1

Poate trece România de la bulimie consumeristă la fitness economic?

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și Tehnologii Emergente

Recent, Institutul Naţional de Statistică a anunţat o creştere anuală a PIB-ului cu 5,7% în primul trimestru al acestui an. Această valoare a luat prin surpindere analiştii şi a stârnit tot spectrul de comentarii, de la cele suspicios-negative la cele entuziasto-pozitive. Cum s-a ajuns la acest rezultat? Dar mai ales, care sunt perspectivele pentru economia României în perioada următoare?

Cu o performanţă economică remarcabilă, România şi-a accelerat şi mai mult creşterea în 2016. PIB-ul a depăşit orice aşteptare şi a crescut cu 4,8%. Dacă mediul de business local este relativ precaut, cel internaţional se raportează la România ca la una dintre cele mai atractive pieţe din Europa şi chiar de la nivel global.

Această creştere economică importantă a calificat România în planurile de extindere ale companiilor internaţionale drept una dintre economiile nucleu ale Europei Centrale, alături de Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia. În acest moment România este pe podiumul pieţelor de interes pentru dezvoltarea strategică a afacerilor în următorii 3 ani, după Rusia şi Polonia, şi depăşeşte Turcia.

Ca să ne facem o imagine mai clară vă propun să ne uităm la cifre, dar nu oricum, ci ţinând cont de trasabilitatea lor şi de direcţia spre care acestea arată. Adaug faptul că unele dintre valorile prezentate aici sunt finale şi confirmate, altele sunt abia publicate şi a căror validitate urmează să o aflăm în trimestrele viitoare. Aşadar:

Moneda naţională

În 2016 leul a fost una dintre cele mai stabile monede din regiune, depreciindu-se cu doar 1% faţă de dolar şi euro. Chiar dacă în 19 mai 2017 a atins minimul istoric al ultimilor 4 ani şi jumătate la nivelul de 4,57 RON/EUR, cursul mediu aşteptat pentru acest an este de 4,47 RON/EUR şi 4,23 RON/USD. Este foarte posibil ca această depreciere a leului să fie rezultatul contextual al încasarilor mici la buget din primul trimestru, al împrumuturilor externe care susţin creşterile salariale anunţate şi al politicilor fiscale relaxate.

Presiunile pe moneda naţională sunt reduse, în condiţiile în care contul curent este uşor negativ, rezervele de valută stabile şi inflaţia relativ mică (chiar dacă în creştere). Dobânda de politică monetară a rămas la 1,75% din luna mai 2015 şi se estimează ca nimic să nu se schimbe până în 2018, când inflaţia se aşteaptă să depăşească ţintă de 2,5% a BNR.

Preţurile de consum şi inflaţia

Preţurile de consum au scăzut începând cu 2015, dar se pare că acum revin la valori pozitive, cu o estimare de creştere de 1,3% în 2017. Preţurile de consum au intrat pe teritoriu pozitiv încă din ianuarie, când impactul reducerii TVA s-a propagat în economie. În martie 2017 au mai crescut puţin, în special datorită preţurilor mai mari la alimente şi servicii.

În prezent, scăderea TVA, alături de perspectiva de creştere a salariilor unor categorii sociale tot mai extinse, vor antrena consolidarea cererii şi vor împinge preţurile şi mai sus. Creşterea preţurilor de consum vine pe fondul unei anticipate creşteri a inflaţiei care se va apropia în 2017 de ţintă BNR de 2,5%, cu potenţial să atingă 2,9% în 2018.

Inflaţia a fost negativă în ultimii 2 ani, dar a fost generată mai ales de scăderile de TVA la alimente şi băuturi în prima fază şi de scăderea generală a TVA ulterior. Este foarte posibil că liberalizarea preţului la energie şi creşterea salariilor să pună presiune pe creşterea inflaţiei chiar şi în perioada 2018-2020.

Consumul

Viteza de creştere a consumului din ultimii ani a scăzut în ianuarie şi februarie 2017, în ciuda creşterilor salariale. Prefigurarea acestei tendinţe au fost lunile noiembrie şi decembrie din 2016, atunci când după creşteri de două cifre de la an la an, vânzările din retail au crescut cu o singură cifră, ajungând la 6,2% în ianuarie 2017.

