Conform informaţiilor raportului de piață Brand Finance Romania 50 din 2017, cele mai valoroase zece branduri româneşti însumează o valoare de aproximativ 2,6 miliarde de euro. Topul celor mai valoroase zece branduri româneşti includ companii din domenii diverse precum auto, retail, bănci, IT sau telecom.

Așadar, este suficient să investești bani într-un brand pentru a crea valoare? Depinde din ce perspectivă priveşti. Termenul de valoare are diverse accepţiuni: promisiunea şi îndeplinirea unei experienţe (din perspectiva marketingului), garanţia unor câştiguri în viitor (din perspectiva managementului) sau este privit ca o componentă distinctă a proprietăţii intelectuale (perspectiva juridică).
Chiar dacă dicţionarul explicativ al limbii române defineşte foarte laconic termenul de brand ca fiind:  BRAND2, branduri, s. n. Marcă de produs a unei firme renumite.

În fapt acest cuvânt importat şi intrat în vorbirea curentă din ţara noastră înseamnă mult mai mult: un ansamblu de atribute tangibile şi intangibile, simbolizate printr-o marcă comercială (nume, logo, etc.) care, utilizate corect, creează influenţă şi valoare.

Astfel un factor deosebit de important al creării valorii unui brand este valorizarea acestuia. Nu este suficient să deţii un brand în care ai investit timp şi bani pentru a deţine o valoare. Trebuie ca brandul să genereze valoare pentru a avea valoare. Bineînţeles este vorba despre o valoare cuantificabilă în bani nu despre o valoare simbolică.

În unele domenii cum ar fi IT, consultanţă pentru afaceri sau servicii financiare, valoarea brandului poate depăşi valoarea tuturor celorlate active, dar este și printre primele active care pierd din valoare dacă clienţilor le scade încrederea.

Principalele surse de creare de valoare a unui brand sunt loialitatea consumatorilor faţă de brand şi calitatea percepută de consumatori, care facilitează aplicarea preţurilor de vânzare mai mari şi obţinerea rentabilităţii din diferență. Ca urmare pentru ca un brand să creeze valoare este important ca investiția să fie făcută în direcția creării de valoare pentru consumator, orientarea pe client fiind cea câștigătoare. Orice altă abordare poate implica costuri de oportunitate.

Autor: Dana Ababei, Director Executiv, CMF Consulting

Industria jocurilor mobile nu mai este doar despre joc. Deoarece jocurile moderne sparg matricea culturală, geografică şi chiar fiscală. Nu mai au ca ţintă generală publicul masculin, atâta timp cât raportul dintre genuri se apropie de 1:1. Nu se mai joacă exclusiv în căminul propriu, cablat la dispozitive fixe şi cu accesul limitat la cei cu care joci, ci devine un fenomen e-social mobil.

Industria jocurilor este un ecosistem care dă libertatea jucătorilor de a alege jocul potrivit pentru ei şi de a-şi personaliza experienţa de joc. Pentru că, din ce în ce mai mult, jocurile au devenit un spaţiu al posibilului; jucătorul este avatar în joc şi această personalizare a experienţei îl face să fie tot mai implicat.

Potrivit rezultatelor analizei făcută de SuperData Research:

•    Piaţa de jocuri şi media interactivă la nivel global are o creştere de 12% în 2017;

•    Piaţa jocurilor în realitatea virtuală (hardware şi software) va atinge 28,3 miliarde dolari în 2020;

•    46% din publicul de jocuri video din SUA sunt femei;

•    665 milioane de oameni se uită la conţinut video online despre jocuri;

•    În 2017 cea mai mare platforma digitală este cea mobilă;

•    În 2017 sunt 2,9 miliarde de jucătorii pe mobil la nivel global.

Pe baza acestor date, completate şi de alte statistici la nivel global, se pot observa următoarele tendinţe în industria de gaming:

1.    Jocurile devin mai mult decât un simplu obicei de consum. Competiţiile sportive video online (eSports), jocurile online video şi realitatea virtuală oferă jucătorului un ecosistem care facilitează personalizarea interacţiunii cu jocul.

2.    Jucătorii nu respectă stereotipuri. Aproape o jumătate din numărul jucătorilor sunt de gen feminin ceea ce oferă publisher-ilor, brandurilor şi platformelor oportunitatea de a se adresa unei mai mari diversităţi.

3.    Nu există modele de monetizare care să răspundă tuturor cerinţelor jucătorilor. Free-to-play, funcţionalităţile suplimentare şi microtranzactiile dau posibilitatea jucătorilor să cumpere ceea ce au ei nevoie, în loc să plătească item-uri pe care nu şi le doresc.

4.    Viitorul jocurilor în realitatea virtuală este aici. În prezent jumătate din veniturile generate de realitatea virtuală provine din valorificarea jocurilor în acest mediu. Până în 2020, jucătorii vor cheltui 4,5 miliarde de dolari pe jocuri în realitatea virtuală, adică de 30 de ori mai mult decât astăzi.

5.    Jucătorii sunt conectaţi la joc chiar şi după ce nu mai joacă. Fie că se uită la turnee, tutoriale sau trailere, 665 de milioane de oameni din lumea întreagă se uită pe site-uri precum Twitch sau YouTube la conţinut despre jocurile lor favorite. Adică mai mult decât pe HBO, Netflix, ESPN şi Hulu împreună şi au un număr de două ori mai mare decât populaţia SUA.

Jocurile pe PC, console sau mobil nu mai sunt activităţi marginale în viaţa oamenilor ci au devenit un fenomen. Oamenii petrec tot mai mult timp în online şi din ce în ce mai mult timp jucându-se. Acest fenomen se amplifică corelat cu creşterea vânzărilor de dispozitive mobile şi dau o direcţie privind experienţa  de joc.

Potrivit Verto Analytics, pentru 57% dintre deţinătorii de dispozitive mobile, jocul pe mobil este a doua cea mai populară activitate după utilizarea social media. Ca o consecinţă a avansului tehnologiei, jocul pe mobil surprinde foarte bine transformarea comportamentelor. Eşti fizic în spaţiul social real şi în acelaşi timp în virtualitate. Eşti văzut şi în acelaşi timp te ascunzi ca avatar în joc cu o identitate virtuală. Jocurile copilăriei se practică tot mai mult online. De-a v-aţi ascunselea se joacă acum pe mobil.

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și Tehnologii Emergente

Cazul C-441/16 SMS Group GmbH

Cazul analizează dacă un Stat Membru poate respinge unei persoane impozabile nerezidente cererea de rambursare depusă în baza prevederilor Directivei a opta, pe motiv că persoana impozabilă nu a făcut dovada „circuitului ulterior” al bunurilor importate, în legătură cu care a cerut rambursarea TVA.

Instanța de referință a întrebat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (‚CJUE’) dacă autoritățile fiscale pot refuza rambursarea TVA achitată pentru importul de bunuri, în situația în care, la momentul importului, executarea contractului de livrare în legătură cu care persoana impozabilă a cumpărat şi importat aceste bunuri era suspendată, operaţiunea pentru care acestea urmau să fie utilizate nu s-a mai realizat, iar persoana impozabilă nu a făcut dovada circuitului ulterior al acestora.

CJUE a afirmat că dreptul unei persoane impozabile stabilite într-un stat membru de a obține restituirea TVA-ului achitat într-un alt stat membru, astfel cum este prevăzut în Directiva a opta de TVA, este corespondentul dreptului, instituit în favoarea sa de Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată („Directiva de TVA”), de a deduce TVA-ul achitat în amonte în propriul stat membru.

Având în vedere condiţiile pentru deducerea TVA menţionate la articolele 169 şi 170 din Directiva de TVA, interpretate în lumina Directivei a opta de TVA, orice persoană impozabilă nestabilită în scopuri de TVA în statul membru al importului bunurilor are dreptul la rambursarea TVA plătite/datorate la import în măsura în care bunurile respective sunt folosite pentru activităţile sale efectuate în afara statului membru unde TVA este datorată/plătită şi care ar permite deducere TVA dacă ar fi fost efectuate în acest stat membru, sau pentru anumite activităţi scutite de TVA.

În continuare, conform CJUE dreptul la rambursarea TVA ar trebui judecat pe baza unor evidenţe obiective care să ateste că la momentul la care a luat naştere acest drept persoana impozabilă în discuţie avea intenţia de a derula activitate economică.

Conform CJUE, având în vedere că SMS este o persoană impozabilă stabilită în Germania care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, şi că intenţia sa la momentul importului era de a furniza mai departe respectivul echipament către un client în Ucraina, ulterior primirii unei plăţi în avans, condiţiile substanţiale pentru rambursarea de TVA sunt îndeplinite.

Simplul fapt că, în cazul de față, la data la care bunurile au fost importate, contractul de livrare era suspendat este irelevant întrucât, printre altele, trebuie să se prezume că SMS și ar fi încălcat obligațiile contractuale față de subcontractantul său dacă ar fi refuzat livrarea bunurilor doar pentru motivul suspendării contractului de livrare. În plus, abia după ce aceste bunuri au fost importate, executarea contractului a fost abandonată cu titlu definitiv, pentru motive independente de voința SMS, mai precis din cauza dificultăților de plată cu care s-a confruntat cumpărătoarea.

CJUE a adăugat că în absența unei fraude sau a unui abuz, dreptul la rambursare, odată născut, rămâne dobândit. Specific, în cazul în care persoana impozabilă nu a putut utiliza bunurile sau serviciile în cadrul operațiunii preconizate ca urmare a unor împrejurări exterioare voinței sale, dreptul la rambursare rămâne dobândit, întrucât într-un astfel de caz nu există niciun risc de fraudă sau de abuz care să poată justifica refuzul rambursării.

CJUE a hotărât că unui stat membru îi este interzis să refuze unei persoane impozabile care nu este stabilită pe teritoriul său dreptul la rambursarea TVA achitată pentru importul de bunuri în situația în care, la momentul importului, executarea contractului în cadrul căruia persoana impozabilă a cumpărat și a importat aceste bunuri era suspendată, operațiunea pentru care acestea urmau să fie utilizate nu s-a mai realizat, iar persoana impozabilă nu a făcut dovada circuitului ulterior al acestora.

Decizia este similară cu cele emise în alte cauze ce au avut în vedere dreptul de deducere/rambursare a TVA în sensul în care dreptul de deducere trebuie apreciat pe baza dovezilor obiective cu privire la intenţia persoanei impozabile de a avea activitate economică şi că evenimentele ulterioare mai presus de controlul persoanei impozabile nu ar trebui să aducă atingere acestui drept (de exemplu C-37/95 Ghent Coal Terminal, C-110/94 INZO, etc.).

În practică, autorităţile fiscale române tind să condiționeze rambursările de TVA precum și dreptul de deducere a TVA de condiții suplimentare, ce nu sunt prevăzute de sistemul de TVA. Cazul de față prezintă argumente pentru susținerea faptului că rambursările de TVA precum și dreptul de deducere a TVA ar trebui să fie supuse doar condiţiilor menţionate expres în Directiva de TVA şi nu unor condiţii suplimentare impuse aleatoriu de autoritățile fiscale române.

Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.743  21 septembrie 2017 privind aprobarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (086)
„Notificare privind opțiunea de aplicare a mecanismului de plată defalcată a TVA”

Ordinul conține modelul Formularului 086 “Notificare privind opțiunea de aplicare a mecanismului de plată defalcată a TVA” și instrucțiunile de completare al acestuia.

Conform Formularului, aplicarea mecanismului de plată defalcată a TVA intervine începând cu ziua următoare înscrierii în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA, afișat pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Echipa integrată de tranzacţii a D&B David şi Baias şi PwC România a oferit consultanţă juridică şi fiscală grupului cipriot Voici la Mode pentru achiziția a trei magazine deținute de Marks & Spencer (M&S) în România. Ca urmare a acestei achiziţii și a încheierii unui contract de franciză, Voici la Mode a devenit noul francizat M&S în România.

„Întregul proces de tranzacție a fost intens şi a ridicat numeroase aspecte care trebuiau adresate într-un timp scurt, de la aspecte juridice la chestiuni de ordin practic. A fost important să înțelegem atât aspectele juridice, cât şi nevoile curente ale unui business care trebuia să fie funcțional din prima secundă de după finalizarea tranzacției”, a declarat Anda Rojanschi, Partener M&A, D&B David şi Baias.

Echipa de consultanţă juridică D&B David şi Baias implicată în tranzacţie a fost coordonată de Anda Rojanschi (Partener M&A D&B David şi Baias) şi a fost compusă din Cristina Ciucă, Senior Associate, Anca Dascălu, Associate, şi Andreea Tortov, Associate.

Echipa de consultanţă fiscală implicată în tranzacţie a fost coordonată de Raluca Popa, Director, Consultanţă Fiscală, PwC România şi Valentina Radu, Director, Consultanţă Fiscală, şi a fost compusă din Adela Ţopescu, Manager, Anca Dumitrescu, Manager, şi Iulia Suciu, Consultant.

Anul acesta, Echipa integrată de Tranzacţii a PwC România şi D&B David şi Baias a fost implicată în mai multe tranzacţii de anvergură printre care preluarea Supremia de către francezii de la Solina, achiziţia SunWave Pharma de către fondul sud-african de investiţii Coast2Coast Capital, precum şi vânzarea reţelei Praktiker către britanicii de la Kingfisher.

Comisia de Buget-Finanțe din Senat a adoptat marți, 26 septembrie 2017, proiectul ordonanței de plată defalcată a TVA cu amendamentul ca prevederile vor fi obligatorii numai pentru persoanele impozabile aflate în relații contractuale cu instituțiile publice și cele cu capital de stat, fiind opționale pentru celelalte persoane juridice.

Proiectul Comisiei de Buget-Finanțe urmează să fie dezbătut în plenul Senatului și apoi să fie transmis către Camera Deputaților, care este cameră decizională.

În formula propusă de Comisie, prevederile de plată defalcată a TVA sunt similare celor aplicabile în Italia până în iulie 2017. Acesta poate fi primul pas către o rezolvare cu avantaje reciproce a acestei probleme, care a fost pe agenda autorităților și a mediului de afaceri în ultimele săptămâni.

Vom reveni cu mai multe amănunte după dezbaterile din Senat și Camera Deputaților.

România are nevoie rapid de o strategie eficientă de impozitare a autoturismelor pentru a stimula înnoirea parcului auto, după ce eliminarea taxei de timbru în februarie a accelerat creșterea importurilor de mașini rulate. În primele opt luni din 2017 au fost înmatriculate peste 337.000 de mașini vechi, cu 110% mai mult comparativ cu întreaga perioadă a anului trecut. Măsurile din ultimii ani nu au oprit orientarea populației către mașinile second-hand, iar criza financiară a lăsat urme în comportamentul consumatorului român.

În timp ce alte țări pregătesc trecerea la mașini electrice, România este invadată de mașini vechi, care reprezintă surse de poluare dăunătoare sănătăţii, dar și de riscuri în trafic. Acestea sunt câteva dintre concluziile conferinței PwC dedicată sectorului auto, desfășurată azi la București.

Vârsta medie a parcului auto naţional va crește anul acesta la 13,1 ani, întrucât numărul autoturismelor rulate importate cu o vechime mai mare de 10 ani (normele Euro 3 şi Euro 2) s-a dublat faţă de 2016.

“O variantă pe care au utilizat-o și alte state membre și care poate da rezultate bune în România ar putea fi utilizarea armonizată a unei taxe de primă înmatriculare corelată cu sistemul de impozitare anuală a autoturismelor care să ia în considerare și nivelul de emisii de CO2 şi norme de poluare. Statul a încercat în ultimii ani să limiteze importurile de mașini vechi, însă căile alese nu au fost cele mai bune. Introducerea unei taxe de primă înmatriculare este posibilă, însă trebuie formulată inteligent, astfel încât să nu încalce prevederile legislației comunitare. Un instrument cu un potențial foarte ridicat, dar insuficient utilizat, este impozitul auto anual care trebuie reaşezat pe principii de mediu”, a declarat Daniel Anghel, Liderul Sectorului de Automotive, PwC Europa Centrală și de Est.

Sistemul de impozitare al autoturismelor este compus în principal din două elemente:

•    Taxa de înmatriculare (Timbrul de mediu) – a fost revizuită în mai multe rânduri, până la alinierea la practicile UE, însă din februarie a fost eliminată. România avea unul dintre cele mai scăzute niveluri de taxă din UE pentru autoturisme noi, în timp ce taxa pentru autoturisme second-hand era peste media UE.

•    Impozitul auto anual – rămas neschimbat în ultimii 10 ani, are nevoie de o revizuire aprofundată, deoarece nu sprijină îndeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2 și a vârstei medie a flotei auto, fiind bazat numai pe capacitatea cilindrică.

„Trebuie să ne gândim la o impozitare în acord cu recomandările Comisiei Europene, cu accent pe emisiile poluante ale autoturismelor și normele Euro ale motoarelor acestora, în loc de taxare în funcție de puterea sau capacitatea cilindrică a mașinii. Direcția agreată de Comisie este aceea de a impozita în funcție de gradul de poluare, de impactul asupra mediului. O astfel de modificare trebuie introdusă cu o perioadă de grație rezonabilă și care să se aplice doar autovehiculelor înmatriculate după data intrării în vigoare a noii metodologii”, a adăugat Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă pentru Management, PwC România.

Autoritățile ar putea analiza și introducerea unor măsuri complementare, precum:

•    Impozitarea vehiculelor înmatriculate în alte state membre, care sunt utilizate în România pentru o perioadă lungă de timp;

•    Deductibilitate suplimentară pentru vehiculele cu emisii reduse de CO2;

•    Primă la achiziţionarea de maşini cu emisii reduse de CO2;

•    Colectarea impozitului auto de către societăţile de asigurare;

•    Contribuție de mediu la momentul efectuării inspecției tehnice periodice a autovehiculului (ITP).

În lipsa unei politici coerente a statului din punct de vedere al principiilor de mediu situația parcului auto s-a înrăutățit pe parcursul acestui an atunci când eliminarea timbrului de mediu a dus la o explozie a importurilor de mașini vechi, cu grad mai ridicat de poluare. În medie, mașinile aduse în țară după retragerea timbrului de mediu au fost mai vechi și mai poluante decât în 2016.

Fenomenul de îmbătrânire accelerată a parcului auto din România este în contradicție cu evoluțiile din țările dezvoltate din vestul Europei, care acordă o importanță sporită protejării mediului și siguranței, în timp ce încearcă să se pregătească pentru adoptarea la scară cât mai largă a mașinilor electrice.

Veniturile obținute de persoanele fizice implicate în activități de cercetare-dezvoltare și inovare

Ordinul nr. 2326/2855/2017 privind stabilirea procedurii de acordare a facilității fiscale prevăzute pentru scutirea de la plata impozitului pe venit pentru venituri din salarii sau asimilare salariilor obținute de persoanele fizice implicate în activități de cercetare-dezvoltare și inovare.

Noul Ordin prevede procedura de acordare a facilității privind scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfășurării de activități de cercetare-dezvoltare și inovare.

În comparație cu vechiul Ordin nr. 4947/899/2018/1840/ 906/2016 (care se abrogă), noul Ordin aparent prevede o procedură simplificată de acordare a facilității. Totuși, chiar dacă multe condiții prevăzute în Ordinul precedent nu se mai regăsesc în cel nou, este important în continuare să se respecte atât prevederile relevante din Ordonanța 57/2002, privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, modificată și completată, cât și cele din alte legi speciale.

Inter-alia, facem referire în acest sens la faptul că nu se menționează în mod expres că angajatorul trebuie să aibă în obiectul de activitate și activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, sau că angajatul trebuie să facă parte dintr-un compartiment de cercetare dezvoltare, sau referință la studiile pe care ar trebui să le aibă angajații care beneficiază de scutire.

Numărul de documente justificative care sunt necesare pentru încadrarea persoanelor fizice scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii și cele asimilate salariilor ca urmare a desfășurării activităților în cauză a fost redus la următoarele:

– Documentul care conține datele de identificare ale proiectului de cercetare-dezvoltare și inovare;

– Fișele de pontaj aferente proiectului; și

– Statul de plată întocmit separat pentru fiecare proiect.

Pe de altă parte, Ordinul prevede un nou element pe care proiectul de cercetare-dezvoltare și inovare ar trebui să-l conțină și anume cel privind „indicatorii de rezultat definiți” care se referă la rezultatele cuantificabile angajate prin proiect.

Aplicarea scutirii de la plata impozitului pe venit se acordă în continuare după cum urmează:

–    indiferent de rezultatul obiectivelor proiectului;

–    doar pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor obținute de persoane fizice din realizarea efectivă de activități în cadrul unui proiect de cercetare- dezvoltare și inovare; și

–    în limita bugetului de cheltuieli de personal alocat proiectului.

De asemenea, chiar dacă noul Ordin nu mai prevede metodologia specifică de calcul al contribuțiilor sociale, deducerilor, precum și a venitului net pentru determinarea impozitului pe venit sau a venitului net scutit, aceasta, in mod normal, nu se simplifică și va trebui făcută conform prevederilor Codului fiscal.

Concluzionând, putem spune că deși noul Ordin încearcă să simplifice procedura pentru aplicarea scutirii, considerăm totuși că angajatorii ar trebui sa analizeze prevederile legilor adiacente în vederea asigurării condițiilor de legalitate pentru dezvoltarea activității de cercetare-dezvoltare și inovare, angajare a persoanelor fizice în astfel de activități și în consecință a aplicării scutirii. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor realizate în
baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă

Ordinul nr. 2343/2017 privind procedura de aplicare a prevederilor art. 140 alin. (3), lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Ordinul prevede procedura aplicabilă salariaților care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară, în vedere stabilirii bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale (pensie) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de angajator.

În acest sens, Ordinul prevede cazurile în care angajatul are obligația de a depune o declarație pe proprie răspundere, la angajatorii cu care are contracte individuale de muncă active, cu privire la faptul că venitul salarial cumulat este cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară. De asemenea, este prevăzut atât modelul declarației, termenul până la care trebuie depusă la angajator (i.e. pana pe 5 a lunii următoare), cât și obligația angajatorilor de a pune la dispoziția angajatului, la cererea acestuia, a unui document cu privire la venitul brut realizat.

Această declarație este necesară pentru determinarea de către angajator a bazei de calcul pentru care se calculează cele două contribuții datorate de către angajator (la nivelul venitului salarial efectiv realizat sau la salariu minim brut pe țara). Actul normativ are ca scop limitarea contribuției datorate în cazul angajaților cu mai multe contracte de muncă încheiate pe timp parțial, în condițiile în care pentru aceștia a fost introdusă recent obligația plății contribuțiilor cel puțin la nivelul unui salariu minim pe economie.

Aproape trei sferturi dintre companiile participante la un sondaj derulat de PwC România au declarat că estimează că au nevoie de un termen de cel puțin șase luni pentru implementarea plății defalcate a TVA și mai puțin de 2% consideră că vor reuși să o facă până la 1 ianuarie 2018.

„Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare și un eventual risc de infringement al legislaţiei comunitare în materie de TVA, întrucât autoritățile nu s-au consultat în prealabil și cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opţional de companii şi renunţarea la impunerea obligatorie a acestui sistem” , a declarat Daniel Anghel, lider impozite şi taxe indirecte PwC ECE.

Potrivit sondajului, 21% din cei peste 100 de participanţi la sondaj afirmă că au nevoie de mai mult de un an pentru implementarea noului sistem, însă cei mai mulți (51,3%) estimează o perioadă de 6-12 luni. Un pic peste un sfert (26,1%) dintre reprezentanții companiilor consideră că le sunt necesare 3-6 luni, în timp ce numai 1,7% văd fezabilă o adoptare a mecanismului TVA defalcat în intervalul de până la 3 luni oferit de autorități.

Sondajul a fost realizat de PwC în cadrul unei conferințe pe care firma a organizat-o joi pe tema plății defalcate a TVA. La sondaj au răspuns peste 100 de directori şi manageri financiari ai unor companii, dintre cei peste 350 de participanți la conferință.

Un studiu realizat anterior de PwC pentru Comisia Europeană, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, a arătat că mediul de afaceri ar avea nevoie de o perioadă între 2 şi 4 ani pentru o tranziţie la sistemul plăţii defalcate de TVA care să nu cauzeze dificultăţi companiilor.

Pentru a atrage firmele să adopte noul sistem de TVA din perioada în care este optional, autoritățile au oferit stimulente, însă acestea nu se dovedesc suficient de atractive pentru a convinge agenții economici.  Potrivit sondajului, 95,4% dintre companii nu vor implementa noul sistem în această perioada octombrie-decembrie 2017, în timp ce doar 4,6% afirmă vor migra mai devreme de momentul la care acesta devine obligatoriu.

“Procentajul extrem de mare de companii care nu vor trece la TVA defalcat până la momentul când vor fi nevoite ar trebui să dea de gândit autorităților. O amânare a termenului de 1 ianuarie ar fi foarte utilă, întrucât ar asigura mediului privat timpul esențial pentru a se adapta la această schimbare radicală, dar ar oferi și statului un răgaz să consulte Comisia Europeană în privința sistemului de plată defalcată de TVA, evitând astfel o posibilă situație de infringement“, a spus Daniel Anghel.

Sursa reticenței companiilor în ce privește noul sistem de TVA nu pare a fi costul generat de această schimbare, relevă studiul PwC. Mai mult de jumătate (55,7%) dintre participanți estimează că vor avea cheltuieli de implementare de până la 100.000 de Euro, 33% văd aceste costuri între 100.000 și 500.000 de euro, iar 10,3% așteaptă un impact financiar între 500.000 și 1 milion de euro. Doar un procentaj foarte redus, de 1%, estimează costuri de peste 1 milion de euro.

„În privinţa costurilor, s-ar putea să vorbim totuşi de o subestimare a impactului financiar al adaptării sistemelor informatice şi a proceselor din cadrul companiilor pentru trecerea la noul sistem de plată defalcată a TVA. În plus, e posibil ca respondenţii să nu poată aprecia în acest moment în mod exact problemele de cashflow pe care noul sistem le va genera”, a conchis Daniel Anghel.

Întrucât noul mecanism de TVA nu are doar efecte fiscale, conferința PwC a abordat mai multe subiecte importante pentru participanți, printre care componenta fiscală, cea juridică sau de IT.

Evenimentul a beneficiat şi de participarea unor înalţi oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ANAF, ai Trezoreriei, precum şi reprezentanţi ai băncilor şi ai asociaţiei de factoring.

Acte normative publicate:

Ordinul 2343/2017 privind procedura de aplicare a prevederilor art. 140 alin. (3) lit. e) din Legea nr.  227/2015 privind Codul fiscal

Ordinului comun al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Sănătății nr.  1.024/ 1.582/ 934/ 2017 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere şi de gestionare a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţă nominală a persoanelor.

Ordinul 2343/2017:

Modificările legislative recente au instituit obligativitatea plății contribuțiilor sociale (CAS și CASS) la o bază de calcul egală cu salariul minim pe economie (1.450 lei) în situația angajaților care sunt remunerați cu salarii sub acest nivel (persoane angajate cu contract de muncă part time).

Ca excepție de la regula generală enunțată mai sus, contribuțiile se vor datora la nivelul salariului brut realizat efectiv dacă angajații realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară.

Pentru a beneficia de aceste prevederi este necesar ca salariatul să depună la fiecare angajator o declarație pe proprie răspundere care să ateste faptul că veniturile lunare brute cumulate sunt cel puțin egale cu salariul minim brut pe țară garantat în plată. Declarația va cuprinde ca elemente obligatorii datele de identificare ale salariatului precum și informații cu privire la încadrarea salariatului în situația de excepție privind calculul CASS și CAS (conform prevederilor art. 140, alin. (3) lit. (e)    din Codul fiscal).

Declarația se depune lunar până pe data de 5 a lunii următoare pentru veniturile realizate în luna curentă.

În cazul nedepunerii declarației, angajatorul are obligația de a stabili baza lunară de calcul a contribuțiilor la nivelul salariului minim brut corespunzător numărului de zile lucrătoare din lună, dacă venitul brut se situează sub nivelul salariului lunar minim brut.
Declarația pe propria răspundere constituie document justificativ pentru fiecare angajator în vederea stabilirii bazei de calcul al CAS și CASS și prin urmare acesta are obligația de a înregistra și ține evidența acestor declarații.

Prin excepție de la prevederile anterioare, în cazul în care la unul dintre angajatori salariații realizează un venit brut lunar,corespunzător numărului de zile lucrate în lună, cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, aceștia nu au obligația depunerii declarației pe propria răspundere la angajatorul respectiv.

Modificări în Declarația 112:

Prin Ordinului comun al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 1.024/1.582/934/2017 a fost actualizat modelul Declarației 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.

Formularul nu a suferit modificări esențiale ci au fost aduse doar anumite clarificări inclusiv cu privire la modalitatea declarativă a veniturilor obținute în baza contractelor part-time.

Noul formular va fi folosit începând cu obligațiile declarative aferente lunii octombrie 2017.