât în hotărârea de Guvern menţionată, terenul nu este identificat pentru a se putea stabili că actul respectiv se referă şi la terenul pretins de petentă. Doar prin actul atacat, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor din domeniul public, a fost individualizat terenul în litigiu. Reclamanta nu ar fi putut să conteste legalitatea H.G. nr. 517/1999, întrucât nu există nici o dovadă că aceasta se referă la terenul pretins şi, deci, îi lezează drepturile.

3.Recursurile exercitate în cauză

Pârâţii au atacat cu recurs sentinţa Curţii de Apel, după cum urmează :

3.1.Guvernul României a criticat sentinţa  pentru motive  pe care le-a încadrat în prevederile  art. 304 pct. 5 şi 9 C.pr.civ., arătând, pe de o parte, că hotărârea primei instanţe este lovită de  nulitate, conform art. 105 alin. (2) C.pr.civ., şi pe de altă parte, că soluţia de admitere a excepţiei de nelegalitate  a  fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea   greşită a legii.

În dezvoltarea   celui de-al doilea  motiv, recurentul pârât a  arătat   că H.G. nr. 1705/2006 a   fost  adoptată cu respectarea art. 108 din Constituţia României,  a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi a  normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi de Regulamentul aprobat prin  H.G. 50/2005, imobilul în litigiu fiind inventariat ca aparţinând domeniul public al statului, în administrarea  Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Domeniilor Statului, conform listei anexă a Legii nr. 213/1998, pct. I.5, teza a III-a.

În altă ordine de idei, recurentul pârât Guvernul României a arătat că instanţa a fost învestită în temeiul art. 4 din Legea  nr. 554/2004, dar prin soluţia pronunţată s-a comportat  ca într-o acţiune în anulare , cercetând  legalitatea actului administrativ  prin raportare  la pretinsa vătămare adusă reclamantului într-un drept sau într-un interes   legitim.

În speţă, autoarea  excepţiei  de  nelegalitate a   invocat   încălcarea  dreptului de proprietate, drept real ce poate  fi apărat pe calea dreptului comun, în care poate  fi efectuată o comparare a titlurilor, care excede cadrul procesual dedus  judecăţii.

În acest   context, Guvernul României  a apreciat că instanţa de fond s-a raportat în mod  eronat  la prevederile  art. 35 din Legea   nr. 18/1991 şi nu a  ţinut cont că H.G. nr. 1705/2006 este, pe de o parte, anterioară titlului de proprietate al reclamantei, fiind   precedată de alte hotărâri de inventariere a domeniului public al statului (începând cu H.G. nr. 1045/2000) şi, pe de altă parte, că   hotărârea de guvern nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nu modifică regimul bunurilor   inventariate.

3.2. Recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice şi-a întemeiat calea de atac pe prevederile   art. 304 pct. 5,7,9 şi 304¹  C.pr.civ., arătând că instanţa de fond a nesocotit  apărările formulate, fără a indica motivele de fapt şi de drept pentru care  le-a înlăturat, şi a preluat  susţinerile reclamantei, cu  toate că aspectele  invocate puteau fi analizate doar într-o acţiune în anularea   actului administrativ.

În plus, recurentul  pârât a  arătat  că prima  instanţă a  interpretat greşit prevederile art. 6 alin. (3) din Legea  nr. 213/1998 şi s-a  substituit  unei instanţe de drept comun, singura în măsură să se pronunţe cu privire  la valabilitatea titlului  asupra  unui bun preluat de stat, în  condiţiile  art. 6 din Legea  nr. 213/1998.

În fine, recurentul Ministerul Finanţelor Publice a  arătat că instanţa s-a raportat  la alte  acte normative decât cele în aplicarea  cărora  a fost adoptată H.G. nr. 1705/2006, depăşind  limitele  învestirii sale cu excepţia de nelegalitate, fără  a  ţine seama  că H.G. nr. 1705/2006 nu a stabilit, prin ea însăşi, natura juridică  a imobilului vizat, acesta fiind  inclus  în hotărârile   prin care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al  statului încă   din anul 2001.

3.3. În recursul său, Staţiunea  de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură  Băneasa a  făcut  o expunere a   reglementărilor succesive privind  regimul   juridic al terenurilor staţiunilor de cercetare agricolă, începând cu Decretul nr. 704/1969, şi a  conchis că acestea  conferă o dublă protecţie, determinată, pe de o parte, de  apartenenţa terenurilor la domeniul public al statului şi, pe de altă parte, de  afectaţiunea lor specială, constând în cercetarea ştiinţifică în domeniu agricol.

În acest context, a arătat  că sentinţa  atacată a fost   pronunţată cu interpretarea şi aplicarea   greşită a  legii, pentru că H.G. nr. 1705/2006 nu este  un act  constitutiv al unui drept de proprietate ori al unui regim juridic, ci aprobă inventarul bunurilor aparţinând  domeniului public al statului, apartenenţa suprafeţelor de teren  la domeniul public al   statului fiind  stabilită  în baza unor alte   acte   normative: Legea nr. 213/1991 şi Legea   nr. 268/2001.

3.4. Recursul A.D.S. este încadrat  în drept  în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ C.pr.civ., partea invocând interpretarea şi aplicarea  greşită  a legii, cu referire la: Anexa 2 a Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce au administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă, şi înfiinţarea Agenţiei Domeniului Statului; art. 6 şi 20 din Legea  nr. 213/1998; art. 35 alin. (1) şi (2) din  Legea   nr. 18/1991.

În opinia acestei recurente raţionamentul  instanţei de fond ar duce la concluzia  că intimata   – reclamantă nu ar fi putut beneficia de   reconstituirea   dreptului   de proprietate în baza  legilor de fond funciar, or în dosarul privind anularea  protocolului de predare – primire şi a titlului de proprietate poziţia  A.D.S. a  fost  constantă, în sensul că protocolul de predare – primire a   fost   întocmit cu respectarea prevederilor legale, în baza documentaţiei  întocmite  de comisiile de fond funciar în conformitate cu dispoziţiile  legale   în materia   retrocedărilor.

3.5.  Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice  G.I.S. a criticat  sentinţa în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 304¹  C.pr.civ., arătând că alegaţiile reclamantei cu privire la faptul ca terenul înscris in titlul de proprietate al acesteia nu poate face parte din domeniul public pentru ca nu a fost preluat de Statul Român cu un titlu valabil, iar Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultura B. nu a putut face dovada valabilităţii acestui titlu sunt străine de cauza. În speţă, nu staţiunea trebuia sa facă dovada valabilităţii titlului de proprietate al statului, ci reclamanta trebuia să facă dovada, cu o hotărâre judecătorească, ca titlul statului nu este valabil şi că în mod nelegal acesta a fost inventariat la domeniul public al statului.