Firesc s-ar spune, ţinând cont de scăderea previzbilă pentru începutul anului. Numai că estimările vânzărilor din retail nu vor fi la fel de mari ca cele din 2016. Chiar dacă băncile comerciale au relaxat acordarea creditelor de consum, performanţa vânzărilor din retail este mai scăzută decât estimările și profilează o creştere de 4,2% a consumului privat.

Consumul rămâne principalul factor de creştere, susţinut de majorarea salariilor şi de scăderea şomajului de la 6,3% în luna februarie 2016 la 5,4% în februarie anul acesta. Scăderea şomajului urcă indicatorul de încredere al consumatorilor de la -63 în 2010 la -10 în ultimele luni. Scăderea TVA-ului la 19% pentru toate produsele şi serviciile, şi în mod specific la alimente de la 24% la 9%, a facilitat creşterea veniturilor şi consumului. 

Producţia industrială şi investiţiile

Producţia industrială continuă tendinţa de creştere din august 2016, în primele două luni ale acestui an producţia industrială crescând cu 5,7% respectiv 5,5%. Industria prelucrătoare a raportat o creştere de 8%, în timp ce industria extractivă şi de energie au avut o scădere de 3%. Industria a crescut cu 1,7% în 2016, dar a înregistrat o creştere de 7% în primul trimestru al acestui an comparativ cu T1 2016. Se estimează o creştere anuală a industriei de 3,5% în 2017 şi de 3,7% în 2018.

Investiţiile sunt aşteptate să crească în 2017 pe măsură ce finanţarea din fondurile europene pentru perioada 2014-2020 va câştiga viteză. În acest sens România este programată să primească 22 miliarde euro fonduri structurale şi 18 miliarde euro pentru finanţarea agriculturii ca parte din politica agricolă comună.

Chiar dacă exporturile au cunoscut o creştere de 7,6% în 2016 faţă de 2015, importurile au crescut cu 9,7% în 2016 faţă de 2015. Exporturile au crescut de la 4,1 miliarde euro la începutul anului 2016 la 5,3 miliarde euro la sfârşitul acestuia (cu o mică scădere în decembrie). Automobilele şi echipamentele de transport reprezintă 47% din totalul exporturilor României. Înmatricularea autoturismelor a crescut foarte mult anul trecut şi a atins 120.000 unităţi în 2016, înainte să scadă la 100.000 unităţi la începutul lui 2017.

Investiţiile străine sunt pozitiv stabile la 3-5 miliarde euro, după creşterea de 27% înregistrată în perioada post-criză din 2013 şi incomparabil mai mici decât recordul de 13 miliarde euro anterior crizei.

În loc de concluzie

În tot acest context optimist al mediului de business există semnale care se înscriu într-un deja vu economic. Parcă am mai trăit perioada asta, deşi nu am trăit-o chiar în aceleaşi coordonate. Parcă am mai asistat la creşteri salariale, parcă băncile relaxau creditarea, parcă am mai văzut o creştere a importurilor, parcă am mai văzut creşteri ale pieţei imobiliare şi de automobile, parcă rapoartele vânzărilor din retail erau optimiste şi parcă „o duceam bine”.

Numai că, pe fondul acestui deja vu, Comisia Europeană a avertizat România cu privire la depăşirea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO) de 0,5%, care în prezent este de 2,6%. FMI a atras de asemenea atenţia asupra depăşirii ţintei de deficit bugetar şi creşterea acestuia la 3,7% în acest an. Consiliul Fiscal a tras şi el semnale repetate de alarmă.

Pe cine să mai întrebăm despre sănătatea economiei din România? La controlul de rutină, România trăieşte dilema încrederii în doctorul care recomandă un regim dietetic şi tentaţia de a consuma bulimic, în continuare, tot ce pofteşte.

