La nivel global, o treime din angajaţii cu normă întreagă declară că gestionarea raportului viață profesională-viaţă privată a devenit tot mai dificilă în ultimii cinci ani, se arată în studiul EY „Work-life challenges across generations”. Principalul motiv este acela că “salariul nu a crescut foarte mult, însă cheltuielile da”.

Derulat în rândurile unui număr de aproximativ 9.700 de angajaţi cu normă întreagă din companii de dimensiuni diferite din SUA, Germania, Japonia, China, Mexic, Brazilia, India şi Marea Britanie studiul are la bază criterii care ţin de geografie, generaţie, sex, statut parental şi o comparaţie manageri versus non-manageri.

Studiul a fost realizat în contextul în care, în prezent, poziţiile manageriale se transferă către generaţiile mai tinere, pentru a identifica provocările cu care se confruntă angajaţii din diverse companii în ţara lor.

Analiza a vizat în mod special generaţia Y, care se confruntă cu o “furtună perfectă” provocată de creşterea dramatică a responsabilităţilor individuale generate de ocuparea unor funcții manageriale, simultan cu transformarea lor în părinţi.

Având în vedere că aceşti tineri care sunt și părinţii sunt supuşi unor presiuni tot mai mari, studiul a urmărit să evidenţieze ce își doresc angajaţii de la un loc de muncă şi de ce renunţă la el, de ce rămân acolo şi cum diferă aceste motivaţii în funcţie de generaţie.

 Iată principalele trei concluzii ale studiului EY „Work-life challenges across generations”:

• La nivel global, aproximativ 50% dintre manageri muncesc peste 40 de ore pe săptămână şi patru din zece declară că numărul de ore suplimentare a crescut în ultimii cinci ani, cele mai multe creșteri fiind înregistrate în rândul generației Y care sunt și părinți.
• Principalele constrângeri care domină provocările legate de raportul viață profesională-viaţă privată sunt: salariile stagnante, cheltuielile în creștere, numărul de ore petrecute la muncă şi creşterea numărului de responsabilităţi la muncă şi acasă.
• Aproximativ jumătate dintre respondenții care fac parte din generaţia Y şi din generaţia X au menționat drept cauză creşterea responsabilităţilor la locul de muncă iar, mai mult de 40%, creşterea responsabilităţilor față de familie.

Andreea Mihnea, director HR, EY România, explică:

„Suntem în era lui „vreau” şi tot ceea ce ne înconjoară face să pară că răspunsul la „vreau” nu are cum să fie altul decât pozitiv. Suntem bombardați cu posibilităţi atât în sfera profesională, cât şi în cea privată, iar opțiunile de carieră acum sunt nu doar mai prezente şi mai variate, ci şi mai puternic promovate pe multele canale de informare actuale.

Pericolul generației Y este tentația şi relația acesteia cu sinele sau, mai precis, cu percepția de sine a fiecăruia. Această percepţie pierde teren în faţa exteriorului şi ne trezim cu un EU avid de maximum de satisfacții pe care ni le dorim cu un efort cât mai rezonabil. În această cheie văd concluziile acestui studiu, cu rezultate mai mult decât rezonabile la nivel de așteptări ale generației Y faţă de angajatorii lor.

Este normal să vrei o viață echilibrată, să te poți bucura de timp liber şi de bucurii împărtășite cu cei dragi. Este rezonabil să vrei toate aceste lucruri. Este uman. În același timp, orice alegere înseamnă şi o renunțare. Orice aspirație la o carieră împlinită înseamnă un angajament de a renunța la o parte din aceste lucruri care sunt normale, în favoarea altor beneficii.

Pledez pentru ideea că, deși fiecare angajator înțelege aceste așteptări, el nu îşi poate asuma toate efectele alegerilor individuale. Pledez pentru o relație echilibrată şi matură între alegerile şi așteptările pe care le avem. Dacă le accelerăm pe amândouă în același timp putem risca să creăm noi înșine premisele pentru a nu fi înțeleși.”

Gestionarea raportului viață profesională-viaţă privată este tot mai dificilă

Principalul motiv pentru care unu din trei angajaţi cu normă întreagă spune că a devenit mai greu de gestionat raportul viață profesională-viaţă privată în ultimii cinci ani este acela că “salariul nu a crescut foarte mult, însă cheltuielile da”. Acest motiv a fost strâns legat de “responsabilităţile mele de la locul de muncă au crescut”. Celelalte cinci motive principale includ: creșterea responsabilității față de familie, creşterea numărului de ore suplimentare şi apariţia copiilor în viaţa persoanelor intervievate.

Alte rezultate la acest capitol:

• La nivel global, generațiile mai tinere au constatat o creștere mare a numărului de ore suplimentare în ultimii cinci ani, perioadă care a coincis cu accesul multora la poziţii manageriale şi în care și-au întemeiat familii. 47% dintre managerii aparţinând generaţiei Y au raportat o creştere a numărului de ore lucrate comparativ cu 38% dintre managerii aparţinând generaţiei X (1965-1980) şi 28% dintre managerii aparţinând generaţiei „baby boomers” (1946-1964).
• Dintre cei care ocupă poziţii manageriale, părinţii care lucrează cu normă întreagă (41%) au declarat că le-a crescut numărul de ore lucrate în ultimii cinci ani, faţă de 37% dintre cei care nu sunt părinţi.
• Angajaţii cu normă întreagă din Germania şi Japonia sunt cei mai predispuşi să afirme că gestionarea raportului viață profesională-viaţă privată a devenit mai dificilă, însă la fel susţin şi un sfert din angajaţii americani. Ţările unde cei care sunt părinţii consideră cel mai greu de gestionat raportul viață profesională-viaţă privată sunt Germania, Marea Britanie, India şi SUA.

