Autor: Anca Atanasiu, Avocat, Senior Managing Associate, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii

La data de 17 mai 2023, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată Directiva (UE) 2023/970 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023 de consolidare a aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei, prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii.

Directiva urmărește stabilirea unor standarde de transparență salarială, prin:

• introducerea unor obligații de raportare pentru marii angajatori cu privire la egalitatea de remunerare;
• reglementarea dreptului angajaților la informații din partea angajatorului cu privire la nivelul lor salarial și la nivelurile salariale medii;
• crearea unor mecanisme care îmbunătățesc aplicarea principiului egalității de remunerare.

Deși termenul de transpunere urmează să se împlinească la data de 7 iunie 2026, având în vedere complexitatea măsurilor introduse, este binevenită o analiză anticipată a implicațiilor noilor obligații impuse angajatorilor, pentru a facilita implementarea acestora ulterior.

Transparența salarială înainte de angajare

Conform Directivei, angajatorii trebuie să asigure transparența salarială atât înainte, cât și după angajare.

În procesul de recrutare, angajatorii vor trebui să furnizeze candidaților informații cu privire la nivelul inițial al salariului sau intervalul aferent în cadrul căruia acesta se poate stabili. Aceste informații vor fi comunicate într-un moment oportun, de exemplu, prin anunțul de angajare sau înaintea interviului, pentru a facilita procesul de negociere a salariului.

Noua reglementare nu permite angajatorilor să solicite informații despre salariul actual sau istoricul salarial al candidaților. De asemenea, anunțurile de posturi vacante și denumirile locurilor de muncă vor trebui să fie neutre din punct de vedere al genului.

Transparența salarială în desfășurarea raporturilor de muncă

Pe parcursul desfășurării raporturilor de muncă, angajatorii vor fi obligați să pună la dispoziția salariaților, într-un mod accesibil, criteriile obiective, neutre din punctul de vedere al genului care sunt utilizate pentru a determina salariul, evoluția acestuia și nivelurile salariale.

Angajații sau partenerii sociali ai acestora vor putea solicita informații cu privire la propriul nivel salarial și la nivelurile salariale medii pentru categoriile de salariați care prestează aceeași muncă sau o muncă de aceeași valoare ca a lor, precum și clarificări și informații suplimentare în legătură cu datele furnizate. Angajatorii vor trebui să se asigure că procedura de urmat pentru exercitarea acestui drept este adusă la cunoștința salariaților în fiecare an. Aceștia vor trebui să răspundă la solicitări într-un termen rezonabil, însă nu mai târziu de 2 luni de la data formulării cererii.

Ce înseamnă „muncă de aceeași valoare”?

„Munca de aceeași valoare” se stabilește în conformitate cu anumite criterii nediscriminatorii, obiective și neutre din punctul de vedere al genului. Acestea vor sta la baza structurii de salarizare a angajatorului și vor fi convenite împreună cu partenerii sociali. Criteriile pot include, de exemplu, competențele, efortul, responsabilitatea, condițiile de muncă și, dacă este cazul, orice alți factori care sunt relevanți pentru postul sau locul de muncă specific.

Interzicerea clauzelor de confidențialitate a salariului

O altă măsură de impact pentru angajatori va fi eliminarea clauzelor de confidențialitate a salariului. Salariații nu vor mai putea fi împiedicați să divulge informații despre remunerația lor în scopul asigurării aplicării principiului egalității de remunerare. În ceea ce privește informațiile obținute în virtutea dreptului la informare, altele decât cele referitoare la propriul salariu sau propriul nivel salarial, angajatorii vor putea solicita salariaților să le utilizeze numai în scopul de a-și exercita dreptul la egalitatea de remunerare.

Obligații de raportare

Angajatorii vor fi obligați să raporteze organismului de monitorizare competent o serie de date referitoare la discrepanțele salariale dintre femei și bărbați. Această obligație se va aplica pentru companiile cu cel puțin 100 de angajați.

Informațiile raportate vor fi comunicate și salariaților și partenerilor sociali ai acestora, precum și inspectoratului de muncă și organismul de promovare a egalității competent, la cererea acestora din urmă.

Identificarea unei diferențe în ceea ce privește nivelul salarial mediu între angajații de gen feminin și masculin de cel puțin 5% în cazul oricărei categorii de salariați, nejustificată obiectiv și neremediată în termen de 6 luni de la data transmiterii raportării va atrage necesitatea demarării unei evaluări comune, prin cooperarea angajatorului cu partenerii sociali.

Măsuri de protecție a salariaților

Salariații care se consideră nedreptățiți ca urmare a nerespectării principiului egalității de remunerare în ceea ce îi privește se vor putea adresa instanței de judecată, prezentând fapte ce permit să se presupună existența discriminării directe sau indirecte. În aceste situații, Directiva transferă sarcina probei către angajator.

În ceea ce privește despăgubirile, acestea vor trebui să includă recuperarea integrală a plăților restante și a primelor sau a plăților în natură aferente, despăgubiri pentru oportunitățile pierdute, prejudicii morale, orice prejudiciu cauzat de alți factori relevanți, precum și dobânzi de întârziere.

Recomandări pentru angajatori

În anticiparea transpunerii Directivei, este recomandabil ca angajatorii să întreprindă următoarele măsuri:

• efectuarea unei analize a sistemului de salarizare, pentru a identifica orice variații de remunerare existente între femei și bărbați care desfășoară aceeași muncă sau o muncă de valoare egală și elementele care conduc la aceste diferențe;
• revizuirea și actualizarea strategiilor și politicilor de salarizare, pentru a se asigura că acestea se bazează pe criterii obiective și neutre din punct de vedere al genului;
• revizuirea procesului și procedurilor de recrutare, pentru a asigura conformitatea acestora cu principiul transparenței și egalității de remunerare;
• stabilirea unui mecanism de comunicare eficient, astfel încât salariații să primească răspunsuri motivate și în timp util, la solicitările pe care le adresează în considerarea dreptului lor la informare.

Autor: Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing

Monitorizarea transporturilor rutiere se va face printr-un sistem suplimentar, care va funcționa în paralel cu e-Transport. Deși ambele sisteme vizează transporturile rutiere, ele au scopuri și moduri de funcționare diferite: în timp ce e-Transport, deja funcțional, este centrat pe administrarea și documentarea transporturilor rutiere, viitorul sistem e-Sigiliu va fi orientat mai degrabă spre monitorizarea transporturilor și prevenirea deturnărilor.

Prin Legea nr. 269/2023, Guvernul a instituit, începând cu 11 noiembrie, Sistemul național RO e-Sigiliu, menit să asigure trasabilitatea transporturilor rutiere de bunuri pe teritoriul României.

Noul sistem, care va funcționa în paralel cu e-Transport, va fi bazat pe utilizarea unor dispozitive electronice și a unei aplicații informatice și va permite autorităţilor să determine potenţialele puncte de deturnare a transporturilor rutiere de bunuri, indiferent dacă acestea se află în tranzit sau dacă au ca destinație finală un operator economic de pe teritoriul național.

Practic, mărfurile vor fi monitorizate în timp real, de la locul de încărcare până la cel de descărcare finală, scopul noului sistem fiind acela de a preveni vânzarea de mărfuri pe traseu sau alte practici ilicite, cum ar fi vânzarea fără factură a unor bunuri care doar ar trebui să tranziteze teritoriul național.

De cealaltă parte, prin intermediul e-Transport, contribuabilii trebuie să declare anticipat deplasarea bunurilor considerate cu risc fiscal, prin obținerea unui cod unic, denumit cod UIT, care trebuie trecut obligatoriu pe documentele de transport. În e-Transport figurează date referitoare la expeditor și beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantitățile și contravaloarea bunurilor transportate, locurile de încărcare și descărcare, detalii cu privire la mijlocul de transport folosit și codul UIT al respectivului transport.

Aplicarea sigiliilor inteligente și monitorizarea transporturilor prin noul sistem e-Sigiliu se va realiza de către ANAF și Autoritatea Vamală Română în baza unei analize de risc. Procedura detaliată pentru aplicarea sigiliilor și definirea criteriilor de risc va fi elaborată ulterior, până la finalul acestui an, printr-un ordin de punere în aplicare emis de ANAF și Autoritatea Vamală Română.

În cazul e-Transport, raportările sunt limitate la anumite categorii de vehicule rutiere: cele care au o masă maximă autorizată de minim 3,5 tone și care sunt încărcate cu bunuri cu risc fiscal ridicat cu o masă brută totală mai mare de 500 Kg sau o valoare totală mai mare de 10.000 lei, aferente cel puțin unei relații comerciale care face obiectul transportului.

Din pespectiva amenzilor, lipsa de integritate a sigiilor aplicate de autorități pe transporturi va fi sancționată cu sume de până la 50.000 de lei, acestea urmând să fie aplicate direct conducătorilor auto. Abordarea de sancționare este total diferită față de sistemul e-Transport, acolo unde responsabilitățile de conformare și riscurile de sancționare sunt ale furnizorilor sau clienților, după caz, dar niciodată transportatorilor. În cazul e-Sigiliu, responsabilitatea aparține exclusiv șoferilor care efectuează transporturile, ei fiind singurii care trebuie să se asigure că sigiliul aplicat își păstrează integritatea în tranzit.

Regimul contravențional aferent sistemului e-Transport vizează atât lipsa raportărilor, cât și raportările incorecte și prevede amenzi cuprinse între 5.000 și 100.000 de lei, iar pentru anumite fapte, chiar și confiscarea contravalorii bunurilor transportate.

Autori: Monica Todose, Director PwC România

Mihail Boian, Avocat Partener D&B David și Baias

După cum ne-a obișnuit deja Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), tradiția de a publica anual un top al celor mai performante țări în materia procedurilor amiabile a fost menținută și pentru anul trecut. Pe 14 noiembrie 2023, OCDE a publicat documentul intitulat Premiile MAP 2022 care vine în completarea statisticilor anuale privind procedurile amiabile (Mutual Agreement Procedure – MAP) pe care organizația le publică cu regularitate.

Ca element de noutate, anul acesta OCDE a lansat prima ediție a unul document care oferă informații consolidate privind procedurile amiabile 2023 la nivelul fiecărei jurisdicții fiscale (inclusiv în România) ce a aderat la mecanismul de aplicare simplificată a acțiunilor BEPS.

Reamintim cu această ocazie că statisticile publicate de OCDE sunt rezultatul angajamentelor asumate de statele care au decis să implementeze standardul minim impus prin Acțiunea 14 „Eficientizarea mecanismelor de soluționare a disputelor” din cadrul planului de măsuri pentru Prevenirea erodării bazei impozabile și transferul profiturilor OCDE.

În acest an, statisticile publicate vizează procedurile amiabile derulate în 2022 în 133 jurisdicții (chiar mai multe decât în 2021, când statisticile vizau doar 127 de țări), acoperind, astfel, majoritatea procedurilor amiabile existente la nivel global și cuprinzând atât informații legate de fiecare jurisdicție în parte, cât și informații agregate la nivel global.

În concret, o analiză a datelor publicate pentru 2022 relevă următoarele aspecte:

• Durata medie a cazurilor începe să se apropie de obiectivul de 24 de luni, având în vedere că în anul 2022, cazurile MAP soluționate au avut o durată mai mică, de 25,3 de luni, comparativ cu 26 de luni în anul 2021. De asemenea, s-a înregistrat o scădere a duratei medii în special la cazurile de MAP care erau generate de ajustări de prețuri de transfer și care au durat 29 de luni față de 32,3 de luni în anul 2021.

• În 2022 au fost soluționate mai puține proceduri amiabile față de anul ​​2021, numărul cazurilor ce implică dublă impunere rezultată din ajustări ale prețurilor de transfer fiind mai mic cu 0.5%, iar cel al altor tipuri de obligații fiscale cu aproape 6.5%. Chiar dacă au fost mai puține spețe soluționate decât în 2021, rezultatul din anul 2022 relevă în continuare preocuparea autorităților competente de a soluționa cererile cu care acestea sunt învestite, gradul de soluționare crescând cu aprox. 9% față de  anul 2020.

• Numărul de cazuri MAP noi înregistrate este, în continuare, în creștere, în anul 2022, fiind deschise cu aproximativ 3% mai multe cazuri comparativ cu 2021. Pare, astfel, că numărul contribuabililor care au încredere în instrumentul MAP este tot mai mare, fapt ce denotă o creștere a gradului de cunoaștere a acestei proceduri, dar și gradului de accesibilitate și predictibilitate în contextul adoptării și transpunerii Directivei^[1] în legislațiile naționale.

Rezultă, astfel, că tendințele înregistrate în anul 2021 s-au păstrat și regăsit și în 2022, interesul contribuabililor pentru acest instrument alternativ de soluționare a disputelor fiscale fiind în continuare unul semnificativ, alături de celelalte mecanisme tradiționale de soluționare a litigiilor fiscale. Îmbunătățiri remarcabile ale ritmurilor de soluționare în anumite jurisdicții sunt, de asemenea, de evidențiat, aspect care denotă faptul că autoritățile fiscale par să facă progrese vizibile în gestionarea cazurilor de MAP și să țină pasul cu aceste opțiuni ale contribuabililor.

În cazul procedurilor amiabile finalizate în anul 2022, 59% din acestea au fost încheiate printr-un acord amiabil care a rezolvat pe deplin dubla impunere (cu 6% mai mult decât în 2021), iar în 8% din cazuri (mai puțin cu 4% decât în 2021), statele au oferit soluții unilaterale de eliminare a dublei impuneri.

Am putea concluziona că statele preferă, în continuare, să soluționeze disputele fiscale prin colaborare și negociere și nu prin emiterea unor soluții unilaterale, importantă din această perspectivă fiind creșterea (chiar dacă nu considerabilă) a numărului de cazuri soluționate printr-un acord amiabil.

Premiile MAP 2022

Există cinci categoriile de jurizare ale progresului, după cum urmează:

1. Durata medie pentru închiderea cazurilor MAP

• În materia prețurilor de transfer, câștigători sunt Olanda si Elveția care au înregistrat mai mult de 50 de cazuri închise, cu o durată medie de 19.6, respectiv 21.3 de luni pentru soluționarea procedurilor amiabile;
• În celelalte tipuri de spețe, Noua Zeelandă ocupă primul loc în clasament, cu o durată medie de soluționare de 6.36 luni.

1. „Vârsta” cazurilor – țara cu cele mai puține cazuri primite înainte de 2016, rămase încă în lucru la finalul anului 2022 este Canada, cu un procent de doar 1.04%.

1. Managementul cazurilor:

• În categoria jurisdicțiilor care gestionau peste 100 de cazuri la finalul anului 2022, Luxemburg ocupă primul loc, având o rată de închidere a cazurilor de aproximativ 57%.

• În categoria jurisdicțiilor care gestionau între 20 și 100 de cazuri la finalul anului 2022, Norvegia ocupă primul loc, având o rată de închidere a cazurilor de aproximativ 54%.

1. Cooperare:

• În materia prețurilor de transfer, Danemarca și Irlanda sunt cele două țări între care a existat cea mai eficientă cooperare în 2022, acestea ajungând la un acord amiabil cu un scor de 83 de puncte;

• În celelalte materii, primul loc este ocupat de Germania și Irlanda, acestea ajungând la un acord amiabil cu un scor de 135 de puncte

5. Cea mai progresivă jurisdicție – țara ce a înregistrat cea mai mare creștere în numărul cazurilor (atât din prețuri de transfer, cât și alte cazuri) închise prin acord amiabil sau soluție unilaterală în 2022 este Olanda, cu o creștere de 102 de cazuri închise față de anul trecut (31 dintre acestea fiind de prețuri de transfer, 71– alte cazuri).

România. Care este poziția României în statistici?

După cum se poate observa din analiza de mai sus, România nu se află (încă) în vreunul dintre aceste clasamente, țara noastră fiind, în continuare, la început de drum atât în ceea ce privește numărul cazurilor de MAP, cât și expunerea la o cazuistică diversificată. Numărul inspecțiilor fiscale care vizează prețurile de transfer a stagnat în ultimul an, iar această împrejurare, coroborat cu faptul că România nu are, în continuare conform OCDE, o procedură amiabilă care să fie soluționată pe fond la acest moment, a condus cel mai probabil la acest rezultat relativ modest menționat de statistici. În acest sens, statisticile arată că numărul societăților afectate de dublă impunere care recurg la MAP este relativ constant, nefiind înregistrat un trend crescător.

Mai exact, în anul 2022 au fost inițiate 46 cazuri de proceduri amiabile ce vizează prețuri de transfer (7 alte spețe), față de 16 cazuri de proceduri amiabile ce vizează prețuri de transfer, (6 alte spețe) în anul 2021. Acest fapt indică că percepția mediului de afaceri cu privire la funcționarea a acestui instrument a început să se schimbe în 2022, MAP fiind utilizat la o scară mai mare, interesul pentru acest instrument alternativ de soluționare a disputelor fiscale fiind în creștere. Apreciem că potențialul de creștere este unul semnificativ și s-ar putea materializa într-o cazuistică diversificată dacă Statul Român ar implementa măsuri clare și transparente pentru soluționarea și popularizarea acestui mecanism.

În continuare, numărul relativ limitat de proceduri amiabile inițiate în România și în 2022 pare să fie și o consecință a necunoașterii, în rândul contribuabililor, a modului de funcționare a acestui mecanism de evitare a dublei impuneri, respectiv a avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune, în contextul în care și vizibilitatea asupra acestui instrument, la nivelul autorităților fiscale, continuă să fie una relativ scăzută.

Conform statisticilor, principalii parteneri ai României în procedurile amiabile sunt Spania, Germania, Austria, Italia și Olanda, Olanda aflându-se pe locul 1 în topul țărilor cu cea mai mică durată medie de soluționare a cazurilor, Germania pe locul 4, iar Spania ocupă locul 5.

După cum anticipam, în ceea ce privește soluționarea procedurilor amiabile în anul 2022, menționăm că în România au fost închise 36 cazuri de prețuri de transfer și 6 alte cazuri. Totodată, nicio procedură amiabilă nu a fost soluționată prin ajungerea la un acord între cele două autorități fiscale în sensul eliminării în totalitate a dublei impuneri, cazurile fiind închise fie prin acordarea de soluții unilaterale, fie prin retragerea cererii de către contribuabil.

Concluzii

Statisticile OCDE 2022 relevă, în continuare, existența unui real interes din partea statelor membre OCDE de promovare și utilizare a procedurilor amiabile ca instrument alternativ pentru soluționarea disputelor fiscale, numărul disputelor transfrontaliere fiind în continuare creștere.

Totuși, similar cu practica autorităților fiscale române din 2021, această tendință nu se regăsește încă în România unde,  chiar dacă numărul de cazuri înregistrate au început să crească, totuși Statul Român nu a adoptat nici până la această dată reglementări secundare care să detalieze în concret pașii și termenele în care se desfășoară procedura amiabilă, finalitatea și modalitatea de implementare a unei soluții unilaterale sau a unui acord între state.

Trebuie spus, totuși, că în ultimele luni ale 2022 s-a înregistrat o creștere a controalelor fiscale în materia prețurilor de transfer (inclusiv din zona controalelor antifraudă fiscală), astfel încât ne așteptăm ca în 2023 să fie dispuse ajustări de prețuri de transfer care să genereze mai multe situații de dublă impunere la nivel de grupuri de societăți și, deci, care să conducă la  o creștere a cererilor de inițiere a unor proceduri amiabile.

În aceste condiții, nu ne rămâne decât să reiterăm concluziile noastre de anul trecut și să subliniem  caracterul absolut necesar și chiar indispensabil al unei intervenție de urgență a legiuitorului în această materie, care să conducă la crearea unui cadru legislativ clar și predictibil și care să accelereze procesele de soluționare a cauzelor, să crească dinamica de colaborare și interacțiune a autorităților române cu contribuabilii implicați, precum și cu autoritățile competente din alte state și, în definitiv, utilizarea la o scară cât mai largă a acestui instrument extrem de util și accesibil de soluționare a disputelor fiscale. Rămâne de văzut cum vor evolua procedurile amiabile inclusiv în contextul intrării în vigoare, 1 ianuarie 2026,  a directivei europene privind prețurile de transfer, odată cu alinierea legislației în materie de prețuri de transfer la nivel european.

Autor: Sorin Biban, Tax Partner, Biriș Goran SPARL

Recent, Comisia Europeană a prezentat un plan ambițios pentru a ajuta IMM-urile, care reprezintă o pondere covârșitoare de 99% din totalul afacerilor europene, fiind coloana verterbrală a economiei comunitare, să navigheze prin imprevizibilitatea și volatilitatea actuală. Măsurile propuse de Comisia Europeană vin în contextul în care întreprinderile mici și mijlocii au fost afectate în mod disproporționat de crizele care s-au succedat în ultimii ani: pandemia de COVID-19, războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, criza energetică și creșterea inflației.

„IMM-urile continuă să se confrunte cu volatilitatea și imprevizibilitatea, precum și cu constrângeri în materie de aprovizionare, cu deficite ale forței de muncă și, adesea, cu o concurență neloială și cu condiții de concurență inechitabile în cadrul activităților lor economice din Europa”, explică CE într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției.