* * *

Despre Constantin Magdalina

Constantin MagdalinaConstantin Magdalina are o experienţa profesionala de 8 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atat în ţara cat şi în strainatate. Constantin are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i faciliteaza o buna înţelegere a proceselor şi transformarilor din cadrul organizaţiilor. Pe de alta parte certificarea obţinuta de la Chartered Institute of Marketing îi completeaza expertiza de business. În cei peste 4 ani de activitate la o companie din Big4 a iniţiat şi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din Romania. Printre acestea se afla previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumparare în era consumatorilor digitali, social media si mediul de afaceri romanesc, utilizarea dispozitivelor mobile în Romania. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitala, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.




EY România câștigă pentru a patra oară titlul de cea mai bună firmă în domeniul prețurilor de transfer din Europa Centrală și de Est

EY România a devenit, pentru a patra oară, Transfer Pricing Firm of the Year în Europa Centrală și de Est. Premiul a fost acordat de International Tax Review (ITR) – una dintre cele mai cunoscute reviste dedicate strategiilor de taxare internațională. EY România a mai primit această distincție în 2013, 2014 și 2016. 

Prestigiosul eveniment 2017 ITR European Tax Awards s-a desfășurat în Londra în luna mai, demonstrând excelența si inovația în activitatea fiscală din întreaga Europă.

„Sunt mândru că am câștigat, pentru a patra oară, acest premiu. Reușita se datorează atât echipei excelente a EY de specialiști în prețuri de transfer, cât și relației de încredere pe care o avem cu clienții,” a declarat Adrian Rus, liderul diviziei de Prețuri de Transfer din cadrul EY România.

Pentru a desemna câștigătorul, jurnaliștii din cadrul ITR au consultat multiple surse. Astfel, o componentă importantă a analizei a avut în vedere activitatea și implicarea companiilor nominalizate. În același timp, jurnaliștii au vorbit cu numeroși consultanți fiscali și avocați pentru a avea o perspectivă clară cu privire la activitatea remarcabilă desfășurată de respectivele companii, pe parcursul anului 2016, în Europa.

Alex MilcevDistincția primită din partea International Tax Review reprezintă atât recunoașterea și aprecierea implicării EY România în mediul de business, cât și reușitele obținute prin practica de prețuri de transfer, inclusiv prin prisma primei decizii de referință la nivel național a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în domeniul prețurilor de transfer”, a subliniat Alex Milcev, liderul Departamentului de Asistență fiscală și juridică al EY România.

La aniversarea celor 25 de ani de activitate în România, EY continuă misiunea de a susține mediul de afaceri, ajutându-l să se dezvolte și să devină tot mai competitiv.




România este pe locul patru în Europa, după numărul de locuri de muncă generate de investițiile străine directe

  • 845 de proiecte de investiţii străine directe (ISD) în Europa, în 2016, și o creştere anuală de 15%
  • Marea Britanie, Germania şi Franţa au atras puţin peste jumătate (51%) din totalul proiectelor ISD în 2016
  • 56% dintre investitorii globali spun că Europa va recupera ritmul de creştere constantă, după cinci ani de stagnare

România ocupă locul patru în Europa în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiții străine directe în 2016, conform ediţiei din 2017 a barometrului EY European attractiveness survey. Anul trecut, România a atras 132 de proiecte de investiții străine directe (în creștere de 32% față de anul precedent) care au generat 17.545 de noi locuri de muncă.

Marea Britanie este în fruntea clasamentului cu peste 43.000 de noi locuri de muncă, urmată de Polonia (cu 22.000) și de Germania, care a avut aproape 20.000 de noi locuri de muncă generate prin proiecte ISD.

În privința numărului de proiecte de investiții atrase în 2016, România se situează la mică distanță înaintea Cehiei și Ungariei în zona Europei Centrale și de Est și pe poziția a doisprezecea în topul general european.

Investiţiile străine directe în Europa

Investiţiile străine directe (ISD) în Europa au atins un nivel record în 2016, cu 5.845 de noi proiecte înregistrate (o creştere de 15% față de anul precedent). Acest fapt a dus la crearea unui număr de de aproape 260.000 locuri noi de muncă (o creştere de 19%).

