În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230/21.03.2020 a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare („O.U.G. nr. 29/2020”).

Prin O.U.G. nr.  29/2020 Guvernul României a adoptat o serie de măsuri economice menite (i) să protejeze afacerile şi sistemul economic și (ii) să încurajeze solidaritatea mediului de afaceri, loialitatea contractuală şi disponibilitatea de adaptare a raporturilor de afaceri la provocările ridicate de această criză sanitară fără precedent în istoria modernă.

Astfel, măsurile economice regăsite în O.U.G. nr.  29/2020 vizează:

1. Susținerea întreprinderilor micro, mici și mijlocii (”IMM”), prin:

A. acordarea de garanţii de stat în procent maxim de 80% din valoarea finanţării, pentru (i) credite de investiţii şi/sau (ii) credite / linii de credit pentru capital de lucru.

Aceste garanții se acordă în limita următoarelor plafoane:

• valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat este 10.000.000 LEI, pentru fiecare IMM solicitantă;
• valoarea maximă a creditelor / liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru este 5.000.000 LEI, pentru fiecare IMM solicitantă, dar nu mai mult decât media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali;

• valoarea maximă a finanţării pentru creditele de investiții este 10.000.000

B. acordarea de garanţii de stat în procent maxim de 90% din valoarea finanțării, pentru credite / linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru.

Aceste garanții se acordă diferențiat, în limita următoarelor plafoane:

• valoarea maximă a finanţărilor garantate de stat este maximum 500.000 LEI pentru fiecare întreprindere micro, dar nu mai mult decât media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali;
• valoarea maximă a finanţărilor garantate de stat este maximum 1.000.000 LEI pentru fiecare întreprindere mică, dar nu mai mult decât media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani.

De asemenea, acestor credite / linii de credit le sunt aplicabile următoarele reguli:

• Dobânzile aferente sunt subvenționate de Ministerul Finanțelor Publice în procent de 100%, până la data de 31 martie 2021, cu posibilitatea prelungirii termenului;
• Nu generează obligații de plată reprezentând comision de risc și de administrare;
• Sunt acordate IMM-urilor care (i) nu înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central sau care (ii) înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, dar se obligă să le achite din creditul / linia de credit pentru capitalul de lucru acordată în cadrul programului;
• Durata maximă a finanţărilor este de (i) 120 de luni în cazul creditelor pentru investiţii şi de (ii) 36 de luni în cazul creditelor / liniilor de credit pentru capital de lucru, cu posibilitatea prelungirii cu maximum 36 de luni.

IMPORTANT!

IMM – urile reprezintă întreprinderile care (i) angajează mai puţin de 250 de persoane şi care (ii) au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane EUR sau deţin active totale de până la 43 de milioane EUR.

2. Acordarea de facilități fiscale, după cum urmează:

• Obligaţiile fiscale (i) scadente începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr.  29/2020 şi (ii) neachitate în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă instituite prin Decretul 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României („Decretul nr. 195/2020”), nu sunt considerate obligaţii fiscale restante și, prin urmare, nu generează dobânzi şi penalităţi de întârziere;
• Măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, se suspendă /nu încep pentru o perioadă ce se încheie în cea de-a 30-a zi de la încetarea stării de urgență instituită prin Decretul 195 / 2020. Măsurile de suspendare a executării silite se aplică prin efectul legii, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale;
• Termenul pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente anului 2020, diminuată cu bonificația aferentă, se prorogă până în data de 30 iunie 2020, inclusiv.

3. Prorogarea, prelungirea și suspendarea unor termene de depunere declarații, astfel:

• Termenul pentru depunerea notificării cu privire la intenţia de restructurare a obligațiilor bugetare se prorogă până în data de 31 iulie 2020, inclusiv;
• Termenul pentru depunerea solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare se prorogă până în data de 30 octombrie 2020, inclusiv;
• Termenul pentru depunerea declaraţiei privind beneficiarul real („UBO”), respectiv 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale, se prelungeşte cu 3 luni de la data încetării stării de urgenţă instituite prin Decretul 195/2020;
• Pe durata stării de urgenţă instituite prin Decretul 195 /2020 se suspendă depunerea UBO, în situația în care datele de identificare ale beneficiarului real se modifică.

4. Alte măsuri

• Pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020, IMM-urile care şi-au întrerupt activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate şi care deţin Certificatul de situaţie de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (”CSU”), beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, precum şi de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare;
• Prin derogare de la alte dispoziţii legale, în contractele în derulare, altele decât cele pentru utilități sau chirii, încheiate de IMM-urile care şi-au întrerupt activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate şi care deţin CSU, poate fi invocată forţa majoră împotriva acestora numai după încercarea dovedită de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condiţiilor excepţionale generate de starea de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020;
• În aplicarea celor de mai sus, O.U.G. nr.  29/2020 definește forța majoră ca fiind împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă şi inevitabilă la care se referă art. 1.351, alin. (2) din Codul Civil, care rezultă dintr-o acţiune a autorităţilor în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea şi combaterea pandemiei determinate de infecţia cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici şi mijlocii, afectare atestată prin CSU.
• Prin derogare de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plăţile anticipate trimestriale pentru anul 2020 la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent.

IMPORTANT!

Reamintim faptul că, potrivit Decretului 195/2020, CSU se eliberează de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, la cerere și în baza documentelor justificative, societăților a căror activitate este afectată în contextul COVID-19.

Intrarea în vigoare a O.U.G. nr.  29/2020 intervine la data publicării, respectiv data de 21.03.2020.

Autori: Elena Lăzărescu (Senior Associate), Loredana Duică (Senior Associate), Cosmin Chirilă (Associate), Radu și Asociații SPRL

În această perioadă de incertitudine, cu toții ne dorim siguranță. În calitate de investitori, în calitate de bănci sau de consumatori. Ce alternative avem la îndemână pentru a limita interacțiunea fizică într-un context periclitat de situația actuală, dar care să permită efectuarea plăților, precum și accesarea surselor de finanțare?

Plăți contactless și plăți inițiate în mediul online

Plecând de la recomandarea Consiliului Patronatelor Bancare din România din 12 martie 2020, persoanele care trebuie să efectueze plăți se vor orienta „cu precădere [către] mijloacele de plată la distanță (aplicații online și mobile banking), carduri sau alte metode de tip “contactless” pentru plata bunurilor și serviciilor în magazine, precum și plăți securizate pentru cumpărăturile online”.

Având în vedere acest context, cum putem menține fluxul plăților recomandate către furnizorii de bunuri sau servicii?

Contactarea furnizorilor serviciilor de plată. Persoanele care nu beneficiază încă de soluții de plată la distanță – de exemplu, internet și mobile banking sau carduri (chiar și virtuale), vor putea contacta băncile sau instituțiile de plată, pentru a identifica etapele și condițiile necesare dobândirii acestor instrumente. Încheierea contractului care reglementează emiterea și utilizarea acestora poate avea loc la distanță și, conform reglementărilor aplicabile și practicii recente a instanțelor, nu sunt necesare formalități excesive. Spre exemplu, nu este obligatorie aplicarea unei semnături olografe (de mână) sau a unei semnături electronice bazate pe dispozitive speciale. Bineînțeles, contractul respectiv trebuie să prevadă momentul exact în care se consideră încheiat, precum și pașii care conduc la încheierea sa valabilă.

