1

D&B David și Baias și PwC Moldova au oferit asistență tehnică Ministerului Justiției din Republica Moldova

D&B David și Baias SCA (societatea de avocatură corespondentă a PwC România) și PwC Moldova au coordonat și susținut demersurile de asistență tehnică acordată Ministerului Justiției din Republica Moldova de către o echipă de experți din Republica Moldova și România, pentru elaborarea și implementarea legii de modificare a Codului de Procedură Civilă și a unor acte normative conexe din Republica Moldova.

Asistența a fost acordată în cadrul Proiectului MD19 Îmbunătățirea cadrului de soluționare a disputelor civile și s-a finalizat prin adoptarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 17 din data de 05.04.2018. Această lege a urmărit simplificarea și eficientizarea aplicării unor instituții din Codul de Procedură Civilă din Republica Moldova și din alte acte normative aferente acestuia.

Proiectul s-a derulat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare inițiat de Guvernul Marii Britanii pentru a acorda asistență în domeniul reformelor juridice, susținând consolidarea statului de drept și măsurile anticorupție, sprijinirea reformelor din sectoarele-cheie (de exemplu sectorul bancar, cel energetic etc.), dezvoltarea mediului de afaceri precum și derularea activităților instituțiilor de presă independente.

„Pornind de la scopul declarat al Legii pentru simplificarea Codului de procedură civilă din Republica Moldova, care și-a propus să îmbunătățească ariile care creează anumite dificultăți în soluționarea cu celeritate a cauzelor civile, am împărtășit cu colegii noștri de peste Prut unele dintre experiențele de ordin practic din domeniul procedurilor civile derulate în fața instanțelor din România, cu atât mai mult cu cât avem experiența Noului Cod de procedură civilă adoptat relativ recent. Ne-am concentrat astfel pe efectele benefice aduse de unele instituții de drept procedural civil asupra eficientizării și soluționării cât mai rapide a  cauzelor aflate pe rolul instanțelor naționale din România, acordând în egală măsură atenție și ultimelor tendințe în domeniu de la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și al legislației Uniunii Europene din materia soluționării cauzelor civile”, a precizat Dan Dascălu, Avocat Partener D&B David și Baias.

„Procedura civilă modernă se bazează pe doi mari piloni  – termenul rezonabil și predictibilitatea asigurată de o jurisprudența unitară. Recenta modificare răspunde nevoii de accelerare a soluționării cauzelor, îmbinând rigoarea în ceea ce privește obligațiile ce revin părților referitoare la derularea procedurilor cu asigurarea deplină a  garanției dreptului la apărare. Sancționarea abuzului de drept, claritatea procedurilor de citare, înlăturarea cauzelor de tergiversare a soluționării cauzei și disciplina procesuală în general reprezintă pârghii indispensabile pentru accelerarea cauzelor și asigurarea unui proces civil echitabil și încadrat într-un termen rezonabil”, a spus profesor universitar dr. Traian-Cornel Briciu din cadrul Facultății de Drept a Universității București.

În cadrul implementării proiectului Îmbunătățirea cadrului de soluționare a disputelor civile, echipele PwC Moldova și D&B David și Baias SCA au fost conduse de Dan Dascălu (doctor în drept, avocat partener D&B David și Baias), fiind compuse din Mihail Boian (avocat senior coordonator), Ioana Cercel (avocat senior), Alexandru Munteanu (Senior Manager, conf. universitar dr. în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova) și Silvia Gancear (Senior Legal Consultant), iar echipa de asistență tehnică a fost compusă dintr-un colectiv de specialiști din Republica Moldova condus de conf. univ. dr. Elena Belei (din cadrul Facultății de Drept USM) și s-a bucurat de sprijinul prof. univ. dr. Traian Briciu din cadrul Facultății de Drept a Universității București.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde 2000 de avocați în 75 de țări. Echipa D&B David si Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziţii şi restructurări, societăţi comerciale şi grupuri de societăţi, proprietăţi imobiliare, concurenţă şi ajutoare de stat, servicii financiare şi pieţe de capital, relaţii de muncă şi resurse umane, proprietate intelectuală, protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal, litigii fiscale şi comerciale.
Mai multe informații pe www.david-baias.ro.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

 




Ofertele publice inițiale din Europa au avut un început de an solid, adunând finanțări mai mult decât duble de pe piața de capital comparativ cu primul trimestru din 2017

  • Ofertele publice inițiale (IPO) lansate pe piețele din Europa, în primul trimestru din 2018, au strâns din piață finanțări de 12,5 miliarde de euro, cu 172% peste perioada similară din 2017
  • În Marea Britanie, 16 IPO-uri au colectat de pe bursă 1,3 miliarde de lire sterline, comparativ cu 20 de asemenea oferte în trimestrul 1 din 2017, care au totalizat 1,8 miliarde de lire sterline
  • Cele mai mari IPO-uri au fost înregistrate la Deutsche Borse: divizia Healthineers a Siemens a adunat 3,7 miliarde de euro, în timp ce DWS Group a totalizat 1,3 miliarde de euro

Piața europeană a IPO-urilor (piața primară de capital) a avut un început de an puternic în 2018, înregistrând 12,5 miliarde de euro în primele trei luni din acest an, mai mult decât dublu față de suma de 4,6 miliarde înregistrată în perioada similară a anului trecut. Acest lucru s-a datorat în principal IPO-urilor consistente lansate de Siemens Healthineers și de Grupul DWS al Deutsche Bank, care au atras 3,7 miliarde de euro, respectiv 1,3 miliarde de euro, dând astfel un impuls solid pieței de IPO-uri din Europa către finalul trimestrului.

„Primul trimestru din 2018 a adus o volatilitate crescută și corecții semnificative pentru indicii globali. Piețele de IPO-uri din Europa s-au dovedit a fi flexibile cu investitori dornici să găsească valoare și să ia în calcul plasamente din timp în companii cu acțiuni interesante, cu potențial și fundamente economice solide. În ciuda incertitudinilor din jurul negocierilor pentru Brexit, a potențialului război comercial între Statele Unite ale Americii și China și a discuțiilor despre creșterea ratelor dobânzilor, piața europeană de IPO-uri rămâne deschisă oportunităților de business”, spune Sorin Petre, Partener, Servicii de Evaluare și Analiză, PwC România.

