Acte normative publicate:

Ordinul 2343/2017 privind procedura de aplicare a prevederilor art. 140 alin. (3) lit. e) din Legea nr.  227/2015 privind Codul fiscal

Ordinului comun al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Sănătății nr.  1.024/ 1.582/ 934/ 2017 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere şi de gestionare a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţă nominală a persoanelor.

Ordinul 2343/2017:

Modificările legislative recente au instituit obligativitatea plății contribuțiilor sociale (CAS și CASS) la o bază de calcul egală cu salariul minim pe economie (1.450 lei) în situația angajaților care sunt remunerați cu salarii sub acest nivel (persoane angajate cu contract de muncă part time).

Ca excepție de la regula generală enunțată mai sus, contribuțiile se vor datora la nivelul salariului brut realizat efectiv dacă angajații realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară.

Pentru a beneficia de aceste prevederi este necesar ca salariatul să depună la fiecare angajator o declarație pe proprie răspundere care să ateste faptul că veniturile lunare brute cumulate sunt cel puțin egale cu salariul minim brut pe țară garantat în plată. Declarația va cuprinde ca elemente obligatorii datele de identificare ale salariatului precum și informații cu privire la încadrarea salariatului în situația de excepție privind calculul CASS și CAS (conform prevederilor art. 140, alin. (3) lit. (e)    din Codul fiscal).

Declarația se depune lunar până pe data de 5 a lunii următoare pentru veniturile realizate în luna curentă.

În cazul nedepunerii declarației, angajatorul are obligația de a stabili baza lunară de calcul a contribuțiilor la nivelul salariului minim brut corespunzător numărului de zile lucrătoare din lună, dacă venitul brut se situează sub nivelul salariului lunar minim brut.
Declarația pe propria răspundere constituie document justificativ pentru fiecare angajator în vederea stabilirii bazei de calcul al CAS și CASS și prin urmare acesta are obligația de a înregistra și ține evidența acestor declarații.

Prin excepție de la prevederile anterioare, în cazul în care la unul dintre angajatori salariații realizează un venit brut lunar,corespunzător numărului de zile lucrate în lună, cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, aceștia nu au obligația depunerii declarației pe propria răspundere la angajatorul respectiv.

Modificări în Declarația 112:

Prin Ordinului comun al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Muncii și Justiției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 1.024/1.582/934/2017 a fost actualizat modelul Declarației 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.

Formularul nu a suferit modificări esențiale ci au fost aduse doar anumite clarificări inclusiv cu privire la modalitatea declarativă a veniturilor obținute în baza contractelor part-time.

Noul formular va fi folosit începând cu obligațiile declarative aferente lunii octombrie 2017.

Plata defalcată a TVA devine operaţională în România, în mod opţional de la 1 octombrie şi obligatoriu de la 1 ianuarie 2018. Prioritară pentru companii va fi din acest moment adaptarea sistemelor IT și rezolvarea dificultăților de flux de numerar determinate de noul mecanism pentru TVA. În plus, companiile ar trebui să se pregătească, în măsura în care acest lucru este posibil, și pentru posibile blocaje la nivelul Trezoreriei și al ANAF. Acestea sunt câteva dintre concluziile conferinţei PwC dedicată introducerii sistemului plăţii defalcate de TVA, desfăşurată azi la Bucureşti.

„Potrivit unui studiu efectuat de PwC la solicitarea Comisiei Europene, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, mediul de afaceri ar avea nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti pentru trecerea la noua modalitate de plată a TVA, estimările fiind între 2 şi 4 ani pentru o tranziţie optimă, care să nu cauzeze dificultăţi companiilor”, a declarat Daniel Anghel, liderul echipei PwC pentru Impozite şi Taxe Indirecte, PwC Europa Centrală şi de Est.

Trecerea la plata defalcată, una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani în ce privește TVA, presupune că sectorul privat trebuie să se pregătească în ultimele trei luni ale anului, interval în care implementarea este opțională, pentru a face ajustările necesare.

