Autor: Luciana Rainov, Asociat Senior Biriș Goran

În contextul măsurilor recente ANAF avertizează cu privire la o practică întâlnită la nivelul asociaților sau acționarilor diverselor societăți – deducerea cheltuielilor personale ale acestora, în scopul evident de a reduce TVA datorat, precum și impozitul pe profit.

În comunicatul de presă al ANAF din 6 august este precizat că analizele de risc recente au evidențiat o mulțime de contribuabili care deduc cheltuieli fără legătură directă cu specificul activității economice pe care o derulează. Efectul acestei practici este, evident, reducerea bazei impozabile la care se aplică TVA și diminuarea impozitului pe profit.

În acest sens prin comunicatul ANAF se menționează că:

„Analizele recente au reliefat faptul că un număr semnificativ de contribuabili înregistrează în conturile de cheltuieli și deduc TVA aferentă pentru achiziții care, în fapt, sunt destinate uzului personal al acționarilor sau asociaților. Această practică generează erori în contabilitate, distorsionează baza de impozitare și, pe cale de consecință, conduce la diminuarea impozitelor/taxelor declarate și achitate. Spre exemplu, au fost identificați contribuabili care desfășoară activitate de consultanță ori de închiriere de bunuri imobile și care au înregistrat, cu caracter de continuitate, achiziții de bunuri destinate uzului personal, cum ar fi: produse alimentare, produse cosmetice, îmbrăcăminte, produse electrocasnice etc.”, precizează comunicatul de presă al ANAF.

Pe fundalul unui deficit bugetar accentuat, dublat de un grad destul de scăzut de colectare a TVA, ANAF lansează un avertisment explicit, fiind indicat că vor fi realizate controale fiscale a ale contribuabililor la care se constată astfel de practici. Alături de avertismentul adresat contribuabililor, aceștia sunt îndemnați să manifeste corectitudine în declararea veniturilor și a cheltuielilor în toate declarațiile fiscale depuse la organele competente.

Primul val al campaniei de control fiscal anunțat de ANAF va consta în emiterea unor avertismente, urmând ca mai apoi, , să se procedeze la controale fiscale ale contribuabililor care nu se conformează voluntar.

Problematica diminuării bazei impozabile în mod evident nu afectează doar TVA, ci în paralel afectează structura cheltuielilor deductibile la impozitul pe profit al societăților.

Digitalizarea fiscalității devine un instrument de mare ajutor pentru ANAF, care poate extrage și prelucra date cu mult mai multă rapiditate și mai precizie datele contribuabililor, fiind din ce în ce mai ușor organelor fiscale să detecteze anumite practici incorecte sau eronate.

Alina Andrei, Partener Cabot Tansfer Pricing

Companiile multinaționale cu prezență în România, care înregistrează venituri de peste 750 milioane de euro, au obligația de a publica un raport detaliat privind impozitul pe profit plătit în fiecare stat membru al Uniunii Europene. Această obligație este rezultatul transpunerii în legislația națională a unei directive europene care vizează creșterea transparenței fiscale la nivel internațional. Primele raportări vor trebui publicate până la sfârșitul anului 2024, iar Ministerul Finanțelor a emis recent recomandări privind modalitatea de raportare, în condițiile în care România a implementat acest raport cu mult mai devreme decât recomanda Comisia Europeană și înainte ca autoritățile de la Bruxelles să emită un format standard pentru pregătirea lui.

România a impus multinaționalelor, începând cu anul fiscal 2023, obligația de a publica un raport detaliat privind impozitul pe profit, cu mult înaintea termenului recomandat de Comisia Europeană, care prevedea implementarea obligației abia după prima jumătate a anului 2024. Pe cale de consecință, până la finalul acestui an, companiile multinaționale care operează pe piața locală sunt obligate să publice pentru prima dată astfel de informații, iar decizia României de a adopta mai devreme această măsură a creat provocări suplimentare pentru companii, în special din cauza absenței unui format standardizat la nivel european.

Raportul pentru anul 2023 trebuie să fie publicat până la 31 decembrie 2024, astfel că Ministerul Finanțelor a emis recomandări temporare, pentru a sprijini companiile în procesul de raportare.

Potrivit MF, companiile pot urma instrucțiunile generale ale CE sau pot stabili un format propriu de raportare, care să includă toate informațiile cerute de directiva europeană. Este esențial ca raportul să cuprindă date financiare relevante pentru fiecare jurisdicție în care operează compania și să fie întocmit într-un format ușor de accesat și de citit electronic.

Conform reglementărilor actuale, companiile trebuie să întocmească un raport detaliat care să includă informații despre activitățile entității-mamă finale sau ale entităților autonome și afiliate. Printre informațiile ce trebuie raportate se numără veniturile, profitul sau pierderea brută, impozitul pe profit acumulat și impozitul efectiv plătit, numărul de salariați și alte date relevante. Raportul va trebui să fie publicat online, în limba română, și să rămână disponibil gratuit, pe site-ul companiei, timp de cel puțin cinci ani.

În cazul în care companiile operează în jurisdicții considerate necooperante din punct de vedere fiscal, acestea trebuie să ofere detalii suplimentare cu privire la activitățile și plățile efectuate în aceste zone.

Printre datele esențiale care trebuie incluse în raport se numără:

• Veniturile totale generate în fiecare jurisdicție;
• Profitul sau pierderile înregistrate;
• Impozitul pe profit acumulat și impozitul efectiv plătit;

• Numărul de angajați și natura activităților desfășurate în fiecare țară.

Ce companii sunt vizate de această raportare?

Directiva se aplică tuturor companiilor multinaționale și întreprinderilor autonome care obțin venituri de peste 750 milioane de euro în fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive. În România, aceste reguli au fost transpuse prin Ordinul MF nr. 2048/2022 și se aplică de la 1 ianuarie 2023. Companiile vizate de această obligație de transparență sunt:

• Societățile-mamă finale, a căror cifră de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei (echivalentul a 747.474.740 euro la cursul valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 21 decembrie 2021), astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale consolidate;
• Entitățile autonome a căror cifră de afaceri netă a depășit la data bilanțului lor, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile lor financiare anuale individuale;
• Filialele mijlocii și mari, care sunt controlate de către o societate-mamă finală care nu intră sub incidența prezentelor reglementări, atunci când cifra de afaceri netă consolidată a depășit la data bilanțului său, pentru fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive, cuantumul de 3.700.000.000 lei, astfel cum se reflectă în situațiile sale financiare consolidate;
• Sucursalele din România, înființate de entități care nu intră sub incidența legislației unui stat membru, trebuie să ofere datele privind societatea-mamă finală sau entitatea autonomă.