„În primele patru luni ale anului 2018 am observat o creștere, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de 36% a valorii tranzacționate pe Bursa de Valori București, segmentul de acțiuni fiind cel mai popular. Indicele celor mai tranzacționate acțiuni a crescut în primele trei luni ale anului cu peste 12%,  atingând maximul ultimilor 11 ani. În același timp, evoluția din ultima perioadă este dovada faptului că investitorii de pe piața de capital sunt sensibili la semnalele pe care economia locală și internațională, le trimite”, spune Ileana Guțu, Senior Manager, Servicii de Evaluare și Analiză, PwC România.

Deutsche Borse a fost principala piață din punct de vedere al valorii prin derularea a două dintre cele mai mari oferte publice inițiale din Europa, cea a companiei de tehnologie medicală Healthineers a Siemens și cea a DWS Group, divizia de asset management a Deutsche Bank.

Untitled 1

 

 

 

 

 

London Stock Exchange rămâne piața numărul unu din Europa în ceea ce privește volumele tranzacționate, deși numărul de IPO-urile derulate  a fost mai mic la începutul anului, 16 IPO-uri au totalizat 1,3 miliarde de lire sterline comparativ cu primul trimestru de anul trecut când 20 de asemenea oferte au totalizat 1,8 miliarde de lire sterline. Sectorul financiar a continuat să domine IPO-urile lansate în Marea Britanie cu un procent de 71% din totalul celor anunțate. Cele mai proeminente sunt listarea JTC plc, compania cu sediul în insula Jersey care oferă servicii financiare private, a adunat 244 de milioane de lire sterline, IntraFin Holdings, o platformă de consultanță din Marea Britanie, a atras 178 de milioane de lire sterline, iar compania de creditare de nișă TruFin care a găsit finanțare de 70 de milioane de lire sterline.

Despre raport

  • Raportul IPO Watch Europe analizează, trimestrial, toate listările noi de pe principalele piețe din Europa și include bursele din Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Olanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveția, Turcia și Marea Britanie. Transferul companiilor listate la alte categorii de piață, pe aceeași bursă, nu sunt luate în considerare.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




Digitalizarea și creșterea cifrei de afaceri

Cu doar 42% dintre companii care au un website de prezentare, cu 33% dintre angajați care folosesc computerul sau 7% dintre companii care își vând produsele online, România este pe ultimul loc în UE privind nivelul de digitalizare. Dar este oare vreo relație directă între nivelul de digitalizare al companiilor și cifra de afaceri pe care acestea le generează? Pentru a afla răspunsul la această întrebare am extras date relevante din ediția 2018 a studiului Barometrul Digitalizarii companiilor din România, realizat de compania de consultanță Valoria.

  • Influența digitalizării– Dintre companiile respondente, cele situate în intervalul de venit 50-100 milioane euro au fost cel mai puternic influențate de digitalizare (59%), urmate de cele cu venituri de peste 100 milioane euro (50%) și de start-up-urile cu venituri sub 1 milion de euro (48%).
  • Cunoștințe pentru transformarea digitală – Când vine vorba de cunoștințele necesare pentru implementarea digitalizării, 61% dintre companiile situate pe intervalul de venit 10-50 de milioane spun că sunt foarte pregătite, urmate de 56% dintre companiile cu venituri de peste 100 milioane euro și 55% dintre companiile cu venituri sub 1 milion de euro.
  • Modele de afaceri digitale– Pentru 75% dintre companiile cu cifra de afaceri de peste 100 milioane de euro noile modele de afaceri au schimbat în mare măsură industria în care activează, urmate de 41% dintre companiile cu cifra de afaceri între 50-100 milioane de euro și de 36% dintre cele cu cifra de afaceri între 10-50 milioane euro.

Percepția că modelele de business digitale vor continua să schimbe în următorii 1-3 ani industria în care își desfășoară activitatea este confirmată de 47% dintre companiile cu cifra de afaceri de 10-50 de milioane și 50-100 milioane euro și de 42% dintre companiile cu cifra de afaceri de peste 100 milioane euro.

Interesant este faptul că, în acest context, 81% dintre companiile cu cifra de afaceri peste 100 milioane euro, 75% dintre companiile cu cifra de afaceri de 50-100 milioane euro și 92% dintre companiile cu cifra de afaceri de 10-50 milioane euro spun că modelele de afaceri digitale nu sunt o amenințare.

  • Leadership digital– Doar 46% din companiile cu venituri de 10-50 milioane de euro au dat responsabilitatea unui lider din top management pentru dezvoltarea digitală a afacerii, urmate de 41% din companiile cu venituri între 1-10 milioane euro și 38% din cele cu venituri peste 100 milioane euro. Tot companiile cu companiile cu venituri de 10-50 milioane euro spun că au și cea mai bună expertiză la nivelul top managementului ca să evalueze și să dezvolte un model de afacere digitală.
  • Valorificarea digitalizării ca avantaj competitiv– Chiar dacă în medie 58% dintre toate companiile spun că au valorificat digitalizarea pentru a obține avantaj competitiv rămâne un procent semnificativ al celor care mai au de lucru în această privința.

Motivele pentru care companiile nu valorifica digitalizarea țin de preocupările cu privire la securitate, 60% dintre companiile cu venituri de peste 100 milioane euro, de faptul că nu există consumatori digitali pentru 57% dintre cele cu venituri între 50-100 milioane euro, respectiv rezistența la schimbare pentru 45% dintre companiile cu venituri de 10-50 milioane euro.

  • Digitalizarea și creșterea cifrei de afaceri– Companiile recunosc beneficiile digitalizării în reducerea costurilor, simplificarea proceselor, dar prea puține văd și creșterea veniturilor. Sistemele inteligente de management operațional, data analytics și IoT par să fie principalele produse/servicii pe care companiile intenționează să le adopte. Cele mai multe dintre ompaniile cu venituri de peste 100 milioane euro (40%) se așteaptă că digitalizarea să le crească cifra de afaceri cu 10%-20% în următorii 3 ani. În schimb companiile cu cifra de afacerii de 50-100 milioane de euro (42%) se așteaptă să le crească cifra de afaceri cu doar 1%-5%.

