1

Reforma fiscală, impozitarea digitalului și măsurile BEPS generează o serie de provocări și oportunități pentru companii în 2018

  • Șase state intenționează să încurajeze concurența prin reducerea impozitelor pe profit
  • 37% dintre state preconizează majorarea impozitării ca urmare a modificărilor aduse legilor privind mediul digital
  • Tendința pe termen lung spre un sistem de impozitare redusă, dar cu bază largă, atinge un punct critic

Reformele fiscale globale și cele din SUA, precum și adoptarea numeroaselor modificări ale politicilor fiscale internaționale în 2018, încurajează statele să facă demersuri în materie de competitivitate fiscală, prin intermediul unor modalități noi și inovatoare. Aceasta este una dintre concluziile raportului EY The outlook for global tax policy in 2018, care prezintă opiniile și previziunile experților EY pe politici fiscale din 41 de țări de la nivel global.

Se preconizează că 2018 va fi anul în care implementarea măsurilor BEPS (de combaterea erodării bazelor de impozitare și a transferului profiturilor) va atinge un punct maxim. Vom vedea un val de modificări asupra legislațiilor naționale în multe state și asupra rețelei internaționale de tratate fiscale bilaterale, stimulate de revizuirea reciprocă a standardelor minime BEPS de către OCDE.  Implementarea de procese proactive pentru monitorizarea, evaluarea, cuantificarea și respectarea vastei game de schimbări preconizate în 2018 și în anii următori va fi esențială pentru companiile care doresc să evite surprizele neplăcute.

Agenda fiscală a Uniunii Europene (UE) în 2018 va fi dominată, probabil, de ceea ce s-a întâmplat în 2017. Aceasta presupune: continuarea reformei sistemului privind impozitul pe profit, elaborarea unei liste comune a UE care să cuprindă jurisdicțiile fiscale necooperante, discutarea măsurilor privind aspectele legate de baza de impozitare a activităților digitale, negocierea actualizării regulilor TVA pentru comerțul electronic și lansarea primei etape de propuneri pentru reformarea sistemului TVA al UE.

“Acest context internațional este din ce în ce mai relevant și în România, atât pentru companii multinaționale, cât și pentru cele naționale. De pildă, anul 2018 a început prin adoptarea Directivei privind combaterea evaziunii fiscale de către țara noastră (este prima din Uniunea Europeană). Aceasta directivă este strâns legată de inițiativele BEPS și, printre alte măsuri, a adus anumite restricții noi privind regimul fiscal al costurilor financiare. Evolutia legislației și a practicilor în domeniul prețurilor de transfer în România este, de asemenea, influențată în mare măsură de BEPS. Sunt și vor fi și mai multe exemple în acest sens și, de aceea, este critic pentru orice afacere peste un anumit prag de mărime să fie la curent cu schimbările rapide internaționale și naționale în domeniul fiscalității”, declară Alex Milcev, Liderul Departamentului de asistență fiscală și juridică, EY România.

Statele continuă demersurile de stimulare a activității economice și de atragere a investițiilor directe străine prin menținerea sau reducerea impozitului pe profit. Scăderea acestuia în SUA cu peste o treime, la o medie combinată între impozitul federal și cel statal de aproximativ 26%, reprezintă cea mai mare reducere procentuală dintre toate statele analizate în raport și face ca nivelul impozitului pe profit din Statele Unite să scadă sub actualele valori medii din OCDE și G7. Reduceri semnificative în exercițiul financiar 2018 au fost realizate și în Argentina (scădere de la 35% la 30%), Columbia (de la 40% la 37%) și Luxemburg (de la 27% la 26%).

 „Tendința pe termen lung care implică un sistem fiscal cu impozitare redusă și o bază de impozitare largă, care se manifestă de mulți ani, se va menține și în 2018. Șase din cele 41 de jurisdicții (15%) analizate în cel mai recent raport al nostru au un nivel mai scăzut al impozitului pe profit în 2018, apropiat de cel de 16% din raportul nostru pentru 2017 și cel de 18% din raportul nostru pentru 2016, în care sunt comparate țări similare”, a declarat Chris Sanger, EY Global Tax Policy Leader.

Raportul indică faptul că este posibil să se atingă un punct critic în legătură cu această tendință, 11 jurisdicții (27%) preconizând un nivel global al impozitului pe profit mai mic în 2018 (în comparație cu 20% în 2017), în timp ce șapte jurisdicții (17%) preconizează o povară fiscală asociată cu impozitul pe profit mai mare în 2018 (în comparație cu 22% în 2017).

Previziunile au evidențiat, de asemenea că, în acest an activitatea de cercetare și dezvoltare, precum și alte acțiuni menite să încurajeze dezvoltarea afacerilor beneficiază de mai mult sprijin din partea guvernelor pentru a fi competitive. Astfel, 14 din cele 41 de țări (34%) estimează că vor acorda în 2018 un sprijin mai consistent afacerilor. Șase din țările incluse în studiu – China, Danemarca, Germania, Hong Kong, Italia și Singapore – își consolidează în 2018 ajutorul acordat cercetării și dezvoltării și stimulentele acordate mediului de afaceri.

Reforma fiscală globală poate fi încurajată și mai mult de vasta reformă din Statele Unite

Constatările indică faptul că reforma fiscală americană, alături de alte aspecte convergente, precum implementarea recomandărilor OECD privind erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS), noile directive UE privind combaterea evitării impozitării și măsurile de transparență și raportarea publică a informațiilor, vor avea un impact semnificativ asupra contribuabililor multinaționali în 2018, indiferent dacă au sau nu operațiuni în SUA.

Raportul evidențiază, de asemenea, amploarea modificărilor legate de impozitarea digitală, de schimbările privind impozitarea directă (Grecia, Italia și Regatul Unit), impozitarea indirectă (Argentina, Singapore și Turcia), de redefinirile sediului permanent (în Italia și India) și măsurile de combatere a evitării impozitării pentru companiile care activează în domeniul digital (Noua Zeelandă). 15 din cele 41 de jurisdicții (37%) preconizează deja niveluri de impozitare mai mari în 2018, ca urmare a schimbărilor fiscale axate pe domeniul digital.

