Autor: Andra Cașu, Partener, liderul departamentului de Impozite directe, EY România

• 87% dintre directorii financiari consideră că inteligența artificială generativă (GenAI) va impulsiona eficiența în zona fiscală, față de numai 15% în 2023
• 62% dintre respondenți spun că angajații fără studii superioare reprezintă o sursă de capital uman tot mai importantă
• Cele mai dificile obiective în actualul context: menținerea și alocarea eficientă a resurselor umane în cadrul funcțiilor financiar-fiscale

Inteligența artificială generativă (GenAI) va sprijini transformarea funcțiilor financiar-fiscale și vor contribui la rezolvarea unor probleme majore, precum cele legate de (in)eficiență, penuria de resurse umane și de respectarea noilor obligații de raportare, inclusiv a celor care privesc impozitele minime la nivel global – este principala concluzie a ediției 2024 a studiului EY Tax and Finance Operations (TFO). 

Cei mai mulți directori financiari (CFO) și persoane din top management cu funcții fiscale (87%) au declarat că GenAI va încuraja creșterea eficienței și a eficacității, ceea ce reprezintă o creștere de aproape șase ori față de anul trecut, când doar 15% dintre respondenți erau de această părere. Pe de altă parte însă, trei sferturi dintre cei intervievați (75%) au recunoscut că se află doar în stadii incipiente ale parcursului lor în materie de GenAI, ca opțiune în optimizarea fiscală.

Una dintre concluziile ediției din acest an a studiului EY, care a colectat informații foarte detaliate de la 1.600 de directori financiari și specialiști fiscali din 32 de jurisdicții și 18 sectoare de activitate, este aceea că funcțiile financiar-fiscale trebuie să se transforme, pentru a face față presiunilor tot mai mari asupra costurilor, dar și factorilor de piață inerenți (cum ar fi penuria de resurse umane), precum și cerintelor de respectare a noilor și complicatelor reglementări fiscale aparute în ultima perioadă.

Gestionarea eficientă a bugetelor – prioritate principală

Pentru prima dată în istoria de șase ani a studiului EY, presiunile asupra costurilor reprezintă principalul motiv de îngrijorare pentru respondenți, impactul cumulat al inflatiei și al necesităților de reducere a costurilor erodând semnificativ bugetele funcțiilor financiar-fiscale ale companiilor. Aproape jumătate (49%) dintre respondenți au declarat că gestionarea eficientă a bugetelor reprezintă principala prioritate pentru ei, iar 86% au spus că intenționează să scadă costurile. Dar, necesitatea transformării tehnologice este o cale cu un singur sens și vine din presiuni legislative și de raportare.

Studiul evidențiază, de asemenea, faptul că funcțiile fiscale se confruntă tot mai mult cu imperativul gestionării unor responsabilități fiscale foarte complexe, care implică un volum de date din ce în ce mai mare. Aici sunt incluse facturarea electronică și raportarea fiscală digitală în timp real, care vor deveni obligatorii în viitorul apropiat în aproape 100 de țări, dar și conformarea cu adoptarea recomandărilor OCDE, cum ar fi BEPS 2.0, care transmite guvernelor să impună marilor corporații un impozit minim global de cel puțin 15%. Aproape jumătate (42%) dintre organizații anticipează un număr considerabil de ajustări necesare pentru a obține datele de raportare aferente BEPS 2.0, iar cei mai mulți (82%) se așteaptă la modificări moderate sau chiar semnificative în procesele lor de raportare.

Andra Cașu, Partener, liderul departamentului de Impozite directe, EY România: ”În România, observăm că trendul digitalizării a început după pandemie, însă ritmul deschiderii voluntare a companiilor a fost unul destul de lent, până în momentul în care a devenit clar și din perspectiva autorităților fiscale că digitalizarea fiscală a demarat fără drept de opțiune. De exemplu, în zona impozitelor indirecte există deja mai multe obligații de raportare electronică, necesitând o accelerare de conformare și transformare internă a contribuabililor români. Pe de altă parte, apariția unor noi obligații de raportare suplimentară – cum ar fi impozitul minim pe cifra de afaceri, FATCA, CRS, DAC6, BEPS 2.0, precum și perspectivele altor cerințe adiționale de raportare – cum ar fi DAC7, DAC8 etc. – arată în mod clar necesitatea de creștere a eficienței funcției fiscale. Modul în care companiile din România vor face față acestor cerințe va depinde, cu siguranță, de capacitatea lor de absorbție internă a multiplelor sarcini adiționale, dar și de mentalitatea pe care o vor adopta, ideală fiind una deschisă către nou și obișnuită cu ritmul rapid al schimbării. În alte țări din această zonă a Europei, cum ar fi Polonia, Cehia, Ungaria, ritmul transformării digitale în economie și al automatizării funcției fiscale este deja mult mai avansat și, prin urmare, România trebuie să evolueze mult mai rapid în acest domeniu pentru a rămâne competitivă.”

Presiunea resurselor umane asupra funcțiilor financiar-fiscale se apropie de niveluri critice

Penuria de resurse umane reprezintă deja o problemă critică și 70% dintre liderii financiar-fiscali spun că resimt acut impactul diminuării numărului de contabili care încep să profeseze (această lipsă fiind observată, în special, în contextul pensionării generației de vârsta a treia). Mai bine de jumătate (53%) dintre respondenți au declarat că se confruntă cu dificultăți în a păstra sau a atrage oameni calificați, ceea ce nu ar fi chiar o surpriză, având în vedere nemulțumirile din ultimii ani, în general, la nivel global, vizavi de nivelul de pregătire al noului val de specialiști în fiscalitate. Dar ceea ce reprezintă, într-adevăr, una dintre surprizele studiului este că aproape două treimi dintre respondenți (62%) consideră că angajații fără studii superioare reprezintă o sursă de capital uman tot mai importantă.

Vestea bună este aceea că 55% dintre respondenți au declarat că, în opinia lor, GenAI nu va aduce o reducere a numărului de angajați din funcțiile fiscale. În schimb, companiile vor aloca timpul angajaților din funcțiile financiar-fiscale către activități cu valoare adăugată mai mare și strategice, în detrimentul sarcinilor de rutină din domeniul conformității.

GenAI revoluționează deja industria financiar-fiscală contribuind la gestionarea activităților complexe de raportare și a volumelor mari de date, relevă studiul, și îi încurajează pe specialiștii din domeniul fiscal să adopte o mentalitate transformatoare. Astfel, aceștia pot fi mai eficienți, se pot concentra asupra activităților cu valențe mai degrabă strategice și pot lua decizii mai bune, ceea ce va genera valoare pentru organizațiile lor. Liderii din domeniul fiscal se confruntă cu dificultăți în a identifica cum să valorifice cel mai bine tehnologia AI, iar acum este momentul potrivit pentru a pregăti funcția fiscală pentru viitor, prin elaborarea unui plan de a integra GenAI în mod responsabil.

Autor: Av. Vasile Sorin-Andreias, avocat colaborator în cadrul Cabinet Avocat Vasilescu Andrei-Aurel

1. Modificările aduse Legii nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, prin Legea nr. 126/2024

Cadrul legal privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, statuat, de principiu, prin Legea nr. 241/2005, a fost modificat în cursul lunii mai a anului curent prin adoptarea Legii nr. 126/2024 privind măsurile pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, precum și modificarea și completarea unor acte normative, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 437 din 13 mai 2024.

Printre măsurile adoptate de această lege se numără și introducerea unui nou articol în cuprinsul Legii nr. 241/2005, respectiv art. 10¹, ce stipulează că „în cazul infracțiunilor prevăzute de prezenta lege, termenul de prescripție al răspunderii penale începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracțiunii”.

Această normă specială, ce are ca scop vădit de a oferi organelor judiciare arme noi în lupta contra evaziunii fiscale, aduce o modificare substanțială în ceea ce privește o instituție de o importanță majoră în dreptul substanțial, și anume prescripția răspunderii penale, dar care, apreciem noi, induce și anumite aspecte neclare.

2. Aplicarea prevederilor noului articol 10¹ din Legea nr. 241/2005

 Aplicare legii în timp. Sub un prim aspect, se pune în discuție modalitatea de aplicare a noului articol 10¹ în privința infracțiunilor comise înainte de intrarea sa în vigoare? De asemenea, ne punem întrebarea, ce se întâmplă atunci când o infracțiune de evaziune fiscală, conform Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, este comisă în formă continuată și sunt realizate acte materiale distincte ale aceleiași infracțiuni, după ce organul fiscal sau organul de urmărire penală a fost sesizat?

Reamintim că, potrivit dispozițiilor generale privind prescripția răspunderii penale, astfel cum sunt reglementate prin art. 154 din Codul Penal, termenul de prescripție începe să curgă din momentul săvârșiri infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue sau continuate, acesta începe de la momentul epuizării infracțiunii, care poate fi determinat fie de încetarea acțiunii sau inacțiunii, fie de comiterea ultimului act material în cadrul infracțiunii continuate. Acesta era și modalitatea în care se stabilea momentul de început al curgerii termenului de prescripție în privința infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, până la data intrării în vigoare a noului art. 10¹.

În privința primului aspect, reținem că textul articolului 10¹ nu va fi aplicabil infracțiunilor comise și epuizate (în cazul infracțiunilor continuate) înainte de intrarea sa în vigoare. Dacă discutăm despre eventuala incidență a art. 5 din Codul Penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, ante sententiam, legea penală mai favorabilă, sub acest aspect, va fi evident cea stipulată de art. 154 din Codul Penal, text de lege care instituie regulă potrivit căreia, pentru o infracțiune săvârșită în formă continuată, termenul de prescripție se calculează de la momentul săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni (momentul epuizării).

Cu toate acestea, în cazul în care infracțiunea de evaziune fiscală este reținută în formă continuată, iar momentul epuizării survine după intrarea în vigoare a Legii nr. 126/2024, dispozițiile articolului 10¹ vor fi aplicabile pentru întreaga infracțiune. În doctrină, este unanim acceptată opinia conform căreia, pentru infracțiunile continuate se aplică legea în vigoare la momentul epuizării, chiar dacă pe parcursul comiterii faptei au fost în vigoare mai multe legi, unele dintre ele fiind mai favorabile. Filosofia acestei interpretări rezidă în înlăturarea posibilității ca făptuitorul să aleagă legea mai favorabilă prin conduita sa infracțională, ceea ce ar fi posibil în cazul aplicării reglementării mai favorabile în privința infracțiunii continuate.

Aplicarea noilor prevederi în privința infracțiunilor continuate. Referitor la cel de-al doilea aspect invocat mai sus, și anume ce se întâmplă atunci când o infracțiune de evaziune fiscală, conform Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, este comisă în formă continuată și sunt realizate acte materiale distincte după ce organul fiscal sau organul de urmărire penală a fost sesizat, problema, prima facie, poate fi soluționată prin aplicarea principiului interpretativ conform căruia norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant).

Astfel, s-ar putea susține că termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă la momentul sesizării organului fiscal sau a organului de urmărire penală, chiar și în situația în care epuizarea infracțiunii continuate ar surveni ulterior acestui moment.

Aplicarea regulii conform căreia, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală comise în formă continuată, termenul de prescripție se calculează de la data sesizării organului fiscal sau de urmărire penală, inclusiv pentru actele materiale ulterioare, poate genera situații paradoxale. Astfel, autorul faptelor ce constituie evaziune fiscală ar putea continua activitatea infracțională după momentul sesizării organelor de urmărire penală, în timp ce termenul de prescripție ar continua să curgă pentru aceeași infracțiune. Mai mult, în această ipoteză paradoxală, acest aspect l-ar putea chiar încuraja să nu oprească activitatea ilegală, știind că nu va fi afectat în ceea ce privește prescripția răspunderii penale.

Desigur, nu ignorăm nici scenariul ipotetic în care organele fiscale sau de urmărire penală sunt sesizate cu privire la o posibilă infracțiune de evaziune fiscală, conform art. 9 din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, dar rămân în inactivate timp de 8 ani, în timp ce făptuitorul își continuă activitatea infracțională. Într-un astfel de caz, s-ar putea ajunge la situația în care termenul de prescripție pentru aceeași infracțiune să fie împlinit, în timp ce activitatea infracțională încă se desfășoară.

Având în vedere că interpretarea anterioară prezintă numeroase deficiențe și că norma specială nu abordează în mod clar, fără echivoc, reglementările referitoare la termenul de prescripție pentru infracțiunile continue sau continuate, această normă fiind evazivă, există posibilitatea ca unii specialiști să susțină aplicarea completatoare a regulii generale prevăzute de articolul 154, alin (2) din Codul Penal, referitoare la termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile continuate sau continuate. Totuși, acest lucru ar putea estompa rațiunea care a indus adoptarea noii reglementări prevăzute la art. 10¹, prevederi, lacunare spunem noi, care nu face distincție între tipurile de infracțiuni menționate. Așa cum este bine cunoscut, în absența distincției făcute de legiuitor, nici interpretul nu ar trebui să o facă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Mai mult decât atât, interpretarea conform căreia s-ar putea opta pentru menținerea dispozițiilor art. 154 din Codul Penal privind stabilirea momentului de început al cursului termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală, ar lipsi de efecte dispozițiile nou introduse prin Legea nr. 126/2024. Or, o normă juridică trebuie interpretată în sensul aplicării sale, nu al neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).

Până la acest moment, aceasta normă specială poate fi considerată o „sabie cu două tăișuri”. Pe de-o parte, poate veni în ajutorul organului judiciar care este sesizat la o perioadă de timp după momentul la care autorul infracțiunii a abandonat conduita infracțională, astfel încât acesta, organul judiciar, nu v-a cunoaște presiunea intervenirii prescripției răspunderii penale, termenul începând să curgă de-abia la momentul la care a fost sesizat. Pe de altă parte, se poate imagina și situația în care organele fiscale sau organele de urmărire penală (nu și alte organe) au fost sesizate (printr-un denunț e.g.), neluându-l în seamă și neacționând în condiții de celeritate, ar oferi făptuitorului posibilitatea de a comite acte materiale ale aceleiași infracțiuni concomitent cu curgerea termenului de prescripție pentru tocmai această infracțiune.

