Autor: Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România

Cele două continente sunt despărțite de un Atlantic ce oferă multe provocări, iar de câteva luni, și de aprige dispute tarifare, care par a avea și mai multe necunoscute. Europa, mai exact țările membre ale Uniunii Europene, și Statele Unite ale Americii, după instalarea noii administrații la Casa Albă sub președinția Trump, se înfruntă, de aproape o jumătate de an, într-un conflict comercial: cu „arma” numită taxe vamale (ultima salvă a fost trasă acum câteva zile – un salt tarifar de la 10% la 50% în direcția UE!).

„Războiul tarifar” – o expresie devenită obișnuită în discursul politic și economic al ultimelor luni – are potențialul să producă un adevărat tsunami în balanțele comerciale ale celor mai puternice economii europene. Ceea ce la nivelul Uniunii Europene părea un succes pe termen lung – un excedent comercial solid, dobândit în ultimul deceniu, consolidat în timpul administrației Biden – se dovedește acum, în noul context de la Casa Albă, o poveste cu învingători și perdanți. Pe termen scurt, căci pe termen lung, la fel ca în orice război, (mai) toată lumea va pierde. Întrebarea este cât timp va dura această situație, cine va ceda primul și cine se va ambiționa, într-un context economic global marcat oricum de crize suprapuse, de toate felurile: sociale, politice, de ideologii și viziuni economice opuse.

UE – SUA – o relație avantajoasă pentru europeni

În 2024, Uniunea Europeană a exportat bunuri în valoare de peste 531 miliarde euro către SUA, importând în același timp mărfuri de 333 miliarde euro, ceea ce a generat un excedent de 198 miliarde euro. Un rezultat aparent pozitiv, dar care ascunde mari disparități între statele membre. Acest dezechilibru a fost alimentat de trenduri pe termen lung, dar și de factori conjuncturali, precum pandemia, noua administrație SUA, războiul din Ucraina sau boom-ul importurilor de energie și echipamente militare din anul 2022, cel al declanșării acestui război.

Topul primelor cinci țări care au avut în 2024 excedent comercial în balanța cu SUA (exporturi superioare importurilor) au fost, în ordine: Germania (92,2 mld. euro), Irlanda (50,8 mld. euro), Italia (38,9 mld. euro), Austria (11,4 mld.euro), Suedia (9,3 mld. euro). Vezi tabelul 1 mai jos. Este lesne de presupus faptul că exact aceste țări s-ar putea să aibă cele mai mari probleme în viitorul apropiat. De ce? Pentru că exporturile lor către SUA vor deveni mai scumpe ca până acum (când SUA percepeau tarife mai mici la importurile dinspre UE), prețul mărfurilor vândute pe piața americană va fi mai mare automat și, în consecință, consumul acestor produse va fi mai mic, și producătorii UE riscă să rămână cu capacități de producție mult subutilizate. Dacă ne referim la echipamente și alte bunuri „grele”, de care depinde economia americană și sectoare vitale ale acesteia, lucrurile se complică.

Motivul pentru care UE are o balanță comercială pozitivă cu SUA este dat de volumul mare al exporturilor de produse medicinale și farmaceutice. Pe acest segment, UE exportă mai mult decât dublu (77,5 mld. euro) valoarea importurilor din SUA (33 mld. euro). Pe de altă parte, suma primelor două cele mai importante domenii de export UE în SUA (120 mld.euro), ce reprezintă industria de sănătate europeană, este egală cu suma primelor patru domenii de activitate economică din care vin importurile din SUA – produse petroliere, produse medicinale și farma, aeronave și echipamente asociate, motoare și mecanisme de acționare neelectrice (120 mld. euro). Ceea ce oferă o foarte bună imagine a poziției de beneficiar net pe relațiile comerciale bilaterale UE – SUA, bazate tocmai pe o politică a tarifelor istorice mici ale SUA la importurile din Europa.

Marii perdanți ar putea fi exact cei cu excedente în relația bilaterală cu SUA

Ironia este că, Germania, deși este cea mai mare economie europeană și principal exportator în SUA, poate deveni o principală victimă a războiului tarifar, fiind totodată și cel mai mare importator de bunuri americane. Industria auto este ținta predilectă a tarifelor americane și va fi afectată de politicile administrației Trump. Exporturile au însumat anul trecut 161 mld. euro, iar importurile 69 mld. euro, ambele fiind cele mai ridicate din UE. Ca domenii, Germania exportă mașini, vehicule și produse farmaceutice, aparate optice, foto, tehnice, medicale.

Vulnerabilitățile economice ale Germaniei, inclusiv cererea redusă din China, costurile ridicate ale energiei și scăderea subvențiilor pentru vehicule electrice, amplifică amenințarea. Noile tarife SUA ar putea induce o recesiune în Germania, potrivit analiștilor, și ar putea tensiona și mai mult relațiile transatlantice.

Irlanda este în top la exporturi către SUA, de exemplu, pentru că produce foarte mult în sectorul medical și farmaceutic. O serie de companii cu sediul și fabricile în această țară sunt, de fapt, americane, dar produc în Irlanda datorită cotei reduse a impozitului pe profit (low corporate tax rate).

Italia este în top țări excedentare comercial cu SUA, pentru că exportă echipamente, accesorii și fashion, farmaceutice și băuturi. Această țară, a treia cea mai expusă, este lovită atât pe produse manufacturiere, cât și pe textile și vinuri – sectoare vulnerabile în fața măsurilor tarifare. De reținut că în toate țările dezechilibrul comercial e influențat masiv și de sectorul de servicii, unde un rol important îl joacă giganții tech americani: tarifele ocolesc această zonă, însă alte măsuri fiscale pot lovi acolo la fel de dur.

Franța și Spania resimt, de asemenea, efecte negative semnificative, în timp ce impactul asupra Greciei este relativ limitat. Franța exportă produsele sale-vedetă (vinuri, brânzeturi, fashion și parfumerie, articole de lux, în general) și caută soluții de contracarare. Spania, la rândul ei, combustibil și produse derivate, medicamente, transformatoare și echipamente electrice.

Tabel 1. Situația schimburilor de bunuri UE – SUA, 2024

România și alte țări din estul Europei

Top 5 țări europene care au un deficit al balanței comerciale cu SUA, având importuri mai mari ca exporturile sunt Cipru, Slovenia, Polonia, Spania, Olanda, acestea fiind țările care, teoretic, vor fi afectate marginal de creșterea taxelor vamale americane (vezi tabelul 2). Însă, pe de altă parte, ele vor fi mai expuse măsurilor de retaliere ale UE, și deci costul acestor importuri din SUA va reduce cererea. Polonia, Cehia, Ungaria sunt cei mai mari importatori și exportatori de bunuri către și dinspre SUA dintre țările foste comuniste care au aderat la UE. România este pe locul cinci. Polonia și Slovenia sunt singurele țări care înregistrează o balanță comercială pe minus. Diferența negativă în comerțul cu bunuri dintre Polonia și SUA este cauzată, cel mai probabil, de investițiile masive ale Poloniei în echipamente militare, în special cele americane, și volumul ridicat de gaz lichefiat cumpărat de această țară, odată cu invazia Rusiei în Ucraina. Țările foste comuniste reprezintă doar 7,2% și 6,8% din importurile, respectiv exporturile, UE în raport cu SUA. Prin urmare, este de așteptat ca impactul războiului tarifar să fie mai redus asupra acestora.