În acest sens, a precizat că Statul Român a preluat prin expropriere toate terenurile din zona actualei staţiuni, ce au făcut parte din fosta proprietate Montesquieu, în baza Decretului nr.91/1950, şi le-a stabilit o destinaţie specială respectiv pentru cercetare în agricultură, fiind alipite proprietăţii de 40 de ha a I.C.A.R., suprafaţa dată în acest sens prin art.9 din Legea din 1932 de modificare a Legii de înfiinţare a I.C.A.R. din 1927.

Titlul statului a fost apoi consolidat prin Decretul nr. 111/1951, iar prin Legea nr. 147/2004, anterioară actului atacat, toate terenurile cu destinaţia de cercetare – dezvoltare au fost declarate proprietate de stat.

Primul act normativ în care terenul în litigiu apare în inventarul domeniului public al statului este H.G: nr. 517/1999, adoptată în aplicarea art. 35 alin. (2)   din Legea   nr. 18/1991, astfel că, după cum subliniază recurenta – pârâtă, H.G. nr. 1705/2006, care  este oricum anterioară titlului de proprietate al intimatei – reclamante, nu are nici o înrâurire asupra   soluţionării cauzei.

4. Apărările intimaţilor

Niciunul dintre intimaţi nu a  formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2)  C.pr.civ.

R.R.V. şi Subcomisia sectorului 1 al Municipiului  Bucureşti pentru stabilirea  dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Primarul Sectorului 1, au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, răspunzând criticilor formulate de recurenţi.

În esenţă, fiecare dintre   intimatele  menţionate a  arătat   că instanţa  a  soluţionat   excepţia   de nelegalitate  în limitele atribuţiilor  şi cu respectarea procedurii  prevăzute în art. 4 din Legea   nr. 554/2004, iar legalitatea H.G. nr. 1705/2006 rezultă din inexistenţa unei dovezi a trecerii   terenului în domeniul public al statului.

5. Procedura derulată în recurs

În cadrul cererii sale de recurs, Academia   de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S. a solicitat repunerea în termenul de declarare a  căii de atac, arătând că sentinţa i-a fost comunicată abia  la data  de 28 noiembrie 2013, dată de la care curge termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301, coroborat   cu art. 303 alin. (2) C.pr.civ. şi art. 20 alin. (1)  din Legea  nr. 554/2004.

Cererea de repunere în termen a fost respinsă prin încheierea  din data  de 10 ianuarie 2014, cu motivarea că împrejurarea  indicată în justificarea împiedicării de a exercita recursul  în termenul legal nu se încadrează în ipoteza art. 103 alin. (1) C.pr.civ. („…când partea dovedeşte că a fost   împiedicată dintr-o  împrejurare  mai  presus de voinţa ei”).

Comunicarea sentinţei este actul procedural care marchează începutul termenului de declarare  a  recursului, conform art. 4 alin. (3) din Legea  nr. 554/2004, iar partea  însăşi a  indicat data de 28 noiembrie 2013 ca fiind data comunicării hotărârii atacate, care în speţă a fost   efectuată de instanţa  de recurs, conform dovezii  aflată la  dosar.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

6.1. Cu privire la termenul de exercitare a recursului Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S.

Potrivit normei speciale cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data declanşării litigiului, soluţia pronunţată de  instanţa de contencios  administrativ este supusă recursului, care  se declară în termen   de 5 zile de la  comunicare  şi se judecă de urgenţă şi cu   precădere.

Acest text cu caracter derogatoriu înlătură aplicarea   termenului   de drept comun de 15 zile de la comunicare, prevăzut în art. 301 din Codul de procedură civilă din 1865 numai   pentru  situaţiile în care „legea   nu prevede altfel”.

Constatând că, în speţă, părţii indicate mai sus i-a fost comunicată sentinţa  atacată la data  de 28 noiembrie 2013, iar recursul a  fost expediat prin poştă abia la data de 16  decembrie 2013, mult după împlinirea  termenului de 5 zile de la comunicare, Curtea a făcut aplicarea art. 103 alin. (1) teza I C.pr.civ. şi, urmare a  decăderii recurentei  pârâte din dreptul de a exercita calea de atac, a respins recursul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S. ca tardiv formulat.

6.2. Cu privire la legalitatea sentinţei atacate

Examinând cauza prin prisma criticilor cuprinse în celelalte cereri de recurs, pe care  le va   grupa şi analiza împreună, corespunzător motivelor de reformare invocate şi  argumentelor comune indicate în dezvoltarea lor, Înalta Curte constată că acestea   sunt nefondate.

O primă critică formulată de recurentul Guvernul României – este de ordin procedural, încadrată în prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civ., şi vizează necomunicarea încheierii de dezbateri din data de 12 februarie 2013 şi a încheierilor ulterioare de amânare a  pronunţării, existente la dosarul Curţii de apel.

Nulitatea prevăzută în art. 105 alin. (2)  C.pr.civ., la care face trimitere motivul de recurs reglementat în art. 304 pct. 5 din acelaşi Cod, poate fi însă aplicată numai dacă prin încălcarea formelor de procedură s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite astfel, condiţie care nu este îndeplinită în speţă, partea neindicând  o vătămare suferită ca efect al necomunicării încheierilor.

Totodată, verificând conţinutul sentinţei, Înalta Curte constatată că judecătorul primei instanţe a expus  clar, logic şi convingător argumentele care i-au fondat soluţia şi care au   determinat înlăturarea apărărilor părţilor, fiind îndeplinite exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ.

Aşa cum rezultă din expunerea  rezumativă cuprinsă  la pct. 1 al prezentei decizii, Curtea   de apel a  fost învestită cu excepţia de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea  inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu privire la imobilul înscris  la poziţia MF 108348 din Anexa nr. 3, cuprinzând  Lista bunurilor concesionate, închiriate, date cu titlu gratuit (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale), cu drept de administrare aparţinând  A.D.S.

Hotărârea de Guvern are natura juridică a  unui act administrativ  individual emis  în aplicarea   art. 20 alin. (2)  din Legea   nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, putând face obiectul unei excepţii de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr.554/2004, care   instituie o cale indirectă de control judecătoresc al actului administrativ, alături   de acţiunea   directă, întemeiată pe prevederile  art. 1 şi 8 din aceeaşi lege.

Interesul invocării excepţiei, constând în înrâurirea  pe care  actul administrativ o are asupra  soluţionării litigiului  de fond, este  verificat în prealabil de instanţa în faţa căreia se invocă excepţia   de  nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din  Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ investită în acest mod având de verificat concordanţa actului administrativ cu normele   cu forţă juridică superioară aplicabile, atât din punctul de vedere al respectării procedurii de emitere, cât şi din cel al normelor   de drept material, fără a i se putea   reproşa că s-a substituit instanţei care  judecă  fondul dreptului.