****

Despre raport

Al optulea raport anual The outlook for global tax policy in 2018 îmbină previziunile coordonatorilor departamentelor EY pentru politici fiscale din 41 de țări, precum și propuneri ale guvernelor și schimbări legislative cunoscute. Lista completă a țărilor cuprinse în raport poate fi vizualizată aici. Raportul  oferă o privire generală asupra evoluțiilor cheie ale politicilor în 41 de jurisdicții: Argentina, Australia, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, China (continentală), Columbia, Costa Rica, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Guatemala, RAS Hong Kong, Ungaria, India, Indonezia, Italia, Japonia, Luxemburg, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Panama, Peru, Polonia, Portugalia, Rusia, Singapore, Africa de Sud, Spania, Elveția, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii și Vietnam.

****

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 770 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

 




Studiu PwC România: piața serviciilor de recreere din România ar putea crește de aproape șapte ori până în 2021

Conform unei analize a PwC România, aplicarea unei cote reduse a TVA de 9% pentru serviciile de recreere ar genera un impact pozitiv de aproximativ 340 de milioane de lei la bugetul de stat până în 2021. Raportul Analiza pieței activităților și complexelor de recreere din România relevă faptul că numărul de vizitatori din complexele de recreere ar cunoaște o creștere medie anuală de 30% până în 2021. Această creștere ar contribui la dezvoltarea de aproape șapte ori a sectorului, care ar crește de la 36 de milioane de lei (2018) până la 240 de milioane de lei (2021).

Această măsură ar veni și în întâmpinarea nevoii de îngrijire a stării de sănătate a populației. România are o incidență a mortalității din cauza bolilor cardiovasculare de 3 ori mai ridicată la mia de locuitori decât media Uniunii Europene. Doar 15,6% din populația țării dedică săptămânal măcar 1 oră pentru activități sportive și de recreere, comparativ cu peste 50% la nivel european. În același timp România are un procent mai mare de fumători în total populație și un consum de alcool mai ridicat pe cap de locuitor, comparativ cu media Uniunii Europene.

Din punct de vedere fiscal, la nivelul Uniunii Europene, 14 state membre au ales să aplice cotă redusă de TVA în legislația națională pentru diverse categorii de activități de recreere. În ianuarie 2018 Comisia Europeana a făcut publică o propunere de modificare a Directivei de TVA cu scopul de a crește flexibilitatea la nivelul statelor membre în ceea ce privește aplicarea cotelor reduse de TVA și pentru a lăsa acestora mai multă libertate de alegere.

În Germania, politica fiscală favorabilă, competitivitatea crescută a turismului a facilitat dezvoltarea semnificativă a industriei parcurilor acvatice și termale, aceasta ajungând la o valoare de 26 de miliarde de euro. Cota redusă de TVA (7%) pentru servicii recreaționale a facilitat dezvoltarea acestui sector care angajează peste 355.000 de oameni în cele aproape 270 de facilități Spa și hidroterapeutice.

Aplicarea unei cote reduse de TVA pentru acest sector ar avea un efect de multiplicare semnificativ datorită dezvoltării unor noi activități conexe pentru care s-ar plăti taxe și impozite suplimentare. Dezvoltarea industriei și atragerea de investiții ar fi două dintre efectele unei astfel de măsuri. Creșterea colectării s-ar realiza prin stimularea consumului în zona serviciilor de recreere și diversificarea serviciilor accesate. Practica ne-a demonstrat acest lucru ca urmare a aplicării unei cote reduse de TVA în industria alimentară începând cu 1 iunie 2015. În același timp, efectul reducerii cotei de TVA ar avea un impact pozitiv și asupra reducerii <<economiei gri>>, care situează România pe un nedorit loc fruntaș în rândul statelor membre UE” spune Daniel Anghel, Partener, Consultanță fiscală, PwC România.

Franța are cea mai dezvoltată piață de activități de recreere din Uniunea Europeană, în principal datorită parcului Disneyland Paris, dezvoltare facilitată și de cota redusă de TVA, în prezent în valoare de 10%. Aceasta industrie generează un impact total în economie în valoare de 4,2 miliarde de euro pe an. În Franța, piața de recreere este alcătuită din 44 de complexe majore de recreere și parcuri tematice care atrag peste 50 milioane de turiști anual. Acest lucru generează un impact economic și social semnificativ la nivel național, în condițiile creării anual a peste 20 de mii de locuri de muncă directe și oportunități pentru studenți, tineri și furnizori de servicii.

Cota redusă de TVA în cuantum de 8%, în Polonia, facilitează accesul la activități de divertisment și recreere precum parcuri de distrații și alte activități de recreere. În acest fel Polonia reușește să atragă investiții semnificative în parcuri tematice în valoare de peste 200 de milione de euro. Încurajarea companiilor din acest domeniu prin aplicarea unei cote reduse a TVA previzionează creșterea investițiilor la aproximativ 0,8 miliarde de euro până în 2020, și va genera aproximativ 2000 de locuri de muncă directe și indirecte.

Stimularea industriei de profil prin aplicarea unei cote reduse de TVA ar genera un plus de 1,1 milioane de vizitatori pentru complexele de recreere din România în anul 2021, comparativ cu situația actuală. Dacă adăugăm acestui lucru și estimările de creștere a veniturilor populației, în tandem cu alocarea unui procent mai mare din venituri pentru astfel de activități, avem tabloul complet al dezvoltării industriei de profil în paralel cu atragerea de investiții suplimentare”, spune Bogdan Belciu, Partener, Servicii de consultanță în afaceri și management, PwC România.

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.




MFP pune în dezbatere publică Normele de aplicare a Codului Fiscal

Proiectul are ca scop clarificarea modificărilor aduse cadrului fiscal, ca urmare a intrării în vigoare a mai multor acte normative de modificare și completare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Actul normativ stabilește metodologia de aplicare unitară a noilor prevederi în vederea clarificării acestora, precum și pentru asigurarea unei abordări corecte a legislației fiscale, reducerea costurilor de conformare a contribuabililor și administrarea coerentă a sistemului de impozite și taxe.

Documentul cuprinde prevederi referitoare la impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, taxa pe valoarea adăugată, accize și alte taxe speciale, impozite și taxe locale.

