În 2020, doar 19% dintre companiile multinaționale respondente în cadrul celui mai recent sondaj EY România pe teme de prețuri de transfer au raportat că au revizuit politica de prețuri de transfer – adică au modificat marja de profit țintă, costurile considerate sau alte aspecte ale metodologiei de stabilire a preturilor, deși mai bine de jumătate (52%) au raportat că pandemia a avut efecte negative asupra cifrei de afaceri sau asupra rezultatului operațional. Cele mai multe (81%) nu au ajustat principiile de calcul ale prețurilor aplicate tranzacțiilor cu societăți afiliate ale companiilor din România. În majoritatea cazurilor însă, nici revizuirea nu a fost formalizată în scris între părți cum ar fi fost de așteptat, pentru a putea susține mai departe aceste modificări în cadrul unei inspecții de prețuri de transfer.

”Având în vedere atenția deosebită acordată de autorități, în timpul inspecțiilor, verificării înțelegerilor contractuale între părți și furnizării de documente justificative în susținerea tranzacțiilor, amânarea procesului de colectare a evidențelor, capabile să susțină adoptarea unui comportament conform cu principiul valorii de piață la momentul efectuării tranzacțiilor cu părți afiliate, nu face decât să îngreuneze orice posibilitate a companiei de a-și susține poziția în cadrul unor inspecții viitoare”, avertizează Adrian Rus, Partener EY România, Liderul departamentului Prețuri de transfer.

Sondajul derulat de EY România în luna martie a acestui an mai arată că majoritatea companiilor respondente (57%) se așteaptă să întâmpine dificultăți în cadrul unei inspecții fiscale viitoare în domeniul prețurilor de transfer. Procentul este similar cu cel înregistrat în sondajele globale ale EY, semn că prețurile de transfer sunt un subiect comun de controverse fiscale atât în România, cât și la nivel mondial.

 Având în vedere că nu mai există inspecție fiscală fără verificarea domeniului prețurilor de transfer, dar și că un procent covârșitor din aceste inspecții se finalizează cu ajustări ale tranzacțiilor cu părți afiliate, considerăm că există un procent destul de mare de contribuabili care nu sunt familiarizați încă cu realitatea activității de inspecție fiscală. Firmele care nu anticipează astfel de dificultăți se regăsesc, în principal, în sectoare precum tehnologia informației, produse de larg consum, ospitalitate și agrement, industria farmaceutica sau petrol și gaze. ”Dacă luăm în considerare ajustările realizate de inspecția fiscală în ultimii ani, inclusiv în aceste domenii, considerăm această așteptare foarte optimistă. La asta se adaugă și anunțul autorităților de intensificare a activității de control în perioada imediat următoare. Ca atare, recomandăm o prudență sporită în această privință și pregătirea cât mai riguroasă pentru inspecțiile efectuate de ANAF în zona prețurilor de transfer, care înregistrează un grad semnificativ de analiză a multor informații specifice”, spune Emanuel Băncilă, Partener, Liderul practicii de litigii și controverse fiscale, Radu și Asociații SPRL.

Impactul crizei. În funcție de sectorul de activitate, pandemia a avut un impact diferit. Astfel, 52% dintre companiile respondente din România au raportat că pandemia a avut efecte negative asupra cifrei de afaceri sau asupra rezultatului operațional. Restul de 48% au indicat că pandemia fie nu a avut impact, fie că acesta a fost unul pozitiv pentru cifra de afaceri sau rezultatul operațional al companiei. Printre sectoarele care au resimțit un impact negativ al pandemiei regăsim industrii precum aeronautică/ apărare, agricultură, autovehicule, construcții și inginerie, transporturi și logistică. În rândul sectoarelor care fie nu au resimțit un impact specific, fie a fost unul pozitiv, se află cel bancar, al pieței de capital, media/ divertisment, produse de larg consum, tehnologia informației.

Măsuri de atenuare adoptate. Potrivit rezultatelor sondajului, companiile au apelat abia în ultimă instanță la disponibilizări, preferând șomajul tehnic și reducerea pachetelor salariale – 70% dintre respondenți. Doar 30% au apelat la măsuri severe, precum disponibilizări sau concedii fără plată. Mai mult, dintre companiile sondate, 49% au indicat că nu au adoptat nicio măsură de reducere a costurilor cu personalul în contextul COVID-19, în această situație aflându-se companii din sectorul bancar, farmaceutic, petrol și gaze. ”Indiferent de efectul resimțit și de strategia adoptată, fiecare companie trebuie să fie pregătită să argumenteze măsurile adoptate, impactul specific al acestora în zona prețurilor de transfer, precum și contextul propriu de afaceri în eventualitatea unui control fiscal cu privire la rezultatul anului 2020”, avertizează Adrian Rus.

 Factori de risc. Indiferent de sectorul lor de activitate, companiile locale respondente consideră că principalii factori de risc în eventualitatea unui control de prețuri de transfer țin, în proporție de 62%, de aspecte privind rezultatul companiei și politica de prețuri de transfer aplicată (de ex. scăderea marjei, ajustări periodice de prețuri de transfer), 32% cred că provin din documentarea deficitară a tranzacțiilor/ circumstanțelor și, sub 6%, de substanța tranzacțiilor. ”În acest sens, am observat chiar că un număr semnificativ de respondenți au indicat că nu își evaluează periodic rezultatele financiare pentru respectarea politicilor de prețuri de transfer”, a comentat Adrian Rus. ” În acest context, devine evident cât de importantă este monitorizarea politicilor de prețuri de transfer aplicate efectiv, ca și a rezultatelor obținute din tranzacțiile cu părți afiliate, în vederea administrării eficiente a riscurilor asociate prețurilor de transfer. Nu trebuie ignorată nici oportunitatea de a efectua ajustări proactive de prețuri de transfer în vederea conformării voluntare și reducerii controverselor cu autoritățile fiscale pe parcursul inspecțiilor și ulterior”, recomandă Adrian Rus.

Noi tranzacții. Finanțările și alocările de costuri adiționale intragrup au reprezentat cele mai numeroase tranzacții noi realizate de către 30% dintre companiile respondente. Totodată, companiile mici, cu o cifră de afaceri de sub 50 de milioane de euro, au raportat o varietate chiar mai mare a tipurilor de tranzacții noi cu societăți afiliate efectuate în 2020 față de celelalte societăți, indicând, spre exemplu, diverse alte tranzacții, precum servicii cu caracter excepțional, acordarea de finanțare, transferuri de stocuri/ echipamente cu caracter excepțional.

”Deși de înțeles, astfel de tranzacții noi efectuate în 2020 vin să sporească subiectele posibile de controverse cu autoritățile în controale fiscale pe partea de prețuri de transfer. Urmează să vedem cum vor fi abordate acestea în inspecții, luând de asemenea în calcul îndrumările în materie de prețuri de transfer emise de OCDE  în contextul pandemiei, dar este greu de anticipat măsura în care se vor respecta”, a explicat Adrian Rus.

Utilizarea mijloacelor de suspendare. Studiul EY reliefează o utilizare extrem de redusă a mijloacelor ce permit suspendarea executării silite a sumelor impuse suplimentar de ANAF, doar 1,8% din participanți oferind scrisori de garanție bancară și niciunul apelând la instanțele judecătorești în vederea suspendării executării. ”Această constatare poate să confirme că beneficiile utilizării instrumentelor alternative de suspendare sunt încă insuficient de bine cunoscute de companiile din România, pentru că, deși de cele mai multe ori nu sunt de acord cu ajustările de preturi de transfer, iar efortul financiar necesar pentru stingerea sumelor impuse este unul deosebit, contribuabilii preferă totuși să plătească. Cu toate acestea, credem că amnistia fiscală acordată în această perioadă a influențat în mod semnificativ decizia contribuabililor de a plăti în loc de a suspenda actele de impunere”, explică Emanuel Băncilă.

În concluzie, rezultatele acestui sondaj subliniază atenția din ce în ce mai mare pe care o acordă companiile tranzacțiilor cu părți afiliate și prețurilor de transfer ca zonă de risc în inspecțiile fiscale. În situația în care autoritățile fiscale au declarat că se concentrează asupra prețurilor de transfer, este necesar ca și companiile să aibă o politică de prețuri de transfer bine definită, pentru susținerea acestor tranzacții. În același timp, să fie extrem de pregătite cu o documentație adecvată, mai ales că este dificil de anticipat la acest moment modul în care autoritățile fiscale vor verifica tranzacțiile efectuate cu societăți din grup în contextul pandemiei.

Sorin Biban,

Senior Tax Manager în cadrul Biriș Goran SPARL

La data de 1 iulie vor intra în vigoare modificările Directivei 2006/112 privind sistemul comun al TVA (Directiva TVA) ce implementează noile reguli în materia TVA cu privire la prestările de servicii B2C, vânzările la distanță de bunuri importate din teritorii terțe și vânzările intracomunitare de bunuri la distanță. Modificările erau inițial planificate să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021, însă în contextul pandemiei covid-19 a fost amânată cu 6 luni data intrării în vigoare.

Noile reglementări vizează practic o extindere a regimului MOSS (Mini One Stop Shop), aplicabil în prezent serviciilor de telecomunicații, radiodifuziune și televiziune și serviciilor furnizate pe cale electronică (TBE) la prestările de servicii B2C și la vânzările de bunuri la distanță. Pe scurt, principalele modificări vizate de noile reguli sunt următoarele:

• pragul existent pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță va fi eliminat și înlocuit cu un nou prag, de 10.000 EUR, aplicabil la nivelul Uniunii Europene, sub care prestările de servicii TBE și vânzările intracomunitare de bunuri la distanță pot rămâne supuse TVA în statul membru unde este stabilită persoana impozabilă care prestează serviciile TBE respective sau unde se află bunurile respective la momentul în care începe expedierea sau transportul acestora;
• se vor introduce reguli speciale pentru platformele de tip marketplace, care facilitează livrările de bunuri prin utilizarea unei interfețe electronice online. Acestea vor fi considerate, în scopuri de TVA, a fi primit și furnizat bunurile în cauză („furnizor presupus”);
• scutirea de TVA la importul de loturi mici cu o valoare de până la 22 EUR va fi eliminată și va fi creat un nou regim special pentru vânzările la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe cu o valoare intrinsecă care nu depășește 150 EUR, care va fi denumit ghișeul unic pentru importuri (Import One Stop Shop – IOSS);
• se vor introduce măsuri de simplificare pentru vânzările la distanță de bunuri importate în loturi care nu depășesc 150 EUR, în cazul în care nu se utilizează IOSS (regimuri speciale);
• se vor introduce noi cerințe privind păstrarea înregistrărilor pentru întreprinderile care facilitează livrarea de bunuri și prestarea de servicii prin utilizarea unei interfețe electronice, inclusiv în cazul în care interfața electronică nu este un furnizor presupus.

