• Impozit pe profit

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

Începând cu 30 martie 2018, prevederea privind obligația contribuabililor pentru activele pentru care au aplicat facilitatea privind profitul reinvestit de a le păstra pentru cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementarilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani, nu va mai fi aplicabilă în cazul activelor care sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege.

Cheltuielile de sponsorizare

Începând cu 30 martie 2018, contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordă burse private vor avea obligația de a depune o declarație informativă privind beneficiarii sponsorizărilor, mecenatului sau burselor private aferentă anului în care s-au înregistrat cheltuielile respective, până la depunerea declarației anuale de impozit pe profit.

• Impozitul pe veniturile microintreprinderilor

Începând cu 1 aprilie 2018, microintreprinderile care au subscris un capital social de cel puțin 45.000 RON și au cel puțin 2 salariați vor putea opta, o singură dată, pentru aplicarea regimului de impozit pe profit, începând cu trimestrul în care cele două condiții menționate sunt îndeplinite, opțiunea fiind una definitivă.

O nouă definiție pentru salariat se introduce în sensul impozitului pe veniturile microintreprinderilor.

De asemenea, microintreprinderile care efectuează sponsorizări potrivit Legii nr. 32/1994, pentru susținerea entităților non-profit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, vor putea solicita credit fiscal pentru respectivele cheltuieli de sponsorizare în limita a 20% din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul în care s-au înregistrat cheltuielile respective.

Sumele care nu sunt scăzute ca și credit fiscal pentru sponsorizare pot fi reportate pe o perioada de 28 de trimestre consecutive, scăderea sumelor efectuându-se în ordinea înregistrării cheltuielilor respective.

Contribuabilii cărora li se aplică aceste prevederi vor avea obligația de a depune declarația informativă privind beneficiarii sponsorizărilor, similar cu prevederile titlului de impozit pe profit.

• Impozitul pe veniturile obținute de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România

Se abrogă prevederile capitolului IV „ Modul de impozitare a veniturilor din economii obținute din România de persoane fizice rezidente în state membre și aplicarea schimbului de informații în legătură cu această categorie de venituri” de la titlul VI „ Impozitul pe veniturile obținute de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România.

• Taxa pe valoare adăugată

Operațiunile efectuate în cadrul proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare nu se cuprind în sfera TVA dacă rezultatele cercetării nu sunt transferate altei persoane. Totodată, dreptul de deducere pentru achizițiile destinate realizării acestor proiecte de cercetare-dezvoltare și inovare se exercită în limitele și condițiile prevăzute la art. 297-300 din Codul Fiscal.

• Accize

Nivelul accizelor diferențiat se stabilește prin diminuarea cu 183,62 lei/1.000 litri, respective 217,31 lei/tonă, a nivelului standard prevăzut pentru motorina utilizată drept carburant pentru motor. Reducerea se realizează prin restituirea diferenței dintre nivelul standard și nivelul diferențiat al accizelor.

Se adaugă o nouă condiție pentru eliberarea autorizației de antrepozit fiscal, și anume, persoana care urmează să desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat să nu înregistreze obligații fiscal restante la bugetul general. Această cerință se aplică și persoanelor care au solicitate eliberarea autorizației de antrepozit fiscal și ale căror cereri sunt în curs de soluționare la data de 30 martie 2018.

• Modificări aduse Codului de Procedură Fiscală

Se rambursează TVA cu efectuarea ulterioară a inspecției fiscale în cazul decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare depus de contribuabilul care beneficiază de o eșalonare la plată. Aceste prevederi se aplică cererilor și deconturilor cu opțiune de rambursare depuse după data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe.

• Impozit pe venit și contribuții sociale

Contribuabilii care obțin venituri în baza contractelor din activitatea sportivă datorează impozit pe venit, impozitul fiind final. Acesta se calculează de către plătitorul de venit prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut și se reține la sursă la momentul plății venitului.

De asemenea, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări de sănătate, în anumite condiții.

Ca o noutate, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul stabilit după cum urmează:

– 2% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii;

– 3,5% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în conditiile legii. Prin excepție, contribuabilii pot opta pentru calcularea, reținerea și plata sumei menționate anterior de către plătitorii de venituri până la termenul de plată a impozitului.

Sunt prevăzute dispozițiile tranzitorii cu referire la veniturile realizate în anul 2018 în baza contractelor de activitate sportivă, cu privire la stabilirea, reținerea, plata și declararea impozitului și contribuțiilor sociale.

• Procedura de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale

Este reglementată situația debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate, ipoteza pe care Codul de procedură fiscală nu o avea în vedere în mod distinct anterior modificărilor operate prin Ordonanța de Urgență nr. 25/2018.

În cazul acestor debitori, cererea de eșalonare va cuprinde mențiuni referitoare la lipsa bunurilor, precum și efectul acestei circumstanțe asupra posibilității de plată a obligațiilor fiscale pentru care se cere eșalonarea. Toate informațiile furnizate de debitori cu privire la aceste împrejurări sunt verificate de către organul fiscal.

De asemenea, se introduc anumite condiții suplimentare pentru acordarea eșalonarii la plată a obligațiilor fiscale, și anume: (i) interdicția ca administratorii debitorilor societăți comerciale să aibă fapte înscrise în cazierul fiscal, (ii) interdicția ca debitorul să aibă obligații fiscale restante mai vechi de 12 luni și (iii) interdicția ca debitorul să aibă pierderi din exploatare în ultimul exercițiu financiar închis.

Autori:

Arcadie Parfenie – Senior Manager, Impozite directe

Corina Mindoiu – Senior Manager, Impozit pe venit școntribuții sociale

Cristina Galin – Senior Manager, Impozite indirecte

Calin Stan – Manager, Litigii fiscale

Formulare fiscale
Aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 și 120
Ordin nr. 4.160/2017 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru modificarea și completarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 ‘Declarație privind impozitul pe profit’ și 120 ‘Decont privind accizele’, publicat în Monitorul Oficial nr. 14/8 ianuarie 2018
Ordinul aprobă modelul și conținutul formularelor 101 ‘Declarație privind impozitul pe profit’ și 120 ‘Decont privind accizele’. Noile formulare se aplică începând cu declarațiile aferente anului 2017.

Formularul 101
S-au introdus următoarele rânduri:
•    42.2.2 – privind impozitul scutit pentru contribuabili care desfășoară exclusiv activitate de inovare și cercetare-dezvoltare.
•    46 – privind prezentarea distinctă a reducerii de 5% a impozitului pe profit pentru contribuabili care au optat pentru plata defalcată a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017.

Formularul 120
Se introduc noi câmpuri ce trebuie utilizate în cazul în care succesorul entității care și-a încheiat existența este cel care îndeplinește obligațiile fiscale.

Prorogarea termenului de depunere a formularului 600
Ordonanța de Urgență pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 31 ianuarie 2018
Termenul inițial de depunere a formularului 600, „Declarație privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate”, prevăzut la art. 148 alin. (3) art. 170 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, a fost extins de la 31 ianuarie 2018 până la 15 aprilie 2018.

Anularea unor obligații fiscale
Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 52/18 ianuarie 2018
Se anulează:
–  Diferenţele de TVA, precum şi obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, ca urmare a depășirii plafonului de scutire de către anumite categorii de persoane care desfășoară activități agricole;
–   Diferențele de obligații fiscale principale, respectiv impozitul pe venit și contribuțiile sociale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, ca urmare a reîncadrării veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice ca venituri dintr-o activitate independentă, pe perioadele fiscale de până la 1 iunie 2017.

Modificări propuse la Normele de aplicare a Codului fiscal
Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicat pe pagina de internet a Ministerului de Finanțe
În data de 10 ianuarie 2018 pe pagina de internet a Ministerului de Finanțe a fost publicat un proiect de Hotărâre a Guvernului privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Se propun o serie de modificări în ceea ce privește:
– Impozitul pe profit
– Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
– Impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România
– Impozitul pe venit
– Contribuțiile sociale obligatorii
– Accize

TVA
Aplicarea cotei reduse de TVA de 9% în sectorul agricol
Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale (OMFPMA) nr. 3132/2017 pentru modificarea OMFPMA nr. 1155/868/2016 privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea de îngrașăminte și de pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, publicat în Monitorul Oficial nr. 049/2018
Au fost introduse noi categorii de produse și prestări de servicii supuse cotei reduse de TVA de 9%.

Reglementări Vamale
Cazul C-529/16 Hamamatsu
Curtea Europeană de Justiție a decis că legislația vamală europeană nu permite ca valoarea de tranzacție compusă dintr-o valoare facturată și declarată inițial și o ajustare retroactivă realizată după încheierea perioadei contabile să fie considerată ca bază pentru valoarea în vamă, atunci când la momentul importului nu se știe dacă această ajustare o să fie pozitivă sau negativă la finalul perioadei contabile.

Contribuții sociale
Lege pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Serbia în domeniul securității sociale semnat la Belgrad pe 28 octombrie 2016
În data de 12 ianuarie 2018 a fost ratificat Acordul dintre România și Republica Serbia în domeniul securității sociale semnat la Belgrad pe 28 octombrie 2016.

Concedii şi indemnizații de asigurări sociale de sănătate
Ordinul nr. 15/ 5 ianuarie 2018 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicat în Monitorul Oficial nr. 31/ 12 ianuarie 2018
Ordinul aprobă normele metodologice care clarifică modul de calcul a stagiului minim de cotizare pentru acordarea drepturilor de concedii medicale şi indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în contextul modificărilor legislației privind calculul salarial aplicabile din 1 ianuarie 2018.

De asemenea, ordinul actualizează modalitatea de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care sunt suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate având în vedere eliminarea de la 1 ianuarie 2018 a contribuției privind concediile şi indemnizațiile medicale. În plus, ordinul prevede modelul și conținutul contractului de asigurare pentru concedii şi indemnizații de asigurări sociale de sănătate pe baza căruia persoanele fizice, altele decât cele deja asigurate, se pot asigura în sistemul de asigurări de sănătate, pentru a beneficia de concedii şi indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Scutire de impozit pe venit pentru activitatea de creare de programe pentru calculator

Ordinul nr. 1168/2017/3024/2018/492/2018/3337/2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, publicat în Monitorul Oficial nr. 52 din 18 ianuarie 2018 – in vigoare de la 1 februarie 2018
Ordinul prevede condițiile de acordare a scutirii de impozit pe venit aplicabile de la 1 februarie 2018, incluzând în categoria celor care vor beneficia de această facilitate și angajații care sunt licențiați ai unor programe de studii superioare de scurtă durată, precum și cei care dețin o diplomă de bacalaureat și urmează cursurile unei instituții de învățământ superior acreditate.

Reglementări contabile
Situații financiare și raportări contabile anuale
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 470/2018 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea unor reglementări contabile

Ordinul reglementează întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2017 și a raportărilor contabile anuale întocmite de operatorii economici la 31 decembrie 2017.

De asemenea, ordinul modifică și completează Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul nr. 1802/2014, respectiv Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul nr. 2844/2016, în principal în ce privește urmatoarele aspecte:
–  Trimiterea la utilizarea Ghidului privind raportarea informațiilor nefinanciare, publicat de Comisia Europeană, de către entitățile obligate potrivit reglementărilor contabile aplicabile să întocmească o declarație nefinanciară
–  Introducerea unor conturi noi în planul de conturi general

Prin publicarea ordinului se abrogă OMFP nr. 166/2017 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

Reglementări contabile aplicabile sistemului de pensii private
Norma nr. 1/2018 privind completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private
Norma completează reglementările contabile aplicabile sistemului de pensii private prin introducerea unor conturi noi în planul de conturi.

Reglementări contabile aplicabile entităţilor din sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare
Norma nr. 2/2018 privind modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare
Norma completează, abrogă sau modifică o serie de prevederi ale reglementărilor contabile, legate între altele de înregistrarea în contabilitate a anumitor elemente sau de planul de conturi.

Diverse
Rata de referință BNR
Circulara nr. 1/2018 privind nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României
Începand cu 9 ianuarie 2018, nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României a fost majorată la 2 % pe an (majorată de la nivelul anterior de 1.75%).
Având în vedere modificările legislative aduse Codului Fiscal, această rată de dobândă de referință nu mai este relevantă pentru scopuri fiscale (art. 27 din Codul Fiscal referitor la cheltuielile cu dobânzile a fost abrogat și înlocuit cu noile prevederi transpuse din Directiva Anti-evaziune Fiscală).

Jurisdicții raportoare CRS
Ordin nr.4.142 /2017 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru modificarea Ordinului Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.3.626/2016 privind, printre altele, stabilirea listei jurisdicțiilor raportoare în scopul CRS
Lista jurisdicțiilor raportoare în scopul CRS (altele decât Statele Membre UE) a fost modificată. Astfel, față de lista anterioară, s-au eliminat 29 de jurisdicții raportoare.

Competența de administrare a contribuabililor mijlocii
Legea nr. 30/2018 pentru completarea art. 30 din Legea 207/2017 privind Codul de procedură fiscală
Începând cu 1 aprilie 2018, administrarea obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel județean, sau al Municipiului București, după caz.