Principalele modificări vizează:

Impozitul pe profit:

  • revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate, potrivit legii;
  • introducerea unor precizări referitoare la aplicarea Capitolului III1 – Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, în legătură cu limitarea cheltuielilor cu dobânzile.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:

  • actualizarea referințelor la noul plafon de 1.000.000 euro;
  • clarificarea luării în considerare a contractelor pentru care a intervenit suspendarea , potrivit legii, în stabilirea numărului de salariați;
  • posibilitatea de a opta pentru aplicarea prevederilor Titlului II -Impozitul pe profit din Codul fiscal, în cazul în care o microîntreprindere îndeplinește condiția privind subscrierea unui capital social de cel puţin 45.000 lei și are cel puţin 2 salariaţi, în sensul că opțiunea poate fi exercitată în cursul oricărui trimestru ulterior datei de 1 aprilie 2018, care reprezintă data intrării în vigoare a acestei prevederi.

Impozitul pe venit și contribuții sociale:
a) noul mecanism de stabilire a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale inclus în declarația unică:

  • aplicarea sistemului de autoimpunere;
  • modul de efectuare a plăților privind obligațiile fiscale, respectiv impozit pe venit și contribuții sociale pentru care termenul de plată este data de 15 martie a anului următor celui de realizare a veniturilor;
  • calculul bonificațiilor la plata obligațiilor fiscale cu anticipație, până la termenul de plată al acestora;
  • eliminarea plăților anticipate ale impozitului pe venit și contribuțiilor sociale în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;
  • ajustarea normei anuale de venit de către contribuabil care obțin venituri din activități independente și cedarea folosinței bunurilor;
  • obligațiile contribuabililor persoane fizice în legătură cu stabilirea venitului net anual din activități agricole pe bază de norme de venit;
  • exemplificarea modului de încadrare a veniturilor, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală, în plafonul reprezentând nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, pentru stabilirea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale pentru anul 2018, în contextul noului sistem de contribuții sociale;
  • în contextul noului sistem de contribuții sociale, exemplificarea modului de încadrare a veniturilor în plafonul reprezentând nivelul a 12 salarii minime brute pe țară pentru stabilirea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură și piscicultură, asocieri cu persoane juridice, cedarea folosinței bunurilor, investiții și din alte surse
    b) susținerea entităților nonprofit:
  • condițiile în care contribuabilii persoane fizice pot opta pentru direcționarea cotei de 2% din impozitul datorat, atât pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii cât și a unităților de cult și respectiv, pentru acordarea de burse private sau a entităților; condițiile în care contribuabilii persoane fizice pot opta pentru direcționarea cotei de 3,5% din impozitul datorat către entitățile nonprofit și unitățile de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați în condițiile legii;
  • exercitarea opțiunii, ca direcționarea cotei de 2% sau de 3,5%, după caz, din impozitul pe venit datorat, să se efectueze de către plătitorul de venit, aceasta fiind valabilă pentru o perioadă de cel mult 2 ani fiscali consecutivi, pentru veniturile din salarii, drepturi de proprietate intelectuală sau obținute în baza contractelor de activitate sportivă;
    c) alte măsuri:
  • reglementarea regimului fiscal al veniturilor obținute în baza contractelor de activitate sportivă definite prin Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în sensul introducerii sistemului de reținere la sursă a impozitului și a contribuțiilor sociale;
  • reglementarea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală într-o categorie distinctă de venituri pentru care se aplică regimul de reținere la sursă a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale;
  • eliminarea obligației de înregistrare la ANAF a contractelor de închiriere;
  • introducerea unui capitol nou, capitolul VIII ”Contribuția asiguratorie pentru muncă”, prin care se aduc clarificări referitoare la contribuabilii care datorează contribuția asiguratorie pentru muncă, precum și la veniturile pentru care se datorează contribuția;

Taxa pe valoarea adăugată:

  • detalierea regulilor aplicabile din punct de vedere al includerii în sfera TVA și al exercitării dreptului de deducere a taxei pentru operațiunile de cercetare – dezvoltare, având în vedere pricipalele situații ce se pot întâlni în practică;
  • introducerea prevederilor din care rezultă cu claritate faptul că organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe sunt persoane impozabile din perspectiva TVA. În ceea ce privește regimul TVA aferent colectării remunerației compensatorii pentru copia privată, se clarifică regulile aplicabile, atât pe relația titularii de drepturi de autor – organism de gestiune colectivă, cât și pe relația organism de gestiune colectivă – utilizator de drepturi de autori, în sensul că această remunerație nu reprezintă contrapartida unei prestări de servicii în sfera TVA.

Accize și alte taxe speciale

  • Corelarea prevederilor din normele metodologice referitoare la autoritățile competente care efectuează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați şi a importatorilor autorizați, cu prevederile din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;
  • acordarea dreptului de a beneficia de scutire de la plata accizelor pentru produsele accizabile achiziționate pentru/sau în numele forţelor NATO și pentru achizițiile efectuate de către structurile cu personalitate juridică aflate în subordinea Ministerul Apărării Naţionale;
  • actualizarea formulei de denaturare completă a alcoolului etilic în concentrație pe hectolitru de alcool pur, ca urmare a adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2236 al Comisiei din 5 decembrie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr.3199/93 privind recunoașterea reciprocă a procedurilor pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul scutirii de la plata accizelor.

Impozite și taxe locale:

  • reglementarea regulilor pentru acordarea scutirii impozitului pe clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, care au faţada stradală şi/sau principală renovată sau reabilitată conform prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • actualizarea exemplelor de calcul a impozitului pe teren, ca urmare a abrogării impozitării suprafețelor de teren, înregistrate în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, precum și terenuri înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, în suprafața de până la 400 m2.

Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal este publicat pe site-ul MFP, la secțiunea Transparență decizională

 




Decizie definitivă privind obligațiile fiscale care “sunt suspendate” ca efect al depunerii unei scrisori de garanție bancară, dar care rămân în continuare „restante” în viziunea autorităților fiscale

În luna aprilie 2015, Direcția Generală a Vămilor a dispus suspendarea autorizației de antrepozit fiscal a Rafinăriei Petrotel Lukoil România cu consecința întreruperii activității de producție.

Echipa Radu și Asociații SPRL | EY Law a reușit să obțină, în fața Curții de Apel București, suspendarea acestei decizii pe care instanța a considerat-o ilegală. În urma acestei hotărâri cu caracter executoriu, rafinăria și-a reluat activitatea.

