Legislaţie relevantă:

Codul de procedură civilă, art. 86

Transmiterea actului administrativ sancţionator prin fax îndeplinește, în principiu, rigorile procedurale referitoare la comunicare, aceasta putând fi circumscrisă modalităţii la care se referă art. 86 alin.(3) teza finală din Codul de procedură civilă: „alte  mijloace ce asigură  transmiterea  textului  actului  și  confirmarea primirii acestuia.”

Totuși, în condiţiile în care există dubii în  privinţa datei  comunicării, generate chiar de  emitentul  actului  sancţionator – care, pe lângă  modalitatea de  comunicare  prin fax, a utilizat și modalitatea comunicării prin poștă cu confirmare de  primire  demonstrând astfel existenţa propriilor îndoieli cu privire la finalitatea transmiterii iniţiale – acestea trebuie, în considerarea garanţiilor aferente dreptului la liberul acces la justiţie și a principiului in dubio pro reo – să îi profite persoanei căreia actul administrativ sancţionator îi era adresat.

Decizia 2359 din 15 mai 2012

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București sub nr. 5894/2/2010,  reclamanta SC B SC & CO M. SRL a formulat plângere în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Deciziei nr. 596 din data de 10 iunie 2010, solicitând anularea acesteia, iar pe cale de consecinţă exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art.82  alin.(2) din Lg.504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut în esenţă că: prin Decizia nr.596 din 10.06.2010 Consiliul Naţional al Audiovizualului a dispus următoarele : „ Articol unic : Distribuitorul de servicii SC B SC & CO M. SRL având avizul de retransmisie A0586.1/13.06.2005 pentru localitatea Pașcani din Judeţul lași , se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art.82 alin.(2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.” , iar prin adresa de înaintare a Deciziei CNA nr.596/10.06.2010 privind amendarea cu 10.000 lei a societăţii s-a impus în sarcina acesteia obligativitatea de a transmite în reţeaua de cablu din localitatea Pașcani, în mod continuu , timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text:

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii SC B SC & CO M. SRL cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât în reţeaua de cablu din localitatea Pașcani, judeţul Iași, nu retransmite un program local a cărui obligativitate de retransmitere este stabilită prin dispoziţiile art.82 din Legea audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii care retransmit programe au obligaţia, la nivel regional și local, să includă în oferta lor cel puţin două programe regionale și două programe locale, acolo unde acestea există.”

Societatea reclamantă a considerat că sancţiunea aplicată este nelegală iar Consiliul Naţional al Audiovizualului ar fi trebuit să analizeze imparţial susţinerile sale referitoare la motivele concrete  pentru care  condiţiile prevăzute de articolul 82 alin.(2) nu au putut fi îndeplinite de societate  – ca distribuitor de servicii audiovizuale.

S-a menționat în cuprinsul plângerii ce face obiectul pricinii deduse judecăţii că, decizia de sancţionare a reclamantei emisă de CNA cu nr.596/10.06.2010 este urmare a unor sesizări adresate CNA de către S.C. A SRL – care deţine calitatea de radiodifuzor al programului local Axxx TV difuzat în municipiul Pașcani sesizări prin care această societate reclama faptul că SC B SC & CO M. SRL nu a înţeles să introducă în grila de servicii și programul local Axxx TV – conform prevederilor Legii Audiovizualului.

S-a mai arătat că urmare a acestor sesizări,  CNA  a emis Decizia nr.472/27.04.2010 prin care a adresat reclamantei o somaţie publică și solicitarea de a intra de îndată în legalitate în sensul de a respecta prevederile art.82  alin.(2) din Legea nr. 504/2002 – decizie pe care societatea reclamantă a contestat-o, contestaţia fiind respinsă prin Decizia nr.538/20.05.2010 – aceasta făcând obiectul unei acţiuni judiciare adresate Curţii de Apel București.

S-a susţinut de către reclamantă că, a învederat Consiliului Naţional al Audiovizualului faptul că a impune unui agent economic – operator în domeniul comunicaţiilor electronice – să includă în grila sa de programe două programe regionale și două programe locale – acolo unde acestea există, echivalează chiar cu încălcarea art. 45 din Constituţie, care presupune garantarea accesului pe piaţă al agenţilor economici si protejarea destinatarilor serviciului prestat sau ai bunurilor furnizate.