În speţă, fiind vorba despre o hotărâre de guvern care atestă domeniul public al statului, cu referire la un teren inclus în inventarul centralizat prin prisma destinaţiei sale – cercetarea ştiinţifică în domeniul agricol – legalitatea  a  fost verificată prin raportare la prevederile   corespunzătoare din Legea nr.  213/1998 privind  proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (art. 6), Legea   nr. 18/1991 a fondului funciar  (art. 35) şi H.G. nr. 517/1999, privind  delimitarea  suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea şi producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă şi trecerea terenurilor destinate producţiei, aflate în administrarea  institutelor staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, în domeniul privat al statului, adoptată în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 şi al   art. 10 din Legea   nr. 218/1998.

Prima instanţă a reţinut corect, în raport cu natura  şi conţinutul H.G. nr. 1705/2006, că aceasta   nu constituie în sine un titlu de proprietate în favoarea statului, ci are ca efect doar aprobarea   inventarului centralizat întocmit  conform art. 20 din Legea   nr. 213/1998  şi plasarea bunurilor inventariate într-un anumit regim juridic, motiv pentru care, în fundamentarea deciziei administrative, autoritatea emitentă  trebuia   să prezinte un titlu valabil în baza căreia statul a dobândit proprietatea, conform art. 6 alin. (1) din Legea  nr. 213/1998; alineatul (3) al aceluiaşi articol conferă instanţelor judecătoreşti atribuţia   de a stabili valabilitatea titlului, fără a  impune condiţia investirii lor printr-o acţiune directă, aşa cum sugerează recurenţii pârâţi M.F.P., A.D.S., Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S.

În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar constată judicios şi argumentul legat de nerespectarea  art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, care a consfinţit apartenenţa la domeniul public a terenurilor proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice şi producerii de seminţe şi material  săditor din categorii biologice superioare şi a animalelor de rasă.

Pentru incidenţa acestui text, era necesar ca terenurile să fie  proprietate de stat şi să facă obiectul unei hotărâri de guvern, adoptată la propunerea Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care  să delimiteze suprafeţele de teren strict necesare cercetării şi producerii de seminţe şi material  săditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă şi pe cele destinate producţiei din administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare  şi producţia agricolă.

În acest scop a fost adoptată H.G. nr. 517/1999, anterior menţionată, al cărei conţinut a fost însă corect analizat în sentinţa  recurată, în sensul că nu cuprinde elementele de identificare ale terenurilor, pentru a se putea stabili că se referă şi la terenul asupra   căruia se derulează litigiul de fond  în care a  fost invocată excepţia   de nelegalitate.

Într-adevăr, Anexa nr. 1 a H.G. nr. 517/1999, intitulată „Suprafeţele de teren din domeniul public al statului, aflate  în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă”, prevede   doar suprafaţa totală a terenului, suprafaţa de teren strict necesară cercetării şi producerii de seminţe şi material   săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă şi suprafaţa de teren destinată producţiei, pentru fiecare dintre staţiunile sau institutele  de cercetare  şi producţie aflate în listă, fără  ca terenurile ce compun acele suprafeţe totale să fie individualizate.

Argumente similare se regăsesc şi în practica  anterioară a  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, prin decizia nr.1080/28 februarie 2012, a fost menţinută o soluţie de admitere a   excepţiei de  nelegalitate a unei poziţii din Anexa 4  a H.G. nr. 1705/2006 prin raportare la prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, care  consacră modurile de dobândire a  dreptului  de proprietate  publică, reţinându-se că valabilitatea atestării domeniului public al statului este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice. Acelaşi raţionament fundamentează şi soluţia de admitere a acţiunii în anularea parţială a  Anexei 1 a H.G. nr. 1705/2006, pronunţată prin decizia nr. 3830 din 30 iunie 2011, în motivarea căreia s-a reţinut că nu   a fost probată modalitatea  prin care   terenul în litigiu a  intrat în proprietatea statului.

În fine, Înalta Curte reţine că atestarea terenului  ca făcând parte din domeniul public al statului prin hotărâri de guvern succesive este lipsită de relevanţă juridică din perspectiva controlului de legalitate exercitat asupra hotărârii de guvern contestată pe calea excepţiei de nelegalitate , după cum e lipsită de relevanţă, date  fiind limitele  controlului judecătoresc exercitat pe această cale, în care nu se compară titlurile părţilor, este şi anterioritatea sau posterioritatea ei faţă de titlul invocat de   intimata   – reclamantă.

7. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul legal al acesteia

Având   în vedere toate  considerentele expuse, în temeiul art. 312  alin. (1) C.pr.civ., Înalta Curte a respins  recursurile formulate potrivit art. 4 alin. (3) din Legea  nr. 554/2004 ca nefondate, mai puţin recursul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice G.I.S., care a fost respins ca tardiv  formulat.

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. n)

Respingerea unei solicitări formulate de o persoană juridică fără scop patrimonial înfiinţată în temeiul Legii nr. 21/1924, pentru neîndeplinirea unor cerinţe impuse de O.G. nr. 26/2000, este nelegală, a impune depunerea unui act constitutiv în altă formă decât cea avută în vedere prin hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a dispus înregistrarea ca persoană juridică în temeiul legii anterioare, constituind un exces de putere, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Decizia nr. 572 din 7 februarie 2014

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 27.06.2012, reclamanta Federaţia A.L Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională, a solicitat să se dispună revocarea actelor administrative emise de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (O.I.P.S.I.) din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, respectiv Scrisoarea nr. 3559 din 20.03.2012 de respingere a contestaţiei depuse de F.A.L.T. şi  Scrisoarea de respingere nr. 1995 din 20.02.2012 emisă în urma verificării administrative şi a eligibilităţii, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 1995 din 23.02.2012, O.I.P.S.I. din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a respins, în faza verificării administrative şi a eligibilităţii, aplicaţia F.A.L.T. depusă în cadrul apelului de proiecte aferent operaţiunii 3.1.1. „Sprijinirea accesului la broadband şi la serviciile conexe”, proiectul „Servicii de calitate cu un sistem IT performant”, Cod SMIS: 37181, pe motiv că nu se regăsesc  în dosarul cererii de finanţare depus toate documentele specificate în Ghidul solicitantului, respectiv Certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi actele de constituire ale organizaţiei (Actul constitutiv).

La data de 18.04.2012, reclamanta a formulat plângere prealabilă, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără să primească vreun răspuns până în prezent.