Noile reguli permit utilizarea înregistrării în scopuri de TVA într-un singur stat membru, prin care se vor putea îndeplini obligațiile declarative și de plată în legătură cu vânzările la distanță efectuate în toate celelalte state membre. Practic, se va utiliza un singur decont de TVA pentru vânzările la distanță efectuate pe teritoriul UE.

Pentru implementarea noilor reguli va fi necesară nu doar adaptarea sistemelor informatice ale persoanelor impozabile, dar și cele ale administrațiilor fiscale – incluzând adaptarea formularelor declarative (decontul de TVA ce va fi utilizat în acest scop etc.). Dincolo de modificarea Codului fiscal, implementarea efectivă a noilor reguli implică unele costuri și nu se poate realiza de azi pe mâine. Unele state membre deja au implementat în legislația națională noile reguli.

Prin urmare, suntem pregătiți pentru 1 iulie 2021? Vom afla în curând. AMR 3 luni.

Editorialul nr. 1/2021 al revistei Tax Magazine. Detalii despre abonare: aici

• Companiile se așteaptă la o creștere a cifrei de afaceri în 2021
• Digitalizarea instituțiilor statului se va intensifica pe parcursul acestui an
• Nu vom asista la majorări ale taxelor, dar numărul raportărilor financiare crește
• Reducerea la plata impozitului pe profit, cea mai utilizată facilitate fiscală

O mare parte din companii (49,4%) anticipează pentru anul 2021 creșteri ale cifrelor de afaceri, conform rezultatelor sondajului derulat în cadrul Conferinței Anuale de Fiscalitate 2021 EY România, în rândul a peste 1000 de reprezentanți ai mediului de afaceri, participanți la acest eveniment.

Procesul de digitalizare a instituțiilor statului, care va ușura inspecțiile fiscale, va continua în acest an, așa cum a dat asigurări inclusiv Președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, invitatul special al Conferinței.

”Digitalul cred că fost cuvântul anului 2020, iar digitalizarea economiei globale – cel mai mare catalizator al schimbării recente. Și în România, în multe domenii, digitalizarea s-a produs aproape peste noapte. Anul acesta, după mulți alții în care acest proces a trenat, sistemul SAF-T ar putea să înceapă să funcționeze”, a declarat Alex Milcev, liderul practicii de Asistență Fiscală și Juridică, EY România.

”Nu vom asista la majorări ale taxelor, după cum înțelegem din declarațiile oficialilor, în ciuda presiunilor asupra bugetului de stat, provocate de deficitul înregistrat în 2020. În schimb, companiile trebuie să se pregătească, pentru că numărul raportărilor către instituțiile de stat este în creștere, cum ar fi, de exemplu, așteptatul SAF-T sau iminentele raportări pe DAC 6”, a spus Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Asistență fiscală și juridică pentru clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA).

”Schimbările pe care le trăim sunt necesare. Traversăm o perioadă dificilă, care poate fi văzută ca un moment de accelerare a anumitor procese – cum ar fi digitalizarea. Ne așteptăm și la alte măsuri de susținere a mediului de afaceri – din câte înțelegem, vor fi noi scheme de ajutor de stat promovate pe platforma unora dintre fondurile europene de care România va beneficia”, a punctat Mihaela Mitroi.

Semnale pozitive se regăsesc și în așteptările mediului de afaceri, având în vedere că mulți dintre reprezentanții mediului de business estimează o creștere a cifrei de afaceri în 2021.

La întrebarea „În ce măsură v-au ajutat facilitățile oferite de stat?”, un procent semnificativ de aproximativ 50% dintre respondenți au spus că puțin sau foarte puțin. ”Explicația ar putea fi că aceste facilități fie au venit prea târziu, fie agenții economici în cauză nu le-au putut accesa”, a explicat Mihaela Mitroi.

În schimb, din rândul companiilor care au apelat la facilitățile fiscale oferite de stat în perioada stării de urgență și de alertă, de departe cea mai utilizată este reducerea la plata impozitului pe profit – menționată de 40% dintre respondenți, urmată de șomajul tehnic – 23% dintre respondenți, eșalonarea la plată – 9% și ajutor de stat – 9%.

Conform sondajul EY, 44% dintre respondenți au folosit o singură facilitate fiscală, 15% două facilități fiscale și 12% trei facilități fiscale în cursul anului 2020.

Echipa de fiscalitate a EY a purtat participanții și prin ”Odiseea fiscală” a anului 2021, punctând, pe baza modificărilor recente survenite în legislație, câteva aspecte esențiale pe care mediul de afaceri ar trebui să le cunoască.

”Pandemia COVID-19 determină schimbări importante în ceea ce privește capitalul uman, survenite cu viteză meteorică, dincolo de cele conexe cifrelor la nivel macro-economic. Forța de muncă se transformă, relațiile de muncă se flexibilizează și se digitalizează, modelele de taxare apar uneori ca anacronice. Într-un viitor care se schimbă cu viteza luminii, toți ochii trebuie să fie ațintiți asupra implicațiilor fiscale și juridice presupuse de diferitele tipuri de colaborare între companii și indivizi, din ce în ce mai complexe”, a spus Claudia Sofianu, Partener, Lider EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA), Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale.

Georgiana Iancu, Liderul Departamentului de Impozite Indirecte EY România, consideră că, în contextul presiunii bugetare și al unui decalaj de TVA în creștere: ”Ne putem aștepta la o intensificare a inspecțiilor fiscale inclusiv în zona de TVA, iar mediul de afaceri trebuie să acționeze suficient de agil, pentru a răspunde exigențelor inspectorilor fiscali”.

”Nu ne dorim creșteri ale cotelor de TVA, cred că o soluție alternativă pentru România poate fi lărgirea bazei impozabile, mai bine zis de reîntregire a ei, raportată la corectitudinea aplicării unor excepții de la regulile de bază în materie de TVA. Concret, susțin mai degrabă creșterea veniturilor din TVA corelată cu validarea aplicării corecte și echitabile a cotelor reduse de TVA de către toți contribuabilii sau prin identificarea acelor operatori economici care, deși angajați în activități economice, nu declară TVA în legătură cu aceste operațiuni”, a completat Georgiana Iancu, liderul Departamentului de Indirecte, EY România.

Liderul practicii de Litigii și controverse fiscale, Emanuel Băncilă, a subliniat importanța reexaminării contestației fiscale: ”Codul de procedură fiscală a fost modificat la sfârșitul anului trecut, prin introducerea posibilității de reexaminare a contestației fiscale. Aceasta reprezintă o a doua șansă pentru contribuabil de a contesta rezultatele unei inspecții fiscale”.

”De asemenea, contribuabilii trebuie să știe că o nouă regulă obligatorie a fost instituită de Curtea Supremă pentru autoritățile fiscale, în ceea ce privește perioada maximă care poate fi controlată. Încetează, astfel, o perioadă de peste 17 ani în care organele fiscale controlau șase, în loc de cinci ani”, a mai anunțat Emanuel Băncilă.

„Practica recentă a echipelor de inspecție fiscală indică o tendință spre analizarea în detaliu a existenței unui sediu fix în România în cazul prestărilor de servicii”, a avertizat, la rândul său, Costin Manta, director în cadrul Departamentului de Taxe Indirecte, EY România. ”Aceeași tendință poate fi observată și în alte țări din regiune, precum Polonia. În principiu, existența unui sediu fix nu are un impact negativ în sine din punct de vedere a TVA, dar predictibilitatea este cheia în acest caz. În cazul identificării ulterioare a sediului fix de către organele de inspecție fiscală, pot fi impuse atât TVA, cât și dobânzi și penalități de întârziere, acestea din urmă reprezentând adevăratul cost pentru contribuabili”, a  subliniat Costin Manta.

În ceea ce privește zona de taxe și operațiuni vamale, Mihai Petre, Director, Consultanță vamală și accize, EY România, a arătat că țara noastră face un pas important înainte în normalizarea procesului de vămuire a mărfurilor. ”Nevoia de utilizare a simplificărilor vamale a devenit parte din Programul de Guvernare a României 2020 – 2024. Cu o rată de utilizare de doar 10%, comparativ cu media europeană de 65%, autoritățile din România dau semnalul așteptat de mult timp în piață. Vom asista, sunt convins, la o creștere semnificativă a preocupării societăților comerciale pentru vămuirea simplificată, pentru reducerea costurilor și creșterea predictibilității vămuirii mărfurilor. În fond, ținta asumată prin Programul de Guvernare, de 65% în 2024, nu este neapărat ambițioasă, având în vedere că există foarte multe țări în Uniunea Europeană cu o rată de 70-80%”, a explicat Mihai Petre.

Blocajele din relațiile cu societățile din jurisdicțiile necooperante au fost, de asemenea, subliniate. ”O modificare legislativă importantă este legată de considerarea drept nedeductibile la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor efectuate ca urmare a unor tranzacții cu parteneri situați în state incluse în listele UE ale jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale”, a arătat Ana Cristian, Director în cadrul Departamentului de Taxe Directe, EY România. Ea a avertizat că țări precum Turcia și Australia, cu care rezidenții români au relații comerciale importante, sunt incluse pe aceste liste, ceea ce poate duce la concluzia că nu se va beneficia de deductibilitate pentru achizițiile de bunuri și servicii din aceste țări. ”În perioada următoare așteptăm clarificări din partea autorităților pe acest subiect foarte delicat”, a subliniat Ana Cristian.

”Companiile nu ar trebui să se mulțumească în a spune că nu au nimic de raportat, pentru că decizia de a nu raporta trebuie să fie documentată și susținută în fața autorităților fiscale. Astfel, orice societate trebuie să își facă o listă a tranzacțiilor transfrontaliere ca punct de pornire în analiza DAC 6. Primele două termene de raportare sunt 31 ianuarie, pentru tranzacțiile între 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2020, și 28 februarie 2021 – pentru tranzacțiile din ultimi doi ani, adică începând cu 25 iunie 2018 până la 30 iunie 2020. Ceea ce arată că mai este foarte puțin timp de pregătire”, a avertizat Raluca Popa, Partener Asociat EY România.

În privința tichetelor cadou, o problemă spinoasă cu care se confruntă companiile de cel puțin doi ani, Stela Andrei, Partener Asociat în cadrul Departamentului de Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, a explicat: „În ceea ce privește controalele din partea ANAF, se așteaptă ca acestea să continue, ba chiar să se extindă în contextul detașărilor, privind sumele refacturate versus cele impozitate sau ca urmare a schimbului de informații între state.”

