Autor: Adrian Rus, Partener, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer, EY România

Companiile vor fi obligate să declare în mod public locul unde își realizează profiturile și plătesc impozitul. Măsura a trecut zilele acestea de Consiliul Uniunii Europene și este o concretizare a unei propuneri de Directivă ce data din 2016, menită să crească transparența și să determine dacă multinaționalele achită taxele potrivite în fiecare jurisdicție unde își desfășoară activitatea. Și până acum acestea erau obligate să raporteze ce profituri realizează și unde, doar că, excepție făcând cele din SUA, declarațiile lor nu erau publice.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică arăta în august 2021, în cel mai recent studiu al său bazat pe datele furnizate chiar de către multinaționalele din 38 de jurisdicții, că încă există riscul realizării unor transferuri de profit către paradisuri fiscale și de micșorare a  impozitelor plătite în țările unde își desfășoară efectiv activitatea. Există, așadar, un motiv în plus ca, până la presiunea declarațiilor publice, autoritățile fiscale să țintească prețurile de transfer pentru creșterea colectării de impozit pe profit, inclusiv în România.

Concret, măsura care a întrunit acordul Consiliului, stabilește că toate multinaționalele sau companiile independente cu un venit total consolidat de peste 750 milioane de euro în fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, indiferent dacă își au sediul în UE sau în afara acesteia (dar operează în UE), trebuie să dezvăluie în mod public informații privind impozitul pe profit plătit în diverse jurisdicții. Textual, propunerea de Directivă obligă la declararea impozitului pe profit plătit în fiecare stat membru sau într-o țară terță aflată într-o jurisdicție necooperantă. O astfel de raportare va avea loc prin intermediul unui formular comun al UE și în formate electronice care pot fi citite automat.

În vară, când această propunere a fost reactivată după cinci ani de stat la sertar, au existat voci critice, dintre care cea mai importantă se referea la scăparea din vedere a multinaționalelor cu afaceri mai mici de 750 de milioane de euro.

Oricum, propunerea de directivă se va întoarce în Parlamentul European pentru definitivare și este posibil să sufere acolo modificări.

Dar, odată adoptată, statele membre UE vor avea 18 luni pentru a transpune directiva în legislația națională, iar primul an financiar de raportare a informațiilor va fi cel ce începe la sau după un an după termenul de transpunere. Raportarea va avea loc în termen de 12 luni de la data bilanțului pentru anul financiar în discuție sau chiar mai repede, dacă statele membre vor alege o transpunere și un termen de raportare mai rapid.

De ce este nevoie de declarații publice? Pentru a pune presiune asupra multinaționalelor prin prisma agendei UE care are în top transparența fiscală. Chiar un oficial european acuza că, prin evitarea plății impozitului pe profit și planificare fiscală agresivă, marile companii multinaționale privează țările europene de peste 50 de miliarde de euro pe an. Ori, mai ales în condițiile crizei economice declanșate de pandemie, orice sursă de venit trebuie exploatată cât mai bine de autorități.

Datele analizate de raportul OCDE sunt furnizate chiar de către multinaționalele din 38 de jurisdicții în cadrul unei acțiuni de transparență impusă de Organizație – raportarea țară cu țară (CbCR) – și vorbesc despre existența unor diferențe semnificative între locul raportării profiturilor și cel în care se desfășoară activitățile economice. Și asta se poate vedea, spre exemplu, din cifre și procente: jurisdicțiilor cu venituri medii și mari le corespunde o parte mai mare din totalul de angajați (32%, respectiv 38%), din activele corporale totale (respectiv 38% și 16%), precum și din profituri (34%, respectiv 13%). De cealaltă parte, în hub-urile de investiții, unde impozitele sunt la un nivel redus, multinaționalele raportează o parte relativ mare de profituri (26%), dar un număr mic de angajați (3%) și de active corporale deținute (14%). Cu alte cuvinte, aceste diferențe pot fi mărturii ale transferurilor de profituri în acele jurisdicții cu impozite pe profit mai mici și o erodare a bazei impozitelor plătite în țările unde își derulează efectiv activitatea.

Și veniturile per angajat tind să fie mai mari acolo unde cotele de impozit pe profit sunt zero, precum în hub-urile de investiții.  Mediana valorilor de venituri per angajat în țările cu o cotă de zero impozit pe profit, spre exemplu, este aproape 2,6 milioane de dolari, comparativ cu doar 320.000 de dolari pentru jurisdicțiile unde cota de impozit pe profit este mai mică de 20% (cum este cazul României) sau chiar 285.000 de dolari pentru acele jurisdicții care taxează cu peste 20% impozitul pe profit. Desigur, aceste informații pot reflecta diferențe în intensitatea capitalurilor și în productivitatea muncii, dar ar putea fi, de asemenea, un indicator al erodării bazei de impunere și transferul profiturilor.

Ca medie, partea de venituri de la părți afiliate este mai mare pentru grupurile de companii din anumite jurisdicții, cum ar fi hub-urile de investiții – 40%. Și în acest caz, nivelurile înalte de venituri de la afiliați pot fi justificate din punct de vedere comercial, dar ele pot reprezenta, totodată, un factor preliminar de risc și ar putea fi o dovadă de planificare fiscală.

Și activitățile diferă în funcție de jurisdicții și de impozitele pe profit plătite. În hub-uri, de pildă, activitatea predominantă este cea de „deținere de acțiuni”, care include și alte instrumente de capital. O concentrație a companiilor de holding este un element de luat în calcul într-o analiză de risc și ar putea fi indicativ al unor structuri de planificare fiscală. Totuși, la fel ca veniturile de la părți afiliate, această observație poate fi legată de motive comerciale întemeiate.

Până la urmă, interpretarea datelor din raportări (CbCR) oferă, cum ziceam, posibilitatea evaluării unor potențiale riscuri asociate prețurilor de transfer. Informațiile analizate în acest raport OCDE, primul de când s-a lansat obligativitatea raportărilor țară cu țară, sunt aferente anului 2017, un an de creștere în majoritatea jurisdicțiilor. Însă, cu un 2020 anormal din punct de vedere economic, pandemia Covid-19 își va pune o amprentă de durată asupra modului în care grupurile de companii multinaționale operează, mai ales când vine vorba de forța de muncă virtuală, redefinirea modelelor de afaceri, în special în anumite industrii, sau de facilități guvernamentale acordate în multe jurisdicții.

Astfel, aceste schimbări, inclusiv înregistrarea de pierderi de către multe companii (multe dintre cele cu un profil funcțional și de risc limitat), vor avea un efect important asupra datelor CbCR ce vor prezenta unele ‘anomalii’ asociate pandemiei și vor afecta într-o anumită măsură capabilitatea autorităților fiscale de a folosi datele CbCRs pentru evaluarea riscurilor asociate prețurilor de transfer.

Oricum, în perioada următoare, în timp ce guvernele au în vedere acoperirea deficitelor bugetare care s-au adâncit în perioada pandemiei, este clar că autoritățile fiscale își vor concentra atenția asupra prețurilor de transfer pentru creșterea colectării de impozit pe profit.

O intensificare a controalelor de prețuri de transfer va conduce cu siguranță la o creștere a controverselor în materie, inclusiv asupra tranzacțiilor derulate de grupurile de companii pe perioada pandemiei și ulterior, ținând cont și de schimbările intervenite deseori în modelele de afaceri.

Și în România, strategia ANAF include între obiective prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În acest sens, are în vedere și intensificarea acțiunilor de control în domeniul prețurilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficientă a informațiilor obținute ca urmare a utilizării instrumentelor de cooperare administrativă, precum CbCR. Astfel, este esențial ca grupurile de companii să fie pregătite să își susțină informațiile din rapoartele CbCR ca o primă linie de apărare în inspecțiile fiscale. În același timp, să aibă în vedere că, la un termen deloc îndepărtat, vor fi obligate să își facă publice informațiile fiscale.

Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Asistență fiscală și juridică, EY România

Companiile care au obținut profit și au plătit impozitele aferente, până în anul 2019 inclusiv, și-ar putea reporta retroactiv pierderile din anii 2020 și 2021 într-o anumită limită ce va fi stabilită de fiecare stat membru în parte. Măsura este recomandată de Comisia Europeană, fiind parte a unei strategii mai ample, „Impozitarea afacerilor în secolul XXI”, care urmărește alinierea cadrului fiscal cu realitatea economică și introduce o agendă fiscală pentru următorii doi ani.

