1

EY anunță colaborarea cu YPO din poziția de Strategic Learning Advisor

EY și YPO vor face schimb de idei și know-how relevant și vor accelera creșterea și inovarea în rândul comunităților și organizațiilor globale.  

EY anunță colaborarea cu YPO, platforma globală care conectează peste 25.000 de directori executivi din companii cu venituri cumulate de peste 6 trilioane de USD, din 130 țări.

Firmele membre EY vor deveni consultanți strategici pentru zona de învățare pentru YPO la nivel global, ceea ce va da posibilitatea celor două organizații să beneficieze de conținutul și know-how-ul comun, să colaboreze în organizarea de evenimente și să împărtășească idei orientate către inovare.

Această colaborare va da posibilitatea companiei EY să își consolideze relațiile cu antreprenorii și executivii de business, ajutându-i să-și extindă propriile rețele, să se conecteze cu profesioniști din mediul de business internațional, să facă față provocărilor, să inoveze și să-și accelereze creșterea.

YPO conectează unii dintre cei mai importanți directori și antreprenori din lume. EY înțelege puterea ecosistemelor și importanța acestora pentru antreprenorii care inovează și își asumă riscuri, ca suport în călătoria lor de afaceri. Această relație strategică va avea rolul de a conecta clienții EY cu membrii YPO și companiile acestora de la nivel global. De asemenea, ne va da posibilitatea să ajutăm și mai mult companiile să depășească provocările și să valorifice oportunitățile generate de fenomenele disruptive din piață și să-și accelereze creșterea,” a declarat Annette Kimmitt, EY Global Growth Markets Leader.

EY și YPO vor lansa o serie de dezbateri privind provocările și oportunitățile cu care se confruntă antreprenorii, directorii și cei care inovează permanent în afaceri. Membrii YPO vor avea posibilitatea să valorifice aceste cunoștințe și, alături de resursele și capabilitățile EY, să le aplice în propriile afaceri și rețele.




Noi prevederi referitoare la structura codurilor IBAN aferente conturilor privind plata defalcată a TVA, deschise la unitățile Trezoreriei Statului

Ordinul nr. 2.379 / 7 septembrie 2017 pentru modificarea și completarea precizărilor privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli și venituri bugetare, precum și conturilor de disponibilități deschise la unitățile Trezoreriei Statului, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor publice nr. 1.271 / 2004.

Ordinul prevede structura codurilor IBAN aferente conturilor deschise la Trezoreria Statului pentru plata defalcată a TVA, atât pentru persoanele impozabile cât și pentru instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA.

De asemenea, Ordinul menționează că în perioada 1 octombrie 2017 – 31 decembrie 2017, sumele de TVA plătite în conturile de venituri deschise la unitățile Trezoreriei de instituțiile publice, pentru care a fost completat eronat codul IBAN al beneficiarului (nu are structura corectă), se redirijează către codurile IBAN corespunzătoare.

Prin excepție, nu se redirecționează ci trebuie returnate sumele plătite în baza unor ordine de plată care menționează un cod IBAN care nu corespunde unui cont de TVA deschis la respectiva unitate a Trezoreriei.