Reclamanta a arătat că la data de 27.12.2010, odată cu depunerea proiectului, a depus cererea de finanţare a proiectului însoţită de anexele solicitate în Ghidul de finanţare, printre care şi certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, procesul-verbal de constituire, tabelul nominal cu reprezentanţii asociaţiilor de locatari care sunt fondatori ai Federaţiei A.L., documente ce reprezintă actele constitutive ale organizaţiei, conform Legii nr. 21/1924, în baza căreia a fost înfiinţată, în anul 1993, respectiv 1995, Federaţia.

Reclamanta a invocat prevederile art. 83 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, precizând că procesul-verbal de constituire şi tabelul nominal reprezintă actul constitutiv, iar pe baza acestora, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş s-au pronunţat referitor la dobândirea personalităţii juridice a federaţiei, prin autorizaţia nr. xx/1994, sentinţa civilă nr. 1/1993, sentinţa civilă nr. 1/1995 şi încheierea nr. 2962/2011. A menționat că Legea nr. 21/1924, în vigoare la data constituirii F.A.L.T, nu  specifica pentru persoanele juridice (asociaţii şi fundaţii), existența unui model de act constitutiv sau un conţinut obligatoriu al acestui act, similar O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii.

De asemenea, aceste înscrisuri au stat şi la baza sentinţei prin care a fost încuviinţată modificarea sediului organizaţiei reclamante, respectiv încheierea nr. 2962/2011 a Tribunalului Timiş.

În conformitate cu art. II din Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii „Asociaţiile, fundaţiile, uniunile, federaţiile şi grupările de persoane juridice care nu posedă certificatul prevăzut la art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 vor solicita eliberarea acestuia în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi”. În acest sens, reclamanta  a menționat că odată cu cererea de finanţare a depus  şi certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor emis de Tribunalul Timiş pe vechea adresă, dar ulterior a obţinut un nou certificat de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, eliberat de către Tribunalul Timiş, pe noua adresă, document care a fost depus la O.I.P.S.I.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că, prin adresa din 23.02.2012, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a respins proiectul „Servicii de calitate cu un sistem IT performant”, în faza de verificare administrativă şi a eligibilităţii, motivat de faptul că reclamanta nu a prezentat în termenul de 5 zile lucrătoare documentele solicitate de ofiţerul de proiect, prevăzute la pct.10 şi 11 – Anexa 8 din Ghidul Solicitantului, în vederea calificării în etapa administrativă şi a eligibilităţii.

2.Hotărârea primei instanţe

Prin sentința nr. 127 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, Secția contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea,  reținând următoarele:

În fapt, reclamanta a intenţionat să obţină finanţare din partea pârâtului Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, depunând în acest sens proiectul intitulat „Servicii de calitate cu un sistem IT performant”.

Pentru obţinerea finanţării, proiectul trebuia să respecte cerinţele prevăzute în „Ghidul solicitantului” atât în ce priveşte conţinutul cât şi termenele de depunere şi completare.

Proiectul depus de reclamantă a fost înregistrat de pârât la data de 27.12.2010.

La data de 05.07.2011, pârâtul a emis adresa nr. 6301 prin care o înştiinţa pe reclamantă că sunt necesare completări şi clarificări ale proiectului, expres arătate în cuprinsul adresei, pe care trebuie să le comunice (prin fax) în termen de 5 zile de la primirea adresei.

Printre altele, reclamanta trebuia să comunice certificatul de înregistrare al federaţiei în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi să justifice de ce locaţia de implementare a proiectului este diferită de cea din actele federaţiei.

Prin adresa înregistrată de pârât la 11.07.2011, reclamanta a justificat locaţia prin schimbarea sediului, dar nu a depus dovezi în acest sens şi nici nu a depus certificatul de înregistrare.

Prima instanță a observat că nici nu ar fi putut să depună dovezile pretinse în termenul de 5 zile, deoarece copia hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a schimbării sediului, cu menţiunea „definitivă şi irevocabilă”, a  fost obţinută la data de 19.07.2011, iar certificatul de înregistrare a fost eliberat de Tribunalul Timiş la data de 28.07.201.

Dovezile nu au fost depuse nici ulterior, iar la data de 23.02.2012, pârâtul a emis adresa nr. 1995, prin care a înştiinţat reclamanta de respingerea proiectului.

Contestaţia administrativă formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă de pârât.

Constatând că la data respingerii proiectului, documentaţia aferentă acestuia era incompletă, că cerinţele documentaţiei şi termenul de completare a acesteia rezultă din „Ghidul solicitantului” emis, printre altele, în temeiul H.G. nr. 759/2007 , a cărei legalitate nu este contestată în cauză, prima instanță a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, deoarece refuzul pârâtului de înaintare într-o fază superioară a proiectului în vederea verificării pe fond a eligibilităţii acestuia este justificat de nedepunerea (chiar şi peste termenul de 5 zile) a întregii documentaţii aferente proiectului.

3. Recursul reclamantei

Federaţia A.L. a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o  în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi 304¹ C.pr.civ.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a arătat că instanţa  nu a intrat în cercetarea fondului, în sensul că nu a  realizat o analiză  efectivă a înscrisurilor depuse   la dosar, în măsură să probeze susţinerile sale, în sensul că atât certificatul de înregistrate al federaţiei în registrul asociaţiilor  şi fundaţiilor, cât şi explicaţiile privind  locaţia de implementare a proiectului, care   nu coincide   cu sediul federaţiei, au fost depuse în termen.

Cu privire la prima obligaţie, recurenta reclamantă a  arătat   că precizările  şi documentele solicitate prin adresa din 5 iulie 2011 a Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale  au fost transmise prin fax la data  de 11 iulie 2011 şi prin poştă la data de  12 iulie 2011, iar referitor la cea de-a doua obligaţie considerată neîndeplinită, a  precizat că în ghidul de finanţare nu există stipulată obligaţia  ca implementarea  proiectului să se facă la sediul din acte al   solicitantului.

În plus, pe parcursul derulării procedurii  administrative a  fost pronunţată încheierea nr. 2962 din 25 mai 2011 a Tribunalului Timiş, privind schimbarea sediului în str. B. nr. 8, adresa indicată  drept locul implementării proiectului şi în care fundaţia îşi desfăşura în fapt activitatea  încă din anul 2000.

În dovedirea susţinerilor sale, recurenta reclamantă  a anexat înscrisuri, probă admisibilă în recurs, potrivit art. 305 C.proc.civ.

II.Considerentele Înaltei Curţi  asupra  recursului

Examinând cauza prin prisma  criticilor formulate de recurenta reclamantă şi a prevederilor   art. 304¹ C.pr.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, cu observaţia  că motivele invocate vizează modul  în care instanţa a evaluat probele administrate, iar nu o necercetare a fondului cauzei care  să atragă casarea cu trimitere spre rejudecare, aşa cum solicită în principal recurenta  reclamantă.

