Autori:

• Cosmin Ștefănescu, Managing Partner, Duncea, Ștefănescu & Associates
• Alexandra Vlad, Associate, Duncea, Ștefănescu & Associates

În Monitorul Oficial al României nr. 1023 din 20 octombrie 2022 a fost publicată O.U.G. nr. 140/2022 privind licenţa industrială unică („O.U.G. nr. 140/2022”).

Pe scurt, O.U.G. nr. 140/2022 reglementează aspecte precum:

• Se înființează următoarele:

1. Oficiul pentru Licenţă Industrială („Oficiul”) – care acordă, modifică, reînnoieşte, suspendă sau retrage licenţa industrială unică;
2. Punctul de contact unic electronic pentru licenţe industriale („PCUEL”), ca sistem informatic de utilitate publică, administrat de Oficiu.

! PCUEL devine funcţional cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

• În funcție de nivelul de risc pe care îl presupune activitatea industrială pentru sănătatea populației, impactul asupra mediului, siguranța la locul de muncă și consumul de energie, vor exista trei clase de licențe industriale unice:
  i. pentru activitate industrială cu risc ridicat;
  ii. pentru activitatea industrială cu un nivel mediu de risc și
  iii. pentru activități industriale cu risc scăzut.
• Durata de valabilitate a licenţei industriale unice se stabileşte în funcţie de încadrarea activităţilor industriale în categoriile de risc.

! Durata minimă de valabilitate a unei licenţe industriale unice este de un an.

• O persoană juridică străină din afara Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European poate solicita acordarea de licenţă industrială unică numai dacă a înfiinţat în România o societate sau o sucursală, conform prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, pentru întreaga durată de valabilitate a licenţei industriale unice necesară desfăşurării activităţilor sale.
• Cererea solicitantului de licenţă industrială unică este soluţionată în cel mai scurt termen de autorităţile competente, dar nu mai mult de 180 de zile de la data la care a fost considerată valabil depusă.
• Reînnoirea licenţei industriale unice este necesară doar dacă:
  i. s-au schimbat condiţiile luate în considerare la acordarea licenţei industriale unice iniţiale;
  ii. au intervenit modificări ale prevederilor legale incidente;
  iii. perioada de valabilitate a licenţei industriale unice a expirat.

• În situaţiile în care este necesară reînnoirea licenţei industriale unice, titularul poate folosi licenţa industrială unică deţinută până la data acordării noii licenţe.

! Titularul nu poate deţine simultan cele două licenţe unice industriale pentru aceeaşi activitate şi locaţie.

• Licența industricală unică poate fi retrasă de către Oficiul pentru Licenţă Industrială dacă:
  i. titularul a intrat în faliment;
  ii. titularul nu mai îndeplineşte condiţiile pentru care i-a fost acordată licenţa industrială unică.
• Controalele duble sunt eliminate – este interzisă impunerea unor condiţii de acordare a licenţei industriale unice prin care se dublează cerinţele şi controalele echivalente sau comparabile ca scop, la care solicitantul licenţei industriale a fost supus deja în România.

! Prevederile O.U.G. nr. 140/2022 care reglementează acordarea, modificarea, reînnoirea, suspendarea sau retragerea licenţei industriale unice intră în vigoare la data intrării în funcţiune a PCUEL (i.e. cel mai târziu până la data de 31.12.2023).

• 71% dintre consumatori sunt mai interesați de reducerea costurilor și a consumului de energie, decât în urmă cu un an – consumatorul pasiv de energie a dispărut
• Încrederea în furnizorii de energie este zdruncinată – doar 40% dintre consumatori cred că furnizorul lor de energie va crea valoare pentru ei și pentru comunitatea lor în viitor
• Transformarea experienței clienților este acum un imperativ pentru supraviețuirea furnizorilor de energie

Energia este în prezent o prioritate pentru consumatori, întrucât are un impact din ce în ce mai mare asupra stilului lor de viață și a bugetului personal. Acest lucru reiese din raportul EY „Energy transition consumer insights”, care a intervievat 70.000 de consumatori de energie rezidențială, de pe 18 piețe, timp de doi ani. Cercetarea arată că 71% dintre consumatori sunt mai interesați în prezent de reducerea costurilor și a consumului de energie decât în urmă cu un an, iar 65% dintre aceștia au declarat că interesul lor pentru monitorizarea consumului de energie, reducerea impactului asupra mediului (61%) și achiziționarea de noi produse și servicii energetice (50%) a crescut în ultimul an.

Perspectivele din acest an arată că o masă critică de consumatori s-a alăturat acum categoriei „omnisumatorilor”. Aproape jumătate dintre consumatori (42%) declară că ar prefera mai mulți furnizori de soluții energetice în locul unuia singur și peste 25% dintre ei s-ar adresa unei companii precum un retailer online, un furnizor de energie solară sau un retailer care oferă îmbunătățiri pentru locuinţă în locul furnizorului lor de energie, atunci când vine vorba de soluții. Între timp, majoritatea consumatorilor au investit deja sau intenționează să investească în produse care să le schimbe stilul de viață din punct de vedere energetic: 82% în electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic, 67% în ferestre, uși și izolații eficiente din punct de vedere energetic, 60% într-un termostat inteligent și 59% într-un vehicul electric.

Mihai Drăghici, Director, Consultanţă, EY România: „Amploarea și ritmul tranziției energetice se accelerează. EY a demarat un proiect global de cercetare multianual și a identificat apariția «omnisumatorului» de energie, care participă la un ecosistem energetic dinamic într-o multitudine de locuri, soluții și furnizori”.

Încrederea este zdruncinată, dar angajamentul pentru sustenabilitate rezistă

În toate aspectele experienței lor energetice, încrederea consumatorilor a fost profund zdruncinată, creând potențiale bariere în calea tranziției energetice. Doar 40% dintre aceștia sunt încrezători că furnizorul lor de energie va crea valoare pentru ei și pentru comunitatea lor în viitor și tot mai puțini (35%) sunt încrezători că vor avea acces la  energia furnizată de către aceștia în următorii trei ani.