Restituirea sumelor plătite în plus
Ordin nr. 187/2018 emis de președintele ANAF pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit și pentru care nu există obligația de declarare, publicat în Monitorul Oficial nr. 80/26 ianuarie 2018
Ordinul aprobă Procedura de restituire a sumelor reprezentând taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, plătite în plus sau necuvenit și pentru care nu există obligația de declarare, precum și modelul și conținutul formularelor utilizate în acest sens.
Ordinul va intra în vigoare la data la care se abroga Ordinul nr. 528/2015.

Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicat pe website-ul Ministerului de Finanțe

În data de 10 ianuarie 2018 pe pagina de internet a Ministerului de Finanțe a fost publicat un proiect de Hotărâre a Guvernului privind modificarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Se propun o serie de modificări în ceea ce privește:

•    Impozitul pe profit
•    Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
•    Impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România
•    Impozitul pe venit
•    Contribuțiile sociale obligatorii
•    Accize

Am rezumat în cele ce urmează cele mai importante modificări propuse:
•    Impozit pe profit

Se va putea deduce doar 30% din valoarea creanțelor înstrăinate, indiferent că scoaterea din evidență a acestora se va contabiliza pe seama conturilor de cheltuieli sau nu. De asemenea, în măsura în care nu sunt contabilizate ca și venituri, anularea provizioanelor anterior deduse, precum și prețul de cesiune al creanțelor, vor fi considerate elemente similare veniturilor.Se aduc clarificări cu privire la modul de calcul a limitei deductibile în ceea ce privește costurile excedentare ale îndatorării, reglementări ce înlocuiesc vechile limite privind deductibilitatea fiscală cheltuielilor cu dobânzile aplicabile până la 31 decembrie 2017.

•    Impozit pe veniturile microîntreprinderilor
Se aliniază normele cu noile prevederi privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor incluse în Codul fiscal și aplicabile începând cu 1 ianuarie 2018. Pentru aceasta, printre altele, se elimină referințele la veniturile realizate din consultanță și management, precum și la persoane juridice care activează în domeniul bancar, al asigurărilor, piețelor de capital, etc., având în vedere că aceste condiții nu mai sunt relevante pentru încadrarea în sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 ianuarie 2018.

•    Impozit pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România
Sunt abrogate din norme prevederile privind modul de stabilire al impozitului, pentru reprezentanțele care se înființează/desființează în cursul anului, ca urmare a preluării acestor prevederi în Codul fiscal.

•    Impozit pe venit
Se corelează normele cu noile prevederi privind modul de calcul al bazelor de impunere și reducerea cotei de impozit pe venit de la 16% la 10% pentru veniturile din activități independente, salarii și asimilate salariilor, cedarea folosinței bunurilor, investiții, pensii, activități agricole, silvicultură și piscicultură, premii și din alte surse, și de la 10% la 7% în cazul stabilirii plăților anticipate efectuate în contul impozitului anual pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală. Se aduc clarificări cu privire la plafonul neimpozabil de 450.000 lei pentru transferul mai multor proprietăți imobiliare din patrimoniul personal, printr-un singur act juridic.

•    Contribuții sociale
Sunt modificate normele având în vedere noile prevederi privind contribuțiile sociale din Codul fiscal și aplicabile începând cu 1 ianuarie 2018, fiind abrogate capitolele distincte alocate contribuțiilor asigurărilor pentru șomaj, contribuției pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și contribuției la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale și este introdus un nou capitol pentru Contribuția asiguratorie de muncă. Ca element de noutate, sunt aduse exemplificări privind modul de încadrare a veniturilor realizate în anul fiscal 2017, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, activități agricole, silvicultură și piscicultură, asocieri cu persoane juridice, cedarea folosinței bunurilor, investiții și din alte surse, în plafonul minim echivalentul a de 12 ori salariul de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie 2018, pentru stabilirea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, în contextul noului sistem de contribuții sociale.

•    Accize
Se aliniază Normele metodologice la prevederile Codului Fiscal cu privire la stabilirea autorităților competente care vor efectua autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor înregistrați. Astfel, această autorizare va fi făcută de către Autoritatea fiscală teritorială. Totodată, operatorii economici care extrag cărbune sau produc cocs, dar și cei care importă sau achiziționează intra-comunitar aceste tipuri de produse, dar și producătorii, distribuitorii sau redistribuitorii de energie electrică sau de gaz natural vor trebui să se înregistreze la autoritațile fiscale teritoriale. A fost modificată formula utilizată pentru denaturarea completă a alcoolului etilic.Au fost stabilite modalitățile și condițiile de restituire a accizelor plătite la Bugetul de stat în România, pentru produsele din tutun încălzit fabricate în România și supuse accizelor nearmonizate, dar care fac obiectul unei livrări intra-comunitare sau export.

Autori:
Răzvan Ungureanu – Manager, Impozite directe
Andreea Cosmanescu – Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale
Cristina Galin – Senior Manager – Impozite indirecte

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 79/8 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 885 din 10 noiembrie 2017

Legea nr. 209/3 noiembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 875 din 7 noiembrie 2017

Legea aprobă modificările și completările aduse art. 456 și art. 464 cu privire la scutirea de impozit pe clădiri și impozit pe teren aplicabilă:

•  clădirilor clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de proprietar, care au fațada stradală și/sau principal renovată sau reabilitată în conformitate cu Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu excepția încăperilor care sunt utilizate în scopuri economice;

•  suprafețelor construite ale terenurilor aferente clădirilor clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, astfel cum sunt menționate mai sus. Potrivit legii, consiliile locale pot reduce impozitul pe teren pentru suprafețele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric. Legea va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.

Impozit pe profit

Raportul pentru fiecare țară în parte („Raportul CBCR”)

Ordinul nr. 3049/24 octombrie 2017 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind aprobarea modelului și conținutul formularului „Raportul pentru fiecare țară în parte” publicat în Monitorul Oficial al României nr. 894/14 noiembrie 2017

Obligația de a negocia colectiv implementarea ultimelor modificări aduse Codului Fiscal

Obligația de a iniția negocieri colective, indiferent de numărul angajaților din unitate, pentru punerea în aplicare a modificărilor aduse de OUG 79/2017 la Codul Fiscal cu privire la cuantumul cotelor de contribuții de asigurări sociale datorate de angajați.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/8 noiembrie 2017 privind modificarea și completarea unor acte normative.

Impozitare internațională

Convenția pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Bosnia și Hertegovina a fost supusă spre ratificare
Decretul nr. 988/16 noiembrie 2017 privind supunerea spre ratificare a Parlamentului a Convenției dintre România și Bosnia și Herțegovina pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit publicat în Monitorul Oficial nr. 903/17 noiembrie 2017

A fost supusă spre ratificare Convenția de evitare a dublei impuneri cu privire la impozitul pe venit și prevenirea evaziunii fiscale dintre România și Bosnia și Hertegovina, semnată la Sarajevo la 6 decembrie 2016.

OCDE a aprobat actualizarea pentru anul 2017 a Convenției Model OCDE

Consiliul OCDE a aprobat Convenția Model actualizată pentru anul 2017.

Actualizarea din 2017 cuprinde în primul rând modificări ale Convenției Model OCDE aduse de acțiunile proiectului BEPS inclusiv cu privire la următoarele articole:

•         Articolul 1 – Persoane vizate;
•         Articolul 2 – Impozite vizate;
•         Articolul 5 – Sediu permanent;
•         Articolul 7 – Profiturile intreprinderii;
•         Articolul 9 – Intreprinderi asociate;
•         Articolul 25 – Procedura amiabilă;
•         Introducerea unui nou articol, 29 – Dreptul la beneficii

TVA

Procedura de restituire a TVA către persoanele impozabile stabilite în afara Uniunii Europene

Ordin al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală 3.159/1 noiembrie 2017 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a TVA formulate de către persoane impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilite pe teritoriul Uniunii Europene, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 892 din 14 noiembrie 2017

Prevederile Ordinului se aplică cererilor de rambursare depuse după data intrării acestuia în vigoare. Cererile depuse anterior se soluționează potrivit Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 5/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Principalele modificări aduse de Ordin sunt următoarele:
– Alinierea referințelor la prevederile Codului fiscal valabil de la 1 ianuarie 2016 (Legea nr. 227/2015);
– Introducerea de prevederi privind dreptul solicitantului de a fi ascultat în cazul refuzului acordării rambursării TVA de către autoritățile fiscale competente;
– Se menționează că, în situația în care solicitantul își desemnează alt reprezentant fiscal pentru rambursări ulterioare, autoritățile fiscale îi vor atribui un cod de identificare fiscală diferit de codul atribuit vechiului reprezentant fiscal.

Procedura de înregistrare în scopuri de TVA la cererea persoanelor impozabile cărora le-a fost anulată anterior înregistrarea în scopuri de TVA
Ordinul nr. 3300/16 noiembrie 2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2011/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 316 alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 938 din 28 noiembrie 2017

Principalele modificări introduse prin Ordin se referă la următoarele:

– Se menționează în mod expres ca, în cazul în care persoanei impozabile i-a fost anulat codul de TVA urmare a depunerii de deconturi de TVA fără tranzacții timp de 6 luni sau 2 trimestre consecutive, persoana impozabilă va trebui să declare că aceasta va efectua activități economice (în Formularul 099) în vederea înregistrării în scopuri de TVA;
– Autoritățile fiscale vor respinge cererea de înregistrare în scopuri de TVA depusă de societățile comerciale românești în cazul în care se stabilește că acestea prezintă risc fiscal ridicat.
– Înaintea luării deciziei de respingere a cererii de înregistrare, autoritățile fiscale îi vor asigura contribuabilului exercitarea dreptului de a fi ascultat și posibilitatea de a oferi probe suplimentare relevante.

Limitarea dreptului de deducere a TVA în legatură cu autoturisme

Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/2012 a Consiliului din 7 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei de punere în aplicare 2012/232/UE de autorizare a României în vederea aplicării unei măsuri de derogare de la articolul 26 alineatul (1) litera (a) și de la articolul 168 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 292 din 10 noiembrie 2017
Consiliul Uniunii Europene a autorizat România să continue aplicarea măsurii de limitare la 50% a dreptului de deducere a TVA în cazul cumpărării, al achiziției intracomunitare, al importului, închirierii sau leasing-ului de vehicule rutiere motorizate și a TVA aferentă cheltuielilor legate de vehiculele respective, inclusiv combustibilul, în cazul în care vehiculele nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, cu anumite excepții, până la data de 31 decembrie 2020.

Accize

Aprobarea procedurii pentru soluționarea anumitor contestații

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3004/16 noiembrie 2017 privind aprobarea Procedurii de soluționare a contestațiilor prevăzute la art. 366 alin. (2), art. 369 alin. (5), art. 374 alin. (2), art. 377 alin. (4), art. 382 alin. (2), art. 385 alin. (4), art. 390 alin. (2) și art. 393 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 937 din 28 noiembrie 2017

Ordinul aprobă procedura de soluționare a contestațiilor formulate de operatorii economici în următoarele situații:
– respingerea cererii de autorizare a antrepozitului fiscal;
– suspendarea, revocarea, anularea autorizației de antrepozit fiscal;
– respingerea cererilor de autorizare a operatorilor economici ca destinatari înregistrați, exportatori înregistrați sau importatori înregistrați;
– revocarea autorizației de destinatar înregistrat, exportator înregistrat, importator înregistrat.

Vama

Nomenclatura combinată

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1925 al Comisiei din 12 octombrie 2017 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L282/31.10.2017 Comisia Europeană a publicat versiunea valabilă pentru anul 2018 a Nomenclaturii Combinate (NC).

Diverse

Sistemul unitar de pensii publice

Legea nr. 217/17 noiembrie 2017 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 908 din 20 noiembrie 2017

Se aduc modificări la cauzele care determină suspendarea plății pensiei, precum și la condițiile care determină reluarea sa.
Se clarifică faptul că în sistemul public de pensii pot cumula pensia cu venituri realizate din activități dependente, indiferent de nivelul acestora, anumite categorii de pensionari și se introduc noi categorii. De asemenea, se clarifică faptul că pensionarii pot cumula pensia cu venituri realizate din activități independente, indiferent de nivelul acestora.

Tichete de creșă

Ordinul nr. 1851/25 octombrie 2017 al ministrului muncii și justiției sociale privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul al II-lea al anului 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 935 din 27 noiembrie 2017
Pentru semestrul al II-lea al anului 2017, începând cu luna noiembrie 2017, valoarea sumei lunare care se acordă sub forma de tichete de creșă se menține la nivelul de 440 lei.

Tichete de masă

Ordinul nr. 1852/25 octombrie 2017 al ministrului muncii și justiției sociale pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul al II-lea al anului 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 935 din 27 noiembrie 2017
Pentru semestrul al II-lea al anului 2017, începând cu luna noiembrie 2017, valoarea nominală maximă a unui tichet de masă se menține la nivelul 15,09 lei.

