Conform studiului local derulat de EY, România are toate atuurile să se poziționeze în momentul de față și în contextul economic actual ca prim facilitator în materie de lanțuri de aprovizionare între Europa de Vest și cea de Est.

Un procent de 74% dintre participanții la acest studiu consideră că România poate să devină un prim furnizor în materie de lanțuri de aprovizionare între Europa de Vest și Europa de Est. Doar un procent de 14% dintre aceștia sunt de părere că România nu are forță să câștige acest statut, iar 12% au declarat că nu știu ce să spună despre acest aspect. Dintre respondenții care consideră că România va juca un rol primordial în asigurarea tranziției dintre Europa de Est și cea de Vest, cei mai mulți provin din domeniul IT & software – 73%, din sectorul comerțului – 67% și din industria de automobile – 67%.

Rețelele lanțurilor de aprovizionare din România au capacitatea să acopere golurile lăsate în Estul Europei de războiul din Ucraina. În acest sens, 59% dintre respondenți consideră că acestea au capacitatea să suplimenteze cererea afectată de conflictul din Ucraina. Industriile care prezintă cei mai mulți respondenți sunt similare cu cele prezentate anterior, și anume, IT & Software (63%), comerț (47%) și automobile (67%). În schimb, 25% dintre respondenți sunt neutri în ceea ce privește această chestiune, iar 16% consideră că puterea rețelelor lanțurilor de aprovizionare din România este scăzută, când vine vorba de a susține cererea afectată de conflict.

Cea mai bună soluție indicată pentru a spori atragerea de noi investiții străine în activitatea lanțurilor de aprovizionare pe fondul războiului ar fi investițiile în infrastructură – 61%, a doua cea mai aleasă variantă fiind investițiile în domeniul tehnologiei și inovației – 53%, urmată de oferirea de beneficii fiscale companiilor care aleg să relocheze lanțurile de aprovizionare în România – 51%. Ultimele două cel mai puțin selectate variante sunt întărirea puterii financiare a pieței interne din România 46% și politici mai sustenabile în vederea decarbonării lanțurilor de aprovizionare pe viitor – 35%.

Mediul de afaceri din România – rezilient în fața mișcărilor macro din regiune

Executivii intervievați în cadrul chestionarului lansat de EY România au menționat că organizațiile din care fac parte sau pe care le conduc plănuiesc să modifice strategia de business cu privire la producția și furnizarea produselor lor – 56%. Un procent de 32% au spus că nu vor exista schimbări în materie de model de business, iar 12% că nu cunosc detalii despre acest aspect.

Cei mai mulți dintre respondenții chestionarului văd viitorul lanțurilor de aprovizionare din compania lor asociat cu acoperirea unor categorii noi de clienți – 45%. Decarbonizarea lanțurilor de aprovizionare începe să figureze din ce în ce mai mult pe agenda executivilor din România. Astfel, 41% dintre respondenți asociază viitorul aprovizionării cu investiții în sfera economiei sustenabile, iar 34% cu investiții în activități din sfera economiei circulare. De asemenea, una dintre variantele cele mai alese de către respondenți a fost reducerea dependenței față de furnizori de materii prime globali și tranziția către furnizori regionali – 43%.

În ultimii ani, ca urmare a crizei sanitare și a conflictului care a izbucnit în Ucraina, companiile s-au confruntat mai întâi cu o sistare a lanțurilor de aprovizionare, urmată de o forțare a companiilor de a-și reloca operațiunile mai aproape de piețele lor de origine sau de clienții acestora.

Reorganizarea lanțurilor de aprovizionare din perioada pandemiei a forțat companiile să renunțe la ideea de a modifica structura acestora din cauza costurilor, însă rămâne de văzut dacă acest scenariu se va repeta și în prezent în contextul războiului din Ucraina. Situația actuală este diferită tocmai pentru că firmele vor fi obligate să caute alternative la aprovizionarea cu componente și materiale din Rusia. Multe fabrici care operează în vestul Ucrainei au avut producția perturbată, iar în acest caz companiile trebuie să caute alte soluții dacă războiul persistă.

Totodată, războiul a afectat prețurile la energie și, astfel, transportul materialelor și componentelor din Asia a început să erodeze competitivitatea costurilor din regiune. Implicit, apare problema sustenabilității, iar presiunea cu privire la decarbonizarea lanțurilor de aprovizionare face ca aprovizionarea locală să fie mai convingătoare.