Marea Britanie (1.100 proiecte), Germania (1.063 proiecte) şi Franţa (aproape 800 proiecte) au fost principalele trei destinaţii europene pentru investiții în 2016, care au atras mai bine de jumătate (51%) din investiţiile străine directe. Spania şi-a consolidat poziţia a patra, în timp ce Polonia a urcat o poziţie în clasamentul ISD, devenind prima ţară din Europa Centrală care a intrat în primele cinci destinaţii de investiţii. România este pe locul 12 (cu132 proiecte, în creștere cu 35% față de 2015).

Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România, spune:

Bogdan Ion_EY CMP“În 2016, preocupările de natură geopolitică au fost prioritare pentru consiliile de administraţie, dar  s-au continuat investițiile în cea mai mare piaţă unică din lume, unde PIB-ul Zonei Euro l-a depășit pe cel al Statelor Unite pentru prima dată după criza financiară din 2008. Creşterea lentă a multor pieţe emergente din 2016 pare să fi contribuit la atractivitatea europeană, iar investitorii globali văd forţa de muncă din Europa ca pe un activ foarte important. Robotica și inteligența artificială au contribuit, de asemenea, la consolidarea principalelor sectoare tradiționale de producție și de servicii de business din Europa.”

Din rândul primelor trei destinaţii pentru investiții, Franţa a cunoscut cea mai mare creştere, cu 30% mai multe proiecte faţă de anul precedent. Ea a fost urmată de Germania (creştere de 12%) şi Marea Britanie (creştere de 7%). Cu cele 1.063 de proiecte înregistrate, Germania şi-a întărit atacul la prima poziţie din clasament, deţinută de multă vreme de Marea Britanie în topul european al destinaţiilor ISD.

Doar Olanda (-5%), Belgia (-5%) şi Elveţia (-2%) au înregistrat creşteri globale negative, fapt ce marchează o încetinire faţă de 2015, când toate au înregistrat creşteri pozitive.

În ciuda unui an 2016 pozitiv pentru ISD în Europa – o regiune cu peste 500 milioane de consumatori şi 30 milioane de companii – provocările geopolitice şi macroeconomice au avut impact, pe termen scurt, asupra sentimentului privind investiţiile. Dintre cei 505 executivi de la nivel global intervievaţi în luna martie a acestui an, doar 28% intenţionează să-şi extindă operaţiunile europene în anul următor, ceea ce înseamnă o scădere de patru puncte procentuale faţă de nivelul de 32% din 2015.

Cu toate acestea, încrederea investitorilor în perspectivele europene pe termen mai lung a crescut semnificativ, dacă se ia în calcul procentul investitorilor care se aşteaptă la revenirea către o creştere economică stabilă, după cel puţin cinci ani de stagnare, procent care a ajuns la 56% faţă de 45% în 2015.

Companiile americane sunt cel mai mare investitor în Europa

Cu un număr de 1.310 proiecte ISD, companiile americane reprezintă cel mai mare bloc de investitori în Europa, cumulând 22% din toate proiectele ISD europene în 2016. Proiectele ISD din Statele Unite au crescut în 2016 cu 10% faţă de anul anterior.

Cele mai multe investiţii străine directe în Europa au provenit, însă, din fluxuri intra-europene de ISD, care au crescut cu 18% în 2016. Germania și-a consolidat poziția de principal investitor transfrontalier, lansând 651 de proiecte în 2016 – cu 25% mai mult față de anul precedent. După Germania, primii cinci investitori intra-europeni, după numărul de proiecte ISD, au fost Franţa, Marea Britanie, Elveţia şi Italia.

Oraşele rămân atractive, în ciuda deteriorării sentimentului privind investiţiile

Zona metropolitană londoneză se situează pe primul loc în clasamentul zonelor urbane după numărul de proiecte ISD din 2016 – atrăgând 40% din proiectele ISD din Marea Britanie. Este urmată de zona metropolitană pariziană.