În schimb, angajamentul consumatorilor față de sustenabilitate este sdolid, mai mult de o treime (39%) fiind dispuși să plătească în plus pentru produse și servicii sustenabile – în creștere de la 36% anul trecut. Cu toate acestea, doar jumătate (51%) dintre consumatori sunt conștienți de acțiunile și investițiile pe care le pot face pentru a fi mai sustenabili. Și mai puțin de o treime dintre ei înțeleg bine termeni precum „energie regenerabilă”, „sustenabilitate”, „neutru din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon” și „net zero” – acest lucru rămâne neschimbat față de sondajul de anul trecut, în ciuda atenției acordate de mass-media crizei energetice și schimbărilor climatice.

Experiența în domeniul energiei nu este în pas cu transformarea nevoilor şi așteptărilor consumatorilor

Aproape toți consumatorii fac modificări în stilul lor de viață pentru a reduce consumul de energie, a economisi bani, timp și a proteja mediul. Cu toate acestea, experiența energetică de astăzi nu este în pas cu viteza și amploarea transformării nevoilor şi așteptărilor consumatorilor. Aproape trei sferturi (72%) dintre consumatori nu sunt mulțumiți sau sunt doar parțial mulțumiți de performanța furnizorului lor de energie, atunci când vine vorba de noile experiențe în materie de produse și servicii energetice.

Cu toate acestea, există oportunități pentru acei furnizori de energie care găsesc modalități de a se implica și de a inspira schimbarea. 81% dintre consumatori au spus că doresc ca furnizorii lor de energie să le ofere sprijin și consiliere cu privire la noile produse și servicii energetice și că încă se adresează în primul rând furnizorilor, atunci când achiziționează noi soluții energetice. În mod similar, aproape trei sferturi (73%) sunt interesați să experimenteze o formulă în care produsele și serviciile din energie să le fie accesibile într-un fel de metavers.

EY consideră că furnizorii de energie pot profita acum de impulsul dat de către consumatori și pot arăta calea de urmat prin intermediul a șase imperative strategice care reinventează experiența energetică, construiesc o fundație pentru ziua de mâine și angajează și inspiră consumatorii. Mai multe detalii în acest sens se găsesc în raport.

Autori:

• Florina Voicu, Associate, Duncea, Ștefănescu & Associates
• Alexandra Leaua, Associate, Duncea, Ștefănescu & Associates

În Monitorul Oficial al României nr. 1.144 din 28 noiembrie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 1988/2022 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1832/856/2011, care a intrat în vigoare la data publicării, respectiv 28 noiembrie 2022.

Unsprezece (11) ocupații noi au fost introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), în timp ce patru alte profesii au fost mutate în alte grupe.

Astfel, au fost introduse următoarele ocupații:
1. coordonator programe de sport;
2. creator de conţinut online;
3. logistician responsabil comenzi;
4. manager comerţ electronic;
5. manager logistică şi distribuţie;
6. ofiţer de politici recreaţionale;
7. operator în centrale hidroelectrice;
8. operator platformă logistică;
9. organizator evenimente;
10. registrator de registrul comerţului;
11. tehnician în hotelărie.

Următoarele patru alte profesii au fost mutate în alte grupe:

(i) ocupaţia „auditor de sistem de management pentru sănătate şi securitate ocupaţională” a fost redenumită „auditor de sistem de management al sănătăţii şi securităţii în muncă” şi se mută din grupa de bază 3257 în grupa de bază 2263 (Specialişti în domeniul mediului şi al igienei şi sănătăţii ocupaţionale, la codul 226310);

(ii) ocupaţia „specialist în managementul deşeurilor” din grupa de bază 3257 s-a mutat în grupa de bază 2133 (Specialişti în domeniul protecţiei mediului, la codul 213310);

(iii) ocupaţia „auditor de mediu” s-a mutat din grupa de bază 3257 în grupa de bază 2133 (Specialişti în domeniul protecţiei mediului, la codul 213311);

(iv) ocupaţia „manager al sistemelor de management de mediu” din grupa de bază 3257 s-a mutat în grupa de bază 2133 (Specialişti în domeniul protecţiei mediului, la codul 213312).

Autor: Anda Diaconescu, Associate, Biriș Goran SPARL

În data de 17 noiembrie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 301/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilități fiscale și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Actul normativ definește clar locuințele care în momentul livrării pot fi locuite ca atare, în vederea aplicării cotei reduse de TVA de 5%, conform art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3 din Codul fiscal, acestea fiind locuințele care la data livrării îndeplinesc următoarele condiții:

– deținătorii acestora au acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie;
– au acces la energie electrică și apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate și a reziduurilor menajere;
– sunt formate cel puțin dintr-un spațiu pentru odihnă, un spațiu pentru pregătirea hranei și un grup sanitar, indiferent care sunt dotările existente și gradul de finisare la data livrării.

Actul normativ a intrat în vigoare în data de 20 noiembrie 2022.

Autori:

• Cosmin Ștefănescu, Managing Partner, Duncea, Ștefănescu & Associates
• Alexandra Leaua, Associate, Duncea, Ștefănescu & Associates

Pe data de 26 noiembrie 2022 este prevăzută intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2022 privind Registrul Comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în Registrul Comerţului („Legea”).

Legea aduce modificări ample asupra Legii nr. 31/1990 privind societățile

Menționăm, în cele ce urmează, câteva dintre acestea:

• Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv („SNC”), în comandită simplă („SCS”) sau cu răspundere limitată („SRL”) va cuprinde, în plus față de elementele actuale, și:

a) modalitatea de adoptare a hotărârilor adunării generale a asociaţilor, în cazul în care, din cauza parităţii participării la capitalul social, nu poate fi stabilită o majoritate absolută;

b) datele de identificare a beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra societăţii;

c) pentru asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii neasociaţi, se va preciza și durata mandatului;

d) în caz de dizolvare si lichidare, se vor include și modalităţile de asigurare a stingerii pasivului sau de regularizare a acestuia în acord cu creditorii, în cazul dizolvării fără lichidare, atunci când asociaţii sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii.

• Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni („SA”) sau în comandită pe acţiuni („SCA”) va cuprinde, în plus față de elementele actuale, și:

a) datele de identificare a beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra societăţii;

b) tipul societăţii, respectiv închis sau deschis, precum şi orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni.

• Spre deosebire de SNC și SCS ce sunt obligate să verse integral la constituire capitalul social subscris, SRL-ul va putea vărsa capitalul social subscris etapizat, astfel:

a) 30% din valoarea capitalului social subscris nu mai târziu de 3 luni de la data înmatriculării, dar înainte de a desfășura operațiuni în numele societății, iar

b) diferența de capital social subscris de 70%:

     (i) pentru aportul în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării;

     (ii) pentru aportul în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.