Principalele motive ale demisiei: creşteri salariale minimale, lipsa oportunităţilor de promovare, număr excesiv de ore suplimentare

Având în vedere contextul în care multe companii încearcă să-şi păstreze angajaţii pe măsură ce condiţiile macroeconomice se îmbunătăţesc – iar tot mai mulţi tineri din generaţia Y ajung să ocupe poziţii manageriale şi devin părinţi – studiul EY a căutat să identifice principalele motive pentru care angajaţii cu normă întreagă renunţă la locul de muncă. Cele mai importante cinci motive rezultate au fost: creşteri salariale minimale, lipsa oportunităţilor de avansare în carieră, număr excesiv de ore suplimentare lucrate, un mediu de lucru care nu încurajează lucrul în echipă şi un manager care nu permite un program de lucru flexibil.

Alte rezultate la acest capitol:

• Prejudecata angajatorilor și a colegilor că indivizii care au un program flexibil sau îşi iau concedii vor suferi consecinţe privind cariera, lipsa totală de flexibilitate la locul de muncă, inclusiv a opţiunii de a face naveta şi prea multe călătorii de lungă durată în interes de serviciu.
• Părinţii sunt mai predispuşi decât cei care nu sunt părinţii să menţioneze lipsa oportunităţilor de promovare ca motiv de demisie, demonstrând astfel că își doresc să avanseze în carieră după ce au copii.

Ce îşi doresc angajaţii de la locul de muncă?

După salarii şi pachetele de beneficii, principalele cinci lucruri menţionate de angajaţi ca fiind foarte importante pentru un potențial loc de muncă sunt: “să am un program de lucru flexibil şi să dispun în acelaşi timp de aceleași șanse de promovare”, strâns legat de “să pot lucra alături de colegii mei, inclusiv şeful meu, care să îmi sprijine eforturile de a munci flexibil”, menționat de 74%. Alte beneficii legate de flexibilitate căutate de angajaţii cu normă întreagă sunt: un program de lucru informal, flexibil, atunci când are nevoie, concedii parentale plătite şi un număr rezonabil de ore suplimentare lucrate.

Alte rezultate la acest capitol:

• La nivel global, cei din generaţia Y sunt mai predispuşi decât cei care aparţin altor generaţii să declare că e important să primească concedii parentale plătite sau subvenţii pentru îngrijirea copilului.
• Un rezultat interesant a fost acela că două treimi din angajaţii cu normă întreagă ar prefera să se poată reloca mai aproape de familie decât să beneficieze de reducerea numărului de deplasări în interes de serviciu, subvenții pentru îngrijirea copiilor, posibilitatea de a închide mesageria electronică şi apelurile telefonice atunci când au nevoie de timp pentru altceva şi de a lucra de acasă.

Impactul economiei asupra căsniciei, muncii, educaţiei şi planificării familiale

În ultimii cinci ani, condiţiile economice au jucat un rol semnificativ în peisajul provocărilor cu care se confruntă angajaţii cu normă întreagă şi au afectat în diverse moduri viața privată a acestora.

• Peste 20% din angajaţi îşi încurajează partenerul de viaţă să se întoarcă la locul de muncă şi 25% dintre ei şi-au îndemnat partenerul de viaţă să nu demisioneze sau să nu-şi reducă numărul de ore lucrate pentru un echilibru mai bun al raportului viață profesională-viaţă privată.
• Aproximativ 23% din angajaţi au decis să nu mai aibă alţi copii, iar 20% au amânat decizia de a avea şi alţi copii.
• Căsniciile au fost şi ele afectate. Condiţiile economice au determinat aproape unu din șase angajaţi cu normă întreagă să divorţeze sau să se separe de partener şi aproape încă o şesime să amâne obţinerea unui divorţ.
• Aproximativ unu din cinci angajaţi cu normă întreagă au fost obligaţi să întrerupă sau să amâne urmarea unor programe educaţionale sau au declarat că le-a fost redusă capacitatea de a plăti pentru educaţia copiilor lor.

Andreea Mihnea, director HR, EY România, adaugă: „Conținutul studiului este extrem de relevant pentru toți liderii care îşi doresc să lucreze cu oameni mulțumiți şi productivi. Până acum, majoritatea studiilor legate de acest element cheie al organizațiilor de astăzi – mediul multi-generațional – au acoperit în special ţări mari sau foarte relevante la nivel global. Ne propunem să aflăm cum se reflectă exact aceste percepții în spațiul românesc şi vom lansa un studiu similar strict pentru piața muncii din România, care va releva aspectele concrete pe care trebuie să le adresăm aici de acum înainte. Vom publica rezultatele studiului pentru România în vara acestui an.”

Pentru a afla mai multe informații, vizitaţi www.ey.com/globalgenerations, sau participaţi la discuţiile din social media cu ajutorul hashtag-ului #GenerationGo.