Se înregistrează o creştere a atractivităţii zonelor germane Dusseldorf şi Oberbayern (Munchen), care au ocupat poziţiile trei şi patru, în timp ce regiunea spaniolă Catalonia (Barcelona) a urcat o poziţie, pe locul cinci, cu o creştere anuală de 5%.

În privința sentimentului legat de investiţii, Londra şi-a păstrat poziţia de cel mai atractiv oraş european. Paris şi Berlin au fost clasificate de investitori pe locurile doi şi trei drept cele mai atractive destinaţii pentru investiţii – deşi atractivitatea lor a scăzut comparativ cu anul anterior în favoarea altor oraşe europene, printre care Frankfurt, Munchen şi Amsterdam.

Analiza pe sectoare

Sectoarele de software şi servicii pentru afaceri au atras împreună un sfert din proiectele ISD în 2016, fapt care subliniază transformarea digitală a Europei. Producţia software a atras cele mai multe investiții străine directe în Europa în 2016, generând 780 de proiecte – o creştere de 12%.

Serviciile pentru afaceri au urmat pe locul al doilea, cu un număr în creștere de proiecte, de 47% în 2016. Această creştere a fost alimentată de puternica activitate înregistrată în Marea Britanie, Franţa şi Spania. Irlanda şi Olanda s-au remarcat și ele prin creşteri impresionante ale numărului de proiecte ISD în servicii pentru afaceri, de 343%, respectiv 133%.

Sectorul de producţie european a atras peste 1.500 de proiecte ISD în 2016 – o creştere anuală de 6%, față de 29% din proiectele ISD (1.455) şi 53% din noile locuri de muncă în 2015.

Regiunea CEE se poziţionează din ce în ce mai mult ca “atelierul de producţie” al Europei. În 2016, regiunea CEE şi-a asigurat 755 de proiecte, marcând o creştere de 15% şi o cotă globală de 49% din totalul proiectelor ISD europene de producţie – în creştere faţă de 45% în 2015.

Activităţile de vânzări şi marketing au atras 46% din toate proiectele ISD în 2016, în creştere faţă de 41% în 2015. Este de remarcat faptul că firmele care au inițiat proiecte de investiții străine directe în afara Europei au cumulat 45% din proiectele ISD din vânzări şi marketing.

Privind înainte: viitorul Europei se bazează pe talent şi inovare

Întrebaţi despre impactul pe care l-ar putea avea Brexitul asupra operaţiunilor companiilor lor, 80% dintre investitorii stabiliţi în Europa au declarat că nu au planuri de schimbare sau de relocare. Cu toate acestea, au subliniat că au unele îngrijorări legate de posibilele consecinţe fiscale, administrative şi de reglementare. Fără să nege incertitudinea legată de climatul geopolitic curent, 65% dintre investitorii intervievaţi au încredere în viitorul Uniunii Europene.

Datele arată că libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalului şi a forţei de muncă pe cuprinsul celor 28 de state membre continuă să ofere un mediu suficient de atractiv în care afacerile să se dezvolte, se se adapteze şi să investească – generând astfel profit și noi locuri de muncă.

Educaţia şi urgența îmbunătăţirii abilităţilor profesionale din Europa sunt principalele motive pentru care investitorii acționează în regiune (37%, în creştere faţă de 29% în 2015), urmate de necesitatea de a susține sectorul high-tech şi inovaţia (34%).

 




Multinaţionalele trebuie să raporteze în statul de rezidenţă fiscală

Ministerul Finanțelor Publice pune în dezbatere publică modalitatea de transpunere în legislația națională a schimbului automat obligatoriu de informații din rapoartele pe care grupurile de întreprinderi multinaționale urmează a le depune în statul membru al societății mamă, așa cum este prevăzut de Directiva (UE) 2016/881 de modificare a Directivei 2011/16/UE.

Directiva reglementează obligația grupurilor de a furniza anual rapoarte care includ informații fiscale referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariați și imobilizările corporale.

Identificarea fiecărei entități din grupul de întreprinderi multinaționale se realizează cu precizarea rezidenței fiscale și natura principalelor activități economice.