Obligația de raportare urmărește să aducă o mai mare transparență fiscală și să reducă practica evitării plății impozitelor prin transferuri între diverse jurisdicții. Publicarea acestor informații va permite atât autorităților fiscale, cât și publicului să monitorizeze contribuțiile fiscale ale marilor companii și să asigure că acestea respectă obligațiile fiscale în fiecare țară în care operează.

Ce urmează pentru companii?

Multinaționalele trebuie să fie pregătite să implementeze aceste cerințe de raportare și să aloce resursele necesare pentru a colecta și prezenta datele relevante. De asemenea, companiile trebuie să rămână în contact cu MF și să urmărească evoluțiile legislative, mai ales în contextul în care formatul standardizat al raportului va fi publicat în a doua jumătate a anului 2024. În plus, este posibil să fie necesare ajustări în sistemele interne de contabilitate și raportare pentru a facilita colectarea datelor într-un mod coerent și precis.

Luciana Rainov, Senior Associate Biriș Goran

În anul 2024, pe lângă numeroasele schimbări semnificative în materie fiscală aduse de legiuitorul român, schimbări ce pun la încercare capacitatea contribuabililor de a se adapta și reacționa într-un timp foarte scurt, au intrat în vigoare norme fiscale complexe având originea în inițiativele internaționale de uniformizare a legislației fiscale.

Astfel, pe 8 ianuarie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 431/2023, prin care este implementată în România Directiva 2022/2523 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni în Uniune.

Noile obligații în materie fiscală sunt introduse în contextul unei reforme fiscale internaționale coordonate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică OCDE, care a fost gândită pentru reducerea evaziunii fiscale și a planificărilor fiscale agresive, prin asigurarea unei rate minime globale a impozitului pe profit de 15%. Prin Directiva 2022/2523 se urmărește astfel implementarea măsurilor GloBE (Global Anti-Base Erosion) ale OCDE, cunoscute sub denumirea Pillar 2.

Noile prevederi au în vedere asigurarea unui nivel minim global de impozitare de 15% pentru grupurile naționale și multinaționale ale căror venituri anuale sunt cel puțin egale cu 750 milioane euro.

În România, legea care a implementat Directiva permite, practic, autorităților române să colecteze un impozit suplimentar de la marile companii naționale și multinaționale, în cazul în care cota efectivă de impozitare este mai mică de 15%.

Contribuabilii vizați

Noile dispoziții privind impozitul suplimentar vizează societățile care fac parte din grupuri multinaționale sau naționale de mari dimensiuni, grupuri care, în cel puțin două din patru exerciții financiare anterioare exercițiului financiar de referință, au înregistrat venituri anuale mai mari de 750 de milioane de euro.

De exemplu, pentru a determina dacă aceste reguli se aplică pentru anul 2024, vor fi analizate veniturile obținute la nivel de grup în 2020, 2021, 2022 și 2023, respectiv dacă veniturile grupului, în cel puțin doi dintre cei patru ani analizați, depășesc 750 de milioane de euro pe an.

În cazul în care rata efectivă de impozitare a profitului în anul de raportare este mai mică de 15%, aceste companii pot fi obligate să plătească o diferență de impozit până la acest prag.

Termene de raportare și plată

Legea se aplică pentru exercițiile financiare începând cu 31 decembrie 2023, iar pentru anul de tranziție – considerat primul exercițiu financiar în care un grup de întreprinderi multinaționale sau un grup național de mari dimensiuni intră sub incidența noii legi, grupurile de întreprinderi multinaționale sau naționale au un termen de 18 luni de la sfârșitul exercițiului financiar pentru a depune declarațiile aferente și plăti impozitul datorat.

În mod concret, pentru grupurile care trebuie să aplice noile reguli fiscale chiar din 2024, primul termen de raportare și plată va fi la 30 iunie 2026, urmând ca, pentru următoarele raportări și plăți, să se calculeze un termen de 15 luni de la finalul anului de referință.

Impozitul suplimentar. Regulile IIR și UTPR

Regulile de calcul pentru impozitul suplimentar sunt deosebit de complexe, legislația națională și europeană făcând trimitere pentru aplicarea dispozițiilor legale la documente ample emise de OCDE, ce cuprind explicații și exemple elaborate.

Principalele măsuri pentru impozitarea minimă efectivă a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni iau forma:

• unei reguli de includere a veniturilor (Income Inclusion Rule – IIR), conform căreia o societate-mamă a unui grup de întreprinderi multinaționale sau a unui grup național de mari dimensiuni este obligată să calculeze și să plătească partea sa alocabilă din impozitul suplimentar în ceea ce privește entitățile constitutive ale grupului care sunt impozitate la un nivel redus – regula se aplică de la 1 ianuarie 2024; și
• unei reguli a profiturilor subimpozitate (Undertaxed Payments Rule – UTPR), conform căreia o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaționale datorează un impozit care este înregistrat ca o cheltuială suplimentară egală cu partea sa din impozitul suplimentar care nu a fost percepută în temeiul IIR la nivelul societății-mamă pentru entitățile constitutive ale grupului care sunt impozitate la un nivel redus – regula se aplică de la 1 ianuarie 2025.

Cu titlu general, în vederea asigurării nivelului minim de impozitare trebuie parcurse mai multe etape:

• o primă etapă pentru aplicarea acestor măsuri privește determinarea cotei efective de impozitare la nivel de jurisdicție – această etapă presupune (i) determinarea profiturilor sau pierderilor calificate din fiecare jurisdicție; (ii) determinarea impozitelor acoperite de legislația în cauză și (iii) calculul cotei efective de impozitare, egală cu impozitele acoperite ajustate ale entităților constitutive din jurisdicție / profitul net calificat al entităților constitutive din jurisdicție;
• dacă această cotă efectivă de impozitare este inferioară pragului minim de 15%, se va calcula separat un impozit suplimentar la nivel de jurisdicție, cota suplimentară de impozit fiind determinată ca diferența dintre impozitul minim de 15% și cota efectivă de impozitare;
• într-o abordare simplificată, impozitul suplimentar la nivel de jurisdicție va fi determinat prin înmulțirea cotei suplimentare de impozit (15% – cota efectivă de impozitare) cu profitul excedentar la nivel de jurisdicție (profitul calificat minus profitul pentru activitățile cu substanță economică). La acest rezultat se adună impozitul suplimentar adițional și se scade impozitul suplimentar național.

