Reformele fiscale globale implementate de guvernele din întreaga lume devin tot mai interconectate și obligă companiile să ia măsuri în regim de urgență, se arată în studiul global anual EY – Tax and Policy Controversy Outlook EY.

Se întrevede la orizont un sistem fiscal internațional mai stabil, deoarece guvernele se coordonează mai mult ca în trecut? Cum va afecta Pilonul II BEPS stimulentele fiscale, chiar și pentru societățile care nu fac obiectul normelor sale? Cum va influența creșterea transparenței dezvoltarea unor noi politici fiscale? Sunt doar câteva dintre întrebările la care experții în taxe și fiscalitate caută răspunsurile cele mai potrivite.

Pe măsură ce guvernele iau în considerare impozitele digitale, modificarea anumitor norme fiscale în lumina Pilonului II BEPS și reforme fiscale mai ample pentru a-și promova obiectivele politice și a-și satisface nevoile de venituri vor apărea o serie de implicații pe termen lung ce vor afecta mediul fiscal internațional și economia mondială.

Impactul Pilonului II BEPS – creșterea transparenței și guvernanță fiscală  

Pilonul II BEPS este menit să creeze un sistem coordonat de impozitare care să impună marilor entități multinaționale (MNE) să plătească un nivel minim de impozitare (o rată efectivă de impozitare (ETR, de 15%) pentru veniturile obținute în fiecare dintre jurisdicțiile în care își desfășoară activitatea. În prezent, multe jurisdicții au încorporat în legislația națională normele din Pilonul II și altele lucrează pentru punerea lor în aplicare.

Acest val de schimbări fiscale la nivel mondial sporește și mai mult nevoia de siguranță fiscală. Ceea ce se întâmplă astăzi este o trecere de la combaterea exclusivă a litigiilor individuale, la o abordare mai proactivă, în care riscurile sunt identificate, evaluate și gestionate mai devreme în ciclul de viață al controversei, pentru a reduce apariția și diminuarea amplorii viitoarelor dezacorduri, relevă studiul EY.

Datele necesare pentru rapoarte pot fi utilizate de întreprinderi pentru a obține noi informații despre profilul lor operațional și pot fi utilizate proactiv în comunicările cu părțile interesate privind rolul și contribuția la economiile locale.

Administrațiile fiscale, la rândul lor, își sporesc propria transparență, cu privire la prioritățile lor, iar întreprinderile pot folosi aceste informații pentru a fi mai proactive în a anticipa potențialele controverse.

„Astfel, controalele simultane și/sau multilaterale desfășurate în mai multe jurisdicții asupra aceluiași grup de companii ar trebui să ia amploare, în condițiile în care autoritățile fiscale române nu folosesc acest instrument transpus de foarte mult timp în Codul de Procedură Fiscală, spre deosebire de celelalte administrații fiscale din Europa. În același timp, și metodele alternative de soluționare a litigiilor care implică cel puțin două jurisdicții, cum este arbitrajul fiscal, ar trebui să capete amploare. Din păcate, și la acest capitol autoritățile fiscale române lasă de dorit, de foarte multe ori contribuabilii fiind obligați să acționeze în instanță autoritățile fiscale pentru a-și respecta obligațiile de participare la soluționarea unei duble impuneri ca urmare a unei inspecții fiscale, fie în cadrul procedurii de soluționare amiabilă, fie în cadrul arbitrajului fiscal”, explică Emanuel Băncilă, Partener, coordonator Litigii și Inspecții Fiscale, Băncilă, Diaconu și Asociații.

În perioada următoare, se așteaptă o revenire a acordurilor de prețuri în avans, în special pentru că societățile caută certitudini suplimentare în ceea ce privește noile norme din Pilonul II. Aceste programe implică faptul că și contribuabilul, și administrația fiscală lucrează în mod colaborativ pe parcursul anului pentru a revizui tranzacțiile care vor ajunge în cele din urmă în declarația fiscală.

La ce ar trebui să fie atente companiile în continuare?