Proiectul de act normativ detaliază condițiile care trebuie îndeplinite de o entitate rezidentă fiscal în România pentru a deveni raportoare, termenul pentru depunerea raportului și termenul de realizare a schimbului de informații între statele membre.

România poate utiliza informațiile din raport pentru combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale și pentru analiza prețurilor de transfer, evaluarea riscurilor legate de prețurile de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor.

Propunerile, sugestiile sau opiniile dvs. privire la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris și la adresa de e-mail: publicinfo@mfinante.gov.ro

Proiectul poate fi consultat la rubrica Transparență decizională.




România și-a îmbunătățit starea economiei

Potrivit unui comunicat emis de Ministeru Finanțelor Publice, după finalizarea consultărilor bilaterale între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai Fondului Monetar Internațional, sinteza concluziilor comitetului director al FMI a menținut estimarea anterioară a ratei de creștere economică a României și a constatat îmbunătățirea stării economiei și progresele înregistrate în recuperarea după criza financiară și în implementarea reformelor structurale. Astfel, România este caracterizată de o creștere economică robustă, de creșterea numărului de noi locuri de muncă și de o datorie publică scăzută.

Pentru îmbunătățirea standardului de viață și eliminarea decalajelor nivelului de trai al românilor față de media UE, prin dezvoltarea durabilă și sustenabilă a tuturor regiunilor țării și impulsionarea productivității, pe fondul trendului evident al creșterii economice a României, în bugetul anului 2017 s-au alocat pentru investiții în infrastructură 39,4 miliarde lei, reprezentând 4,84% din PIB, cu 10 miliarde lei mai mult decât anul trecut.

Legea salarizării unitare urmează a se implementa etapizat până în anul 2022, pe un orizont de cinci ani, iar majorările sunt diferențiate pe categorii de salariați și vor intra în vigoare treptat, până la atingerea nivelului maxim prevăzut în anexe. Ponderea în PIB a majorărilor salariale anuale va fi menținută la un nivel sustenabil de cca 8%. În 2017, majorările se vor încadra într-o anvelopă maximă de 500 milioane de lei, care asigură respectarea țintei de deficit bugetar de sub 3%.

Măsuri economice, precum investițiile în infrastructură, colectarea dividendelor de la companiile de stat sau realizarea unei legi echitabile a salarizării unitare a personalului bugetar, vor permite respectarea tuturor angajamentelor asumate, inclusiv încadrarea într-un deficit bugetar de sub 3%.

Conform Articolului IV din Statutul FMI, anual sunt evaluate politicile economice și financiare ale tuturor membrilor pentru a urmări creșterea economică și stabilitatea rezonabilă a prețurilor. În acest context s-au derulat consultări bilaterale între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai FMI, iar rezultatul acestor analize au un caracter de recomandare.




După patru luni, bugetul are un excedent de 1,35 miliarde de lei

Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,35 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, iar veniturile de 80,1 miliarde lei, (9,8% din PIB) au fost cu 8,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creșteri față de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii și venit (+13,4%), a contribuțiilor sociale (+14,9%), a impozitului pe comerț exterior și tranzacții internaționale (+12,4%) și a veniturilor din capital (+19,1).

Colectarea din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii a crescut cu 49,8% față de anul precedent, creșterea fiind determinată, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Colectarea TVA a înregistrat o scădere cu 3,6% față de primele patru luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în colectare din februarie 2016. De asemenea, din februarie 2017 gradul de colectare este influențat de reducerea de la 20% la 19% a cotei standard de TVA. Cu toate acestea, colectarea lunară a TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5% față de februarie 2016, cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016 și cu 17,9% în luna aprilie 2017 față de aprilie 2016. De asemenea, față de 2016 la impozite şi taxe pe proprietate s-au înregistrat creșteri la nivelul administrațiilor locale cu 48,2%, iar la bugetul de stat cu 16,7%.

