Autor: Costin Manta, Partener Asociat, Taxe indirecte, EY România

Anul 2022 a început cu vești bune pentru piața imobiliară din România. Cota de TVA de 5% se aplică din acest an și pentru locuințele mai scumpe de 450.000 lei, plafonul fiind majorat la 700.000 lei. Pentru a putea beneficia de noul plafon însă, a fost introdusă o nouă condiție: cota redusă de TVA se va aplica pentru o singură achiziție în acest interval de preț, în timp ce, în cazul locuințelor mai ieftine de 450.000 lei, se pot efectua mai multe achiziții cu cota de 5%. În cazul creșterii cererii pentru apartamentele situate în noul plafon de TVA, ar putea apărea ușoare creșteri de preț. Dar nu ne așteptăm totuși să depășească noul plafon (dincolo de care ar interveni din nou aplicarea cotei standard de TVA, fapt care ar putea duce la scăderea cererii).

Economia realizată de un cumpărător utilizând cota redusă poate fi substanțială. De exemplu, pentru o locuință cu un preț de 700.000 lei (plafonul maxim, aproximativ 140.000 de euro) economia realizată prin aplicarea cotei reduse de TVA de 5%, în locul celei standard de 19%, este de aproximativ 20.000 euro. O sumă importantă și deloc de neglijat. Mai mult, în cazul locuințelor achiziționate prin credit ipotecar, economia realizată de cumpărător crește, deoarece costurile de finanțare se vor aplica asupra unui preț mai mic (diminuat prin scăderea TVA).

În plus, ne putem aștepta că o parte dintre clienții interesați în trecut de locuințe cu un preț sub 450.000 lei să migreze către locuințe aflate sub noul plafon de 700.000 lei. Acest lucru ar putea contribui la facilitarea accesului la o locuință accesibilă pentru persoanele cu venituri mai mici.

Dar scăderea TVA ar putea aduce și alte beneficii, în plus față de un preț mai mic pentru cumpărători.

Substituie majorările costurilor de construcție. Noul plafon majorat poate compensa creșterile de prețuri ale materialelor de construcții, contribuind la susținerea pieței imobiliare. O lungă perioadă de timp, plafonul pentru 5% TVA a rămas constant, în vreme ce costurile au crescut susținut. Astfel, încadrarea în vechiul plafon era din ce în ce mai dificilă, mai ales în cazul locuințelor mai spațioase. Prin majorarea plafonului se poate îmbunătăți și un alt indicator.

Reducerea supraaglomerării locuințelor. România ocupă unul din primele locuri în clasamentul supraaglomerării locuințelor. Eurostat estimează o rată a supraaglomerării de 45,8%, faţă de media europeană de 17%, locuințele mai mari având un cost proporțional mai mare. Aplicarea cotei reduse de TVA de 5% poate duce la scăderea supraaglomerării locuințelor din România, locuințele mai mari devenind mai accesibile decât prin aplicarea cotei standard de TVA.

Conformarea voluntară poate crește. Așa cum s-a observat de-a lungul timpului, scăderea impozitelor poate contribui la creșterea conformării voluntare. Deși poate părea paradoxal, considerăm că scăderea cotei de TVA de la 19%, la 5% poate duce la încasări mai mari și la o mai bună conformare fiscală. Un aspect foarte important, ținând cont de locul fruntaș ocupat de ţara noastră în clasamentul fraudei de TVA. Anterior majorării plafonului, existau cazuri în care locuințele mai scumpe de 450.000 lei erau achiziționate de către firme (aplicând taxarea inversă), astfel că statul nu încasa în fapt TVA (deşi se aplica cota standard de 19% TVA). În cazul locuințelor cu un preț mai mic de 700.000 lei, ce pot fi achiziționate cu cotă redusă de 5%, achiziția prin intermediul unei societăți comerciale nu mai este la fel de atrăgătoare. Costul cu TVA 5% este semnificativ redus pentru cumpărătorii persoane fizice, iar prin achiziția directă de către aceștia este eliminat și riscul ca autoritățile fiscale să considere TVA nedeductibilă la nivelul societății (care astfel nu mai este implicată în tranzacție). Mai mult, plafonul majorat poate duce la declararea corectă a prețului de vânzare în evidențele contabile ale vânzătorilor, ceea ce ar duce la creșterea colectării altor taxe și impozite (de ex., impozitul pe profit/venit declarat din aceste tranzacții).

Luând în considerare factorii de mai sus, ar fi de așteptat ca măsura să aibă un impact pozitiv pentru cumpărători, vânzători și chiar pentru autoritățile fiscale.

Autori: Alex Slujitoru și Răzvan Brătilă, Avocați, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL

La patru ani și jumătate de la semnarea ei la Paris, România ratifică și ea Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor. Documentul acționează ca un protocol ce vizează modificarea mai multor tratate fiscale, încercându-se, astfel, crearea unui mecanism general și eficace prin care să poată fi evitate renegocierile bilaterale ale tratatelor de evitare a dublei-impuneri. Dar, total inexplicabil, România a ales să nu aplice prevederile Convenției referitoare la arbitraj, cele la care contribuabilii pot apela atunci când consideră că au fost impozitați contrar prevederilor unui tratat de către jurisdicțiile contractante, iar autoritățile fiscale statale nu reușesc să ajungă la un acord amiabil în acest sens. Ce efecte ar putea avea această implementare incompletă asupra companiilor?

Convenția multilaterală modifică tratatele fiscale încheiate de două sau mai multe țări și introduce mai multe prevederi și măsuri ce împiedică transferarea în mod artificial a profiturilor către alte jurisdicții. Astfel, deși Convenția multilaterală reprezintă un pas în direcția corectă pentru eliminarea problemei erodării bazei impozabile și a transferurilor profiturilor, oferind mai multă previzibilitate și claritate legislativă, modalitatea în care România a ratificat-o nu aduce totuși beneficiile la care contribuabilii sperau, mai ales cele care ar fi ținut de eliminarea efectivă a dublei-impuneri (companiile sunt impozitate în două state pentru același venit).

Mai exact, România va implementa în cadrul tratatelor sale fiscale vizate dispoziții precum: modificarea preambulului din acordurile fiscale, pentru a include în mod expres că, deși scopul tratatelor este evitarea dublei-impuneri, aplicarea acestora nu poate în niciun caz crea oportunități de neimpozitare, impozitare redusă sau de evitare a impozitării. Astfel, se încearcă eliminarea posibilității unui contribuabil de a se sustrage de la plata impozitelor prin interpretarea coroborată a unor neconcordanțe din legislația fiscală sau prin exploatarea unor prevederi lacunare sau neclare dintr-un anumit tratat.

Odată cu aplicarea Convenției, vor fi eliminate și beneficiile acordate contribuabilului printr-un tratat fiscal de eliminare a dublei-impuneri, dacă se va constata că scopul sau unul dintre scopurile principale pentru încheierea oricărui aranjament sau tranzacții de către contribuabil a fost tocmai obținerea respectivelor beneficii. Măsura este menită să descurajeze tranzacțiile artificiale efectuate în vederea obținerii unei impozitări mai reduse într-un alt stat, în condițiile în care activitatea generatoare de profit a fost efectuată în celălalt stat.