Efectele depline ale Pilonului II vor continua să se producă în următorii ani, cu jurisdicții suplimentare care acționează în vederea implementării, cu zonele de siguranță tranzitorii programate să se elimine treptat și cu aplicarea pe scară largă a regulii privind profiturile subimpozitate (UTPR), care va începe în 2025.

Va fi important ca societățile să monitorizeze evoluțiile din Pilonul II în toate jurisdicțiile care sunt relevante pentru activitățile lor. Implementarea Pilonului II într-o țară va afecta rezultatele Pilonului II ale unei companii în alte țări, iar factorii de decizie și administrațiile fiscale vor trebui să urmărească evoluțiile din alte jurisdicții, plus regândirea beneficiilor fiscale, pentru că eficacitatea multora dintre acestea va fi erodată de posibila aplicare a normelor din Pilonul II ale altor jurisdicții. Pe de altă parte, guvernele pot pune mai mult accent pe utilizarea mai mare a impozitelor specifice pentru a-și atinge obiectivele de sustenabilitate. Impozitele pe veniturile excepționale din sectorul energetic, taxele pe ambalajele din plastic și ajustările la frontiera de carbon (CBAM) au luat amploare, astfel că vor apărea noi taxe.

Complexitatea tehnică a normelor din Pilonul II, combinată cu modul în care normele din mai multe țări se pot aplica aceluiași venit, obligă companiile și administrațiile fiscale să anticipeze viitoarele controverse. Companiile analizează cu prudență modul în care punerea în aplicare a acordurilor prealabile de stabilire a prețurilor (APA) în prezent poate crea o bază care va contribui la reducerea problemelor legate de Pilonul II în viitor.

 Repercusiunile Pilonului I

Pilonul I a avansat mai lent decât Pilonul II, iar anul 2024 se preconizează că va fi un an crucial privind noile reguli de alocare a profitului pentru companiile multinaționale. Pilonul I este bazat pe o formulă concepută pentru a crește ponderea drepturilor de impozitare a veniturilor globale din afaceri alocate jurisdicțiilor de piață (Suma A). Aceasta este cuplată cu eliminarea Digital Services Tax (DST) și a măsurilor similare. Suma B a Pilonului I prevede un sistem de randamente fixe pentru activitățile de bază de marketing și distribuție, menit să funcționeze în cadrul tradițional al prețurilor de transfer prin încorporarea în Recomandările OCDE privind prețurile de transfer. Spre deosebire de Suma A, Suma B nu face obiectul unor praguri de aplicare, iar normele sale se aplică tranzacțiilor acoperite ale oricărei întreprinderi multinaționale.

„Jurisdicțiile pot alege să aplice sau nu Suma B, iar rezultatele privind stabilirea prețurilor în cadrul sumei B nu vor fi obligatorii pentru o jurisdicție care nu o adoptă. Este important însă de menționat faptul că, în acest context, companiile, inclusiv cele din România, trebuie să monitorizeze dacă și cum jurisdicțiile relevante pentru afacerea lor aleg să implementeze Suma B, să evalueze dacă au tranzacții în sfera de aplicare care implică o jurisdicție ce implementează Suma B și o jurisdicție care nu o face”, explică Adrian Rus, Partener, Liderul departamentului Prețuri de transfer, EY România. Deși obiectivul acesteia este de a reduce disputele privind returnările de marketing și distribuție, opțiunea pe care o conține suma B ar putea însemna, de fapt, o nouă sursă de controverse.

În întreaga lume, se așteaptă ca activitatea de audit să se intensifice în 2024. Disputele vor continua să fie din ce în ce mai granulare, solicitând o documentație mai voluminoasă, implicând echipe și tehnologii mai specializate în cadrul administrațiilor fiscale. Conformitatea fiscală va continua să solicite întreprinderilor să producă o documentație mai detaliată, care să fie livrată în termene mai scurte. Se vor forma legături mai puternice între guvernanța fiscală și tratamentul sancțiunilor – administrațiile fiscale putând oferi un tratament mai blând contribuabililor care demonstrează o guvernanță fiscală solidă.

Analiza este bazată pe observațiile profesioniștilor EY Tax din 75 de jurisdicții, adunate în cadrul sondajului anual EY Tax Policy and Controversy Outlook la începutul anului 2024.

Autor: Sorin Biban, Tax Partner Biriș Goran

Companiile trebuie să își revizuiască procedurile de decontare în cazul deplasărilor salariaților, după ce Normele Codului fiscal au fost modificate, fiind eliminate prevederile care permiteau deducerea TVA și pentru facturile de cazare sau transport emise pe numele angajaților. Din 30 aprilie, această posibilitate a dispărut din legislație, astfel că singurele facturi care mai pot fi folosite ca documente justificative pentru deducerea TVA sunt cele emise direct pe numele angajatorilor. Regulile vor deveni și mai stricte din 1 iulie, când aceste facturi vor trebui transmise în mod obligatoriu prin sistemul național de facturare electronică, e-Factura.

Regulile de deducere a TVA pentru facturile emise pe numele salariaților au fost modificate semnificativ din 30 aprilie, odată cu publicarea HG nr. 451/2024, act normativ care a actualizat Normele Codului fiscal. Prin această Hotărâre, Guvernul a abrogat prevederile care permiteau unei persoane impozabile să își deducă TVA inclusiv în baza facturilor emise pe numele salariaților săi, aflați în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazare în hoteluri ori în alte unități similare, dacă acestea erau însoțite de decontul de deplasare.

Eliminarea acestei prevederi schimbă semnificativ practicile de deducere, obligând companiile să își revizuiască procedurile interne de decontare. Practic, angajatorii vor trebui să se asigure că facturile prezentate de salariați pentru decontare au fost emise corect, respectând întocmai dispozițiile art. 299 și 319 din Codul fiscal, care stabilesc că, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să dețină o factură care să conțină denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului.

Această schimbare de abordare în privința deducerilor de TVA vine în contextul în care, de la 1 iulie, comunicarea facturii electronice prin sistemul RO e-Factura va deveni obligatorie în relațiile B2B.

Modificarea pregătește practic terenul pentru migrarea către facturarea electronică a tuturor operațiunilor realizate business-to-business de la 1 iulie, eliminând astfel aproape orice scenariu sau practică în care deducerea TVA să mai fie permisă pentru facturi care nu sunt emise conform noului standard digital. Singurele facturi care nu vor trebui emise în format electronic și transmise în e-Factura nici începând de la 1 iulie sunt cele simplificate, cele emise în tranzacții cu persoane neînregistrate în scopuri de TVA în România, precum și pe cele emise pentru livrări intracomunitare sau exporturi.

Vă reamintim că, începând de la 1 iulie, termenul pentru transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura va fi de cinci zile calendaristice, iar nerespectarea lui va aduce amenzi diferențiate în funcție de mărimea contribuabililor: companiile mari riscă amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei, cele mijlocii – de la 2.500 la 5.000 de lei, iar cele mici și persoanele fizice – de la 1.000 la 2.500 de lei.

Mai mult chiar, tot de la 1 iulie, apare și o altă sancțiune pentru nerespectarea obligației de a transmite factura prin sistemul RO e-Factura, sau pentru primirea și înregistrarea unor facturi ce nu au fost transmise prin sistem –  pentru astfel de practici, companiile vor risca o amendă de 15% din valoarea facturii (inclusiv TVA).

Autor: Cristina Săulescu, Cabot Transfer Pricing

Autoritățile au modificat din nou cadrul legal de funcționare al sistemului național e-Transport, de data aceasta printr-o ordonanță de urgență aplicabilă deja. Actul normativ extinde, printre altele, lista contribuabililor obligați să facă raportări în e-Transport, stabilind reguli de declarare pentru transporturile internaționale de mărfuri care intră în sfera nontransferurilor și stocurilor la dispoziția clientului. De asemenea, sunt introduse și noi operațiuni scutite de raportări în sistem, dar și precizări suplimentare legate de aplicarea regimului de sancționare aferent e-Transport.

Modificările au fost făcute prin OUG nr. 43/2024, în vigoare din 30 aprilie, care reglementează noi categorii de contribuabili care au obligații de raportare e-Transport pentru transporturi rutiere internaționale de mărfuri.

Astfel, pentru operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer, obligația de raportare revine:

• prestatorilor de servicii din România, atât pentru bunurile descărcate pentru prestarea de servicii, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în statul partenerului comercial;
• beneficiarilor din România, atât pentru bunurile expediate în scopul prestării de servicii în UE, cât și pentru bunurile reexpediate în România;

De asemenea, tot în cazul transporturilor internaționale de mărfuri, pentru operațiunile ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului, obligația de raportare revine:

• clienților din România, în situația în care România este statul membru către care au fost expediate sau transportate bunurile atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României, cât și pentru bunurile livrate într-un stadiu ulterior după sosire, către altă persoană impozabilă din România sau în cazul în care bunurile respective sunt returnate în statul membru din care au fost expediate sau transportate inițial;
• furnizorilor din România , în situația în care România este statul membru din care au fost expediate sau transportate bunurile atât pentru bunurile expediate din România, cât și în cazul în care bunurile respective sunt returnate în România.

Același act normativ mai stabilește și două noi tipuri de operațiuni exceptate de la raportări: transporturile de produse accizabile pentru care se utilizează sistemul EMCS, precum și transporturile de colete poștale cu o greutate maximă de 31,5 kg și care conțin bunuri cu sau fără valoare comercială, realizate de furnizorii autorizați de asemenea servicii.

În plus, Ordonanța mai aduce și o serie de clarificări punctuale privind aplicarea sancțiunilor aferente e-Transport.

Mai exact, autoritățile au clarificat, printr-o prevedere expresă, că amenzile pentru neraportarea transporturilor internaționale de bunuri, care vor fi cuprinse între 20.000 și 100.000 de lei, se vor aplica numai pentru faptele săvârșite și constatate începând cu 1 iulie 2024.

Suplimentar, actul normativ relaxează ușor regimul sancțiunilor complementare care se aplică transporturilor fără coduri UIT, stabilind că sancțiunea confiscării bunurilor nu se mai impune dacă bunurile respective au fost înregistrate corect și complet în evidențele contabile ale contribuabilului.

Sumar Tax Magazine Nr. 2/2024

Autor: Luisiana Dobrinescu, 

doctor în drept și avocat, managing partner al Dobrinescu Dobrev SCA

Sfârșitul primului trimestru al anului fiscal 2024 nu se poate lăuda a fi fost unul foarte optimist.

Cu un număr de contribuabili plătitori în scădere, dar cu nevoi bugetare în creștere, guvernul a considerat oportun să crească impozitarea celor care oricum plăteau.

Nicio evoluție cu privire la recuperarea marilor arierate și nicidecum cu privire la cinstita evaziune (adică acea profundă, complet la negru).

Aflat în an electoral, cu un număr al pensionarilor în creștere – de la 48 de ani cei speciali – guvernul, în diferitele sale culori, trebuie să atragă fonduri și, deci, voturi ale marii mase, însă cu minim de efort.

În această ordine de idei, au crescut de la 7.000 lei la aproximativ 20.000 lei plafonul maxim pentru contribuția anuală la CASS a tuturor PFA-urilor, au eliminat dramatic și fără o justificare coerentă majoritatea microîntreprinderilor, au instituit impozitul minim pe cifra de afaceri pentru marile companii. În plus, creșterea repetată a salariului minim este resimțită dramatic și constant în creșterea plafonului contribuțiilor obligatorii.

Disperarea după bani a fost atât de mare, încât legislația privind microîntreprinderile s-a schimbat în cursul lunii martie 2024, cu impact de la 1 ianuarie 2024.

Mai mult, a existat un experiment social pentru testarea nivelului de cunoștințe în drept avansat, prin faptul că, timp de aproape trei luni, definiția de care depindea încadrarea unei societăți la statutul de microîntreprindere sau de plătitoare de impozit pe profit era preluată din legislația privind IMM-urile, nici contribuabilii și nici reprezentanți autorităților fiscale neavând nicio idee despre modul de interpretare.

Concret, plafonul maxim de 500.000 euro cifră de afaceri, care limitează încadrarea în statutul de microîntreprindere, a fost stabilit a se aplica cumulat, tuturor întreprinderilor legate.

În acest context, tot mediul de afaceri care deținea calitatea de asociat în mai multe societăți a început să analizeze dacă acestea îndeplinesc condițiile de întreprindederi legate, partenere sau autonome și dacă, cumva, domeniile de activitate în care acesta activau se situau pe o piață adiacentă sau nu.

Am avut un client care mi-a solicitat stânjenit o întâlnire, în cursul termenului de împăcare din cadrul procedurii de divorț pe care o inițiase, întrucât atât el, cât și soția lui erau asociați (în procente diferite și alături de terți asociați diferiți) în două societăți cu profil complet diferit. Or acest lucru ducea la pierderea statutului de microintreprindere pentru ambele societăți.

Pe lângă propriile cuvinte de bine pe care le aveam oricum la adresa acestor modificări legislative care încalcă la rând toate principiile enumerate în primele articole ale Codului fiscal, am simțit șocul vieții reale, în care doi oameni, căsătoriți de mai bine de 25 de ani, divorțau din rațiuni… fiscale. Cât de multă lipsă de asumare a legiuitorului aflat în an electoral în a evita să spună fățiș că elimină pur și simplu microîntreprinderile, găsind tot felul de combinații pompoase? Câtă disperare pe doi oameni modești din punct de vedere financiar, dar hotărâți să supraviețuiască într-un oraș mic din România?

Vom vedea statisticile de la sfârșitul anului, însă cu siguranță vor fi mii de firme lichidate voluntar, ale micilor antreprenori.

Din păcate, un tratament la fel de agresiv l-au primit și liber profesioniștii – fix aceia de care spunem că România are nevoie – pentru că nu mai găsim un zugrav, un instalator, un electrician, cineva care să ne repare prin casă.

Ei bine, toți aceștia vor plăti CASS plafonată la 60 de salarii minime pe țară (față de 24, anterior) și vor mai plăti încă o contribuție la CASS dacă obțin orice alte tipuri de venituri (chirii, dividende, activități agricole). Poate că cei care se decurcă pe cont propriu au două vieți și atunci trebuie să fie asigurați dublu la sănătate!?

Nu înțeleg ce matematică urmează legiuitorul nostru și ce politică de emigrare, pentru că în ultimele luni, de la micii meseriași, până la persoanele cu afaceri semnificative, am auzit ba de opțiunea de a a pleca la muncă în străinătate, ba de cea de a-și deschide firme în afara României, cu ideea serioasă de a-și schimba chiar rezidența fiscală.

Și uite așa am închis cercul vicios, ajungând în punctul din care am plecat, acela al numărului în scădere al contribuabililor, comparativ cu nevoile bugetare în creștere (reconstrucția Ucrainei, creșterea pensiilor etc.).

Tot înainte, către luna decembrie, când vor crește taxele despre care acum se declară că sigur nu vor crește!

Acesta este Editorialul nr. 2/2024 al revistei Tax Magazine. Detalii despre abonament găsiți aici.

Autori: Andra Cașu, Partener, liderul departamentului Taxe directe, EY România

Teona Braia, Manager, Taxe directe, EY România

Legislația fiscală din România oferă pentru anul în curs, în ciuda mutitudinii de modificări legislative din ultimii doi ani, un cadru bun prin care sunt sprijinite activitățile de cercetare-dezvoltare (C&D). Cu toate că unele facilități fiscale au fost modificate (spre exemplu, facilitatea fiscală pentru lucrătorii din IT) pe linia asigurării unor venituri mai mari la bugetul de stat, companiile au oportunitatea să valorifice ceea ce a rămas încă valabil din sfera facilităților fiscale, iar beneficiile recunoscute pentru segmentul de C&D nu sunt deloc de neglijat.