A mai considerat reclamanta că sancţiunea aplicată prin decizia nr.596/10.06.2010 este nelegală atât timp cât CNA a dispus ca societatea petentă – în calitate de distribuitor de servicii de programe – să difuzeze programul Axxx TV înainte ca acesta să fie notificat în structura grilei de programe – în înţelesul prevederilor art.74 din Legea audiovizualului.

Pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, faţă de dispoziţiile art.  93 din legea audiovizualului nr. 504/2002 .

Prin sentința nr.2670 din 4 aprilie 2011 Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția tardivității introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și a respins acțiunea astfel cum a fost formulată, ca tardivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

În cauză este necontestat că societatea comercială reclamantă a expediat acţiunea spre a fi înregistrată pe rolul Curții de Apel București în data de  29.06.2010,  conform ștampilei poștei de pe plicul atașat la fila 12 din dosarul instanței de fond.

În speţă, autoritatea publică pârâtă a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, motivat de faptul că cele 15 zile în care putea fi introdusă acţiunea curg de la comunicare, iar comunicarea actului administrativ contestat s-a făcut în data de  11.06.2010, prin fax, legiuitorul  neimpunând o condiţie referitoare la mijloacele prin care să se facă comunicarea.

Pe de altă parte, a mai reținut instanța, din cuprinsul normei speciale prevăzute de art. 93 alin.(3) din Legea nr. 504/2002 dar și din normele de procedură civilă în materia comunicării actelor procedurale, rezultă, fără putinţă de tăgadă că nu există nici o prevedere din care să se poată desprinde concluzia că transmiterea documentului prin intermediul poștei ar avea întâietate faţă de alte modalităţi în format electronic,  singura cerinţă fiind aceea a  comunicării.

S-a mai reținut că, din înscrisul existent la fila 24  din dosarul instanței de fond rezultă că la numărul de fax 023xxxxxx aparţinând societăţii comerciale reclamante și menţionat pe antetul documentelor sale, în data de 11 iunie 2010, ora 11:53 AM a fost primit ( result OK) documentul ( decizia nr. 596/10.06.2010), compusă din trei pagini, așa încât a apreciat instanţa  că autoritatea publică pârâtă nu doar că a comunicat în data de 11.06.2010 decizia în discuţie, dar societatea comercială reclamantă a și primit-o și prin urmare, aceasta este data de la care trebuie calculat termenul de 15 zile în care petenta putea să formuleze plângere.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta SC B SC & CO M. SRL., invocând  dispoziţiile art. 304 pct.9 și  304¹ Cod procedură civilă.

Recurenta susţine că prima instanţă  nu a  clarificat toate aspectele  legate de  comunicarea  deciziei CNA, în  sensul că  rezultatul  transmiterii  prin fax- result OK –putea fi obţinut și   prin  trimiterea  altor documente sau chiar  a unor  pagini albe. În plus, s-a  ignorat  cu  desăvârșire faptul că decizia sancţionatoare s-a  comunicat prin poștă, fiind confirmată  primirea la data de  15 iunie  2010,  în raport de care  acţiunea  s-a formulat  în termenul legal.

Prin  întâmpinarea  înregistrată la  data de  1 martie 2012, intimatul  CNA a solicitat  respingerea  recursului ca nefondat, însușindu-și considerentele  Curţii de  apel.

Intimatul a susţinut că a comunicat  prin fax decizia atacată, la data de  11 iunie  2010 iar  prezumţia  de  rea-credinţă  pe care  o afirmă indirect recurenta  este  lipsită de suport  factual.

Recursul este fondat.

Acţiunea  judiciară iniţiată de SC B SC & CO M. SRL Pașcani are ca obiect  anularea  Deciziei nr. 596 din  10 iunie 2010 emisă de  CNA, prin care  reclamanta  a fost sancţionată  cu  amendă  contravenţională  în cuantum de  10.000 lei  în temeiul  art. 90 alin.(1) lit. j) și  alin.(2) din Legea  audiovizualului nr. 504/2002,  imputându-i-se  încălcarea  prevederilor art. 82 alin.(2)  din același act normativ.

 Potrivit  dispoziţiilor  art.93 din Legea  audiovizualului:

”(1)Sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Naţională pentru Administrare și Reglementare în Comunicaţii, care acţionează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop.

(2)Deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 și 91 își  produc efectele de la data comunicării.

(3) Actele emise în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.