1.Argumente de fapt şi de drept relevante

 Recurenta reclamantă  a supus controlului  instanţei de  contencios administrativ  scrisoarea de respingere în urma  verificării administrative şi a obligaţiei nr. 1995 din 23 februarie 2012, emisă de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în privinţa cererii depuse de FALT în cadrul  apelului de proiecte aferent Ghidului Solicitantului pentru operaţiunea 3.1.1. „Sprijinirea accesului la broadband şi la serviciile conexe”, proiectul  „Servicii de calitate cu un sistem IT performant”.

Soluţia de respingere a  fost menţionată şi după exercitarea procedurii prealabile administrative, conform scrisorii de respingere a contestaţiei din 20 martie 2012, din cuprinsul celor două acte rezultând că  motivul deciziei administrative a  constat în neîndeplinirea condiţiei prevăzute în Ghidul de finanţare, conform căreia, pentru organizaţiile non – guvernamentale, dosarul de finanţare trebuie să conţină certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor  şi fundaţiilor, în copie, ştampilat, certificat conform cu originalul şi semnat de reprezentantul legal al solicitantului precum şi actele de constituire (act constitutiv şi statut), conform art. 12 şi 83 din O.G. nr. 26/2000, referitoare la asociaţii şi fundaţii. În cadrul scrisorii de respingere a   contestaţiei   s-a precizat că recurenta – reclamantă nu a ataşat un act  constitutiv, ci doar un proces – verbal de constituire  şi un tabel nominal privind componenţa conducerii federaţiei, care  în opinia autorităţii  emitente nu reprezintă   un act   constitutiv în sensul O.G. nr. 26/2000, iar certificatul de înscriere a   noului sediu, indicat în cererea de finanţare, a fost transmis tardiv, odată cu contestaţia administrativă.

Reevaluând ansamblul probator administrat în ambele faze procesuale, instanţa de control judiciar reţine   că recurenta  – reclamantă este o persoană juridică fără scop patrimonial înfiinţată  sub imperiul Legii  nr. 21/1924 care  în art. 3 – 4  prevedea   următoarele condiţii:

„Art. 3. – Asociaţiile si aşezămintele fără scop lucrativ sau patrimonial nu pot dobândi personalitatea juridica decât pe temeiul unei decizii motivate a tribunalului civil in circumscripţia căreia s-au constituit. Aceasta decizie nu se poate da decât la cererea celor interesaţi:

a)După ce s-a cerut avizul ministerului in competenta căruia cade scopul asociaţiei sau aşezământului;

b)După ce s-au ascultat concluziile ministerului public si s-a constatat ca statutele sau actele constitutive, compunerea organelor de direcţie si administraţie si celorlalte condiţii, nu contravin la dispoziţiile legii de faţă.

Părţile interesate, ministerul competent si reprezentantul ministerului public au dreptul de apel potrivit art. 90.

Art. 4. – Persoana juridica va avea fiinţa numai de la data înscrierii deciziei de recunoaştere rămasa definitiva, în registrul special care va fi ţinut in acest scop la grefa fiecărui tribunal civil.”

În cazul asociaţiilor, art. 33 prevede că actul constitutiv şi statutele trebuie întocmite  în formă autentică, fără a impune o anumită denumire imperativă a  actului constitutiv, iar în art. 34 erau stabilite anumite condiţii de conţinut pentru statut, care trebuia să prevadă obligatoriu: denumirea, obiectul şi scopul, sediul principal şi eventual sucursalele şi filialele, elementele de patrimoniu şi organele de direcţie, administraţie şi control.

Conform certificatului de înscriere a persoanelor  juridice fără scop patrimonial emis  de Tribunalul Timiş la data de 1 noiembrie 2007, Federaţia A.L., cu sediul în Timişoara, a fost înscrisă în registrul special al persoanelor juridice cu nr. 2/1995, în baza sentinţei nr. 1 din 6 aprilie 1995 a   tribunalului, în motivarea căreia s-a reţinut depunerea la dosar a  autorizaţiei nr. II din 21 februarie 1994 a Ministerului Justiţiei şi a statutului autentificat al asociaţiei, în conformitate  cu prevederile Legii  nr. 21/1994.

În scrisoarea de respingere a  contestaţiei  s-a menţionat  că recurenta  reclamantă a depus la dosarul de finanţare certificatul de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, răspunzând aşadar exigenţelor art. 12 şi 83 din O.G. nr. 26/2000, iar faţă de considerentele anterior expuse, a impune depunerea unui act constitutiv în altă formă decât cea avută în vedere prin hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a dispus înregistrarea ca persoană juridică în temeiul legii anterioare, nr. 21/1924, constituie un exces de putere, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte sediul federaţiei, recurenta reclamantă a făcut dovada că anterior formulării cererii  de finanţare, la data de 22 decembrie 2010, s-a adresat Tribunalului Timiş, Secţia civilă cu o cerere de înregistrare a schimbării sediului federaţiei.

Cererea a  fost soluţionată prin încheierea nr. 2962 din 25 mai 2011, irevocabilă la data   de 19 iulie 2011, schimbarea sediului fiind operată în registrul persoanelor juridice, conform certificatului din data de 28 iulie 2011.

În scrisoarea de respingere a contestaţiei din 20 martie 2012 s-a reţinut că acel nou certificat a  fost depus tardiv la dosarul de finanţare, odată cu contestaţia administrativă, dar anterior reclamanta transmisese autorităţii emitente precizările indicate în scrisoarea de solicitare a   clarificărilor în faza de verificare administrativă şi  a eligibilităţii nr. 6301 din 5 iulie 2011, la pct. 5 din adresa de răspuns înregistrată la organismul intermediar cu nr. 9988 din 11 iulie 2011, explicând  motivele pentru care adresa indicată pentru implementarea proiectului, era diferită faţă de sediul  indicat în certificatul de înregistrare.

În acest context, contrar  concluziei judecătorului  fondului, Înalta Curte a constatat că măsura dispusă de autoritatea emitentă prin prisma celei de-a doua neregularităţi constatate este disproporţionată.

2.Soluţia  adoptată în recurs şi temeiul de drept al acesteia

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte a admis recursul şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea  nr. 554/2004 şi al art. 304¹ şi art. 312 alin. (1) – (3) C.proc.civ. a modificat sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii  şi anulării celor două acte  contestate.

Potrivit unui comunicat de presă, România a atras 1,25 miliarde de euro de pe piețele externe de capital, din care 750 de milioane de euro cu maturitate de 10 ani şi 500 de milioane de euro cu maturitate de 20 de ani.

Suma a fost obținută prin redeschiderea celor două tranșe de obligaţiuni în euro emise în octombrie 2015, la randamente în scadere: de la 2,845% la 2,55% pentru tranșa de 10 ani și de la 3,93% la 3,90% pentru tranșa de 20 ani. Astfel, au fost atinse noi minime istorice pentru cele două maturități. Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproape două ori.

