1

Abrogare Split TVA. Termen aplicare | Tax Alert | Duncea, Ștefănescu și Asociații

|

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1031/23.12.2019 a fost publicată OUG 78/2019 privind modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare („OUG 78”).

Unul dintre aspectele adoptate prin acest act normativ prevede abrogarea OG 23/2017 („OG 23”) privind plata defalcată a TVA (Split TVA), aprobată prin Legea 275/2017. Reamintim faptul că prevederile introduse prin OG 23 privind plata defalcată a TVA sunt aplicabile din data de 1.01.2018.

Intrarea în vigoare a modificării de mai sus va interveni începând cu data de 1.02.2020.

NB: Până la data intrării în vigoare a OUG 78 sunt aplicabile prevederile OG 23.

În acest sens, precizăm faptul că, în concordanță cu prevederile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicarea amenzilor contravenționale se prescrie în termen de 6 (șase) luni de la data săvârșirii faptei.

Prin urmare, reamintim (printre altele) principalele sancțiuni prevăzute de OG 23:

  • 0,06%/zi din valoarea TVA (i) plătită eronat (inclusiv de către beneficiarii care nu aplică Split TVA) și (ii) corectată în maxim 30 de zile de la data plății eronate;
  • 50% din valoarea TVA (i) plătită eronat de către beneficiarii care nu aplică Split TVA și (ii) necorectată în termen de 30 de zile de la data plății eronate.


Noutățile internaționale în dreptul fiscal (Ce mai este nou în viața fiscală internațională) | Marilena Ene

|

Autor: M. Ene – Lector universitar doctor la Facultatea de Drept, Universitatea din București, avocat, membru al Baroului București

Implicați în activitățile noastre curente, consumatoare de timp și energie și insuficient remunerate, nu mai găsim timp pentru a ne pune la curent cu noutățile internaționale. Abia ținem pasul cu noutățile naționale. Totuși, cel puțin cadrele universitare au obligația de a aduce la cunoștința publicului mai mult sau mai puțin specializat ce se mai întâmplă la nivel internațional (în opinia mea). Este util acest demers mai ales că avem tendința să ne considerăm nația cu cele mai mari probleme în materie fiscală. În toate țările europene, dar cu precădere în statele membre foste comuniste, există efervescență în materia dreptului fiscal, există incapacitate administrativă de gestionare a sistemului fiscal, sunt probleme, cu alte cuvinte. Și, din nou, revine și cadrelor universitare obligația de a analiza critic orice proiect legislativ, orice măsură de politică economică, fiscală, bugetară.

 

Pentru a nu trăi cu impresia că suntem singurii care modificăm legislația fiscală lunar (sau de câteva ori pe lună), trebuie să analizăm și ce se întâmplă dincolo de granițele naționale, ce fac și alții, și să constatăm că și la nivel european și internațional există schimbări semnificative, globalizarea fiind unul din motivele adoptării unor decizii fără precedent în dreptul fiscal.

Una dintre cauzele care a condus la elaborarea la nivel european a unor proiecte deosebit de interesante a fost proiectul lansat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 2013 sub denumirea „Planul de acțiuni împotriva erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor” (BEPS). Propunerea inițială s-a concretizat în 15 rapoarte finale publicate în 5 octombrie 2015. Uniunea Europeană a îmbrățișat încă de la început ideea propusă de OCDE, Comisia Europeană propunând la scurt timp după publicarea rapoartelor finale măsuri concrete de implementare a recomandărilor formulate în diverse domenii de drept fiscal. Astfel, au apărut Directiva 2016/1164 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne[1] și Directiva 2017/952 de modificare a Directivei (UE) 2016/1164 în ceea ce privește tratamentul neuniform al elementelor hibride care implică țări terțe[2]. Nu este așa că toată lumea știe ce sunt „elemente hibride”, respectiv „hybrid mismatches”?