(4)Actele emise în condiţiile alin. (1) și neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu.”

Cum norma citată nu  conţine  dispoziţii  privind modalitatea  de comunicare a deciziei  de sancţionare se aplică  prin similitudine dispoziţiile codului de procedură civilă, care  reprezintă  dreptul   comun în materie, potrivit  art. 721 Cod procedură civilă.

Așa fiind, comunicarea prin fax poate fi circumscrisă modalităţii la care se referă art. 86 alin.(3) teza finală Cod procedură civilă: „alte  mijloace ce asigură  transmiterea  textului  actului  și  confirmarea primirii acestuia” și, prin aceasta, mai  ales în contextul actual, trebuie acceptată ca fiind conformă cu spiritul reglementării citate.

Ceea ce  este esenţial, după cum  bine a  punctat  judecătorul  de la Curtea de apel,  este ca actul  procedural să fie adus la cunoștinţa  destinatarului său. Mai ales  în materia  analizată, reţine Înalta Curte, a comunicării  unui  act sancţionator, problema  trebuie  analizată riguros pentru a nu  priva pe  contravenient de  dreptul său  constituţional și convenţional  de acces la  justiţie.

Or, în cauza de faţă, există  dubii în  privinţa datei  comunicării, generate chiar de  emitentul  actului  sancţionator, care, pe lângă  modalitatea de  comunicare  prin fax pe care o afirmă și la care  s-a raportat  Curtea de apel, a comunicat Decizia  nr. 596 din  10 iunie  2010 și prin poștă, cu   confirmare de  primire, fiind  înregistrată la  recurenta-reclamantă la data de  15 iunie  2010.

Nici  la judecata  în primă instanţă și nici  în  recurs,  intimatul nu a prezentat  o explicaţie rezonabilă pentru modul în care a procedat, conferind astfel  consistenţă  susţinerilor  recurentei  în sensul că singura  comunicare valabilă este cea realizată  prin poștă, la care  intimatul a apelat  având  îl însuși îndoieli cu privire la  transmiterea realizată prin fax.

Conchizând, Înalta Curte  constată că dubiul relativ la data  comunicării  îi profită  recurentei-reclamante, și, în raport de data  comunicării  prin poștă:  15 iunie  2010, acţiunea  formulată   la data de  29 iunie  2010 trebuie   socotită în termen.

Pentru  motivele expuse,  recursul a fost admis, cu consecinţa  casării  sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanţă.

Legislaţie relevantă:

Legea nr. 554/2004, art. 1 şi art. 4

În virtutea principiului “electa una via non datur recursus ad alteram”  examinarea legalităţii unui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiaşi act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalităţii actelor administrative excluzându-se reciproc.

Decizia nr. 2708 din 31 mai 2012

Prin Sentinţa civilă nr.6916 din 7 iulie 2010 pronunţată de Judecătoria Tg-Mureş în. dosarul nr. 10803/320/2009, s-a admis excepţia de necompetenţă materială ă Judecătoriei Tg-Mureş cu privire la petitul 1 al cererii de chemare în judecată, privitor la anularea Ordinului nr.37/1995 emis de Consiliul Naţional al Apelor şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 14 nr.0021/1995 emise de MAPPM Bucureşti, prin care a fost trecut în proprietatea SC S SA imobilul situat administrativ în Tg-Mureş, str.MV nr.x, judeţul Mureş, evidenţiat în CF nr.800/11 Tg-Mureş, nr.top.2602/2/1 şi 2602/3/1 şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acestui petit în favoarea Curţii de Apel Tg-Mureş-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Pe parcursul soluţionării cauzei, s-a invocat de către reclamanţii BB şi AM excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Tg-Mureş-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, excepţie pe care instanţa a respins-o prin încheiere, apreciind că, dat fiind caracterul de acte administrative a ordinului şi certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacate, verificarea legalităţii lor nu se poate face decât de către instanţa de contencios administrativ, în speţă Curtea de Apel Tg-Mureş.

Ulterior, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, în sensul că au invocat pe calea excepţiei de nelegalitate, nelegalitate Ordinului nr.37/1995 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M14 nr.0021/1995, emise de M.A.P.P.M., ca efect al aplicării principiului „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”.

În motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a arătat că aceasta este unica soluţie care se impune şi care practic a fost avută în vedere de către instanţa de judecată la un moment dat, pe parcursul judecării pricinii, prin care reclamanţii au revendicat imobilul deţinut în prezent de către SC S SA, în acest sens făcându-se trimitere la Sentinţa civilă nr.293 din 4 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr.8324/2001, unde judecătorul pricinii a arătat că „ de asemenea, spre finalitatea radierii dreptului de proprietate al intervenientei asupra imobilului în litigiu conduce şi aplicarea principiului „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, conform căruia desfiinţarea titlului transmiţătorului atrage şi desfiinţarea titlului subdobânditorului.

Cum titlul statului s-a constatat a nu fi valabil, aceeaşi este şi soarta titlului intervenientei S.C. S S.A., înscrisă ca proprietară în temeiul HG nr.834/1991, urmând ca aceasta să se prevaleze de prevederile art.32 ind.4 alin.l şi 2 din Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, conform cărora instituţiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia de inadmisibilitate a invocării excepţiei de nelegalitate, din două perspective: prima a inadmisibilităţii invocării nelegalităţii unor acte administrative, atât pe calea excepţiei de nelegalitate cât şi pe calea dreptului comun, în cadrul aceluiaşi dosar, iar a doua din perspectiva faptului că actele administrate a căror nelegalitate se invocă sunt anterioare intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.

De asemenea, instanţa a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii în contencios administrativ pe calea dreptului comun, iar pârâta S.C. S S.A. a invocat excepţia lipsei plângerii prealabile în ceea ce priveşte acţiunea formulată pe calea dreptului comun.

Prin sentinţa nr.126 din 06 mai 2011, Curtea de apel Tg.Mureş a dispus următoarele:

 – a admis excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate, invocată din oficiu;

  – a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr.37/1995 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M14 nr.0021/1995, emise de Consiliul Naţional al Apelor, respectiv M.A.P.P.M, invocată de reclamanţi;

 – a admis excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi pe cale de consecinţă a respins ca tardivă acţiunea reclamnţilor BB şi AM, în contradictoriu cu Administraţia Naţională Apele Române şi S.C. S S.A.;

  – a respins ca tardivă excepţia lipsei procedurii prealabile;

   – a obligat reclamanţii la plata în favoarea S.C.S S.A. a sumei de 6324 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele:

Actele administrative a căror nelegalitate se invocă pe calea excepţiei de nelegalitate au caracterul unor acte administrative şi sunt emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2006.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art.4 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care presupun punerea în discuţie în mod repetat şi fără limită în timp a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale şi contravin practicii CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg.

Invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la actele administrative în cauza este inadmisibilă, motiv pentru care, în aplicarea art.20 alin.2 şi art.148 alin.2 din Constituţie prin raportare la principiile menţionate anterior, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Curtea a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.4 alin.l din Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare în ceea ce priveşte actele unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că este inadmisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate a unor acte administrative în cadrul procesului având ca obiect tocmai anularea aceloraşi acte, pe calea dreptului comun a contenciosului administrativ, datorită aplicării principiului „electa una via”.

 În consecinţă, examinarea actelor administrative pe cale directă exclude controlul judecătoresc, pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate, la cererea aceloraşi persoane reclamante.

În cazul de faţă, reclamanţii au recurs la invocarea excepţiei de nelegalitate tocmai datorită regimului juridic mai favorabil în privinţa termenelor în care se poate invoca nelegalitatea actului administrativ.

Reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa actelor administrative pe care au înţeles să le atace, pe parcursul desfăşurării unui proces civil finalizat cu pronunţarea Deciziei civile nr.l 275/R/2007 pronunţată de Curtea de Apel Tg-Mureş la data de 23.11.2007.

Rezultă că cel mai târziu reclamanţii au luat cunoştinţă de aceste acte la 23.11.2007, dată de la care curge termenul de 1 an prevăzut de art.1 alin.2 din Legea nr.554/2004.

La data de 13 octombrie 2009 când a fost introdusă cererea de către reclamanţi, termenul de decădere de 1 an era împlinit, astfel încât acţiunea este tardivă.

Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabilă, prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, aceasta fost invocată tardiv, raportat la prevederile art.109 alin.3 din Codul de procedură civilă, conform cărora neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta a fost admisă, Curtea reţinând culpa procesuală a reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs  reclamanţii BB şi AM, susţinând că hotărârea atacată  este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

– în mod greşit instanţa de fond a calificat acţiunea lor ca fiind o acţiune în contencios administrativ, întemeiată pe prevederile  art. 1 din Legea   nr. 554/2004, deşi încadrarea juridică corectă a acesteia era cea a excepţiei   de nelegalitate prevăzut de art.4  din Legea    nr. 554/2004, temei juridic  invocat   în chiar   cuprinsul   acţiunii;

– în mod neîntemeiat a  fost admisă   excepţia tardivităţii acţiunii în contencios  administrativ, din moment ce acţiunea principală ce formează obiectul judecăţii este o acţiune în revendicare, imprescriptibilă.

Recurenţii nu şi-au  încadrat în drept, din punct de vedere  procedural, motivele  de recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum  şi motivele   de recurs invocate   ce se încadrează în prevederile  art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Aşa cum se poate observa din cererea de chemare în judecată, cu care iniţial a fost învestită Judecătoria Târgu Mureş, recurenţii-reclamanţi au solicitat printre altele: “Anularea Ordinului nr. 37/1995 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 14 nr. 0021/1995 emise de MAPPM Bucureşti prin care a fost trecut în proprietatea pârâtei imobilul situat administrativ în Târgu Mureş, str. MV, nr. x jud. Mureş, evidenţiat ni C.F. nr. 800/11 Târgu Mureş, nr. top. 2602/2/1 şi 2602/3/1”.

Judecătoria Târgu Mureş a disjuns cererea de chemare în judecată şi a declinat competenţa judecării acestui capăt de cerere în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, motivându-şi hotărârea pe faptul că actele administrative criticate sunt emise de către o autoritate a administraţiei publice centrale.

În faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, recurenţii-reclamanţi, precizându-şi cererea de chemare în judecată au înţeles să invoce excepţia de nelegalitate a actelor administrative amintite anterior, în condiţiile în care, această instanţă fusese deja investită cu o cerere de anulare a aceloraşi acte administrative şi care reprezenta ea însăşi obiectul acţiunii.

Prin urmare, având în vedere principiul “electa una via non datur recursus ad alteram” („după ce o cale a fost aleasa, nu este admis sa se recurgă la alta”) examinarea legalităţii actelor administrative contestate, pe calea excepţiei de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceloraşi acte, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalităţii actelor administrative criticate excluzându-se reciproc.

Faţă de obiectul acţiunii – ce nu poate fi calificată ca o acţiune în revendicare, astfel cum susţin recurenţii , din moment ce are   ca obiect anularea  unor acte   administrative – instanţa  de fond  admis  în mod corect excepţia   tardivităţii acesteia, conform art. 11 din Legea   nr. 554/2004.

Totodată, instanţa de fond a observat în mod corect că,  întrucât  actele administrative a  căror anulare se solicită sunt acte   administrative individuale emise anterior intrării  în  vigoare a Legii   nr. 554/2004, punerea  în discuţie a  acestora,  fără limită în timp, ar încălca principiul securităţii circuitului civil, contravenind astfel practicii C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxembourg.

Pentru considerentele menţionate, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte, cu referire la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge  recursul  ca nefondat; de asemenea va respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al recurentului şi a nulităţii recursului invocate de intimata – pârâtă  S.C. S S.A şi va obliga recurenţii la plata în favoarea intimatei S.C. S S.A. a sumei de 6000 lei cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere conform art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri de la bănci 520,4 mil. lei prin lansarea unor titluri cu scadenţa în 2020, la un cost de 2,26%. Conform prospectului pentru licitaţia de ieri, Trezoreria intenţiona să împrumute 500 mil. lei. În luna mai, Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute 3,6 mld. lei prin emisiunea de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, însă analiştii susţin că şi planul acesta, ca şi cel pentru luna aprilie, este ambiţios.

Trezoreria a împrumutat în primele patru luni ale anului aproximativ 18 mld. lei şi 775 mil. euro prin licitaţii cu obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie. Încă din primul trimestru a fost acoperită aproape o treime din nevoia brută de finanţare de anul acesta.

Trezoreria intenţiona să emită în aprilie titluri de stat în lei de 4,2 mld. lei, valoare asemănătoare cu cea din martie, însă în cele din urmă a împrumutat circa 3,9 mld. lei, luând în considerare inclusiv sesiunile suplimentare.

Sursa: Ziarul Financiar