Între timp, în încercarea de a găsi o aparentă armonie între rațiunea instituției prescripției răspunderii penale și modificările aduse prin Legea nr. 126/2024 referitoare la aceasta, se ridică întrebarea dacă este justificată stabilirea momentului dies a quo al termenului de prescripție a răspunderii penale în funcție de sesizarea organelor fiscale sau de urmărire penală.

Elocvente în privința înțelegerii corecte a instituției prescripției răspunderii penale sunt argumentele prezentate în Decizia Curții Constituționale nr. 650 din 25 octombrie 2018. Aceasta susține că „prescripția răspunderii penale trebuie analizată dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, instituie un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care comit infracțiuni; pe de altă parte, stabilește un termen considerat de legiuitor ca fiind suficient pentru ca societatea să uite faptele de natură penală și efectele acestora, datorită diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale. Astfel, prescripția răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală. Aceasta este determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societății de a aplica sancțiuni penale. După trecerea unui anumit interval de timp de la comiterea infracțiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale”.

În mod regretabil, observăm că, prin adoptarea unei noi reguli referitoare la începutul termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005, au fost complet ignorate conceptele esențiale care fundamentau instituția prescripției răspunderii penale. Această modificare a dus la o deturnare evidentă a rațiunii originale a prescripției răspunderii penale.

De asemenea, în considerarea termenul de 10 ani, care marchează momentul de început al prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală, în formă tipică, care nu au fost sesizate organelor abilitate, este posibil ca termenul total de prescripție să se extindă aproape până la 20 de ani. Mai mult, în cazul în care intervine o cauză de întrerupere a prescripției, durata totală ar putea depăși cu mai mult de 10 ani termenul maxim de prescripție de 15 ani, stabilit de art. 154, alin (1) din Codul Penal. Aceasta sugerează și că legiuitorul nu a intenționat includerea termenului de 10 ani, sau a altor perioade mai scurte care s-au scurs până la momentul în care fapta a fost cunoscută de organele fiscale sau de urmărire penală, în calculul prescripției speciale a răspunderii penale. Astfel, se constată din nou o distorsiune semnificativă a intenției legii, reflectând o abatere de la principiile fundamentale ale dreptului penal.

Tot în acest context, în mod aprioric se conturează riscul unui arbitrar din partea acestor organe, care ar putea amâna sesizarea formală până la un moment ulterior, poate chiar apropiat de termenul de 10 ani, oferindu-le astfel posibilitatea de a câștiga timp suplimentar pentru strângerea materialului probator.

3. Concluzii

Revenind la cel de-al doilea aspect, invocat la începutul prezentului articol, pentru a oferi o interpretare coerentă și sustenabilă a art. 10¹ din Legea nr. 241/2005 în contextul prezentat, considerăm că soluția adecvată ar putea fi o aparentă disociere a actelor materiale constitutive aceleași infracțiuni continuate de evaziune fiscală, în funcție de sesizarea organelor fiscale sau a organelor de urmărire penală. Mai precis, sesizarea acestor organe ar trebui să determine începerea termenului de prescripție pentru actele materiale menționate în actul de sesizare sau pentru cele realizate până la acel moment. În cazul în care sunt comise noi acte materiale, termenul de prescripție pentru acestea ar începe să curgă de la momentul unei noi sesizări formale referitoare la respectivele acte. Această abordare ar implica, de asemenea, ajustarea termenului de prescripție pentru actele materiale anterioare incluse în sesizarea inițială.

Spre exemplu, daca la data de 10 septembrie 2024, este depus la registratura Parchetului de pe lângă Judecătoria X un denunț prin care se sesizează eventuală săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală de către Primus, considerăm că prescripția va începe să curgă pentru toate actele materiale realizate până la data de 10 septembrie 2024. Dacă ulterior acestui moment, Primus comite în baza aceleiași rezoluții infracționale noi acte materiale, curgerea termenului de prescripție pentru acestea va fi condiționată de o nouă sesizare a organelor fiscale sau a organelor de urmărire penală, care vă modifica termenul de prescripție și pentru actele materiale de până la 10 septembrie 2024.

Admitem că această interpretare nu este la adăpost de orice critici, însă considerăm că este singura abordare care ar putea asigura o aplicare coerentă și previzibilă a art. 10¹ din Legea nr. 241/2005.

În final, cu rezerve recunoaștem, considerăm că interpretarea care ar asigura egalitatea de arme între funcția de acuzare și funcția de apărare ar fi cea potrivit căreia, pentru toate infracțiunile încriminate de Legea nr. 241/2005, fără să distingem în funcție modalitatea în care acestea au fost comise, precum nici de momentul la care s-au epuizat, ar trebui să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, fiind vorbă, întocmai, despre faptul că organele abilitate au fost sesizate, iar dacă rămân în inactivitate, prescripția răspunderii penale trebuie să-și îndeplinească rolul sancționator. Această interpretare ar câștiga și de pe urma aplicării interpretării in bonam partem.

Autor: Mihai Petre, Director, Global Trade, EY România

Indicele de Performanță în Logistică (IPL) pentru 2023, calculat pe baza a șase criterii și un algoritm transparent, publicat de Banca Mondială la fiecare doi ani, plasează România pe locul 51 din 139 de țări. Vestea bună este aceea că România se află în prima jumătate a clasamentului, după țări occidentale cu tradiție în comerțul internațional și activitate logistică cu îndelungat istoric în timp. Ca repere, Polonia ocupă locul 26, iar Olanda și Germania se află pe locul 3 în acest clasament.

Vestea mai puțin bună este aceea că scorul general al României, ca medie a scorurilor pe cele șase categorii de monitorizare este înregistrat și de alte cinci țări (Brazilia, Bulgaria, Cipru, Ungaria, Kuweit), iar înaintea acestei grupe de state, cu scorul de 3,2 sunt Croația, Cehia, Slovacia, Malta, Oman, Filipine, cu 3,3. Țările din fruntea clasamentului (spre care ar trebui să țintim, ca infrastructură și logistică a operațiunilor de comerț internațional), cu un scor aflat în intervalul 4 – 4,3, sunt Singapore (locul 1 și singura din lume cu 4,3), urmat de Finlanda, Danemarca, Germania, Elveția, Țările Jos, Austria, Belgia, Canada, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, cu 4. Cu alte cuvinte, acestea sunt elita în domeniul logisticii operațiunilor comerciale la nivel global.

Ce este IPL?

Indicele de Performanță în Logistică (IPL) măsoară performanța țărilor în șase dimensiuni-cheie ale logisticii: eficiența vămuirii mărfurilor, calitatea infrastructurii de transport, ușurința de a aranja transporturi internaționale, competența și calitatea serviciilor logistice, capacitatea de urmărire și monitorizare a încărcăturilor și frecvența cu care ajung la destinație în timpul programat.

IPL este un instrument interactiv de evaluare comparativă creat pentru a ajuta țările să identifice provocările și oportunitățile cu care se confruntă în ceea ce privește performanța lor în materie de logistică comercială și ce pot face pentru a-și îmbunătăți performanța. IPL permite comparații între 139 de țări, iar anul trecut a fost măsurată pentru prima dată viteza comerțului cu indicatori derivați din seturi mari de date care urmăresc transporturile.

De ce este important acest indicator? 