Noi conturi contabile ce urmează a fi utilizate în contextul aplicării mecanismului de plată defalcată a TVA

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2.827/30 octombrie 2017 privind completarea unor reglementări contabile, publicat în Monitorul Oficial nr. 873 din 7 noiembrie 2017
Ordinul introduce conturile contabile ce urmează a fi utilizate pentru înregistrarea operațiunilor privind plata defalcată a TVA.

Aprobarea procedurii de restituire a TVA, taxelor vamale și a altor taxe plătite de Guvernul SUA, personalul sau, contractori și personalul contractorilor

Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3199/3 noiembrie 2017 pentru aprobarea procedurii de restituire a impozitelor, taxelor vamale și a altor taxe plătite de Guvernul Statelor Unite ale Americii, personalul său, contractori și personalul contractorilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 884 din 9 noiembrie 2017

Ordinul prevede posibilitatea Guvernului SUA și a contractorilor săi, precum și a personalului acestora, de a solicita restituirea impozitelor, taxelor vamale și a taxelor aferente proviziilor, echipamentelor, materialelor, tehnologiilor, pregătirii sau serviciilor necesare implementării Acordului dintre Guvernul României și Guvernul SUA privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masa și promovarea relațiilor militare și de apărare, semnat la Washington la 30 martie 1998.
Procedura de restituire presupune depunerea unei cereri, al cărui format este prevăzut de Ordin, către autoritatea competentă, împreună cu documentația aferentă (dacă este cazul).
Restituirea TVA se efectuează în termen de 45 zile de la data depunerii cererii, în cazul în care nu sunt solicitate documente suplimentare.

Procedura de cesiune a dreptului de restituire/rambursare a creanțelor fiscale

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3357/23 noiembrie 2017 pentru aprobarea procedurii privind cesiunea dreptului de restituire/rambursare a creanțelor fiscale, publicat în Monitorul Oficial nr. 931 din 27 noiembrie 2017
La data intrării în vigoare a Ordinului se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.308/2009. Respectivul ordin reglementa procedura de stingere prin compensare sau restituire a sumelor de TVA aprobate prin decizii de rambursare.
Conform Ordinului, creanțele fiscale privind drepturi de rambursare/restituire pot fi cesionate numai dupa stabilirea lor prin decizii de restituire.
În vederea efectuării cesiunii, cesionarul trebuie să depună la autoritățile fiscale competente o notificare în acest sens, însoțită de o copie, conform cu originalul, a contractului de cesiune.
Termenul de soluționare a cererilor de restituire este de 45 de zile de la data depunerii cererii, însă acest termen poate fi prelungit în cazul în care este necesară prezentarea de documente suplimentare de către contribuabil.

Restituirea creanțelor fiscale către cesionar se efectuează după eventuala compensare a sumelor solicitare pentru restituire/rambursare cu obligațiile fiscale restante ale cedentului și, ulterior după compensarea acestora cu obligațiile fiscale restante ale cesionarului, dacă este cazul.
Urmare a compensării, autoritatea fiscală competentă emite o decizie în acest sens către cesionar, data compensării fiind considerată a fi data notificării cesiunii.

Aprobarea anumitor proceduri cu privire la contribuabilii inactivi

Ordinul nr. 3289/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3846/2015 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, precum și pentru aprobarea modelului și continutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 929 din 27 noiembrie 2017

Ordinul aduce clarificări cu privire la procedurile de aplicare a art. 92 din Codul de procedură fiscală, ce conține prevederi cu privire la Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați, cum ar fi:
– sediile secundare înregistrate fiscal ale contribuabililor inactivi sunt considerate inactive pe perioada în care contribuabilii respectivi sunt inactivi;
– sediile secundare înregistrate fiscal ale contribuabililor reactivați sunt considerate active începând cu data reactivării contribuabililor respectivi;
– contribuabilii care depun cel puțin o declarație fiscală aferentă semestrului calendaristic, ulterior primirii notificării privind nedepunerea declarațiilor fiscale, în termen de 15 zile de la primire, nu vor fi declarați inactivi.

În plus, Ordinul introduce următoarele proceduri:
– Procedura privind verificarea de către organele cu atribuții de executare silită a contribuabililor care nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;
– Procedura privind verificarea condiției de reactivare referitoare la funcționarea contribuabililor declarați inactivi la domiciliul fiscal declarat, la propunerea organelor cu atribuții de executare silită;
– Procedura de îndreptare a erorilor materiale pentru contribuabilii declarați inactivi ca urmare a constatării organelor fiscale competente ca acesta nu funcționează la domiciliul fiscal declarat, la propunerea organelor cu atribuții de executare silită;

Pragurile valorice Intrastat pentru anul 2018

Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1887/16 noiembrie 2017 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 939 din 28 noiembrie 2017
Pentru anul 2018 se păstrează următoarele praguri valorice Intrastat: 900.000 lei atât pentru expedierile intra-UE de bunuri cât și pentru introducerile intra-UE de bunuri.

Obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

Hotărârea Guvernului nr. 804/8 noiembrie 2017 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, publicata în Monitorul Oficial nr. 907 din 20 noiembrie 2017

Hotărârea aduce clarificări prevederilor legale privind aparatele de marcat electronice fiscale, dintre care menționăm următoarele:
– sunt definite noțiunile de comert ocazional și substitute de numerar;
– se precizează ca, în situația în care aparatul de marcat fiscal electronic nu funcționează, operatorii economici sunt obligați să emită chitanțe și facturi, la cererea clienților;
– sunt incluse exemple privind profesiile liberale exceptate de la aplicarea prevederilor privind aparatele de marcat electronice fiscale;
– sunt prevăzute detalii suplimentare cu privire la dispozitivele ce intră în categoria aparatelor de marcat electronice fiscale;
– sunt menționate date suplimentare ce trebuie înregistrate și stocate în memoria fiscală, cum ar fi: numărul și valoarea zilnică a bonurilor fiscale ce conțin codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, precum și valoarea zilnică a TVA aferentă;
– se menționează ca sigilarea aparatelor de marcat fiscale electronice nu se va mai efectua în prezența organului fiscal;
– sunt prevăzute informații suplimentare privind caracteristicile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aparatele de marcat fiscale electronice.

În plus, Hotărârea introduce, prin Anexa 11, prevederi cu privire la specificațiile tehnice minimale necesare transmiterii datelor către sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Spațiul privat virtual

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3312/20 noiembrie 2017 privind abrogarea Ordinului nr. 230/2013 pentru aprobarea Procedurii de accesare a informațiilor cuprinse în dosarul fiscal, puse la dispoziția contribuabililor pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în spațiul privat virtual, publicat în Monitorul Oficial nr. 926/24 noiembrie 2017
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 230/2013 pentru aprobarea Procedurii de accesare a informațiilor cuprinse în dosarul fiscal, puse la dispoziția contribuabililor pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în spațiul privat virtual, a fost abrogate.

Autori:
Cristina Clujescu – Tax Senior Manager
Inga Țigai – Tax Senior Manager
Cătălina Cambei – Tax Manager

Ordonanța nr. 80/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal si a altor acte normative publicata in Monitorul Oficial nr. 906/2014I. Modificari in domeniul accizelor: cursul de schimb si modalitati de calcul– pentru anul 2015, pentru calculul accizelor, ordonanta stabileste acelasi curs de schimb valabil si in anul 2014, respectiv la cursul de 1 euro = 4,7380 lei, modificarea majora constand in faptul ca accizele sunt transformate direct in lei. – pentru anii urmatori, acciza se determina actualizand valorile deja exprimate in lei, cu indicele prețurilor de consum existent la data de 30 septembrie a anului precedent, având în vedere ultimele 12 luni anterioare acestei date.

II. Modificari referitoare la taxarea din punct de vedere al TVA a serviciilor electronice Incepand cu 01.01.2015, locul prestarii serviciilor pe cale electronica catre persoane neimpozabile din UE se considera a fi locul unde persoana neimpozabila din UE este stabilita. Noutatea consta in faptul ca, daca pana la 01.01.2015, pentru serviciile prestate catre o persoana neimpozabila din UE, societatile din Uniunea Europeana aplicau cota de TVA din statul membru in care sunt stabilite  (in cazul Romaniei, cota de 24%), dupa aceasta data, se schimba regulile de taxare, relevanta urmand a fi, cota de TVA din perspectiva locatiei persoanei neimpozabile. Astfel, incepand cu 01.01.2015, o societate din Romania, pentru serviciile prestate catre persoane neimpozabile stabilite in Uniunea Europeana, va trebui sa aplice TVA in functie de cota in vigoare din fiecare stat membru unde sunt stabiliti consumatorii respectivi. Acest lucru inseamna ca o persoana impozabila din Romania care presteaza astfel de servicii catre beneficiari persoane neimpozabile din UE are doua variante: va trebui sa se inregistreze in scopuri de TVA in fiecare din aceste tari din UE, sa colecteze TVA si sa il vireze in acele tari; sau poate opta pentru utilizarea unui regim special, pentru aplicarea caruia, ANAF pune la dispozitie un serviciu (MISS), prin care, persoana prestatoare va cumula intr-un decont special de TVA, toate serviciile prestate, pe care il va depune trimestrial, in Romania. Persoana impozabila din Romania va colecta TVA in cota prevazuta in fiecare tara UE, si il va plati catre Statul Roman, care il va vira mai departe catre autoritatile din tarile respective. III. Alte situații privind TVA in ceea ce priveste procedura de inregistrare in scopuri de TVA, ordonanta stabileste ca nu vor fi inregistrati in scopuri de TVA contribuabilii care nu justifica intentia si capacitatea de a desfasura activitate economica. se reformuleaza prevederea privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA, atunci cand administratorii au inregistrate in cazier infractiuni economice, prevedere aplicabila si societatilor in comandita pe actiuni. Pentru societatile cu raspundere limitata ( SRL), anularea inregistrarii in scopuri de TVA se va face in cazul in care, atat administratorii cat si asociatii majoritari au inscrise in cazier infractiuni economice. IV. Modificari privind activitatea persoanelor fizice care desfasoara activitati independente sau profesii libere se introduce Registrul de evidenta fiscala pentru evidenta veniturilor, cheltuielilor si altor sume ce influenteaza impozitul pe venit; se scutesc la obligatia de tinere a contabilitatii unele categorii de contribuabili, cum sunt cei supusi impozitarii prin norme de venit.

 Prezentul material a fost realizat de R&R Audit

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

9 octombrie 2014(*)

„Trimitere preliminară – Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Directivele 95/59/CE și 2011/64/UE – Structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat – Stabilirea unei accize – Principiu care stabilește o rată a accizei pentru toate țigaretele – Posibilitatea statelor membre de a stabili o valoare minimă a accizei – Țigarete din categoria celor cu prețul cel mai mic – Reglementare națională – Categorie specifică de țigarete – Stabilirea accizei la 115 %”

În cauza C‑428/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Stato (Italia), prin decizia du 17 iulie 2013, primită de Curte la 26 iulie 2013, în procedura

Ministero dellʼEconomia e delle Finanze,

Amministrazione Autonoma dei Monopoli di Stato (AAMS)

împotriva

Yesmoke Tobacco SpA,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul T. von Danwitz (raportor), președinte de cameră, și domnii C. Vajda, A. Rosas, E. Juhász și D. Šváby, judecători,

avocat general: domnul M. Szpunar,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Yesmoke Tobacco SpA, de G. Contaldi, avvocato;

–        pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;

–        pentru guvernul spaniol, de M. J. García‑Valdecasas Dorrego, în calitate de agent;

–        pentru guvernul francez, de D. Colas și de F. Gloaguen, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, de M. Rebelo și de J. Colaço, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de A. Cordewener și de D. Recchia, în calitate de agenți,

–        având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 alineatul (2) și a articolului 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat (JO L 176, p. 24).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Ministero dellʼEconomia e delle Finanze (Ministerul Economiei și Finanțelor) și Amministrazione Autonoma dei Monopoli di Stato (AAMS) (Administrația Autonomă a Monopolurilor de Stat), pe de o parte, și Yesmoke Tobacco SpA, pe de altă parte, cu privire la o decizie a directorului general al AAMS, intitulată „Ripartizione dei Prezzi delle sigarette – Tabella A” (Repartizarea prețurilor țigaretelor – Tabelul A) din 11 ianuarie 2012 (GURI nr. 16 din 20 ianuarie 2012, denumită în continuare „decizia în litigiu”), prin care a fost introdusă o acciză minimă numai pentru țigaretele care au preț de vânzare cu amănuntul mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Directiva 95/59

3        Directiva 95/59/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1995 privind alte impozite decât impozitele pe cifra de afaceri care afectează consumul de tutun prelucrat (JO L 291, p. 40, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 5), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/12/UE a Consiliului din 16 februarie 2010 (JO L 50, p. 1, denumită în continuare „Directiva 95/59”), prevede la articolul 8 alineatul (2):

„Rata accizei proporționale și suma accizei specifice trebuie să fie aceeași pentru toate țigările.”

