Autor: Guillaume Macczak, Partener EY România Finance Consulting leader

• 96% dintre liderii financiari din lume spun că sunt îngrijorați cu privire la integritatea și credibilitatea datelor nefinanciare
• 57% dintre investitori au declarat că inteligența artificială ar putea fi esențială pentru evaluarea credibilității și exactității datelor, în timp ce 51% au fost de părere că aceasta ar putea ajuta la identificarea discrepanțelor

Temerile cu privire la integritatea și credibilitatea datelor esențiale pentru raportările companiilor îi preocupă pe liderii financiari din întreaga lume, dar există speranțe tot mai mari că inteligența artificială ar putea oferi unele răspunsuri atât de necesare, potrivit ediției 2024 a studiului EY Global Corporate Reporting.

A noua ediție a studiului explorează opiniile a peste 2.000 de lideri financiari și a 815 investitori instituționali din întreaga lume cu privire la situația raportărilor efectuate de companii. Sunt evaluate provocările semnificative cu care se confruntă companiile în privința raportării financiare și nefinanciare, măsurile pe care le iau acestea și perspectivele pentru anii următori.

Printre principalele concluzii  se numără o preocupare aproape universală în rândul liderilor financiari, potrivit căreia datele nefinanciare produse de organizațiile lor nu sunt adecvate susținerii procesului decizional. 96% dintre respondenți au declarat că sunt îngrijorați cu privire la integritatea și credibilitatea acestor date și 39%  au menționat probleme legate de formatul datelor, iar 35% de neconcordanțe.

Concluziile studiului trag și alte semnale de alarmă cu privire la standardele de raportare, relevând temeri cu privire la impactul pe care datele de slabă calitate l-ar putea avea asupra obiectivelor globale importante. Jumătate dintre respondenți sunt foarte îngrijorați de faptul că organizațiile nu își vor îndeplini obiective de sustenabilitate vitale în anii următori, numai 47% dintre liderii de funcții financiare și 53% dintre investitori fiind de părere că majoritatea companiilor își vor atinge obiectivele declarate.

Studiul a arătat că este în creștere accentul pus de stakeholderi pe vectorii de valoare nefinanciari, mai bine de două treimi dintre liderii financiari (69%) declarând că au remarcat faptul că investitorii adresează mai multe întrebări cu privire la aceste aspecte comparativ cu acum doi ani.

Un procent de 55% dintre respondenți se tem că companiile lor s-ar putea confrunta cu acuzații de greenwashing în sectorul lor de activitate, evidențiind semne de întrebare cu privire la faptul că raportările nefinanciare ar fi susținute de procesele, datele și demersurile adecvate necesare.

Investitorii sunt optimiști că noile standarde de raportare ar putea sprijini eforturile companiilor de a îmbunătăți raportările de sustenabilitate, 78% dintre respondenți fiind de părere că noile reglementări ar putea avea un impact pozitiv. Cu toate acestea, liderii financiari par îngrijorați: mai bine de jumătate (55%) au declarat că se așteaptă la costuri împovărătoare, iar două cincimi (44%) consideră că respectarea noilor norme va fi extrem de complicată.

Guillaume Macczak, Partener, EY România Finance Consulting leader: „Presiunea asupra directorilor financiari (CFO) și a altor lideri din domeniul financiar este în creștere în UE și în România, având în vedere că CSRD va fi auditat începând cu 2024. Aceasta pune sub semnul întrebării nu doar calitatea raportării, dar și impactul pe care îl poate avea asupra altor comunicări către investitori. Responsabilitatea primită de către directorii financiari în raportarea non-financiară vine la pachet cu cereri de eficientizare a companiei. Una dintre principalele provocări este măsurarea calității datelor în această zonă eterogenă, după o perioadă de implementare a guvernanței calității datelor financiare, care au fost structurate o lungă perioadă de timp.”

Cu toate acestea, există speranțe mari că tehnologia ar putea oferi răspunsurile necesare. Mai bine de jumătate dintre investitori (57%) sunt de părere că inteligența artificială s-ar putea dovedi foarte utilă ca instrument de evaluare a credibilității și exactității informațiilor financiare și nefinanciare, în timp ce 52% cred că aceasta ar putea fi folosită pentru a evalua date alternative, iar 51% consideră că inteligența artificială ar putea ajuta la identificarea discrepanțelor în raportările efectuate de companii.

Două cincimi dintre liderii financiari (43%) și-au exprimat entuziasmul cu privire la utilizarea inteligenței artificiale în raportarea companiilor, dar mai mult de un sfert dintre aceștia (29%) au spus că vor aștepta până când vor fi mai bine înțelese riscurile presupuse de această tehnologie, în timp ce 39% sunt reticenți în ceea ce privește costurile potențiale și 36% sunt preocupați de respectarea tuturor normelor și reglementărilor referitoare la inteligența artificială. Numai o treime dintre aceștia (32%) au declarat că dispun deja de tehnologii avansate pentru gestionarea și analizarea datelor.

Decizia nr.57  în dosarul nr. 68/1/2024

 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.705/111/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (4¹) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) și (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza specială a incidenței prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022, în cazul anulării obligațiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică în desfăşurarea activităţii în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidența art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligațiilor de către persoana fizică.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2024.

Autor: Anda Diaconescu, avocat asociat Biriș Goran

Declarația 112 împreună cu instrucțiunile sale de completare au fost actualizate prin Ordinul comun nr. 6.330/1.587/1.630/3.121/2024 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 112 “Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” (“Ordinul nr. 6330/2024”)și aplicabil din 8 octombrie.

Actualizarea este corelată cu intrarea în vigoare a Legii 360/2023 (noua lege a pensiilor) de la 1 septembrie, care aduce modificări importante în domeniul pensiilor și al condițiilor de muncă încadrate ca speciale sau deosebite, o parte dintre noutăți fiind necesar de reflectat și în conținutul acestui formular fiscal.

Pe 10 octombrie ANAF a publicat și formularul electronic actualizat, astfel că angajatorii pot începe deja raportările necesare aferente lunii septembrie (care au termen limită până pe 25 octombrie).

Ce noutăți aduce Declarația 112?

Noua versiune a formularului trebuie utilizată pentru raportarea veniturilor și a taxelor salariale începând cu luna septembrie 2024.

1. Actualizarea contribuțiilor pentru condiții de muncă speciale și deosebite

Noua lege a pensiilor a extins lista locurilor de muncă încadrate în condiții speciale și deosebite de muncă, astfel că aceste noutăți au trebuit să se regăsească și în formularul 112 pentru a permite angajatorilor declararea corectă a contribuțiilor datorate pentru angajații care derulează astfel de activități. Aceste modificări se regăsesc în noua versiune a declarației 112 prin:

• Actualizarea nomenclatorului „Creanțe fiscale”, unde sunt reflectate contribuțiile datorate de angajatori pentru condițiile deosebite și speciale de muncă;
• Modificarea nomenclatorului „Indicativ condiții speciale/deosebite”, care include acum și noile locuri de muncă reglementate de noua lege a pensiilor. Angajatorii trebuie să fie atenți la aceste noi elemente pentru a raporta corect tipul de muncă desfășurat de angajați.

2. Eliminarea ajutorului de deces din responsabilitatea agențiilor de muncă

O altă modificare importantă care a generat modificarea declarației 112 este legată de ajutorul de deces. De la 1 septembrie, plata acestei prestații revine exclusiv caselor teritoriale de pensii, iar agențiile teritoriale de muncă și angajatorii nu mai sunt implicați în acest proces, indiferent dacă beneficiarul este angajat, șomer sau membru de familie. Modificarea se reflectă în noua versiune a formularului 112 prin:

• Eliminarea casetei „Ajutoare de deces” din secțiunea E.3. a anexei angajator;
• Eliminarea secțiunii G – care conținea datele informative privind ajutoarele de deces acordate de agențiile de muncă.

3. Actualizarea instrucțiunilor de completare

Pe lângă modificările structurale ale formularului, instrucțiunile de completare a Declarației 112 au fost și ele revizuite în conformitate cu aceste noi reglementări. Angajatorii trebuie să fie atenți la noile instrucțiuni pentru a evita completările eronate.

Noul formular electronic, disponibil deja

Reiterăm că noua versiune electronică a Declarației 112 a fost pusă la dispoziție de autorități în 10 octombrie, fiind disponibilă pe pagina de internet a ANAF, aici.

Pentru a evita orice întârzieri sau erori, angajatorii sunt încurajați să studieze noile prevederi și să se familiarizeze cu schimbările aduse formularului, mai ales în ceea ce privește condițiile de muncă speciale și deosebite. Depunerea corectă și la timp a declarațiilor va asigura respectarea legislației și va preveni eventuale sancțiuni.

Autor: Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing

Companiile care operează automate comerciale riscă, începând cu luna octombrie, amenzi semnificative și sancțiuni suplimentare dacă nu își dorează aceste aparate cu case de marcat fiscale electronice. După multiple amânări ale termenelor și o perioadă suplimentară de grație în aplicarea sancțiunilor, fiscalizarea automatelor comerciale devine o realitate palpabilă, companiile care nu se conformează putând fi amendate de la 1 octombrie cu până la 10.000 de lei și chiar suspendarea activității până la remedierea situației.

Conform legislației fiscale actuale, toate automatele comerciale care funcționează pe bază de plăți cu cardul, acceptatoare de bancnote sau monede ar fi trebuit să fie dotate cu case de marcat fiscale până la sfârșitul anului 2023. Deși erau prevăzute sancțiuni pentru nerespectarea termenului impus la finalul anului trecut, acestea au fost amânate, prin OUG 115/2023, pentru o perioadă de nouă luni, iar perioada de grație tocmai s-a încheiat la 1 octombrie.

Pe cale de consecință, începând cu octombrie 2024, firmele care dețin asemenea automate comerciale încă nefiscalizate riscă amenzi între 8.000 și 10.000 de lei. În plus, companiile pot suferi consecințe mai grave, cum ar fi confiscarea sumelor de bani nejustificate și suspendarea activității automatelor până la îndeplinirea cerințelor legale.

Este important de menționat că această obligație se aplică doar pentru automatele comerciale care procesează plăți electronice sau în numerar, fără intervenția unui operator uman.

De ce este necesară dotarea automatelor cu case de marcat fiscale?

Obligația de a instala case de marcat la automatele comerciale este parte a unui efort mai amplu din partea autorităților de a crește transparența și conformitatea fiscală în economia românească. Prin aceste măsuri, Guvernul urmărește combaterea evaziunii fiscale și asigurarea unei mai bune monitorizări a tranzacțiilor efectuate prin automatele comerciale.

Este esențial pentru operatorii de automate să ia măsuri urgente pentru a-și conforma echipamentele la noile reglementări, astfel că am pregătit mai jos un scurt ghid de acțiuni imediate pentru companii.

Ce trebuie să facă firmele pentru a evita amenzile?

1. Inventarierea tuturor automatelor comerciale din rețea: Primul pas pe care orice companie trebuie să îl facă este să identifice toate automatele comerciale care funcționează pe bază de plăți electronice sau în numerar și care necesită dotarea cu case de marcat fiscale. În cazul automatelor mai vechi, care nu pot suporta integrarea unei case de marcat fiscale, companiile ar trebui să ia în considerare modernizarea acestora pentru a respecta standardele actuale. Unele echipamente pot necesita adaptări hardware sau software, dar există și riscul ca pentru anumite automate să fie necesară înlocuirea lor cu echipamente mai noi.

De asemenea, vă reamintim că, nu mai departe de acum câteva luni, Guvernul a stabilit o cerință suplimentară legată de bonurile emise de casele de marcat fiscale, urmând că în viitor să fie obligatoriu ca aceste documente să aibă tipărite pe ele coduri QR, care să conțină anumite informații obligatorii ca de exemplu: data și ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum și seria fiscală a aparatului de marcat care l-a emis. Majoritatea caselor de marcat existente acum pe piață vor permite, prin modificări de software, tipărirea unui cod QR pe bonul fiscal, dar vor exista și aparate care nu vor suporta această actualizare fără înlocuirea unor componente hardware (cum ar fi memoria fiscală sau jurnalul electronic). Având în vedere acest aspect tehnic, merită luată în calcul dotarea din start cu case de marcat de tehnologie mai nouă care să ofere posibilități de resoftări în eventualitatea unor astfel de obligații și cerințe suplimentare care mai pot apărea pe parcurs.

2. Colaborarea cu furnizori autorizați: Este esențial ca firmele să colaboreze cu furnizori autorizați de case de marcat fiscale pentru a achiziționa și instala aparate conforme cu legislația în vigoare. Instalarea trebuie efectuată de specialiști certificați, iar echipamentele trebuie integrate în sistemul informatic fiscal național gestionat de ANAF și Ministerul de Finanțe.
3. Obținerea avizelor și certificărilor necesare: Odată cu instalarea aparatelor, firmele trebuie să se asigure că respectă toate formalitățile birocratice și că au operat toate înregistrările necesare la Agenția Națională de Administrare Fiscală prin depunerea formularelor fiscale specifice caselor de marcat.
4. Teste și instruire pentru personal: Chiar dacă automate comerciale funcționează în mod autonom, este recomandabil ca personalul companiei să fie instruit cu privire la utilizarea și monitorizarea corectă a noilor echipamente fiscale, pentru a evita eventualele erori tehnice ale aparatelor de marcat care pot genera riscuri de neconformitate din punct de vedere fiscal.

Pe lângă conformarea la cerințele legale, firmele pot lua câteva măsuri proactive pentru a evita problemele, cea mai importantă fiind probabil aceea de a monitoriza continuu activitatea automatelor. Sistemele moderne permit monitorizarea de la distanță a tranzacțiilor efectuate prin automate, astfel că printr-o supraveghere constantă operatorii pot detecta eventualele defecțiuni tehnice sau discrepanțe contabile înainte de a fi penalizați de autorități.

