Companiile trebuie să implementeze abordarea de business axată pe client

Companiile care refuză să adopte un model de business axat pe client şi îşi menţin structurile organizaţionale tradiţionale, continuând să facă investiţii punctuale în tehnologie fără o viziune de ansamblu, ascultând mai degrabă de experţii interni decât de vocea clientului, nu vor reuşi să crească şi să-şi valorifice avantajul competitiv, conform noului raport global EY, Competition, coexistence or symbiosis? The DNA of C-suite sales and marketing leaders.

Raportul, care are la bază un studiu calitativ efectuat în rândul a peste 700 de lideri de marketing şi vânzări şi peste 120 reprezentanți din top management, precum şi peste 20 de interviuri în profunzime, arată că doar 58% dintre directorii de marketing (Chief Marketing Officers – CMO) şi 68% dintre directorii de vânzări (Chief Sales Officers – CSO) consideră că aduc valoare companiei prin folosirea feedback-ului de la clienţi în scopul dezvoltării business-ului lor.

De asemenea, în procesul de obţinere de informaţii de valoare de la clienţi, liderii din marketing şi vânzări nu se asigură că sunt folosite cele mai bune instrumente de analiză. Doar 47% dintre CMO şi 58% dintre CSO declară că au o relaţie bună de colaborare cu directorul IT (Chief Information Officer – CIO).

“În mediul de business volatil de astăzi, când branduri care se impun la nivel global pot apărea și dispărea în câţiva ani, nicio strategie comercială nu poate garanta un succes durabil. Un lucru este însă cert: companiile care pun în centru activitații lor nevoile clientului, iar pe acest principiu se fundamentează mecanismul organizaţiei, inclusiv lanţurile integrate de generare a valorii, au mai multe şanse de reuşită”, spune Elena Badea, Director de Marketing, EY România.

Totodată, raportul evidenţiază faptul că directorii de marketing şi cei de vânzări nu reuşesc să colaboreze și să-și valorifice întregul potențial. Doar 59% dintre CMO sunt convinşi că aceste două poziţii din cadrul companiei împărtăşesc aceeaşi viziune de business, iar 54% dintre ei consideră că “lucrează bine împreună în cadrul diverselor sarcini şi iniţiative.”

Companiile trebuie să-şi integreze toate zonele de operaţiuni, inclusiv departamentele de vânzări şi marketing, pentru a oferi clientului o experienţă de cumpărare diferită şi cu adevărat pozitivă. În același timp, consiliile de administraţie trebuie să fie mai deschise. Iar acolo unde se poate, funcţiile de marketing şi vânzări ar putea fi complet unificate prin crearea unei funcţii de director comercial (Chief Commercial Officer – CCO), care să pună clientul în centrul activitații organizaţiei.

Noul raport reprezintă o noua ediție a seriei de rapoarte dezvoltate de EY, The DNA of the CFO, The DNA of the CIO şi The DNA of the COO, care se concentrează pe competenţele şi caracteristicile liderilor actuali din zona financiară, IT şi operaţională.

Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi www.ey.com/dna-csmo

****

Despre raport

Raportul The DNA of C-suite sales and marketing leaders reprezintă punctul de început și cel mai recent raport dintr-o serie de rapoarte EY dedicate programelor de leadership, prin intermediul cărora se încearcă înţelegerea factorilor care determină succesul oamenilor aflaţi în poziţii de top management. Noul raport examinează rolurile în schimbare ale directorului de marketing (CMO) şi de vânzări (CSO), incluzând o analiză a noului rol deținut de liderii comerciali care îmbină ambele funcţii manageriale.

Aşteptările pozitive ale oamenilor de afaceri români pentru 2014 suferă corecţii

Dacă la începutul anului, liderii de business din România aveau aşteptări majoritar pozitive în privinţa creşterii afacerilor lor în 2014, dar distribuite mai ales într-o zonă prudentă, în segmentele 1-5% şi 5-10%, cu cât ne apropiem de sfârşitul anului aşteptările suferă corecţii şi încep să se accentueze extremele: fie creşteri mai mari, pentru afacerile care au fructificat oportunităţile din piaţă, fie scăderi.

Conform studiului O nouă viziune a creşterii, publicat astăzi de EY România, pe zona cu aşteptări de scădere a veniturilor s-au situat 12% dintre respondenţi, faţă de doar 2% la ediţia precendentă a studiului, realizată la începutul anului 2014.

În acelaşi timp, zona de creştere 1-5% a pierdut 19 puncte procentuale, acestea redistribuindu-se mai ales în zona de aşteptări negative la această ediţie a studiului.

Studiul EY are la bază răspunsurile a 305 executivi de top şi analizează percepţia acestora în privinţa perspectivelor mediului de afaceri din România în 2014. Răspunsurile au fost colectate în perioada 28 iulie – 8 august 2014. Majoritatea respondenţilor (51%) provin din companii cu cifre de afaceri mai mari de 50 de milioane EUR, iar 54% dintre aceştia deţin funcţia de CEO/Preşedinte de companie.

Oamenii de afaceri care au răspuns chestionarului EY aşteaptă într-o măsură mai mare decât la începutul anului ca numărul angajaţilor din compania lor să crească în 2014. Odată cu clarificarea direcţiei pieţelor în care activează şi a tendinţei cererii, numărul celor care se aşteptau la o stagnare a forţei de muncă a scăzut cu 15 puncte procentuale, de la 37% la 22%, puncte ce s-au distribuit mai ales în zona de creştere, pe palierele 1-5% şi 5-10%. La extrema pozitivă, 2% dintre angajatori se aşteaptă la o creştere de peste 30% a forţei de muncă în propria companie.

Sub presiunea liberalizării pieţei muncii din Uniunea Europeană, ca şi a altor factori, creşterea salariilor a trecut din zona 1-5% în zone cu creştere mai mare. Astfel, dacă la începutul anului, 60% dintre respondenţi considerau că salariile vor înregistra rate de creştere între 1-5% în 2014, la această ediţie cei care au această aşteptare a scăzut la 51%. Cele 9 puncte procentuale s-au distribuit după cum urmează: 4 puncte în zona 5-10% (ajungând la 23% aşteptări de creştere cu 5-10% a nivelului salariilor), tot 4 puncte în zona de creştere de 10-20% (6%) şi 1 punct în zona cu creştere a salariilor de peste 20% (1%).

Viziunea asupra industriei în care activează

Costurile reduse revin în prim plan ca avantaj competitiv în răspunsurile oamenilor de afaceri chestionaţi: 38% consideră că acestea reprezintă principalul punct forte al celorlalţi jucători.

În contrast cu aşteptările de creştere a salariilor, accentul pe costuri reduse nu poate fi însă sustenabil, în timp ce cercetarea şi dezvoltarea sunt indicate doar de 6% dintre respondenţi ca avantaj competitiv al pieţei.

În acelaşi timp, viziunea asupra următoarelor 6 luni asupra industriei în care activează companiile începe să capete şi nuanţe negative, cu 8 puncte procentuale dintre răspunsurile care considerau la începutul anului că perspectivele industriei sunt foarte bune, transferându-se acum în zona de răspunsuri negative.

9% dintre respondenţi se aşteaptă ca şi cererea să scadă în următoarele 6 luni. Ca răspunsuri la această tendinţă, cele mai mai creşteri pot fi observate în creşterea activităţii de marketing şi vânzări (creştere cu 9 puncte procentuale, până la 33%) şi scăderea preţurilor (14% dintre respondenţi întrevăd această măsură pentru a creşte vânzările).

* * *

Despre studiul “O nouă viziune a creşterii”

Studiul EY România privind percepţia mediului românesc de afaceri în 2014 are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 305 executivi de top provenind din organizaţii ce operează la nivel local, în diverse industrii. Majoritatea respondenţilor (51%) provin din companii cu cifre de afaceri mai mari de 50 de milioane EUR. Aceştia au răspuns chestionarului EY România în perioada 28 iulie – 8 august 2014.

Reasigurătorii trebuie să se diferenţieze pe piaţă sau riscă să fie ţinta consolidărilor, arată un raport PwC

Sectorul reasigurărilor s-ar putea confrunta cu un nou val de reduceri ale costurilor şi consolidări, iar acei jucători care nu se pot diferenţia la nivelul strategiei de afaceri sunt cei mai vulnerabili, arată un nou raport PwC Reinsurance 2020: Taking control of your destiny.

Analiza PwC apreciază că aproape 40% din jucătorii de pe piaţa de reasigurări s-ar putea regăsi în această situaţie deoarece clienţii (societăţile de asigurare) aşteaptă soluţii personalizate de la reasigurătorii lor.

Combinaţia dintre ratele scăzute ale dobânzilor, creşterea limitată a pieţelor tradiţionale de asigurări, marjele de profit în scădere, afluxul instrumentelor financiare derivate legate de produse de asigurare (ILS), randamentul scăzut al investiţiilor şi condiţiile de piaţă nefavorabile, face ca reasigurătorilor să le fie din ce în ce mai greu să atragă noi clienţi.

PwC preconizează că reasigurătorilor de talie medie le va fi în greu să susţină ritmul investiţiilor şi să rămână competitivi în această nouă conjunctură. În schimb, reasigurătorii vor trebui să aibă o strategie clară asupra următoarelor aspecte: locul unde intenţionează să concureze, modul în care se distinge propunerea lor către piaţă, motivul pentru care sunt în acest sector şi modul în care trebuie configurat modelul lor operaţional.

PwC preconizează că reasigurătorii care vor avea succes sunt aceia care se vor diferenţia de ceilalţi, care caută noi pieţe unde preţurile sunt atractive şi inovează în afara categoriilor obişnuite de asigurări.

PwC propune şase modele de afaceri care ar putea sta la baza succesului în noul context de piaţă.

• Jucători de talie mare: Companii mari sau specializate, fie la nivel global sau regional;
• Inovatori supli: Folosirea instrumentelor de analiză şi a expertizei de specialitate pentru a surmonta limitele organizaţiei;
• Lloyd’s: Combinarea amplorii organizaţiei cu agilitatea şi expertiza unei companii de mici dimensiuni;
• Performeri în privinţa randamentului bursier: livrarea unui randament al investiției superior;
• Transformatori de risc: fondurile de investiţii specializate;
• Legături directe: parteneriate cu clienţi pentru obţinerea unei protecţii direct pe piaţa de capital;

Raportul mai subliniază că, în prezent, competiţia trece dincolo de elemente precum preţul şi expertiza în sector, în condiţiile în care clienţii caută jucători de talie mare, expertiză de specialitate, cunoștințe sectoriale aprofundate şi capacităţi analitice avansate. Mulţi clienţi sunt astăzi dispuşi să plătească în plus pentru soluţii inovatoare în faţa noilor riscuri la care se expun şi care nu sunt încă pe deplin înţelese. Acei jucători fără astfel de capacităţi formează o categorie de mijloc pusă din ce în ce mai mult sub presiunea jucătorilor mai mari din sector şi vulnerabilă în faţa consolidărilor şi al preluărilor ostile, conform raportului PwC.

„Mulţi reasigurători au nevoie de o regândire radicală a locului şi a felului în care concurează. Ţinând cont de preţurile scăzute şi de competiţia directă cu produsele de tip ILS, clienţii îşi pot permite să graviteze în jurul unei selecţii de reasigurători mai bine cotaţi şi de dimensiuni mai mari. Aceasta îi lasă pe reasiguratorii mai mici şi mai puţin bine cotaţi în afara jocului”, a declarat Diana Coroabă, Partener, Consultanţă Fiscală, Liderul Echipei de Servicii Fiscale pentru sectorul financiar, PwC România.

„Reasigurătorii resimt o presiune fără precedent asupra viabilităţii modelului lor de afaceri. Pe măsură ce companiile mai eficiente continuă să absoarbă o proporţie tot mai mare a riscurilor asigurate, reasigurătorii trebuie să se asigure că rămân relevanţi, concentrându-se asupra controlului costurilor, înţelegerii riscurilor şi inovaţiei”, a precizat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.

„Recompensele pentru reasigurătorii care înţeleg aceste evoluţii pot fi enorme, mai ales dacă luăm în calcul că piaţa asigurărilor comerciale mondiale ar urma să valoreze peste 2000 de miliarde de dolari până în 2025. În caz contrar, vor exista organizaţii care vor ocoli industria reasigurărilor şi vor alege să-şi asigure riscurile direct către investitorii de pe piaţa de capital interesaţi de vânzarea unor astfel de produse”, a conchis Diana Coroabă.

Despre raport
Pentru mai multe informaţii despre raportul PwC Reinsurance 2020: Taking control of your destiny.
vă rugăm să accesaţi www.pwc.com/insurance/reinsurance2020

Executarea silită a garanțiilor imobiliare, în primejdie?

Autor: Ciprian Păun, avocat, managing partner al Ciprian Păun Law Office

Într-o speță recentă soluționată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, anume Hotărârea Curții (Camera a treia) 10 septembrie 2014(*) „Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive – Contract de credit de consum – Articolul 1 alineatul (2) – Clauză care reflectă un act cu putere de lege obligatoriu – Domeniul de aplicare al directivei – Articolul 3 alineatul (1), articolul 4, articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) – Garantarea creanței printr‑o garanție constituită asupra unui bun imobiliar – Posibilitatea executării acestei garanții printr‑o vânzare la licitație – Control jurisdicțional”.

În cauza C‑34/13, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Krajský súd v Prešove (Slovacia), prin decizia din 20 decembrie 2012, primită de Curte la 23 ianuarie 2013, în procedura Monika Kušionová împotriva SMART Capital a.s., instanta europeana a hotarat ca: “Dispozițiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite recuperarea unei creanțe, întemeiată pe clauze contractuale eventual abuzive, prin executarea extrajudiciară a unei garanții care grevează bunul imobiliar dat în garanție de consumator, în măsura în care această reglementare nu face practic imposibilă sau excesiv de dificilă apărarea drepturilor conferite consumatorului de această directivă, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.”

Pentru a decide astfel, instanța a reținut câteva elemente definitorii și esențiale pentru judecătorul național, în fapt primul judecător european: trebuie să se precizeze că, deși prima întrebare nu menționează decât articolul 38 din cartă, prezenta cerere de decizie preliminară se referă în esență și citează în mod special articolul 47 din cartă printre elementele pertinente ale dreptului Uniunii. Dat fiind că primele trei întrebări adresate de instanța de trimitere vizează să se determine nivelul de protecție de care beneficiază consumatorii, precum și căile de atac judiciare de care dispun aceștia din urmă, articolul menționat trebuie să fie inclus printre instrumentele de drept al Uniunii a căror interpretare este solicitată Curții de instanța de trimitere. Prin intermediul primelor trei întrebări, care trebuie să fie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă, în lumina articolelor 38 și 47 din cartă, dispozițiile Directivei 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite recuperarea unei creanțe, întemeiată pe clauze contractuale eventual abuzive, prin executarea extrajudiciară a unei garanții care grevează bunul imobiliar dat în garanție de consumator. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă aceste dispoziții interne trebuie înlăturate, în conformitate cu jurisprudența rezultată din Hotărârea Simmenthal (EU:C:1978:49).

Trebuie să se amintească, pe de o parte, că articolul 38 din cartă prevede că politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Articolul 47 din cartă privește dreptul la o cale de atac eficientă. Aceste dispoziții își produc efectele în ceea ce privește punerea în aplicare a Directivei 93/13 (a se vedea în acest sens Hotărârea Pohotovosť, EU:C:2014:101, punctul 52).

Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea a statuat deja că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea Pohotovosť, EU:C:2014:101, punctul 39 și jurisprudența citată, Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, C‑26/13, EU:C:2014:282, punctul 39 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 22).

În ceea ce privește executarea garanțiilor care însoțesc contractele de împrumut încheiate de consumatori, se impune să se constate că Directiva 93/13 nu conține nicio precizare referitoare la executarea garanțiilor. Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, în lipsa unei armonizări în dreptul Uniunii a mecanismelor naționale de executare silită, revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a prevedea astfel de norme în temeiul principiului autonomiei procesuale, cu condiția ca acestea să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile situațiilor similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (a se vedea în acest sens Hotărârea Aziz, C‑415/11, EU:C:2013:164, punctul 50 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Pohotovosť, EU:C:2014:101, punctul 46).

În ceea ce privește caracterul proporțional al sancțiunii, trebuie să se acorde o atenție deosebită împrejurării că bunul care face obiectul procedurii de executare extrajudiciară a garanției în discuție în litigiul principal este bunul imobiliar care constituie locuința familială a consumatorului. Astfel, pierderea locuinței familiale este nu numai de natură să aducă atingere în mod grav dreptului consumatorilor (Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 61), ci totodată pune familia consumatorului vizat într‑o situație deosebit de fragilă (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții Sánchez Morcillo și Abril García, EU:C:2014:1388, punctul 11). În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, pe de o parte, că pierderea unei locuințe este una dintre cele mai grave atingeri aduse dreptului la respectarea domiciliului și, pe de altă parte, că orice persoană supusă riscului de a fi victima unei astfel de ingerințe trebuie în principiu să fie în măsură să solicite examinarea proporționalității acestei măsuri (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea McCann împotriva Regatului Unit, nr. 19009/04, § 50, Curtea Europeană a Drepturilor Omului 2008, și Hotărârea Rousk împotriva Suediei, nr. 27183/04, § 137).

În dreptul Uniunii, dreptul la locuință este un drept fundamental garantat de articolul 7 din cartă care trebuie luat în considerare de instanța de trimitere în cadrul aplicării Directivei 93/13. În ceea ce privește, mai concret, consecințele provocate de evacuarea consumatorului și a familiei acestuia din locuința care constituie reședința lor principală, Curtea a subliniat deja că este important ca instanța națională competentă să aibă la dispoziție măsuri provizorii care să permită să suspende sau să împiedice o procedură nelegală de executare ipotecară atunci când dispunerea unor astfel de măsuri se dovedește necesară pentru a garanta protecția efectivă urmărită de Directiva 93/13 (a se vedea în acest sens Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 59).

În prezenta cauză, posibilitatea instanței naționale competente de a adopta orice măsură provizorie, precum cea descrisă la punctul 60 din prezenta hotărâre, pare să fie în măsură să constituie un mijloc adecvat și eficace de a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

Din considerațiile precedente rezultă că dispozițiile Directivei 93/13 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite recuperarea unei creanțe, întemeiată pe clauze contractuale eventual abuzive, prin executarea extrajudiciară a unei garanții care grevează bunul imobiliar dat în garanție de consumator, în măsura în care această reglementare nu face practic imposibilă sau excesiv de dificilă apărarea drepturilor conferite consumatorului de această directivă, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

Paradoxul european: Câteva dintre statele de la periferia zonei Euro au în prezent o creştere economică mai rapidă decât cea a motorului economic franco-german

Aproape jumătate dintre economiile din zona Euro nu au înregistrat creştere economică în al doilea trimestru al acestui an
Spania şi Portugalia încep să-şi revină din punct de vedere economic
Perspective pozitive pentru economia SUDeşi Germania, Franţa şi Italia nu au reuşit să înregistreze creşteri în al doilea trimestru, economiile de la periferia Zonei Euro cum ar fi Spania şi Portugalia au înregistrat uşoare reveniri economice, Spania având o creştere de 0,6% de la trimestru la trimestru – cea mai rapidă din ultimii cinci ani, arată o recentă analiză a PwC.

În acelaşi timp, economia Germaniei s-a contractat cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, Italia a intrat în recesiune pentru a treia oară din 2008, iar Franţa are parte de al doilea trimestru consecutiv de stagnare economică.

“Ne aşteptăm ca economia Germaniei să revină pe creştere în trimestrul trei, luând în calcul faptul că ultima contracţie s-a datorat unor factori conjuncturali – un prim trimestru foarte puternic şi o escaladare a situaţiei din Ucraina – în timp ce fundamentele economiei germane rămân puternice. Suntem mai puţin optimişti când vine vorba de celelalte ţări care formează „nucleul” Zonei Euro”, a declarat Richard Boxshall, economistul şef al PwC.

Efectul unei creşteri mai susţinute se vede deja în reducerea ratei şomajului în Spania, care a fost în descreştere continuă de la sfârşitul anului 2013. Rezultate la fel de bune sunt aşteptate şi în al treilea trimestru pentru cele mai multe ţări de la periferia Zonei Euro, ţinând cont şi de sezonul turistic foarte reuşit.

Pe baza acestei analize, economiştii PwC au revizuit în scădere proiecţiile de creştere pentru Zona Euro în 2014, de la 1,1% la 0,8%, având în vedere slăbiciunile celor trei ţări din nucleul Eurozonei.

În Statele Unite, perspectivele de creştere economice sunt optimiste, având în vedere că o creştere a ratei dobânzii de politică monetară a Rezervei Federale (FED) este aşteptată abia în 2015. Au existat îngrijorări în privinţa celei mai mari economii a lumii după rezultatele dezamăgitoare din primul trimestru, atunci când aceasta s-a contractat cu 0,5% faţă de ultimul trimestru al anului 2013 (sau cu 2,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut). Însă această scădere a fost rezultatul unor factori conjuncturali cum ar fi iarna lungă şi foarte aspră, precum şi ajustările stocurilor firmelor.

Creşterea estimată pentru cel de-al doilea trimestru a fost însă mult mai bună, 1% creştere faţă de trimestrul anterior şi o rată anualizată de creştere de 4,2%, susţinută în principal de consumul privat şi de o refacere a stocurilor.

“Am anticipat în prognozele noastre această redresare şi ne menţinem estimarea privind o creştere economică de 2,1% în Statele Unite în 2014, care ar urma să se accelereze până la 3% în 2015. Excluzând ipoteza unor şocuri externe majore, ne aşteptăm ca FED să înceteze achiziţia de active şi programul de relaxare cantitativă până la sfârşitul acestui an. După care ne aşteptăm ca FED să înceapă un ciclu de creştere a ratei dobânzii de politică monetară din a doua jumătate a anului 2015”, a conchis Richard Boxshall.

Despre raport:

Ediţia din luna septembrie a raportului PwC Global Economy Watch poate fi descărcată la adresa de internet www.pwc.com/gew

Termene de prescripţie speciale în Noul Cod Civil

Pentru anumite categorii de raporturi juridice, Noul Cod Civil intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 a fixat termene de prescripţie speciale, derogatorii de la termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2517 Cod Civil, care trebuie observate cu atenţie din două motive: pentru configurarea unor mecanisme contractuale asociate şi pentru demararea cu celeritate, în interiorul termenelor fixate de Codul Civil, a eventualelor acţiuni judiciare.

De exemplu, conform art. 2071 Cod Civil, dreptul la acţiune izvorând din contractul de expediţie se prescrie în termen de un an socotit din ziua predării bunurilor la locul de destinaţie sau din ziua în care ar fi trebuit să se facă predarea lor, cu excepţia dreptului la acţiunea referitoare la transporturile care încep sau se termină în afara Europei, care se prescrie în termen de 18 luni.

Conform art. 2520 Cod Civil, se prescrie în termen de un an dreptul la acţiune al: 1. profesioniştilor din alimentaţia publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează; 2. profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna; 3. medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, operaţii sau medicamente; 4. vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor livrate; 5. meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor; 6.avocaţilor, împotriva clienţilor, pentru plata onorariilor şi cheltuielilor.

Termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părţilor ori a revocării mandatului.

În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripţie este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate; 7. notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor.

Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile; 8. inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin.

Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.

De asemenea, se prescrie într-un an şi dreptul la acţiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.

Materialul a fost publicat in Newsletterul Costas, Negru & Asociatii.

Salariile din sectorul privat au crescut în medie cu 4,1% în 2014, potrivit studiului salarial şi de beneficii PayWell Romania 2014 realizat de PwC

Creşterea medie a salariilor din sectorul privat a fost de 4,1% în 2014, potrivit ediţiei din acest an a studiului salarial şi de beneficii PayWell Romania, nivel similar celui de anul trecut (4,6%).

“Cu toate că salariul minim la nivel naţional a fost majorat de două ori în cursul unui an, creşterile salariale total efectuate de către companii au fost destul de modeste în 2014. Pe de altă parte, tendința de scădere a ratei inflației a redus presiunile salariale” a spus Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din România.

Cea mai mare creştere salarială în 2014 a fost înregistrată în sectorul IT&C (7%), în timp ce cele mai modeste creşteri au fost raportate în sectorul bancar şi de retail (ambele 3,2%).

Dintre companiile participante la studiu, 86% au majorat deja sau plănuiesc să majoreze salariile în 2014, în timp ce 14% fie nu intenţionează să facă acest lucru, fie nu au luat încă o decizie până la momentul realizării acestui studiu (n.r.: iulie 2014).

“Având în vedere că redresarea economică la nivel european este încă fragilă, iar contextul geopolitic regional este foarte nesigur, companiile vor da dovadă de precauţie şi vor monitoriza mai îndeaproape costurile în anii următori. Pentru 2015, 54% dintre companiile participante la studiul PayWell Romania au bugetat o creştere salarială medie tot de aproximativ 4%, similar cu cea bugetata pentru acest an” a adăugat Mihaela Mitroi.

În ceea ce priveşte beneficiile extra-salariale, studiul PayWell arată că jumătate dintre companiile din România oferă bonusuri fixe tuturor angajaţilor, legate de sărbătorile de iarnă, Paște sau vacanţa de vară. Aceste bonusuri sunt oferite sub forma unor sume fixe şi pot ajunge la 2.250 RON pe an.

Bonusul de performanţă este un stimulent frecvent utilizat, fiind oferit de majoritatea companiilor participante la studiul PayWell Romania 2014. Nivelul planificat al bonusurilor de performanţă ajunge la până la 30% din salariul anual, cele mai mari bonusuri fiind alocate pentru managementul superior.

Studiul PayWell România 2014 arată tendinţa de scădere a tuturor tipurilor de beneficii extra salariale în ultimii ani – beneficii sociale (tichete de masa, transport), beneficii de asigurări (asigurare de viaţă, medicale, scheme de pensii private), beneficiile de statut (maşină de serviciu, telefon), sau beneficii legate de stilul de viaţă al angajaţilor (activităţi sportive şi recreative, asistenţă pentru copii angajaţilor).

Venitul fix (reprezentat de salariul de baza si bonusurile fixe) reprezintă acum 92% din totalul pachetului total de remunerare (în comparaţie cu doar 69% în 2008), în timp ce bonusurile de performanţă au scăzut la 5% din totalul remuneraţiei, iar beneficiile extra-salariale la 3%.

“Obiectivele de performanţă au devenit mai dificil de atins, ceea ce duce la bonusuri de performanţă mai scăzute, în timp ce beneficiile extra-salariale au fost afectate de măsurile de eficientizare şi reducere a costurilor luate de companii” a declarat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.

Rezultatele celui de-al doilea studiu anual de resurselor umane elaborat de PwC, Saratoga, care analizează indicatori de eficienţă a capitalului uman va fi lansat în cursul lunii noiembrie.

Despre PayWell 2014

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2014 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a 166 de companii din nouă sectoare economice diferite (publicitate, sectorul bancar, bunuri de larg consum, produse industriale, IT&C, leasing, farmaceutic, retail şi centrele de servicii externalizate). Studiul conţine, de asemenea, analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de remunerare ale companiilor (ex. creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile), precum şi analiza unui număr de peste 20 de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori, de la maşina de companie la tichete de masă. Aria de cuprindere a studiului, multitudinea datelor furnizate şi numărul organizaţiilor participante fac din PayWell principala sursă de informaţii legate de politica de salarială şi de beneficii din România.

Cheltuielile cu infrastructura în România vor creşte cu 5% pe an între 2013 şi 2025, conform unui raport al PwC şi Oxford Economics

Cheltuielile cu infrastructura în România vor creşte în medie cu 5% pe an între 2013 şi 2025 – mai rapid decât cele din Europa de Vest, dar mai încet ca rata de creştere la nivel global – cheltuielile totale de infrastructură urmând să atingă valoarea de aproximativ 30 miliarde de dolari până în 2025, conform raportului Capital project and infrastructure spending: Outlook to 2025 al PwC şi Oxford Economics.

„Infrastructura României, în special infrastructura de transport, are mare nevoie de îmbunătăţiri, ceea ce justifică creşterea substanţială a cheltuielilor cu drumurile din ultimii ani. Ne aşteptăm ca infrastructura de transport să continue să fie o prioritate în timpul redresării economice din Europa. Investiţiile în infrastructura de transport rutier, susţinute în parte de fonduri europene, vor continua să constituie principala cheltuială pentru investiţiile în infrastructura de transport, cu o creştere prognozată de la 4.5 mld. dolari în 2013 la aproape 9 mld. dolari în 2025” spune Daniel Anghel, Partener în cadrul departamentului de taxe şi Lider al echipei de servicii pentru sectorul public, PwC România.

Sectorul industriei grele din România pare să aibă avantaje competitive faţă de cele din statele vecine cu costuri de producţie mai mari. Investiţiile în aceste sectoare au înregistrat o creştere mare în anii dinaintea intrării României în Uniunea Europeană, însă au scăzut în timpul crizei economice globale. Pe termen mai lung, PwC se aşteaptă ca investiţiile să îşi revină în sectorul metalurgic, chimic şi de rafinare, urmând să se dubleze de la 2,3 miliarde dolari în 2013 la 4,5 miliarde dolari în 2025.

Cheltuielile sociale vor constitui, de asemenea, o prioritate, cu cheltuielile de asistenţă medicală în creştere cu aproximativ 0,5% pe an mai rapid decât cheltuielile pentru educație, pe măsură ce populaţia României îmbătrâneşte (deși într-un ritm mai lent decât cele din Europa de Vest). Totalul cheltuielilor cu infrastructura socială este de așteptat să ajungă la 10 miliarde de dolari pe an până în 2025.

“Pentru a îşi consolida şi accelera creşterea economică, România va avea nevoie de investiţii masive în infrastructură în următorii 10 ani, în valoare de zeci de miliarde de euro. Pentru a finanţa asemenea investiţii mari, autorităţile publice ar trebui să ia în considerare o gamă mai mare de surse de finanţare – de la fonduri europene la parteneriate public-private. Ar trebui să ne inspirăm din modelul spaniol de dezvoltare a infrastructurii, care a utilizat la maximum soluţia concesiunilor. De asemenea, vom avea nevoie de bugete multi-anuale capabile să finanţeze pe termen lung proiectele de infrastructură aflate în derulare ” adaugă Daniel Anghel.

La nivel global, cheltuielile cu infrastructura vor creşte de la 4.000 miliarde de dolari pe an în 2012 până la mai mult de 9.000 mld. de dolari în 2025. PwC estimează că între 2014 şi 2025 aproape 78.000 de miliarde de dolari vor fi cheltuite la nivel global pentru lucrări de infrastructură.

Vor exista însă diferenţe regionale semnificative. Investiţiile în infrastructură în Europa de Vest nu vor atinge nivelurile de dinaintea crizei până în 2018. În acelaşi timp, pieţele emergente, neîmpovărate de măsuri de austeritate sau de bănci aflate în dificultate, vor avea o creștere accelerată a cheltuielilor în infrastructură, în special China și alte țări din Asia de Est. Regiunea Asia-Pacific, sub influenţei pieţei chineze, va reprezenta aproape 60% din cheltuielile cu infrastructura la nivel global până în 2025. În schimb, cota Europei de Vest se va micşora la mai puţin de 10%, de la o cifră dublă acum doar câţiva ani.

Urbanizarea în creştere din pieţele emergente cum ar fi China, Indonezia şi Nigeria ar trebui să stimuleze cheltuielile în sectoarele de infrastructură vitale precum apă, energie şi transport.

Schimbările demografice vor varia în funcţie de regiune şi ţară şi vor afecta atât nivelul cât şi tipul de cheltuieli cu infrastructura. Populaţia îmbătrânită în Europa de Vest şi Japonia, de exemplu, va necesita facilităţi suplimentare de asistenţă medicală, în timp ce ţările din Africa sub-sahariană, Orientul Mijlociu şi multe părţi din regiunea Asia-Pacific vor avea nevoie de mai multe şcoli pentru tinerii lor.

Despre raport

Studiul analizează proiectele de investiţii şi cheltuielile de infrastructură în 49 dintre cele mai mari economii ale lumii, de pe şase continente. Raportul estimează amploarea investiţiilor curente în infrastructură şi evaluează perspectivele de investiţii de acum până în 2025. Concluziile raportului arată schimbarea raportului de forţă economică dinspre Occident către Orient, precum şi posibilitatea reală ca multe economii avansate din Europa de Vest să fie depăşite de competitorii lor estici în privinţa cheltuielilor cu infrastructura.

Definiţia infrastructurii utilizată în raport este amplă, încorporând un mare număr de sectoare şi activităţi economice. Acest raport se referă la sectoarele clasificate în mod tradiţional ca infrastructură, cum ar fi transportul şi utilităţile şi, de asemenea, la o serie de activități de producție și operaţiuni primare care permit sectoarelor de transport și utilități să opereze şi să se dezvolte. Raportul analizează de asemenea şi sectoarele care furnizează gospodăriilor servicii esenţiale cum ar fi educaţia şi sănătatea, sau infrastructura socială.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 184.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.

Instituţii publice. Cerere de obligare la plata de penalităţi pentru plăţi efectuate cu întârziere. Respingerea cererii. Lipsa culpei pentru întârzierea plăţilor

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 473 din 20 ianuarie 2014

Prin sentinţa civilă nr.1695/2013 din 24.09.2013 pronunţată Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr…./112/2013 s-a admis acţiunea formulată de reclamantul P.F. P.G., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud şi, în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8.986 lei cu titlul de debit şi penalităţi de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei 12.03.2012 şi până la data plăţii.

S-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud împotriva Agenţiei Naţionale pentru plăţi şi Inspecţie Socială şi, în consecinţă a fost obligată chemata în garanţie să vireze pârâtei suma de 8986 lei şi penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere aferente acestei sume.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2153 lei cu titlul de cheltuieli de judecată şi chemata în garanţie a fost obligată să vireze pârâtei această sumă.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că între reclamant în calitate de prestator şi pârâţii în calitate de achizitor s-a încheiat contractul de servicii nr.3050/24.08.2011 în temeiul art.19 din O.U.G. nr.34/2006, în baza căruia reclamantul s-a obligat să presteze serviciile de dirigenţie de şantier pentru execuţia lucrărilor reparaţii capitale clădire Agenţia Judeţeană pentru Prestări Sociale Bistriţa- Năsăud.

Preţul total convenit pentru îndeplinirea contractului plătibil prestatorului de către achizitor este de 28.000 lei.

Lucrările au fost finalizate în termenul stipulat prin contract astfel cum a rezultat din procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr.4891 din 30.12.2011.

Din preţul stabilit prin contract pârâta i-a achitat reclamantului suma de 19.014 lei, rămânând un rest de plată de 8986 lei pentru care reclamantul a emis factura fiscală nr.3/9.01.2012, sumă ce formează obiectul prezentei cauze.

Pârâta şi chemata în garanţie nu au neagat faptul că reclamantului i se datorează această sumă şi că nu i-a fost achitată.

De asemenea s-a mai reţinut că potrivit prev.art.112 din contract „În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute de clauza 17, acesta are obligaţia de a plăti, ca penalităţi; o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată de 0,015%/zi întârziere”.

În legătură cu această prevedere contractuală instanţa nu şi-a putut însuşi susţinerile pârâtei potrivit cărora această clauză ar fi abuzivă deoarece este în conformitate cu prevederile legale, pârâta şi-a însuşit-o când a încheiat convenţia şi a fost cuprinsă în contractul preformulat uzitat de pârâtă în temeiul prev.O.U.G.nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

În consecinţă pârâta datorează reclamantei şi penalităţi de întârziere solicitate de la data scadenţei 12 martie 2012 şi până la data plăţii efective.

De asemenea instanţa nu a putut reţine ca motiv de neplată a diferenţei de preţ faptul că reclamantul nu ar fi avut cont deschis la Trezorerie şi nu îi este opozabil nici modul în care chemata în garanţie i-a virat pârâtei fondurile băneşti, respectiv cum restanţele de plată au fost trecute dintr-un an bugetar în alt an bugetar.

Referitor la cererea de chemare în garanţie, instanţa a constatat că aceasta a fost întemeiată având în vedere calitatea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Sociale de ordonator secundar de credite faţă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud care are calitatea de ordonator terţiar de credite.

Pentru considerentele menţionate, tribunalul a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie potrivit dispozitivului prezentei sentinţe.

În baza prev.art.274 Cod proc.civ. din 1865, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2153 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat.

Referitor la acest aspect tribunalul a apreciat că nu au fost motive de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată dovedite de reclamant ca fiind efectuate având în vedere că nu i s-a achitat restul de preţ datorat precum şi faptul că atât pârâta cât şi

chemata în garanţie s-au opus admiterii capătului de cerere referitor la penalităţile de întârziere.

Prezenta sentinţă s-a întemeiat în drept pe disp.art.1270, 1516, 1535, 1558 Cod civ. şi ale art.60 Cod proc. civilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri pârâtele AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ.

Pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD a solicitat anularea sentinţei atacate în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, este lipsită de temei legal (pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă) şi i-a fost comunicată la data de 26.11.2013.

Sentinţa civilă nr. 1695/2013, a fost dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu aplicarea greşită a legii din următoarele considerente: AJPIS Bistriţa-Năsăud a solicitat chematei în garanţie ANPIS Bucureşti, în calitate de ordonator secundar de credite, să facă demersurile necesare pentru efectuarea plătii sumelor prevăzute în sentinţă. În consecinţă, a fost aprobată suma de 8.986 lei reprezentând contravaloarea Facturii nr. 3/09.01.2012. Întrucât nu sunt în culpă pentru neplata facturii susmenţionate, a promovat prezentul recurs în vederea anulării sentinţei atacate în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată.

La soluţionarea prezentei cereri de recurs solicită să se aibă în vedere şi prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă aplicabil, modificat şi completat, în conformitate cu care “Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ a solicitat admiterea recursului şi desfiinţare sentinţei menţionată ca nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că reclamantul P.F.A P.G., cu sediul în Municipiul Bistriţa, str. G Matheiu nr. 22, jud. Bistriţa – Năsăud a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa – Năsăud, ulterior a fost chemată în garanţie Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 8. 986 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea facturii nr. 3/9.01.2012; obligarea pârâtei la plata de daune moratorii în cuantum de 0,15% /zi de întârziere, din valoarea plăţii neefectuate, de la scadenţă până în momentul plăţii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 1695/24.09.2013, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâta să plătească suma de 8986 lei cu titlul de debit şi penalităţi de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 0.15% pe zi de întârziere calculate de la data scadentă 12.03.2012 şi până la data plăţii: a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chemata în garanţie să vireze pârâtei suma de 8986 lei şi penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere aferente acestei sume; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2153 lei cu titlul de cheltuieli de judecată şi a obligat chemata în garanţie să vireze pârâtei acesta sumă.

În primul rând, critică sentinţa instanţei de fond deoarece nu a ţinut seama de apărările formulate, prin menţinerea în cauză în calitate de chemat în garanţie – Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în calitate de for superior, a aprobat creditele bugetare pentru plata sumei de 8.986 lei reprezentând contravaloarea Facturii nr. 3/09.01.2012, emisă de PFA P.G. – diriginte de şantier.

Aşa cum a arătat în dosarul de la fond ANPIS în anul 2011 a repartizat această sumă cu Dispoziţia bugetară nr. 6.330 din 30.12.2011, conform Listei de investiţii, la art. 71.03 pentru Obiectivul de investiţii „Reparaţii capitale clădire AJP1S Bistriţa„ .

Întrucât reclamantul PFA P.G. nu avea cont de trezorerie deschis la momentul terminării/finalizării lucrărilor conform contractului, fapt atestat de procesul verbal de terminare a lucrărilor nr. 4891/30.12.2011, Trezoreria Municipiului Bistriţa nu a permis plăţi în conturi bancare în ultima zi a anului, conform Normelor de închidere a exerciţiului bugetar al anului 2011.

Prin urmare, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în calitate de for superior a virat credite bugetare în suma de 8986 lei, dar au rămas în contul de disponibil la data de 30.12.2011, suma fiind retrasă de către MMFPS, la sfârşitul anului.

Mai mult de atât, instanţa de fond a constat greşit “că nu poate reţine ca motiv de neplată a diferenţei de preţ faptul că reclamantul nu ar fi avut cont deschis la Trezorerie şi nu îi este opozabil nici modul în care chemata în garanţie îi virează pârâtei fondurile băneşti, respectiv cum restanţele de plată sunt trecute dintr-un an bugetar în alt an bugetar”, fapt pentru care a obligat pârâta să plătească pârâtei debitul în sumă de 8.986 lei şi penalităţi în cuantum de 0,15% /zi de întârziere, calculate de la data scadenţei 12.03.2013 şi până la data plăţii.

Totodată, instanţa a ignorat situaţia reclamantului PFA P.G. că nu avea cont de trezorerie deschis la momentul terminării /finalizării lucrărilor conform contractului când Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, în calitate de for superior a virat credite bugetare în suma de 8986 lei şi a considerat că reclamantului nu îi este opozabil nici modul în care chemata în garanţie îi virează pârâtei fondurile băneşti, respectiv cum restanţele de plată sunt trecute dintr-un an bugetar în alt an bugetar”.

Or, instanţa de fond „nu a constatat” că pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăti şi Inspecţie Socială Bistriţa — Năsăud şi chemata în garanţie Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, sunt instituţii publice, iar sumele necesare efectuării plăţii provin din bugetul de stat iar perioada de timp pentru care se întocmeşte şi în care se executa bugetul de stat este de un an – Principiul Bugetar ” Anualitatea bugetara”

Plata nu se efectuează de la un alt articol bugetar ( 20.30.30), ţinând seama de prevederile Legii nr. 500/2002, art. 14, şi anume:

„- Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.

– Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

– Nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare. “Pe cale de consecinţă pentru toate considerentele invocate, solicită instanţei să respingă cererea de chemare în garanţie ca fiind întemeiată şi pe cale de consecinţă scoaterea recurentei din cauză.

Solicită să se aprecieze că în acest caz nu se impune acordarea de penalităţi având în vedere ca chemata în garanţie nu a încălcat dispoziţiile legale, ci a virat pârâtei fondurile băneşti în vederea plăţii.

De asemenea, fiecare ordonator de credite trebuie să se asigure că respectă principiile responsabilităţii fiscale precum şi regulile fiscale în ceea ce priveşte

efectuarea cheltuielilor pentru care trebuie să aibă prevăzute în buget alocarea unor astfel de sume.

Al doilea motiv constă în faptul că instanţa de judecată nu a apreciat corect aplicarea corectă a legii. În această situaţie culpa nu poate să pice în sarcina chematei în garanţie pentru că reclamantului nu îi este opozabil nici modul în care chemata în garanţie îi virează pârâtei fondurile băneşti, respectiv cum restanţele de plată sunt trecute dintr-un an bugetar în alt an bugetar”. Instanţa de fond nu a analizat prevederile contractului şi din perspectiva autorităţii contractante – obligaţiile reclamantului P.F.A P.G..

Între cele două părţi: pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, instituţie finanţată integral din bugetul de stat, având sediul în mun. Bistriţa, str. Liviu Rebreanu, nr. 59, jud. Bistriţa-Năsăud şi reclamantul PFA P.G., cu sediul în mun. Bistriţa, str. G. Matheiu, nr. 22, jud. Bistriţa-Năsăud, la data de 24.08.2011 au încheiat Contractul de servicii nr. 3.050/24.08.2011, în valoare totală de 28.000 lei, în baza căruia reclamantul a prestat servicii succesive, facturate separat.

Arată că pârâta a efectuat demersurile necesare plăţii sumei de 8.986 lei chiar anterior scadenţei acesteia, la data de 30.12.2011 suma de 8.986 lei a fost disponibilă în contul nostru, RO…TREZ…XXXXX, deschis la Trezoreria municipiului Bistriţa, însă nu a putut fi achitată întrucât reclamantul nu deţinea vreun cont la Trezorerie, iar potrivit prevederilor pct. II.4 din Anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 2.985/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011, data de 30.12.2011 a fost data limită pentru prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor de plată în conturi deschise în Trezorerie, iar potrivit pct. II.2. din aceeaşi Anexă la Normele aprobate prin Ordinul MFP nr. 2.985/2011, plata către reclamant din contul nostru într-un cont deschis de acesta la o instituţie de credit putea fi efectuată în anul 2011 doar până la data de 29.12.2011.

Art. 61 alin. (1) şi (3) din Legea finanţelor publice, nr. 500/2002, modificată şi completată, dispune că execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept. Drept urmare, în anul bugetar 2012 suma de 8.986 lei nu s-a mai aflat în cont, potrivit Legii bugetului de stat pentru a plăti contravaloarea serviciilor prestate de reclamant.

Pentru aceste motive, chemata în garanţie nu este în culpă şi nici pârâta, întrucât reclamantul avea obligaţia să cunoască faptul că lucrează cu o instituţie bugetara şi se supune unor reguli privind creditele bugetare.

În consecinţă consideră că acordarea unor penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere cu depăşirea cuantumului daunelor admise de legea în vigoare încalcă ordinea publică şi bunele moravuri, fiind vădit excesivă, ducând la îmbogăţire tară justă cauză a creditorului în dauna debitorului. Nivelul daunelor moratorii trebuie să aibă o limită obişnuită şi rezonabilă.

În această situaţie instanţa judecătorească poate reduce clauza penală atunci când aceasta este vădit disproporţionată faţă de prejudiciu ce poate fi prevăzut la încheierea contractului. Dreptul instanţei de a reduce clauzele penale pe care le consideră abuzive nu încalcă principiul autonomiei de voinţă a părţilor. De altfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 72/2013, clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută. În situaţia nelimitării clauzei penale prevăzute la pct. 11.2. din Contractul nr. 3050 din 24.08.2011, clauza respectivă ar deveni abuzivă, fapt pe care nu aveau cum să îl prevadă la data încheierii contractului.

Al treilea motiv: subliniază faptul că şi în această situaţie, critică sentinţa instanţei de fond şi solicită reanalizarea cauzei, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 3041 din vechiul Cod proc. civ să examineze acordarea cheltuielilor de judecată ce constau

în valoare de 2153 lei. Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 51/2005, onorariul avocatului se stabileşte, prin negociere, între apărător şi client.

Nu se poate pretinde părţii care a pierdut un proces să suporte un onorariu de avocat pe care partea care a câştigat procesul a înţeles să-1 stabilească, prin negociere, la un nivel nejustificat de ridicat.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) C. pr. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Având în vedere argumentele mai sus arătate consideră că Sentinţa Civila nr. 1695 din 24.09.2013 este nelegala fiind data cu aplicarea greşita a legii (art. 304, pct.9 C. proc. civ, coroborat cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ)

În drept, îşi întemeiază susţinerile pe următoarele dispoziţii legale: Codul de procedură civilă; Legea nr. 287/2009 republicată, privind codul civil; Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; O.U.G nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, modificată şi completată; Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;Legea nr. 5/2013 – Legea bugetului de stat pe anul 2013; Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2.985/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2011; O.U.G nr. l 13/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţii şi Inspecţie Socială şi Hotărârea Guvernului nr.151/2012 privind aprobarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ a formulat concluzii scrise prin care a arătat că recursul declarat de AJPIS Bistriţa- Năsăud a rămas fără obiect întrucât a fost achitată intimatului suma de 8.986 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 3/09.01.2012, debit principal, aşa cum reiese din O.P. nr. 459/02.12.2013, iar intimatul a renunţat la penalităţile de întârziere şi la cheltuielile de judecată conform declaraţiei anexate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la cele două recursuri declarate de către chemata în garanţie Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, curtea reţine că a fost achitată reclamantului suma de 8.986 lei cu Ordinul de plată nr.459/02.12.2013( f 15) reprezentând v/val facturii nr.3/09.01.2012.

Nu sunt îndeplinite condiţiile acordării penalităţilor de întârziere neexistând o culpa a pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud

Astfel, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa- Năsăud a efectuat demersuri pentru plata sumei de 8.986 lei încă înainte înainte de scadenţa facturii, la data de 30.,12.2011, însă fiind instituţie bugetară nu a putut fi achitată reclamantului întrucât nu deţinea cont deschis la Trezorerie.

La dosar s-a depus de către pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud o declaraţie a reclamantului prin care arată că renunţă la dreptul de a solicita penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.

Această cerere nu poate fi luată ca o cerere de renunţare la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere cât timp, curtea nu poate verifica dacă într-adevăr emană de la reclamanta, acesta neprezentându-se la termen pentru a fi întrebat cu privire la această cerere.

Cu toate acestea având în vedere că nu există o culpă a pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, va înlătura obligarea pârâtei şi a chematei în garanţie de la plata penalităţilor de întârziere.

Având în vedere că va fi admis recursul în sensul arătat mai sus, în baza art 274 Cod procedură civilă, va înlătura obligarea pârâtei şi a chematei în garanţie de la plata cheltuielilor de judecată de la fond.

Aşa fiind, în baza art 304 pct 9 cod procedura civilă raportat la art 312 od procedură civilă, va admite recursul declarat de către chemata în garanţie Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, va modifica sentinţa recurată în sensul înlăturării obligării pârâtei şi a chematei în garanţie de la plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată de la fond, si va constata că este achitat debitul principal de de 8.986 lei.

Sursa: www.curteadeapelcluj.ro

Achiziţii publice. Obligaţia autorităţii contractante de a indica în concret şi exact motivele de respingere ale ofertelor

Prin plângerea înregistrată la data de 10.12.2013, petenta S.C. V. S.A. BAIA MARE, în contradictoriu cu asocierea formată din SC I.C.I.M. SA – SC O.S.M. SRL, reprezentată prin liderul asocierii S.C. I.C.I.M. S.A. PLOIEŞTI, în temeiul art. 285 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, admiterea plângerii, modificarea în tot a Deciziei nr. 4214/C4/4689/22.11.2013 emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ca netemeinică şi nelegală, în sensul respingerii contestaţiei formulată de intimată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că a organizat procedura licitaţie deschisă, având ca obiect atribuirea contractului de lucrări pentru investiţia „MM-CL- 9 Reabilitarea si extinderea conductelor de aducţiune, a rezervoarelor de apa, a staţiilor de pompare, a reţelei de distribuţie şi a reţelei de apa uzata în Baia Sprie, Băita, Bozânta si Cavnic.” – din cadrul proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judeţul Maramureş”.

Petenta susţine că procedura de achiziţie s-a organizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, ale HOTĂRÂRII nr. 925 din 19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, iar întreaga documentaţie de atribuire a fost ataşată în SEAP la anunţul de participare, autoritatea contractantă permiţând accesul direct şi nerestricţionat al operatorilor economici la documentaţie, începând cu data de 11.01.2013.

Anterior deschiderii documentelor depuse de ofertanţi, comisia a constatat:

Iniţial, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor depuse la procedura de achiziţie publică, astfel cum rezultă din Raportul Procedurii nr. 7640/05.08.2013, comisia de evaluare a stabilit câştigătoare oferta depusă de S.C. H. S.A., cu o propunere financiară, de 26.516.971 lei fără TVA şi o durată de execuţie de 22 luni.

Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a fost formulată contestaţie de către Asocierea S.C. ICIM S.A. – S.C. O.S.M. S.R.L.

In urma analizării dosarului a achiziţiei respectiv prin prisma criticilor aduse în cuprinsul contestaţiei, Consiliul prin Decizia nr. 3347/C5/3157 din 18.09.2013, a admis în parte contestaţia formulată de către asocierea S.C. ICIM S.A. – S.C. O.S.M. S.R.L. a dispus anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente respectiv a dispus obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse la prezenta procedură.

Referitor la decizia nr. 3347/C5/3157 emisă de CNSC în data de 18.09.2013, petenta susţine că prin această decizie nu au fost analizate neconformităţile ofertei depuse de asocierea S.C. ICIM S.A. – S.C. O.S.M. S.R.L., Consiliul apreciind că autoritatea contractantă a aplicat în mod diferenţiat dispoziţiile legale din materia achiziţiilor publice, prin faptul că, pe parcursul evaluării ofertelor, a solicitat clarificări doar anumitor ofertanţi şi nu societăţii contestatoare.

Comisia de evaluare, în conformitate cu dispozitivul deciziei amintite anterior, a decis anularea Raportului procedurii nr. 7640/05.08.2013 precum şi a tuturor actelor subsecvente acestuia privind comunicarea rezultatului procedurii respectiv a procedat la reevaluarea ofertei depuse de către contestatoare solicitând acesteia clarificări cu privire la propunerea tehnică prezentate.

În procesul de reevaluare, în urma analizării propunerii tehnice prezentate de aceasta şi a răspunsurilor la solicitările de clarificări înregistrate prin adresele nr. 9622/03.10.2013 şi 9666/03.10.2013, comisia de evaluare a decis în unanimitate respingerea ofertei, în temeiul art. 81 din HG 925/2006, aceasta fiind stabilită drept neconformă raportat la prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) din HG 925/2006 deoarece propunerea tehnică nu îndeplineşte cerinţele caietului de sarcini.

În ceea ce priveşte, răspunsul contestatoarei la solicitările de clarificări înregistrate la autoritatea contractantă sub nr. 9622/03.10.2013 şi 9666/ 03.10.2013, petenta a precizat faptul că, acestea nu au putut fi luat în considerare de comisia de evaluare deoarece prin acestea ofertantul a modificat conţinutul propunerii tehnice, fiind incidente prevederile art. 79 alin. (2) din HG 925/2006.

De asemenea, potrivit Raportului procedurii nr. 10199/15.10.2013, comisia de evaluare a decis să declare drept câştigătoare a procedurii de atribuire, oferta depusă de S.C H. S.A.. cu o propunere financiară, de 26.516.971 lei tară TVA si o durată de execuţie de 22 luni.

Împotriva rezultatului procedurii, intimata a formulat contestaţia înregistrată la CNSC sub nr. 36376/28.10.2013, solicitând din nou Consiliului, să dispună „anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente respectiv continuarea procedurii cu reevaluarea ofertelor cu reţinerea motivelor ce determină considerarea ofertei asocierii S.C. ICIM S.A. – S.C. O.S.M. S.R.L., ca fiind conformă”.

În urma analizării dosarului a achiziţiei respectiv prin prisma criticilor aduse, în cuprinsul contestaţiei, Consiliul prin Decizia nr. 4214/C4/4689 din 22.11.2013, a admis contestaţia formulată de către asocierea S.C. ICIM S.A. – S.C. O.S.M. S.R.L., a dispus anularea raportului procedurii nr. 10199/15.10.2013 şi a actelor subsecvente respectiv a dispus obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei şi a celorlalţi operatori economici implicaţi, precum şi ia emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentaţiei licitaţiei şi a legislaţiei privind achiziţiile publice.

Referitor la decizia nr. 4214/C4/4689 pronunţată de CNSC în data de 22.11.2013 petenta susţine că este netemeinică si nelegală fiind pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor din materia achiziţiilor publice respectiv a

principiilor generale de drept, iar dispoziţiile legale invocate de Consiliu în cuprinsul motivării nu prevăd obligaţia autorităţii contractante de a localiza, în concret unde anume se află în cuprinsul documentaţiei de atribuire, cerinţa ce a fost nesocotită de ofertant. Astfel, având în vedere faptul că în cuprinsul dispoziţiilor prevăzute de art. 207 alin. 2 lit. b) din OUG 34/2006, nu se impune ca autoritatea contractantă să indice în mod expres paginile unde sunt localizate cerinţele care nu au fost satisfăcute de ofertanţi, rezultă în mod fără echivoc faptul că CNSC a interpretat în mod eronat normele legale deduse judecăţii.

Prin prisma controlului de legalitate a deciziei comisiei de evaluare, petenta susţine că cele reţinute de Consiliu nu corespund realităţii, aspect ce rezultă raportat la faptul că autoritatea contractantă a transmis către CNSC dosarul achiziţiei împreună cu punctul de vedere (acesta fiind transmis şi contestatoarei), în cuprinsul căreia se indică expres atât cerinţele caietului de sarcini care au fost încălcate prin propunerea tehnică cât şi paginile unde se află acestea în documentaţia de atribuire.

Raportat la aceste aspecte rezultă în mod fără echivoc faptul că nu poate fi reţinută presupusa imposibilitate a Consiliului pentru exercitarea controlului privind legalitatea deciziei autorităţii contractante, aceasta în momentul judecării cauzei având la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru judecarea cauzei.

Chiar şi în contextul în care autoritatea contractantă nu ar fi indicat în mod expres localizarea cerinţelor în caietul de sarcini. Consiliul nu avea dreptul de a refuza soluţionarea contestaţiei deoarece „documentaţia de atribuire cuprinde n cerinţe, în sute de pagini plus numeroase volume de documente anexe în nu unul ci şase caiete de sarcini”. O astfel de motivare, pe de o parte, denotă lipsă de diligentă din partea Consiliului, iar pe de altă parte încalcă principii fundamentale de drept (rolul activ, îndatorirea judecătorilor de a primi şi de a soluţiona orice cerere aparţinând competenţei lor, accesul liber la justiţie, ş.a.m.d.).

Pe de altă parte, petenta consideră că neconformităţile propunerii tehnice nu se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 79 alin. 2 lit. b din HG nr. 925/2006 din economia cărora rezultă faptul că fac parte din categoria abaterilor tehnice minore eventuale erori privind cantitatea unor produse ce urmează a fi livrate sau puse în operă, erori care raportat Ia complexitatea contractului sunt în mod vădit lipsite de importanţă.

În prezenta cauză, neconformităţile propunerii tehnice prezentate de intimata nu se încadrează în categoria abaterilor tehnice, acestea fiind elemente privind modul de execuţie a lucrărilor, calitatea acestora, respectiv calitatea (nicidecum cantitatea) materialelor de construcţii care urmează a fi puse în operă.

Având în vedere aceste considerente, rezultă faptul că decizia de respingere este temeinică şi legală, impactul acestor neconformităţi fiind unul semnificativ pentru realizarea investiţiei şi buna desfăşurare a activităţii comerciale ale petentei pe parcursul executării acestor lucrări.

La pct. 3 din motivarea plângerii, petenta susţine că în contextul în care comisia de evaluare lua în considerare răspunsul intimatei la solicitarea de clarificări, ar fi fost încălcat principiul tratamentului egal şi dispoziţiile art. 201 alin. (2) din OUG 34/2006. Mai mult decât atât, obligarea autorităţii contractante de a solicita noi clarificări intimatei cu privire la propunerea tehnică prezentată este nelegală.

Practic, prin decizia pronunţată, Consiliul a dispus obligarea autorităţii contractante la solicitarea de clarificări intimatei până oferta acesteia devine conformă cu prevederile caietului de sarcini, ceea ce bineînţeles încalcă în mod flagrant principiul tratamentului egal faţă de ceilalţi ofertanţi.

De asemenea, propunerea tehnică a intimatei nu cuprinde anumite date care sunt neclare, respectiv informaţii insuficiente, aceasta conţinând elemente contradictorii între propunerea tehnică prezentată iniţial şi răspunsul la solicitarea de clarificări.

La pct. 4 din motivarea plângerii, petenta critică cele reţinute de Consiliu referitoare la modul de evaluare a comisiei de evaluare. In acest sens se arată că în procesul de evaluare al propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, comisia de evaluare a beneficiat de ajutorul unui expert cooptat. Astfel, în urma analizării propunerilor tehnice depuse de ofertanţi, acesta a întocmit un raport de specialitate în cuprinsul căruia au fost semnalate anumite neconformităţi ale propunerilor tehnice. Concluziile raportului de specialitate au fost verificate de membrii comisiei de evaluare, iar în contextul în care aceste concluzii se adevereau a fi reale este evident faptul că motivele de respingere a ofertelor coincid cu concluziile raportului de specialitate.

Cele reţinute de Consiliu potrivit cărora ceea ce s-a consemnat în raportul procedurii nu reflectă voinţa membrilor comisiei de evaluare, aceştia rezumându-se să copieze mecanic concluziile raportului de specialitate, reprezintă de fapt nişte supoziţii pe cât de neavenite, pe atât de nefondate, având în vedere faptul că nu există dispoziţii în materia achiziţiilor publice care să oblige comisia de evaluare de a întocmi raportul procedurii sub o anumită formă.

Totodată, petenta arată faptul că răspunsul la clarificările solicitate nu au fost luate în considerare de comisia de evaluare deoarece prin acestea a fost modificat conţinutul propunerii tehnice, ceea ce ar fi condus la respingerea acesteia ca neconformă în temeiul art. 79 alin. (2) din HG 925/2006. De asemenea, aplicarea criteriului de atribuire se realizează numai ofertelor declarate admisibile, implicit conforme, astfel, în contextul în care un ofertant prezintă o soluţie tehnică neviabilă, autoritatea contractantă are obligaţia de a respinge oferta chiar dacă aceasta prezintă un preţ mai avantajos.

Pe fondul cauzei, petenta apreciază contestaţia ca nefondată, iar motivele de neconformitate a ofertei depuse de contestatoare au constat în faptul că, prin propunerea tehnică prezentată nu au fost îndeplinite cerinţele impuse prin caietul de sarcini.

Contrar celor reţinute de către Consiliu conform cărora autoritatea contractantă ar fi declarat neconformă şi ar fi respins oferta intimatei ipso facto, petenta a precizat că, tocmai pentru a oferi intimatei posibilitatea de clarificare a neconcordanţelor sesizate în propunerea sa tehnica, comisia de evaluare a solicitat acesteia unele clarificări.

Apoi, mai precizează petenta, prin răspunsul la solicitările de clarificări înregistrare de către autoritatea contractantă cu adresele nr. 9622/03.10.2013 şi 9666/03.10.2013, ofertantul nu a clarificat aspectele din cuprinsul ofertei.

Referitor la susţinerile CNSC, referitoare la faptul că a declarat ca neconformă oferta intimatei, fără “a cuprinde trimiteri concrete la cerinţele caietului de sarcini care se presupune că au fost nesocotite de ofertantă, identificate imprecis”, petenta susţine că au fost interpretate eronat dispoziţiile art. 213 alin. (2) lit. f) şi art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr.34/2006, deoarece nicăieri în ordonanţă, legiuitorul nu obligă autoritatea contractantă de a localiza prin indicarea paginilor a cerinţelor neîndeplinite de către ofertanţi, ci doar de a prezenta motivele concrete şi de a detalia argumentele care au stat la baza deciziei de respingere, aspecte ce a fost îndeplinite cu prisosinţă de către petenta atât în cuprinsul raportului procedurii cât şi în comunicările privind rezultatul.

Raportat la aceste aspecte rezultă în mod rară echivoc faptul că, în mod temeinic şi legal, comisia de evaluare a constatat că prin prisma cerinţelor prevăzute la capitolul Organizarea Lucrărilor – Formularul nr. 12, propunerea tehnică prezentată de contestatoare este neconformă, iar decizia comisia de evaluare nu a avut la baza aşa zisele „cerinţe pretinse a exista ” în caietul de sarcini.

Prin prisma motivului de neconformitate a propunerii tehnice privind Metodologia pentru realizarea lucrării – Formular nr. 13, decizia Consiliului este netemeinică si nelegală. Prin adresa nr. 9553/01.10.2013, cu termen de răspuns 03.10.2013 ora 10:00 s-au solicitat unele clarificări contestatoarei, dar prin răspunsul transmis de către ofertant (adresele nr.9622/03.10.2013 şi 9666/03.10.2013), acesta nu a clarificat toate aspectele din oferta sa, aşa cum i s-a solicitat de către comisia de evaluare.

Totodată, aşa cum în mod evident se poate observa din răspunsul la solicitările de clarificări, intimata nu s-a rezumat doar la o simpla explicare a organizării de şantier, a metodelor de execuţie, a resurselor sau a repartizării sarcinilor etc, ci aceasta a prezentat pentru prima data informaţii solicitate de la bun început prin documentaţia de atribuire lăsând totodată unele aspecte netratate în întregime).

Astfel, având în vedere faptul că ofertantul declarat câştigător împreuna cu alţi doi ofertanţi, şi-au întocmit propunerea tehnică în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini (aceştia înţelegând şi respectând întocmai exigentele autorităţii contractante de la bun început, cerinţele solicitate fiind clare pentru aceştia), contrar celor reţinute de către Consiliul, prin acceptarea modificărilor intimatei aduse propunerii tehnice prin intermediul răspunsului la solicitările de clarificări, comisia de evaluare ar fi determinat apariţia unui avantaj evident în favoarea intimatei, încălcând astfel în mod flagrant dispoziţiile prevăzute de art. 201 alin. 2) din OUG 34/2006, respectiv principiul tratamentului egal.

Raportat la toate aspectele prezentate anterior, rezultă în mod fără echivoc faptul că oferta intimatei nu îndeplineşte cerinţele minime de calificare impuse prin caietul de sarcini.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006 respectiv art. 285 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006.

Intimata ASOCIEREA SC I.C.I.M. SA – SC O.S.M. SRL prin liderul ASOCIERII SC I.C.I.M. SA, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca nefondată şi neîtemeiată (f.113).

Petenta S.C. V. S.A. BAIA MARE a depus concluzii scrise prin care a reiterat cele menţionate în cuprinsul plângerii formulate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prin decizia nr. 4214/C4/4689/27.XI.2013 emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă ca neconformă, prin raportul procedurii de atribuire nr. 10199/15.10.2013, respingere comunicată în aceeaşi zi, prin adresa nr. 10222/15.10.2013.

În considerentele deciziei, C.N.S.C. a arătat că motivarea faptică găsită de autoritate este insuficientă pentru a declara neconformă oferta petentei, întrucât nu se arată nicăieri care anume cerinţe din caietul de sarcini nu au fost satisfăcute corespunzător sau deloc. Din parcurgerea raportului procedurii, dar şi a comunicării rezultatului, se observă că autoritatea nu a indicat care anume cerinţe concrete din caietul de sarcini, localizate exact (cerinţa x de la pagina y), nu au fost respectate de oferta asocierii petentei.

