Legislaţie relevantă:

Legea nr. 188/1999, art. 78 alin. (3)

Potrivit art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici „sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal”.

Față de conținutul acestor prevederi, este nelegal ordinul de sancționare emis fără  îndeplinirea procedurii de citare a persoanei cercetate disciplinar, existența procesului-verbal privind refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri nefiind de natură să acopere viciul cercetării prealabile atunci când de la dosarul procedurii lipsesc dovezile de comunicare ale citațiilor transmise celui cercetat.

Decizia nr. 4787 din 15 noiembrie 2012

Reclamantul RG a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale (CNPAS), solicitând  anularea în tot a Ordinului nr. 1492/14.01.2009 și acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale și morale suferite prin emiterea  respectivului ordin.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că actul  administrativ atacat are la  bază propunerea  Comisiei  de disciplină constituită cu încălcarea prevederilor art. 79 alin.2 din Legea nr. 188/1999 și a art.4 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2001.

A mai arătat că la data constituirii Comisiei de disciplină singura organizație constituită potrivit legii era Sindicatul Salariaților  din CNPAS reclamantul fiind președintele acestuia.

Raportul Comisiei de disciplină și concluziile Comisiei, a arătat recurentul, încalcă dispozițiile art. 77 alin.3 lit.d din Legea nr. 188/1999, întrucât aceasta nu a făcut individualizarea pedepsei precum  și  prevederile art. 78 alin.3, prin  aceea că sancțiunea a fost  luată fără audierea  reclamantului.

S-a mai arătat de către reclamant că au fost încălcate și dispozițiile  art. 91 din Legea nr. 188/1999 întrucât  în mod abuziv a fost retrogradat și mutat, deși mutarea nu poate fi făcută decât în condițiile legii, mutarea temporară putându-se efectua pe o perioadă  de maxim 6 luni și nu  pe o perioadă  de  1 an așa cum  în mod  incorect  și ilegal  s-a  stabilit prin  ordinul atacat.

Pe de altă parte, a susținut  reclamantul, bugetul  CNPAS este  separat de bugetul Direcției Generale de Accidente și Boli Profesionale, fapt ce face imposibilă nu numai plata  salariului ci și mutarea  sa la  această Direcție  Generală.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Națională de Pensii  și Asigurări Sociale a solicitat să se constate că Ordinul Președintelui  Casa  Națională  de   Pensii  și   Asigurări  Sociale   nr. 1492/14  decembrie  2009 este   legal, solicitând  să  se  suspende cauza  de  față  până  la  pronunțarea  unei  hotărâri  irevocabile     cu privire la  cererea  de anulare  a Ordinului CNPAS nr. 799 din  15  iulie 2009 și să se respingă cererea de  anulare a  Ordinului  Președintelui  CNPAS  nr. 1492/14.12.2009.

Curtea de  Apel București – Secția a VIII-a Secția contencios administrativ și fiscal prin  sentința  civilă nr. 3935/14.10.2010 a respins  excepția  lipsei  de  obiect  și a  admis în parte acțiunea  reclamantului, dispunând anularea  Ordinului  nr. 1492/14.12.2009 emis  de  pârâtă.

De asemenea, a obligat  pârâta la plata  către  reclamant a diferenței  dintre  drepturile  salariale  ce i s-ar fi  cuvenit  pentru  funcția de director al  Direcției Contencios și  Executare  Silită și drepturile  salariale  primite efectiv  pentru  funcția în care  a fost retrogradat prin ordinul anulat  corespunzător perioadei  între  data emiterii Ordinului  nr. 1492/14.12.2009 și data  emiterii Ordinului nr. 702/16.08.2010.

A respins  în rest acțiunea.

Soluționând cu prioritate  excepția  lipsei de  obiect a  acțiunii invocată de  pârâtă, Curtea a constatat că această  excepție de fond peremptorie și absolută este  neîntemeiată, întrucât  Ordinul  nr. 1492/14.12.2009 emis de   pârâtă este un  act administrativ prin care  s-a aplicat o sancțiune disciplinară și care  a  produs consecințe   juridice  până la emiterea Ordinului  nr. 702/16.08.2010,  emis tot de pârâtă, ordin care nu are  aptitudinea  să  înlăture consecințele  deja  produse, iar pe  calea  acțiunii de față se urmărește anularea  tuturor  efectelor  actului  administrativ contestat.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că actul administrativ atacat are la bază cercetarea disciplinară și propunerea unei  Comisii de disciplină constituită cu  încălcarea  prevederilor  art. 79 alin.2 din  Legea nr. 188/1999 și art. 4 alin 1 din HG  nr. 1344/2001,  incluzând reprezentanții unui  sindicat  care nu  avea  personalitate  juridică.