Studiul de atractivitate european EY ne-a arătat că în momentul izbucnirii războiului din Ucraina 30% dintre executivii intervievați doreau să își reducă dependența de o singură țară. La întrebarea în ce măsură relocarea și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare în contextul geopolitic actual ar spori numărul de investiții la nivel european, 46% dintre respondenți au menționat că într-o mare măsură, 28% că într-o foarte mare măsură, 18% au fost de părere că nu va exista o creștere a investițiilor, pe când doar 8% au considerat că doar într-o foarte mică măsură.

Iulia Bratu, Partener, Head of Lead Advisory, EY România: „În contextul geopolitic actual de crize suprapuse, numeroase companii producătoare și-au închis facilitățile de producție din Ucraina și Rusia, decalajul din producție reflectându-se în creșterea prețurilor. În încercarea de a acoperi acest gol în lanțurile de aprovizionare, credem că acești producători vor căuta să se relocheze în regiunea noastră prin investiții brownfield, achiziții de producții existente sau chiar greenfield. Rezultatele studiului actual confirmă faptul că România este una dintre zonele cele mai atrăgătoare în această privință. Poziția geografică joacă un rol important în modelarea acestui fenomen, adăugându-se indicatorilor economici pozitivi care sunt considerați de obicei”.

Autor: Viorel Sbora, Transfer Pricing & DAC6 Partner, ATIPIC Solutions

Chiar dacă, în această perioadă, toți suntem ocupați cu raportări precum SAF-T, E-factura, E-transport, toamna ne-a mai adus pe cap și inspectorii fiscali (în principal la marii contribuabili), așa cum ANAF anunța cu surle și trâmbițe în primăvară.

Un posibil factor favorizator pentru revenirea la normal a activității de inspecție fiscală ar putea fi reluarea accesului la baza de date Orbis/TP Catalyst după aproape 2 ani în care literalmente autoritatea fiscală a avut suspendată licența.

Profit de ocazie pentru a reaminti că marii contribuabili au obligativitatea de a furniza dosarul prețurilor de transfer în maximum 10 zile de la solicitarea de către autoritățile fiscale, iar contribuabilii mici și mijlocii pot primi un termen între 31 și 90 de zile pentru pregătirea dosarului prețurilor de transfer.

În plus, prezint mai jos și câteva dintre modificările/noutățile cu impact în domeniile prețurilor de transfer, inspecțiilor de prețuri de transfer și fiscalității internaționale.

I. Ajustări de prețuri de transfer de doar 580 milioane RON în primul semestru al anului 2022

Conform unui raport de activitate publicat de ANAF, s-au efectuat ajustări de prețuri de transfer de peste 580 milioane RON în primul semestru al anului 2022 (relativ puțin, dacă ne raportăm la ajustări anuale de 2 miliarde RON raportate în anii precedenți).

II. Raportul pentru fiecare țară (CbCR) în parte va trebui făcut public începând cu 2023 

Companiile care depun raportul CbCR (formularul R404) și fac parte din grupuri multinaționale cu cifra de afaceri consolidată peste 750 milioane EUR vor trebui să facă public, din 2023, raportul pentru fiecare țară în parte (Country by Country Reporting sau CbCR) similar modului în care companiile listate publică situațiile financiare.

Reamintesc că România este o semnatară non-reciprocă a acordului de schimb de rapoarte CbCR, iar consecința directă este că orice grup care are compania-mamă în afara UE trebuie să depună raportul CbCR și în România sau într-unul dintre statele membre UE.

III. S-au publicat anumite criterii utilizate în analiza de risc fiscal a contribuabililor

Cu ajutorul celor 21 de criterii nou prevăzute în legislație, contribuabilii pot anticipa mai usor gradul de risc fiscal.

Noi, la ATIPIC Solutions, am dezvoltat în trecut un manual în care aveam deja prezentate o mare parte dintre aceste criterii.

Acum evaluăm posibilitatea de a dezvolta acest manual prin includerea unui număr și mai mare de criterii și cu exemple practice. Înainte de a ne apuca de treabă însă, aș dori să știu dacă pe dumneavoastră vă ajută un astfel de manual, motiv pentru care vă invit să completați acest formular: https://forms.office.com/r/b3k2py72a4.

