1

Studiu EY România: Erodarea puterii de cumpărare a românilor s-a văzut în cumpărăturile pentru sărbătorile de Paști. Calitatea și prețul – decisive în realizarea unei achiziții

Cei mai mulți dintre românii din marile orașe au fost dispuși să aloce între 200 și 500 lei anul acesta pentru cadourile de Paști, aceeași sumă fiind prevăzută și pentru masa festivă de Paști, arată cel mai recent studiu Future Consumer Index, realizat de EY România, la finalul lunii aprilie 2022 în rândul consumatorilor români din mediul urban, cu studii universitare și postuniversitare și venituri peste medie. Totodată, 2022 a fost un an în care nici biletele de avion, nici pachetele de vacanță nu au avut căutare. Din câte se pare, românii sunt, asemeni respondenților indexului global, îngrijorați de evoluția economică viitoare, astfel încât într-o proporție covârșitoare declară că intenționează să economisească sume mai mari (68%) și să investească în educație (22%).

Erodarea puterii de cumpărare s-a văzut în sumele alocate pentru sărbătorile de Paști de anul acesta. Astfel, deși 63% au declarat că nu au așteaptat o campanie de reduceri și nici nu au economisit pentru a face cumpărăturile pentru masa de Paști, majoritatea respondenților studiului EY România – 65%, au spus că au alocat între 200 și 500 lei anul acesta. Un procent de 28,5% dintre ei au spus că au fost dispuși să cheltuiască între 500 și 1.000 lei. În același timp, 8,7 % au arătat că au prevăzut cheltuieli de sub 200 lei, același procent indicând și că au fost gata să scoată din buzunar peste 1.000 lei. Majoritatea au declarat că au cheltuit cu 30% mai mult decât anul trecut.

În ceea ce privește cadourile oferite anul acesta de Paști, 44% dintre respondenți au arătat că ele s-au situat între 200 și 500 lei, 21,5 % între 500 și 1.000 lei, 19,3 % sub 200 lei și doar 15 % au spus că au trecut de 1.000 lei. Totodată, cei care au completat răspunsurile pentru studiul Future Consumer Index au arătat că au resimțit în proporție de 37,3% o creștere a valorii cumpărăturilor de anul acesta de cel puțin 10-20%, în vreme ce 18% dintre respondenți au spus că au văzut o creștere și de 30% și peste anul acesta. De asemenea, este de remarcat și că un procent destul de important, 22%, a spus că sumele cheltuite au fost comparabile cu cele de anul trecut.

De doi ani așteptăm o revenire la normalitate. Tocmai când părea că suntem aproape, ne-am apropiat de o nouă criză. Și, dacă studiul global EY Future Consumer Index a arătat cum, într-o perioadă de creștere a inflației și de tulburări globale, oamenii din întreaga lume au regândit fundamental felul în care își trăiesc viața și s-au întrebat ce relație își doresc cu adevărat cu consumerismul și valorile acestuia, și studiul EY România ne arată schimbări mari în comportamentul consumatorului român”, declară Georgiana Iancu, Partener, liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România. „Am trecut destul de brusc, aș zice, de la frenezia cumpărăturilor și euforia sumelor mari alocate sărbătorilor de la finalul anului trecut – peste 1.500 lei, la mai multă cumpătare în alocările bugetare. Ba, mai mult, românii încep să urmeze trendul global și să economisească, respectiv să investească în educație”, a mai spus Georgiana Iancu.

Studiul EY România arată că, în contextul economiei actuale, cele mai importante criterii în funcție de care se va lua decizia de cumpărare sunt: calitatea – 65,6%, prețul – 37,3%, sustenabilitatea produselor – 20%, posibilitatea de livrare la domiciliu – 19,7%, proveniența – produsele tradiționale în detrimentul unor produse de import – 18, 9%, proximitatea – 12,2%. Doar 10% dintre respondenți iau decizia de cumpărare în funcție de puterea brandului.

Când li s-a cerut să evalueze impactul situației actuale – criza geopolitică, sanitară, economică, majorarea inflației -asupra situației personale, cei mai mulți (68%) dintre respondenți au răspuns: „Acum încerc să economisesc mai mulți bani decât în trecut”, 48,3 % că au reușit să-și atingă (unele sau toate) obiectivele financiare, deoarece au economisit în timpul pandemiei, în vreme ce 19% au declarat că li se pare dificil să plătească pentru produse esențiale, cum ar fi alimente, îngrijire medicală și locuință. 60% dintre cei care au completat chestionarul au declarat că li s-au redus investițiile, 41% că li s-au redus dividendele, iar 22% că au suferit pierderi financiare. „Incertitudinea privind gestionarea costurilor de trai în creștere a determinat 60% dintre respondenții globali să-și dorească să economisească mai mult în viitor, iar jumătate dintre ei au anunțat că deja adoptaseră acest comportament. Faptul că tendința se regăsește și în cazul consumatorilor români, dar și că aproape o cincime dintre ei se confruntă cu greutăți financiare nu arată decât o nouă diminuare drastică a încrederii consumatorilor, care împinge și mai departe în timp revenirea așteptată a consumului”, crede Georgiana Iancu.

62% dintre respondenți sunt de părere că va dura cel puțin 1-2 ani până când situația economică provocată de creșterile de prețuri la energie și de conflictul geopolitic nu ne va mai influența modul în care ne trăim viața, în vreme ce 18% cred că conflictul geopolitic și criza economică vor dura cel puțin 4-12 luni. De remarcat procentul mare al celor care spun că nu pot estima – 17,2%.

În ceea ce privește tendințele pe următoarele șase luni, românii estimează că vor aloca cele mai mari sume de bani pentru produsele alimentare, pentru economii și investiții, dar și pentru educație și experiențe – relaxare, divertisment și sport.

De asemenea, atunci când vor lua decizia de cumpărare, majoritatea respondenților (între 70-76%) declară că vor ține cont de reputația companiei, se vor ajuta de recenziile produselor, dar vor fi atenți și la grija companiei față de angajați. Pe următoarele locuri în luarea deciziei se află transparența de care dau dovadă companiile, dar și activitățile de susținere a comunității – afirmație valabilă pentru 59,2% dintre respondenți.

Românii au așteptări mari de la companii: „Comportamentul companiei este la fel de important ca produsele/serviciile vândute” cred cei mai mulți dintre consumatori, pe locurile următoare situându-se responsabilitatea în influențarea unor schimbări pozitive în lume și grija față de angajați care, potrivit respondenților studiului EY, ar trebui să vină înaintea profitului.

Studiul EY România evidențiază și preocupările față de mediu ale consumatorului român. Astfel, cei mai mulți s-au arătat îngrijorați față de nivelul mare de deșeuri cu care ne confruntăm, dar și de gradul de poluare al apei și al aerului. Schimbările climatice îngrijorează și ele un număr mare de respondenți, ca și respectarea drepturilor omului. Surprinzător, pe ultimul loc între preocupări se află inegalitatea bogăției.




Sistemul paneuropean de pensii e în vigoare. Va fi el un succes?

Autori:

  • Claudia Sofianu, Partener, liderul separtamentului de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
  • Dan Răuţ, Manager, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Românii, alături de cetățenii și rezidenții statelor membre ale Uniunii Europene/Spațiului Economic European, ar putea accesa într-un viitor apropiat o nouă metodă de economisire, gândită, la nivel teoretic, să le asigure o pensie complementară la vârsta retragerii din activitate – produsul paneuropean de pensii personale (PEPP). Așa cum este conceput, PEPP ar putea deveni primul produs care să depășească granițele statale prin caracterul său de aplicabilitate extins la nivelul întregii comunități UE/SEE – orice persoană fizică, fie ea din UE sau non-UE va putea accesa PEPP, atât timp cât își are reședința într-unul dintre statele membre. Însă doar timpul și modul în care fiecare stat UE va reglementa produsul va arăta în ce măsură va deveni PEPP un produs atractiv și util pentru consumatori, dar și cât de sustenabil și profitabil poate fi pentru furnizorii care ar trebui să îl implementeze sau cât de mult se va dezvoltă oferta, în condițiile în care nu există o certitudine nici privind dimensiunea cererii și nici asupra facilităților fiscale cu care va veni PEPP, pentru o eventuală stimulare a ei.

PEPP există pe agenda Comisiei Europene încă din anul 2017 și a fost creat ca parte dintr-un Plan de întărire a piețelor de capital din cadrul UE. Cum Comisia Europeană a oficializat recent punerea în aplicare a Regulamentului PEPP, în orice moment de acum înainte, ne putem aștepta să vedem primele mișcări în piață ale furnizorilor de specialitate din statele membre.