Până acum, au fost intense inspecțiile fiscale pentru transportatori privind diurnele acordate șoferilor. Nu excludem pe viitor ca inspecțiile fiscale să acopere din ce în ce mai mult și partea de impozit pe venit și contribuții sociale – atât la modul general, cât și specific, de exemplu, privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru diverse facilități fiscale prevăzute de Codul fiscal și a documentației (IT, construcții), pentru stimulente primite de la autorități. Ne așteptăm și la controale la nivelul persoanelor fizice: fie în contextul marilor averi, dar nu numai – de ex. pe tranzacții imobiliare, tranzacții on-line, posibil și chirii”, a anticipat Stela Andrei câteva dintre tendințele anului 2021.

Analizând impactul evoluției tehnologice, Miruna Enache, Partener, Liderul Diviziei de Asistență fiscală în tranzacții, a declarat: “Economia românească se pregătește de impactul evoluției tehnologice, al trecerii în on-line și digital al multor activități de zi-cu-zi. Avem exemplul altor țări europene, care deja au implementat taxarea serviciilor digitale (Franța, Italia, Austria, Spania), dar și presiunea din partea Uniunii Europene, care, pe 14 ianuarie, a relansat consultări în ceea ce privește acest tip de taxă, și din partea OCDE, care are două proiecte în lucru. Astfel, ne așteptăm ca în perioada următoare să vedem o astfel de inițiativă legislativă și în România. În legătură cu evoluția on-line, așteptăm ca până în 2023 să fie implementată o nouă Directivă privind raportarea acestui tip de tranzacții, iar monitorizarea criptomonedelor este următorul subiect al Comisiei Europene.”

În zona prețurilor de transfer, Adrian Rus, liderul Departamentului de Prețuri de Transfer, EY România, atrage atenția că: ” În ansamblu, în climatul actual din ce în ce mai transparent, contribuabilii se pot aștepta la o creștere a numărului și intensității controalelor fiscale în privința prețurilor de transfer, dar și la o creștere exponențială a cazurilor de dublă impunere în această zonă. Deci pregătirea pentru aceste inspecții este extrem de importantă și de actualitate.”

”Ghidul emis în decembrie 2020 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind impactul pandemiei asupra prețurilor de transfer nu propune soluții pentru toate provocările, însă aduce clarificări privind aplicarea principiului valorii de piață și îndeamnă la o analiză atentă a Liniilor Directoare OCDE privind prețurile de transfer, la dialog între contribuabili și autorități fiscale și la flexibilitate în analizele de prețuri de transfer”, spune Gabriela Băncescu, Director în cadrul Departamentului de Prețuri de Transfer. ”Companiile pot reduce proactiv controversele din domeniul prețurilor de transfer asigurându-se, în primul rând, că practicile lor sunt bine documentate și în conformitate cu reglementările de prețuri de transfer specifice din România. Controversele asociate unei inspecții pot fi, de asemenea, reduse prin efectuarea de ajustări voluntare de prețuri de transfer, atunci când este cazul. În contextul amnistiei fiscale, companiile pot beneficia de amnistie pentru accesoriile generate de baza de impozitare suplimentară declarată în mod voluntar”, a conchis Gabriela Băncescu.

Autor: Georgiana Iancu, Partener, Lider al departamentului de Taxe Indirecte, EY România

Primele 11 luni ale anului trecut arată încasări nete din TVA de 53,44 mld lei și o scădere cu 9,5% față de aceeași perioadă a lui 2019. Motivele care au contribuit la acest declin, potrivit execuției bugetare, sunt: creșterea rambursărilor de TVA cu 10,8%, facilitățile privind extinderea termenelor de plată a obligațiilor fiscale, dar și evoluțiile nefavorabile din anumite sectoare pe fondul pandemiei (industrie, servicii pentru populație și comerțul cu autovehicule). În condițiile în care Comisia Europeană estimează un deficit în creștere pentru anii următori, de exemplu de 37,4% în 2020, ar trebui să analizăm ce s-a întâmplat în 2020 din punct de vedere TVA, sursele de venit pentru stat, dar și care sunt tendințele pe care ar trebui să le ia în calcul companiile pentru 2021.

Eforturi și mai susținute în prevenirea fraudei TVA, simplificarea procedurilor de colectare și îmbunătățirea cooperării transfrontaliere sunt cele trei fronturi de acțiune indicate de Comisia Europeană administrațiilor fiscale. De altfel, pachetul de măsuri al UE care vizează îmbunătățirea nivelului de colectare a TVA, precum și un nivel mai mare de echitate în privința colectării taxei acolo unde are loc consumul – în linie cu principiul impozitării cu taxa pe valoarea adăugată – se conturează treptat și în România, printr-o implementare graduală, care a început chiar în ianuarie 2020 și se continuă în 2021.

Transpunerea în legislația națională a pachetului Quick Fixes în perioada ianuarie – februarie a anului trecut a fost un prim pas. Dintre principalele modificări aduse, menționez reformarea condițiilor în care comerțul intracomunitar cu bunuri poate să beneficieze de scutirea de TVA. Practic, cea mai importantă schimbare a vizat prevalența cerințelor de formă (cum ar fi validitatea unui cod de TVA al clientului din alt stat membru, un minim de evidențe documentare privind transportul bunurilor, corectitudinea raportării de TVA) asupra condițiilor de fond (realitatea mișcării intracomunitare a bunurilor).

Așadar, amintindu-ne focusul autorităților fiscale române asupra documentației de transport pentru livrările intracomunitare de bunuri, din primii ani după aderarea României la UE, și ponderea impunerilor cu TVA pe motivul unor deficiențe de formă a scrisorilor CMR, nu putem decât să sfătuim agenții economici să (re)gândească și să revizuiască implementarea unor proceduri și fluxuri de documente suport, care să treacă cu succes Testul Prezumției – un pilon esențial în scutirile de TVA pentru comerțul intracomunitar.

Menținându-ne în sfera scutirilor de TVA, trebuie punctată și interacțiunea cu formalitățile vamale în cazul mișcărilor de bunuri în și din afara Uniunii Europene, identificarea tranzacțiilor care se califică pentru scutiri de TVA, atât în cazul unor tranzacții în lanț, cât și în cazul unor operațiuni de import-export, dar și cazul particular al serviciilor logistice prestate în contextul unor exporturi de bunuri. În acest din urmă caz, legislația națională a introdus clarificări din jurisprudența UE ce limitează semnificativ aplicabilitatea scutirilor de TVA.

Cu alte cuvinte, scutirile de TVA, deși deseori benefice raportat la impactul asupra fluxurilor de numerar, vin la pachet cu complexități ce țin de îndeplinirea condițiilor legale, la care se adaugă dificultăți operaționale privind documentarea suficientă și corectă a acestor tranzacții. Ne așteptăm ca scutirile de TVA pentru comerțul internațional să rămână un subiect predilect pe agenda inspecțiilor fiscale, astfel că am îndemna mediul de afaceri să se pregătească în consecință.

O altă tendință demarată în 2020, dar de urmărit în 2021, ar fi planul de acțiune la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și al Uniunii Europene (UE) privind reformarea sistemului internațional de impozitare, astfel încât acesta să surprindă evoluțiile aduse de globalizare asupra economiei (tehnologie, e-commerce, etc.). În ceea ce privește impozitarea profiturilor, centrul dezbaterii este în ce măsură normele existente de impozitare dezvoltate pentru taxarea unor afaceri tradiționale de tipul „brick-and-mortar” mai sunt adecvate pentru impozitarea noilor modele de afaceri (platformele de e-commerce, de pildă). În ceea ce privește TVA, unde principalul obiectiv este impozitarea la locul consumului efectiv, provocarea vine din asigurarea echitații și neutralității, într-un context în care regulile existente nu mai corespund realității. Cele mai afectate sunt administrațiile fiscale, care apelează deseori la o interpretare a cadrului legislativ ce excede scopului prevederilor existente, dar și agenții economici, care se regăsesc în fața unor impuneri cu TVA la ani distanță după setarea și rularea unui model de business, ce inițial fusese acceptat de autoritățile fiscale.

Și, dacă ne raportăm la practica inspecțiilor fiscale din ultimul an, dar și la evoluțiile legislației și jurisprudenței de TVA, principalele tendințe pentru 2021 ar vorbi despre sediul fix.

Astfel, vedem tot mai multe situații în care autoritățile fiscale locale impun TVA pe motivul că nerezidenții care derulează activități în România dispun de resurse tehnice și umane care le creează un sediu fix din perspectiva TVA, având astfel un nexus cu economia locală, care conduce la impozitarea cu TVA românesc.

Principalele sectoare lovite de impuneri cu TVA pe tematica sediului fix sunt: farmaceutic, automotive, produse industriale și chiar energie, în spețe care variază de la colaborarea cu afiliați locali pentru servicii suport, scheme de procesare la comandă sau chiar comercializare în baza unor licențe de activitate.

Ceea ce ne îndeamnă să credem că, în perspectivă, sediile fixe prezintă un potențial foarte mare de litigii fiscale, mai ales dacă avem în vedere și cele două decizii CJUE mult așteptate pe acest subiect. Și mă refer aici la spețele privind închirierea de bunuri imobile și dependența unui distribuitor de compania sa afiliată care prestează servicii de marketing, publicitate și reglementare, în vederea promovării produselor furnizorului și a creșterii cererii pentru produsele acestuia.

De asemenea, observăm de câțiva ani deja o preocupare la nivelul UE (atât din partea administrațiilor fiscale, cât și a Comitetului de TVA) privind impozitarea cu TVA a diverselor modele de afaceri dezvoltate odată cu economia colaborativă și estimăm că aceasta zonă va genera o atenție sporita și în plan local.

O altă tendință importantă pentru 2021 va fi dată de transpunerea Directivei Europene privind pachetul e-commerce, ce are ca termen limită data de 1 iulie 2021. Amintesc doar două din modificările substanțiale aduse de acest pachet, ce ar trebuie să contribuie și el la diminuarea decalajului de TVA în anii care urmează. Prima se referă la eliminarea plafonului de 10 euro până la care clienții puteau importa bunuri/colete comandate online din afara UE, fără sa plătească TVA, în UE/România. Măsura prezenta un avantaj concurențial față de furnizorii din UE și era deseori exploatată pentru fraudarea TVA și declararea unor valori sub acest prag pentru coletele de import. Pierderile estimate la nivelul UE din astfel de procedee au fost de sute de milioane de euro.

O a doua modificare vizează platformele privind comerțul electronic, care vor deveni responsabile pentru plata TVA atunci când facilitează vânzări de bunuri din partea unor furnizori non-UE (până la 150 euro). Acestea vor avea obligații suplimentare privind păstrarea de informații referitoare la furnizorii de bunuri și natura bunurilor/serviciilor livrate, acționând așadar ca un ajutor pentru administrația fiscală în colectarea TVA.