Rămâne de văzut, desigur, care va fi modalitatea practică prin care autoritățile fiscale vor analiza în ce măsură o anumită tranzacție a fost efectuată cu scopul de a beneficia de o scutire sau diminuare de impozit, dacă luăm în considerare controversele deja existente în materie fiscală privind criteriile luate în considerare de organele fiscale când reîncadrează sau nu iau în considerare o tranzacție în conformitate cu art. 11 din Codul fiscal.

Tot prin Convenție vor fi introduse reguli referitoare la impozitarea dividendelor plătite de o societate rezidentă. Spre exemplu, se prevede că scutirea de impozit sau impozitarea redusă a dividendelor va avea loc doar în măsura în care beneficiarul deține capitalul generator de dividende pentru o perioadă mai mare de 365 de zile, eliminându-se posibilitatea de a efectua transferuri de capital între societăți afiliate, cu scopul de a beneficia de scutirea de impozit pe dividende într-un anumit stat.

Dar alegerea României de a nu opta la acest moment pentru soluționarea divergențelor dintre state prin arbitraj (respectiv, printr-un tribunal arbitral compus din persoane fizice cu experiență în aspecte de drept fiscal internațional), creează un dezavantaj considerabil contribuabililor, care se văd, astfel, lipsiți de un instrument esențial pentru constrângerea statelor în aplicarea unui tratament fiscal corect și coerent. Practic, fără arbitraj, dacă jurisdicțiile contractante nu reușesc să se înțeleagă amiabil (aspect extrem de prezent în practică), nu există nicio modalitate de deblocare a situației, iar contribuabilul este singurul prejudiciat.

Intrarea în vigoare a Convenției pentru România, va avea loc în termen de trei luni de la data la care Ministerul Finanțelor va depune la OCDE instrumentul de ratificare al Convenției. Nici Legea nr. 5/2022, prin care a fost ratificată Convenția, și nici Ministerul Finanțelor nu au indicat când va avea loc depunerea efectivă a instrumentului de ratificare. Potrivit informațiilor OCDE, acest lucru nu s-a întâmplat până la ora actuală.

Ulterior intrării în vigoare a Convenției, este esențial ca societățile cu prezență multinațională care vor să aplice dispozițiile din anumite tratate fiscale să le coroboreze singuri (sau cu ajutorul consultanților) cu prevederile Convenției multilaterale, deoarece România nu are obligația, ci doar dreptul de a dezvolta versiuni consolidate ale tratatelor, astfel cum au fost modificate.

Nu putem spera decât faptul că România, dându-și seama într-un final că dubla-impunere reprezintă în continuare o problemă reală pentru contribuabilii cu prezență multinațională și, în consecință, și pentru statul român, prin diminuarea investițiilor străine, vor adopta și celelalte instrumente utile prevăzute de Convenție pentru eliminarea dublei-impuneri, cum ar fi procedura arbitrajului.

Echipa practicii de drept fiscal din cadrul SCA Duncea, Ștefănescu & Asociații, coordonată de av. Adriana DUNCEA –Partener Senior și Răzvan ENACHE – Partener & Head of Tax, a reprezentat cu succes o companie (lider global pe piața de tehnologie auto) într-un litigiu soluționat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Practic, problema principală supusă atenției instanței de judecată a vizat dreptul de exercitare a scutirii de TVA în cazul livrărilor intracomunitare, prin prisma condițiilor de formă necesare a fi îndeplinite, potrivit legislației în domeniu.

În acest sens, menționăm faptul că litigiul a avut ca obiectiv anularea unei decizii de impunere emisă de autoritatea competentă din cadrul ANAF, prin care se impunea în sarcina companiei obligația de a colecta TVA pentru livrările intracomunitare pentru care aceasta nu a prezentat documentul specific de transport (i.e. CMR).

În raport de susținerile formulate atât în fond, cât și în recurs, ambele instanțe de judecată au sancționat interpretarea eronată a ANAF în acest caz, în sensul în care au concluzionat că justificarea livrării intracomunitare trebuie să fie probată cu un document care să ateste că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, și nu cu un document specific de transport (i.e. CMR).

„Suntem bucuroși de contribuția adusă la aplicarea corectă a prevederilor legale în materia TVA și implicit de contribuția adusă la formarea în România a unui cadru fiscal coerent, în măsură să ajute la considerarea României ca fiind o destinație de investiții predictibilă și atractivă”, a declarat Adriana DUNCEA – Partener Senior în cadrul Duncea, Ștefănescu & Asociații.

„Soluția pronunțată reprezintă încă o piatră așezată la temelia consolidării unei interpretări corecte și firești a legislației fiscale de către autoritățile competente române, respectiv aceea potrivit căreia fondul unei tranzacții primează în raport cu forma acesteia”, a declarat Răzvan ENACHE – Partener al DS Tax Advisory Services.

Autori:

Adrian Rus, Partener, Liderul practicii de prețuri de transfer, EY România

Alex Slujitoru, Partener, Coordonatorul practicii de inspecții și controverse fiscale, EY România

Emanuel Băncilă, Avocat, Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL

Știrea că România ar putea fi una dintre țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un orizont mic de timp este binevenită și de salutat. Mai ales că unul dintre principalele impedimente în discuțiile din anii trecuți a venit și din zona fiscală (respectarea Legii Responsabilității Fiscal-Bugetare, flexibilitate și spațiu fiscal), noul impuls în negocierile de aderare ar putea însemna că România a progresat în zona fiscală și, mai ales, ar putea semnala o recunoaștere a progreselor realizate în nenumărate zone de impact pentru taxarea corespunzătoare a profiturilor în locurile în care se desfășoară activitatea economică și se creează plus-valoarea. Este oare acest progres suficient pentru a ne asigura că România ajunge în sfârșit în rândul țărilor ce dețin economii de piață stabile și puternice?

Conform celui mai recent raport al OCDE cu privire la România – „Making Dispute Resolution More Effective – MAP Peer Review Report, Romania”, dat publicității în 25 mai 2021, per total, România îndeplinește mai puțin de jumătate din elementele „Acțiunii 14 Standarde Minime”, deși a reușit să remedieze o serie de deficiențe identificate de OCDE.

Spre exemplu, OCDE a constatat că, deși România are o rețea dezvoltată de tratate fiscale și este parte la Convenția privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate 90/436/CEE (EUAC), aproximativ o treime din tratate nu conțin dispoziții privind implementarea acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, indiferent de termenele de prescripție prevăzute de legea română. Aproximativ un sfert din tratate nu prevăd un termen de formulare a solicitării de eliminare a dublei impuneri, iar aproximativ o zecime din tratate nu conțin posibilitatea celor două state de a discuta și alte cazuri decât cele care se încadrează expres în tratat.

OCDE a mai constatat că România nu are un plan care să vizeze tratatele ce excedează Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deși și-a propus să rezolve aceste probleme prin semnarea și ratificarea ei, fapt care ar impune modificarea unui număr semnificativ din tratatele existente.