În concluzie, rezultatele studiului arată că firmele cu venituri mari sunt puternic interesate să implementeze soluțiile digitale ca să-și consolideze poziția dominantă în piață. Firmele mici sunt privilegiate deoarece acestea fie au un ADN digital, fie au foarte puțin de schimbat în modelul lor de business pentru digitalizare. Astăzi soluțiile digitale sunt customizate pentru fiecare palier de venit și schemele de finanțare ale investițiilor sunt foarte diverse. Iată de ce putem spune că avantajul digitalizării este în ochii celor care știu să-l vadă.

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente

* * *

Despre Constantin Măgdălina

Constantin Măgdălina are o experienţă profesională de 8 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Constantin are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În cei peste 4 ani de activitate în cadrul unei companii din Big 4 a iniţiat şi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.




Viitorul sistemelor de evaluare a performanței

Sistemele de evaluare a performanței au fost aduse în România de companiile multinaționale. Bunele practici ale acestor companii au transformat modul în care se derulează multe procese de business în mare parte a mediului privat autohton. Impactul a fost și este în principal unul pozitiv și formator. Deoarece sistemele de evaluare a performanței sunt în plin proces de schimbare acum, am ales acest subiect despre viitorul acestora. Cu ajutorul tehnologiei și sub presiunea schimbărilor generaționale, evoluția acestor sisteme face parte din peisajul transformărilor pe care îl vedem în mediul de afaceri global și local.

  1. Sistemul ”tradițional” de evaluare a performanței

La modul cel mai general, fără să aducem în discuție diferențele de la nivel de companie, industrie sau sector, sistemul ”tradițional” de evaluare a performanței pornește de la stabilirea obiectivelor individuale, la începutul anului fiscal. Procedura este una susținută de tehnologie și are diverse variații ca metodologie. Aspectul important este că se încheie cu fiecare angajat inclus în procesul de evaluare a performanței având un set de obiective măsurabile/tangibile și un set de obiective soft/intangibile. Momentele cheie ale procesului sunt, apoi, evaluarea de la jumătatea anului și cea de final de an. Evident, sunt multe industrii care nu aplică acest model, dar acesta este cel ales pentru exemplificare.

   De ce acesta nu mai funcționează

  • Numeroase studii arată faptul că 75% din timpul petrecut cu derularea procesului de evaluare a performanței sunt dedicate documentării activităților din ultimele 6 sau 12 luni.
  • În ședințele organizate pentru acest proces 78% din timp este alocat discuțiilor despre angajați și nu cu angajații. În 90% din timp se discută despre evenimente trecute și nu despre acțiuni viitoare care să genereze performanță.
  • Procesul este unul puternic afectat de ”culoarea” culturii organizaționale și de nivelul de asertivitate și încredere între toate părțile implicate, care adeseori este destul de scăzut.
  • Ratingul sau ”nota” primită la finalul procesului nu conduce la creșterea performanței, ci la frustrări și dezamăgire, tensionând adesea relațiile de colaborare dintre manageri și membrii echipei.
  • Sistemul acesta ”care se uită mereu în oglinda retrovizoare” este unul nepotrivit pentru generațiile Y și Z care cer feedback imediat și constant de la toți cei cu care interacționează în cadru sarcinilor sau proiectelor.
  • Procesul este văzut ca fiind unul esențial de middle și top management mai ales pentru documentarea deciziilor de promovare (sau nu), de mărire a salariilor (sau nu), de bonusare pentru performanța anuală (sau nu).
  1. Sistemul ”emergent” de evaluare a performanței

Mai multe companii globale au anunțat în ultimii 2-3 ani că renunță la sistemul ”tradițional” de evaluare a performanței angajaților, inclusiv la note sau rating. Dintre acestea, cele mai multe au argumentat decizia prin faptul că nu mai vor un sistem care să gestioneze performanța angajaților, ci unul care să o genereze. Abordarea generativă este mai potrivită atăt cu mentalitatea generațiilor care se întâlnesc acum acum în piața muncii, cât și pentru felul în care companiile se transformă pentru a face parte din economia digitală. Provocarea principală nu este acordarea feedback-ului în timp real sau documentarea acestuia în 2-3 propoziții, ci găsirea unui nou sistem/proces (și a unor noi corelații) de fundamentare a deciziilor privind promovările și creșterile salariale. Cele mai multe companii nici nu își pun problema că au ceva de făcut în privința sistemului de evaluare a performanței și totuși studiile globale arată că nivelul de implicare a angajaților scade la 37% în săptămânile după comunicarea rezultatelor, ceea ce conduce la pierderi pentru companie prin scăderea productivității.

   De ce acesta funcționează

  • Are în alcătuire multe micro-momente de evaluare formală și informală a performanței angajaților și se bazează pe o cultură a încrederii, integrității, comunicării asertive și coaching-ului ca metodă esențială de tranfer de know-how.
  • Este un sistem orientat pe generarea de performanță și are focus pe viitor, pe ce urmeză, pe ceea ce poate fi îmbunătățit de fiecare parte implicată în proces.
  • Pornește și se bazează mult pe self-management și self-leadership, mai ales prin prisma asumării responsabilității pentru propria dezvoltare și propria carieră. Acordă atenție individului și echipei aproape în egală măsură.
  • Funcționează ca sistem integrat cu valorile, misiunea, aspirațiile și scopul (purpose) companiei; nu cele la nivel declarativ, ci cele trăite și conștientizate zi de zi de toți membrii echipei.
  • Se bazează pe conceptul cunoscut ca mentalitate de creștere (growth mindset), care pornește de la convingerea că nu există elite (high-fliers) și ceilalți angajați. Dimpotrivă consideră că toți membrii echipei au un potențial valoros care poate fi transformat în valoare pentru ei și pentru companie.

Autor: Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions

* * *

Despre autor

Elena Badea este Managing Partner al companiei de consultanță Valoria Business Solutions. Anterior, timp de 15 ani, a fost Director de Business Development si apoi Director de Marketing al unei companii internaționale de top ce activează în Romania. Elena are o vastă experiență în business development, account management, marketing corporativ, operațional și marketing digital. A coordonat 45 de cercetări privind mediul de business și antreprenorial din Romania și s-a implicat în programe de formare și coaching pentru manageri și oameni de afaceri, dar și în proiecte de responsabilitate socială și educație. Publică frecvent articole în presa centrală din România și este invitată ca vorbitor la numeroase conferințe naționale pe teme actuale de marketing și business development.