Aceștia pot fi întreprinderi financiare autorizate și înregistrate, adică instituții de credit, întreprinderi de asigurare directă de viață, instituții care furnizează produse de pensii personale, firme de investiții care oferă servicii de administrare de portofolii, societăți de investiții sau societăți de administrare de fonduri de investiții alternative. Ei ar trebui să înceapă procesul de autorizare, de prototipare și implementare a produselor PEPP la nivelul jurisdicțiilor locale. Și, cum vorbim despre un domeniu extrem de reglementat, putem presupune că PEPP nu va putea fi lansat în piață mai devreme de 2023.

Merită menționat și că CE a preferat adoptarea unui regulament, și nu a unei directive (deși Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – TFUE permite adoptarea de acte atât sub formă de regulamente, cât și sub formă de directive), pentru punerea în aplicare. Putem presupune că a fost preferată această variantă, deoarece regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre și va permite o adoptare cât mai rapidă, ceea ce ar contribui la consolidarea economiilor și a investițiilor pentru pensii în contextul uniunii piețelor de capital (directiva ar fi necesitat, în unele cazuri, și ratificare locală prin legi naționale – ceea ce ar fi rezultat într-un timp de implementare semnificativ mai mare).

În schimb, regulamentul permite ca fiecare stat membru să își contureze trăsăturile specifice de produs (de exemplu, condițiile pentru faza de acumulare). Pe scurt, regulamentul prevede cadrul general și liniile directoare ale PEPP, urmând ca autoritățile locale să dezvolte și să implementeze normele de aplicare la nivel național. PEPP va avea caracter voluntar, fiind necesară încheierea unui contract scris între participantul persoană fizică și entitatea furnizoare autorizată. Va fi, astfel, un produs complementar pensiilor obligatorii de stat sau celor ocupaționale (după caz) existente, reprezentând o opțiune personală și voluntară, cu scop de economisire pe termen lung în vederea pensionării. Produsul prevede acumularea de capital pe termen lung cu obiectivul explicit de a furniza venituri la pensionare și cu posibilități limitate de retragere anticipată înainte de acest moment (deci fără posibilitate de rambursare anticipată sau cu posibilități strict limitate de rambursare anticipată, în anumite condiții), fiind structurat asemănător actualului sistem de pensii voluntare tip Pilon III.

Chiar dacă în prezent, în cadrul statelor membre UE există multiple astfel de planuri de pensii personale naționale, PEPP poate deveni primul produs care să depășească granițele naționale, prin caracterul său de aplicabilitate extins la nivelul întregii comunități, ceea ce ar trebui să aducă un și mai pregnant interes cel puțin pentru forța de muncă mobilă la nivel internațional. Nu în ultimul rând, poate fi atractiv și pentru „freelanceri” sau pentru acel tip de persoane fizice care nu ajung să contribuie regulat, din diferite motive, la sistemele de pensii de stat/publice. De asemenea, poate fi de interes și pentru tineri, aceștia putând beneficia, încă de la începutul carierei sau a vieții adulte, de un instrument de economisire pe termen lung stabil și predictibil.

Avantajos este și faptul că nu contează naționalitatea consumatorului care dorește să acceseze acest produs.

În plus, PEPP este „portabil” în întreaga Uniune, el venind în completarea sistemelor existente în statele membre. La acest moment, din varii cauze, Comisia Europeană a considerat că piața sa internă privind produsele de pensii personale nu funcționează tocmai optim. În unele state membre nu există încă o piață pentru ele. În altele, există deja oferte pentru produse de pensii personale, însă piețele naționale sunt puternic fragmentate. Prin urmare, produsele de pensii actuale au un grad limitat de portabilitate. Din această cauză, persoanele pot avea dificultăți în ceea ce privește exercitarea libertăților fundamentale. De exemplu, acestea ar putea fi împiedicate să accepte un loc de muncă sau să se pensioneze în alt stat membru. În plus, există şi o anumită lipsă de standardizare a produselor de pensii personale în prezent.

De asemenea, Regulamentul PEPP nu împiedică înregistrarea unui produs de pensii personale existent şi care îndeplinește condițiile stabilite în prezentul regulament, ceea ce permite autorizarea/echivalarea unora deja existente.

Condițiile de plată a pensiei vor fi stabilite de fiecare stat membru în parte, între condiții putându-se regăsi limite în stabilirea vârstei minime pentru începutul fazei de plată a pensiei, perioada maximă înainte de împlinirea vârstei de pensionare de aderare la un sistem de PEPP, precum și condiții privind rambursarea înainte de vârsta minimă pentru începutul fazei de plată a pensiei, în special în cazul unor dificultăți deosebite.

La nivelul României, subiectul este deja pe agenda ASF care a comunicat încă de anul trecut că PEPP va fi unul dintre instrumentele susținute pentru stimularea și dezvoltarea infrastructurii piețelor financiare nebancare privind Piața Pensiilor Private,prin „Susținerea adoptării cadrului legal necesar introducerii produselor pan-europene de pensii”.

Conform obiectivelor setate de ASF pentru perioada cuprinsă între 2021-2023, reiese că elaborarea legislației secundare care vizează emiterea Normelor de aplicare a prevederilor Regulamentului privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale (PEPP) va fi dusă la bun sfârșit până în anul 2023.

Fiindcă ne aflăm deja la jumătatea intervalului de timp asumat de ASF pentru realizarea acțiunilor și îndeplinirea obiectivelor sale strategice privind PEPP, publicarea Normelor de aplicare PEPP ar trebui să se regăsească pe lista de priorități ale ASF până la finalul acestui an.

Un alt punct de discuție privind PEPP este tratamentul fiscal aplicabil, ținând cont de specificul comunitar al acestui produs. Astfel, autoritățile europene au considerat că, din punct de vedere fiscal, statele vor fi cele care vor decide tratamentul fiscal aplicabil, dar Comisia încurajează autoritățile fiscale naționale să confere un tratament fiscal cel puțin similar cu cel al celorlalte produse de pensii private/ocupaționale existente. Fără să avem informații concrete în acest sens de la oficialități, putem, prin analogie, să considerăm că la nivelul României, PEPP va putea fi reglementat și tratat din punct de vedere fiscal în aceeași manieră cu contribuțiile la fondurile de pensii facultative (așa cum sunt definite de legislație) – de exemplu, Pensiile Facultative de tip Pilon III – care sunt neimpozabile, atunci când contribuțiile la fondul de pensii facultative sunt suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană; şi, în plus, sunt deductibile fiscal la calcularea bazei impozabile privind stabilirea impozitului pe venit, atunci când sunt suportate direct de angajați/contribuabil, tot în limita a 400 euro/echivalent în lei/an (facilitate aplicabilă atât salariaților, cât şi persoanelor care realizează venituri din activități independente).

Cu alte cuvinte, pentru ca PEPP să fie atractiv, este nevoie de un tratament fiscal mai bun, pentru a se detașa de restul produselor de pe piață. Nu în ultimul rând, PEPP trebuie să devină un produs viabil și pentru furnizori, care, în fapt, vor reprezenta, factorul de multiplicare și popularizare al acestui nou produs. În acest sens, se ridică unele semne de întrebare privind bonitatea reală pe care PEPP o poate aduce furnizorilor, având în vedere că, din punctul de vedere al costurilor, există deja anumite limitări prevăzute chiar de Regulament, ceea ce poate rezulta, finalmente, într-un produs neprofitabil sși, prin urmare se poate traduce într-o potențială reticență a acestora în a promova un astfel de instrument către publicul larg (spre exemplu, costul de administrare pentru consumatori va fi plafonat la maximum 1% din valoarea acumulată anual, ceea ce ar putea fi nerentabil pentru companiile de resort).

În concluzie, succesul PEPP va depinde atât de tratamentul fiscal ce va fi stabilit de autorități, cât, în egală măsură, și de modul în care furnizorii vor reuși să promoveze produsul. Scopul a fost ca PEPP să aibă o acoperire cât mai largă la nivelul întregii Uniuni Europene, dar există riscul ca furnizorii de asigurări și pensii private să își îndrepte atenția doar către anumite state membre și, astfel, acoperirea PEPP să fie disproporționată, iar în unele state membre (spre exemplu, statele vestice) să fie mai mare, pe când în altele (spre exemplu, statele estice) să fie mai puțin sau deloc dezvoltată. Doar timpul și experiența practică post-implementare vor oferi răspunsurile așteptate, iar piața se va regla și se va diversifica pe măsură ce noul produs va câștiga încrederea utilizatorilor.




