Un procent de 97% dintre organizații la nivel global își revizuiesc modelele operaționale fiscale și financiare din cauza unor factori precum resursele din piaţa forţei de muncă, tehnologia, ritmul legislativ și costurile – arată sondajul pe teme financiar-fiscale derulat de EY la nivel internațional în sectorul serviciilor financiare – „EY Tax and Finance Operations Survey” – TFO 2023.

Industria serviciilor financiare se confruntă, la nivel global, cu presiuni economice și provocări sporite în materie de reglementare, ceea ce duce la necesitatea unor acțiuni transformatoare în zona fiscală și financiară. Se adaugă, în contextul internațional, și concurența în domeniul serviciilor financiare venită din partea unor „nativi digital”, adesea mult mai agili în ceea ce privește modalitatea de operare în piață.

Apariția BEPS 2.0, dar și a altor aspecte noi de raportare fiscală în timp real către autoritățile fiscale, înseamnă că entitățile din domeniul financiar-bancar vor avea nevoie de sisteme solide, de o gestionare adecvată a datelor și de personal calificat în domeniul financiar-fiscal.

Pentru a putea concura în acest mediu competitiv, societățile din domeniul serviciilor financiare trebuie să inoveze continuu și să optimizeze atât modelul lor de operare, cât și produsele pe care le oferă clienților.

Conform sondajului derulat de EY, băncile fac eforturi mari de transformare – 38% dintre lideri afirmând că ajustările făcute nu au rezultate satisfăcătoare în raport cu indicatorii de performanță. Din această perspectivă, un număr mare de companii din sectorul financiar, care se află într-un stadiu timpuriu al procesului lor de transformare, vor suporta consecințele unei schimbări necruțătoare, dacă nu accelerează ritmul.

Ce aduce BEPS 2.0 pentru sectorul serviciilor financiare?

Băncile și celelalte companii din domeniul serviciilor financiare, societățile de asigurări și managementul activelor au nevoie de un plan pentru a adresa un domeniu-cheie pentru industria serviciilor financiare, Pilonul 2 al programului OCDE privind erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS 2.0). Peste 82% dintre respondenții se așteaptă la un impact moderat sau semnificativ ca urmare a punerii în aplicare a BEPS 2.0, ceea ce  înseamnă că pregătesc un plan de acțiune pentru a îndeplini cerințele și a evita controversele fiscale.

Sondajul arată că 66% dintre companiile din domeniul serviciilor financiare spun că cel mai mare obstacol care împiedică funcțiile fiscale și financiare să-și îndeplinească scopul și viziunea este incapacitatea de a executa un plan sustenabil pentru date și tehnologie.

Totodată, 51% dintre entitățile din sectorul serviciilor financiare spun că personalul lor din domeniul fiscal trebuie să își dezvolte competențele tehnice în domeniul datelor, proceselor și tehnologiei în următorii trei ani.

Găsirea echilibrului potrivit de talente pentru a face față tuturor provocărilor actuale (și viitoare) va implica recrutarea de noi talente, perfecționarea și recalificarea talentelor existente și analiza nevoilor de co-sourcing cu parteneri externi.

Riscul pe care îl reprezintă toate cele de mai sus este evidențiat de faptul că, de exemplu, 34% dintre respondenții din sectorul bancar au avut un incident fiscal operațional important sau foarte important în ultimele 12 luni (alături de 58% care au avut un incident oarecum important).

Ca o notă specifică, sectorul asigurărilor a cunoscut turbulențe în ultimii ani din mai multe motive, inclusiv schimbarea standardelor de contabilitate, ceea ce determină o complexitate suplimentară în acest sector în adoptarea BEPS 2.0. Sondajul EY arată faptul că doar 19% dintre companiile de asigurări au finalizat o evaluare a impactului atât în ceea ce privește modelarea ratei efective de impozitare, cât și cerințele privind datele.