O nouă tendință de urmărit vine în contextul digitalizării și se referă la nevoia de transformare a funcției de taxe. Treptat, raportarea fiscală în timp real sau la cerere prinde contur și în administrația fiscală din România, cu impact direct asupra mediului de afaceri. Amintesc acum demersurile de conectare a caselor de marcat electronice la infrastructura ANAF (având ca nou termen limită data de 31 Martie 2021), dezvoltarea de către ANAF a sistemului informatic SAF – T în cursul lui 2021, dar și inițiativele anunțate privind facturarea electronică obligatorie.

Deși toate aceste măsuri vin în vederea îmbunătățirii nivelului de colectare a TVA și a reducerii fraudei, pentru mediul de afaceri, pe termen scurt, vor însemna timp și resurse suplimentare –  bugete, investiții în tehnologie și infrastructură, plus alt timp și resurse umane dedicate conformării. Pe termen lung, însă, putem spera că efortul va însemna creșterea veniturilor bugetare, iar pentru operatorii de bună credință – mai multă echitate și o concurență reală.

Autor: Alina Andrei, Tax & Transfer Pricing Partner al Cabot Transfer Pricing

Tendințele anului 2021 în domeniul fiscalității și mai ales al prețurilor de transfer, arată că și aici se încearcă recuperarea timpului pierdut în 2020.

Cum a fost anul 2020 pentru contribuabili și autorități fiscale?

Contribuabilii, în special cei loviți direct de măsurile restrictive COVID-19 care s-au prelungit până în prezent, au suferit pierderi masive și au fost vizați de o serie de măsuri fiscale (scutiri, amânări de termene) menite să ajute mediul de afaceri să treacă mai ușor peste problemele generate de pandemia COVID-19.

În acest context, majoritatea acțiunilor fiscale (de inspecție de exemplu) au fost suspendate pe parcursul anului 2020, deși nu în totalitate.

În ceea ce privește colectarea taxelor, aceasta a fost afectată de pierderi generate de suspendarea acțiunilor de control și amânări ale altor acțiuni menite să îmbunătățească gradul de colectare (cum sunt de exemplu facturarea electronică sau implementarea fișierului standard electronic de raportare SAF-T).

Partea bună a anului 2020 a fost digitalizarea forțată de împrejurări a aparatului de stat.

Vine nota de plată în 2021? Care va fi vedeta acțiunilor de control? 

Prioritățile ANAF în 2021 au fost anunțate recent într-o conferință de presă și vizează continuarea digitalizării, implementarea SAF-T, extinderea analizelor de risc de control fiscal și reluarea acțiunilor de control suspendate în 2020.

Vedeta acțiunilor de control din ultimii ani a fost dosarul prețurilor de transfer, datorită ajustărilor relativ simple care pot fi efectuate în cazul societăților cu ponderi mari ale tranzacțiilor cu afiliați în total venituri/cheltuieli și care înregistrează pierderi de exploatare.

În 2021, în afară de dosarul prețurilor de transfer, unde am văzut inspecții fiscale inițiate încă din 4 ianuarie, spre deosebire de ceilalți ani când acțiunile de control erau inițiate cel mai devreme începând doua parte a lunii ianuarie, focusul va fi și pe:

• Recenta obligație de raportare a tranzacțiilor transfrontaliere cu potențial de optimizare fiscală instituită prin celebra directivă DAC6
• Comerțul electronic
• Identificarea riscurilor de neconformare fiscală

Nevoia de claritate a noastră, a tuturor ne îndeamnă să observăm tendințele care vor marca perioadele viitoare și acest lucru poate fi realizat cel mai simplu prin cunoașterea trecutului.

În ceea ce privește fiscalitatea și prețurile de transfer, cel mai simplu mod de a anticipa tendințele este să identificăm toate prevederile legislative care ne influențează și să luăm măsuri pro-active pentru a diminua orice riscuri fiscale de ajustare sau neconformitate.

Faptul că în 2021 există o presiune enormă pe bugetul de stat ne poate ajuta să anticipăm cel puțin parțial anumite trenduri fiscale: inspecții fiscale și eventuale majorări de taxe sau alte acțiuni menite să crească gradul de colectare.

Ce puteți face dacă vă așteptați la un control fiscal în 2021?

• Puteți revizui principalele zone de riscuri fiscale și de prețuri de transfer și corecta erorile trecute prin depunerea de rectificative.  Dacă le depuneți până la 31 martie 2021 și dacă acestea vizează datorii fiscale restante la data de 31 martie 2020 atunci, puteți beneficia de „amnistierea” accesoriilor (dobânzi și penalități).
• Puteți estima eventualele ajustări fiscale și de prețuri de transfer pentru a informa grupul despre potențiale modificări ale bugetului anual.

• Puteți stabili proceduri de revizuire trimestrială sau anuală a ariilor fiscale importante și a prețurilor de transfer pentru a evalua și corecta din timp orice riscuri fiscale de ajustare sau de neconformitate.

 Autor: Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România, lider al activității de consultanță fiscală și juridică în clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrală și de Sud-Est și Asia Centrală (CESA)

 Început agitat de an: schimbare de președinți, la pachet cu potențiale creșteri de taxe în Statele Unite. Aparent, acest context ar putea aduce un avantaj pentru Uniunea Europeană, care, influențată de izolarea impusă de anii Trump, a devenit mai independentă, prevalându-se de o reglementare concepută pentru a ține China la distanță. În schimb, în mod paradoxal, la finele a șapte ani de negocieri, între Europa și China pare să se lege o prietenie, căci tocmai s-au angajat să își protejeze reciproc investițiile. Criza sanitară este de așteptat să se prelungească și anul acesta, iar România are un nou guvern. Ce ar putea aduce toate aceste schimbări în plan fiscal?

Noul președinte american, Joe Biden, s-a angajat să sporească veniturile pentru a-și compensa prioritățile politice. Astfel, el vrea să taxeze și mai mult corporațiile – a propus rate în creștere pentru impozitul pe profit, dar și o majorare a GILTI (Global Intangibile Low Tax Income), pentru a le descuraja să mute profiturile în afara SUA, recompensând companiile americane care investesc în America.

Biden și democrații lui din Congres par, în general, aliniați din punct de vedere ideologic, fiind în favoarea principiului ca cei bogați și corporațiile să își plătească partea lor echitabilă de taxe.

De cealaltă parte, China iese întărită din criza sanitară – am văzut cu toții scenele prin care mii de oameni au sărbătorit venirea noului an pe străzile Wuhan-ului. Tot China este cea care, în ultimul an, a avut o creștere economică, de 3,2 %, ce-i drept, dar creștere, în condițiile în care pandemia face ca decalajul SUA și China să se reducă considerabil. Ultimele estimări arată că în 2028 China ar putea egala SUA.

De remarcat și faptul că, în martie, China va deschide al 14-lea plan cincinal axat pe calitate, nu pe cantitate, o schimbare strategică a filozofiei economice, dar și pe consum intern. Până acum, China era dependentă de creștere prin export – însă, prin noua filozofie, își vor baza creșterea și pe consum intern în egală măsură.  Această schimbare de paradigmă vine cu o serie de măsuri moderne pe care China le va implementa (potrivit planului cincinal): economie verde, noi tehnologii, creșterea nivelului de trai (după ce se consideră atins obiectivul cincinalului precedent de eliminare a sărăciei absolute) și reducerea dependenței de evoluția economiei globale. În plus, China a aplicat în 2020, în repetate rânduri, reduceri de taxe stimulând investițiile, dar și afacerile locale.

Tot legat de China, ar mai fi de spus și faptul că, în ciuda declarațiilor care mai de care mai vocale, privind mutarea centrelor de producție în zonele din Europa de Est, afacerile mari – mașini electrice, de pildă, tot acolo s-au dus.

Europa, de cealaltă parte, trebuie să gestioneze nu doar redresarea economică, ci și Brexitul, petrecut, în cele din urmă, cu un Acord, dar care lasă ceva goluri descoperite, cum ar fi, de exemplu, ce se va întâmpla cu entitățile din Marea Britanie care furnizau servicii bancare, care acum, fiind entități terțe, nu își mai pot desfășura activitatea în România fără autorizația Băncii Centrale sau lipsa de certitudine cu privire la modul în care se vor aplica noile norme de securitate socială sau modificările operate pentru lucrătorii detașați.

Europa a trecut prin multe disensiuni anul trecut – a se vedea numeroasele întâlniri pe tema fondului NextGeneration EU, privind redresarea spațiul comun, care au dezvăluit existența mai multor centre de putere, cu interese proprii. Germania, de pildă, care a deținut și președinția Consiliului UE până la 31 decembrie, este țara care a pregătit bugetul pe anul acesta și care și-a impus până la urmă punctele de vedere în privința politicilor economice, încurajându-și, astfel, și companiile proprii.

În plus, ar mai fi de urmărit acordul semnat recent de UE cu China, care prevede garanții pentru investitori, respectarea proprietății intelectuale, transparență în subvenționarea companiilor chineze de stat și interzicerea transferului forțat de tehnologie. Cu alte cuvinte, egalizează tratamentul companiilor care fac investiții – chineze în UE și europene în China. Acordul vine tocmai la finele anului în care s-a vorbit de delocalizarea companiilor din China, ca urmare a situației de dependență de mărfurile chineze, conștientizată brusc în pandemie, odată cu blocarea lanțurilor de producție și a transporturilor.

Dacă la acest fapt adăugăm și refuzul autorităților franceze de a aviza preluarea unei companii locale de către o firmă americană, deși SUA este cel mai mare investitor din Franța, putem să ne gândim că, de fapt, nimic nu mai este ceea ce pare a fi, punând la îndoială coerența politicilor și relațiilor comerciale occidentale.

Sau, cu alte cuvinte, deși împreună, fiecare pare să fie pe cont propriu. Ceea ce ne aduce la ce poate face noul Guvern prin măsurile anunțate în programul de guvernare pentru atragere de investiții și stimularea economiei locale.

Orice economist ar recomanda dezvoltarea de produse cu valoarea adăugată ridicată și orice fiscalist o administrație fiscală care să lucreze în parteneriat cu contribuabilul, măsuri regăsite, din fericire, în programul de guvernare.

Dacă Guvernul va face ce promite – predictibilitate fiscală, menținerea cotelor actuale de impozitare și menținerea caracterului contraciclic al politicii fiscale și de venituri, reducerea riscurilor fiscale și ancorarea de durată a așteptărilor inflaționiste la niveluri apropiate cu cele din zona euro, adică ceea ce cere de ani buni mediul de afaceri, atunci ar da un bun semnal în piață, care ar amplifica efectele politicilor economice și fiscale avute în vedere.