Posibile dificultăți pentru companii la implementarea plății defalcate a TVA:

–    actualizarea sistemelor ERP si modificarea procedurilor interne de lucru;

–    costuri de personal;

–    monitorizarea plăților şi transferurilor;

–    evidențierea separată a tranzacțiilor in conturi dedicate de TVA si verificarea acestora de către autorități;

–    costuri cu prefinanțarea TVA.

“Impactul negativ ar putea fi atenuat semnificativ printr-o funcționare eficientă a ANAF și a Trezoreriei, astfel încât companiile să aibă acces la banii din contul de TVA rapid și cu formalități minime. Mediul privat este sceptic în această privință, întrucât situația infrastructurii IT a Fiscului, învechită și suprasolicitată, este de notorietate, iar implementarea plății defalcate a TVA ar putea fi unul dintre cele mai complexe proiecte din ultima perioadă”, a declarat Daniel Anghel, lider CEE Taxe și Impozite Indirecte PwC.

Trezoreria va administra speciale deschise automat pentru fiecare plătitor de TVA, în timp ce ANAF va fi responsabilă de aprobarea solicitărilor de transfer de bani din contul de TVA către un alt cont al titularului. Transferul ar trebui aprobat într-un termen de cel mult 3 zile lucrătoare.

„În aceeaşi măsură, companiile vor trebui să identifice modalităţi de finanţare temporară pentru a putea prefinanţa sumele datorate drept TVA, însă este de văzut în ce măsură sistemul bancar va avea apetit pentru astfel de produse de prefinanţare, având în vedere neclarităţile privind modul de recuperare a sumelor din contul de TVA”, a precizat Diana Coroabă, Partener, Servicii Financiare, PwC România.

“Autoritățile au gândit și un sistem de stimulente pentru a convinge cât mai multe firme să intre în sistemul de plată defalcată încă din perioada opțională, facilități la impozitul pe profit și scutiri la penalitățile pentru sume restante datorate ca TVA la 30 septembrie, însă rămâne de văzut în ce măsură vor avea succes. În schimb, nivelul sancțiunilor contravenționale pentru cei care greșesc este unul de luat în considerare, întrucât, de exemplu, pentru sumele virate de către cei care pică sub incidența legii într-un alt cont decât cel de TVA  aceste sancțiuni pot ajunge chiar și la 50% din sumele respective. Or,  o asemenea sancțiune nu doar că ar putea genera probleme semnificative unei companii, dar ar trebui cel puțin diminuată de către instanțele de judecată, pentru a fi proporțională. Și, desigur, rămâne de văzut cum anume autoritățile vor reuși să aplice acest mecanism în ansamblul său și să respecte termenele obligatorii pe care legea pe prevede în sarcina lor, a căror încălcare ar putea de asemenea conduce la creșterea numărului de litigii și, nu în ultimul rând, la solicitarea de dobânzi de către contribuabili pentru asemenea întârzieri”, a declarat Dan Dascălu, avocat partener D&B David și Baias, societatea de avocatură afiliată a PwC în România.

„Conceptual un astfel de sistem de plata defalcată a TVA ar putea aduce și beneficii, printr-o reducere a decalajului foarte mare de TVA înregistrat încă de România în privinţa sumelor din TVA care ar trebui colectate, faţă de cuantumul care este efectiv colectat, de nivelul miliardelor de euro. Însă pentru a ajunge într-o situație în care efectele pozitive să justifice impactul negativ, noul sistem ar trebui gestionat corect, echilibrat și mai ales cu rapiditate în ce privește rambursările de TVA către companii. Totuși având în vedere durata mult prea scurta de implementare a acestui sistem fără existenţa unui studiu de impact si a unei consultări reale cu mediul de afaceri şi cu Comisia Europeană, pentru a-si arăta beneficiile credem ca acesta trebuie sa rămână opțional pe o perioadă de cel puțin 2 ani”, a conchis Daniel Anghel.

În caz contrar, mecanismul de plată a TVA va genera consecințe extrem de grave pentru economia României putând duce chiar la blocarea activităţii agenţilor economici.