Printre propunerile majore inițiate de autoritățile europene se numără un nou regulament care vizează combaterea întârzierilor în efectuarea plăților comerciale, un obstacol major pentru IMM-uri. Întârzierile în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale împiedică investițiile și creșterea economică și contribuie la incertitudinea și neîncrederea din mediul de afaceri.

O noutate semnificativă propusă de CE în acest regulament este introducerea unui termen maxim de plată de 30 de zile, eliminând astfel ambiguitățile și lacunele juridice existente. Această schimbare va asigura un flux de numerar mai stabil pentru IMM-uri și va spori competitivitatea și reziliența acestora.

Astfel, Proiectul de Regulament UE propune un termen unic de plată a facturilor, valabil în toate statele membre UE, de 30 de zile calendaristice. Termenul ar urma să se aplice în toate tranzacțiile de tip B2B și B2G, iar Regulamentul va interzice total stabilirea de excepții prin contractele dintre părți, singurele termene care pot fi agreate contractual fiind cele mai mici de 30 de zile.

Fiind vorba de un Regulament UE (și nu de o directivă), el ar urma să se aplice direct în toate statele membre, fără să mai fie necesară niciun fel de transpunere legislativă, după aproximativ un an de la oficializarea sa la nivel european.

Un alt element cheie din reforma menită să sprijine întreprinderile mici și mijlocii este propunerea unui sistem fiscal simplificat pentru IMM-uri, bazat pe sediul social. Măsura ar urma să permită întreprinderilor care operează transfrontalier să interacționeze cu o singură administrație fiscală, reducând astfel complexitatea și costurile de conformare, și diminuând riscul dublei impuneri.

Această propunere de Directivă, gândită să se aplice de la 1 ianuarie 2026, va modifica substanțial regimul de taxare a companiilor care activează în mai multe state UE și va spori securitatea și echitatea în domeniul fiscal, va reduce costurile de asigurare a conformității și denaturările de pe piață care influențează deciziile întreprinderilor, reducând totodată la minimum riscul dublei impuneri, al supraimpozitării și al litigiilor fiscale.

Se propune, deci, un ghișeu unic privind impozitul pe profit, care va permite IMM-urilor eligibile :

• să interacționeze numai cu administrația fiscală a statului membru în care își au sediul central, și
• să depună o singură declarație fiscală, în statul membru în care se află sediul central.

IMM-urile eligibile vor avea astfel opțiunea de a calcula rezultatele impozabile ale sediilor lor permanente (din alte state membre) numai pe baza regulilor de impunere din statul membru al sediului central, în timp ce cota de impozit aplicabilă va rămâne cea din statul membru în care sunt situate sediile permanente.

Potrivit Comisiei Europene, scăderea preconizată a costurilor de asigurare a conformității ar trebui mai ales să stimuleze investițiile și extinderea la nivel transfrontalier în UE. IMM-urile care își desfășoară activitatea în state membre diferite vor putea să profite la maximum de libertatea de stabilire și de libera circulație a capitalurilor, fără a fi stânjenite de obstacole fiscale inutile.

Dincolo de aceste măsuri, Comisia Europeană propune și o serie de inițiative non-legislative pentru a sprijini creșterea și dezvoltarea IMM-urilor. Acestea includ, printre altele, îmbunătățirea mediului de reglementare, stimularea investițiilor și dezvoltarea unei forțe de muncă calificate.

În aceeași idee, autoritățile europene își propun și simplificarea procedurilor administrative și a cerințelor de raportare pentru IMM-uri prin lansarea sistemului tehnic „o singură dată” (parte a portalului digital unic) până la sfârșitul anului 2023, care va permite IMM-urilor să realizeze proceduri administrative în cadrul pieței unice fără a fi nevoite să prezinte din nou documentele. Comisia și-a asumat, spre exemplu, că va simplifica și va digitaliza procedurile greoaie, cum ar fi declarațiile și certificatele pentru detașarea lucrătorilor (de exemplu, așa-numitul document A1 privind drepturile de securitate socială).

Aceste acțiuni sunt vitale pentru a asigura că IMM-urile pot atinge întregul lor potențial economic și se pot adapta rapid la schimbările din piață. În plus, investițiile semnificative ale UE, care depășesc 200 de miliarde de euro în diverse programe de finanțare până în 2027, vor contribui la transformarea acestor întreprinderi în entități mai reziliente, sustenabile și digitale.

În concluzie, aceste măsuri reflectă angajamentul UE de a sprijini IMM-urile, care nu doar că reprezintă o parte esențială a economiei europene, dar sunt și actori principali în tranzițiile verde și digitală. Această abordare holistică va contribui la o Europă mai prosperă și mai inovatoare, cu IMM-uri puternice la baza sa.

Autor: Alina Andrei, Partener Cabot Transfer Pricing

Ministerul de Finanțe a completat printr-un ordin publicat recent reglementările contabile generale, precum și pe cele care vizează organizațiile non-profit. Printre altele, se introduc noi conturi în planul de conturi general (pentru toate categoriilor de societăți, indiferent de ce standard de contabilitate aplică, cât și pentru organizațiile non-profit) și se modifică sau se completează funcțiunile unor conturi deja existente. Actualizările se aplică începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023, deci se vor reflecta chiar în raportările depuse de companii și ONG-uri chiar anul viitor.

Ordinul MF 2.649/2023, publicat recent în Monitorul Oficial, aduce modificări semnificative, efective începând cu exercițiul financiar al anului 2023. Entitățile care nu urmează calendarul anului financiar vor aplica aceste schimbări pentru prima dată în situațiile financiare anuale post 1 ianuarie 2024.

Aceste modificări sunt relevante atât pentru reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și consolidate (conform Ordinului MF 1.802/2014), cât și pentru cele conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (Ordinul MF 2.844/2016).

Printre cele mai notabile schimbări se numără introducerea unor noi conturi în planul de conturi general. Astfel, se introduc noi conturi în planul de conturi general, printre care analiticele: 1496 pentru pierderi din reorganizări de societăți, 6121 – cheltuieli cu redevențele, 6122 – cheltuieli cu locațiile de gestiune, 6123 – cheltuieli cu chiriile, dar și conturi distincte: 616 – cheltuieli aferente drepturilor de proprietate intelectuală, 617 – cheltuieli de management sau 618 – cheltuieli de consultanță.

Aceste conturi sunt esențiale pentru o evidență precisă a cheltuielilor, oferind o imagine mai clară a costurilor operaționale și a celor legate de proprietatea intelectuală.

De asemenea, s-au făcut modificări importante la funcțiile unor conturi deja existente. De exemplu, contul 149 include acum pierderile din fuziuni, iar contul 691 (cheltuieli cu impozitul pe profit) adaugă detalii specifice pentru grupurile fiscale. Mai exact, apare o completare pentru grupurile de impozit pe profit, și anume că persoana juridică responsabilă înregistrează în debitul contului 691 cheltuiala totală cu impozitul pe profit datorat de grupul fiscal.

Un aspect important de remarcat este eliminarea funcției contului 266, dedicat certificatelor verzi amânate. Această schimbare poate avea un impact semnificativ pe termen lung asupra raportărilor financiare ale companiilor implicate în domenii legate de sustenabilitate și energie regenerabilă.