Pentru că una din componentele sale este „eficiența operațiunilor de vămuire a mărfurilor”, iar atât timp cât în România vămuirea în procedură normală (90% din operațiuni) va domina de departe vămuirea în procedură simplificată (doar 10% comparativ cu media europeană de 67%), este evident faptul că nu vom avea progres semnificativ pe acest index. Indexul IPL este, de altfel, unul dintre indicatori urmăriți cu atenție de marii jucători în comerțul internațional, atunci când decid modificarea, repozitionarea și relocarea lanțurilor de aprovizionare. Este adevărat, România a înregistrat progrese în ultimii ani în ceea ce privește eficiența logistică, dar încă se confruntă cu provocări semnificative, chiar dacă punctajul arată o îmbunătățire a poziției față de anii anteriori (locul 57, în 2018).

Țara noastră a avut punctaje variabile pe diferitele dimensiuni ale IPL, de la cel mai mic, înregistrat pentru Customs Services – 2,7, până la un maximum de 3,6 Timeliness, astfel: Tranking & tracing score – 3,5 International Shipments – 3,4, Logistic competence – 3,3, Infrastructure – 2,9. Altfel spus, competența serviciilor logistice și capacitatea de urmărire a mărfurilor sunt apreciate pozitiv, eficiența vămii și calitatea infrastructurii de transport sunt aspecte care necesită îmbunătățiri semnificative.

Comparațiile cu alte state europene, precum Germania, Țările de Jos și Belgia, care se clasează constant în topul indicelui IPL, datorită infrastructurii lor de transport de înaltă calitate, proceselor vamale eficiente și serviciilor logistice de nivel superior, nu ne avantajează. Aceste națiuni beneficiază de poziționarea geografică strategică, investiții substanțiale în tehnologie și o colaborare strânsă între sectorul public și cel privat. Dar putem învață din expertiza acestora și, eventual, adopta metode prin care infrastructura și logistica națională pot fi semnificativ îmbunătățite.

Performanța logistică este media ponderată a scorurilor obținute de țară la cele șase dimensiuni-cheie:

1) Eficiența procesului de vămuire (și anume, rapiditatea, simplitatea și previzibilitatea formalităților) de către agențiile de control la frontieră, inclusiv vămile;

2) Calitatea infrastructurii legate de comerț și transport (de exemplu, porturi, căi ferate, drumuri, tehnologia informației);

3) Ușurința de a organiza transporturi la prețuri competitive;

4) Competența și calitatea serviciilor logistice (de exemplu, operatori de transport, brokeri vamali);

5) Capacitatea de a urmări și localiza expedierile;

6) Promptitudinea cu care expedierile ajung la destinație în termenul de livrare programat sau așteptat.

Sistemul de vămuire a mărfurilor în România și în alte state europene

România, membră a Uniunii Europene, se conformează reglementărilor vamale comunitare, procedurile de vămuire și sistemele informatice aferente fiind gestionate de Autoritatea Vamală Română împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cu toate acestea, timpul mediu de procesare a mărfurilor rămâne variabil, iar întârzierile pot fi cauzate de infrastructura învechită și de lipsa unor sisteme de management al riscului bine dezvoltate.

Comparativ, țări precum Olanda și Germania sunt recunoscute pentru eficiența ridicată a operațiunilor de vămuire. Aceste țări au investit în tehnologii avansate și au dezvoltat sisteme de management al riscului care permit o procesare rapidă și sigură a mărfurilor. De exemplu, Portul Rotterdam utilizează un sistem de „vamă inteligentă” care integrează datele în timp real pentru a optimiza fluxul de mărfuri. Statisticile arată că aceste țări au un timp de procesare semnificativ mai scurt comparativ cu România.

Oportunități pentru România

România se confruntă cu provocări, precum infrastructura de transport învechită și procedurile vamale care pot fi îmbunătățite. În plus, este nevoie de o mai mare integrare a serviciilor logistice pentru a facilita transportul internațional. Cu toate acestea, există oportunități semnificative pentru dezvoltare, inclusiv modernizarea rețelei de transport și îmbunătățirea colaborării între autorități și furnizorii de servicii logistice.

Guvernul român și actorii din sectorul privat au început să acorde din ce în ce mai mult importanța necesară logisticii pentru creșterea economică și competitivitate. Inițiativele recente includ investiții în infrastructura de transport, precum și eforturi de simplificare a procedurilor vamale și de îmbunătățire a serviciilor logistice.

Poziția României în IPL 2023 reflectă o imagine mixtă, cu realizări notabile dar și domenii care necesită atenție sporită. Prin abordarea strategică a acestor provocări, România are potențialul de a-și îmbunătăți clasamentul în viitor și de a deveni un jucător logistic mai puternic pe scena internațională. Prin investiții strategice și reforme orientate spre eficiență, poate depăși provocările actuale și poate deveni un jucător competitiv pe piața logistică europeană. Îmbunătățirea indicelui IPL pentru România va avea un impact pozitiv asupra comerțului internațional și asupra economiei naționale în ansamblu.

Ediția 2023 a raportului privind indicele de performanță logistică (IPL) vine într-un moment în care perturbările lanțurilor valorice globale au evidențiat importanța crucială a sistemelor logistice. Din cauza acestor perturbări, reziliența lanțului de aprovizionare și implicațiile sale asupra securității naționale au apărut ca preocupări majore. Aceste preocupări sunt adesea legate de securitatea lanțului de aprovizionare – un aspect esențial într-o industrie a serviciilor puternic digitalizată și conectată la nivel mondial.

În primele trei luni ale anului 2024, piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat 63 de tranzacții¹, o creștere modestă față de cele 61 de tranzacții înregistrate în T1 2023, indicând o accelerare a activității față de cele două trimestre anterioare.

Valoarea estimată a activității locale de fuziuni și achiziții a fost 1,1 miliarde USD² în T1 2024, în scădere față de 2,5 miliarde USD în T1 2023. Cu toate acestea, valoarea estimată a activității locale de M&A a scăzut doar cu 7% anual, atunci când se ia în considerare mega-tranzacția din T1 2023, respectiv achiziția operațiunilor grupului italian Enel din România de către Public Power Corporation, pentru 1,3 miliarde USD.

Cea mai mare tranzacție din primul trimestru a fost achiziția operațiunilor OTP Bank din România de către Banca Transilvania, cea mai mare bancă din țară, pentru o sumă de 375 milioane USD. O altă tranzacție semnificativă în această perioadă a fost achiziționarea a 5 parcuri industriale din portofoliul logistic al Globalworth Real Estate Investments, pentru aproximativ 184 milioane USD de către CTP, cel mai mare dezvoltator listat public de proprietăți industriale și logistice din Europa.

De asemenea, cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, a finalizat achiziția unor linii de business selectate ale UCM Reșița în T1 2024, semnând tranzacția în T4 2023. Echipele multidisciplinare din EY au oferit consultanță în fuziuni și achiziții, suport financiar și fiscal, precum și servicii de evaluare și modelare a afacerilor pentru cumpărător.