OUG nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Cele mai importante modificări aduse Codului de procedură fiscală referitor la eșalonarea obligațiilor fiscale sunt:

– A fost introdusă o nouă prevedere prin care se menționează că în cazuri justificate, în funcție de specificul activității contribuabilului și de capacitatea financiară de plată a acestuia pe parcursul unui an, la cererea debitorului, organul fiscal central poate aproba plata diferențiată a ratelor de eșalonare;

– Se menționează explicit că nu pot face obiectul garanțiilor bunurile perisabile, iar în cazurile în care bunurile care fac obiectul garanției s-au degradat ori dreptul de proprietate a acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătorești care constituie titluri executorii, debitorul are obligația reconstituirii garanțiilor pentru obligațiile fiscale rămase nestinse din eșalonarea la plată dacă celelalte garanții nu sunt îndestulătoare, în  termen de cel   mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central;

– S-a majorat termenul de achitare a obligațiilor fiscale nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată la 180 de zile de la de la data comunicării acestei decizii sau până la finalizarea eșalonării la plat (anterior era prevăzut termenul de 90 zile);

– Pentru situațiile care vizează modificarea deciziei de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării conform cererii debitorului, termenul de constituire a garanțiilor este de 10 zile de la emiterea acordului de principiu. În reglementarea anterioară, garanțiile trebuiau constituite o dată cu depunerea cererii;

– În situația în care pe perioada de valabilitate a eșalonării se desființează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanțe fiscale ce fac obiectul eșalonării la plată, decizia de eșalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului;

– Debitorul poate solicita menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută, o singură dată într-un an de eșalonare, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanției sau înainte de stingerea obligațiilor fiscale. Anterior cererea putea fi depusă o singură dată pe toată perioada de valabilitate  a eșalonării;

– Eșalonarea la plată nu se acordă pentru obligațiile fiscale de a căror plată depinde menți- nerea autorizației, acordului ori a altui act admi- nistrativ similar;

– Una din condițiile ca un debitor să fie considerat cu risc fiscal mic este ca acesta să nu dețină obligații fiscale restante mai mari de 12 luni (anterior era reglementat termenul de 6 luni);

– S-a introdus o prevedere prin care se menționează explicit că pentru garanțiile depuse sub forma scrisorilor de garanție/poliță de asigurare, la solicitarea debitorului, organul fiscal poate solicita emitentului scrisorii de garanție / poliței de asigurare de garanție executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eșalonare la scadența acestora;

– Se prevede expres ca, ori de câte ori se modifică graficul de eșalonare, organului fiscal trebuie să emită o nouă decizie de modificare a deciziei de eșalonare la plată la care să anexeze și noul grafic.

Cât timp am fost membru al Senatului României și apoi membru al Guvernului nu m-am implicat, niciodată, în elaborarea niciunei norme juridice fiscale ori de procedură fiscală. Mai mult, în toți acei ani, nici măcar nu am sugerat vreodată o posibilă soluție legislativă de principiu sau cu privire la o chestiune particulară.

De ce nu am făcut acest lucru, având în vedere că unii dintre cei care se consideră pe ei însiși ca fiind fiscaliști și ajunși, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, în funcții executive neimportante, au încercat, chiar cu agresivitate, să-și impună propria viziune în legislația fiscală națională?

Din respect pentru domeniul juridic în general și pentru materia dreptului fiscal în special, materie pe care o predau la Facultatea de Drept a Universității București de aproape 25 de ani, înțelegând că nu poți fi legiuitor și practician în același timp. Nu poți să și edictezi norma, iar apoi să propui interpretări ale aceleiași norme și s-o și aplici. Nu poți să participi la fenomenul legislativ într-un anume domeniu, încercând să-ți impui o concepție foarte clară pe care o ai despre un anumit lucru, deși ulterior vei aplica norma propusă tot de tine.

Un exemplu: sunt adeptul impozitării progresive. Argumentat. O țară care are nevoie de dezvoltare economică și cu un nivel de sărăcie care ne plasează pe penultimul loc în Europa nu se va putea dezvolta în sistemul cotei unice. Niciodată. Este elementar. Cu toate acestea, toată societatea românească este de părere că avantajele cotei unice sunt evidente. Personal mi se pare, la fel de evident, greșit. Dar nu acesta este subiectul. Încercam să explic, apelând la forța unui exemplu foarte simplu, de ce m-am abținut, în mod absolut, să particip la reglementarea în materie fiscală.