• Orice act constitutiv va conține o clauză potrivit căreia fondatorii îşi asumă răspunderea pentru îndeplinirea condiţiilor reglementate de legea aplicabilă pentru a avea calitatea de fondatori.
• Pentru adoptarea hotărârilor având ca obiect modificarea actului constitutiv al SRL-urilor, nu va mai fi necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.
• Pentru ca numirea unui administrator, director, respectiv a unui membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită va trebui să o accepte în mod expres.

În continuare, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute în Legea nr. 31/1990.

• Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social va produce efecte numai în măsura în care va fi dusă la îndeplinire în termen de 18 luni de la data adoptării (și nu în 12 luni de la data adoptării, astfel cum prevedea Legea nr. 31/1990 înainte de intrarea în vigoare a Legii).

În cazul SA:

a) autorizarea necesară pentru dobândirea de către o societate a propriilor acțiuni, acordată de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor, nu va putea depăşi 18 luni de la data înregistrării în Registrul Comerţului (și nu de la data publicării hotărârii respective în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, astfel cum prevedea Legea nr. 31/1990 înainte de intrarea în vigoare a Legii);

b) preţul plătit de societate pentru acţiunile unui acționar care se retrage din societate va fi stabilit de un expert autorizat independent numit de registratorul de Registrul Comerţului, la cererea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului (și nu de judecătorul delegat, astfel cum prevedea Legea nr. 31/1990 înainte de intrarea Legii în vigoare);

c) Consiliul de administraţie înregistrează la Registrul Comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Acestea nu își vor mai depune specimene de semnătură la Registrul Comerţului.

• Ca și în cazul SNC, începând cu data de 26 noiembrie 2022, aceeași regulă se va aplica și în cazul SRL:

a) dacă un asociat decedează şi dacă nu există convenţie contrară ori dacă asociaţii rămaşi nu preferă să continue societatea cu moştenitorii care consimt la aceasta, societatea trebuie să plătească partea ce se cuvine moştenitorilor, după ultimul bilanţ contabil aprobat, în termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului.

• Solicitarea înregistrării fiscale se va face prin depunerea cererii de înregistrare la Registrul Comerțului.
• Fuziunile (inclusiv fuziunile transfrontaliere) și divizarea vor fi aprobate de registratorii Registrului Comerțului și nu vor mai face obiectul procedurilor judiciare.
• Registratorul Registrului Comerțului însuși (și nu Tribunalul) va putea constata întrunirea condiţiilor pentru dizolvarea unei societăţi, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, în cazurile în care:

a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege referitoare la sediul social;

b) a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară (perioadă care nu poate depăşi 3 ani de la data înscrierii în Registrul Comerţului);

c) în cazul societăţilor cu durată determinată, la expirarea duratei menţionate în actul constitutiv, în anumite condiții.

• Dizolvarea societăţii de către tribunal nu va mai fi posibilă în caz de nedepunere a situațiilor financiare anuale şi, după caz, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi raportărilor contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 60 de zile lucrătoare.

Măsuri sancționatorii

• O nouă sancțiune va fi aplicabilă in cazul SA – amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei –, în cazul în care:

a) SA nu țin un registru al acţionarilor care să arate, după caz, numele şi prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor, precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor;

b) administratorii, respectiv membrii directoratului, sau, după caz, entităţile care ţin evidenţa acţionariatului:

    (i) nu pun la dispoziţia acţionarilor şi a oricăror alţi solicitanţi informaţii privind structura acţionariatului respectivei societăţi şi nu eliberează, la cerere, certificate privind aceste date;

   (ii) nu pun la dispoziţia acţionarilor şi a deţinătorilor de obligaţiuni registrul şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale, precum și registrul obligaţiunilor care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, precum şi numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, când ele sunt nominative.

Dacă în termen de 30 de zile de la data dispunerii amenzii anterior menționate, persoana juridică nu își îndeplinește obligaţiile vizate, tribunalul/tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii la cererea Ministerului Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Întrerupere temporară activitate 

Întreruperea temporară a activităţii unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale nu va putea depăşi 3 ani de la data înscrierii menţiunii în Registrul Comerţului şi înştiinţării organelor fiscale.

Măsuri tranzitorii

Cu excepția anumitor dispoziții ale Legii ce reglementează, în principal, organizarea Registrului Comerțului, Legea, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 750 din data de 26 iulie 2022, va intra în vigoare începând cu data de 26 noiembrie 2022.

Procedurile începute înainte de intrarea în vigoare a Legii rămân supuse legii în vigoare la acea dată.

Autori:

• Florina Parîng, Director, Impozite indirecte, EY România
• Andra Ciotic, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Activitățile de tipul remunerațiilor administratorilor, directorilor și membrilor consiliilor de administrație – persoane fizice – sunt taxate similar contractelor de muncă. La nivelul UE însă, lucrurile s-ar putea îndrepta într-o nouă direcție. Deciziile recente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) par să indice o schimbare de abordare privind aplicabilitatea TVA.

Cum sunt ele tratate în prezent?

Din perspectiva impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, legislația fiscală din România încadrează, fără niciun dubiu, acest tip de remunerații ca venituri asimilate salariilor.

Deși nu există un temei legislativ la fel de clar, practica este de a nu se aplica TVA. Un motiv fiind tocmai faptul că aceste remunerații sunt asimilate veniturilor salariale ale indivizilor.

Totuși, aceste venituri sunt supuse TVA-ului, dacă sunt primite de către o persoană juridică. Este această practică susținută de principiile de TVA aplicabile în România și la nivel european? Altfel spus, am putea avea de-a face cu o schimbare de paradigmă și în practica din România, odată cu evoluția cazurilor analizate la nivel european?

TVA-ul se aplică doar în cazul persoanelor impozabile. Iar persoane impozabile pot fi și persoanele fizice, dacă desfășoară activități economice, de o manieră independentă și indiferent de loc, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestora.

O persoană fizică nu poate fi considerată persoană impozabilă supusă TVA, dacă își desfășoară activitatea în numele și sub responsabilitatea unui angajator, de la care primește o remunerație ce are o natură similară salariului, nesuportând riscul economic al activității sale. Compania este cea angajată într-o relație cu terții, aceasta semnând contractele și fiind responsabilă pentru eventualele prejudicii față de terți.