Trei sunt temele mari care mi-au atras atenția în zona fiscală. Prima vizează planul de elaborare a unui studiu de impact privind posibile facilitați fiscale în vederea reformării impozitării muncii, inclusiv reducerea contribuțiilor și impozitelor pe echivalentul salariului minim, ce ar urma să fie pilotat din 2022, așa cum înțeleg. Cum se știe, contribuțiile sociale în România sunt la un nivel ridicat, iar o reformă în această zonă ne-ar putea face mai atrăgători în ochii investitorilor.

O altă zonă de interes ar fi consolidarea schemelor de ajutor de stat și a stimulentelor pentru domeniile prioritare, afectate negativ de migrația forței de muncă cu o calificare superioară, prin susținerea parcurilor tehnologice și industriale; prin stimularea înființării de parteneriate de cercetare învățământ și mediul de afaceri; dezvoltarea de politici și mecanisme de finanțare pentru implementarea parteneriatelor public-privat cu partajarea adecvată a costurilor, riscului și recompenselor între guvern și sectorul privat în sectoarele cu o dinamică ridicată a creșterii economice, dar deficitare în competențe disponibile pe piața forței de muncă sau sprijinirea financiară a activităților generatoare de externalizări pozitive (cercetarea – dezvoltarea, eficiența energetică) și taxarea activităților care conduc la externalităţi negative (activitățile poluante). Pentru că acest tip de măsuri ne-ar ajuta să obținem acea valoare adăugată despre care vorbeam.

Dar, ce am apreciat cu adevărat este, mai ales, promisiunea de schimbare a paradigmei relației stat-contribuabil, în special prin susținerea conformării voluntare și a unei administrații mai prietenoase cu plătitorul de taxe. Întotdeauna am fost de părere că plătitorul de taxe trebuie perceput ca un client. Și, de-abia de-aici, am putea începe cu adevărat transformarea.

Pe de altă parte, însă, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că România va trebui să aplice tot ceea ce se hotărăște la nivel european, de care se tot vorbește la Bruxelles – taxa pe plasticul nereciclat sau taxa pe emisiile de carbon impusă importurilor pe piața unică, de pildă.

În concluzie, bătălia se va da în continuare la nivel global și țările lumii vor continua să caute alte și alte metode prin care să atragă investitori și, deci, venituri. Așa cum am spus mereu, fiind o țară mică, suntem norocoși să ne aflăm în spațiul Uniunii Europene, pentru că avem o mai mare putere de negociere și o piață de desfacere. Ceea ce nu înseamnă, însă, că pe plan local nu trebuie să fim flexibili, creativi și rezilienţi și să nu ne apărăm interesele locale.

 Autor: Raluca Popa, Partener Asociat, Asistență fiscală și juridică, EY România

România a soluționat în 2019 mai puține proceduri de acord reciproc (MAP) decât în 2018, arată ultimul raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Prin comparație, în 2018, rata de soluționare a fost de 14%, iar în 2019 de doar 10,2%, procentul României situându-se sub media UE, de 33,7%. O rată de soluționare scăzută înregistrează și Ungaria (20%) și Polonia (21,13%). În plus, majoritatea spețelor rezolvate de România nu au eliminat dubla impunere.

Procedura de acord reciproc (MAP) reprezintă un mecanism de soluționare a litigiilor fiscale transfrontaliere, ce poate fi utilizat atunci când două jurisdicții (state) nu se pun de acord asupra interpretării sau aplicării unor reguli fiscale sau dispoziții ale Tratatului privind evitarea dublei impuneri. Pentru a înțelege miza acestor proceduri, trebuie să avem în vedere că dubla impunere internațională poate rezulta atunci când două administrații fiscale încearcă să impoziteze aceleași tranzacții sau activități. Altfel spus, fiecare stat încearcă să tragă către propriul buget banii din impozitele realizate de același contribuabil, trecându-l la baza sa impozabilă, în detrimentul celuilalt.

Acum, când competiția pentru atragerea de venituri fiscale este tot mai agresivă, din ce în ce mai multe state analizează cu atenție locul în care se impozitează tranzacțiile, în încercarea de a maximiza valoarea celor impozitate în statul respectiv.

Evident, direct afectate în această competiție sunt companiile, care plătesc impozit pentru aceeași tranzacție în două state diferite. Aici intervine procedura de acord reciproc, care pune statele la aceeași masă cu contribuabilul. Cum un stat poate avea un interes financiar mai mare decât celălalt, contribuabilul își poate găsi, astfel, un partener, care să îl sprijine în litigiul internațional.

În viitor, OECD își propune să vină și mai mult în sprijinul companiilor și să pună un accent și mai mare pe utilizarea acestor proceduri – dovadă și Instrumentul Multilateral pentru Modificarea Tratatelor de Evitare a Dublei Impuneri.

Pentru a produce efectele dorite pentru părțile implicate, companii și jurisdicții, această procedură trebuie să funcționeze cât mai eficient.

Dacă analizăm datele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), România încă mai are de lucru la eficientizarea soluționării procedurii de acord reciproc. Din șapte acorduri închise în anul 2019 în România, două s-au închis prin respingerea accesului la procedură, unul prin retragerea contribuabilului, iar altul a fost rezolvat intern (unilateral). Restul de trei acorduri soluționate, care vizau prețurile de transfer, nu au eliminat total dubla impunere. Prin urmare, din cele șapte acorduri, niciunul nu a reușit să elimine dubla impunere. În schimb, vecinii noștri, Polonia și Bulgaria, au avut mai multe cazuri rezolvate prin acord bilateral de eliminare completă a dublei impozitări.

În plus, dacă privim statistica OECD îndeaproape, constatăm că, per total, numărul de cazuri intrate în procedura de acord amiabil a crescut până la 2.700 în 2019, într-un ritm destul de accelerat, de aproximativ șapte proceduri inițiate în fiecare zi. De altfel, numărul cazurilor MAP aproape s-a dublat din 2016 și se așteaptă ca această tendință să continue, în ciuda crizei sanitare.

La nivel global, s-a înregistrat și o creștere a numărului de spețe soluționate – cu 70% mai multe în 2019 decât în 2016. În sfera prețurilor de transfer, autoritățile și-au mărit capacitatea de soluționare a procedurii de acord amiabil, închizând în 2019 cu 50% mai multe proceduri amiabile decât în 2016.

OECD mai spune că aproximativ 85% din MAP-urile încheiate pentru cazurile de prețuri de transfer în 2019 au rezolvat complet problema (comparativ cu 80% în 2018), iar timpul de soluționare a acestora a scăzut și el, până la o medie de 25 de luni.

În concluzie, ce ar fi de făcut? Tehnic, avem de recuperat atât decalajul privind rata de proceduri soluționate (de la 10,2% la 33,7 % media UE), cât și pe cel privind intervalul de timp în care se realizează soluționarea procedurilor (de la 86 de luni în Romania la 25 de luni, media OECD).

Dar, pentru a atinge acest nivel, este esențială implicarea autorităților fiscale din România în eficientizarea acestui proces și în derularea unui dialog cu alte state pe tema procedurii de acord reciproc.

Acest demers este important pentru buget (doar anul trecut, Fiscul a stabilit suplimentar în sarcina contribuabililor verificați, prin majorarea bazei impozabile, peste 166 de milioane de euro), pentru poziționarea noastră în raport cu alte state, dar, mai ales, pentru a da încredere companiilor, contribuabililor, că se pot obține rezultate reale și în România.

 Autor: Miruna Enache, Partener, Asistență fiscală și juridică, EY România

La cinci ani de la introducerea grupului fiscal de TVA, România face pasul următor în domeniul consolidării fiscale. Societățile parte din același grup, care îndeplinesc anumite condiții, vor putea să compenseze pozițiile de profit cu cele de pierdere fiscală și să datoreze, astfel, impozit, doar pe profitul consolidat al grupului. Această măsură, care va permite recuperarea pierderilor fiscale în timp real, prin compensarea cu profitul realizat de alte entități din același grup, a primit săptămâna trecută aprobarea Camerei Deputaților, alături de întreg pachetul de reglementări ce modifică Codul Fiscal.

Condiții de aplicare. Pentru a putea aplica consolidarea, conform noului Cod, societățile trebuie să facă parte dintr-un grup (condiția minimă este de deținere drept de vot sau participație la capital de 75% pentru o perioadă neîntrerupta de un an, anterioară începerii perioadei de consolidare fiscală); să fie plătitori doar de impozit pe profit; să nu facă parte dintr-un alt grup fiscal în domeniul impozitului pe profit și să nu se afle în dizolvare/lichidare.

Perioada de aplicare a sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit este de 5 ani fiscali, iar sistemul este opțional.

Dacă optează pentru consolidare, fiecare membru al grupului fiscal va determina individual rezultatul fiscal, în vreme ce rezultatul fiscal consolidat al grupului se va calcula trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal. Definitivarea și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează de persoana juridică care a fost desemnată responsabilă până la termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit.

Fiecare membru al grupului fiscal are obligația să întocmească dosarul prețurilor de transfer care va cuprinde atât tranzacțiile desfășurate cu membrii grupului fiscal, cât și cele realizate cu entitățile afiliate din afara grupului fiscal.

Fiecare membru al grupului trebuie să se supună controlului fiscal competent și să răspundă și separat, și în solidar, pentru plata impozitului pe profit datorat de grupul fiscal pentru perioada cât aparține respectivului grup fiscal.

Avantaje și dezavantaje. Principalul avantaj privește fluxul de numerar: se poate recupera la nivel de grup pierderea fiscală înregistrată de anumiți membri ai grupului, ceea ce determină o diminuare a sumei de impozit plătite efectiv la nivelul grupului, fără să mai fie necesare alte operațiuni costisitoare.

Un alt avantaj ar fi de ordin practic: de plata și declararea impozitul pe profit pentru grup se va ocupa o singură persoană juridică desemnată.

Între dezavantaje, am numi riscul ieșirii din grupul fiscal al unui membru sau desființarea grupului fiscal înainte să se împlinească perioada minimă de 5 ani. Acest eveniment ar determina obligația de recalculare a impozitului pe profit la nivelul membrului respectiv și al grupului fiscal pentru perioada în care s-a aplicat sistemul de consolidare, cu stabilirea de dobânzi și penalități de întârziere aferente.

Un alt dezavantaj ar veni din faptul că pierderea fiscală înregistrată de un membru al grupului, înainte de perioada aplicării sistemului, nu poate fi recuperată decât din rezultatul fiscal al acelui membru. Se poate recupera din rezultatul fiscal consolidat al grupului doar pierderea înregistrată în perioada aplicării sistemului de consolidare fiscală. De asemenea, în cazul desființării grupului fiscal după perioada minimă de 5 ani, doar persoana juridică desemnată poate recupera pierderea fiscală înregistrată și nerecuperată în perioada consolidării fiscale a întregului grup.