Trebuie avut în vedere că pentru fiecare dintre elementele de calcul mai sus indicate, există reguli foarte complexe de determinare.

Obligația de plată impozitului suplimentar poate revenii societății-mamă din grup, pe regulile IIR, sau unei alte entități constitutive din grup, pe regulile UTPR, atunci când impozitul suplimentar nu a fost perceput la nivelul societății mamă pe regulile IIR.

Impozitul suplimentar național

Pentru a asigura că plata impozitelor suplimentare nu se realizează doar în jurisdicția societăților mamă ci se realizează la nivelul jurisdicțiilor subimpozitate, potrivit Directivei 2022/2523 statele pot opta să introducă un impozit suplimentar național. În acest sens, România a optat pentru introducerea impozitului suplimentar național.

Prin introducerea unei reguli de impozit național suplimentar, în cazul în care la nivelul jurisdicției impozitul efectiv este inferior impozitului minim de 15%, se va calcula și se va plăti la nivelul acestei jurisdicții un impozit suplimentar.

Astfel, în principiu, prin introducerea impozitului național suplimentar, plata impozitului suplimentar (asociată unei impozitări efective inferioare pragului minim în jurisdicția vizată) se realizează chiar în jurisdicția unde are loc impozitarea inferioară pragului minim și nu se mută la nivelul jurisdicției societății-mamă.

Deși în România apare improbabil să se datoreze impozitul suplimentar național, unde cota de impozit pe profit este de 16%, prin aplicarea a diferite credite și facilități fiscale, este posibil ca anumite entități să plătească un impozit efectiv mai mic de 15% și prin urmare să rezulte o obligație de plată a impozitului suplimentar național.

Precizăm finalmente că legea reglementează între alte și anumite excluderi de minimis precum și un regim de protecție tranzitoriu Country-by-Country Reporting (CbCR) care permite companiilor din România ca, în perioada 2024-2026, să poată declara impozit suplimentar zero, cu îndeplinirea anumitor condiții.

Concluzii

Noul cadru de impozitare, extrem de complex și tehnic, reprezintă un punct de cotitură pentru mediul de afaceri, obligând companiile să facă analize și simulări minuțioase ale poziției lor fiscale din România. Companiile trebuie să fie proactive și să evalueze cât mai din timp impactul acestor reguli, simulările de calcul fiind cruciale la acest moment pentru a înțelege implicațiile financiare și pentru a dezvolta strategii eficiente de conformare cât mai rapid.

Este de asemenea notabil că pe lângă impozitul suplimentar și impozitul suplimentar național, introduse prin Legea nr. 431/2023, de la 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare și regulile privind impozitul minim precum și alte modificări semnificative în materie de impozit pe profit.

În contextul obligativității implementării Directivei 2022/2523 cel târziu la data de 31.12.2023, opțiunea legiuitorului român de a introduce adițional dispoziții privind impozitul minim (de asemenea aplicabile de la 1 ianuarie 2024), precum și de a introduce o serie de modificări importante ce privesc determinarea obligațiilor în materia impozitului pe profit este cel puțin stranie, contribuabilii vizați de aceste noi prevederi confruntându-se cu un nivel de complexitate fiscală fără precedent.

Autor: Alina Moldovan, Managing Partner la Firon Bar-Nir

În efortul de a se asigura că profiturile întreprinderilor multinaționale sunt impozitate acolo unde se desfășoară activități economice generatoare de profit și unde se creează valoare și de a pune capăt practicilor fiscale ale întreprinderilor multinaționale care le permit să transfere profiturile către jurisdicții în care acestea sunt supuse unei impozitări zero sau foarte scăzute, dar și de a evita efectele negative asupra întreprinderilor multinaționale mai mici de pe piața internă, UE a adoptat în 2022 Directiva nr. 2523/2022 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni în Uniune. Prin urmare, în vederea alinierii la reglementările europene, Senatul României a adoptat marți, 5 decembrie 2023, proiectul de lege privind impozitul minim global de 15%, care ar urma să fie plătit de grupurile multinaționale și naționale mari începând cu anul 2024. Proiectul a fost deja publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să producă efecte începând cu 1 ianuarie 2024 (termenul obligatoriu de transpunere era finalul anului curent).

Astfel impozitul pe profit efectiv, de minim 15%, se va aplica entităților constitutive cu sediul în România, membre ale unui grup de întreprinderi multinaționale sau ale unui grup național de mari dimensiuni, care realizează un venit anual cel puțin egal cu echivalentul în Lei al sumei de 750,000,000 Euro, înregistrat în situațiile financiare consolidate ale societății-mamă finale, din cel puțin 2 dintre cele 4 exerciții financiare anterioare celui de referință (adică, spre exemplu în cel puțin doi ani din perioada 2020 – 2023, pentru început). Echivalentul în Lei va fi calculat pe baza cursului de schimb mediu, stabilit pe baza cursurilor zilnice comunicate de Banca Centrală Europeană pentru luna decembrie a anului calendaristic anterior anului de referință. Sunt excluse de la plata acestui impozit minim global mai multe categorii de entități, printre care entitățile guvernamentale, organizațiile internaționale, organizațiile non-profit, fondurile de pensii etc. precum și societățile dintr-un grup care înregistrează în România o cifră de afaceri mai mică de zece milioane de Euro și un profit contabil mai mic de un milion de Euro.

În România, cota standard de impozit pe profit este de 16%, însă rata efectivă a acestuia este de multe ori diluată ca urmare a multiplelor facilități fiscale acordate pe diverse criterii (cum ar fi deducerea pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, creditul fiscal din sponsorizare sau creditul fiscal pentru achiziționarea caselor de marcat). Astfel, multinaționalele care au o rată efectivă de impozitare a profitului mai mică de 15% în România vor contribui la bugetul național cu diferența până la acest prag.

Noul act normativ cuprinde trimiteri la documente specifice emise de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în aplicarea Directivei UE 2523/2022 și presupune prelucrarea într-un timp scurt a unui volum relativ mare de informații pe care atât autoritățile cât și contribuabilii trebuie să le furnizeze dar și să și le însușească.