S-a mai reținut că actul administrativ atacat încalcă și   prevederile art. 78 alin.3 din Legea nr. 188/1999, întrucât  sancțiunea  a fost  luată fără  audierea  reclamantului.

De asemenea, s-a reținut  că nici  dispozițiile art. 77 alin.4 din  actul normativ susmenționat nu a fost respectat, deoarece nu s-a  făcut o aplicare corectă a criteriilor de individualizare a sancțiunilor aplicate, nefiind indicate în cuprinsul actului administrativ contestat elementele  concrete  avute  în vedere.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs  atât reclamantul RG, cât și pârâta Casa Națională de Pensii Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a apreciat că se impune  admiterea  recursului  său  și modificarea  sentinței atacate pentru  motivul  prevăzut de  art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece aceasta a fost dată cu interpretarea  greșită a legii. Criticile sale au vizat, în sinteză, următoarele:

– greșit s-a reținut de către instanța fondului că actul administrativ atacat are la bază cercetarea administrativă și  propunerea  unei comisii de disciplină constituită  cu  încălcarea  art. 79(2) din Legea nr. 188/1999 și art. 4(1) din HG nr. 1344/2001, în condițiile în care  comisia de  disciplină  a fost  constituită  prin Ordinul CNPAS nr. 799/15 iulie 2009, emis în temeiul  HG nr. 1344/2007, prin  care s-a  impus  o nouă  modificare  a  comisiei  nominalizată de Ordinul  nr. 490/5 mai  2009, deoarece unii membri  titulari și unii membri  supleanți au  renunțat  la  această calitate, iar Ordinul nr. 799 nu a fost anulat irevocabil prin hotărâre judecătorească. S-a subliniat că Ordinul nr. 799/2009 nu a  modificat  componența comisiei cu privire la membrul titular și membrul supleant desemnați din partea organizației  sindicale, nemulțumirea reclamantului fiind  legată de faptul că ordinul nu desemnează  membrii  din  cadrul  Sindicatului  Salariaților  din Casa Națională de  Pensii  și  Asigurări Sociale al cărui  președinte era. De altfel, numirea  unui membru din  partea  Sindicatului  Salariaților din CNPAS ar fi  incompatibilă cu judecarea  cauzei  ce a făcut obiectul dosarului nr.239/1 aprilie 2009 întrucât  reclamantul era președintele  organizației  sindicale.

– în ceea ce  privește  reținerile instanței de  fond potrivit  cărora actul atacat  încalcă  prevederile  art. 78(3) din Legea nr. 188/1999,  sancțiunea  fiind dispusă  fără  audierea  reclamantului, recurenta a arătat că neaudierea reclamantului în cursul cercetării administrative nu poate fi imputată comisiei de disciplină deoarece  este consecința  refuzului  acestuia  de  a se prezenta  la  termenul  pentru care   a fost citat. Prin atitudinea sa  reclamantul  a dorit  în mod evident să  tergiverseze soluționarea  sesizărilor  formulate  la adresa  sa, astfel că  s-a făcut  aplicația  art.39(6) din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2007 conform  căruia  „refuzul persoanelor  citate de a se prezenta la audieri se  menționează  în procesul verbal și nu împiedică desfășurarea  cercetării  administrative”;

– relativ la criteriile  de individualizare  a sancțiunii  aplicate reclamantului, contrar  celor  susținute de instanță, recurenta a arătat  că  au fost  respectate dispozițiile  art. 77(4) din Legea nr. 188/1999 și  ținându-se  seama de  gravitatea  faptelor  reținute  în sarcina  reclamantului (art. 77 alin.2 lit. d, g, i, j și k) conducătorul  instituției a dispus prin Ordinul nr. 1492/14 decembrie 2009 retrogradarea din funcția  publică  în conformitate cu  art. 77(3) lit.d) din Legea nr. 188/1999.

