Convenţia Europeană a Drepturilor, art. 6

Codul de procedură civilă, art. 261 pct. 5 

Pentru asigurarea respectării exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor, nicio măsură  nu poată fi  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii și care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  în care fiecare  parte  a avut posibilitatea  să-și exprime  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

Din această perspectivă, înlăturarea tuturor cererilor de probatorii ale unei părţi, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  și  pertinenţă, măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil, face ca hotărârea astfel pronunţată să fie nelegală, impunându-se – pentru respectarea principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, inclusiv din perspectiva asigurării dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie – soluţia casării cu trimitere.

Decizia nr. 413 din 29 ianuarie 2013

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, în forma actualizată, aflat în vigoare la data introducerii acţiunii.

1.Circumstanţele cauzei. Cadrul  procesual 

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. MM SRL a solicitat desfiinţarea deciziei nr.14.324/ 08.07.2010 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de petentă (fosta S.C. S S.R.L.) și suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.

În  motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina sa un debit de 4.832.592,72 lei, prin procesul-verbal de constatare din data de 11.05.2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (OLAF), dar nu este de acord cu constatările și aspectele reţinute de OLAF.

Petenta a mai invocat faptul că aceiași funcţionari care le-au dat avizele pentru derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situaţia în care sesizarea OLAF ar fi întemeiată, precum și faptul că a respectat cu rigurozitate toate procedurile pentru achiziţiile de utilaje necesare retehnologizării și modernizării.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului verbal de constatare nr. 9226/12.05.2010 s-a făcut de către APDRP,  urmare a încălcării dispoziţiilor din contractul de finanţare și implicit nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului, Măsura 1.1. – îmbunătăţirea prelucrării si marketingului produselor agricole si piscicole,prevederi avute în vedere de beneficiar și impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanţare și a documentelor aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanţare menţionat.

2.Soluţia  instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1199 din  28 februarie 2011, Curtea de Apel București – Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca nefondată.

Pentru  a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul cererii de suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condiţiile neachitării cauţiunii fixate, conform art. 215 alin.2 Cod procedură fiscală; cauţiunea a fost fixată spre minim, ţinând cont de situaţia de insolvenţă a petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare și, cu toate acestea, cauţiunea nu s-a achitat.

Pe fondul cererii, instanţa a constatat că petenta a primit finanţare nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului nr. C 1.1214173400038/ 07.03.2005 (75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind gestionate de MFP conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordaţi pentru Proiectul  Retehnologizarea și modernizarea abatorului și procesare carne din localitatea M, jud. S, iar OLAF a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanţare și a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate, procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, emiţându-se actele contestate de petentă. S-a reţinut că au existat indicii de fraudă cu privire la procedura de achiziţie a echipamentelor abatorului din Germania.

 Instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de petentă a rezultat clar că OLAF a recomandat iniţierea procedurii de recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei DNA, fiind suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

Curtea a apreciat că standardul impus de H.G. nr.1306/2007 este foarte înalt, fiind suficiente nereguli ce constituie “suspiciuni de fraudă”, or în cauză nimeni nu poate să conteste faptul că OLAF și Biroul Vamal din Munchen au avansat indicii de nereguli și suspiciuni de fraudă la achiziţie. Aceasta apare cu evidenţă, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma H este birou de arhitectură și  nu se ocupă cu comercializarea mașinilor.

 S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr.1306/ 2007 permite recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în același timp și suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.

S-a apreciat de către instanţă că H.G. nr.1306/2007 nu impune existenţa unei hotărâri judecătorești de condamnare sau a unor  rechizitorii ale DNA, fiind suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de  autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare.

Deși petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această probă este nerelevantă, în raport de adresele OLAF  (reluate în procesul-verbal), prin care s-a reţinut că petenta ar fi comis infracţiuni în conformitate cu legislaţia naţională, OLAF comunicând toate informaţiile către DNA pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând și demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei DNA, întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă, respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

3. Motivele  de  recurs înfăţișate de  recurenta-reclamantă

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate  motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.5, 8 și 9 precum și dispoziţiile  art. 304¹ Cod procedură civilă,  recurenta-reclamantă  a  solicitat, în principal, urmare  admiterii  recursului declarat, casarea  hotărârii primei instanţe și trimiterea  cauzei spre  rejudecare  în fond, pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri și expertize, probe respinse de instanţa de fond, conform art. 304 pct.5.