Despre Valoria

Valoria Business Solutions este o companie de consultanță, training, și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul. Aflați mai multe despre noi pe: www.valoria.ro




Soluție de referință a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind competența de soluționare a contestațiilor în materia achizițiilor publice

Argumentele invocate de o echipă de avocați a D&B David și Baias specializată în litigii de contencios administrativ implicată într-un proiect de achiziție de muniție, au fost reținute de Curtea de Apel București și confirmate apoi de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a oferit o soluție importantă din punct de vedere al remediilor și căilor de atac disponibile companiilor și firmelor atunci când apar dispute în legătură cu proceduri de atribuire care nu ar fi reglementate de Directiva privind achizițiile publice.

Potrivit argumentelor invocate și acceptate de ÎCCJ, în temeiul jurisprudenței europene în materie de remedii, în cazul în care o autoritate contractantă decide să inițieze o procedură de achiziție proprie, în afara cadrului legislativ, aceasta este supusă controlului jurisdicțional în sensul Directivei privind achizițiile publice, astfel cum s-a reținut și prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din data de 11 ianuarie 2005 pronunțată în cauza C-26/03 (Stadt Halle and RPL Lochau).

„Soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituie un element important din punct de vedere al remediilor și căilor de atac disponibile operatorilor economici atunci când disputele apar în legătură cu proceduri de atribuire care, conform autorităților contractante, nu ar fi reglementate de directivele privind achizițiile publice, având în vedere recunoașterea incidenței Legii nr. 101/2016 pentru contestarea actelor adoptate în cadrul unor asemenea proceduri interne ale autorităților contractante, în detrimentul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a cărei aplicare ar restrânge eficiența căilor de atac și ar prilejui posibilitatea de a ’’sustrage’’ anumite proceduri de atribuire din sfera exigențelor legislației privind achizițiile publice’’, a declarat Amelia Teiș, Avocat Senior Coordonator, în cadrul D&B David și Baias.

În speță, autoritatea contractantă, serviciu de informații cu structură militară, a organizat o procedură internă de achiziție publică, pe baza unui regulament propriu, invocând exceptarea de la art. 22 lit. a) din O.U.G. nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, în sensul în care ordonanța nu se aplică în situația în care există riscul divulgării unor informații fundamentale de securitate ale statului roman.

În cursul anului 2017, clientul D&B David și Baias, unul dintre furnizorii principali de arme, muniții și alte produse militare pentru instituțiile armate ale României, având o experiență de peste 12 ani în participarea la procedurile de achiziție de astfel de produse, a contestat actele autorității contractante din această procedură la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Soluția Consiliului a fost de declinare a cauzei către instanțele de drept comun, pe motiv că nu ar fi aplicabile prevederile legale din Legea nr. 101/2016, ci cele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Urmare a declinării subsecvente a competenței Curții de Apel București în favoarea  CNSC, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat în martie 2018 conflictul negativ de competență astfel creat, iar prin decizia pronunțată în cadrul regulatorului de competență a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Consiliului.

’’Ne bucură faptul că prin decizia pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție aduce clarificări în privința unei chestiuni care a generat dificultăți în practică, fundamentându-și soluția, așa cum a mai făcut-o și în alte ocazii, pe jurisprudența CJUE. Această soluție ar trebui să fie de mare ajutor în cauzele ulterioare de acest tip, evitând tergiversarea soluționării acestora, date fiind importanța și caracterul lor de extrem de urgent’ , a declarat Dan Dascălu, Avocat Partener D&B David și Baias.

Echipa D&B David și Baias specializată în litigii administrative și achiziții publice implicată în acest proiect este formată din Amelia Teis, Avocat Senior Coordonator și Ștefan Mihărtescu, Avocat Colaborator, sub coordonarea lui Dan Dascălu, Avocat Partener.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde 2000 de avocați în 75 de țări. Echipa D&B David si Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziţii şi restructurări, societăţi comerciale şi grupuri de societăţi, proprietăţi imobiliare, concurenţă şi ajutoare de stat, servicii financiare şi pieţe de capital, relaţii de muncă şi resurse umane, proprietate intelectuală, protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal, litigii fiscale şi comerciale.
Mai multe informații pe www.david-baias.ro.

 




Raul Pop, EY România: înăsprirea controalelor forțează companiile să fie mai riguroase cu valorificarea deșeurilor

În mod excepțional, în România ultimilor trei ani, problematica valorificării deșeurilor din ambalaje a câștigat semnificativ în vizibilitate. Una dintre principalele cauze este înăsprirea controlului care, pe de-o parte a constatat raportări eronate, de ordinul a zeci de milioane de euro și, pe de altă parte, a pus companiile în fața obligației subite de a achita sume semnificative către Fondul pentru Mediu, aferente unor obligații care fuseseră inițial considerate ca îndeplinite.

Unele companii, în special cele implicate în discuțiile tehnice la nivelul autorităților centrale – industria alimentară, industria bunurilor de larg consum etc. – au fost cu un pas înaintea celorlalți jucători din mediul de afaceri, fiind primele care au aflat despre deficiențele sistemului și au început să remedieze aspectele operaționale care țin de organizarea lor internă.

În prezent, obligația valorificării deșeurilor din ambalaje se cuantifică la 60% din totalul cantităților de ambalaje din hârtie-carton, plastic, sticlă, lemn și metal existente în circulație. O companie are la dispoziție mai multe modalități prin care își poate îndeplini această obligație :

– prin valorificarea propriilor deșeuri din ambalaje

– prin valorificarea deșeurilor de ambalaje din aceleași material, provenind de la terți

– prin plata unei contribuții de 2 lei/kg către Fondul pentru Mediu, pentru cantitățile în completare (între ceea ce a fost valorificat și ținta de 60%).

Spre deosebire de alte obligații, însă, contribuțiile fiscale aferente ambalajelor puse pe piață se nasc, cresc sau scad, respectiv, se pot optimiza în toate departamentele care se interpun în procesele și fluxurile fizice ale companiei care pune bunuri ambalate pe piață. Această obligație se conturează încă din faza de design a produsului, de la identificarea furnizorilor și a modului în care aceștia își ambalează bunurile și materialele livrate, a procesului de producție, depozitare, manipulare, ambalare sau re-ambalare, transport, livrare, desfacere. Toate aceste date și variații survenite în ambalarea materialelor și produselor sunt relevante, cuantificabile și fiscalizate.