Tabel 2. Situația schimburilor de bunuri Țări ex-comuniste – SUA, 2024

Sursa: Eurostat, 2024

Anul exploziei importurilor din SUA – 2022

Prima administrație Trump (2017–2021) a fost un punct de cotitură. În doar patru ani, deși s-au aplicat tarife și s-au tensionat relațiile, excedentul UE față de SUA a crescut cu 38%, de la 120,7 miliarde euro în 2017 la 166,9 miliarde euro în 2021. În mod ironic, tocmai presiunile și retorica anti-UE au determinat o consolidare a frontului comun european în negocierile comerciale, nelăsând spațiu pentru concesii bilaterale între SUA și state individuale.

După invazia Rusiei în Ucraina, UE a fost forțată să-și diversifice drastic sursele de energie. Importurile de gaze lichefiate (LNG) și echipamente militare din SUA au crescut cu 54% într-un singur an, cea mai mare creștere din ultimul deceniu. Chiar dacă tarifele sunt aplicate uniform la nivelul UE, impactul este inegal. Țările cu expunere comercială ridicată – Germania, Irlanda, Italia – vor resimți primele efectele. De partea cealaltă, economii mai mici sau cu relații comerciale reduse cu SUA vor fi mult mai puțin afectate. De exemplu, BNR a publicat recent un studiu al impactului sectorial în România, estimând efectul negativ între 0,17-0,26 puncte procentuale din PIB (din care două treimi vin indirect prin lanțurile valorice europene).

Concluzie: Uniune la negociere, fragmentare la impact

În timp ce UE își negociază relațiile externe ca un bloc unitar, realitatea economică internă este una fragmentată. Marii câștigători din comerțul cu SUA se pot transforma rapid în pierzători, dacă războiul tarifar escaladează. Cu toate că politica tarifară e comună, inegalitatea de impact este clară – și ar trebui să constituie un punct de reflecție pentru politicile economice UE din viitorul apropiat. Sigur că orientarea generală, pentru ambele părți, va fi dată de rezultatul negocierilor care vor avea loc, inevitabil, după furia și amenințările reciproce de moment. Dinamica generală și tensiunile din acest moment reflectă, de altfel, complexitatea relațiilor comerciale internaționale și efectele tarifelor asupra diferitelor economii.

Pe termen lung însă, concluzia este una singură și sigură, dacă acest război al tarifelor reciproce se va prelungi: toată lumea va pierde. Și speranța este aceea că niciuna dintre părți nu va rămâne într-o poziție cimentată, din care să nu dorească reconciliere și o revenire la sentimente și tarife mai bune.

• 90% dintre antreprenorii români spun că sunt foarte preocupați de instabilitatea geopolitică și 83% de presiunile inflaționiste
• Pentru 42% dintre organizațiile românești, costurile cu forța de muncă și oferirea unor compensații competitive rămân provocări majore
• Un procent semnificativ de 60% dintre organizațiile românești nu sunt dispuse să vândă părți din companiile lor în următorul an și doar 20% dintre afacerile de familie românești au un plan de succesiune

România se află într-un moment crucial pentru antreprenoriat, cu oportunități semnificative pentru inovație și dezvoltare, dar și cu provocări majore care trebuie gestionate dintr-o perspectivă strategică, conform studiului EY Entrepreneurship Barometer.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „În contextul actual, marcat de instabilitate geopolitică și inflație în creștere, este esențial ca afacerile din România să se adapteze rapid. Studiul nostru arată că 90% dintre companii sunt îngrijorate de riscurile geopolitice, iar 83% se confruntă cu efectele inflației. Aceste date subliniază necesitatea unor strategii clare de gestionare a riscurilor. De asemenea, reglementările locale sunt percepute ca fiind complicate și consumatoare de resurse – cu 33% dintre companii considerându-le un obstacol major în dezvoltare, ceea ce face esențială simplificarea acestora. Colaborarea cu factorii de decizie pentru a reduce birocrația și a încuraja inovația va ajuta companiile să se dezvolte sustenabil, chiar și în fața acestor provocări”.

Inovația este o prioritate majoră pentru companiile din România și aproximativ 60% investesc în inovarea proceselor și marketing strategic, peste omologii lor din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est (CESA), unde doar 46% se concentrează pe inovația de proces și 38% pe inovația strategică și de marketing. Acest lucru reflectă un mediu antreprenorial românesc activ și dinamic, în care utilizarea inteligenței artificiale (IA) este semnificativă, 71% dintre firme raportând un nivel de utilizare a acestor tehnologii în creștere în ultimele 12 luni, comparativ cu 61% dintre antreprenorii din CESA. În plus, 67% își îmbunătățesc site-urile web, iar 63% implementează sisteme CRM, ceea ce evidențiază tranziția către digitalizare și automatizare.

Investițiile în automatizarea proceselor sunt planificate de 58% dintre companii, iar 71% se concentrează pe actualizarea sistemelor IT. Cu toate acestea, antreprenorii sunt precauți, 75% percepând riscurile economice și incertitudinile de pe piață ca obstacole semnificative pentru planurile lor de investiții.

Pe piața muncii, perspectivele sunt optimiste și 46% dintre companii prognozează angajări pe termen lung. Cu toate acestea, 69% se confruntă cu dificultăți în găsirea candidaților calificați. Gestionarea costurilor cu forța de muncă și asigurarea unor compensații competitive sunt provocări majore, subliniind importanța unei culturi organizaționale propice pentru retenția angajaților.

Instabilitatea geopolitică și inflația sunt principalele preocupări pentru antreprenorii români, 90% dintre aceștia exprimând îngrijorări legate de instabilitatea geopolitică și 83% față de inflație, ceea ce subliniază necesitatea unor strategii solide de gestionare a riscurilor și control al costurilor pentru a menține stabilitatea financiară și profitabilitatea într-un mediu economic din ce în ce mai provocator.

Cu 77% dintre companii îngrijorate de creșterea costurilor cu forța de muncă, strategiile eficiente de gestionare a personalului devin esențiale pentru atragerea și menținerea talentelor. În plus, organizațiile trebuie să își optimizeze operațiunile și să exploreze măsuri de eficiență energetică pentru a atenua cheltuielile în creștere și a îmbunătăți performanța financiară generală.

60% dintre antreprenorii români respondenți nu intenționează să vândă părți din companiile lor în următoarele 12 luni, indicând o concentrare pe creșterea internă și stabilitate. Cu toate acestea, 48% dintre antreprenori intenționează să iasă din structura de proprietate a companiei în termen de 1-4 ani, demonstrând o tendință activă în planificarea succesiunii. Aceasta sugerează o conștientizare a importanței planificării pe termen lung și a continuității afacerii.

Companiile românești investesc din ce în ce mai mult în inteligența artificială, 23% dintre companii alocând până la 25.000 de USD pentru implementarea acestor tehnologii, iar 73% se așteaptă la îmbunătățiri semnificative în eficiența operațională. Cu toate acestea, 37% dintre firme se confruntă cu provocări în formarea angajaților pentru utilizarea acestor instrumente tehnologice, subliniind necesitatea unor programe de formare adecvate.

Ecosistemul antreprenorial din România este adesea perceput ca nefavorabil, 63% dintre antreprenori considerând condițiile actuale inadecvate. Accesul la finanțare este văzut ca o barieră majoră în dezvoltarea afacerilor (35%), iar reglementările complexe sunt percepute ca o povară, 25% considerându-le consumatoare de resurse și 33% ca fiind restrictive, afectând inovația și creșterea.

În sectorul afacerilor de familie, doar 20% au un plan de succesiune formal, evidențiind o nevoie critică de planificare strategică. În plus, gestionarea conflictelor familiale afectează 32% dintre aceste afaceri.

Din punct de vedere economic, România încurajează antreprenoriatul prin diverse subvenții și programe de sprijin, în ciuda unei clasificări moderate în ceea ce privește ușurința de a dezvolta afaceri. Cotele nete de investiții străine în PIB rămân scăzute, în timp ce numărul estimat de start-up-uri active din țară este de aproximativ 11.000.

Companiile din România trebuie să dezvolte strategii proactive de succesiune pentru a asigura continuitatea și adaptabilitatea în fața schimbărilor. În plus, simplificarea proceselor este necesară pentru a sprijini inovația, având în vedere lipsa unor reglementări clare și provocările legate de confidențialitatea datelor. Totodată, crearea unui mediu de lucru pozitiv și investiția în formarea angajaților pentru utilizarea tehnologiilor emergente sunt vitale pentru viitorul companiilor. Această abordare holistică va contribui la creșterea competitivității și la dezvoltarea sustenabilă a organizațiilor.

După mai mult de un deceniu de cooperare fiscală globală, se conturează din ce în ce mai clar o revenire a competiției fiscale, pe fondul unor noi tensiuni comerciale care perturbă lanțurile de aprovizionare în timp real, se arată în cel mai recent raport EY privind perspectiva strategiilor fiscale la nivel global. Avansul accelerat în tehnologie impactează, la rândul său, piețele financiare mondiale, adăugând o anumită marjă de incertitudine economică.

Politica fiscală nu face excepție de la ritmul schimbărilor din acest moment, fiind un instrument de bază pentru implementarea unor obiective mai ample de politică, cu o mulțime de măsuri deja programate pentru schimbare. În acest context, politica fiscală este departe de a fi previzibilă în acest moment, conform EY Tax Policy and Controversy Outlook 2025, care a analizat datele din 71 de jurisdicții la nivel mondial. Țările din întreaga lume se confruntă cu dificultăți economice cauzate de inflație și deficite, riscuri de securitate în creștere, încălzire globală și dezastre naturale. În plus, a avut loc și o schimbare de atitudine: există o concentrare pe suveranitatea națională și pe dezechilibrele comerciale, cu tendințe naționaliste care conduc la un mai mare accent pe politici industriale axate pe investiții și producție internă.

Nevoia comună: venituri și maximizarea acestora

Guvernele urmăresc politici de creștere economică și caută noi surse de venit pentru a-și satisface nevoile de finanțare, având deficite în creștere și nivele îngrijorătoare ale inflației. Cu datorii publice ridicate și rate ale dobânzii mari, guvernele trebuie să abordeze prioritățile economice și politice concurente, inclusiv nevoile de securitate în creștere.

Conform respondenților Tax Policy and Controversy Outlook, prețurile de transfer rămân – de departe – cel mai mare risc fiscal pentru companiile multinaționale. Cu toate acestea, autoritățile fiscale din diferite jurisdicții se concentrează și pe alte aspecte, cum sunt tranzacțiile cu sedii permanente și servicii de management, aspecte legate de tranzacțiile cu proprietăți intelectuale, reorganizarea și transferul funcțiilor sau a brandurilor în cadrul unui grup. Multe țări evaluează deja regulile de prețuri de transfer, pe măsură ce iau în considerare modul de a încorpora acordul politic privind Suma B din Pilonul I, destinat să fie o abordare simplificată și eficientizată pentru marketerii și distribuitorii care se încadrează în domeniu.

„Provocările din domeniul prețurilor de transfer în România sunt în continuă evoluție. Este de așteptat ca inspecțiile în acest domeniu să devină din ce în ce mai complexe și riguroase. De asemenea, anticipăm o creștere a nivelului de sofisticare al ANAF care, odată cu accesul la un nivel mare de informații, va conduce la analize mai detaliate și mai complexe. Aceasta obligă companiile să fie proactive și să-și adapteze strategiile pentru a face față acestor schimbări”, explică Adrian Rus, Partener, Lider al Departamentului Prețuri de Transfer, EY România & Moldova.

Progrese digitale pentru creșterea colectărilor și inteligența artificială generativă

Administrațiile fiscale din întreaga lume continuă să adopte sisteme digitale sofisticate pentru a eficientiza operațiunile și a reduce riscurile de fraudă. Facturarea electronică este acum obligatorie în multe jurisdicții, cu mai multe măsuri planificate, inclusiv pentru toate tranzacțiile între afaceri din UE pentru toate companiile, începând cu iulie 2030. Cu toate acestea, autoritățile fiscale folosesc multe modele, abordări și cronologii diferite.

Gen AI poate eficientiza, la rândul ei, procesele de conformitate, permițând autorităților fiscale să automatizeze evaluarea riscurilor, să detecteze anomalii și să selecteze cazuri de audit cu o eficiență și precizie mai mari. În prezent, majoritatea autorităților fiscale se află în etape incipiente de utilizare a GenAI. Puține, dacă nu chiar deloc, au integrat complet GenAI în procesele existente de conformitate și audit, adică aplicarea se află încă la nivel experimental, având mai degrabă o implementare graduală decât schimbări transformatoare.