Economia circulară devine parte din definiția viitorului în business. Conceptul celor 10 R

Autor: Florian Burnar, Senior Consultant, EY România 

Pe fondul accesului tot mai limitat la resurse naturale și al provocărilor generate în întreaga lume de efectele schimbărilor climatice, tema unei economii mai atente la mediu și mai sustenabile este tot mai prezentă atât în discursul autorităților – decidenți de politici publice, cât și al operatorilor economici. Asociat dezvoltării durabile, conceptul economiei circulare este tot mai des privit ca o pârghie de progres sustenabil care devine dominant în segmentul de business și, totodată, în tiparele de consum către care se îndreaptă consumatorii moderni. Economia circulară a devenit parte din definiția viitorului în business.

Componentă de bază a dezvoltării durabile, economia circulară implică o serie de concepte, precum partajarea, închirierea, reutilizarea, repararea, recondiționarea și reciclarea materialelor și a produselor. Această abordare are ca efect extinderea ciclului de viață al produselor și optimizarea consumului de materii prime și energie, precum reducerea la minimum a cantității de deșeuri generate, reducerea amprentei de carbon și un demers mai prietenos cu mediul.

Ce este conceptul 10 R și unde îl găsim deja aplicat în modelele de business?

În cazul economiei circulare, vorbim de un model integrativ, bazat pe ecoinovare și ecoproiectare, caracterizat prin conceptul 10 R: R1 – Refuzare; R2 – Regândire; R3 – Reducere; R4 – Reutilizare; R5 – Reparare; R6 – Refacere; R7 – Refabricare; R8 – Reorientare; R9 – Reciclare și R10 – Recuperare.

R1Refuzarea se referă la a face un produs redundant prin renunțarea la funcția pe care acesta o oferă. De exemplu, opțiunea de a refuza să folosești mașina proprie în deplasările urbane sau în naveta zilnică spre și dinspre serviciu, optând pentru transportul în comun sau un serviciu de sharing. Acest concept a generat modele de business disruptive, precum Uber, WeWork și, în general, tot ecosistemul corporativ colaborativ. Sau un alt exemplu din industria ospitalității – AirBnb sau modelul propus de ByHours, care maximizează utilizarea capacității de cazare nefolosite în hoteluri.

R2Regândirea se referă la intensificarea utilizării unui produs, spre exemplu, prin partajarea produsului. Îl regăsim ca model în trendurile din industria alimentară, de exemplu, la demersul colaborativ menit să reducă utilizarea ambalajelor de unică folosință și migrarea spre ambalajele reutilizabile, pentru a reduce cantitățile de deșeuri.

R3Reducerea se referă la creșterea eficienței în producerea sau utilizarea produsului, consumând mai puține resurse naturale. E un exemplu pe care îl întâlnim în industria auto unde presiunea pe reducerea consumului de carburanți a intensificat inovația și lansarea cu succes a modelelor electrice. E un concept folosit, de asemenea, în automatizarea proceselor de producție care duc la eficientizare și un consum mai redus de energie sau de materii prime. Îl regăsim în construcții, în conceptul clădirilor pasive, pe segmentul rezidențial și de birouri.

R4Reutilizarea se referă la orice operațiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deșeuri sunt utilizate din nou, în același scop pentru care au fost concepute. E un model aplicat, de exemplu, în dotarea anumitor unități de producție de diverse bunuri prin achiziționări de echipamente second-hand în stare bună.

R5Repararea se referă la recondiționarea sau întreținerea produsului defect, astfel încât acesta să poată fi utilizat cu funcția sa inițială. Un model pe care îl găsim aplicat de la zona de retail vestimentar, în demersul de re-fashion creativ, la cel de utilizare tot mai extensivă a imprimării 3D, care permite repararea unor lucruri vechi care nu mai au piese de schimb disponibile.

R6Refacerea se referă la restaurarea unui produs vechi și actualizarea lui. Cele mai bune modele de aplicare pot fi găsite tot în sectorul auto, unde un design de bază adecvat permite unei mașini diesel sau pe benzină să poată fi transformată tehnic în mașină electrică.

R7 Refabricarea se referă la încorporarea unor părți ale produsului aruncat în alt produs cu aceeași funcție. Din laptopurile și calculatoarele vechi sunt recuperate piese pentru a crea produse renovate care pot fi donate ulterior școlilor.

R8Reorientarea se referă la încorporarea produsului aruncat sau a unor părți din el într-un nou produs, cu funcție diferită. De exemplu, hârtia, plasticul, metalul, lemnul și alte materiale rămase din procesele de fabricație pot fi reutilizate pentru a fabrica diverse alte obiecte, de la mobilier, la ambalaje și recipiente sau produse creative, în loc să ajungă la gunoi.

R9Reciclarea se referă la orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția lor inițială sau pentru alte scopuri. Îl găsim în industria de reciclare a deșeurilor electrice și electronice (DEE), a PET-urilor, a sticlei și hârtiei etc.

R10Recuperarea se referă la incinerarea de materiale și recuperarea de energie. Întâlnim modelul în industria cimentului, unde arderea deșeurilor este folosită în procesul de fabricație sau în arderea materialelor nereciclabile pentru a obține energie. Alte exemple ar fi folosirea ferestrelor pentru a colecta energie termică sau a pavajelor cinetice, care pot fi instalate în stațiile de metrou pentru a colecta energie de la oamenii care trec pe acolo.

Florian Burnar, Senior Consultant, EY România: Implementarea modelului economiei circulare în România, un concept tot mai dezvoltat în Uniunea Europeană, este abia la început, noțiunea nefiind încă înțeleasă în mod corespunzător la nivelul societății românești. Cu toate acestea, există un potențial important de a dezvolta proiecte de economie circulară în următorii ani, în special prin prisma necesității aplicării reglementărilor europene în domeniu și a prevederilor Strategiei Naționale a României privind Economia Circulară”.




Noi măsuri pentru protejarea mediului de afaceri și a sistemului economic | Tax Alert

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 / 14.05.2020 a fost publicata OUG 69 pentru modificarea si completarea Legii 227 /2015 privind Codul Fiscal, precum si pentru instituirea unor masuri fiscale („OUG 69 / 2020”).

Principalele masuri adoptate prin OUG 69 / 2020 vizeaza:

1. Prorogarea unor termene

Se prorogă până în data de 30.06.2020, inclusiv, termenul pentru:

  • depunerea Formularului ”Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” aferent anului 2019;
  • depunerea Formularului 230 ”Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” pentru anul 2019;
  • plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice pentru anul 2019.

2. Acordarea unor bonificații

Pentru depunerea declaraţiei unice aferente anului 2019, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, se acordă o bonificaţie în cuantum de 5% din:

  • impozitul pe venit,
  • contribuţia de asigurări sociale – CAS şi
  • contribuţia de asigurări sociale de sănătate – CASS

sub rezerva stingerii integrale a acestor obligații fiscale (i.e. aferente anului 2019 și anilor anteriori) până la data de 30 iunie 2020.

Pentru stingerea integrală, până la data de 30.06.2020, a obligaţiilor fiscale (i.e. aferente anului 2019 și anilor anteriori) reprezentând:

  • impozitul pe venit,
  • contribuţia de asigurări sociale – CAS şi
  • contribuţia de asigurări sociale de sănătate – CASS,

se acordă o bonificaţie în cuantum de 5% din contravaloarea acestora aferentă anului 2019.

Bonificaţiile prevăzute mai sus se pot aplica cumulat.

3. Clarificarea înregistrării în scopuri de TVA

Prin OUG 69 / 2020 este eliminată prevederea potrivit căreia organele fiscale competente nu înregistrează în scopuri de TVA persoana impozabilă care prezintă risc fiscal ridicat.

Astfel, începând cu data publicării OUG 69 / 2020, la solicitarea înregistrării în scopuri de TVA se vor aplica următoarele reguli:

  • persoana impozabilă va fi înregistrată în scopuri de TVA, potrivit solicitării depuse;
  • după înregistrare, persoana impozabilă va face obiectul unei analize de risc efectuate de organul fiscal central.

4. Anularea unor obligații accesorii

4.1. Persoanele beneficiare

Pot beneficia de această facilitate toate categoriile de debitori.

4.2. Obligațiile bugetare principale pentru care poate fi solicitată aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor aferente

Obligațiile bugetare principale principale pentru care poate fi solicitată aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor aferente sunt obligațiile bugetare:

  • cu termen de plată până la data de 31.03.2020 inclusiv;
  • stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31.03.2020 inclusiv;
  • individualizate în titluri executorii și existente în evidența organului fiscal la data de 31.03.2020, inclusiv;
  • existente la data de 31.03.2020 și supuse procedurii înlesnirii la plată a cărei valabilitate se pierde până la data de 15.12.2020;
  • existente la data de 31.03.2020 și stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată, urmând să înceteze suspendarea până la data de 15.12.2020;
  • existente la data de 31.03.2020 și stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată și la a căror suspendare se renunță.