„Tranzacția de astăzi reconfirmă percepția foarte bună și încrederea investitorilor în economia românească într-un context volatil de piață, caracterizat de multe incertitudini. Pe fondul unei cereri semnificative, randamentele aferente titlurilor de stat sunt în scădere atât pentru titlurile de stat emise pe piața internă, cât și pentru cele emise pe piețele externe. Aceste evoluții conduc la reducerea costurilor aferente datoriei guvernamentale odată cu extinderea maturității portofoliului de datorie”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Oferta totală a cumulat 2,3 miliarde euro provenind din 220 de ordine. Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și a tipurilor de investitori pentru ambele tranșe.

Astfel, pentru tranșa cu scadență în 2025 distribuția geografică a fost următoarea: România (23%), Marea Britanie (19%), SUA (14%), Polonia și alte țări din Centrul și Estul Europei (14%), Benelux (9%), Germania și Austria (8%), Italia (5%), Asia și Orientul Mijlociu (3%), Scandinavia (3%), alte țări (2%). În privința tipurilor de investitori, managerii de fonduri au predominat (60%), fiind urmați de bănci și bănci private (22%), fonduri de pensii și societăti de asigurare (11%), bănci centrale (5%) și alții (2%).

În tranșa scadentă în 2035, distribuția geografică a fost puțin diferită, cererea investitorilor din Germania și Austria fiind cea mai mare (22%), urmată de cea a investitorilor din Marea Britanie (18%), SUA (18%), România (17%), Benelux (7%), Franța (5%), alte țări din Europa (10%), Scandinavia (2%), Asia și alte țări (1%). Și pentru această tranșă cererea a venit predominant din partea managerilor de fonduri (56%), urmați de fondurile de pensii și asigurători (23%), bănci și bănci private (15%), bănci centrale (2%) și alții (4%).

În urma acestor redeschideri, lichiditatea ambelor tranșe a crescut considerabil, situandu-se la 2 miliarde de euro în cazul emisiunii de euroobligațiuni scadente în anul 2025 și la 1,25 miliarde de lei în cazul emisiunii de euroobligațiuni scadente în anul 2035.

Aceste redeschideri fac parte din planul de finanțare externă aferent anului 2016, încadrându-se în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturității medii a portofoliului de datorie guvernamentală în vederea reducerii riscului de refinanțare.

Emisiunea a fost administrată de către Citigroup Inc, HSBC Bank PLC, Raiffeisen Bank International AG și UniCredit SpA.

Legislaţie relevantă:

Legea nr.554/2004, art. 2 alin. (1) lit. n)

În lumina principiului securităţii raporturilor juridice, reevaluarea unor proiecte finanţate prin SAPARD sau FEADR se poate face numai dacă există suspiciuni de fraudă, ce trebuie să fie constatată, fie de organele interne, fie de organismul comunitar, OLAF.

Verificarea ulterioară de către APDRP a cererii de finanţare, sub aspectul aceloraşi condiţii, în raport cu o versiune a Ghidului solicitantului care nu era în vigoare la data depunerii cererii este nelegală, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii civile şi întruneşte elementele unei executări abuzive a dreptului de apreciere, în sensul art.2 alin.1 lit.n) din Legea nr.554/2004.

Decizia nr. 1012 din 27 februarie 2014

Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.D.V.M.  P.F. a chemat în judecată Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.) şi a contestat Decizia Comisiei de Contestaţii comunicată prin Notificarea cererilor de finanţare eligibile neselectate pentru finanţare nr.1730 din 7.05.2011, Raportul de selecţie în vederea finanţării din 2.05.2012.

1.    Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr.1041 din 9.11.2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea reclamantului, a fost anulată Notificarea nr.4617 din 15.03.2012, raportul de evaluare rectificat din 15.03.2012 referitor la reclamant şi Decizia Comisiei de contestaţii nr.2342 din 8.06.2012, a fost obligată pârâta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a motiva soluţia instanţei de fond s-a reţinut că potrivit Notificării nr.4295 din 9.12.2011, reclamantul a fost înştiinţat că a fost punctat proiectul său la criteriul S4 cu 20 de puncte, fiind considerat ca făcând parte dintr-o forma asociativa, recunoscută conform legislaţiei în vigoare.

Din fişa de conformitate, punct 12.1 rezultă că reclamantul a depus în documentaţia de accesare, care a fost verificată şi s-a emis notificarea nr.4295/2011, mai sus arătata, actele cerute în ghidul solicitantului pentru a fi recunoscut ca membru într-o formă asociativă. Astfel, din probele dosarului rezulta ca reclamantul a depus adeverinţa de membru în Cooperativa agricolă M., nr.79 din 22.06.2011, cerere-adeziune din 22.06.11, certificat de înregistrare Cooperativa agricolă M., statut si act constitutiv Cooperativa Agricolă. Aceste acte au fost verificate de pârâtă şi considerate suficiente pentru acordarea punctajului de 20 la criteriul S4, conform notificării nr.4295 din 09.12.2011. În plus, în considerarea eligibilităţii cererii sale, prin notificarea nr.670 din 07.02.12, reclamantul a fost înştiinţat să se prezinte în vederea semnării contractului de finanţare.

S-a susţinut, de către instanţa de fond că atât Notificarea nr.4295 din 09.12.11, cât şi Notificarea nr.670 din 07.02.2012 au caracterul unor acte administrative, au intrat în circuitul civil prin comunicarea lor către reclamant şi în consecinţă, sunt supuse principiului irevocabilităţii actelor administrative şi ca prin manifestarea unilaterala de voinţa a pârâtei, in sensul contrar, aceste acte administrative nu mai pot fi revocate.

În considerarea acestui principiu, actele administrative rectificative contestate de reclamant: notificarea solicitantului privind modificarea punctajului aferent criteriilor de selecţie nr.4617 din 15.03.2012-raportul de evaluare rectificat din data de 31.01.2012, notificările cererilor de finanţare eligibile neselectate pentru finanţare cu nr.1730 din 07.05.2011-raport de selecţie în vederea finanţării din 02.05.2012 şi decizia comisiei de contestaţii materializată în raportul final pentru Măsura 112, sesiunea 1 iulie 2011, publicat pe site-ul agenţiei la 03.05.2012 nu pot fi apreciate ca valabile.

Instanţa de fond a apreciat  ca reevaluarea unor proiecte se face numai daca există suspiciuni de frauda, deoarece prevalează principiul securităţii raporturilor juridice. Frauda este un argument important şi serios în justificarea reevaluării şi trebuia constatata, fie de organele interne, fie de organismul comunitar, OLAF. Or, în speţă, nici un organism nu a stabilit că reclamantul a fraudat la criteriul S4, dimpotrivă pârâta a fost lipsită de consecvenţă în motivarea rectificării punctajului şi în respingerea contestaţiei, când justificările sunt diferite.