După doi ani de adoptare constantă a impozitelor din Pilonul II și negocieri continue pe tema Pilonului I în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), BEPS 2.0 se află într-un punct de inflexiune. Cu toate acestea, prevederile Pilonului II sunt în vigoare în aproape 50 de jurisdicții, unele dintre acestea având deja efecte în UE și în alte țări, începând cu 31 decembrie 2023.

Dezvoltarea în următorii 25 de ani se bazează pe creșterea funcției fiscalității

Pentru a se adapta cu succes creșterii complexității fiscale la nivel global, companiile trebuie să se pregătească pentru schimbare, pentru că economia globală traversează o perioadă disruptivă și nu este vorba despre o schimbare marginală, ci mai degrabă despre o schimbare radicală în modul în care se desfășoară afacerile. A fi agil este cheia succesului, iar afacerile care identifică rapid provocările viitoare vor recunoaște și oportunitățile.

„Este evident de câțiva ani faptul că funcția fiscală devine unul dintre instrumentele esențiale în noua realitate economică, nu doar pentru identificarea unor noi riscuri sau oportunități în zona fiscală, dar și pentru menținerea și dezvoltarea companiilor. Mediul concurențial va trece și el printr-o redefinire, în legătură intrinsecă atât cu avansul rapid și adopția noilor tehnologii, cât și în contextul creșterii exponențiale a utilizării GenAI”, consideră Alex Milcev, Partener, Asistență fiscală și juridică, EY România. „Componenta de fiscalitate rămâne coloana vertebrală a oricărei strategii de afaceri și va trebui mai mult ca niciodată conectată cu toate departamentele acesteia, pentru eficiență și sustenabilitatea deciziilor”, adaugă acesta.

Agilitatea este esențială în acest mediu dinamic, iar departamentul fiscal este o componentă critică a planurilor de creștere ale companiilor, se menționează în raport. Perspectiva EY Tax Policy and Controversy pentru 2025 arată că guvernele și prioritățile lor se schimbă rapid, ceea ce poate crea schimbări semnificative în politicile fiscale care afectează strategiile de afaceri transfrontaliere, politica comercială, conformitatea și planificarea financiară.

Un nou sondaj EY pune în evidență tendințele și provocările întâmpinate de companiile românești în accesarea schemelor de ajutor de stat și a fondurilor europene. Studiul, care a inclus respondenți din multiple sectoare, oferă o imagine de ansamblu asupra gradului de informare și accesare a acestor fonduri, precum și asupra planurilor de investiții viitoare.

Conform sondajului, puțin peste jumătate dintre companiile chestionate (51%) au accesat aceste mecanisme financiare. Accesarea acestor mecanisme stimulează competitivitatea atât pe plan local, cât și internațional.

Sebastian Popescu, Partener, coordonator al liniei de servicii Consultanță în domeniul granturilor și stimulentelor, EY România: „Schemele de ajutor de stat și fondurile europene sunt esențiale pentru sprijinirea companiilor românești în fața provocărilor economice actuale. Aceste mecanisme financiare oferă stabilitate, stimulează inovarea și dezvoltarea durabilă, și contribuie la creșterea competitivității pe piața locală și internațională. Investițiile în digitalizare și tehnologii verzi sunt fundamentale pentru asigurarea unei economii sustenabile și reziliente. Este încurajator să vedem că multe companii au planuri de investiții în aceste domenii, ceea ce va contribui la tranziția către o economie mai verde și mai digitalizată. Companiile au ocazia să valorifice aceste oportunități de finanțare nerambursabilă pentru a-și atinge întregul potențial și pentru a contribui la obiectivele economice și sociale mai largi”.

Dimensiunea companiei influențează semnificativ accesul la aceste tipuri de mecanisme, 60% dintre companiile care au accesat anterior scheme de ajutor de stat și fonduri europene raportând venituri anuale de peste 10 milioane de euro și doar 13% raportând venituri sub 1 million de euro. Companiile din industria manufacturieră se dovedesc a fi cele mai active în accesarea acestor fonduri. Al doilea cel mai activ sector este sectorul energetic, cu 63% dintre respondenții chestionarului din acest sector menționând că au mai accesat scheme de ajutor de stat și fonduri europene.

Tipul de scheme de ajutor

Companiile din România preferă să folosească fondurile europene ca sursă externă de finanțare. 61% dintre companiile participante la studiul EY au accesat fie fonduri europene acordate prin autoritățile naționale (54%), fie direct de la Comisia Europeană (7%) și doar 39% au accesat fonduri naționale.

Companiile mai mici accesează fonduri europene acordate prin autoritățile naționale într-o proporție mult mai mare, comparativ cu companiile mai mari. Dintre companiile participante la chestionar cu un venit anual de sub 1 milion de euro, 67% au accesat fonduri europene prin statul român și doar 33% au accesat fonduri naționale.

La polul opus, dintre companiile cu venituri de peste 10 milioane de euro, au accesat fonduri naționale 40% dintre companii, 54% au accesat fonduri europene primite prin statul român și doar 6% au accesat fonduri europene acordate direct de Comisia Europeană.

Nivelul de informare privind schemele de ajutor

În România, statul a creat multiple scheme de ajutor pentru a sprijini mediul de afaceri să crească nivelul de investiții. Sondajul EY România a analizat cinci scheme de ajutor:

1. Schema de ajutor de stat pentru investiții majore în economie (Ministerul Finanțelor)
2. Schema de ajutor de stat pentru industria manufacturieră (Ministerul Economiei)
3. Schema de ajutor de stat pentru producția de materiale de construcții – Constructplus
4. Schema de ajutor de stat pentru industria alimentară – Investalim
5. Subvenții pentru instalațiile de reciclare a deșeurilor

Un procent de 28% dintre companiile chestionate nu au auzit de aceste mecanisme financiare. Cea mai cunoscută schemă de ajutor a fost Schema de ajutor de stat pentru investiții majore în economie, acordată de Ministerul Finanțelor, recunoscută de 30% dintre companiile chestionate. Restul schemelor au înregistrat un nivel de cunoaștere sub 20% fiecare, ceea ce indică faptul că multe companii din România nu sunt informate despre aceste mecanisme economice disponibile care le-ar putea sprijini dezvoltarea.

Investiții în viitor

În contextul transformărilor economice și tehnologice rapide, investițiile în domenii precum supercalculatoarele, inteligența artificială, securitatea cibernetică și competențele digitale devin esențiale pentru asigurarea utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale. De asemenea, inovarea și investițiile verzi sunt cruciale pentru dezvoltarea unor tehnologii inovatoare cu emisii scăzute de carbon, decarbonizarea industriei și sporirea competitivității. Proiectele de energie regenerabilă, captarea și utilizarea carbonului și mobilitatea net-zero joacă un rol vital în tranziția către o economie sustenabilă și rezilientă.