Prin decizia sa, în cauza C-420/18, IO, Curtea de Justiție UE (CJUE) a confirmat că un membru al consiliului de supraveghere al unei fundații nu poate fi asimilat unui angajat, întrucât nu se află într-o relație de subordonare ierarhică similară cu aceea de angajat-angajator și nu primește instrucțiuni de la organul de conducere al respectivei fundații. Totuși, nici nu realizează o activitate economică în mod independent, întrucât acționează în contul și pe răspunderea consiliului. Iar remunerația fixă, ce nu depinde de participarea la întruniri sau orele efectiv lucrate nu indică un risc economic.

Interesul autorităților naționale este în creștere, dovadă fiind recenta întrebare adresată CJUE de către autoritățile fiscale din Luxemburg, în cauza C-288/22, TP: se poate considera că un membru-persoană fizică al consiliului de administrație al unei societăți pe acțiuni acționează în mod independent? Iar remunerația procentuală din profitul net al societății, primită de acesta, este o plata pentru o prestare de servicii?

Și, am adăuga: în ce măsură statutul juridic al prestatorului (persoană fizică sau juridică) ar trebui să influențeze aplicabilitatea TVA? Cu alte cuvinte, dacă în cazul persoanelor juridice cu roluri similare se datorează TVA, în cazul persoanelor fizice putem considera remunerația în mod automat asimilată salariilor?

Rezultatul ar trebui să atragă atenția membrilor CA, directorilor și administratorilor, ținând cont în special de practica curentă din România și de interesul autorităților fiscale de a crește gradul de colectare.

Întrebarea principală rămâne: se datorează sau nu TVA în cazul remunerațiilor primite de către persoanele fizice? Răspunsul trebuie să pornească de la principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Iar în cazul TVA, nu este relevant statutul juridic, ci substanța economică. Astfel, pentru activități identice tratamentul de TVA ar trebui să fie același, indiferent de natura persoanei: fizică sau juridică.

Ce s-ar putea întâmpla în viitor? Dată fiind evoluția cauzelor judecate de CJUE în ultima perioadă și interesul crescut pentru creșterea gradului de colectare, nu este exclus să asistăm la o nouă perspectivă asupra regimului de TVA al acestor remunerații.

Dar dacă aceste remunerații ar deveni subiect de TVA, ce se întâmplă cu impozitul pe salarii și contribuțiile sociale? Pot aceste sume să fie, în același timp, subiect de TVA și taxe salariale? Impactul de 19% TVA merită cu siguranță un loc pe agenda de discuție a persoanelor potențial afectate. Colectarea TVA-ului ar oferi, însă, și oportunitatea deducerii TVA, ceea ce ar reduce costul fiscal.

Cum se tratează aceste sume din perspectiva impozitării indivizilor?

Având prevederea explicită din Codul fiscal privind impozitarea salariilor, remunerațiile astfel obținute sunt supuse regimului fiscal de impozitare aplicat în cazul salariului pe care îl obține orice angajat. Cu alte cuvinte, acestea vor suporta impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, până la același termen și în aceleași condiții ca veniturile salariale obținute de către persoanele fizice încadrate cu contracte individuale de muncă în România, care lucrează la noi în țară. Apar, însă, diferențe și vom vedea în analiza de mai jos care sunt acestea și potențialele unghiuri de abordare a acestora.

Este vorba despre ipostazele concrete în care o astfel de persoană se poate afla, generând unele neclarități în tratamentul fiscal și, implicit, necesitatea unor verificări și analize suplimentare.

Aceste persoane fizice, în calitate de administratori, directori, membri ai unui consiliu de administrație/directorat, pot fi persoane nerezidente. Pentru acestea, legislația fiscală din România indică impunerea veniturilor potrivit prevederilor legislației naționale, luând în considerare, totodată, și prevederile convențiilor de evitare a dublei impuneri aplicabile, încheiate de România cu statul de rezidență fiscală a persoanei fizice în cauză.

Având în vedere prevederile legislației domestice a statului de rezidență fiscală a persoanei fizice, precum și pe cele ale convențiilor de evitare a dublei impuneri, aceeași persoană și pentru aceleași venituri ar putea fi văzută că obține sume ce se încadrează în categorii diferite, în funcție de accepțiunea fiecărui stat – statul sursă a venitului vs. statul de rezidență fiscală a persoanei fizice.

În practică, acest lucru se va translata în discuții de clarificare pentru a rezolva eventuale divergențe în abordarea impozitării respectivului venit. La fel, din perspectiva contribuțiilor sociale, atunci când sunt mai multe state implicate care trebuie să facă propria analiză, ar putea exista situații când aceeași activitate, să spunem cea a unui administrator dintr-o companie înregistrată într-un stat membru al Uniunii Europene, care este și salariat al unei societăți cu activitate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, să fie considerată activitate dependentă de către unul dintre state și independentă în celălalt stat. Implicit, acest lucru vă determina discuții suplimentare în vederea stabilirii legislației de securitate socială aplicabilă respectivei persoane.

În cazul derulării activității ca PFA, este bine de știut că trebuie să fie asigurată independența relației dintre părți. În acest sens, legislația fiscală românească prevede o serie de criterii din care trebuie îndeplinite cel puțin patru pentru a se putea vorbi despre o relație independentă, Codul fiscal fiind foarte clar în acest sens.

Conform studiului local derulat de EY, România are toate atuurile să se poziționeze în momentul de față și în contextul economic actual ca prim facilitator în materie de lanțuri de aprovizionare între Europa de Vest și cea de Est.

Un procent de 74% dintre participanții la acest studiu consideră că România poate să devină un prim furnizor în materie de lanțuri de aprovizionare între Europa de Vest și Europa de Est. Doar un procent de 14% dintre aceștia sunt de părere că România nu are forță să câștige acest statut, iar 12% au declarat că nu știu ce să spună despre acest aspect. Dintre respondenții care consideră că România va juca un rol primordial în asigurarea tranziției dintre Europa de Est și cea de Vest, cei mai mulți provin din domeniul IT & software – 73%, din sectorul comerțului – 67% și din industria de automobile – 67%.