În luna martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat în mod definitiv disputa, confirmând sentința Curții de Apel București și statuând următoarele: „Ulterior depunerii unei scrisori de garanție nu se mai poate vorbi despre o întârziere la plată, câtă vreme debitele din decizia de impunere nu mai erau exigibile, deci nu mai puteau fi considerate ca restante de către organele fiscale și nu mai exista temei pentru cuprinderea acestora în certificatul de atestare fiscală ca obligații de plată restante.”

Emanuel Băncilă, coordonatorul practicii de litigii și controverse fiscale din cadrul Radu și Asociații SPRL|EY Law, spune: “Această hotărâre definitivă confirmă încă o dată lipsa de coerență a reglementării procedural-fiscale care, pe de o parte, instituie posibilitatea suspendării executării silite ca urmare a depunerii unei scrisori de garanție bancară iar, pe de altă parte, consideră că obligațiile pentru care exigibilitatea este astfel înlăturată continuă să fie «restante», ceea ce permite autorităților fiscale să suspende sau să revoce anumite autorizații, licențe, permise. O creanță fiscală care nu poate fi pusă în executare nu poate fi o creanță restantă. Caracterul exigibil al creanței se pierde prin suspendarea executării.

Din echipa de avocați condusă de Emanuel Băncilă (Partener) a făcut parte și Alex Slujitoru (Managing Associate).

Radu și Asociații SPRLǀEY Law este singura casă de avocatură din România inclusă printre finaliste la două categorii ale premiilor “European Tax Awards 2018”, respectiv: “European Tax Innovator Firm of the Year” și “European Tax Policy Firm of the Year”, recunoscându-se astfel contribuția sa atât la îmbunătățirea cadrului legislativ procedural-fiscal cât și la dezvoltarea și implementarea unor soluții inovatoare pentru contribuabili (soluții implementate în premieră doar de către Radu și Asociații SPRL | EY Law).  Radu și Asociații SPRL ǀ EY Law s-a aflat pe lista scurtă a finaliștilor pentru cel puțin o categorie de premii “European Tax Awards” și în anii 2016 și 2017. Premiile sunt acordate anual, încă din anul 2005, de către revista International Tax Review și își propun să recunoască profesioniștii de prestigiu care activează în domeniul fiscalității în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA). International Tax Review face parte din portofoliul Euromoney Legal Media Group, unul din cele mai prestigioase grupuri editoriale internaționale specializate în publicații și ghiduri juridice pe diverse arii de practică.




Buletin legislativ – Modificări aduse Codului fiscal

Legea nr. 72/2018 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 260 / 23 martie 2018

Ordonanță de urgență nr. 18/2018 privind simplificarea obligațiilor declarative ale persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial nr. 260/23 martie 2018.

Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 888/2018 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 212 – “Declarație unica privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, publicat în Monitorul Oficial nr. 279/29 martie 2018

Ordonanță de urgență nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 291/30 martie 2018

  • Modificări privind metodele indirecte de stabilire a veniturilor

Ordin nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora, publicat în Monitorul Oficial nr. 257/23 martie 2018 și care abrogă Ordinul nr. 3733/2015 cu același nume,

Au fost incluse direcțiile generale regionale ale finanțelor publice ca autorități competente ce pot lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor acestui ordin.

A fost exclusă verificarea fiscală prealabilă documentară din cadrul activităților preliminare referitoare la verificarea situației fiscale personale.

  • Măsuri fiscale în domeniul sănătății

Ordonanță de urgență nr. 8/2018 privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial nr. 190/1 martie 2018

Începând cu obligațiile declarative aferente lunii ianuarie 2018, cuantumul contribuției de asigurări sociale datorate nu poate fi mai mare decât nivelul aferent sumei reprezentând 10,5 % aplicat la 35 % din RON 3.131 (i.e. 115,06 lei) pentru persoanele care se află sau intră în concediu medical în perioada 1 ianuarie 2018 – 30 iunie 2018, respectiv 1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018, în funcție de tipul de concediu medical.

  • Modificări aduse în impozitarea industriei de petrol și gaze

Lege nr. 73/2018 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 / 23 martie 2018

Legea aprobă anumite modificări la Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind impozitul pe veniturile suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.

Astfel, începând cu 1 aprilie 2018, impozitul pe veniturile suplimentare obținute de producătorii și distribuitorii de gaze naturale va fi modificat după cum urmează:

– Un impozit de 60% va fi impus asupra veniturilor suplimentare, în cazul prețurilor de până la 85 RON/MWh inclusiv;
– În cazul prețurilor ce depășesc 85 RON/MWh, un impozit de 80% va fi impus asupra veniturilor suplimentare obținute ca diferență între 85 RON/MWh și prețul utilizat;
– Impozitul se va aplica pe o periodă nedeterminată (conform prevederilor vechi, impozitul se aplica doar până la 31 decembrie 2018).

  • Taxare internațională

Lege nr. 75/2018 pentru ratificarea Convenției dintre România și Bosnia și Herțegovina pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, publicată în Monitorul Oficial nr. 269/27 martie 2018

Legea aprobă ratificarea Convenției dintre România și Bosnia și Herțegovina pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Sarajevo la 6 decembrie 2016.

Convenția este modificată în mod semnificativ. Printre principalele modificări, menționăm următoarele:

– Articolul 5 “Sediu permanent” – un șantier de construcții, un proiect de construcții, de asamblare sau de instalare ori activitățile de supraveghere legate de acestea constituie un sediu permanent numai atunci când un astfel de șantier, proiect sau astfel de activități continuă pentru o perioadă mai mare de 12 luni (Convenția aplicabilă la momentul actual specifică un termen de 24 de luni);

– Articolul 10 “Dividende” – Dividendele sunt impozabile cu o cotă de 5% și în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende, dacă beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deține în mod direct cel puțin 25% din capitalul societății plătitoare de dividende, și cu o cotă de 10% în toate celelalte cazuri (Convenția aplicabilă la momentul actual specifică doar cota de 5%);

– Articol 11 “Dobânzi” – Dobânzile sunt impozabile la o cotă de 7% și în statul contractant din care provin și potrivit legislației acelui stat, dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al celuilalt stat contractant (Convenția aplicabilă la momentul actual specifică o cotă de 7,5%);

– Articol 12 “Redevențe” – Redevențele sunt impozabile la o cotă de 5% și în statul contractant din care provin și potrivit legislației acelui stat, dacă beneficiarul efectiv al redevențelor este rezident al celuilalt stat contractant (Convenția aplicabilă la momentul actual specifică o cotă de 10%);

– Articolul referitor la impozitarea comisioanelor va fi eliminat.

