Autor: Filip Justin Cucu, Tax Consultant la Biriș Goran

Din ianuarie 2026, stabilirea din oficiu a contribuțiilor sociale obligatorii a ieșit definitiv din zona ipotezelor teoretice. Prin Ordinul nr. 2.735/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 17 din 14 ianuarie 2026, administrația fiscală a fixat, în mod explicit, procedura prin care poate interveni atunci când obligațiile declarative privind CAS și CASS nu sunt respectate pentru anul 2024.

Actul normativ nu rescrie regulile de fond ale contribuțiilor sociale. În schimb, clarifică un aspect esențial, adesea ignorat în practică: ce se întâmplă atunci când Declarația unică lipsește sau este completată incorect și ce instrumente concrete are la dispoziție autoritatea fiscală în aceste situații.

Un ordin procedural, dar cu miză substanțială

Din perspectivă juridică, Ordinul ANAF nr. 2735/2025 este un act de aplicare. Din perspectivă practică însă, el marchează o schimbare de abordare. Procedura descrisă oferă ANAF un cadru operațional coerent pentru identificarea, notificarea și, în final, impunerea din oficiu a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice.

Într-un context în care autoritatea fiscală a anunțat, în mod constant, accentul pus pe conformarea voluntară și pe utilizarea datelor existente în sistem, acest ordin completează discursul instituțional cu un mecanism efectiv de intervenție.

Până la acest moment, stabilirea din oficiu a CAS și CASS era percepută mai degrabă ca o opțiune marginală. Procedura recent publicată arată însă că instrumentul este pregătit pentru utilizare curentă.

Cine intră, în mod real, sub incidența procedurii

Aplicarea mecanismului nu este generalizată și nici automată. Ordinul vizează exclusiv persoanele fizice care realizează venituri pentru care există obligația legală de plată a CAS și/sau CASS și care nu își îndeplinesc corect obligațiile declarative pentru anul 2024.

Simpla omisiune a depunerii Declarației unice sau declararea incompletă a contribuțiilor constituie punctul de plecare al analizei fiscale, dar nu declanșează, în sine, impunerea. Procedura presupune o etapă prealabilă de verificare a îndeplinirii condițiilor legale privind nivelul veniturilor și obligația de plată.

Această nuanță este importantă, mai ales pentru profesioniștii independenți și antreprenorii care operează cu surse de venit variabile.

Notificarea prealabilă: ultimul spațiu de manevră pentru contribuabil

Un element-cheie al procedurii îl reprezintă notificarea transmisă contribuabilului. Aceasta nu are caracter simbolic. Prin notificare, autoritatea fiscală comunică explicit riscul stabilirii din oficiu și oferă posibilitatea regularizării situației fiscale înainte de emiterea deciziei de impunere.

Din perspectivă practică, această etapă funcționează ca un ultim filtru. Contribuabilii care depun Declarația unică în această fază pot evita impunerea estimată. Lipsa oricărei reacții permite însă continuarea procedurii și trecerea la stabilirea din oficiu.

Estimarea contribuțiilor: un mecanism legal, nu unul arbitrar

Procedura exclude explicit ideea unei impuneri discreționare. Baza de calcul a CAS și CASS este estimată folosind informațiile existente în evidențele fiscale, datele raportate de terți, istoricul fiscal al contribuabilului și reperele stabilite de Codul fiscal privind plafoanele minime și maxime.

În practică, această metodă conduce frecvent la raportarea la baza minimă de calcul, în special în cazul CASS. Chiar și în aceste condiții, efectele financiare pot fi relevante, mai ales prin acumularea de dobânzi și penalități de întârziere.

Pentru mediul antreprenorial, mesajul este unul pragmatic: lipsa conformării declarative poate genera costuri fiscale reale, chiar și în absența unor venituri semnificative.

Anularea deciziei: o etapă distinctă, adesea subestimată

Un aspect care continuă să fie insuficient înțeles este legat de efectele depunerii ulterioare a Declarației unice. Ordinul precizează expres că anularea deciziei de impunere din oficiu nu operează automat.

Depunerea declarației în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei deschide posibilitatea emiterii unei decizii de anulare, însă numai după verificarea îndeplinirii condițiilor legale. Această distincție procedurală este esențială și poate avea consecințe directe în planul accesoriilor fiscale.

Concluzie: o procedură care schimbă raportarea la risc

Prin formalizarea acestui mecanism, administrația fiscală transmite un semnal fără echivoc: neconformarea declarativă nu mai este tratată ca o simplă abatere administrativă, ci ca un risc fiscal gestionabil prin impunere estimată.

Pentru juriști, antreprenori și contribuabili persoane fizice, Declarația unică rămâne punctul central al conformării. Ignorarea acesteia nu mai înseamnă doar o problemă de termen, ci poate declanșa o procedură completă de impunere, cu efecte financiare greu de ignorat și, în anumite situații, dificil de corectat ulterior.

Autor: Cristina Săulescu, Partener, Cabot Transfer Pricing

Modul de calcul al contribuțiilor sociale pentru cei care obțin venituri din activități independente sau similare a fost modificat major din acest an, iar noutățile trebuie reflectate chiar începând cu declarația unică care are termen de depunere până la 25 mai. PFA-urile, precum și restul persoanelor care obțin alte venituri decât salariile (chirii, dividende ori drepturi de autor, spre exemplu) trebuie să acorde o atenție mai mare completării formularului fiscal din acest an, pentru că, pentru prima oară de la apariția acesti declarații, pentru calculul contribuțiilor ce sunt achitate la stat, contribuabilii vor trebui să se raporteze, în același formular, la două tipuri diferite de plafoane – unele valabile pentru veniturile realizate în 2022, iar altele valabile pentru veniturile estimate din 2023.

Contribuția la pensii

Începând cu veniturile realizate în 2023, pentru plata CAS se vor aplica două plafoane. Astfel, în funcție de valoarea veniturilor realizate, contribuția la pensii ce trebuie achitată va fi de:

• 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe țară;
• 24 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe țară.

Practic, cei care vor obține între 36.000 și 72.000 de lei în acest an (12-24 salarii minime) plătesc cel puțin 9.000 de lei CAS, iar cei care obțin peste 72.000 de lei (24 de salarii minime) vor plăti 18.000 lei pentru această contribuție.

De asemenea, merită punctat că persoanele care obțin venituri sub 36.000 de lei/an (12 salarii minime brute pe țară) nu datorează CAS pentru ele și nu vor plăti nimic la stat din perspectiva acestei contribuții.

Contribuția la sănătate

Pentru plata CASS, se vor aplica trei plafoane, și ele raportate la valoarea totală a veniturilor realizate într-un an. Astfel, pentru tot ce câștigă începând din 2023, contribuția la sănătate va fi de minimum:

• 6 salarii minime brute pe țară, dacă veniturile realizate se situează între 6 și 12 salarii minime brute pe țară;
• 12 salarii minime brute pe țară, dacă veniturile realizate se situează între 12 și 24 salarii minime brute pe țară;
• 24 salarii minime brute pe țară, dacă veniturile pe care le realizezi în 2023 depășesc 24 salarii minime brute pe țară.

Mai exact, pentru 2023, sumele ce sunt datorate ca CASS sunt de 1.800 de lei, dacă veniturile se situează în intervalul 18.000 – 36.000 de lei, 3.600 de lei, dacă sumele obținute sunt în palierul 36.001 – 72.000 de lei sau de 7.200 de lei, dacă veniturile încasate depășesc 72.000 de lei.

Similar contribuției la pensii, și aici există un prag de venituri până la care nu se datorează deloc contribuția la sănătate. Astfel, cei care obțin până la 18.000 de lei în acest an nu vor plăti nimic pentru CASS.

Completarea declarației unice din acest an se raportează la ambele seturi de reguli. Concret, pentru toate veniturile realizate în 2022, contribuabilii vor calcula contribuțiile datorate aplicând regulile de anul trecut, în timp ce pentru veniturile estimate pentru 2023, vor trebui să țină cont de regulile noi.

Vă reamintim că, pentru veniturile din 2022, regulile fiscale apropo de calculul contribuțiilor stabilesc că atât pentru CAS, cât și pentru CASS, veniturile minime de la care se achită cele două contribuții sunt de 30.600 de lei (12 salarii minime, la valoarea salariului minim de anul trecut de 2.550 de lei). Contribuțiile minime ce trebuie plătite la stat sunt de 7.650 lei pentru întreg anul la CAS și de 3.060 de lei pentru CASS.

Autor: Dobrinescu Dobrev SCA

În data de 9 mai 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 395 Ordinul nr. 874/1429/2023 privind aprobarea procedurii de aplicare a prevederilor art. IV alin. (1) şi (2) din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative.

Amintim că articolul IV din Legea nr. 72/2022 prevede că reîncadrarea fiscală a sumelor acordate sub forma indemnizaţiei de delegare, a indemnizaţiei de detaşare, inclusiv a indemnizaţiei specifice detaşării transnaţionale, a prestaţiei suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate, primite de salariaţi, poate fi realizată de organele fiscale (ANAF), în urma controalelor efectuate de organele competente ale Inspecției Muncii.

Astfel, inspecția Muncii, prin ITM, are obligativitatea verificării naturii veniturilor acordate sub forma indemnizației de delegare/ detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate:

• fie la cererea autorităților și instituțiilor publice, precum și a oricăror alte entități;
• fie din oficiu, caz în care raportează rezultatul verificării către ANAF.

În urma controalelor efectuate, ITM încheie procese-verbale de control și, după caz, procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, care vor fi ulterior transmise către organele fiscale teritoriale ANAF în termen de 45 de zile lucrătoare de la data încheierii lor.

În urma transmiterii, ANAF selectează pe baza criteriilor de risc contribuabilii asupra cărora se vor face verificări și în baza art. 11 alin. (1) din Codul fiscal se vor efectua reîncadrări cu privire la natura veniturilor acordate salariaților sub forma indemnizației de delegare, detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate.

În consecință, organele ANAF își fundamentează constatările în ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile sociale ținând cont de observațiile înscrise de cei de la ITM.

În situația în care ANAF constată prin analizele de risc și a controalelor inopinate efectuate situații de delegare/detaşare/detaşare transnaţională, precum şi de acordare a prestaţiei suplimentare în baza clauzei de mobilitate, atunci va solicita ITM realizarea de verificări la respectivii contribuabili pentru confirmarea situației identificate.

În urma primirii actelor de control de la ITM, ANAF poate demara acțiuni de inspecție fiscală prin care să dispună, după caz, reîncadrarea fiscală a sumelor acordate salariaților sub forma indemnizației de delegare, detașare, inclusiv a indemnizației specifice detașării transnaționale, și a prestației suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate, luând în considerare constatările efectuate de ITM.

Autori:

• Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale, D&B David și Baias
• Mihail Boian, Partener, D&B David și Baias

Sfârșitul de an 2022 aduce soluții de referință în două dispute fiscale din domeniul asigurărilor, finalizându-se astfel cu succes pentru contribuabili în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) o saga fiscală derulată în contradictoriu cu ANAF în privința impunerii TVA aferente serviciilor prestate de partenerii specializați din alte state membre UE, precum și a contribuțiilor sociale aferente veniturilor achitate agenților de asigurare în temeiul unor contracte de agent.  Asistența juridică a fost asigurată de-a lungul întregii dispute fiscale de o echipă specializată în litigii fiscale a D&B David și Baias SCA în colaborare cu consultanți fiscali PwC România.

În urmă cu aproximativ 7 ani se încheia o serie de inspecții fiscale derulate la nivelul companiilor de asigurare pe o durată mai mare de 3 ani. Inspecțiile au vizat obligații fiscale aferente perioadei 2007-2011, consecințele patrimoniale negative fiind semnificative. Au fost astfel stabilite TVA suplimentară de plată aferentă serviciilor de gestionare a daunelor Carte verde prestate de  către unele societăți corespondențe ale acestor asigurători din alte state membre UE, precum și contribuții sociale aferente veniturilor obținute de agenții de asigurare în temeiul contractelor de agent specifice încheiate cu companiile de asigurare.

În privința TVA, problematica dedusă judecății viza stabilirea locului prestării serviciilor și a făcut obiectul interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care a fost tranșată favorabil pentru contribuabil prin hotărârea pronunțată în cauza Uniqa Asigurări (C-267/21) , la sesizarea ÎCCJ (în privința acestor demersuri, a se vedea https://blog.pwc.ro/2022/08/04/o-hotarare-cjue-de-referinta-invalideaza-interpretarea-autoritatilor-fiscale-romane-in-cazul-unei-companii-de-asigurari-fiind-extrem-de-relevanta-pentru-controalele-similare-derulate-in-aceasta-indus/). S-a statuat de către instanța europeană că serviciile de soluționare a daunelor furnizate de companiile corespondente, în numele și pe seama unei societăți de asigurări nu fac parte din „serviciile prestate de consultanți, ingineri, birourile de consultanță, avocați, contabili și alte servicii similare și nici din prelucrările de date și din furnizarea de informații” prevăzut de articolul 56 alineatul (1) litera (c) din Directiva TVA, astfel încât locul prestării acestor servicii este la sediul prestatorilor, iar nu al companiilor de asigurare române.

„ÎCCJ, pornind de la interpretarea dreptului european din procedura trimiterii preliminare anterior derulată într-una dintre cele două cauze menționate, a anulat impunerea TVA de către ANAF asupra celor două societăți de asigurare, tratamentul fiscal aplicat de acestea (i.e. taxarea serviciilor la locul prestării serviciilor de către societățile lor corespondente din statul membru în care acestea își au sediul, iar nu România, unde se află sediul beneficiarului serviciilor) fiind astfel recunoscut ca cel corect din punct de vedere legal”, a arătat Dan Dascălu, Partener Coordonator al Departamentului de Litigii și Dreptul muncii al D&B David și Baias.

„Soluțiile Înaltei Curți vin să demonstreze încă o dată, dacă mai era necesar, importanța și utilitatea instituției întrebării preliminare – ca instrument de interpretare a dreptului european – care, odată transmisă către CJUE de către instanța națională într-o manieră care să surprindă în mod corespunzător problematica de interpretare în discuție și apoi soluționată printr-o hotărâre de către instanța europeană, a avut ca efect o unificare a practicii divergente până la acel moment la nivelul instanțelor de fond în privința determinării locului prestării serviciilor de soluționare a daunelor de către societățile corespondente în materia TVA. Tranșarea definitivă a acestei problematici în favoarea companiilor de asigurare după ani buni de inspecții fiscale și dispute cu organele fiscale este cu atât mai binevenită cu cât acestea vizau sume importante achitate de aceste companii cu titlu de obligații fiscale principale, dar mai ales obligații fiscale accesorii în baza unor acte de impunere nelegale”,  a adăugat Mihail Boian, avocat Partener al D&B David și Baias SCA.