Rețelele lanțurilor de aprovizionare din România au capacitatea să acopere golurile lăsate în Estul Europei de războiul din Ucraina. În acest sens, 59% dintre respondenți consideră că acestea au capacitatea să suplimenteze cererea afectată de conflictul din Ucraina. Industriile care prezintă cei mai mulți respondenți sunt similare cu cele prezentate anterior, și anume, IT & Software (63%), comerț (47%) și automobile (67%). În schimb, 25% dintre respondenți sunt neutri în ceea ce privește această chestiune, iar 16% consideră că puterea rețelelor lanțurilor de aprovizionare din România este scăzută, când vine vorba de a susține cererea afectată de conflict.

Cea mai bună soluție indicată pentru a spori atragerea de noi investiții străine în activitatea lanțurilor de aprovizionare pe fondul războiului ar fi investițiile în infrastructură – 61%, a doua cea mai aleasă variantă fiind investițiile în domeniul tehnologiei și inovației – 53%, urmată de oferirea de beneficii fiscale companiilor care aleg să relocheze lanțurile de aprovizionare în România – 51%. Ultimele două cel mai puțin selectate variante sunt întărirea puterii financiare a pieței interne din România 46% și politici mai sustenabile în vederea decarbonării lanțurilor de aprovizionare pe viitor – 35%.

Mediul de afaceri din România – rezilient în fața mișcărilor macro din regiune

Executivii intervievați în cadrul chestionarului lansat de EY România au menționat că organizațiile din care fac parte sau pe care le conduc plănuiesc să modifice strategia de business cu privire la producția și furnizarea produselor lor – 56%. Un procent de 32% au spus că nu vor exista schimbări în materie de model de business, iar 12% că nu cunosc detalii despre acest aspect.

Cei mai mulți dintre respondenții chestionarului văd viitorul lanțurilor de aprovizionare din compania lor asociat cu acoperirea unor categorii noi de clienți – 45%. Decarbonizarea lanțurilor de aprovizionare începe să figureze din ce în ce mai mult pe agenda executivilor din România. Astfel, 41% dintre respondenți asociază viitorul aprovizionării cu investiții în sfera economiei sustenabile, iar 34% cu investiții în activități din sfera economiei circulare. De asemenea, una dintre variantele cele mai alese de către respondenți a fost reducerea dependenței față de furnizori de materii prime globali și tranziția către furnizori regionali – 43%.

În ultimii ani, ca urmare a crizei sanitare și a conflictului care a izbucnit în Ucraina, companiile s-au confruntat mai întâi cu o sistare a lanțurilor de aprovizionare, urmată de o forțare a companiilor de a-și reloca operațiunile mai aproape de piețele lor de origine sau de clienții acestora.

Reorganizarea lanțurilor de aprovizionare din perioada pandemiei a forțat companiile să renunțe la ideea de a modifica structura acestora din cauza costurilor, însă rămâne de văzut dacă acest scenariu se va repeta și în prezent în contextul războiului din Ucraina. Situația actuală este diferită tocmai pentru că firmele vor fi obligate să caute alternative la aprovizionarea cu componente și materiale din Rusia. Multe fabrici care operează în vestul Ucrainei au avut producția perturbată, iar în acest caz companiile trebuie să caute alte soluții dacă războiul persistă.

Totodată, războiul a afectat prețurile la energie și, astfel, transportul materialelor și componentelor din Asia a început să erodeze competitivitatea costurilor din regiune. Implicit, apare problema sustenabilității, iar presiunea cu privire la decarbonizarea lanțurilor de aprovizionare face ca aprovizionarea locală să fie mai convingătoare.

Studiul de atractivitate european EY ne-a arătat că în momentul izbucnirii războiului din Ucraina 30% dintre executivii intervievați doreau să își reducă dependența de o singură țară. La întrebarea în ce măsură relocarea și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare în contextul geopolitic actual ar spori numărul de investiții la nivel european, 46% dintre respondenți au menționat că într-o mare măsură, 28% că într-o foarte mare măsură, 18% au fost de părere că nu va exista o creștere a investițiilor, pe când doar 8% au considerat că doar într-o foarte mică măsură.

Iulia Bratu, Partener, Head of Lead Advisory, EY România: „În contextul geopolitic actual de crize suprapuse, numeroase companii producătoare și-au închis facilitățile de producție din Ucraina și Rusia, decalajul din producție reflectându-se în creșterea prețurilor. În încercarea de a acoperi acest gol în lanțurile de aprovizionare, credem că acești producători vor căuta să se relocheze în regiunea noastră prin investiții brownfield, achiziții de producții existente sau chiar greenfield. Rezultatele studiului actual confirmă faptul că România este una dintre zonele cele mai atrăgătoare în această privință. Poziția geografică joacă un rol important în modelarea acestui fenomen, adăugându-se indicatorilor economici pozitivi care sunt considerați de obicei”.

Autor: Mihai Petre, Director, Comerţ Internaţional, EY România

Orice analiză a evoluției conflictului de la granița de nord a României, declanșat în urmă cu opt luni, va scoate în evidență cel puțin patru nevoi esențiale ale economiei naționale: (1) nevoia de echipamente militare, muniție și alte accesorii de tehnică militară; (2) nevoia de infrastructură – portuară, aviatică, căi ferate, autostrăzi, energie, telecomunicații; (3) nevoia de securitate cibernetică, pentru a face față potențialelor atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice de telecomunicații, energie și, nu în ultimul rând, (4) nevoia de resurse umane calificate.

Întrebarea care se naște este cum ar putea beneficia, în acest context, economia românească de nevoile inerente care se nasc într-o astfel de perioadă, când în joc sunt angrenate entități europene și globale?

Astăzi, nevoia României de echipamente militare sofisticate, de ultimă generație, poate fi satisfăcută doar prin achiziții externe. Vrem-nu vrem, ne place sau nu, aceasta este realitatea, astăzi, în România. Avem însă ocazia să folosim acest aspect în favoarea noastră, oferindu-ne disponibilitatea de a contribui treptat la producția acestora, pas cu pas. România este o țară cu tradiție în industria grea, în producția de oțeluri speciale, construcția de nave, aeronave, chiar și de tehnică militară de bază. Mai mult, România și-a dovedit cu brio capabilitățile inginerești și de producție efectivă în ultimii 20 de ani în multe industrii (de exemplu, industria auto și cea navală), începând cu operațiuni simple de asamblare a diverselor componente și ajungând astăzi la realizarea integrală a produselor sofisticate.