Provocarea majoră – regulile fiscale sunt complexe iar stabilirea impozitului minim global pleacă de la profitul contabil din situațiile financiare consolidate – va fi pentru companiile multinaționale care trebuie să jongleze cu regulile aplicabile la nivel european dar și cu cele aplicabile la nivel național în statele în care dețin filiale, cu noul mod de calcul al impozitului, cu adaptarea sistemelor fiscale la noile reguli, cu eventuale obligații declarative noi, cu nevoia sporită de colaborare între departamentele financiare, fiscale, de prețuri de transfer, vamă, pentru a asigura raportările și stabilirea corectă a bazei de impozitare individuale și consolidate, reconcilierea situațiilor fiscale și financiare și, în consecință, să răzbată din acest hățiș legislativ pentru a asigura predictibilitatea fiscală la nivel de grup.

Impozitul minim global, adică Legea 431/2023 se va aplica începând cu anul fiscal 2024, primul termen de raportare fiind însă la 18 luni de la finele anului 2024, iar regulile de aplicare și calcul vor fi stabilite printr-o lege separată de Codul fiscal.

• Printre „vedetele” facilităților fiscale rămân scutirea de impozit pe profit pentru profitul reinvestit și reducerea de impozit pe profit pentru menținerea și creșterea capitalurilor proprii
• Facilitățile pentru activitatea de cercetare-dezvoltare nu sunt încă utilizate suficient de către companiile românești
• Cele mai importante aspecte de urmărit în vederea aplicării facilităților fiscale existente se referă la metodele de calcul, încadrarea în prevederile legale și identificarea corectă a elementelor componente
• Jurisprudența europeană este „o mină de aur”, sunt spețe care pot fi interpretate în baza legislației UE

O serie de beneficii fiscale prevăzute în Codul fiscal pot asigura o mai bună structurare a cash flow-ului și a impozitelor datorate către bugetul de stat, dacă ar fi aplicate, total sau parțial, în funcție de profilul și domeniul de activitate.

Beneficiile fiscale se pot clasifica în trei mari categorii, după impozitele asupra cărora au impact, în sensul reducerii bazei de impozitare la calculul acestora. Astfel, Codul fiscal prevede beneficii fiscale cu impact direct asupra impozitului pe profit, care pot fi acordate pentru profitul reinvestit, activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare, amortizarea accelerată, creșterea capitalurilor proprii și consolidarea fiscală a grupurilor de companii. A doua categorie cuprinde facilități fiscale cu impact pe zona taxelor indirecte, oferind bune oportunități de reducere a acestora și se referă la elemente precum grupul fiscal, dobânzi la rambursări întârziate, amânarea plății TVA în vamă. A treia categorie cuprinde facilități pe zona impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale (plan de acțiuni de tipul Stock Option Plan – SOP), pentru domeniul IT, precum și pentru activități de cercetare-dezvoltare (R&D).

„Recomandăm companiilor să aibă prioritar în vedere aplicarea facilităților fiscale existente în România, întrucât sunt generatoare de beneficii și îmbunătățesc semnificativ cash-flow-ul, atât prin diversitatea lor, cât și prin existența reglementărilor legislative clare. Analiza efectuată de noi la nivelul contribuabililor români arată că, la momentul actual, firmele românești nu  conștientizează întru totul potențialul beneficiilor fiscale și, prin urmare, încă nu le utilizează la capacitate maximă”, a subliniat Andra Cașu, Partener și liderul departamentului Taxe directe, EY România.

Impactul aplicării beneficiilor fiscale asupra impozitelor directe

Codul Fiscal prevede scutirea de impozit a profitului reinvestit pentru o serie de active, iar anul 2023 a extins aria de aplicare prin adăugarea a două noi categorii, și anume activele reprezentând retehnologizarea, precum și cele utilizate în producție și procesare. Scutirea se aplică doar pentru produse noi, iar companiile trebuie să acorde atenție condițiilor de aplicare. De exemplu, nu se poate cumula această facilitate cu amortizarea accelerată, astfel că este obligatorie identificarea tipurilor de active care se califică și a beneficiilor de cash flow care ar putea fi obținute.

Foarte importante, dar încă puțin accesate de către companii, sunt facilitățile acordate pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, mari generatoare de beneficii de cash flow prin aplicarea lor într-un mod coerent. „Avem experți, se pot crea procedurile necesare, astfel încât să fie evitat riscul de neconformare la eventuale controale ale fiscului, deci nu mai e cazul unei reticențe din partea companiilor în analiza și adoptarea beneficiilor pe zona de cercetare-dezvoltare”, a adăugat Andra Cașu.

„Vedeta” beneficiilor fiscale rămâne reducerea impozitului pe profit pentru menținerea și creșterea capitalurilor proprii, introdusă în legislație în anul 2020, care se mai poate aplica doar până în 2025. Presupune o modalitate de calcul complexă, prin care se poate obține o reducere maximă de 15% a impozitului pe profit. Cele mai importante aspecte de urmărit se referă la metoda de calcul, încadrarea în procentele legale și identificarea corectă a elementelor incluse în capitalul propriu ajustat.

Soluții și oportunități de reducere a costurilor pe zona taxelor indirecte

În domeniul impozitului pe profit și TVA – acum este clarificată și noțiunea de grup pentru impozitul pe profit – sunt anumite condiții pentru aplicarea consolidării fiscale, la fel ca în cazul grupului TVA. În plus, contribuabilii pot accesa o serie de facilități pe baza acquis-ului comunitar.

„Pe baza directivei de TVA putem accesa anumite beneficii fiscale, ce exced prevederile mai stricte din Codul fiscal. Astfel, avem opțiunea de a ne adresa instanței naționale și Curții Europene de Justiție. În cazul unei decizii favorabile, autoritățile fiscale din România vor fi obligate să aplice decizia instanței”, a precizat Costin Manta, Partener EY, Impozite indirecte.

Recomandarea experților EY este pentru atenție la cuantificarea beneficiilor, pe baza situației companiei din prezent, să fie realizată o previziune pe baza planurilor de afaceri și apoi să se analizeze o posibilă implementare.

Jurisprudența europeană este „o mină de aur”, în opinia experților EY, și oferă companiilor românești soluții privind recuperarea TVA pentru creanțele neîncasate, recomandarea fiind de a solicita restituirea TVA virată la bugetul de stat, atât timp cât există o probabilitate rezonabilă (și nu definitivă) de neîncasare.

„În contextul actual, în care se așteaptă o înăsprire a legislației fiscale, menținerea facilităților fiscale reprezintă o oportunitate importantă de reducere a costurilor fiscale și de îmbunătățire a indicatorilor de cash flow. Totuși, conform celui mai recent studiu EY, o mare parte dintre contribuabili au omis să aplice aceste facilități fiscale. Recomandarea noastră este să se analizeze oportunitatea aplicării lor, întrucât procedura de aplicare este relativ clară și simplă, iar beneficiile se vor vedea într-un termen foarte scurt”, a adăugat Costin Manta.