Respectarea cerințelor de autentificare a plătitorului. Pentru a asigura securitatea plăților, este important ca persoanele care efectuează operațiuni în mediul online să respecte condițiile specifice de autorizare a acestora – fie cu ajutorul unui token, prin introducerea unor coduri, prin intermediul unor aplicații specifice ș.a.m.d. Trebuie menționat că aceste condiții sunt specifice fiecărei bănci (instituții de plată), fiind evidențiate în contractele încheiate în acest sens. Astfel, este recomandat ca fiecare client care utilizează online banking sau, după caz, achită cumpărăturile pe o platformă de e-commerce să se asigure că efectuează plățile vizate în conformitate cu dispozițiile contractuale relevante. A se vedea, de exemplu, clauzele care reglementează autentificarea (strictă) a clienților, precum și exprimarea valabilă a consimțământului din contractele cu privire la cardurile de debit sau credit, respectiv contractele privind serviciile de internet și mobile banking.

Verificarea oricăror actualizări cu privire la zilele și intervalele orare în care băncile, respectiv instituțiile de plată, execută tranzacții, precum și servicii de schimb valutar. Date fiind măsurile luate la nivelul mai multor state, există riscul ca anumite servicii de plată să nu fie disponibile în anumite momente. Astfel, clienții care au obligația de a efectua plăți la un anumit termen trebuie să verifice din timp informațiile disponibile pe website-urile băncilor (instituțiilor de plată) cu privire la intervalele de timp în care sunt procesate operațiunile de plată.

Impactul COVID-19 asupra surselor de finanțare

Printre consecințele determinate de situația actuală se numără și necesitatea, în cazul anumitor persoane fizice sau juridice, de a accesa noi surse de finanțare.

La nivel european, instituțiile își concentrează atenția și asupra impactului economic provocat de coronavirus. Astfel, Banca Centrală Europeană încurajează băncile să acorde finanțări societăților afectate de efectele COVID-19, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare prezintă deja un cadru pentru susținerea financiară a anumitor clienți care întâmpină dificultăți.

Cum se gestionează, la nivel local, relația cu clienții care vizează accesarea surselor de creditare?

În cazul segmentului retail, similar contractelor privind serviciile de plată, și încheierea contractelor de credit de consum poate avea loc la distanță. Aceasta trebuie să aibă la bază o informare corespunzătoare a clienților, pentru a le permite identificarea tuturor drepturilor și obligațiilor aferente – costuri, comisioane, dobânzi, metoda de rambursare, scadențe etc.

În ceea ce privește segmentul corporate, încheierea contractelor la distanță nu face obiectul unei reglementări specifice, cum este cea care stabilește protecția consumatorilor în acest context. Dar, raportat la dreptul comun, anumite aspecte trebuie avute în vedere:

• respectarea exigențelor bunei-credințe în cadrul negocierilor, inclusiv asigurarea unei informări corespunzătoare – în special cu privire la situația financiară a debitorului în contextul actual;
• faptul că efectele COVID-19 sunt deja prezente, ceea ce înlătură (cel puțin într-o măsură) incidența impreviziunii sau a altor circumstanțe similare care pot justifica adaptarea ulterioară a contractului; precum și
• utilizarea mijloacelor electronice de semnare, în cazul optării pentru încheierea contractului de credit la distanță, cu respectarea reglementărilor naționale și europene în materia tranzacțiilor electronice.

Bineînțeles, societățile comerciale pot lua în considerare și mijloacele de finanțare intra-grup, în măsura lichidităților și în conformitate cu dispozițiile aplicabile. Un astfel de exemplu este reprezentat de structurile de tip cash pooling care urmăresc distribuirea recurentă a lichidităților între entități membre ale aceluiași grup, în funcție de nevoie.

Autor: Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România

Comisia Europeană s-a angajat să revizuiască în 2020 Directiva privind raportarea nefinanciară, ca parte a consolidării strategiei pentru investiții sustenabile. Prin urmare, pe 20 februarie 2020 a lansat o consultare publică[1] privind revizuirea acestei directive, iar părțile interesate își pot transmite opiniile cu privire la conținutul actual și potențialele modificări prin intermediul unui chestionar online, până pe 14 mai 2020 cel târziu.

În contextul luptei împotriva schimbărilor climatice și a degradării mediului, Comisia Europeană (CE) solicită companiilor să îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și principiile Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Astfel, Directiva privind raportarea nefinanciară, Pachetul privind economia circulară, Planul de acțiune privind finanțările sustenabile și Pactul Ecologic European reprezintă instrumente ambițioase ce au rolul de a încuraja și facilita aceste demersuri.

Ce este Directiva privind raportarea nefinanciară și cât de importantă este, de fapt, prezentarea acestui tip de informații?

Obiectivul acestei directive este să pună bazele unui nou model de raportare corporativă, care să completeze transparența financiară cu alte informații necesare pentru înțelegerea dezvoltării, performanței și poziției companiei, precum și impactului activității acesteia în societate, companiile fiind încurajate să integreze sustenabilitatea drept element cheie al strategiei de business.

Nevoia de informații nefinanciare, în special în rândul comunității de investitori, crește substanțial. Prin intermediul acestei raportări, investitorii pot lua în calcul riscurile sau oportunitățile investițiilor viitoare, legate de aspectele de sustenabilitate, de impactul social, impactul asupra mediului înconjurător, astfel încât să aibă posibilitatea de a investi în cunoștință de cauză. În același timp, consumatorii sau alte grupuri interesate pot recunoaște cu ușurință companiile care își asumă angajamente privind grija față de mediul înconjurător, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și nu numai.

În România, obligativitatea de raportare a informațiilor nefinanciare a vizat inițial doar entitățile de interes public cu minim 500 de angajați. Ulterior, legislația a fost actualizată astfel încât să fie extins domeniul de aplicare și către firmele private.

Prin urmare, începând de anul acesta, toate companiile, publice sau private, cu cel puțin 500 de angajați, vor trebui să raporteze informații nefinanciare pentru exercițiul financiar 2019, privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită.

Aceste informații pot fi prezentate:

1. Sub forma unei declarații nefinanciare, anexată raportului administratorilor, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
2. Sub forma unui raport separat (“Raport de sustenabilitate”), care să fie pus la dispoziția publicului în maxim 6 luni de la data bilanțului, pe site-ul entității. Totodată, raportul trebuie să fie menționat în raportul administratorilor.

În prezent, directiva nu este strictă în ceea ce privește modelul de raportare, oferind doar anumite recomandări care nu au caracter obligatoriu. Companiile pot alege să utilizeze diverse cadre de raportare (naționale, ale UE sau internaționale), cu condiția să precizeze cadrul utilizat.