Cu un astfel de CV şi cu un buget de apărare de 5,5 miliarde euro anual (din care aproape 2 mld. euro destinate echipamentelor militare), România poate să-și arate disponibilitatea de a contribui la producția, mentenanța și dezvoltarea de tehnică militară sofisticată, sub umbrela unor parteneriate strategice. Aceasta este menirea conceptului de offset, în baza căruia România își poate dezvolta în mod sustenabil, pe termen lung, capabilitățile de producție de tehnică militară. Avem exemple de succes în acest sens, printre țările învecinate nouă din Uniunea Europeană şi acest succes transcende considerabil şi în zona civilă.

Nevoia de infrastructură – portuară, aviatică, căi ferate, autostrăzi, energie, comunicații – pentru a permite mobilizarea, livrarea, poziționarea de echipamente militare, aprovizionarea și utilizarea acestora în timp record.

Nu este niciun secret că România suferă enorm la capitolul infrastructură. Însă fondurile mobilizate de urgență în aceste opt luni, pentru diferite obiective, cum ar fi reabilitatea căilor ferate din Portul Constanța (peste 1 miliard de euro), de exemplu, arată că autoritățile sunt hotărâte să schimbe aceste minusuri de infrastructură, absolut esențiale în funcționarea economiei, deopotrivă pe timp de pace sau pe timp de război, relativ urgent, în perioada imediat următoare. Trecerea la o infrastructură modernă va genera, de altfel, beneficii în lanț asupra întregii economii a României, cu efect mai pronunţat în zonele mai puţin dezvoltate din estul ţării.

Nevoia de securitate cibernetică pentru a face fața atacurilor cibernetice asupra infrastructurii critice de telecomunicații, energie și altele.

Dintre toate nevoile menționate până acum, România stă cel mai bine la capitolul securitate cibernetică ca potențial contributor la creșterea și dezvoltarea acestui segment deosebit de important. Pe lângă poveștile de succes la nivel mondial din zona IT pornite din România, capabilitățile reale ale României în acest sector sunt dovedite de înființarea în România a două centre de testare a tehnologiilor inovatoare, ca parte din acceleratorul de inovare al NATO – Defence Innovation Accelerator of the North Atlantic (DIANA), și-anume Centrul de Excelență de Inteligență Artificială de la Politehnica și Institutul de Cercetări Aerospațiale de lângă Turbo Mecanica (INCAS), precum și a Centrului European de Securitate Cibernetică. Fondurile disponibile în cadrul unor astfel de programe, atât la nivel de NATO, cât și dinspre Agenția Europeană de Apărare (European Defence Agency – EDA), vor schimba semnificativ industria IT din România în următorii 3-5 ani.

Nevoia de resurse umane calificate. Războiul modern se bazează pe militari profesioniști, România fiind a zecea putere în rândul țărilor membre NATO ca număr de militari, cu un efectiv de 78.500 militari, în urma Greciei (111.400), Poloniei (122.500), Spaniei (118.200), Italiei (174.800), Germaniei (188.500), Franței (207.100), însă mult peste Ungaria (21.400), Bulgaria (27.400), Cehia (26.900), Olanda (41.600). 

Forța umană de elită, însă, nu este totul într-un conflict cum este cel din Ucraina. În spatele frontului, este nevoie de forță de muncă competentă, convertibilă imediat pentru asigurarea necesarului unei economii de război – nevoi specifice de fabricație, lanțuri de aprovizionare reziliente ș.a.m.d. România ar putea să asigure, în mod realist, această nevoie de forță de muncă competentă, luând în calcul diversitatea fabricilor de succes care funcționează aici de 10-15 ani, iar tendința de creștere a numărului acestora din ultimele luni nu poate decât să confirme acest lucru.

În loc de concluzie

Războiul din Ucraina este o dramă umană de proporții uriașe, care a schimbat deja economia națională în ultimele opt luni. Dar schimbarea majora vă avea loc de acum înainte, cel puțin pe cele patru nevoi esențiale menționate mai sus. Iar satisfacerea acestora într-o manieră profesionistă, sustenabilă și pe termen lung, va aduce beneficii enorme României, în primul rând pe timp de pace. Cele mai importante de menționat ar fi:

Producția de tehnică militară sofisticată vine cu o cultură a excelenței și a resposabilităţii pe întregul flux de producție, de la aprovizionare, alegerea furnizorilor, siguranță în muncă, mentenanță a utilajelor, până la producția efectivă, mentenanță ulterioară. Personalul implicat în astfel de proiecte vă duce cu sine această cultură involuntar în lumea din jurul lui, își va pune amprenta asupra modului în care aceștia vor profesa mai departe indiferent de domeniu, civil sau miliar. Odată produsă/achiziționată, tehnica militară sofisticată permite utilizarea ei și pe timp de pace în misiuni civile (multirol) – de exemplu, dronele de supraveghere aeriene pot monitoriza și preveni tăierile ilegale de păduri din România, pot ajuta la găsirea rapidă a persoanelor dispărute în zone montane, maritime și alte tipuri de servicii.

Dezvoltarea infrastructurii României pe repede-înainte va aduce o dezvoltare economică fără precedent, în special în zona portuară și în nord-estul României.

Creșterea ponderii în PIB a bugetului de apărare, la 5,5 miliarde euro anual (2,5% din PIB – cel mai mare procent din ultimii 30 de ani), ceea ce va susține categoric businessurile pe orizontală care lucrează și sunt conectate la industria militară. Care înseamnă și locuri de muncă, și intensificarea schimburilor comerciale (import-export) și, de ce nu, dezvoltarea acelor industrii, întrucât vor trebui respectate standarde înalte de calitate și eficiență.

Fonduri suplimentare, alocate de Uniunea Europeană și NATO pentru susținerea diverselor proiecte de apărare comune și implicit a economiei românești, ca și a altor state din proximitate.

În mod evident, nimeni nu-și dorește conflicte de niciun fel între țările lumii, nici la nivel local, regional sau, mai rău, global. Din păcate însă, acestea se întâmplă din diverse motive, este o realitate pe care, iată, o avem la granița noastră. Însă această conjunctură dificilă a declanşat și o serie de iniţiative și proiecte, care aduc beneficii economice României, dar care în mod normal nu ar avea loc sau ar lua mult mai mult timp de implementare.