De asemenea, volatilitatea pieței bursiere globale continuă să fie o temă dominantă în domeniul managementului activelor – instabilitatea geopolitică, inflația persistentă și creșterea ratei dobânzii sunt trei factori-cheie care creează presiuni. În acest context, 76% din companiile de management al activelor declară că nu au un plan sustenabil în ceea ce privește datele și tehnologia, procent în creștere (față de 39% cât a fost rezultatul din sondajul anului 2022).

Cu privire la BEPS 2.0, managerii de active au fost mai predispuși decât ceilalți jucători din industria financiară să spună că schimbările ar avea un impact „minim” asupra strategiilor lor de planificare fiscală și a deciziilor de afaceri (29%, comparativ cu 16% per ansamblu în sectorul de servicii financiare). Dar, percepția unui impact minim nu ar trebui să întârzie pregătirea pentru BEPS 2.0.

Co-sourcing-ul devine o opțiune atractivă

Sondajul EY TFO arată că entitățile din sectorul serviciilor financiare au înțeles necesitatea de a se transforma, 97% dintre acestea declarând că au ca prioritate schimbarea modelelor lor de operare fiscală și financiară. Acest procent este în creștere, față de 87% în 2022 și 82% în 2018.

Așadar, domeniul serviciilor financiare va trebui să ia în considerare echilibrul dintre utilizarea resurselor interne sau externe. Co-sourcing-ul ar putea juca un rol esențial în acest sens, 96% dintre respondenții din acest domeniu spunând că este mai probabil să apeleze la co-sourcing pentru anumite activități fiscale și financiare în următorii doi ani, în creștere de la 64% în 2020. Această schimbare este un indiciu al amplorii imense a efortului implicat în transformare și al faptului că entitățile din sectorul serviciilor financiare au ajuns la concluzia că, pur și simplu, nu pot gestiona totul la nivel intern (sau că nu are sens să facă acest lucru).

„Multe instituții financiare s-au confruntat cu rezultate sub așteptări în urma eforturilor lor de transformare, dar recunosc că acest efort trebuie fără îndoială să continue”, este de părere Andra Caşu, Partener, lider Impozite directe, EY România, şi lider Asistență fiscală pentru servicii financiare – EY CESA. Mai mult, “orice rezultate nesatisfăcătoare de transformare vor conduce în ultimă instanță la dispariția de pe piață, într-un mediu în care inovarea este un factor determinant și perpetuu. În tot acest context, în mod deloc neașteptat, co-sourcing-ul devine o potențială soluție, care să aducă o gură de aer proaspăt și să permită remodelarea funcției financiar-fiscale în ton cu cerințele extrem de mari pe care le aduce legislația fiscală și reglementările conexe globalizate”.

Această concluzie este perfect aplicabilă și în România, unde sectorul serviciilor financiare evoluează în mod continuu, se aliniază tendințelor globale și desigur, menține o abordare prudentă.

“În același timp, modernizarea sectorului financiar și atenția continuă la inovare, dar și transformare prin talent și tehnologie, rămân factorii-cheie pentru perioada în care ne aflăm”, a concluzionat Andra Caşu.

Luciana Rainov, Senior Associate Biriș Goran

În anul 2024, pe lângă numeroasele schimbări semnificative în materie fiscală aduse de legiuitorul român, schimbări ce pun la încercare capacitatea contribuabililor de a se adapta și reacționa într-un timp foarte scurt, au intrat în vigoare norme fiscale complexe având originea în inițiativele internaționale de uniformizare a legislației fiscale.

Astfel, pe 8 ianuarie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 431/2023, prin care este implementată în România Directiva 2022/2523 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni în Uniune.

Noile obligații în materie fiscală sunt introduse în contextul unei reforme fiscale internaționale coordonate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică OCDE, care a fost gândită pentru reducerea evaziunii fiscale și a planificărilor fiscale agresive, prin asigurarea unei rate minime globale a impozitului pe profit de 15%. Prin Directiva 2022/2523 se urmărește astfel implementarea măsurilor GloBE (Global Anti-Base Erosion) ale OCDE, cunoscute sub denumirea Pillar 2.

Noile prevederi au în vedere asigurarea unui nivel minim global de impozitare de 15% pentru grupurile naționale și multinaționale ale căror venituri anuale sunt cel puțin egale cu 750 milioane euro.

În România, legea care a implementat Directiva permite, practic, autorităților române să colecteze un impozit suplimentar de la marile companii naționale și multinaționale, în cazul în care cota efectivă de impozitare este mai mică de 15%.

Contribuabilii vizați

Noile dispoziții privind impozitul suplimentar vizează societățile care fac parte din grupuri multinaționale sau naționale de mari dimensiuni, grupuri care, în cel puțin două din patru exerciții financiare anterioare exercițiului financiar de referință, au înregistrat venituri anuale mai mari de 750 de milioane de euro.

De exemplu, pentru a determina dacă aceste reguli se aplică pentru anul 2024, vor fi analizate veniturile obținute la nivel de grup în 2020, 2021, 2022 și 2023, respectiv dacă veniturile grupului, în cel puțin doi dintre cei patru ani analizați, depășesc 750 de milioane de euro pe an.

În cazul în care rata efectivă de impozitare a profitului în anul de raportare este mai mică de 15%, aceste companii pot fi obligate să plătească o diferență de impozit până la acest prag.

Termene de raportare și plată

Legea se aplică pentru exercițiile financiare începând cu 31 decembrie 2023, iar pentru anul de tranziție – considerat primul exercițiu financiar în care un grup de întreprinderi multinaționale sau un grup național de mari dimensiuni intră sub incidența noii legi, grupurile de întreprinderi multinaționale sau naționale au un termen de 18 luni de la sfârșitul exercițiului financiar pentru a depune declarațiile aferente și plăti impozitul datorat.

În mod concret, pentru grupurile care trebuie să aplice noile reguli fiscale chiar din 2024, primul termen de raportare și plată va fi la 30 iunie 2026, urmând ca, pentru următoarele raportări și plăți, să se calculeze un termen de 15 luni de la finalul anului de referință.

Impozitul suplimentar. Regulile IIR și UTPR

Regulile de calcul pentru impozitul suplimentar sunt deosebit de complexe, legislația națională și europeană făcând trimitere pentru aplicarea dispozițiilor legale la documente ample emise de OCDE, ce cuprind explicații și exemple elaborate.

Principalele măsuri pentru impozitarea minimă efectivă a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni iau forma:

• unei reguli de includere a veniturilor (Income Inclusion Rule – IIR), conform căreia o societate-mamă a unui grup de întreprinderi multinaționale sau a unui grup național de mari dimensiuni este obligată să calculeze și să plătească partea sa alocabilă din impozitul suplimentar în ceea ce privește entitățile constitutive ale grupului care sunt impozitate la un nivel redus – regula se aplică de la 1 ianuarie 2024; și
• unei reguli a profiturilor subimpozitate (Undertaxed Payments Rule – UTPR), conform căreia o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaționale datorează un impozit care este înregistrat ca o cheltuială suplimentară egală cu partea sa din impozitul suplimentar care nu a fost percepută în temeiul IIR la nivelul societății-mamă pentru entitățile constitutive ale grupului care sunt impozitate la un nivel redus – regula se aplică de la 1 ianuarie 2025.