Investitorii strategici au rămas jucătorii dominanți, reprezentând 92% din volumul tranzacțiilor în această perioadă. Tranzacțiile realizate de investitorii străini (inbound) au crescut cu 21% în T1 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, înregistrând 29 de tranzacții, în timp ce jucătorii domestici și-au redus activitatea cu 15% la 28 de tranzacții (comparativ cu 33, în T1 2023). În ceea ce privește țara de origine, cei mai activi investitori au venit din Statele Unite (6 tranzacții), urmați de Austria cu 4 și de Germania și Olanda, fiecare înregistrând 3 tranzacții. Sectorul de produse de consum și retail a condus în volumul de activitate în primul trimestru cu 14 tranzacții, urmat îndeaproape de imobiliare, ospitalitate și construcții cu 13 tranzacții, și de sănătate cu 8 tranzacții. Sectoarele de tehnologie, și energie și utilități au urmat cu câte 5 tranzacții fiecare.

Notă: (1) Baza de date de fuziuni și achiziții a EY pentru România exclude tranzacțiile cu participații achiziționate mai mici de 15%, precum și valoarea tranzacțiilor pentru tranzacțiile cu mai multe țări, în cazul în care valoarea activelor specifice fiecărei țări nu este dezvăluită. (2) include o estimare a valorii tranzacțiilor în cazul în care nu au fost divulgate anterior date de către părți sau nu sunt disponibile în bazele de date ale unor terți și/sau raportate de surse media (3) se referă la tranzacții cu valori divulgate între 5 și 500 milioane USD

• 25% dintre cumpărători intenționează să achiziționeze autovehicule online, în creștere de la 18% în 2021
• 61% preferă să facă achiziția în reprezentanță, în creștere de la 54% în 2021
• Reprezentanțele vor avea în continuare un rol important în convingerea „scepticilor în privința vehiculelor electrice”

Cumpărătorii de autovehicule sunt mai predispuși ca niciodată să efectueze achiziția online, 25% dintre respondenți intenționând să facă acest lucru prin intermediul website-urilor producătorilor sau al website-urilor terțe. În același timp, și preferința de a efectua o achiziție la o reprezentanță a crescut la 61%, restul respondenților spunând că sunt indeciși.

Potrivit datelor din cel mai recent studiu EY Mobility Consumer Index (MCI), în cadrul căruia au fost intervievați 15.000 de consumatori, din 20 de țări, folosirea instrumentelor online prealabile achiziției și pentru documentare continuă să crească în popularitate. 87% dintre respondenți au declarat că utilizează instrumente online pentru a se informa înainte de a cumpăra un vehicul. Reprezentanțele rămân, totuși, un element important al procesului, 66% dintre respondenți declarând că doresc să interacționeze fizic cu autovehiculul la o reprezentanță și 61% spunând că vor să finalizeze achiziția acolo, un procentaj care a crescut constant de la 54% în 2021.

Randy Miller, lider EY Global Advanced Manufacturing & Mobility, a declarat: „Știm de mult timp că modul în care oamenii achiziționează autovehicule se modifică, iar acest lucru este confirmat de creșterea accentuată a preferinței pentru achiziția online din ultimii doi ani. Totuși, în pofida digitalizării procesului de achiziție a autovehiculelor, rolul reprezentanțelor rămâne important pentru majoritatea consumatorilor. Oamenii caută încă interacțiunea umană și doresc să vadă fizic autovehiculul în cadrul procesului de achiziție. Vor să lovească roțile cu piciorul, vor să interacționeze cu autovehiculul pe care îl vor cumpăra și vor să privească pe cineva în ochi atunci când îi strâng mâna și preiau cheile.

S-a vorbit mult despre dispariția reprezentanțelor, dar vestitorii sfârșitului acestora pare că s-au grăbit. De fapt, asistăm la o tranziție către o abordare hibridă. Cumpărătorii vor să utilizeze instrumente online, care să îi ajute să își rafineze căutarea și să înțeleagă întregul tablou al achiziției, dar, atunci când este vorba de interacțiunea cu autovehiculul, de semnarea actelor și de finalizarea vânzării, reprezentanțele rămân opțiunea preferată”.

Convingerea scepticilor în privința vehiculelor electrice

Datele arată și faptul că reprezentanțele sunt esențiale în tranziția către vehiculele electrice, deoarece consumatorii cu profil de „sceptici în privința vehiculelor electrice” sunt utilizatori fideli ai reprezentanțelor, chiar și în etapa de prevânzare din procesul de achiziție, 67% dintre respondenți spunând că se vor documenta prin intermediul unui agent de vânzări la o reprezentanță (medie generală de 50%) și 75% că doresc să interacționeze fizic cu autovehiculul, înainte de a îl cumpăra (medie generală de 66%).

Randy Miller a adăugat: „Pentru unii cumpărători, trecerea de la un motor pe benzină clasic, la un vehicul electric reprezintă un salt mare. Știm din datele noastre că există o serie de motive pentru acest lucru: de la preocupări legate de autonomie, la probleme legate de încărcare și până la costuri. Prin urmare, educarea este vitală pentru a ajuta la atenuarea acestor îngrijorări și, având în vedere că majoritatea scepticilor în privința vehiculelor electrice preferă să apeleze la reprezentanțe, aici este locul în care va trebui să se facă cel mai mult această educare. Interacțiunile directe la reprezentanțe vor permite agenților de vânzări să își adapteze abordarea la preocupările și preferințele individuale ale fiecărui sceptic. Dacă producătorii doresc să capteze această piață și să îi convingă să cumpere vehicule electrice, reprezentanța va rămâne o parte esențială a procesului de cumpărare, de la început până la sfârșit”.

• 84% dintre profesioniștii în prețuri de transfer semnalează riscul dublei impozitări din cauza reformelor fiscale globale 
• 75% menționează ca principale provocări sistemele neunitare și utilizarea ineficientă a tehnologiei
• Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Reformele fiscale de la nivel global, utilizarea ineficientă a tehnologiei și incertitudinea economică pun o presiune semnificativă asupra capacității companiilor de a asuma prețuri de transfer, potrivit ediției 2024 a studiului EY International Tax and Transfer Pricing Survey.

Prețurile de transfer reprezintă o funcție fiscală esențială pentru organizațiile din întreaga lume, prin care se gestionează tranzacțiile interne ale companiilor, printre care plățile transfrontaliere între filiale, închirierea de imobile și licențele de proprietate intelectuală (PI).

Companiile respondente preconizează că ne aflăm la debutul unei perioade de instabilitate a cotelor de impozitare efective, favorizată de anumiți factori, printre care se numără modificarea lanțurilor de aprovizionare, reformele fiscale globale și inflația.

Studiul, realizat la nivel mondial, în 47 de jurisdicții, în rândul a 1.000 de profesioniști în prețuri de transfer și al altor actori interesați, a constatat că 84% dintre respondenți spun că se confruntă cu un risc moderat sau semnificativ de dublă impozitare ca urmare a reformelor fiscale globale, iar 72% dintre aceștia au declarat că impozitele minime globale vor avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer. Se dublează nevoia de a avea un grad avansat de certitudine în prețuri de transfer.

Adrian Rus, EY România Transfer Pricing Leader: „Cele mai recente modificări introduse în reglementările fiscale românești ca parte a reformei fiscale globale vor schimba probabil modul în care companiile gândesc cu privire la certitudinea prețurilor de transfer și la cerințele lor operaționale de TP. Având în vedere numărul deja crescut de cazuri de controverse privind prețurile de transfer în România, este probabil ca numărul companiilor care iau în considerare obținerea certitudinii prin intermediul APA-urilor[1] încheiate cu autoritățile fiscale române să crească și mai mult în perioada următoare. De asemenea, eficacitatea programelor de soluționare a litigiilor – cum ar fi procedurile de acord reciproc – va fi pusă la încercare, deoarece numărul companiilor care se confruntă cu riscuri de dublă impunere ca urmare a inițiativelor din cadrul primului și celui de-al doilea pilon BEPS[2] va crește.”