De aici decurg, de altfel, și principalele dificultăți privind determinarea, evidența, raportarea și optimizarea sumelor de plată pentru îndeplinirea obligației de valorificare a ambalajelor. Este un proces foarte ramificat, absolut obligatoriu să fie coordonat unitar și sprijinit de managementul companiei. Obstacolele cele mai frecvent întâlniteîn calea administrării performante a acestui proces sunt:

  • asumarea leadership-ului la cel mai înalt nivel de management al companiei, în vederea distribuirii raționale a atribuțiilor concrete între departamente și responsabili;
  • dificultatea de a corela prevederile legislative dinamice și “împrăștiate” în mai multe acte normative;
  • actualizarea proceselor, formularelor, procedurilor de lucru, odată cu modificările legislative;
  • identificarea corectă și completă a fluxurilor de ambalaje puse pe piață;
  • lipsa disciplinei interne în colectarea informațiilor nou apărute (de exemplu, articole nou apărute, cu ambalare necunoscută);
  • nerespectarea constrângerilor de timp cu privire la agregarea și depunerea raportului lunar către AFM;
  • omiterea operării complete (inclusiv de pondere și decontare) a declarațiilor rectificative;
  • păstrarea acurateței bazei de date a articolelor care contribuie la calculul ambalajelor puse pe piață;
  • identificarea opțiunilor de diminuare a costurilor aferente valorificării ambalajelor;
  • managementul contractelor cu furnizorii de servicii de valorificare a deșeurilor din ambalaje (găsirea cantităților necesare, documentarea corespunzătoare și la timp, decontarea serviciilor);
  • pregătirea și derularea inspecției fiscale.

Deși această obligație fiscală creează încă probleme pentru marea majoritate a companiilor – studiul EY “Ambalajele – riscuri si oportunități”, publicat în luna aprilie 2018, relevă că 9 din 10 companii sunt în situația de risc financiar major sau sever în ceea ce privește obligația valorificării ambalajelor: Unele organizații au făcut progrese semnificative, simultan cu dezvoltarea competențelor profesionale ale responsabililor cu această obligație și cu implicarea tot mai coerentă și constantă a departamentelor interne care influențează această latură a business-ului.

Nu în ultimul rând, în ultimii doi ani au apărut instrumente informatice specializate, în marea lor majoritate dezvoltate in-house, pentru administrarea riguroasă a acestor informații și ușurarea sarcinilor administrative și a riscurilor de eroare umană, aferente acestui proces distribuit.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

Autor: Raul Pop, senior manager al Serviciului de sustenabilitate și schimbări climatice din cadrul EY România




Puterea din afara zonei de confort

Fiecare dintre noi, cei care am condus echipe, ne-am dorit în echipă oameni cu care să ne înțelegem bine și să știm că tragem împreună pentru același țel. Nu ne dorim “clone“ sau “yesmen“ – dimpotrivă, apreciem diversitatea cognitivă pentru că ne ajută să privim o situație din mai multe perspective.

De multe ori, aceasta presupune să interacționăm, în același spațiu, oameni care își doresc mai întâi “big picture“ cu oameni care doresc “detalii“. Persoane care vor să înteleagă mai curând “de ce-ul“ și alții care preferă sa le fie clar “cum-ul“. Persoane care au nevoie să înțeleagă cum vor fi afectați ceilalți și persoane care se uită doar la “numere“.

Dar ce poți face atunci când, cu bune intenții demarezi un proiect și acesta eșuează “cu succes“ tocmai pentru că distanța de la intenție la impact a rămas ca la început?

Unul dintre “A-ha“-urile Alinei (numele nu este real, din motive de confidențialitate) legate de înțelegerea unor procese de management are la bază tocmai înțelegerea acestei ieșiri din zona de confort, sau “feeling scratchy“. Mă gândesc că, poate, ați obosit de câte ori ați auzit acest îndemn “ieși din zona de confort“ ca să poți evolua. Și eu am același sentiment, mai ales că mesajul pare a fi “nu contează care sunt punctele tale forte, ieși din zona de confort“.

Hai să o lăsăm pe Alina să ne povestească, iar pentru mine, aveți îngăduința că atât am putut reține dintr-o relatare cu sufletul la gură:

***

Ceea ce urmează este o întâmplare mai veche, de când lucram într-o firmă în care aveam în directă subordine o echipă de 4 persoane și am propus un proiect ambițios: să generăm un manual de “Best practices & procedures“.

Recunosc că îmi suna foarte bine, vizualizam care ar fi menirea unui astfel de demers, dar nu aveam nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui făcut acest demers și mai ales cine-ce face. În plus, nu am fost niciodată o adeptă a scrierii de reguli și regulamente, pur și simplu simțeam cum se scurge energia din mine dacă eram pusă să fac așa ceva. Acum înțeleg de ce: preferința mea pentru gândirea de tip structural este “anemică“, iar cea pentru gândire de tip conceptual se apropie de 50% din modul în care îmi utilizez energiile.

Totodată, pentru mine, dacă lucrurile sunt clare, argumentate și bine prezentate – fără detalii inutile – pentru mine era suficient în ceea ce privește motivația celorlalți să mă însoțească. Greșit. Dar asta știu doar acum, când mă străduiesc să cresc impactul gândirii sociale.

Revenind, mi-am adunat echipa într-o sală de ședință pentru a ne putea concentra pe subiect și le-am spus pe scurt despre proiect. Fețele lor transmiteau un mesaj confuz: sprâncene arcuite ca pentru manifestarea curiozității, dar și colțurile gurii lăsate.

“Dacă vrei să repeți, te rugăm, ce anume vrei să facem? “ îmi spune vocea cea mai îndrăzneață. Mirată că un lucru așa de simplu nu a putut fi înțeles rapid, am repetat – aproximativ ce spusesem mai devreme.

“Asta am înțeles deja, dar nu am înțeles de ce noi și, mai ales, cum vrei să facem treaba asta? “

Habar nu aveam nici eu cum, dar, în aroganța neștiutoarei care pretinde că știe ce face, nu am avut curajul să le spun că nici eu nu știu cum, ci mai curând că este treaba lor să afle cum.