Pe de altă parte, ca avocat și cadru didactic în domeniul dreptului fiscal, chestiunile care mă preocupă în mod special în această materie sunt două:

• neafectarea dreptului de proprietate al contribuabilului prin impozitare;
• drepturile și garanțiile procesuale ale contribuabilului în confruntarea sa cu fiscul.

În prezentul editorial aș vrea să fac câteva considerații în legătură cu primul aspect, al neafectării dreptului de proprietate. În legătură cu al doilea, dacă prezenta publicație va găsi de cuviință și va fi interesată de cele susținute de mine poate, în viitor, îmi va da șansa să mă exprim, într-un alt editorial, și cu privire la a doua chestiune, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale contribuabilului.

Nu este cadrul aici să fac referire la doctrină sau jurisprudență sau să realizez o argumentație cu aparat critic specific unui studiu de specialitate. Este însă locul să povestesc unele întâmplări, pe alocuri hazlii, și să fac unele observații, cu speranța că decidenții legislativi, în înțelepciunea lor, se vor apleca și asupra acestor chestiuni.

Anul 2010. Sesiune la Senatul României. Ulterior alegerilor prezidențiale din 2009, în dorința de a da o majoritate parlamentară unui Guvern (condus la vremea respectivă de domnul Emil Boc) agreat de către Președintele României, în Parlament a apărut, ca urmare a unui fenomen blamat de toată lumea, respectiv traseismul politic, o nouă formațiune: Uniunea Națională pentru Progresul României.

Problema nu era că această formațiune decidea la nivel parlamentar și guvernamental profitând de un număr de parlamentari fără de care Guvernul nu putea supraviețui, problema era că această formațiune se ocupa și de „binele” românilor. Să nu fiu înțeles greșit. Nu am nicio îndoială cu privire la bunele intenții ale acestei formațiuni….școala le lipsea….și mă refer la școala în sensul propriu al cuvantului, pentru că „școala vieții” o aveau în mod evident.

Declarându-și scopul politic al apariției și existenței ca fiind propășirea poporului român și continua sa ridicare nu doar pe scara moralității, dar și a bunăstării, UNPR ne propune în toamna anului 2010, nici mai mult nici mai puțin, decât impozitarea anuală cu 1% a „marilor averi”. Proiectul, evident populist, dar de un populism caragialesc, blochează temporar capacitatea de reacție a parlamentarilor, care nu știau dacă e bine să se opună unei idei care propunea ca cei bogați să dea din averea lor pentru a contribui la avuția națională și mai ales pentru a reechilibra bugetul național.

Pe scurt, proiectul trece flueirând prin comisiile de specialitate ale Senatului României și ajunge în plen cu rapiditatea fulgerului, profitând de lipsa de reacție a parlamentarilor, dar și de comoditatea acestora care, gândindu-se că Senatul nu este camera decizională în materie fiscală, ar fi urmat ca deputații să se descurce finalmente cu această propunere și să și răspundă public de ce sunt de acord sau de ce se opun.

În fața acestui proiect am rămas consternat. Toată pregătirea mea juridică de mulți ani, evident inutilă în focul luptelor politice și al discuțiilor exclusiv în oportunitate și mai puțin în legalitate, îmi creea insomnii. Oare cum era posibil ca în camera superioară a Parlamentului României cineva să propună o formă de impozitare care avea ca efect exproprierea contribuabilului? Parcă scria în Constituție că exproprierea nu este posibilă decât pentru cauză de utilitate publică și cu despăgubire. Eu reținusem, deja nu mai știam dacă în mod greșit sau nu, că impozitarea nu poate afecta substanța bunului impozitat. Mai citisem prin jurisprudența CEDO că un impozit pentru a cărui achitare contribuabilul folosește resurse financiare din alte surse decât cele care fac obiectul impunerii are cel puțin o problemă cu asieta, dacă nu cu legalitatea propriu-zis.