Despre studiu

Sondajul EY a fost derulat online, de către Harris Poll, în numele EY, între 20 noiembrie 2014 şi 14 ianuarie 2015 în rândul a 9.699 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 67 de ani, angajaţi cu normă întreagă în diverse companii din SUA, Marea Britanie, India, Japonia, China, Germania, Mexic şi Brazilia. Eşantioanele au fost de aproximativ 1.200 persoane per ţară (SUA – 1.208, Marea Britanie – 1.202, Germania – 1.209, India – 1.219, Brazilia – 1.208, Mexic – 1.206, Japonia – 1.228 şi China -1.219). Toate cercetările şi sondajele prin eşantionare, indiferent că folosesc sau nu eşantionarea probabilistică, sunt supuse mai multor surse de eroare, adesea imposibil de cuantificat sau estimat, cum ar fi eroarea de eşantionare, eroarea de acoperire, erori asociate cu non-răspunsuri, erori asociate cu modul de alcătuire al întrebărilor şi opţiunile de răspuns, ponderările şi ajustările post-cercetare. Drept urmare, Harris Poll evită termenii “marjă de eroare”, deoarece aceştia generează confuzie. Tot ce se poate calcula efectiv sunt erorile de eşantionare posibile cu probabilităţi diferite pentru eşantioane pure, neponderate şi aleatorii, cu rată de răspuns de 100%. Acestea din urmă sunt doar teoretice, deoarece niciun sondaj nu reuşeşte să se apropie de un asemenea ideal.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

Autor: Matei DIMOFTACHE – Managing Associate,
Head of Banking & Finance

În contextul în care instanțele de judecată se confruntă din ce în ce mai des cu litigii având ca obiect executarea contractelor de credit încheiate cu consumatorii, iar soluțiile acestora, interpretările jurisprudențiale, precum și opiniile venite din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor prezintă din ce în ce mai mult interes pentru opinia publică, este lansat un nou subiect de dispută, și anume aplicabilitatea clauzei cross-default în cadrul contractelor mai sus menționate.

Prin definiție, clauza de „cross-default” stabilește faptul că, în cazul neîndeplinirii unei / unor obligații contractuale de către debitor, creditorul va avea dreptul să declare exigibil anticipat creditul, împreună cu dobânda aferentă şi toate celelalte cheltuieli datorate conform contractului de credit, fără a fi necesară îndeplinirea unei alte formalității. Totodată, va avea dreptul de a declara exigibile anticipat oricare alte contracte încheiate între aceleași părți.

În unele cazuri, aplicabilitatea clauzei „cross-default” privește posibilitatea creditorului de a declara creditul exigibil și în situația în care debitorul nu își execută obligații provenind din contracte încheiate cu alți creditori.

Rațiunea comercială a acestei clauze este simplă. Atunci când un creditor anticipează problemele potențiale sau iminente ale debitorului său, se preocupă să își recupereze sumele împrumutate înainte ca aceste probleme să se extindă și asupra creditelor „sănătoase”. Sau, în cazul în care debitorul își execută conștiincios toate contractele cu toți creditorii săi, fiecare dintre ei va aprecia solvabilitatea acestuia și lipsa pericolului apariției unui caz de neexecutare. În caz contrar, apariția unui caz de neexecutare imputat debitorului într-un contract poate constitui piesa determinată în prăbușirea domino-ului de creditori.

În ceea ce privește aplicabilitatea acestei clauze în cazul debitorilor persoane juridice, legea nu impune nicio interdicție. Controversele apar însă în cazul aplicabilității clauzei în cazul debitorilor persoane fizice.

Potrivit art. 40, pct. 4, lit. c) din Ordonanța nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, sunt interzise clauzele contractuale care ar permite creditorului să declare anticipat creditul în situația în care consumatorul nu și-ar îndeplini obligațiile din contractele încheiate cu alți creditori. Per a contrario, am putea aprecia că, în situația în care debitorul nu și-ar îndeplini obligațiile din oricare alte contracte încheiate cu același creditor, acesta ar putea totuși declara exigibil anticipat creditul.

Însă lucrurile nu par a fi atât de simple, atunci când discutăm de aplicabilitatea și interpretarea prevederii de mai sus, raportată la Legea 193/2000 privind contractele încheiate între profesioniști și consumatori, care protejează consumatorul de orice tentative abuzive de constrângere și implicit executare silită din partea profesionistului creditor. În acest sens, Legea 193/2000 prevede că “este considerată clauză abuzivă acea prevedere contractuală care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist”.

Conform Deciziei nr. 686/2013- Secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, “ar trebui sa vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situația în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care excedează culpei creditorului sau în sens contractual.”

Concluzionând, ICCJ interpretează și aplică prevederile Legii 193/2000 atât în situația rambursării anticipate a creditului ca urmare a neîndeplinirii obligației debitorului față de alți creditori (Decizia 950/07.03.2013 din Dosarul nr. 32273/245/2010 aflat pe rolul Tribunalului Iași), cât și în situația rambursării anticipate a creditului ca urmare a neîndeplinirii obligației debitorului față de același creditor.

Jurisprudența în materie tinde să protejeze consumatorul, oferind prioritate Legii 193/2000 în fața oricăror altor prevederi mai permisive pentru creditor, cum ar fi prevederile OUG 50/2010.

În practică însă, există situații în care creditorii se găsesc în imposibilitate de a valorifica bunurile supuse garanției în cadrul unei executări silite pornită ca urmare a rezilierii contractului de credit din culpa debitorului.

Dincolo de interpretările instanțelor cu privire la legalitatea clauzei vizavi de protejarea debitorului – persoana fizică împotriva unei eventuale abordări abuzive din partea creditorului, în contextul în care instanțele tind să-i protejeze excesiv pe aceștia, apelând sistematic la prevederile Legii 193/2000 în justificarea deciziilor adoptate și rezultatele unei executării silite nu sunt fructuoase, trebuie analizat, de la caz la caz, cât de propice este, pentru oricare dintre creditori, executarea unor contracte în baza acestei clauze.