4        Articolul 16 alineatul (7) din Directiva 95/59 prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatelor (3), (4), (5) și (6), statele membre pot percepe o acciză minimă pe țigarete.”

 Directiva 2011/64

5        Potrivit considerentelor (2), (3), (9), (14) și (16) ale Directivei 2011/64:

„(2)      Este necesar ca legislația fiscală a Uniunii referitoare la produsele din tutun să asigure funcționarea corectă a pieței interne și, în același timp, un nivel ridicat de protecție a sănătății, astfel cum se prevede la articolul 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere că produsele din tutun pot fi extrem de dăunătoare pentru sănătate și având în vedere apartenența Uniunii la Convenția‑cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului (FCTC). Ar trebui să fie avută în vedere situația fiecăruia dintre diferitele tipuri de tutun prelucrat în parte.

(3)      Unul dintre obiectivele Tratatului privind Uniunea Europeană este de a menține o uniune economică ale cărei caracteristici să fie similare cu cele ale unei piețe interne, în cadrul căreia există o concurență sănătoasă. În ceea ce privește tutunul prelucrat, realizarea acestui obiectiv presupune ca aplicarea taxelor privind consumul de produse în acest sector în statele membre să nu producă condiții de denaturare a concurenței și să nu împiedice libera lor circulație în cadrul Uniunii.

[…]

(9)      În ceea ce privește accizele, armonizarea structurilor trebuie să conducă în special la concurență loială între diferitele categorii de tutun prelucrat care aparțin aceleiași grupe și care să nu fie denaturată de efectele induse de impozitare și, în consecință, la deschiderea piețelor naționale ale statelor membre.

[…]

(14)      În ceea ce privește țigaretele, ar trebui asigurate condiții neutre de concurență pentru producători, ar trebui redusă fragmentarea piețelor tutunului și ar trebui susținute obiectivele în materie de sănătate. De aceea, o cerință minimă legată de preț ar trebui să privească prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, în timp ce o valoare minimă monetară ar trebui să fie aplicabilă tuturor țigaretelor. Din aceleași motive, prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul ar trebui să servească, de asemenea, ca referință de măsurare a ponderii accizei specifice în cadrul sarcinii fiscale totale.

[…]

(16)      Această convergență ar contribui de asemenea la asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane. Nivelul de taxare este într‑adevăr un factor important asupra prețului produselor din tutun care influențează, la rândul său, obiceiurile legate de fumat ale consumatorilor. Frauda și contrabanda subminează influența taxelor în special asupra nivelului prețurilor țigaretelor și ale tutunului tăiat fin destinat rulării în țigarete, punând astfel în pericol îndeplinirea obiectivelor privind controlul tutunului și protecția sănătății.”

6        Articolul 1 din Directiva 2011/64 prevede:

„Prezenta directivă stabilește principiile generale pentru armonizarea structurii și a ratelor accizei care se aplică tutunului prelucrat în statele membre.”

7        Articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 2011/64 are următorul cuprins:

„(1)      Țigaretele fabricate în Uniune și cele importate din statele terțe fac obiectul unei accize ad valorem, calculată la prețul maxim de vânzare cu amănuntul, incluzând drepturile vamale, precum și al unei accize specifice calculate pe unitatea de produs.

Fără a aduce atingere primului paragraf, statele membre pot elimina drepturile vamale din baza de calcul a accizei ad valorem aplicate țigaretelor.

(2)      Rata accizei ad valorem și nivelul accizei specifice trebuie să fie aceleași pentru toate țigaretele.”

8        Articolul 8 alineatele (3)-(6) din Directiva 2011/64 prevede:

„(3)      Până la 31 decembrie 2013 componenta specifică a accizei nu este mai mică de 5 % și nici mai mare de 76,5 % din sarcina fiscală totală rezultată din combinarea următoarelor:

(a)      acciza specifică;

(b)      acciza ad valorem și taxa pe valoarea adăugată (TVA) percepute la prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul.

(4)      De la 1 ianuarie 2014 componenta specifică a accizei pentru țigarete nu este mai mică de 7,5 % și nici mai mare de 76,5 % din sarcina fiscală totală rezultată din combinarea următoarelor:

(a)      acciza specifică;

(b)      acciza ad valorem și TVA percepute la prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul.

(5)      Prin derogare de la alineatele (3) și (4), dacă într‑un stat membru apare o modificare a prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul la țigarete, aducând componenta specifică a accizei, exprimată ca procent din sarcina fiscală totală, sub 5 % sau 7,5 %, în funcție de care procent este aplicabil, sau peste 76,5 % din sarcina fiscală totală, statul membru în cauză poate amâna ajustarea valorii accizei specifice până la data de 1 ianuarie a celui de al doilea an ulterior celui în care are loc modificarea de preț.

(6)      Sub rezerva dispozițiilor alineatelor (3), (4) și (5) din prezentul articol și a articolului 7 alineatul (1) al doilea paragraf, statele membre pot percepe o acciză minimă pe țigarete.”

9        Articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2011/64 prevede:

„Acciza globală (acciza specifică și/sau acciza ad valorem exclusiv TVA), exprimată ca procent, ca sumă pe kilogram sau pentru un anumit număr de bucăți, va fi cel puțin echivalentă cu ratele sau sumele minime prevăzute pentru:

(a)      trabucuri sau țigări de foi: 5 % din prețul de vânzare cu amănuntul, cu toate taxele incluse, sau 12 EUR pentru 1 000 de bucăți sau pe kilogram;

(b)      tutun tăiat fin destinat rulării în țigarete: 40 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al tutunului tăiat fin destinat rulării în țigarete eliberat pentru consum sau 40 EUR pe kilogram;

(c)      alte tutunuri de fumat: 20 % din prețul de vânzare cu amănuntul, cu toate taxele incluse, sau 22 EUR pe kilogram.

Începând cu 1 ianuarie 2013, acciza globală pe tutunul de fumat tăiat fin destinat rulării în țigarete reprezintă cel puțin 43 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al tutunului tăiat fin destinat rulării în țigarete eliberat pentru consum sau cel puțin 47 EUR pe kilogram.

Începând cu 1 ianuarie 2015, acciza globală pe tutunul de fumat tăiat fin destinat rulării în țigarete reprezintă cel puțin 46 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al tutunului tăiat fin destinat rulării în țigarete eliberat pentru consum sau cel puțin 54 EUR pe kilogram.

Începând cu 1 ianuarie 2018, acciza globală pe tutunul de fumat tăiat fin destinat rulării în țigarete reprezintă cel puțin 48 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al tutunului tăiat fin destinat rulării în țigarete eliberat pentru consum sau cel puțin 60 EUR pe kilogram.

Începând cu 1 ianuarie 2020, acciza globală pe tutunul de fumat tăiat fin destinat rulării în țigarete reprezintă cel puțin 50 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al tutunului tăiat fin destinat rulării în țigarete eliberat pentru consum sau cel puțin 60 EUR pe kilogram.

Prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul se calculează în funcție de valoarea totală a tutunului tăiat fin destinat rulării în țigarete eliberat pentru consum, pe baza prețului de vânzare cu amănuntul incluzând toate taxele, împărțit la cantitatea totală de tutun tăiat fin destinat rulării în țigarete eliberat pentru consum. Acesta este stabilit, nu mai târziu de 1 martie în fiecare an, pe baza datelor privind cantitățile totale eliberate pentru consum în cursul anului calendaristic precedent.”

10      Articolul 21 din Directiva 2011/64 prevede:

„Directivele 92/79/CEE, 92/80/CEE și 95/59[…], astfel cum au fost modificate prin directivele menționate în anexa I partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre cu privire la termenele de transpunere în dreptul intern și de aplicare a directivelor prevăzute în anexa I partea B.

Trimiterile la directivele abrogate se înțeleg ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.”

11      Articolul 22 din directiva menționată prevede că aceasta intră în vigoare la 1 ianuarie 2011.

 Dreptul italian

12      Intitulat „Tabelele de repartizare a prețurilor de vânzare cu amănuntul”, articolul 39 quinquies din Decretul legislativ nr.°504 din 26 octombrie 1995 (supliment ordinar la GURI nr. 279 din 29 noiembrie 1995), decret modificat prin articolul 55 alineatul 2 bis litera c) din Legea nr. 122 din 30 iulie 2010 (supliment ordinar la GURI nr. 176 din 30 iulie 2010, denumit în continuare „decretul legislativ”), prevede:

„1.      Tabelele de repartizare a prețurilor de vânzare cu amănuntul a tutunului prelucrat sunt stabilite prin decizia directorului Administrației Autonome a Monopolurilor de Stat, care trebuie publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Italiene. Prețurile de vânzare a produselor menționate la articolul 39 bis alineatul 1 literele a) și b) sunt stabilite în funcție de kilogramul convențional, care echivalează respectiv cu:

a)      200 de trabucuri;

b)      400 de țigări de foi;

c)      1 000 de țigarete.

2.      Pentru țigarete, tabelele prevăzute la alineatul 1 sunt întocmite având ca referință țigaretele din categoria de preț cea mai solicitată, stabilite din trei în trei luni pe baza informațiilor primite în prima zi a fiecărui trimestru calendaristic și, în ceea ce privește stabilirea elementului specific al accizei, în funcție de prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al țigaretelor menționat la alineatul 2 bis.

2 bis. Înaintea datei de 1 martie a fiecărui an calendaristic, Administrația Autonomă a Monopolurilor de Stat [AAMS] stabilește, pentru țigaretele menționate la articolul 39 bis alineatul 1 litera b), prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul pe kilogram convențional […], care este egal cu raportul, exprimat în euro fără zecimale, dintre valoarea totală, calculată în funcție de prețul de vânzare cu amănuntul, incluzând toate taxele, pentru țigaretele puse în vânzare în anul calendaristic precedent și cantitatea totală a respectivelor țigarete.”

13      Articolul 39 octies alineatele 3 și 4 din decretul legislativ, intitulat „Rata de bază și calculul accizei aplicabile tutunului prelucrat”, prevede:

„3.      Pentru țigaretele din categoria de preț cea mai solicitată, stabilită conform articolului 39 quinquies alineatul 2, acciza este calculată prin aplicarea ratei de bază corespunzătoare la prețul de vânzare cu amănuntul. Această valoare reprezintă valoarea de bază.

4.      Valoarea de bază prevăzută la alineatul 3 reprezintă, în limita a 115 %, acciza datorată pentru țigaretele care au un preț de vânzare cu amănuntul mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată, menționată la articolul 39 quinquies alineatul 2.”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

14      Prin decizia în litigiu, directorul general al AAMS a stabilit, în temeiul articolului 39 octies alineatul 4 din decretul legislativ, la 115 % din valoarea de bază acciza minimă datorată pentru țigaretele cu un preț de vânzare cu amănuntul mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată.

15      Yesmoke Tobacco SpA, societate care produce și comercializează țigarete la un preț mai mic decât cel din categoria de preț cea mai solicitată, a contestat decizia în litigiu la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional Lazio), invocând faptul că această măsură era echivalentă, în ceea ce privește efectele sale, cu stabilirea unui preț minim de vânzare pentru țigarete.

16      Prin hotărârea din 5 aprilie 2012, Tribunale amministrativo regionale per il Lazio a anulat decizia în litigiu după ce a înlăturat aplicarea articolului 39 octies din decretul legislativ. Această instanță a statuat că decizia menționată reintrodusese de fapt un preț minim de revânzare a tutunului prelucrat, ceea ce, în opinia sa, contravenea Hotărârii Comisia/Italia (C‑571/08, EU:C:2010:367).

17      Ministero dellʼEconomia e delle Finanze și AAMS au atacat cu apel respectiva hotărâre la Consiglio di Stato, la 5 iunie 2012. Potrivit acestora, legislația națională privind prețul minim de vânzare al țigaretelor cu privire la care Tribunale amministrativo regionale per il Lazio s‑a pronunțat nu are nicio legătură cu dispozițiile respectivului articol 39 octies. Dimpotrivă, această legislație ar fi pe deplin conformă cu dreptul Uniunii, întrucât Directiva 2011/64 ar permite statelor membre să perceapă o acciză minimă pe țigarete.

18      Instanța de trimitere consideră că soluționarea litigiului principal depinde de interpretarea Directivelor 95/59 și 2011/64.

19      În aceste condiții, Consiglio di Stato a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 95/59[…] și articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2011/64[…], care stabilesc că rata proporțională și, respectiv, rata ad valorem, precum și nivelul accizei specifice […] trebuie să fie egale pentru toate țigaretele, se opun unei reglementări naționale precum articolul 39 octies alineatul 4 din decretul legislativ […], care stabilește că acciza datorată pentru țigaretele având un preț de vânzare finală mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată este de 115 % din valoarea de bază, stabilind astfel o acciză cu o rată fixă minimă specifică pentru țigaretele cu un preț de vânzare mai mic, iar nu o valoare minimă a accizei aplicată la toate categoriile de preț ale țigaretelor, astfel cum permit articolul 16 alineatul (7) din Directiva 95/59[…] și articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2011/64[…]?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

20      Cu titlu introductiv, trebuie, pe de o parte, să se arate că litigiul principal privește o decizie a directorului general al AAMS prin care se stabilesc ratele accizei pe țigarete care a intervenit la 11 ianuarie 2012. Or, conform articolelor 21 și 22 din Directiva 2011/64, această directivă a abrogat și a înlocuit, începând cu 1 ianuarie 2011, Directiva 95/59. Prin urmare, este necesar ca întrebarea adresată fie examinată numai în raport cu dispozițiile Directivei 2011/64.