  • Scheme de ajutor de stat

Ordin nr. 2254/2018 al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, pentru modificarea Ordinului nr. 760/2016 al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor în cadrul Programului operațional regional 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 221 / 12 martie 2018

Ordinul modifică Ordinul nr. 760/2016 în ceea ce privește valoarea estimată totală a ajutorului de stat de minimis, care va fi de 527,65 mil. EUR.

Ordin nr. 2253/2018 al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, pentru modificarea Ordinului nr. 3254/2016 al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat și ajutoare de minimis pentru îmbunătățirea competitivității economice prin creșterea productivității muncii în întreprinderi mici și mijlocii în cadrul Programului operațional regional 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 223 / 13 martie 2018

Ordinul modifică Ordinul nr. 3254/2016 în ceea ce privește valoare estimată totală a ajutoarelor de stat acordate, după cum urmează:

– Ajutoare de stat: 629,74 mil. EUR;
– Ajutoare de stat regionale: 503,79 mil. EUR;
– Ajutoare de minimis: 125,95 mil. EUR.

Ordin nr. 208/2018 al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale privind aprobarea schemei de ajutor de minimis “Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității”, aferentă Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 251/22 martie 2018

Ordinul aprobă schema de ajutor de stat de minimis “Sprijin pentru punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității” aferentă Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020.

Obiectivul schemei este facilitarea accesului la finanțare a întreprinderilor care contribuie la dezvoltarea locală a comunităților de pescuit, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru prestarea unui serviciu de interes economic general.

Durata schemei este de la data publicării în Monitorul Oficial până la 31 decembrie 2018, iar valoarea totală a ajutorului de minimis acordat în conformitate cu schema este de 10 mil. EUR.

  • Diverse

Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 620/2018 privind aprobarea Listei conturilor de venituri ale bugetului de stat în care se încasează sume din contul de TVA deschis de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 218/12 martie 2018

Ordin nr. 627/2018 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind aprobarea procedurii de transmitere a datelor privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, către Agenția Națională de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 238/19 martie 2018

Ordinul nr. 627/2018 aprobă procedura de transmitere a datelor prevăzute la art.3 alin. (1) lit. a) sau art. 3 alin (2) lit. a), b) sau c), respectiv cele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) si c) din anexa nr.11 la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Anexa la Ordin oferă și formatul declarației privind aparatele de marcat electronice fiscale neutilizate.

Ordin nr. 673/2018 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru modificarea și completarea unor ordine privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, publicat în Monitorul Oficial nr. 243/20 martie 2018

Ordinul modifică și completează Ordinul nr. 63/2017 și Ordinul 3454/2016 ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Numeroase declarații/decizii privind colectarea creanțelor fiscale sunt aprobate în anexele Ordinului.

  • Declarația 700

Pe 27 martie 2018, Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat o primă modificare a Declarației 700 – Declaraţie pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a categoriilor de obligaţii fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal (format de pdf inteligent).

Declarația 700 se folosește începând cu 1 ianuarie 2018 pentru modificarea obligațiilor fiscale pe care contribuabilul are obligația să le declare. Formularul este folosit exclusiv pentru declararea prin mijloace electronice a modificărilor privind vectorul fiscal.

Autori:

Arcadie Parfenie – Senior Manager, Impozite directe

Corina Mindoiu – Senior Manager, Impozit pe venit și contribuții sociale

Cristina Galin – Senior Manager, Impozite indirecte

 




Ordonanța de urgență nr. 25/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare

  • Impozit pe profit

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

Începând cu 30 martie 2018, prevederea privind obligația contribuabililor pentru activele pentru care au aplicat facilitatea privind profitul reinvestit de a le păstra pentru cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementarilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani, nu va mai fi aplicabilă în cazul activelor care sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege.

Cheltuielile de sponsorizare

Începând cu 30 martie 2018, contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordă burse private vor avea obligația de a depune o declarație informativă privind beneficiarii sponsorizărilor, mecenatului sau burselor private aferentă anului în care s-au înregistrat cheltuielile respective, până la depunerea declarației anuale de impozit pe profit.

  • Impozitul pe veniturile microintreprinderilor

Începând cu 1 aprilie 2018, microintreprinderile care au subscris un capital social de cel puțin 45.000 RON și au cel puțin 2 salariați vor putea opta, o singură dată, pentru aplicarea regimului de impozit pe profit, începând cu trimestrul în care cele două condiții menționate sunt îndeplinite, opțiunea fiind una definitivă.

O nouă definiție pentru salariat se introduce în sensul impozitului pe veniturile microintreprinderilor.

De asemenea, microintreprinderile care efectuează sponsorizări potrivit Legii nr. 32/1994, pentru susținerea entităților non-profit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, vor putea solicita credit fiscal pentru respectivele cheltuieli de sponsorizare în limita a 20% din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul în care s-au înregistrat cheltuielile respective.

Sumele care nu sunt scăzute ca și credit fiscal pentru sponsorizare pot fi reportate pe o perioada de 28 de trimestre consecutive, scăderea sumelor efectuându-se în ordinea înregistrării cheltuielilor respective.

Contribuabilii cărora li se aplică aceste prevederi vor avea obligația de a depune declarația informativă privind beneficiarii sponsorizărilor, similar cu prevederile titlului de impozit pe profit.

  • Impozitul pe veniturile obținute de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România

Se abrogă prevederile capitolului IV „ Modul de impozitare a veniturilor din economii obținute din România de persoane fizice rezidente în state membre și aplicarea schimbului de informații în legătură cu această categorie de venituri” de la titlul VI „ Impozitul pe veniturile obținute de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România.

  • Taxa pe valoare adăugată

Operațiunile efectuate în cadrul proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare nu se cuprind în sfera TVA dacă rezultatele cercetării nu sunt transferate altei persoane. Totodată, dreptul de deducere pentru achizițiile destinate realizării acestor proiecte de cercetare-dezvoltare și inovare se exercită în limitele și condițiile prevăzute la art. 297-300 din Codul Fiscal.