În cazul în care toate sau o parte dintre contractele de credit ce urmează să fie executate sunt garantate cu aceleași garanții (în grade diferite), ar fi util de verificat dacă o rescadențare sau renegociere a creditelor a căror executare este întârziată nu ar fi oportună, în condițiile în care scopul principal al Băncii este acela de a urmări rambursarea creditelor cu dobânzile negociate și nu o eventuală executare silită al cărei rezultat este incert din punct de vedere al solvabilității.

Totodată, considerăm util a fi verificat dacă garanțiile ce pot fi executate în această procedură nu poartă asupra unor bunuri care nu sunt proprietatea împrumutatului ci a unui garant care, la rândul său, poate fi debitor al băncii în contracte de credit distincte, iar executarea acestor garanții ar putea sa dezechilibreze și capacitatea de rambursare a acestui eventual garant/debitor distinct.

În lumina celor mai sus expuse, este util a se reflecta asupra oportunității inserării unei clauze cross-default în contractele de credit încheiate cu consumatorii și, în condițiile în care această clauză nu va fi afectată de noile tendințe din jurisprudență, asupra eficacității punerii în executare a acestei clauze.

* * *

Despre autor

Matei DIMOFTACHE (39) – Managing Associate, Head of Banking & Finance

Matei deține o experiență de peste 15 ani în sistemul bancar și de asigurări.

Oferă asistență în crearea produselor și a procedurilor de creditare retail sau corporate, conceperea și implementarea procedurilor de achiziții, negociere și contracte, proceduri de mediere, proceduri anti-fraudă bancare sau specifice sistemului de asigurări, proceduri și sisteme de asistare a clienților customer care / complaints, precum și aspecte de reglementare.

Înainte de a se alătura echipei Duncea, Ștefănescu în 2010, Matei a fost implicat cu precădere în creare de produse de creditare retail sau corporate, creare produse de asigurare în cadrul unor operațiuni de start-up în sistemul bancar, de asigurări sau bancassurance în grupuri bancare internaționale de renume.

 Începând cu 1 iulie 2015, Ionuţ Simion va prelua funcţia de Country Managing Partner al PwC România deţinută timp de unsprezece ani de Vasile Iuga, care va continua în poziţia de Cluster Leader al PwC în Europa de Sud-Est.

„Mă bucură desemnarea lui Ionuţ Simion în această poziţie foarte importantă în domeniul consultanţei. Este o recunoaştere a succeselor sale şi a unei evoluţii profesionale de excepţie, pe care am sprijinit-o şi la care am avut plăcerea să contribui. Ionuţ, împreună cu Mihaela Mitroi (Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică), Kenneth Spiteri (Liderul Departamentului de Audit) şi Radu Stoicoviciu (Liderul Departamentului de Consultanţă pentru Afaceri şi Management), formează o echipă de conducere extrem de performantă. Sunt încrezător că, în această formulă, ei au toate atu-urile pentru a valorifica oportunităţile din piaţă şi pentru a duce firma la un nou nivel. Îi doresc mult succes în noua postură lui Ionuţ Simion!”, a declarat Vasile Iuga.

„Sunt deosebit de onorat, dar şi perfect conştient de marea responsabilitate care vine o dată cu funcţia de Country Managing Partner al PwC România. Aş vrea să le mulţumesc colegilor pentru încredere şi sprijin şi, în special lui Vasile Iuga, care în mandatul său a reuşit să construiască o echipă de consultanţi foarte puternică şi prestigioasă, şi a contribuit în mod fundamental la dezvoltarea acestei profesii în ţara noastră. Încep această nouă etapă într-un moment în care economia globală şi consultanţa se schimbă în mod fundamental şi cu viteza internetului.  Principalul obiectiv pe care mi-l propun este legat de leadership în piaţă, pentru firmă, dar şi pentru clienţii noştri, atât din sectorul privat, cât şi din cel public.  Vom continua să fim alături de clienţii noştri în dezvoltarea afacerilor lor şi în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, contribuind în acelaşi timp la consolidarea unui climat de încredere în mediul de afaceri. Sunt bucuros să am alături de mine în acest demers o echipă de profesionişti care şi-au dovedit valoarea în numeroase proiecte importante.”, a declarat Ionuţ Simion.

Ionuţ Simion s-a alăturat PwC România în 2000 şi a devenit Partener în cadrul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România în anul 2007. De-a lungul timpului a acumulat o experienţă vastă în domeniul preţurilor de transfer, în structurarea fiscală internaţională, precum şi în proiecte de fuziuni şi achiziţii. Ionuţ a fondat şi a coordonat echipa specializată în analiza Preţurilor de Transfer a PwC România, acordând consultanţă unora dintre cele mai mari companii româneşti şi internaţionale. Ionuţ Simion a făcut o specializare în domeniul preţurilor de transfer timp de 6 luni la biroul PwC din New York. Începând cu anul 2012, a coordonat  departamentul de taxe al PwC de la Chişnău, Republica Moldova.

Doctor în Economie, Ionuţ predă în prezent la Academia de Studii Economice din Bucureşti în cadrul unui program de masterat în fiscalitate. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Fiscalitate (IFA), membru asistent în cadrul Forumului mixt al Uniunii Europene privind preţurile de transfer şi al Camerei Consultanţilor Fiscali din România.