“Și rolul tău care mai este? “ – vine o întrebare excelentă. Și iar, înghesuită fiind, dau replica unui manager ineficient “nu despre asta este vorba aici“.

Tensiunea a crescut, rezistențele au apărut ca niște garduri, dintr-odată fiecare avea altceva mai important de făcut. În consecință, proiectul a fost un eșec și al meu ca lider de echipă și al meu ca membră a echipei de management, pentru că mi-am pierdut –în ambele roluri – parte din credibilitate și astfel, mi-am limitat capacitatea de negociere în interiorul companiei. Dacă aș fi știut …

***

Oare ce-ar fi putut face Alina? În primul rând să-și recunoască în egală măsură punctele forte, dar și limitările: cu o preferință de gândire conceptuală, are o nevoie naturală să se conecteze la imaginea de ansamblu. Orice cerere legată de detalii este resimțită ca un disconfort. Apoi recunoașterea, mai ales în fața colegilor de echipă, pare o vulnerabilizare, dar are efect invers. Un astfel de manager care recunoaște că nu știe, nu poate și are nevoie de ajutorul celorlalți dezvoltă un ascendent de influență incredibil.

Cu o condiție însă: să rămână în același spațiu cu cei care știu și pot și să învețe de la ei. Dacă ne simțim absolut comfortabili cu munca noastră de zi cu zi, ceva nu funcționează de la un punct încolo. Nu mai putem învăța, nu mai putem căpăta noi abilități, nu puteam realiza alte lucruri, pe care nu le știm în prezent.

Aceasta este, de fapt, ieșirea din zona de confort:

  1. Conștientizarea punctelor forte și limitărilor date de preferințele de gândire și comportamentale
  2. Recunoașterea lor în fața colegilor împreună cu care lucrăm
  3. Acțiunea ca “învățăcel“, pornind de la punctele tari (în cazul Alinei, înțelegerea impactului asupra întregului proiect și anticiparea pierderilor prin continuarea din aceeași poziție de “stăpână a imaginii de ansamblu, inițiatoarea unei foarte bune idei“) și construind pas cu pas în zona de nepreferință (în cazul Alinei, în zona de procese)

Făcând aceste lucruri, ne simțim “scratchy“, dar acesta-i semnul că accesăm capacitatea de influență din afara preferințelor. Și că învățăm să fim mai buni ca ieri.

* * *

Despre autor

George Agafiței are o experiență de peste 20 de ani în susținerea dezvoltării potențialului oamenilor, inițial ca angajat în companii mari (BRD, ProTV, Arthur Andersen) și apoi, din 2006, pe cont propriu ca freelancer. George Agafiței are o educație formală în psihologie și administrarea afacerii, cu accent pe dezvoltarea leadershipului și a modelelor de afaceri. În plus, a parcurs diverse stagii de pregătire în România, Elveția și Olanda. Este acreditat în utilizarea profilului Emergenetics® și a simulării de afaceri DiG (Discovery/Innovation/Growth).

Despre Valoria

Valoria Business Solutions este o companie de consultanță, training, și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul. Aflați mai multe despre noi pe: www.valoria.ro.

Autor: George Agafiței, Cerificate Associate Emergenetics®




Care sunt industriile cele mai digitalizate din România?

La începutul acestei lunii a fost lansat studiul Barometrul digitalizării în companiile din România. Pe fondul aprinselor dezbateri de pe scena publică ecoul acestei a doua ediții a studiului nu s-a distins ușor. Cu toate acestea studiul aduce în atenție evoluția implementării digitalizării în rândul companiilor, capitol la care România este pe ultimul loc în clasamentul realizat de Comisia Europeană. Așadar un subiect important care, cu atât mai mult merită adus în atenție, cu cât acest studiu dă perspectiva comparativă din 2017 și 2018 a nivelului digitalizării în companiile din România.

Realizat de compania de training și consultanță Valoria, în colaborare cu Doingbusiness.ro, Barometrul digitalizării în companiile din România sondează percepțiile managerilor și directorilor executivi cu privire la impactul digitalizării asupra companiilor din România. Chestionarul, la care s-au primit 369 de răspunsuri, a fost aplicat în perioada 15 martie – 30 aprilie 2018. Selectez datele comparative ale cercetărilor din anul 2017 și 2018 relevante pentru stadiul digitalizării la nivelul celor 13 industrii respondente cu încrederea ca acestea vor binemerita de acestă dată atenția cuvenită.

Industriile puternic influențate de digitalizare

Dacă în 2017 firmele cel mai puternic influențate de digitalizare erau 100% cele din cercetare și dezvoltare, 80% dintre cele din IT și 80% dintre cele din media și publicitate, urmate de 75% dintre cele din servicii financiar-bancare. Industriile cel mai puțin sau deloc  influențate de digitalizare în România erau cele din construcții/imobiliare, alimentație/agricultură și transporturi.

Vedem că în anul 2018 firmele cel mai puternic influențate de digitalizare sunt 92% dintre cele din IT, 63% dintre cele din serviciile profesionale, 62% dintre cele din serviciile financiar-bancare și 56% dintre cele din media și publicitate. Industriile cel mai puțin sau deloc  influențate de digitalizare în România sunt din alimentație și agricultură și din construcții și imobiliare.

Încrederea în procesul de transformare digitală

Dacă cele mai multe dintre companiile din industria de utilități și energie erau încrezătoare în digitalizare în 2017, dar nu aveau cunoștințele necesare pentru a valorifica această tendință, cele mai multe companii din transporturi (50%) erau încrezătoare și spuneau că știu cum să facă acest lucru.

În 2018, cele mai multe companii care spun că sunt oarecum încrezătoare că vor valorifica beneficiile digitalizării sunt din transporturi (39%), comerț (38%), media și publicitate (37%). Cele mai multe companii care sunt încrezătoare, dar nu au cunoștințele necesare pentru a valorifica procesul de digitalizare sunt cele din R&D (33%), turism (29%), comerț (21%) și utilități și energie (19%).

Responsabilitatea pentru digitalizare

În anul 2017, industriile care au dat responsabilitatea unui lider din top management pentru dezvoltarea digitală a afacerii erau: cercetare și dezvoltare (83% dintre companii), utilități și energie (50%), industria farmaceutică și de sănătate (50%), comerț retail și en gros (44%). Industriile care sunt pe ultimele locuri la acest capitol includ: construcții și imobiliare (83% nu au făcut acest lucru), producție (72%) și servicii, altele decât financiar-bancare (57%).