Facilități pe zona impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale

Beneficii fiscale la nivelul angajaților există în legislație și lasă (încă) angajatorilor oportunitatea unui pachet salarial diversificat, este concluzia experților EY România. Chiar dacă în acest moment companiile românești nu aplică pe scară largă toate facilitățile fiscale prevăzute în legislație, în contextul accelerării tehnologizării și digitalizării europene și globale, plus un cadru economic înalt competitiv, este aproape o condiție sine qua non ca acestea să analizeze oportunitatea adoptării beneficiilor fiscale.

„România are o legislație fiscală modernă, chiar dacă nu este completă, prin urmare este încă loc spre a fi perfectată, dar sunt condiții pentru care încurajăm companiile românești să analizeze și să opteze pentru facilitățile fiscale existente, astfel încât beneficieze la maximum de acestea”, a concluzionat Andra Cașu.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că deși recunoașterea anumitor drepturi nu are loc în mod automat ori facil, cel puțin sub anumite aspecte practica instanțelor de judecată este constantă în ceea ce privește drepturile contribuabililor.

„Fie că discutăm despre dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA, ori despre accesorii datorate pentru lipsa de folosință a altor sume la care contribuabilii sunt îndreptățiți, în continuare ne lovim de refuzul autorităților de a recunoaște anumite drepturi expres prevăzute de lege. În aceste cazuri, singura opțiune a contribuabililor este de a se adresa instanțelor de judecată, unde ne bucură să vedem că soluțiile sunt în marea lor majoritate favorabile acestora din urmă”, a declarat Călin Stan, avocat partener în cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații.

Autor: Alina Andrei, Partener Cabot Transfer Pricing

ANAF a reglementat o procedură necesară companiilor care, după ce au efectuat sponsorizări în limita maximă la care au dreptul, constată că trebuie să își diminueze impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderii declarat inițial la stat și în funcție de care au calculat limita maximă de sponsorizare. Practic, după refacerea calculelor de impozite, ele vor trebui să rectifice și sponsorizările pe care le făcuseră inițial pentru a se armoniza cu noile valori maxime la care au dreptul. Atenție însă, companiile vor fi obligate să plătească și dobânzi, și penalități de întârziere pentru diferențele de sume pe care le vor declara la stat.

Noua procedură ANAF, reglementată prin Ordinul 1.090/2023, este una de regularizare pentru situațiile în care contribuabilii își rectifică în scădere impozitele pe afaceri și sunt nevoiți să își recalculeze în consecință și sponsorizările maxime pe care aveau dreptul să le facă, prin redirecționarea unei părți din acel impozit declarat și plătit la stat.

În astfel de cazuri, conform procedurii, firmele trebuie să plătească la bugetul de stat atât diferența redirecționată în plus (comparativ cu sumele care puteau fi redirecționate ca sponsorizare la calculul inițial), cât și obligații fiscale accesorii – dobânzi și penalități, calculate de la data virării diferenței de sponsorizare care a fost redirecționată în plus.

Vă reamintim că plătitorii de impozit pe profit, precum și plătitorii de impozit pe venit (microîntreprinderile) pot acorda sponsorizări organizațiilor non-profit pe reguli oarecum similare, în baza unor plafoane maximale permise de legislație. Concret, potrivit normelor fiscale actuale, microîntreprinderile care fac sponsorizări pot să scadă sumele din impozitul pe venitul microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din respectivul impozit datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective, iar plătitorii de impozit pe profit care fac sponsorizări pot să scadă sumele din impozitul pe profit datorat, la nivelul valorii minime dintre valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri sau valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

Fiind dependente de impozitele declarate și plătite la bugetul de stat, limitele de sponsorizare se modifică și ele atunci când companiile sunt nevoie să declare un nou impozit, mai mic decât cel calculat inițial.

De aceea, noua procedură stabilește cum se determină și se regularizează diferența de impozit pe profit/impozit pe veniturile microintreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate conform noilor calcule.

Pentru a permite aplicarea procedurii, Ordinul modifică și formularul 100, introducând două noi poziții în această declarație – rândul 91 pentru Diferența de impozit pe profit care a fost redirecționată în plus și rândul 92 pentru Diferența de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus.

Principalele elemente tehnice ale procedurii

Potrivit informațiilor cuprinse în Ordinul ANAF nr. 1.090/2023, procedura se aplică de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiții:

• au dispus redirecționarea unor sume din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, potrivit art.42 și art.56 din Codul fiscal;
• au rectificat impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea, în sensul diminuării acestuia.

În aplicarea procedurii, contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor vor trebui să determine:

• valoarea impozitului sau a diferenței de impozit care poate fi redirecționată luând în calcul valoarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor datorat diminuat, stabilit în urma rectificării;
• diferența de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de suma care poate fi redirecționată.

Autori:

• Andra Caşu, Partener, liderul departamentului de Taxe directe, EY România
• Amelia Toader, Senior Manager, Taxe Directe, EY România

Ce arată practica la momentul actual, după mai bine de un an de la apariția consolidării fiscale în domeniul impozitului pe profit? Istoria pe această speță este una relativ recentă în România, fiind o măsură aplicabilă de anul trecut, mai precis de la 1 ianuarie 2022. Practica acestor 15 luni care s-au scurs de la momentul intrării în vigoare a legislației aferente arată că măsura nu este utilizată pe scară largă, deși facilitatea a fost îndelung așteptată în România și aduce o serie de avantaje pentru grupurile de companii care aleg să raporteze impozitul pe profit la nivel consolidat, în detrimentul raportărilor individuale.

Cum se poate constitui grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit și care sunt avantajele folosirii acestuia? Principalele condiții pe care contribuabilii – plătitori de impozit pe profit în România – trebuie să le aibă în vedere pentru a beneficia de sistemul de consolidare fiscală privind impozitul pe profit sunt: societățile trebuie să facă parte dintr-un grup și să existe o deținere, directă sau indirectă, de cel puțin 75% cu o continuitate de 12 luni înaintea începerii perioadei de consolidare fiscală; să aibă același sistem de plată a impozitului, precum și an fiscal identic; să fie plătitori doar de impozit pe profit; să nu fie incluși într-un alt grup fiscal în domeniul impozitului pe profit și să nu se afle în proceduri de dizolvare sau lichidare.