În concluzie, introducerea în legislație a acestui mecanism fiscal necesar răspunde unei îndelungi așteptări a mediului de afaceri din România. Deși noua măsură adoptată generează doar o consolidare parțială, pentru că nu include determinarea poziției fiscale consolidate (nu elimină efectul fiscal al tranzacțiilor intra-grup), prin introducerea noului concept în legislația națională, se reduc dezavantajele competitive ale grupurilor de persoane juridice române în fața grupurilor stabilite în statele ce oferă posibilitatea consolidării. Așa cum arată și nota de fundamentare a proiectului, este stimulată crearea și dezvoltarea de holdinguri românești, atrăgând investițiile străine în România. În plus, sunt reduse costurile afacerilor românești, se reduc impedimentele stabilirii celor mai eficiente structuri de afaceri și se îmbunătățește integritatea sistemului fiscal.

Consolidarea este un mecanism fiscal comun și pentru alte state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Austria, Olanda, Cipru, Luxemburg, Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia.

Companiile se confruntă cu presiuni economice complexe, iar prețurile de transfer rămân un element central, care pune în balanță pe de o parte povara fiscală și pe de cealaltă parte reducerea controverselor fiscale. Prețurile de transfer[1] pot afecta nu doar profitabilitatea și impozitul datorat statului, ci și fluxul de numerar al companiei, deciziile de investiții, modelul de afaceri sau indicatorii de performanță. În acest context, este posibil ca unele companii să traverseze această perioadă doar cu ”o umbrelă”, dar, pentru furtuna care urmează, trebuie demarate acțiuni mult mai consistente, consideră reprezentanții EY România.
Într-un dialog cu mediul de business pe tema “Prețurile de transfer în atenția autorităților fiscale – cum să gestionăm riscurile unei dispute fiscale?”, presiunea resimțită de companii vine din trei zone principale: noile cerințe ale Fiscului, modul de desfășurare a inspecției fiscale și cunoașterea drepturilor și obligațiilor legate de aceste controale.

Principalele idei și recomandări:

Adrian Rus, Partener, Liderul Departamentului de Prețuri de Transfer, EY România: ”Zona prețurilor de transfer capătă o importanță și mai mare, având în vedere potențialul său de reducere a deficitului bugetar, care tocmai a urcat la 96 de miliarde de lei, prin nivelul semnificativ al sumelor ce se pot colecta în urma inspecțiilor fiscale. Anul trecut, Fiscul a stabilit suplimentar în sarcina contribuabililor verificați, prin majorarea bazei impozabile, peste 166 de milioane de euro”.

Georgiana Iancu, Partener, Liderul Departamentului de Taxe indirecte, EY România semnalează faptul că introducerea în formularul de TVA 394 a obligației de raportare a tranzacțiilor cu afiliați poate fi interpretată ca un semnal de extindere a analizei de risc și asupra companiilor multinaționale. ”Cum văd autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate între persoane afiliate care fac parte din grupuri multinaționale? Pe scurt, că acestea sunt realizate la un preț inferior sau superior celui de piață, în detrimentul afiliaților români și, implicit, a bugetului general consolidat.  

Aproximativ o treime din veniturile atrase la bugetul de stat este reprezentă de taxele indirecte (TVA, accize, taxe vamale) și o pătrime este reprezentată doar de TVA. În același registru, TVA și accizele ocupă o pondere de 50% în total obligații suplimentare stabilite la contribuabilii persoane juridice. În acest context, este important să ne asigurăm că modul în care tratăm din perspectiva taxelor indirecte efectul unor ajustări de prețuri de transfer este de interes nu doar pentru buzunarul contribuabilului, dar și pentru cel al bugetului de stat”, consideră Georgiana Iancu.

Emanuel Băncilă, Partener, Liderul practicii de dispute și litigii fiscale, EY România: ”Din câte vedem în ultima perioadă, aproape fiecare inspecție fiscală care are ca obiect impozitul pe profit se finalizează cu sume suplimentare și, implicit, cu o dispută fiscală, care, de cele mai multe ori, se încheie cu o hotărâre judecătorească”.

Gabriela Băncescu, Director, Departamentul de Prețuri de Transfer, EY România privind desfășurarea unei inspecții fiscale în zona prețurilor de transfer: ”În ultimii ani, controalele autorităților fiscale, realizate în zona prețurilor de transfer, sunt foarte riguroase. Pentru a verifica dacă tranzacțiile sunt realizate la prețul corect, autoritățile analizează inclusiv selectarea părții testate, care poate fi compania din România, dar și partenerul din grup, modul de întocmire a studiilor de comparabilitate din perspectiva tuturor criteriilor aplicate, și, de multe ori, acțiunile autorităților duc la modificarea intervalului de referință la care se raportează rezultatul companiei testate”.

”Mai mult, vedem că autoritățile testează profitabilitatea obținută din tranzacțiile analizate. Nu este suficient să arătăm că politica de prețuri este una corectă, ci, mai important, trebuie să arătăm că rezultatele efectiv obținute se încadrează în intervalul de piață”, a subliniat Gabriela Băncescu.

Pentru a se asigura că dosarul de prețuri de transfer va trece cu bine de o inspecție fiscală, companiile care fac parte dintr-un grup trebuie să îl adapteze și actualizeze periodic, în așa fel încât să corespundă cerințelor din România, să verifice implementarea politicii de prețuri de transfer, să justifice rezultatele aferente perioadei de criză și să țină la îndemână documentația suport suplimentară.

Alex Slujitoru, Director la Radu și Asociații, firma de avocatură asociată EY, în legătură cu incidentele care pot apărea în timpul procedurilor inspecției fiscale – suspendarea inspecției, pentru a studia dosarele de prețuri de transfer sau suspendarea inspecției, fără însă ca activitatea de control să fie efectiv oprită, recomandă: ”Există o jurisprudență națională în care decizia de suspendare a inspecției, pentru studierea dosarului, este anulată. Dosarul de prețuri de transfer face obiectul inspecției. Nu poți suspenda inspecția ca să îndeplinești obiectul inspecției. Contribuabilii aflați într-o astfel de situație ar trebui să atace această suspendare și să o invalideze. Ei trebuie să se asigure că perioada de suspendare va fi luată în calculul duratei finale a inspecției fiscale și că orice decizie luată cu depășirea intervalului maxim de inspecției poate fi invalidată”.

În ceea ce privește suspendarea fără ca activitatea de control să fie oprită – adică inspectorii să continue să solicite documente etc., se consideră că niciun contribuabil nu poate fi obligat să ofere informații pe perioada suspendării.

Există și alternative la un litigiu național, care ar avea, între principalele inconveniente pe acelea că durează mult, iar jurisprudența este limitată. Aceasta ar fi, așa cum a explicat Alex Slujitoru, procedura amiabilă în baza convențiilor pentru eliminarea dublei impuneri, în baza Convenției de Arbitraj a UE sau în baza unei Directive a Consiliului privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, în decursul anului 2019, ANAF a finalizat doar trei proceduri amiabile cu alte state, în vreme ce 61 se află în lucru, în diferite stadii de soluționare.

Din perspectiva valorii în vamă, deloc de neglijat este și impactul relațiilor între părțile dintr-un grup, consideră Mihai Petre, Director, Comerț Internațional, EY România. ”În ultimul an, am sesizat un număr mare de decizii ale Curții Europene de Justiție legate de nevoia de adăugare în valoarea în vamă a mărfurilor importate a redevențelor plătite către părțile afiliate. Iar tratamentul ajustărilor de prețuri de transfer, din perspectiva valorii în vamă, încă necesită reglaje fine, în funcție de tipul de adaptare dorit – bazat pe cost sau pe marjă de profit, simplist vorbind”, a conchis Mihai Petre.

[1] Prețurile de transfer sunt prețurile la care se derulează tranzacțiile între companiile din cadrul aceluiași grup, care trebuie să fie echivalente cu prețurile la care ar fi fost încheiată o tranzacție similară între părți independente, în condiții economice comparabile. Dacă prețul tranzacției între afiliați nu este în ”intervalul de piață”, se consideră că profiturile obținute de părți în urma tranzacției nu sunt corect reflectate, afectând astfel impozitele și taxele plătite.

Autori: Cosmin Preda, Dr. Delia Cataramă. Bogdan Costea

Rezumat: Nu de puține ori, în activitatea profesională din sfera consultanței fiscale, ne-am lovit de „refugierea” autorităților fiscale în proceduri și birocrație. Această abordare a existat în trecut și continuă și astăzi, deși, la nivelul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, CJUE) s-a acumulat un volum extraordinar de informații, care relevă, totodată, și modalitatea de a „simți” legislația privind TVA din partea unor specialiști din cadrul instituțiilor europene. Astfel, în cauza C-835/18 Terracult SRL, echipa de avocați condusă de dna Ioana Kocsis Josan, sprijinită de echipa Viboal FindEx, a obținut din partea CJUE o confirmare privind dificultatea autorităților fiscale românești în a evalua buna-credință a unui contribuabil. Totodată, CJUE a arătat că viziunea acestor autorități este respectarea „procedurii”, chiar și atunci când există elemente suficiente care dovedesc că acestea sunt contrare principiilor aplicabile la nivelul Uniunii Europene. În cadrul acestui articol vom arăta, după o scurtă prezentare a cauzei C-835/18, modul în care și-a construit argumentația în această cauză avocatul general al CJUE. Considerăm că această argumentație prezintă un exemplu elocvent și foarte util atât contribuabililor, cât și autorităților fiscale privind modul în care ar trebui să ne raportăm la aplicarea legislației fiscale. În final, reamintim unica doleanță a contribuabilului: să aibă un partener în autoritățile fiscale și să i se recunoască buna-credință, atunci când o dovedește!

Summary: While working in the tax consulting field, we noticed how frequently tax authorities „take refuge” in procedures and bureaucracy. This approach also existed in the past and continues to the present day although, at the level of the case law set forth by the Court of Justice of the European Union (CJEU), an extraordinary amount of information has been accumulated, which also emphasizes how specialists from European institutions interpret the VAT legislation. Thus, in case C-835/18 Terracult SRL, the team of lawyers led by Ms. Ioana Kocsis Josan, with the support of the Viboal FindEx team, received a confirmation from the CJEU regarding the difficulty that tax authorities have in assessing a tax payers’ good faith. Also the CJEU showed that the purpose of said authorities is respecting „procedure”, even when there are sufficient elements proving that it is against the principles applicable at the level of the European Union. Within this article, we will provide a brief presentation of case C-835/18 and the way in which the Attorney General of the CJEU built his argumentation for this specific case. We consider that this argumentation presents an eloquent and also useful example both for taxpayers and tax authorities on how we should apply taxation law. Finally, we would like to remind the sole request of the taxpayer: to see a partner in the tax authorities and to have his good faith acknowledged, when it is proven!