21      Pe de altă parte, trebuie observat că instanța de trimitere face trimitere la articolul 14 alineatul (2) din Directiva 2011/64, care figurează în capitolul 4 din aceasta, intitulat „Dispoziții aplicabile tutunului prelucrat, altul decât pentru țigarete”, care nu privește țigaretele. Or, regimul accizei minime vizat de întrebarea preliminară este prevăzut la articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64. Astfel, întrebarea preliminară trebuie înțeleasă în sensul că vizează articolul 8 alineatul (6) din directiva menționată, iar nu articolul 14 alineatul (2) din aceasta.

22      Din cele de mai sus rezultă că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64 trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții naționale care stabilește nu o acciză minimă identică pentru toate țigaretele, ci o acciză minimă care se aplică numai țigaretelor care au un preț de vânzare cu amănuntul mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată.

23      Directiva 2011/64 are ca obiect stabilirea principiilor generale pentru armonizarea structurii și a ratelor accizei care se aplică tutunului prelucrat în statele membre. Din cuprinsul considerentelor (2), (3), (9) și (14) ale Directivei 2011/64 reiese că aceasta are ca obiectiv să asigure funcționarea corectă a pieței interne și condiții neutre de concurență. Mai precis, armonizarea structurilor accizelor nu poate avea ca efect denaturarea concurenței în sectorul tutunului.

24      În ceea ce privește țigaretele, conform articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2011/64, țigaretele fabricate în Uniune și cele importate din statele terțe fac obiectul unei accize ad valorem, calculată la prețul maxim de vânzare cu amănuntul, precum și al unei accize specifice calculate pe unitatea de produs. Cuantumul perceput în temeiul accizei globale variază în funcție de prețul de vânzare al țigaretelor, întrucât acciza ad valorem este stabilită în funcție de prețul de vânzare, și este cu atât mai scăzut cu cât prețul de vânzare este mai mic și invers.

25      Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2011/64 precizează că rata accizei ad valorem și nivelul accizei specifice trebuie să fie aceleași pentru toate țigaretele. Din modul de redactare a alineatelor (1) și (2) ale articolului 7 din această directivă reiese că perceperea accizei globale este obligatorie pentru toate țigaretele, indiferent de caracteristicile și de prețul acestora.

26      Cu titlu facultativ însă, statele membre pot percepe o acciză minimă pe țigarete, conform articolului 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64, sub rezerva în special a dispozițiilor alineatelor (3)-(5) ale acestui articol 8, care prevăd limitele care trebuie respectate pentru a stabili acciza specifică.

27      În această privință, trebuie arătat că adjectivul calificativ „minim” implică faptul că acciza prevăzută la articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64 reprezintă un prag minim de impozitare sub care nu poate exista o reducere proporțională a taxei datorate. Astfel cum a subliniat Comisia Europeană în observațiile sale scrise prezentate Curții, acciza minimă permite ca acciza ad valorem să nu aibă un efect proporțional dincolo de pragul minim de impozitare.

28      Având în vedere faptul că perceperea accizei globale este obligatorie pentru toate țigaretele indiferent de caracteristicile și de prețul acestora, o acciză minimă, prevăzută de statele membre în temeiul articolului 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64, trebuie să se aplice tuturor țigaretelor, indiferent de caracteristicile și de prețul acestora (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 95/59, Hotărârea Comisia/Franța, C‑302/00, EU:C:2002:123, punctul 20).

29      Pe de altă parte, trebuie remarcat că Directiva 2011/64 distinge diferitele categorii de tutun prelucrat care fac obiectul armonizării vizate de aceasta, și anume țigaretele, trabucurile și țigările de foi, tutunul tăiat fin și celelalte tipuri de tutun de fumat, fără a face însă distincție între diferitele categorii de țigarete. Astfel, țigaretele trebuie considerate o singură categorie de tutun prelucrat în sensul Directivei 2011/64.

30      Instituirea unei accize minime numai pentru anumite categorii de țigarete, astfel cum este prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, ar permite pentru anumite alte categorii de țigarete perceperea unei sume, cu titlu de acciză globală, care ar fi inferioară accizei minime, deși introducerea acestei accize minime ar trebui, potrivit Directivei 2011/64, să urmărească să evite, într‑un context de preț scăzut, ca sub acest prag să poată exista o reducere proporțională a taxei datorate și să evite astfel ca nivelul de taxare a celor mai ieftine țigarete să nu fie prea scăzut.

31      Dacă statele membre utilizează posibilitatea de a institui o acciză minimă, conform articolului 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64, o astfel de reglementare trebuie să se înscrie în cadrul definit de directiva menționată și nu poate contraveni obiectivelor acesteia din urmă. Or, instituirea unor praguri minime de impozitare diferite în funcție de caracteristicile sau de prețul țigaretelor ar genera denaturări ale concurenței dintre diferitele țigarete și ar fi, așadar, contrară obiectivului de a asigura buna funcționare a pieței interne și condiții neutre de concurență urmărit de Directiva 2011/64.

32      Tocmai acest lucru rezultă din reglementarea în discuție în litigiul principal, care prevede aplicarea unei accize, stabilită la 115 % din acciza aplicabilă categoriei de preț cea mai solicitată, numai pentru țigaretele care au un preț de vânzare cu amănuntul mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată.

33      Astfel, în cauza principală, decizia în litigiu arată, după cum reiese din tabelul anexat la decizia menționată, că țigaretele din categoria de preț cea mai solicitată sunt țigaretele al căror preț de vânzare cu amănuntul se ridică la 210 euro pentru 1 000 de țigarete și pe care este prelevată, în temeiul accizei globale, o valoare a accizei, denumită «valoare de bază», de 122,85 euro pentru 1 000 de țigarete. În temeiul articolului 39 octies din decretul legislativ, țigaretelor care au un preț mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată, inferior, așadar, sumei de 210 euro pentru 1 000 de țigarete, li se aplică o acciză de 115 % din valoarea de bază, ceea ce reprezintă 115 % x 122,85 euro, și anume 141,28 euro pentru 1 000 de țigarete. Astfel, în temeiul reglementării italiene, țigaretele care au un preț de vânzare cu amănuntul mai mic de 210 euro pentru 1 000 de țigarete suportă o valoare a accizei superioară valorii accizei suportate, în temeiul accizei globale, de țigaretele care au un preț de vânzare cu amănuntul cuprins între 210 și 243 de euro pentru 1 000 de țigarete.

34      Reglementarea italiană instituie, așadar, un sistem în care suma percepută pe țigaretele din categoria de preț cea mai solicitată, în temeiul accizei globale, este mai mică decât suma percepută în temeiul accizei globale pe țigaretele cele mai ieftine, ceea ce are drept consecință introducerea unor denaturări ale concurenței și contravine obiectivelor Directivei 2011/64.

35      În ceea ce privește obiectivul de sănătate publică invocat de guvernele italian, spaniol, francez și portughez în observațiile lor scrise respective prezentate în fața Curții, trebuie să se constate că Directiva 2011/64 ține seama, în conformitate cu considerentele (2), (14) și (16) ale acesteia, de obiectivul de protecție a sănătății publice. Mai precis, în considerentul (16) al acestei directive se precizează că nivelul de impozitare este un element fundamental al prețului produselor din tutun, care influențează, la rândul său, obiceiurile consumatorilor fumători. În această privință, Curtea a statuat deja că, în ceea ce privește produsele din tutun, reglementarea fiscală constituie un instrument important și eficient de combatere a consumului acestor produse și, prin urmare, de protecție a sănătății publice (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 95/59, Hotărârea Comisia/Italia, EU:C:2010:367, punctul 51).

36      În condițiile în care măsurile naționale se înscriu în cadrul pe care îl definește, Directiva 2011/64 nu împiedică statele membre să continue combaterea tabagismului și să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății publice prin perceperea de accize (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 95/59, Hotărârea Comisia/Italia, EU:C:2010:367, punctul 48).

37      Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64 trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește nu o acciză minimă identică aplicabilă tuturor țigaretelor, ci o acciză minimă care se aplică numai țigaretelor care au un preț de vânzare cu amănuntul mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

38      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește nu o acciză minimă identică aplicabilă tuturor țigaretelor, ci o acciză minimă care se aplică numai țigaretelor care au un preț de vânzare cu amănuntul mai mic decât cel al țigaretelor din categoria de preț cea mai solicitată.

 

Statul Român percepe, cu începere din 2006, o taxă pe viciu, conform art. 361 – 367 din Legea nr. 95/2006. Această taxă este în fapt o supra-acciză care vizează consumul de tutun şi băuturi alcoolice (altele decât vinul şi berea). Valoarea taxei pe viciu este de 10 euro/1.000 ţigarete, 10 euro/1.000 bucăţi ţigări şi ţigări de foi, 13 euro/kg pentru tutunul destinat fumatului şi respectiv 200 euro/hectolitru de alcool pur. Taxa pe viciu este datorată de persoanele juridice care produc şi/sau importă produse din tutun şi băuturi alcoolice. De asemenea, pentru persoanele juridice care încasează venituri din activităţile publicitare la produse din tutun şi băuturi alcoolice, se percepe o taxă pe viciu de 12% din valoarea acestor încasări.

Conform expunerii de motive a proiectului de lege prin care a fost introdusă taxa pe viciu, destinaţia veniturilor colectate o reprezintă: dezvoltarea infrastructurii sistemului sanitar; susţinerea programelor naţionale de sănătate; finanţarea activităţilor de combatere a consumului de alcool şi tutun, precum şi a altor nevoi ale sistemului de sănătate în cadrul programelor de sănătate.

Vom observa că, la nivelul Uniunii Europene, accizele pentru tutun prelucrat şi alcool/băuturi alcoolice sunt armonizate. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Directiva 92/12/CEE, statele membre pot introduce alte taxe indirecte pentru aceste produse, în “scopuri specifice”.

Prin hotărârea din 27 februarie 2014, pronunţată în afacerea C-82/12, Transportes Jordi Besora SL vs. Generalitat de Catalunya, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că art. 3 alin. (2) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale care instituie o taxă pe vânzarea cu amănuntul de uleiuri minerale, cum este taxa pe vânzările anumitor uleiuri minerale (Impuesto sobre las Ventas Minoristas de Determinados Hidrocarburos) în discuție în litigiul principal, o asemenea taxă neputând fi considerată ca urmărind un scop specific în sensul acestei dispoziții, din moment ce această taxă, destinată să finanțeze exercitarea de către colectivitățile teritoriale în cauză a competențelor lor în materie de sănătate și de mediu, nu urmărește, în sine, să asigure protecția sănătății și a mediului.

În opinia Costaş, Negru & Asociaţii, această interpretare a Curţii de Justiţie deschide posibilitatea recuperării taxei pe viciu achitate în România, în perioada de prescripţie. Explicaţia rezidă în aceea că reglementarea conţinută în Legea nr. 95/2006 nu are un scop specific, colectarea taxei pe viciu fiind făcută din raţiuni de finanţare generală a sistemului.

Materialul a fost publicat in Newsletter-ul Costaș, Negru & Asociații.

În cauza C‑165/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundesfinanzhof (Germania), prin decizia din 12 decembrie 2012, primită de Curte la 3 aprilie 2013, în procedura

Stanislav Gross

împotriva

Hauptzollamt Braunschweig,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, președinte de cameră, domnii J. L. da Cruz Vilaça, G. Arestis (raportor), J.‑C. Bonichot și A. Arabadjiev, judecători,

avocat general: domnul M. Wathelet,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Comisia Europeană, de W. Mölls și de C. Barslev, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 7 și 9 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129), astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1992 (JO L 390, p. 124, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 170, denumită în continuare „Directiva 92/12”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Gross, pe de o parte, și Hauptzollamt Braunschweig (autoritatea vamală din Braunschweig), pe de altă parte, având ca obiect decizia acestuia din urmă de a obliga reclamantul din litigiul principal la plata accizelor la produse din tutun.

 Cadrul juridic

 Directiva 92/12

3        Al cincilea și al șaselea considerent ale Directivei 92/12 au următorul cuprins:

„întrucât orice livrare, deținere în vederea livrării sau livrare în beneficiul unui comerciant care desfășoară o activitate economică independentă sau în beneficiul unui organism de drept public, ce are loc în alt stat membru decât cel în care produsul este pus pe piață pentru consum, atrage după sine aplicarea accizelor în acel alt stat membru;

întrucât, în cazul produselor supuse accizelor achiziționate de persoane private pentru uz propriu și transportate de acestea, taxa trebuie aplicată în țara în care au fost achiziționate produsele;”

4        Articolul 6 din această directivă prevede:

„(1)      Accizele sunt exigibile în momentul punerii în consum sau în momentul înregistrării unor deficite care trebuie supuse accizelor în conformitate cu articolul 14 alineatul (3).