Anul 2024 deschide noi orizonturi și provocări pentru companiile care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, fiind important din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, schimbările propuse în cadrul BEPS 2.0 au potențialul de a revoluționa peisajul fiscal internațional, impunând un impozit minim global pentru marile companii multinaționale (MNEs) cu o cifră de afaceri de peste 750 milioane euro anual. Aceste modificări vor avea un impact semnificativ asupra modului în care sunt gestionate operațiunile fiscale și strategiile de planificare ale MNEs.

BEPS 2.0 impune un impozit minim de 15% pentru companiile multinaționale, urmând ca orice diferență dintre impozitul efectiv și acest procent să fie plătit în țara în care se datorează, cu anumite excepții. Astfel, orice element prin care se reduce baza impozabilă, inclusiv facilitățile fiscale, ar putea duce la un impozit efectiv sub 15%, anulând astfel relevanța acestor stimulente fiscale. Deși impozitul minim global impus de BEPS 2.0 se va plăti abia în 2026, acesta se aplică începând cu anul 2024. Este relevant, prin urmare, pentru companiile care aplică facilități fiscale sau care doresc să le aplice (precum profitul reinvestit, supra-deducerea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare) să aibă în vedere și acest aspect. Momentan, legiuitorul nu a venit să clarifice aceste aspecte.

Anul acesta a marcat închiderea anului 2017 din punct de vedere fiscal, întrucât pentru acesta s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă. Practic, împlinirea termenul de prescripție a avut drept consecință închiderea căii pentru aplicarea retroactivă a facilității fiscale pentru anul 2017. Este important de precizat faptul că suspendarea termenului de prescripție în perioada pandemiei a condus la extinderea acestuia, oferind implicit și o extindere a termenului pentru care facilitățile fiscale pot fi aplicate retroactiv. În acest context, cu titlu de exemplu, precizăm că anul 2018 urmează să se prescrie în martie 2025, ceea ce oferă companiilor posibilitatea revizuirii proiectelor de cercetare-dezvoltate inițiate în trecut și identificarea acelora pentru care se poate aplica această facilitate.

Nu în ultimul rând, putem spune că în prima parte a acestui an a fost sedimentată noua procedură privind certificarea activităților de cercetare și dezvoltare de către experții desemnați, având în vedere faptul că există deja certificări acordate. Fiind aplicabilă din 2023, această nouă procedură a reprezentat o modalitate de consolidare și recunoaștere a eforturilor de inovare ale companiilor și oferă o cale pentru accesarea într-un mod mai sigur a beneficiilor fiscale aferente cheltuielilor de cercetare-dezvoltare.

În lumina acestor provocări și oportunități, considerăm prioritară pentru companii analiza proactivă a potențialului aplicării facilităților fiscale pentru C&D. O evaluare atentă a situației actuale și a opțiunilor disponibile în domeniul C&D poate ajuta în optimizarea strategiei fiscale, maximizarea economiilor de costuri, dar și poziționarea companiilor în rândul unor angajatori inovatori.

Nu mai puțin important este contextul global, în care domeniului cercetării-dezvoltării îi este recunoscut rolul primordial în avansul tehnologiei și al inovației, prin urmare, la nivel global, stimularea C&D și susținerea prin măsuri fiscale a depășit stadiul de trend, devenind parte esențială a strategiilor de dezvoltare a companiilor și a guvernelor pe următorii ani.

Practica acestui început de an ne-a arătat că limitarea facilității fiscale pentru sectorul IT a stimulat tot mai multe companii să se orienteze către oportunitatea de a aplica facilitatea de C&D.

În acest context, acum este momentul să se analizeze proiectele prezente ale companiei și – de ce nu? – și cele din trecut (i.e., 2018 inclusiv, an care încă nu este prescris din punct de vedere fiscal) și acolo unde există un element de noutate, inovație, creativitate în activitatea desfășurată, este momentul să se demareze o analiză de eligibilitate și cost-beneficiu în vederea concluzionării asupra impactului pozitiv al aplicării facilităților de C&D pentru companie.