1. Considerații generale privind practica ANAF

De câte ori nu s-a întâmplat ca o contestație formulată către ANAF să primească o soluție negativă? Potrivit raportului de performanță al ANAF-ului pentru anul 2019[1], instituția a soluționat 7.070 dosare de contestații, dintre care 71,2% au fost soluționate cu soluție de respingere (respectiv 5.034 cazuri), 9,3% cu soluție de desființare, 2,3% cu decizie de admitere și 17,2% cu alte soluții. Acest procent mic al admiterii contestațiilor poate fi întâlnit și în urma examinării rapoartelor din anii precedenți.

Mai departe, o altă statistică interesantă: din 1.357 de decizii definitive pronunțate de instanțele judecătorești în anul 2019, în urma unor procese intentate ANAF-ului de către contribuabili, 841 de decizii au dat dreptate ANAF-ului, 461 (respectiv 34% dintre situații) au dat câștig de cauză contribuabililor (totalul sumelor contestate în cadrul acestor cauze a fost de 427,4 milioane de lei), iar 55 s-au finalizat cu alte soluții. În anul 2018[2], 37% dintre deciziile definitive date de instanțele judecătorești au dat câștig de cauză contribuabililor, iar valoarea sumelor din aceste litigii a fost de 309,8 milioane de lei.

Raportul se limitează doar la prezentarea informațiilor statistice și menționează faptul că creșterea procentului soluțiilor de respingere a contestațiilor în anul 2019 față de anul 2018 este un semnal al îmbunătățirii calității actelor administrative fiscale emise de către ANAF. Cu toate acestea, după cum am arătat mai sus, o treime dintre soluțiile date de instanțe au fost favorabile contribuabililor, ceea ce, putem presupune, reprezintă faptul că ANAF fie nu a avut capacitatea, fie nu a dorit să analizeze suplimentar aspecte care ar fi putut da câștig de cauză contribuabilului încă din faza administrativă. Totodată, nu putem avea o imagine globală asupra activității de soluționare a contestațiilor, întrucât doar o parte dintre contribuabilii ale căror contestații sunt respinse merg mai departe în instanță, iar aici motivele pot varia de la neîncrederea într-un câștig de cauză până la costurile asociate unei asemenea proceduri sau perioada îndelungată până la soluționarea cauzei.

Raportul de performanță nu conține însă măsuri sau propuneri privind scăderea numărului de soluții date împotriva instituției, practica autorităților fiscale rezumându-se strict la aplicarea procedurilor stabilite prin lege, fără a căuta metode alternative de adaptare a acesteia, în funcție de situațiile specifice ale fiecărui contribuabil. Astfel, acesta din urmă rămâne să se mulțumească cu faptul că asemenea situații sunt „the cost of doing business” (un cost asumat al afacerii).

Prezentăm în continuare cauza C-835/18 Terracult SRL, soluționată de CJUE, după ce nici ANAF și nici prima instanță de judecată (Tribunalul Arad) nu au vrut/putut să vadă fondul și au preferat să aplice forma.

2. Cauza C-835/18 Terracult SRL – problema și soluția

În contextul celor de mai sus, dorim să facem tranziția către opinia avocatului general în cauza C-835/18 Terracult SRL[3]. Este de menționat faptul că, în această cauză, judecătorul raportor a simțit nevoia solicitării opiniei avocatului general[4], aspect care denotă o complexitate și un interes deosebit pentru această speță.

Ceea ce a argumentat avocatul general considerăm că este simptomatic pentru reflexul autorității fiscale române și, din păcate, câteodată, și al instanțelor de judecată, de a se mulțumi cu îndeplinirea aspectelor birocratice de procedură, deși în substanță pot exista elemente care să contravină celor susținute de ANAF și să dea dreptate contribuabilului.

Înainte de a trece la argumentele prezentate de avocatul general, vom relua pe scurt cauza C-835/18.

În anul 2013, societatea Donauland SRL din România, care ulterior a fuzionat prin absorbție cu societatea Terracult SRL (denumită în continuare „Terracult”), a livrat rapiță (cereale) către Almos Alfons Mosel Handels GmbH (în continuare, „Almos”). Almos a transmis societății Terracult că produsele se vor transporta în Germania. Ca urmare, Terracult a facturat aceste produse fără TVA, considerând că are loc o livrare intracomunitară de bunuri.

În anul 2014, societatea Terracult a fost supusă unei inspecții fiscale (prima inspecție fiscală), care a constatat că nu există documente care să dovedească transportul produselor din România în Germania. Societatea Terracult a contactat societatea Almos care a recunoscut că, în fapt, produsele au rămas în România. Ca urmare, organele de control au impus Terracult suma de 440.241 de lei TVA pentru aceste livrări, considerând că sunt livrări locale, și nu intracomunitare. Terracult nu a contestat decizia de impunere, care a rămas astfel definitivă.

În conformitate cu constatările ANAF-ului și cu decizia de impunere, Terracult a emis către Almos facturi cu TVA, pentru a colecta de la acesta TVA-ul pentru livrările considerate acum livrări locale. Terracult achitase la stat acest TVA conform deciziei de impunere, dar avea dreptul, în conformitate cu art. 159 alin. (3) din vechiul C.fisc. [devenit art. 330 alin. (3) în noul C.fisc.], să recupereze acest TVA de la Almos. Aceste facturi au fost declarate în decontul de TVA ca facturi emise după controlul fiscal, pe rândul special dedicat acestora, fără a influența suma de TVA datorată prin decont.

La primirea facturilor, societatea Almos a informat societatea Terracult că deține și o înregistrare în scop de TVA în România, nu numai cod de TVA de Germania. Ca urmare, deși livrările sunt locale, Terracult nu ar fi trebuit să factureze cu TVA, ci ar fi trebuit să aplice sistemul de taxare inversă, fiind vorba de livrări de cereale. Până la acest moment, societatea Terracult nu avusese această informație, drept pentru care s-a găsit în situația în care a fost obligată să achite la bugetul statului un TVA pe care, în fapt, nu ar fi trebuit să îl colecteze și pe care acum nu îl putea recupera de la clientul său.

Pentru a îndrepta această situație și, având în vedere că decizia de impunere rămăsese definitivă și nu mai putea fi contestată, Terracult a stornat facturile emise cu TVA și a emis alte facturi, aplicând taxare inversă. Facturile de storno (pe care figura astfel TVA-ul colectat cu minus) au fost incluse în decontul de TVA, pe rândurile normale, diminuându-se astfel, prin decontul de TVA, suma de plată a TVA-ului exact cu suma stabilită de către ANAF prin decizia de impunere.

Ca urmare a unei solicitări de rambursare a TVA-ului, a avut loc o nouă inspecție fiscală (a doua inspecție fiscală). La finalul inspecției fiscale, autoritățile fiscale au considerat că diminuarea prin decontul de TVA a TVA-ului de plată cu suma aferentă facturilor de storno anula în mod nelegal efectele primei decizii de impunere, în condițiile în care aceasta din urmă rămăsese definitivă. Astfel că, au emis o decizie de impunere prin care au stabilit în sarcina societății Terracult obligația de plată a TVA-ului aferent, în sumă de 440.241 de lei.

Terracult a formulat contestație administrativă prealabilă împotriva deciziei de impunere ulterioare, care a fost respinsă de DGRFP Timișoara. Ulterior, în primă instanță, Tribunalul Arad a respins și el acțiunea societății. Recursul a fost înaintat la Curtea de Apel Timișoara. Cu această ocazie, societatea a solicitat instanței să adreseze o întrebare CJUE, iar aceasta a stabilit că modul în care a procedat societatea a fost corect.

Întrebarea formulată de Terracult a fost următoarea: „În aceste condiții, pot refuza autoritățile fiscale naționale să permită persoanei impozabile să corecteze facturile relevante și, în consecință, să refuze persoanei impozabile dreptul la regularizare fiscală, întrucât facturile se referă la tranzacții efectuate într-o perioadă care a făcut obiectul unei inspecții fiscale, iar decizia de impunere rezultată nu a fost contestată de persoana impozabilă la momentul respectiv?”

CJUE a hotărât că dispozițiile Directivei TVA se opun unei reglementări naționale sau unei practici administrative naționale care nu permite unei persoane impozabile, care a efectuat operațiuni cu privire la care s-a dovedit ulterior că intră sub incidența mecanismului de taxare inversă a TVA-ului, să corecteze facturile referitoare la aceste operațiuni și să se prevaleze de aceasta prin rectificarea unei declarații fiscale anterioare sau prin depunerea unei noi declarații fiscale care să ia în considerare corecția astfel efectuată, în vederea rambursării TVA-ului facturat și plătit fără a fi datorat de această persoană impozabilă, pentru motivul că perioada în care au fost realizate operațiunile respective a făcut deja obiectul unei inspecții fiscale, la finalul căreia autoritatea fiscală competentă a emis o decizie de impunere care, nefiind contestată de persoana impozabilă menționată, a rămas definitivă.

Vom prezenta în continuare elementele raționamentului avocatului general care au condus la această hotărâre a CJUE.

3. Respectarea termenelor și buna-credință – lecțiile opiniei avocatului general

Decizia CJUE a validat argumentația avocatului general, din care reiese de ce practica ANAF este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene. Aceasta conține trei puncte distincte, și anume:

1. identificarea persoanei impozabile obligate la plata TVA-ului;
2. importanța dreptului de a efectua regularizarea fiscală și de a obține rambursarea impozitelor plătite în mod necuvenit;

• evaluarea motivelor pe care autoritățile române le‑au invocat pentru a se opune regularizării fiscale și restituirii impozitului plătit în mod necuvenit în prezenta cauză.

În ceea ce privește primul punct al argumentației, tranzacția care a făcut obiectul impunerii a reprezentat o livrare de cereale pentru care sunt aplicabile măsurile de simplificare din Codul fiscal. Nici societatea și nici statul român nu au negat acest fapt, ca urmare nu ar fi existat niciun motiv ca Terracult să fie persoana obligată să colecteze TVA-ul. Faptul că Terracult a colectat și achitat în mod eronat TVA-ul nu este de natură să schimbe natura de fond a tranzacției și să permită autorităților fiscale să deroge de la aplicarea măsurilor de simplificare care stabilesc clar: dacă și vânzătorul, și cumpărătorul sunt înregistrați în scop de TVA, atunci persoana obligată la plata TVA-ului este cumpărătorul (Almos), și nu vânzătorul (Terracult).

Referitor la punctul al doilea, avocatul general menționează faptul că intră în competența statelor membre să legifereze în legătură cu posibilitatea regularizării TVA-ului nedatorat, prin instituirea de reguli de procedură care (1) nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele referitoare la solicitări similare fondate pe dispoziții de drept intern (principiul echivalenței) și (2) nici aplicate astfel încât să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității). În cazul de față, nu se pretinde că procedurile naționale nu respectă principiul echivalenței, dar Terracult a invocat faptul că, prin decizia sa, statul român, reprezentat prin ANAF, a încălcat principiul efectivității, făcându-i imposibil societății Terracult să efectueze regularizarea TVA-ului datorat în mod eronat.