Factori externi cu impact asupra strategiilor privind prețurile de transfer

Cascada presiunilor externe cu impact asupra deciziilor de business în general complică responsabilitățile liderilor funcției de prețuri de transfer. Dintre cei intervievați, 77% au declarat că inflația va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer în următorii trei ani, în timp ce 51% au declarat că majorarea ratelor dobânzii a afectat prețul datoriei intragrup pe termen mediu și lung.

Modificările aduse lanțurilor de aprovizionare și angajamentele față de obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ridică probleme suplimentare. 28% dintre respondenți și-au modificat politica privind prețurile de transfer pentru a reflecta politicile ESG, iar 42% au declarat că organizațiile lor și-au mutat producția în altă jurisdicție în ultimii trei ani din cauza problemelor geopolitice. Mai bine de șase din zece respondenți (62%) anticipează că modificarea lanțurilor de aprovizionare va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicii privind prețurile de transfer și în următorii trei ani.

Adoptarea tehnologiilor emergente pentru a stimula valoarea strategică

75% dintre respondenți au declarat că utilizarea ineficientă a tehnologiei reprezintă prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă, în timp ce 67% au considerat „calitatea slabă a datelor” drept prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă. Interesant este faptul că 73% au declarat că investițiile în tehnologii operaționale mai sofisticate în domeniul prețurilor de transfer ar duce la o îmbunătățire moderată sau semnificativă a gestionării riscurilor, iar 88% au spus că se așteaptă ca tehnologiile în domeniul prețurilor de transfer să aducă economii pentru organizația lor în următorii trei ani.

Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Studiul a relevat o creștere spectaculoasă a numărului de companii care apelează la acorduri prealabile referitoare la prețuri (APP), care permit întreprinderilor să negocieze condițiile tranzacțiilor intragrup cu autoritățile de administrare fiscală pentru perioade multianuale înainte de depunerea declarațiilor fiscale, pentru a crea un mai mare grad de certitudine în ceea ce privește pozițiile lor de prețuri de transfer și mai multă valoare în contextul inițiativelor privind erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS 2.0): 61% și 59% dintre respondenți au declarat că APP-urile bilaterale și, respectiv, multilaterale vor fi „foarte utile”, în creștere de la 34% și, respectiv, 30%, în 2021. În plus, 59% dintre respondenți au spus că APP-urile unilaterale vor fi „foarte utile” pentru gestionarea controverselor legate de prețurile de transfer în următorii trei ani, mai mult decât dublu față de 29% în 2021.

În ultimă instanță, politicile privind prețurile de transfer sunt susținute de fapte și date comerciale. Actualul peisaj al schimbărilor legislative și fiscale îi va determina pe profesioniștii din domeniul fiscal și al prețurilor de transfer să adopte un rol mai proactiv în colaborarea cu managementul companiei pentru a obține mai multă certitudine în ceea ce privește aspectele legate de prețurile de transfer și pentru a reacționa din timp la perturbările economice și geopolitice.

[1] APA – Asset Purchase Agreement – este un acord între un cumpărător și un vânzător care finalizează termenii și condițiile legate de cumpărarea și vânzarea activelor unei companii

[2] Base Erosion and Profit Shifting – erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor – reglementare internațională în prețurile de transfer

Studiu EY: Tranzițiile în energie accelerează la nivel global, însă există riscuri care periclitează evoluţia

• Energia verde va domina producția de electricitate la nivel mondial, până în 2038 și va reprezenta 62% din mixul energetic, până în 2050
• Hidrocarburile vor continua să facă parte din mixul energetic pentru mai mult timp, deci vor trebui să se decarboneze
• Până în 2050, vor fi necesare investiții anuale de 4,1 trilioane de USD în tehnologii de tranziție cu emisii reduse de dioxid de carbon – de patru ori mai mult decât nivelurile actuale

Schimbările sistemului energetic au atins un moment critic și vor continua să se accelereze în următorul deceniu, dar mai multe riscuri serioase ar putea bloca progresul, potrivit noului raport EY – „If every energy transition is different, which course will accelerate yours?”.

Studiul EY ia în calcul patru pârghii pentru schimbările ce vor urma în energie: progresul tehnologic, aprovizionarea cu materii prime, implicarea consumatorilor și politica guvernamentală – și impactul acestora asupra a 52 de tehnologii, evidențiind complexitatea și diversitatea schimbărilor care vor urma.

Nu există o singură tranziție energetică, ci mai multe, care se desfășoară în ritmuri diferite și în moduri diferite în întreaga lume. Tranziția către sursele de energie regenerabilă are loc într-un ritm mult mai rapid decât s-a anticipat. Raportul EY prevede că, la nivel mondial, energia verde va domina producția de electricitate, până în 2038 și va reprezenta 62% din mixul energetic, până în 2050. Cu toate acestea, viteza actuală a schimbării nu este încă suficientă pentru a menține încălzirea globală la obiectivul de 1,5 grade Celsius și este necesară o accelerare suplimentară.

Utilizarea combustibililor fosili va atinge un nivel maxim până în 2030. Se estimează că hidrocarburile vor continua să facă parte din mixul energetic pentru o perioadă mai lungă decât se anticipa, în special din cauza a sectoarelor unde utilizarea acestora este greu de eliminat. Prin urmare, sunt necesare politici care să îmbunătățească atractivitatea pentru investitori a alternativelor cu emisii reduse de dioxid de carbon. Iar dacă petrolul și gazele naturale vor mai exista pentru mai mult timp, va fi esențială decarbonarea acestor sectoare.

Mihai Drăghici, Partener, Consultanță, EY România: „Cel mai recent raport EY privind tranziţia energetică evidențiază trecerea accelerată la nivel global la energia verde, estimând că aceasta va domina producția de electricitate până în 2038 și va reprezenta 62% din mixul energetic până în 2050. Deși remarcă riscurile potențiale, raportul subliniază nevoia urgentă de investiții anuale globale de 4,1 trilioane de USD până în 2050 – de patru ori mai mult decât nivelurile actuale. Apelul la acțiune se extinde și la regiuni precum România, subliniind importanța depășirii provocărilor legate de decarbonarea sectorului industrial, pentru o tranziție de succes și incluzivă către energia verde”.

Raportul EY preconizează că, până în 2050, vor fi necesare investiții anuale estimate la 4,1 trilioane de USD în tehnologii de tranziție cu emisii reduse de carbon și în infrastructura energetică generatoare de energie – de patru ori mai mult decât nivelurile actuale.