Punerea în consum a produselor supuse accizelor înseamnă:

(a)      orice derogare, chiar și neregulamentară, de la un regim de suspendare;

(b)      orice prelucrare, chiar și neregulamentară, a produselor în cauză în afara unui regim de suspendare;

(c)      orice import al produselor în cauză, chiar și neregulamentar, în cazul în care produsele nu au fost incluse într‑un regim de suspendare.

(2)      Condițiile de exigibilitate și rata accizelor care se adoptă sunt cele aflate în vigoare la data la care accizele devin exigibile în statul membru în care are loc punerea în consum sau în care se înregistrează deficitele. Accizele sunt percepute și colectate în conformitate cu procedura stabilită de fiecare stat membru, statele membre trebuind să aplice aceleași proceduri de percepere și colectare atât produselor naționale, cât și celor din alte state membre.”

5        Articolul 7 alineatele (1)-(3) din directiva menționată prevede:

„(1)      În cazul produselor supuse accizelor și puse deja în consum într‑un stat membru, deținute în scopuri comerciale într‑un alt stat membru, accizele sunt percepute în statul membru în care sunt deținute produsele în cauză.

(2)      În acest scop, fără a aduce atingere articolului 6, dacă produsele puse deja în consum, conform definiției din articolul 6, într‑un stat membru sunt livrate, destinate livrării în alt stat membru sau folosite în alt stat membru în vederea realizării de către un comerciant a unei activități economice independente sau pentru un organism de drept public, accizele devin exigibile în acel alt stat membru.

(3)      În funcție de toate elementele situației, accizele sunt datorate de către persoana care efectuează livrarea sau deține produsele destinate livrării sau de persoana care primește produsele pentru a le folosi într‑un stat membru, altul decât cel în care produsele au fost deja puse în consum, sau de către comerciantul sau organismul de drept public relevant.”

6        Articolul 8 din Directiva 92/12 prevede:

„În ceea ce privește produsele achiziționate de persoane particulare pentru uz propriu și transportate de aceștia, principiul care reglementează piața internă stabilește că accizele sunt percepute în statul membru în care sunt achiziționate produsele.”

7        Articolul 9 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede:

„(1)      Fără a aduce atingere articolelor 6, 7 și 8, accizele devin exigibile dacă produsele pentru consum dintr‑un stat membru sunt deținute în scopuri comerciale în alt stat membru.

În acest caz, accizele sunt datorate în statul membru pe teritoriul căruia se află produsele, de către deținătorul produselor.

(2)      Pentru a determina dacă produsele menționate la articolul 8 sunt destinate unor scopuri comerciale, statele membre trebuie să ia în considerare, inter alia, următoarele:

–        statutul comercial al celui care deține produsele și motivele pentru care le deține;

–        locul în care se află produsele sau, dacă este cazul, modul de transport folosit;

–        orice document referitor la produse;

–        natura produselor;

–        cantitatea de produse.

[…]”

 Reglementarea germană

8        Articolul 12 alineatul (1) din Legea privind taxele pe tutun (Tabaksteuergesetz) din 31 august 1994, în versiunea aplicabilă în litigiul principal (denumită în continuare „TabStG”), prevede:

„În ceea ce privește produsele din tutun, taxa se achită prin utilizarea timbrelor fiscale. Utilizarea include marcarea și aplicarea timbrelor fiscale pe pachetele individuale. Timbrul fiscal trebuie aplicat în momentul când taxa devine exigibilă.”

9        Articolul 19 din TabStG prevede:

„Dacă produsele din tutun puse în consum în alte state membre sunt introduse sau expediate în scopuri comerciale pe teritoriul fiscal în mod ilegal și cu încălcarea articolului 12 alineatul (1), taxa devine exigibilă în momentul intrării sau al expedierii pe teritoriul fiscal. Debitori ai taxei sunt atât persoana care introduce sau care expediază produsele din tutun, cât și destinatarul lor, de îndată ce intră în posesia acestora. […]”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

10      Domnul Gross a fost condamnat printr‑o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii pentru patru fapte de tăinuire a unor bunuri sustrase de la plata impozitelor. Instanța penală a constatat că reclamantul din litigiul principal a achiziționat de mai multe ori în scopul revânzării țigarete nedeclarate pentru care nu s‑au plătit accize la tutun de la o organizație care se ocupa cu contrabanda cu țigarete.

11      Prin decizia din 28 iulie 2010, Hauptzollamt Braunschweig a obligat reclamantul din litigiul principal să plătească în solidar împreună cu alți trei debitori accize la tutun în cuantum de 15 136 de euro plus dobânzi.

12      Reclamantul din litigiul principal a introdus o acțiune la Finanzgericht. Această instanță a considerat că exigibilitatea accizelor rezultă din aplicarea articolului 19 prima teză din TabStG. Aceasta a constatat că, în litigiul cu care a fost sesizată, au fost introduse pe teritoriul fiscal german în scopuri comerciale în afara unui regim de suspendare țigarete fără timbru fiscal german provenind dintr‑un alt stat membru. Finanzgericht a preluat constatările de fapt care apar în hotărârea pronunțată în materie penală. După ce țigaretele au fost introduse pe teritoriul fiscal german, reclamantul din litigiul principal a intrat în posesia acestora în calitate de destinatar, astfel încât a devenit debitorul fiscal în conformitate cu articolul 19 a doua teză din TabStG.

13      Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Bundesfinanzhof.

14      Instanța de trimitere își exprimă dubiile cu privire la aspectul dacă articolul 9 alineatul (1) din Directiva 92/12 trebuie interpretat în sensul că accizele sunt datorate de orice persoană care deține, în scopuri comerciale, într‑un stat membru, produse care sunt supuse accizelor care au fost puse în consum în alt stat membru sau dacă această dispoziție trebuie interpretată în sens restrictiv, respectiv că accizele nu sunt datorate decât de persoana care deține produsele pentru prima oară, în scopuri comerciale, în statul membru în cauză.

15      În aceste condiții, Bundesfinanzhof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Fără a aduce atingere legăturii sistematice cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 92/12[…], articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din [această directivă] se opune unei dispoziții legale a unui stat membru care prevede că o persoană care deține în scopuri comerciale produse supuse accizelor și puse în consum într‑un alt stat membru nu datorează accize în cazul în care a achiziționat produsele de la o altă persoană abia după încheierea operațiunii de intrare a produselor?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

16      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 9 alineatul (1) din Directiva 92/12 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție permite unui stat membru să considere debitor al accizelor o persoană care deține, pe teritoriul fiscal al acestui stat membru, în scopuri comerciale, produse supuse accizelor puse în consum în alt stat membru, chiar dacă această persoană nu este prima deținătoare a acestor produse în statul membru de destinație.

17      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că Directiva 92/12 urmărește să stabilească un anumit număr de reguli în ceea ce privește deținerea, circulația și monitorizarea produselor supuse accizelor, în special în scopul de a asigura că exigibilitatea accizelor este identică în toate statele membre. Această armonizare permite, în principiu, înlăturarea dublei impuneri în relațiile dintre statele membre (Hotărârea Scandic Distilleries, C‑663/11, EU:C:2013:347, punctele 22 și 23).

18      În această privință, în cazurile în care produsele supuse accizelor sunt puse în consum într‑un stat membru, Directiva 92/12 stabilește, astfel cum reiese în special din al cincilea și din al șaselea considerent ale acesteia, o distincție între produsele care sunt deținute într‑un alt stat membru în scopuri comerciale de un comerciant care desfășoară o activitate economică independentă, pe de o parte, și produsele care sunt achiziționate de persoane private pentru uz propriu și transportate de acestea în alt stat membru, pe de altă parte.

19      Din decizia de trimitere reiese că reclamantul din litigiul principal a achiziționat, de la o organizație care se ocupa cu contrabanda cu țigarete care au fost puse în consum într‑un stat membru, altul decât Republica Federală Germania, țigarete pentru care accizele nu fuseseră plătite, în scopul revânzării acestora în Germania. Așadar, nu se contestă că țigaretele în discuție în litigiul principal au fost introduse în scopuri comerciale pe teritoriul german, deși nu prezentau timbrele fiscale naționale necesare.

20      Trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței de trimitere un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, chiar dacă pe plan formal întrebarea preliminară vizează direct numai articolul 9 din Directiva 92/12, o astfel de împrejurare nu împiedică Curtea să furnizeze instanței de trimitere toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru judecarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă respectiva instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la aceste elemente în cuprinsul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța menționată, mai ales din motivarea deciziei de trimitere, elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului pendinte în fața acesteia (a se vedea Hotărârea Worten, C‑342/12, EU:C:2013:355, punctele 30 și 31).

21      Nu se contestă că reclamantul din litigiul principal a achiziționat de la alte persoane în mod repetat produsele în cauză după ce acestea din urmă au intrat în mod ilicit pe teritoriul fiscal german (a se vedea în acest sens Hotărârea Salumets și alții, C‑455/98, EU:C:2000:352, punctul 19), în scopul de a le revinde și de a obține venituri.

22      Astfel, articolul 7 din Directiva 92/12 se poate aplica în cauza principală din moment ce, potrivit alineatului (2), această dispoziție vizează situația în care produsele sunt livrate, destinate livrării în alt stat membru sau folosite în alt stat membru în vederea realizării de către un comerciant a unei activități economice independente.

23      Prin urmare, articolul 9 din Directiva 92/12 trebuie interpretat în coroborare cu articolul 7 din această directivă.

24      Potrivit alineatului (1) al acestui articol 7 coroborat cu alineatul (3) al aceluiași articol, accizele sunt datorate în statul membru în care sunt deținute produsele, între alții, de către persoana care primește produsele în cauză sau de către comerciantul relevant.

25      În special, din moment ce articolul 7 alineatul (3) din Directiva 92/12 prevede expres că persoana care „primește produsele” în cauză poate fi debitoarea accizelor pentru produsele supuse acestora, puse în consum într‑un stat membru și deținute în scopuri comerciale în alt stat membru, această dispoziție trebuie interpretată în sensul că este debitor al accizelor orice deținător al produselor în cauză.

26      O interpretare mai restrictivă care limitează calitatea de debitor al accizelor la primul deținător al produselor în cauză ar fi contrară obiectivului Directivei 92/12. Astfel, în temeiul acesteia, circulația produselor de pe teritoriul unui stat membru către altul nu trebuie să dea naștere unui control sistematic efectuat de autoritățile naționale, care ar putea împiedica libera circulație a mărfurilor pe piața internă a Uniunii Europene. În consecință, o astfel de interpretare ar face mai incertă colectarea accizelor datorate la trecerea unei frontiere a Uniunii.

27      Această concluzie este confirmată și de articolul 33 alineatul (3) din Directiva 2008/118 a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12 (JO 2009, L 9, p. 12), care simplifică conținutul articolului 7 din Directiva 92/12 făcând trimitere în continuare numai la persoana „căreia îi sunt livrate produsele în cel de al doilea stat membru” (Hotărârea Metro Cash & Carry Danmark, C‑315/12, EU:C:2013:503, punctul 36).

28      Rezultă din cele ce precedă că articolul 9 alineatul (1) din Directiva 92/12 coroborat cu articolul 7 din această directivă trebuie interpretat în sensul că dispoziția menționată permite unui stat membru să considere debitor al accizelor o persoană care deține, pe teritoriul fiscal al acestui stat, în scopuri comerciale, produse supuse accizelor puse în consum în alt stat membru, în împrejurări precum cele din litigiul principal, chiar dacă această persoană nu este prima deținătoare a acestor produse în statul membru de destinație.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

29      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1992, coroborat cu articolul 7 din această directivă trebuie interpretat în sensul că dispoziția menționată permite unui stat membru să considere debitor al accizelor o persoană care deține, pe teritoriul fiscal al acestui stat, în scopuri comerciale, produse supuse accizelor puse în consum în alt stat membru, în împrejurări precum cele din litigiul principal, chiar dacă această persoană nu este prima deținătoare a acestor produse în statul membru de destinație.

