Cea de-a 20-a ediție a Conferinței Anuale de Fiscalitate organizată de EY România sub semnul a două decenii de istorie fiscală modernă, a reunit peste 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri din România și ai autorităților, principalele teme ale discuțiilor fiind centrate pe evoluția sistemului fiscal românesc și etapele importante parcurse în această decadă, dar și pe recentele schimbări legislative, creșterea taxelor pentru companii și persoane fizice, precum și digitalizarea sistemului fiscal.

Specialiștii EY România au oferit informații și răspunsuri detaliate, ca principii și modalități de abordare, pentru înțelegerea provocărilor din 2026. Vor continua măsurile din pachetele fiscale anunțate și aprobate încă de anul trecut, definite ca parte a unei adevărate revoluții fiscale în România.

Din partea autorităților, a participat domnul Adrian Nicușor Nica, Președinte ANAF.

„Anul 2026 vine în urma unui 2025 agitat din foarte multe puncte de vedere. Totuși, anul trecut s-a încheiat din punct de vedere financiar-bugetar mai bine decât se aștepta multă lume. Am intrat în 2026 cu multe speranțe că va fi un an mai calm din punct de vedere legislativ și că va fi urmat de un alt an, unde investitorii vor vedea revenirea la normal prin eliminarea IMCA și stabilizarea multor altor elemente fiscale”, spune Alex Milcev, Partener​, Liderul Departamentului de Asistență Fiscală și Juridică ​EY România​.

La rândul ei, Miruna Enache, Partener, ​Liderul Diviziei de Asistență Fiscală în Tranzacții, ​EY România, a explicat: „Trecerea de la un sistem fiscal birocratic dependent de hârtie la o arhitectură digitală în care comunicarea, raportarea și analiza de risc au ambiția de a fi integrate aproape în timp real, introducerea Spațiului Privat Virtual, standardizarea formatelor de raportare și utilizarea datelor colectate pentru analiza de risc au redefinit modul în care contribuabilii interacționează cu administrația fiscală. Digitalizarea nu este doar o modernizare tehnică, aceasta a schimbat însăși natura conformării fiscale”.

Perspective și așteptări 2026

Din multitudinea de aspecte pe care sistemul fiscal românesc le are de perfectat, s-au desprins câteva teme-cheie. Controversele privind prețurile de transfer rămân o provocare semnificativă pentru companii, în special în zona serviciilor intragrup și a alocării profiturilor.

”Pe fondul analizei tot mai detaliate a autorităților, companiile trebuie să asigure documentație solidă. Totodată, acordurile de preț în avans (APA) devin un instrument esențial pentru prevenirea disputelor și evitarea escaladării acestora în litigii sau proceduri amiabile”, a detaliat Adrian Rus, Partener, ​Liderul Departamentului Prețuri de Transfer, ​EY România​.

Pe de altă parte, zona de asistență juridică este esențială pe tema controalelor și a inspecțiilor fiscale, pentru a identifica la timp riscurile de neconformare, dar și oportunitățile din legislație, potrivit explicațiilor lui Emanuel Băncilă, Partener, Liderul Practicii de Litigii și Controverse Fiscale, Băncilă, Diaconu şi Asociații SPRL.

Intersecția dintre TVA și prețurile de transfer, dreptul de deducere și scutirile de TVA au fost de asemenea teme discutate, fiind domenii în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit deja repere cu impact direct asupra rezultatelor inspecțiilor fiscale.

„În paralel cu integrarea instrumentelor digitale de control – precum e-Factura, SAF-T, e-Transport și e-TVA – autoritățile fiscale își extind capacitatea de analiză, fără ca acest proces să modifice standardele juridice aplicabile în domeniul TVA, al accizelor și al altor impozite indirecte. Pentru mediul de afaceri, aceste evoluții confirmă importanța unei abordări integrate a conformării fiscale, care să coreleze raportările digitale cu realitatea economică a tranzacțiilor”, a explicat Georgiana Iancu​, Partener, Liderul Liderul Departamentului Impozite Indirecte și Digitalizare Fiscală, EY România​.

Din seria veștilor bune face parte reducerea IMCA din acest an și eliminarea sa din 2027, ceea ce reprezintă un semnal pozitiv pentru mediul de afaceri, în timp ce noile limitări de deductibilitate și accentul pe controale, digitalizare și prețuri de transfer impun companiilor să se pregătească din timp.

”Asigurarea conformării corecte, pentru evitarea inconvenientelor și a potențialelor consecințe nedorite ale controalelor fiscale, va putea avea loc numai prin gestionarea eficientă a riscului fiscal”, a adăugat Călin Stan, Partener​ Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL ​

Schimbările anunțate în zona fiscală și a relațiilor de muncă marchează, la rândul lor, o etapă importantă de responsabilizare și transparență în tabloul general al pieței muncii din România. Noul format al Declarației Unice, cu precompletare din surse ANAF, este un pas înainte în digitalizare, dar mută accentul pe contribuabil, care va trebui să verifice și să corecteze eventualele erori, inclusiv prin adăugarea veniturilor din străinătate. Directiva europeană privind transparența salarială aduce obligații semnificative de raportare și revizuire a politicilor interne, cu riscuri reale de sancțiuni în caz de neconformare.

Stela Andrei, Partener, People Advisory Services, EY România: „Provocările din zona forței de muncă și fiscalității persoanelor fizice vor continua. Noile măsuri de impozitare a veniturilor pasive, apar pe fondul presiunilor exercitate de instituțiile internaționale pentru renunțarea la cota unica de impozitare, cu o presiune fiscală mai mare pe consum, proprietate și câștiguri de capital. Aceste schimbări sunt însoțite de accelerarea proceselor de digitalizare, actiuni noi in zona migratiei,  de extinderea schimbului automat de informații între instituții și state, precum si inspecții fiscale”.

Așadar, și pentru acest an și pentru următorii, concluzia este următoarea: adaptarea rapidă și investiția în conformare, din partea companiilor, dar și măsurile de digitalizare a sistemului fiscal românesc nu mai sunt aspecte opționale, ci o condiție sine-qua-non pentru dezvoltarea economiei românești și recuperarea decalajelor care încă o despart de economiile dezvoltate.

Autor: Sorin Biban, Partener Taxe Biriș Goran

Context normativ și modificări fiscale relevante

Distribuirea profitului către asociați rămâne strict condiționată de aprobarea situațiilor financiare, fie ele anuale sau interimare. Cadrul juridic aplicabil este conturat de legislația societară și contabilă, completată de actele normative emise de autoritatea fiscală centrală.

Un element esențial pentru anul 2026 îl reprezintă majorarea cotei de impozit pe dividende la 16%, aplicabilă sumelor distribuite începând cu 1 ianuarie 2026. Regimul anterior, de 10%, mai produce efecte exclusiv pentru dividendele interimare acordate pe parcursul anului 2025, în limitele legale aferente.

Cele două mecanisme de distribuire disponibile la început de an

1. Varianta clasică: repartizarea anuală a profitului

Distribuirea dividendelor pe baza situațiilor financiare anuale aferente exercițiului 2025 presupune parcurgerea integrală a procedurii de raportare contabilă. Întrucât regulile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor anuale nu sunt încă definitiv stabilite la începutul anului, această opțiune implică un calendar mai lent, dependent de aprobarea formală a documentației financiare.

Abia după această etapă, societatea poate decide repartizarea profitului realizat, cu aplicarea cotei de impozitare în vigoare la momentul distribuirii.

2. Varianta accelerată: dividende interimare aferente trimestrului IV

Pentru societățile care urmăresc acces rapid la profit, legislația permite distribuirea de dividende pe baza situațiilor financiare interimare întocmite la 31 decembrie 2025, corespunzătoare ultimului trimestru.

Această soluție oferă un avantaj de timp, însă vine cu un cost fiscal suplimentar: dividendele astfel acordate sunt supuse impozitului de 16%, fără posibilitatea aplicării cotei reduse din anul precedent.

Regularizarea obligatorie și riscul restituirii sumelor

Distribuirile interimare nu produc efecte definitive. Ele trebuie validate ulterior prin situațiile financiare anuale, moment în care se stabilește rezultatul real al exercițiului financiar.

În funcție de acest rezultat, societatea poate:

• fie să acorde dividende suplimentare;
• fie să solicite restituirea sumelor distribuite în exces, dacă profitul final nu le susține.

Este important de subliniat că doar dividendele interimare acordate în cursul anului 2025, până la nivelul profitului aferent trimestrului III, rămân impozitate cu 10%.

Momentul distribuirii și obligațiile fiscale

Un aspect adesea ignorat în practică este că distribuirea dividendelor nu este condiționată de depunerea efectivă a situațiilor financiare la autorități, ci exclusiv de aprobarea acestora de către organele societății.

Totodată, pentru dividendele aprobate în 2025, dar neachitate până la finalul anului, impozitul aferent trebuie declarat și achitat până la 26 ianuarie 2026, indiferent de momentul plății efective către asociați.

Autor: Filip Justin Cucu, Tax Consultant la Biriș Goran

Din ianuarie 2026, stabilirea din oficiu a contribuțiilor sociale obligatorii a ieșit definitiv din zona ipotezelor teoretice. Prin Ordinul nr. 2.735/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 17 din 14 ianuarie 2026, administrația fiscală a fixat, în mod explicit, procedura prin care poate interveni atunci când obligațiile declarative privind CAS și CASS nu sunt respectate pentru anul 2024.

Actul normativ nu rescrie regulile de fond ale contribuțiilor sociale. În schimb, clarifică un aspect esențial, adesea ignorat în practică: ce se întâmplă atunci când Declarația unică lipsește sau este completată incorect și ce instrumente concrete are la dispoziție autoritatea fiscală în aceste situații.

Un ordin procedural, dar cu miză substanțială

Din perspectivă juridică, Ordinul ANAF nr. 2735/2025 este un act de aplicare. Din perspectivă practică însă, el marchează o schimbare de abordare. Procedura descrisă oferă ANAF un cadru operațional coerent pentru identificarea, notificarea și, în final, impunerea din oficiu a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice.

Într-un context în care autoritatea fiscală a anunțat, în mod constant, accentul pus pe conformarea voluntară și pe utilizarea datelor existente în sistem, acest ordin completează discursul instituțional cu un mecanism efectiv de intervenție.

Până la acest moment, stabilirea din oficiu a CAS și CASS era percepută mai degrabă ca o opțiune marginală. Procedura recent publicată arată însă că instrumentul este pregătit pentru utilizare curentă.

Cine intră, în mod real, sub incidența procedurii

Aplicarea mecanismului nu este generalizată și nici automată. Ordinul vizează exclusiv persoanele fizice care realizează venituri pentru care există obligația legală de plată a CAS și/sau CASS și care nu își îndeplinesc corect obligațiile declarative pentru anul 2024.

Simpla omisiune a depunerii Declarației unice sau declararea incompletă a contribuțiilor constituie punctul de plecare al analizei fiscale, dar nu declanșează, în sine, impunerea. Procedura presupune o etapă prealabilă de verificare a îndeplinirii condițiilor legale privind nivelul veniturilor și obligația de plată.

Această nuanță este importantă, mai ales pentru profesioniștii independenți și antreprenorii care operează cu surse de venit variabile.

Notificarea prealabilă: ultimul spațiu de manevră pentru contribuabil

Un element-cheie al procedurii îl reprezintă notificarea transmisă contribuabilului. Aceasta nu are caracter simbolic. Prin notificare, autoritatea fiscală comunică explicit riscul stabilirii din oficiu și oferă posibilitatea regularizării situației fiscale înainte de emiterea deciziei de impunere.

Din perspectivă practică, această etapă funcționează ca un ultim filtru. Contribuabilii care depun Declarația unică în această fază pot evita impunerea estimată. Lipsa oricărei reacții permite însă continuarea procedurii și trecerea la stabilirea din oficiu.

Estimarea contribuțiilor: un mecanism legal, nu unul arbitrar

Procedura exclude explicit ideea unei impuneri discreționare. Baza de calcul a CAS și CASS este estimată folosind informațiile existente în evidențele fiscale, datele raportate de terți, istoricul fiscal al contribuabilului și reperele stabilite de Codul fiscal privind plafoanele minime și maxime.