Facilitatea poate fi aplicată pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire, timp în care unul dintre membrii grupului fiscal – desemnat ca persoană juridică responsabilă – va consolida rezultatul fiscal la nivel de grup, va definitiva calculul și depunerea declarației privind impozitul pe profit și va efectua plata acestuia.

Unul dintre avantajele constituirii grupului fiscal pentru scopuri de impozit pe profit se transpune într-o birocrație mai redusă, cel puțin în ceea ce privește procedura de declarare și plată a impozitului pe profit în raport cu ANAF, pentru că doar liderul grupului este însărcinat cu depunerea declarației fiscale consolidate privind impozitul pe profit și efectuarea plății impozitului, raportând rezultatele întregului grup fiscal.

În anticiparea primului termen de raportare pentru grupurile fiscale deja create în România (și anume, declararea impozitului pe profit pentru anul fiscal 2022, până la 26 iunie 2023), ANAF a publicat recent și o nouă versiune a Declarației 101 privind impozitul pe profit. Principala noutate, pe lângă actualizarea formularului 101 standard, este publicarea Declarației 101 Grup fiscal, instrumentul prin intermediul căruia liderii grupurilor fiscale vor putea declara rezultatul fiscal al întregului grup și impozitul pe profit consolidat aferent anului 2022.

Un alt element de noutate adus odată cu publicarea Declarației 101 Grup fiscal, care cel mai probabil nu a fost primit cu deschidere de către membrii grupurilor, se referă la obligația acestora de a continua să completeze individual Declarații 101 privind impozitul pe profit – acestea însă nu trebuie să fie depuse către ANAF, ci transmise către liderul grupului în formatul semnat electronic.  

Pe lângă aspectele recent clarificate și menționate mai sus, au rămas în continuare alte puncte care încă necesită lămurire pentru a se asigura o bună implementare a grupurilor fiscale, precum compensarea între membrii grupului a impozitului plătit/a pierderii fiscale, principiul de raportare și declarare a impozitului trimestrial etc.

Poate cel mai important avantaj pe care consolidarea fiscală îl poate aduce grupurilor de companii și întâlnit în multe din cazuri în practică, a reprezentat factorul decizional în implementarea grupului de impozit pe profit. Este vorba de potențialul de optimizare a fluxului de numerar, atât prin diminuarea impozitului datorat cu eventualele pierderi fiscale înregistrate în cadrul grupului, cât și prin recuperarea mai rapidă a pierderilor fiscale, implicit, reducerea riscului ca acestea să expire înainte de a fi utilizate.

Astfel, deși comportamentul contribuabililor români este încă unul timid și în curs de acomodare cu noile reglementări,  grupurilor trebuie să analizeze atent și proactiv toate premisele în decizia de înființare a unui grup fiscal de impozit pe profit, experiența din practică arătând că potențialele avantaje obținute în urma utilizării raportării de grup ar putea depăși dificultățile în implementare.

Practica primului an de existență a grupurilor fiscale de impozit pe profit în România ne-a confirmat că, deși facilitatea nu este încă folosită la scară largă, contribuabilii români nu se tem să intre în rândul contribuabililor europeni care se bucură de mai mulți ani deja de avantajele consolidării fiscale, atât în domeniul impozitului pe profit, cât și al TVA, grupurile fiscale de TVA fiind folosite deja cu succes în România de mai mulți ani.

Trendul la nivel internațional este evident acela de a extinde raportările la nivel de grup în majoritatea ariilor fiscale de interes, cum sunt TVA, impozit pe profit, prețuri de transfer și altele. 

În concluzie, se poate observa că noile clarificări aduse în privința raportării consolidate a impozitului pe profit, precum și celelalte detalii legislative (care încă sunt neclare, la mai mult de un an de la publicarea cadrului normativ privind consolidarea fiscală) sau chiar simplul element de noutate pot descuraja contribuabilii în a face pasul spre înființarea grupurilor fiscale. Cu toate acestea, este de recomandat grupurilor de companii să pună în balanță toate avantajele și dezavantajele folosirii acestei facilități fiscale, fără îndoială beneficiile sale fiind semnificative.

Decizia de înființare a unui grup de impozit pe profit trebuie să fie precedată, ca orice decizie care privește relațiile companiilor cu fiscul, de o analiză atentă a situației financiare și fiscale individuale și de grup, pentru a fi evitat pe cât posibil riscul unei posibile pierderi de scutiri sau credite fiscale (cum ar fi profitul reinvestit, creditul fiscal extern sau din sponsorizare) și de a maximiza potențialele avantaje oferite de această măsură fiscală.

Autori:

• Raluca Popa, Partener Asociat, Asistenţă fiscală şi juridică, EY România
• Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer, EY România

Este pentru a treia lună consecutiv când miniştrii de finanțe ai țărilor europene nu reușesc să obțină unanimitatea voturilor în proiectul de Directivă privind implementarea Pilonului 2 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) – impozitul minim global. Cu alte cuvinte, așa cum arată lucrurile la acest moment, „acordul secolului”, ce ar fi trebuit să oblige multinaționalele să plătească o cotă efectivă de impozit pe profit de 15% chiar acolo unde își realizează veniturile, este în întârziere semnificativă și nu are nicio speranță să fie implementat anul viitor.

Acordul, semnat în octombrie 2021 de peste 140 de țări membre ale OCDE, a fost inițial stabilit pentru implementare în 2023. Franța chiar a făcut din adoptarea Directivei europene care să transpună prevederile acordului OCDE o prioritate. Dar, deși aflată pe agenda Ecofin la fiecare reuniune din martie 2022 încoace, Directiva nu reușește să întrunească unanimitatea. Iar dezacordul vine, în mod surprinzător, nu din partea statelor ce au avut rezerve în discuțiile inițiale – Ungaria sau Irlanda, ci din partea Poloniei.

Practic, acordul OCDE se bazează pe o soluție în doi piloni.

Pilonul I prevede ca o cotă parte din profiturile realizate de multinaționale să se aloce spre impozitare în acele țări în care companiile respective derulează activități comerciale și realizează profituri, indiferent dacă au sau nu prezență fizică acolo. În cadrul acestui pilon vor intra întreprinderile multinaționale cu vânzări globale de peste 20 de miliarde EUR și profitabilitate de peste 10%. În continuare, se va evalua dacă profiturile realizate peste acest prag minimal de 10% sunt impozitate în statul care le generează, în caz contrar efectuându-se o realocare parţială a drepturilor de impozitare.