O altă propunere interesantă, reformulată și repusă în discuția statelor membre, este Directiva privind o bază fiscală comună a societăților, denumită în limba engleză „Common Corporate Tax Base”[3], pe scurt CCTB. Această versiune a anului 2016 este o propunere readaptată, mai precis prescurtată, a variantei inițiale din 2011, care se referea la stabilirea unei baze fiscale consolidate comune pentru societăți (Common Consolidated Corporate Tax Base – „CCCTB”) și care avea drept obiectiv declarat stabilirea unor reguli unice în ceea ce privește calcularea impozitului pe profit pentru societățile care desfășurau activități economice cu impact unional. Versiunea inițială nu a fost agreată de toate statele membre, fiind în dezbaterea Consiliului din 2011 și până în prezent. Propunerea din 2016 a fost luată în discuție de către Consiliu, însă nici până în prezent nu există unanimitate, așa că directiva este doar subiect de dezbatere doctrinară.

Discuția lansată însă prin acest editorial nu este despre BEPS, elemente hibride, CCCTB sau CCTB, ci este despre ce mai este nou între subiectele de dezbatere între specialiști de drept fiscal la nivel internațional.

În perioada 19-20 iunie 2019 am participat, în calitate de lector universitar al Facultății de Drept, Universitatea din București, la o conferință internațională găzduită de Universitatea din Lund[4], Facultatea de Economie și Management. Evenimentul a fost organizat de GREIT (Group for Research on European and International Taxation), care este în fapt un grup de profesori de drept fiscal, cunoscuți și recunoscuți la nivel internațional, care se reunesc anual, scriu și discută despre subiecte „fierbinți” de drept fiscal.  Membri fondatori ai grupului sunt profesorii Cécile Brokelind, Pasquale Pistone, Ana Paula Dourado și Dennis Weber. Vă las plăcerea de a descoperi CV-urile celor patru membri fondatori și lucrările lor publicate. Această conferință se organizează din 2006, fiind la ediția cu numărul 14. După fiecare ediție se publică o lucrare de referință în dreptul fiscal[5].

Anul acesta participanții au fost pe măsura grupului inițial fondator, dar revin imediat asupra participanților. Primul aspect pe care trebuie să îl menționez despre conferința de anul acesta este tema. Prezentările și discuțiile au avut ca temă „Tax Sustainability in the EU and International Context”, adică, în traducere liberă, varianta Coanei Chirița, „Sustenabilitatea fiscală în contextul UE și internațional”. Evident că tema conferinței este foarte incitantă, pentru tocilarii din clasă care vor să fie la curent cu noutățile dreptului fiscal, dar ceea ce este foarte interesant este că vorbitorii, respectiv cei 15 participanți care au fost selectați din 50 de aplicanți, acceptați să scrie un material (ce va fi ulterior publicat într-un volum al conferinței) și să prezinte, au fost din toată lumea, inclusiv România. Daniela Oprescu a avut o intervenție care a pus pe gânduri audiența despre ce a însemnat comunismul în România și de ce nu ar trebui să tratăm toate statele membre la fel atunci când stabilim măsuri de politică fiscală europeană.

Dar să ne întoarcem la participanții cunoscuți la nivel internațional. Nu pot să nu mă laud că am stat de vorbă pe teme de drept fiscal cu Cécile Brokelind, Sigrid Hemels, Richard Lyal, Pasquale Pistone, Servaas van Thiel, Peter J. Wattel. Cei interesați de dreptul fiscal, mai mult decât de contestația la executare sau contestația împotriva actului administrativ fiscal, trebuie să fi auzit de ei sau măcar să le fi citit vreo carte sau articol mai mic. Dacă nu, căutați, pentru că sunt dintre acei autori de drept fiscal care știu să scrie despre subiecte interesante și au și ceva de spus. Evident că materialele sunt disponibile în limba engleză. Dar dacă știți și italiană sau olandeză atunci lucrurile devin interesante!

Din nou, țin să vă informez (măcar pe cei câțiva care vor să fie la curent cu noutățile internaționale) că în Uniunea Europeană sunt în derulare în prezent două proiecte finanțate de Comisia Europeană care au legătură cu politica fiscală europeană. Unul dintre proiecte este găzduit de Universitatea din Leiden și se referă la o temă deosebit de dragă mie privind guvernarea fiscală, „New Model of Global Governance in International Tax Law Making (GLOBTAXGOV)”[6]. Proiectul se derulează în perioada 2018- 2022 și are ca subiect de cercetare modalitățile de implementare a planului BEPS în 12 țări din Africa, America de Sud, Europa și Asia. Motto-ul proiectului, dacă ar fi să citez din prezentarea inițială, este „one-size-does-not-fit-all”. Cu alte cuvinte, BEPS nu poate fi implementat la fel în toate țările tocmai pentru că avem sisteme fiscale diferite. De ce ar fi de interes și pentru noi? Pentru că doctoranzii implicați în vreo cercetare doctorală similară pot aplica pentru a fi parte din acest proiect.