În practică, această metodă conduce frecvent la raportarea la baza minimă de calcul, în special în cazul CASS. Chiar și în aceste condiții, efectele financiare pot fi relevante, mai ales prin acumularea de dobânzi și penalități de întârziere.

Pentru mediul antreprenorial, mesajul este unul pragmatic: lipsa conformării declarative poate genera costuri fiscale reale, chiar și în absența unor venituri semnificative.

Anularea deciziei: o etapă distinctă, adesea subestimată

Un aspect care continuă să fie insuficient înțeles este legat de efectele depunerii ulterioare a Declarației unice. Ordinul precizează expres că anularea deciziei de impunere din oficiu nu operează automat.

Depunerea declarației în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei deschide posibilitatea emiterii unei decizii de anulare, însă numai după verificarea îndeplinirii condițiilor legale. Această distincție procedurală este esențială și poate avea consecințe directe în planul accesoriilor fiscale.

Concluzie: o procedură care schimbă raportarea la risc

Prin formalizarea acestui mecanism, administrația fiscală transmite un semnal fără echivoc: neconformarea declarativă nu mai este tratată ca o simplă abatere administrativă, ci ca un risc fiscal gestionabil prin impunere estimată.

Pentru juriști, antreprenori și contribuabili persoane fizice, Declarația unică rămâne punctul central al conformării. Ignorarea acesteia nu mai înseamnă doar o problemă de termen, ci poate declanșa o procedură completă de impunere, cu efecte financiare greu de ignorat și, în anumite situații, dificil de corectat ulterior.

Autor: Filip Justin Cucu, Tax Consultant Biriș Goran

La data de 1 noiembrie a intrat în vigoare Legea nr. 169/2025 ce ratifică noua convenție pentru eliminarea dublei impuneri dintre România și Marea Britanie. Pentru România, convenția va produce efecte de la 1 ianuarie 2026. De la aceeași dată va înceta să mai producă efecte vechea convenție (din 1975).

Noua convenție de evitare a dublei impuneri dintre România și Regatul Unit se aplică rezidenților în unul sau ambele state și reglementează aspecte privind eliminarea dublei impuneri, nediscriminare și procedura amiabilă.

Această nouă convenție vizează o serie de modificări, cele mai importante fiind referitoare la cotele de impozitare, sediul permanent, măsurile anti-abuz și o serie de modificări în ceea ce privește tratamentul a diverse tipuri de venituri.

În cele ce urmează prezentăm câteva dintre aceste modificări aduse de noua Convenție:

1. Modificări de cote de impozitare

În această nouă Convenție au fost modificate cotele pentru o serie de tipuri de venituri, cele mai importante fiind impozitul pe veniturile din dividende, impozitul pe veniturile din dobânzi și impozitul pe redevențe. În acest sens, modificările intervin astfel:

• Pentru impozitul pe veniturile din dividende, cota generală de 10% a scăzut la 5% din suma brută a dividendelor;
• Pentru impozitul pe veniturile din dobânzi, cota a fost diminuată de la 10% la 3% din suma brută a dobânzilor;
• Pentru impozitul pe veniturile din redevențe, cotele de 10%, respectiv 15% au fost înglobate într-o singură cotă unică de 3% din suma brută a redevențelor.

2. Sediul permanent

Trebuie precizat faptul că în noua Convenție, nu mai este permisă divizarea contractelor între companii afiliate pentru a rămâne sub pragul de timp (de exemplu, 12 luni pentru șantiere), perioadele, astfel, cumulându-se.

De asemenea, lista activităților care nu generează un sediu permanent este mult mai strictă în noua Convenție, aceste activități fiind exceptate doar dacă au un caracter preparator sau auxiliar.

3. Măsuri anti-abuz și pentru prevenirea evaziunii fiscale

O noutate adusă de această Convenție este prevederea testului beneficiul principal. Astfel, beneficiile tratatului (cum ar fi cotele reduse de 3% sau 5%) pot fi refuzate dacă se constată că obținerea acelui beneficiu a fost unul dintre scopurile principale ale unei tranzacții sau structuri.

Această nouă prevedere a fost introdusă ca urmare a necesității alinierii la standardele BEPS (Base Erosion and Profit Shifting).

4. Modificări ale tratamentului veniturilor obținute de profesori și cercetători

Convenția din 1975 prevedea o scutire de impozit pe o perioadă de 2 ani pentru profesorii care mergeau să predea în celălalt stat. Cu toate acestea, noua Convenție elimină această facilitate pentru viitor, cu o precizare importantă: persoanele care beneficiau deja de scutire la momentul intrării în vigoare a noii Convenții vor continua să beneficieze de ea până la expirarea perioadei inițiale.

5. Modificări ale tratamentului câștigurilor de capital

Deși Convenția din 1975 impozita câștigul din vânzarea imobilelor în statul unde se află imobilul, noua Convenție extinde acest drept și asupra vânzării de acțiuni, dacă valoarea acestora derivă în proporție de peste 50% din proprietăți imobiliare situate în acel stat.

Aceste modificări ale Convenției permit României să impoziteze ieșirea investitorilor imobiliari care vând firmele, nu doar clădirile.

Având în vedere cele prezentate mai sus, trebuie precizat faptul că noua Convenție va înlocui vechiul tratat după finalizarea procedurilor de ratificare, iar efectele juridice ale acesteia vor produce efecte începând cu:

• 1 ianuarie a anului următor intrării în vigoare pentru România;
• Pentru Marea Britanie de la 1 aprilie a anului următor intrării în vigoare în cazul veniturilor supuse „Corporation Tax” și de la 6 aprilie a anului următor pentru „Income Tax” și „Capital Gains Tax”.

• Peste 80% dintre organizații intenționează să efectueze schimbări operaționale, precum restructurarea echipelor și readaptarea lanțurilor de aprovizionare, în următorii doi ani, în creștere cu 20 de puncte procentuale față de anul trecut
• Peste 86% dintre liderii din domeniul financiar-fiscal au afirmat că valorificarea datelor, a inteligenței artificiale generative și a tehnologiei reprezintă o prioritate de vârf
• Responsabilii financiar-fiscali estimează că prin utilizarea inteligenței artificiale un procent suplimentar de 23% din buget va putea fi alocat către activitățile strategice și generatoare de valoare, inclusiv investițiile în talente

Directorii financiari și liderii funcțiilor fiscale inovează cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a gestiona impactul semnificativ al turbulențelor geopolitice, deficitul de resurse umane și evoluțiile legislative, relevă cel mai recent studiu EY privind sistemele fiscale și operațiunile financiare la nivel global.