Mai important, OCDE subliniază că România nu îndeplinește un element major din „Acțiunea 14 Standarde Minime”, și anume prevenirea apariției disputelor, deoarece nu permite aplicarea acordurilor de preț în avans (APA) acelorași tranzacții efectuate, dar în perioadele anterioare, necuprinse în mod expres în APA emise.

Totodată, OCDE a reținut că, deși România permite accesul contribuabililor la procedura acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, informațiile disponibile public cu privire la această procedură sunt foarte limitate, neexistând transparență cu privire la activitatea autorității române competente în această privință. Mai mult, OCDE semnalează că inclusiv „profilul României”, alcătuit pe baza informațiilor furnizate de aceasta nu corespunde politicii și practicilor efective ale autorității competente.

Și, dacă privim la rapoartele publice, informațiile sunt contradictorii. Din informațiile furnizate de ANAF, în 2019 au fost finalizate trei proceduri amiabile, fiind în curs de derulare alte 61 de proceduri amiabile în diverse stadii de soluţionare, în scopul eliminării dublei impuneri. Mai mult, ANAF nu precizează potrivit căror prevederi au fost finalizate cele trei (EUAC sau tratate de evitare a dublei impuneri).

În primul semestru al anului 2020, ANAF anunță ca fiind finalizate cinci proceduri amiabile, prin „Notă de închidere a procedurii amiabile”, patru dintre ele în baza acordurilor sau convențiilor pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri încheiate de România cu state membre UE și una în baza EUAC. Cu toate acestea, în Raportul de performanță privind întreg anul 2020, ANAF nu mai face vreo referire la procedurile amiabile, nici măcar la cele amintite în raportul privind semestrul I.

La nivelul lui 2021, ANAF raportează pentru primele șase luni din an că „au fost soluționate opt cereri de inițiere a procedurii amiabile”.

Or, dacă privim în ansamblu aceste informaţii, am putea crede că asistăm la o schimbare de optică a autorității fiscale. Astfel, dacă inițial era implicată în proceduri amiabile pe care le și soluționa (chiar dacă nu cunoaștem cum), mai apoi a început să „închidă” aceste proceduri (deși nota de închidere nu pare să echivaleze cu o decizie sau acord de eliminare a dublei impuneri), pentru ca în prezent să pară că „soluționează” nu proceduri amiabile, ci „cereri de inițiere a procedurilor amiabile”.

Toate aceste nu sunt decât aspecte ce ne îndreptățesc să credem că autoritățile mai au mult de lucru și de îndreptat până când aderarea chiar se va produce. Mai ales în condițiile în care procesul de aderare include o evaluare riguroasă și detaliată din partea a mai mult de 20 de comitete tehnice (cel de fiscalitate fiind doar unul dintre acestea) a alinierii României la standardele, politicile și practicile OCDE.

Ca rezultat al acestor revizii tehnice și înainte de orice invitaţie de a deveni membru în organizație, vor trebui implementate schimbări în legislație și în practicile autorităților pentru a îndeplini standardele OCDE, care ar putea reprezenta un catalizator puternic pentru reforme importante.

Nu există un termen limită pentru finalizarea procesului de aderare, însă nu este de ignorat faptul că sunt și alte țări în competiție și ratarea acestui val de aderare poate împinge șansa României într-un viitor îndepărtat. Rezultatul și durata procesului depind de abilitatea României de a se adapta şi alinia cu standardele OCDE și a adopta cele mai bune practici ale organizației. Și, cum fiscalitatea este domeniul unuia din cele peste 20 de comitete, am putea începe cu eliminarea efectivă a dublei impuneri.

Autor: Miruna Enache, Partener, Liderul Diviziei de Asistență Fiscală în tranzacții, EY România

Multinaționalele trebuie să fie pregătite: România, prin vocea ministrului său de Finanțe, Adrian Câciu, începe pregătirile pentru implementarea, chiar de la 1 ianuarie 2023, a Directivei privind nivelul minim de impozitare. Cum costurile administrative și de conformare la introducerea impozitului minim global pe profit (GloBE) vor fi minime, așa cum dă asigurări Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde va trebui să lucreze cu adevărat Guvernul va fi la adaptarea legislației, astfel încât să ia în calcul toate situațiile specifice și să pregătească  norme clare, care să asigure o aplicare ușoară a Directivei europene.

Măsura introducerii unui impozit minim global a fost anunțată drept revoluționară de toată lumea fiscală la jumătatea anului trecut și prevede introducerea unui impozit minim de 15% pe profiturile multinaționalelor și taxarea lor în statele în care realizează profitul.

Din punct de vedere tehnic, OCDE dă asigurări că „regulile GloBE au fost concepute cu scopul de a minimiza costurile și complexitatea, atât pentru autoritățile fiscale, cât și pentru contribuabili, în contextul obiectivelor politicii fiscale ale pilonului doi”. Argumentele Organizației includ faptul că noua măsură utilizează pragurile și definițiile deja cunoscute statelor în raportările pe care trebuie să le realizeze țară cu țară, așa-numitele CbCR. Adică, vor fi folosite informațiile financiare la nivel de entitate și standardele de contabilitate existente, fără ajustări; vor fi excluse din operațiunile dintr-o jurisdicție unde se obțin sub 1 milion euro în profit și 10 milioane euro în venituri.

Intenția este ca entitatea mamă ultimă, cea care are capacitatea de a plăti suma necesară, să plătească o diferență de impozit doar atunci când este cazul. De altfel, viitorul cadru de implementare va include îndrumări administrative suplimentare cu privire la obligațiile declarative și de plată: țările pot dezvolta anumite reguli, pentru a ajuta la atenuarea sarcinilor de conformitate pentru companiile multinaționale.

OCDE ia în considerare și posibilitatea ca nu toate țările, deși majoritatea statelor lumii au aderat la impozitul minim global, să poată aplica reglementarea în același timp și cu privire la același venit cu impozitare redusă.

Pentru a elimina riscul de supraimpozitare, conform regulilor OCDE, se aplică reguli prioritare care asigură dezactivarea regulilor de impozitare minimă globală, în situațiile în care venitul cu impozitare redusă este deja supus impozitului minim în altă parte. În plus, regulile impozitului minim pe profit asigură că toate jurisdicțiile care implementează GLOBE au același punct de plecare, atât cu privire la regim, cât și la interpretare. Cadrul incluziv va asigura, de asemenea, că normele funcționează efectiv într-un mod coordonat pe măsură ce țările trec în faza de implementare.

În plus, țările care adoptă regulile OCDE nu vor fi obligate să introducă taxe interne suplimentare asupra propriilor contribuabili rezidenți, dar pot alege să facă acest lucru. În măsura în care o țară alege să implementeze impozitul minim intern calificat, o astfel de taxă va reduce valoarea taxei suplimentare care ar putea fi altfel aplicabilă, în conformitate cu regulile GloBE și plătibilă într-o altă jurisdicție.

De exemplu, dacă taxa suplimentară de 100 de euro este datorată într-o anumită jurisdicție, dar aceasta impune propriul impozit intern calificat minim tot de 100 de euro, atunci nu va exista taxă suplimentară datorată, conform regulilor impozitului minim global (GloBE).