IV. De acum se poate contesta rezultatul inspecției Antifraudă 

Se va putea dispune refacerea controlului Antifraudă în funcție de concluziile analizării punctului de vedere, principiul de funcționare fiind similar contestațiilor fiscale.

V. Alte noutăți din perioada mai – noiembrie 2022 

Pentru mai multe noutăți relevante, vă invit să parcurgeți sumarul executiv, care cuprinde alte noutăți din perioada august – octombrie 2022, respectiv alte noutăți din perioada mai – iulie 2022.

Gabriel Biriș, avocat, Partener al Biriș Goran SPARL

Sunt convins că mulți sunt tentați să răspundă simplu: inflația este rezultatul crizei energetice generate de „operațiunea specială” a Rusiei în Ucraina. Războiul este, evident, una dintre cauze, dar, așa cum voi explica în cele ce urmează, nicidecum singura.

Să dăm timpul puțin înapoi, până în 2018, an în care România era deja la limita deficitului bugetar de 3% din PIB, limită depășită în anul 2019, când împotriva României s-a declanșat și procedura de deficit excesiv. Parlamentul a aprobat o serie de modificări la Legea pensiilor (Legea nr. 221/2018), modificări care urmau să crească cheltuielile cu pensiile de la 60 la 140 miliarde de lei, în numai patru ani. Cum pentru creșterea de 80 miliarde de lei (+150%) nu era prevăzută nicio sursă de finanțare, atrăgeam atunci atenția că o astfel de creștere este complet nesustenabilă și că singura metodă de echilibrare a bugetului va fi ajustarea obligației asumate prin (hiper)inflație. A venit!

Tot în anul 2018 am avut și două legi cu privire la supraimpozitarea producției de gaze.

Prima, Legea nr. 73/2018, a aprobat Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 și a introdus un prag suplimentar de impozitare de 80% pentru veniturile obținute de producătorii de gaz (în principal Romgaz și Petrom) asupra veniturilor ce depășeau 85 lei/MWh, eliminând și posibilitatea de a deduce investițiile din baza de calcul al acestuia. Rezultatul: din anul 2018 până în anul 2022, în lipsa investițiilor (ce nu mai puteau fi făcute din cauza lipsei ROI), producția de gaze naturale onshore și-a accentuat declinul natural și a scăzut cu aproximativ 20%, evident, în favoarea Gazprom, care și-a crescut cota de piață de la sub 5% la peste 20%…

Cea de-a doua, Legea nr. 256/2018 (cunoscută sub numele de „Legea Offshore”), a introdus un impozit suplimentar între 15% și 70% pentru veniturile ce urmau a fi obținute de către titularii acordurilor petroliere din Marea Neagra (BSOG, Exxon/Petrom), abrogând clauza de stabilitate prin care statul român garanta acestor investitori că nu va introduce impozite noi sau nu va majora impozitele existente (O.U.G. nr. 160/1999). BSOG a luat totuși decizia de a investi în exploatare și deja scoate cam un miliard mc/an, zăcământul principal (Neptun) cu o capacitate de cel puțin 10 ori mai mare rămânând încă fără decizie de a investi în exploatare, ceea ce face ca gazul să rămână pe fundul Mării Negre încă cel puțin cinci ani. Mai mult, Exxon s-a retras, Romgaz plătind pentru preluarea participației peste un miliard de dolari.

După cum se vede, decidenții politici de atunci au hotărât că România nu are nevoie de gazul românesc și nici de redevențele pe care acesta le putea aduce…

Ulterior, a venit criza din anul 2020, când guvernele au reacționat dur la pandemie, prin lockdown-uri pe care puțini dintre noi le vedeau posibile vreodată. Economia a intrat în „survival mode”, oamenii au fost, cu unele excepții, pur și simplu consemnați la domiciliu. Guvernele au tipărit munți de bani pentru a plăti sumele acordate cu generozitate companiilor și angajaților, masa monetară a explodat. Când anul 2021 a adus scăderea presiunii induse de pandemie, oamenii s-au reapucat să consume, să călătorească, să cumpere și altceva decât cele strict necesare, cererea a explodat. Imediat am „descoperit” însă că lanțurile de producție și transport fuseseră grav afectate de lockdown. Ceea ce, evident, a dus la explozia prețurilor.