Care sunt motivele pentru care Comisia Europeană dorește revizuirea acestei Directive?

Conform ultimelor evaluări și studii realizate, Comisia a concluzionat că informațiile raportate nu detaliază corect sau suficient impactul aspectelor nefinanciare asupra companiilor și nici impactul pe care companiile îl au asupra societății și a mediului înconjurător. De asemenea, cerințele de raportare ale directivei nu sunt suficient de detaliate, sunt dificil de aplicat și nu se aplică unor societăți de la care utilizatorii au nevoie de informații.

Prin această inițiativă, CE urmărește să răspundă la probleme precum:

• Lipsa comparabilității și a fiabilității informațiilor nefinanciare raportate;
• Imposibilitatea de a răspunde nevoilor părților interesate, spre exemplu, evitarea situațiilor în care societățile raportează informații irelevante pentru utilizatori, iar pe cele necesare nu le iau în calcul;
• Complexitatea cerințelor privind raportarea informațiilor nefinanciare, dar și costurile ridicate suportate de către societăți, etc.

Pentru a corecta aceste aspecte, CE are în vedere adoptarea uneia dintre cele trei direcții de acțiune:

1. Continuarea abordării actuale a recomandărilor fără caracter obligatoriu. Comisia ar putea însă revizui și emite recomandări suplimentare, pe anumite teme;
2. Utilizarea standardelor. Spre exemplu, Comisia ar putea recomanda un standard deja existent sau un viitor standard privind raportarea nefinanciară;

1. Revizuirea și consolidarea dispozițiilor actuale ale directivei, ce ar putea viza modificări precum: clarificarea și armonizarea dispozițiilor, modificarea domeniului de aplicare, impunerea utilizării unui standard de raportare nefinanciară, etc.

Care sunt perspectivele dezvoltării unui standard UE privind raportarea nefinanciară?

Conform observațiilor vicepreședintelui executiv Valdis Dombrovskis la Conferința privind implementarea Pactului ecologic european desfășurată la Bruxelles[1], Comisia Europeană sprijină elaborarea unor standarde de raportare nefinanciară la nivelul UE și va invita, în curând, Grupul consultativ european pentru raportarea financiară (EFRAG) pentru a începe pregătirea standardelor respective cât mai curând posibil.

Comisia intenționează să utilizeze ca punct de plecare „cele mai bune elemente” ale standardelor internaționale de raportare nefinanciare existente (cum ar fi GRI, SASB, TCFD etc.), în vederea încorporării acestora într-un standard al Uniunii Europene.

[1] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/SPEECH_20_139

[1] https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/non-financial-reporting-directive-2020?language=ro

Autor: Alina Făniță, CEO PKF Finconta

Lumea conexiunilor rapide dintre oameni și dispozitive este în plină expansiune. Prin intermediul tehnologiilor de conectivitate precum platforme, softuri colaborative, aplicații de comunciare sau portaluri se tranzacționează cantități uriașe de informații între dispozitive, dar și între oameni și dispozitive.

Dincolo de provocările unei astfel de tehnologii, companiile au și oportuntiatea să-și crească transparență, capacitatea de evaluare a riscurilor și calitatea auditului și să-și automatizeze procesele.

Această conectivitate le facilitează companiilor crearea unui mediu informațional care le oferă o cunoaștere în profunzime a operațiunilor lor, inclusiv în ce privește auditul.

Pentru a avea un plus de precizie și viteză în procesarea informației, companiile din industria financiară preferă un auditor care valorifică acest progres al tehnologiei și care propune soluții digitale pentru derularea anumitor procese din misiunea de audit.

Transformarea auditului financiar

Un audit financiar al companiilor, relevant pentru lumea conexiunilor rapide despre care vorbeam este benefic nu doar pentru cei care-l livrează ci și pentru client.

Auditul financiar care utilizează canalele digitale are trei componente: automatizare, analiza datelor și experiența livrată clientului prin digitalizare.

Importantă este infrastructură digitală (platformă, software, etc) deoarece prin intermediul acesteia se face conexiunea între membrii echipei de audit și conexiunea dintre aceștia și compania auditată.

În condițiile unei informări permanente de pe orice dispozitiv e de la sine înțeleasă existența unei funcționalități care să permită accesarea informației și de pe telefonul mobil.

Provocările acestei abordări

Care sunt provocările pentru companiile care sunt subiectul unui audit financiar realizat și cu ajutoru unor instrumente digitale?

1. Provocări culturale. Unele organizații pot fi reticente să partajeze informații cu auditorii printr-o platformă online. Acest lucru se poate datora lipsei de cunoaștere a platformei de audit, îngrijorărilor cu privire la modul în care vor fi utilizate informațiile sau preocupărilor cu privire la securitatea datelor.
2. Securitatea datelor. Companiile trebuie să fie atente la datele pe care le împărtășesc în exterior și să se asigure că aceste date sunt prelucrate și stocate în mod corespunzător.
3. Sistemele de IT complicate. Sistemele de IT învechite și greoaie pot împiedica o companie să profite din plin de un audit financiar realizat și cu instrumente digital. În plus, dacă unele date nu sunt structurate și există numai pe suport de hârtie atunci procesul de audit este anevoios.

Beneficiile transformării

Ce pot face companiile ca să profite de beneficiile unui audit financiar realizat și cu ajutorul instrumentelor digitale?

1. Să utilizeze împreună cu auditorul cantitatea de date structurate și nestructurate colectată de multe ori în sisteme ERP, care permit echipei de audit să identifice tendințe neobișnuite dar semnificative precum și oportunități și riscuri financiare pentru companie.
2. Să dobândească o înțelegere mai profundă a registrelor bilanțiere și să permită o monitorizare a controalelor privind frauda și îmbunătățirea proceselor de raportare.
3. Să exitindă scopul utilizării datelor în format digital prin includerea și a datelor nestructurate. De la contracte și garanții la date privind provizioanele pentru costurile neprevăzute, prin aducerea acestor informații în scopul analizei datelor de audit se îmbunătățește baza pe care auditorii pot să emită o opinie.
4. Să facilteze partajarea informațiilor și accesul auditorilor la propriile sisteme de lucru. Când informațiile sunt partajate în mod sigur și eficient printr-o platformă de audit complet digitală, procesul de audit se va desfășura mai lin și calitatea auditului va fi îmbunătățită. Echipa financiară a companiei se va asigura, de asemenea, că nu va face eforturi suplimentare în pregătirea documentelor necesare și va economisi timp în sprijinul realizării misiunii de audit.

În concluzie

Importanța unei platforme digitale utilizată pentru auditul financiar se demonstreză prin digitalizarea foilor de lucru, modalitatea de stocare și partajare a informației, acuratețe, etc. Actualizările în timp real cu privire la fiecare etape din procesul de audit permit echipei de audit și companiei auditate să schimbe informații rapid și sigur.