Cererea de recurs formulată de  RG a fost  întemeiată  în drept pe dispozițiile art. 304 pct.7, 8, 9 și 10 Cod procedură civilă, în motivarea ei punându-se accent pe  necesitatea  de a se sancționa abuzul comis  de autoritatea  pârâtă și prin  obligarea  acesteia la plata dobânzilor legale aferente de la data de 14 decembrie 2009 până la  data de  16 august 2010 când, din nou, tot cu încălcarea legii a fost trecut  pe  o funcție de  execuție, precum și la  plata  daunelor  morale deoarece  i s-au adus  serioase prejudicii de imagine, imaginea sa publică având de suferit, la acestea adăugându-se și traumele psihice suferite prin  sancționarea  pe nedrept  și  privarea  de  drepturile salariale.

Prin întâmpinare, Casa Națională de Pensii Publice, a  respins  susținerile  recurentului-reclamant arătând că în cauză nu s-au produs nici un fel de probatoriu care să dovedească producerea  unei fapte  ilicite cu  vinovăție, un raport de cauzalitate între  prejudiciul respectiv și  fapta  pârâtului  sau  producerea  unor  suferințe morale, cum de altfel a reținut  și instanța de fond.

În ședința publică  de la  15 noiembrie  2012, instanța de  recurs a  luat act  de  renunțarea la judecată de către  recurentul-reclamant a excepțiilor invocate, respectiv cea privind neconstituționalitatea  art. 133(2) din Legea nr. 263/2010 (privind sistemul de pensii publice) și cea  privind  lipsa  capacității juridice și a capacității de reprezentant  a numitei DD – Președintele Casei Naționale de  Pensii Publice.

Recursurile sunt  nefondate. Prin Ordinul nr. 1492/14 decembrie 2009 Președintele  CNPAS a sancționat disciplinar pe RG ce  ocupa funcția publică de conducere  de director-consilier, clasa I, gradul superior treapta de salarizare I în cadrul  CNPAS –Direcția Generală Juridică – Direcția de  Contencios și Executare  Silită, cu  retrogradarea în funcția  publică  de execuție de  consilier, clasa I, grad profesional superior, treaptă de  salarizare I din cadrul   Direcției  Generale de Accidente de Muncă și Boli Profesionale – Direcția de Acordare Prestații, pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea  abaterilor  disciplinare  prevăzute de  art. 77(2) lit. d), g), i), j) și k) din Legea nr. 188/1999 (privind Statutul funcționarilor  publici) R2 (art.1), începând  cu data  emiterii  ordinului  fiindu-i  menținute  celui  sancționat drepturile  salariale  exclusiv indemnizația de  conducere (art.2).

Reclamantul RG a cerut  instanței de  contencios  administrativ a Curții de  Apel București anularea  actului  administrativ individual  menționat  și obligarea  pârâtei  CNPAS la plata  de  despăgubiri pentru  daunele  materiale și morale suferite  prin  emiterea ordinului.

Așa cum  se  poate  observa  din  considerentele sentinței  recurate, judecătorul fondului a evaluat atât susținerile  reclamantului cât și  apărările pârâtei din  perspectiva probatoriului  administrat  (înscrisuri) și a  actului  normativ aplicabil în materia  funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999 R2, conchizând, argumentat, că în  temeiul  art. 18 din Legea nr. 554/2004 se impune  anularea  Ordinului nr. 1492/14 decembrie  2003 și pe cale de  consecință obligarea autorității emitente la plata diferenței dintre drepturile  salariale  cuvenite  pentru  funcția pe care  o ocupa  reclamantul  la data  emiterii  ordinului  și cele efectiv  primite  pentru  funcția  în care a fost  retrogradat pentru  perioada  cuprinsă între  data emiterii  ordinului contestat și  data repunerii  în funcția din care  a fost retrogradat respectiv data de  16 august  2010, când a  fost emis  Ordinul nr. 702.

Probele administrate au evidențiat mai multe  vicii  care   au afectat cercetarea  administrativă, ca  fază premergătoare  în mod obligatoriu emiterii  ordinului de  sancționare disciplinară,  acestea  privind componența Comisiei de disciplină și desfășurarea  cercetării  disciplinare.