Sursa: www.curia.europa.eu

În cauza C‑272/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Commissione tributaria regionale per la Toscana (Italia), prin decizia din 25 mai 2012, primită de Curte la 21 mai 2013, în procedura

Equoland Soc. coop. arl

împotriva

Agenzia delle Dogane – Ufficio delle Dogane di Livorno,

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul A. Borg Barthet, președinte de cameră, domnii E. Levits și F. Biltgen (raportor), judecători,

avocat general: domnul N. Jääskinen,

grefier: doamna L. Carrasco Marco, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 aprilie 2014,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Equoland Soc. coop. arl, de M. Turci, de R. Vianello și de D. D’Alauro, avvocati;

–        pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Albenzio, avvocato dello Stato;

–        pentru guvernul spaniol, de M. J. García‑Valdecasas Dorrego și de L. Banciella Rodríguez‑Miñón, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de D. Recchia și de C. Soulay, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18/CE a Consiliului din 14 februarie 2006 (JO L 51, p. 12, denumită în continuare „A șasea directivă”), precum și a articolelor 154 și 157 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7, denumită în continuare „Directiva TVA”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Equoland Soc. coop. arl (denumită în continuare „Equoland”), pe de o parte, și Agenzia delle Dogane – Ufficio delle Dogane di Livorno (Administrația Vamală – Biroul vamal din Livorno, denumit în continuare „Ufficio”), pe de altă parte, cu privire la o decizie a acesteia din urmă de obligare a Equoland la plata taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”) la import pentru mărfuri care nu au fost introduse fizic într‑un antrepozit fiscal, în condițiile în care aceasta achitase deja taxa menționată prin taxare inversă.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Articolul 10 alineatul (3) din A șasea directivă prevede:

„Evenimentul generator are loc și taxa devine eligibilă în momentul importării bunurilor. Dacă bunurile sunt plasate într‑unul dintre regimurile menționate la articolul 7 alineatul (3) la intrarea în Comunitate, evenimentul generator are loc și taxa devine exigibilă doar atunci când bunurile ies de sub incidența regimurilor în cauză.

Cu toate acestea, dacă bunurile importate fac obiectul unor drepturi vamale, prelevări agricole sau al unor taxe cu efect echivalent instituite în temeiul unei politici comune, evenimentul generator are loc și taxa devine exigibilă în momentul în care are loc evenimentul generator pentru taxele comunitare în cauză și când drepturile respective devin exigibile.

Dacă bunurile importate nu sunt supuse nici uneia dintre aceste taxe comunitare, statele membre aplică dispozițiile în vigoare care reglementează drepturile vamale în ceea ce privește momentul în care are loc evenimentul generator și momentul în care taxa devine exigibilă.”

4        Articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă, în versiunea rezultată din articolul 28c din aceasta [denumit în continuare „articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă”], prevede:

„Fără a aduce atingere altor dispoziții fiscale comunitare, statele membre pot adopta, sub rezerva consultării prevăzute la articolul 29, măsuri speciale de exonerare a unora sau a tuturor operațiunilor următoare, cu condiția să nu fie destinate utilizării și/sau consumului final și ca valoarea [TVA‑ului] datorată la ieșirea din regimul sau din situațiile prevăzute la punctele A‑E să corespundă valorii taxei care ar fi fost datorată dacă fiecare din aceste operațiuni ar fi fost taxată pe teritoriul țării:

A.      importurile de bunuri destinate plasării în regim de antrepozit, altul decât cel vamal;

B.      furnizările de produse destinate a fi:

(a)      prezentate la vamă și, dacă este cazul, plasate într‑un depozit temporar;

(b)      plasate într‑o zonă liberă sau într‑un depozit liber;

(c)      plasate în regim de antrepozit vamal sau de prelucrare activă;

[…]

(e)      plasate pe teritoriul țării în alt regim de antrepozit decât cel vamal.

În sensul prezentului articol, antrepozitele, altele decât cele vamale, sunt:

–        pentru produsele supuse accizelor, locurile definite ca antrepozite fiscale în sensul articolului 4 litera (b) din Directiva 92/12/CEE [a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 12)];

–        pentru alte produse decât cele supuse accizelor, locurile definite ca atare de statele membre. Cu toate acestea, statele membre nu pot să prevadă un alt regim de antrepozit decât cel vamal, atunci când bunurile au ca destinație livrarea prin comerțul cu amănuntul.

[…]” [traducere neoficială]

5        Articolul 17 din aceeași directivă, în versiunea care rezultă din articolul 28f din aceasta, prevede:

„(1)      Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.

(2)      În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în cadrul tranzacțiilor impozabile ale acestora, persoanele plătitoare de impozit au dreptul de a deduce din taxa pe care o datorează:

[…]

(b)      [TVA‑ul] datorat sau achitat pentru importul de bunuri în statul membru în cauză;

[…]”

6        Potrivit articolului 4 litera (b) din Directiva 92/12, este considerat antrepozit fiscal „un loc în care bunurile supuse accizelor sunt produse, prelucrate, deținute, primite sau expediate în regim de suspendare a accizelor de către un antrepozitar autorizat în cadrul activității sale, sub rezerva anumitor condiții stabilite de autoritățile competente din statul membru în care se află antrepozitul fiscal”.

 Dreptul italian

7        Decretul‑lege nr. 331 din 30 august 1993 privind armonizarea dispozițiilor în materie de importuri privind uleiurile minerale, alcoolul, băuturile alcoolice și tutunul prelucrat, precum și în materie de TVA, cu dispozițiile instituite prin Directiva CEE și modificările care decurg din această armonizare, precum și dispoziții referitoare la regimul centrelor autorizate de asistență fiscală, procedurile de restituire a impozitului, excluderea ILOR (impozitului local pe venit) din profitul întreprinderilor până la valoarea corespunzătoare sarcinilor profesionale directe, instituirea pentru anul 1993 a unei taxe de consum extraordinare asupra anumitor bunuri și alte dispoziții fiscale (GURI nr. 203 din 30 august 1993), prevede la articolul 50 bis alineatul 4:

„Următoarele operațiuni se efectuează fără plata [TVA‑ului]:

[…]

b)      operațiunile de punere în liberă circulație a bunurilor necomunitare destinate introducerii într‑un antrepozit TVA, după constituirea unei garanții corespunzătoare egale cu valoarea taxei. Nu sunt supuși obligației de constituire a garanției operatorii autorizați în sensul articolului 14a din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 […] și cei scutiți în sensul articolului 90 din textul unic al dispozițiilor legislative în materie vamală, prevăzut de Decretul nr. 43 al Președintelui Republicii din 23 ianuarie 1973”.

8        Decretul legislativ nr. 471 din 18 decembrie 1997 privind reforma sancțiunilor fiscale fără caracter penal în domeniul impozitelor directe, a taxei pe valoarea adăugată și a perceperii taxelor, în conformitate cu articolul 3 alineatul 133 punctul q) din Legea nr. 662 din 23 decembrie 1996 (supliment ordinar la GURI nr. 5 din 8 ianuarie 1998, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 471/97”), prevede la articolul 13:

„1.      Orice persoană care nu achită, în tot sau în parte, în termenele prevăzute, avansurile, plățile periodice, plata de egalizare sau soldul taxei rezultat din declarație, după deducerea, în aceste cazuri, a valorii plăților periodice și a avansurilor, chiar dacă acestea nu au fost achitate, este pasibilă de o penalitate administrativă în cuantum de 30 % din fiecare sumă neplătită, chiar și atunci când, în urma corectării erorilor materiale sau de calcul constatate cu ocazia controlului declarației anuale, rezultă că taxa este mai mare sau că excedentul deductibil este mai mic. Pentru plățile privind credite garantate integral prin forme de garanție reală sau personală prevăzute de lege sau recunoscute de administrația financiară, efectuate cu o întârziere care nu depășește cincisprezece zile, penalitatea prevăzută în prima teză, în plus față de ceea ce prevede punctul a) al alineatului 1 al articolului 13 din Decretul legislativ nr. 472 din 18 decembrie 1997, este redusă la o valoare egală cu a cincisprezecea parte pentru fiecare zi de întârziere. Aceeași sancțiune se aplică în cazurile de plată integrală a taxei majorate în temeiul articolelor 36-bis și 36-ter din Decretul nr. 600 al Președintelui Republicii din 29 septembrie 1973 și al articolului 54 din Decretul nr. 633 al Președintelui Republicii din 26 octombrie 1972.

2.      În afara cazurilor de taxe înscrise pe rol, sancțiunea se aplică, de asemenea, în toate cazurile de neplată a unei taxe sau a unei fracțiuni din această taxă în termenul prevăzut.

3.      Sancțiunile prevăzute în prezentul articol nu se aplică în cazul în care plățile au fost efectuate în timp util la un birou, un oficiu sau un concesionar diferit de cel care este competent.”

 Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

9        Pe baza deciziei de trimitere și a observațiilor prezentate de Equoland, de guvernele italian și spaniol, precum și de Comisia Europeană, situația de fapt din litigiul principal poate fi rezumată după cum urmează.

10      În cursul lunii iunie 2006, Equoland a importat la Ufficio un lot de mărfuri provenind dintr‑un stat terț. În declarația vamală s‑a menționat că aceste mărfuri erau destinate antrepozitului fiscal în scopuri de TVA. În consecință, la data acestei operațiuni nu s‑a solicitat plata TVA‑ului la import.

11      În ziua următoare importului, gestionarul antrepozitului căruia îi erau destinate mărfurile le‑a înscris în registrul intrărilor în stoc. Cu toate acestea, s‑a constatat că mărfurile nu au fost niciodată depozitate fizic în antrepozit, ci au fost introduse în acesta doar virtual, și anume prin înscrierea lor în registrul menționat. În continuare, mărfurile au fost retrase imediat din regimul de antrepozit fiscal și s‑a achitat TVA‑ul prin taxarea inversă, efectuată de Equoland.

12      Întrucât a considerat că, dat fiind că mărfurile nu fuseseră introduse fizic în antrepozitul fiscal, condițiile necesare pentru amânarea plății TVA‑ului la import nu fuseseră respectate, Ufficio a apreciat că Equoland nu a achitat taxa datorată și a impus, potrivit articolului 13 din Decretul legislativ nr. 471/97, plata TVA‑ului la import, majorat cu o penalitate de 30 % din cuantumul acestuia.

13      Equoland a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la Commissione tributaria provinciale di Livorno, arătând că își regularizase situația cu privire la TVA‑ul la import prin taxare inversă, plătind TVA‑ul menționat la Agenzia delle Entrate (Administrația fiscală) în loc să îl plătească la Ufficio. În consecință, articolul 13 din Decretul legislativ nr. 471/97 nu era aplicabil într‑un caz precum cel din litigiul principal.

14      Întrucât acțiunea sa a fost respinsă, Equoland a formulat apel împotriva hotărârii de respingere la Commissione tributaria regionale per la Toscana, reiterându‑și punctul de vedere potrivit căruia decizia de impunere rectificativă se întemeia doar pe faptul că mărfurile importate nu fuseseră introduse „fizic” în antrepozitul fiscal, fără să existe o sustragere de la plata TVA‑ului întrucât, cu ocazia eliberării pentru consum, s‑ar fi procedat la o autofacturare a achiziției bunurilor importate și la plata TVA‑ului regularizat în acest fel. Pe de altă parte, Equoland susține că, în mai multe state membre, introducerea „virtuală” a mărfurilor într‑un antrepozit fiscal este legală.

15      Ufficio arată, mai întâi, că, pentru aplicarea reglementării privind antrepozitele în materie de TVA, care suspendă obligația de plată a taxei în momentul importului și permite plata acesteia doar cu ocazia declarației periodice, condiția necesară este introducerea „fizică” a bunurilor importate într‑un antrepozit de acest tip. Astfel, dispozițiile naționale ar fi clare și ar impune introducerea „fizică” a bunurilor menționate în antrepozit, întrucât amânarea încasării TVA‑ului nu ar fi garantată decât prin prezența acestora într‑un antrepozit fiscal legal autorizat.

16      În continuare, principiul neutralității TVA‑ului, care ar privi doar efectele economice ale acestei taxe pe consum, nu poate fi invocat pentru a nu respecta obligația de plată a TVA‑ului atunci când există faptul generator al taxei. Or, în speță, acesta ar fi constituit de importul bunului.

17      În sfârșit, întrucât TVA‑ul la import este o taxă legată de trecerea frontierei, ar trebui calculat și perceput de administrația vamală, în speță de Ufficio, fapt care, de altfel, ar asigura plata în cel mai scurt timp a cotei‑părți ce revine Uniunii Europene.

18      Sesizată cu litigiul, instanța de trimitere arată că interpretarea propusă de Ufficio ar avea drept consecință plata TVA‑ului de două ori, din cauza nerespectării unei obligații care ar trebui considerată ca având un caracter pur formal. Or, încălcarea unei astfel de obligații ar putea fi sancționată autonom, în ipoteza în care introducerea fizică a mărfurilor în antrepozitul fiscal ar fi considerată obligatorie, dar nu ar trebui să conducă, în lipsa unei operațiuni impozabile, la aplicarea TVA‑ului asupra acestora.

19      În aceste condiții, Commissione tributaria regionale per la Toscana a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Conform articolului 16 din [A șasea directivă] și articolelor 154 și 157 din [Directiva TVA], destinația bunurilor importate într‑un alt regim de antrepozit decât antrepozitul vamal, și anume antrepozitul TVA, este suficientă pentru a permite o scutire de la plata TVA‑ului la import chiar și în cazul în care mărfurile nu sunt introduse fizic, ci numai scriptic [în acest antrepozit]?