Cu o rată de impozitare efectivă minimă de 15%, regulile GloBE sunt de așteptat să genereze aproximativ 150 de miliarde USD în venituri fiscale globale suplimentare pe an. Acestea includ nu doar veniturile așteptate din aplicarea normelor în sine, ci și venituri suplimentare din impozitul pe profit așteptate din reducerea transferărilor de profituri ca urmare a introducerii regulilor. O rată de impozitare efectivă jurisdicțională de 15% reprezintă un pas important față de ratele istorice, adesea foarte scăzute, pentru veniturile din sursele străine ale multinaționalelor.

Se așteaptă că regulile GloBE să reducă presiunea resimțită de guverne în a oferi investitorilor stimulente fiscale, reduceri sau eliminări parțiale ale taxelor. În plus, se așteaptă ca țările în curs de dezvoltare să își poată proteja în continuare baza de impozitare prin aplicarea unui tratat care le va permite țărilor să-și păstreze dreptul de impozitare, pe care, altfel, l-ar fi cedat, în temeiul unui tratat fiscal, asupra anumitor plăți efectuate către părți afiliate din străinătate, care prezintă adesea riscuri BEPS, cum ar fi dobânzi și redevențe.

Dar, dincolo de asigurările oferite de OCDE, să vedem care vor fi efectele resimțite de companiile din întreaga lume și din România.

În primul rând, Uniunea Europeană a aprobat în decembrie 2021 un proiect de directivă vizând BEPS 2.0, care va introduce din 2023 și, respectiv, din 2024, prevederi comune în statele membre privind aplicarea Regulii de Includere a Veniturilor și, respectiv, a Regulilor de Plăți Sub-impozitate. Astfel, sunt avute în vedere caracteristici proprii Pieței Unice Europene și definițiile și regulile vor trebui implementate în fiecare stat membru. Regulile europene vor acoperi și grupurile domestice care au o cifră de afaceri cumulată de peste 750 de milioane de euro, iar entitatea mamă care aplică Regula de Includere a Veniturilor va plăti impozitul suplimentar, nu doar pentru filialele din jurisdicții terțe, ci şi pentru entități rezidente în state membre. Statele membre pot alege să implementeze impozitul suplimentar pentru entitățile din grup situate pe teritoriul lor.

România va trebui să își adapteze legislația pentru a include aceste noi reguli de impozitare, acoperind și situații specifice (cum ar fi microîntreprinderile, situația în care o entitate din grup aflată în România trebuie să aplice impozitul minim suplimentar, chiar dacă nu este societate holding etc.). Pregătirea unor norme clare pentru aplicarea practică a noilor reguli este extrem de importantă (așa cum s-au dovedit extrem de utile normele de aplicare pentru toată legislația europeană implementată la noi).

Autor: Alex Milcev, Partener, Liderul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România

Nevoia tot mai acută de bani pentru finanțarea deficitelor generate de pandemie împinge Guvernele lumii să introducă noi impozite sau să le crească pe cele existente. Inclusiv Comisia Europeană a anunțat că are în vedere implementarea a trei noi taxe, de la care așteaptă în perioada 2023-2030 venituri suplimentare de aproape 17 miliarde de euro, pentru susținerea programului NextGeneration. Dacă în vreo țară se mai vorbește despre facilități de natură fiscală, acestea sunt acordate doar investitorilor sau direct indivizilor. Inclusiv China, țara cu cea mai mare creștere economică în ciuda crizei, vorbește despre consolidare fiscală.

Cum ar putea arăta 2022 din punct de vedere fiscal pentru România? 

Startul valului de creșteri a fost dat încă de la mijlocul anului trecut, odată cu dezbaterea în Congresul american a Strategiei președintelui american Joe Biden – Build Back Better Act. Documentul se bazează pe majorări ale cotelor de impozitare – creștere a ratei impozitului pe venitul companiilor la 26,5%, creștere a cotei maxime pentru câștigurile de capital la 25%, la care se adaugă și o majorare la 15% a GILTI (Global Intangible Low Tax Income), pentru a descuraja companiile americane să mute profiturile în afara SUA, recompensându-le pe cele care investesc în America. În general, banii ar trebui să meargă către investiții în crearea de locuri de muncă prin modernizarea infrastructurii și energie verde. Tot în Built Back Better Act se vorbește despre acordarea unui credit fiscal de 10% companiilor americane care fac producție și investesc în revitalizarea lor – „10% Made in America project”.

Și Germania intenționează să crească taxele, între care și taxa pe dioxid de carbon, pentru a accelera programul de energie verde. Doar că Germania se află într-o poziție avantajoasă – a primit mai mult de jumătatea din banii oferiți de Comisia Europeană în 2020 sub forma ajutoarelor de stat și are cea mai mare creștere economică din zona Euro, ceea ce se traduce prin venituri în creștere în 2021. Astfel, potrivit estimărilor autorităților germane, până în 2025, se estimează că toate nivelurile de guvernare – inclusiv local, statal și federal – vor colecta un plus de 179 de miliarde de euro, o creștere marginală a veniturilor anuale ale guvernului german de peste 1,5 trilioane de euro. De asemenea, noul guvern german a anunțat că va oferi scutiri de taxe persoanelor fizice și companiilor în valoare de cel puțin 30 de miliarde de euro. Finanțele plănuiesc, de asemenea, o lege fiscală pentru a ajuta companiile să facă față pandemiei, permițându-le să compenseze pierderile din 2022 și 2023 cu profiturile din anii precedenți.

Polonia, pe de altă parte, a pus la punct „Polish Deal”, prin care își propune să susțină puternic cercetarea-dezvoltarea, proprietatea individuală și indivizii, dar și bugetul prin noi taxe. Cea mai importantă – taxa pe veniturile marilor corporații care nu plătesc impozit pe profit, ce se va calcula ca 0,4% din veniturile acestora, plus 10% din așa-numitele costuri excesive, adică din cheltuielile utilizate în scopuri de optimizare fiscală (utilizarea unor prevederi legale care reduc parțial sau total plățile taxelor). Este de așteptat să afecteze atât societățile, cât și grupurile de companii care raportează pierderi în declarațiile lor fiscale anuale sau a căror profitabilitate este de 1% sau mai puțin.

Investițiile și investitorii sunt răsplătiți, însă, cu o autorizație unică care va privi implicațiile fiscale ale investiției (așa-numita „Hotărâre 590”) în integralitate. Autorizările vor fi emise de Ministerul Finanțelor investitorilor strategici pentru investițiile care depășesc 100 milioane PLN (peste 20 milioane euro), iar, din 2025, pragul va fi redus la 50 milioane PLN (peste 10 milioane euro). Hotărârea 590 este o nouă formă de asigurare formală a consecințelor fiscale ale unei investiții, care ar trebui să abordeze inclusiv acorduri de stabilire a prețurilor în avans, regula generală anti-abuz și alte aspecte fiscale pentru o perioadă de cinci ani.

China a pășit în martie anul trecut în al 14-lea plan cincinal, axat pe „calitate” și pe consum intern, dar și pe implementarea unor măsuri economice din zona economiei verzi, a noilor tehnologii, creșterea nivelului de trai (după ce se consideră atins obiectivul cincinalului precedent de eliminare a sărăciei absolute), dar și de reducere a dependenței de evoluția economiei globale.