Ionuţ Simion a fost ales în mai multe rânduri membru în Board-ul Director al Camerei de Comerţ Americane din România (AmCham), iar în actualul mandat este Vice-Preşedinte. De-a lungul timpului, a fost implicat în proiecte importante cu administraţia centrală şi instituţii internaţionale, în scopul îmbunătăţirii mediului de afaceri din România, legislaţiei fiscale şi modernizării sistemului fiscal.

Este totodată un pasionat alergător, fiind susţinătorul echipei PwC run4fun, dar şi al echipei de fotbal a PwC România.

Vasile Iuga s-a alăturat PwC România la momentul înfiinţării firmei, în anul 1991.  A devenit Partener în 1997 şi a fost Country Managing Partner al PwC România începând cu 2004, coordonând peste 650 de angajaţi în cinci birouri. Din 2005 este membru al Consiliului Director al PwC pentru Europa Centrală şi de Est (CEE – regiune care include 30 de ţări, cu peste 7.500 angajaţi). În 2008, Vasile Iuga a fost numit Managing Partner al PwC pentru Europa de Sud-Est (SEE – regiune care acoperă 11 ţări, cu peste 1.100 de angajaţi),

Este unul dintre cei mai respectaţi consultanţi din România, având o experienţă complexă, pe mii de proiecte, derulate de-a lungul a peste 24 de ani în domeniul implementării standardelor internaţionale de raportare financiară a auditului financiar, evaluării şi restructurării afacerilor, în preluări, fuziuni, achiziţii de business, privatizări şi consultanţă strategică.

Autor a numeroase articole în special pe teme de energie, servicii financiare şi geopolitică, Vasile Iuga este de asemenea co-autor al primei cărţi româneşti despre strategii în management – Formule de succes pentru următorul deceniu – publicată în 2011, şi coordonator al lucrării Şapte teme fundamentale pentru România , publicată în 2014. În 2012 a primit titlul de Profesor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.a

Autor: Denisa Benga – Partner, Head of Competition

Comisia Europeană a anunțat intenția Comisarului European, responsabil cu politica de concurență, Dna Margrethe Vestagerde, a declanșa o investigație sectorială privind comerțul online intracomunitar începând cu data de 6 mai 2015, care va avea în vizor companii din statele membre UE, implicit Romania.

Investigația se va concentra asupra identificării restricțiilor din contractele de distribuție, privind comerțul online. Comisarul European dorește să verifice dacă furnizorii de bunuri și servicii impun distribuitorilor prin contract sau pe baza altor practici diverse restricții de a vinde în alte teritorii, de tipul aplicării de penalități sancționatorii sau oferirii de stimulente, pentru a îngrădi astfel libertatea comerțului online.

De asemenea, Comisia va avea în vedere și acele situații în care furnizorii stabilesc prețuri diferite la vânzarea produselor sau serviciilor în statele membre. Premisa de la care se pornește este aceea că, prin impunerea unui preț mai mare pentru produse sau servicii destinate unui anumit stat membru, furnizorul poate descuraja vânzările în acel stat membru.

În condițiile în care, în anul 2014, jumătate dintre consumatorii europeni a efectuat cumpărături online, dar numai un procent de 15% a achiziționat bunuri sau servicii de la un furnizor dintr-un alt stat membru, Comisia va analiza dacă situația se datorează unor motive intrinseci, ce țin mai mult de bariere lingvistice sau preferințe ale consumatorilor, sau este generată de aplicarea unor instrumente tehnice, prin care se îngrădesc drepturile consumatorilor de a efectua tranzacții online în orice stat membru –  de genul restricțiilor de accesare a anumitor site-uri web, ca urmare a inserării datelor personale care atestă rezidența într-un alt stat membru decât statul membru unde își are sediul furnizorul sau a introducerii datelor de identificare a cardului de credit, la momentul efectuării plății online.

Scopul declarat al acestei investigații este acela că informațiile, dobândite ca urmare a desfășurării investigației sectoriale, vor contribui nu numai la punerea în aplicare a legislației privind concurența în sectorul comerțului online, dar și la conturarea unor reglementări legislative, pe care Comisia intenționează să le adopte pentru a asigura / facilita implementarea Strategiei pieței unice digitale (care va fi făcută publică în luna mai a acestui an).

Printre acțiunile de îndepărtare a obstacolelor din fața liberei circulații a mărfurilor și serviciilor în spațiul virtual pe care Comisia înțelege să le prioritizeze se află și abordarea problemei geo- blocării, în contextul actual în care prea mulți cetățeni europeni nu pot utiliza serviciile online, care sunt disponibile în alte țări ale UE, cel mai adesea fără nicio justificare, sau sunt redirecționați către un magazin local cu prețuri diferite de cele ale magazinului din alt stat membru, a cărui accesare este restricționată.

Așadar, investigația sectorială se va concentra asupra practicilor de comercializare intra-comunitară a produselor și serviciilor în mediul on-line și în cazul în care, în urma analizei, se vor identifica aspecte care ridică îngrijorări din perspectiva încălcării regulilor de concurență, Comisia va deschide în acest sens investigații distincte asupra activității anumitor participanți pe piață.

Cu titlu de exemplu, investigația sectorială pe piața produselor farmaceutice (2008) a condus la o monitorizare suplimentară a sectorului farmaceutic, dar și la deschiderea ulterioară de investigații privind acordurile de brevet încheiate între companiile generice și cele inovatoare (cunoscute și sub denumireade acorduri „pay for delay”), care s-a finalizat cu aplicarea de sancțiuni, decizia Comisiei făcând obiectul unor litigii în curs de soluționare. Alte investigații sectoriale s-au finalizat mai puțin dramatic, cum este cea din 2005, privind piața serviciilor de asigurări prestate pentru persoane juridice.

În ceea ce privește procedura de lucru a Comisiei în cadrul acestei investigații sectoriale, este de așteptat ca reprezentanții Comisiei să transmită solicitări de informații și documente către diverși furnizori, distribuitori de bunuri sau servicii din diverse domenii și sectoare de activitate, platforme online de genul celor care compară prețuri sau facilitează comercializarea produselor și serviciilor în spațiul virtual, cu sedii în toate statele membre. Solicitările pot îmbrăca forma unor simple cereri de transmitere a unor date statistice sau pot impune destinatarilor furnizarea de contracte, registre electronice sau documente interne. În cazul în care destinatarii refuză sau omit să transmită informațiile sau documentele solicitate, aceștia sunt pasibili de sancțiuni pecuniare extrem de oneroase.

Având în vedere că autoritățile europene și naționale manifestă un serios angajament de a colabora în vederea revizuirii pieței digitale, companiile din diverse sectoare de activitate din Romania, care comercializează în state membre produse sau servicii on-line, ar trebui să aibă în vedere posibilitatea de a fi notificate în vederea participării cu informații și documente în cadrul acestei investigații sectoriale.

În acest sens, companiile ar trebui să analizeze și să își revizuiască practicile interne, astfel încât să se asigure că activitatea de comercializare de bunuri sau servicii on-line se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare. Demersurile nu ar trebui să se limiteze la revizuirea termenilor și condițiilor contractuale, ci ar trebui să se extindă și asupra practicilor de lucru curente, inclusiv asupra corespondenței de zi cu zi.

Conform declarațiilor Dnei Vestager, raportul final ar trebui să fie disponibil la sfârșitul anului 2016 sau la începutul anului 2017. Comparativ cu durata altor investigații sectoriale (i.e. 18 luni sau 24 de luni), termenul limită declarat este unul optimist. Însă, având în vedere importanța acordată acestui domeniu și influența pe care rezultatele acestei investigații o pot avea asupra implementării cu succes a Strategiei privind piața unică digitală, ne putem aștepta ca sinergia autorităților la nivel european și național să capete, pe lângă amploarea declarată și un ritm alert, tradus printr-o operativitate structurată.

• După ce a scăzut cu peste 500 miliarde Euro față de 2008, creditarea pentru companii va creşte cu 1,2% în 2015 şi cu 4,3% în 2016, dar nu va atinge nivelul din 2008 mai devreme de 2018
• Creditul ipotecar va atinge un vârf istoric de 3,9 miliarde Euro în acest an
• QE (Quantitative easing) are efecte mixte pentru industria financiară şi ar putea duce la intensificarea problemelor pe termen lung ale fondurilor şi administratorilor  de pensii

 Slaba redresare economică din Zona Euro din 2014 a dus la al treilea an consecutiv de scădere a creditării companiilor, la stagnarea creditului de consum şi la continuarea unor rate ale dobânzilor relativ mici. Dar, 2015 pare să fie un moment de cotitură – se arată în raportul EY, Eurozone Outlook for Financial Services (EOFS). 

În 2015, creditarea pentru companii va crește pentru prima dată în ultimii patru ani, iar creditul ipotecar va atinge un maxim istoric în Zona Euro. Asigurătorii continuă să se confrunte cu rate scăzute ale dobânzilor, însă vor beneficia de o creștere a cererii pe măsură ce economia prinde avânt, iar activele în administrare (AUM) cunosc deja o creștere accelerată. Cu toate acestea, deși QE stimulează revenirea economică pe termen scurt, de care este atât de multă nevoie, iar băncile din regiune sunt pregătite să sprijine această creştere, efectele QE asupra industriei financiare nu vor fi toate pozitive.

Andy Baldwin, EY Financial Services Leader pentru regiunea EMEIA, spune:

“A fost nevoie de șase ani pentru crearea condițiilor care să permită relansarea creşterii în Zona Euro, iar acum au fost acţionate toate pârghiile de stimulare a cererii care puteau fi acţionate, în plus a apărut și un stimulent suplimentar prin preţurile mai mici la energie. Prin urmare, dacă nu vom asista la creşteri în 2015 şi 2016, va trebui să considerăm că avem de-a face cu probleme mult mai profunde legate de ofertă ce trebuie luate în calcul.

Cu toate acestea, programul de Relaxare Cantitativă al BCE nu îşi poate aroga meritele pentru perspectiva îmbunătăţită a creditării, care este mai degrabă corelată cu scăderea  preţurilor la energie. Mai mult, Relaxarea Cantitativă  este o sabie cu două tăişuri – aceasta fiind o pârghie de stimulare economică care va avea un efect mixt asupra industriei financiare. Băncile de investiţii şi asset managerii vor beneficia pe termen scurt de pe urma programului, însă băncile comerciale îşi vor vedea marjele diminuate iar asigurătorii vor fi nevoiți să se confrunte, pentru încă cel puţin doi ani, cu rate foarte scăzute ale dobânzilor.

 Pe termen lung e greu de spus care va fi impactul programului de relaxare cantitativă, dar e evident că ridică nişte dificultăţi privind economisirea pe termen lung. În plus, rămâne de văzut care va fi impactul economic mai larg al căutării unor randamente mai bune în perioada post-QE.”