Nota internă nr.3570 din 14.02.2012 este dată pentru o abordare unitara a criteriului de selecţie S4, dar s-a considerat că aplicarea ei reclamantului este retroactivă, după ce acestuia i s-a notificat la data de 09.12.11 eligibilitatea şi acordarea punctajului de 20 la criteriul S4.

Aceasta notă internă nu constata fraude, însă interpretarea dată de către pârâtă, prin notificarea solicitantului privind modificarea punctajului aferent criteriilor de selecţie nr.4617 din  15.03.2012 este incorectă.

 Astfel, nota internă arată că trebuie să se verifice documentele depuse de solicitant, dar  verificarea trebuie realizată conform ghidului valabil la momentul iulie 2011, nu a unui alt ghid din noiembrie 2011 ale cărui cerinţe reclamantul nu mai putea să le îndeplinească. Condiţiile de accesare şi eligibilitatea se verifică la momentul depunerii proiectului (a cererii de accesare si a dosarului) în funcţie de criteriile în vigoare la acel moment, care erau previzibile şi accesibile reclamantului şi faţă de care acesta a putut să-şi conformeze conduita. Aplicarea cerinţelor unui ghid ulterior, pentru documente pe care reclamantul le-a depus conform ghidului din iulie 2011 nu este legală.

S-a arătat că  reclamantul a depus adeverinţa de membru în Cooperativa agricolă M. nr.79 din 22.06.2011, cerere-adeziune din 22.06.11, certificat de înregistrare Cooperativa agricolă M.,  statut şi act constitutiv Cooperativa Agricolă M.

Cu toate acestea prin notificarea solicitantului privind modificarea punctajului aferent criteriilor de selecţie nr.4617 din 15.03.2012 , pârâta a apreciat că reclamantul nu respectă Ghidul solicitantului, deoarece nu a  depus document care atesta că este înregistrat într-o formă asociativă în domeniul proiectului inclusiv act constitutiv, cererea de aderare vizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală şi declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv.

Din cuprinsul ghidului solicitantului pct.12.1 rezultă că i se cere solicitantului document care atestă că este înregistrat într-o formă asociativă în domeniul proiectului emis de cooperativa agricolă însoţit de documentul de înfiinţare a acestora inclusiv act constitutiv, iar instanţa de fond a reţinut că reclamantul a depus adeverinţe, aderare, certificat de înregistrare al cooperativei agricole si statutul si actul constitutiv, ultimele două depuse de pârâtă din dosarul de accesare al reclamantului, la cererea instanţei.

În consecinţă, suplimentarea de către pârâtă a cerinţelor în afara solicitărilor din ghidul valabil în sesiunea iulie 2011 nu a fost apreciată ca legală de către instanţa, ca de altfel, nici aplicarea cerinţelor unui ghid din noiembrie 2011, neprevizibil si neaccesibil reclamantului la momentul depunerii proiectului sau.

Mai mult, prin Decizia comisiei de contestaţii nr.2342 din 08.06.2012, pârâta a susţinut alte motive ale rectificării punctajului, cauzate de suspiciuni privind componenţa consiliului de administraţie si semnăturile acestora. Or, pârâta nu poate să vină cu argumente noi faţă de cele arătate în notificarea de rectificare a punctajului şi nu poate să schimbe de fiecare dată argumentaţia, într-o procedura de plângere prealabilă, neputând decât să lămurească argumentele care au stat la baza emiterii actul administrativ contestat, fără să schimbe justificarea emiterii acestuia.

De asemenea, instanţa a reţinut ca atât prin nota internă, cât şi prin ghidul solicitantului valabil în iulie 2011, pârâta nu are competenţe sa analizeze semnături şi să se bazeze pe suspiciuni proprii, ci trebuie să verifice documente, iar reclamantul a depus adeziunea şi adeverinţa de membru, cooperativa agricola are act constitutiv şi statut, precum şi certificat de înregistrare, deci sunt documente care să îi certifice existenţa juridică legală.

2.    Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta şi a solicitat admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative anulate prin sentinţa recurată ca fiind legală şi temeinică.

În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor legale incidente speţei şi cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., dar s-a solicitat şi constatarea incidenţei art.304¹ C.pr.civ. pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate şi nici asupra actelor doveditoare depuse de recurentă la dosarul cauzei.

Recurenta a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că reclamantul a depus cererea de finanţare aferentă Proiectului „Instalarea tânărului fermier N.V.M. pentru prima dată ca şef de exploataţie horticolă în localitatea Bratovoeşti”.

La 7.02.2012 s-a emis Notificare solicitantului privind selectarea cererii de finanţare şi semnarea contractului de finanţare nr.670 prin care i s-a comunicat reclamantului că proiectul propus este eligibil şi urma să fie încheiat contractul de finanţare.

În urma reverificării cererilor de finanţare, recurenta a emis Notificarea nr.4617 din  15.03.2012 prin care se aducea la cunoştinţă reclamantului că proiectul este eligibil fiind punctat cu 15 puncte.

Reverificarea a fost justificată din măsura dispusă de OGDR AM – PNDR din cadrul M.A.D.R. de a fi reverificate proiectele depuse în cadrul Măsurii 112, sesiunea iulie 2011 în privinţa criteriului de selecţie  S4 raportat la documentaţia anexată la cererea de finanţare.

În urma reverificării s-a constatat neîndeplinirea de către reclamant a criteriului de selecţie S4 pentru că nu are cerere de aderare avizată de Consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală şi declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv, iar cererea de aderare la Cooperativa Agricolă AGRAR nu era avizată de Consiliul de administraţie, ci numai de preşedintele Cooperativei agricole.

Cu privire la succesiunea depunerii documentelor necesare de către reclamant în susţinerea cererii de finanţare, s-a precizat că recurenta nu a putut lua în considerare documente care au fost depuse ca anexe la contestarea unei decizii deja luate şi care nu au fost anexate iniţial cererii de finanţare.

S-a arătat şi că în urma reevaluării efectuate s-a constatat că doi dintre membrii Consiliului de administraţie au acelaşi nume şi acelaşi domiciliu, deşi în art.29 alin.(3) din Legea nr.566/2004 există o interdicţie privind componenţa Consiliului de administraţie şi că adeverinţa eliberată pentru a atesta apartenenţa reclamantului de Cooperativa Agricolă M. este anterioară cererii sale de aderare la această formă asociativă.