Guvernul a anunțat că își va reduce obiectivul de deficit principal și va face asta prin eliminarea treptată a scutirilor și amânărilor oferite în trecut, ca și prin stoparea emiterii de obligațiuni naționale și locale speciale, destinate în principal finanțărilor de infrastructură. Deși modestă (de doar 0,1% din PIB)  ajustarea evidențiază atenția guvernului asupra utilizării politicii fiscale ca să contracareze presiunile pe creșterea economică.

Unde este România? Dacă majoritatea stelelor lumii întăresc taxarea pentru a-și susține planuri de viitor și au strategii de țară puse la punct, Guvernul nostru nu a comunicat, cel puțin până la acest moment, un astfel de plan specific.

Ceea ce se știe este că deficitul bugetar va fi de 77 miliarde lei, iar datoria publică ajunsă la scadență și rostogolită va fi de 68 miliarde lei.

Finanțarea va veni, în mare parte, din împrumuturi, dar și din Planul Național de Redresare și Reziliență, finanțat de programul european NextGeneration.

Cele aproape 30 de miliarde de euro ce vor veni dacă România va realiza peste 200 de reforme și peste 290 de investiții, ar putea face o mare diferență în următorii cinci ani. Pe de altă parte însă, trebuie să ținem cont că banii vin la pachet nu doar cu obligativitatea îndeplinirii angajamentelor, ci și cu eliminarea unor facilități fiscale – scutirile pentru angajații din IT sau construcții, modificarea regimului microîntreprinderilor, care a fost frecvent abuzat, și că este doar o problemă de timp până când ele vor deveni realitate. Dar, ca să fim consecvenți și să privim partea bună a lucrurilor, Comisia Europeană nu a impus în niciun fel un calendar strict, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în alte țări, care au trebuit să se angajeze și să elimine facilitățile fiscale imediat.

O altă oportunitate ar putea veni dacă Guvernul își va îndeplini promisiunea, făcută până acum de mai mulți miniștri de finanțe, de a face utilizabile facilitățile acordate cercetării-dezvoltării. Așa cum am putut constata în repetate rânduri, chiar și în cel mai recent sondaj realizat de EY, firmele se feresc să aplice facilitățile, temându-se de neclaritățile legislative (cum ar fi colaborarea cu experții care pot valida natura de cercetare-dezvoltare a activităților).

Pe de altă parte, avem și declarațiile recente privind reintroducerea impozitării progresive, deși pe finalul anului trecut au existat multe asigurări că executivul nu are în vedere o astfel de măsură.

La toate acestea se adaugă diferitele inițiative europene care vizează introducerea de noi taxe (comercializarea certificatelor de emisii, mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon și cota din profiturile reziduale ale întreprinderilor multinaţionale care vor fi realocate statelor membre ale UE în temeiul recentului acord OCDE/G20 privind realocarea drepturilor de impozitare sunt anunțate cel mai recent), care vin să pună o presiune suplimentară, urmărind o agendă proprie, care ne va afecta politica fiscală.

Tot acest context face ca promisiunea Guvernului de a nu umbla la sistemul de impozitare în 2022, să devină improbabilă. Va fi nevoie de foarte mult control și disciplină pentru ca toți banii suplimentari să vină doar din întărirea colectării. Rolul principal urmează să fie jucat de digitalizarea ANAF – ce, doar prin aplicarea noi declarații SAF-T (Fișierul Standard de Control Fiscal) ar trebui să aducă o creștere a veniturilor fiscale cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finele lui 2025 și o reducere a deficitului de încasare a TVA cu cel puțin cinci puncte procentuale până la jumătatea lui 2026 – „strict din perspectiva îmbunătățirii activității fiscale, fără eliminarea excepțiilor și altele asemenea”, cum a punctat în mai multe declarații publice însăși președinta ANAF.  La întărirea colectării va contribui și o altă măsură lansată pe finele lui 2021, E- factura, ce treptat va deveni obligatorie pentru companii.

În concluzie, anul 2022 se anunță unul cu multe incertitudini și ar fi binevenit un plan concret din partea Guvernului privind măsurile de politică fiscală și de modificare a regimului de impozitare, pe următorii doi-trei ani.

Autori:

Costin Manta, Partener Asociat, Departamentul de Taxe indirecte, EY România

Florina Parîng, Senior Manager, Departamentul de Taxe indirecte, EY România

Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 130, emisă la finele anului trecut, prevedea, alături de multe altele, și reducerea la 5% a cotei de TVA pentru livrarea energiei termice în sezonul rece, începând chiar cu 1 ianuarie 2022. Măsura era destinată protejării anumitor categorii de consumatori – populație, spitale publice și private, organizații non-guvernamentale, lăcașe de cult și furnizori de servicii sociale. Dacă vestea a fost binevenită pentru consumatorii protejați, furnizorilor în schimb le-a generat o problemă serioasă, întrucât prevederea nu clarifică momentul sau chiar modul în care furnizorii pot aplica cota redusă, punând sub semnul întrebării implementarea măsurii de protecție.

Ideea susținerii consumatorilor prin scăderea cotei de TVA pentru energia termică destinată populației nu este una nouă, măsura fiind inițial introdusă încă din vara lui 2021, cu aplicabilitate din ianuarie 2022. Față de versiunea din vară a reglementării (care, de altfel, a fost abrogată înainte de a produce efecte), ultimele dispoziții extind categoriile de beneficiari. Pe lângă populație, Ordonanța introduce și mai multe categorii cu funcții sociale vulnerabile, cum ar fi spitale, ONG-uri și furnizori de servicii sociale.

Când ar putea fi aplicată cota de 5%? Ordonanța limitează aplicabilitatea cotei reduse la sezonul rece, mai precis vizează perioada 1 noiembrie – 31 martie a anului următor. Prin urmare, în sezonul rece actual, 2021-2022, consumatorii nu vor putea beneficia decât parțial de reducerea TVA, întrucât cota de 5% este aplicabilă livrărilor de energie termică efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Astfel, la o primă vedere, s-ar părea că intenția legiuitorului a fost de a folosi cota redusă de 5% TVA pentru energia termică consumată după data de 1 ianuarie 2022. În schimb, conform regulilor ce guvernează TVA, nu ar trebui să ne uităm la data consumului efectiv, ci la data prevăzută în contract pentru plată sau data emiterii unei facturi. Cu alte cuvinte, conform regimului de aplicarea a TVA, factura primită în ianuarie 2022 va fi redusă, chiar dacă ea vizează un consum efectiv înregistrat în decembrie 2021.

Și, dacă privim în perspectivă, decalajul dintre consumul efectiv și plată/ facturare se va păstra și pentru sezoanele reci următoare. Astfel, la cum arată regulile curente de TVA și în lipsa unor clarificări specifice în zona livrărilor de energie termică, consumul din luna octombrie s-ar putea factura în noiembrie cu 5% TVA, dar consumul din martie s-ar putea factura în aprilie la cota standard de 19%. În aceste condiții, furnizorii de energie termică vor avea sarcina de a lucra cu două cote de TVA și să se asigure că le aplică corect, baza fiind regulile de TVA prin raportare la prevederile contractelor de furnizare.