 2015 este primul an în care creditarea va creşte pentru toate segmentele de la declanșarea crizei economice

2015 va fi primul an de la declanșarea crizei financiare (2008) în care creditarea va creşte pentru toate cele trei segmente – companii, credite de consum şi credite ipotecare.

Creditarea companiilor în Zona Euro va creşte cu 1,2% în 2015 (53 miliarde Euro), susţinută de creşterea din Germania (3,5%), Olanda (2,4%) şi Franţa (2%). Pentru anul 2016, perspectiva de creştere este şi mai puternică (4,3%), fapt ce reflectă redresarea economică înregistrată şi în ţările de la periferia regiunii. Se estimează o creştere cu 5% a creditării companiilor în Spania în 2016 – și va fi pentru prima dată din 2009 când Spania va avea parte de o creştere a creditării. În Italia, se estimează o creștere de 3,4%, cea mai mare rată de creştere a creditării pentru companii în această ţară din 2011 încoace.

În 2015, creditul de consum este aşteptat să crească cu 1,6%, o revenire modestă ce urmează stagnărilor sau scăderilor înregistrate în toate pieţele principale în anul 2014. Această redresare este susținută de o rată de creştere de 2,7% atât în Germania, cât şi în Franţa. Creditul de consum din Italia şi Spania nu-şi va reveni până în 2016, în vreme ce în Olanda se va menține la un nivel scăzut până în 2017. Per ansamblul Zonei Euro, mai devreme de anul 2019, creditul de consum nu va depăşi vârful de 641 miliarde Euro atins în 2010.

Creditul ipotecar rezidenţial este estimat să atingă un maxim istoric în 2015, având la bază creşterile din Germania (4,9%), Olanda (2,5%) şi Franţa (2%). În 2016, creditul ipotecar rezidenţial este estimat să crească cu 2% sau chiar mai mult în toate ţările regiunii.

Gelu Gherghescu, Partener EY România, declară:

’’Şi în România estimăm o creștere a creditării în 2015, în principal în ceea ce priveşte creditul ipotecar şi de consum. Pentru o creştere accelerată a creditului pentru companii cred că ar fi oportun un program de garantare de către stat a creditelor catre IMM-uri de o anvergură semnificativ mai mare şi cu criterii de calificare mai simple decât alte programe de acest tip.”

Asigurătorii și asset managerii se vor confrunta cu aspectele negative ale QE

Declinul randamentelor obligațiunilor în Zona Euro, ca efect al implementării QE, înseamnă continuarea presiunii asupra profitabilităţii asigurătorilor de viaţă.

Deşi cei mai mulţi asigurători nu mai vând astfel de produse, ei trebuie să-și respecte angajamentele pe care și le-au luat pentru produsele vândute în anii anteriori. Situaţia se va înrăutăţi, cu cât ratele rămân scăzute mai mult timp, deoarece activele ajunse la maturitate sunt reinvestite cu randamente mai mici – portofoliile de obligaţiuni ale asigurătorilor din Zona Euro având o durată medie de circa şapte ani.

Perspectiva iniţială pentru asset manageri este pozitivă. Activele vor creşte cu 14% în 2015 şi cu 9,6% în 2016, ceea ce reprezintă o revizuire radicală faţă de previziunile de dinainte de QE (creşteri anuale de circa 3,5%). Numai că aceste rate de creştere din viitorul apropiat se vor estompa rapid, ca urmare a încheierii QE, când se prevăd rate anuale de creştere de sub 2%. De asemenea, există îngrijorarea că această situație va exacerba potenţialul unei crize pe termen lung a pensiilor în Zona Euro.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

Trei sferturi dintre afacerile de familie din România (74%) au înregistrat o creştere a cifrei de afaceri în ultimul an financiar, în vreme ce la nivel global 65% dintre afacerile de familie au înregistrat astfel de creşteri, arată ediţia din acest an a raportului PwC Family Business Survey.

În ceea ce priveşte perspectivele de creştere pentru următorii cinci ani, antreprenorii din România sunt mai rezervaţi decât omologii la nivel global: 75% dintre cei intervievaţi îşi propun să-şi dezvolte afacerea pe parcursul următorilor cinci ani (versus 85% global).

Astfel, 62% dintre respondenţii români se aşteaptă la o creştere constantă a afacerii lor în următorii cinci ani, iar alţi 13% mizează pe o creştere rapidă şi agresivă. Rezultatele sunt asemănătoare cu cele evidenţiate în ediţia precedentă a sondajului.

Întrebaţi care sunt cele mai importante trei provocări din interiorul organizaţiei la care se aşteaptă în următoarele 12 luni, respondenţii din România afirmă că sunt preocupaţi în primul rând de atragerea personalului cu abilităţi cheie (49%, în creştere cu 10 puncte procentuale faţă de ediţia anterioară).

 Antreprenorii români sunt de asemenea preocupaţi de reorganizarea companiei într-o măsură mai mare decât omologii lor la nivel global (39% versus 28%).

Dezvoltarea afacerii şi a portofoliului de produse reprezintă o provocare majoră pentru tot mai mulţi antreprenori. În România şi pe plan global, circa un sfert dintre respondenţi (23% şi respectiv 25%) menţionează acest aspect, în creştere faţă de ediţia precedentă a studiului (6% în România, 10% global).

Dacă ne referim la cele mai importante trei provocări din exteriorul organizaţiei în următorul an, cei mai mulţi antreprenori menţionează condiţiile pieţei şi incertitudinea din Zona Euro (56%), politicile guvernamentale şi reglementările (38%) şi concurenţa acerbă (28%).