4.3. Obligațiile bugetare principale pentru care nu poate fi solicitată aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor aferente

  • cele pentru care sunt în derulare înlesniri la plată la data de 31.03.2020 a cărei valabilitate depășește data de 15.12.2020;
  • cele stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată la data de 31.03.2020 și suspendarea nu încetează până la data de 15.12.2020;
  • cele reprezentând ajutor de stat de recuperat;
  • cele reprezentând fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene;
  • cele reprezentând obligaţii bugetare datorate bugetelor locale, dacă unităţile administrativ- teritoriale nu stabilesc prin hotărâre a consiliului local aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor.

4.4. Accesorii ce pot fi anulate

  • Accesoriile ce pot fi anulate, potrivit OUG 69 / 2020, sunt:
  • dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020 inclusiv;
  • dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31.03.2020 inclusiv, declarate suplimentar prin declarații rectificative;
  • dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale (i) cu scadenţe anterioare datei de 31.03.2020 inclusiv şi (ii) stinse până la această dată;
  • dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31.03.2020 inclusiv şi individualizate în decizii de impunere emise ca urmare (i) a unei inspecţii fiscale  sau (ii) a unei verificări a situaţiei fiscale personale, în derulare la data intrării în vigoare a OUG  69 / 2020.

4.4. Condiții necesare de îndeplinit de către debitori pentru a beneficia de anularea unor obligații accesorii

Pentru a beneficia de anularea unor obligații accesorii, debitorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • Toate obligațiile bugetare principale restante la data de 31.03.2020 să fie achitate până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv;
  • Toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 01.04.2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv să fie achitate;
  • Să nu se regăsească declarații nedepuse în vectorul fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
  • Cererea de anulare a accesoriilor să se depună până la data de 15.12.2020, inclusiv.

4.5. Chestiuni procedurale

Debitorii care doresc anularea accesoriilor potrivit OUG 69 / 2020 pot depune, la organul competent, notificarea cu privire la această intenție, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, dar nu mai târziu de 15.12.2020;

Ulterior (i) clarificării eventualelor neconcordanțe și (ii) indeplinirii în mod corespunzător a condițiilor pentru anularea accesoriilor potrivit OUG 69 / 2020, debitorii au obligația depunerii unei cereri de anulare a accesoriilor, până în data de 15.12.2020, sub sancțiunea decăderii;

Procedura de aplicare a anulării unor obligații accesorii se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 69 / 2020:

  • prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cazul obligaţiilor bugetare administrate de către organul fiscal central

sau

  • prin ordin al conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, pentru obligaţiile bugetare administrate de alte instituţii sau autorităţi publice, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale şi a subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti;

Împotriva actelor administrative fiscale emise ca urmare a solicitărilor de anulare a unor obligații accesorii se poate formula contestaţie potrivit Legii 207 / 2015 privind Codul de procedură fiscală.

5. Modificări cu privire la impozitarea salariaților

Sunt excluse din baza lunară de calcul a

  • contribuției de asigurări sociale (CAS),
  • contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) și
  • contribuţiei asiguratorie pentru muncă

sumele reprezentând stimulente / prime acordate salariaților, începând cu data publicării OUG 69 / 2020 până la data de 30.06.2020 inclusiv, ca urmare a desfăşurării de activităţi care presupun contact direct cu cetăţenii şi sunt supuse riscului de infectare cu SARS-CoV-2;

Începând cu luna iunie a anului 2020, se adaugă obligativitatea plății de către angajator a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru salariați, pe perioada suspendării din funcţie a acestora, în condiţiile legii (i.e. numai în situaţia în care salariații nu au realizat în cursul lunii venituri din salarii şi asimilate salariilor).

Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia.

6. Facilităţi ce pot fi acordate de consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Potrivit OUG 69 / 2020 consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot adopta, până la data de 14.08.2020, hotărâri cu privire la:

  • reducerea cu o cotă de până la 50% a impozitului anual pe clădiri pentru clădirile nerezidenţiale, folosite pentru activitatea economică, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total sau parțial activitatea economică;
  • scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către utilizatorii clădirilor proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ- teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică;
  • scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafeţelor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total sau parțial activitatea economică.

7. Bonificații ce vor putea fi acordate începând cu anul 2021

Începând cu anul 2021, vor putea fi acordate următoarele bonificații maximale:

  • 10% din impozitul pe venitul anual declarat;
  • 10% din contribuţia de asigurări sociale declarată;
  • 10% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) declarată.

Nivelul bonificaţiei, termenele de plată şi condiţiile de acordare vor fi stabilite prin legea anuală a bugetului de stat.

Procedura de aplicare se va stabili prin ordin al ministrului finanţelor publice.

 




Ce măsuri au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19 | Mihaela Mitroi | EY România

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Toate studiile publicate în ultima vreme sugerează că pandemia COVID-19 va aduce recesiune economică și, din păcate, primele efecte se văd deja: companiile încep să aibă dificultăți în executarea contractelor, unele au fost nevoite să își trimită angajații în șomaj tehnic și, cel mai rău, unele au decis să își închidă activitatea. În acest context, statele din întreaga lume sunt forțate să vină cu măsuri concrete care să ajute companiile și să le ghideze printr-un plan de acțiune prompt.

Măsurile întreprinse de România par să fie destul de similare cu cele luate la nivelul altor state membre ale Uniunii Europene. În analiză sunt luate în considerare câteva dintre ele, cu mențiunea că fiecare dintre țările prezentate mai jos implementează și alte măsuri, unele deja anunțate și publicate, altele la care încă se lucrează la clarificări și reglementări.

Austria a anunțat implementarea unei scheme de ajutor de stat ce ar urma să ofere 4 miliarde de euro pentru companiile care și-au diminuat veniturile ca urmare a pandemiei. Se are în vedere și implementarea unei scheme de finanțare a companiilor cu operațiuni în Austria.

S-a adoptat măsura posibilității reducerii programului de lucru la 10% din timpul de lucru anterior (deci până la 90%) pe parcursul a 3 luni. Angajatul are dreptul la continuitatea remunerării, în valoare de 80 până la 90% din remunerația netă anterioară (rata netă de compensare), care trebuie plătită de angajator. Cu toate acestea, angajatorul suportă doar costurile pentru orele efectiv lucrate în timpul muncii de scurtă durată (de exemplu, dacă angajatul lucrează doar 10%, angajatorul suportă costuri în valoare de 10% din rata netă de compensare). Suma reprezentând diferența dintre plata pentru orele lucrate și rata netă de compensare va fi compensată de AMS (Agenția Națională a Forței de Muncă). Astfel, există un sprijin financiar puternic din partea AMS, care va ajuta angajatorul să mențină contractele de muncă.

Și Finlanda a anunțat o serie de măsuri în contextul pandemiei, mai exact, contribuabilii pot solicita o extensie pentru depunerea declarațiilor privind impozitul pe profit sau aceștia pot solicita anumite modalități de plată pentru impozitele aferente. Similar cu măsurile implementate de alte state, nu se vor percepe sancțiuni pentru depunerea cu întârziere a declarațiilor de TVA. O altă măsură importantă este aceea a reducerii contribuției sociale la nivel de angajator cu 2,6%, măsură ce va fi pusă în aplicare cel târziu la 1 iunie 2020 și va fi valabilă până la 31 decembrie 2020.

Franța oferă, la rândul ei, amânări de la plata taxelor și a contribuțiilor sociale, precum și credite fiscale pentru întreprinderile afectate (reducerea suplimentară a impozitelor pentru întreprinderile afectate direct). De asemenea, oferă sume de bani pentru IMM-uri și a fost anunțată și intenția de a se asigura plăți către angajații care nu pot lucra de acasă.

Germania asigură împrumuturi de până la 1 miliard de euro care pot fi accesate pe o perioadă mai mare de 5 ani, fie sub 5 ani sau pe o perioadă nespecificată, de companii mari, IMM-uri și persoane fizice autorizate, împrumutul maxim echivalând cu 25% din veniturile din 2019 sau de două ori costurile cu personalul, luând în considerare necesitățile de finanțare pe o perioadă de 18 luni pentru companiile mici și mijloci și de 12 luni pentru companiile mari. În ceea ce privește salariații, statul oferă finanțare de până la 67% din salariul net și sunt impuse plafoane pentru angajații cu salarii mari.

Italia, țara cea mai afectată de pandemie, a autorizat un moratoriu care vizează inclusiv ipotecile. Oferă asistență pentru plata serviciilor și a adoptat amânarea tuturor plăților pentru utilități (apă, gaz și electricitate) până la 30 aprilie. În plus, dobânda pentru IMM-uri este redusă timp de 12 luni și se are în vedere amânarea plății taxelor.

Olanda a propus amânarea plății impozitelor, fără să perceapă penalități pentru neplată în perioada următoare. În anumite situații, penalitatea de declarare cu întârziere este redusă de la 4% sau 8% (cazuri speciale), la 0,01%. Pentru companiile cele mai afectate, cele care au o reducere a cifrei de afaceri mai mare de 20%, sunt oferite fonduri ce acoperă până la 90% din salariile angajaților (în funcție de reducerea cifrei de afaceri). Acest ajutor de stat este disponibil pe o perioadă de 3 luni, cu opțiunea de a se putea prelungi cu încă 3 luni. Bugetul de stat este majorat de la 400 de milioane de euro, la 1,5 miliarde de euro.

Portugalia a introdus o linie de credit în valoare de 3 miliarde de euro pentru companiile afectate de COVID 19 (o companie poate beneficia de până la 1,5 milioane de euro). Companiile afectate de criză, care nu își concediază angajații, pot declanșa o disponibilizare simplificată, mai exact angajații vor primi 2/3 din salariu (70% plătite de stat și 30% de către angajator).

Spania a introdus un plan de stimulare a economiei ce are un buget de 18,23 miliarde de euro și a suplimentat bugetele administrațiilor locale (1 miliard de euro) și ale serviciilor sociale (25 miliarde de euro). În plus, s-au introdus amânări de 3 luni la plata impozitelor. Pentru sectorul turistic este prevăzut un buget de 400 milioane de euro.

Din Spațiul Economic European, Norvegia a introdus o măsură referitoare la impozitul pe profit, astfel încât companiile care înregistrează pierderi în 2020 le pot compensa cu profiturile din 2018 sau 2019. S-a amânat data la care se face plata celei de-a doua tranșe a impozitului pe profit, din 15 aprilie 2020, până la 1 septembrie 2020 și plata contribuției de securitate socială a angajatorilor, din 15 mai, până pe 15 august 2020. Alte măsuri avute în vedere vizează TVA, și anume reducerea temporară a cotei de TVA pentru transportul de călători, cazare și muzee (de la 12% la 8%, până la 31 octombrie 2020) și amânarea datei pentru plata TVA (din 14 aprilie, pentru 10 iunie). În plus, s-a introdus o schemă de garanții de stat pentru noi împrumuturi bancare pentru întreprinderile mici și mijlocii care suferă pierderi ca urmare a Covid-19. Zilele plătite pentru îngrijirea copiilor mici sunt dublate la 20 de zile (angajatorii trebuie să plătească 3 zile, iar statul plătește restul).

Și România a implementat o serie de măsuri asemănătoare precum:

  • bonificația pentru plata anticipată a impozitului pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
  • amânarea plății TVA în vamă pentru importatorii de kituri de testare, medicamente și echipamente de protecție pentru COVID-19;
  • amânarea de la 31 martie, la 30 iunie 2020, a termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, pentru impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport, precum și a termenului pentru acordarea bonificației pentru plata anticipată;
  • nu se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente după data intrării în vigoare a OUG 29/21.03.2020, neachitate până la expirarea unui termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență, respectiv 16 mai 2020;
  • modificarea valorii plăților parțiale anticipate pentru contribuabilii care declară impozitul pe profit anual – Art. VIII din O.U.G. nr. 29/2020. Contribuabilii pot efectua plățile parțiale datorate în anul 2020 la valoarea profitului calculat pe primul trimestru al anului curent;
  • indemnizațiile de șomaj tehnic se vor putea deconta din bugetul asigurărilor de șomaj, în limita a 75% din câștigul salarial mediu brut (5.429 lei), pentru angajatorii care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial pe perioada stării de urgență;
  • zile libere acordate părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, pentru toate zilele lucrătoare de pe durata stării de urgență cu o indemnizație de 75% din salariul brut lunar, dar nu mai mare de 75% din salariul mediu brut lunar la nivel național;
  • ajutor pentru IMM-uri sub formă de amânări la plată pentru serviciile de utilități: electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și internet și plata chiriei precum și garanții de stat pentru credite și alte granturi.

Observăm astfel că statele europene oferă sume importante pentru a sprijini companiile în dificultate și, suplimentar, vedem și alte măsuri care au scopul de a minimiza riscul unei crize economice (amânarea plății taxelor, neperceperea de dobânzi și penalități de întârziere, reduceri temporare de taxe, măsuri pentru cele mai afectate sectoare, șomaj tehnic).

Deși, în acest moment, cel mai important lucru este să fim sănătoși, nu trebuie să ignorăm faptul că această pandemie va afecta nu numai fizicul, ci și moralul societății. De aceea, trebuie să venim cu soluții fiabile, iar pentru a le avea este important să fie păstrat în continuare un dialog constant între principalii jucători: autorități, mediul de business și asociațiile profesionale. Și, în același timp, să urmărim care sunt măsurile pe care statele lumii le gândesc pentru perioada de după criză.




Măsuri fiscale și alte măsuri impuse de starea de urgență (IV)

Autor: Dobrinescu Dobrev, Societate de Avocați

Sintetizăm, în cele ce urmează, principalele măsuri adoptate prin Ordonanța de Urgență nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială. O.U.G. nr. 32/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial 260/30.03.2020 și a intrat în vigoare de la data publicării (denumită în continuare „O.U.G. nr. 32/2020”)

Principalele aspecte cu caracter de noutate introduse sau modificate prin O.U.G. nr. 32/2020 sunt următoarele:

I. Indemnizația de șomaj tehnic susținută din bugetul de stat (aprobată inițial prin O.U.G. nr. 30/2020).

  • Au fost introduse reguli mai puțin restrictive pentru beneficiarii indemnizației de șomaj tehnic. Mai exact, O.U.G. nr. 32/2020 dispune că pot beneficia de aceasta indemnizație salariații angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență decretate, conform unei declarații pe propria răspundere a angajatorului.
  • Cu alte cuvinte, comparativ cu vechea reglementare (O.U.G. nr. 30/2020) au fost eliminate condițiile alternative pentru angajatori care impuneau:
    • (i) întreruperea totală sau parțială a activității în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii pe perioada stării de urgență și deținerea certificatul de situații de urgență;
    • (ii) reducerea activității ca urmare e efectelor pandemiei și lipsa unei capacități financiare de plată a tuturor salariilor angajaților lor. În acest caz, angajatorii puteau beneficia de plata indemnizației pentru cel mult 75% dintre angajații care au CIM active. Fiind eliminată această condiție, se abrogă totodată și dispoziția din O.U.G. nr. 30/2020 care prevedea că plata indemnizației de somaj tehnic se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.
  • Au fost introduse clarificări cu privire la salariații care au încheiate mai multe contracte individuale de muncă. Mai exact:
    • În cazul în care un salariat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă din care cel puțin un contract cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de urgență, acesta nu beneficiază de indemnizația de șomaj tehnic;
    • În situația în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă și toate sunt suspendate ca urmare a instituirii stării de urgență, acesta beneficiază de indemnizația de șomaj tehnic aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase.
  • Au fost introduse mențiuni cu privire la cuantumul indemnizației pentru șomaj tehnic. Mai exact, O.U.G. nr. 32/2020 prevede în mod expres că în situația în care angajatorul dispune de suficiente resurse financiare, indemnizația de șomaj tehnic suportată din bugetul de stat poate fi suplimentată de angajator cu sume reprezentând diferența de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în conformitate cu prevederile 53 alin. (1) din Codul Muncii. Precizarea din Ordonanță lasă la latitudinea angajatorului posibilitatea suplimentării indemnizației de șomaj tehnic acordată de stat până la limita prevăzută în Codul Muncii, nefiind o condiției imperativă, aplicabilitatea acestei prevederi fiind dependentă de bugetul și resursele financiare ale angajatorului.
  • Pentru salariații ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate pe perioada stării de urgență, angajatorii acestor salariați nu datorează contribuția asiguratorie pentru muncă, această perioadă constituie stagiu de cotizare fără plata contribuției în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Pentru stabilirea și calculul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate se utilizează salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare în perioada stării de urgență. În situația în care stagiul de cotizare realizat este corespunzător unei fracțiuni de lună, se utilizează salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare în perioada respectivă, corespunzător fracțiunii de lună.
  • În vederea acordării sumelor necesare plății indemnizațiilor, au fost introduce următoarele precizării:
    • angajatorii trebuie să depună, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social:
      • o cerere semnată și datată de reprezentantul legal;
      • o declarație pe propria răspundere și
      • lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
    • Modelele documentelor menționate anterior sunt aprobate prin Ordinul 741/2020. Anterior, în O.U.G. nr. 30/2020 nu era prevăzută obligația depunerii listei cu persoanele care urmează să beneficieze de indemnizație;
      • angajatorii își asumă răspunderea pentru corectitudinea și pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele depuse pentru obținerea indemnizației de șomaj tehnic;
      • plata indemnizației se va face în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor (în O.U.G. nr. 30/2020 era prevăzut un termen mai mare, de 30 de zile), către conturile deschise de angajatori la băncile comerciale. Ulterior, angajatorul are obligația de a plăti indemnizația salariatului în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea sumelor de la buget.

II. Indemnizații primite de profesioniști

  • Alți profesioniști, care nu au calitatea de angajatori și întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului, pe perioada stării de urgență decretată, beneficiază, din bugetul de stat, de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020, respectiv 072 lei (indemnizația lunară a fost majorată comparativ cu reglementarea anterioară în care era prevăzută indemnizație egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020 – și anume 2.230 lei). Indemnizația se acordă în baza unei declarații pe propria răspundere a profesionistului;
  • În categoria profesioniștilor sunt incluși toți cei care exploatează o întreprindere (conform Codului Civil), precum și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației;
  • În ceea ce privește activitatea sportivă, O.U.G. nr. 32/2020 stabilește că suplimentar indemnizației prevăzută de O.U.G. nr. 30/2020, structura sportivă și sportivii, antrenorii, medicii, asistenții medicali, maseurii, kinetoterapeuții și cercetătorii au posibilitatea de a negocia și stabili de comun acord plata de alte indemnizații compensatorii acordate de structura sportivă care să compenseze diminuarea contraprestației financiare;
  • Persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe și care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență stabilită prin Decret, beneficiază din bugetul de stat de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020, în baza documentelor solicitate de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. În O.U.G. nr. 30/2020 nu era prevăzută o astfel de reglementare expresă pentru persoanele care obțin exclusiv venituri din drepturi de autor;
  • Toate indemnizațiile menționate anterior sunt supuse impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale. Obligațiile fiscale privind calculul, declararea și plata acestora aferente indemnizațiilor prezentate în această secțiune se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice;
  • Modalitatea și procedura de decontare a indemnizației cuvenită profesioniștilor prezintă un mecanism similar cu cel specific indemnizațiilor pentru șomaj tehnic acordate angajatorilor. Mai exact:
    • plata indemnizației se realizează de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și structurile sale subordonate, prin intermediul agențiilor teritoriale. Plata se efectuează în conturile bancare deschise la unitățile bancare de beneficiarii indemnizației. Modelul cererii și al declarației pe propria răspundere pe care trebuie să le depună persoanele încadrate în categoria profesioniștilor, definită anterior, sunt aprobate prin Ordinul 740/2020;
    • Profesioniștii și persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autori și drepturi conexe depun prin poșta electronică, la agenția teritorială – o cerere însoțită de copia actului de identitate și o declarație pe propria răspundere. Modelul documentelor menționate a fost publicat în Ordinul 743/2802/2020.
    • Structurile sportive – depun, prin poșta electronică, la agențiile teritoriale în raza cărora își au sediul social, o cerere datată și semnată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere, la care se atașează lista cu participanții la activitatea sportivă cărora le-a fost suspendată activitatea. Variantele model ale cererii și al declarației sunt reglementate în Ordinul 742/493/2020;
    • Cererea și documentele menționate mai sus se transmit la agențiile teritoriale până pe data de 10 a lunii curente pentru plata indemnizației din luna anterioară;
    • Plata indemnizației se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor pentru perioada aferentă stării de urgență.

III. Stimulente de inserție

  • Persoanele îndreptățite transmit agenției pentru plăți și inspecție socială documentele doveditoare, prin poșta electronică;
  • Documentul că atestă că persoanele se află într-una din situațiile prevăzute pentru acordarea stimulentului poate fi, după caz, certificatul medical sau adeverința de la angajator;
  • Pe durata instituirii stării de urgență, plata indemnizației se asigură pe toată această perioadă, chiar și în cazul în care copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap sau urmează să împlinească vârsta prevăzută de lege, în această perioadă;
  • Persoanele care urmează să solicite plata drepturilor pot opta între acordarea stimulentului de inserție sau reîntoarcerea în concediul pentru creșterea copiilor și acordarea indemnizației aferente acestuia;
  • Acordarea stimulentului de inserție se face de la data depunerii cererii, dacă acestea realizează venituri supuse impozitului pe venit, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap (această dispoziție fiind o excepție prevederile O.U.G. nr. 111/2010 care prevedeau că cererea e depune cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani).

IV. Acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor

  • Indemnizația pentru zilele libere acordate, la cerere părinților, necesare pentru supravegherea copiilor este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă (anterior, în Legea 19/2020 indemnizația NU era purtătoare de CAM). Impozitele, contribuțiile și plata CAM – se suportă de angajator;
  • În unitățile de educație antepreșcolară (similar cu unitățile de învățământ) – activitatea se suspendă pe perioada instituirii stării de urgentă, iar părinții ai căror copii sunt înscriși în unitățile de educație antepreșcolară beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 19/2020;
  • Prin Ordinul 346/2020 a fost publicat modelul declarației pe propria răspundere pe care reprezentatul legal al angajatorului trebuie să o depună la AJOFM împreună cu celelalte documente prevăzute în art. 3 din Hotărârea 217/2020, în vederea decontării sumelor pentru plata indemnizației.

V. Noi dispoziții cu incidență asupra somajului, asistenței sociale, ajutoarelor de deces și altele

  • În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația de șomaj, obligația de a se prezinta lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la AOFM la care sunt înregistrate se suspendă pe perioada stării de urgență;
  • În cazul neîncadrării în muncă, reînnoirea cererii de către șomeri pentru a fi luați în evidență în vederea medierii se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență;
  • Pe perioada stării de urgentă, stabilită prin Decret, cererile și documentele doveditoare pentru solicitarea drepturilor de asigurări sociale și de șomaj se realizează prin poșta electronică;
  • Se suspendă verificarea acordării serviciilor de asistență socială, precum și verificarea utilizării subvenției de către entitățile care înființează și administrează unități de asistență socială, pe perioada stării de urgență. Verificările vor fi reluate la sfârșitul stării de urgență, inclusiv pentru această perioadă;
  • Pe perioada instituirii stării de urgență se suspendă sau nu încep procedurile de recuperare a debitelor și de executare silită, pentru toate drepturile de asistență socială. De asemenea, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii. Măsurile de suspendare încetează în termen de 60 de zile de la data încetării situației de urgență.
  • Autoritățile administrației publice locale pot dispune măsuri în ceea ce privește identificarea de spații pentru izolarea persoanelor fără adăpost, în situația în care în adăposturile existente nu pot fi implementate regulile de prevenire a infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2, în special cele referitoare la păstrarea distanței sociale minime prevăzute. De asemenea, pot lua și alte  măsuri similare în această direcție.
  • Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente transmise fie cu serviciile poștale, fie în format electronic, prevederile fiind aplicabile în termen de 60 de zile de la data încetării stării de urgență.
  • Au fost aduse completării Legii privind Casa Socială a Constructorilor (Legea nr. 215/1997) în special în zona de activități pe care le întreprinde CSC și a atribuțiilor ce i se cuvin. În ceea ce privește indemnizația pentru perioada întreruperii activității, se menționează că perioada de acordare a indemnizației nu poate fi mai mare de 120 de zile calendaristice în intervalul 1 noiembrie al anului de întrerupere a activității până la data de 31 martie a anului următor (anterior erau prevăzute 90 de zile calendaristice). Perioada de acordare a indemnizației de protecție socială se extinde de drept cu durata aplicării măsurilor dispuse prin Decret.
  • Au fost introduse noi reglementări în ceea ce privește formarea profesională a adulților aplicabile pe perioada stării de urgență, menționându-se că pregătirea teoretică a programelor de formare profesională se poate desfășura și în sistem online, cu notificarea comisiei de autorizare, însoțită de dovada accesului la internet și a deținerii de mijloace electronice, pentru fiecare cursant în parte.