Situaţia se repetă şi faţă de celelalte consideraţii ale autorităţii contractante, ceea ce face ca, astfel pusă problema, să se constate că raportul procedurii de atribuire nu respectă prescripţiile art. 213 alin. 2 lit. f) din ordonanţă, în baza cărora autoritatea era obligată să precizeze în cuprinsul lui motivele concrete care au stat la baza respingerii ofertei contestatoarei. Insuficienţa şi nelegalitatea actualei motivări este vădită în contextul în care autoritatea nu localizează în caietul de sarcini specificaţiile precise care să presupună că au fost încălcate ori nu au fost satisfăcute corespunzător. Norma legală impuse ca autoritatea să identifice şi să consemneze precis care sunt acele motive pe care şi-a întemeiat măsura de respingere a ofertei, respectiv acele cerinţe din caiet nesatisfăcute corespunzător (cerinţa x de la pagina y), iar nu doar să declare sentenţios că nu a fost tratată organizarea „lucrărilor de execuţie”, că nu au fost prezentate planşe şi modalităţi, că nu a fost tratată execuţia umpluturilor perimetrale, că nu au fost ofertate construcţii monobloc din polietilenă de înaltă tensiune, că în propunerea financiară nu a fost prezentată metodologia de execuţie a lucrărilor şi materialelor din care sunt executate căminele de branşamente şi de racord, amplasamentul şi acoperirea acestora, devierea temporară a canalizării şi multe alte asemenea.

Consiliul a apreciat, în privinţa constatările expuse de autoritate în raport şi în comunicarea amintite, că nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru a îşi determina veridicitatea, lipsind, cum s-a arătat, orice explicaţie vizând cerinţele pretinse a exista în caietul de sarcini. Altminteri, activitatea de evaluare a ofertelor devine una conjuncturală, subiectivă şi arbitrară, comisia de evaluare putând să invoce neîndeplinirea oricărei cerinţe, chiar dacă ea nu îşi are vreun corespondent în realitate.

Caietul de sarcini aferent procedurii include n cerinţe, în sutele de pagini plus numeroase volume de documente anexe, fiind obligatoriu a se arăta care sunt acele cerinţe de la care s-a abătut ofertantul, localizate exact. Mai mult, în SEAP figurează nu unul ci 6 caiete de sarcini, alături de alte diverse fişiere cu specificaţii tehnice.

Consiliul a mai precizat că este adevărat că prin prisma legislaţiei interne şi europene, conformitatea elementelor propunerii tehnice cu cerinţele din caietul de sarcini reprezintă etalonul în funcţie de care sunt demarcate ofertele conforme de cele neconforme, însă acest etalon înseamnă nu numai enumerarea neconcordanţelor descoperite, ci şi a cerinţei de referinţă din caietul de sarcini considerată nesocotită de ofertantă. Altminteri, activitatea de evaluare a ofertelor devine una conjuncturală, subiectivă şi arbitrară, comisia de evaluare putând să invoce orice fel de neconcordanţă, chiar dacă ea nu îşi are vreun corespondent în caietul de sarcini.

În sfârşit, a precizat Consiliul, obligaţia de motivare constituie o normă fundamentală de procedură, care trebuie distinsă de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă fiind o componentă a legalităţii pe fond a actualului litigiu (Hotărârea Curţii din 22.03.2001, Franţa/Comisia C-17/99, Rec., p.I-2481, punctul 35 şi Hotărârea Tribunalului din 12.11.2008, Evropaîki Dynamiki/ Comisia, R- 406/06,pct.47).

Din cele ce preced, Consiliul a constatat că autoritatea contractantă, prin cei 3 membri ai comisiei, nu s-a pronunţat pe clarificările furnizate de contestatoare în susţinerea conformităţii ofertei sale, motiv pentru care se impune reevaluarea ofertelor, cu analiza temeinică a acestor clarificări. Explicaţiile nu au fost cerute ofertantei ca simplu raison d’etre, ci pentru a clarific a şi convinge autoritatea în luarea unei decizii asupra realităţii conformităţii cu documentaţia de atribuire.

Apoi, numiţii A.M., D.H. şi O.V. aveau obligaţia de a întocmi şi semna raportul procedurii potrivit convingerii proprii, iar nu potrivit convingerii altei persoane, cum este expertul extern. În speţă, ceea ce au concluzionat şi semnat membrii comisiei de evaluare nu reflectă voinţa lor, cu pe cea a expertului menţionat mai sus, iar procedând în acest mod, respectivii membrii ai comisiei de evaluare şi-au încălcat atribuţiile legale şi au întocmit un raport al procedurii nelegal, care nu reflectă voinţa lor internă, cu voinţa terţului expert cooptat.

Ignorarea completă de către membrii comisiei de evaluare a explicaţiilor de clarificări aduse de ofertantă cu adresa nr. 2426/03.10.2013 şi preluarea în integrum a recomandărilor expertului extern cuprinse în raportul de specialitate nr. 9815/04.10.2013 au determinat convingerea Consiliului că scopul urmărit de autoritate la procedură nu a fost cel de a clarifica oferta contestatoarei, ci de a aplica formal decizia anterioară a Consiliului şi de a respinge cu orice preţ oferta Asocierii S.C. I.C.I.M. S.A. – S.C. O.S.M. S.R.L., cu un preţ mult mai avantajos decât cel al ofertei declarate câştigătoare.

Din actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că litigiul dedus judecăţii pune în discuţie aspectele referitoare la întinderea obligaţiilor autorităţii contractante, la modul în care aceasta a înţeles să „comunice” cu participanţii la procedura de achiziţie publică.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin decizia atacată, a reţinut că autoritatea contractantă nu ar fi indicat în concret, cerinţa care a fost încălcată prin oferta prezentată şi pagina la care se află aceea cerinţă în caietul de sarcini.

Argumentele autorităţii contractante potrivit cărora nu ar avea o astfel de obligaţie nu pot fi primite.

Operaţiunea de verificare (evaluare) a ofertelor nu este una abstractă. Ee presupune analizarea ofertelor prezentate şi verificarea modului în care acestea îndeplinesc cerinţele din documentaţia de atribuire, stabilite în avans de autoritatea contractantă.

Dreptul de alegere a partenerului comercial nu este unul discreţionar, necenzurabil, toată procedura de achiziţie publică fiind astfel determinată încât să permită desemnarea ofertei câştigătoare cu respectarea cerinţelor prev. la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Însăşi cerinţa menţionată la art. 2 alin. 1 lit. c) din actul normativ menţionat „asigurarea transparentei si integritatii procesului de achizitie publica” impune autorităţii contractante să indice, cu deosebită claritate cerinţele îndeplinite sau cele neîndeplinite de către fiecare ofertant în parte.

Motivele de respingere a unei oferte, declararea ei ca neconformă sau inacceptabilă, trebuie să rezulte cu claritate din actul autorităţii contractante, deoarece pe acel element s-a întemeiat voinţa autorităţii contractante cu privire la o anumită ofertă.

Claritatea în exprimare permite şi realizarea ulterioară a controlului jurisdicţional la care au dreptul cei interesaţi.

Curtea reţine că există mai multe dispoziţii legale, cuprinse în OUG nr. 34/2006, ce impun autorităţii contractante să indice, cu maximă acurateţe, motivele respingerii unei oferte. Astfel:

Art. 2 al. 2 lit. d): „(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica sunt:…d) transparenta;”

Art. 213 al. 2 lit. f) din OUG nr. 34/2006: „(2) Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) lit. j) se elaborează înainte de încheierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru/sistemului de achiziţie dinamic şi cuprinde cel puţin următoarele elemente:

… f) denumirea/numele ofertantilor respinsi si motivele care au stat la baza acestei decizii;”

Art. 207 al. 2 lit. b): “(2) In cadrul comunicarii prevazute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractanta are obligatia de a informa ofertantii/candidatii care au fost respinsi sau a caror oferta nu a fost declarata castigatoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, dupa cum urmeaza:b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini;”

Mai mult art. 72 al. 2 lit. f) din HG nr. 925/2006 prevede: “(2) Atribuţiile comisiei de evaluare sunt următoarele:…f) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini sau din documentaţia descriptivă;”

Curtea reţine şi faptul că actele autorităţii contractante sunt supuse controlului judiciar, mai întâi jurisdicţional, prin CNSC şi apoi, indirect în procedura plângerii împotriva deciziilor CNSC, aspect ce impune prezentarea anterioară detaliată a aspectelor de neconformitate susţinute.

Se mai reţine şi faptul că în speţă procedura de achiziţie a impus întocmirea a 6 caiete de sarcini + specificaţii tehnice.

În condiţiile existenţei unui material vast (documentaţia tehnică de atribuire), autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, avea obligaţia de a se referi la aspecte concrete, prin raportare la actele iniţiale.

Verificarea conformităţii ofertei presupune analiza concretă a ofertei, în raport cu cerinţele caietului de sarcini. Practic, comisia de evaluare procedează la parcurgerea ofertei şi analiza comparativă a acesteia, cu cele menţionate în caietul de sarcini.

Fiecare aspect neîndeplinit (neconform) presupune o identificare exactă şi o localizare exactă în cuprinsul caietului de sarcini, lucru ce nu a fost realizat în prezenta cauză.

În consecinţă, faţă de cele menţionate, în baza art. 283 şi următoarele din OUG nr. 34/2006 dar şi în considerarea textelor legale deja menţionate, cuprinse fie în OUG nr. 34/2006, fie în HG nr. 925/2006, se va respinge plângerea formulată şi se va păstra în întregime decizia nr. 4214/C4/4689/27.XI.2013 emisă de C.N.S.C.

Sursa: www.curteadeapelcluj.ro