Ce să mai spun de faptul că, în plenul Senatului, un coleg de la UNPR a venit și cu niște cifre, susținând că aplicarea impozitului de 1% asupra „marilor averi” va duce la reechilibrarea bugetului și acoperirea deficitului de încasări. Ne aflam în plin ridicol. Nu știam cum să explic unei săli paralizate de teama de a fi împotriva unei idei ce părea salvatoare și care ar fi întrunit „sufragiul” popular, care punea semnul egalității între bogăție și furt, că o asemenea propunere nu ar fi întrunit nici criteriile de impozitare medievale din Imperiul Otoman.

Nimeni nu avea o definire a „marilor averi”. Nimeni nu explica cum se va face evaluarea acestora. Nimeni nu punea în discuție faptul că impozitul propus era un impozit de natura impozitului pe avere, cu precizarea că existau două forme ale acestui impozit (impozitul pe sporul de avere, pe care-l întâlnim în special în Europa, și impozitul pe succesiuni, pe care-l întâlnim în special în America de Nord). Nimeni nu își punea problema că impozitul era discriminatoriu și că nicio definire, indiferent de pragul valoric, nu ar fi întrunit niciodată exigențele constituționale. Nimeni nu-și punea problema că, în fapt, aplicând un impozit asupra substanței averii, în fapt îi expropriem propriu-zis pe viitorii contribuabili etc.

În interpretarea inițiatorilor, „marile averi” erau cele imobiliare, întrucât evident, într-o gândire politică îngustă, ceea ce deranjează cel mai tare este vila vecinului: nimeni nu punea în discuție câștigurile de capital, de exemplu. Nimeni nu se gândea că imobilele făceau deja obiectul impozitării la nivel local și nimeni nu explica dacă exista vreo diferență cu privire la așezarea impozitelor locale și a noului impozit. Ideea de bază era haiducească: să luăm de la bogați și să compensăm pierderile bugetare cu ceea ce nu putem lua de la toți, pentru că sunt săraci. Mai era puțin și inventam modelul politic al juntei militare alese democratic pe valul de simpatie populară, sub condiția ca junta să-i nenorocească pe toți cei care nu merg cu tramvaiul.

Dându-mi seama că e nevoie și de puțin umor în această situație, am intrat în logica inițiatorului și, având în minte principiul reductio ad absurdum, am cerut cuvântul la dezbaterile în plen anunțând că invoc un articol din Regulamentul Senatului care îți dă posibilitatea, în situații excepționale, când reglementarea legală este de mare interes, de exemplu, să propui amendamente direct în Plen (în mod normal, conform procedurii parlamentare, amendamentele se propun în comisiile de specialitate, iar dacă amendamentul propus este respins, regulamentul dă posibilitatea inițiatorului amendamentului respins să-l susțină din nou în Plen).

Când am anunțat că vreau să propun un amendament la actul normativ care urma să rezolve problema deficitului bugetar al României, am fost „primit” ca și cum, în Adunarea de la București care l-a ales pe Cuza și a făcut Unirea Principatelor, l-aș fi susținut pe Vogoride.

Când vrei să demonstrezi ridicolul unei situații, trebuie să o tratezi cu toată seriozitatea posibilă. Iar propunerea trebuie să fie suficient de gogonată (dar spusă cu un aer serios, evident), încât să-i poți face pe oameni să înțeleagă cât de absurdă este propunerea pe care tocmai se pregătesc să o susțină. Ca atare, amendamentul propus de mine a fost următorul: am spus că, dacă impozitând cu 1% „marile averi” rezolvăm problema deficitului bugetar, în această situație eu propun ca impozitul să fie 2% și în acest fel să intrăm pe excedent bugetar și să facem rost și de bani pentru infrastructură.

Iar dacă ideea impozitării cu 1% anual, asupra substanței averii unei persoane, nu sună nimănui ca având o problemă cel puțin de constituționalitate, atunci am propus să impozităm cu 10% marile averi, ca să devenim creditori ai Uniunii Europene și, în acest fel, să scăpăm și de „coșmarul administrativ” al fondurilor europene. Iar dacă aplicăm 10%, nu doar că rezolvăm toate problemele, dar în câțiva ani scăpam de toate marile averi și aveam din nou condițiile propice de trecere la comunism, de data aceasta chiar într-o formă mai apropiată de teoria marxistă de bază și fără tancuri sovietice pe fundal.