Măsuri financiare și fiscale impuse de starea de urgență (III)

Autor: Dobrinescu Dobrev, Societate de Avocați

O.U.G. nr. 37, publicată în M. Of. nr. 261/2020

Sintetizăm cele mai importante modificări prevăzute de actul normativ sus-menționat:

a) Obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate până la data intrării în vigoare a ordonanței se suspendă la cererea debitorului cu PÂNĂ LA 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020.

b) Pentru debitorii persoane fizice pentru care prelungirea ar duce la depășirea termenului de vârstă, se va proceda la restructurarea acestora cu respectarea limitei de vârstă.

c) Facilitatea poate fi acordată doar dacă nu se înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgentă sau acestea sunt achitate până la data solicitării suspendării

d) Facilitatea va putea fi acordată debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de către Pandemia Covind-19, conform normelor care vor fi publicate ulterior

e) Important: debitorul va transmite cererea în format letric sau electronic, utilizând datele din contractul de credit sau datele furnizate de creditor; dacă nu poate trimite solicitarea în această formă o va putea formula telefonic, la numărul comunicat de către creditor, care va înregistra conversația.

f) Cererea se depune în maximum 45 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

g) Debitorul va putea opta, în cerere, pentru suspendarea creditului pentru o perioada între o luna și nouă luni, dar cel târziu până la data de 31.12.2020. Creditorul (banca) va dispune suspendarea potrivit normelor Ordonanței;

h) ÎN PRIVINȚA DOBÂNZII:

Regula:

– Dobânda aferentă ratelor scadente a căror plată e suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare.

– Capitalul astfel calculat se plătește eșalonat, până la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare

 Excepția – credite ipotecare accesate de persoane fizice:

– Dobânda se calculează conform prevederilor contractuale și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit

– La această creanță, dobânda este 0

– Plata se va realiza pentru această creanță eșalonat, pe o perioadă de  60 luni, începând cu luna imediat următoare perioadei de amânare.

– Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, garantează în procent de 100% plata acestor dobânzi.

– În acest sens se va emite o scrisoare de garanție de către un Fond național de garantare, a cărei formă va fi aprobată prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice în termen de 15 zile.

– Creanțele rezultate ulterior, din plata garanției de stat, reprezintă creanțe fiscale și vor fi executate de către organele competente din cadrul ANAF ( pentru neplata la scadentă se vo calcula accesorii potrivit Codului de procedură fiscală)

i) Condiții speciale pentru persoane juridice:

– obțin certificatul de urgență albastru (pentru încetarea totală/parțială a activității ca urmare a deciziilor autorităților publice) sau galben (pentru diminuarea veniturilor/încasărilor în luna martie cu minimum 25% fată de media lunile ianuarie-februarie).

– nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării.

j) Normele de aplicare ale Ordonanței vor fi adoptate în 15 zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței.




EY și Radu și Asociații SPRL au asistat familia Rusu în procesul de vânzare a unei participații de 75% în grupul Rus Savitar – Casa Rusu

Radu Diaconu, Radu si AsociatiiFlorin Vasilica, EY RomaniaÎn tranzacția prin care fondul de investiții Greenbridge a preluat participația majoritară în grupul Rus Savitar – Casa Rusu, vânzătorii au fost asistați de o echipă multidisciplinară formată atât din consultanți din cadrul echipei de asistență în tranzacții a EY România (M&A și debt advisory), cât și din avocați specializați în tranzacții din cadrul Radu și Asociații SPRL.

Fondul de investiții Greenbridge a preluat de la familia Rusu o participație de 75% în grupul Rus Savitar – Casa Rusu, unul dintre principalii producători și retaileri de mobilă din România. În urma tranzacției, Cristian Rusu rămâne implicat în afacere, atât în calitate de acționar (cu o participație de 25% din acțiuni), cât și în calitate de Director General.

Tranzacția, care transformă o afacere de familie într-un business cu perspective regionale, a fost negociată și implementată pe durata mai multor luni. Discuțiile au avut în vedere atât elementele tipice pentru o tranzacție de fuziuni și achiziții (M&A), cât și modul de funcționare a noului parteneriat.

Sunt încântat că tranzacția a fost finalizată cu succes. Pe durata întregului proces am fost consiliat de o echipă multidisciplinară de consultanți, specialiști în ariile lor de practică din cadrul EY și Radu și Asociații SPRL. Am avut în toate etapele tranzacției confortul că sunt reprezentat la cel mai înalt nivel de profesionalism și aș dori să le mulțumesc pe această cale”, a spus Cristian Rusu.

EY România a oferit vânzătorilor servicii de asistență în M&A printr-o echipă dedicată, precum și servicii de debt advisory. Tranzacția a fost coordonată de Florin Vasilică, partener și lider al echipei de asistență în tranzacții EY România, cu ajutorul Florenței Bîrhală, Senior Manager M&A și al Ioanei Mihai, Director Debt Advisory. Din echipa au mai făcut parte Răzvan Ispas, Claudia Tudor, Carmen Lipară și Bogdan Cojocariu.

Este prima tranzacție majoră pe piața de mobilă din România și suntem mândri că am contribuit la realizarea unui demers de această anvergură. Totodată, este și prima investiție a Greenbridge în România. Suntem convinși că împreună, Cristian Rusu și Greenbridge vor duce Casa Rusu de la nivelul unui campion local la unul regional. Mulțumesc echipei implicate în proiect și, în special, familiei Rusu pentru colaborare”, a precizat Florin Vasilică.

Consultanța juridică a fost asigurată de Radu și Asociații SPRL, avocații implicați în tranzacție fiind Radu Diaconu și Ștefan Mantea.

Îi mulțumim lui Cristian Rusu și familiei Rusu pentru încrederea acordată echipei noastre. Suntem onorați că am fost parte din acest proiect”, a declarat Radu Diaconu.




Serviciile profesionale, între expertiză și leadership | Alina Făniță

Autor: Alina Făniță, CEO PKF Finconta

În 2008, atunci când criza financiară s-a rostogolit peste economia mondială, companiile de servicii profesionale au resimțit disconfortul schimbărilor antrenate de acest tsunami. Multe dintre aceste companii au înregistrat o scădere de până la 40% a veniturilor.

Un raport realizat atunci de Financial Times identifica o serie de probleme ale companiilor din industria de servicii profesionale și ce anume doresc clienții când apelează la serviciilor acestora. Raportul se încheia cu o concluzie necruțătoare: „În timp ce 51% dintre consultanți consideră că oferă valoare prin serviciile lor, doar 2% dintre clienți cred acest lucru”.

Așadar ce e de făcut? Meșterim realitatea operațională sau operăm o schimbare strategică?

Criza a schimbat regulile jocului

De cele mai multe ori, atunci când companiile au fost confruntate cu crize, ca să-și mențină profitabilitatea pe termen scurt, au redus bugetele alocate pentru marketing, training sau chiar fondul de salarii. Numai că astfel de măsuri afectează compania în mod direct, iar performanța acesteia scade pe măsură ce sunt făcute restructurări la scală mare.

După criză, clienții tot mai educați în accesarea de servicii de consultanță au reechilibrat balanța de putere cu furnizorii, punând presiune pe calitate și pe preț. Expertiza s-a ieftinit pe măsură ce era oferită de tot mai mulți consultanți. Dacă înainte de criză era vizibil un oarecare sedentarism al companiilor de servicii profesionale, astăzi fitness-ul de business este obligatoriu. Cele care vor fi lideri în acest domeniu peste 10 sau 20 de ani vor fi cele suficient de curajoase să-și dea seama că, pentru a reuși, au nevoie de schimbare.

Afectate de consecințele crizei financiare, unele companii de servicii profesionale s-au repoziționat pentru următorii 5-10 ani, nu doar pentru următoarea perioadă de raportare. În același timp, au existat companii din acest domeniu care ”au schimbat doar hubloul de pe Titanic”. Companiile care nu au făcut nimic pentru a realiza schimbările necesare, trebuie să-și revizuiască modelul de afaceri, structura operațională, sistemul de recompensare, procesele și managementul angajaților.

Conflictul bun dintre strategic și operațional

De multe ori companiile sunt conduse de oameni cu o mentalitate operațională și prea puțin strategică. Satisfacția lor la locul de muncă rezultă din centrarea pe eficiență și practicarea repetitivă a ceea ce știu deja. De aceea la nivelul conducerii companiilor se impune o suprastructură cu un rol strategic. Deseori companiile sunt ghidate de decizii operaționale luate de oameni cu titulaturi exotice. Cu toate acestea o titulatură nu înseamnă că deținătorul este și lider. În acest plan de analiză, comportamentul este mai edificator.