Astfel, în România există două direcții majore de investiții:

1) Digitalizare: proiecte în domenii, precum supercalculatoare, inteligența artificială, securitatea cibernetică, competențe digitale și asigurarea utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale

2) Inovare și investiții verzi: proiecte pentru tehnologii inovatoare cu emisii scăzute de carbon, proiecte de decarbonizare a industriei și sporire a competitivității, proiecte de energie regenerabilă, captarea și utilizarea carbonului și mobilitatea net-zero.

Doar 9% dintre companiile participante la studiul EY au menționat că nu au planuri de investiții în digitalizare sau inovare și investiții verzi.

Industria manufacturieră este cea mai activă, reprezentând 29% dintre companiile care au menționat că au planuri de investiții în digitalizare sau inovare și investiții verzi. 61% menționează că au planuri de investiții în inovare și investiții verzi, industria manufacturieră fiind vizată de standardele ecologice impuse la nivelul Uniunii Europene. Totodată această industrie trebuie să țină pasul cu inovările în robotică și automatizare.

Sectorul serviciilor financiare se situează pe locul al doilea ca număr de companii ce raportează planuri de investiții în digitalizare. Un procent semnificativ de 75% raportează intenții de investiții în acest domeniu, încurajate de tranziția rapidă a sistemului bancar global către digitalizare. De asemenea, conform Statista, în România valoarea totală a plăților digitale este preconizată să crească cu 24% între 2024 – 2029. Această evoluție încurajează companiile din sectorul serviciilor financiare să investească în digitalizare.

Companiile cu venituri mai mici sunt mult mai interesate de investiții în digitalizare decât companiile cu venituri anuale mai mari. Dintre toate companiile cu venituri de sub 1 million de euro, 67% au planuri de investiții în digitalizare, în timp ce dintre companiile cu venituri anuale de peste 10 milioane de euro doar 44% au planuri de investiții în digitalizare, majoritatea (53%) menționând că au planuri de investiții în inovare și investiții verzi, iar 4% nu au astfel de planuri de investiții.

• Până în 2030, Generația Z va fi un factor cheie pentru viitorul inteligenței artificiale, reprezentând 30% din forța de muncă globală
• Majoritatea membrilor Generației Z utilizează inteligența artificială, dar înregistrează punctaje mici în ceea ce privește analiza critică a acesteia
• Platformele de socializare reprezintă de departe principala sursă de informare a Generației Z în materie de inteligență artificială

 Premisa că studenții și angajații din Generația Z sunt „nativi AI” este o miză riscantă pentru mediul de afaceri și cel academic, iar excesul de încredere al acestei generații în folosirea inteligenței artificiale trebuie privită cu prudență. Aceasta este una dintre concluziile noului raport EY, elaborat cu sprijinul Microsoft și TeachAI, Cum putem asigura perfecționarea abilităților Generației Z la fel de rapid precum antrenăm inteligența artificială?. Sondajul a avut ca scop obținerea de informații aprofundate cu privire la aptitudinile în materie de inteligență artificială ale peste 5.000 de respondenți din Generația Z, provenind din 16 țări. Raportul a relevat că, deși membrii Generației Z înțeleg care produse și activități beneficiază de sprijinul inteligenței artificiale, capacitatea lor de a evalua critic tehnologia este deficitară.

În cazul adoptării inteligenței artificiale, cercetarea a constatat că majoritatea membrilor Generației Z utilizează această tehnologie: 61% sunt „utilizatori medii”, 15% sunt „superutilizatori”, iar 24% sunt „utilizatori deficitari”[1]. În ceea ce privește aptitudinile, respondenții din Generația Z au înregistrat cele mai mari punctaje la întrebările referitoare la înțelegerea modului de funcționare al inteligenței artificiale ca, de exemplu, în selectarea acelor activități și produse care utilizează AI în mod obișnuit (69%). Totuși, aceștia au manifestat mai puțină siguranță în legătură cu întrebările care se referă la formularea comenzilor optime pentru operarea cu Inteligența Artificială (56%), și au înregistrat cele mai mici punctaje la evaluarea critică și identificarea lacunelor, cum ar fi posibilitatea ca sistemele AI să inventeze fapte (44%).

Mai încurajator este faptul că, potrivit punctajelor, respondenții conștientizează importanța abilităților tehnice și emoționale necesare în domeniul inteligenței artificiale, evaluând creativitatea și curiozitatea drept cele mai importante aptitudini necesare pentru o bună utilizare a inteligenței artificiale (52%), urmate de gândirea critică (47%) și de abilitățile de scriere de cod/programare (46%). Aceasta reprezintă fundamentul percepției Generației Z cu privire la beneficiile și riscurile inteligenței artificiale. Respondenții consideră că cele mai mari avantaje ale inteligenței artificiale sunt economia de timp în activitățile repetitive, analizarea cantităților mari de date și reducerea erorilor umane, iar cele mai mari riscuri sunt, în opinia lor, creșterea șomajului, diminuarea creativității și învățării umane și producerea de informații false.

Cu toate că mulți membri ai Generației Z folosesc inteligența artificială ca instrument care să îi ajute să învețe, există o discrepanță de percepție a acesteia în mediul profesional și cel educațional. 42% dintre respondenți consideră că profesorii lor ar descuraja utilizarea inteligenței artificiale pentru efectuarea anumitor activități, în timp ce doar 15% au spus același lucru cu privire la angajatorul lor. Este posibil să existe o corelare cu modul în care această tehnologie este percepută uneori ca un factor care favorizează plagiatul în instituțiile de învățământ, cadrele didactice aflându-se în situația de a găsi un echilibru între nevoia de a îi pregăti pe elevi și studenți pentru piața muncii și preocuparea ca aceștia să nu devină excesiv de dependenți de noile tehnologii. Rezultatele indică faptul că instituțiile de învățământ și companiile încearcă să țină pasul cu evoluțiile tehnologice rapide ale inteligenței artificiale, dar acestea conturează și calea de urmat pentru a identifica modalități prin care companiile pot contribui la eliminarea lacunelor de alfabetizare în utilizarea IA de Generația Z, care tinde să aibă o viziune optimistă cu privire la aceasta, dar care ar putea fi excesiv de încrezătoare în abilitatea sa de a evalua tehnologia pentru o utilizare optimă.