Nu știu și nici nu cred că am fost singurul a cărui contribuție a determinat, până la urmă, să nu se voteze o asemenea inițiativă legislativă, cert este că ea nu s-a votat. Totuși, inițiatorii acesteia nu pare să fi înțeles prea mult, având în vedere că în programul politic al UNPR, până la alegerile din 2016, veți regăsi acest punct: introducerea impozitării marilor averi.

Ceea ce mi se pare însă și mai grav este că ideea și modelul fiscal al impozitării „marilor averi” a născut în reglementarea fiscală actuală, de lege lata ca să folosim un termen consacrat, un „pui” la fel de neconstituțional, care încalcă dreptul de proprietate și jurisprudență CEDO la fel de mult și care se bucură de aceeași cantitate de lipsă de logică ca și precedenta încercare: impozitul asupra imobilelor cu destinație nerezidențială.

Până la această ilustră idee a creării a două categorii de imobile din punct de vedere fiscal, adică imobile în care oamenii dorm (rezidențiale) și imobile în care oamenii dezvoltă diverse activități cu caracter economic (nerezidențiale), contribuabilul român plătea impozitul pe clădire și punct. În reglementarea actuală, dacă proprietarul unei clădiri închiriază imobilul către o firmă, va plăti impozitul pentru clădirile cu destinație nerezidențială. Oare de ce? Dacă se desfășoară activitate economică imobilul ocupă mai mult spațiu, ia lumina vecinilor mai mult decât dacă este rezidențial? Evident, nu există nicio rațiune economică sau fiscală pentru o asemenea distincție.

Nemaivorbind că impozitul este discriminatoriu în raport cu proprietarii deținători de imobile care se închiriază. În structura actuală de impozitare, un proprietar care închiriază un imobil pentru uzul unei familii poate lua o chirie de două sau trei ori mai mare decât un proprietar care închiriază un imobil pentru o activitate economică. Dar primul va plăti impozit pe imobilele cu destinație rezidențială, evident de câteva ori mai mic decât impozitul pe clădirile cu destinație nerezidențială.

Reglementarea legală prevede că, dacă proprietarul are înregistrat la fisc un contract de închiriere a imobilului la data de 31 decembrie a anului precedent, va datora pentru întregul an următor impozitul pe clădirile cu destinație nerezidențială, fără a lua în considerare că locațiunea poate înceta, de exemplu, la 15 ianuarie și imobilul să nu se mai închirieze deloc. De unde să ia proprietarul fondurile pentru achitarea impozitului pentru imobilele cu destinație nerezidențială? Din alte venituri evident. Și dacă nu are alte venituri, ce face fiscul? Scoate la licitație imobilul? Adică ajungem în situația în care contribuabilul de bună-credință, care nu poate plăti impozitul din cauze obiective, ajunge să fie deposedat de bunul ce face obiectul impozitării? O fi constituțională o asemenea situație? O respecta deciziile CEDO?

Ca să avem o idee vagă, plecați de la ipoteza că avem un imobil cu destinație de birouri cu valoare de impunere de 14.000.000 euro. Calculați și vedeți cât este impozitul și pe urmă să ne gândim de unde îl plătești, dacă respectăm condiția legală a faptului că este închiriat la 31 decembrie anul anterior, dar contractul expiră la 15 ianuarie, proprietarul urmând să plătească impozit pentru imobil nerezidențial pe tot anul, fără a încasa nici măcar venit din chirie. Și dacă este închiriat, în mod evident, vei plăti din chiria încasată. Pentru mine, este evident că aici s-a găsit o metoda simplă, dar neconstituțională și nelegală finalmente, de a crește masiv cota unică. Sau poate greșesc eu…

Legiuitorul prevede că, la fiecare doi ani, cei care dețin imobile cu destinație nerezidențială, trebuie să facă raport de evaluare a acestora, pentru ca fiscul să poată stabili baza la care se raportează impozitarea. O asemenea cerință nu ar fi posibilă, într-o opinie personală, decât dacă cineva are interese economice (de natura conflictului de interese) în zona activității evaluatorilor, cărora li se dă de lucru fără să fie nevoie. În orice ipoteză, ideea că valoarea unui imobil fluctuează semnificativ o dată la doi ani – și o face atât de semnificativ încât să determine o creștere a bazei de impunere atât de importantă încât fiscul să fie păgubit în absența unei actualizări – este evident aberantă.