Recomandarea a venit recent din partea Comisiei Europene (CE), care a dat statelor membre puterea de a redacta legislația de implementare cât mai aproape de realitățile bugetare pe care le experimentează. Este o măsură extraordinară, aplicată în special pentru a asigura, mai ales întreprinderilor mici și mijlocii, o susținere în redresarea economică, dar și pentru a elimina concurența neloială între companiile din statele membre.

„Având în vedere circumstanțele economice excepționale din anii 2020 și 2021, ca urmare a pandemiei COVID-19, statele membre ar trebui să permită reportarea retroactiva a pierderilor fiscale, cel puțin pentru anul fiscal anterior, adică cel puțin pentru 2019. Statele membre pot prelungi, însă, această perioadă până la trei ani în urmă, permițând astfel companiilor să își compenseze pierderile din exercițiile fiscale 2020 și 2021 cu profiturile deja impozitate din anii fiscali 2019, 2018 și 2017”, se notează în recomandarea Comisiei.

Mai mult, statele membre ar trebui să permită întreprinderilor să solicite imediat compensarea pierderilor pe care estimează că le vor suporta în anul fiscal 2021, fără a fi nevoie să aștepte până la sfârșitul anului.

În prezent, anumite state membre au deja incluse în legislațiile naționale diverse măsuri pentru utilizarea pierderilor fiscale, cea mai comun întâlnita fiind reportarea acestora pentru următoarele exerciții financiare. De altfel, și România are o astfel de regulă care permite reportarea pierderilor realizare într-un anumit an fiscal pentru următorii șapte ani consecutivi.

Ca măsură de politică fiscală în contextul situației generate de criza COVID-19, reportarea pierderilor pentru anii fiscali viitori este cea mai puțin eficientă, întrucât beneficiul lichidității se amână până la momentul când companiile vor deveni din nou profitabile.

Pe de altă parte, reportarea retroactivă a pierderilor fiscale curente va genera imediat lichidități suplimentare pentru companii. Acest mecanism de reportare retroactivă are și beneficiul de a susține afacerile profitabile anterior crizei COVID-19, adică acele afaceri sănătoase care au avut de suferit ca efect direct al pandemiei – mai notează Comisia. CE recomandă statelor membre să limiteze valoarea pierderilor reportabile la maxim 3 milioane de euro, dat fiind impactul pe care bugetele naționale l-ar resimți.

Ca să luăm un exemplu simplu: dacă o companie A a avut în 2019 profit de 100 de lei și a plătit 16 lei impozit pe profit, iar în 2021 are pierdere tot de 100 de lei – conform propunerii CE, Compania A ar trebui să compenseze pierderea din 2021 cu profitul din 2019 și, astfel, să recupereze de la buget impozitul pe profit de 16 lei plătit în anul 2019.

Propunerile de implementare a măsurilor recomandate de Comisie ar trebui să fie discutate cu autoritățile europene până în ultimul trimestru al acestui an. De altfel, multe țări europene deja au introdus în legislație astfel de prevederi sau au publicat proiecte de lege în această direcție.

De exemplu:

Marea Britanie – permitea deja reportarea retroactivă a pierderilor pentru ultimele 12 luni. În plus, autoritățile fiscale au publicat un comunicat conform căruia perioada de reportare retroactivă  se extinde la trei ani pentru pierderile înregistrate în perioadele fiscale încheiate între 1 aprilie 2020 și 31 martie 2022.

Germania – permite reportarea nelimitată a pierderilor fiscale și, în a numite condiții, reportarea retroactivă pentru ultimul an până la 1 milion de euro. În plus, în contextul COVID-19, plafonul de raportare retroactivă a fost ridicat de la 1 milion la 5 milioane de euro pentru pierderile realizate în 2020 și 2021 și există deja propuneri legislative de ridicare a acestui plafon la 10 milioane de euro.

Austria – pentru prima dată, autoritățile austriece au permis reportarea retroactivă a pierderilor din 2020. Această regulă nu reprezintă o modificare permanentă a legislației fiscale, ci mai degrabă o oportunitate punctuală în contextul COVID-19.

Polonia – contribuabilii ale căror venituri în 2020 au scăzut cu mai mult de 50% față de perioadele fiscale anterioare pot să folosească pierderile din anul 2020 contra profiturilor din anul 2019 – prin depunerea unei declarații rectificative la anul 2019 (până la 5 mil. PLN).

Franța – în prezent, pierderile dintr-un anumit an fiscal (până la 1 milion de euro) pot fi folosite, în anumite condiții, pentru a compensa obligațiile fiscale din anul anterior, însă rambursarea efectivă a acestor sume se face pe parcursul a cinci ani. Există însă o propunere legislativă care permite utilizarea accelerată a acestor pierderi prin rambursare imediată.

În România, introducerea unor măsuri de utilizare retroactivă a pierderilor fiscale, în linie cu recomandarea Comisiei Europene, ar avea cu siguranță un rezultat pozitiv. Așa cum se întâmplă în general cu măsurile de utilizare a pierderilor, costul unei astfel de măsuri este doar o chestiune de timp – astfel, afacerile vor putea beneficia de lichidități acum, când au cea mai mare nevoie, și nu vor trebui să aștepte să își folosească pierderile împotriva unor profituri viitoare. Pe de altă parte, bugetul va încasa impozitul pe profiturile viitoare realizate de aceste companii.

Alte măsuri fiscale propuse de Comisia Europeană prin comunicatul intitulat „Impozitarea afacerilor în secolul XXI”:

Înlăturarea dezechilibrelor în finanțarea prin capital versus împrumut – Criza pandemică a contribuit semnificativ la îndatorarea companiilor. În prezent, regulile fiscale permit (în anumite limite) deducerea costurilor aferente finanțării prin împrumut, însă nu și în cazul finanțării prin capital. Propunerea Comisiei va încerca să înlăture acest dezechilibru, susținând astfel recapitalizarea companiilor vulnerabile financiar – o propunere în acest sens vă fi emisă până în trimestrul întâi 2022.

Se continuă lupta împotriva practicilor fiscale agresive prin introducerea de noi reguli cu privire la utilizarea abuzivă a companiilor fără substanță  – așa numitele căsuțe-poștale. Aceste măsuri vor fi introduse printr-o completare a Directivei Anti-Evaziune Fiscală (ATAD 3) – propunerile vor trebui emise până în al patrulea trimestru al anului 2021.

Comunicatul Comisiei include și o propunere (ce va fi emisă până în 2022) care prevede ca anumite companii mari, care își desfășoară activitatea în Uniunea Europeană, să își publice ratele efective de impozitare (i.e. simplu spus, impozitul efectiv plătit raportat la profiturile realizate). O astfel de măsură va conduce la creșterea transparenței cu privire la impozitele plătite de companiile mari, va permite monitorizarea unor strategii agresive de planificare fiscală și va oferi factorilor politici o mai bună vizibilitate cu privire la contribuțiile fiscale ale companiilor multinaționale în Uniunea Europeană.

Comisia se gândește, de asemenea, la realizarea, până în 2023, a unui nou cadru la nivel european privind impozitul pe profit sub titlul: „Afacerile în Europa: cadrul pentru impozitarea profiturilor” sau BEFIT. BEFIT se va baza pe o repartizare a profiturilor realizate pe baza unei formule și o bază de impozitare comună și va înlocui propunerea în așteptare pentru o bază de impozitare consolidată, CCCTB (common consolidated corporate tax base), care va fi retrasă.

Autori:

Alex Slujitoru – avocat, Radu și Asociații SPRL

Răzvan Brătilă – avocat, Radu și Asociații SPRL

1. Introducere

Dubla impunere, în special în materia prețurilor de transfer, reprezintă una dintre cele mai frecvente și spinoase probleme cu care se confruntă societățile multinaționale cu prezență în România, în special datorită ineficienței practice a soluțiilor pentru eliminarea acesteia post factum.

Cu proverbul românesc „Prevenția este mama înțelepciunii” pare să fie de acord și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ce susține[1] că pentru a elimina dubla impozitare trebuie mai degrabă să preîntâmpinăm apariția acesteia, iar acest rezultat poate fi atins cel mai ușor prin intermediul controalelor coordonate[2].

Cu toate acestea, administrațiile fiscale naționale și cu precădere Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)[3] sunt reticente în a recurge la controalele coordonate, de vreme ce practica ne arată că principalul scop al acesteia pare a fi impozitarea cât mai substanțială a contribuabililor.

