1

Proiect de Ordin al preşedintelui ANAF privind legitimaţiile eliberate executorilor fiscali

Începând cu data de 1 ianuarie 2016 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care aduce îmbunătăţiri modului de administrare a creanţelor fiscale prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi functionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, direcţille din cadrul agenţiei şi organele fiscale subordonate acesteia au fost reorganizate.

Totodată, prin Hotărârea Guvernului nr. 816/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, s-a prevăzut înfiintarea unor structuri cu atribuţii de executare silită cazuri speciale funcţionează la nivelui aparatului propriu al Agenţiei, precum şi la nivelul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

De asemenea, conform art.3 din Hotărârea Guvernului nr.816/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, Direcţia executări silite cazuri speciale poate asigura participarea directă la efectuarea unor actiuni de executare silită cazuri speciale, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a unor funcţionari, în calitate de executori fiscali coordonatori, de regulă, în cazul în care cuantumul sumelor cuvenite bugetului de stat depăşeşte pragul stabilit prin ordin al preşedintelui Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru buna desfăşurare a activitătii de către executorii fiscali, potrivit legii, s-a impus emiterea unui nou proiect de act normativ şi abrogarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1694/2014 privind legitimaţiile eliberate executorilor fiscali care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii şi efectuează procedura de executare silită a creanţelor fiscale. Proiectul de act normativ reglementează procedura de emitere a legitimaţiilor pentru executorii fiscali împuterniciti să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, conform Cap. VI Măsuri asigurătorii si Cap. VIII Stingerea creantelor fiscale prin executare silită din Titlul VII Colectarea creantelor fiscale din Legea nr. 207/2015.




Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2016, M. Of. nr. 225/25 martie 2016

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2016, Monitorul Oficial nr. 225/25 martie 2016

Ordonanța introduce, printre altele, extinderea termenului de depunere a declarațiilor și de plată a unor impozite locale, reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Termenul de declarare

Termenul de depunere a declarațiilor se prelungește de la 31 martie 2016 până la 30 mai 2016 pentru urmatoarele categorii de contribuabili:

  • persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidențiale sau cu destinație mixtă;
  • persoanele juridice care la data de 31 decembrie 2015 au clădiri în proprietate;
  • persoanele fizice și juridice care la data de 31 decembrie 2015 dețin mijloacele de transport radiate din circulație.

Termen de plată

Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport a fost prelungit de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016, cu posibilitatea beneficierii de bonificație, după caz, in condițiile achitării integrale a respectivului impozit datorat pentru 2016 până la 30 iunie 2016.




Noua Declaraţie 394 – Termen de implementare amânat

Urmare a unei discutii avute cu reprezentanţii Agenţiei Nationale de Administrare Fiscală (ANAF) din România, în cadrul grupului de lucru FIC (Consiliul Investitorilor Straini), vă informam că implementarea noului Formular 394 introdus prin Ordinul Nr. 3769/2015 cu privire la declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA se doreşte a fi amânată pana la data de 1 Iulie 2016 fără depunere retroactivă a declaraţiilor pentru 2016. De asemenea, includerea CNP-ului se va face doar in situaţii specifice. Termenul iniţial de implementare menţionat in Ordinul în vigoare este de 1 Aprilie 2016.

Mai mult, reprezentanţii ANAF ne-au menţionat publicarea unui ordin cu clarificări la noul formular 394. La momentul emiterii ordinului vom reveni cu un buletin fiscal informativ conţinând detalii suplimentare cu privire la noul formular.




Transpunerea Directivei 2014/17/UE

Pe ordinea de zi a Ministerului Economiei se află un proiect de ordonanță de urgență (denumit în continuare “OUG”), ce are ca scop armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene în ceea ce privește contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale.

În confomitate cu Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, orice autoritate publică are obligația de a supune dezbaterii publice o inițiativă legislativă și de a acorda un termen de cel puțin 10 zile calendaristice pentru a da posibilitatea terților de a depune propuneri, opinii sau sugestii la respectivul proiect.

În cazul prezentei OUG termenul menționat anterior a început să curgă la data de 23.03.2016. În urma dezbaterilor ulterioare vor putea interveni modificări ale proiectului de lege, însă apreciem că acestea nu vor fi fundamentale, întrucât cadrul general al OUG este dictat de Directiva 2014/17/UE, act normativ ce a fost adoptat în anul 2014.

În primul rând, OUG va impune în sarcina creditorilor obligația de a contribui la educația financiară a consumatorilor. Astfel, entitățile care activează în domeniul creditelor imobiliare vor organiza, cel puțin anual, activități de informare a consumatorilor, având scopul de a conștientiza consumatorul cu privire la riscurile pe care și le asumă în momentul în care contractează un credit imobiliar.

Cel de-al doilea element de noutate constă în interzicerea utilizării unor practici de legare. Astfel, creditorii vor fi obligați să accepte orice poliță de asigurare prezentată de consumator, neputând constrânge consumatorul să încheie respectiva poliță la o societate agreată de creditor.

Proiectul legislativ reglementează și publicitatea legată de contractele de credit. Prin urmare, creditorii și intermediarii de credite vor fi obligați să ofere informații clare despre contractele pe care le utilizează, întrun limbaj uzual, pentru a se elimina orice incertitudine cu privire la obligațiile din sarcina consumatorului, reieșite din respectivul contract.

În acord cu obiectivul subliniat în paragraful anterior, Directiva 2014/17/UE a impus crearea unei Fișe Europene de Informații Standardizate, registru ce cuprinde întreaga ofertă de produse de creditare existentă pe piață. În acest mod, consumatorul va putea alege creditorul de la care va contracta creditul în cunoștință de cauză și conștient de implicațiile ulterioare încheierii contractului.

În altă ordine de idei, OUG va face referire la împrumuturile în valută contractate de către consumatori, urmare a riscurilor ridicate la care se supun aceștia din urmă. Astfel, creditorul va fi obligat să introducă în contractele de acest tip o clauză prin care va acorda consumatorului, pe tot parcursul derulării contractului, posibilitatea de a converti creditul într-o monedă alternativă. De asemenea, creditorul va trebui să includă în contract și alte aranjamente de reducere a riscului valutar.

În ceea ce privește entitățile de recuperare creanțe, sunt impuse obligații de informare a consumatorilor, dar și interzicerea unor practici. Deoarece activitatea entităților de recuperare creanțe s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp, neexistând o imagine de ansamblu cu privire la numărul acestora și la activitatea desfășurată de acestea, entitățile de recuperare creanțe care doresc să desfăşoare activitatea de recuperare creanţe vor trebui să se înregistreze la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor începând cu data de 21 iulie 2016. Activitățile de recuperare creanțe vor putea fi desfășurate doar de entitățile admise. De asemenea, este important de reținut faptul că proiectul de lege impune un capital social minim subscris și vărsat în valoare de 500.000 lei.

Intermediarii de credite își vor putea desfășura activitatea doar dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în propunere, dintre care amintim obligația de a deține și actualiza constant un nivel adecvat de cunoștințe și competență în raport cu efectuarea activităților de intermediere de credite sau cu furnizarea de servicii. Încălcarea prevederilor prezentului proiect va constitui contravenție și se va sancționa cu amendă cuprinsă între 10.000 și 100.000 de lei.

Un ultim aspect relevant vizează executarea silită a consumatorilor care se află în imposibilitate de a-și executa obligațiile contractuale. În acest caz, creditorii vor trebui să conlucreze cu consumatorul pentru a identifica cauza apariției dificultăților financiare și pentru a identifica metode eficiente de rambursare a creditului.