Cel mai bine vezi schimbarea într-o companie atunci când faci reconfigurarea arhitecturii organizaționale. Cel mai subtil însă o vezi atunci când faci diversificarea rolurilor pe care fiecare funcțiune o are. Din această perspectivă, extrem de importantă prin dimensiune și impact este diversificarea rolului pe care îl are directorul financiar în această perioadă de transformare digitală.

Vechea titulatură de contabil șef poartă un parfum vetust de economie centralizată, decizie concentrată la vârf ce reduce rolul acesta la un simplu executant de calcule și la marginalitate. Astăzi remodelarea afacerilor și mediul lor de operare globală și digitală obligă nu doar la redenumirea, ceea ce s-a întâmplat deja de mult timp, dar și la o modificare a fișei postului directorului financiar.

Rolurile noi ale Directorului Financiar

Potrivit unui studiu realizat de compania McKinsey privind evoluția funcției financiare în companii, funcția directorului financiar trece în continuare prin schimbări accelerate. Dacă în urmă cu doi ani, patru erau rolurile care raportau către directorul financiar, astăzi cel puțin șase roluri raportează directorului financiar. Acestea diferă în funcție de industrie, de la persoanel în departanmentul de achiziții, IT sau operațiuni, la cei responsabili de relația cu investitorii.

În timp ce mare parte din timp este alocată activităților consacrate, directorii financiari produc valoare și din roluri noi, netradiționale pentru această funcție, precum: transformare organizațională, digitalizare și dezvoltarea viitorilor lideri.

Transformarea rolului implică responsabilități trans-departamentale. Aria de impact a rolului definit de noul set de activități subliniază rolul transformator în cadrul companiei și influența directorului financiar în schimbarea acesteia.

Umanizarea imaginii Directorului Financiar

În aceste condiții se produce și umanizarea funcției. Directorul financiar nu mai este nepopularul care respinge sau ajustează bugetele celorlalte departamente, atenționează cu privire la cheltuieli sau investiții. Abilitățile acestuia virează și către interacțiunea umană și armonizarea punctelor de vedere.

Directorul financiar începe să aibă rolul integrator al unui director executiv care are perspectiva generală a funcțiunilor, cunoaște zonele acestora de interacțiune și are o relație bună cu oamenii ca împreună să ia deciziile cele mai bune.

O nouă miză, sustenabillitatea

Un alt rol al directorului financiar este poziționarea solidă a companiei din punct de vedere financiar, pe termen lung. Rol care se aliniază și cerințelor de sustenabilitate privind raportarea financiară, non- financiară dar și responsabilității față de mediu și noile generații.

Standardele de raportare non-financiare au responsabilizat nu doar directorii financiari dar și investitorii care preferă companiile care arată respect față de mediu și societate. Tocmai de aceea rolul directorului financiar devine cu atât mai important cu cât acești investitori activiști au resurse importante, sunt sensibili la aceste teme și sunt interesați de sustenabilitatea performanței financiare a companiilor în care investesc.

Noul normal, digitalizarea

Rolul la care poate că un director financiar nu s-ar fi gândit niciodată să-l aibă în cadrul companiei este de promotor al digitalizarii. Dezvoltarea tehnologică a ultimilor cinci ani a adus funcția financiară în poziția de avangardă pe linia digitalizarii companiei. Fie că vorbim despre automatizarea proceselor, data analytics, cloud computing, robot process sau dată visualization, peste jumătate dintre directorii financiari din cercetarea McKinsey au interacționat cu aceste tehnologii.

Sunt patru etape în digitalizarea funcției financiare a unei companii:

1. Automatizarea – Realocarea resursei umane pentru activități nerepetitve
2. Vizualizarea datelor – Facilitează planficarea financiară și analiza pentru luarea deciziilor
3. Analiza datelor – Extragerea semnificației și sensului din datele existente
4. Integrarea – Comunicarea dintre ERP, operațiuni, managementul lanțului de aprovizionare sau dintre sistemele financiare cu CRM-ul

Datele studiului nu conțin și realitatea din România, unde, în majoritatea cazurilor, Excel-ul este bine înrădăcinat în activitățile curente ale departamentului financiar. Prin urmare, multe dintre companiile din România sunt încă în prima etapă. Este un proces de tranziție spre noile tehnologii care, cu cât va fi mai scurt, cu atât va crește productivitatea, va rafina decizia și valorifica oportunitiatile de dezvoltare.

Așadar în România, rolul transformator al directorului financiar nu este atât de evident în afara cadrului departamentului pe care îl conduce. Acesta se ocupă în continuare de raportare, balanță, închiderea anului financiar. Ceea ce directorul financiar a început să facă este măsurarea performanței inițiativelor de schimbare, monitorizarea marjelor și a îmbunătățirii fluxului de numerar, stabilirea indicatorilor de performanță și a performanței companiei înainte de începerea transformării, ca să genereze valoare. Spectrul acesta nou de activități care îl apropie pe directorul financiar mai mult de poziția de director executiv, îl califică să-i fie succesor directorului general, ceea ce se întâmplă deja de multe ori.

În tranzacția prin care fondul de investiții Greenbridge a preluat participația majoritară în grupul Rus Savitar – Casa Rusu, vânzătorii au fost asistați de o echipă multidisciplinară formată atât din consultanți din cadrul echipei de asistență în tranzacții a EY România (M&A și debt advisory), cât și din avocați specializați în tranzacții din cadrul Radu și Asociații SPRL.

Fondul de investiții Greenbridge a preluat de la familia Rusu o participație de 75% în grupul Rus Savitar – Casa Rusu, unul dintre principalii producători și retaileri de mobilă din România. În urma tranzacției, Cristian Rusu rămâne implicat în afacere, atât în calitate de acționar (cu o participație de 25% din acțiuni), cât și în calitate de Director General.

Tranzacția, care transformă o afacere de familie într-un business cu perspective regionale, a fost negociată și implementată pe durata mai multor luni. Discuțiile au avut în vedere atât elementele tipice pentru o tranzacție de fuziuni și achiziții (M&A), cât și modul de funcționare a noului parteneriat.

„Sunt încântat că tranzacția a fost finalizată cu succes. Pe durata întregului proces am fost consiliat de o echipă multidisciplinară de consultanți, specialiști în ariile lor de practică din cadrul EY și Radu și Asociații SPRL. Am avut în toate etapele tranzacției confortul că sunt reprezentat la cel mai înalt nivel de profesionalism și aș dori să le mulțumesc pe această cale”, a spus Cristian Rusu.

EY România a oferit vânzătorilor servicii de asistență în M&A printr-o echipă dedicată, precum și servicii de debt advisory. Tranzacția a fost coordonată de Florin Vasilică, partener și lider al echipei de asistență în tranzacții EY România, cu ajutorul Florenței Bîrhală, Senior Manager M&A și al Ioanei Mihai, Director Debt Advisory. Din echipa au mai făcut parte Răzvan Ispas, Claudia Tudor, Carmen Lipară și Bogdan Cojocariu.