Autori:

• Claudia Sofianu, Liderul departamentului de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
• Cătălina Butan, Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Atragerea și fidelizarea clienților implică din partea comercianților strategii și campanii prin care oferă discounturi, adoptă operațiuni de tip cashback sau de „puncte bonus” în tot felul de aplicații create și lansate cu diverse ocazii. Foarte populare sunt și campaniile prin care se oferă premii la cumpărături de peste anumite praguri valorice. Obiectivul principal este acela de creștere a vânzărilor și fidelizare a clienților.

Premiile, ca valoare și formă materială, pun la grea încercare imaginația marketerilor din companii, începând cu voucherele pentru combustibil, excursii și sejururi oferite prin agenții de turism, cumpărături la magazine online sau chiar pentru servicii online de video streaming. Mai mult, cumpărătorii se pot înscrie și la loterie, unde câștigătorii se stabilesc prin tragere la sorți, iar premiile sunt chiar mai valoroase, comparativ cu o campanie obișnuită.

Obligațiile fiscale ce derivă din obținerea unor premii, indiferent de natura lor (în bani sau în obiecte), în astfel de campanii, sunt însă mai puțin cunoscute de către cumpărători. Este foarte important de menționat aici că aceștia pot avea anumite obligații fiscale, tocmai de aceea prima regulă de urmat este să citească în detaliu regulamentul campaniei respective. În egală măsură, implicațiile fiscale pot apărea și la nivelul comercianților care organizează aceste campanii promoționale.

Astfel, în cazul acordării de către comerciant clienților săi a unor reduceri de preț, dar și a unor materiale publicitare, pliante, mostre și puncte bonus pentru stimularea vânzărilor, aceștia din urmă nu datorează taxe. Reducerile comerciale pot fi atât clasicele discount-uri, dar, în anumite cazuri, și operațiuni de tip cash back sau alte mecanisme similare, care au început să devină tot mai populare.

Cashback (n.n., din engl. cash = numerar, back = înapoi) este operațiunea prin care clientul primește bani înapoi, în cazul unei promoții sau unei campanii derulate de comerciant, de regulă un procent din suma cheltuită. Sunt două modalități prin care clientul beneficiază de această facilitate: fie prin reducerea operată instant, în momentul cumpărăturii, când obiectul respectiv este achiziționat cu o sumă mai mică față de cea afișată pe etichetă, fie prin acumularea banilor în contul de cumpărător al clientului, astfel încât să poată fi utilizați în viitor.

În substanță, din punct de vedere fiscal, operațiunea de cashback poate fi asimilată unei reduceri comerciale, pe de altă parte, ar putea fi considerată și premiu/venit din alte surse, dar aici depinde mult de cum este concepută și implementată fiecare campanie promoțională în parte.

Pe de altă parte, pentru premiile din concursuri și cele acordate pentru promovarea produselor sau serviciilor nu se datorează taxe, dacă valoarea premiului este mai mică de 600 lei. În cazul premiilor de peste 600 lei, organizatorul român al concursurilor/campaniilor trebuie să declare și să plătească un impozit de 10% la diferența dintre valoarea premiului și suma de 600 lei. În această situație, clientul nu datorează alte taxe și nu trebuie să raporteze la autoritățile fiscale premiul obținut, întrucât vorbim despre o reținere la sursă a impozitului datorat.

Legislația privind practicile comerciale pentru promovarea produselor sau serviciilor este complexă. Este important ca aceste campanii să fie atent concepute, pentru a fi pe deplin conforme atât din punct de vedere legal, cât și fiscal, iar cumpărătorii să fie informați despre regimul taxelor și impozitelor datorate. În cazul în care campaniile nu respectă reglementările comerciale în vigoare, impozitul ce trebuie plătit de către organizator pentru premiul acordat ar putea fi de 10%, fără a se mai aplica plafonul neimpozabil de 600 lei. Mai mult, clientul poate, în unele cazuri, să datoreze separat și contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru premiul obținut, plafonată însă, potrivit legii, la o anumită valoare.

Campaniile prin care sunt acordate premii cumpărătorilor sunt, de regulă, însoțite de regulamente. Acestea conțin și un capitol dedicat taxelor și impozitelor, unde sunt explicate responsabilitățile fiecărei părți. Cumpărătorul ar trebui să consulte aceste prevederi, înainte să se înscrie în campaniile promoționale, pentru a se proteja împotriva eventualelor încălcări din neștiință sau neinformare.

Nu mai puțin important de știut este faptul că, în cazul premiilor obținute în afara României, de la companii străine, obligația de calcul, declarare și plată a impozitului pentru premiile câștigate se transferă de la plătitor la beneficiarul rezident fiscal român. Premiile taxabile vor fi raportate la autorități, în acest caz, de către cumpărător/participant, prin intermediul declarației unice, cu termen pentru depunere până la data de 25 mai a anului următor celui în care a fost obținut premiul.

• Directiva UE de raportare corporativă de sustenabilitate (CSRD) modifică actuala Directivă de raportare nefinanciară (NFRD).
• Domeniul de aplicare a Directivei este extins considerabil, pentru a se aplica unui număr mai mare de societăți europene și non-europene listate care operează pe piețele reglementate ale UE.
• Companiile vor trebui să raporteze în conformitate cu standardele obligatorii de raportare de sustenabilitate ale UE, având o asigurare externă a raportării de sustenabilitate.
• Companiile care fac deja obiectul NFRD vor trebui să se conformeze noilor modificări pentru anii fiscali ce încep la sau după 1 ianuarie 2024 (raportând în 2025 datele din 2024).

Pe data de 10 noiembrie 2022, Parlamentul European a adoptat textul final al Directivei privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD), care va impune companiilor ce își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană (UE) să facă publice informații și date referitoare la aspecte legate de mediu, social și guvernanță.

Se așteaptă ca, pe 28 noiembrie 2022, Consiliul Uniunii Europene să adopte propunerea, după care aceasta va fi semnată și publicată în Jurnalul Oficial al UE. Directiva va intra în vigoare în a 20-a zi de la publicare. Statele membre vor avea la dispoziție 18 luni pentru a o transpune în legislația națională.

Această decizie va face din UE liderul mondial în materie de standarde de raportare privind sustenabilitatea, și va avea un impact asupra a aproximativ 50.000 de societăți la nivelul UE (față de 11.700 în prezent).

