Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Asistență fiscală și juridică, EY România

România a soluționat în 2019 mai puține proceduri de acord reciproc (MAP) decât în 2018, arată ultimul raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Prin comparație, în 2018, rata de soluționare a fost de 14%, iar în 2019 de doar 10,2%, procentul României situându-se sub media UE, de 33,7%. O rată de soluționare scăzută înregistrează și Ungaria (20%) și Polonia (21,13%). În plus, majoritatea spețelor rezolvate de România nu au eliminat dubla impunere.

Procedura de acord reciproc (MAP) reprezintă un mecanism de soluționare a litigiilor fiscale transfrontaliere, ce poate fi utilizat atunci când două jurisdicții (state) nu se pun de acord asupra interpretării sau aplicării unor reguli fiscale sau dispoziții ale Tratatului privind evitarea dublei impuneri. Pentru a înțelege miza acestor proceduri, trebuie să avem în vedere că dubla impunere internațională poate rezulta atunci când două administrații fiscale încearcă să impoziteze aceleași tranzacții sau activități. Altfel spus, fiecare stat încearcă să tragă către propriul buget banii din impozitele realizate de același contribuabil, trecându-l la baza sa impozabilă, în detrimentul celuilalt.

Acum, când competiția pentru atragerea de venituri fiscale este tot mai agresivă, din ce în ce mai multe state analizează cu atenție locul în care se impozitează tranzacțiile, în încercarea de a maximiza valoarea celor impozitate în statul respectiv.

Evident, direct afectate în această competiție sunt companiile, care plătesc impozit pentru aceeași tranzacție în două state diferite. Aici intervine procedura de acord reciproc, care pune statele la aceeași masă cu contribuabilul. Cum un stat poate avea un interes financiar mai mare decât celălalt, contribuabilul își poate găsi, astfel, un partener, care să îl sprijine în litigiul internațional.

În viitor, OECD își propune să vină și mai mult în sprijinul companiilor și să pună un accent și mai mare pe utilizarea acestor proceduri – dovadă și Instrumentul Multilateral pentru Modificarea Tratatelor de Evitare a Dublei Impuneri.

Pentru a produce efectele dorite pentru părțile implicate, companii și jurisdicții, această procedură trebuie să funcționeze cât mai eficient.

Dacă analizăm datele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), România încă mai are de lucru la eficientizarea soluționării procedurii de acord reciproc. Din șapte acorduri închise în anul 2019 în România, două s-au închis prin respingerea accesului la procedură, unul prin retragerea contribuabilului, iar altul a fost rezolvat intern (unilateral). Restul de trei acorduri soluționate, care vizau prețurile de transfer, nu au eliminat total dubla impunere. Prin urmare, din cele șapte acorduri, niciunul nu a reușit să elimine dubla impunere. În schimb, vecinii noștri, Polonia și Bulgaria, au avut mai multe cazuri rezolvate prin acord bilateral de eliminare completă a dublei impozitări.

În plus, dacă privim statistica OECD îndeaproape, constatăm că, per total, numărul de cazuri intrate în procedura de acord amiabil a crescut până la 2.700 în 2019, într-un ritm destul de accelerat, de aproximativ șapte proceduri inițiate în fiecare zi. De altfel, numărul cazurilor MAP aproape s-a dublat din 2016 și se așteaptă ca această tendință să continue, în ciuda crizei sanitare.

La nivel global, s-a înregistrat și o creștere a numărului de spețe soluționate – cu 70% mai multe în 2019 decât în 2016. În sfera prețurilor de transfer, autoritățile și-au mărit capacitatea de soluționare a procedurii de acord amiabil, închizând în 2019 cu 50% mai multe proceduri amiabile decât în 2016.

OECD mai spune că aproximativ 85% din MAP-urile încheiate pentru cazurile de prețuri de transfer în 2019 au rezolvat complet problema (comparativ cu 80% în 2018), iar timpul de soluționare a acestora a scăzut și el, până la o medie de 25 de luni.

În concluzie, ce ar fi de făcut? Tehnic, avem de recuperat atât decalajul privind rata de proceduri soluționate (de la 10,2% la 33,7 % media UE), cât și pe cel privind intervalul de timp în care se realizează soluționarea procedurilor (de la 86 de luni în Romania la 25 de luni, media OECD).

Dar, pentru a atinge acest nivel, este esențială implicarea autorităților fiscale din România în eficientizarea acestui proces și în derularea unui dialog cu alte state pe tema procedurii de acord reciproc.

Acest demers este important pentru buget (doar anul trecut, Fiscul a stabilit suplimentar în sarcina contribuabililor verificați, prin majorarea bazei impozabile, peste 166 de milioane de euro), pentru poziționarea noastră în raport cu alte state, dar, mai ales, pentru a da încredere companiilor, contribuabililor, că se pot obține rezultate reale și în România.