Pentru finanțarea proiectelor europene a fost alocată suma de 3,8 miliarde lei, dintre care 3,5 miliarde lei în agricultură, care urmează să fie decontată din sumele primite de la Uniunea Europeană.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 78,8 miliarde lei, au crescut cu 6,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile de personal au crescut cu 18,1% ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaților din sănătate și educație, din administrația locală și din instituțiile publice de spectacole sau concerte.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 10,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie până la 917,5 lei, majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție ș.a.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 4,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, înregistrându-se diminuări de 3,2% la bugetul de stat și de 3,8% la nivelul administrațiilor locale.

Subvențiile sunt în creștere cu 20,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, creșterea majoră provenind de la subvențiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Pentru investiții au fost alocați 2,9 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, care includ cheltuieli de capital şi programe de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe.




Din 1 iunie serviciul SPAȚIUL PRIVAT VIRTUAL este disponibil și pentru persoanele juridice

Din 1 iunie serviciul Spatiul Privat Virtual este disponibil atat pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit cat şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit.
In Monitorul Oficial al României nr. 368/17.05.2017 a fost publicat O.M.F.P. nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă intre MFP/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică. Acest act normativ intră in vigoare la 1 iunie 2017. Serviciile de comunicare electronică, respectiv, Comunicarea prin “Spaţiul privat virtual” şi Comunicarea prin serviciul “Buletinul informativ” sunt gratuite şi disponibile 24 de ore din 24.
Persoanele juridice sau alte entităţi fără personalitate juridică se pot identifica în Spatiul Privat Virtual astfel:
a) cu certificatul calificat al persoanei juridice sau al entităţii fără personalitate juridică;
b) cu certificatul calificat deţinut de persoana fizică reprezentant legal al persoanei juridice sau al entităţii fără personalitate juridică;
c) cu certificatul calificat deţinut de reprezentantul desemnat al persoanei juridice sau al entităţii fără personalitate juridică;
d) cu certificatul calificat deţinut de împuternicitul persoanei juridice sau al entităţii fără personalitate juridică.
Prin Spatiul Privat Virtual contribuabilii au acces la urmatoarele informatii:
► declaraţii fiscale întocmite de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică, potrivit legii;
► cereri adresate de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică Ministerului Finanţelor Publice/Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru obţinerea unor informaţii sau documente în legătură cu situaţia fiscală personală, cum ar fi: cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală, cerere de eliberare a cazierului fiscal, cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale, cereri de audienţă, sesizări, petiţii, reclamaţii, solicitări privind informaţiile publice şi altele asemenea;
► acte administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea;
► documente sau acte emise de Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la cererea persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entităţi fără personalitate juridică, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit şi altele asemenea;
► registrul documentelor electronice comunicate în ultimii 2 ani;
► informaţii referitoare la istoricul acţiunilor;
► informaţii cu privire la obligaţiile de plată ale persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entităţi fără personalitate juridică;
► informaţii cu privire la livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, conform datelor preluate din declaraţiile informative 394;
► informaţii relevante, rezultate ca urmare a analizei de risc, în vederea înştiinţării contribuabililor în scopul conformării voluntare.
De asemenea prin Spatiul Privat Virtual contribuabilii au acces la “Situaţia obligaţiilor de plată la data de …..” – date ce sunt disponibile in SPV după data de 10 a lunii curente pentru luna anterioară.
Prin intermediul serviciului Buletin Informativ sunt comunicate o serie de informatii publice cum ar fi: Calendarul obligaţiilor fiscale, Noutăţi legislative, Campanii derulate, Ghiduri fiscale, Comunicate de presă, Anunţuri privind actele administrativ-fiscale, Anunţuri de valorificare de bunuri din proprietatea privată a statului prin licitaţie, Anunţuri de valorificare a bunurilor sechestrate prin licitaţie, vânzare directă etc., Anunţuri de achiziţii bunuri şi servicii, Anunţuri de angajare, Anunţuri de interes general.
Pentru o lansare a serviciului pentru persoanele juridice în condiții optime precizăm că în perioada 29 mai 2017 ora 9:00 pina în 30 mai 2017 ora 12:00 Spațiul Privat Virtual se va afla în proces de mentenanță.



Referitor la formularul 010 “Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”

Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1382/2017 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr.342/10.05.2017, s-a adăugat rd.7 la secţiunea IV. „Alte date privind contribuabilul”, referitor la organizarea şi conducerea contabilităţii contribuabililor pe bază de contracte de prestări servicii în domeniul contabilităţii, conform art. 10 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Contribuabilii care au obligaţia completării şi depunerii “Declaraţiei de înregistrare fiscală/Declaraţiei de menţiuni/Declaraţiei de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”, sunt:

  • persoanele juridice române;
  • asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică;
  • deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, persoane juridice române;
  • reprezentanţii legali, desemnaţi potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 184/2015, ai deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române.

Contribuabilii deja înregistraţi nu vor completa şi depune formularul 010 pentru declararea informațiilor solicitate prin rd.7 al sectiunii IV. „Alte date privind contribuabilul decât în situatia în care au intervenit alte modificări în datele declarate anterior. Acest formular se va depune de contribuabili, cu ocazia primei înregistrări fiscale sau cu ocazia declarării de menţiuni, ca urmare a modificării datelor declarate anterior, caz în care vor completa în mod corespunzător şi rd.7 al secţiunii IV. „Alte date privind contribuabilul”, respectându-se termenul de 15 zile prevăzut la art.88 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 cu modificările şi completările ulterioare.




Acțiuni de informare desfășurate de ANAF în domeniul comerțului cu tutun

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a desfășurat în perioada 18-19.05.2017 acţiuni de informare în domeniul comerţului cu produse din tutun, fiind vizate atât societăţile care deţin atestat pentru comercializarea angro de tutun prelucrat, cât şi societaţile care vând în sistem en detail acest tip de produse.
Astfel, un număr de 145 inspectori antifraudă din cadrul celor 8 direcţii regionale au distribuit materiale informative ce au vizat prevederile legale incidente comercianţilor în sistem angro şi en detail de tutun prelucrat, la un număr de 1.441 contribuabili din 161 localităţi de pe întreg teritoriul ţării.
Actiunile de informare au vizat modificările aduse “Legii nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru combaterea efectelor consumului produselor din tutun ” , respectiv prevederile art.27 alin (2), în vigoare începând cu data de 20 mai 2017.
Totodată, au fost reamintite regulile şi obligaţiile stabilite potrivit Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, respectiv cele care vizează atestatele de comercializare, marcarea produselor, preţul de vânzare, realizarea de achiziţii de la comercianţii angro deţinători de atestate de comercializare.
ANAF, prin Direcția Generală a Vămilor și Directia Generală Antifraudă Fiscală, derulează de la începutul acestui an Operațiunea SCUT, care vizează prevenirea și combaterea traficului ilicit cu țigarete și produse din tutun, fiind dispuse în acest sens controalele în piețe, târguri și oboare. Aceasta Operațiune se încadrează între acțiunile de implementare a Planului de măsuri privind eficientizarea ANAF, agreat de Guvernul României.



ANAF verifică piața legumelor și fructelor în cadrul operațiunii CERES

ANAF, prin Direcția generală antifraudă fiscală, demarează operațiunea CERES, pentru verificarea și monitorizarea pe perioada verii, a centrelor comerciale și a altor spații (piețe, târguri,etc) în cadrul cãrora sunt comercializate, în sistem en-gros, mãrfuri de tipul fructelor și/sau legumelor proaspete.
În perioada 19 – 20 mai 2017, în cadrul acestei operațiuni, au fost desfãșurate acțiuni de control la 354 contribuabili, fiind stabilite sume în valoare totală de 2.752.688 lei (amenzi și confiscări), respectiv:
  • S-au aplicat 474 sancțiuni contravenționale principale (378 amenzi și 96 avertismente), valoarea totalã a amenzilor fiind de 2.472.618 lei;
  • S-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite și bunuri în valoare totalã de 280.070 lei, din care:
– sume (numerar) în valoare de 63.660 lei;
– venituri ilicite în valoare de 106.845 lei;
– bunuri în valoare de 109.565 lei,reprezentând 48.234 kg fructe și legume;
  • S-a dispus suspendarea activitãții a 4 contribuabili pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale.