Legea nr. 261/2023 care introduce cota de 5% pentru lemnul de foc, panourile fotovoltaice și sistemele de încălzire, excelează prin ambiguitate și contradicții cu Directiva de TVA însăși.

Pe scurt, legea extinde nepermis lista bunurilor pentru care urmează a se aplica mai sus menționata cotă redusă de taxă și trădează deficiențe mari în ceea ce privește capacitatea legiuitorului de a anticipa problemele de implementare.

Procesul legislativ – de la Senat la Camera Deputaților și apoi la promulgare – a implicat în mod continuu amendamente, astfel încât forma inițială a legii este de nerecunoscut – raportată la intenției exprimată în propunerea inițială.

Anexa III a Directivei TVA, punctul 22, dă dreptul statelor membre de a aplica o cotă redusă de taxă pentru ”livrarea și instalarea de sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficiență care se încadrează în valorile de referință pentru emisiile de PM stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1189 al Comisiei”.

În forma actuală a Legii 216/2023 sunt incluse și pompele de căldură – aparent fără a fi condiționate a îndeplini condițiile de emisii scăzute și de maximă eficiență. Pentru o interpretare în acord cu Directiva de TVA, recomandăm contribuabililor să aplice cota redusă doar pentru astfel de pompe de căldură, fiind cunoscute situații în care legiuitorul român nuanțează ulterior textul legii – prin norme, circulare etc – cu efect retroactiv.

O altă problemă este legată de tușa absolut originală a legiuitorului român de a transpune condiționarea impusă de Directivă ca utilizarea dispozitivelor achiziționate cu o cotă redusă de taxă pentru să se facă exclusiv pentru locuințe și pentru clădirile administrației publice (inclusiv spitale, …)..

Legea 216 pare că permite aplicarea cotei de 5% și pentru dispozitivele ce urmează a fi ”revândute” de către dezvoltatorii imobiliari, cu toate că acestea ar fi incluse în livrarea bunurilor imobile în ansamblul lor, operațiune care are un tratament fiscal distinct (5% sau 19%), de la care nu se poate deroga.

Ultima și cea mai gravă dintre problemele legii 216 constă în dificultatea implementării acesteia, din perspectiva declarațiilor pe proprie răspundere la care i-a obligat pe cumpărători.

Atât de mult s-au modificat în număr și în conținut anexele legii 216 pe drumul de la Senat la Camera Deputaților și apoi la Președinte, încât în Monitorul Oficial legea s-a publicat fără anexe!

La o zi distanță, printr-o rectificare, au apărut și anexele, una destinată persoanelor juridice care achiziționează panouri fotovoltaice dispozitive de înaltă eficiență și una destinată persoanelor fizice care achiziționează aceleași bunuri, însă în alte scopuri decât pentru locuințe. Anexa necesară persoanelor fizice care achiziționează rumegușuri, deșeuri și resturi de lemn neaglomerate, a dispărut complet – dar sunt convinsă că acestea vor fi foarte încântate când li se va solicita o compunere liberă pe această temă, de către comerciantul care le vinde lemnul de foc.

Din păcate, îmi este evident că, eșuând a redacta un text clar de lege, legiuitorul român, cu toate comitetele și comițiile sale de specialitate, este departe de a-și imagina cât de dificil le va fi comercianților de a colecta declarații pe proprie răspundere de la cumpărători, de a le arhiva și de a avea dovada credibilă a faptului că dispozitivele tocmai vândute sunt în mod real utilizate pentru reparații, locuințe, etc.

Nu mai vorbim despre faptul că de multe ori cei care cumpărără echipamentele sunt prestatorii de servicii contractați și nu proprietarii locuinței, care vor fi ori reticenți să semneze așa ceva ori nepăsători, motiv pentru care vor oferi informații aproximative.

Nu în ultimul rând, cum ar putea o inspecție fiscală să verifice corectitudinea aplicării cotei reduse? Probabil că resursa din ce în ce mai puțin numeroasă a organelor de inspecție se vor duce în controale la fața locului la case și condominii să identifice dacă, cu ani în urmă, un anume panou fotovoltaic sau pompă de căldură a fost achiziționat în mod corect cu 5%.