Aceste actualizări trebuie analizate cu atenție de companii pentru a rămâne conforme cu cerințele naționale și internaționale în materie de contabilitate. Departamentele financiare trebuie să se adapteze rapid la aceste schimbări pentru a asigura transparența și acuratețea raportărilor anuale, astfel că este esențial ca profesioniștii din domeniu să revizuiască aceste schimbări în detaliu și să se asigure că procedurile lor contabile sunt actualizate corespunzător, pentru a evita erorile contabile, dar și pentru a asigura conformitatea cu standardele curente.

Modificări la reglementările contabile pentru ONG-uri

Ordinul MF 2.649/2023 conține și actualizări contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aplicabile tot începând cu situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar 2023. Pe lângă modificările de conturi similare celor detaliate pentru reglementările contabile generale, Ministerul de Finanțe a mai introdus și alte precizări.

Noutățile vizează costurile îndatorării atribuibile activelor cu ciclu lung de fabricație, clarificându-se ce înseamnă active pregătite pentru utilizarea lor prestabilită, dar și data la care pot începe sau se suspendă capitalizările costurilor îndatorării. În plus, se completează prevederile vizând evaluarea inițială a imobilizărilor corporale cu obligația de a avea documente justificative pentru cheltuielile de proiectare și obținere a autorizațiilor care să ateste efectuarea lor.

Autor: Filip Justin Cucu, avocat junior de la Biriș Goran SPARL

Guvernul a modificat Legea prevenirii, care permite mai multor categorii de contravenții din zona contabil – fiscală să fie sancționate doar cu avertisment la prima abatere. Prin această modificare mai multe contravenții acoperite până acum de legislația prevenirii se vor întoarce la regimul juridic uzual și vor putea fi amendate direct, chiar dacă este prima încălcare de acest fel.

Astfel, HG nr. 937/2023, intrată în vigoare la data de 5 noiembrie, elimină o serie de contravenții fiscale din Legea prevenirii, în sensul în care acestea nu vor mai beneficia de posibilitatea de a nu fi amendate la prima abatere. Practic, prin această modificare, mai multe categorii de contravenții nu vor mai sancționate cu avertisment la prima abatere, ci vor fi direct amendate. Printre actele normative care vor fi eliminate din lista contravențiilor cărora li se aplică Legea prevenirii se numără Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, precum și în Ordonanța caselor de marcat sau în cea vizând sistemele moderne de plată.

Printre cele mai importante contravenții care nu mai sunt acoperite de Legea prevenirii începând din 5 noiembrie 2023 se numără cele care vizează nedepunerea la termen a declarațiilor de înregistrare fiscală, de radiere sau de mențiuni, ori a celor de TVA, precum și neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare a bunurilor și veniturilor impozabile sau a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume.

La fel, nerespectarea obligației de întocmire a dosarului prețurilor de transfer nu mai este vizată de Legea prevenirii și va fi amendată direct, în momentul constatării.

De asemenea, au fost eliminate din legislația prevenirii:

• nefurnizarea la termen a informațiilor periodice solicitate de către ANAF, nedepunerea declarației de patrimoniu sau a chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale;
• nerespectarea obligației de a păstra și de a prezenta organelor fiscale datele arhivate în format electronic și aplicațiile informatice cu ajutorul cărora au fost generate;
• nerespectarea obligațiilor ce țin de funcționarea caselor de marcat și emiterea de bonuri fiscale sau de facturi fiscale la cererea clienților;
• nerespectarea obligațiilor de a accepta plăți cu cardul bancar și celelalte contravenții prevăzute de OUG nr. 193/2002 privind sistemele moderne de plată.

Dincolo de înăsprirea indirectă a regimului de sancționare pentru aceste fapte acoperite anterior de Legea prevenirii, HG nr. 937/2023 majorează semnificativ și valoarea unor amenzi pe care le pot primi persoanele juridice dacă nu respectă legislația vamală sau cea referitoare la accize.

Schimbările vizează amenzile contravenționale pentru încălcările legate de produsele accizabile, după cum urmează: nerespectarea indicațiilor privind accizele în facturi, nerespectarea procedurilor de către producătorii de alcool, raportări incorecte sau incomplete privind operațiunile în antrepozitul fiscal și alte încălcări similare. Aceste fapte vor fi acum sancționate cu amenzi între 2.000 și 10.000 de lei (față de limita maximă anterioară de 5.000 de lei).

Pe lângă acestea, hotărârea introduce modificări substanțiale în sistemul de sancțiuni pentru contravențiile sancționate conform Codului vamal al României. Majoritatea faptelor vor suferi o creștere semnificativă a amenzilor. De exemplu, încălcări precum nerespectarea anumitor obligații de către transportatori, neprezentarea documentelor solicitate de autoritățile vamale, sau depunerea de informații incomplete sau incorecte vor fi acum sancționate cu amenzi cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei, o creștere față de intervalul anterior de 500 – 1.500 de lei.

Încălcările mai severe, precum ignorarea semnalului de oprire al personalului vamal, acostarea sau aterizarea ilegală, nedeclararea mărfurilor sau prezentarea de informații false, vor atrage amenzi mai mari, între 3.000 și 8.000 de lei. De asemenea, există o categorie separată de încălcări, cum ar fi sustragerea de la controlul vamal sau depunerea declarației vamale cu date eronate sau incomplete privind originea mărfurilor, felul, cantitatea sau valoarea lor, care vor fi sancționate cu amenzi între 8.000 și 25.000 de lei, sau chiar mai mult în cazul produselor accizabile.

Autori: Claudia Sofianu, Partener, lider Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Dan Răuţ, Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

La începutul acestui an aduceam în atenție faptul că România trebuie să transpună în legislația locală Directiva Europeană nr. 2041/2022 privind Venitul Minim European Adecvat (Fair Minimum Wage), un act legislativ controversat, dar și ambițios, care și-a propus să asigure o minimă protecție socio-economică categoriilor vulnerabile de lucrători din cadrul Uniunii Europene.

Această directivă a fost construită în jurul idealului de a asigura un cadru unitar, echitabil din punct de vedere social, transparent, predictibil, dar și adaptat realităților cotidiene, în ceea ce privește modul de determinare a salariului minim național necesar pentru un trai decent (și nu doar a unuia de subzistență) în cadrul statelor membre UE.

Ca orice directivă europeană, și aceasta are un termen limită de transpunere în legislația națională. Reiterăm faptul că statele membre au la dispoziție pentru transpunerea prevederilor acesteia doi ani de la data intrării ei în vigoare. Cu alte cuvinte, România trebuie să asigure apariția cadrului legislativ aferent până la finalul anului 2024.

Să ne reamintim ce presupune această directivă și cum ar putea fi implementată, întrucât aceasta permite adoptarea unor scenarii optimiste, care să producă schimbări semnificative în favoarea lucrătorului, dar și a unor alternative ceva mai „cinice”, să spunem, care, deși „bifează” prevederile directivei, pot duce la o „îmbunătățire” a traiului mai mult pe hârtie și mai puțin în realitate.