„Este prima tranzacție majoră pe piața de mobilă din România și suntem mândri că am contribuit la realizarea unui demers de această anvergură. Totodată, este și prima investiție a Greenbridge în România. Suntem convinși că împreună, Cristian Rusu și Greenbridge vor duce Casa Rusu de la nivelul unui campion local la unul regional. Mulțumesc echipei implicate în proiect și, în special, familiei Rusu pentru colaborare”, a precizat Florin Vasilică.

Consultanța juridică a fost asigurată de Radu și Asociații SPRL, avocații implicați în tranzacție fiind Radu Diaconu și Ștefan Mantea.

„Îi mulțumim lui Cristian Rusu și familiei Rusu pentru încrederea acordată echipei noastre. Suntem onorați că am fost parte din acest proiect”, a declarat Radu Diaconu.

Autor: Gabriela Streza, Business Development Director, Valoria

Acordarea unei importanţe reduse marketingului în B2B este în continuare o realitate a mediului de afaceri românesc. Din păcate, cu excepţia unor firme de dimensiuni mari sau medii, de multe ori multinaţionale,  în servicii pentru afaceri interesul pentru marketing rămâne unul secundar.

 În calitate de consultant de marketing şi business development întâlnesc mulţi antreprenori din B2B care înţeleg de ce este important să facă marketing, dar mult mai puţini sunt cei care alocă buget în mod relevant şi care sunt preocupaţi să aibă o funcţiune de marketing eficientă.

Iată de ce am ales să scriu despre zonele esenţiale pe care este bine să se concentreze toate companiile care fac marketing în B2B pentru a beneficia la maxim de eforturile depuse.

1. Branding şi iniţiative de brand

Puţine sunt serviciile pentru afaceri sau firmele din B2B care nu au concurenţă. Fie că activează pe o piaţă nişată sau pe o piaţă generalistă, brandul este cel care comunică promisiunea de valoare a companiei. Mai mult, un brand bine construit şi cu notorietate face ca un potenţial client să poată decide mai repede să deschidă o colaborare. Istoric, firmele din B2B nu au investit niciodată la fel de mult în mărcile lor ca în omologii lor din B2C – în special firmele bazate pe servicii. Da, toate firmele au deja un logo, o paletă de culori, etc, dar, pe măsură ce concurenţa creşte, firmele încep să-şi dea seama cât de mult le ajută o poziţie distinctă în piaţă.

Ce este bine să facă în acest sens companiile din B2B? Pentru început, trebuie să se întoarcă la conceptele de bază ale brandingului, fie că sunt în situaţia de a le stabili pentru prima dată sau să le revizuiască. Multe firme au nevoie să creeze propuneri şi mesaje de valoare mai diferenţiante şi convingătoare, completate de un element emoţional. Brandurile cu o prezentă „suficient de bună” vor deveni mai puţin acceptabile, mai ales că firmele mici şi mijlocii de piaţă intră puternic ”la joc” cu concurenţi mai mari. Atenţia faţă de brand este necesară şi pentru că noile generaţii de clienţi vor o experienţă generală de brand mult mai sofisticată – de la identitatea vizuală, website, signalectică, ambientarea birourilor, etc.

2. Video marketing

Conţinutul video are prezent o pondere majoritară în traficul de internet şi se estimează că va creşte la 82% din tot traficul de internet până în 2021. Cercetările realizate de Google au descoperit că 70% dintre clienţii B2B urmăresc videoclipuri pe toată durata ciclului de cumpărare.

Videoclipul este un instrument extrem de puternic pe care firmele B2B îl pot folosi pentru a-şi transmite mesajul pentru o varietate de scopuri, inclusiv videoclipuri de brand, videoclipuri despre produse, studii de caz, mărturii ale clienţilor, videoclipuri cu recomandări, actualizări, doar pentru a numi doar câteva.

Materialele video de 1-3 minute pot fi teasere excelente pentru rapoarte, studii sau white papers, pe când cele de 15-10 de minute pot aduce perspectiva consultanţilor sau a specialiştilor cu privire la topicuri de pe agenda clienţilor actuali sau potenţiali.

3. Content marketing

Majoritatea  firmelor fac marketing de conţinut, fie că pun conţinut în social media sau articole pe blog. Cu toate acestea, cele mai recente cercetări realizate de Content Marketing Institute arată că 4 din 10 dintre companiile B2B consideră marketingul de conţinut al firmei lor ca fiind matur sau sofisticat. Acest rezultat subliniază o tendinţă: din ce în ce mai multe firme care „fac” marketing de conţinut se orientează către o abordare strategică şi/sau mai sofisticată.

Marketingul de conţinut al firmelor B2B are ca scop să creeze şi să distribuie un conţinut valoros, relevant şi consistent pentru a atrage şi a păstra o audienţă clar definită. Aşadar, acestea trebuie să pună mai puţin accent pe cantitatea conţinutului pe care produc şi mai mult pe crearea unui conţinut de calitate, original, care educă cumpărătorii şi oferă o perspectivă cu privire la soluţiile pe care o firmă poate să le livreze clienţilor.

Recomandări pentru firmele din B2B care vor să facă marketing cu succes:

• Investiţi în materiale video fie că au formă scurtă, formă lungă şi/sau video live
• Realizaţi evenimente de streaming live ca alternativă la webinarii
• Diversificaţi formatele de conţinut pentru a include un mix mai larg
• Exploraţi moduri noi de e fi prezenţi pe Instagram, deoarece începe să joace un rol mai mare pentru GenY şi GenZ
• Faceţi campanii de PPC şi reclamă plătită pentru a creşte reach-ul materialelor originale pe platformele de social media
• Intelegeţi mecanismele marketingului cu influenceri şi ale publicităţii native pentru a inova şi a vă diferenţia rapid faţă de concurenţă

Termenul de implementare al Directivei MDR (Mandatory Disclosure Regime) la nivelul legislației românești este sfârșitul anului curent. Deși pare confortabil, timpul rămas este destul de scurt. Mai mult decât atât, vor face subiectul raportării tranzacțiile al căror prim pas în implementare a fost făcut începând cu 25 iunie 2018, prin urmare, chiar dacă încă nu se face raportarea, tranzacțiile desfășurate în ultimele 12 luni pot fi raportabile.

Publicată în urmă cu un an, la 5 iunie 2018, Directiva (UE) 2018/822 de modificare a Directivei 2011/16/UE vizează schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării¹.

Consacrată sub denumirea internațională de „Directiva MDR” – acronim pentru Mandatory Disclosure Regime (în sensul de regim de raportare fiscală obligatorie), acest act normativ european a intrat în vigoare la data de 25 iunie 2018 și prevede ca termen de implementare la nivelul statelor membre finalul anului 2019.