Și, chiar dacă nu este la fel de nou, mi s-a părut deosebit de interesant proiectul denumit „FairTax”[7], în care sunt implicați cercetători din 10 universități, din 8 țări, fiind prezentat în această conferință cazul Cehiei de către prof. Danuše Nerudová de la Universitatea Mendel din Brno. Ce este interesant la prezentarea pe care am urmărit-o în cadrul conferinței este că cercetătorii implicați au dezvoltat un model pentru evaluarea și măsurarea „sustenabilității” sistemelor fiscale aplicabil statele membre. Acest model va fi pus la dispoziția statelor membre după finalizarea proiectului.

În mod clar este o plăcere foarte mare pentru mine să particip la conferințe internaționale și de câte ori pot mă duc. De ce? Pentru că la astfel de eveniment dezbaterile juridice sunt deosebit de interesante și poți afla subiecte de studiu sau idei noi.

Dar care a fost subiectul dezbaterilor din aceste două zile de conferință? Așa cum spuneam mai sus, s-a vorbit despre sustenabilitatea fiscală. Conferința a fost deschisă cu o prezentare despre definiția sustenabilității fiscale și s-a concluzionat că nu există o definiție general acceptată. Deci acest punct este rezolvat.

Eu v-aș spune totuși câte ceva și despre sustenabilitatea fiscală. Este un subiect care a fost avut în vedere în principal de economiștii din România, însă această conferință ne-a arătat, încă o dată, că și juriștii pot avea ceva de spus, mai ales dacă sunt specializați pe drept fiscal. Evident că există definiția sustenabilității la nivelul României. Dacă ar fi să ne luăm după Dicționarul explicativ al limbii române, acest concept există și este definit ca fiind „calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare”[8]. Dar specialiștii în lingvistică ne recomandă să nu utilizăm acest concept, ci mai degrabă pe cel de „dezvoltare durabilă”. Chiar dacă pare o traducere tip „furculition”, cred că nu este deloc greșit dacă utilizăm acest cuvânt, sustenabilitate. V-aș mai aduce un argument de lingvistică, și în italiană tot la fel se spune, „sostenibilità”.

În materia politicii fiscale și bugetare, acest concept al sustenabilității a fost introdus și analizat mai ales după criza economică din 2008, iar Comisia Europeană nu a ratat ocazia de a promova un astfel de subiect, sub denumirea „sustenabilitatea fiscal-bugetară”. Conform fișei tematice privind semestrul european, sustenabilitatea fiscal-bugetară este definită ca fiind „capacitatea unui guvern de a-și acoperi cheltuielile curente și de a-și susține politicile în materie de impozite și alte politici conexe pe termen lung, fără a-și pune în pericol solvabilitatea sau a risca să nu poată să își ramburseze o parte din datorii sau să efectueze o parte din cheltuielile promise”[9]. Interesant, nu-i așa?

Sustenabilitatea este utilizată în legătură cu dreptul fiscal, cu sistemul fiscal, cu politica fiscală și este, așadar, analizată din perspectiva impozitelor, taxelor și contribuțiilor care compun un sistem fiscal. De asemenea, se propune o analiză a legăturii și interacțiunii dintre obiectivele de dezvoltare durabilă formulate de ONU[10] și politica fiscal-bugetară. Se poate susține, oare, că un sistem fiscal sustenabil înseamnă un sistem fiscal care nu contribuie la sărăcirea populației sau la înfometarea populației? Evident, dezbaterea este deschisă și nu există în niciun caz vreun răspuns clar. Și dacă tot este locul să spun ceva interesant în legătură cu sustenabilitatea fiscală ce am reținut de la această conferință, este una dintre opiniile formulate, cum că BEPS nu este util pentru toate statele membre. Și că nu ar trebui aplicat de toate statele de aceeași manieră. Oricum, despre legătura dintre sustenabilitate, BEPS, România se va mai scrie. Cel puțin așa cred, că trebuie cercetat și scris cât mai mult la nivel național despre subiecte puțin cercetate în domeniul dreptului fiscal, pentru simplul motiv că România alege diverse soluții fără a exista studii de impact prealabile la nivel guvernamental și, mai grav, fără a exista o specializare în domeniul dreptului fiscal la nivelul Ministerului Finanțelor Publice.