Cu alte cuvinte, țările care vor beneficia de pe urma implementării pilonului I sunt cele din care companiile vizate obțin venituri, dar care nu au în prezent dreptul să le taxeze profiturile asociate sau care impozitează marginal aceste profituri. Deoarece anumite concepte sunt agreate la nivel de principiu, impactul concret va putea fi estimat doar atunci când vor fi definite clar criteriile în funcție de care se va realiza realocarea drepturilor de impozitare și după ce recomandările OCDE vor fi transpuse în legislația europeană și/sau națională.

Pilonul II a introdus ideea unei cote minime de impozit pe profit la nivel global de 15%, care se estimează că va genera anual aproximativ 150 de miliarde de USD venituri fiscale suplimentare guvernelor. Alte beneficii sunt așteptate din stabilizarea sistemului fiscal internațional și din creșterea predictibilității pentru contribuabili și administrațiile fiscale.

Textul Directivei, ce ar trebui să stabilească cum anume se va implementa acordul în țările membre ale UE, a ajuns și în Parlamentul European, care, la mijlocul lunii mai 2022, anunța că este de acord, în principiu, cu propunerile Comisiei pentru calendarul implementării. În același timp, însă, parlamentarii au anunțat că raportul ce urmează să fie votat solicită o revizuire a pragului de la care unei companii multinaționale trebuie să i se aplice aceste reguli, fără să precizeze vreo valoare. De asemenea, eurodeputaţii au anunțat că doresc o evaluare a impactului acestei legislații asupra țărilor în curs de dezvoltare. „Bineînțeles, un compromis nu e niciodată perfect și nimeni nu este deplin mulțumit cu el, însă rămâne un acord istoric (…). Mai presus de orice, nu trebuie să ținem pe loc această evoluție istorică”, a spus autoarea raportului, Aurore Lalucq (S&D, Franța), vorbind la o reuniune a Comisiei din 20 aprilie 2022, care a fost citată într-un comunicat al PE.

În același comunicat, parlamentarii europeni arată că reformele fiscale internaționale sunt necesare, mai ales în contextul în care există o serie de dovezi care arată că sunt multinaționale care își transferă profiturile în țări în care au puțini angajați și operațiuni, dar în care beneficiază de un tratament fiscal preferențial.

Astfel, multinaționalele plătesc mai puține taxe, dar fac acest lucru în detrimentul țărilor care se străduiesc să finanțeze investițiile sau beneficiile sociale.

Lucrurile nu sunt foarte clare nici din partea SUA, care, la rândul său, semna nerăbdătoare acordul în octombrie 2021 și era un militant fervent. Declarații recente vorbesc, însă, despre impactul negativ pe care l-ar putea avea prevederile acordului, așa cum au fost ele dezvăluite în comentariile tehnice publicate de OCDE în ultimele luni. Astfel, susțin diferite grupuri de afaceri, inclusiv Camera de Comerț, Silicon Valley Tax Directors Group și Business Roundtable acest acord ar putea afecta totul, de la stimulente pentru energie verde, până la credite pentru locuințe la prețuri accesibile în SUA. Opoziția internă tot mai mare față de acord amenință implementarea sa în SUA și demonstrează că, chiar și după luni de negocieri, participanții la proiect au încă viziuni contradictorii cu privire la ceea ce este menit să realizeze acesta.

Mai mulți specialiști s-au pronunțat și asupra felului în care OCDE a redactat prevederile Pilonului I. Cea mai importantă critică se referă la faptul că mecanismul de calcul se bazează pe standarde contabile, nu pe reguli fiscale. Companiile își raportează rezultatele financiare folosind standarde de contabilitate. Aceste standarde nu sunt aceleași cu regulile fiscale, care definesc o bază de impozitare care poate fi ajustată. Pentru a soluționa aceste divergențe, regulile model impun ca mii de ajustări să fie făcute asupra rezultatelor contabile pentru a determina rata efectivă de impozitare pentru fiecare entitate din grup. Fapt care ne așteptăm să genereze un volum foarte mare de muncă.

În plus, noile reguli par să nu mai corespundă scopului comunicat inițial – acela de a stopa transferul profiturilor către țările cu impozitare redusă, ci intervin în politicile fiscale interne. Astfel, dacă un guvern decide să introducă reduceri de cote sau să ofere facilități pentru a ajuta la stimularea anumitor activități, dacă stimulentele fac ca rata efectivă de impozitare să scadă sub 15%, este posibil ca impozitul minim să anuleze această facilitate. De fapt, regulile acordă OCDE dreptul de veto asupra deciziilor de politică fiscală luate de guvernele suverane, și asta pentru o inițiativă care trebuia să abordeze practicile fiscale agresive la nivelul marilor grupuri multinaționale.

De asemenea, mai mulţi specialişti consideră că taxa încalcă principiile fundamentale ale politicii fiscale de corectitudine și neutralitate. Contribuabilii care se află în condiții similare ar trebui să aibă o povară fiscală similară. Cu toate acestea, conform acestor reguli, un grup corporativ cu venituri anuale puțin peste pragul de 750 de milioane EUR (aproximativ 825 milioane USD) se va confrunta cu taxe suplimentare și o povară masivă de conformare. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont că aceasta nu este prima măsură care se adresează grupurilor multinaţionale ce depăşesc anumite criterii de mărime, după cum există şi regimuri sau cote de impozitare specifice pentru companiile mici.

De aceea, poate că această amânare va acorda OCDE şi CE dă timpul necesar pentru a regândi măsurile și a le face cu adevărat funcționale.

București, 26 mai 2021. Avocații D&B David și Baias au obținut o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă contribuabilului, într-un litigiu fiscal complex, ce privea obligații fiscale de natura TVA și impozit pe profit, stabilite suplimentar de autoritățile fiscale în sarcina acestui dezvoltator imobiliar. În prealabil, avocații D&B au obținut suspendarea definitivă și a efectelor actelor de impunere, dar, pentru a beneficia de efectul amnistiei fiscale, contribuabilul a decis achitarea obligației fiscale principale de un milion de euro, sumă pe care autoritățile fiscale au restituit-o deja acestuia, alături de cheltuielile de judecată la care au fost obligate în litigiu.

Disputa fiscală a ridicat mai multe probleme de drept, care, așa cum precizam anterior, și-au găsit răspunsul în hotărârile judecătorești pronunțate și au fost soluționate în favoarea companiei, dintre care le amintim pe cele mai importante ce au fost astfel dezlegate.