Directiva MDR (sau „DAC 6”) vine în contextul și în completarea infrastructurii de raportare fiscală și schimb de informații deja consacrate la nivelul UE, reprezentate de directivele cu privire la cooperarea administrativă („DAC”) și anume:

• schimbul automat de informații fiscale stabilit prin Directiva 2011/16/UE („DAC1”);
• standardul comun de raportare (En. Common Reporting Standard – „CRS”) pentru informațiile cu privire la conturile financiare (Directiva 2014/107 – „DAC2”);
• schimbul automat de informații privind soluțiile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile de preț în avans (introdus prin Directiva (UE) 2015/2376 – „DAC 3”);
• schimbul automat obligatoriu de informații între autoritățile fiscale privind raportarea de către întreprinderile multinaționale pentru fiecare țară (introdus prin Directiva (UE) 2016/881 – „DAC 4”);
• accesul autorităților fiscale la procedurile de precauție privind clientela aplicate de instituțiile financiare în vederea combaterii spălării banilor (Directiva (UE) 2016/2258 – „DAC 5”).

Directiva MDR introduce un nou mecanism de raportare către autoritatea fiscală națională a tranzacțiilor (denumite modalități) transfrontaliere care îndeplinesc anumite criterii (denumite semne distinctive). Scopul final este de a facilita identificarea de către autoritățile fiscale europene a modalităților transfrontaliere potențial agresive, în urma efectuării între acestea a unui schimb automat al informațiilor raportate la nivel național.

Deși reacțiile și discuțiile la nivel european față de noile obligații de raportare fiscală continuă să fie intense, implicând dezbateri și chiar negocieri între organizațiile patronale ale diverselor tipuri de entități posibil obligate la raportare și organismele fiscale naționale care ar trebui să administreze și să supravegheze raportarea, în România, ecourile noilor cerințe încă nu și-au făcut simțită prezența.

Iată câteva dintre aspectele esențiale ale noii legislații –cine, ce și când ar trebui să raporteze, care sunt punctele „sensibile” care ar merita o analiză și o atenție sporită în implementare atât din partea administrației fiscale naționale, cât și a entităților posibil raportoare.

Intermediarii obligați la raportare

Directiva MDR se aplică în primul rând intermediarilor care proiectează, comercializează, organizează, pun la dispoziție în vederea implementării sau gestionează implementarea unei modalități transfrontaliere care prezintă unul sau mai multe semne distinctive.

În mod distinct, sunt însă obligați să raporteze și prestatorii de servicii care sunt implicați în mod direct sau indirect în modalitatea transfrontalieră respectivă. Aceștia sunt definiți ca fiind persoanele care, având în vedere faptele și circumstanțele relevante și pe baza informațiilor disponibile, a cunoștințelor de specialitate relevante și a înțelegerii necesare pentru furnizarea acestor servicii, știu sau ar fi rezonabil să știe că s-au angajat să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane, ajutor, asistență sau consiliere cu privire la proiectarea, comercializarea, organizarea, punerea la dispoziție în vederea implementării sau gestionarea implementării unei modalități transfrontaliere raportabile.

Sarcina de a dovedi că prestatorul de servicii nu ar fi putut cunoaște, în mod rezonabil, faptul că tranzacția pentru care a prestat serviciile respective prezintă un semn distinctiv pentru a fi raportabilă, îi revine intermediarului respectiv.

Există și o concesie pe care Directiva MDR o face cu privire la persoanele calificate ca intermediari, și anume aceea de apermite statelor membre să excepteze de la obligația raportării pe intermediarii care fac obiectul unui privilegiu profesional legal în temeiul dreptului intern al statului membru respectiv. În cazul legislației române, candidații ideali pentru a beneficia de privilegiu sunt avocații.

Este neclar dacă și alte persoane obligate de legea română la confidențialitatea față de client ar putea fi exceptate. În orice caz, pentru a beneficia cu adevărat de excepție, legislația românească de implementare ar trebui să indice în mod expres persoanele beneficiare ale excepției.

În cazul în care intermediarul este exceptat de la raportare, obligația de raportare revine altui intermediar în tranzacție (dacă există) sau însuși contribuabilului relevant, ca participant la tranzacție. Obligația de raportare revine contribuabilului și în cazul în care nu există un intermediar în tranzacție.

Pentru a preveni raportări inutile pentru una și aceeași tranzacție, un intermediar nu este obligat să raporteze dacă are dovada că o altă persoană în aceeași tranzacție a raportat deja.

Obiectul raportării – modalitățile transfrontaliere care prezintă semne distinctive

Directiva MDR are în vedere raportarea modalităților transfrontaliere care îndeplinesc unul sau mai multe dintre semnele distinctive enumerate de directivă.

Interpretând puțin, modalitatea transfrontalieră raportabilă poate însemna una sau mai multe tranzacții, părți sau pași dintr-o tranzacție, care implică entități din mai multe state membre sau/și state terțe. Într-un sens larg, se referă la participanți la tranzacții sau activități în jurisdicții diferite sau, în mod separat, la tranzacții care ar putea avea un impact asupra schimbului automat de informații sau a identificării beneficiarilor reali.

Chiar dacă Directiva MDR vorbește în mod clar de tranzacții transfrontaliere, există deja cazuri în care statele membre au implementat, sau au în vedere, extinderea obligației de raportare și cu privire la tranzacții locale – a se vedea în acest sens Polonia, care are o legislație MDR funcțională încă de la începutul anului 2019, sau Germania unde legislația de implementare este la nivel de proiect destul de avansat.

Semnele distinctive sunt împărțite în mai multe categorii, fiecare categorie având la rândul ei mai multe subcategorii:

• semne distinctive generice sau specifice, legate de testul beneficiului principal – în sensul că beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale pe care o persoană se poate aștepta în mod rezonabil să le obțină de pe urma unei modalități este obținerea unui avantaj fiscal;
• semne distinctive specifice legate de tranzacțiile transfrontaliere;
• semne distinctive referitoare la schimbul automat de informații și la beneficiarii reali;
• semne distinctive specifice referitoare la stabilirea prețurilor de transfer.

Cu privire la semnele distinctive, redactarea Directivei MDR este destul de largă și nu dă exemple concrete și detaliate, ceea ce apare ca problematic în situația deciziei de a califica efectiv o tranzacție. Pentru a da doar un exemplu, unul dintre semnele distinctive este documentația și/sau o structură puternic standardizată disponibilă pentru mai mult de un contribuabil relevant fără a fi necesară personalizarea substanțială a acesteia în vederea implementării. Deși este calificat ca un semn distinctiv generic legat de testul beneficiului principal, se pune întrebarea în ce măsura un serviciu (de exemplu bancar) acordat pe o documentație standard, care nu a fost în sine proiectată pentru a crea un beneficiu fiscal – dar ar putea totuși să îl creeze în mod indirect sau neintenționat – ar putea intra în această categorie și deveni raportabil pe scară largă? În lipsa unei interpretări oficiale sau practici consacrate local, răspunsul este incert.

Termenele de raportare

Directiva MDR prevede că va fi aplicabilă din 1 iulie 2020, în sensul de intrare în vigoare a obligațiilor de raportare ale intermediarilor. Începând cu această dată, persoanele raportoare sunt obligate să efectueze raportarea într-un termen de 30 zile care începe să curgă în mod diferit în funcție de tipul de entitate raportoare (iar aici un aspect interesant de particularizat este dacă raportarea va fi făcută de contribuabilul propriu-zis sau de prestatorul de servicii/consultantul).