Astfel, este important ca legiuitorul, atât cel european, cât mai cu seamă cel național, să creeze un cadru legislativ care să conțină inclusiv pârghiile necesare pentru a „constrânge” administrațiile fiscale, atunci când este cazul, să efectueze controale coordonate în vederea unei mai bune taxări și a prevenirii dublei impozitări, cu scopul de a realiza astfel certitudine fiscală și, în final, „o economie în interesul cetățenilor”[4].

În linie cu cele enunțate mai sus, acum mai bine de 10 ani, legiuitorul european a emis Directiva 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal („DAC 1”), care reglementa, în mod rudimentar, posibilitatea – nu și obligația – statelor membre de a desfășura controale coordonate. Cu toate că DAC 1 a fost transpus în legislația națională (i.e. în Codul de procedură fiscală) prin intermediul Ordonanței Guvernului nr. 2/25.01.2012, autoritățile fiscale române au ocolit în general participarea la acest tip de controale.

Pe de altă parte, nici legiuitorul european nu s-a dovedit a fi prea ambițios în această materie  – deși DAC 1 a fost modificată de nu mai puțin de cinci ori[5]. Astfel, controalele coordonate au rămas neatinse până în 2021, când, prin a șasea modificare, respectiv prin Directiva 2021/514 a Consiliului din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal („DAC 7”), reglementarea a fost actualizată.

În cadrul prezentului articol ne-am propus să prezentăm DAC 7, cea mai nouă „armă” în lupta împotriva dublei impuneri, care, deși îmbunătățește semnificativ cadrul legislativ, așa cum vom arăta, prezintă și serioase deficiențe.

2. Ce aduce nou DAC 7 și ce îi lipsește?

În primul rând, spre deosebire de DAC1, DAC 7 definește, în premieră, termenul de „control comun”, drept „Ancheta administrativă desfășurată în comun de autoritățile competente din două sau mai multe state membre și care au legătură cu una sau mai multe persoane care sunt de interes comun sau complementar pentru autoritățile competente din statele membre respective”. [6]

Definirea termenului de „control comun” în legislația europeană este mai mult decât bine-venită, întrucât stabilește un consens, la nivel european, cu privire la semnificația controalelor comune, uniformizând astfel noțiunea și oferind previzibilitate legislativă în rândul statelor membre.

În al doilea rând, DAC 7 modifică Art. 11 – „Prezenţa în birourile administrative și participarea la anchetele administrative”, precum și Art. 12, „controalele simultane” din vechea DAC 1, aducând mici, dar importante îmbunătățiri.

Cu privire la participarea la anchetele administrative, art. 11 schimbă modalitatea în care se declanșează acestea – de la inițierea lor printr-un „acord” între cele două state ale căror organe fiscale participau la anchete administrative, la realizarea acestora pe baza unei cereri pe care organul fiscal solicitat o poate accepta sau refuza în mod justificat, dar într-un termen de 60 de zile.

Se poate observa, astfel, că DAC 7 elimină parțial incertitudinile generate de folosirea lato sensu a termenului „acord” și reglementează care sunt elementele prin care se constituie respectivul acord, respectiv formularea unei cereri, care poate fi acceptată sau nu, într-un anumit termen expres stipulat.

Totodată, DAC 7 reglementează în mod expres posibilitatea autorității străine de a intervieva anumite persoane sau de a examina probe, sub rezerva normelor procedurale din statul gazdă. Și această modificare reprezintă un pas înainte față de vechea reglementare, care prevedea faptul că organele statului solicitat pot întreprinde astfel de demersuri numai în măsura în care legislația statului solicitat permitea acest lucru.

Prin această modificare, DAC 7 stabilește, la nivel de directivă, posibilitatea organelor din statul străin de a intervieva persoane și de a examina probe, eliminând astfel potențialele prevederi din legislațiile statelor membre care interziceau o astfel de interacțiune a autorităților fiscale străine.

Cu privire la controalele simultane, în plus față de reglementarea anterioară, se stabilește un termen de 60 de zile în care organele fiscale implicate comunică acceptul sau refuzul motivat de a participa la un astfel de tip de control. Prin urmare, se elimină posibilitatea tergiversării sine die a încheierii unui acord între statele ce urmează a desfășura controale simultane și crește gradul de certitudine cu privire la efectuarea sau nu a unui asemenea control.

Cu toate acestea, DAC 7 nu reglementează și consecințele nerespectării termenului de 60 zile. Aceasta nu înseamnă că statele membre ce au obligația de a transpune în dreptul intern DAC 7 nu pot crea un regim mai restrictiv și mai eficient, cum ar fi spre exemplu o stabilire a faptului că lipsa emiterii unui răspuns în termenul de 60 de zile reprezintă acordul organului fiscal solicitat de a declanșa controlul.

În al treilea rând, DAC 7 introduce un nou articol, 12a, intitulat „controalele comune”, care reglementează, mai în detaliu, o serie de aspecte esențiale pentru buna desfășurare a acestora. Din punctul nostru de vedere, acest articol reprezintă esența și principala modalitate prin care DAC 7 îmbunătățește cadrul legislativ în materia controalelor coordonate.

Răspunzând criticilor aduse DAC 1, DAC 7 stabilește în premieră ce lege va guverna activitatea de control fiscal realizată de organele fiscale din două sau mai multe state.

Mai exact, se prevede în mod expres că drepturile și obligațiile funcționarilor statelor membre care participă la controlul comun se stabilesc în conformitate cu legislația statului membru în care au loc activitățile controlului comun.

Totodată, DAC 7 stabilește și o limitare de competență a funcționarilor străini, aceștia neavând posibilitatea „de a exercita nicio competență care ar depăși sfera competențelor care le sunt conferite în temeiul legislației propriului stat membru”.

În consecință, organele fiscale ale statului străin se supun regulilor procedurale din statul în care se desfășoară activitatea de control și dobândesc o serie de drepturi, însă numai în măsura în care aceste drepturi le sunt conferite și de legislația propriului stat. Cu alte cuvinte, în măsura în care legislația statului în care se desfășoară controlul comun stabilește mai multe drepturi organelor sale fiscale, omologii acestora din statul străin nu se pot prevala de asemenea drepturi decât în măsura în care acestea sunt prevăzute și în propria legislație.

Se poate argumenta că, prin instituirea acestei reguli, DAC 7 intenționează să aplice controalelor comune legea mai permisivă pentru contribuabil, fără însă a afecta suveranitatea statului în care se desfășoară controlul, de vreme ce, în practică, pentru efectuarea unui control într-adevăr comun este necesar ca organele fiscale din ambele țări să se poată prevala de aceleași drepturi și să fie ținute de aceleași obligații.

Dacă organele fiscale străine nu ar putea uza de drepturile oferite organelor din statul în care se desfășoară controlul, în mod evident, primii nu ar putea să se folosească de informațiile sau documentele obținute în urma exercitării acestor drepturi, creându-se astfel inevitabil o discrepanță între rezultatele obținute de cele două administrații fiscale. O astfel de discrepanță ar afecta în mod invariabil raportul final ce trebuie întocmit în urma efectuării controalelor comune.

În al patrulea rând, cu privire la raportul final, art. 12a din DAC 7 stabilește că, în urma controlului comun, organele fiscale din statele care au participat la controlul comun „se străduiesc” să convină asupra faptelor și circumstanțelor relevante, depunând eforturi pentru a ajunge la un acord privind situația fiscală a contribuabilului. Aspectele asupra cărora s-a ajuns la un acord sunt incluse într-un raport final și „sunt luate în considerare” în cadrul soluțiilor adoptate de organele fiscale pe teritoriul cărora a fost emis actul.

Cu alte cuvinte, aspectele agreate de organele fiscale consemnate în raportul final nu vor fi automat incluse în deciziile de impunere emise ca urmare a desfășurării controlului comun, ci vor avea numai un caracter de recomandare.

Cu privire la acest aspect, precizăm că, deși Propunerea Comisiei Europene care a stat la baza emiterii DAC 7[7] (”Propunere DAC 7”) prevedea că „Raportul final al auditului comun ar trebui să aibă o valoare juridică echivalentă cu cea a instrumentelor naționale relevante care sunt emise ca urmare a unui audit în statele membre participante”, legiuitorul european a ales să nu implementeze această reglementare, restrângând drastic efectele juridice pe care raportul final ar fi trebuit să le producă.

Propunerea DAC 7 conținea și o altă prevedere extrem de utilă și mai mult decât bine-venită, anume declanșarea controlului comun la solicitarea contribuabilului. [8]

În pofida faptului că, de cele mai multe ori, contribuabilii sunt cei direct interesați să apeleze la controalele comune și, totodată, cei care pot identifica în stadii incipiente situațiile în care s-ar putea naște un caz de dublă-impozitare[9], legiuitorul european a ales – și de această dată – să elimine orice fel de constrângere a autorităților fiscale naționale și să lase declanșarea controalelor comune exclusiv în sarcina și la inițiativa acestora.