Din cea mai recentă ediție a studiului EY Tax and Finance Operations (TFO) Survey reiese că inovația cu ajutorul inteligenței artificiale generative (GenAI) și al tehnologiei a devenit prioritară pentru liderii funcțiilor financiar-fiscale din companii pentru a-și pregăti modelele operaționale, astfel încât să facă față unor provocări fără precedent. Sunt amintite, printre altele, tulburările geopolitice, evoluția politicilor comerciale și vamale și deficitul de resurse umane la nivel global.

Sondajul EY, realizat în rândul a 1.600 de directori financiari (CFO) și lideri de funcții financiar-fiscale din 30 de țări și 22 de sectoare economice, evidențiază o schimbare radicală a modului în care funcțiile financiar-fiscale se adaptează la un mediu în permanentă schimbare.

Transformare într-un context marcat de perturbări

În acest climat turbulent, mai bine de opt din zece dintre organizațiile respondente (81%) au spus că efectuează deja modificări importante sau chiar semnificative în fluxul operațiunilor comerciale, inclusiv în privința lanțurilor de aprovizionare.

„Liderii din domeniul financiar și fiscal trebuie să se adapteze constant la schimbările externe. Mai mult, ei trebuie să se obișnuiască cu necesitatea și impactul utilizării tehnologiei în afaceri. Integrarea inteligenței artificiale în procesele operaționale este esențială pentru a face față provocărilor actuale, cum ar fi instabilitatea geopolitică și modificările legislative. Este parte din prezent, dar și din viitor fără nicio îndoială”, afirmă Andra Cașu, Partener, liderul departamentului Asistență Fiscală Internațională și Structurare Fiscală în Tranzacții, EY România.

Pe de altă parte, implementarea impozitului minim global prevăzut de pilonul II BEPS reprezintă o schimbare legislativă și de reglementare esențială, care afectează majoritatea organizațiilor (81%), depășind problematica taxelor vamale, reformele fiscale naționale și trecerea la sistemele digitale de facturare. În acest context, 85% dintre respondenți au afirmat că obligațiile lor fiscale totale vor crește din cauza pilonului II al BEPS. Cu toate aceste schimbări majore în fiscalitatea internațională, doar 21% s-au declarat foarte pregătiți în momentul de față să respecte cerințele de raportare ale pilonului II BEPS. Prin urmare, aceasta este o altă zonă de transformare fiscală care va ridica probleme de adaptare și va necesita resurse suplimentare pentru a asigura conformitatea fiscală la nivelul organizațiilor.

Necesitatea utilizării inteligenței artificiale și a datelor

Valorificarea datelor, a inteligenței artificiale generative și a tehnologiei poate stimula inovația. Mai departe, prin inovație se asigură premisele pentru a obține informații detaliate, dar și analize predictive și raportări automatizate. Studiul EY relevă că toate aceste metode sunt deja utilizate de marea majoritate a participanților la studiu (86%). De altfel, respondenții sunt tot mai optimiști cu privire la potențialul inteligenței artificiale, aceștia fiind de părere că, în următorii doi ani, aceasta va conduce la creșterea eficienței funcțiilor financiar-fiscale cu 30%, iar concluzia lor este că utilizarea inteligenței artificiale va face posibilă realocarea unui procent suplimentar de 23% din buget pentru activități strategice cu valoare adaugată ridicată.

Aproape jumătate (44%) dintre respondenți au afirmat că incapacitatea de a pune în aplicare un plan sustenabil pentru date, inteligență artificială și tehnologie reprezintă cel mai mare obstacol în realizarea viziunii funcției lor fiscale. Peste jumătate dintre funcțiile financiar-fiscale (51%) se află încă în stadii incipiente de maturitate în gestionarea datelor, ceea ce afectează semnificativ implementarea inteligenței artificiale.

Drept urmare, multe organizații încă întâmpină dificultăți în dezvoltarea propriilor soluții, iar 78% dintre respondenți consideră că o colaborare în următorii doi ani cu un furnizor extern, care să aibă capacități solide în dezvoltarea unor soluții bazate pe inteligența artificială, va aduce beneficii peste medie sau chiar semnificative pentru funcția lor fiscală.

„Utilizarea datelor și a inteligenței artificiale nu doar că îmbunătățește eficiența operațiunilor fiscale, dar permite și anticiparea schimbărilor legislative. Organizațiile care nu investesc în aceste tehnologii riscă să rămână în urmă față de competitorii care adoptă soluții inovatoare. Mai mult, este necesar ca organizațiile să prioritizeze transformarea mentalității angajaților pentru a înțelege necesitățile pe care viitorul le aduce – tehnologia este fără îndoială un sine qua non al viitorului”, subliniază Andra Cașu.

Necesitatea unor echipe bine pregătite pentru inteligența artificială

Inteligența artificială remodelează și forța de muncă din domeniul financiar-fiscal, care se confruntă cu o multitudine provocări. Astfel, 61% dintre respondenți se așteaptă ca pensionarea unor specialiști în fiscalitate să aibă un impact semnificativ asupra funcțiilor lor, în timp ce 66% au afirmat că scăderea numărului de noi contabili care încep să profeseze va afecta capacitatea de a acoperi necesarul de resurse umane. Respondenții specialiști în fiscalitate își petrec 53% din timp cu activități de rutină și doresc să reducă acest procent la 21%. În schimb, ar dori să își dubleze (până la 34%) timpul alocat activităților specializate, cu valoare adăugată ridicată.

Integrarea inteligenței artificiale în transformarea forței de muncă este esențială pentru a acoperi acest deficit și pentru a crea echipe financiar-fiscale dinamice și bine pregătite pentru viitor. Respondenții investesc în echipe și în recalificarea acestora: 73% acordă prioritate angajării unor specialiști în știința datelor și experți în tehnologie fiscală, iar 89% investesc în perfecționarea și recalificarea personalului existent. De asemenea, respondenții spun că apelează din ce în ce mai mult la specialiști externi (83%) și pun accent pe construirea unei forțe de muncă educate în materie de inteligență artificială.