Au fost invocate prevederile Ordinului nr.28 din 31.01.2011 emis de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv art.6 alin. (3), (4) şi (7), care dau posibilitatea reverificărilor când se constată erori, neconcordanţe sau aspecte care necesită clarificări sau reverificări privind statutul, punctajul sau alte elemente relevante, astfel că se apreciază că în mod eronat instanţa de fond a considerat că nu se poate face reverificarea şi evaluarea cererilor de finanţare după momentul emiterii notificării de selectare a proiectului în vederea încheierii contractului de finanţare, ci se poate face oricând reevaluarea şi reverificarea până la momentul încheierii contractului de finanţare.

Mai mult, în art.11 alin. (3) din Contractul de finanţare – Anexa 1, este prevăzută posibilitatea încetării valabilităţii contractului în cazul în care autoritatea contractantă constată că cele declarate de beneficiar sunt neadevărate/ false/ incomplete/ expirate/ nu corespunde realităţii.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul constatării acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

3.    Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu acţiune în anularea actelor întocmite de A.P.D.R.P. prin care a fost modificat punctajul aferent criteriului de selecţie S4 în cadrul cererii de finanţare formulată de reclamantul Nicolăescu Virgil Marius P.F.

Iniţial, prin Notificarea nr.4295 din 9.12.2011, reclamantului i s-a comunicat că cererea sa de finanţare pentru Măsura 112 depusă la A.P.D.R.P. – Oficiul Judeţean Dolj este eligibilă şi a fost punctată cu 20 de puncte pentru criteriul S4 (solicitantul face parte dintr-o formă asociativă recunoscută conform legislaţiei în vigoare), iar prin Notificarea nr.670 din 7.02.2012 a fost invitat, după aprobarea cererii de finanţare, pentru semnarea contractului de finanţare.

Ulterior, reclamantului i-a fost expediată  Notificarea nr.4617 din 15.03.2012 prin care i-a fost comunicat faptul că proiectul a fost declarat eligibil, dar punctajul acordat pentru criteriul S4 a fost 0 puncte.

Instanţa de fond a anulat ultima notificare pornind de la faptul că reevaluarea se poate face numai dacă există suspiciuni de fraudă, or, nu s-a stabilit că reclamantul a fraudat criteriul S4.

Criticile recurentei privind posibilitatea efectuării reverificărilor sunt fondate.

Conform prevederilor art.6 alin.7 din Ordinul nr.28 din 31.01.2011 emis de M.A.D.R. „Dacă în urma verificării la nivelul D.G.D.R. – AM PNDR, prin Secretariatul Comitetului de Selecţie a raportului de evaluare şi a analizei situaţiei centralizatoare a rezultatelor verificării prin eşantion la nivel central al Agenţiei pentru Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit sau D.S.P.P.D.R. se constată erori, neconcordanţe sau aspecte care necesită clarificări sau reverificări privind statutul, punctajul sau alte elemente relevante privind proiecte incluse în raportul de evaluare, la solicitarea directorului general al AM PNDR, APDRP/ DSPPDR va comunica, în scris, după caz, clarificările, corecţiile sau rezultatele reverificărilor care se impun, precum şi documentele justificative aferente”.

Acest text este cel care dă posibilitatea efectuării de reverificări, în principiu, dar dacă se face dovada existenţei unor erori, neconcordanţe sau aspecte care necesită clarificări ori, în cauză, s-a constatat că nu s-a făcut dovada unor asemenea elemente care să justifice reverificarea.

Însă, criticile recurentei privind incidenţa art.304 pct.9 şi 304¹ C.pr.civ. sunt nefondate.

Instanţa de fond a apreciat că aplicarea Notei interne nr.3570 din 14.02.2012, ce a fost dată pentru abordare unitară a criteriului de selecţie S4, în cazul reclamantului ar fi retroactivă.

În motivele de recurs nu au fost făcute referiri la această problemă a documentelor cerute pentru a face dovada îndeplinirii criteriului S4, care, susţine instanţa de fond, ar fi fost diferite în varianta Ghidului solicitantului din iulie 2011, când a fost depusă cererea reclamantului de finanţare şi varianţa din noiembrie 2011, ce a fost avută în vedere de autoritatea recurentă pentru a justifica reducerea punctajului pentru criteriul S4, în urma reverificării, ceea ce ar duce la o aplicare retroactivă a Ghidului în varianta noiembrie 2011.

Referitor la aceste documente trebuie precizat că, în cazul reclamantului, nu sunt dovedite susţinerile din recurs potrivit cărora adeverinţa eliberată pentru a atesta apartenenţa acestuia la Cooperativa Agricolă M. este anterioară cererii sale de adresare la această formă asociativă.

La dosarul de fond a fost depusă cererea-adeziune la Cooperativa Agricolă M. formulată de reclamant la 22.06.2011, semnată de membrii Consiliului de administraţie şi de Preşedintele Cooperativei, iar adeverinţa care atesta că reclamantul este membru al acestei Cooperative are nr.79 din 22.06.2011, astfel că nu se poate spune că adeverinţa este anterioară cererii de adeziune, ambele fiind datate 22.06.2011.

Susţinerile recurentei legate de unele „semnături” pe cererile de adeziune sau o posibilă legătură de rudenie, deoarece s-a constatat că două persoane din consiliul de administraţie poartă acelaşi nume de familie, nu sunt probate cu documente şi, de aceea, nu pot justifica reducerea punctajului la criteriul S4.

Pe lângă toate aceste argumente, trebuie precizat şi faptul că la nivelul secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi, pentru că s-a constatat existenţa unei practici neunitare în soluţionarea litigiilor cu acelaşi obiect, a fost adoptată o soluţie de principiu pentru unificarea soluţiilor contradictorii şi s-a stabilit că „verificarea ulterioară de către APDRP a cererii de finanţare, sub aspectul aceloraşi condiţii, în raport cu o versiune a Ghidului solicitantului care nu era în vigoare la data depunerii cererii este nelegală, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii civile şi întruneşte elementele unei executări abuzive a dreptului de apreciere, în sensul art.2 alin.(1) lit. n) din Legea nr.554/2004”.

Pentru a fi respectat principiul dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art.6 din CEDO, se impune pronunţarea soluţiei în raport de soluţia de principiu adoptată pentru că, aşa cum CEDO a statuat că, între alte speţe şi cauza Beian, deşi divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţe inerente oricărui sistem juridic care se bazează pe jurisdicţii de fond, rolul unei jurisdicţii supreme este exact acela de a regla aceste contradicţii de jurisprudenţă şi să nu devină ea însăşi o sursă de insecuritate juridică, întrucât persistenţa în timp a unei practici judecătoreşti neunitare este în sine contară principiului securităţii raporturilor juridice, principiu consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De aceea, în baza art.312 C.pr.civ. raportat la art.20 din Legea nr.554/2004, a fost respins recursul declarat de A.P.D.R.P., ca nefondat.