La fel de important este și revizuirea periodică a legislației, în condițiile în care reglementările fiscale sunt într-o dinamică mereu în schimbare, iar firmele ar trebui să urmărească actualizările și să colaboreze cu consultanți fiscali pentru a se asigura că sunt la curent și respectă toate obligațiile în vigoare.

Autor: Andra Cașu, Partener, liderul departamentului de Impozite directe, EY România

• 87% dintre directorii financiari consideră că inteligența artificială generativă (GenAI) va impulsiona eficiența în zona fiscală, față de numai 15% în 2023
• 62% dintre respondenți spun că angajații fără studii superioare reprezintă o sursă de capital uman tot mai importantă
• Cele mai dificile obiective în actualul context: menținerea și alocarea eficientă a resurselor umane în cadrul funcțiilor financiar-fiscale

Inteligența artificială generativă (GenAI) va sprijini transformarea funcțiilor financiar-fiscale și vor contribui la rezolvarea unor probleme majore, precum cele legate de (in)eficiență, penuria de resurse umane și de respectarea noilor obligații de raportare, inclusiv a celor care privesc impozitele minime la nivel global – este principala concluzie a ediției 2024 a studiului EY Tax and Finance Operations (TFO). 

Cei mai mulți directori financiari (CFO) și persoane din top management cu funcții fiscale (87%) au declarat că GenAI va încuraja creșterea eficienței și a eficacității, ceea ce reprezintă o creștere de aproape șase ori față de anul trecut, când doar 15% dintre respondenți erau de această părere. Pe de altă parte însă, trei sferturi dintre cei intervievați (75%) au recunoscut că se află doar în stadii incipiente ale parcursului lor în materie de GenAI, ca opțiune în optimizarea fiscală.

Una dintre concluziile ediției din acest an a studiului EY, care a colectat informații foarte detaliate de la 1.600 de directori financiari și specialiști fiscali din 32 de jurisdicții și 18 sectoare de activitate, este aceea că funcțiile financiar-fiscale trebuie să se transforme, pentru a face față presiunilor tot mai mari asupra costurilor, dar și factorilor de piață inerenți (cum ar fi penuria de resurse umane), precum și cerintelor de respectare a noilor și complicatelor reglementări fiscale aparute în ultima perioadă.

Gestionarea eficientă a bugetelor – prioritate principală

Pentru prima dată în istoria de șase ani a studiului EY, presiunile asupra costurilor reprezintă principalul motiv de îngrijorare pentru respondenți, impactul cumulat al inflatiei și al necesităților de reducere a costurilor erodând semnificativ bugetele funcțiilor financiar-fiscale ale companiilor. Aproape jumătate (49%) dintre respondenți au declarat că gestionarea eficientă a bugetelor reprezintă principala prioritate pentru ei, iar 86% au spus că intenționează să scadă costurile. Dar, necesitatea transformării tehnologice este o cale cu un singur sens și vine din presiuni legislative și de raportare.

Studiul evidențiază, de asemenea, faptul că funcțiile fiscale se confruntă tot mai mult cu imperativul gestionării unor responsabilități fiscale foarte complexe, care implică un volum de date din ce în ce mai mare. Aici sunt incluse facturarea electronică și raportarea fiscală digitală în timp real, care vor deveni obligatorii în viitorul apropiat în aproape 100 de țări, dar și conformarea cu adoptarea recomandărilor OCDE, cum ar fi BEPS 2.0, care transmite guvernelor să impună marilor corporații un impozit minim global de cel puțin 15%. Aproape jumătate (42%) dintre organizații anticipează un număr considerabil de ajustări necesare pentru a obține datele de raportare aferente BEPS 2.0, iar cei mai mulți (82%) se așteaptă la modificări moderate sau chiar semnificative în procesele lor de raportare.

Andra Cașu, Partener, liderul departamentului de Impozite directe, EY România: ”În România, observăm că trendul digitalizării a început după pandemie, însă ritmul deschiderii voluntare a companiilor a fost unul destul de lent, până în momentul în care a devenit clar și din perspectiva autorităților fiscale că digitalizarea fiscală a demarat fără drept de opțiune. De exemplu, în zona impozitelor indirecte există deja mai multe obligații de raportare electronică, necesitând o accelerare de conformare și transformare internă a contribuabililor români. Pe de altă parte, apariția unor noi obligații de raportare suplimentară – cum ar fi impozitul minim pe cifra de afaceri, FATCA, CRS, DAC6, BEPS 2.0, precum și perspectivele altor cerințe adiționale de raportare – cum ar fi DAC7, DAC8 etc. – arată în mod clar necesitatea de creștere a eficienței funcției fiscale. Modul în care companiile din România vor face față acestor cerințe va depinde, cu siguranță, de capacitatea lor de absorbție internă a multiplelor sarcini adiționale, dar și de mentalitatea pe care o vor adopta, ideală fiind una deschisă către nou și obișnuită cu ritmul rapid al schimbării. În alte țări din această zonă a Europei, cum ar fi Polonia, Cehia, Ungaria, ritmul transformării digitale în economie și al automatizării funcției fiscale este deja mult mai avansat și, prin urmare, România trebuie să evolueze mult mai rapid în acest domeniu pentru a rămâne competitivă.”

Presiunea resurselor umane asupra funcțiilor financiar-fiscale se apropie de niveluri critice

Penuria de resurse umane reprezintă deja o problemă critică și 70% dintre liderii financiar-fiscali spun că resimt acut impactul diminuării numărului de contabili care încep să profeseze (această lipsă fiind observată, în special, în contextul pensionării generației de vârsta a treia). Mai bine de jumătate (53%) dintre respondenți au declarat că se confruntă cu dificultăți în a păstra sau a atrage oameni calificați, ceea ce nu ar fi chiar o surpriză, având în vedere nemulțumirile din ultimii ani, în general, la nivel global, vizavi de nivelul de pregătire al noului val de specialiști în fiscalitate. Dar ceea ce reprezintă, într-adevăr, una dintre surprizele studiului este că aproape două treimi dintre respondenți (62%) consideră că angajații fără studii superioare reprezintă o sursă de capital uman tot mai importantă.

Vestea bună este aceea că 55% dintre respondenți au declarat că, în opinia lor, GenAI nu va aduce o reducere a numărului de angajați din funcțiile fiscale. În schimb, companiile vor aloca timpul angajaților din funcțiile financiar-fiscale către activități cu valoare adăugată mai mare și strategice, în detrimentul sarcinilor de rutină din domeniul conformității.

GenAI revoluționează deja industria financiar-fiscală contribuind la gestionarea activităților complexe de raportare și a volumelor mari de date, relevă studiul, și îi încurajează pe specialiștii din domeniul fiscal să adopte o mentalitate transformatoare. Astfel, aceștia pot fi mai eficienți, se pot concentra asupra activităților cu valențe mai degrabă strategice și pot lua decizii mai bune, ceea ce va genera valoare pentru organizațiile lor. Liderii din domeniul fiscal se confruntă cu dificultăți în a identifica cum să valorifice cel mai bine tehnologia AI, iar acum este momentul potrivit pentru a pregăti funcția fiscală pentru viitor, prin elaborarea unui plan de a integra GenAI în mod responsabil.