Între timp, Putin a aflat că poate extrem de ușor șantaja și manipula Vestul autosuficient și foarte verde umblând la robinetul conductelor cu gaz, de care Vestul ajunsese extrem de dependent. Asta a și făcut: a redus volumele livrate. Acest fapt a generat explozia prețului la gaz, furnizând-i sumele cu care să-și finanțeze „operațiunea speciala” din Ucraina, începută în februarie 2022, creștere ce a adus alte scumpiri, amplificate și de decizii greu de înțeles, precum cea a Germaniei de a-și închide centralele nucleare sau de alinierea prețului energiei electrice la prețul energiei cele mai scumpe…

Mană cerească pentru politicienii noștri, atât pentru cei de la București, cât și pentru cei de la Bruxelles: războiul le-a oferit scuza perfectă pentru greșelile trecutului recent, vinovați pentru toate relele, inclusiv pentru inflație, devenind exclusiv Putin și Rusia lui!

Ce au făcut guvernanții noștri?! S-au urcat pur și simplu pe „val” și l-au folosit în modul cel mai cinic cu putință, în propriul interes. Avea Guvernul nostru nevoie de inflație? Evident, așa cum atrăgeam atenția încă din anul 2018, fără inflație era imposibil să ajusteze deficitul, ajustare fără de care inclusiv fondurile UE pot fi blocate. Inflația acționează în favoarea Guvernului din două direcții: crește veniturile din TVA și depreciază valoarea obligațiilor asumate (pensii, salarii etc). Iar inflația este puternic alimentată de creșterea prețurilor la gaze și la energie electrică, fără de care nimic nu se produce, nimic nu se mișcă.

La începutul lui februarie 2022 (înainte de război) am calculat și arătat că statul este principalul beneficiar al creșterii prețului la gaze, nici mai mult nici mai puțin de 95% din întreaga creștere de preț ajungând, prin intermediul redevențelor, al impozitului suplimentar, al impozitului pe profit și al dividendelor, în propria vistierie. 95 %!!! Mai nou, aproximativ același procent este colectat și din creșterile de preț la energie electrică, din aprilie 2022 guvernul instituind și un impozit de 80% pentru producătorii de energie electrică, prin O.U.G. nr. 27/2022. Să nu uităm și că principalii producători de gaz și energie electrică sunt, în mare parte, deținuți tot de stat…

Din grija pentru cetățenii săi, statul a plafonat prețul la gaze și la energie electrică atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru companii, promițând furnizorilor compensarea diferenței dintre prețul pieței și prețul compensat. Cât? Pentru 6 luni, oricât! Ce a făcut „prețul pieței”? Evident, a urcat la cer, alimentând încă și mai mult inflația. Până când să vină sumele promise de stat, furnizorii s-au împrumutat de la bănci ca să poată plăti traderilor „prețul pieței”. Traderii, pe care tot onor statul a uitat să-i impoziteze, și-au încasat miliardele de la furnizori, care le-au luat de la bănci, care acum așteaptă ca statul să plătească furnizorilor nici nu se știe cât… By the way, statul a încasat, numai pe primele 9 luni, vreo 30 miliarde de lei suplimentar din redevențele și impozitele pe gaze, energie electrică și TVA (pe inflație), fără să și plătească furnizorilor ce le datora (câteva zeci de miliarde, nu știm încă exact cât). Bani pe care nici nu i-a pus deoparte, deficitul pe primele 9 luni fiind de 41,7 miliarde de lei, cu doar 2,5 miliarde de lei sub deficitul bugetat (deși, cum spuneam, încasările suplimentare din inflație se apropie de 30 miliarde de lei)…

Să recapitulăm:

• statul a descurajat și descurajează, prin supraimpozitare, investițiile în creșterea producției de gaze și energie electrică;
• statul este, de departe, marele câștigător al prețurilor la gaze și energie electrică, prin impozitare directă și dividende;
• statul încasează sume consistente și din TVA suplimentar, ca urmare a creșterii prețurilor pentru cetățeni (atât la energie, cât și la restul);
• statul câștigă și din inflație, pentru că își reduce obligațiile asumate la pensii și salariile bugetarilor.

Ce credeți că va rezulta din acest imens conflict de interese în care statul nostru a intrat cu proprii săi cetățeni? În niciun caz ceva bun pentru noi…

Sună a apocalipsă? Nicidecum, trebuie doar să înțelegem ce (ni) se întâmplă ca să ne putem pregăti pentru ce va veni.