O altă „dilemă” cu care se confruntă furnizorii de energie termică este legată de semnificația termenului de „populație”. Mai precis, cine este și cum se identifică populația, plecând de la scopul măsurii: ”de a susține populația și anumite categorii vulnerabile în contextul situației economice actuale”. În lipsa unei definiții exprese a noțiunii, precum și a unor reguli de delimitare, va fi dificilă aplicarea legii având în vedere varietatea de cazuri practice existente.

Spre exemplu, dacă furnizorul încheie un contract cu o asociație de proprietari pentru livrarea de energie termică către locatarii unui bloc în care există atât proprietari persoane fizice, cât și persoane juridice (altele decât cele vizate de reducerea cotei), apare întrebarea dacă furnizorul va putea emite o factură cu 5% TVA către respectiva asociație de proprietari. Sau dacă va avea, de exemplu, obligația să identifice categoriile de beneficiari care reprezintă „populație” (am putea presupune că este vorba despre beneficiarii persoane fizice, celelalte categorii fiind excluse). Mai mult, dacă ar exista o asemenea obligație, cum ar putea fi aceasta îndeplinită în practică? Care sunt verificările minime necesare pe care trebuie să le realizeze furnizorii de energie termică și până unde ar putea merge? Ar trebui să implice asociația de proprietari și să îi solicite direct informații privind calitatea proprietarilor (persoane fizice sau persoane juridice)? Sau să solicite informații din partea altor autorități, cum ar fi direcțiile de impozite și taxe locale sau Registrul Comerțului? În lipsa unor precizări exprese, rămâne de văzut dacă, cât de complexe și cât de probabile ar trebui să fie aceste „investigații” suplimentare din partea furnizorilor.

În lipsa unei posibilității legale de delimitare, furnizorii ar putea fi tentați, din prudență și din dorința de simplitate, să aplice cota standard de 19%. În acest caz, nu ar mai fi îndeplinit însuși scopul reglementării – ușurarea poverii consumatorilor finali și nu ar trebui prin urmare să fie o opțiune practică. Mai mult, aplicarea cotei reduse nu este opțională, deci furnizorii nu pot alege aplicarea cotei standard.

Pe de altă parte, aplicarea cotei reduse de 5% pentru toate livrările de energie termică ar implica posibilitatea ca de reducerea TVA să beneficieze și persoanele juridice neeligibile, contrar scopului măsurii. Mai mult, o astfel de abordare ar expune furnizorii de energie termică riscului ca autoritățile fiscale să impună TVA suplimentară la momentul controlului, poate chiar după câțiva ani de operare în acest mod (însoțită de dobânzi şi penalități).

Aceste aspecte reprezintă doar o parte dintre nelămuririle ce apar la o primă încercare de aplicare a legii. Așteptăm cu interes cu toții, dar mai ales consumatorii, eventuale clarificări privind modul de aplicare a legii pentru a ne bucura de costuri reduse cu încălzirea, „scutite” de expuneri fiscale suplimentare.

Autori:

Crina Onuț, Manager, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale​, EY România

Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale​, EY România

Comisia Europeană pregătește o nouă Directivă care va reglementa activitatea platformelor online care lucrează cu liber profesioniști. Creșterea de aproximativ 500%, din ultimii cinci ani, a veniturilor din aplicațiile online de ride-sharing și livrare la domiciliu existente în Uniunea Europeană, până la 28 miliarde EUR în 2021, dar și faptul că 90% dintre platformele digitale active în această regiune le clasifică pe cele 28 de milioane de persoane care lucrează prin intermediul lor ca liber profesioniști au determinat Comisia Europeană să emită o propunere de Directivă, care să lămurească statutul acestor lucrători. În urma analizei relației lor reale cu platformele de lucru, e posibil ca anumite persoane să fie recalificate în angajați. În felul acesta, statele membre vor beneficia de venituri bugetare mai mari, prin colectarea impozitelor și contribuțiilor sociale. Ce efecte ar putea avea implementarea Directivei în România asupra unui astfel de model de business?

Ca întotdeauna, cifrele vorbesc. În studiul realizat de Comisia Europeană, pentru a vedea dacă există justificare pentru proiectul de Directivă, se arată că veniturile din activitatea platformelor existente în statele membre ale Uniunii Europene au crescut spectaculos în ultimii cinci ani. O estimare conservatoare avansează o creștere de la 3 miliarde EUR în 2016 la 14 miliarde EUR în 2020, trei sferturi din aceste venituri provenind din platformele de transport și livrare. Mai mult, având în vedere prelungirea perioadei pandemice, viitorul pare că va aduce în continuare creșteri ale acestor valori.

În același timp, după cum observă Comisia, platformele online nu au angajați, ci lucrează cu liber profesioniști, PFA-uri sau microîntreprinderi, cum apar și în legislația noastră. 55% dintre cele 28 de milioane de persoane care lucrează prin intermediul platformelor obțin un venit mai mic decât salariul minim net orar din țara în care lucrează și petrec în medie 8 ore/săptămână îndeplinind sarcini neplătite (căutând și așteptând sarcini). Astfel, ca urmare a clasificării greșite a statutului lor de muncă, este posibil ca unele persoane care lucrează prin platforme să nu fie acoperite de drepturile și protecția acquis-ului UE și național în materie de muncă.

Pentru statele membre ale UE, clasificarea greșită a persoanelor care lucrează prin intermediul platformelor, implicit a veniturilor obținute de acestea, înseamnă de fapt mai puțini bani care ajung în bugetele publice. Persoanele care desfășoară activități independente tind să plătească taxe mai mici și rareori să plătească în sistemele de securitate socială. Lipsa siguranței juridice în ceea ce privește statutul de angajare împiedică statele membre să respecte normele de muncă, de securitate socială și fiscale. Astfel de provocări sunt resimțite mai ales în țările cu ponderi mai mari de oameni care lucrează prin intermediul platformelor (Germania, Franța, Italia, Spania, Țările de Jos, Polonia și România), care sunt, până în prezent, și cele mai active în ceea ce privește acțiunile politice relevante (alături de Austria, Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda, Luxemburg și Portugalia). Încercările viitoare ale statelor membre de a aborda provocările muncii pe platforme online sunt limitate, printre altele, de dificultatea de a obține informații despre locul în care se desfășoară activitatea pe platformă și de către cine, mai ales dacă platformele au sediul într-o țară și funcționează prin intermediul unor persoane cu sediul în altă parte.

În plus, Directiva propune ca persoanele care lucrează prin intermediul platformelor digitale de ocupare a forței de muncă să aibă un statut de angajare determinat corect, în funcție de relația lor reală cu platforma de lucru și să beneficieze de drepturile de muncă și securitate socială cuvenite. Drept urmare, platformele digitale care în prezent exercită un anumit control asupra lucrătorilor ar putea fi nevoite să-și ajusteze termenii și condițiile, în așa fel încât lucrătorii să aibă parte de autonomie deplină, presupusă de activitatea independentă, adică să-și dezvolte propria clientelă sau să-și stabilească tarifele.