În subsidiar, recurenta-reclamantă,  a solicitat  potrivit  art.304 pct.8 și 9  Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea  în tot a sentinţei  și admiterea  contestaţiei  în sensul  solicitat, al  anulării deciziei nr. 14.324/8.07.2010 și a Procesului verbal nr.9226/ 12.05.2010, cu consecinţa  exonerării sale de  la plata sumei  de  4.832.592,72 lei.

Prin motivele de recurs dezvoltate, în esenţă, au fost  înfăţișate următoarele  critici  faţă de  hotărârea  primei instanţe:

-hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de  procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art.105 Cod procedură civilă, sens în  care se atacă ca nelegală și  încheierea  de  ședinţă  din  11 februarie  2011 prin care  au fost  respinse  probele  solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză contabilă și proba cu  expertiza  grafologică, instanţa  fiind, în aprecierea recurentei, total  lipsită de rol  activ, ceea ce  a condus la  pronunţarea  unei  soluţii  nelegale;

– în cadrul probei cu  înscrisuri, a fost  nesocotită cererea  de depunere la dosar a întregii documentaţii ce a stat la baza  proiectului SAPARD, cu atât mai mult  cu cât a fost  contestată traducerea documentelor și a fost respinsă  și  cererea de desemnare  a  unui traducător autorizat, conform  art. 141 Cod procedură civilă;

-în lipsa probelor  a căror  administrare nu a fost  încuviinţată, instanţa de fond a pronunţat  hotărârea  fără a fi cercetat fondul cauzei;

-pe fondul cererii de  anulare  a  actelor  administrative atacate, instanţa a  făcut o  greșită  aplicare  și interpretare  a  prevederilor  legale  incidente, cu referire specială la  art.2 pct.2 din HG nr 1306/2007, apreciind eronat  că  dreptul de  ascultare  al petentei  este  asigurat   prin accesul la justiţie, deși  principiul consacrat  de  Codul de  procedură fiscală și transpus  inclusiv în normele de  aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.79/2003 este acela al convocării  și  ascultării  persoanei controlate;

-nu s-a avut  în vedere că  procesul  verbal  nr. 9226/12.05.2010 a  fost  încheiat  cu  încălcarea   prevederilor  art.2 lit.g) din O.G.  nr.79/2003, acordându-se valoare absolută recomandărilor  OLAF, în lipsa  unei  evaluări  complete, cuprinsă  într-un raport final de control;

-dispunând recuperarea  integrală a  fondurilor, a fost  încălcat  principiul proporţionalităţii  sancţiunilor  administrative, statuat  în  legislaţia comunitară care   obligă autorităţile  competente să  aplice  sancţiuni proporţionale cu gravitatea  greșelilor, a neregulilor sau a  fraudei;

– nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conţinutul  procesului verbal de constatare nu a fost  indicat  temeiul  de drept  care justifică  măsura  stabilirii  în  sarcina   Beneficiarului  a obligaţiei de a suporta sumele, deși o atare menţiune era  obligatorie;

– nu au  fost arătate și redate  prin  actele  de  control nici contextul  în care s-au produs  neregulile  și nici măcar nu s-a  arătat  care sunt  respectivele  nereguli;

-instanţa de fond nu a  analizat nici modalitatea de  derulare  a  procedurii de selecţie, apreciind  ca pertinentă simpla  declaraţie a unui  ofertant necâștigător  al  licitaţiei.

4.Procedura de  soluţionare a  recursului

Intimata Agenţia de Plăţi pentru  Dezvoltare  Rurală și Pescuit (APDRP) a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante, solicitând, în esenţă,  respingerea  recursului declarat  ca  nefondat și menţinerea  ca temeinică și legală  a hotărârii atacate.

În contextul unei  detaliate prezentări a  situaţiei  generale, intimata-pârâtă a  arătat că nerespectarea  clauzelor  contractului de finanţare nr. C1.1214173400038/7.03.2005 de către recurenta-reclamantă a fost  semnalată  de  către  Oficiul European de  Luptă Antifraudă  (OLAF), instituţie  care  a  și recomandat recuperarea  integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.