Reflectând transformările la scară largă cu care se confruntă mediul de afaceri și societatea în valorificarea puterii inteligenței artificiale, dar și analiza impactului acesteia asupra oamenilor și planetei, raportul arată că organizațiile trebuie să doteze Generația Z cu abilitățile potrivite pentru a înțelege, utiliza și evalua inteligența artificială cu scopul de a inova și a se dezvolta în mod responsabil. În acest sens, raportul prezintă o serie de recomandări pentru angajatori și instituțiile de învățământ:

• Încărcarea unor informații de încredere despre inteligența artificială pe platformele de socializare:Raportul a constatat că 55% dintre respondenții din Generația Z au clasificat platformele de socializare drept principala lor sursă de informații despre inteligența artificială. Companiile și instituțiile de învățământ pot profita de atenția acordată platformelor de socializare de către Generația Z prin crearea și diseminarea de conținut verificat și veridic cu privire la inteligența artificială pe platformele care deja contează pentru această generație și pe care ei își petrec timpul.
• Consolidarea educației în domeniul inteligenței artificiale, pentru a obține o mai bună alfabetizare, prin colaborarea dintre sectorul public și cel privat:Raportul a constatat că membrii Generației Z se declară doar parțial mulțumiți de îndrumările și instruirea oferită de angajator sau instituția de învățământ în domeniul inteligenței artificiale, prima lor opțiune de tipuri de sprijin dorite fiind cursurile sau instruirea din partea unor furnizori de inteligență artificială (37%), urmată de resurse care susțin învățarea autonomă despre ce este și cum funcționează inteligența artificială (35%) și cum să o utilizeze (34%).

Horațiu Cocheci, Director, People Advisory Services, EY România: „Privind acest context printr-o lentilă locală, datele din studiul derulat local anul acesta de către noi – EY Upskilling Survey România – relevă că 81% dintre respondenți cred că organismele de stat și guvernul ar trebui să sprijine activ și să finanțeze inițiative la nivel național de creștere a abilităților, iar 72% dintre respondenți consideră că această responsabilitate aparține în primul rând companiilor. Mai mult, 85% sugerează că guvernul ar trebui să ofere subvenții sau stimulente fiscale companiilor care investesc în programe de reskilling, încurajând astfel mai multe companii să îmbunătățească dezvoltarea profesională și adaptabilitatea angajaților lor. Având în vedere contextul particular al țării noastre din ultima lună, devine evident că astfel de inițiative s-ar califica automat ca proiecte de țară de cel mai mare impact.”

[1] Definițiile sunt descrise în prezentarea metodologiei de mai jos.

Autori: Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Anca Atanasiu, Avocat, Senior Managing Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

Nicoleta Rusu, Avocat, Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

În contextul avansării rapide a tehnologiilor de inteligență artificială (IA) în ultimii ani, Uniunea Europeană a răspuns prin elaborarea unui regulament care să abordeze provocările etice și riscurile asociate cu implementarea acestora. Regulamentul 2024/1689 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024, de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială (Regulamentul privind IA) a intrat în vigoare la 1 august 2024 și este primul act legislativ care urmărește instituirea unui cadru uniformizat în această materie, asigurându-se că dezvoltarea și implementarea IA nu aduce atingere drepturilor fundamentale și promovează încrederea cetățenilor în noile tehnologii.

Utilizarea IA de către angajatori în relațiile de muncă pentru a simplifica și automatiza anumite procese (e.g., selectarea candidaților, monitorizarea performanței salariaților) nu reprezintă o noutate. Cu toate acestea, având în vedere tendința anumitor sisteme de IA de a perpetua practici discriminatorii sau prejudecăți, s-a dovedit necesară reglementarea unui nivel de protecție sporit pentru persoanele vizate, prin introducerea unor obligații complexe pentru entitățile care dezvoltă sau utilizează sisteme de IA în activitatea lor.

Riscurile utilizării IA în relațiile de muncă

 Regulamentul adoptă o abordare bazată pe riscuri, clasificând sistemele de IA în patru categorii de risc: (i) inacceptabil, (ii) ridicat, (iii) limitat și (iv) minim.

Utilizarea IA pentru a deduce emoțiile unei persoane fizice în sfera locului de muncă prezintă un grad de risc inacceptabil și este interzisă, reprezentând o ingerință la adresa valorilor UE și a drepturilor fundamentale.

De asemenea, având în vedere impactul semnificativ pe care îl pot avea asupra carierei, mijloacelor de subzistență și drepturilor lucrătorilor, următoarele sisteme de IA din domeniul ocupării forței de muncă și gestionării lucrătorilor sunt considerate ca prezentând un grad ridicat de risc:

• cele destinate recrutării sau selectării persoanelor fizice, în special pentru a plasa anunțuri de angajare direcționate în mod specific, pentru a analiza și a filtra candidaturile pentru locuri de muncă și pentru a evalua candidații;
• cele destinate luării deciziilor care afectează termenii derulării relațiilor de muncă, promovarea și încetarea relațiilor contractuale legate de muncă, pentru a aloca sarcini pe baza comportamentului individual sau a trăsăturilor ori caracteristicilor personale sau pentru a monitoriza și evalua performanța și comportamentul persoanelor aflate în astfel de relații.

Prin excepție, aceste sisteme nu vor fi considerate ca având un grad ridicat de risc, dacă nu prezintă un risc semnificativ de a aduce prejudicii sănătății, siguranței sau drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice, inclusiv prin faptul că nu influențează în mod semnificativ rezultatul procesului decizional (e.g., un sistem care îndeplinește o sarcină procedurală restrânsă, precum detectarea duplicatelor dintr-un număr mare de candidaturi). Cu toate acestea, chiar și în situațiile exceptate, aceste sisteme vor fi considerate întotdeauna ca prezentând un grad ridicat de risc, dacă creează profiluri ale persoanelor fizice.

Ce obligații au companiile care utilizează IA în relațiile de muncă?

 Companiile care achiziționează și utilizează sisteme de IA cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigențe stricte în ceea ce privește utilizarea acestora, printre care amintim:

1. Respectarea instrucțiunilor de utilizare: Companiile au obligația de a respecta instrucțiunile de utilizare puse la dispoziție de către furnizorii de sisteme IA, adoptând măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare în acest sens. Aceștia monitorizează funcționarea sistemului și notifică furnizorului și autorităților competente orice incident grav apărut în utilizarea sistemului. După caz, aceste informații pot fi utilizate pentru efectuarea evaluării impactului asupra protecției datelor, în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD).
2. Supravegherea umană: Supravegherea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc trebuie să fie încredințată unor persoane care dispun de competența, formarea, autoritatea și sprijinul necesar, fie prin angajarea de resurse umane adecvate, fie prin extinderea responsabilităților personalului relevant existent. Acestor persoane trebuie să li se permită, printre altele, să interpreteze corect rezultatele sistemului de IA cu grad ridicat de risc, ținând seama de instrumentele și metodele de interpretare disponibile, precum și să decidă să nu utilizeze sistemul de IA cu grad ridicat de risc sau să ignore, să anuleze sau să inverseze rezultatele acestuia.
3. Pregătirea în domeniul IA: Companiile care implementează sisteme de IA trebuie să se asigure că atât personalul propriu, cât și alte persoane care se ocupă cu operarea și utilizarea sistemelor de IA în numele lor, dispun de competențele și cunoștințele necesare în materie, luând în considerare contextul și grupurile de persoane în legătură cu care urmează să fie folosite aceste sisteme.
4. Informarea lucrătorilor: Înainte de a pune în funcțiune sau de a utiliza un sistem de IA cu grad ridicat de risc la locul de muncă, angajatorii trebuie să informeze reprezentanții lucrătorilor și lucrătorii afectați că vor fi implicați în utilizarea sistemului de IA cu grad ridicat de risc.
5. Furnizarea de explicații: La cerere, companiile sunt obligate să furnizeze persoanei afectate de o decizie luată pe baza rezultatelor unui sistem de IA cu grad ridicat de risc explicații în legătură cu rolul sistemului în procedura decizională, dacă această decizie produce efecte juridice sau o afectează semnificativ de o manieră pe care o consideră a avea un impact negativ asupra sănătății, siguranței sau drepturilor sale fundamentale.