Tranzițiile energetice remodelează sistemele din sectorul energiei peste tot în lume, dar cu viteze diferite și în moduri diferite. Studiul EY prevede că schimbarea se va accelera în următorul deceniu și mai departe, dar numai dacă organizațiile vor profita de impulsul de acum. Companiile din energie și resurse pot prelua conducerea în progresul transformării prin acțiuni în trei domenii: stimularea trecerii de la activele moștenite la sursele regenerabile; construirea unui lanț de aprovizionare cu minerale și metale pentru a ține pasul cu cererea; și împuternicirea consumatorilor, să joace un rol mai important în proces. Organizațiile care se angajează acum în acțiunile corecte își pot accelera evoluția către un viitor decarbonizat și pot profita de oportunități comerciale semnificative.

Autor: Alina Andrei, Partener Cabot Transfer Pricing

Ministerul de Finanțe a completat printr-un ordin publicat recent reglementările contabile generale, precum și pe cele care vizează organizațiile non-profit. Printre altele, se introduc noi conturi în planul de conturi general (pentru toate categoriilor de societăți, indiferent de ce standard de contabilitate aplică, cât și pentru organizațiile non-profit) și se modifică sau se completează funcțiunile unor conturi deja existente. Actualizările se aplică începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023, deci se vor reflecta chiar în raportările depuse de companii și ONG-uri chiar anul viitor.

Ordinul MF 2.649/2023, publicat recent în Monitorul Oficial, aduce modificări semnificative, efective începând cu exercițiul financiar al anului 2023. Entitățile care nu urmează calendarul anului financiar vor aplica aceste schimbări pentru prima dată în situațiile financiare anuale post 1 ianuarie 2024.

Aceste modificări sunt relevante atât pentru reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și consolidate (conform Ordinului MF 1.802/2014), cât și pentru cele conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (Ordinul MF 2.844/2016).

Printre cele mai notabile schimbări se numără introducerea unor noi conturi în planul de conturi general. Astfel, se introduc noi conturi în planul de conturi general, printre care analiticele: 1496 pentru pierderi din reorganizări de societăți, 6121 – cheltuieli cu redevențele, 6122 – cheltuieli cu locațiile de gestiune, 6123 – cheltuieli cu chiriile, dar și conturi distincte: 616 – cheltuieli aferente drepturilor de proprietate intelectuală, 617 – cheltuieli de management sau 618 – cheltuieli de consultanță.

Aceste conturi sunt esențiale pentru o evidență precisă a cheltuielilor, oferind o imagine mai clară a costurilor operaționale și a celor legate de proprietatea intelectuală.

De asemenea, s-au făcut modificări importante la funcțiile unor conturi deja existente. De exemplu, contul 149 include acum pierderile din fuziuni, iar contul 691 (cheltuieli cu impozitul pe profit) adaugă detalii specifice pentru grupurile fiscale. Mai exact, apare o completare pentru grupurile de impozit pe profit, și anume că persoana juridică responsabilă înregistrează în debitul contului 691 cheltuiala totală cu impozitul pe profit datorat de grupul fiscal.

Un aspect important de remarcat este eliminarea funcției contului 266, dedicat certificatelor verzi amânate. Această schimbare poate avea un impact semnificativ pe termen lung asupra raportărilor financiare ale companiilor implicate în domenii legate de sustenabilitate și energie regenerabilă.

Aceste actualizări trebuie analizate cu atenție de companii pentru a rămâne conforme cu cerințele naționale și internaționale în materie de contabilitate. Departamentele financiare trebuie să se adapteze rapid la aceste schimbări pentru a asigura transparența și acuratețea raportărilor anuale, astfel că este esențial ca profesioniștii din domeniu să revizuiască aceste schimbări în detaliu și să se asigure că procedurile lor contabile sunt actualizate corespunzător, pentru a evita erorile contabile, dar și pentru a asigura conformitatea cu standardele curente.

Modificări la reglementările contabile pentru ONG-uri

Ordinul MF 2.649/2023 conține și actualizări contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aplicabile tot începând cu situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar 2023. Pe lângă modificările de conturi similare celor detaliate pentru reglementările contabile generale, Ministerul de Finanțe a mai introdus și alte precizări.

Noutățile vizează costurile îndatorării atribuibile activelor cu ciclu lung de fabricație, clarificându-se ce înseamnă active pregătite pentru utilizarea lor prestabilită, dar și data la care pot începe sau se suspendă capitalizările costurilor îndatorării. În plus, se completează prevederile vizând evaluarea inițială a imobilizărilor corporale cu obligația de a avea documente justificative pentru cheltuielile de proiectare și obținere a autorizațiilor care să ateste efectuarea lor.

Autori: Claudia Sofianu, Partener, lider Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Dan Răuţ, Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

La începutul acestui an aduceam în atenție faptul că România trebuie să transpună în legislația locală Directiva Europeană nr. 2041/2022 privind Venitul Minim European Adecvat (Fair Minimum Wage), un act legislativ controversat, dar și ambițios, care și-a propus să asigure o minimă protecție socio-economică categoriilor vulnerabile de lucrători din cadrul Uniunii Europene.

Această directivă a fost construită în jurul idealului de a asigura un cadru unitar, echitabil din punct de vedere social, transparent, predictibil, dar și adaptat realităților cotidiene, în ceea ce privește modul de determinare a salariului minim național necesar pentru un trai decent (și nu doar a unuia de subzistență) în cadrul statelor membre UE.

Ca orice directivă europeană, și aceasta are un termen limită de transpunere în legislația națională. Reiterăm faptul că statele membre au la dispoziție pentru transpunerea prevederilor acesteia doi ani de la data intrării ei în vigoare. Cu alte cuvinte, România trebuie să asigure apariția cadrului legislativ aferent până la finalul anului 2024.

Să ne reamintim ce presupune această directivă și cum ar putea fi implementată, întrucât aceasta permite adoptarea unor scenarii optimiste, care să producă schimbări semnificative în favoarea lucrătorului, dar și a unor alternative ceva mai „cinice”, să spunem, care, deși „bifează” prevederile directivei, pot duce la o „îmbunătățire” a traiului mai mult pe hârtie și mai puțin în realitate.

Explicația este simplă: metodele de calcul recomandate de actul legislativ european aprobat pentru acest „venit minim adecvat” permit ambivalența sugerată, deși, în substanță, este insuflată adoptarea celor mai favorabile scenarii în aplicarea directivei. Dar acestea nu pot fi, totuși, impuse statelor membre.

Astfel, am putea spune că varianta favorabilă angajatului este determinarea venitului minim pornind de la valoarea coșului de consum. În contrapartidă, alternativele ce nu ar aduce neapărat o schimbare pozitivă pentru salariații români sunt cele prin care venitul minim pentru un trai decent s-ar baza pe indicatorii economici prevăzuți de directivă, și anume valoarea la nivelul de 60% din salariul median sau valoarea a 50% din salariul mediu brut pe economie.

De ce spunem că valoarea de referință a coșului de consum pentru un trai decent poate fi un barometru „fericit” pentru salariatul român? Pentru că, de regulă, valoarea coșului minim de consum are în vedere costurile uzuale pentru: alimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte, asigurarea unei locuințe, dotarea și întreținerea acesteia, produse de uz casnic și igienă personală, servicii, educație și cultură, îngrijirea sănătății, recreere și vacanță, fond de economii. Așadar, un venit minim raportat la toate aceste costuri ale vieții ar putea reprezenta un venit satisfăcător pentru foarte mulți dintre cei care formează azi forța de muncă activă din România. Pe de altă parte, contextul economic din țară nu pare capabil momentan să susțină o astfel de abordare curajoasă.