În studiul realizat în anul 2018, industriile care au dat responsabilitatea unui lider din top management pentru dezvoltarea digitală a afacerii sunt: turism (61% dintre companii), IT (61%), media și publicitate (56%), servicii financiar-bancare (55%). Industriile care sunt pe ultimele locuri la acest capitol includ: construcții și imobiliare (81%), agricultură și alimentație (79% nu au făcut acest lucru) și transporturi (77%).

Expertiza la nivelul top managementului

Din păcate cele mai multe companii nu au, la nivelul top managementului, expertiza necesară pentru a dezvolta un model digital de afacere. Astfel, în 2017, 75% dintre companiile financiar-bancare nu au făcut acest pas, deși această industrie este una dintre cele mai impactate de digitalizare, 71% dintre companiile care furnizează alte tipurii de servicii pentru afaceri sunt în acceași situație, la fel și 60% dintre companiile din media și publicitate și 50% din energie și utilități.

În 2018, 52% dintre companiile din construcții și imobiliare, 50% dintre cele din turism și 47% din comerț și 46% din serviciile financiar-bancare spun că nu au suficientă expertiză la nivelul top managementului ca să evalueze și să dezvolte un model de afacere digital. Toate aceste industrii spun însă că dau prioritate construirii unei astfel de expertize.

* * *

Despre Constantin Măgdălina

Constantin Măgdălina are o experienţă profesională de 8 ani, timp în care a lucrat la companii multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Constantin are un Master în Marketing şi Comunicare la Academia de Studii Economice Bucureşti. Este certificat Lean Six Sigma şi ITIL (IT Information Library®) ceea ce-i facilitează o bună înţelegere a proceselor şi transformărilor din cadrul organizaţiilor. Pe de altă parte certificarea obţinută de la Chartered Institute of Marketing îi completează expertiza de business. În cei peste 4 ani de activitate în cadrul unei companii din Big 4 a iniţiat şi coordonat studii ce analizau aspecte legate de mediul de afaceri din România. Printre acestea se află previziunile economice de creştere ale firmelor în 2013-2016, managementul cunoştinţelor, experienţa de cumpărare în era consumatorilor digitali, social media și mediul de afaceri românesc, utilizarea dispozitivelor mobile în România. Este autor a numeroase articole cu teme legate de inovaţie, eficientizarea proceselor de afaceri, social media, transformarea digitală, tendinţe şi tehnologii emergente. Este invitat ca vorbitor la numeroase evenimente şi conferinţe de business.

Autor: Constantin Măgdălina, Expert, Tendințe și tehnologii emergente




Academia PwC anunță lansarea Cyber Training Center

PwC România anunță lansarea Centrului de Training Cyber sub brandul Academiei PwC. Primele trei sesiuni disponibile sunt Certified Ethical Hacker v10 (CEH), Certified Chief Information Security Officer (CCISO) și workshop-ul pentru persoanele cu funcții de conducere „Security in A Day”. Înscrierile se pot face deja pe site-ul Academiei (www.pwc.ro/theacademy).

Cursurile sunt oferite de către Academia PwC în colaborare cu XEDUCO Institute.

Certified Ethical Hacker v.10 (CEH), care se va desfășura între 4 și 8 iunie 2018 îi va ajuta pe participanți să pătrundă în modul de gândire a unui hacker pentru a oferi soluții mai bune în lupta împotriva atacurilor cibernetice. Cursul intensiv desfășurat pe parcursul a 5 zile oferă informații și detalii despre fiecare dintre cele cinci faze ale unui atac cibernetic: recunoaștere, scanare, preluarea controlului, menținerea accesului și ascunderea activițăților suspecte. Cursul este dezvoltat de către International Council of E-Commerce Consultants (EC-Council) principalul furnizor mondial de programe de instruire și certificate pentru cybersecurity.  Absolvenții cursului vor putea aplica pentru obținerea certificării internaționale Certified Ethical Hacker. Cursul de CEH oferit de PwC România și XEDUCO Institute este versiunea 10, cea mai nouă disponibilă.

Al doilea curs cu certificare internațională oferit de Academia PwC, în premieră în România, este cel de Certified Chief Information Security Officer (CCISO), ce se va desfășura între 18 și 21 iunie. Acesta este un curs de leadership proiectat special pentru profesioniști cu experiență din zona Securității Informatice. În cadrul programului, participanții abordează un conținut la nivel strategic pentru a facilita alinierea mai bună a programelor de securitate (politici, proceduri) la obiectivele organizației.

Destinat celor cu funcții de conducere, workshop-ul  „Security in A Day” va oferi participanților ocazia de a experimenta simulări de atacuri cibernetice. Aceștia vor înțelege de ce și cum cei din poziții de conducere sunt țintele favorite ale atacurilor de acest gen. De asemenea, pot afla cum să reducă la minimum riscurile și cum să facă o planificare strategică a acțiunilor aferente. Primele sesiuni se vor organiza în săptămâna  2-6 iulie.

„Am ales aceste cursuri din dorința de a îi sprijini pe clienții noștri în adaptarea la noua realitate în care securitatea informației devine un subiect tot mai important pe agendă, mai ales în contextul implementării GDPR. Suntem bucuroși de parteneriatul pe care îl avem cu XEDUCO Institute. Acesta ne ajută să oferim, în exclusivitate pentru piața din România, cursul de pregătire pentru certificarea CCISO (Certified Information Security Officer) de la EC Council precum și cea mai nouă variantă a cursului de certificare în Ethical Hacking, Versiunea 10. Totodată, ne adresăm și membrilor din echipele de conducere prin cursul „Security in A Day” în urma căruia descoperă care sunt riscurile semnificative pentru business, ce întrebări sunt relevante în relația cu departamentul IT și cum să susțină o implementare sănătoasă a unei strategii de securitate a informației”, a declarat Mircea Bozga, Partener, Liderul Echipei de Servicii de Risk Assurance, PwC România.