  • Accize

Nivelul accizelor diferențiat se stabilește prin diminuarea cu 183,62 lei/1.000 litri, respective 217,31 lei/tonă, a nivelului standard prevăzut pentru motorina utilizată drept carburant pentru motor. Reducerea se realizează prin restituirea diferenței dintre nivelul standard și nivelul diferențiat al accizelor.

Se adaugă o nouă condiție pentru eliberarea autorizației de antrepozit fiscal, și anume, persoana care urmează să desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat să nu înregistreze obligații fiscal restante la bugetul general. Această cerință se aplică și persoanelor care au solicitate eliberarea autorizației de antrepozit fiscal și ale căror cereri sunt în curs de soluționare la data de 30 martie 2018.

  • Modificări aduse Codului de Procedură Fiscală

Se rambursează TVA cu efectuarea ulterioară a inspecției fiscale în cazul decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare depus de contribuabilul care beneficiază de o eșalonare la plată. Aceste prevederi se aplică cererilor și deconturilor cu opțiune de rambursare depuse după data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe.

  • Impozit pe venit și contribuții sociale

Contribuabilii care obțin venituri în baza contractelor din activitatea sportivă datorează impozit pe venit, impozitul fiind final. Acesta se calculează de către plătitorul de venit prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut și se reține la sursă la momentul plății venitului.

De asemenea, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări de sănătate, în anumite condiții.

Ca o noutate, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul stabilit după cum urmează:

– 2% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii;

– 3,5% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în conditiile legii. Prin excepție, contribuabilii pot opta pentru calcularea, reținerea și plata sumei menționate anterior de către plătitorii de venituri până la termenul de plată a impozitului.

Sunt prevăzute dispozițiile tranzitorii cu referire la veniturile realizate în anul 2018 în baza contractelor de activitate sportivă, cu privire la stabilirea, reținerea, plata și declararea impozitului și contribuțiilor sociale.

  • Procedura de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale

Este reglementată situația debitorilor care nu dețin bunuri în proprietate, ipoteza pe care Codul de procedură fiscală nu o avea în vedere în mod distinct anterior modificărilor operate prin Ordonanța de Urgență nr. 25/2018.

În cazul acestor debitori, cererea de eșalonare va cuprinde mențiuni referitoare la lipsa bunurilor, precum și efectul acestei circumstanțe asupra posibilității de plată a obligațiilor fiscale pentru care se cere eșalonarea. Toate informațiile furnizate de debitori cu privire la aceste împrejurări sunt verificate de către organul fiscal.

De asemenea, se introduc anumite condiții suplimentare pentru acordarea eșalonarii la plată a obligațiilor fiscale, și anume: (i) interdicția ca administratorii debitorilor societăți comerciale să aibă fapte înscrise în cazierul fiscal, (ii) interdicția ca debitorul să aibă obligații fiscale restante mai vechi de 12 luni și (iii) interdicția ca debitorul să aibă pierderi din exploatare în ultimul exercițiu financiar închis.

Autori:

Arcadie Parfenie – Senior Manager, Impozite directe

Corina Mindoiu – Senior Manager, Impozit pe venit școntribuții sociale

Cristina Galin – Senior Manager, Impozite indirecte

Calin Stan – Manager, Litigii fiscale




Aprobarea formularului 212 „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”

Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 888/2018 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 212 – “Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”

S-a publicat formularul 212 – „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”. Acesta se găsește pe pagina oficială a Agenției Naționale a Administrației Publice:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/D212_OPANAF_888_2018.pdf

Autor: Corina Mindoiu – Senior Manager, Asistență Fiscală pentru Persoane Fizice




Jean-Marc Cambien, EY România: Cum schimbă digitalizarea tratamentul TVA pentru serviciile financiare?

În mod tradiţional, activitatea bancară este scutită de TVA, fără drept de deducere. Astfel, ca regulă generală, băncile nu colectează TVA pentru activităţile realizate şi nici nu deduc TVA pentru achiziţiile efectuate. Însă, este această abordare cea mai benefică pentru bănci? Există soluţii de reducere a costurilor cu TVA? Dacă da, unde găsim aceste soluţii şi cum le putem implementa?

Singura direcţie în care ne putem îndrepta pentru a găsi răspunsuri la astfel de întrebări este jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În timp ce abordarea tradiţională poate fi sigură din perspectiva controalelor fiscale, costurile aferente pot fi semnificativ îmbunătăţite prin aplicarea principiilor jurisprudenţei europene. Aceste principii pot schimba perspectiva şi pot susţine aplicarea tratamentului de TVA dorit de bănci, în practică anumite principii fiind deja acceptate şi confirmate de autorităţile române în cadrul controalelor fiscale.

Însă, cum va arăta mediul bancar pe termen lung? Ca în orice industrie, observăm o tendinţă ascendentă a digitalizării mediului bancar. Online banking, automatizarea proceselor interne (cum ar fi colectarea datelor de la clienţi, emiterea automatizată a unor documente bancare), externalizarea unor componente ale serviciilor bancare sunt câteva exemple de procese puternic tehnologizate. Schimbă această tehnologizare tratamentul de TVA al serviciilor bancare?

De reţinut este că serviciile de natură financiar-bancară nu ar trebui să fie afectate de modul în care sunt prestate – electronic sau nu. Pe de altă parte, locul prestării serviciilor către persoane neimpozabile, posibilitatea aplicării scutirii de TVA, deschiderea dreptului de deducere a TVA aferentă achiziţiilor sunt o parte dintre aspectele ce pot fi afectate semnificativ în contextul digitalizării, cu impact pozitiv sau negativ asupra băncilor.

Urmând aceeaşi direcţie, observăm că tot mai multe activităţi, în mod tradiţional nebancare, au potenţialul de a intra în sfera serviciilor financiare. Startup-urile fintech dezvoltă soluţii digitale foarte uşor de folosit, la îndemâna utilizatorilor de smartphone, prin care aceştia au acces mobil imediat la efectuarea de plăţi, la transferul de fonduri, verificarea soldului, încheierea asigurărilor etc. Este cunoscută concurenţa făcută băncilor de companiile fintech, însă ar putea impactul fiscal al acestor tehnologii să tempereze această concurenţă?