„Companiile vor fi obligate să publice mai multe informații legate de sustenabilitate decât oricând, inclusiv informații despre modelele lor de afaceri, strategia și lanțurile de aprovizionare, punându-se un accent deosebit pe conectivitatea dintre declarațiile financiare și cele de sustenabilitate. În România, se preconizează că peste 6.000 de companii vor fi obligate în viitorul apropiat să raporteze informații privind sustenabilitatea, față de aproximativ 750 de companii în prezent. Conducerea acestor companii va trebui să facă schimbări semnificative în ceea ce privește modul în care pregătesc și prezintă informațiile de sustenabilitate, cum ar fi să se asigure că aplică o viziune prospectivă (obiective) și retrospectivă, luând în considerare atât impactul activităților companiei asupra mediului și societății, cât și impactul extern asupra procesului de creare de valoare al companiei (conceptul de «dublă materialitate»)”, spune Laura Vrînceanu (fostă Ciobanu), Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate, EY România.

Domeniul de aplicare a Directivei

Companiile din UE

În primul rând, Directiva se aplică tuturor companiilor listate pe piețele reglementate din UE, cu excepția microîntreprinderilor listate. Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) listate au termen până la 1 ianuarie 2026 pentru a se conforma cerințelor de raportare, chiar dacă există o clauză de opt-out până în 2028. În al doilea rând, se aplică unei „întreprinderi mari” care este fie o societate din UE, fie o filială din UE a unei societăți din afara UE. O „întreprindere mare” este un termen definit în Directiva contabilă și înseamnă o entitate care depășește cel puțin două dintre următoarele criterii:

– cifră de afaceri netă mai mare de 40 de milioane de euro;

– total active mai mari de 20 de milioane de euro;

– 250 de angajați în medie pe parcursul exercițiului financiar.

Ca o a treia categorie, CSRD se aplică companiilor de asigurare și instituțiilor de credit, indiferent de forma lor juridică.

Există, de asemenea, derogări de la aplicarea CSRD. În special, o filială va fi scutită dacă societatea-mamă include filiala în raportul său care respectă CSRD. După cum s-a menționat mai sus, microîntreprinderile listate și IMM-urile nelistate nu intră în domeniul de aplicare, dar pot aplica dispozițiile pe bază voluntară.

Societăți din țări terțe

Societățile non-europene cu activitate substanțială pe piața UE (cifră de afaceri netă de peste 150 de milioane de euro în UE la nivel consolidat) și care au cel puțin o filială (mare sau listată) sau o sucursală (cifră de afaceri netă de peste 40 de milioane de euro) în UE au obligația de a elabora un raport de sustenabilitate la nivel consolidat al companiei finale din țara terță.

Companiile deja vizate vor trebui să se conformeze normelor modificate începând cu 1 ianuarie 2024.

Normele vor începe să se aplice între 2024 și 2028:

– de la 1 ianuarie 2024: pentru marile întreprinderi (cu peste 500 de angajați) care fac deja obiectul Directivei privind Raportarea Nefinanciară (NFRD), cu rapoarte care trebuie prezentate în 2025;

– de la 1 ianuarie 2025: pentru marile societăți care nu fac în prezent obiectul NFRD (cu peste 250 de angajați și/sau cu o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro și/sau active totale de 20 de milioane de euro), rapoartele urmând să fie prezentate în 2026;

– de la 1 ianuarie 2026: pentru IMM-urile listate și alte întreprinderi, cu rapoarte care trebuie prezentate în 2027. IMM-urile pot opta pentru excludere până în 2028.

Ce vor trebui să facă companiile în practică

Furnizarea de informații suplimentare

Toate informațiile privind sustenabilitatea ar trebui să aplice o perspectivă prospectivă și retrospectivă și ar trebui să fie calitative și cantitative. De asemenea, ar trebui să aibă în vedere orizonturi pe termen scurt, mediu și lung și să ia în considerare întregul lanț valoric al companiei.

Raportare în conformitate cu noile standarde de raportare privind sustenabilitatea

Companiile vor utiliza noile standarde de raportare privind sustenabilitatea pentru a dezvălui informații în cadrul raportului administratorilor, oferind astfel utilizatorilor raportului o imagine integrată a impactului și performanței lor în ceea ce privește factorii de mediu, sociali, drepturile omului și guvernanță (ESG).

Se preconizează că, pe 22 noiembrie 2022, Grupul consultativ european pentru raportarea financiară (EFRAG) va publica primul set de standarde europene de raportare privind sustenabilitatea (ESRS), care va fi apoi adoptat de Comisie până în iunie 2023.

Pentru a respecta principiul proporționalității, Comisia Europeană va adopta standarde obligatorii de raportare de sustenabilitate pentru companiile mari și standarde separate, proporționale, pentru IMM-uri.

Utilizare etichetă digitală

Pentru ca informațiile lor privind sustenabilitatea să fie mai ușor de căutat de către utilizatori și mai ușor de citit de către computere, companiile vor fi obligate să își pregătească situațiile financiare și raportul administratorilor într-un singur format XHTML și să marcheze informațiile privind sustenabilitatea, etichetate în conformitate cu o taxonomie digitală.

Evoluția rolurilor comitetelor de audit și ale firmelor de audit

Comitetele de audit vor avea responsabilități sporite în conformitate cu noua directivă. Pe lângă monitorizarea procesului de raportare privind sustenabilitatea și prezentarea de recomandări pentru a asigura integritatea informațiilor privind sustenabilitatea furnizate de companie, acestea vor trebui:

– să monitorizeze eficacitatea sistemelor interne de control al calității și de gestionare a riscurilor și a funcțiilor de audit intern ale companiei;

– să monitorizeze misiunea de asigurare a raportării anuale și consolidate privind sustenabilitatea;

– să informeze organismele administrative sau de supraveghere ale societății cu privire la rezultatul asigurării rapoartelor de sustenabilitate;

– să examineze și să monitorizeze independența auditorilor statutari sau a firmelor de audit.

Rolul firmelor de audit

În conformitate cu CSRD, auditorul statutar al societății, un alt auditor (în funcție de opțiunea statului membru) sau un furnizor independent de servicii de audit (la alegerea statului membru) trebuie să ofere o asigurarea limitată cu privire la informațiile privind sustenabilitatea raportate de către o societate.

Există, de asemenea, opțiunea de a trece la o misiune de asigurare rezonabilă – nivelul de asigurare furnizat pentru informațiile financiare – într-o etapă ulterioară.