Pe de altă parte, în privința contribuțiilor sociale, problematica în discuție dedusă judecății și dezlegată de ÎCCJ a vizat, în esență, calificarea naturii juridice a veniturilor obținute de agenții de asigurare din contractele de agent încheiate cu companiile de asigurare, în funcție de care  trebuia să se determine cine ar fi trebuit să achite contribuțiile sociale aferente. Astfel, dacă acestea ar fi fost venituri din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil, contribuțiile sociale ar fi trebuit reținute la sursă și achitate către bugetul de stat de către companiile de asigurări (conform OUG nr. 82/2010), în timp ce o asemenea obligație nu exista pentru companii de asigurare, dacă erau venituri înregistrate din activități comerciale, respectiv, desfășurate de profesioniști conform legislației speciale (i.e. după cum contractele s-au derulat anterior sau după intrarea în vigoare a noului Cod civil).

Avocații D&B David și Baias au adus în fața instanțelor de judecată argumentele de drept civil (în sens larg, incluzând și dispozițiile Codului comercial) ce susțin natura juridică a acestor contracte ca fiind (în mod firesc) una de tip comercial, respectiv, încheiate între profesioniști, pornind de la definirea faptelor de comerț din Codul comercial și încheind cu dispozițiile Noului Cod civil care exclud în mod specific contractul de agent de asigurare din sfera de aplicare a acestui din urmă act normativ. Totodată au fost luate în considerare normele specifice emise în privința activității agenților de asigurare de către reglementatorul acestei industrii. În egală măsură, aceștia au prezentat pe larg instanțelor de judecată și argumentele fundamentate pe înseși normele dreptului fiscal ce contraziceau impunerea acestor sume de către ANAF.

După ce într-una dintre cele două cauze Curtea de Apel București a anulat actele administrativ-fiscale emise de ANAF, ÎCCJ a validat raționamentul acesteia, respingând recursurile formulate de ANAF și dispunând pe fond o soluție identică și în cea de-a doua cauză soluționată în această suită de litigii fiscale (i.e. anularea impunerii contribuțiilor sociale pentru aceasta din urmă). S-a confirmat astfel cu titlu definitiv că societățile de asigurare nu sunt obligate să rețină la sursă și să achite contribuții sociale în privința veniturilor achitate agenților de asigurare în temeiul unor contract de agent.

„Este o altă dispută cu organele fiscale despre care am putea scrie o carte. Aceasta a presupus parcurgerea mai multor etape, atât în fază prelitigioase – când am fost implicați în privința contribuțiilor sociale în efectuarea de demersuri, alături de organizațiile profesionale, la pregătirea de adrese către Ministerul Muncii și Ministerul Justiției , pentru a încerca descifrarea semnificației noțiunilor preluate de Ministerul Finanțelor în legea fiscală, cât mai apoi în fază litigioasă, care a presupus și parcurgerea procedurii preliminare(pe partea de TVA). Toate aceste demersuri așezate și urmate coordonat în cadrul unei strategii de apărare elaborată pas cu pas, au facilitat, din punctul nostru de vedere, și de această dată identificarea problematicilor în discuție, a conceptelor și cadrului legal incident, care mai apoi au fost analizate într-o manieră detaliată și aplecată de către judecătorii Curții de Apel București și apoi de către cei ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele conchizând asupra necesității anulării impunerilor nelegale efectuate de către organele fiscale în aceste cauze”, a conchis Dan Dascălu, Avocat, Partener D&B David și Baias SCA, Coordonator al Departamentului de Litigii și Dreptul muncii.

Echipa de avocați D&B David și Baias implicată a fost formată din Dan Dascălu, Mihail Boian, Ana Vasile, Arleta Volintiru, colaborând îndeaproape de-a lungul întregii dispute cu consultanții fiscali PwC România, respectiv, Diana Coroabă, Inge Abdulcair și Bogdan Cârpă-Veche.

Autori:

• Florina Parîng, Director, Impozite indirecte, EY România
• Andra Ciotic, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Activitățile de tipul remunerațiilor administratorilor, directorilor și membrilor consiliilor de administrație – persoane fizice – sunt taxate similar contractelor de muncă. La nivelul UE însă, lucrurile s-ar putea îndrepta într-o nouă direcție. Deciziile recente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) par să indice o schimbare de abordare privind aplicabilitatea TVA.

Cum sunt ele tratate în prezent?

Din perspectiva impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, legislația fiscală din România încadrează, fără niciun dubiu, acest tip de remunerații ca venituri asimilate salariilor.

Deși nu există un temei legislativ la fel de clar, practica este de a nu se aplica TVA. Un motiv fiind tocmai faptul că aceste remunerații sunt asimilate veniturilor salariale ale indivizilor.

Totuși, aceste venituri sunt supuse TVA-ului, dacă sunt primite de către o persoană juridică. Este această practică susținută de principiile de TVA aplicabile în România și la nivel european? Altfel spus, am putea avea de-a face cu o schimbare de paradigmă și în practica din România, odată cu evoluția cazurilor analizate la nivel european?

TVA-ul se aplică doar în cazul persoanelor impozabile. Iar persoane impozabile pot fi și persoanele fizice, dacă desfășoară activități economice, de o manieră independentă și indiferent de loc, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestora.

O persoană fizică nu poate fi considerată persoană impozabilă supusă TVA, dacă își desfășoară activitatea în numele și sub responsabilitatea unui angajator, de la care primește o remunerație ce are o natură similară salariului, nesuportând riscul economic al activității sale. Compania este cea angajată într-o relație cu terții, aceasta semnând contractele și fiind responsabilă pentru eventualele prejudicii față de terți.

Prin decizia sa, în cauza C-420/18, IO, Curtea de Justiție UE (CJUE) a confirmat că un membru al consiliului de supraveghere al unei fundații nu poate fi asimilat unui angajat, întrucât nu se află într-o relație de subordonare ierarhică similară cu aceea de angajat-angajator și nu primește instrucțiuni de la organul de conducere al respectivei fundații. Totuși, nici nu realizează o activitate economică în mod independent, întrucât acționează în contul și pe răspunderea consiliului. Iar remunerația fixă, ce nu depinde de participarea la întruniri sau orele efectiv lucrate nu indică un risc economic.

Interesul autorităților naționale este în creștere, dovadă fiind recenta întrebare adresată CJUE de către autoritățile fiscale din Luxemburg, în cauza C-288/22, TP: se poate considera că un membru-persoană fizică al consiliului de administrație al unei societăți pe acțiuni acționează în mod independent? Iar remunerația procentuală din profitul net al societății, primită de acesta, este o plata pentru o prestare de servicii?

Și, am adăuga: în ce măsură statutul juridic al prestatorului (persoană fizică sau juridică) ar trebui să influențeze aplicabilitatea TVA? Cu alte cuvinte, dacă în cazul persoanelor juridice cu roluri similare se datorează TVA, în cazul persoanelor fizice putem considera remunerația în mod automat asimilată salariilor?

Rezultatul ar trebui să atragă atenția membrilor CA, directorilor și administratorilor, ținând cont în special de practica curentă din România și de interesul autorităților fiscale de a crește gradul de colectare.

Întrebarea principală rămâne: se datorează sau nu TVA în cazul remunerațiilor primite de către persoanele fizice? Răspunsul trebuie să pornească de la principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Iar în cazul TVA, nu este relevant statutul juridic, ci substanța economică. Astfel, pentru activități identice tratamentul de TVA ar trebui să fie același, indiferent de natura persoanei: fizică sau juridică.

Ce s-ar putea întâmpla în viitor? Dată fiind evoluția cauzelor judecate de CJUE în ultima perioadă și interesul crescut pentru creșterea gradului de colectare, nu este exclus să asistăm la o nouă perspectivă asupra regimului de TVA al acestor remunerații.