Fiind o industrie la început, aşteptăm cu interes să vedem în ce măsură pot beneficia aceste business-uri de scutire de TVA, astfel încât să ofere tarife competitive utilizatorilor sau, din contră, dacă pot taxa aceste activităţi pentru a beneficia de o deducere mai mare – pentru, spre exemplu, investiţii semnificative în tehnologie.

Jurisprudenţa europeană existentă ne poate da răspunsuri la întrebările ridicate. Toţi jucătorii din industria serviciilor finaciar-bancare aşteaptă în viitorul apropiat evoluţia acesteia, având în vedere creşterea digitalizării şi a nevoii de clarificare a tratamentului de TVA.

Autor: Jean-Marc Cambien, Partener EY România




Acte normative pentru modificarea Codului Fiscal

Ordonanța 18/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 260/23.03.2018, precum și Ordinul 888/2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 279/29.03.2018 modifică prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal („Codul Fiscal”).

În cele ce urmează, vă prezentăm principalele modificări aduse Codului Fiscal prin publicarea actelor normative menționate:

  1. Introducerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice („Declarația unică”)

Principala modificare adusă prin Ordonanța 18/2018 constă în faptul că este adoptată declarația unică prin care contribuabilii persoane fizice urmează să raporteze veniturile extra-salariale și contribuțiile sociale, simplificându-se astfel modul de declarare și plată a obligațiilor fiscale datorate de persoane fizice, ca urmare a comasării a șapte formulare (D200, D201, D220, D221, D600, D604, D605).

Astfel, începând cu veniturile obținute în 2018, se introduce sistemul de autoimpunere conform căruia declararea și stabilirea obligațiilor fiscale vor fi efectuate direct de către contribuabili. Pentru veniturile obținute în 2017, autoritățile fiscale păstrează în continuare responsabilitatea emiterii de decizii de impunere pe baza cărora vor fi stabilite obligațiile fiscale de plată.

Separat, prin intermediul Ordinului 888/2018 a fost aprobat modelul și conținutul Declarației unice („Formularul 212”). Astfel, prin această Declarație se va definitiva impozitul aferent veniturilor obținute în 2017 și se vor declara veniturile estimate a se obține în anul 2018.

În ceea ce privește termenele de depunere a acestei Declarații, Ordonanța 18/2018 prevede măsuri tranzitorii pentru veniturile obținute în 2017, termenul în acest caz fiind 15 iulie 2018. Termenul de depunere a Declarației unice pentru veniturile obținute în 2018 este 15 martie, anul viitor (acesta urmând să fie termenul anual general pentru depunerea Formularului 212).

De asemenea, în anul 2018 se acordă următoarele bonificații:

  • depunerea Declaraţiei unice prin mijloace electronice până la 15 iulie 2018 inclusiv este recompensată prin acordarea unei bonificaţii de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificaţiei diminuează impozitul pe venitul net anual plătit.
  • plata cu anticipaţie a impozitului pe venit este recompensată prin acordarea unei bonificaţii de 5% din impozitul pe venit anual estimat plătit integral până la 15 decembrie 2018 inclusiv. Valoarea bonificaţiei diminuează impozitul pe venitul net anual estimat plătit.

Dacă sunt îndeplinite ambele condiții, bonificațiile sunt cumulative.

  1. Eliminarea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală din sfera veniturilor din activități independente

Prin intermediul Ordonanței 18/2018 sunt excluse veniturile din drepturi de proprietate intelectuală din sfera veniturilor din activități independente, acestea fiind reglementate separat, ca venituri impozitate prin reținere la sursă. Astfel, contribuabilii care obțin acest tip de venituri nu vor fi incluși în sistemul de autoimpunere, responsabilitatea de a calcula, declara, reține și vira la bugetul de stat impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate revenind plătitorilor de venituri.

De asemenea, se prevede că persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurări sociale, dacă realizează și venituri de natură salarială.

Autor: Echipa de consultanţi fiscali din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax.

 

 

 

 

 




Sumar legislativ privind noutățile introduse prin OUG nr. 18/2018

OUG nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative

În data de 23 martie 2018 a fost publicată OUG nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Principalele noutăți fiscale aduse de Ordonanță vizează, în principal, impozitarea indivizilor, după cum vom prezenta în cele ce urmează:

  1. Impozitarea veniturilor din activitățile independente:

– Declararea venitului estimat: indiferent dacă în anul fiscal precedent s-au obținut pierderi sau nu, contribuabilii care desfășoară activitate independentă depun Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice („Declarația unică”) până la data de 15 martie inclusiv a fiecărui an fiscal. În cadrul acesteia se va estima venitul pentru anul fiscal curent în vederea determinării impozitului datorat. Acesta se calculează de contribuabili prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil, plata aferentă urmând a se realiza până pe data de 15 martie a anului fiscal următor celui de realizare a venitului;

– Pentru plata cu anticipație a impozitului pe venitul anual estimat se acordă o bonificație. Bonificația se acordă și în cazul în care la definitivarea impozitului se constată că au fost achitate toate obligațiile fiscale datorate pentru anul precedent;

– Declararea venitului realizat: se va depune Declarația unică până în data de 15 martie a anului următor celui de realizare a venitului pentru definitivarea impozitului anual pe venit;

– Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil;

– Plata impozitului anual datorat pentru venitul net anual impozabil se efectuează la bugetul de stat până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului;

–  Pentru veniturile realizate în anul 2017  pentru care exista obligația depunerii Declarației privind venitul realiza, se aplică următoarele reguli:

  • Declarația unică pentru veniturile realizate în anul 2017 se depune până în data de 15 iulie 2018;
  • Organul fiscal va stabili impozitul anual datorat prin emiterea unei decizii de impunere pe baza datelor înscrise în Declarația unică depusă până pe 15 iulie 2018, ținându-se cont și de pierderile fiscale reportate;

– Pentru veniturile realizate în anul 2018 se aplică următoarele reguli:

  • Prin excepție de la termenul general de depunere de 15 martie, Declarația unică în vederea determinării venitului estimat pentru anul 2018 se va depune până la data de 15 iulie 2018 inclusiv (inclusiv în scopul determinării CAS și CASS)
  • Calculul impozitului pe venit estimat se efectuează de contribuabil până în data de 15 iulie 2018;
  • Pentru anul 2018 se acordă următoarele bonificații:
  • Pentru depunerea Declarației unice până la data de 15 iulie 2018 inclusiv se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la data de 15 martie 2019, inclusiv, reprezentând obligație pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual plătit;
  • Pentru plata cu anticipație a impozitului pe venit se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit anual estimat plătit integral până la data de 15 decembrie 2018 inclusiv. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual estimat plătit;
  • Dacă ambele condiții de mai sus sunt îndeplinite, ele se vor aplica cumulativ;

