1

Exportul de mărfuri restricționat companiilor nestabilite în Uniune

În contextul Codului Vamal Unional, orice operator economic își poate desemna un reprezentant în relația cu autoritățile vamale pentru a întocmi formalitățile de vămuire prevăzute de reglementările vamale la intrarea/ieșirea mărfurilor din spațiul Uniunii Europene.

Această reprezentare poate fi directă, caz în care reprezentantul acționează în numele și pe seama unei alte persoane, sau indirectă, ceea ce înseamnă că reprezentantul acționează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane. Reprezentantul vamal, precum și declarantul vamal, trebuie să fie stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii, cu excepțiile menționate în legislație. Exemple de astfel de excepții sunt operațiunile de tranzit sau situațiile în care reprezentantul vamal acționează în numele unor persoane care nu au obligația de a fi stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii.

Conform Codului Vamal Unional, prin persoană „stabilită” se înțelege orice persoană care are un sediu social legal, sediul central sau un sediu permanent pe teritoriul vamal al Uniunii. Sediul permanent reprezintă un loc fix de activitate, unde atât resursele umane, cât și cele tehnice necesare sunt prezente în mod permanent și prin care se desfășoară, în totalitate sau în parte, operațiunile vamale ale unei persoane.

În prezent, conform legislației naționale, operatorii economici care nu sunt stabiliți în Uniunea Europeană (de ex. din Turcia, Elveția, Serbia) pot efectua operațiuni vamale frecvente (mai mult de 3 operațiuni pe an) doar prin reprezentare indirectă.

În data de 15 aprilie a fost publicat pe pagina Direcției Generale a Vămilor un Proiect de ordin pentru modificarea Normelor tehnice de aplicare a dreptului de reprezentare. Potrivit acestuia, operatorii economici care nu sunt stabiliți în Uniunea Europeană vor putea întocmi formalități vamale pentru regimul de punere în liberă circulație, destinație finală și perfecționare activă doar în limita a 3 operațiuni pe an și cu condiția ca autoritatea vamală să considere acest lucru justificat.

În cazul în care se efectuează mai mult de 3 operațiuni de punere în liberă circulație pe an, persoanele care nu sunt stabilite în Uniunea Europeană pot întocmi declarații vamale doar prin reprezentare indirectă.

Operațiunile de export și plasare sub regim de antrepozit vamal nu vor mai fi permise pentru operatorii economici stabiliți într-un stat terț Uniunii Europene.

Astfel, un operator economic care intenționează să exporte marfă din Romania ce deține număr de înregistrare EORI, dar este stabilit într-un stat non-UE, nu ar mai putea acționa ca exportator, chiar dacă ar utiliza reprezentarea indirectă. Întrucât acesta nu va mai putea apărea în caseta 2 a declarației vamale de export, scutirea de TVA la export de care ar beneficia operatorul economic la exportul din România devine discutabilă.

Ce impact au aceste modificări?

Un operator economic care efectuează formalități vamale de export sau plasează mărfurile sub regim de antrepozit vamal și care nu este stabilit pe teritoriul Uniunii Europene, potrivit proiectului de ordin menționat mai sus, nu va mai putea efectua astfel de operațiuni. Totodată, în cazul declarațiilor de punere în liberă circulație, acestea vor putea fi întocmite doar prin reprezentare indirectă.

Autor: Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică, EY România

 ***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.




PwC România se ocupă de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV

O echipă mixtă a PwC România, formată din specialiști din cadrul departamentelor de Mergers&Aquisitions (M&A) și Business Recovery Services (BRS), se va ocupa de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV, televiziunea deținută de societatea Prima Broadcasting Group SRL, ca urmare a deciziei luate de reprezentații și creditorii companiei de a acorda un mandat exclusiv către PwC în acest scop.

Tendința în Sectorul Media și Telecomunicații, observată de la începutul anului 2019, este de consolidare la nivel global pe fondul nevoii de a genera și difuza conținut atractiv și de a furniza cât mai eficient servicii cu valoare adăugată pentru clienți. Marii jucători își planifică foarte atent strategia de dezvoltare viitoare, iar companiile nou intrate trebuie sa facă eforturi mari să își găsească locul în lanțul de creare a valorii aflat într-o continuă evoluție. Ne așteptăm să vedem și în România tranzacții mari în 2019, atât în media cât și în telecomunicații, unde consolidarea pieței vine din nevoia de a se crea sinergii şi implicit valoare pentru acționari. Prima TV este un post TV fanion cu o istorie îndelungată, trecând prin mai multe tranzacții, cu un brand încă foarte puternic și poate reprezenta o bună oportunitate de dezvoltare a unei noi platforme media în România sau un activ valoros pentru companiile TV deja prezente în piață,” spune George Ureche, Liderul departamentului de Fuziuni si Achiziții, PwC România.

Suntem interesați să oferim soluții configurate şi adaptate companiilor aflate în dificultate, urmărind să valorificăm experiența noastră combinată în servicii de M&A, restructurare şi insolvență. Ne dorim să punem la dispoziția colaboratorilor experiența și networking-ul nostru la nivel regional, inclusiv prin facilitarea valorificării activelor din procedurile de insolvență din piața locală”, spune Cristian Gavril, Head of Business Recovery Services, PwC România.

Prima Broadcasting Group SRL a fost înființată în 1992, televiziunea Prima TV fiind lansată doi ani mai târziu, în 1994. Din cauza dificultăților cu care s-a confruntat, în anul 2015, societatea a intrat în procedura insolvenței, cu scopul reorganizării activității. În 2017, creditorii au aprobat un plan de reorganizare care prevede inclusiv opțiunea de business transfer. În luna mai 2019, compania și creditorii acesteia au decis să acorde mandat exclusiv de vânzare către PwC România pentru finalizarea unei posibile tranzacții.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.