„Dezvoltarea acestui centru în cadrul Academiei PwC integrează perfect viziunea noastră de a sprijini profesioniștii din România să devină mai adaptabili într-un mediu de afaceri extrem de dinamic. Pe lângă cursurile tehnice de certificare (în domeniul IT, financiar-contabil sau resurse umane), Academia PwC oferă mai multe cursuri pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, relaționare în echipă și leadership”, spune Francesca Postolache, Partener, Liderul Academiei PwC din România.

Despre XEDUCO Institute

XEDUCO Learning Institute este unul din partenerii principali ai EC-Council și Microsoft la nivel european ce a desfășurat din 1993 proiecte de instruire și consultanță pentru organizații din domeniul militar, comercial și guvernamental din peste 20 de țări. George Dobrea, senior instructor la XEDUCO, responsabil pentru programul de parteneriat cu PwC este Microsoft Most Valuable  Professional (MVP) for Enterprise  Security  și a fost desemnat de EC-Council ca ”Instructor of The Year” pentru 2016 și 2017.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




Internetul Lucrurilor (IoT) și clădirile de birouri inteligente

Proprietarii de clădiri de birouri, dar nu numai, înțeleg faptul că valorile pe care le utilizează pentru a evalua activele din portofoliile lor se schimbă. Schimbarea cerințelor clienților, obiectivele de sustenabilitate și fiabilitate energetică determină cererea pentru soluții inteligente de administrare. Soluțiile date de tehnologia care incorporează Internetul Lucrurilor (IoT) sunt scalabile, generează economii de costuri, îmbunătățind eficiența energetică și fiabilitatea și sporind satisfacția ocupanților.

În acest articol vreau să vă prezint câteva dintre tendințele care se cristalizează în zona de clădiri inteligente și care includ în tehnologiile folosite și Internetul Lucrurilor (IoT).

  1. Eficiența energetică

Obiectivele ambițioase de sustenabilitate vor continua să conducă la adoptarea tehnologiei IoT pentru a avea clădiri de birouri inteligente. Reducerea amprentei de carbon a unei proprietăți necesită atât o monitorizare strictă, cât și o analiză detaliată a datelor privind utilizarea energiei în clădire. Senzorii și analizele avansate vor da informații în timp real administratorilor clădirilor să-și organizeze mai bine activitățile și să reducă risipa de energie care este dăunătoare pentru mediu.

Există mai multe exemple de utilizare a Internetului Lucrurilor (IoT) pentru eficiența energetică:

  • Utilizarea senzorilor pentru controlul temperaturii și a iluminării
  • Utilizarea dispozitivelor de acționare pentru comenzile HVAC
  • Aplicații complexe, cum ar fi automatizarea completă a gestionării energiei pentru o clădire

Această tehnologie permite comunicarea tuturor datelor și alertelor către personalul relevant și ia în considerare previziunile meteorologice pentru a economisi costurile cu energia în timp real.

  1. Optimizarea sistemelor cladirilor

Creșterea eficienței operaționale are, de asemenea, o mare importanță în acest domeniu. În loc să adopte o abordare costisitoare pentru înlocuirea totală a sistemelor vechi, administratorii clădirilor pot îmbunătăți activitatea cu soluții tehnologice care să le permită să modernizeze sistemele existente cu ajutorul senzorilor și a acționarilor, furnizând date despre active în cloud. Alte beneficii operaționale care decurg din implementarea tehnologiei IoT pentru clădirile inteligente sunt reducerea timpului de instalare a echipamentelor și evitarea pierderilor din indisponibilizarea spațiilor. Odată implementată soluția IoT se vor culege date despre comportamentul ocupanților clădirii care vor permite optimizarea funcționării clădiri și a sistemelor la nevoile ocupanților.

  1. Experiența de utilizare a spațiului

Deoarece consumatorii au un stil de viață conectat la tehnologie, crește cererea pentru mai multe spații deschise, colaborative, dar care oferă experiențe personalizate bazate pe preferințele ocupanților. Este un lucru normal ca, în clădirile de birouri, chiriașii să ajusteze cu ușurință setările de temperatură într-o anumită zonă prin intermediul unei aplicații dedicate, să găsească rapid o sală de conferințe disponibilă sau să știe cât este de mare coada la cantină înainte de a ajunge la etajul 15. Aceste experiențe personalizate aduc un avantaj proprietarilor și operatorilor de clădiri inteligente care doresc să atragă chriași noi și să extinda duratele contractelor de închiriere existente.

  1. Tehnologiile emergente

Machine Learning și Inteligența Artificială vor face din managementul clădirii o sarcină mai autonomă. Programele de Machine Learning permit sistemelor clădirilor să colecteze, să proceseze și să utilizeze informațiile colectate de la sisteme pentru a avea o perspectivă în timp real pentru ca administratorii clădirilor să poată lua decizii rapide cu privire la întreținere și alte operațiuni de operare.

Alte tehnologii sunt cele care permit utilizarea imaginilor termice pentru a da posibilitatea managerilor să verifice echipamentele care funcționează în afara intervalului normal de temperatură. Astfel acestea pot fi ușor detectate predictiv defecțiunile și întreținerea poate fi făcută înainte ca echipamentul să perturbe tot sistemul.

Totodată sunt folosite și investigațiile ultrasonice pentru detectarea defecțiunilor precum și analiza predictivă a comportamentului echipamentelor simulându-se trendurile de funcționare ulterioară.

* * *

Despre EnergyPal

Fondatorul brandului EnergyPal, dipl.ing. Lucian Anghel, are experiență în operarea și mentenanța clădirilor însumând  peste 3.000.000 mp în România. Experiența acumulată în decursul a 15 ani de facility management a condus la realizarea conceptului EnergyPal de eficiență energetică, prin care clienții beneficiază de cele mai eficiente soluții de reducere a costurilor de operare a clădirilor. Echipa EnergyPal este constituită din personal cu experiență de peste 8 ani în facility management și asistență tehnică. Personalul este specializat în domeniile: smart metering, HVAC (instalații termice și de climatizare), automatizări, izolații, luminotehnică, mentenanță preventivă și predictivă. Soluțiile și tehnologiile folosite au ca rezultat reducerea costurilor de operare ale beneficiarilor, ceea ce permite finanțarea soluțiilor din economiile realizate. Aflați mai multe despre noi pe: www.energypal.ro.

Autor: Lucian Anghel, Fondator și CEO, EnergyPal-TimePal România și Facilities Management Services