Autor: Kira Bujduveanu, Senior Associate la Biriș Goran

Oficiul Național al Registrul Comerțului a implementat, odată cu schimbarea platformei sale electronice, și un nou sistem privind alocarea numerelor de înregistrare pentru profesioniștii care se înmatriculează în Registrul Comerțului, indiferent dacă sunt societăți, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau societăți cooperative. Noul număr de ordine vine cu o serie de modificări semnificative față de vechiul format, aducând îmbunătățiri pentru uniformizarea și simplificarea gestionării înmatriculărilor și a modificărilor ulterioare ale entităților profesionale. Entitățile nou-înființate vor primi direct numere de înregistrare pe noul format, în timp ce, pentru  entitățile deja existente, noile numere le vor fi alocate pe măsură ce acestea solicită la Registrul Comerțului înregistrarea unor mențiuni (ce modifică denumirea, sediul social/profesional, obiectul principal de activitate sau forma juridică).

Alocarea numerelor de înregistrare în noul sistem aplicabil după 26 iulie 2024 (data punerii în funcțiune a noului sistem informatic) se va realiza la nivel național, acestea fiind valabile pe toată durata de viață a a profesioniștilor. Menționăm faptul că vechiul sistem aloca numărul de ordine la nivel de județ, ceea ce ducea la necesitatea schimbării acestuia în cazul mutării sediului social/ profesional în alt județ. Noul sistem introduce un număr unic de înregistrare valabil pe tot teritoriul României, indiferent de schimbările de sediu social.

Noul format al numărului de ordine este de tipul YAAAAXXXXXXJJC, unde fiecare literă sau cifră are o semnificație clară:

1. Y indică indică tipul de profesionist înregistrat și ajută la distingerea diferitelor categorii de entități. Astfel, în funcție de tipul entității care solicită înregistrarea, Y va putea avea următoarele litere:
   • „J” pentru persoanele juridice (societăți).
   • „F” pentru persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.
   • „C” pentru societățile cooperative.
2. AAAA reprezintă anul de înmatriculare al profesionistului (astfel, pentru o entitate înmatriculată în 2025, primele patru cifre vor fi „2025”).
3. Următoarea înșiruire de cifre, marcată cu XXXXXX, reprezintă numărul de ordine de șase cifre, care va fi alocat progresiv și care se completează cu 0 pentru a atinge șase cifre (de exemplu, „000123”).
4. Următoarea codificare JJ reprezintă codul județului:
   • „00” pentru profesioniștii înmatriculați după 26 iulie 2024, deoarece acești profesioniști sunt înregistrați direct la nivel național, fără legătură cu un anumit județ.
   • Pentru entitățile înregistrate anterior datei de 26 iulie 2024, se va folosi codul județului aferent ultimului sediu înregistrat.
5. În final, ultimul element marcat cu C reprezintă cifra de control rezultată în urma unui algoritm specific, care are scopul de a verifica corectitudinea numărului de ordine atribuit.

Procesul de alocare a numărului unic de înregistrare pe noul format presupune două situații distincte:

• Pentru profesioniștii noi, înființați după 26 iulie 2024, vor fi atribuite din start numere de ordine pe noul format. Acestea sunt alocate o singură dată și sunt valabile pe toată durata de viață a entităților, indiferent dacă acestea își schimbă ulterior sediul social/ profesional.
• Profesioniștii înregistrați anterior datei de 26 iulie 2024 vor primi un nou număr de ordine conform noului format doar dacă solicită înregistrarea unor mențiuni care implică modificarea denumirii, a sediului social/ profesional, a obiectului principal de activitate sau a formei juridice. Practic, numerele de ordine vechi rămân în vigoare, iar dacă apar situații care impun înregistrarea unor mențiuni specifice în Registrul Comerțului, acestea vor fi operate, dar se va aloca concomitent și un nou număr de înregistrare, care să respecte noul format.

Autor: Av. Vasile Sorin-Andreias, avocat colaborator în cadrul Cabinet Avocat Vasilescu Andrei-Aurel

1. Modificările aduse Legii nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, prin Legea nr. 126/2024

Cadrul legal privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, statuat, de principiu, prin Legea nr. 241/2005, a fost modificat în cursul lunii mai a anului curent prin adoptarea Legii nr. 126/2024 privind măsurile pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, precum și modificarea și completarea unor acte normative, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 437 din 13 mai 2024.

Printre măsurile adoptate de această lege se numără și introducerea unui nou articol în cuprinsul Legii nr. 241/2005, respectiv art. 10¹, ce stipulează că „în cazul infracțiunilor prevăzute de prezenta lege, termenul de prescripție al răspunderii penale începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracțiunii”.

Această normă specială, ce are ca scop vădit de a oferi organelor judiciare arme noi în lupta contra evaziunii fiscale, aduce o modificare substanțială în ceea ce privește o instituție de o importanță majoră în dreptul substanțial, și anume prescripția răspunderii penale, dar care, apreciem noi, induce și anumite aspecte neclare.

2. Aplicarea prevederilor noului articol 10¹ din Legea nr. 241/2005

 Aplicare legii în timp. Sub un prim aspect, se pune în discuție modalitatea de aplicare a noului articol 10¹ în privința infracțiunilor comise înainte de intrarea sa în vigoare? De asemenea, ne punem întrebarea, ce se întâmplă atunci când o infracțiune de evaziune fiscală, conform Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, este comisă în formă continuată și sunt realizate acte materiale distincte ale aceleiași infracțiuni, după ce organul fiscal sau organul de urmărire penală a fost sesizat?

Reamintim că, potrivit dispozițiilor generale privind prescripția răspunderii penale, astfel cum sunt reglementate prin art. 154 din Codul Penal, termenul de prescripție începe să curgă din momentul săvârșiri infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue sau continuate, acesta începe de la momentul epuizării infracțiunii, care poate fi determinat fie de încetarea acțiunii sau inacțiunii, fie de comiterea ultimului act material în cadrul infracțiunii continuate. Acesta era și modalitatea în care se stabilea momentul de început al curgerii termenului de prescripție în privința infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, până la data intrării în vigoare a noului art. 10¹.

În privința primului aspect, reținem că textul articolului 10¹ nu va fi aplicabil infracțiunilor comise și epuizate (în cazul infracțiunilor continuate) înainte de intrarea sa în vigoare. Dacă discutăm despre eventuala incidență a art. 5 din Codul Penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, ante sententiam, legea penală mai favorabilă, sub acest aspect, va fi evident cea stipulată de art. 154 din Codul Penal, text de lege care instituie regulă potrivit căreia, pentru o infracțiune săvârșită în formă continuată, termenul de prescripție se calculează de la momentul săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni (momentul epuizării).

Cu toate acestea, în cazul în care infracțiunea de evaziune fiscală este reținută în formă continuată, iar momentul epuizării survine după intrarea în vigoare a Legii nr. 126/2024, dispozițiile articolului 10¹ vor fi aplicabile pentru întreaga infracțiune. În doctrină, este unanim acceptată opinia conform căreia, pentru infracțiunile continuate se aplică legea în vigoare la momentul epuizării, chiar dacă pe parcursul comiterii faptei au fost în vigoare mai multe legi, unele dintre ele fiind mai favorabile. Filosofia acestei interpretări rezidă în înlăturarea posibilității ca făptuitorul să aleagă legea mai favorabilă prin conduita sa infracțională, ceea ce ar fi posibil în cazul aplicării reglementării mai favorabile în privința infracțiunii continuate.

Aplicarea noilor prevederi în privința infracțiunilor continuate. Referitor la cel de-al doilea aspect invocat mai sus, și anume ce se întâmplă atunci când o infracțiune de evaziune fiscală, conform Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, este comisă în formă continuată și sunt realizate acte materiale distincte după ce organul fiscal sau organul de urmărire penală a fost sesizat, problema, prima facie, poate fi soluționată prin aplicarea principiului interpretativ conform căruia norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant).

Astfel, s-ar putea susține că termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă la momentul sesizării organului fiscal sau a organului de urmărire penală, chiar și în situația în care epuizarea infracțiunii continuate ar surveni ulterior acestui moment.

Aplicarea regulii conform căreia, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală comise în formă continuată, termenul de prescripție se calculează de la data sesizării organului fiscal sau de urmărire penală, inclusiv pentru actele materiale ulterioare, poate genera situații paradoxale. Astfel, autorul faptelor ce constituie evaziune fiscală ar putea continua activitatea infracțională după momentul sesizării organelor de urmărire penală, în timp ce termenul de prescripție ar continua să curgă pentru aceeași infracțiune. Mai mult, în această ipoteză paradoxală, acest aspect l-ar putea chiar încuraja să nu oprească activitatea ilegală, știind că nu va fi afectat în ceea ce privește prescripția răspunderii penale.

Desigur, nu ignorăm nici scenariul ipotetic în care organele fiscale sau de urmărire penală sunt sesizate cu privire la o posibilă infracțiune de evaziune fiscală, conform art. 9 din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, dar rămân în inactivate timp de 8 ani, în timp ce făptuitorul își continuă activitatea infracțională. Într-un astfel de caz, s-ar putea ajunge la situația în care termenul de prescripție pentru aceeași infracțiune să fie împlinit, în timp ce activitatea infracțională încă se desfășoară.

Având în vedere că interpretarea anterioară prezintă numeroase deficiențe și că norma specială nu abordează în mod clar, fără echivoc, reglementările referitoare la termenul de prescripție pentru infracțiunile continue sau continuate, această normă fiind evazivă, există posibilitatea ca unii specialiști să susțină aplicarea completatoare a regulii generale prevăzute de articolul 154, alin (2) din Codul Penal, referitoare la termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile continuate sau continuate. Totuși, acest lucru ar putea estompa rațiunea care a indus adoptarea noii reglementări prevăzute la art. 10¹, prevederi, lacunare spunem noi, care nu face distincție între tipurile de infracțiuni menționate. Așa cum este bine cunoscut, în absența distincției făcute de legiuitor, nici interpretul nu ar trebui să o facă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Mai mult decât atât, interpretarea conform căreia s-ar putea opta pentru menținerea dispozițiilor art. 154 din Codul Penal privind stabilirea momentului de început al cursului termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală, ar lipsi de efecte dispozițiile nou introduse prin Legea nr. 126/2024. Or, o normă juridică trebuie interpretată în sensul aplicării sale, nu al neaplicării (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).

Până la acest moment, aceasta normă specială poate fi considerată o „sabie cu două tăișuri”. Pe de-o parte, poate veni în ajutorul organului judiciar care este sesizat la o perioadă de timp după momentul la care autorul infracțiunii a abandonat conduita infracțională, astfel încât acesta, organul judiciar, nu v-a cunoaște presiunea intervenirii prescripției răspunderii penale, termenul începând să curgă de-abia la momentul la care a fost sesizat. Pe de altă parte, se poate imagina și situația în care organele fiscale sau organele de urmărire penală (nu și alte organe) au fost sesizate (printr-un denunț e.g.), neluându-l în seamă și neacționând în condiții de celeritate, ar oferi făptuitorului posibilitatea de a comite acte materiale ale aceleiași infracțiuni concomitent cu curgerea termenului de prescripție pentru tocmai această infracțiune.

Între timp, în încercarea de a găsi o aparentă armonie între rațiunea instituției prescripției răspunderii penale și modificările aduse prin Legea nr. 126/2024 referitoare la aceasta, se ridică întrebarea dacă este justificată stabilirea momentului dies a quo al termenului de prescripție a răspunderii penale în funcție de sesizarea organelor fiscale sau de urmărire penală.

Elocvente în privința înțelegerii corecte a instituției prescripției răspunderii penale sunt argumentele prezentate în Decizia Curții Constituționale nr. 650 din 25 octombrie 2018. Aceasta susține că „prescripția răspunderii penale trebuie analizată dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, instituie un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care comit infracțiuni; pe de altă parte, stabilește un termen considerat de legiuitor ca fiind suficient pentru ca societatea să uite faptele de natură penală și efectele acestora, datorită diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale. Astfel, prescripția răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală. Aceasta este determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societății de a aplica sancțiuni penale. După trecerea unui anumit interval de timp de la comiterea infracțiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale”.

În mod regretabil, observăm că, prin adoptarea unei noi reguli referitoare la începutul termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005, au fost complet ignorate conceptele esențiale care fundamentau instituția prescripției răspunderii penale. Această modificare a dus la o deturnare evidentă a rațiunii originale a prescripției răspunderii penale.

De asemenea, în considerarea termenul de 10 ani, care marchează momentul de început al prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de evaziune fiscală, în formă tipică, care nu au fost sesizate organelor abilitate, este posibil ca termenul total de prescripție să se extindă aproape până la 20 de ani. Mai mult, în cazul în care intervine o cauză de întrerupere a prescripției, durata totală ar putea depăși cu mai mult de 10 ani termenul maxim de prescripție de 15 ani, stabilit de art. 154, alin (1) din Codul Penal. Aceasta sugerează și că legiuitorul nu a intenționat includerea termenului de 10 ani, sau a altor perioade mai scurte care s-au scurs până la momentul în care fapta a fost cunoscută de organele fiscale sau de urmărire penală, în calculul prescripției speciale a răspunderii penale. Astfel, se constată din nou o distorsiune semnificativă a intenției legii, reflectând o abatere de la principiile fundamentale ale dreptului penal.

Tot în acest context, în mod aprioric se conturează riscul unui arbitrar din partea acestor organe, care ar putea amâna sesizarea formală până la un moment ulterior, poate chiar apropiat de termenul de 10 ani, oferindu-le astfel posibilitatea de a câștiga timp suplimentar pentru strângerea materialului probator.