Credem că neincluderea contribuabilului în rândul factorilor declanșatori ai unui control comun reprezintă un mare neajuns al DAC 7, deoarece nefiind o dispoziție expresă a directivei, statele membre nu au obligația de a o transpune, ci pot eventual decide singure dacă vor include sau nu un asemenea text în legile lor interne.

În final, un alt aspect ce merită menționat este acela că statele membre au obligația de a adopta actele necesare pentru a se conforma cu dispozițiile DAC 7 până la 31 decembrie 2022, dar, în privința controalelor comune, legiuitorul european a înțeles să facă încă un compromis prin acordarea statelor membre a unui an în plus pentru a implementa în legislația internă conținutul directivei, respectiv până la 31 decembrie 2023.

3. Concluzii

Adoptarea DAC 7 reprezintă o îmbunătățire incontestabilă în peisajul legislativ european menit să elimine dubla impozitare. Cu toate acestea, dintr-o perspectivă practică, nu putem să ignorăm faptul că DAC 7 nu conține pârghiile necesare pentru a implementa în mod eficient controalele comune în legislația statelor membre. Cu titlu de exemplu, DAC 7 nu prevede o modalitate de deblocare a situațiilor în care organele fiscale nu ajung la un numitor comun cu privire la o anumită situație (fie în ceea ce privește necesitatea declanșării efective a controlului comun, fie cu privire la aspectele de fond ce trebuie incluse în raportul final).

O astfel de modalitate de deblocare ar putea consta, spre exemplu, într-un arbitraj care ar avea menirea să constrângă organele fiscale să adopte o anumită soluție, similar arbitrajului reglementat de Convenția privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate 90/436/CEE sau de Directiva 2017/1852 privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană.

Așadar, ne salvează DAC 7 de dubla impunere?

În forma actuală, răspunsul este nu, DAC 7 nu ne va salva prin sine însăși, deoarece aceasta este, mai degrabă, un act normativ intermediar, care are ca scop aclimatizarea administrațiilor fiscale cu controalele coordonate, iar nu crearea unui cadru legislativ eficient în prevenirea dublei impozitări.

Ne poate însă salva legiuitorul național care, în loc să se limiteze la a transpune normele incluse în DAC 7 printr-o preluare mot-a-mot, va ține seama de nevoia de certitudine fiscală după care tânjește mediul de afaceri și va include toate acele pârghii la care ne-am referit anterior, precum și altele care s-ar dovedi necesare pentru realizarea efectivă a unui control comun. Credem că acesta este un pas necesar în crearea unei administrații fiscale eficiente, echilibrate și orientate către contribuabil.

[1] A se vedea OECD (2019), “Joint Audits within international tax co-operation”, in Joint Audit 2019 – Enhancing Tax Co-operation and Improving Tax Certainty: Forum on Tax Administration, OECD Publishing, Paris.

[2] Există două tipuri principale de controale coordonate după cum urmează:

1. Controalele simultane – se referă la o înțelegere între două sau mai multe administrații fiscale de a examina în același timp, fiecare în propriul teritoriu, aspectele fiscale ale unuia sau mai multor contribuabili în privința cărora au un interes comun sau asociat, cu scopul de a-și împărtăși reciproc orice informații relevante pe care le-ar obține astfel. Realizarea de controale simultane implică coordonarea activităților întreprinse în cadrul inspecțiilor individuale din cele două (sau mai multe) jurisdicții.

Controalele simultane pot fi de asemenea combinate cu prezența oficialilor fiscali în străinătate, având astfel un organ de inspecție fiscală controlând simultan aspectele fiscale ale unui contribuabil în prezența oficialilor celeilalte administrații fiscale.

2. Controalele comune – conceptul creat de OCDE se referă la un control desfășurat de două sau mai multe administrații fiscale ce se alătură pentru a examina un aspect/o tranzacție al unui/unor contribuabil/contribuabili ce au activitate transfrontalieră. Administrațiile acționează coordonat, interacționează cu contribuabilul și primesc informațiile de la acesta iar oficialii din partea celeilalte administrații fiscale sunt prezenți la control.

[3] Disponibile aici –> Rapoarte ANAF  

[4] Comisia Europeană, Orientări politice pentru viitoarea Comisie Europeană 2019-2024, O Uniune mai ambițioasă, https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/political-guidelines-next-commission_ro.pdf

[5] Directiva 2014/107/UE a Consiliului din 9 decembrie 2014 (DAC 2) referitoare la schimbul automat de informații privind conturile financiare între statele membre pe baza Standardului comun de raportare (SCR) al OCDE care prevede schimbul automat de informații cu privire la conturile financiare deținute de nerezidenți;

• Directiva (UE) 2015/2376 a Consiliului din 8 decembrie 201510 (DAC 3) referitoare la schimbul automat obligatoriu de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră;
• Directiva (UE) 2016/881 a Consiliului din 25 mai 201611 (DAC 4) referitoare la schimbul automat obligatoriu de informații privind raportarea pentru fiecare țară în parte în rândul autorităților fiscale;
• Directiva (UE) 2016/2258 a Consiliului din 6 decembrie 201612 (DAC 5) referitoare la accesul autorităților fiscale la informații privind combaterea spălării banilor;
• Directiva (UE) 2018/822 a Consiliului din 25 mai 201813 (DAC 6) referitoare la schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării.

[6] Directiva 2021/514 Consiliului din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, disponibilă aici: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32021L0514&from=RO

[7] Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal din 15.07.2020, disponibilă aici: EUR-Lex – 52020PC0314 – EN – EUR-Lex (europa.eu)

[8] Art. 12a alin. (4) din Propunerea DAC 7: „În cazul în care una sau mai multe persoane solicită autorităților competente din două sau mai multe state membre să o (le) auditeze în comun, autoritățile solicitate răspund la cerere în termen de 30 de zile. Dacă autoritatea solicitată respinge cererea, aceasta informează persoana solicitantă (persoanele solicitante) cu privire la motivele deciziei sale”.

[9] OECD (2019), “Joint Audits within international tax co-operation”, in Joint Audit 2019 – Enhancing Tax Co-operation and Improving Tax Certainty: Forum on Tax Administration, OECD Publishing, Paris, Chapter 5 – The role of the taxpayer, p. 47.

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Salariile minime în statele membre ale Uniunii Europene (UE) au variat de la 312 EUR la 2,142 EUR în luna ianuarie 2020, conform datelor Eurostat. În România, salariul minim este de 2.230 lei, adică, aproximativ, 460 EUR, care ne poziționează mult sub media europeană.

Încă de la începutul anului, UE a cochetat cu ideea de a introduce un salariu minim la nivelul statelor membre și, în acest sens, a fost lansată o consultare cu părțile interesate, menită să vină cu o propunere concretă până în toamna acestui an.

Nicolas Schmit, Comisarul UE pentru locuri de muncă și drepturi sociale a declarat la începutul anului că oamenii „trebuie să fie plătiți pentru munca lor pentru a duce o viață decentă” – el fiind și promotorul acestei inițiative.

În general, orice perioadă de criză produce inegalități în rândul oamenilor. În contextul generat de Covid-19, impactul măsurilor luate de state, cum ar fi distanțarea socială, șomajul tehnic, închiderea unor activități a avut ca urmări un declin al economiilor, iar aceste elemente produc inegalități în rândul oamenilor.

Comisia Europeană (CE) nu a renunțat la ideea salariilor minime, prin care să se asigure că lucrătorii din UE își câștigă un trai decent. Mai mult, CE este de părere că un venit minim este crucial pentru relansarea economiilor statelor membre în urma acestei pandemii.

În acest context, pe 3 iunie s-a lansat o nouă rundă de consultări cu partenerii sociali în ceea ce privește salariul minim la nivelul UE. Acum, Comisia are în vedere atât instrumente obligatorii (directive), cât și non-obligatorii (recomandări ale Consiliului European) pentru o inițiativă a salariului minim în statele membre ale UE, iar punerea în aplicare ar fi la latitudinea guvernelor. Această abordare este efectul diferențelor din cadrele naționale. Spre exemplu, în statele membre nordice, salariul minim este rezultatul negocierii colective, în timp ce în alte state, precum România, standardul minim este stabilit de guvern.