Implicații în materia protecției datelor cu caracter personal

Regulamentul privind IA nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD). În acest sens, toți actorii implicați în lanțul valoric al IA ar trebui, în măsura în care acestea implică prelucrarea de date cu caracter personal, să aibă în vedere asigurarea conformității cu prevederile RGPD. O atenție deosebită va trebui acordată, printre altele, necesității efectuării evaluărilor impactului asupra datelor cu caracter personal, identificării și implementării proceselor decizionale automatizate și/sau profilării, dar și obligațiilor generale, precum identificarea bazei legale de prelucrare, acordarea și exercitarea drepturilor persoanelor vizate etc.

Sancțiuni

 Pentru nerespectarea obligațiilor privind sistemele de IA cu grad de risc inacceptabil, angajatorii riscă amenzi de până la 35 de milioane EUR sau de până la 7% din cifra de afaceri mondială totală anuală pentru exercițiul financiar precedent.

În ceea ce privește sistemele de IA cu grad ridicat de risc, amenzile pot ajunge până la 15 milioane EUR sau 3% din cifra de afaceri mondială totală anuală pentru exercițiul financiar precedent.

Apreciem că angajatorii vor trebui să aibă în vedere și amenzile care pot fi aplicate pentru nerespectarea dispozițiilor în materia protecției datelor cu caracter personal. Pentru ușurință, reiterăm că acestea pot ajunge, în funcție de încălcare, până la 20 de milioane EUR sau, în cazul unei întreprinderi, de până la 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală corespunzătoare exercițiului financiar anterior, luându-se în calcul cea mai mare valoare.

Concluzii și recomandări

 Deși obligațiile privind sistemele de IA cu grad ridicat de risc vor intra în vigoare pe 2 august 2027, societățile care intenționează să implementeze astfel de instrumente înainte de acest termen ar trebui să ia în considerare următoarele:

• efectuarea unei analize a sistemelor de IA, pentru a determina categoriile de risc în care se încadrează;
• informarea salariaților și a reprezentanților, după caz, cu privire la implicarea acestora în utilizarea sistemelor de IA cu grad ridicat de risc la locul de muncă;
• instruirea adecvată a salariaților prin organizarea de training-uri sau prin elaborarea unor politici interne privind implicațiile aferente introducerii tehnologiilor de IA în relațiile de muncă;
• desemnarea persoanelor responsabile cu supravegherea umană a sistemelor, prin introducerea atribuțiilor corespunzătoare în fișa postului sau prin crearea unei noi funcții în cadrul organigramei.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1124/11.11.2024, a fost publicată OUG 127/2024 privind unele măsuri în domeniul social („OUG 127/2024”).

OUG 127/2024 stabilește noi obligații pentru angajatori în legătură cu angajarea persoanelor cu dizabilități.

Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap („Legea 448/2006”) prevede faptul că autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

Pentru îndeplinirea obligației prevăzute mai sus, potrivit OUG 127/2024, începând cu luna ianuarie 2025, angajatorii trebuie:

1. să facă dovada că, printr-o cerere scrisă, au solicitat sprijinul organizaţiilor nonguver- namentale („ONG”) care, potrivit statutului acestora, prestează servicii în folosul persoanelor cu dizabilităţi, în vederea respectării procentului de 4% stabilit de Legea 448 / 2006;
2. să prezinte către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (a) cererea scrisă, precum şi (b) dovada transmiterii acesteia către ONG, pentru a comunica posturile vacante adecvate ocupării de către persoanele cu dizabilităţi.

Cererea va cuprinde descrierea atribuţiilor pentru posturile respective, calificările necesare, precum şi norma de lucru.

3. să transmită anual, până la data de 31 ianuarie pentru anul anterior, către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă o situaţie centralizată a funcţiilor ocupate de persoanele cu dizabilităţi angajate şi un inventar al competenţelor solicitate la angajare.

Autori: Anca Iulia Zegrean, Partener Biriș Goran

Mara Bîndar, Paralegal, Biriș Goran

Legea nr. 283/13.11.2024 privind modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate, publicată în M. Of. nr. 1139 din 14.11. 2024, transpune Directiva (UE) 2022/2041 și îndeplinește Jalonul 392 din PNRR (C13). Prin urmare, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, se modifică și se completează cu următoarele dispoziții referitoare la:

1. Salariul de bază

Este definit ca fiind componenta fixă a renumerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri.

2. Salariul minim brut pe țară garantat în plată

Se actualizează anual, prin hotărârea Guvernului, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale. Modificarea devine aplicabilă de la data de 1 ianuarie a anului următor.
Nivelul acestui salariu se stabilește prin procedura de aplicare a mecanismului de stabilire și actualizare adoptată prin hotărârea Guvernului.
Are ca indicator de referință pentru evaluarea gradului de adecvare, salariul mediu brut. Nivelul orientativ al ponderii salariului minim în salariul mediu este între 47% – 52%.
Se menține perioada limită de max. 24 luni pe durata căreia se poate stabili salariul minim pentru un lucrător. Ulterior, salariul se majorează.
Angajatorii au obligația de a informa lucrătorii cu privire la nivelul salariului minim brut pe țară.

3. Promovarea negocierilor colective

Se introduc în Codul muncii prevederile privind adoptarea prin hotărâre de Guvern a unui plan de acțiune care să susțină negocierile colective și accesul salariaților la drepturi salariale negociate colectiv. Planul se revizuiește periodic sau cel puțin o dată la cinci ani. Prin adoptarea planului se urmărește ca rata de acoperire a negocierilor colective în plan național să ajungă la 80%.

4. Amenzi și infracțiuni

Nerespectarea dispozițiilor privind salariul minim garantat în plată atrage aplicarea unei amenzi de la 3.000 la 5.000 lei /per lucrător, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei;
Constituie infracțiune stabilirea în mod repetat a unor salarii mai mici decât salariul minim garantat.