Dar dacă aceste remunerații ar deveni subiect de TVA, ce se întâmplă cu impozitul pe salarii și contribuțiile sociale? Pot aceste sume să fie, în același timp, subiect de TVA și taxe salariale? Impactul de 19% TVA merită cu siguranță un loc pe agenda de discuție a persoanelor potențial afectate. Colectarea TVA-ului ar oferi, însă, și oportunitatea deducerii TVA, ceea ce ar reduce costul fiscal.

Cum se tratează aceste sume din perspectiva impozitării indivizilor?

Având prevederea explicită din Codul fiscal privind impozitarea salariilor, remunerațiile astfel obținute sunt supuse regimului fiscal de impozitare aplicat în cazul salariului pe care îl obține orice angajat. Cu alte cuvinte, acestea vor suporta impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, până la același termen și în aceleași condiții ca veniturile salariale obținute de către persoanele fizice încadrate cu contracte individuale de muncă în România, care lucrează la noi în țară. Apar, însă, diferențe și vom vedea în analiza de mai jos care sunt acestea și potențialele unghiuri de abordare a acestora.

Este vorba despre ipostazele concrete în care o astfel de persoană se poate afla, generând unele neclarități în tratamentul fiscal și, implicit, necesitatea unor verificări și analize suplimentare.

Aceste persoane fizice, în calitate de administratori, directori, membri ai unui consiliu de administrație/directorat, pot fi persoane nerezidente. Pentru acestea, legislația fiscală din România indică impunerea veniturilor potrivit prevederilor legislației naționale, luând în considerare, totodată, și prevederile convențiilor de evitare a dublei impuneri aplicabile, încheiate de România cu statul de rezidență fiscală a persoanei fizice în cauză.

Având în vedere prevederile legislației domestice a statului de rezidență fiscală a persoanei fizice, precum și pe cele ale convențiilor de evitare a dublei impuneri, aceeași persoană și pentru aceleași venituri ar putea fi văzută că obține sume ce se încadrează în categorii diferite, în funcție de accepțiunea fiecărui stat – statul sursă a venitului vs. statul de rezidență fiscală a persoanei fizice.

În practică, acest lucru se va translata în discuții de clarificare pentru a rezolva eventuale divergențe în abordarea impozitării respectivului venit. La fel, din perspectiva contribuțiilor sociale, atunci când sunt mai multe state implicate care trebuie să facă propria analiză, ar putea exista situații când aceeași activitate, să spunem cea a unui administrator dintr-o companie înregistrată într-un stat membru al Uniunii Europene, care este și salariat al unei societăți cu activitate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, să fie considerată activitate dependentă de către unul dintre state și independentă în celălalt stat. Implicit, acest lucru vă determina discuții suplimentare în vederea stabilirii legislației de securitate socială aplicabilă respectivei persoane.

În cazul derulării activității ca PFA, este bine de știut că trebuie să fie asigurată independența relației dintre părți. În acest sens, legislația fiscală românească prevede o serie de criterii din care trebuie îndeplinite cel puțin patru pentru a se putea vorbi despre o relație independentă, Codul fiscal fiind foarte clar în acest sens.

Autori:

• Claudia Sofianu, Liderul departamentului de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România
• Cătălina Butan, Manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România

Atragerea și fidelizarea clienților implică din partea comercianților strategii și campanii prin care oferă discounturi, adoptă operațiuni de tip cashback sau de „puncte bonus” în tot felul de aplicații create și lansate cu diverse ocazii. Foarte populare sunt și campaniile prin care se oferă premii la cumpărături de peste anumite praguri valorice. Obiectivul principal este acela de creștere a vânzărilor și fidelizare a clienților.

Premiile, ca valoare și formă materială, pun la grea încercare imaginația marketerilor din companii, începând cu voucherele pentru combustibil, excursii și sejururi oferite prin agenții de turism, cumpărături la magazine online sau chiar pentru servicii online de video streaming. Mai mult, cumpărătorii se pot înscrie și la loterie, unde câștigătorii se stabilesc prin tragere la sorți, iar premiile sunt chiar mai valoroase, comparativ cu o campanie obișnuită.

Obligațiile fiscale ce derivă din obținerea unor premii, indiferent de natura lor (în bani sau în obiecte), în astfel de campanii, sunt însă mai puțin cunoscute de către cumpărători. Este foarte important de menționat aici că aceștia pot avea anumite obligații fiscale, tocmai de aceea prima regulă de urmat este să citească în detaliu regulamentul campaniei respective. În egală măsură, implicațiile fiscale pot apărea și la nivelul comercianților care organizează aceste campanii promoționale.

Astfel, în cazul acordării de către comerciant clienților săi a unor reduceri de preț, dar și a unor materiale publicitare, pliante, mostre și puncte bonus pentru stimularea vânzărilor, aceștia din urmă nu datorează taxe. Reducerile comerciale pot fi atât clasicele discount-uri, dar, în anumite cazuri, și operațiuni de tip cash back sau alte mecanisme similare, care au început să devină tot mai populare.

Cashback (n.n., din engl. cash = numerar, back = înapoi) este operațiunea prin care clientul primește bani înapoi, în cazul unei promoții sau unei campanii derulate de comerciant, de regulă un procent din suma cheltuită. Sunt două modalități prin care clientul beneficiază de această facilitate: fie prin reducerea operată instant, în momentul cumpărăturii, când obiectul respectiv este achiziționat cu o sumă mai mică față de cea afișată pe etichetă, fie prin acumularea banilor în contul de cumpărător al clientului, astfel încât să poată fi utilizați în viitor.

În substanță, din punct de vedere fiscal, operațiunea de cashback poate fi asimilată unei reduceri comerciale, pe de altă parte, ar putea fi considerată și premiu/venit din alte surse, dar aici depinde mult de cum este concepută și implementată fiecare campanie promoțională în parte.

Pe de altă parte, pentru premiile din concursuri și cele acordate pentru promovarea produselor sau serviciilor nu se datorează taxe, dacă valoarea premiului este mai mică de 600 lei. În cazul premiilor de peste 600 lei, organizatorul român al concursurilor/campaniilor trebuie să declare și să plătească un impozit de 10% la diferența dintre valoarea premiului și suma de 600 lei. În această situație, clientul nu datorează alte taxe și nu trebuie să raporteze la autoritățile fiscale premiul obținut, întrucât vorbim despre o reținere la sursă a impozitului datorat.

Legislația privind practicile comerciale pentru promovarea produselor sau serviciilor este complexă. Este important ca aceste campanii să fie atent concepute, pentru a fi pe deplin conforme atât din punct de vedere legal, cât și fiscal, iar cumpărătorii să fie informați despre regimul taxelor și impozitelor datorate. În cazul în care campaniile nu respectă reglementările comerciale în vigoare, impozitul ce trebuie plătit de către organizator pentru premiul acordat ar putea fi de 10%, fără a se mai aplica plafonul neimpozabil de 600 lei. Mai mult, clientul poate, în unele cazuri, să datoreze separat și contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru premiul obținut, plafonată însă, potrivit legii, la o anumită valoare.

Campaniile prin care sunt acordate premii cumpărătorilor sunt, de regulă, însoțite de regulamente. Acestea conțin și un capitol dedicat taxelor și impozitelor, unde sunt explicate responsabilitățile fiecărei părți. Cumpărătorul ar trebui să consulte aceste prevederi, înainte să se înscrie în campaniile promoționale, pentru a se proteja împotriva eventualelor încălcări din neștiință sau neinformare.

Nu mai puțin important de știut este faptul că, în cazul premiilor obținute în afara României, de la companii străine, obligația de calcul, declarare și plată a impozitului pentru premiile câștigate se transferă de la plătitor la beneficiarul rezident fiscal român. Premiile taxabile vor fi raportate la autorități, în acest caz, de către cumpărător/participant, prin intermediul declarației unice, cu termen pentru depunere până la data de 25 mai a anului următor celui în care a fost obținut premiul.