Dacă schimbăm orizontul de timp şi luăm în considerare următorii cinci ani, nevoia de inovare continuă, contextul economic general, instabilitatea pieţei, atragerea personalului cu abilităţi cheie, competiţia acerbă şi globalizarea accentuată sunt menţionate ca fiind principalele provocări pentru afacerile de familie din România.

 “Afacerile de familie au învăţat să navigheze în ape tulburi şi încep să gândească pe termen lung, din moment ce nevoia de inovare trece în fruntea listei preocupărilor lor, după ce în ediţia anterioară a sondajului situaţia economică generală era percepută drept principala ameninţare”, a declarat Alexandru Medelean, Liderul Echipei de Servicii Integrate pentru Antreprenori şi Afaceri de Familie, PwC România.

Raportul scoate în relief trei preocupări majore pentru afacerile de familie din România:

• Nevoia de profesionalizare devine din ce în ce mai mult o preocupare centrală a afacerilor de familie. Importanţa profesionalizării modului în care acestea operează – de la sisteme şi proceduri, până la conducerea companiei – a crescut faţă de ediţia anterioară a studiului, în condiţiile accentuării presiunii asupra preţurilor, creşterii costurilor şi influenţei mega-tendinţelor care schimbă mersul economiei globale. Profesionalizarea afacerii trebuie însoţită şi de o „profesionalizare” a familiei şi a raporturilor acesteia cu compania.

• Planificarea succesiunii. Există o dinamică a „factorului familie” care poate avea un impact major asupra companiei, impact care pare să fie ignorat deocamdată de către o parte din afacerile de familie. Unul dintre aspectele principale în ceea ce priveşte „factorul familie” se referă la abordarea succesiunii.

• Importanţa inovării. Afacerile de familie din România consideră că le este mai dificil să fie competitive în actualul context economic şi sunt conştiente de nevoia de a ţine pasul cu schimbările într-un mediu din ce în ce mai fluid şi disruptiv, unde inovaţia este cheia, însă disponibilitatea competenţelor este limitată iar competiţia este tot mai agresivă.

  „Antreprenoriatul românesc parcurge una dintre cele mai importante etape ale evoluţiei sale din 1989 până în prezent – primul schimb de generaţii. Această etapă se va finaliza fie cu păstrarea afacerii în familie (transferul către noua generaţie), fie cu vânzări şi, din păcate, chiar cu dispariţia unor companii. Proporţiile acestor transformări sunt greu de anticipat, însă cu siguranţă vom vedea poveşti de succes dar şi drame. Din această perspectivă, atât costurile cât şi beneficiile acestui proces se vor regăsi în portofelul fondatorului şi, prin urmare, ele trebuie asumate cu mare atenţie şi cu toată responsabilitatea”, a declarat a precizat Ionuţ Simion, Partener, Liderul Echipei de Servicii Fiscale pentru Antreprenori şi Afaceri de Familie, PwC România.

“Cernute de criză, cele mai multe afaceri de familie din România se află într-un moment de schimbări importante. Modul în care îşi vor valorifica avantajele şi vor răspunde provocărilor, atât cele interne cât şi cele ale unei pieţe globale, în care viteza schimbărilor depăşeşte orice previziune, va fi decisiv pentru viitorul capitalului românesc”, a conchis Mihai Aniţa, Partener, Liderul Echipei de Servicii de Audit pentru Antreprenori şi Afaceri de Familie, PwC România.

Metodologia raportului

Sondajul PwC în rândul afacerilor de familie a luat în considerare companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 5 milioane de dolari. Au fost derulate 2.378 de interviuri telefonice semi-structurate şi chestionare online cu factori de decizie (proprietari şi directori executivi) din cadrul afacerilor de familie din peste 4o de ţări la nivel global în trimestrul al treilea din 2014 prin intermediul Kudos Reasearch din Londra. Interviurile au fost susţinute în limba locală de către vorbitori nativi şi au durat în medie între 20 şi 35 de minute. Rezultatele au fost analizate de către Jigsaw Research. În România, au fost derulate 61 de interviuri.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

La 11 martie 2015, Camera Deputaţilor a aprobat, definitiv, un proiect de lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar. Deşi legea nu a fost încă promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, apreciem că normele pe care le propune sunt extrem de importante şi trebuie avute în vedere încă din faza pre-contractuală, atunci când se determină modalităţile de plată. Cele mai importante prevederi sunt următoarele:
a) În general, toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, PFA, liber profesionişti, întreprinderi familiale sau individuale ori asocieri, în lei sau în valută, se realizează prin instrumente de plată fără numerar [art. 1 alin. (1) din lege].
b) Prin excepţie, se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:  încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană; încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană; plăţi către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi; d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei; plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.
c) Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o  prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.
d) Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.
e) Conform art. 4 alin. (1), operaţiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană. Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.
f) Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României,  efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor
bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând  acordarea sau restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari
de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.
g) Conform art. 9 din lege, în cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din lege, pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv
10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuatăîn numerar în limita a 10.000 lei, sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent denivelul sumei care trebuie restituită.
h) Plafoanele limită prevăzute de prezentul capitol nu se aplică de către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) din lege, pentru următoarele operaţiuni: depunerea de numerar în conturile deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României, inclusiv în automatele de  încasări în numerar; plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens; plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului; retragerea de numerar din conturi deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal prevăzute de lege şi pentru alte operaţiuni de plăţi efectuate către persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (4) din lege; transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României; depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.
 

Materialul a fost publicat în Newsletterul Costaș, Negru & Asociații