5. Conflicte de muncă

Sunt incluse în această categorie și conflictele cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea relațiilor de muncă ce au la bază raporturi de muncă reglementate prin legi speciale, neîntemeiate pe un contract individual de muncă.

6. Impactul cu privire la procedurile de achiziții publice sau concesiuni

Operatorii participanți trebuie să respecte obligațiile aplicabile în domeniul relațiilor de muncă și cerințele vizând acordarea salariului minim, precum și să aplice prevederile Legii dialogului social.

Vor fi excluși din procedurile de achiziții publice operatorii care în ultimii 2 ani anterior depunerii ofertei au fost condamnați penal pentru nerespectarea prevederilor privind acordarea salariului minim.

Contractele de achiziții publice/ de concesiune vor conține prevederi referitoare la respectarea de către operatorii economici a prevederilor legale privind observarea salariului minim.

Se introduce un nou factor de evaluare care poate fi luat în considerare pentru atribuirea contractelor de achiziții publice, anume dacă ofertantul are încheiat un contract colectiv de muncă.

Decizia nr. 22 în dosarul nr. 1533/1/2024

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea art. 75 alin. (1) coroborate cu cele stipulate de art. 75 alin. (2) lit. a) teza întâi din Legea nr. 85/2014, dispoziţiile Codului insolvenţei nu derogă de la prevederile de drept comun ale Codului de procedură civilă, care obligă instanţa de control judiciar, învestită cu căi de atac în reformare promovate atât de debitor cât şi de creditor, în condiţiile deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitorul pârât ulterior închiderii dezbaterilor sau în cursul soluţionării căilor de atac, să judece toate căile de atac.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2024.

Autori: Corina Mîndoiu, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Crina Onuț, Manager, People Advisory Services, EY România

Maria Ciudin, Consultant Senior, People Advisory Services, EY România

Digitalizarea economiei globale și adoptarea accelerată a muncii la distanță au determinat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) să inițieze The Base Erosion and Profit Shifting, cunoscut deja ca BEPS 2.0, un set de reguli de planificare fiscală menite să împiedice companiile să exploateze lacunele din legile fiscale naționale ca modalitate de a evita plata taxelor. În timp ce conceptul de bază permanentă (Permanent establishment – PE) rămâne un aspect important, munca la distanță introduce noi straturi de complexitate fiscală, care necesită o atenție sporită din partea companiilor.

Conform unui raport recent al OCDE (OECD releases BEPS 2.0 Pillar Two Blueprint and invites public comments), implementarea Pilonului I și Pilonului II ar putea crește veniturile globale din impozitul pe profit cu aproximativ 50 – 80 miliarde USD pe an.

În România, BEPS Pilonul II se aplică începând cu 1 ianuarie 2024. Companiile au obligația pregătirii calculelor pentru acest an, însă raportarea și plățile aferente se vor face în 2026, astfel că angajatorii trebuie să aibă deja în vedere impactul acestei noutăți. De adăugat faptul că, prin implementarea Pilonului II, care stabilește o rată minimă globală de impozitare de 15% pentru grupurile de întreprinderi multinaționale cu venituri consolidate anuale de cel puțin 750 de milioane de euro, companiile trebuie să se asigure că toate impozitele sunt raportate corect pe baza locului în care au rezidența oficială și locul în care lucrează efectiv angajații, nu doar unde sunt plătiți. Mai mult, BEPS 2.0 intensifică monitorizarea riscului companiilor de a crea o bază permanentă în diferite jurisdicții prin intermediul angajaților mobili, ceea ce înseamnă că angajații care lucrează în diferite țări ar putea declanșa obligații fiscale pentru angajatorii lor.

De exemplu, un angajat cu contract individual de muncă cu o companie din țara A, decide să îmbine utilul cu plăcutul și să lucreze pe parcusul unui an câteva zile pe lună din țări mai calde, țările B, C și D, în care avea deja planificate concedii, fără să își anunțe angajatorul de intenția sa de a lucra remote. După câteva luni, în urma unui audit inițiat de autoritățile fiscale din statul C, se descoperă că respectiva persoană desfășoară activități dependente de pe teritoriul țării în favoarea companiei din țara A și impune plata taxelor datorate conform legii atât la nivelul angajatului, cât și la nivelul angajatorului. Acest proces declanșează verificări suplimentare din partea angajatorului care scot la iveală că angajatul a prestat activități similare și de pe teritoriile țărilor B și D. Situația nu a fost gestionată în mod corect nici de angajat, care trebuia în mod normal (conform unei politici interne, după caz) să solicite acordul angajatorului să presteze muncă de la distanță, nici de angajator, care avea obligația monitorizării activității angajaților și a echipamentelor tehnice utilizate. Deși exemplul prezentat este unul simplist, în practică situațiile pot fi mult mai complexe și pot atrage riscuri fiscale pentru angajați și  companii, deopotrivă.

Așadar, dacă un lucrător stabilește o prezență într-o țară, iar angajatorul nu este la curent cu această schimbare a locului muncii (situație cu care angajatorii s-au cam întâlnit în practică și în pandemie, dar și după), acest lucru ar putea expune compania la crearea unei baze permanente, dar și la obligativitatea de a se conforma unor reglementări fiscale diferite, ceea ce poate complica semnificativ sarcina departamentelor de resurse umane, taxe și contabilitate. Să nu neglijăm faptul că, deși în pandemie (dar și după) angajații lucrau în mare măsură remote, există în continuare companii care nu au implementată o politică de lucru la distanță care să prevadă în mod expres condițiile de lucru de oriunde (cum ar fi perioada pentru care angajații pot lucra remote, locațiile permise, modul de informare a angajatorului). Poate că odată cu implementarea BEPS companiile vor acorda atenția cuvenită introducerii unei astfel de politici.

Obligația de a monitoriza locația și activitatea angajaților la distanță devine astfel o prioritate pentru companii. Sistemele de urmărire a timpului și a prezenței trebuie să fie adaptate pentru a reflecta cu precizie locația de lucru a angajaților și a se asigura că datele sunt raportate corespunzător autorităților fiscale. Prin urmare, angajatorii trebuie să investească în tehnologie și formare, precum și în dezvoltarea de politici interne care să ghideze angajații cu privire la modul în care munca lor la distanță poate avea implicații asupra obligațiilor fiscale. În acest sens, se recomandă ca angajatorii să înceapă aceste verificări încă dinainte ca BEPS să intre în vigoare în România.

În concluzie, munca la distanță, în contextul BEPS 2.0, reprezintă un nou teritoriu fiscal care necesită o abordare strategică și detaliată. Companiile trebuie să fie proactive în identificarea riscurilor fiscale și în implementarea de soluții pentru a asigura conformitatea. Educația continuă a angajaților și adaptarea la legislația în schimbare sunt esențiale pentru a naviga cu succes în acest peisaj fiscal complex.