Obiectivul acestei inițiative nu este de a impune un salariu minim sau de a armoniza abordarea diferitelor state membre, ci de a asigura un cadru pentru o remunerație echitabilă, obiectivul fundamental fiind acela ca toți cetățenii UE să poată beneficia de protecție prin salariul minim. Un salariu minim adecvat ar trebui să-i ajute pe cei cu salarii mici să urce scara de venituri. Un studiu al Eurofound susține că introducerea unui nivel al salariului minim de 60% din salariul mediu național ar crește considerabil câștigul persoanelor cu venituri mici care lucrează în majoritatea statelor membre ale UE.

În conformitate cu Tratatul Fundamental al UE, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, CE trebuie să consulte părțile interesate cu privire la posibila direcție a acțiunii Uniunii. Prin urmare, consultarea publică inițiată are acum scopul de a colecta opinii, iar ulterior să se creeze cadrul legislativ.

În concluzie, deși introducerea unui salariu minim la nivelul statelor membre ale UE părea acum mai puțin de un an un subiect utopic, ca urmare a contextului creat de COVID-19, care a afectat în special sectoarele cu o pondere mai mare a lucrătorilor cu salarii mici, precum retail și turism, această idee a prins și mai multă viteză și se văd inițiativele CE în acest sens. Pe lângă beneficiul de a reduce inegalitățile între cetățeni, creșterea salariului minim lărgește baza de impozitare, stimulează consumul intern și cererea, lucruri ce ajută la relansarea economiei. Astfel, consider că rolul salariilor minime pentru protejarea lucrătorilor cu salarii mici devine din ce în ce mai important și că acestea pot ajuta la susținerea cererii interne în timpul redresării economice, protejând în același timp locurile de muncă ale cetățenilor.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 / 14.05.2020 a fost publicata OUG 69 pentru modificarea si completarea Legii 227 /2015 privind Codul Fiscal, precum si pentru instituirea unor masuri fiscale („OUG 69 / 2020”).

Principalele masuri adoptate prin OUG 69 / 2020 vizeaza:

1. Prorogarea unor termene

Se prorogă până în data de 30.06.2020, inclusiv, termenul pentru:

• depunerea Formularului ”Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” aferent anului 2019;
• depunerea Formularului 230 ”Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” pentru anul 2019;
• plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice pentru anul 2019.

2. Acordarea unor bonificații

Pentru depunerea declaraţiei unice aferente anului 2019, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, se acordă o bonificaţie în cuantum de 5% din:

• impozitul pe venit,
• contribuţia de asigurări sociale – CAS şi
• contribuţia de asigurări sociale de sănătate – CASS

sub rezerva stingerii integrale a acestor obligații fiscale (i.e. aferente anului 2019 și anilor anteriori) până la data de 30 iunie 2020.

Pentru stingerea integrală, până la data de 30.06.2020, a obligaţiilor fiscale (i.e. aferente anului 2019 și anilor anteriori) reprezentând:

• impozitul pe venit,
• contribuţia de asigurări sociale – CAS şi
• contribuţia de asigurări sociale de sănătate – CASS,

se acordă o bonificaţie în cuantum de 5% din contravaloarea acestora aferentă anului 2019.

Bonificaţiile prevăzute mai sus se pot aplica cumulat.

3. Clarificarea înregistrării în scopuri de TVA

Prin OUG 69 / 2020 este eliminată prevederea potrivit căreia organele fiscale competente nu înregistrează în scopuri de TVA persoana impozabilă care prezintă risc fiscal ridicat.

Astfel, începând cu data publicării OUG 69 / 2020, la solicitarea înregistrării în scopuri de TVA se vor aplica următoarele reguli:

• persoana impozabilă va fi înregistrată în scopuri de TVA, potrivit solicitării depuse;
• după înregistrare, persoana impozabilă va face obiectul unei analize de risc efectuate de organul fiscal central.

4. Anularea unor obligații accesorii

4.1. Persoanele beneficiare

Pot beneficia de această facilitate toate categoriile de debitori.

4.2. Obligațiile bugetare principale pentru care poate fi solicitată aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor aferente

Obligațiile bugetare principale principale pentru care poate fi solicitată aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor aferente sunt obligațiile bugetare:

• cu termen de plată până la data de 31.03.2020 inclusiv;
• stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31.03.2020 inclusiv;
• individualizate în titluri executorii și existente în evidența organului fiscal la data de 31.03.2020, inclusiv;
• existente la data de 31.03.2020 și supuse procedurii înlesnirii la plată a cărei valabilitate se pierde până la data de 15.12.2020;
• existente la data de 31.03.2020 și stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată, urmând să înceteze suspendarea până la data de 15.12.2020;
• existente la data de 31.03.2020 și stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată și la a căror suspendare se renunță.

4.3. Obligațiile bugetare principale pentru care nu poate fi solicitată aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor aferente

• cele pentru care sunt în derulare înlesniri la plată la data de 31.03.2020 a cărei valabilitate depășește data de 15.12.2020;
• cele stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată la data de 31.03.2020 și suspendarea nu încetează până la data de 15.12.2020;
• cele reprezentând ajutor de stat de recuperat;
• cele reprezentând fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene;
• cele reprezentând obligaţii bugetare datorate bugetelor locale, dacă unităţile administrativ- teritoriale nu stabilesc prin hotărâre a consiliului local aplicarea măsurii de anulare a accesoriilor.

4.4. Accesorii ce pot fi anulate

• Accesoriile ce pot fi anulate, potrivit OUG 69 / 2020, sunt:
• dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020 inclusiv;
• dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31.03.2020 inclusiv, declarate suplimentar prin declarații rectificative;
• dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale (i) cu scadenţe anterioare datei de 31.03.2020 inclusiv şi (ii) stinse până la această dată;
• dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31.03.2020 inclusiv şi individualizate în decizii de impunere emise ca urmare (i) a unei inspecţii fiscale  sau (ii) a unei verificări a situaţiei fiscale personale, în derulare la data intrării în vigoare a OUG  69 / 2020.

4.4. Condiții necesare de îndeplinit de către debitori pentru a beneficia de anularea unor obligații accesorii

Pentru a beneficia de anularea unor obligații accesorii, debitorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

• Toate obligațiile bugetare principale restante la data de 31.03.2020 să fie achitate până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv;
• Toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 01.04.2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv să fie achitate;
• Să nu se regăsească declarații nedepuse în vectorul fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
• Cererea de anulare a accesoriilor să se depună până la data de 15.12.2020, inclusiv.

4.5. Chestiuni procedurale

Debitorii care doresc anularea accesoriilor potrivit OUG 69 / 2020 pot depune, la organul competent, notificarea cu privire la această intenție, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, dar nu mai târziu de 15.12.2020;

Ulterior (i) clarificării eventualelor neconcordanțe și (ii) indeplinirii în mod corespunzător a condițiilor pentru anularea accesoriilor potrivit OUG 69 / 2020, debitorii au obligația depunerii unei cereri de anulare a accesoriilor, până în data de 15.12.2020, sub sancțiunea decăderii;

Procedura de aplicare a anulării unor obligații accesorii se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 69 / 2020:

• prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cazul obligaţiilor bugetare administrate de către organul fiscal central

sau

• prin ordin al conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, pentru obligaţiile bugetare administrate de alte instituţii sau autorităţi publice, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale şi a subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti;

Împotriva actelor administrative fiscale emise ca urmare a solicitărilor de anulare a unor obligații accesorii se poate formula contestaţie potrivit Legii 207 / 2015 privind Codul de procedură fiscală.

5. Modificări cu privire la impozitarea salariaților

Sunt excluse din baza lunară de calcul a

• contribuției de asigurări sociale (CAS),
• contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) și
• contribuţiei asiguratorie pentru muncă

sumele reprezentând stimulente / prime acordate salariaților, începând cu data publicării OUG 69 / 2020 până la data de 30.06.2020 inclusiv, ca urmare a desfăşurării de activităţi care presupun contact direct cu cetăţenii şi sunt supuse riscului de infectare cu SARS-CoV-2;

Începând cu luna iunie a anului 2020, se adaugă obligativitatea plății de către angajator a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru salariați, pe perioada suspendării din funcţie a acestora, în condiţiile legii (i.e. numai în situaţia în care salariații nu au realizat în cursul lunii venituri din salarii şi asimilate salariilor).

Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia.