3. Concluzii

Revenind la cel de-al doilea aspect, invocat la începutul prezentului articol, pentru a oferi o interpretare coerentă și sustenabilă a art. 10¹ din Legea nr. 241/2005 în contextul prezentat, considerăm că soluția adecvată ar putea fi o aparentă disociere a actelor materiale constitutive aceleași infracțiuni continuate de evaziune fiscală, în funcție de sesizarea organelor fiscale sau a organelor de urmărire penală. Mai precis, sesizarea acestor organe ar trebui să determine începerea termenului de prescripție pentru actele materiale menționate în actul de sesizare sau pentru cele realizate până la acel moment. În cazul în care sunt comise noi acte materiale, termenul de prescripție pentru acestea ar începe să curgă de la momentul unei noi sesizări formale referitoare la respectivele acte. Această abordare ar implica, de asemenea, ajustarea termenului de prescripție pentru actele materiale anterioare incluse în sesizarea inițială.

Spre exemplu, daca la data de 10 septembrie 2024, este depus la registratura Parchetului de pe lângă Judecătoria X un denunț prin care se sesizează eventuală săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală de către Primus, considerăm că prescripția va începe să curgă pentru toate actele materiale realizate până la data de 10 septembrie 2024. Dacă ulterior acestui moment, Primus comite în baza aceleiași rezoluții infracționale noi acte materiale, curgerea termenului de prescripție pentru acestea va fi condiționată de o nouă sesizare a organelor fiscale sau a organelor de urmărire penală, care vă modifica termenul de prescripție și pentru actele materiale de până la 10 septembrie 2024.

Admitem că această interpretare nu este la adăpost de orice critici, însă considerăm că este singura abordare care ar putea asigura o aplicare coerentă și previzibilă a art. 10¹ din Legea nr. 241/2005.

În final, cu rezerve recunoaștem, considerăm că interpretarea care ar asigura egalitatea de arme între funcția de acuzare și funcția de apărare ar fi cea potrivit căreia, pentru toate infracțiunile încriminate de Legea nr. 241/2005, fără să distingem în funcție modalitatea în care acestea au fost comise, precum nici de momentul la care s-au epuizat, ar trebui să curgă de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, fiind vorbă, întocmai, despre faptul că organele abilitate au fost sesizate, iar dacă rămân în inactivitate, prescripția răspunderii penale trebuie să-și îndeplinească rolul sancționator. Această interpretare ar câștiga și de pe urma aplicării interpretării in bonam partem.

Autor: Mihai Petre, Director, Global Trade, EY România

Indicele de Performanță în Logistică (IPL) pentru 2023, calculat pe baza a șase criterii și un algoritm transparent, publicat de Banca Mondială la fiecare doi ani, plasează România pe locul 51 din 139 de țări. Vestea bună este aceea că România se află în prima jumătate a clasamentului, după țări occidentale cu tradiție în comerțul internațional și activitate logistică cu îndelungat istoric în timp. Ca repere, Polonia ocupă locul 26, iar Olanda și Germania se află pe locul 3 în acest clasament.

Vestea mai puțin bună este aceea că scorul general al României, ca medie a scorurilor pe cele șase categorii de monitorizare este înregistrat și de alte cinci țări (Brazilia, Bulgaria, Cipru, Ungaria, Kuweit), iar înaintea acestei grupe de state, cu scorul de 3,2 sunt Croația, Cehia, Slovacia, Malta, Oman, Filipine, cu 3,3. Țările din fruntea clasamentului (spre care ar trebui să țintim, ca infrastructură și logistică a operațiunilor de comerț internațional), cu un scor aflat în intervalul 4 – 4,3, sunt Singapore (locul 1 și singura din lume cu 4,3), urmat de Finlanda, Danemarca, Germania, Elveția, Țările Jos, Austria, Belgia, Canada, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, cu 4. Cu alte cuvinte, acestea sunt elita în domeniul logisticii operațiunilor comerciale la nivel global.

Ce este IPL?

Indicele de Performanță în Logistică (IPL) măsoară performanța țărilor în șase dimensiuni-cheie ale logisticii: eficiența vămuirii mărfurilor, calitatea infrastructurii de transport, ușurința de a aranja transporturi internaționale, competența și calitatea serviciilor logistice, capacitatea de urmărire și monitorizare a încărcăturilor și frecvența cu care ajung la destinație în timpul programat.

IPL este un instrument interactiv de evaluare comparativă creat pentru a ajuta țările să identifice provocările și oportunitățile cu care se confruntă în ceea ce privește performanța lor în materie de logistică comercială și ce pot face pentru a-și îmbunătăți performanța. IPL permite comparații între 139 de țări, iar anul trecut a fost măsurată pentru prima dată viteza comerțului cu indicatori derivați din seturi mari de date care urmăresc transporturile.

De ce este important acest indicator? 

Pentru că una din componentele sale este „eficiența operațiunilor de vămuire a mărfurilor”, iar atât timp cât în România vămuirea în procedură normală (90% din operațiuni) va domina de departe vămuirea în procedură simplificată (doar 10% comparativ cu media europeană de 67%), este evident faptul că nu vom avea progres semnificativ pe acest index. Indexul IPL este, de altfel, unul dintre indicatori urmăriți cu atenție de marii jucători în comerțul internațional, atunci când decid modificarea, repozitionarea și relocarea lanțurilor de aprovizionare. Este adevărat, România a înregistrat progrese în ultimii ani în ceea ce privește eficiența logistică, dar încă se confruntă cu provocări semnificative, chiar dacă punctajul arată o îmbunătățire a poziției față de anii anteriori (locul 57, în 2018).

Țara noastră a avut punctaje variabile pe diferitele dimensiuni ale IPL, de la cel mai mic, înregistrat pentru Customs Services – 2,7, până la un maximum de 3,6 Timeliness, astfel: Tranking & tracing score – 3,5 International Shipments – 3,4, Logistic competence – 3,3, Infrastructure – 2,9. Altfel spus, competența serviciilor logistice și capacitatea de urmărire a mărfurilor sunt apreciate pozitiv, eficiența vămii și calitatea infrastructurii de transport sunt aspecte care necesită îmbunătățiri semnificative.

Comparațiile cu alte state europene, precum Germania, Țările de Jos și Belgia, care se clasează constant în topul indicelui IPL, datorită infrastructurii lor de transport de înaltă calitate, proceselor vamale eficiente și serviciilor logistice de nivel superior, nu ne avantajează. Aceste națiuni beneficiază de poziționarea geografică strategică, investiții substanțiale în tehnologie și o colaborare strânsă între sectorul public și cel privat. Dar putem învață din expertiza acestora și, eventual, adopta metode prin care infrastructura și logistica națională pot fi semnificativ îmbunătățite.

Performanța logistică este media ponderată a scorurilor obținute de țară la cele șase dimensiuni-cheie:

1) Eficiența procesului de vămuire (și anume, rapiditatea, simplitatea și previzibilitatea formalităților) de către agențiile de control la frontieră, inclusiv vămile;

2) Calitatea infrastructurii legate de comerț și transport (de exemplu, porturi, căi ferate, drumuri, tehnologia informației);

3) Ușurința de a organiza transporturi la prețuri competitive;

4) Competența și calitatea serviciilor logistice (de exemplu, operatori de transport, brokeri vamali);

5) Capacitatea de a urmări și localiza expedierile;

6) Promptitudinea cu care expedierile ajung la destinație în termenul de livrare programat sau așteptat.