Explicația este simplă: metodele de calcul recomandate de actul legislativ european aprobat pentru acest „venit minim adecvat” permit ambivalența sugerată, deși, în substanță, este insuflată adoptarea celor mai favorabile scenarii în aplicarea directivei. Dar acestea nu pot fi, totuși, impuse statelor membre.

Astfel, am putea spune că varianta favorabilă angajatului este determinarea venitului minim pornind de la valoarea coșului de consum. În contrapartidă, alternativele ce nu ar aduce neapărat o schimbare pozitivă pentru salariații români sunt cele prin care venitul minim pentru un trai decent s-ar baza pe indicatorii economici prevăzuți de directivă, și anume valoarea la nivelul de 60% din salariul median sau valoarea a 50% din salariul mediu brut pe economie.

De ce spunem că valoarea de referință a coșului de consum pentru un trai decent poate fi un barometru „fericit” pentru salariatul român? Pentru că, de regulă, valoarea coșului minim de consum are în vedere costurile uzuale pentru: alimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte, asigurarea unei locuințe, dotarea și întreținerea acesteia, produse de uz casnic și igienă personală, servicii, educație și cultură, îngrijirea sănătății, recreere și vacanță, fond de economii. Așadar, un venit minim raportat la toate aceste costuri ale vieții ar putea reprezenta un venit satisfăcător pentru foarte mulți dintre cei care formează azi forța de muncă activă din România. Pe de altă parte, contextul economic din țară nu pare capabil momentan să susțină o astfel de abordare curajoasă.

Știm că România face parte din grupul țărilor cu venituri minime statutare, adică din grupul majoritar al statelor cu venituri reglementate prin legi sau statute (spre deosebire de state ca Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia, unde veniturile minime sunt negociate colectiv între sindicate și angajatori). România nu se situează pe o poziție avantajoasă în ceea ce privește valoarea salariului minim garantat (ori a venitului mediu pe economie) şi nici când vine vorba despre indicele nivelului prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor. Pe scurt, putem spune că România este o țară cu costuri de trai (relativ) mari, raportat la veniturile (încă) mici ale populaţiei.

Revenind la coșul minim de consum pentru un trai decent, notăm că în România valoarea acestuia în 2023 pentru o persoană adultă singură a fost evaluată la 3.807 lei (cu o creștere de aprox. 40%, de la 2.708 lei anul trecut), conform unui studiu elaborat de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România (raportat la luna septembrie a.c.). Așadar, pentru un astfel de câștig net (minim) venitul brut corespondent ar fi de aprox. 6.507 lei. Comparativ cu salariul minim brut național actual de doar 3.300 lei, este evident că efortul financiar s-ar dubla, ceea ce ar reprezenta o povară economică poate mult prea mare și greu de susținut – cel puțin pe termen scurt și mediu – pentru mediul de afaceri. Este totuși un ideal către care ar trebui să tindem cu toții (de ce nu?), mai ales că în unele sectoare de activitate din țară acest venit este deja o realitate cotidiană.

Sărind de la optimism la realism, ajungem să punctăm și formulele de calcul ce au la bază indicatorii economici mai sus menționați. Cum salariul median nu este un parametru de referință al rapoartelor de statistică din România, ne rămâne doar să presupunem că autoritățile din România ar putea îmbrățișa, dacă va fi cazul, metoda de calcul bazată pe valoarea a 50% din salariul mediu brut pe economie.

Conform informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică din România (INS), salariul mediu brut pe economie a trecut în 2023 de borna de 7.000 lei (în luna septembrie 2023, acesta a fost de 7.350 lei), iar dacă facem un calcul matematic simplu, un venit minim „adecvat” calculat ca fiind jumătate din această valoare înseamnă aproximativ 3.500 – 3.700 lei lunar brut. Imediat realizăm că este o sumă foarte apropiată ca valoare de cea a însuși salariului minim brut național actual (i.e., 3.300 lei). În consecință, o astfel de formulă de calcul pragmatică ar oferi autorităților ocazia de a rezolva ecuația cu necunoscute a transpunerii directivei într-un mod destul de simplu și acoperitor din punct de vedere legislativ.

Astfel, dacă analizăm cu optimism prevederile Directivei 2041/2022, ne-am duce rapid cu gândul direct la valoarea coșului minim de consum ca valoare de referință pentru calculul acestui venit (net) minim decent. Totodată, fiindcă directiva oferă și opțiuni mai realiste, cel puțin, pentru economia românească (de exemplu, prin utilizarea formulei de calcul pentru aflarea salariului minim adecvat prin înjumătățirea salariului mediu brut pe economie – variantă care se potrivește mănușă pentru autoritățile noastre), există posibilitatea ca lucrătorul de rând din România nici să nu simtă efectele acestui act european.

Ce urmează, totuși? După mai bine de un an de la adoptarea Directivei de către Comisia Europeană și intrarea ei în vigoare, acțiunile concrete ale autorităților din România în vederea transpunerii acesteia întârzie să apară. Deși această Directivă apare într-o anexă publicată pe 13 septembrie 2023 pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului privind planul anual de transpunere a directivelor UE pentru anul 2024, sesizăm că nu există informații suplimentare privind calendarul de transpunere. Nu în ultimul rând, merită precizat că instituția competentă desemnată pentru transpunere este Ministerul Muncii și Solidarității Sociale iar termenul asumat pentru implementare este 15 noiembrie 2024. Astfel, conform Planului publicat, Ministerul Muncii urmează să efectueze o serie de propuneri de proiecte: (i) pentru modificarea Codului Muncii și a legii privind dialogul social, (ii) de Hotărâri de Guvern privind reglementarea mecanismului de stabilire a salariului minim și pentru instituirea Planului de acțiune pentru promovarea negocierii colective.

Așadar, urmează 2024 – un an cu o agendă electorală încărcată în România: poate fi toamna viitoare momentul schimbării de paradigmă pentru ceea ce reprezintă conceptul de venit minim adecvat/ decent și în România? Rămâne de văzut.

Autori: Andra Caşu, Partener, liderul departamentului Taxe directe, EY România,

Crina Onuţ, Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Raluca Vasile, Senior Manager, Taxe directe, EY România.

Reducerea costurilor, adoptarea unor soluții inovative în activitate și, prin urmare, o dezvoltare mai accelerată a afacerii sunt doar câteva dintre potențialele beneficii care ar putea fi obținute de companiile românești, dacă ar aplica la scară mai largă facilitățile fiscale în domeniul cercetării-dezvoltării (C&D).

Beneficiile fiscale în domeniul C&D se regăsesc de ceva timp în legislație, dar nu au fost aplicate în practică de companiile care desfășoară activități de C&D. Mai mult, în pofida clarificărilor aduse de legiuitor la începutul acestui an, firmele românești încă ezită să le acceseze.

În cadrul unui studiu EY derulat în acest an, au fost analizate motivele pentru care companiile din România nu accesează facilitățile fiscale acordate prin lege pentru activitatea de C&D. Studiul a arătat că principalele motive au fost: dificultatea în a determina activitățile de cercetare-dezvoltare eligibile și întocmirea documentației solicitate, prevederile legislative neclare, riscul ca autoritățile fiscale să conteste aplicabilitatea acestor facilități, dificultățile în determinarea cheltuielilor eligibile, dar și dificultățile în contractarea unui expert desemnat conform Registrului experților pe domenii de C&D.

