1

Guvernanța corporativă este compatibilă cu antreprenoriatul

Concepută inițial pentru marile companii, guvernanța corporativă pare că se referă doar la acestea. Că se aplică doar companiilor listate cu scopul protecției drepturilor acționarilor și factorilor implicați. Că datorită guvernaței corporative se oferă un cadru de monitorizare a activității managementului și că scopul este să încurajeze obținerea de rezultate tot mai bune. Dar acest concept se referă și la companiile antreprenoriale mici și mijlocii. Chiar dacă în cazul acestora de multe ori managementul este realizat de proprietarii companiei și acțiunile sunt deținute de membrii familiei, guvernanța corporativă este de o binevenită relevanță.

În companiile unde proprietarii sunt și directori executivi, managementul și exercitarea dreptului de proprietate sunt aliniate, dar interesul poate să nu coincidă cu toți factorii interesați. Acolo unde nu toții membrii familiei sunt implicați în conducerea afacerii, activarea mecanismelor de protecție a drepturilor lor este necesară.

Din acest punct de vedere adaptarea guvernanței corporative la dimensiunea și nivelul de maturitate al companiei antreprenoriale este de ajutor. Deoarece guvernanța corporativă stabilește rolul fiecărui membru al familiei în cadrul afacerii, structurează nevoia de dezvoltare prin raportarea la generațiile viitoare care vor prelua afacerea, definește rolul, structura și componența conducerii și stabilește impactul managerilor cu senioritate asupra afacerii și nevoia unui plan de succesiune.

Beneficiile adoptării guvernanței corporative pentru IMM-uri

International Finance Corporation arată că beneficiile care rezultă din adoptarea guvernanței corporative și adaptarea acesteia la afacerile antreprenoriale mici și mijlocii sunt următoarele:

  • Mai puține conflicte între membrii familiei sau alți acționari implicați în conducerea companiei și cei care nu sunt implicați
  • Protecție mai mare la fraudă, delapidare sau costuri financiare generate de un control intern slab
  • Accesul mai facil la creditare și la generarea unei creșteri mai rapide a afacerii

Importanța reîmprospătării componenței Consiliului Director

Consiliul Director este o componentă importantă a guvernanței corporative în companiile mari, dar este la fel importantă și în companiile mici și mijlocii. Prin cooptarea în această structură de decizie a directorilor externi compania accesează competențe, experiență și comportamente de management corecte. În plus, beneficiază și de o rețea de contacte ce depășește limitele contactelor și expertiza proprietarilor.

Reîmprospătarea consiliului director cu membri externi deschide perspectiva cu privire la clienți, furnizori sau factori de reglementare și oferă un punct de vedere și o analiză mai obiectivă cu privire la strategie, măsurarea performanței și îmbunătățirea proceselor.

Cercetările arată o creștere slabă a companiilor care au un Consiliu Director prea stabil și o componență formată din membri cu succese limitate. În schimb, companiile cu directori externi în Consiliul Director au tendința să crească mai repede, mai ales prin achiziționarea altor companii. Directorii externi au contacte pe care le pot folosi când doresc să facă achiziții, sunt mai bine conectați la realitățile pieței și au informații la zi despre industrie.

În concluzie

Fondatorii au un rol decisiv până la un anumit nivel de creștere al companiei peste care nu pot să treacă cu mentalitatea care i-a ajutat să ajungă până acolo. Ajung să fie obosiți de schimbările pieței și să perpetueze rețeta care le-a adus succes. Modelul de business devine depășit și apare criza de creștere. În momentele de criză, guvernanță corporativă este de ajutor deoarece permite infuzarea de noi idei, deschiderea de noi perspective și oferă răspunsuri cu ajutorul cutiei de rezonanță asigurate de existența directorilor externi.

Companiile din ziua de azi nu funcționează într-un mediu static, ci într-unul care evoluează în permanență. De aceea este necesar ca și fondatorii companiilor antreprenoriale să își ridice perspectiva pentru a observa pertinent dezvoltarea afacerii lor. Adoptarea guvernanței corporative îi plasează într-un punct de observație ce privilegiază luarea deciziilor celor mai avantajoase pentru compania și familia lor. 

Autor: Florentina Șușnea, Managing Partner, PKF Finconta

* * *

Despre PKF Finconta

De peste 23 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din România. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o rețea internațională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanță și audit oriunde în lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societăți cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanță, PKF Finconta HR și Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naționale CECCAR, CAFR, CCFR și UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanță fiscală, întocmirea dosarului prețurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvență, auditarea fondurilor nerambursabile și due diligence de achiziții.




Tax Magazine nr. 5 septembrie-octombrie 2018

  • Ioana Maria Costea
    Pledoarie pentru dreptul financiar sau despre familiarități juridice firești
    Evoluții fiscale recente
  • Amelia Toader, Răzvan Ungureanu
    Un nou pas în direcția transparenței fiscale în Europa
  • Ciprian Toader, Alexandru Manea
    Standardizarea documentației locale privind prețurile de transfer: tendințe și dificultăți practice
  • Mihaela Tofan
    Conceptul de concurență fiscală. Reglementările imperative la nivelul UE
  • Ioana Maria Costea
    Scutiri pentru servicii medicale în materia TVA (II)
  • Delia Cataramă
    Importanța stabilirii corecte a locului operațiunilor. Sunt regulile de loc o sursă de dublă impunere sau non-impunere?
  • Lelia Grigore
    Probele în procedura fiscală – cât de anevoios se compun piesele puzzle-ului numit „adevăr fiscal”?
  • Jurisprudență fiscală națională
    Antoniu Simon, Alin Văsonan – Sinteză de jurisprudență fiscală națională comentată
  • Jurisprudența fiscală a instanțelor europene
    Sinteza hotărârilor în materie fiscală pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în perioada septembrie-octombrie 2018