Sistemul de vămuire a mărfurilor în România și în alte state europene

România, membră a Uniunii Europene, se conformează reglementărilor vamale comunitare, procedurile de vămuire și sistemele informatice aferente fiind gestionate de Autoritatea Vamală Română împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cu toate acestea, timpul mediu de procesare a mărfurilor rămâne variabil, iar întârzierile pot fi cauzate de infrastructura învechită și de lipsa unor sisteme de management al riscului bine dezvoltate.

Comparativ, țări precum Olanda și Germania sunt recunoscute pentru eficiența ridicată a operațiunilor de vămuire. Aceste țări au investit în tehnologii avansate și au dezvoltat sisteme de management al riscului care permit o procesare rapidă și sigură a mărfurilor. De exemplu, Portul Rotterdam utilizează un sistem de „vamă inteligentă” care integrează datele în timp real pentru a optimiza fluxul de mărfuri. Statisticile arată că aceste țări au un timp de procesare semnificativ mai scurt comparativ cu România.

Oportunități pentru România

România se confruntă cu provocări, precum infrastructura de transport învechită și procedurile vamale care pot fi îmbunătățite. În plus, este nevoie de o mai mare integrare a serviciilor logistice pentru a facilita transportul internațional. Cu toate acestea, există oportunități semnificative pentru dezvoltare, inclusiv modernizarea rețelei de transport și îmbunătățirea colaborării între autorități și furnizorii de servicii logistice.

Guvernul român și actorii din sectorul privat au început să acorde din ce în ce mai mult importanța necesară logisticii pentru creșterea economică și competitivitate. Inițiativele recente includ investiții în infrastructura de transport, precum și eforturi de simplificare a procedurilor vamale și de îmbunătățire a serviciilor logistice.

Poziția României în IPL 2023 reflectă o imagine mixtă, cu realizări notabile dar și domenii care necesită atenție sporită. Prin abordarea strategică a acestor provocări, România are potențialul de a-și îmbunătăți clasamentul în viitor și de a deveni un jucător logistic mai puternic pe scena internațională. Prin investiții strategice și reforme orientate spre eficiență, poate depăși provocările actuale și poate deveni un jucător competitiv pe piața logistică europeană. Îmbunătățirea indicelui IPL pentru România va avea un impact pozitiv asupra comerțului internațional și asupra economiei naționale în ansamblu.

Ediția 2023 a raportului privind indicele de performanță logistică (IPL) vine într-un moment în care perturbările lanțurilor valorice globale au evidențiat importanța crucială a sistemelor logistice. Din cauza acestor perturbări, reziliența lanțului de aprovizionare și implicațiile sale asupra securității naționale au apărut ca preocupări majore. Aceste preocupări sunt adesea legate de securitatea lanțului de aprovizionare – un aspect esențial într-o industrie a serviciilor puternic digitalizată și conectată la nivel mondial.

Autor: Alina Moldovan – Managing Partner Firon Bar-Nir

În ultimii ani, România a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de insolvențe, reflectând provocările cu care se confruntă companiile într-un mediu economic din ce în ce mai volatil. Contextul economic și geopolitic internațional, marcat de incertitudinea economică globală, evenimentele neprevăzute – prelungirea războiului din Ucraina dar și începerea conflictului din Israel – precum și pandemia COVID-19 și crizele energetice, au făcut ca multe companii din România să întâmpine dificultăți în gestionarea fluxurilor financiare și menținerea competitivității. Acest fenomen reprezintă un semnal de alarmă atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru autorități, având efecte negative asupra economiei naționale și a stabilității financiare a multor sectoare.

Potrivit Registrului Comerțului, în prima jumătate a anului 2024 s-au înregistrat cu 15% mai multe dosare de insolvență față de perioada de dinainte de pandemie și cu 8,3% mai multe față de primul semestru din 2023: S1 2019 – 3.196 dosare noi, S1 2020 – 2.360 dosare noi (singura excepție de la tendința negativă), S1 2021 – 3.076 dosare noi, S1 2022 – 3.417 dosare noi, S1 2023 – 3.401, S1 2024 – 3.684 dosare noi. Îngrijorător este că multe dintre companiile pentru care s-a deschis procedura de insolvență aveau o cifră de afaceri de peste 5 milioane de Euro, iar numărul companiilor insolvente cu cifră de afaceri între 0,5 și 5 milioane de Euro s-a dublat față de anul trecut.

La nivel de sector, pe primele trei locuri în topul insolvențelor noi se situează companiile care activează în domeniul comerțului cu amănuntul (27% din totalul insolvențelor), construcțiilor (21%) și industriei prelucrătoare (12%), urmate de cele din transporturi și depozitare (10%) și din domeniul hotelier/restaurație (7%).

Cauzele principale ale acestei dinamici negative sunt:

1. Inflația și costurile de operare ridicate: Inflația a afectat în mod direct costurile de operare ale companiilor, în special în industriile mari consumatoare de energie. Creșterea prețurilor la utilități, combustibili și materii prime a pus presiune pe marjele de profit, reducând fluxurile de numerar și, prin urmare, capacitatea firmelor de a-și onora obligațiile financiare. La toate acestea se adaugă, desigur, scăderea vânzărilor și, chiar dacă multe companii au reușit în ultimii ani să ajusteze prețurile odată cu creșterea inflației, ele s-au confruntat cu o scădere a cererii.
2. Accesul limitat la finanțare: Multe companii, în special IMM-urile, au întâmpinat dificultăți în accesarea creditelor bancare, în condițiile în care băncile au devenit mai precaute în acordarea de împrumuturi. Înăsprirea condițiilor de creditare și incertitudinile legate de capacitatea de rambursare a companiilor au contribuit la o scădere a lichidității pe piață. Totodată, creșterea nivelului datoriilor, în special a creditului furnizor, a slăbit capacitatea companiilor de a face față unor șocuri negative cum ar fi neîncasarea unor creanțe.
3. Criza energetică: O altă cauză majoră a insolvențelor a fost creșterea fără precedent a prețurilor la energie. Companiile din sectoare precum producția industrială, agricultura și transporturile au fost grav afectate, unele dintre ele neputând să facă față noilor costuri de operare.
4. Criza lanțurilor de aprovizionare: Disfuncționalitățile lanțurilor de aprovizionare cauzate și de volatilitatea pieței de muncă, urmare a restricțiilor pandemice și crizelor internaționale, au creat întârzieri în livrarea materiilor prime și produselor, împiedicând companiile să își îndeplinească contractele și să mențină fluxurile financiare sănătoase.
5. Reducerea numărului de companii nou-înființate și creșterea numărului de companii radiate. Conform statisticilor Registrului Comerțului, în primele 6 luni ale anului 2024 au fost înmatriculate 68.223 noi companii – cel mai mic număr din ultimele semestre, incluzând aici și primul semestru din 2019. Pe de altă parte, numărul companiilor radiate a crescut și el, în primul semestru din 2024 fiind radiate 45.547 companii.