În realitate, clienții vor da declarațiile pe proprie răspundere cele mai favorabile lor, iar comercianții vor face față unei birocrații știute a fi inutilă.

Vom face o analiză aparte despre dilemele dezvoltatorilor imobiliari – acolo lipsa de înțelegere a legiuitorului nostru față de drept în general și nu doar față de dreptul fiscal, este de-a dreptul caragialească.panouri

Autori:

• Diana Lupu, Partener, Global Compliance and Reporting, EY România
• Ana-Maria Niţu, Senior Manager, Global Compliance and Reporting, EY România

Ordinul 1730/2023 pentru reglementarea unor aspecte contabile care a intrat în vigoare începând cu 21 iunie 2023 modifică şi completează Ordinul 2048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici în vigoare deja de la începutul acestui an.

• Obligaţiile de raportare ale filialelor mijlocii şi mari

O importantă clarificare adusă de Ordinul 1730/2023 o reprezintă excluderea obligaţiilor de raportare pentru filialele mijlocii şi mari care sunt controlate de către o societate-mamă finală dintr-un stat membru al UE. Anterior introducerii noilor modificări aduse de Ordinul 1730/2023, în baza prevederilor Ordinului 2048/2022, obligativitatea de raportare revenea tuturor filialelor mijlocii şi mari, indiferent de statul societăţii-mamă (stat membru UE, stat terţ/din afara UE). Prin urmare, obligaţiile de raportare vor fi aplicabile doar entităților din România controlate de o societate-mamă finală situată într-un stat terț.

În ceea ce priveşte obligaţiile filialelor mijlocii şi mari, controlate de către o societate-mamă finală situată într-un stat terţ, un element de clarificare este adus prin posibilitatea îndeplinirii obligaţiei de publicare de către oricare entitate afiliată din cadrul grupului. Astfel, se clarifică faptul că în situaţia în care societatea-mamă finală situată într-un stat terţ are mai multe filiale mijlocii şi mari pe teritoriul României care aplică aceleaşi reglementări contabile, obligaţia de publicare poate rămâne la oricare dintre acestea. În cazul în care un grup are mai multe entități afiliate în România care îndeplinesc condiţiile de publicare şi care aplică reglementări contabile românești diferite, cel puțin o entitate afiliată din cadrul grupului care intră în domeniul de aplicare al fiecărei reglementări contabile specifice trebuie să publice raportul privind informaţiile referitoare la impozitul pe profit.

• Care va fi primul an de raportare?

Următoarele completări au fost introduse pentru a identifica cu uşurinţă primul an de raportare, atât în cazul entităţilor care fac parte din grupuri al căror an financiar este anul calendaristic, cât şi al entităţilor care fac parte din grupuri al căror an financiar este diferit de anul calendaristic. Astfel:

1. pentru o societate-mamă finală al cărei exercițiu financiar coincide cu anul calendaristic, primul an de raportare corespunde exercițiului financiar al anului 2023, iar termenul de publicare al raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este 31 decembrie 2024. Pentru a determina dacă societatea-mamă are obligația de raportare în anul 2023, aceasta determină dacă depăşeşte cuantumul veniturilor consolidate atât în anul 2022, cât și în anul 2023, fiind obligată să întocmească raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru anul 2023 dacă este depăşit cuantumul veniturilor consolidate în ambele exerciții;
2. pentru o societate-mamă finală al cărei exercițiu financiar diferă de anul calendaristic, corespunde de exemplu perioadei 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024, primul an de raportare este perioada încheiată la 31 martie 2024, iar termenul de publicare al raportului privind informațiile referitoare la impozitul pe profit este 31 martie 2025. Pentru a determina dacă societatea-mamă are obligația de raportare în primul an de aplicare a prevederilor acestui ordin, aceasta determină dacă depăşeşte cuantumul veniturilor consolidate atât în exercițiul financiar încheiat la data de 31 martie 2023, cât și în exercițiul financiar încheiat la data de 31 martie 2024. Şi în acest caz, societatea-mamă va fi obligată să întocmească raportul privind informațiile referitoare la impozitul pe profit pentru anul încheiat la 31 martie 2024 dacă este depăşit cuantumul veniturilor consolidate în ambele exerciții.

O clarificare importantă, pentru o situaţie deseori întalnită în practică, este relevantă pentru filialele raportoare al căror exerciţiu financiar este diferit de cel al societăţii-mamă finale. În astfel de situaţii, filiala îşi îndeplineşte obligaţiile de raportare pe baza unui raport care să corespundă exerciţiului financiar al societăţii-mamă finale, şi nu în baza unui raport care să corespundă propriului exerciţiu financiar.

• Conţinutul raportului – completări aduse

Au fost introduse mai multe prevederi, după cum urmează:

1. în cazul în care cadrul de raportare financiară aplicabil la întocmirea situațiilor financiare anuale nu definește indicatorul cifră de afaceri netă, veniturile care trebuie prezentate conform acestei secțiuni corespund veniturilor, astfel cum sunt acestea definite de IFRS-uri/cadrul de raportare financiară pe baza căruia se întocmesc situațiile financiare anuale, cu excepția ajustărilor de valoare și a dividendelor primite de la entități afiliate;
2. pentru a se evita raportarea de mai multe ori a sumei câștigurilor acumulate, suma câștigurilor acumulate ale unei entități care a deschis sucursala trebuie atribuită jurisdicției fiscale în care își are sediul acea entitate. Jurisdicția respectivă poate fi situată în UE sau într-o țară terță. Prevederile acestui alineat se aplică indiferent dacă sucursalele sunt deschise într-unul sau mai multe state membre;
3. în cazul în care activitățile mai multor entități afiliate pot face obiectul obligației de a plăti impozit pe profit în cadrul unei singure jurisdicții fiscale, informațiile atribuite jurisdicției fiscale respective reprezintă suma informațiilor referitoare la astfel de activități ale fiecărei entități afiliate și ale sucursalelor lor în jurisdicția fiscală respectivă. În aplicarea acestor prevederi, dacă mai multe entități afiliate generează rezultat impozabil pe un teritoriu căruia îi corespunde un singur regim fiscal, informația raportată se determină prin agregarea informațiilor corespunzătoare tuturor entităților afiliate și sucursalelor supuse acelui regim fiscal;
4. nicio informație privind o anumită activitate nu este atribuită simultan mai multor jurisdicții fiscale. În înțelesul acestei prevederi, la stabilirea unei anumite activități este avut în vedere locul de unde este condusă respectiva activitate. Deoarece informațiile referitoare la venituri se referă la operațiunile unei entități stabilite pe teritoriul unei țări, subiect al unui singur regim fiscal, acestea sunt atribuibile numai acelui regim fiscal;
5. atunci când o entitate care a omis prezentarea de informații reia prezentarea acestora în cadrul perioadei de cinci ani, raportul publicat va cuprinde informații corespunzătoare exercițiului financiar curent și exercițiilor financiare anterioare pentru care nu a publicat informații.

• De reţinut

Ordinul 1730 prevede că „entitățile UE” se referă la entitățile înregistrate în Spațiul Economic European, iar entitățile stabilite într-o țară a Spațiului Economic European vor fi considerate ca având sediul într-un stat membru și nu într-o țară terță. Rapoartele publice CbC vor prezenta informații la nivelul statelor din Spațiul Economic European.

În vederea raportării informaţiilor referitoare la impozitul pe profit, se va utiliza formatul stabilit de Comisia Europeană, potrivit Directivei 2013/34/UE. Rămâne de văzut în ce măsură formatul de raportare va fi disponibil în timp util, având în vedere primul termen de raportare pentru anul 2023, respectiv până cel târziu 31 decembrie 2024 şi faptul că adoptarea de către Comisie a modelului și a formatului electronic este planificată în trimestrul al treilea al anului 2024.