„Pentru a construi echipe capabile să facă față provocărilor viitoare, este important să investim în dezvoltarea continuă a angajaților și în adaptarea noilor generații. O forță de muncă bine pregătită, care înțelege atât tehnologia, cât și aspectele financiar-fiscale, va fi esențială pentru succesul în era digitală. Generațiile următoare sunt familiarizate încă din copilarie cu tehnologia, așadar mai este necesar doar un pas suplimentar de conectare pentru ei: acesta va fi de a-i învăța ce înseamnă datele și inteligența artificială integrate cu o viziune financiar-fiscală și competențe tehnice excelente”, concluzionează Andra Cașu, Partener EY România.

Autor: Alin Lazăr, Tax Manager la Biriș Goran

În contextul modificărilor recent introduse prin OG 22/2025 (cu aplicabilitate de la 1 septembrie 2025) cu privire la regimul de scutire de TVA pentru întreprinderile mici, au fost incluse prevederi specifice pentru situațiile în care nu s-a cerut sau s-a cerut cu întârziere codul de TVA, după depășirea noului plafon de 395.000 lei.

Amintim că, spre deosebire de regulile anterioare datei de 1 septembrie 2025, conform cărora un contribuabil ce depășea plafonul de scutire de 300.000 lei avea obligația să depună cererea de înregistrare în termen de 10 zile de la prima zi calendaristică a lunii următoare celei în care a fost depășit plafonul, înregistrarea devenind apoi valabilă de la data de 1 a lunii următoare celei în care înregistrarea în scopuri de TVA este solicitată (regimul de scutire continuând să fie aplicabil până la data înregistrării în scopuri de TVA), actualmente, solicitarea înregistrării în scopuri de TVA trebuie făcută cel târziu la data depășirii noului plafon de scutire de 395.000 lei, regimul normal de taxare aplicându-se din data depășirii plafonului, inclusiv tranzacției cu care este depășit plafonul (și, opțional, tranzacțiilor din data depășirii plafonului, anterioare celei care a condus la depășirea plafonului).

În plus, au fost introduse în legislația națională prevederile care permit (i) societăților străine din UE, să aplice regimul de scutire de TVA pentru întreprinderi mici și în România, respectiv (ii) societăților din România să aplice regimul de scutire de TVA pentru întreprinderi mici și în alte state UE.

 De asemenea, au fost reglementate expres efectele neînregistrării sau înregistrării cu întârziere în scopuri de TVA, acestea fiind în principiu echivalente atât în cazul în care persoana impozabilă face această constatare cât și în cazul în care organele fiscale fac această constatare:

• Persoana impozabilă solicită sau organul fiscal procedează direct la (i) înregistrarea în scopuri de TVA de la data depășirii plafonului, sau (ii) (în cazul în care persoana impozabilă este deja înregistrată) modificarea datei înregistrării în scopuri de TVA;
• Este calculată de persoana impozabilă / stabilită de organul fiscal taxa de plată sau suma negativă a taxei, prin raportare la (i) taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze și (ii) taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă în perioada în care ar fi avut obligația să aplice regimul normal de taxare;

Atunci când persoana impozabilă este cea care constată înregistrarea cu întârziere, sumele determinate conform celor de mai sus trebuie înscrise în primul decont de TVA depus după înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, după modificarea datei de înregistrare ori într-un decont ulterior de TVA.

De asemenea, este prevăzut în mod expres că, în situația înregistrării în scopuri de TVA cu întârziere pot fi emise facturi de corecție de către persoana impozabilă către beneficiari, după data înregistrării în scopuri de TVA sau, acolo unde este cazul, după modificarea datei înregistrării la data depășirii plafonului de scutire, pentru operațiunile din perioada în care acestea ar fi avut obligația să aplice regimul normal de TVA. La rândul lor, beneficiarii au dreptul de a deduce TVA-ul înscris în aceste facturi.

În contextul în care România a implementat de la 1 septembrie 2025 aceste modificări privind regimul de scutire pentru întreprinderi mici, având loc și o modificare de plafon (termenul de transpunere a Directivei 2020/285 era în mod normal de la 1 ianuarie 2025), au fost introduse dispoziții tranzitorii în cadrul OG 22 / 2025 (art. III) pentru a reglementa, printre altele, și obligațiile de înregistrare sau opțiunile de deregistrare, pentru persoanele impozabile care au depășit anterior datei de 1 septembrie 2025 plafonul de 300.000 lei, raportat la noul plafon de 395.000 lei.

Autor: Luciana Rainov, Asociat Senior Biriș Goran

În contextul măsurilor recente ANAF avertizează cu privire la o practică întâlnită la nivelul asociaților sau acționarilor diverselor societăți – deducerea cheltuielilor personale ale acestora, în scopul evident de a reduce TVA datorat, precum și impozitul pe profit.

În comunicatul de presă al ANAF din 6 august este precizat că analizele de risc recente au evidențiat o mulțime de contribuabili care deduc cheltuieli fără legătură directă cu specificul activității economice pe care o derulează. Efectul acestei practici este, evident, reducerea bazei impozabile la care se aplică TVA și diminuarea impozitului pe profit.

În acest sens prin comunicatul ANAF se menționează că:

„Analizele recente au reliefat faptul că un număr semnificativ de contribuabili înregistrează în conturile de cheltuieli și deduc TVA aferentă pentru achiziții care, în fapt, sunt destinate uzului personal al acționarilor sau asociaților. Această practică generează erori în contabilitate, distorsionează baza de impozitare și, pe cale de consecință, conduce la diminuarea impozitelor/taxelor declarate și achitate. Spre exemplu, au fost identificați contribuabili care desfășoară activitate de consultanță ori de închiriere de bunuri imobile și care au înregistrat, cu caracter de continuitate, achiziții de bunuri destinate uzului personal, cum ar fi: produse alimentare, produse cosmetice, îmbrăcăminte, produse electrocasnice etc.”, precizează comunicatul de presă al ANAF.