În speță Comisia de  disciplină s-a constituit în baza Ordinului nr. 799/15.07.2009 emis de Președintele  CNPAS (fila  135 dosar fond), moment la care  singura  organizație  sindicală constituită potrivit  legii și reprezentativă la nivel de  unitate era  Sindicatul Salariaților  din CNPAS , constatându-se că Sindicatul  Liber al CNPAS  este reprezentativ la nivel de unitate prin  sentința  civilă nr. 7084/07.10.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 București (definitivă și irevocabilă).

În acest  context, corect s-a observat că în speță  s-au  încălcat  prevederile  art. 79(2) din Legea nr. 188/1999 R2  și  cele ale art. 4(1) din HG nr. 1344/2007 (privind normele de organizare și  funcționare a comisiilor de disciplină), care în ce privește  componența  Comisiei de  disciplină fac trimitere  explicită  și la „un  reprezentant al  organizației  sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant  desemnat  prin  votul  majorității  funcționarilor  publici  pentru care este organizată comisia de  disciplină, în cazul în care  sindicatul  nu este  reprezentativ sau  funcționarii publici  nu sunt organizați  în sindicat”.

Argumentelor  expuse  de  judecătorul fondului, instanța de  control judiciar adaugă și pe cel al anulării irevocabile  a  Ordinului  de modificare  a componenței  Comisiei de disciplină nr. 799/15 iulie  2009 emis de  CNPAS, prin președinte, prin  decizia nr.5174/3 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele  acestei  decizii se  regăsește  în mod clar și răspunsul la  critica  formulată  de  Casa Națională de  Pensii Publice  și care vizează aspectele  de incompatibilitate în sensul în care reclamantul  Radu Gheorghe Dănuț era și  președintele  Sindicatului  Salariaților din Casa Națională de  Pensii  și  Asigurări Sociale, cu sublinierea că sindicatul trebuia  reprezentat pentru  a se asigura  un echilibru în  componența  comisiei de disciplină.

Și cea de-a doua critică adusă  de  Casa Națională de  Pensii Publice sentinței este neîntemeiată în condițiile în care s-a constatat că în cadrul  cercetării  disciplinare, prealabile, au fost  încălcate  prevederile  art. 78(3) din Legea nr. 188/1999 R2 potrivit cărora:

„Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.”

Sub acest aspect în mod judicios instanța de fond  a înlăturat  apărările  autorității  pârâte potrivit cărora comisia de disciplină l-a citat pentru  fiecare termen pe reclamant, neexistând  dovezi ale  comunicării  unor astfel de citații către cel cercetat disciplinar.

În fine, în mod corect instanța  fondului a reținut că deși actul  atacat este  motivat  în fapt și în drept,  în aplicarea  sancțiunii  propuse  de  Comisia de disciplină  (Raportul  nr. 116/9 decembrie  2009) nu s-a procedat  la   o individualizare  a sancțiunii așa cum  cer dispozițiile  art. 77(4) din Legea nr. 188/1999 R2, nefăcându-se  trimitere la   niciunul din  criteriile  menționate  în acest text legal: cauzele și   gravitatea  abaterii  disciplinare, împrejurările  în care a fost  săvârșită, consecințele abaterii, dar și  comportarea  generală  a funcționarului public în timpul serviciului, existența în  antecedentele  funcționarului public  a altor  sancțiuni.

Nici criticile aduse  de  reclamant prin cererea de recurs nu vor fi primite, instanța de control judiciar reținând că dacă cuantificarea  prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de  determinare, nu același  lucru se  poate  afirma  atunci când sunt invocate anumite  consecințe negative  ale unei acțiuni sau inacțiuni, acestea neputând  fi  stabilite  în absența oricăror dovezi  sub acest aspect.

 În speță, instanța  fondului a apreciat  corect că  reclamantul nu a indicat în ce constă  prejudiciul moral  suferit și nici nu  a probat acest lucru astfel că a respins cererea  de  acordare  de  daune morale.

De altfel, Înalta Curte consideră  că prin  însăși anularea  actului  vătămător s-a oferit recurentului-reclamant  o reparație echitabilă și sub aspect moral.

În consecință, ambele recursuri au fost respinse.