Statul român a contestat nerespectarea principiului efectivității, invocată de Terracult, cu două argumente:

1. a) societatea nu a respectat termenul de contestare a primei decizii de impunere și, dacă considera că prima decizie de impunere nu era corectă, trebuia să o conteste pe aceasta, nu să își corecteze singură situația, diminuând TVA-ul prin decontul de TVA;
2. b) societatea nu a dovedit bună-credință făcând acest lucru.

Ca urmare, în ultimul punct al opiniei avocatului general, acesta analizează cele două argumente ale ANAF-ului. În opinia noastră, acest ultim punct este cel mai important în relevarea unei practici împământenite la nivelul ANAF-ului în relația cu contribuabilul și a diferenței de abordare de la nivelul CJUE.

a) referitor la termene

Astfel, statul român a invocat faptul că Terracult nu a contestat prima decizie de impunere din 2014. Prin urmare, aceasta a devenit definitivă și nu mai există căi de atac împotriva ei și, cu atât mai puțin, nu este posibil ca societatea să își corecteze ea însăși prin trecerea în decontul de TVA a sumei ca fiind colectată „cu minus”.

În opinia avocatului general, și vom folosi o citare exactă, „argumentul susținut de guvernul român confundă două situații”. Pe de-o parte, există situația în care organul de inspecție fiscală a analizat și emis, în consecință, acte administrative fiscale, în baza informațiilor disponibile din timpul inspecției fiscale. Pe de altă parte, pot interveni și situații în care, ulterior inspecției fiscale, apar elemente noi, care nu au fost disponibile la momentul inspecției fiscale inițiale și sunt de natură să schimbe fundamental interpretarea oferită inițial asupra unei tranzacții analizate.

Dacă speța s-ar fi aflat în sfera primei situații, este lesne de înțeles argumentul invocat de către statul român, iar existența unor termene rezonabile de introducere a acțiunilor, în vederea asigurării securității juridice, este compatibilă cu dreptul Uniunii. Totodată, din perspectiva contribuabilului, statele membre au dreptul să limiteze în timp posibilitatea punerii în discuție a situației fiscale din punctul de vedere al drepturilor și al obligațiilor față de administrația fiscală. În acest sens, există termenul de 5 ani din Codul de procedură fiscală, în care un contribuabil are dreptul să ajusteze efectele unei tranzacții neluate în calcul la momentul exigibilității (e.g., deducerea TVA-ului de pe o factură emisă în urmă cu 3 ani, perioadă care nu a fost verificată din punctul de vedere al TVA-ului, care a ajuns abia acum la contribuabil).

Cu toate acestea, avocatul general consideră faptul că speța din cauza analizată se încadrează în cea de-a doua situație prezentată anterior. Astfel, la momentul emiterii primei decizii de impunere, datele în baza cărora a fost emis actul administrativ fiscal au fost corecte, iar Terracult s-a conformat dispozițiilor acestuia. Primirea de către Terracult a informațiilor privind codul de TVA din România al Almos a schimbat regimul juridic al tranzacției calificate de autoritățile fiscale ca fiind o livrare pentru care Terracult este persoana obligată la plata TVA-ului și datorează deci TVA în cota standard, aceasta trebuind în fapt să fie calificată drept o tranzacție supusă măsurilor de simplificare, pentru care Almos este persoana obligată la plata TVA-ului prin taxare inversă.

În argumentarea avocatului general, Terracult a aplicat cea mai rapidă soluție pentru corectarea unei situații eronate, și anume stornarea facturilor emise cu cota standard de TVA și repunerea acestora ca livrări pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA-ului. Dorința statului român ca Terracult să fi formulat o contestație în acest caz specific (mai mult, o contestare a unui act administrativ valid și legal emis) este contraintuitivă și ridică îndoieli din perspectiva neutralității fiscale, a egalității și a dreptului la o cale de atac efectivă. Mai mult decât atât, era de așteptat ca Terracult să formuleze o contestație împotriva actului administrativ, în contextul în care acesta fusese emis la data de 4 martie 2014, termenul de contestare era de 30 de zile, iar noile informații privind codul de TVA al Almos au ajuns în posesia acesteia în data de 28 martie 2014.

În plus, impunerea unor proceduri administrative suplimentare în această cauză contravine principiului neutralității fiscale, întrucât apar tratamente diferite pentru situații similare. Astfel, deși, în mod normal, perioada în care o persoană poate proceda la corectarea facturilor și regularizarea TVA-ului pentru o anumită tranzacție este de cinci ani, faptul că a existat o inspecție fiscală unde a fost emisă o decizie de impunere reduce perioada în care poate fi efectuată regularizarea la numărul de zile în care poate fi contestată decizia de impunere, conform Codului de procedură fiscală. Desigur, o abordare similară din legea fiscală românească a făcut obiectul unei hotărâri a CJUE în cauza C‑81/17 Zabrus Siret SRL. Astfel, deși decizia a fost pronunțată în aprilie 2018 și Ministerul Finanțelor a publicat o propunere privind actualizarea prevederilor Codului de procedură fiscală în ceea ce privește reverificarea, având ca motivare decizia în cauza Zabrus Siret SRL, la momentul publicării acestui articol, aceste modificări nu au intrat în vigoare.

Din punctul de vedere al prescripției din Codul de procedură fiscală, un astfel de tratament aplicat de autoritățile fiscale extinde prescripția și asupra unor elemente care, în fapt, nu au fost niciodată verificate.

b) referitor la buna‑credință, abuzul de drept și fraudă

În susținerea deciziei luate de autoritățile fiscale românești, Guvernul României a subliniat faptul că Terracult nu a acționat cu bună-credință, întrucât acțiunea de rectificare inițiată de către aceasta a dus la anularea TVA-ului colectat suplimentar prin decizia de impunere. Mai mult decât atât, ulterior vânzării bunurilor către Almos, autoritățile române au invocat că acestea au făcut obiectul unor tranzacții suspecte.

În ceea ce privește reaua-credință invocată de către Guvernul României, avocatul general a menționat faptul că decizia Terracult de a corecta facturile, în vederea corectării tranzacției eronate, nu este neapărat un semn că aceasta nu a acționat cu bună-credință. Pentru a proba reaua-credință, este nevoie ca autoritățile să poată proba existența unui comportament neglijent din partea contribuabilului. Din toate informațiile care au fost prezentate Curții de către autoritățile fiscale, aceasta nu a putut reține existența vreunui argument pertinent în acest sens.

Referitor la abuzul de drept, avocatul general menționează cele două condiții pentru existența unui abuz de drept, și anume: (1) scopul tranzacției, deși, la modul formal, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dreptul Uniunii sau de către legislația națională, este de fapt obținerea unui avantaj fiscal care n-ar fi altfel acordat și (2) trebuie să existe dovezi că scopul operațiunii este reprezentat de obținerea unui avantaj fiscal. Având în vedere că Terracult a urmărit regularizarea unui impozit pe care nu l-a datorat, Curtea nu a putut reține care anume ar fi fost avantajul fiscal obținut de Terracult prin corectarea facturilor. Mai mult, autoritățile fiscale nu au prezentat dovezi concludente privind existența vreunui abuz.

Referitor la fraudă, respectiv la faptul că bunurile vândute către Almos de către Terracult au făcut obiectul unei tranzacții suspecte derulate între Almos și un terț, argumentele guvernului român pentru implicarea Terracult în fraudă au fost faptul că Terracult nu a căutat documentele privind locul efectiv al livrării și că au existat anumite disfuncționalități (nespecificate) în evidența contabilă. Avocatul general a reținut că, din informațiile prezentate de către autoritățile române, nu a existat nicio indicație privind faptul că Terracult ar fi făcut parte dintr-o schemă frauduloasă sau că aceasta ar fi avut cunoștință de tranzacții suspecte efectuate de către Almos după achiziționarea bunurilor de la Terracult. Mai mult, întrucât atât Terracult, cât și Almos au acceptat concluzia inițială a inspectorilor fiscali privind recalificarea tranzacției din livrare intracomunitară în livrare locală, este cu atât mai greu de înțeles argumentul prezentat de guvernul român. Totodată, a fost reafirmată concluzia din jurisprudența constantă a Curții care statuează că sancțiunea care constă într‑un refuz absolut al dreptului de deducere este disproporționată în cazul în care nu ar fi dovedită nicio fraudă și nicio atingere adusă bugetului statului.

Am putea spune că argumentația și viziunea avocatului general în cauza Terracult SRL reprezintă o ciocnire între „metoda românească” și „metoda europeană”? Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți.

4. Concluzii…?

Întorcându-ne la începutul articolului, ce a însemnat pentru Terracult SRL acel așa-numit „cost of doing business”? Un TVA achitat și nedatorat de societate la bugetul statului, de 440.241 de lei, impus societății în februarie 2017. Societatea contestă, iar ANAF respinge contestația în iulie 2017. Societatea merge mai departe cu demersul său, în încercarea de a-și demonstra buna-credință, și depune acțiune în instanță, iar Tribunalul Arad respinge acțiunea în mai 2018. Abia în iulie 2020, o instanță, CJUE, îi dă dreptate societății Terracult, ce așteaptă acum termenul din 16 septembrie 2020 pentru a vedea decizia finală a Curții de Apel.

Deci… după 3 ani, societatea speră să i se dea dreptate, timp în care s-au imobilizat 440.241 de lei la dispoziția statului, fără a mai adăuga costurile de reprezentare juridică, fiscală și…, de ce nu, costurile morale ale sentimentului că „mori cu dreptatea în mână”. Dacă societatea va solicita dobânzi pentru imobilizarea acestei sume, statul va fi bun de plată pentru o sumă de aproximativ 115.000 de lei. Și cine suportă această sumă? Tot noi, contribuabilii…

Astfel că, rămâne să ne întrebăm: are statul cu adevărat interesul de a evita astfel de situații și de a respecta buna-credință a contribuabilului, aplicând fondul versus formă? Și dacă nu, cum putem să îl determinăm să aibă acest interes?

[1] https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Raport_performanta_07072020.pdf – pp. 37-38.

[2] https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Raport_performanta_2018.pdf – p. 24.

[3] Hotărârea în cauza C-835/18 poate fi consultată aici:

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=397D4C70099133C4E1795403784753D9?text=&docid=228046&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=14836117

[4] Concluziile avocatului general în cauza C-835/18 pot fi consultate aici:

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=397D4C70099133C4E1795403784753D9?text=&docid=224737&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=14836117