Pe fundalul unui deficit bugetar accentuat, dublat de un grad destul de scăzut de colectare a TVA, ANAF lansează un avertisment explicit, fiind indicat că vor fi realizate controale fiscale a ale contribuabililor la care se constată astfel de practici. Alături de avertismentul adresat contribuabililor, aceștia sunt îndemnați să manifeste corectitudine în declararea veniturilor și a cheltuielilor în toate declarațiile fiscale depuse la organele competente.

Primul val al campaniei de control fiscal anunțat de ANAF va consta în emiterea unor avertismente, urmând ca mai apoi, , să se procedeze la controale fiscale ale contribuabililor care nu se conformează voluntar.

Problematica diminuării bazei impozabile în mod evident nu afectează doar TVA, ci în paralel afectează structura cheltuielilor deductibile la impozitul pe profit al societăților.

Digitalizarea fiscalității devine un instrument de mare ajutor pentru ANAF, care poate extrage și prelucra date cu mult mai multă rapiditate și mai precizie datele contribuabililor, fiind din ce în ce mai ușor organelor fiscale să detecteze anumite practici incorecte sau eronate.

Autor: Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România

Vorba din popor spune că un necaz nu vine niciodată singur. Și se adeverește, iată, mai mult ca oricând, exact acolo unde doare: la impozitele și taxele pe care contribuabilul trebuie să le plătească statului. Oarecum ne obișnuisem în ultima perioadă cu avalanșa de creșteri ale unor taxe, „pachete” legislative numărate (suntem deja la numărul 3!), dar mai avem încă ceva despre care se vorbește mai puțin decât ar trebui.

Vorbim despre reforma taxelor locale sau impozitelor pe proprietăți – case, terenuri, mașini, etc. Este cert în acest moment că, de anul viitor taxele locale din România vor crește, semnificativ, în baza unei măsuri amânate, dar prevăzute în angajamentele asumate de statul român prin PNRR – componenta de reformă fiscală mai amplă. Uniunea Europeană impune creșterea veniturilor bugetare locale, inclusiv prin actualizarea valorii impozabile a proprietăților, astfel încât taxarea să reflecte mai bine valoarea de piață reală, să aducă venituri mai mari pe plan local și să reducă, în general vorbind, nevoia de finanțare din bugetul central și distorsiunile fiscale aferente.

Măsura, prevăzută a fi aplicată de la 1 ianuarie 2026, a fost amânată din vara anului 2022 în contextul inflației, al instabilității economice post-pandemice și mai apoi ai anilor electorali 2024-2025. Iată însă, că intrăm în linie dreaptă cu aceste măsuri legislative, odată cu aprobarea Pachetului de măsuri fiscale nr. 1 propus de guvernul Bolojan. Forma noii legislații încă nu e finală dar, potrivit declarațiilor oficiale, ar urma ca, până la sfârșitul lunii august, să fie definitivate toate detaliile privind procedurile tehnice, procentele aplicabile, (re)definirea bazei impozabile etc.

Practic, vorbim despre două elemente importante care schimbă paradigma taxelor locale, reflectate în actuala redactare a legii. Pe de o parte, se modifică intervalele de impunere, prin eliminarea plafonului maximal, fiind stabilit doar un minimum – 0,1% pentru rezidențiale, 0,5% nerezidențiale și 0,4% în cazul clădirilor utilizate pentru activităţi agricole. Autoritățile locale vor putea ajusta taxa flexibil, fără a mai cere suplimentări de la bugetul național. Pe de altă parte, se va schimba definirea bazei, care va ajunge să reflecte mai bine valoarea de piață a imobilelor.

În prezent, impozitul pe clădirile rezidențiale deținute de persoanele fizice se calculează prin aplicarea unei cote între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, care poate fi ajustată în funcție de rangul localității și zona de amplasare. Pentru persoanele juridice, cotele sunt între 0,08% și 0,2% aplicate la valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru clădirile nerezidențiale se aplică între 0,2% și 1,3% la valorea impozabilă a clădirii. Se aplică regula stabilirii impozitului pe baza raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat odată la cinci ani. De notat că în prezent metodologia impusă legislativ pentru aceste evaluări adesea nu reflectă valorile de piață.

Este important să spunem aici că acest pas, pe care îl putem considera un fel de „revoluție” a sistemului taxelor locale din România, urma să fie realizat oricum. Din păcate, a coincis cu acestă conjunctură fiscală dificilă a altor creșteri de taxe și impozite și astfel va avea un efect compus negativ asupra tuturor contribuabililor.

Să nu uităm, în acest context, și de așa-numitul impozit pe lux – taxa specială aplicabilă locuințelor evaluate la peste 500.000 euro și mașinilor peste cca 75.000 euro. Și în privința acestor tipuri de proprietăți se discută introducerea unei poveri fiscale suplimentare.

E posibil ca această creștere a taxelor locale pe imobile să producă și un fenomen „downsize” (în traducere din engleză – a scădea măsura), mai pronunțat în țările dezvoltate, unde proprietarii renunță la case și suprafețe mari, le vând și se mută în spații mai mici, impozitate mai lejer. Impozitele pe proprietăți în aceste economii sunt foarte ridicate comparativ cu România.

Prin urmare, dacă în România acest fenomen nu s-a prea manifestat până acum, și din cauza mentalității de „proprietar până la capăt” al românului, care lasă urmașilor casele și terenurile, dar și pentru că impozitele sunt încă destul de mici, e probabil ca de anul viitor să asistăm la accentuarea acestui „pas înapoi”. Nu de alta, dar avem și un precedent istoric:

la începutul anilor 2000, când, într-un cu totul alt context economic (de creștere fulminantă a prețurilor în imobiliare), multe familii cu venituri mici sau aflate în cumpănă financiară își vindeau proprietățile bine amplasate în orașele mari și optau pentru proprietăți de la periferie sau chiar în afara acestora, rămânând și cu o diferență bună de bani.

În cazul persoanelor juridice vor fi costuri mai mari pentru deținerea și utilizarea activelor imobiliare, iar peste tot se va simți și un impact indirect asupra chiriilor care se vor mări.

Posibil că majorarea taxelor locale de la 1 ianuarie 2026 nu va fi doar o decizie economică de moment, ci chiar un pas care va schimba mentalități și comportamente ale proprietarului român și va redefini ce înseamnă o investiție imobiliară.