Autori:

• Claudia Sofianu, Liderul departamentului Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
• Dan Răuţ, Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Care sunt avantajele pe care legislația românească le permite companiilor prin care acestea ar putea să treacă de la abordarea potențialilor/actualilor angajați cu o simplă ofertă salarială la oferte bazate pe un pachet de remunerare, format din salariu plus beneficii, și de ce angajații ar trebui să-și reconsidere cerințele faţă de angajatori?

Taxele salariale în România ajung sau chiar depășesc 40% din venitul brut. Dar Codul fiscal prevede încă o diversitate de beneficii sau avantaje extrasalariale, pentru care nu se datorează impozit și/sau contribuții sociale, ceea ce înseamnă un câștig pentru ambele părți – angajatori și angajați. Astfel, companiile din România au la îndemână și calea beneficiilor extrasalariale, prin care să ofere un venit suficient de motivant pentru atragerea și fidelizarea oamenilor în companie.

În România, se vorbește cu precădere despre salariul net (deseori se și negociază pornind de la această idee), ceea ce, în linii mari, înseamnă un venit brut din care se scad impozitul pe salariu și contribuțiile sociale obligatorii (pensie și sănătate) plus alte deduceri potenţiale, și mai puțin despre pachetele salariale. Știm că există suficiente excepții care să confirme regula (de exemplu, companiile cu operațiuni la nivel global, în care promovarea ofertelor de angajare prin pachete salariale dezvoltate/ complexe a devenit de mulți ani parte din ADN-ul lor). La nivel național însă, nu se poate vorbi deocamdată despre o cultură bine sudată a conceptului veniturilor totale pe care un potențial angajat să le poată solicita și să le obțină într-o relație de muncă.

Este adevărat că nici negocierea nu reprezintă încă un punct forte al angajaților/candidaților din România, deși observăm că noile generații devin mult mai stăpâne și în această artă. Astfel, ideea că salariul este cel important, și nu alte avantaje, mai mici sau mai mari, pare că a rămas înrădăcinată în subconștientul generalizat al forței de muncă românești. Singura etapă depășită și acceptată de toată lumea este aceea a tichetelor de masă, care au ajuns, după un istoric de peste 23 ani, să fie acordate de cea mai mare parte a angajatorilor.

În prezent, găsim reglementate legal o multitudine de avantaje în bani sau în natură (de la variate tipuri de tichete/bilete valorice, indemnizaţii, produse şi/sau servicii etc.) pe care angajatorul le poate plăti sau deconta, ca beneficii extrasalariale. Angajatorii aleg însă dacă să ofere ori nu beneficii, pe care dintre ele și în ce cuantum, fiecare dintre acestea având și o reglementare a impozitării, aspect de care depinde, în mare măsură, și atractivitatea acestora.

Cum legislația din România permite în prezent angajatorilor să opteze pentru o paletă destul de generoasă de beneficii extrasalariale în condiții fiscale avantajoase (atât pentru salariați, cât și pentru companii), le reamintim pe cele mai reprezentative, majoritatea fiind, în anumite condiții, exceptate de la plata impozitului pe venit (10%) și/sau a contribuţiilor sociale obligatorii (37,25%), astfel:

Supuse doar impozitului pe venit:

• tichete de masă, în valoare de până la 30 lei/zi lucrată;
• tichete culturale – până la 190 lei/lună și la 380 lei/eveniment pentru cele ocazionale;
• tichete de creșă, 570 lei/lună/copil;
• vouchere de vacanță, în limită de până la șase salarii de bază minime brute pe țară (de exemplu, 15.300 RON pentru anul 2022).

Neimpozabile, dar și exceptate de la plata contribuţiilor sociale:

• cadouri în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele cadou – de până la 300 lei/eveniment/persoană, oferite de angajator pentru ocazii speciale (de exemplu, Paște, Crăciun, 1 iunie, 8 martie);
• pensii facultative suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 400 euro (echivalent în lei) anual pentru fiecare persoană;
• prime de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 400 euro (echivalent în lei) anual pentru fiecare persoană;
• sumele acordate angajaţilor care desfăşoară activităţi în regim de telemuncă, în limita unui plafon lunar de 400 lei;
• diverse training-uri/cursuri de pregătire și perfecţionare profesională (atât în țară, cât și în străinătate);
• decontarea contravalorii transportului la şi de la locul de muncă.

În plus, Ordonanţa de Guvern din această vară, nr. 16/2022, vine cu o noutate, precizând că, începând cu 1 ianuarie 2023, următoarele beneficii cumulate lunar sunt neimpozabile doar în limita a 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat: prestaţiile suplimentare primite de salariaţi în baza clauzei de mobilitate (altele decât indemnizaţii de delegare și de detașare); contravaloarea hranei acordate salariaților care nu primesc tichete de masă; cazarea şi contravaloarea chiriei pentru angajaţii proprii în limita lunară de 20% din salariul minim pe economie; contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajaţii proprii şi membrii de familie ai acestora; contribuţiile la fondurile de pensii facultative, primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale în limitele sus-menționate; indemnizaţia de telemuncă.

Mențiunea importantă este că noul prag nu se aplică, așadar, tuturor beneficiilor neimpozabile prevăzute de Codul fiscal, tichetele de masă, culturale, de creșă, de vacanţă sau cadourile nefiind luate în calculul celor plafonate. Și, pentru că mulți angajatori nu acordă toată gama beneficiilor prevăzute de lege, riscul să se depăşească plafonul de 33% poate fi relativ redus în practică.

De altfel, studiile companiilor care acordă angajaților opțiuni extrasalariale arată că angajatorii selectează și oferă beneficiile pe care le includ în oferta salarială în funcție de mai multe criterii (unele selectate chiar prin solicitarea directă a opiniei angajaților privind preferințele/necesitățile individuale) – cum ar fi profilul salariaților, hobby-uri, regimul și mediul de muncă și/sau de viață, distanța față de locul de muncă și altele.

Noutățile aduse de O.G. nr. 16/2022 au părut o „sperietoare” la început, însă analizând mai bine prevederile sale, putem observa că paleta de beneficii rămâne destul de flexibilă și permisibilă din punct de vedere fiscal. Sigur, facem abstracție de povara administrativă, care va face ca activitatea birocratică a departamentelor financiare şi de salarizare/ resurse umane să crească în lipsa unor soluții informatice eficiente.

Cu toate acestea, contextul fiscal actual poate fi considerat, în general, favorabil pentru ambele părți, angajat-angajator, și atunci principala întrebare rămâne: de ce angajatorii nu recurg pe scară largă la oferte de pachete salariale și se limitează, în continuare, la a oferi doar salariul de încadrare însoțit, cel mult, de clasicele tichete de masă? De ce nu profită de prevederile legislative românești, care sunt, în general, aliniate la practica europeană și stimulează creșterea veniturilor salariatului, concomitent cu scăderea sarcinii fiscale și, implicit, de o mai mare disponibilitate a fondurilor proprii rămase (care nu se duc în taxe salariale la stat) pentru dezvoltare și investiții?

Răspunsurile diferă de la caz la caz – câți angajatori, atâtea posibilități – însă putem presupune că există câteva „râne” comune, cum ar fi lipsa unei viziuni macroeconomice la nivel de companie, inexistenţa/ implementarea defectuoasă sau lipsa actualizării strategiei de remunerare/politicilor de compensații și beneficii pentru salariați; în unele cazuri putem vorbi chiar despre lipsa educației fiscale potrivite și/sau lipsa personalului administrativ bine pregătit în domeniul fiscal, capabil să analizeze şi să interpreteze legislația stufoasă în vederea aplicării ei într-un mod personalizat la nivelul companiei.

Este cert însă că, pe lângă salariul de bază, ce reprezintă, în mod evident, obiectul principal al unei relații contractuale de muncă, beneficiile extrasalariale pot deveni adevărate elemente motivaționale și chiar diferențiatoare. Mai ales în contextul deficitului actual al forței de muncă.

Companiile care se vor concentra pe nevoile salariaților și vor concepe oferte și pachete de remunerare personalizate vor putea fi mai aproape de câștigarea nu doar a unor salariați satisfăcuți, ci si a unor colegi mai fericiți și, de ce nu, mai fideli companiei.

Nu în ultimul rând, acordând avantajele salariale ce beneficiază de un tratament fiscal preferențial, angajatorii își vor putea ajuta angajații să facă față inflației, care, cel puțin în acest an, a erodat veniturile cu peste 15%.  

Autori:

• Stela Andrei, Partener, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
• Cristina Cristea, Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România

Se spune că doar două lucruri sunt sigure în viața oricărui pământean și unul dintre ele îl reprezintă taxele. Se mai spune că problema conformării fiscale este la fel de veche, precum taxele în sine. Și dacă ar fi, în final, să relaționăm cu exemplul privind educarea copiilor noștri asupra a ceea ce reprezintă taxele, prin a le mânca 45% din înghețată, atunci putem susține că și educația fiscală, chiar de la o vârstă fragedă, este importantă.

Ce este însă cert, chiar dacă ne place sau ba (din diverse motive), indiferent de sistemul fiscal al fiecărui stat, cetățenii trebuie să-și achite benevol, integral, la scadență, impozitele pe care le au în sarcină. Dacă, pentru taxele reținute la sursă în România, contribuabilul nu are niciun cuvânt de spus și, pur și simplu, lasă conformarea în sarcina celui care îi plătește venitul, în multe alte cazuri intervine conformarea voluntară a persoanei fizice. Evident, acest demers nu presupune că persoana este liberă să plătească sau nu taxele datorate (să nu uităm că taxele sunt un lucru cert), ci că persoana ar trebui să-și asume și să respecte obligațiile care îi revin, nu să aștepte să fie forțat de către fisc la plata acestora. Astfel, intervine un element important care ține de voința (sau bunăvoința) de a fi un bun contribuabil.

În contextul creșterii conformării voluntare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat campanii de informare pentru creșterea conformării voluntare în domeniul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale.

Altfel, creșterea gradului de înrolare în sistemul fiscal al persoanelor care prestează diferite servicii nefiscalizate reprezintă o prioritate pentru ANAF. Vorbim despre comerț online, meditații, cedarea folosinței bunurilor, comerț stradal, activități de intermediere, prestări de servicii (inclusiv online), servicii necalificate către populație (zugravi, instalatori, service auto etc.), dezvoltări imobiliare, piața auto second-hand și altele.

O arie sensibilă de servicii cu risc crescut de neconformare, și nu doar în România, ci și în alte state, este cea care ține de domeniul înfrumusețării. Astfel că, ne-am propus în acest articol să atingem subiectul persoanelor fizice neînregistrate fiscal, ce prestează servicii de înfrumusețare, precum: manichiură/pedichiură, tratamente faciale, tratamente corporale, modelare/micropigmentare sprâncene, machiaj, aplicare gene false etc.

Despre ce este vorba și ce este de făcut? Dacă privim din unghiul contribuabilului, acesta obține un venit ce îi intră în portofel/buzunar în forma sa brută, iar, din perspectiva autorităților fiscale, acesta poate fi, de departe, un venit nefiscalizat. Posibil mulți dintre noi, măcar o dată în viață, am apelat la un astfel de serviciu de înfrumusețare prestat de o persoană fizică, de cele mai multe ori, din propria sa locuință. Cum am ajuns acolo? Și dacă noi am ajuns, de ce am crede că ANAF nu poate ajunge?

Propunem ca la acest moment să nu ne gândim la ANAF și la instrumentele pe care inspectorii instituției le au la îndemână pentru a identifica persoanele fizice care obțin astfel de venituri (verificarea ulterioară a înregistrării fiscale este doar un pas de urmat, fără mari impedimente), ci la clientul care apelează la astfel de servicii. Cum se pot identifica persoanele care prestează astfel de servicii nedeclarate?

Vom analiza un caz simplu, al doamnei pe care o vom numi, să spunem, „Ochi frumoși”, ce dorește să apeleze la serviciul de aplicare de gene false, pentru a avea o privire „mai intensă”. Doamna Ochi frumoși identifică un grup dedicat de Facebook, unde multe persoane postează diverse anunțuri și solicită răspunsuri la diferite probleme pe care le au de rezolvat. Astfel că, doamna în discuție solicită o recomandare privind o persoană care aplică gene false rapid și, bineînțeles, durabile. În scurt timp, recomandările de astfel de persoane vor curge cu zecile, poate chiar de ordinul sutelor. O mare parte dintre acestea se vor referi la persoane particulare care oferă acest serviciu și mai puține poate vor fi pentru saloane de înfrumusețare, unde persoana X aplică gene.

Se pare astfel că, dintr-o simplă postare pe Facebook, doamna Ochi frumoși își poate alege, după bunul plac, pe doamna „Aplic gene false”, „Aplic gene false la domiciliu”, „Gene pe placul tău” etc. Dintr-o simplă postare nu vom ajunge să aflăm doar despre o persoană care prestează acest serviciu, ci despre o mulțime de persoane, pentru că răspunsurile de genul „Recomand X,Y,Z” vor curge lanț, recomandări la care doamnele X,Y,Z chiar răspund și mulțumesc pentru recomandare.

Astfel, se pot facil identifica persoanele care prestează activități fără a avea vreo formă legală și chiar se pot estima și niște potențiale venituri pe care o astfel de persoană le poate câștiga.

Un calcul simplu arată astfel:

• pornim de la un tarif minim de 150 lei (având în vedere că nu este un salon de înfrumusețare și prețul poate fi, în general, mai mic), deși tarifele pot fi mult mai mari ajungând și la un nivel de câteva sute sau chiar mii de lei;
• serviciul în sine durează cam două ore, iar persoanele care oferă acest serviciu pot avea patru programări pe zi, presupunând cinci zile pe săptămână;
• rezultă un venit săptămânal de aproximativ 3.000 lei și aproximativ 12.000 lei/lună;
• presupunem și costurile cu procurarea materialelor necesare, estimând că venitul lunar net ar putea fi undeva la 10.000 lei/lună, venit mult superior salariului minim pe economie.

Dacă aceste persoane ar avea o formă legală de funcționare, de exemplu, ar fi înregistrate ca persoane fizice autorizate (PFA), acestea ar datora, anual, atât impozit pe venit, cât și contribuții sociale. Ar putea plăti la venit real sau la o normă de venit care ar putea fi mult mai mică decât venitul încasat. Nu vom intra în detalii și calcule estimative, pentru că ANAF a elaborat un Ghid privind obligațiile fiscale ce le revin persoanelor fizice care prestează activități de înfrumusețare/întreținere corporală. Acest ghid poate fi consultat pe site-ul ANAF, la secțiunea de asistență contribuabili [Ghid_infrumusetare_2022.pdf (anaf.ro)], unde de altfel se pot regăsi și multe alte ghiduri pentru diverse tipuri de venituri.