6. Facilităţi ce pot fi acordate de consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Potrivit OUG 69 / 2020 consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot adopta, până la data de 14.08.2020, hotărâri cu privire la:

• reducerea cu o cotă de până la 50% a impozitului anual pe clădiri pentru clădirile nerezidenţiale, folosite pentru activitatea economică, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total sau parțial activitatea economică;
• scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către utilizatorii clădirilor proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ- teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică;
• scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafeţelor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total sau parțial activitatea economică.

7. Bonificații ce vor putea fi acordate începând cu anul 2021

Începând cu anul 2021, vor putea fi acordate următoarele bonificații maximale:

• 10% din impozitul pe venitul anual declarat;
• 10% din contribuţia de asigurări sociale declarată;
• 10% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) declarată.

Nivelul bonificaţiei, termenele de plată şi condiţiile de acordare vor fi stabilite prin legea anuală a bugetului de stat.

Procedura de aplicare se va stabili prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Autor: Laura Lica-Banu, Director, Forensic & Integrity Services, EY România

Autoritățile din România fac demersuri pentru transpunerea totală a Directivei (UE) 2018/843 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, cunoscută sub denumirea de Directiva 5 AML. Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului (OUG), aflat în plin proces legislativ, va aduce o serie de modificări și completări textului actual al Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (Legea AML).

Acest proiect de act normativ urmărește, printre altele, să asigure un regim de reglementare și supraveghere adecvat pentru furnizorii implicați în servicii de schimb între monedele virtuale (criptomonede) și monedele fiduciare și furnizorii de portofele digitale. Acest tip de furnizori, care vor intra în scopul Legii nr. 129/2019 în calitate de entități raportoare, vor avea obligația de a aplica, printre altele, măsuri de cunoaștere a clientelei, inclusiv a beneficiarului real, de screening, precum și de monitorizare și raportare a tranzacțiilor suspecte. În același timp, vor fi supuși unui proces de autorizare și/sau înregistrare, care va fi coordonat de către Ministerul Finanțelor Publice. Proiectul de OUG completează, astfel, Codul Fiscal care a introdus în anul 2019 reglementări privind regimul fiscal al veniturilor obținute din tranzacțiile cu monedă virtuală.

Proiectul de act normativ include, de asemenea, în lista entităților raportoare, persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acționează ca intermediari în comerțul cu opere de artă, din galerii de artă și case de licitații sau desfășurat în zone economice libere, precum și agenții și dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acționează în calitate de intermediari în închirierea de bunuri imobile, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 EUR sau mai mult. Totodată, sunt aduse clarificări cu privire la tipurile de entități ce intră în sfera de aplicare a Legii AML, cum ar fi, profesiunile legale liberale, entitățile din sfera instituțiilor financiare sau furnizorii de servicii pentru fiducii ori pentru societăți.

De asemenea, proiectul de OUG include aspecte privind emiterea de către Agenția Națională de Integritate (ANI) a listelor cu funcții publice importante la nivel național, care se încadrează în categoria Persoanelor Expuse Public (PEP). ANI va întocmi listele și în baza informațiilor transmise de către entitățile în sarcina cărora rezidă obligația de a aplica măsuri de cunoaștere a clientelei (inclusiv de screening) și de către organizațiile internaționale acreditate pe teritoriul României. Listele vor fi publicate pe pagina de internet a ANI, într-o manieră transparentă și sub formă structurată.

Legiuitorul propune și organizarea și operaționalizarea registrului central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN, la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), stabilind categoriile de informații ce pot fi accesibile prin intermediul acestuia, precum și modalitatea și condițiile de accesare. Instituțiile de plată și emitenții de monedă electronică vor avea obligația de a transmite lista titularilor care au deschise conturi pe teritoriul României.

În ceea ce privește emitenții de monedă electronică și prestatorii de servicii de plată autorizați în alte state membre ale UE care desfășoară activități în România, proiectul de OUG aduce completări regimului de reglementare și supraveghere, în sensul impunerii stabilirii unui punct unic de contact, responsabil cu asigurarea aplicării legislației AML și verificării implementării procedurilor și sistemelor necesare de către agenții și distribuitorii contractați care prestează servicii pe teritoriul țării.

Pentru a veni în sprijinul entităților cu obligații conform Legii AML, proiectul aduce o serie de clarificări asupra modalităților de identificare a beneficiarului real, în special, pentru entitățile corporative străine, persoanele juridice fără scop lucrativ (incluzând asociațiile și fundațiile) și alte persoane juridice și entități care administrează și distribuie fonduri. Accesul condiționat la registrul beneficiarilor reali în funcție de demonstrarea unui interes legitim este eliminat, entitățile raportoare urmând a avea drept de acces la numele și prenumele, luna și anul nașterii, naționalitatea și țara de reședință a beneficiarului real, precum și la informațiile privind modalitatea în care se concretizează această calitate.

De asemenea, proiectul include referințe și cu privire la tranzacțiile cu sume în numerar și transferurile externe în și din conturi, în lei sau în valută, care trebuie raportate Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în cazul în care ating pragul minim de 10.000 EUR în echivalent. În ambele cazuri, raportarea va lua în considerare și pragul valoric care este atins în cazul operațiunilor care au legătură între ele, operațiuni a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici decât pragul minim, care au elemente comune, precum părțile tranzacțiilor, inclusiv beneficiarii reali, natura sau categoria în care se încadrează tranzacțiile și sumele implicate.

Având în vedere numeroasele modificări și completări așteptate odată cu aprobarea acestui proiect de Ordonanță de Urgență, perioada următoare oferă un bun prilej celor interesați de a-și evalua și stabili tipul de măsuri care vor trebui adoptate la nivel intern. Astfel, vom fi mai pregătiți în asigurarea conformării față de noile reglementări și în evitarea aplicării de către autoritățile de supraveghere și control a unor măsuri de sancționare, probabil usturătoare, cu un posibil puternic impact financiar, legal și mai ales reputațional.

Autor: Denisa Benga, Head of Waste Management | Duncea, Ștefănescu și Asociații

În ceea ce privește obligațiile completării și depunerii periodice a declarațiilor privind gestionarea de deșeuri la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), conform OUG 196 / 2005 privind Fondul pentru Mediu, vă informăm că declarațiile aferente perioadelor de raportare până în luna mai 2020, inclusiv, pot fi depuse în format fizic, pe hârtie, folosind ultima versiune a aplicației pusă la dispoziție pe site-ul AFM.

Începând cu declarațiile aferente perioadei de raportare iunie 2020, contribuabilii vor trebui să le transmită exclusiv on-line, în conformitate cu procedura prevăzută de Ordinul 572 / 2019 pentru depunerea declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Deși Ordinul 572 / 2019 prevede în mod expres faptul că depunerea on-line a declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu reprezintă o alternativă a depunerii declarațiilor în format fizic, AFM, prin comunicatele transmise pe site-ul propriu, a restricționat dreptul contribuabililor de a mai depune declarațiile în format fizic, începând cu perioada de raportare aferentă lunii iunie 2020.

Astfel, declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru Mediu aferente lunii iunie 2020 vor trebui înregistrate, semnate și transmise on-line către AFM până la data de 25.07.2020.

În vederea depunerii on-line a declarațiilor la Fondul pentru Mediu, contribuabilii la AFM sunt nevoiți să parcurgă anumite etape procedurale:

1. Identificarea persoanei care se va ocupa lunar de completarea și transmiterea declarațiilor online la AFM

Menționăm că declarația lunară ce trebuie transmisă la AFM poate fi completată și semnată fie de către reprezentantul legal al contribuabilului la AFM, fie de către o persoană desemnată de acesta.

În cazul în care optați pentru desemnarea unei alte persoane decât reprezentantul legal în vederea completării și depunerii on-line a declarațiilor lunare la AFM, va fi nevoie ca reprezentantul legal al contribuabilului AFM să împuternicească persoana în cauză printr-o procură notarială, ce trebuie să cuprindă anumite elemente obligatorii prevăzute în Ordinul 572 / 2019 și care va fi ulterior transmisă în original la sediul AFM.

Un aspect esențial este faptul că persoana care se ocupă de completarea, semnarea și transmiterea declarațiilor on-line la AFM, fie că vorbim despre reprezentantul legal al contribuabilului AFM, fie că vorbim despre persoana desemnată de către acesta, este obligată să dețină o semnătură electronică calificată pe numele său și un certificat calificat pentru semnătură electronică.

Precizăm că semnarea declarațiilor on-line se va face prin atașarea unei semnături electronice calificate, care se bazează pe un certificat calificat pentru semnătura electronică, emis de un prestator de servicii calificat, acreditat în conformitate cu Regulamentul UE 910/2014¹.