Companiile românești care desfășoară activități de C&D sunt eligibile, prin lege, pentru stimulente cum ar fi: scutirea de la plata impozitului pe venitul salarial, deducerea suplimentară a cheltuielilor de C&D la calculul impozitului pe profit, precum și folosirea amortizării accelerate în cazul echipamentelor utilizate în activitatea de C&D.

Mai exact, facilitățile disponibile pentru companiile românești care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare sunt:

• Scutirea de la plata impozitului pe profit – companiile care desfășoară activități de C&D sunt eligibile pentru scutirea completă de impozit pe profit pentru primii 10 ani de activitate.
• Deducerea suplimentară a cheltuielilor de C&D – în limita a 50% pentru cheltuielile eligibile, respectiv cele pentru activităţile de cercetare aplicativă şi/ sau dezvoltare experimentală.
• Aplicarea metodei de amortizare accelerată în cazul echipamentelor folosite în activitatea de C&D.

De asemenea, sunt încă cel puțin două aspecte importante de luat în seamă atunci când o companie analizează dacă ar trebui să apeleze la facilitățile fiscale aplicabile pentru activități de C&D. Astfel, în cazul marilor contribuabili, este obligatorie certificarea, legislația fiind completată cu norme metodologice de aplicare, care trebuie în detaliu studiate, fie de către o persoana din cadrul companiei, fie cu sprijin extern. Pe de altă parte, aplicarea beneficiilor fiscale cu privire la activitățile de C&D este o chestiune de multidisciplinaritate – pentru că implică respectarea legislației fiscale, dar și a unei legislații specifice pentru încadrarea activităților desfășurate de companii în categoria cheltuielilor de C&D, inclusiv Manualul Frascati, implementat la nivelul țărilor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Putem considera, de asemenea, ca o veste bună, faptul că s-a clarificat modul în care funcționează corpul de experți și certificarea acestora (prin Ordinul nr. 3.265/21.453/2022 și Normele Metodologice din 14 octombrie 2022 privind expertiza în vederea certificării activității de C&D), întrucât aceștia pot susține companiile în demersurile lor de a identifica corect activitățile sau segmentele din activitatea lor care s-ar încadra în zona de C&D. Astfel, companiile ar putea să-și optimizeze poziția fiscală în dificilul context economic actual.

Recomandările noastre sunt, în primul rând, de a fi atent analizate toate tipurile de activități de C&D eligibile și cheltuielile aferente. În al doilea rând, a se analiza impactul fiscal pentru aplicarea facilităților fiscale la nivel de impozit pe venit, dar și pentru impozitul pe profit. În al treilea rând, este obligatorie pregătirea temeinică a proiectului, eventual cu suport profesionist, pornind de la premisa interdisciplinarității – fiscal și tehnic.

O mențiune importantă, în contextul actualelor modificări fiscale, ar fi pentru sectorul IT, unde deseori activitatea specialiştilor are o componentă de C&D, chiar dacă facilităţile la care s-a apelat au fost de altă natură şi mai ușor accesibile. După limitarea acestor facilităţi specifice sectorului IT, cele pentru C&D au devenit de mare interes ca alternativă viabilă.

Abordarea beneficiilor acordate sectorului C&D poate contribui semnificativ la obținerea unui avantaj competitiv major în piață, la retenția și motivarea angajaților, dar și la optimizarea costurilor și a fluxurilor financiare. Cu alte cuvinte, suficiente premise pentru a studia cu atenție și a adopta aceste facilități, potrivit specificității domeniului de activitate.

Autori: Andreea Simion, Manager, Forensic & Integrity Services, EY România,

Anca Atanasiu, Avocat, Senior Managing Associate, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii

Dacă anul trecut, în luna decembrie, intra în vigoare Legea 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, fiind stabilit cadrul general cu privire la protecția persoanei care sesizează încălcări ale legii (avertizorul în interes public), doar pentru instituțiile publice şi companiile private cu mai mult de 249 de angajaţi, începând din acest an (17 decembrie, mai exact), prevederile vor fi aplicabile și persoanelor juridice private care au între 50 și 249 de angajați.

Legea defineşte cadrul, necesar şi obligatoriu, de transparenţă şi corectitudine prin care se poate crea şi menţine o bună cultură a integrităţii organizaţionale de către companiile româneşti şi entităţile publice deopotrivă.

În virtutea acestei legi, aidoma instituţiilor şi companiilor care au intrat sub umbrela prevederilor încă de anul trecut, şi companiile mici şi medii (ca număr de angajaţi) vor avea câteva obligaţii foarte clar stipulate în lege. Este vorba în primul rând despre obligaţia de a stabili canale de raportare, cu îndeplinirea câtorva criterii: confidențiale, interne (accesibile și terților), care să fie concepute, stabilite și utilizate într-un mod sigur, astfel încât să permită menținerea comunicării cu avertizorul. Se adaugă obligația de informare, care înseamnă confirmarea de primire a raportului către avertizor în termen de şapte zile și feedback în termen de trei luni. La fel de importantă este realizarea investigaţiilor interne în urma sesizării avertizorului, prin care se verifică şi se soluţionează aspectele raportate ca fiind în neregulă. De asemenea, companiile au obligaţia de a asigura protecţia identităţii (confidenţialitatea), protecția avertizorilor de integritate împotriva represaliilor, la care se adaugă aceea de a furniza informații clare și accesibile privind procedurile de raportare externă. De altfel, pentru faptul că nu au asigurat prin proceduri clare de lucru confidenţialitatea avertizorilor, legea prevede pentru companii cea mai drastică sancţiune, respectiv 40.000 lei (circa 8.000 euro echivalent).

Cei cinci paşi esenţiali pentru conformitate

1. Înţelegerea organizaţiei şi stabilirea obiectivelor, în funcţie de dimensiunea, cultura, tipul de activitate şi guvernanţa corporativă.

Primul şi cel mai important pas este definirea obiectivelor pe care compania doreşte să le îndeplinească aplicând legea avertizorului, iar răspunsul poate fi de la simplu (doar conformitate, pentru că aşa cere legea) la complex, caz în care compania vizează mai mult de atât, respectiv, crearea unei culturi de integritate.

2. Întocmirea unui plan de acţiune şi stabilirea responsabilităţilor

Este importantă stabilirea responsabililor şi completarea cadrului procedural cu un ofiţer de etică, responsabil să primească rapoartele şi să administreze canalul de raportare convenit intern. Acest responsabil poate fi o persoană sau o echipă, internă sau externă. În cazul alegerii variantei interne, aceasta poate fi formată din angajaţi ai departamentului juridic, HR, compliance etc., pentru că sunt angajaţii care se ocupă, prin natura atribuţiilor, şi de partea de integritate a salariaţilor şi a companiei. Varianta externalizării este de luat în calcul, cel puţin din punct de vedere al eficienţei, rapidităţii şi independenţei în rezolvarea raportărilor. În plus, să nu uităm de nivelul ridicat de specializare al unui potenţial responsabil extern, care se va ocupa de preluarea, trierea şi rezolvarea sesizărilor. De asemenea, în implementarea planului de acţiune privind aplicarea legii trebuie avut în vedere, ca pas esenţial, stabilirea canalului/ canalelor de raportare.

3. Identificarea canalului de raportare adecvat

Legea nu face menţiuni speciale şi, practic, acest aspect este lăsat la aprecierea fiecărei companii şi a persoanei responsabile din companie. De asemenea, nu este obligatoriu să existe un canal de raportare anonimă, dar trebuie asigurată maxima confidenţialitate a raportărilor. Canalul de raportare trebuie astfel conceput, încât să protejeze confidențialitatea (sau chiar anonimitatea) avertizorilor, ușor accesibil, în mod ideal cu mai multe opțiuni de raportare (de ex. e-mail, telefon, website sau aplicație mobilă), protecția împotriva represaliilor, dar şi imparțialitatea, prin gestionarea clară a proceselor şi independenţa persoanei desemnate.

Pe de altă parte, acesta trebuie să fie clar şi fiabil, să permită colectarea de informații suficiente pentru a iniţia o investigație. Importantă este şi persoana desemnată, care va trebui să fie instruită permanent pentru a primi rapoarte, a înțelege diferitele tipuri de activități frauduloase, astfel încât să aplice cu acurateţe politicile și procedurile stabilite.

4. Implementarea procesului de raportare, redactarea și implementarea procedurilor

Procedura de gestionare a cazurilor este la fel sau chiar mai importantă ca politica privind avertizările în interes public, pentru că ajută în gestionarea rapidă a unor cazuri sensibile. Prin urmare, această procedură trebuie să fie bine gândită, creată în acord cu realitatea companiei şi implementată prin instruiri periodice pentru a le reaminti persoanelor responsabile cum ar trebui să acţioneze şi ce anume trebuie să facă pentru a atinge obiectivele stabilite prin Politica de Whistleblowing. Companiile pot opta pentru o politică de raportare integrată în regulamentul intern existent sau să creeze un regulament separat (varianta recomandată).

5. Campania de comunicare și instruirea personalului relevant

În opinia noastră, ar trebui create două categorii de traininguri pentru a asigura o bună implementare a legii, respectiv una pentru angajaţi şi una pentru echipa de preluare şi răspuns. În acest din urmă caz, sunt obligatorii detalii despre forma şi variantele de raportare – către autorităţi sau divulgare publică (cu risc reputaţional asociat), în afara celui intern. 

Am recomandat companiilor cărora le asigurăm asistenţă pe zona de instruire a personalului pe implementarea Legii Whistleblowing să trateze distinct cele două categorii de personal, întrucât în sarcina echipei de preluare şi răspuns intră mai multe atribuţii.

Important de menţionat este faptul că planul de acţiune are implicaţii pe zona de consultare cu reprezentanţii salariaţilor/ sindicatul. Astfel că, devine obligaţie legală pentru companie de a-i informa pe aceştia cu privire la intenţia de a implementa o astfel de politică. Cu alte cuvinte, să aibă loc o consultare, anterior implementării, pentru a vedea dacă modul în care a fost conceput canalul de raportare este conform, ca metode de asigurare a securităţii datelor, modul de acces şi temeiul legal al prelucrării.

Sancțiunile prevăzute de Legea 361/2022

La o primă vedere, pare că legiuitorul a prevăzut sancţiuni relativ mici sau, în orice caz, nu atât de drastice, încât companiile româneşti să fie îngrijorate în caz că vor fi găsite cu lipsuri în aplicarea legii. Pentru cele trei mari obligaţii, sumele variază între 3.000 şi 40.000 lei care, în funcţie de dimensiunea companiei şi a cifrei de afaceri, poate avea (sau nu) un impact semnificativ. Dincolo de riscul unor măsuri punitive financiare, vorbim despre un risc mult mai mare, respectiv riscul reputaţional al companiei despre care se află că a încălcat prevederile legale în ceea ce priveşte integritatea companiei şi a angajaţilor săi.

Este fără îndoială faptul că un mecanism de raportare sigur și confidențial, creat şi oferit angajaților unei companii, va spori încrederea în cadrul organizațiilor. Acest lucru are ca rezultat un mediu de lucru mai deschis, transparent, promovează şi ajută la crearea unei culturi a integrității. Un raport de avertizare întocmit și transmis corespunzător poate oferi dovezile necesare, atunci când se efectuează investigații privind practicile frauduloase sau alte comportamente neetice.

Asigurarea conformității cu legea privind protecția avertizorilor de integritate nu numai că asigură respectarea obligațiilor legale impuse organizaţiilor, ci demonstrează și beneficiile unei culturi a integrității pentru angajați, clienți, investitori și alte părți interesate.

Autori: Mihai Petre, Director, Global Trade, EY România
Cosmin Dincă, Manager, Global Trade, EY România

Simplificarea operațiunilor vamale este critică pentru operatorii economici implicați în lanțul de aprovizionare. Anul acesta, mai precis, începând cu 1 decembrie 2023, operațiunile vamale de export vor fi realizate prin intermediul noului sistem IT denumit AES-RO, dezvoltat de autoritatea vamală română.
Care sunt principalele schimbări pentru mediul de afaceri? Odată cu implementarea AES, procedura simplificată de înscriere în evidențele declarantului pentru export (EIR) nu mai poate fi aplicată decât în cazuri limitate. EIR le permitea operatorilor să efectueze vămuirea rapidă a mărfurilor la export direct la sediul/depozitul propriu, cu implicarea minimă a autorității vamale, prin simpla înscriere a mărfurilor în evidențele operative.
Așadar, autorizațiile EIR deținute de exportatori devin inutilizabile, operatorii economici fiind puși în situația de a se întoarce la varianta normală de vămuire. Pentru a veni în sprijinul exportatorilor ce dețin certificarea AEO (peste 260 companii românești), autoritatea vamală română a identificat următoarele soluții:
• aprobarea de către birourile vamale a locațiilor/ depozitelor pe care acești exportatori autorizați AEO le dețin ca „locuri autorizate pentru prezentarea mărfurilor”. Dacă biroul vamal decide efectuarea de controale la export, acestea pot avea loc direct în aceste locații;
• biroul vamal va avea la dispoziție 60 de minute pentru luarea deciziei de a controla mărfurile. La expirarea acestui termen fără control, liberul de vamă se va acorda automat. În cazul în care sistemul informatic selectează mărfurile pentru control, liberul de vamă poate fi obținut numai după efectuarea controlului.
În plus față de cele de mai sus, va fi prevăzută și situația în care declarația vamală de export/reexport să fie transmisă în sistemul AES și în afara programului de lucru al biroului vamal, fără a fi asigurată prezența personalului vamal, cu excepția cazului în care aceasta este selectată pentru control.
În concluzie, nevoia certificării AEO devine din ce în ce mai importantă, ținând cont că facilitățile acordate unor astfel de operatori se îmbunătățesc constant. Un AEO este considerat un partener de încredere al autorității vamale, cu condiția ca acesta să îndeplinească o serie de criterii cum ar fi solvabilitate financiară, personal instruit, măsuri de securitate adecvate, proceduri interne de control, experiență dovedită în domeniul vamal și lipsa datoriilor față de bugetul de stat. Așadar, încurajăm companiile să aplice pentru această certificare din timp, astfel încât să poată beneficia de noile facilități.