Autori: Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Prețuri de transfer, EY România

Georgiana Bizdrigheanu, Senior Manager, Prețuri de transfer, EY România

Iulia Samson, Manager, Prețuri de transfer, EY România

Într-un context economic global extrem de complex și având în vedere declarațiile recente ale Guvernului României, care anunță o reformă fiscală profundă și o luptă fermă împotriva risipei bugetare, companiile se confruntă cu presiuni fiscale tot mai mari. Cu un deficit bugetar-record (cel mai mare din UE în acest moment) și o nevoie urgentă de consolidare fiscală, măsurile de reformă au ca obiectiv imediat reducerea deficitului bugetar, dar și obiective pe termen mediu-lung, cum este digitalizarea și întărirea capacității ANAF de a-și încasa impozitele și taxele, inclusiv de a crește încasările din zona prețurilor de transfer.

Această reformă nu este doar o reacție la presiunea fiscală, ci și o oportunitate pentru companii de a-și revizui strategiile fiscale și de a se adapta noilor cerințe. Este, desigur,  extrem de probabil, ca autoritățile fiscale să-și intensifice controalele asupra tranzacțiilor intra-grup, văzute ca potențiale surse de optimizare fiscală și transfer de profituri.

Un prim pas pare să fi fost făcut în acest sens, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansând o amplă acțiune de colectare de date și analiză de risc fiscal, vizând un număr de aproximativ 2.700 de societăți comerciale înregistrate în România. Scopul declarat: identificarea și prevenirea transferurilor nejustificate de profituri în afara țării, printr-o analiză detaliată a cheltuielilor efectuate de companii în perioada 2020–2024.

Prețurile de transfer – zonă de interes strategic pentru autorități

În acest context, companiile multinaționale care operează în România se află sub o presiune fiscală tot mai accentuată, în special în ceea ce privește tranzacțiile intra-grup. Intensificarea verificărilor fiscale, pe fondul reformei anunțate, transformă prețurile de transfer într-o zonă de interes strategic pentru autorități.

Astfel, ANAF a inițiat un proces de colectare de informații pentru verificări ale potențialelor exporturi de profituri asociate tranzacțiilor intra-grup considerate a avea un grad ridicat de risc, printre care se numără cheltuielile cu servicii, cheltuieli cu redevențe și tranzacțiile de finanțare. Președintele ANAF a precizat că datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri analitice și a prezentat această inițiativă ca o alternativă mai puțin intruzivă la inspecțiile fiscale formale sau la solicitările de dosare de prețuri de transfer.

Cu toate acestea, având în vedere și unele dintre măsurile ce se doresc a fi propuse în cadrul pachetului fiscal 2, care readuc în discuție tratarea ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de consultanță, management și administrative externe, prestate de către persoane nerezidente, rămâne de văzut care este finalitatea vizată prin această inițiativă. Includerea acestor contribuabili în eșantionul-țintă indică totuși faptul că ANAF a identificat deja anumite elemente de risc fiscal în profilul acestora.

Creșterea numărului de litigii în aria prețurilor de transfer

Indiferent de direcția în care va merge ANAF ca urmare a colectării informațiilor de la contribuabili, este evident că numărul controalelor fiscale este în continuă creștere, iar verificarea prețurilor de transfer este una dintre principalele priorități.

Potrivit rapoartelor publicate de ANAF, valoarea sumelor impuse pentru tranzacțiile intra-grup în anul 2024 s-a dublat (de la 0,939 miliarde lei în anul 2023 la 1,79 miliarde lei), dubla impunere economică devenind o problemă majoră pentru grupurile multinaționale din România.

În acest context, soluționarea amiabilă a disputelor capătă o importanță tot mai mare. Deși în prezent sunt înregistrate 135 de proceduri amiabile nesoluționate, ANAF face eforturi pentru a reduce birocrația și a accelera aceste procese, în linie cu angajamentele internaționale și obiectivul de aderare la OCDE. Modificările aduse prin OUG nr. 11/2025 permit ajustarea actelor fiscale în cadrul procedurilor amiabile, oferind mai multă flexibilitate în gestionarea cazurilor de dublă impunere.

Instrumente proactive de gestionare a riscurilor fiscale

Reducerea expunerii la riscuri, necesită abordări proactive precum:

• Susținerea substanței economice reale în tranzacțiile intra-grup: Companiile trebuie să demonstreze că aceste tranzacții răspund unei nevoi de afaceri autentice și sunt aliniate cu principiul „pieței libere”, prin analize de comparabilitate, studii de piață și dovezi ale activităților economice desfășurate, pentru a limita riscul de reclasificare a tranzacțiilor.
• Efectuarea de analize interne de risc fiscal: O analiză de risc fiscal internă realizată periodic ajută companiile să identifice din timp tranzacțiile intra-grup sensibile și să evalueze riscurile de neconformitate. Pot fi astfel implementate măsuri corective, ajustări ale politicilor de prețuri de transfer sau completări documentare. Dosarul de prețuri de transfer nu mai reprezintă doar o cerință de conformitate, ci o componentă strategică a poziției fiscale, având un impact semnificativ din perspectiva impunerilor ce pot apărea în eventualitatea unor verificări fiscale.
• Ajustări voluntare de prețuri de transfer: În completarea analizei interne, companiile ar trebui să ia în considerare ajustări voluntare ale prețurilor de transfer, atunci când identifică abateri față de valoarea de piață, înainte de o eventuală inspecție fiscală. Aceste ajustări reflectă conformare voluntară și pot reduce riscul de obligații fiscale suplimentare, dobânzi și penalități, fiind totodată esențială evaluarea impactului asupra altor taxe, precum impozitul cu reținere la sursă, TVA sau taxe vamale (după caz).
• Acorduri de preț în avans (APA): Acordurile de preț în avans, deși adesea subutilizate, oferă companiilor predictibilitate fiscală și reduc riscul de litigii, prin obținerea în prealabil a acordului autorităților cu privire la modul în care vor fi stabilite prețurile de transfer. Modificările recente aduse prin OUG nr. 11/2025 permit, în anumite condiții, extinderea valabilității unui APA pentru perioade anterioare de până la cinci ani. Totodată, ANAF poate suspenda inspecțiile fiscale pentru perioadele acoperite de o cerere de APA aflată în analiză, reducând astfel interferențele dintre procedurile administrative și cele de control.