Este de menționat că unele reguli se schimbă de la 1 ianuarie 2023, de exemplu în ceea ce privește nivelul contribuțiilor sociale care se vor plăti (CAS și CASS – se adaugă noi plafoane) și cel al venitului anual pentru aplicarea normelor de venit (care se reduce la echivalentul a 25.000 euro). Desfășurarea activității ca PFA este doar un exemplu, existând și alte forme de desfășurare a respectivei activități ca persoana juridică.

Indiferent de forma în care sunt prestate activitățile, este relativ facil de identificat, pe de o parte, persoane care prestează astfel de servicii, fără a fi înregistrate fiscal și fără a declara vreun venit, dar și persoane (chiar și saloane) care, chiar dacă sunt înregistrate, declară venituri mult mai mici decât cele efectiv realizate (de exemplu: se întâmplă să-ți dorești o programare și să îți poți găsi loc doar în câteva luni, onorariile fiind de altfel destul de mari și chiar promovate pe rețelele de socializare).

Nu ne îndoim de faptul că ANAF are deja la îndemână, își va dezvolta sau îmbunătăți diverse instrumente de analiză și control prin care să coroboreze date din teren. Astfel, este foarte posibil să identifice, la un moment dat, persoanele care oferă acest tip de servicii fără a le fiscaliza, adică fără a-și înregistra o formă legală de activitate comercială (PFA, SRL) sau chiar și cazul celora care subdeclară veniturile.

În concluzie, am putea enumera cel puțin trei motive pentru care s-ar impune conformarea voluntară și în cazul afacerilor cu servicii de înfrumusețare:

1. pentru a evita sancțiunile prevăzute de lege, în cazul depistării în urma unui control, care poate apărea oricând, pe neașteptate;
2. pentru a putea atrage, ulterior înființării ca formă comercială de lucru – PFA, SRL – finanțări diverse (inclusiv bancare) sau parteneriate, pentru extindere și dezvoltare;
3. nu mai puțin important este aspectul moral, de bun contribuabil, ca poziționare vizavi de obligațiile care ne revin fiecăruia, contribuabil mic sau mare, persoană fizică sau juridică. Indiferent că ne place sau nu, trăim și funcționăm într-un stat cu un sistem fiscal, care trebuie respectat. Conformarea voluntară este un pas spre normalitate, ca atitudine corectă și un exemplu pe care îl dăm și generațiilor tinere.

Și dacă unii au argumentele la ei pentru neconformare (și aici am putea dezbate destul de mult pe subiect), putem totuși spune că fuga de conformare înseamnă asumarea unor riscuri: amenzi, costuri retroactive semnificative și chiar riscul de închidere a afacerii.

Astfel, în contextul în care se discută despre reforma ANAF și demersurile pe care aceasta le întreprinde, dar mai ales pentru că „paza bună trece primejdia rea”, recomandăm ca persoanele care desfășoară astfel de activități să ia măsurile necesare pentru a se înregistra, fiscalizând astfel benevol veniturile obținute, înainte ca ANAF să ajungă în control și să ia măsurile legale.

Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

Ordonanța 32/2020 completează reglementările OUG 30/2020 privind indemnizația de șomaj tehnic și permite angajatorilor să acorde angajaților lor diferența de la 75% din salariul mediu brut pe economie până la minimum 75% din salariul de încadrare, dacă bugetul acestora o permite. Pot suplimenta însă angajatorii indemnizația primită din bugetul asigurărilor pentru șomaj cu mai mult de 75% din salariul de încadrare? De exemplu, cu până la 100% sau mai mult de 100%?

În practică, sunt mulți angajatori care utilizează un sistem de salarizare format din salariul de bază și alte componente salariale cum ar fi sporurile, indemnizațiile sau alte adaosuri. În acest context, și-au pus întrebarea dacă, pe durata șomajului tehnic, ar putea acorda sume suplimentare care împreună cu indemnizația de șomaj tehnic ar putea să atingă sau chiar să depășească cuantumul salariului de încadrare.

Am adresat această întrebare telefonic Agențiilor Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) din România și rezultatele obținute le-am sintetizat în cele de mai jos.

Dintr-un total de 42 de AJOFM-uri pe care le-am contactat, majoritatea (81%) au răspuns că angajatorul poate suplimenta indemnizația primită din bugetul asigurărilor pentru șomaj (fără a specifica un cuantum maxim), argumentând că autoritățile decontează maximum 75% din salariul mediu brut, iar angajatorul, în funcție de posibilitatea lui financiară, poate suplimenta această sumă în conformitate cu prevederile Art. XI, alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului 30/2020. Șase dintre acestea au menționat însă, în mod clar, că angajatorul poate suplimenta indemnizația primită din bugetul asigurărilor pentru șomaj cu până la 100% din salariul de încadrare (de bază), iar o agenție județeană a răspuns că angajatorul poate suplimenta indemnizația fără a avea o limită, dacă dispune de buget, deci chiar și cu mai mult de 100% din salariul de bază.

Am avut, însă, și cazuri în care nu am primit răspuns. Spre exemplu, autoritățile dintr-un județ nu au știut să răspundă dacă indemnizația de șomaj poate fi suplimentată de angajator, iar cele din alte două județe au răspuns că angajatorul nu poate suplimenta indemnizația de șomaj.

Citește și: Ce măsuri au început să ia țările pe perioada crizei Covid-19 | Mihaela Mitroi | EY România

De asemenea, având în vedere discuțiile din spațiul public și nelămuririle multor angajatori, am adresat AJOFM-urilor și întrebarea dacă, pe durata suspendării contractului individual de muncă (CIM) în perioada șomajului tehnic, angajatorul poate să acorde în continuare beneficii de natură socială?

Patru agenții județene au răspuns pozitiv la această întrebare, susținând faptul că, pe durata suspendării CIM în perioada șomajului tehnic, angajatorul poate acorda, în continuare, beneficii de natură socială, cum ar fi tichete cadou sau prime de sărbători.

Un număr de 16 agenții județene ne-au comunicat însă că este la latitudinea angajatorului, dacă alege sau nu să le acorde. În ceea ce privește temeiul în baza căruia angajatorii pot acorda beneficii de natură socială, una dintre autoritățile contactate a menționat că aceste beneficii pot fi acordate doar dacă sunt specificate în contractul de muncă (individual sau colectiv). De asemenea, o altă agenție județeană a subliniat că, în privința tichetelor de masă, acestea pot fi acordate doar pentru timpul efectiv lucrat, ele nefiind datorate în perioada șomajului tehnic.

La aceeași întrebare au răspuns negativ nouă AJOFM-uri. Dintre acestea, autoritățile dintr-un județ au declarat că nu sunt de acord cu acordarea acestor categorii de beneficii pentru angajați, atât timp cât contractul individual de muncă este suspendat. De asemenea, trei agenții județene au argumentat că în Ordonanța de urgență a Guvernului 32/2020 nu este menționată această posibilitate.

În urma acestor interpelări am putut constata că, deși practica autorităților este diferită, majoritatea AJOFM-urilor sunt de părere că angajatorii pot suplimenta indemnizația de șomaj tehnic peste plafonul suportat din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în funcție de bugetul propriu și de cât este fiecare dispus să acorde. În ceea ce privește beneficiile de natură socială, acordarea acestora rămâne în principal la latitudinea angajatorilor, ele urmând a fi acordate cu respectarea prevederilor contractelor individuale și colective de muncă.

Cu toate acestea, se impune o aliniere a Agențiilor de Ocupare a Forței de Muncă cu privire la modalitatea de punere în aplicare a prevederilor privind șomajul tehnic, reglementate prin OUG 30/2020, cu modificările aduse prin OUG 32/2020, întrucât este mai mult decât evident că agenții economici se preocupă și de perioada de după COVID-19 și de potențialele consecințe ale neaplicării corecte a acestei facilități.