În plus, Directiva MDR prevede și așa-zisa raportare retrospectivă, în sensul că modalitățile transfrontaliere raportabile al căror prim pas în implementare a avut loc între data intrării în vigoare a directivei (respectiv 25 iunie 2018) și data aplicării directivei (1 iulie 2020) trebuie raportate până la 31 august 2020. Ceea ce este problematic aici este însă faptul că textul Directivei nu definește ce înseamnă „primul pas în implementare”.

Posibile penalități

Conform Directivei, rămâne la latitudinea fiecărui stat membru să stabilească sancțiunile aplicabile pentru încălcarea regulilor de raportare astfel încât acestea să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Cu titlu de exemplu, din experiența legislațiilor care au implementat sau sunt în curs de implementare avansată a Directivei, sancțiunile diferă de la zeci de mii până la sute de mii de euro – un exemplu fiind, din nou, Polonia, unde legislația prevede un minim de penalitate de 500.000 euro.

În loc de concluzie – este o veste bună faptul că mai avem timp pentru transpunerea Directivei MDR?

În următoarele șase luni, potențialii raportori vizați ar trebui deja să inițieze o analiză a tuturor tipurilor de tranzacții în care sunt în mod predilect implicați pentru a determina care dintre aceste tranzacții pot prezenta semne distinctive, urmată de o implementare la nivel organizațional a unei abordări cu privire la, printre altele, alocarea responsabilităților în analiză și în raportarea efectivă.

În paralel, toate tranzacțiile susceptibile de semne distinctive și al căror prim pas în implementare a fost făcut între 25 iunie 2018 și 1 iulie 2020 ar trebui deja analizate din perspectiva Directivei MDR și apoi pregătite informațiile pentru a permite o raportare efectivă cel târziu la data de 31 august 2020.

În plus, timpul rămas ar putea fi utilizat pentru inițierea de discuții proactive la nivelul organizațiilor profesionale în colaborare cu autoritățile fiscale, pentru a înțelege și clarifica aspectele care au fost lăsate netranșate de Directiva MDR. Aceste arii „gri” ar putea fi utilizate ca spațiu de manevră în sens pozitiv pentru a construi o interpretare – de preferat, prin ghiduri de clarificare emise și validate inclusiv de autoritățile fiscale.

Autor: Andra Cașu, Partener Asociat, Departamentul de Asistență Fiscală și Juridică EY România și Alexandra Ovedenie, Avocat, Radu și Asociații SPRL

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

Despre Radu și Asociații SPRL

Radu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, având o practică importantă de controverse și dispute fiscale.

Radu și Asociații SPRL este membră a societăților ce fac parte din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2.300 de avocați în 84 de țări.

Experiența noastră a fost recunoscută de piață și de publicații internaționale. Chambers Global 2019 a recunoscut practica noastră de Corporate/M&A în timp ce Chambers Europe 2019 a plasat practica noastră de Controverse Fiscale pe banda 1. Totodată, The Legal 500 Europe, Middle East and Africa 2019 a premiat practica noastră de Drept Comercial, Drept Societar și M&A precum și pe cea de Controverse Fiscale.

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați www.ra-law.ro.

[1] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1561451548643&uri=CELEX:32018L0822

Antreprenorii români sunt cei mai avansați în folosirea tehnologiilor digitale comparativ cu omologii lor din celelalte 14 state din Europa Centrală și de Est, relevă studiul Central and Eastern Europe Private Business Survey 2019 realizat de PwC. Astfel 64% dintre ei și-au proiectat deja o strategie pentru digitalizare, un procent dublu față de media din regiune.

“Observăm că 82% dintre companiile antreprenoriale românești consideră că transformarea digitală va avea un impact semnificativ pe termen lung. Această percepție se vede în preocuparea antreprenorilor pentru strategii de afaceri bazate pe tehnologie, mai ales că în România principalul avantaj competitiv este infrastructura digitală, în timp ce alte capitole, precum infrastructura fizică sau politicile de investiții publice, sunt deficitare”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

Conform studiului, companiile antreprenoriale românești ocupă primele poziții în regiune la utilizarea a șase dintre cele opt tehnologii digitale esențiale (cunoscute ca Essential Eight):Artificial Intelligence (AI), Augmented Reality (AR), blockchain, drone, Virtual Reality (VR) și 3D printing. În cazul utilizării robotică și Internet of Things (IoT), România ocupă locurile al treilea, respectiv al patrulea.

”Utilizarea ridicată a celor opt tehnologii digitale esențiale în România față de regiune arată că avem un ecosistem tech vibrant de start-up-uri, acceleratoare și hub-uri de finanțare, la care și-a adus o contribuție și facilitatea de scutire a impozitului pe veniturile programatorilor IT”, a arătat Ionuț Sas, Partener Servicii Fiscale și Juridice, Pwc România. În acest context, studiul constată că România și Slovenia sunt singurele state din regiune care au suficiente talente locale pentru a beneficia de utilizarea tehnologiilor digitale.

Studiul a surprins și percepția antreprenorilor asupra situației afacerilor, mai precis a evoluției profitabilității în ultimii trei ani, precum și estimările lor privind evoluția veniturilor în următoarele 12 luni.

”Majoritatea antreprenorilor români au avut rezultate financiare bune în ultimii trei ani și, cu toate acestea, se declară mai pesimiști decât omologii lor din regiune față de perspectivele pentru anul următor. Includerea tehnologiilor digitale în strategia de business îi poate ajuta, însă, să descopere noi oportunități de venituri pentru că acestea apar atunci când modelele de afaceri existente sunt constant supuse provocărilor, iar angajații sunt încurajați să dezvolte idei și să le testeze. În acest context, intenția a 29% dintre antreprenorii români de a aloca peste 5% din investiții pentru digitalizare – față de 23% în regiune – arată că tot mai mulți dintre ei înțeleg și pun în practică noile tehnologii”, spune Mihai Anița, Partener și Lider Servicii Integrate pentru Antreprenori, PwC România.

Principalele concluzii ale studiului privind digitalizarea în cazul României

• Antreprenorii spun că cele mai relevante tehnologii, din punctul lor de vedere, sunt în ordine: blockchain, IoT, robotica, AI, AR, VR, printarea 3D și dronele.
• 41% dintre antreprenori locali au arătat că investesc între 1-3% din cifra de afaceri în digitalizarea proceselor, 29% alocă peste 5% pentru investiții în acest domeniu, 18% acordă mai puțin de 1%, iar 12% între 3-5%.
• Principalele constrângeri în adoptarea soluțiilor digitale sunt costurile, riscurile asociate cum ar fi securitatea cibernetică, lipsa de know-how sau de specialiști și rezistența la schimbare.
• 48,8% dintre antreprenorii români utilizează AI în procesele de business; 40% – AR; 39,5% – realitatea virtuală; 29,5% – blockchain; 27,9% – dronele.