În România, doar în ultimele luni am asistat la intrarea pe piață a platformelor online de retail a unor jucători noi.

Ce va însemna pentru România și pentru colaboratorii platformelor on-line de la noi intrarea în vigoare a Directivei? Cum va corela legiuitorul român actualele prevederi despre relația de independență (i.e. criterii de independență, principiul substanței care prevalează asupra formei) cu prevederile Directivei, în ce măsură vor putea autoritățile fiscale să reclasifice relațiile de business cu platformele de lucru, cât de pregătite vor fi platformele de lucru să-și asume riscuri de business cu privire la o potențială reclasificare a relației într-o relație de angajare?

Evident, în baza acestui proiect de Directivă, este încă prematur să avem răspunsuri la aceste întrebări. Ne așteptăm însă ca autoritățile fiscale, în condițiile accentului pus pe întărirea colectării și pe nevoia de bani la buget, să aibă în vedere extinderea spectrului de controale fiscale către persoane fizice (de ex., persoanele fizice care câștigă bani din social media) care obțin venituri din aplicațiile online de ride-sharing și livrare la domiciliu, dar și către platformele online cu care persoanele colaborează.

În concluzie, recomandăm platformelor online care desfășoară activități în România să urmărească îndeaproape cadrul legal actual (și Directiva transpusă, când va fi cazul) pentru condițiile de independență în cazul modelului lor de business (PFA, microîntreprinderi) și să facă o analiză a îndeplinirii acestora. O astfel de analiză realizată în mod proactiv poate reduce riscurile fiscale de reîncadrare în activități dependente în cazul unui control fiscal.

Autori:

Răzvan Enache, Partner, Tax Advisory, Duncea, Ștefănescu & Associates

Cosmin Ştefănescu, Managing Partner, Duncea, Ștefănescu & Associates

În Monitorul Oficial al României (Partea I) nr. 1202/18.12.2021 a fost publicată O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative („OUG 130/2021”).

După cum era de așteptat, OUG 130/2021 aduce modificări ample cadrului legislativ actual.

Subliniem, în cele ce urmează, cele mai importante noutăți/modificări cu impact imediat/semnificativ:

█ Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal („Legea 227/2015”)

Principalele prevederi legale ale Legii 227/2015 care au suferit modificări/completări aduse de OUG 130/2021, precum și forma aplicabilă ulterior intrării în vigoare, sunt:

1. Valoarea cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv a tichetelor cadou oferite de angajatori angajaților sau copiilor minori ai angajaților, cu ocazia anumitor evenimente strict menționate în Legea 227/2015:

• reprezintă venituri neimpozabile în limita a 300 lei/persoană/eveniment;
• suma de 300 lei reprezintă, totodată, și limita până la care valoarea cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv a tichetelor cadou oferite de angajatori, nu reprezintă venituri supuse reținerii contribuției de asigurări sociale.

Astfel, ca urmare a modificărilor/completărilor aduse de OUG 130/2021, tratamentul fiscal al cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv a tichetelor cadou oferite de angajatori angajaților sau copiilor minori ai angajaților, cu ocazia anumitor evenimente strict menționate este următorul:

• reprezintă venituri neimpozabile în limita a 300 lei/persoană/eveniment;
• nu se includ în baza de calcul a contribuției de:
  • asigurări sociale (CAS) în limita sumei de 300 lei/persoană/eveniment;
  • asigurări sociale de sănătate (CASS) în limita sumei de 300 lei/persoană/eveniment;
  • asigurări pentru muncă, în limita sumei de 300 lei/persoană/eveniment.

Acest tratament se aplică veniturilor acordate de angajatori începând cu data de 01.01.2022.

2. Valoarea tichetelor cadou oferite în alte situații decât cele menționate reprezintă venituri supuse reținerii:

• contribuției de asigurări sociale;
• contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv a
• contribuției asiguratorii pentru muncă.

Astfel, ca urmare a modificărilor/completărilor aduse de OUG 130/2021, tratamentul fiscal al tichetelor cadou oferite în alte situații decât cele menționate la pct. 1 mai sus este următorul:

• reprezintă, în integralitate, venituri impozabile;
• se includ, în integralitate, în baza de calcul a contribuției: i) de asigurări sociale; ii) de asigurări sociale de sănătate; iii) asiguratorii pentru muncă.

Acest tratament se aplică veniturilor acordate de angajatori începând cu data de 01.01.2022.

3. Se prelungește – până la data de 31.12.2022 – suspendarea aplicării prevederilor potrivit cărora:

• sumele plătite de societăți pentru educația timpurie a copiilor angajaților sunt nedeductibile fiscal la stabilirea profitului impozabil;
• sumele plătite de societăți pentru educația timpurie a copiilor angajaților se scad, în limita unui plafon de 1.500 lei/lună/copil, din impozitul pe profit/impozitul pe salarii/TVA/acciza datorate bugetului de stat.

Astfel, până la data de 31.12.2022, cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată și intră sub incidența limitei de 5% stabilite pentru acestea, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.

4. Se aplică cota redusă de TVA de 5%:

• la livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată anumitor categorii de consumatori;
• la locuințele care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, este cuprinsă între suma de 450.000 lei și suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau  în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice.

Această facilitate se aplică pentru o singură locuință a cărei valoare este cuprinsă în intervalul amintit. Totodată, se abrogă prevederea potrivit căreia crește plafonul (de la 450.000 lei la 140.000 EUR, la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data de 1 ianuarie a fiecărui an) sub a cărei valoare (dar cu respectarea celorlalte condiții) societățile pot livra locuințe cu aplicarea cotei reduse de TVA (i.e. 5%).

Data de la care se aplică aceste prevederi este data de 01.01.2022.

5. Se introduce, cu titlu de noutate, termenul „RO e-Transport”, care reprezintă sistemul național de monitorizare a transporturilor de bunuri pe teritoriul național.

Procedura de aplicare a monitorizării transporturilor de bunuri pe teritoriul național va fi stabilită prin ordin al ministrului finanțelor.

█ Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale („Legea 241/2005”)

Principalele modificări/completări aduse Legii 241/2005 sunt:

• reținerea/încasarea anumitor impozite și contribuții și neplata, în termen de 60 de zile de la termenul de scadență, constituie infracțiune;
• impozitele și contribuțiile relevante ale căror reținere/încasare și neplată constituie infracțiune sunt:

1. impozitul pe veniturile din salarii și asimilate salariilor;
2. contribuția de asigurări sociale;
3. contribuția de asigurări sociale de sănătate;
4. impozitul cu reținere la sursă pe veniturile obținute din România de nerezidenți;
5. impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi;
6. impozitul pe veniturile din alte surse;
7. contribuția la fondul pentru mediu (2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică).

Termenul de intrare în vigoare a acestor prevederi este data de 01.03.2022.

█ Principale modificări/completări aduse altor acte normative

1. Bilete de valoare:

• biletele de valoare care pot fi acordate angajaților (i.e. tichete de masă, tichete cadou, tichete de creşă, tichete culturale şi vouchere de vacanţă) trebuie emise doar pe suport electronic;
• biletele de valoare emise pe suport hârtie până la data de 31 ianuarie 2022 sunt și rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea;
• tichetele cadou nu pot fi acordate decât salariaților, fiind interzisă acordarea acestora către alte categorii de beneficiari.