Trebuie să vă mărturisesc, în final, că una dintre dorințele mele în legătură cu Facultatea de Drept a Universității din București este că mi-ar plăcea să fie parte a unui proiect european de cercetare științifică în domeniul dreptului fiscal. Gata, am scris-o! Toți cei interesați să contribuie la realizarea acestei dorințe sunt rugați să îmi scrie.

Acest articol este editorialul numărului 3/2019 al revistei Tax Magazine.

[1] Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne.

[2] Directiva (UE) 2017/952 a Consiliului din 29 mai 2017 de modificare a Directivei (UE) 2016/1164 în ceea ce privește tratamentul neuniform al elementelor hibride care implică țări terțe.

[3] Pentru detalii, a se vedea: https://ec.europa.eu/taxation_customs/sites/taxation/files/com_2016_685_en.pdf.

[4] Universitatea din Lund a fost declarată în 2019 cea mai bună universitate din Suedia, fiind inclusă în top 100 universități din lume de ani buni. Pentru detalii, a se vedea: https://www.lunduniversity.lu.se/about/about-lund-university/university-world-rankings.



Principii de conduită care trebuie să guverneze relațiile dintre contribuabili și organele fiscale | Ionița Cochințu

|

Autor: Ionița Cochințu – Magistrat-asistent la Curtea Constituţională a României și cadru didactic asociat la Departamentul de Drept, Facultatea de Administrație Publică, SNSPA.

Prin consacrarea constituțională a principiului universalității se recunoaște faptul că drepturile, libertățile și obligațiile sunt deopotrivă universale și se referă atât la sfera drepturilor/libertăților/obligațiilor, cât și la titularii acestora. Prin urmare, universalitatea drepturilor și libertăților implică și universalitatea obligațiilor, context în care Legea fundamentală a României instituie, pe lângă drepturi și libertăți fundamentale, și anumite îndatoriri fundamentale, printre care se regăsesc contribuțiile financiare. Astfel, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale, fiind interzise și orice alte prestații, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale, iar exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale are la bază principiul bunei-credințe – cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.

Aceste norme de rang constituțional sunt transpuse prin legile care reglementează în materia finanțelor publice, respectiv în domeniul financiar-fiscal-bugetar, având în vedere faptul că, în general, impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, context în care s-au stabilit, spre exemplu, prin Codul de procedură fiscală, anumite principii generale de conduită în administrarea creanțelor fiscale, prin care, practic, se circumscriu anumite drepturi și obligații, atât pentru contribuabili, cât și pentru organele fiscale.

Printre principiile generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale, care sunt aplicabile relației dintre contribuabil/plătitor și organelor fiscale, putem să indicăm următoarele:

Principiul legalităţii

Creanţele fiscale şi obligaţiile corespunzătoare ale contribuabilului/plătitorului sunt cele prevăzute de lege. Procedura de administrare a creanțelor fiscale se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii, iar organul fiscal are obligația de a asigura respectarea dispozițiilor legale privind realizarea drepturilor și obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură.

Aplicarea unitară a legislaţiei

Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a creanțelor fiscale.

Exercitarea dreptului de apreciere

Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege și să adopte soluția întemeiată pe prevederile legale, precum și pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. În exercitarea dreptului său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activității de asistență și îndrumare a contribuabililor/plătitorilor, precum și soluția adoptată de organul fiscal în cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanța judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru situații de fapt similare la același contribuabil/plătitor. În situația în care organul fiscal constată că există diferențe între starea de fapt fiscală a contribuabilului/plătitorului și informațiile avute în vedere la emiterea unei opinii scrise sau a unui act administrativ fiscal la același contribuabil/plătitor, organul fiscal are dreptul să consemneze constatările în conformitate cu situația fiscală reală și cu legislația fiscală și are obligația să menționeze în scris motivele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă.