 Autor: Miruna Enache, Partener, Asistență fiscală și juridică, EY România

La cinci ani de la introducerea grupului fiscal de TVA, România face pasul următor în domeniul consolidării fiscale. Societățile parte din același grup, care îndeplinesc anumite condiții, vor putea să compenseze pozițiile de profit cu cele de pierdere fiscală și să datoreze, astfel, impozit, doar pe profitul consolidat al grupului. Această măsură, care va permite recuperarea pierderilor fiscale în timp real, prin compensarea cu profitul realizat de alte entități din același grup, a primit săptămâna trecută aprobarea Camerei Deputaților, alături de întreg pachetul de reglementări ce modifică Codul Fiscal.

Condiții de aplicare. Pentru a putea aplica consolidarea, conform noului Cod, societățile trebuie să facă parte dintr-un grup (condiția minimă este de deținere drept de vot sau participație la capital de 75% pentru o perioadă neîntrerupta de un an, anterioară începerii perioadei de consolidare fiscală); să fie plătitori doar de impozit pe profit; să nu facă parte dintr-un alt grup fiscal în domeniul impozitului pe profit și să nu se afle în dizolvare/lichidare.

Perioada de aplicare a sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit este de 5 ani fiscali, iar sistemul este opțional.

Dacă optează pentru consolidare, fiecare membru al grupului fiscal va determina individual rezultatul fiscal, în vreme ce rezultatul fiscal consolidat al grupului se va calcula trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal. Definitivarea și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează de persoana juridică care a fost desemnată responsabilă până la termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit.

Fiecare membru al grupului fiscal are obligația să întocmească dosarul prețurilor de transfer care va cuprinde atât tranzacțiile desfășurate cu membrii grupului fiscal, cât și cele realizate cu entitățile afiliate din afara grupului fiscal.

Fiecare membru al grupului trebuie să se supună controlului fiscal competent și să răspundă și separat, și în solidar, pentru plata impozitului pe profit datorat de grupul fiscal pentru perioada cât aparține respectivului grup fiscal.

Avantaje și dezavantaje. Principalul avantaj privește fluxul de numerar: se poate recupera la nivel de grup pierderea fiscală înregistrată de anumiți membri ai grupului, ceea ce determină o diminuare a sumei de impozit plătite efectiv la nivelul grupului, fără să mai fie necesare alte operațiuni costisitoare.

Un alt avantaj ar fi de ordin practic: de plata și declararea impozitul pe profit pentru grup se va ocupa o singură persoană juridică desemnată.

Între dezavantaje, am numi riscul ieșirii din grupul fiscal al unui membru sau desființarea grupului fiscal înainte să se împlinească perioada minimă de 5 ani. Acest eveniment ar determina obligația de recalculare a impozitului pe profit la nivelul membrului respectiv și al grupului fiscal pentru perioada în care s-a aplicat sistemul de consolidare, cu stabilirea de dobânzi și penalități de întârziere aferente.

Un alt dezavantaj ar veni din faptul că pierderea fiscală înregistrată de un membru al grupului, înainte de perioada aplicării sistemului, nu poate fi recuperată decât din rezultatul fiscal al acelui membru. Se poate recupera din rezultatul fiscal consolidat al grupului doar pierderea înregistrată în perioada aplicării sistemului de consolidare fiscală. De asemenea, în cazul desființării grupului fiscal după perioada minimă de 5 ani, doar persoana juridică desemnată poate recupera pierderea fiscală înregistrată și nerecuperată în perioada consolidării fiscale a întregului grup.

În concluzie, introducerea în legislație a acestui mecanism fiscal necesar răspunde unei îndelungi așteptări a mediului de afaceri din România. Deși noua măsură adoptată generează doar o consolidare parțială, pentru că nu include determinarea poziției fiscale consolidate (nu elimină efectul fiscal al tranzacțiilor intra-grup), prin introducerea noului concept în legislația națională, se reduc dezavantajele competitive ale grupurilor de persoane juridice române în fața grupurilor stabilite în statele ce oferă posibilitatea consolidării. Așa cum arată și nota de fundamentare a proiectului, este stimulată crearea și dezvoltarea de holdinguri românești, atrăgând investițiile străine în România. În plus, sunt reduse costurile afacerilor românești, se reduc impedimentele stabilirii celor mai eficiente structuri de afaceri și se îmbunătățește integritatea sistemului fiscal.

Consolidarea este un mecanism fiscal comun și pentru alte state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Austria, Olanda, Cipru, Luxemburg, Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia.