Autor: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Valul de modificări legislative care lovește peisajul fiscal la nivel mondial redefinește modul în care sunt percepute și gestionate prețurile de transfer, mai ales în contextul unor preocupări majore legate de posibilitatea apariției, din ce în ce mai frecvent, a situațiilor de dublă impunere în cadrul grupurilor de companii. Transformările la care asistăm modelează strategiile, schimbând fundamental modul în care acestea integrează nevoia de certitudine în privința prețurilor de transfer cu nevoile operaționale concrete ale companiilor.

Companiile se așteaptă la o creștere a inspecțiilor fiscale

Apariția tehnologiilor emergente și cantitatea uriașă de date care trebuie prelucrate la nivel de companie sunt cel puțin două aspecte cu impact semnificativ asupra controverselor fiscale. Conform sondajului 2023 EY Tax Risk and Controversy Survey, companiile anticipează o creștere cu 79% a numărului și intensității controalelor fiscale în următorii doi ani. Prețurile de transfer (engl. transfer prices – TP) sunt identificate ca fiind principalul domeniu de risc fiscal, dacă ținem cont de faptul că 53% dintre respondenți se așteaptă ca autoritățile fiscale să se concentreze mai mult asupra problemelor fiscale transfrontaliere în anii următori.

Deși prețurile de transfer au fost întotdeauna un punct critic pentru controverse fiscale, natura controalelor în acest domeniu se va schimba, pornind de la premisele de mai sus. Autoritățile fiscale au deja un acces din ce în ce mai extins, din mai multe surse, la informațiile contribuabililor, ceea ce va permite colectarea, prelucrarea și compararea acelor date, inclusiv cu ajutorul GenAI și a tehnologiilor conexe. Astfel, în actul de control se vor solicita informații mai detaliate despre pozițiile fiscale luate anterior de companii. Este evident, capabilitățile autorităților fiscale de schimb şi de prelucrare a informațiilor vor continua să crească, probabil uneori chiar într-un ritm mai accelerat decât cele ale companiilor. Trebuie amintite aici și acordurile de schimb de informații fiscale, în baza cărora autoritățile fiscale ale lumii deja schimbă date fiscale într-un ritm fără precedent. Devine imperativ ca și companiile să facă același lucru în cadrul organizațiilor lor și să nu-și lase datele izolate local. 

Controlul în domeniul TP în alte țări și în România

În Marea Britanie, HM Revenue and Customs (HMRC) are o abordare proactivă a prețurilor de transfer, încurajând companiile să apeleze la Acordurile de Preț în Avans (APA). În Australia, autoritatea fiscală națională, Australian Taxation Office (ATO), recomandă companiilor să apeleze la APA pentru a asigura conformitatea cu regulile de prețuri de transfer. În SUA, Internal Revenue Service (IRS) solicită documentația prețurilor de transfer numai în cazul unui audit și companiile care nu pot furniza documentația adecvată riscă sancțiuni severe. Conform legislației din Canada, toate companiile trebuie să completeze un formular special în care să raporteze toate tranzacțiile cu entitățile afiliate. Toate aceste abordări au ca scop final asigurarea conformității cu normele fiscale aplicabile prețurilor de transfer.

Conform Codului Fiscal român, companiile care desfășoară tranzacții cu entități afiliate au obligația să stabilească prețurile de transfer la nivelul valorii pieței, și anume prețul pe care îl stabilește piața liberă între persoane independente. Dacă este cazul, la persoanele care derulează tranzacții cu părți afiliate, autoritățile fiscale pot face ajustări de prețuri de transfer pe baza propriilor estimări ale nivelului valorii de piață. Dar este de așteptat ca și în România modul în care se vor desfășura aceste controale să se transforme radical, pe fondul schimburilor de informații și a creșterii puterii de procesare a datelor pe care Fiscul le va avea.

Acesta va pune acum întrebări foarte detaliate și precise despre ceea ce companiile au înregistrat în anii anteriori inspecției fiscale. De aceea, este important să se definească narațiunea externă și internă și să se bazeze pe date standardizate pentru a alinia pozițiile fiscale ale companiei cu obiectivele de afaceri mai largi. Datele standardizate vor ajuta, de asemenea, la pregătirea companiei pentru reducerea controverselor în domeniul prețurilor de transfer, pentru a îndeplini așteptările de creștere a eficienței activității pe care le aduc soluțiile AI, dar și analize de prețuri de transfer care oferă perspective mai bune pentru companie.

Mai au rost Acordurile de Preț în Avans?

APA (Advance Pricing Agreement) se referă la un acord în avans între o autoritate fiscală și o companie care urmează să desfășoare tranzacții transfrontaliere cu entitățile afiliate din cadrul grupului său privind modalitatea de stabilire a prețurilor de transfer pentru tranzacțiile respective. Astfel, un APA stabilește metodele care vor fi folosite pentru a determina prețurile de transfer între entitățile afiliate pentru o anumită perioadă în viitor, stabilită prin acord, de regulă de 5 ani în România. Încheierea unui APA reprezintă un pas care contribuie semnificativ la eliminarea incertitudinilor referitoare la prețurile de transfer (cel puțin pe o perioadă determinată) și, de asemenea, elimină riscul de ajustare a prețurilor de transfer pe această perioadă, atât timp cât termenii APA sunt respectați de contribuabili.

Prin urmare, încheierea unui APA ajută la minimizarea disputelor privind prețurile de transfer prin asigurarea predictibilității fiscale pentru companii și prin simplificarea respectării obligațiilor legate de preturi de transfer în cazul tranzacțiilor internaționale. La rândul lor, autoritățile fiscale se pot asigura că firmele respectă normele privind prețurile de transfer și că profitul impozabil este corect reflectat în jurisdicția respectivă.

Pentru a asigura predictibilitatea afacerilor, companiile vor fi nevoite să se asigure prin diferite proceduri asupra conformității fiscale urmând o tendință de mărire a gradului de certitudine. Faptul că numărul de APA încheiate s-a dublat în ultimii doi ani arată și importanța acestora într-un business așezat, care urmărește consolidarea şi stabilitatea pe termen lung. Avem acum impozitul minim pe cifra de afaceri, ce mai facem cu acordurile privind prețurile în avans? În aceste condiții, se naște întrebarea dacă mai sunt oportune încheierea de APA cu ANAF? Dacă ținem cont că acestea pot fi încheiate pe cinci ani, este foarte posibil ca însemnătatea APA să crească în condițiile dispariției impozitului minim pe cifra de afaceri.

Pe acest fond al dinamicii economiei, informațiilor și evoluției tehnologiei, controalele în domeniul prețurilor de transfer efectuate în doi sau trei ani de acum încolo vor fi probabil foarte diferite de modul în care sunt administrate acum de către autoritățile fiscale. Prin urmare, marile companii care derulează operațiuni pe piața din România ar trebui să-și reconsidere, strategic și structural, afacerile, pornind de la ideea că vor trebui regândite acțiunile curente, în termenii acestor noi moduri în care vor fi examinate în viitor de către autoritățile fiscale.

Autori:

Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Dan Răuţ, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Mădălina Damian, Senior, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Printre recentele și deloc puținele modificări fiscale introduse la finalul anului 2023 și aplicabile din ianuarie 2024, se numără și impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare sau așa-numita „taxă pe lux”. Așadar, un final de an foarte intens care, după lungi dezbateri și analize, a adus o serie de modificări cu impact mare pentru contribuabili (fie persoane fizice ori juridice), dar și noutăți importante în domeniul fiscal. Ce reprezintă acest nou impozit, pe cine și ce anume vizează, precum și ce urmăresc autoritățile prin implementarea lui sunt întrebări pe care ni le-am pus cu toții și pe care încercăm să le lămurim în cele ce urmează.

O premieră în România, noul impozit introdus prin Legea nr. 296/2023 și aplicabil începând cu 1 ianuarie 2024 vizează proprietarii de locuințe și mașini scumpe (mai concret, persoanele fizice care au în proprietate, exclusivă sau comună, clădiri rezidențiale situate în România, cu o valoare estimată mai mare de 2.500.000 lei – deci aproximativ 500.000 de euro – precum și persoanele fizice şi juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/ înregistrate în România, a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei – aproximativ 75.000 de euro).

În cazul locuințelor, impozitul special se calculează prin aplicarea cotei de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea proprietății/ clădirii rezidențiale și plafonul neimpozabil indicat mai sus, de 500.000 euro, iar în cazul autoturismelor, prin aplicarea aceleiași cote asupra diferenței dintre valoarea de achiziție a autoturismului și plafonul neimpozabil prevăzut de lege (75.000 euro).

Ca exemplu practic, dacă persoana deține o mașină ce valorează 100.000 euro, atunci va plăti impozit doar 75 euro (adică 0,3% din 25.000 euro, sumă ce reprezintă diferența dintre valoarea autovehiculului și plafonul neimpozabil). Pe același principiu, exemplificăm și un calcul simplu al impozitului pentru locuințele de lux: pentru o proprietate care valorează 1.000.000 euro, se va datora statului un impozit anual de 1.500 euro (adică tot 0,3% aplicat la suma determinată, prin diferența dintre valoarea de piață a bunului și plafonul neimpozabil de 500.000 euro).

De asemenea, e de avut în vedere faptul că că impozitul special se datorează pentru întregul an fiscal, contribuabilii fiind obligați să îl calculeze, să îl declare și să îl plătească la ANAF până la data de 30 aprilie, inclusiv, a anului fiscal respectiv în cazul imobilelor şi până la data de 31 decembrie, inclusiv, a anului fiscal în cazul autoturismelor.

Un detaliu foarte important în privința autovehiculelor este că impozitul se datorează doar pe o perioadă de cinci ani (calculată din momentul în care are loc predarea-primirea autoturismului). De asemenea, dacă predarea-primirea mașinii a avut loc anterior datei de 1 ianuarie 2024, se va datora impozitul special doar pentru fracțiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de cinci ani.

În ceea ce privește bunurile imobile, lucrurile sunt mai neclare. Rămâne de văzut cum se va declara impozitul special în situațiile în care clădirile sunt deținute în cotă-parte, mai exact dacă este suficientă depunerea declarației privind impozitul special de către un singur coproprietar sau dacă fiecare coproprietar va declara impozitul special pentru cota sa de proprietate, în acest ultim caz obligativitatea raportării putând fi influențată de procentul de cotă-parte a fiecăruia din coproprietari. Spre exemplu, dacă o familie deține în coproprietate o locuință de 3.000.000 lei, va putea depune declarația privind impozitul special doar unul dintre membri sau fiecare va declara impozitul special pentru cota sa de proprietate? Vor apărea situații în care, deși valoarea clădirii depășește plafonul prevăzut de lege, niciunul din coproprietari nu are obligația raportării, întrucât prin împărțirea în cote părți nu se va depăși plafonul? Cum se va efectua raportarea impozitului datorat în aceste cazuri și cum se poate calcula plafonul neimpozabil în mod proporțional cu cota parte deținută? La aceste întrebări suntem convinși că vom primi răspuns în momentul în care modelul de declarație fiscală (împreună cu instrucțiunile de completare) va fi disponibil. Până în prezent, nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial ordinul președintelui ANAF cu modelul și conținutul declarației prin care se va raporta impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, însă este disponibil proiectul de ordin în dezbatere publică. Momentan, aceste aspecte care țin de fracționarea în cote-părți a dreptului de proprietate nu sunt lămurite în proiectul de ordin și considerăm că ar merita explicații edificatoare și instrucțiuni de completare specifice.

Totodată, o altă întrebare pertinentă poate fi în legătură cu valoarea impozabilă de referință a locuințelor – va fi cea din grila notarială, cea rezultată dintr-o evaluare de piață obiectivă, bazată pe studii de piață specializate (mai puțin fezabil, în opinia noastră) ori valoarea înregistrată de ANAF în bazele sale de date (ex., conform informațiilor deținute de agențiile locale de taxe și impozite)?

Nu în ultimul rând, considerăm că ar fi de bun augur ca autoritățile să explice ce se întâmplă în situația în care deținătorii acestor proprietăți aleg să vândă bunurile în cursul anului fiscal, sau, din contră, ce vor declara persoanele care vor achiziționa locuințe/ clădiri scumpe în cursul anului. Se vor aplica principiile deja folosite la taxele locale și impozitarea va fi proporțională cu perioada deținerii/ înregistrării bunului respectiv pe vectorul fiscal individual? Cum și ce anume se declară în astfel de situații? Care va fi baza de calcul pentru impozitul datorat în anul efectuării tranzacției de vânzare-cumpărare? Conform legii în vigoare, înțelegem că în privința clădirilor și locuințelor, există o obligație de raportare și plată doar pentru persoanele fizice care la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior au în proprietate bunul respectiv. Astfel, dacă un proprietar vinde bunul înainte de 31 decembrie, atunci nu are nimic de plată pentru anul respectiv. Această interpretare poate naște, totuși, anumite controverse și discriminări. Spre exemplu, ce se întâmplă în cazul unei persoane care cumpără la 1 ianuarie 2024 și vinde la 30 decembrie 2024 locuința de lux? Conform prevederilor existente, nu are obligație de raportare în 2025.

În orice caz, deși nu sunt încă foarte clare toate prevederile, suntem convinși că în perioada următoare vor apărea mai multe detalii lămuritoare. De asemenea, remarcăm faptul că România nu este nici pe departe primul stat care adoptă această taxă pe lux, ba chiar sunt deja multe țări care o aplică cu succes. Putem considera, așadar, că România se aliniază și din acest punct de vedere statelor dezvoltate, care urmăresc nu doar taxarea muncii, dar și a averii. Spre exemplu, o astfel de taxă pe avere există deja de ani buni în țări precum Franța, unde proprietățile care depășesc 1.300.000 de euro sunt supuse unei taxe între 0,5% și 1,5%, în funcție de valoarea proprietății, sau Danemarca, unde proprietățile care depășesc aproximativ 400.000 de euro sunt supuse unei taxe de 3%, aplicată asupra diferenței care depășește acest plafon. Chiar și Moldova are în vigoare o taxă similară (i.e., proprietarii clădirilor a căror valoare depășește aprox. 80.000 de euro sunt supuși unei taxe de 0,8%). Rămân însă, în continuare, suficiente state (ex. Austria, Belgia, Finlanda) care nu au implementat până în prezent o astfel de taxă. Pe de altă parte, sunt și țări care, din varii motive, au ales să elimine acest impozit, cum e cazul Luxemburgului (în 2006) ori a Suediei (în 2007).

Mai multe concluzii vom putea trage, cu siguranță, la final de 2024 sau chiar în 2025, când deja ANAF va fi avut un prim ciclu încheiat și va putea evalua atât nivelul de conformare fiscală la raportare, cât și nivelul de colectare a taxelor. Până atunci, putem urmări evoluția taxei pe lux în România, cum va fi percepută de public, ce sancțiuni se vor aplica pentru neconformare, cum se va aplica în practică și, cel mai important, câți bani va aduce la bugetul de stat.

Companiile românești nu se arată prea dornice să acceseze beneficiile fiscale acordate prin lege, reiese din rezultatele unui sondaj EY derulat de la sfârșitul anului 2023, cel mai des invocat motiv fiind complexitatea legislativă și teama de a nu greși în aplicarea acestora. Având în vedere noile modificări fiscale cu aplicabilitate din 2024, precum și un context economic complex, în acest an ar fi binevenită o schimbare în abordarea beneficiilor oferite de Codul Fiscal.

Reglementările din legislația românească privind aplicarea beneficiilor fiscale sunt considerate de multe companii ca fiind neclare, iar cerințele de documentație destul de stufoase (34% dintre cei care au aplicat beneficiile fiscale potrivite companiei). Pe de altă parte, persistă o anumită îngrijorare cu privire la inspecțiile fiscale și rezultatele acestora în privința adoptării de către contribuabili a diverselor facilități fiscale. Astfel, tendința majorității companiilor este mai degrabă de a nu aplica beneficiile oferite de Codul Fiscal: 62% dintre participanții la studiu au declarat ca nu sunt hotărâți să acceseze beneficiile fiscale disponibile prin legislație.

Beneficiile fiscale recunoscute prin legislație sunt un aspect important în deciziile de optimizare fiscală și de gestionare a fluxului de numerar în cadrul companiilor, pe lângă alte instrumente. Rezultatele studiului EY în legătură cu aplicarea beneficiilor fiscale relevă câteva aspecte importante, unele chiar surprinzătoare, cu privire la accesarea facilităților disponibile, aplicabile în funcție de profilul companiei și domeniul de activitate.

Contextul este unul în care, pe de o parte, costurile fiscale sunt apreciate de peste 96% dintre respondenți ca fiind medii și mari, iar pe de altă parte, recentele modificări fiscale au fost adoptate aproape exclusiv în sensul creșterii unor taxe și impozite în România, atât directe cât și indirecte. Prin urmare, este de aşteptat ca managementul companiilor să treacă la măsuri de optimizare fiscală, și aici ar putea fi luată în calcul analiza mai detaliată a beneficiilor fiscale.

La întrebarea privind asigurarea și alocarea surselor de finanțare pentru a acoperi obligațiile datorate, cele mai multe companii (42%) au răspuns că trebuie să prioritizeze obligațiile fiscale comparativ cu alte inițiative. Un procent aproape egal (41%) a indicat faptul că le este ușor să asigure finanțarea datoriilor la bugetul de stat și există lichidități pentru acoperirea acestora. În același timp, mai puțin de o cincime (17%) dintre companiile intervievate au spus că le este dificil și este chiar o mare provocare să asigure acoperirea datoriilor către fisc.

Prima surpriză a sondajului EY este aceea că mai mult de jumătate (51%) dintre companiile participante la sondaj declară că nu cunosc existența unor beneficii care ar putea fi accesate în relația cu autoritățile fiscale.

Cât privește accesarea concretă a unuia sau a mai multor beneficii din lista pe care o au la dispoziție prin Codul Fiscal, respondenții au bifat variantele astfel: 41%- beneficii salariale cu tratament fiscal preferențial; scutirea în anumite condiții de la plata taxelor salariale pentru beneficii precum servicii turistice, asigurare voluntară de sănătate, hrană, chirie, acordate angajaților –; 25% – reducerea de impozit pe profit pentru menținerea și creșterea capitalurilor proprii –; 22%- plata TVA la import prin taxare inversă ; 22% -niciun beneficiu fiscal accesat până în acest moment .

Fiind o întrebare cu răspunsuri multiple, celelalte variante de răspuns au fost: 21% – ajustarea TVA pentru creanțe neîncasate și recuperarea TVA aferentă creanțelor neîncasate, cu beneficii asupra EBITDA și cash-flow; 21% – scutirea de impozit a profitului reinvestit; 18% – facilități fiscale pentru angajați: scutirea de la plata impozitului pe venit pentru angajații care desfășoară activități de Software Development și cercetare-dezvoltare, scutirea de la plata unor taxe salariale în domeniul construcțiilor, agriculturii și alimentare; 16% – grupul de TVA – compensarea sumelor de TVA de plată și de recuperat pentru companiile din grup, cu beneficii de cash-flow; 11% – amortizare accelerată pentru anumite echipamente; 8%- consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit .

Cu procente mai mici au fost menționate facilitățile fiscale pentru planuri de acțiuni Stock Option Plan (SOP) – scutirea de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale pentru veniturile derivate dintr-un plan SOP, accelerarea recuperării sumelor din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) și obținerea unor sume suplimentare de la buget – de exemplu, din actualizarea cu rata inflației a principalului pentru întârzierea în rambursarea TVA/ restituirea altor taxe de la bugetul de stat, deducerea suplimentară privind cheltuielile de cercetare-dezvoltare, ajustarea TVA aferentă taxei claw-back (cu beneficii asupra EBITDA și cash-flow).

A doua surpriză a sondajului au constituit-o răspunsurile la întrebarea privind intenția de a aplica pentru unul dintre beneficiile fiscale menționate în cadrul sondajului şi eventualele dificultăți întâmpinate. Aproape jumătate dintre respondenți (42%) au spus că nu au aplicat. Cei care au decis să aplice pentru facilitățile fiscale au indicat ca dificultăți prevederile legislative neclare (34%) sau neîncadrarea în condițiile cerute de lege pentru aplicare (23%).

Cât privește așteptările legate de accesarea unui beneficiu, în plan fiscal și în activitatea companiei, mențiunile au fost: scăderea impactului de cash-flow al taxelor și impozitelor datorate – 66%; motivarea/retenția angajaților în companie şi competitivitatea pe piață ca angajator – 65%; îmbunătățirea indicatorilor financiari – 41%; obținerea dobânzilor pentru sumele primite cu întârziere de la buget – 34%.

A treia surpriză a sondajului EY a reieşit din răspunsurile la întrebarea privind intenția de a aplica în viitor pentru unul dintre beneficiile fiscale menționate. Peste 63% dintre companii au spus că NU sunt hotărâte, pentru moment, iar 21% că nu au această intenție. Mai puțin de o cincime (16%) spun că sunt interesate și vor lua în considerare analiza facilităților legate de scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, beneficiile extrasalariale și altele.

„Analizând rezultatele studiului desfășurat de EY, în primul rând putem observa că – în mod surprinzător – în momentul de față, contribuabilii nu cunosc încă suficient de bine detaliile legate de existența beneficiilor fiscale în România. Aceasta este o zonă de legislație care există deja în țara noastră de mulți ani și, mai mult decât atât, este relativ bine armonizată cu cadrul internațional care oferă nu doar obligații fiscale, ci și facilități contribuabililor”, este de părere Andra Caşu, Partener, lider al departamentului Taxe directe, lider Asistență fiscală pentru servicii financiare – EY CESA.

Cel mai probabil, din cauza înclinației spre sarcini mai degrabă rutiniere, companiile preferă să se concentreze pe aspecte bine cunoscute și testate, mai degrabă decât spre a încerca variante noi (și favorabile) pentru situația lor fiscală.

„Desigur, ieșirea dintr-o zonă de confort este întotdeauna primul pas spre succes, de aceea conștientizarea de către contribuabili a acestor variante de optimizare fiscală este extrem de importantă. Să nu uitam faptul că perioada de prescripție fiscală în România este de 5 ani, așadar companiile trebuie să privească facilitățile fiscale nu doar ca pe o viitoare opțiune, ci și ca fiind o alternativă de remediere a perioadei trecute, în care facilitățile fiscale ar fi fost aplicabile din perspectiva profilului de activitate. Recomandăm companiilor să aibă în vedere această zonă de facilitați fiscale și să efectueze analize de fezabilitate pentru determinarea beneficiilor care pot fi generate prin aplicarea lor”, a concluzionat Andra Caşu.

Autori:

Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Cătălina Butan, Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

• Declarația unică pentru raportarea veniturilor extrasalariale obținute în anul 2023 și a celor estimate în 2024 trebuie depusă până pe 27 mai 2024
• Au apărut modificări majore pentru persoanele care obțin venituri din chirii
• Persoanele care dețin bunuri de mare valoare vor datora un impozit special, care se declară printr-un formular distinct
• Controalele fiscale la nivelul persoanelor fizice sunt tot mai frecvente

Autoritățile fiscale au publicat la începutul acestui an un nou formular 212 – „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”, pentru raportarea veniturilor extrasalariale obținute în anul 2023, precum și a celor estimate în 2024.

Chiar dacă mai sunt câteva luni până la termenul limită de depunere a declarației și de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, 27 mai 2024, persoanele fizice pot depune din timp declarația, după ce analizează atent sursele proprii de venituri, dar și cele mai recente modificări legislative. 

Printre veniturile ce trebuie raportate prin declarația unică sunt veniturile din chirii. Investițiile prin achiziționarea de proprietăți imobiliare pentru a le închiria ulterior și obține un venit stabil și previzibil au devenit tot mai populare în ultimii ani și în România. Pentru veniturile din chirii obținute în 2023, impozitul este de 10%, iar contribuabilii pot opta în anumite condiții pentru deducerea unor cheltuieli. Începând cu veniturile din chirii obținute în 2024, se aplică reguli noi privind taxarea acestor venituri. Cota de impozitare rămâne 10%, însă este permisă deducerea unei cote fixe de 20%, fără a păstra documente justificative pentru cheltuieli și înregistrări contabile. Nivelul de impozitare este astfel de 8%, aplicat la totalul veniturilor încasate anual de către proprietar. În cazul veniturilor din chirii plătite de către companii, de la 1 ianuarie 2024, impozitul este reținut și declarat de către plătitor. În acest caz, proprietarul persoană fizică nu mai are obligația de a depune declarația unică pentru declararea impozitului pe venit. Mai mult, din 2024, persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opțiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activități independente în sistem real. De asemenea, posibilele pierderi înregistrate de proprietari, prin cheltuieli cu locuința mai mari decât veniturile din chirii, nu vor mai putea fi reportate în anii următori, pentru compensarea lor cu venituri viitoare și, deci, diminuarea impozitelor de plată.

Prin declarația unică se raportează și anumite câștiguri din transferuri de titluri de valoare, precum câștigurile obținute din vânzarea de acțiuni tranzacționate pe burse străine, care nu sunt intermediate de brokeri români, taxate cu 10%. Pentru astfel de venituri obținute începând cu 1 ianuarie 2024, se aplică reguli noi privind reportarea pierderilor, în vederea compensării lor cu venituri viitoare. Pe de altă parte, persoanele fizice care obțin câștiguri din vânzare de acțiuni prin tranzacții efectuate prin brokeri români, continuă să beneficieze și în anul 2024 de o impozitare redusă, de 1% sau 3%, în funcție de perioada de deținere a acțiunilor. În acest caz, impozitul se reține de către broker, pierderile nu pot fi reportate și compensate, iar persoana fizică nu trebuie să depună declarația unică pentru raportarea impozitului pe venit.

Alte venituri care se raportează prin declarația unică sunt dobânzile și dividendele obținute din străinătate. Veniturile din dobânzi sunt taxate cu 10%, în timp ce veniturile din dividende, cu 8%. În acest caz, este important ca persoanele fizice să verifice dacă veniturile respective au fost taxate în străinătate și dacă aceste impozite pot fi recunoscute în România, în baza tratatelor de evitare a dublei impuneri semnate de către România cu alte state.

Persoanele fizice care obțin venituri extrasalariale pot datora pentru aceste venituri, în plus față de impozitul pe venit, și o contribuție plafonată de asigurări sociale de sănătate, dacă veniturile obținute depășesc anumite plafoane, de 6, 12 și 24 de salarii minime pe economie. Contribuția la sănătate reprezintă 10% din aceste plafoane și trebuie raportată prin declarația unică. Pentru anul 2023, salariul minim pe economie ce trebuie luat în calcul pentru stabilirea plafoanelor este de 3.000 de lei, iar pentru 2024, 3.300 lei.

Din 2024, persoanele fizice care obțin venituri extrasalariale nu mai au posibilitatea de a redirecționa, prin declarația unică, până la 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit sau acordarea de burse. Această opțiune rămâne valabilă doar pentru veniturile salariale.

Autoritățile au introdus un impozit suplimentar, de la 1 ianuarie 2024, pentru persoanele care dețin bunuri mobile și imobile de mare valoare. Persoanele fizice care au în proprietate clădiri rezidențiale situate în România, cu o valoare a clădirii de peste 2.500.000 lei, datorează un impozit de 0,3%, aplicat asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către autorități prin decizie de impunere și plafonul de 2.500.000 lei. Impozitul se va declara și plăti până la data de 30 aprilie a anului pentru care se datorează. De asemenea, proprietarii autoturismelor înmatriculate în România, cu o valoare de achiziție individuală de peste 375.000 lei datorează un impozit de 0,3% aplicat asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei. Acest impozit se va declara și plăti până la 31 decembrie a anului pentru care se datorează. Aceste impozite suplimentare nu se vor raporta prin intermediul declarației unice, ci printr-un formular separat, care urmează să fie publicat de către autorități.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice reprezintă o miză importantă pentru autoritățile fiscale, controalele la nivelul persoanelor fizice fiind tot mai frecvente. Potrivit raportului de activitate al ANAF pentru semestrul I din 2023, în această perioadă au fost efectuate peste 2.000 de inspecții fiscale la contribuabili persoane fizice, pentru care autoritățile au stabilit obligații suplimentare de plată de 50 de milioane de lei.

Având în vedere schimbările legislative multiple din ultima perioadă, este important ca persoanele fizice să analizeze aceste modificări și să își verifice atent sursele de venituri extrasalariale, dar și bunurile de valoare mare în proprietate, pentru a declara integral și corect, în termenele legale, impozitele și contribuțiile sociale aferente.

Autori:

• Diana Lupu, Partener, Global Compliance and Reporting, EY România
• Ana-Maria Niţu, Senior Manager, Global Compliance and Reporting, EY România

Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2649/2023 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile a introdus noi conturi contabile, printre care figurează și 6121 „Cheltuieli cu redevențele”, 6122 „Cheltuieli cu locațiile de gestiune”, 6123 „Cheltuieli cu chiriile”, 616 „Cheltuieli cu drepturile de proprietate intelectuală”,  617 „Cheltuieli de management” și 618 „Cheltuieli de consultanță”. Aceste conturi sunt aplicabile începând cu situațiile financiare aferente anului 2023.

Pe de altă parte, Ordinul 5394/2023, prin care este reglementată întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale pentru 2023, prevede prezentarea pe linii separate în contul de profit și pierdere a cheltuielilor de management și de consultanță înregistrate în 2023, cu evidențierea distinctă a tranzacțiilor efectuate cu părțile afiliate.

Astfel, din punct de vedere practic, pentru închiderea exercițiului financiar 2023, entitățile trebuie să analizeze cheltuielile înregistrate în contabilitate pe parcursul întregului exercițiu financiar pentru a detalia și, după caz, pentru a reclasifica în conturi distincte aceste categorii de cheltuieli.

Ca regulă generală, pentru fiecare element semnificativ din situațiile financiare trebuie să existe informații aferente în notele explicative care sunt parte a situațiilor financiare. De asemenea, reglementările contabile includ cerința de a prezenta în notele care însoțesc  situațiile financiare informații referitoare la tranzacțiile cu părți afiliate, inclusiv suma acestor tranzacții, natura relației cu părțile respective și alte informații vizavi de aceste operațiuni.

Ținând cont că informațiile cu privire la tranzacțiile cu părți afiliate erau deja prezentate în notele explicative la situațiile financiare, aceste noi prevederi contabile scot în evidență intenția autorităților de a putea analiza de la distanță, într-un mod automat, informațiile referitoare la aceste tipuri de cheltuieli, pe baza formularelor electronice raportate de entități ca parte a situațiilor financiare și a raportărilor contabile aplicabile pentru toți contribuabilii.

În continuare, având la dispoziție informații detaliate în raportarea SAF-T pentru contribuabilii mari și mijlocii, autoritățile au posibilitatea de a analiza în detaliu tranzacțiile la nivel de document justificativ/ factură și la nivel de înregistrare contabilă şi vor putea solicita ulterior, punctual, detalii/ explicații pentru anumite tranzacții.

Legislația contabilă nu include definiții specifice pentru aceste tipuri de cheltuieli. Avem însă principii generale de raportare financiară, iar în acest caz trebuie să avem în vedere contabilizarea şi prezentarea elementelor din contul de profit şi pierdere ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei. Ca regulă, forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanţă cu realitatea economică, iar atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii şi forma sa juridică, entitatea va înregistra în contabilitate aceste operaţiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.

Contabilizarea într-un cont distinct a cheltuielilor de management sau de consultanță poate veni în practică cu provocări pentru aplicarea raționamentului contabil. Ne întrebăm dacă, în cazul unui contract care se referă la managementul anumitor activități, de exemplu, managementul trezoreriei sau managementul facilităților de birouri, cheltuielile ar trebui contabilizate în aceeași categorie de cheltuieli de management, precum cheltuielile aferente contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea consiliul de administrație al societății.

Dacă ne referim la contracte în baza cărora își desfășoară activitatea administratori persoane fizice, care anterior Ordinului 2694/2023 erau contabilizate similar cheltuielilor salariale, considerăm că tratamentul contabil nu ar trebui modificat, respectiv nu ar trebui făcută reclasificarea acestor cheltuieli în categoria cheltuielilor de management. Pe de altă parte, dacă în conformitate cu prevederile contractuale respective, aceste cheltuieli nu sunt similare cheltuielilor de personal și erau contabilizate în categoria altor cheltuieli cu serviciile executate de terți, atunci se impune reclasificarea lor în conturile specifice introduse în legislație.

Pentru reclasificarea cheltuielilor în categoriile de consultanță sau management, trebuie analizate în substanță prevederile contractuale și natura serviciilor efectiv prestate, ținând cont de principiile generale de raportare financiară și de faptul că managementul implică un ansamblu de activități de organizare și conducere a unor activități, iar consultanța implică furnizarea unor sfaturi, opinii, concluzii de către o persoană în probleme ce țin de specialitatea sa.

Pentru a fi pregătiți în situația unor eventuale controale la distanță efectuate de autoritățile fiscale, urmate de solicitări adiționale de informații, societățile ar trebui să documenteze în manualul de politici și proceduri contabile principiile și regulile aplicate pentru clasificarea acestor tipuri de cheltuieli și să se asigure că acestea sunt aplicate consecvent de la o perioadă la alta.

Din punct de vedere fiscal, de multe ori în cazul controalelor fiscale, în situația în care aceste cheltuieli sunt aferente unor tranzacții cu părți afiliate, inspectorii nu au acordat deducere pentru aceste tipuri de cheltuieli și pentru TVA aferentă, invocând lipsa documentelor justificative pentru a susține că aceste servicii sunt prestate efectiv în beneficiul societății.

Rămâne de văzut cum vor fi analizate pe viitor de către autorități informațiile raportate de societăți prin situațiile financiare, odată cu introducerea acestor conturi, și în ce măsură vor apărea modificări ale regulilor de deductibilitate fiscală a acestor cheltuieli.

Autor: Diana Șchiopu, Partener Firon Bar-Nir

Taxa pe lux

În ultimul trimestru al anului 2023, Guvernul a introdus prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, a fost reglementată o nouă taxă sub denumirea de „impozit special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, respectiv faimoasa taxă pe lux, despre care se vorbește de mai multă vreme. Noua taxă a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024 și va fi aplicată după cum urmează:

• Contribuabilii – persoane fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, aveau în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale (definite ca fiind construcţiile alcătuite din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii) situate în România, sunt obligați să calculeze și să declare impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare la organul fiscal central în a cărui rază de competență se află domiciliul/sediul contribuabilului până la data de 30 aprilie din respectivul an fiscal, dacă valoarea impozabilă a clădirii depășește 500.000 de lei (~ 500.000 de euro), urmând a plăti un impozit calculat prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei.
• Contribuabilii – persoane fizice și juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 000 de lei (~ 75.000 de euro), sunt obligați să calculeze și să declare la impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare la organul fiscal central în a cărui rază de competență se află domiciliul/sediul contribuabilului până la data de 31 decembrie, urmând a plăti un impozit calculat prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei.

Impozitul se datorează pe o perioadă de 5 ani începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului sau pentru fracţiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de 5 ani de la această dată pentru cele la care predarea-primirea autoturismului a avut loc anterior.

Impozitul pe terenuri

Impozitul pe teren este datorat de persoanele care dețineau terenuri în proprietate la 31 decembrie 2023 și se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. Spre exemplu:

• impozitul pentru un teren intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută de Codul Fiscal în funcție de teren – cu construcții, arabil, pășune, fâneață, vie, livadă etc.;
• impozitul pentru un teren intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută prevăzută de Codul Fiscal, iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător în funcție de zonă și de categoria de folosință (teren arabil, vie, livadă, teren neproductiv etc). La suma astfel obținută se mai aplică un coeficient de corecție, diferit în funcție de rangul localității.

Impozitul pe teren se poate achita în două tranșe egale, până la 31 martie și, respectiv, 30 septembrie, însă persoanele care achită integral impozitul pe tot anul până la data de 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%.

Impozitul pe clădiri

Impozitul pe clădiri este datorat de persoanele care dețineau o clădire în proprietate la 31 decembrie 2023 și se calculează și se plătește în funcție de destinația acesteia. În scop de impozitare, clădirile sunt împărțite de Codul fiscal în trei categorii:

• Clădiri rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, pentru care impozitul este cuprins între 0,08% și 0,2% aplicat asupra valorii impozabile a clădirii, cota fiind stabilită prin hotărâre a consiliului local. Valoarea impozabilă se calculează prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a clădirii, exprimată în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp, menționată în tabelul din Codul Fiscal. Această valoare poate fi ajustată în funcție de rangul localității şi de zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea cu un coeficient de corecție prevăzuți, de asemenea, de Codul Fiscal.
• Clădiri nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate în scop economic (sedii de persoane juridice, PFA, spații comerciale, sedii ale cabinetelor individuale, etc.), pentru care impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite prin decizie a consiliului local, cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi: (i) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă. În situaţia depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referinţă, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor, (ii) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, (iii) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. În situaţia în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal.

În cazul în care proprietarul clădirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent până la primul termen de plată a impozitului, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile, cu condiţia ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare.

• Clădiri cu destinație mixtă, folosite și ca locuință, și ca sediu social, aflate în proprietatea persoanelor fizice, pentru care impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial și a impozitului determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial. Dacă la adresa clădirii nu se desfășoară activitate economică, impozitul aplicabil este cel pentru clădirile nerezidențiale.

Și în cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile.

Impozitul pe clădiri poate fi achitat tot în două tranșe egale, până la 31 martie și, respectiv, 30 septembrie, bonificația de 10% fiind aplicabilă și în acest caz pentru achitarea integrală a impozitului până la 31 martie.

Impozitul pe mijloacele de transport

Ca și în cazul impozitului pe terenuri și clădiri, persoanele fizice și juridice care dețineau la data de 31 decembrie 2023 un autoturism, sunt obligate la plata unui impozit anual la bugetul localității unde se află domiciliul, sediul sau punctul de lucru al acestora, după caz.

Impozitul auto se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, exprimată în centimetri cubi (cmc), prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma stabilită în Codul Fiscal (spre exemplu, pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică între 1.601 cmc şi 2.000 cmc inclusiv, suma fixă luată în calcul la stabilirea impozitului este de 18 lei/200 cmc, la cele cu capacitatea cilindrică între 2.001 cmc şi 2.600 cmc inclusiv – 72 lei/200 cmc, la cele cu capacitatea cilindrică între 2.601 cmc şi 3.000 cmc inclusiv – 144 lei/200 cmc, iar la cele cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cmc – 290 lei/200 cmc; pentru motociclete, tri-cicluri, cvadri-cicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc, valoarea stabilită de Codul Fiscal este de 8 lei/200 cmc).

Impozitul se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv. Cu condiția să plătească impozitul pentru tot anul până la 31 martie, deținătorii de vehicule beneficiază de o bonificație de până la 10%, ce se stabilește prin hotărâre a consiliului local. Pentru mijloacele de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%, conform hotărârii consiliului local, iar în cazul unui ataș, impozitul este de 50% din cel pentru motocicletele respective.

Autor: Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing

Pentru toate companiile care au obligația generală de a face raportări SAF-T, anul 2024 aduce și o obligație suplimentară, care va trebui rezolvată în premieră de cele mai multe dintre ele: transmiterea raportărilor de active prin intermediul fișierului standard de control fiscal (Standard Audit File for Tax). Termenul pentru această declarare – în majoritatea cazurilor, prima de acest fel de la introducerea SAF-T în România – este până la finalul lunii mai, dar companiile trebuie să se pregătească deja intern pentru a putea genera raportările de active pentru că ele au o complexitate ridicată și presupun atât extragerea unor date din sistemele contabile existente, cât și pregătirea unor fișiere manuale complementare care să furnizeze toate informațiile la nivelul de detaliere solicitat de autorități.

Dincolo de transmiterea lunară sau trimestrială a datelor financiar-contabile și fiscale, fișierul SAF-T are și o componentă separată care obligă companiile să furnizeze anual autorităților raportări precise și complete despre activele deținute, care implică atât o detaliere a valorilor și categoriilor de mijloace fixe deținute, cât și o radiografie a mișcărilor acestor active, indiferent că este vorba de achiziții, amortizări, modernizări, transferuri sau alte asemenea operațiuni.

Mijloacele fixe se raportează anual, iar termenul de raportare este până la data depunerii situațiilor financiare. Obligația va reveni în 2024 tuturor companiilor mari și mijlocii care au intrat deja în sistemul de raportare SAF-T și care au depus fișierele lunare sau trimestriale obligatorii pentru tot anul financiar anterior.

Pentru contribuabilii la care anul fiscal se suprapune cu cel calendaristic, termenul limită pentru depunerea raportării SAF-T de mijloace fixe este 29 mai 2024 (sau imediat ce au transmis situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023). Pentru contribuabilii care au un an fiscal diferit de cel calendaristic, raportarea de mijloace fixe se transmite cel târziu în 150 de zile de la încheierea anului financiar modificat.

În linii mari, raportările de active prin fișierul standard de control fiscal trebuie să includă două subsecțiuni principale: una dedicată activelor, care reflectă registrul mijloacelor fixe ale societății, și alta pentru tranzacțiile cu active, care să evidențieze mișcările acestora. Informațiile care vor trebui raportate autorităților includ denumirea activelor, valoarea de intrare, amortizarea, durata de amortizare, codul de clasificare, adiții, modernizări sau transferuri.

Pentru cele mai multe companii, extragerea și ajustarea acestor informații din sistemele contabile existente reprezintă provocări semnificative, necesitând în majoritatea cazurilor și operațiuni manuale sau întocmirea unor fișiere separate din care să se poată prelua automat anumite date care nu există traditional în sistemele contabile. Acest din urmă pas poate crește riscul de erori și de raportare incorectă, ceea ce obligă contribuabilii să se pregătească din timp pentru a putea transmite la termen raportări adecvate și în conformitate cu cerințele SAF-T.

Sancțiunile pentru nedepunerea raportărilor SAF-T la termen sunt, conform Codului de procedură fiscală, între 1.000 și 5.000 de lei, fiind amendată de asemenea și depunerea incorectă ori incompletă a fișierului standard de control fiscal cu sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

Mai merită știut că SAF-T implică și o declarare a stocurilor, însă acest tip de raportare se transmite doar la cererea ANAF, în cel mult 30 de zile de când au fost solicitate. Și în cazul acestei declarații, firmele trebuie să se asigure că au în permanență la dispoziție toate informațiile impuse de autoritățile de administrare fiscală. Raportul de stocuri este și el foarte detaliat și trebuie să ofere date precise despre stocurile în sine (depozitul unde sunt păstrate mărfurile, codul și tipul produselor, proprietarul lor, prețul, cantitatea și valoarea), dar și despre mișcările de stocuri (nu se pot raporta doar intrări/ieșiri, ci trebuie detaliate conform unor codificări standardizate toate tipurile de ieșiri: consum, plus/minus la inventar, bunuri acordate gratuit, bunuri degradate, bunuri expirate etc.).

• 65% dintre consumatorii de energie știu cum să înceapă să facă alegeri sustenabile în domeniul energiei, dar 70% au declarat că nu doresc să investească mai mult timp sau mai mulți bani în acest sens

• Consumatorii nu percep beneficiile propriilor eforturi, în condițiile în care sistemul este deficitar în materie de accesibilitate a prețurilor, acces și atractivitate
• Companiile din energie ar putea elimina decalajul dintre interesul consumatorilor prin implicarea și mobilizarea fiecărui participant din piață

Acțiunile întreprinse de consumatori vor fi un factor critic pentru succesul tranziției energetice. Deși consumatorii de energie sunt mai interesați ca niciodată de sustenabilitate și de potențialul unui viitor energetic verde, 70% au declarat că nu doresc să investească mai mult timp sau mai mulți bani pentru a întreprinde demersuri în acest sens. Oboseala începe să se instaleze în rândul consumatorilor, ceea ce afectează încrederea și provoacă stagnare, potrivit concluziilor din studiul EY Energy transition consumer insights.

Mihai Drăghici, Partener, Consultanță, EY România: „Ne aflăm într-un moment crucial al tranziției energetice, în care acțiunile consumatorilor sunt determinante pentru succesul nostru. În ciuda interesului tot mai mare pentru sustenabilitate, oboseala consumatorilor încetinește progresul. Furnizorii de energie trebuie să reducă decalajul dintre interesul consumatorilor și acțiune, oferind sprijin și soluții. Împreună, putem să ne exercităm rolul în România și să accelerăm către un viitor energetic mai echitabil, mai verde și mai bun”.

Consumatorii își pierd încrederea în „cei trei A” ai energiei

Într-un interval de trei ani, EY a chestionat 100.000 de consumatori casnici de energie din 21 de piețe, iar cele mai recente date arată că aceștia sunt mai puțin optimiști decât în urmă cu un an în ceea ce privește viitorul lor energetic. Mulți spun că sistemul energetic pur și simplu nu performează sub cele trei aspecte fundamentale ale interacțiunii cu acesta: accesibilitatea prețurilor, accesul la energie și atractivitate. Numai 30% dintre consumatori sunt optimiști că energia pe care o utilizează va rămâne accesibilă ca preț și 72% au declarat că nu pot face față unei majorări cu 10% a facturilor. Mai mult, cu toate că 26% dintre consumatori au o bună înțelegere a unor termeni precum energie regenerabilă și sustenabilitate, acest procent nu a crescut în ultimii trei ani.

Rezultatele studiului mai arată că există o mare diversitate în rândul consumatorilor și că aceștia sunt adeseori iraționali, fiind motivați de o gamă largă de valori în privinţa energiei. Crearea „atractivității” înseamnă înțelegerea motivațiilor complicate ale comportamentului uman. 77% dintre respondenți doresc ca furnizorul lor de energie să ofere opțiuni de furnizare a energiei la costuri mici împreună cu produse și servicii premium. În plus, 67% doresc soluții energetice personalizate și 18% dintre consumatori ar adopta produse și servicii noi, dacă ar fi mai ușor să le achiziționeze și să le pună în funcțiune.

Autor: Sorin Biban, Tax Partner, Biriș Goran SPARL

Ultimul trimestru al anului 2023 a adus modificări semnificative cu privire la legislația fiscală, majoritatea dintre acestea fiind aplicabile de la 1 ianuarie 2024, lăsând astfel o perioadă scurtă de timp la dispoziția agenților economici să se adapteze – ultimele modificări fiind publicate înainte de sărbători, în data 15 decembrie.

Printre cele mai importante prevederi sunt și cele legate de implementarea facturării electronice (sistemul RO e-factura) în relațiile de tip B2B, venite în urma Deciziei Consiliului Uniunii Europene nr. 2023/1553 din 25 iulie 2023, prin care România a fost autorizată să deroge de la Directiva TVA. Modificările au fost implementate prin Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023, ulterior fiind ajustate prin OUG nr. 115 din 15 decembrie 2023.

Fiind adoptate într-un interval de timp foarte scurt, măsurile privind sistemul RO e-Factura conțin încă neclarități, ridicând numeroase probleme în practică. Sesiunile online derulate de ANAF au fost foarte utile și au răspuns multor provocări practice întâmpinate de contribuabili, însă sistemul pare să nu fie încă pus la punct.

Implementarea sistemului RO e-Factura implică 2 perioade/etape principale:

• Perioada de tranziție, între 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, pe parcursul căreia este prevăzută obligația de transmitere/raportare a facturii electronice în sistemul RO e-Factura. Este, așadar, o obligație de raportare a facturii electronice. Factura care circulă între furnizor și beneficiar în această perioadă, și în baza căreia se va putea deduce TVA, este factura clasică.
• Cu începere de la 1 iulie 2024, devine obligatorie transmiterea facturii prin sistemul RO e-Factura.

Este necesar, în primul rând, să facem distincția între cele două situații: prima reprezintă o obligație de raportare în relația cu organele fiscale, în timp ce a doua acoperă inclusiv circulația/transmiterea facturii de la furnizor la beneficiar.

Potrivit ultimului ghid publicat pe pagina ANAF, „în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării Ro e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022”.

Așadar, conform ghidului, perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024 vizează aceleași operațiuni ce fac obiectul utilizării RO e-Factura de la 1 iulie 2024.

Cu toate acestea, la o analiză mai atentă a prevederilor legale, reiese că cele două perioade nu acoperă exact aceleași operațiuni.

Pentru perioada ianuarie – iunie 2024, conform art. LIX din Legea nr. 296/2023, trebuie raportate în sistemul RO e-Factura facturile emise de persoane impozabile stabilite în România „pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform art. 275 şi art. 278–279 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate în relaţia B2B, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. n) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021”. Relația B2B este definită ca fiind „relaţia comercială dintre doi operatori economici – B2B – tranzacţia având ca obiect execuţia de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii dintre doi operatori economici”. Iar operator economic este „orice entitate care desfăşoară o activitate economică constând în executarea de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii” (art. 2 alin. (1) lit. b) din OUG 120/2021).

Aceeași obligație de raportare (pentru aceleași operațiuni) revine și persoanelor impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România, începând cu data de 1 ianuarie 2024.

La alin. (4) al art. LIX din lege (modificat prin OUG 115/2023) este menționat că sunt exceptate următoarele operațiuni:

1. exporturile și livrările intracomunitare;
2. livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate către persoane impozabile care nu sunt stabilite şi nici înregistrate în scopuri de TVA în România;
3. livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care se emit facturi simplificate;
4. prestările de servicii pentru care emiterea facturii nu face obiectul normelor de facturare aplicabile în România.

Sumarizând, obligația de raportare a facturii, stabilită prin art. LIX din Legea nr.296/2023, se aplică operațiunilor ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

1. Sunt efectuate de persoane impozabile stabilite în România, sau de persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România – cu mențiunea că în cel de-al doilea caz obligația de raportare nu încetează la 30 iunie 2024;
2. Sunt efectuate în relația B2B, adică beneficiarul este un operator economic;

Trebuie observat aici că definiția relației comerciale de tip B2B nu face referire la operatori economici stabiliți în România. Prin urmare, având în vedere excepția de la alin. (4) de mai sus (lit. b), condiția se consideră îndeplinită și în cazul persoanelor impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România.

3. Reprezintă livrări de bunuri sau prestări de servicii, iar locul livrării/prestării este în România.
4. Nu este aplicabilă niciuna dintre excepțiile prevăzute la art. LIX alin. (4) din Legea 296/2023.

Pentru perioada ce începe la 1 iulie 2024, conform art. 10 din OUG 120/2021 (modificat succesiv prin Legea 296/2023 și OUG 115/2023), „în relaţia comercială B2B, între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, emitentul facturii electronice are obligaţia de transmitere a acesteia către destinatar utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura”. Fac excepție de la această obligație facturile simplificate.

În ceea ce privește persoanele impozabile nestabilite în România, acestea nu sunt supuse obligațiilor ce intră în vigoare de la 1 iulie, însă pot opta pentru utilizarea sistemului RO e-Factura.

Așadar, regulile aplicabile de la 1 iulie 2024 vizează relațiile comerciale B2B între persoane impozabile stabilite în România.

Însă, operațiunile comerciale derulate în relația B2B nu reprezintă întotdeauna livrări de bunuri/prestări de servicii din perspectiva TVA, iar livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate între persoane impozabile stabilite în România nu au întotdeauna locul livrării/prestării în România.

Comparând prevederile aplicabile în cele două perioade, putem identifica unele diferențe:

• În perioada de tranziție sunt raportabile facturile emise pentru operațiuni ce au locul livrării/prestării în România, în timp ce de la 1 iulie 2024 această condiție nu mai este aplicabilă – factura trebuie transmisă prin sistemul RO e-Factura chiar și în cazul în care locul livrării/prestării este în afara României, dacă factura este aferentă unei operațiuni B2B între persoane impozabile stabilite în România.

Există situații – în teorie și în practică – în care, deși părțile sunt persoane impozabile stabilite în România, locul operațiunii nu este în România. Ne putem referi aici la serviciile cărora le este aplicabilă regula ”use and enjoyment”, cum sunt serviciile de transport de bunuri, în care transportul bunurilor începe și se termină în afara UE. Chiar dacă furnizorul și beneficiarul sunt persoane impozabile stabilite în România, locul prestării va fi în afara României (deci neimpozabil în România), conform art. 278 alin. (7) din Codul fiscal. Conform prevederilor menționate mai sus, în astfel de situații factura de servicii nu face obiectul obligației de raportare în perioada ianuarie – iunie, însă de la 1 iulie vor intra în sfera de aplicare a prevederilor art. 10 din OUG 120/2021.

• În perioada de tranziție sunt vizate livrările de bunuri și/sau prestările de servicii, în timp ce regulile aplicabile de la 1 iulie 2024 vizează relațiile comerciale B2B. Cele două expresii nu sunt identice din punct de vedere al legislației TVA, în sensul că nu acoperă exact aceleași operațiuni.

Nu toate „relațiile comerciale” sunt livrări de bunuri/prestări de servicii din perspectiva TVA. Mă refer aici în special la transferul unei activități economice, reglementat de art. 270 alin. (7) din Codul fiscal. În cadrul uneia din sesiunile online ale ANAF, s-a menționat că facturile emise pentru transferurile de activitate ar fi văzute ca operațiuni scutite dar în sfera TVA din punct de vedere al sistemului RO e-Factura, astfel că facturile trebuie raportate în sistem.

Tind să nu fiu de acord cu o astfel de abordare. Articolul 270 alin. (7) din Codul fiscal menționează destul de clar că transferul unei activități economice „nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă stabilită în România”.

Prin urmare, dacă ne raportăm la textul art. LIX din Legea nr. 296/2023, coroborat cu art. 270 (7) din Codul fiscal, reiese că facturile emise în legătură cu astfel de operațiuni nu fac obiectul raportării în sistem în perioada ianuarie – iunie 2024.

• În perioada de tranziție trebuie raportate și facturile emise către persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scop de TVA în România, dacă operațiunea este o livrare de bunuri/prestare de servicii având locul în România. Regulile ce intră în vigoare de la 1 iulie 2024 nu sunt aplicabile în această situație.

În mod evident, prevederile aplicabile în cele două perioade nu se suprapun exact din punct de vedere al operațiunilor vizate. Nu este clar dacă aceasta a fost intenția legiuitorului, de a exclude anumite operațiuni numai în perioada de tranziție.

Un alt aspect care ar trebui clarificat este cel al operațiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (1) și (2) din Codul fiscal. Conform art. 319 (7) din Codul fiscal, persoanele impozabile nu au obligația emiterii de facturi în cazul acestor operațiuni. Cum trebuie interpretate prevederile Legii nr. 269/2023 și ale OUG 115/2023, raportat la art. 319 (7) din Codul fiscal, în aceste situații? Sunt aplicabile sancțiunile privind facturarea electronică? Îmi imaginez că în practică sunt foarte puține cazuri în care furnizorii nu emit facturi pentru aceste servicii, însă cred că o clarificare este necesară.

Concluzionând, consider că sunt încă necesare clarificări cu privire la ce obligații au persoanele impozabile de la 1 ianuarie 2024 în privința facturării electronice. Lipsa acestor clarificări poate conduce la abordări inconsecvente din partea autorităților fiscale, dar mai ales la costuri inutile pentru persoanele impozabile.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România
• Daniela Neagoe, Senior Manager, Comerţ Internaţional, EY România
• Adriana Nedelescu, Senior Consultant, Comerţ Internaţional, EY România

Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon (Carbon Borders Adjustment Mechanism – CBAM) a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2023, iar prima raportare pentru trimestrul IV din 2023 a avut ca termen data de 31 ianuarie 2024. Pe ultima sută de metri, Comisia Europeană a venit cu o amânare de 30 de zile, pentru companiile care au întâmpinat dificultăți (tehnice) la întocmirea și depunerea raportării și nu au reușit să se încadreze în termenul prevăzut.

Potrivit comunicatului oficial al CE, pentru Raportul CBAM, începând cu 1 februarie 2024 este disponibilă o nouă funcționalitate în baza de date electronică de raportare, Registrul tranzitoriu CBAM. Aceasta permite declaranților solicitarea amânării depunerii, prin care aceștia obțin 30 de zile suplimentare pentru a depune raportul CBAM.

Pentru că au fost înregistrate dificultăți tehnice care au împiedicat companiile să depună raportul la timp, nu se vor impune sancțiuni declaranților care au întâmpinat dificultăți în transmiterea primului raport CBAM sau înainte de deschiderea unei proceduri de corecție, ceea ce va permite corectarea eventualelor inexactități din raportul depus.

În primele trei rapoarte trimestriale (până la 31 iulie 2024) se vor putea cuprinde emisiile încorporate pe baza unor valori implicite puse deja la dispoziție de către Comisia Europeană.  Categoriile de produse care fac obiectul Regulamentului CBAM sunt cimentul, îngrășămintele, fierul și oțelul, aluminiul, electricitatea, hidrogenul. Este de avut în vedere că pot fi subiect de raportare produse cât mai diverse din aceste șase categorii, precum argile caolinitice, acid azotic, acizi sulfonitrici, tuburi sau țevi, șuruburi, construcții și părți de construcții.

Recomandări pentru conformare în pregătirea și depunerea raportului CBAM:

• Analizați și aplicați cu atenție reglementările legislative în raportarea CBAM, prevăzute în documentele și ghidurile oficiale emise de autoritățile competente pentru a înțelege exact cerințele de raportare.
• Colectați datele relevante referitoare la emisiile de carbon asociate produselor importate de companie prin contactarea furnizorului sau producătorului produselor respective.
• Verificați cu atenție datele pe care le utilizați în raport, astfel încât acestea să fie cât mai exacte și actualizate. Totul, pentru a evita erorile care ar putea afecta credibilitatea raportării.
• Asigurați-vă că toate afirmațiile din raport sunt bine documentate și există argumente solide în spatele acestora.
• Respectați termenele limită stabilite pentru depunere. Este important să alocați timp pentru eventuale revizuiri și ajustări înainte de termenul limită şi să evitați astfel penalizările pentru nedeclarare.

Raportările trimestriale CBAM conțin date care se referă la cantitatea și tipul de produse importate care intră sub incidența CBAM, țara de origine a acestora, nivelul emisiilor de carbon asociate producției lor – emisii directe, emisiile indirecte (de ex., de la energia electrică provenită de la terți), prețul carbonului plătit într-o țară de origine pentru emisiile încorporate în mărfurile importate, precum și alte date suplimentare în funcție de categoria produsului importat.