2. Obținerea accesului în contul on-line creat pentru contribuabilul la AFM

După efectuarea demersurilor de mai sus, se vor parcurge anumiți pași procedurali, prin completarea unor cereri către AFM,în vederea obținerii accesului în contul on-line al contribuabilului.

3. Confirmarea deschiderii de cont pe platforma AFM

AFM va analiza documentația depusă de către contribuabil și, în situația în care aceasta va fi completă și corectă, va transmite acestuia confirmarea deschiderii de cont pe platforma de lucru a AFM.

Odată cu primirea unui cont și a unei parole, reprezentantul contribuabilului desemnat în relația cu AFM va putea completa și transmite on-line declarațiile periodice către AFM, accesând adresa web: https://online.afm.ro.

Un alt aspect important de care trebuie să țineți cont este faptul că declarațiile rectificative nu vor putea fi transmise on-line, ci doar în formatul fizic obișnuit, și anume declarația rectificativă se va completa în platforma AFM, se va printa, se va semna și se va depune în format fizic, întotdeauna împreună cu documentele justificative la AFM.

Având în vedere precizările de mai sus, vă recomandăm să faceți toate demersurile necesare în vederea obținerii unui cont on-line pe platforma de lucru a AFM, care vă va permite să completați și să transmiteți declarațiile periodice la AFM prin mijloace electronice. Dacă nu veți reuși să vă conformați obligației de a vă crea un cont on-line pentru depunerea declarațiilor până la termenul limită, veți risca întârzieri în depunerea la termen a declarațiilor, care sunt sancționate contravențional conform legii.

De asemenea, dacă, urmare a unui potențial control al AFM, se constată că nu ați declarat în mod corespunzător obligațiile de mediu, echipa de control va emite o decizie de impunere, prin care veți putea fi sancționați, pe lângă plata creanțelor constatate, la plata de penalități și dobânzi penalizatoare, aplicate de la data la care ar fi trebuit să declarați obligațiile de mediu și până la data plății efective a creanțelor.

Autor: Denisa Benga, Head of Waste Management | Duncea, Ștefănescu și Asociații

Având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecției COVID-19, Administrația Fondului pentru Mediu („AFM”) a implementat o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, printre care și amânarea termenului limită pentru depunerea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu pentru luna februarie 2020, și anume de la data limită de 25.03.2020 la data de 25.04.2020, dată la care ar fi trebuit să fie depuse atât declarațiile aferente lunii februarie, cât și cele aferente lunii martie 2020.

Deși starea de urgență la nivel național a fost prelungită până la data de 14.05.2020, AFM nu a mai revenit asupra măsurii amânării termenului pentru depunerea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu.

În contextul în care ne apropiem de data la care starea de urgență va înceta, urmând a fi înlocuită cu starea de alertă la nivel național, și având în vedere că AFM nu a revenit asupra măsurii privind prelungierea termenelor de depunere a declarațiilor lunare la AFM, vă atenționăm că, potrivit OUG 196 / 2005 privind Fondul pentru Mediu, aveți obligația să declarați lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de ambalaje, anvelope, echipamente electrice și electronice, respectiv baterii și acumulatori portabili introduse pe piața națională și cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, cantitățile de anvelope uzate gestionate, cantitățile de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate, respectiv cantitățile de deșeuri de baterii și acumulatori portabili colectate.

Așadar până la data de 25.04.2020 ar fi trebuit să fie depuse declarațiile aferente lunilor februarie și martie 2020, iar până la data de 25.05.2020 urmează a se depune declarația aferentă lunii aprilie 2020.

Vă reamintim că, în cazul în care omiteți să depuneți declarațiile lunare până la termenele limită mai sus menționate, sunteți pasibili de plata unei amenzi contravenționale cuprinsă între 500 și 1.000 LEI (pentru persoane fizice) și între 1.000 și 5.000 LEI (pentru persoane juridice). Prevederile OUG 196 / 2005 se completează cu prevederile OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravențiilor, ceea ce înseamnă că veți putea achita jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la înmânarea / comunicarea procesului- verbal.

În schimb, pentru sumele reprezentând contribuțiile datorate către AFM pe care nu le veți achita în termenul legal, sunteți pasibili, pe lângă plata tuturor sumelor restante, de plata de dobânzi și penalități de întârziere, conform deciziei de impunere emise de AFM, urmare a controlului fiscal. Dobânzile și penalitățile se calculează în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală.

Având în vedere precizările de mai sus, pentru a preîntâmpina plata de amenzi, dobânzi și penalități de întârziere, vă rugăm să verificați dacă ați procedat la depunerea declarațiilor în termen, la plata contribuțiilor datorate către AFM și dacă dețineți pentru fiecare dintre acestea evidența scrisă și documente justificative. În situația în care nu v-ați conformat acestor obligații, vă recomandăm să procedați cât mai rapid la îndeplinirea acestora.

În cazul în care aveți nevoie de suport, echipa noastră de specialiști vă stă la dispoziție cu asistență și consiliere la cele mai înalte standarde de competență.

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Ordonanța 32/2020 completează reglementările OUG 30/2020 privind indemnizația de șomaj tehnic și permite angajatorilor să acorde angajaților lor diferența de la 75% din salariul mediu brut pe economie până la minimum 75% din salariul de încadrare, dacă bugetul acestora o permite. Pot suplimenta însă angajatorii indemnizația primită din bugetul asigurărilor pentru șomaj cu mai mult de 75% din salariul de încadrare? De exemplu, cu până la 100% sau mai mult de 100%?

În practică, sunt mulți angajatori care utilizează un sistem de salarizare format din salariul de bază și alte componente salariale cum ar fi sporurile, indemnizațiile sau alte adaosuri. În acest context, și-au pus întrebarea dacă, pe durata șomajului tehnic, ar putea acorda sume suplimentare care împreună cu indemnizația de șomaj tehnic ar putea să atingă sau chiar să depășească cuantumul salariului de încadrare.

Am adresat această întrebare telefonic Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) din România și rezultatele obținute le-am sintetizat în cele de mai jos.

Dintr-un total de 42 de AJOFM-uri pe care le-am contactat, majoritatea (81%) au răspuns că angajatorul poate suplimenta indemnizația primită din bugetul asigurărilor pentru șomaj (fără a specifica un cuantum maxim), argumentând că autoritățile decontează maximum 75% din salariul mediu brut, iar angajatorul, în funcție de posibilitatea lui financiară, poate suplimenta această sumă în conformitate cu prevederile Art. XI, alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului 30/2020. Șase dintre acestea au menționat însă, în mod clar, că angajatorul poate suplimenta indemnizația primită din bugetul asigurărilor pentru șomaj cu până la 100% din salariul de încadrare (de bază), iar o agenție județeană a răspuns că angajatorul poate suplimenta indemnizația fără a avea o limită, dacă dispune de buget, deci chiar și cu mai mult de 100% din salariul de bază.

Am avut, însă, și cazuri în care nu am primit răspuns. Spre exemplu, autoritățile dintr-un județ nu au știut să răspundă dacă indemnizația de șomaj poate fi suplimentată de angajator, iar cele din alte două județe au răspuns că angajatorul nu poate suplimenta indemnizația de șomaj.

Citește și: Ce măsuri au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19 | Mihaela Mitroi | EY România

De asemenea, având în vedere discuțiile din spațiul public și nelămuririle multor angajatori, am adresat AJOFM-urilor și întrebarea dacă, pe durata suspendării contractului individual de muncă (CIM) în perioada șomajului tehnic, angajatorul poate să acorde în continuare beneficii de natură socială?

Patru agenții județene au răspuns pozitiv la această întrebare, susținând faptul că, pe durata suspendării CIM în perioada șomajului tehnic, angajatorul poate acorda, în continuare, beneficii de natură socială, cum ar fi tichete cadou sau prime de sărbători.

Un număr de 16 agenții județene ne-au comunicat însă că este la latitudinea angajatorului, dacă alege sau nu să le acorde. În ceea ce privește temeiul în baza căruia angajatorii pot acorda beneficii de natură socială, una dintre autoritățile contactate a menționat că aceste beneficii pot fi acordate doar dacă sunt specificate în contractul de muncă (individual sau colectiv). De asemenea, o altă agenție județeană a subliniat că, în privința tichetelor de masă, acestea pot fi acordate doar pentru timpul efectiv lucrat, ele nefiind datorate în perioada șomajului tehnic.