Sumele colectate în urma ofertelor publice inițiale (IPO) derulate în Europa au crescut în semestrul I din 2018 comparativ cu aceeași perioadă din 2017

  • Cele 99 de IPO-uri de pe piețele europene au strâns 9,3 miliarde de Euro în trimestrul al doilea din 2018, ceea ce face ca sumele atrase de pe burse în prima jumătate din 2018 să totalizeze 21,8 miliarde de euro, cu 5% mai mult decât în perioada similară din 2017;
  • Au fost mai puține IPO-uri lansate în trimestrul al doilea din 2018, volumele fiind mai reduse cu 7%, iar valorile acestora cu 43% mai reduse comparativ cu perioada similară a anului trecut;

Piața europeană a ofertelor publice inițiale (IPO) a finalizat prima jumătate din 2018 cu venituri totale de 21,8 miliarde de euro din 168 de IPO-uri. Cifrele marchează o creștere de 5% în ceea ce privește sumele atrase de pe burse și de 4% în privința listărilor realizate, comparativ cu perioada similară din 2017, când 161 de IPO-uri au atras 20,8 miliarde de euro. Această creștere față de perioada similară a anului trecut se datorează în mare parte evoluțiilor din primul trimestru din 2018, când valoarea IPO-urilor europene a fost impulsionată de cele două mari listări înregistrate pe Deutsche Borse, divizia Healthineers a Siemens și divizia DWS Group a Deutsche Bank.

În trimestrul al doilea din 2018 activitatea de IPO a fost mai redusă la nivel european, cele 99 de IPO-uri colectând sume totale de 9,3 miliarde de euro. Acest lucru se traduce într-o scădere de 43% în ceea ce privește sumele atrase și de 7% ca număr de IPO-uri lansate, comparativ cu aceeași perioadă din 2017, când 106 IPO-uri au atras 16,2 miliarde de euro.

În Europa continentală, piețele de capital scandinave continuă să fie active în privința listărilor derulate având 24 de IPO-uri care au atras 1,8 miliarde de euro în acest al doilea trimestru. Cel mai mare IPO din regiune a fost Kojamo, o companie finlandeză cu afaceri în domeniul imobiliar. Cel mai mare IPO al trimestrului a fost Ceva Logistics care a atras 1,1 miliarde de euro pe bursa SIX Swiss Exchange, ceea ce reprezintă 12% din valoarea totală a IPO-urilor din trimestrul al doilea și a fost singurul mega IPO al trimestrului.

Prima jumătate a anului s-a finalizat cu o creștere a sumelor colectate în urma IPO-urilor cu 5%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal datorită mega IPO-urilor din primul trimestru. Din cauza potențialului război comercial dintre Statele Unite ale Americii și partenerii săi, dar și a negocierilor pentru Brexit volatilitatea își poate face simțită prezența pe piețele bursiere, îngreunând eventualele listări anunțate în Europa. În ciuda unui trimestru doi mai discret și a situației politice și economice curente, piețele sunt în continuare deschise și se efectuează tranzacții. Prețurile de listare vor rămâne, cel mai probabil, o provocare, în timp ce investitorii sunt tot mai selectivi. Acestea fiind spuse, ne așteptăm să asistăm la o creștere a volumelor listărilor în cea de-a doua parte a anului”, spune Sorin Petre, Partener, Servicii evaluare și analiză economică, PwC România.

În trimestrul al doilea, London Stock Exchange a rămas prima piață de capital din Europa, atât din punct de vedere al volumului cât și a valorii IPO-urilor anunțate. Sumele colectate de 2,5 miliarde de lire sterline din cele 25 de listări sunt cu 25% mai mari comparativ cu cele din trimestrul al doilea de anul trecut, când 24 de IPO-uri au atras 2 de miliarde de lire sterline.

În ciuda incertitudinilor din jurul negocierilor pentru Brexit, Londra a arătat că este în continuare capabilă să atragă listări transfrontaliere. Două dintre cele mai mari cinci IPO-uri din trimestrul doi au fost lansate la Londra. Astfel, Avast plc din Cehia și Vivo Energy, o companie cu afaceri pe piețele din Africa, au atras 692 de milioane de lire sterline, respectiv 603 milioane de lire sterline.

Sectorul tehnologiei a dominat IPO-urile anunțate în Marea Britanie și deține o pondere de 40% din fondurile atrase în trimestrul doi. În Marea Britanie a fost lansat al treilea cel mai mare IPO al trimestrului, Avast plc, dar și cele ale companiilor de jocuri electronice Codemasters Group și Team 17, care au atras 185 de milioane de lire sterline, respectiv 108 milioane de lire sterline. Team 17 s-a listat pe piața secundară, AIM a London Stock Exchange.

Putem caracteriza prima jumătate de an pe Bursa de Valori București drept una efervescentă, în condițiile în care indicele care include dividendele, BET-TR, a crescut cu 11% la finalul primelor șase luni. În același timp, furnizorul global de indici MCSI a revizuit pozitiv o parte dintre criteriile de accesibilitate  ale României transmițând un semnal pozitiv atât investitorilor cât și potențialilor investitori. În acest context, ne așteptăm ca partea a doua a anului să mențină această traiectorie pozitivă, mai ales în condițiile în care la jumătatea lunii iulie pe Bursa de Valori București intră la tranzacționare 12 certificate emise de Erste Group Bank AG. Considerăm că semnalele primite până acum de pe piața de capital de la București sunt încurajatoare atât pentru investitori, cât mai ales pentru companiile care sunt tranzacționate pe Bursă”, spune Ileana Guțu, Senior Manager, Departamentul de Evaluare și analiză economică, PwC România.

 

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.