Cu titlu general, în vederea asigurării nivelului minim de impozitare trebuie parcurse mai multe etape:

• o primă etapă pentru aplicarea acestor măsuri privește determinarea cotei efective de impozitare la nivel de jurisdicție – această etapă presupune (i) determinarea profiturilor sau pierderilor calificate din fiecare jurisdicție; (ii) determinarea impozitelor acoperite de legislația în cauză și (iii) calculul cotei efective de impozitare, egală cu impozitele acoperite ajustate ale entităților constitutive din jurisdicție / profitul net calificat al entităților constitutive din jurisdicție;
• dacă această cotă efectivă de impozitare este inferioară pragului minim de 15%, se va calcula separat un impozit suplimentar la nivel de jurisdicție, cota suplimentară de impozit fiind determinată ca diferența dintre impozitul minim de 15% și cota efectivă de impozitare;
• într-o abordare simplificată, impozitul suplimentar la nivel de jurisdicție va fi determinat prin înmulțirea cotei suplimentare de impozit (15% – cota efectivă de impozitare) cu profitul excedentar la nivel de jurisdicție (profitul calificat minus profitul pentru activitățile cu substanță economică). La acest rezultat se adună impozitul suplimentar adițional și se scade impozitul suplimentar național.

Trebuie avut în vedere că pentru fiecare dintre elementele de calcul mai sus indicate, există reguli foarte complexe de determinare.

Obligația de plată impozitului suplimentar poate revenii societății-mamă din grup, pe regulile IIR, sau unei alte entități constitutive din grup, pe regulile UTPR, atunci când impozitul suplimentar nu a fost perceput la nivelul societății mamă pe regulile IIR.

Impozitul suplimentar național

Pentru a asigura că plata impozitelor suplimentare nu se realizează doar în jurisdicția societăților mamă ci se realizează la nivelul jurisdicțiilor subimpozitate, potrivit Directivei 2022/2523 statele pot opta să introducă un impozit suplimentar național. În acest sens, România a optat pentru introducerea impozitului suplimentar național.

Prin introducerea unei reguli de impozit național suplimentar, în cazul în care la nivelul jurisdicției impozitul efectiv este inferior impozitului minim de 15%, se va calcula și se va plăti la nivelul acestei jurisdicții un impozit suplimentar.

Astfel, în principiu, prin introducerea impozitului național suplimentar, plata impozitului suplimentar (asociată unei impozitări efective inferioare pragului minim în jurisdicția vizată) se realizează chiar în jurisdicția unde are loc impozitarea inferioară pragului minim și nu se mută la nivelul jurisdicției societății-mamă.

Deși în România apare improbabil să se datoreze impozitul suplimentar național, unde cota de impozit pe profit este de 16%, prin aplicarea a diferite credite și facilități fiscale, este posibil ca anumite entități să plătească un impozit efectiv mai mic de 15% și prin urmare să rezulte o obligație de plată a impozitului suplimentar național.

Precizăm finalmente că legea reglementează între alte și anumite excluderi de minimis precum și un regim de protecție tranzitoriu Country-by-Country Reporting (CbCR) care permite companiilor din România ca, în perioada 2024-2026, să poată declara impozit suplimentar zero, cu îndeplinirea anumitor condiții.

Concluzii

Noul cadru de impozitare, extrem de complex și tehnic, reprezintă un punct de cotitură pentru mediul de afaceri, obligând companiile să facă analize și simulări minuțioase ale poziției lor fiscale din România. Companiile trebuie să fie proactive și să evalueze cât mai din timp impactul acestor reguli, simulările de calcul fiind cruciale la acest moment pentru a înțelege implicațiile financiare și pentru a dezvolta strategii eficiente de conformare cât mai rapid.

Este de asemenea notabil că pe lângă impozitul suplimentar și impozitul suplimentar național, introduse prin Legea nr. 431/2023, de la 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare și regulile privind impozitul minim precum și alte modificări semnificative în materie de impozit pe profit.

În contextul obligativității implementării Directivei 2022/2523 cel târziu la data de 31.12.2023, opțiunea legiuitorului român de a introduce adițional dispoziții privind impozitul minim (de asemenea aplicabile de la 1 ianuarie 2024), precum și de a introduce o serie de modificări importante ce privesc determinarea obligațiilor în materia impozitului pe profit este cel puțin stranie, contribuabilii vizați de aceste noi prevederi confruntându-se cu un nivel de complexitate fiscală fără precedent.