”Operaționalul” ar trebui să susțină ”strategicul”, nu să ”îi ia față”. Echipa de conducere strategică, de multe ori top managementul, este responsabilă de dezvoltarea strategiei, de transpunerea viziunii în obiective și de realizarea strategiei respective. Aceasta este echipa care conduce organizația deoarece toate deciziile luate trebuie să se alinieze la strategie și viziune. Dacă se schimbă circumstanțele, atunci viziunea și strategia trebuie să se schimbe înainte de a se face schimbări operaționale. Există o tensiune benefică între cele trei strategii: de operare, de client și de produs.

Echipa de conducere operațională, de multe ori middle managementul companiilor, ar trebui să fie responsabilă pentru asigurarea modului în care operațiunile sprijină și realizează strategia. De exemplu, șeful departamentului IT trebuie să se asigure că toate tehnologiile achiziționate sprijină strategia centrată pe client și de excelență operațională a companiei. Liderul departamentului de resurse umane trebuie să fie responsabil pentru implementarea KPI-urilor care ghidează comportamentele centrate pe client, managementul cunoașterii și excelență operațională.

Mentalitatea liderilor contează

În mod consacrat, companiile de servicii profesionale promovează imaginea expertizei în diverse domenii. Acestea recrutează absolvenți de top cu diverse specializări, îi pregătesc ca să-și aprofundeze domeniul de expertiză și îi recompensează și promovează pe cei mai buni experți.

Din păcate aptitudinile unui astfel de expert de puține ori se conciliază cu cele ale unui lider vizionar. Doar expertiza nu este suficientă și cere să fie complementată de atribute strâns legate de strategie precum: capacitatea de a construi încredere cu toți factorii implicați la nivel economic, capacitatea de a ghida clienții și factorii guvernamentali în deciziile lor, capacitatea intelectuală de a genera noi idei, metodologii, servicii sau disciplina de a stabili obiective și de a adresa neperformantă.

În loc de concluzie

Cinci soluți pentru dezvoltarea atributelor relevante ca un expert să devină lider în industria serviciilor profesionale:

  1. Redefinirea criteriilor de recrutare pentru centrarea pe valori, nu doar pe competențe
  2. Reanalizarea indicatorilor de performanță pentru recompensare și promovare
  3. Reconsiderarea aptitudinilor care sunt antrenate și atitudinilor care sunt recompensate
  4. Adoptarea tehnologiei relevante care măsoară și previzionează performanța talentelor
  5. Redesign-ul structurii organizaționale, alocarea oamenilor/responsabilităților conform noii viziuni

* * *

Despre PKF Finconta

De peste 24 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din România. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o rețea internațională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanță și audit oriunde în lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societăți cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanță, PKF Finconta HR și Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naționale CECCAR, CAFR, CCFR și UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanță fiscală, întocmirea dosarului prețurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvență, auditarea fondurilor nerambursabile și due diligence de achiziții.




Guvernanța corporativă 2019: Cerere și interes în creștere pentru transparență și dialog deschis

Teme majore de interes pentru sfera publică și privată abordate la cea de-a 23-a Conferință Europeană pentru Guvernanță Corporativă organizată de EY România și Asociația Administratorilor Independenți (AAI).

În condițiile în care economia globală este constant remodelată de noi mega-tendințe și schimbări adeseori turbulente, este important să existe un mecanism adaptat de guvernanță corporativă, cu practici dinamice și transparente, care să răspundă în timp real schimbării piețelor, precum și nevoilor părților cointeresate. În acest context, companiile trebuie să vizeze creșterea printr-o abordare sustenabilă și incluzivă și să participe activ la un dialog transparent cu guvernele și reglementatorii – sunt principalele aspecte punctate în concluziile celei de-a 23-a Conferințe Europene pentru Guvernanță Corporativă, organizată astăzi de EY România și Asociația Administratorilor Independenți (AAI).

Sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, conferința a reunit 30 de reprezentanți de nivel înalt ai Guvernului României și Comisiei Europene, lideri de instituții și organizații europene din zona guvernanței corporative, din mediul privat, public și academic.

Cerere și interes în creștere pentru transparență și dialog deschis

Guvernanța corporativă include mecanismele de bază prin care companiile construiesc încrederea în relațiile lor cu părțile cointeresate, cu guvernele și, în sens larg, cu comunitățile în care activează. Iar acum, mai mult decât oricând, există o cerere și un interes în creștere pentru transparență, precum și nevoia unui dialog deschis atât despre performanța financiară, dar și non-financiară a companiilor, despre planuri, obiective și scopuri ale organizațiilor, cât și modul în care acestea influențează pozitiv comunitățile lor.

Pe fondul unui deficit de încredere, care se face simțit pe toate planurile la nivel global, inclusiv în zona economică, respectarea unor principii de bază de conformitate nu mai este suficient pentru a restabili echilibrul. Pentru a prospera, organizațiile– fie că operează în sectorul public sau cel privat – trebuie să facă eforturi pentru a crea medii durabile și favorabile incluziunii, să restabilească relații de încredere în toate zonele în care operează: comunități, angajați, lideri și guverne. Acest lucru este valabil mai ales acum, într-un moment în care incertitudinile politice și economice se cuplează cu inegalitatea socială și cu alți factori care accelerează această neîncredere.

Nu doar guvernele sunt responsabile pentru a impulsiona acest proces. Este timpul ca business-urile să își asume rolul de lideri globali pe acest front și să inițieze un dialog deschis cu guvernele pentru a identifica liniile cele mai eficiente de progres.

Vorbind despre importanța guvernanței corporative, Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România și Moldova și Chief Operating Officer pentru Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centralea subliniat: Știm că printre obiectivele României se numără includerea pieței de capital din România pe lista țărilor care prezintă un potențial substanțial de a trece la statutul de piață emergentă (conform deciziei FTSE Russell din septembrie 2018). Pentru a face pași concreți în această direcție, principiile de guvernanță corporativă de la nivelul UE trebuie adoptate și aplicate fără excepții în întreaga sferă economică locală. De asemenea, cadrul de reglementare și legislativ – fie că vorbim de piețele de capital, fiscalitate sau de legislația societăților comerciale – trebuie să fie stabil, iar investitorii instituționali încurajați, astfel încât investițiile lor să aducă lichiditatea necesară pieței de capital. Toate acestea vor cataliza creșterea economică sustenabilă pe termen lung.”

Abordarea durabilă, diversitatea forței de muncă și valorificarea potențialului local – factori cheie la nivel global

Guvernanța corporativă poate defini un cadru prin care eforturile organizațiilor de a reconstrui încrederea trec dincolo de prezentarea unui bilanț și includ raportarea valorii intangibile realizate, precum și investiția în capitalul uman. Creșterea durabilă implică și abordarea problemelor de mediu în lanțurile de aprovizionare, extinderea diversității forței de muncă, valorificarea a ceea ce este mai bun în comunitatea locală. Mai presus de toate, guvernanța corporativă trebuie să conducă la o creștere durabilă și incluzivă.

Pe de altă parte, pentru a valorifica schimbarea, organizațiile private și publice trebuie să reușească să măsoare toți factorii care reflectă crearea de valoare.

Comportamentul etic și o cultură organizațională bine adaptată prezentului nu pot fi obținute doar prin legislație sau reglementări. Însă pot fi încurajate prin împărtășirea de bune practici, prin diseminarea informațiilor și prin evidențierea beneficiilor ce decurg din abordarea sustenabilă a activității și raportarea informațiilor non-financiare. Pentru a fi eficientă, guvernanța corporativă are nevoie de mai mult decât un model bun de raportare, are nevoie de oamenii potriviți în pozițiile de conducere hotărâți să o aplice”, menționează Sorana Baciu, președinte Asociația Administratorilor Independenți (AAI)

* * *

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

Despre Asociația Administratorilor Independenți (AAI)

Asociatia Administratorilor Independenți (AAI) este o asociație profesională a cărei misiune este de a promova guvernanța corporativă pentru excelență în afaceri. AAI își propune să contribuie la îmbunătățirea standardelor profesionale ale membrilor din consiliile de administrație, pentru dezvoltarea și cresterea valorii companiilor românești.

AAI este membru ecoDa (Confederația Europeană a Asociațiilor Administratorilor), o organizație non-profit înființată în decembrie 2004 sub incidența legii belgiene. Prin intermediul institutelor naționale ale administratorilor (cele de prim-rang) ecoDa este forum de reprezentare pentru aproximativ 55.000 de membri ai consiliilor de administrație din țări membre ale Uniunii Europene.,