Autor: Dobrinescu Dobrev, Societate de Avocați

Sintetizăm în cele ce urmează principalele măsuri de natură financiară și fiscală adoptate de Parlamentul și Guvernul României, în sprijinul mediului de afaceri a cărui activitate este afectată negativ de criza sanitară generată de COVID-19.

 1. Programul de susținere prin finanțare a IMM-urilor (O.U.G. nr. 29/2020) constă în:

 a) acordarea de garanții de stat pentru 80% din valoarea finanțărilor acordate IMM. Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita a 5 milioane lei. Pentru creditele de investiții, valoarea maximă a finanțării este de 10 milioane de lei. Totodată, valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 10 milioane lei. Pentru IMM-uri care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru capitalul de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare;

sau

b) pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici, statul va acorda garanții pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, exclusive dobânzile, comisioanele și speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90%. Valoarea maximă a finanțărilor va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi și de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici. Pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru creditul pentru capitalul de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare.

Pentru creditele acordate conform celor de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice va subvenționa 100% din dobânzile pentru creditele ce urmează a fi garantate.

Perioada de subvenționare a dobânzilor este de la momentul acordării creditelor / liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a prezentei O.U.G. nr. și poate dura până la data de 31 martie 2021. Subvenționarea dobânzii se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru primul an și pentru următorii 2 ani doar în condițiile în care creșterea economică estimată pentru această perioadă se situează sub nivelul celei din anul 2002.

Garanțiile pentru creditele astfel acordate vor respecta legislația în domeniul ajutorului de stat.

Obligațiile fiscale restante și alte creanțe bugetare ale beneficiarului acestui program de garantare se vor achita din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordate în cadrul programului.

Pentru creditele acordate pentru capitalul de lucru durata maximă a finanțărilor a fost extinsă de la 24 de luni la 36 de luni, cu posibilitatea extinderii pentru încă 36 de luni (anterior tot 24 de luni). Pentru creditele de investiții a fost menținută perioada de 120 de luni.

Se abrogă prevederile referitoare la datorarea unei prime de garantare din partea beneficiarului finanțării, pentru acoperirea riscului de garantare de către stat.

2. Amânarea termenului de plată a taxelor locale (O.U.G. nr. 29/2020)

– S-a amânat termenul de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020. Bonificațiile se vor acorda în cazul plății integrale a impozitului până la noul termen de 30 iunie 2020;

3. Măsuri speciale de procedură fiscală: executări silite, dobânzi și penalități de întârziere

– pe perioada stării de urgență, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și neachitate până la încetarea măsurilor prevăzute de starea de urgență nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală. Această măsură rămâne valabilă încă 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

– se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Această măsură rămâne valabilă încă 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

4. Prevederi privind impozitul pe profit

– pentru contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, aceștia pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020.

– contribuabilii care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, se aplică prevederile anterioare pentru plățile anticipate datorate pentru trimestrele rămase din anul modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul celor care sunt aferente trimestrelor din anului fiscal modificat care începe în anul 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.

5. Amânarea termenului pentru depunerea solicitării de restructurare conform O.G. nr. 6/2019

–  în cazul debitorilor care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei se introduce posibilitatea de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția de a-și restructura obligațiile bugetare inclusiv în perioada 1 februarie – 31 iulie 2020, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare. Debitorul se va adresa unui expert independent pentru întocmirea unui plan de restructurare și realizarea testului creditorului privat prudent.

– termenul prevăzut pentru depunerea Solicitării de restructurare s-a amânat de la data de 31 iulie 2020 până la data de 30 octombrie 2020.

6. Amânarea la plată pentru serviciile de utilități și a chiriei

– pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

– dispozițiile anterioare cu privire la condițiile amânării la plată a serviciilor de utilități și a chiriei pentru imobilul cu destinație sediu social și sedii secundare se aplică în mod corespunzător și pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: notar public, avocat, executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autorități pentru prevenirea și combaterea pandemiei. Criteriile de atestare a acestei situații vor fi dispuse prin hotărâre de guvern.

Membrii acestor profesii sunt obligați ca pe perioada instituirii stării de urgență să ia măsurile necesare continuității activității, cu observarea regulilor de disciplină sanitară. Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinară și se sancționează cu excluderea din profesie.

Salariații formelor de exercitare a profesiilor menționate anterior care refuză îndeplinirea sarcinilor asumate prin CIM și din acest motiv nu se poate desfășura în mod optim activitatea, respectiv continuarea optimă a acesteia, nu vor avea acces la beneficiile de asistență socială sau la alte facilități ce vor fi acordate pe perioada stării de urgență.

– de dispozițiile cu privire la amânarea la plată a utilităților / chiriei beneficiază și cabinetele medicilor de familie / cabinete stomatologice în care își desfășoară activitatea în orice formă cel mult 20 de persoane și a căror activitate este afectată de măsurile din perioada stării de urgență.

– de asemenea, vor beneficia de amânarea la plată a utilităților și federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă și a căror activitate este afectată de măsurile împotriva pandemiei.

7. Invocarea forței majore în contractele în derulare (O.U.G. nr. 29/2020)

– forța majoră poate fi invocată în contractele în derulare, altele decât cele de mai sus, încheiate de IMM-uri, numai după încercarea dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloace de renegociere a contractului pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.

8. Penalități pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice (O.U.G. nr. 29/2020)

– penalitățile stipulate pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice de către IMM-uri care dețin certificatul pentru situații de urgență nu se datorează pe perioada stării de urgență.

9. Declararea beneficiarului real (O.U.G. nr. 29/2020)

Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real din Legea nr. 120/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea acestei declarații. Aceeași prevedere se aplică și pentru declarația privind beneficiarul real din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

10. Stimulentul de inserție (O.U.G. nr. 30/2020)

Acordarea stimulentului de inserție profesională potrivit legislației specifice se efectuează fără întrerupere pentru o perioada de 90 de zile, persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a prezentei O.U.G., se află în una din următoarele situații:

• persoana beneficiază de concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă sau pentru îngrijirea copilului bolnav, conform O.U.G. nr. 158/2005;
• beneficiază de concediul prevăzut de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ;
• se află în perioada prev. de art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii – în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
• li s-a suspendat ori le-a încetat raportul de muncă ori de serviciu, ca urmare a instituirii situației de urgență în condițiile O.U.G. nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgență.

În cazul în care după perioada de 90 de zile, persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit, atunci stimulentul de inserție se acordă, potrivit legii, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau 4 ani în cazul copilului cu dizabilitate.

11. Drepturi bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale (O.U.G. nr. 30/2020)

Pe perioada stării de urgență, cererile și documentele doveditoare pentru stabilirea și plata drepturilor bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pot fi depuse la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în format letric sau prin poștă electronică.

Agențiile pentru ocuparea forței de muncă pot solicita prezența fizică a persoanelor care au depus prin poșta electronică numai în situația în care există situații excepționale, situație în care termenele prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor se va prelungi cu maxim 15 zile lucrătoare.

12. Concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (O.U.G. nr. 30/2020)

– persoanele asigurate au dreptul al concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă fără îndeplinirea stagiului de cotizare pentru urgențe medico – chirurgicale, TBC, boli infectocontagioase din grupa A, neoplazii și SIDA. De asemenea, persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru carantină fără îndeplinirea condiției privind stagiul de asigurare.

– prin derogare de la prevederile generale din O.U.G., certificatele de concediu medical care cuprind a 91^a zi sau depășesc 183 de zile acordate în perioada stării de urgență se eliberează și se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.