Creșterea numărului de insolvențe a avut și va continua să aibă un impact major asupra economiei românești – creșterea șomajului, reducerea încrederii investitorilor în mediul de afaceri local, care afectează capacitatea României de a atrage investiții străine, slăbirea sectoarelor economice strategice, toate acestea având efecte în lanț asupra furnizorilor și partenerilor de afaceri.

Printre soluțiile posibile pentru contracararea acestei (deja prezente) crize sunt: suportul guvernamental pentru companii (sprijin financiar direct sub formă de subvenții sau granturi pentru companiile afectate, implementarea unor scheme de garantare a creditelor pentru a facilita accesul la finanțare); reformarea procedurilor de insolvență (simplificarea și eficientizarea proceselor de insolvență menite să ajute companiile să se reorganizeze mai rapid și să își continue activitatea într-o formă restructurată, pentru a reduce numărul de falimente definitive și a menține un număr mai mare de locuri de muncă); promovarea investițiilor în sectoare strategice (guvernul și sectorul privat ar trebui să colaboreze pentru a stimula investițiile în sectoare critice, cum ar fi agricultura, tehnologia și energia verde, care pot genera locuri de muncă și stabilitate economică pe termen lung); diversificarea pieței de desfacere (pentru a atenua impactul crizelor internaționale asupra economiei românești, companiile trebuie încurajate să-și diversifice piețele de desfacere și să reducă dependența de anumite regiuni sau furnizori.

Deși există mai mulți factori care contribuie la creșterea numărului de companii care nu mai pot să-și plătească datoriile la termen și apelează la insolvență (sau chiar faliment), soluțiile eficiente și coordonate la nivel guvernamental și privat pot ajuta la redresarea mediului de afaceri. Într-un context economic global incert, adaptabilitatea și sprijinul adecvat vor fi esențiale pentru a preveni agravarea acestei crize și pentru a asigura o relansare economică sustenabilă.

Actualizarea continuă a competențelor este esențială pentru a rămâne competitivi în peisajul profesional dinamic de astăzi, însă doar 65% dintre angajați văd aplicabilitatea directă în rolurile lor actuale – este principala concluzie a studiului realizat recent de EY privind necesitatea upskilling-ului și reskilling-ului în rândul forței de muncă.

Angajații și managerii din toate sectoarele de activitate (73%) recunosc valoarea îmbunătățirii competențelor, dar realitatea este că majoritatea – 7 din 10 respondenți – se înrolează în programe de upskilling/reskilling pentru dezvoltarea personală, nu pentru avansarea în carieră, punând sub semnul întrebării eficacitatea acestor programe.

Horațiu Cocheci, People Advisory Director, EY România, subliniază importanța personalizării programelor de dezvoltare: „Pentru a răspunde eficient nevoilor angajaților, este crucial să adoptăm o abordare diferențiată și personalizată în crearea programelor de reskilling și upskilling, altfel riscăm să perpetuăm un ciclu de inițiative sterile care nu aduc nicio îmbunătățire tangibilă.”

Competențele digitale: prioritatea dezvoltării profesionale și responsabilitatea angajatorilor

Studiul EY profilează competențele digitale, inteligența artificială, securitatea cibernetică și tehnologiile verzi ca abilitățile esențiale pentru următoarea decadă, dar remarcă faptul că accesul la programele de upskilling adecvate rămâne o provocare.

Competențele digitale sunt considerate esențiale în pregătirea forței de muncă pentru viitor. Un procent de 51% dintre participanți au clasat competențele digitale ca fiind cele mai importante pentru recalificare și creșterea competențelor profesionale. Aproape jumătate (49%) din respondenții la studiu au confirmat prezența programelor de creștere a competențelor digitale în compania în care activează.

În plus, studiul relevă că, în sectorul serviciilor profesionale, procentul celor care confirmă prezența programelor de creștere a competențelor digitale este chiar mai ridicat, ajungând la 59%. Acest lucru subliniază tendința că, odată cu noile cerințe de automatizare și eficientizare a proceselor, precum și de adaptare rapidă la noile tehnologii, competențele digitale au devenit mai mult o condiție sine qua non decât un diferențiator sau un beneficiu de dezvoltare în rândul angajaților din acest sector.

În același timp, abia pe locul cinci în topul importanței pentru programele de dezvoltare, cu 38%, se află programele de dezvoltare referitoare la inteligența artificială (IA), ceea ce arată că angajații valorizează competențele digitale în general mai mult decât specializarea în inteligența artificială. Cu toate acestea, este important de menționat că aceste preferințe pot varia în funcție de industrie și de rolul specific al angajatului.

De asemenea, se observă o recunoaștere a importanței învățării gestionării inteligenței artificiale (IA) în rândul profesioniștilor din diverse industrii, cu 85% dintre respondenți considerând că fiecare profesionist, indiferent de sectorul în care activează, ar trebui să dobândească cunoștințe despre IA.

În acest context, există un argument puternic pentru ca guvernele să ofere subvenții sau stimulente fiscale companiilor care investesc în programe de recalificare, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale, pentru a sprijini forța de muncă în dobândirea competențelor necesare pentru a rămâne competitivi pe piața muncii: 85% dintre respondenți consideră că acesta ar trebui să ofere subvenții sau stimulente fiscale companiilor care investesc în programe de recalificare a forței de muncă.

Competențele soft sunt livrate în 41% din companii

Dacă în cazul cursurilor destinate competențelor digitale relevanța percepută (51%) este apropiată de frecvența livrării actuale (47%), în cazul cursurilor pentru dezvoltarea de abilități soft se înregistrează o nealiniere semnificativă, în defavoarea relevanței percepute.

Astfel, pe locul doi în frecvența celor mai des întâlnite cursuri, organizate de 41% din  companii, cele de competențe soft se află semnificativ peste importanța pe care respondenții o percep pentru aceste cursuri, de doar 15%, înregistrând cel mai mare decalaj de acest gen.

Mai mult, un procent extrem de ridicat – 50% dintre respondenți – consideră că programele actuale de reskilling/upskilling eșuează în a dezvolta soft skills adecvate scenariilor reale de viață. Această opinie este și mai pronunțată în companiile mari, unde 56% dintre respondenți împărtășesc această preocupare, subliniind necesitatea reevaluării și ajustării conținutului și metodologiei acestor programe.

„În timp ce rezultatele arată un volum livrat aproape egal între competențele tehnice și cele comportamentale, prioritățile pot fi rapid schimbate în funcție de nevoile specifice ale unui angajator sau ale pieței muncii. Acest lucru evidențiază necesitatea ca angajații și companiile să fie flexibili și să-și adapteze continuu abordările de upskilling și reskilling pentru a rămâne relevanți și competitivi. Se impune, prin urmare, analiza critică anuală a nevoilor de învățare și a soluțiilor propuse și resetarea fără remușcări a acestora în funcție de schimbările de context”, a mai adăugat Horațiu Cocheci.