Știm că România face parte din grupul țărilor cu venituri minime statutare, adică din grupul majoritar al statelor cu venituri reglementate prin legi sau statute (spre deosebire de state ca Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia, unde veniturile minime sunt negociate colectiv între sindicate și angajatori). România nu se situează pe o poziție avantajoasă în ceea ce privește valoarea salariului minim garantat (ori a venitului mediu pe economie) şi nici când vine vorba despre indicele nivelului prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor. Pe scurt, putem spune că România este o țară cu costuri de trai (relativ) mari, raportat la veniturile (încă) mici ale populaţiei.

Revenind la coșul minim de consum pentru un trai decent, notăm că în România valoarea acestuia în 2023 pentru o persoană adultă singură a fost evaluată la 3.807 lei (cu o creștere de aprox. 40%, de la 2.708 lei anul trecut), conform unui studiu elaborat de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România (raportat la luna septembrie a.c.). Așadar, pentru un astfel de câștig net (minim) venitul brut corespondent ar fi de aprox. 6.507 lei. Comparativ cu salariul minim brut național actual de doar 3.300 lei, este evident că efortul financiar s-ar dubla, ceea ce ar reprezenta o povară economică poate mult prea mare și greu de susținut – cel puțin pe termen scurt și mediu – pentru mediul de afaceri. Este totuși un ideal către care ar trebui să tindem cu toții (de ce nu?), mai ales că în unele sectoare de activitate din țară acest venit este deja o realitate cotidiană.

Sărind de la optimism la realism, ajungem să punctăm și formulele de calcul ce au la bază indicatorii economici mai sus menționați. Cum salariul median nu este un parametru de referință al rapoartelor de statistică din România, ne rămâne doar să presupunem că autoritățile din România ar putea îmbrățișa, dacă va fi cazul, metoda de calcul bazată pe valoarea a 50% din salariul mediu brut pe economie.

Conform informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică din România (INS), salariul mediu brut pe economie a trecut în 2023 de borna de 7.000 lei (în luna septembrie 2023, acesta a fost de 7.350 lei), iar dacă facem un calcul matematic simplu, un venit minim „adecvat” calculat ca fiind jumătate din această valoare înseamnă aproximativ 3.500 – 3.700 lei lunar brut. Imediat realizăm că este o sumă foarte apropiată ca valoare de cea a însuși salariului minim brut național actual (i.e., 3.300 lei). În consecință, o astfel de formulă de calcul pragmatică ar oferi autorităților ocazia de a rezolva ecuația cu necunoscute a transpunerii directivei într-un mod destul de simplu și acoperitor din punct de vedere legislativ.

Astfel, dacă analizăm cu optimism prevederile Directivei 2041/2022, ne-am duce rapid cu gândul direct la valoarea coșului minim de consum ca valoare de referință pentru calculul acestui venit (net) minim decent. Totodată, fiindcă directiva oferă și opțiuni mai realiste, cel puțin, pentru economia românească (de exemplu, prin utilizarea formulei de calcul pentru aflarea salariului minim adecvat prin înjumătățirea salariului mediu brut pe economie – variantă care se potrivește mănușă pentru autoritățile noastre), există posibilitatea ca lucrătorul de rând din România nici să nu simtă efectele acestui act european.

Ce urmează, totuși? După mai bine de un an de la adoptarea Directivei de către Comisia Europeană și intrarea ei în vigoare, acțiunile concrete ale autorităților din România în vederea transpunerii acesteia întârzie să apară. Deși această Directivă apare într-o anexă publicată pe 13 septembrie 2023 pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului privind planul anual de transpunere a directivelor UE pentru anul 2024, sesizăm că nu există informații suplimentare privind calendarul de transpunere. Nu în ultimul rând, merită precizat că instituția competentă desemnată pentru transpunere este Ministerul Muncii și Solidarității Sociale iar termenul asumat pentru implementare este 15 noiembrie 2024. Astfel, conform Planului publicat, Ministerul Muncii urmează să efectueze o serie de propuneri de proiecte: (i) pentru modificarea Codului Muncii și a legii privind dialogul social, (ii) de Hotărâri de Guvern privind reglementarea mecanismului de stabilire a salariului minim și pentru instituirea Planului de acțiune pentru promovarea negocierii colective.

Așadar, urmează 2024 – un an cu o agendă electorală încărcată în România: poate fi toamna viitoare momentul schimbării de paradigmă pentru ceea ce reprezintă conceptul de venit minim adecvat/ decent și în România? Rămâne de văzut.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Global Trade, EY România
• Daniela Neagoe, Senior Manager, Global Trade, EY România
• Adriana Nedelescu, Senior, Global Trade, EY România

Din 15 septembrie, Comisia Europeană nu a mai prelungit restricțiile referitoare la importurile de cereale în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria. În acest context a fost instituit un mecanism național de consultare şi reacţie coordonată cu scopul garantării calităţii şi cantităţii produselor agricole importate cu origine din Ucraina.

Măsura se aplică următoarelor categorii de produse:

• grâu şi meslin, codul NC 1001 99 00;
• porumb, codul NC 1005 90 00;
• semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate, codul NC 1205 10 90; 1205 90 00;
• semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate, codul NC 1206 00 91; 1206 00 99.

Astfel, importurile de cereale din Ucraina sunt permise numai agenților economici cu sediul social şi punctul/punctele de lucru pe teritoriul României și care desfășoară activități în următoarele sectoare economice: fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă, creșterea animalelor.

Care sunt obligațiile și cum trebuie să procedeze operatorii economici?

Acest mecanism este reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 84 din 2023, publicată în Monitorul Oficial din 13 octombrie, care prevede condițiile pe care trebuie să le respecte agenții economici atunci când importă cereale din Ucraina.

Importurile sunt condiționate de obținerea unui acord de punere în liberă circulație şi utilizare pe teritoriul României a produselor agricole importate din Ucraina, acord ce va fi solicitat de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În vederea obținerii acordului, importatorii trebuie să furnizeze o probă a produsului agricol cu origine din Ucraina la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor ce va elibera un certificat de calitate.

Ulterior obținerii acordului, la momentul punerii în liberă circulație, ANSVSA prelevează probe din produsele agricole care urmează a fi puse în liberă circulaţie pe teritoriul României în momentul ridicării sigiliului de către autoritatea vamală, pentru determinarea calităţii acestora, pe cheltuiala operatorului economic şi verifică dacă acesta are aceleaşi calităţi prevăzute în certificatul de calitate. După obţinerea buletinului de analiză cu rezultat conform, produsele agricole pot intra în circuitul de procesare/furajare/hrană animale.

Efectuarea de importuri fără deţinerea acordului sau utilizarea pe teritoriul României de produse agricole supuse măsurii care sunt importate din Ucraina, în alte scopuri decât cele menționate în acord constituie contravenţie și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei precum și cu sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a solicita emiterea de alte acorduri. 

Chiar dacă urmează să fie publicat Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei Europene ce va analiza și emite acordurile de import, agenții economici care intenționează să importe produse agricole din Ucraina trebuie să verifice dacă îndeplinesc condițiile impuse și să pregătească documentele și informațiile necesare pentru obținerea acordului de import.