2)      [A șasea directivă] și [Directiva TVA] se opun unei practici prin care un stat membru percepe TVA‑ul la import în pofida faptului că acesta a fost achitat – din cauza unei erori sau a unei nereguli – în cadrul unei taxări inverse, prin intermediul unei autofacturări și, în același timp, al înregistrării în registrul de cumpărări și de vânzări?

3)      Faptul că un stat membru cere plata TVA‑ului deja achitat în cadrul unei taxări inverse, prin intermediul unei autofacturări și, în același timp, al înregistrării în registrul de cumpărări și de vânzări, încalcă principiul neutralității fiscale?”

 Cu privire la întrebările preliminare

20      Astfel cum reiese din dosarul prezentat Curții, importul mărfurilor în discuție în litigiul principal a avut loc în cursul lunii iunie 2006, astfel încât Directiva 2006/112, care a intrat în vigoare doar la 1 ianuarie 2007, nu se aplică ratione temporis litigiului principal.

21      În consecință, trebuie să se considere că cererea de decizie preliminară vizează doar interpretarea celei de A șasea directive.

 Cu privire la prima întrebare

22      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care supune acordarea scutirii de la plata TVA‑ului la import prevăzută de această reglementare condiției ca mărfurile importate și care sunt destinate unui antrepozit fiscal în scopuri de TVA să fie introduse fizic în acesta.

23      În această privință, trebuie amintit, mai întâi, că articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă, întrucât constituie o dispoziție derogatorie de la principiul, enunțat la articolul 10 alineatul (3) din aceeași directivă, potrivit căruia faptul generator are loc și taxa devine exigibilă în momentul importării bunurilor, este de strictă interpretare.

24      În continuare, legiuitorul Uniunii a supus utilizarea posibilității oferite statelor membre prin articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă întrunirii a două condiții substanțiale, și anume, pe de o parte, ca marfa al cărei import trebuie să fie scutit să nu fie destinată utilizării sau consumului final și, pe de altă parte, ca valoarea TVA‑ului datorat la ieșirea din regimul căruia i‑a fost supusă această marfă să corespundă valorii TVA‑ului care ar fi fost datorat dacă fiecare dintre operațiuni ar fi fost taxată pe teritoriul țării.

25      În sfârșit, în aplicarea posibilității recunoscute astfel statelor membre, acestea din urmă pot lua măsuri speciale pentru a acorda scutirea prevăzută la articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă.

26      În aceste condiții și în absența altor indicații în această privință în A șasea directivă, revine, în principiu, statelor membre obligația de a determina formalitățile care trebuie îndeplinite de persoana impozabilă pentru a putea beneficia de scutirea de la plata TVA‑ului în temeiul dispoziției respective.

27      Cu toate acestea, trebuie adăugat că, în cazul în care își exercită competențele recunoscute astfel, statele membre sunt obligate să respecte dreptul Uniunii, precum și principiile sale generale și, în consecință, principiul proporționalității (a se vedea Hotărârea Rēdlihs, C‑263/11, EU:C:2012:497, punctul 44 și jurisprudența citată).

28      În speță, astfel cum reiese din decizia de trimitere, legiuitorul italian a prevăzut că, pentru a putea beneficia de scutirea de la plata TVA‑ului la import, persoana impozabilă are obligația de a introduce fizic marfa importată în antrepozitul fiscal, întrucât se presupune că această prezență fizică garantează perceperea ulterioară a taxei.

29      Or, trebuie să se constate că o astfel de obligație, în pofida caracterului său formal, este de natură să permită atingerea eficientă a obiectivelor urmărite, și anume asigurarea unei perceperi exacte a TVA‑ului, precum și evitarea fraudei în ceea ce privește această taxă, și nu depășește, în sine, ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

30      În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care supune acordarea scutirii de la plata TVA‑ului la import prevăzută de această reglementare condiției ca mărfurile importate și care sunt destinate unui antrepozit fiscal în scopuri de TVA să fie introduse fizic în acesta.

 Cu privire la a treia și la a patra întrebare

31      Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă A șasea directivă trebuie interpretată în sensul că, în conformitate cu principiul neutralității TVA‑ului, se opune unei reglementări naționale potrivit căreia un stat membru impune plata TVA‑ului la import chiar dacă acesta a fost deja regularizat în cadrul unei taxări inverse prin intermediul unei autofacturări și al unei înregistrări în registrul de cumpărări și de vânzări al persoanei impozabile.

32      În această privință, trebuie amintit că, în cazul în care, pentru a exercita competențele atribuite prin articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă, statele membre adoptă măsuri precum obligația de a introduce fizic marfa importată în antrepozitul fiscal, aceste state rămân de asemenea competente, în absența unei reglementări în materie de sancțiuni, să aleagă sancțiunile pe care le consideră adecvate (a se vedea în acest sens Hotărârea Rēdlihs, EU:C:2012:497, punctul 44).

33      Prin urmare, este legitim ca, pentru asigurarea perceperii exacte a TVA‑ului la import și pentru evitarea fraudei, un stat membru să prevadă în legislația națională sancțiuni corespunzătoare care urmăresc pedepsirea nerespectării obligației de a introduce fizic în antrepozitul fiscal o marfă importată.

34      Cu toate acestea, asemenea sancțiuni nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecotrade, C‑95/07 și C‑96/07, EU:C:2008:267, punctele 65-67, Hotărârea EMS‑Bulgaria Transport, C‑284/11, EU:C:2012:458, punctul 67, și Hotărârea Rēdlihs, EU:C:2012:497, punctul 47).

35      Pentru a aprecia dacă o astfel de sancțiune este conformă principiului proporționalității, trebuie să se țină seama în special de natura și de gravitatea încălcării pe care această sancțiune urmărește să o pedepsească, precum și de modalitățile de stabilire a cuantumului acesteia.

36      În ceea ce privește, în primul rând, natura și gravitatea încălcării, trebuie, pe de o parte, să se amintească faptul că obligația de a introduce fizic marfa importată în antrepozitul fiscal constituie, după cum s‑a statuat la punctul 29 din prezenta hotărâre, o cerință formală.

37      Pe de altă parte, trebuie arătat că, după cum a subliniat instanța de trimitere, nerespectarea acestei obligații nu a avut drept consecință, cel puțin în cauza principală, neplata TVA‑ului la import, întrucât acesta a fost regularizat în cadrul taxării inverse pe care a efectuat‑o persoana impozabilă.

38      Desigur, s‑ar putea argumenta că, întrucât marfa importată nu a fost introdusă fizic în antrepozitul fiscal, TVA‑ul era datorat la momentul importului și că, prin urmare, plata prin taxare inversă constituie o plată tardivă a acestui TVA.

39      Or, după cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, o plată tardivă a TVA‑ului constituie, în absența unei tentative de fraudă sau a unui prejudiciu adus bugetului statului, doar o încălcare formală, care nu ar putea să repună în discuție dreptul de deducere al persoanei impozabile. În orice caz, o astfel de plată tardivă nu poate fi, în sine, asimilată unei fraude, care presupune, pe de o parte, că operațiunea în cauză, în pofida respectării condițiilor prevăzute de dispozițiile relevante ale celei de A șasea directive și ale legislației naționale care transpune această directivă, are drept rezultat obținerea unui avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară obiectivului urmărit prin aceste dispoziții și, pe de altă parte, că dintr‑un ansamblu de elemente obiective rezultă că scopul esențial al operațiunii în cauză este obținerea unui avantaj fiscal (a se vedea în acest sens Hotărârea Halifax și alții, C‑255/02, EU:C:2006:121, punctele 74 și 75, precum și Hotărârea EMS‑Bulgaria Transport, EU:C:2012:458, punctul 74).

40      În ceea ce privește, în al doilea rând, modalitățile de stabilire a cuantumului sancțiunii, este necesar să se constate, mai întâi, că cerința potrivit căreia persoana impozabilă trebuie, în plus față de o majorare de 30 %, să plătească din nou TVA‑ul la import, fără să se țină seama de plata deja efectuată, echivalează, în esență, cu privarea acestei persoane impozabile de dreptul său de deducere. Astfel, supunerea aceleiași operațiuni unei duble impuneri a TVA‑ului, în condițiile în care deductibilitatea acestei taxe se acordă doar o singură dată, lasă TVA‑ul restant în sarcina persoanei impozabile.

41      În această privință, fără a fi nevoie să se analizeze compatibilitatea acestei părți din sancțiune cu principiul proporționalității, este suficient să se amintească, pe de o parte, faptul că Curtea a statuat în mod repetat că, ținând seama de locul important pe care îl ocupă dreptul de deducere în sistemul comun al TVA‑ului, care urmărește să garanteze perfecta neutralitate fiscală a acestei taxe cu privire la toate activitățile economice, întrucât această neutralitate implică posibilitatea persoanei impozabile de a deduce TVA‑ul datorat sau plătit în cadrul tuturor activităților sale economice, o sancțiune care constă în refuzarea dreptului de deducere nu este conformă cu A șasea directivă în cazul în care nu ar fi dovedită nicio fraudă și nicio atingere adusă bugetului statului (a se vedea în acest sens Hotărârea Sosnowska, C‑25/07, EU:C:2008:395, punctele 23 și 24, precum și Hotărârea EMS‑Bulgaria Transport, EU:C:2012:458, punctele 68 și 70).

42      Pe de altă parte, din jurisprudența Curții reiese, contrar celor susținute de guvernul italian în ședință, că regimul taxării inverse prevăzut de A șasea directivă permite, printre altele, combaterea evaziunii fiscale și a fraudei constatate în anumite tipuri de operațiuni (a se vedea Hotărârea Véleclair, C‑414/10, EU:C:2012:183, punctul 34).

43      În măsura în care, potrivit instanței de trimitere, în cauza principală nu există vreo fraudă și nici vreo tentativă de fraudă, partea din sancțiune care constă în impunerea unei noi plăți a TVA‑ului deja achitat, fără ca această a doua plată să confere un drept de deducere, nu poate fi considerată ca fiind conformă cu principiul neutralității TVA‑ului.

44      În continuare, în ceea ce privește partea din sancțiune care constă într‑o majorare a taxei potrivit unui procentaj forfetar, este suficient să se amintească faptul că Curtea a hotărât deja că o astfel de modalitate de stabilire a cuantumului sancțiunii – fără să existe o posibilitate de adaptare a acesteia – poate depăși ceea ce este necesar pentru asigurarea perceperii exacte a taxei și pentru evitarea fraudei (a se vedea în acest sens Hotărârea Rēdlihs, EU:C:2012:497, punctele 45 și 50-52).

45      În speță, având în vedere nivelul procentajului reținut pentru majorarea prevăzută de legislația națională și imposibilitatea de a‑l adapta împrejurărilor specifice fiecărui caz, nu este exclus ca această modalitate de stabilire a cuantumului sancțiunii și, așadar, a părții corespunzătoare din aceasta să se dovedească disproporționată (a se vedea Hotărârea Rēdlihs, EU:C:2012:497, punctul 52).

46      În sfârșit, trebuie adăugat că, potrivit jurisprudenței Curții, plata unor dobânzi de întârziere poate constitui o sancțiune adecvată în cazul încălcării unei obligații formale, cu condiția ca aceasta să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite, care constau în asigurarea colectării corecte a TVA‑ului și în prevenirea fraudei (a se vedea Hotărârea EMS‑Bulgaria Transport, EU:C:2012:458, punctul 75).

47      Cu toate acestea, dacă suma globală a dobânzilor puse în sarcina persoanei impozabile ar corespunde cuantumului taxei deductibile, privând‑o astfel pe acesta din urmă de dreptul său de deducere, o sancțiune de acest fel ar trebui considerată ca fiind disproporționată.

48      În orice caz, aprecierea finală a caracterului proporțional al sancțiunii în discuție în litigiul principal revine doar instanței de trimitere.

49      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare preliminară că A șasea directivă trebuie interpretată în sensul că, în conformitate cu principiul neutralității TVA‑ului, se opune unei reglementări naționale potrivit căreia un stat membru impune plata TVA‑ului la import chiar dacă acesta a fost deja regularizat în cadrul unei taxări inverse prin intermediul unei autofacturări și al unei înregistrări în registrul de cumpărări și de vânzări al persoanei impozabile.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

50      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

1)      Articolul 16 alineatul (1) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18/CE a Consiliului din 14 februarie 2006, în versiunea care rezultă din articolul 28c din A șasea directivă, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care supune acordarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată la import prevăzută de această reglementare condiției ca mărfurile importate și care sunt destinate unui antrepozit fiscal în scopul de taxă să fie introduse fizic în acesta.

2)      A șasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18, trebuie interpretată în sensul că, în conformitate cu principiul neutralității taxei pe valoarea adăugată, se opune unei reglementări naționale potrivit căreia un stat membru impune plata taxei pe valoarea adăugată la import chiar dacă aceasta a fost deja regularizată în cadrul unei taxări inverse prin intermediul unei autofacturări și al unei înregistrări în registrul de cumpărări și de vânzări al persoanei impozabile.

Sursa: www.curia.europa.eu