Principalele concluzii privind situația financiară a afacerilor antreprenoriale

• 58% dintre antreprenorii români consideră că profitabilitatea din ultimii trei ani financiari a fost bună și 22% destul de bună, comparativ cu media regională de 53% și, respectiv, 31%.
• 50% se așteaptă ca, în următoarele 12 luni, veniturile afacerilor să crească, în timp ce 46% estimează o stagnare și 4% o deteriorare.
• Prin comparație, în toată regiunea 55% dintre antreprenori prognozează îmbunătățirea indicatorilor, 37% stagnare și 8% înrăutățire.

Despre sondaj

Studiul PwC Central and Eastern Europe Private Business Survey 2019 este parte din studiul EMEA Private Business Survey 2019, realizat în 4 regiuni cuprinzând 53 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, pe un eșantion de 2.993 de persoane cu funcții de decizie din companii cu cifră de afaceri de cel puțin 10 milioane euro.

Studiul pentru Europa Centrală și de Est a cuprins 600 de respondenți din 15 state: România, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația, Bulgaria, Moldova, Georgia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia și Rusia.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

Autor: Alina Făniță, CEO PKF Finconta

În 2008, atunci când criza financiară s-a rostogolit peste economia mondială, companiile de servicii profesionale au resimțit disconfortul schimbărilor antrenate de acest tsunami. Multe dintre aceste companii au înregistrat o scădere de până la 40% a veniturilor.

Un raport realizat atunci de Financial Times identifica o serie de probleme ale companiilor din industria de servicii profesionale și ce anume doresc clienții când apelează la serviciilor acestora. Raportul se încheia cu o concluzie necruțătoare: „În timp ce 51% dintre consultanți consideră că oferă valoare prin serviciile lor, doar 2% dintre clienți cred acest lucru”.

Așadar ce e de făcut? Meșterim realitatea operațională sau operăm o schimbare strategică?

Criza a schimbat regulile jocului

De cele mai multe ori, atunci când companiile au fost confruntate cu crize, ca să-și mențină profitabilitatea pe termen scurt, au redus bugetele alocate pentru marketing, training sau chiar fondul de salarii. Numai că astfel de măsuri afectează compania în mod direct, iar performanța acesteia scade pe măsură ce sunt făcute restructurări la scală mare.

După criză, clienții tot mai educați în accesarea de servicii de consultanță au reechilibrat balanța de putere cu furnizorii, punând presiune pe calitate și pe preț. Expertiza s-a ieftinit pe măsură ce era oferită de tot mai mulți consultanți. Dacă înainte de criză era vizibil un oarecare sedentarism al companiilor de servicii profesionale, astăzi fitness-ul de business este obligatoriu. Cele care vor fi lideri în acest domeniu peste 10 sau 20 de ani vor fi cele suficient de curajoase să-și dea seama că, pentru a reuși, au nevoie de schimbare.

Afectate de consecințele crizei financiare, unele companii de servicii profesionale s-au repoziționat pentru următorii 5-10 ani, nu doar pentru următoarea perioadă de raportare. În același timp, au existat companii din acest domeniu care ”au schimbat doar hubloul de pe Titanic”. Companiile care nu au făcut nimic pentru a realiza schimbările necesare, trebuie să-și revizuiască modelul de afaceri, structura operațională, sistemul de recompensare, procesele și managementul angajaților.

Conflictul bun dintre strategic și operațional

De multe ori companiile sunt conduse de oameni cu o mentalitate operațională și prea puțin strategică. Satisfacția lor la locul de muncă rezultă din centrarea pe eficiență și practicarea repetitivă a ceea ce știu deja. De aceea la nivelul conducerii companiilor se impune o suprastructură cu un rol strategic. Deseori companiile sunt ghidate de decizii operaționale luate de oameni cu titulaturi exotice. Cu toate acestea o titulatură nu înseamnă că deținătorul este și lider. În acest plan de analiză, comportamentul este mai edificator.

”Operaționalul” ar trebui să susțină ”strategicul”, nu să ”îi ia față”. Echipa de conducere strategică, de multe ori top managementul, este responsabilă de dezvoltarea strategiei, de transpunerea viziunii în obiective și de realizarea strategiei respective. Aceasta este echipa care conduce organizația deoarece toate deciziile luate trebuie să se alinieze la strategie și viziune. Dacă se schimbă circumstanțele, atunci viziunea și strategia trebuie să se schimbe înainte de a se face schimbări operaționale. Există o tensiune benefică între cele trei strategii: de operare, de client și de produs.

Echipa de conducere operațională, de multe ori middle managementul companiilor, ar trebui să fie responsabilă pentru asigurarea modului în care operațiunile sprijină și realizează strategia. De exemplu, șeful departamentului IT trebuie să se asigure că toate tehnologiile achiziționate sprijină strategia centrată pe client și de excelență operațională a companiei. Liderul departamentului de resurse umane trebuie să fie responsabil pentru implementarea KPI-urilor care ghidează comportamentele centrate pe client, managementul cunoașterii și excelență operațională.

Mentalitatea liderilor contează

În mod consacrat, companiile de servicii profesionale promovează imaginea expertizei în diverse domenii. Acestea recrutează absolvenți de top cu diverse specializări, îi pregătesc ca să-și aprofundeze domeniul de expertiză și îi recompensează și promovează pe cei mai buni experți.

Din păcate aptitudinile unui astfel de expert de puține ori se conciliază cu cele ale unui lider vizionar. Doar expertiza nu este suficientă și cere să fie complementată de atribute strâns legate de strategie precum: capacitatea de a construi încredere cu toți factorii implicați la nivel economic, capacitatea de a ghida clienții și factorii guvernamentali în deciziile lor, capacitatea intelectuală de a genera noi idei, metodologii, servicii sau disciplina de a stabili obiective și de a adresa neperformantă.

În loc de concluzie

Cinci soluți pentru dezvoltarea atributelor relevante ca un expert să devină lider în industria serviciilor profesionale:

1. Redefinirea criteriilor de recrutare pentru centrarea pe valori, nu doar pe competențe
2. Reanalizarea indicatorilor de performanță pentru recompensare și promovare
3. Reconsiderarea aptitudinilor care sunt antrenate și atitudinilor care sunt recompensate
4. Adoptarea tehnologiei relevante care măsoară și previzionează performanța talentelor
5. Redesign-ul structurii organizaționale, alocarea oamenilor/responsabilităților conform noii viziuni

* * *

Despre PKF Finconta

De peste 24 de ani, PKF Finconta este una dintre principalele 10 firme de servicii profesionale din România. Ca membri ai PKF International Ltd. suntem parte dintr-o rețea internațională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanță și audit oriunde în lume.Grupul PKF Finconta este format din patru societăți cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanță, PKF Finconta HR și Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naționale CECCAR, CAFR, CCFR și UNPIR. Prin intermediul acestora oferim servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanță fiscală, întocmirea dosarului prețurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvență, auditarea fondurilor nerambursabile și due diligence de achiziții.