–  Dacă până la data intrării în vigoare a OUG 18/2018 contribuabilii au depus pentru anul 2017 declarația 200, atunci pentru aceste informații nu mai au obligația depunerii Declarației unice. Însă, va trebui oricum depusă pentru venitul estimat a se realiza în anul 2018 (termen 15 iulie 2018);

–  Pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii aferente veniturilor realizate în anul 2017, organul fiscal utilizează datele declarate în Declarația unică (pentru veniturile realizate) depusă până în data de 15 iulie 2018 inclusiv;

Declarația privind venitul estimat/norma de venit – formular 220, declarația privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit – formular 221 declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate – formular 600, depuse la organul fiscal competent în anul 2018, pentru anul curent, vor fi înlocuite cu Declarația unică ce se va depune până la 15 iulie 2018;

  • Pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii aferente veniturilor realizate în anul 2017, organul fiscal utilizează datele declarate în Declarația unică care va fi depusă depusă până la data de 15 iulie 2018 inclusiv în contul veniturilor realizate.
  1. Impozitarea veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală

Conform noilor prevederi fiscale, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt eliminate din categoria veniturilor din activități independente, fiind tratate ca o categorie separată de venituri în vederea impozitării.

Se vor aplica următoarele reguli de impozitare:

venitul net se determină de către plătitorul de venit persoană juridică sau altă entitate care conduce evidența contabilă prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor reprezentând 40% din venitul brut;

–  impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se reține la sursă în momentul plății venitului, reprezentând venit final care va fi virat la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut;

–  contribuabilii care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală pot opta pentru determinarea venitului net în sistem real, opțiune obligatorie pentru o perioadă de 2 ani fiscali (prin completarea Declarației unice);

–  venitul net din drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, primit de la alți plătitori decât persoane juridice sau entități care conduc evidența contabilă, se stabilește de contribuabili prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut. Obligațiile declarative vor fi identice cu cele stabilite pentru veniturile nete anuale din activități independente în sistem real determinate mai sus.

CAS datorată pentru venituri din drepturi de proprietate intelectuală

– Există obligația de a plăti CAS pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, baza anuală fiind reprezentată de venitul ales care nu poate fi mai mic decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară;

– persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;

– persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor pentru care contribuția se reține la sursă de plătitorii de venit, dacă se obțin și venituri din activități independente, pentru veniturile din activități independente nu depun Declarația unică;

CASS datorată pentru venituri din drepturi de proprietate intelectuală

– persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor sunt scutite de CASS veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;

– Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili, pentru care impozitul se reține la sursă, obținut de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară, plătitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină și să plătească CASS și să depună Declarația 112 (până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile);

– În situația în care veniturile prevăzute în paragraful anterior sunt realizate din mai multe surse și/sau categorii de venituri, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, contribuabilul desemnează, prin contractul încheiat între părți, plătitorul de venit care are obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției. Plătitorul de venit desemnat depune Declarația 112 conform celor expuse anterior;

–  persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor pentru care contribuția se reține la sursă de plătitorii de venit, dacă obțin și venituri din celelalte surse menționate anterior ca fiind supuse CASS, nu depun Declarația unică pentru celelalte venituri (altele decât cele din drepturi de proprietate intelectuală).

  1. Impozitarea veniturilor din închiriere

– Contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, datorează un impozit pe venitul stabilit ca normă anuală de venit;

– Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil, pe baza datelor din Declarația unică  prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final;

–  Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 15 martie inclusiv a anului fiscal următor celui de realizare a venitului;

– Contribuabilii care obțin venituri de natura celor expuse anterior pot opta pentru determinarea venitului net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate – opțiunea se exercită pentru anul în curs prin depunerea Declarației unice până la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a venitului. Impozitul se va plăti până în data de 15 martie inclusiv a anului fiscal următor, fiind calculat în această situație de contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual determinat în sistem real;

–  În cazul în care, în cursul anului fiscal, se realizează venituri din închirierea unui număr mai mare de 5 camere, contribuabilii sunt obligați să notifice organului fiscal competent evenimentul, prin depunerea Declarației unice privind (în 30 de zile de la data producerii evenimentului). Pentru perioada din anul fiscal în care venitul a fost determinat pe baza normei de venit, contribuabilul va recalcula norma de venit și impozitul anual datorat;

– Pentru perioada rămasă din anul fiscal, venitul net se stabilește în sistem real (calcul efectuat de contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual determinat în sistem real).

  1. Impozitarea veniturilor din activități agricole, silvicultură și piscicultură

– Impozitul pe venitul din activități agricole se calculează de către contribuabil prin aplicarea unei cote de 10% asupra venitului anual din activități agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final (anterior obligația era a organului fiscal competent);

– Contribuabilul care desfășoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit are obligația de a depune anual, pentru veniturile anului în curs, Declarația unică până la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a venitului;

– Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

  1. Prevederi referitoare la venitul net anual impozabil pentru anumite categorii de venituri

– Pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor și din activități agricole, silvicultură și piscicultură, contribuabilul stabilește venitul net anual impozabil pe fiecare sursă din categoriile de venituri respective prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate (anterior venitul era stabilit de organul fiscal).

  1. Venituri din premii și din jocuri de noroc

Pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță sau on-line impozitul datorat se determină și se reține la sursă la fiecare transfer din contul de pe platforma de joc în contul bancar sau similar.

  1. Venituri din alte surse

Contribuabilii care realizează venituri din alte surse identificate ca fiind impozabile, altele decât cele pentru care impozitul se reține la sursă, precum și cele obținute dintr-o operațiune de cesiune de creanțe, au obligația de a depune Declarația unică la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului (anterior se depunea Declarația privind venitul realizat).

Contribuabilii menționați anterior vor calcula impozitul pe venit pe baza datelor din Declarația unică, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut, plata impozitului efectuându-se până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.