Într-un mediu fiscal marcat de reforme accelerate, controale intensificate și incertitudine legislativă, companiile nu mai pot adopta o abordare pasivă. În schimb, este esențial să își consolideze poziția fiscală prin măsuri proactive, adaptate noilor realități. Documentația de prețuri de transfer trebuie să devină un instrument strategic, nu doar o obligație de conformitate, iar analiza internă de risc fiscal trebuie integrată în procesele decizionale.

Ajustările voluntare, acordurile de preț în avans și dialogul deschis cu autoritățile fiscale pot transforma conformarea într-un avantaj competitiv. În fața presiunii fiscale, companiile care investesc în transparență, rigoare documentară și o abordare strategică a funcției fiscale vor fi cel mai bine poziționate, vor putea evita litigiile, își vor proteja valoarea economică și vor construi o relație de încredere cu ANAF.

Autor: Sorin Biban, Partener Taxe Biriș Goran

Conceptul de sediu fix este unul care ține de legislația privind TVA, iar conceptul de sediu permanent este unul care are de-a face cu impozitul pe profit. În principiu, deși cele două concepte se suprapun într-o anumită măsură, sediul fix este relevant atunci când se stabilește locul livrării bunurilor / prestării serviciilor, adică jurisdicția fiscală a statului în care se datorează TVA, pe când sediul permanent devine relevant atunci când se stabilește impozitarea profiturilor.

Atunci când vorbim despre sediul fix, primul lucru despre care ne punem problema este existența resurselor umane și a celor tehnice pe teritoriul / jurisdicția fiscală românească. Atunci când face această determinare, ANAF caută să vadă dacă societatea controlată dispune de personal și precum și de infrastructură în România, atât direct cât și prin intermediul unui partener sau furnizor de servicii. Resursele – atât cele umane cât și cele materiale – nici măcar nu trebuie să fie în proprietatea societății analizate, ci pur și simplu la dispoziția efectivă a acesteia.Celălalt criteriu de determinare a sediului fix este caracterul de permanență a activității economice – continuitatea și recurența sau ritmicitatea acesteia. Contractele de termen lung în combinație cu prezența efectivă a activității economice sunt un element definitoriu în stabilirea de către ANAF a sediului fix.

În determinările sale, ANAF revizuiește contractele societății analizate, până la nivelul modului în care diferite prevederi sunt formulate – stabilirea drepturilor și obligațiilor, modul în care părțile contractuale își distribuie riscul în cadrul activității contractate. În determinarea sediului fix, accentul este în mod clar pus pe existența resurselor umane și a celor materiale – chiar și sub forma accesului la acestea, nu a deținerii lor propriu-zise. Delegarea și externalizarea variilor roluri din cadrul unei societăți către terțe părți sunt subsumate sau echivalate activității economice a societății însăși. Există și cazuri în care avem de-a face cu prezența unor birouri sau spații comerciale sau chiar micro-capacități de producție în cadrul cărora se desfășoară respectiva activitate, chiar dacă aceste spații nu sunt în proprietatea societății analizate și nici nu sunt declarate ca atare de către o terță entitate.

În instrumentarul ANAF intră și Declarația 394, spre exemplu, aceasta fiind una dintre cele mai relevante din punctul de vedere al diverselor achiziții pe care partenerii interni le declară în relație cu partenerii externi, achiziții care pot arăta către existența unor sedii fixe de facto, inclusiv sedii fixe pentru nerezidenți fiscali.

Modul în care se desfășoară activitatea economică a societății – locul prestării serviciilor, personalul care răspunde pentru acestea și pentru organizarea muncii în sine – este și el un indiciu de bază pentru inspectorul ANAF care face determinarea cu privire la sediul fix al societății. Dovezile cu privire la organizarea activității, spre exemplu, sunt extrem de simplu de găsit în corespondența electronică a societății analizate.

În ceea ce privește stabilirea și confirmarea sediului permanent al unei societăți se bazează pe existența unui loc fix al afacerii pe teritoriul României – fie el sub forma unui spațiu de birouri sau cu orice altă destinație închiriat de către societatea analizată de la o altă societate românească. În mod evident, dacă activitățile derulate la sediul societății țin de activitatea de bază sau esențială a acesteia, atunci se poate determina ușor faptul că sediul în cauză este unul permanent. De notat faptul că, spre exemplu, activitățile auxiliare nu generează determinarea sediului permanent, ci numai cele cu recurență demonstrabilă pe termen mai lung.

Dacă tot am ajuns la caracterul temporal al activității societății analizate, durata activității este un element de bază al determinării sediului permanent. O continuitate demonstrabilă de cel puțin 6 luni a activității economice într-o anume locație contribuie decisiv la determinarea ca sediu permanent a locațiilor analizate. Perioada de 6 luni se poate extinde în cazul în care sunt aplicabile prevederile unei convenții privind evitarea dublei impuneri.

În incheiere, existența unui agent dependent pe teritoriul României – persoană fizică sau persoană juridică – agent care are autoritatea să încheie contracte în numele nerezidentului fiscal.

Modul în care ANAF coroborează dovezile care construiesc determinarea sediului permanent se bazează, ca și în cazul sediilor fixe, pe analiza contractelor. Prezența mandatelor, a procurilor sau variilor împuterniciri asociate cu persoane fizice sau juridice aflate pe teritoriul României este un indiciu clar al activității cu caracter permanent într-un sediu care întrunește aceste elemente.  Existența documentelor interne precum strategii, organigrame, liste de semnături pe contracte sau împuterniciri bancare fac și ele parte din focusul autorității de control în determinarea sediului fix sau permanent al unei societăți.

Nu în ultimul rând, o decizie a CJUE din 2024 a adus clarificări esențiale cu privire la problematica sediilor fixe din punctul de vedere al stabilirii TVA. Acest tip de speță fiind des intâlnită în statele membre din centrul și estul Europei, dar nu limitată la acestea, are un impact transfrontalier clar. Definiția destul de generală dată de legislația europeană a născut controverse multiple cu ocazia controalelor fiscale, în așa fel încât CJUE a fost pus în situația de a clarifica criteriile de determinare a sediului fix în corelare cu stabilirea TVA datorat.