La aceeași întrebare au răspuns negativ nouă AJOFM-uri. Dintre acestea, autoritățile dintr-un județ au declarat că nu sunt de acord cu acordarea acestor categorii de beneficii pentru angajați, atât timp cât contractul individual de muncă este suspendat. De asemenea, trei agenții județene au argumentat că în Ordonanța de urgență a Guvernului 32/2020 nu este menționată această posibilitate.

În urma acestor interpelări am putut constata că, deși practica autorităților este diferită, majoritatea AJOFM-urilor sunt de părere că angajatorii pot suplimenta indemnizația de șomaj tehnic peste plafonul suportat din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în funcție de bugetul propriu și de cât este fiecare dispus să acorde. În ceea ce privește beneficiile de natură socială, acordarea acestora rămâne în principal la latitudinea angajatorilor, ele urmând a fi acordate cu respectarea prevederilor contractelor individuale și colective de muncă.

Cu toate acestea, se impune o aliniere a Agențiilor de Ocupare a Forței de Muncă cu privire la modalitatea de punere în aplicare a prevederilor privind șomajul tehnic, reglementate prin OUG 30/2020, cu modificările aduse prin OUG 32/2020, întrucât este mai mult decât evident că agenții economici se preocupă și de perioada de după COVID-19 și de potențialele consecințe ale neaplicării corecte a acestei facilități.

Autor: Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions

Din discuțiile pe care le avem cu managerii companiilor cărora le oferim servicii de consultanță de marketing la Valoria, cei mai mulți dintre aceștia lucrează deja, împreună cu echipele lor, la planurile de revenire în economia post-COVID. Sunt pregătite scenarii pozitive și negative, se analizează nevoi și comportamente de cumpărare, se adaptează produse și servicii, se elaborează noi planuri de marketing. În ciuda dozei de neprevăzut, echipele de vânzări și marketing fac prognoze, discută cu clienții actuali, recalibrează bugete și modifică mixul de marketing. Obiectivul? Creșterea favorabilității, îmbunătățirea ratelor de conversie, asigurarea profitabilității.

Care sunt acțiunile care fac diferența în acest context? Dincolo de experiența și competența specialiștilor de vânzări și marketing, situația generată de impactul COVID-19 are multe variabile și necunoscute. De aceea, pe lângă planurile și scenariile pregătite de manageri, elementele esențiale pentru succes sunt date de capacitatea de observare a noilor tendințe și de agilitatea în adaptarea la acestea. Pentru acest proces, câteva elemente sunt esențiale și de aceea le-am abordat în acest articol.

1. Utilizarea social media pentru a vorbi cu actualii clienți

Comunicarea cu clienții este esențială atât în vremuri de stabilitate, cât și în vremuri pline de volatilitate. Social media oferă instrumente importante pentru a menține această comunicare, cu o singură condiție – centrarea să fie pe client și nu pe expunerea beneficiilor, ofertelor și promoțiilor. Iată de ce, acum mai mult ca oricând, companiile trebuie să iasă din comunicarea egocentrică și să deschidă dialogul cu clienții lor.

Chiar dacă nu ați mai procedat așa până acum este bine să creați tot felul de contexte în care clienții să vă spună cum este pentru ei perioada aceasta, care sunt provocările și nevoile pe care le au, ce așteptări au de la partenerii de afaceri, ce măsuri au luat pentru a se adapta, etc. Comunicarea non-selling, susținută și empatică alimentează contul de emoții pozitive și ne pun în memoria bună, de lungă durată a clienților noștri.

2. Descoperirea noilor oportunități din mijlocul adversității

Acesta nu este un lucru simplu sau ușor din cel puțin două puncte de vedere:

• Echipele de marketing și vânzări sunt alcătuite din oameni care au și ei reacții de panică, supărare, tristețe sau îngrijorare la criza de sănătate generata de acest coronavirus. Deci capacitatea lor de descoperi oportunitățile este afectată de starea lor psihică și emoțională.
• Multe companii au proceduri care cer informații sistematice pentru a „vedea” unde apare o oportunitate, dar mai ales pentru a aproba „accesarea” acesteia.

Câștigătorii vor fi acele echipe de marketing și vânzări suficient de antenate să schimbe totul din mers, din companii deschise la schimbare, testare și cu o mare agilitate. Deciziile se iau acum nu doar pe bază de cifre, ci și pe bază de viziune, experiență și intuiție.

3. Observarea noilor comportamente de cumpărare

Crizele de cerere, așa cum este aceasta, se transformă în crize financiare prin blocajul pe care îl crează în economie. Dar și atunci când stau acasă sau sunt în șomaj tehnic oamenii consumă produse și servicii esențiale, având preferințe pentru canalele de căutare, selectare și cumpărare a acestora. Distanțarea socială a „obligat” categorii largi de consumatori care preferau până acum cumpărarea offline să treacă acum și în mediul online.

Pe cealaltă parte, numeroase companii au fost constrânse de noul context să găsească soluții de digitalizare parțială sau totală a procesului de cumpărare. Ce e de făcut? Cel mai simplu și eficient lucru este monitorizarea competiței, a acțiunilor companiilor de top din diverse industrii, în general, și a materialelor pe care le publică marile firme de consultanță. Toate acestea trebuie completate cu datele din propriile interacțiuni cu clienții și din observarea comportamentelor acestora.

4. Adăugarea unui segment digital în procesul de vânzare

De peste cinci ani știm că între 60-70% din procesul de cumpărare în B2C și între 30-40% în B2B are loc în mediul online. Ce înseamnă asta? Nici mai mult nici mai puțin decât faptul că putem avea o parte digitală a procesului de vânzare.

Dar câte companii au acționat coerent în direcția această? Din studiile pe această temă pe care le avem la Valoria procentul este de 36% în B2C și 21% în B2B. Dar timpul nu mai are răbdare cu companiile care nu vor să vândă și în online. Chiar dacă procesul acesta este doar demarat în acest mediu, urmând ca să fie închis în offline, tot sunt multe de făcut pentru a adauga o dimensiune digitală canalului de vânzări.

5. Structurarea și adaptarea strategiilor de revenire

Citatul care trebuie să îți vină mereu în minte este acesta: „By failing to prepare, you are preparing to fail”. Oricât de complicată este situația și oricât de dificil de prognozat este revenirea, pregătirea face diferența. Cea mai bună abordare este cea bazată pe scenarii. Din experiență mea în Big Four, companiile care sunt lideri în domeniile lor de activitate au capacitatea de a lucra modularizat, pe bază de seturi de variabile, modele și scenarii de acțiune.

Chiar și în situația în care aplicăm numai o parte din ceea ce am structurat, analizat, previzionat, deoarece situația este una dinamică, și tot suntem câștigați deoarece toate aceste prospectări și analize ne permit să observăm mai repede unde apar oportunitățile și unde sunt riscurile. Mintea noastră deja le-a imaginat, le-a explorat și poate să acționeze rapid pe baza lor. Nu mai suntem luați prin surprindere.

6. Capacitatea de inovare frugală în noul context

Inovația nu este responsabilitatea managerilor. Inovația poate veni din orice parte a companiei. De aceea, pentru a se manifesta este nevoie de competență, încredere, autonomie, transparență și comunicare în timp real. Să le luăm pe rând. Competență deoarece aceasta este baza observării relevante a nevoii clientului, care conduce la inovare. Încredere pentru că inovația odată găsită trebuie comunicată celor care au rolul de a o aproba în companie. Autonomie deoarece aceasta este esențială pentru prototiparea inovației într-un mediu de testare. Transparența datelor din sistemele companiei pentru echipa de marketing și vânzări susține tot procesul. La fel și comunicarea în timp real, care este critică în perioada de implementare. Întrebarea mea este următoarea: câte companii îndeplinesc toate aceste condiții? Din experiența mea mai puțin de 10%, ceea ce arată dimensiunea oportunității aduse de inovare.

7. Recalibrarea continuă a abordării și eforturilor

Un studiu realizat de Harvard Business Review a analizat 4700 de companii publice cu trei ani înainte, în timpul și după recesiuni. Studiul a identificat procentul de companii care și-au depășit rivalii: 21% pentru companiile care au optat pentru un focus pe prevenire, deci pe reducerea costurilor, și 37% pentru cele care au ales un focus pe oportunități. Studiul a constatat că „firmele care reduc costurile mai repede și mai mult decât competitorii nu au neapărat mai repede o revenire de succes”. Dimpotrivă acestea au cea mai scăzută profitabilitate comparativ cu concurența când vremurile se îmbunătățesc. Care este concluzia? Cele mai multe companii au nevoie de o recalibrare continuă a abordării și eforturilor pe care le fac pentru a se recupera după perioada de criză.