Instanțele de judecată au sancționat cu nulitate dublă impozitare din perspectiva TVA, confirmând că, odată ce contribuabilul a stabilit obligațiile fiscale, chiar ulterior unui control inopinat, nu mai este posibilă stabilirea lor încă o dată în inspecția fiscală, punând eventual în sarcina contribuabilului demersuri de corectare sau generând alte riscuri pentru inspecțiile viitoare. Astfel, contribuabilul fusese supus unui control antifraudă, finalizat cu un proces verbal prin care au fost estimate TVA și impozit pe profit suplimentar, considerându-se că nu sunt dovedite serviciile prestate de diverși parteneri contractuali care efectuaseră lucrări de construcție în complexul imobiliar edificat de companie. Din prudență, în anticiparea clarificării acestor aspecte într-o inspecție fiscală viitoare, compania a declarat sumele estimate de controlul inopinat și le-a și plătit, anterior inițierii inspecției fiscale care a urmat controlului antifraudă. Cu toate acestea, inspecția fiscală a impus ea însăși, prin decizia de impunere emisă, suma de TVA, realizând astfel o dublă impozitare.

Pe parcursul disputei în instanță, autoritățile fiscale au susținut constant că trebuia impusă această sumă și că, de fapt, corecția efectuată de contribuabil ar trebui „întoarsă” – în concret, s-a propus ca însăși compania să își anuleze corecția inițială, preluând într-un decont de TVA curent suma cu semnul „-“. Această „sugestie” a organelor fiscale era una deosebit de periculoasă, căci o viitoare inspecție fiscală, care ar fi vizat această „recorectare” cu siguranță ar fi invalidat-o, pe considerentul corect că s-a revenit asupra unei perioade deja supuse inspecției fiscale, însă instanțele de judecată au înțeles corect și cenzurat aceste apărări, pe baza argumentelor echipei de avocați din D&B David și Baias.

Pe de altă parte, pentru operațiunile mai sus menționate, compania nu doar că a obținut anularea acestei duble impozitări, dar și stabilirea în minus a sumelor plătite inițial cu titlu de TVA și impozit pe profit, întrucât din probele administrate s-a reținut de către instanțele de judecată îndeplinirea cerințelor de fond și formă pentru deducerea TVA aferent serviciilor de antrepriză efectuate de subcontractori.

A doua chestiune ce a ridicat ample discuții în cauză a fost reprezentată de deducerea cheltuielilor cu dobânzile aferente unui credit accesat de un dezvoltator imobiliar. Desigur, ca regulă, costurile creditării sunt incluse în valoarea apartamentelor construite și deduse prin amortizarea fiscală, însă întrebarea care s-a pus în disputa fiscală a fost dacă același tratament fiscal se aplică și atunci când lucrările de construcție sunt sistate temporar (din cauza unei crize de materiale, unor dificultăți financiare temporare etc.). Cu toate că ANAF a considerat, mecanic, că aceste costuri trebuie deduse pe calea amortizării, fără a ține cont de faptul că proiectul era sau nu în plină desfășurare, avocații D&B au propus o abordare orientată spre detaliu, valorificând motivele care au condus la oprirea temporară a lucrărilor și o analiză minuțioasă a regulilor contabile aplicabile. Instanța a validat această abordare și a reținut că, atunci când lucrările sunt oprite, costul creditării unui dezvoltator poate fi dedus lună de lună, ca orice altă cheltuială deductibilă, fără a mai fi amânat la deducere prin amortizarea sa pe o perioadă mai lungă de timp.

O altă chestiune notabilă în disputa fiscală a privit interpretarea normelor Codului fiscal referitoare la aplicarea cotei de TVA reduse de 5%, în cazul livrării de locuințe. Astfel, pe de o parte, instanțele de judecată care au soluționat cauza au invalidat argumentele de ordin formal invocate de organul fiscal pentru a nega aplicabilitatea cotei reduse, analizând corespunzător și validând corectitudinea declarațiilor date de cumpărători, prin care aceștia atestă că nu dețin în proprietate alte locuințe sau confirmând existența mandatului tacit între soți. Pe de altă parte, în etapa recursului în fața instanței supreme au fost ridicate de ANAF numeroase alte obiecții legate de stadiul locuințelor la momentul livrării, dar aceste aspecte au fost înlăturate cu mare rigurozitate, fiind avute în vedere corespunzător diferențele dintre o locuință susceptibilă de a fi locuită ca atare versus o locuință „la roșu”, din perspectiva finisajelor.

Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale, D&B David și Baias: „Ne bucurăm întotdeauna să îi sprijinim pe clienții noștri în identificarea și invocarea celor mai adecvate și riguroase soluții de interpretare a textelor legale menite a sprijini soluționarea cu succes a disputelor fiscale, iar, atunci când acestea sunt confirmate și de către instanța de judecată, satisfacția este și mare. Acestea pot să fie unele care contribuie nu doar la confirmarea situației juridice a contribuabilului în favoarea căruia aceste soluții se pronunță, ci și la clarificarea unor probleme grele și controversate de drept fiscal. Și atunci când ajungem în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și obținem hotărâri care conduc la schimbarea legii naționale și a practicii, dar și atunci când disputa privește exclusiv aspecte de drept fiscal național, încercăm să înțelegem cât mai bine business-ul și necesitățile sale, pentru a identifica soluții creative, dar riguros corecte. În plus, ni se pare esențial să readucem în discuție oricând este nevoie și principiile generale de drept, precum am făcut încă de la primul moment și în această cauză, subliniind erorile mai mari sau mici în abordarea organelor fiscale în cadrul unor demersuri derulate în mod constant alături de specialiștii în fiscalitate și contabilitate PwC din România sau din alte țări”.

Andrei Iancu, Avocat senior coordonator, D&B David și Baias: „În spatele acestei soluții favorabile stau aproximativ 3 ani de muncă, împreună cu clientul, dar și cu expertul parte, pentru a înțelege circumstanțele factuale în ridicarea complexului imobiliar, pentru a înțelege cum se aplică politicile contabile, pentru a studia jurisprudența națională și europeană relevantă și desigur ne bucurăm când eforturile noastre conjugate sunt încununate cu un succes definitiv. A fost în mod special o luptă aprigă, de la primele demersuri administrative din contestație și până la ultimul termen din fața Înaltei Curți, pentru a demonta divagațiile autorităților fiscale și încercărilor lor de a induce confuzii referitoare la procedura fiscală și aplicarea cotei reduse de TVA. Credem fundamental că succesul se obține lucrând în echipă cu clientul, aspect confirmat încă o dată și în această cauză – în care fără o cunoaștere detaliată a stadiului lucrărilor la imobile în diferiți ani, nu s-ar fi putut combate eficient susținerile ANAF”.