 În fine, s-a mai arătat că motivele de  recurs sunt neîntemeiate, instanţa de fond  în mod corect  a  respins  probele  solicitate  ca nefiind  utile și  pertinente în  soluţionarea   cauzei, după cum  a realizat  și o corectă  interpretare  și aplicare  a prevederilor  legale incidente.

În cursul  soluţionării recursului, în condiţiile art.305 teza a II-a Cod procedură civilă au fost depuse la dosar de către recurenta-reclamantă înscrisuri, respectiv corespondenţe purtate între DLAF și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, rezoluţia din 8 februarie 2012 de  neîncepere  a urmăririi penale faţă de numitul FN sub aspectul  săvârșirii  infracţiunilor prevăzute de  art.18¹ alin.1, 3 din Legea nr.78/2000 și alte acte apreciate ca relevante.

La data de  27  noiembrie  2012 intimata-pârâtă  a depus la   dosar  Raportul  final întocmit  de  OLAF (filele 101-329 dosar recurs), comunicat  și  părţii  recurente.

5.Soluţia  și considerentele  Înaltei Curţi

Examinând  sentinţa atacată prin prisma  criticilor  ce i-au fost  aduse, faţă de  actele și  lucrările  dosarului, dar și  prin  prisma   apărărilor și a probelor administrate în etapa soluţionării recursului, Înalta Curte  reţine că  recursul de faţă  este  întemeiat  în  sensul și  pentru  considerentele în continuare  arătate.

Instanţa de fond a fost investită cu acţiunea recurentei-reclamante  prin care  aceasta a  solicitat  desfiinţarea  deciziei  nr.14324/ 8.07.2010 emisă  de autoritatea intimată și exonerarea  de la plata  sumei de 4.832.592,72 lei  stabilită  în sarcina sa prin  procesul verbal  de constatare  din  11 mai  2010, la  sesizarea  OLAF.

Prin  sentinţa atacată a fost respinsă  ca nefondată acţiunea reclamantei, judecătorul  fondului  apreciind   că  actele atacate au fost legal  emise  întrucât, indiferent de rezultatul   anchetei  DNA, suspiciunile  unor  nereguli grave  au fost  demonstrate.

Totodată, prin sentinţa atacată, s-a considerat că probele  solicitate de  reclamantă, cu referire specială  la expertizele  de specialitate, sunt  nerelevante  faţă de  suspiciunile  de  fraudă constatate  de  autorităţile cu competenţe  în  gestionarea fondurilor  comunitare.

Înalta Curte reţine  temeinicia criticilor  recurentei strict  din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul  contradictorialităţii și în considerarea probelor noi  administrate în  etapa  recursului, probe  pe care  recurenta-reclamantă  nu a avut, în mod  obiectiv, posibilitatea de  a le  combate  în orice mod.

Or, exigenţa  fundamentală a contradictorialităţii  impune  ca nicio măsură  să nu fie  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii și care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  fiecare  parte  având  posibilitatea  de a-și exprima  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

Din această perspectivă Înalta Curte  reţine,  pe de o parte, că prima instanţă, cu nesocotirea prevederilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă a înlăturat toate cererile de probatorii ale  reclamantei-recurente, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  și  pertinenţă măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte, în respectarea aceluiași principiu, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă  a apreciat că se impune casarea  hotărârii cu trimiterea cauzei spre  rejudecare în vederea luării în  considerare a  probelor  noi administrate  de  pârâta intimată în recurs  și pe care  recurenta, în mod  efectiv nu a avut posibilitatea de a le  combate eventual, și/sau de a–și  formula un  punct de vedere în apărare.

Așa fiind, casarea  cu trimitere corespunde unei  nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de  jurisdicţie.

Instanţa de rejudecare este datoare să  pună în discuţia părţilor și probele noi administrate, statuând motivat  și argumentat  asupra oricăror  cereri de suplimentare a probatoriului raportat  desigur  la  utilitatea  și  pertinenţa  acestora și să analizeze  și celelalte  motive  de  recurs ale recurentei, ce  vizează  fondul cauzei, ca apărări de fond.