Rezonabilitate și echitate

Organul fiscal își exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilității și echității, asigurând o proporție justă între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a da posibilitatea contribuabilului/plătitorului să își exercite dreptul sau să își îndeplinească obligația. Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului fiscal.

Rolul activ

În desfăşurarea unei proceduri de administrare a creanţelor fiscale, organul fiscal înştiinţează contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în desfăşurarea procedurii. Organul fiscal are obligaţia să examineze starea de fapt în mod obiectiv şi în limitele stabilite de lege, precum şi să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, în îndeplinirea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării contribuabilului/plătitorului sau din iniţiativa organului fiscal, după caz. Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte. Organul fiscal decide asupra felului și volumului examinărilor, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte și de limitele prevăzute de lege.

Limba oficială în administrația fiscală

Limba oficială în administrația fiscală este limba română. Dacă la organul fiscal se depun petiții, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organul fiscal solicită ca acestea să fie însoțite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizați de Ministerul Justiției, în condițiile legii. Dacă la organul fiscal se depun petiții, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, pentru care nu există traducători autorizați potrivit art. 8 alin. (2) C.proc.fisc., organul fiscal solicită ca acestea să fie însoțite de traduceri în limba română efectuate sau certificate de o ambasadă/oficiu consular al statului în a cărui limbă oficială a fost emis documentul respectiv.

Folosirea limbii materne

În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale Legii administrației publice locale şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

Dreptul de a fi ascultat

Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei. Organul fiscal nu este obligat să aplice această procedură când: a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; b) cuantumul creanţelor fiscale urmează să se modifice cu mai puţin de 10% din valoarea creanţei fiscale stabilite anterior; c) se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere; d) urmează să se ia măsuri de executare silită; e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii. Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situaţii: a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în vederea audierii; b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii. Excepţia lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil/plătitor odată cu formularea contestaţiei depuse potrivit Codului de procedură fiscală.

Obligația de cooperare

Contribuabilul/Plătitorul este obligat să coopereze cu organul fiscal în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea prevederilor în materie penală şi procesual penală. Contribuabilul/Plătitorul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor ce îi stau la dispoziţie.

Secretul fiscal

Personalul din cadrul organului fiscal este obligat să păstreze secretul asupra informaţiilor de care a luat cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu. În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la contribuabil/plătitor, cum ar fi: datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi cuantumul veniturilor, natura, sursa şi valoarea bunurilor, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terţi. Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine unor autorități publice în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege, în cazuri prevăzute expres de lege. Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite. Organul fiscal poate aduce la cunoştinţă publică informaţiile pe care le deţine: a) ori de câte ori informaţiile sunt calificate de lege ca fiind publice; b) ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti, definitive, se constată încălcări ale obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală.

Buna-credință

Relaţiile dintre contribuabil/plătitor şi organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă. Contribuabilul/Plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate. Organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare. Buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

Ca o concluzie, este rolul și obligația statului, care este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin organele fiscale, care, potrivit Codului de procedură fiscală, sunt reprezentate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, ce au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală, să depună toate diligențele pentru realizarea și îndeplinirea obligațiilor legale prevăzute de lege, respectiv să stabilească norme de aplicare a legii clare, să nu stea în pasivitate în ceea ce privește stabilirea și individualizarea obligațiilor fiscale datorate de către contribuabil bugetului statului. În concret, să aibă un rol activ, astfel cum prevede legea, respectiv organul fiscal să înștiințeze contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce îi revin în desfășurarea procedurii potrivit legii fiscale și să acționeze cu bună-credință.

Deopotrivă, cetățenii au obligația constituțională de a contribui prin taxe și impozite, fără a sta, de asemenea, în pasivitate și a nu își achita datoriile față de stat, care, numai prin alimentarea ritmică cu sumele provenite din taxe și impozite, va putea respecta și realiza celelalte drepturi constituționale ale cetățenilor. Într-adevăr, legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant și ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenție atunci când stabilește nu numai materia impozabilă, modul concret de calcul al sarcinii fiscale, ci și contribuabilul.

Acest articol este editorialul numărului 5/2019 al revistei Tax Magazine.