2. Facturare:

• facturarea B2B a unor produse încadrate cu risc fiscal ridicat se va face obligatoriu, începând cu data de 01.07.2022, prin transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura;
• în perioada 01.04.2022 – 30.06.2022, facturarea B2B a unor produse încadrate cu risc fiscal ridicat se poate efectua prin transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura;
• lista produselor încadrate cu risc fiscal ridicat se va adopta prin ordin al președintelui ANAF.

3. Salariu minim:

• salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă;
• această prevedere a fost clarificată prin Ordonanță de Urgență (adoptată de Guvern în data de 28.12.2021, dar nepublicată încă), în sensul în care 01.01.2022 reprezintă data de la care va fi calculată perioada de 24 de luni.

4. Prorogarea unor termene:

• se prelungește termenul pentru depunerea cererii de anulare a accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020. Noul termen până la care cererea menționată mai sus (cu îndeplinirea în mod corespunzător a celorlalte condiţii prevăzute) poate fi depusă de către contribuabili este 30.06.2022;
• se prorogă, până la data de 31.12.2025, termenul până la care sunt aplicabile obligații cu privire la calcularea, declararea și plata, de către anumiți agenți economici, a „impozitului pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural”;
• se prorogă, până la data de 31.12.2025, termenul până la care sunt aplicabile obligații cu privire la calcularea, declararea și plata, de către anumiți agenți economici, a „impozitului pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale”.

Autori:

Andra Ciotic, Senior Manager, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale​, EY România

Stela Andrei, Partener Asociat, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale​, EY România

Guvernul a rezolvat problema tichetelor cadou, care trena de mai mulți ani, într-un mod neașteptat: interzice acordarea acestora în orice alt scop decât cel social, altor persoane decât angajaților proprii.

Palatul Victoria a stabilit însă doar ce se va întâmpla de acum înainte și nu a adus lămuriri suplimentare asupra tratamentului fiscal al tichetelor cadou deja acordate de către companii angajaților partenerilor de afaceri. Ultima modificare fiscală privind tichetele cadou a fost cea de la sfârșitul anului trecut, când, tot în luna decembrie, au fost introduse în legislația fiscală prevederi specifice legate de tratamentul avantajelor în bani și/sau în natură primite de la terți – tocmai în ideea de a acoperi în special situația tichetelor cadou acordate angajaților partenerilor de afaceri.

Prin noua Ordonanță, în contextul beneficiilor acordate angajaților proprii, Guvernul a mai decis că valoarea neimpozabilă a tichetelor cadou ce pot fi acordate de Crăciun, Paște, sărbătorile similare ale altor culte religioase, cu ocazia zilei de 8 martie sau 1 iunie să crească de la 150 la 300 de lei pentru fiecare beneficiar. Această creștere a valorii neimpozabile este aplicabilă începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2022.

Ce alte probleme mai „rezolvă” această Ordonanță de urgență? Începând cu veniturile lunii ianuarie 2022, situația este elucidată: tichetele cadou acordate angajaților în scop social, cu orice altă ocazie în afara celor specific menționate în legislația fiscală, se supun atât impozitului pe salarii, cât și contribuțiilor sociale obligatorii. În acest fel, sunt eliminate dubiile cu privire la acele alte situații în care se puteau acorda tichete cadou angajaților, potrivit legii, drept cheltuieli sociale, în afara ocaziilor specific prevăzute de legislația fiscală, dar aplicând tratamentul favorabil de la contribuții sociale.

Ordonanța-trenuleț adoptată la finalul săptămânii trecute stabilește că, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, mai precis începând cu 18 decembrie 2021, se interzice acordarea de tichete cadou altor categorii de beneficiari decât angajaților proprii, ocazional, pentru cheltuieli sociale. În consecință, legislația fiscală este modificată în același sens și sunt eliminate din categoria veniturilor din alte surse biletele de valoare sub forma tichetelor cadou, acordate pentru campaniile de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru reclamă și publicitate, „altele decât cele prevăzute la art. 76 alin. (3) lit. h) și alin. (4) lit. a) din Codul fiscal”.

Însă actul normativ adoptat nu clarifică în niciun fel tratamentul fiscal aplicabil pentru tichetele cadou acordate deja de companii salariaților partenerilor lor comerciali. Iar Administrația Fiscală are deja lansată, din 2019, o campanie de controale care vizează chiar tichetele cadou acordate salariaților partenerilor de afaceri. Astfel, în cadrul operațiunii denumite „Pandora”, Antifrauda a considerat că tichetele acordate de companii salariaților partenerilor lor comerciali, în cadrul unor campanii de promovare/marketing a produselor și/sau serviciilor proprii, constituie venituri de natură salarială pentru care plătitorii de venituri ar fi fost ținuți să rețină și să plătească impozit pe venituri din salarii și contribuții sociale obligatorii. În plus, companiile în cauză au primit și avize de inspecție fiscală, prin intermediul cărora erau informate că le vor fi controlate impozitul pe venituri din alte surse, impozitul pe venituri din salarii și contribuții sociale obligatorii.

Mulți dintre agenții economici aflați în această situație au contestat obligațiile, doar că direcția de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF nu pare să fi luat, până acum, nicio decizie asupra contestațiilor formulate de către contribuabili.

Varianta de compromis propusă în cadrul unor reuniuni ce au avut loc între reprezentanții mediului de afaceri și Ministerul Finanțelor a fost aceea a unei amnistii, pentru a rezolva problema pentru trecut.

Tot în contextul întâlnirilor cu Ministerul de Finanțe, înainte de promovarea Ordonanței mai sus menționate, a fost subliniată importanța emiterii unor reglementări specifice, pentru ca tuturor companiilor să le fie clar în ce condiții pot acorda tichetele cadou. De exemplu, dacă se poate avea în vedere o plafonare sau o limitare a numărului de tichete cadou care pot fi acordate de către o societate cu obligații fiscale reduse, excesul urmând să fie impus cu toate taxele salariale. Doar că Guvernul a tăiat dintr-o lovitură nodul gordian, excluzând pur și simplu posibilitatea acordării tichetelor către angajații partenerilor, sancționând contravențional, începând cu 28 decembrie 2021, cu 14 puncte de amendă – respectiv 32.200 lei (raportându-ne la nivelul actual al salariul minim brut pe țară), nerespectarea interdicției de acordare a tichetelor cadou în alte situații decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, acele companii care și-au propus totuși pentru acest final de an să mai acorde tichete cadou angajaților partenerilor de afaceri (chiar daca legea o interzice) ar trebui să-și asume expunerea pentru o contravenție destul de substanțială începând cu 28 decembrie. Amenda ar fi aplicabilă și dacă se plătesc toate taxele salariale pentru tichetele cadou acordate.

Acum că începutul a fost făcut și putem privi mai clar spre viitor, interesul tuturor părților este de a debloca situația și pentru trecut, așa că sunt așteptate de la Guvern sau Parlament măsuri de remediere care să rezolve problemele perioadei anterioare cât mai repede posibil.