Dar această reglementare a impozitului pe imobilele cu destinație nerezidențială are ca efect evident exproprierea parțială sau totală, într-un anumit termen, a proprietarului. Aplicarea unui procent anual atât de mare din valoarea intrinsecă a unui imobil este o formă directă de expropriere.

Care este diferența între impozitarea UNPR-istă și umoristică de altfel a „marilor averi” care erau compuse din clădiri și terenuri în inițiativa din 2010 și distincția inventată în noul Cod fiscal la capitolul impozitării imobilelor cu destinație nerezidențială? Evident, niciuna.

Pentru aplicarea acestui impozit s-a obosit legiuitorul primar sau secundar să definească „activitatea economică”? Un ONG care închiriază un imobil are activitate economică? O gradiniță sau o școală care închiriază un imobil are activitate economică? Evident, nu. Vă întrebați cum consideră fiscul imobilele închiriate pentru desfășurarea unor asemenea activități? Le consideră ca fiind imobile cu destinație nerezidențială (le consideră așa, pentru că așa vor ei….și n-ai decât să-i dai în judecată etc.), deși reglementarea legală este clară.

Veți observa, unii dintre dumneavoastră, că școlile nu plătesc impozit deloc. Absolut corect, dar proprietarii care le închiriază spațiu de desfășurare a activității vor fi informați că dețin imobile cu destinație nerezidențială. Justificarea fiscului? „Îndrumări” de la ANAF pe care nimeni nu le-a văzut.

În fapt, cred că cineva care nu a avut curajul politic de a spune că vrea să modifice cota unică a găsit această soluție, care însă este greșită din punct de vedere constituțional, civil, al dreptului de proprietate, este discriminatorie, este nejustificată economic, este abuzivă.

Am înțeles că e mare deranj pe la administrațiile financiare cu această impozitare…..învățătura bat-o vina (la aceea lipsă mă refer, firește).

Autor: Conf.univ.dr. Dan Șova

Editorialul Tax Magazine nr. 8/2017

Modificări aduse Codului Fiscal

Ordonanță a Guvernului nr. 25/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017

Vă rugăm să consultați Buletinul Fiscal nr. 24/august 2017 pentru mai multe detalii.

Modificări aduse Codului de Procedură Fiscală

Ordonanță a Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 708 din 31 august 2017

Vă rugăm să consultați Buletinul Juridic nr. 6/septembrie 2017 pentru mai multe detalii.

Plata defalcată a TVA

Ordonanță a Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017

Vă rugăm să consultați Buletinul Fiscal nr. 23/august 2017 pentru mai multe detalii.

Depunere electronică obligatorie a anumitor declarații fiscale

Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.326/2 august 2017 privind declarațiile fiscale care se transmit prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanță, publicat în Monitorul Oficial nr. 649 din 8 august 2017

Vă rugăm să consultați Buletinul Fiscal nr. 20/august 2017 pentru mai multe detalii.

Diverse

Concediul şi indemnizația lunară pentru creșterea copilului

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/7 august 2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2016 privind concediul și indemnizația lunară de creștere a copilului. Începând cu septembrie 2017, valoarea indemnizației lunare de creștere a copilului a fi plătită din Bugetul de Stat persoanelor fizice îndreptățite va fi plafonată la suma de 8.500 RON.

Protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/7 august 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 7 august 2017

Vă rugăm să consultați Buletinul Fiscal nr. 21/August 2017 pentru mai multe detalii.

Proceduri privind transferul dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal şi accesoriilor aferente acestuia înapoi către creditor (“darea în plată”)

Ordinul Președintelui ANAF nr. 2.399/22 August 2017 pentru aprobarea Procedurii privind depunerea și soluționarea cererii pentru aplicarea dispozițiilor art. 111 alin. (2), lit. e) din Legea nr. 227/2015 în cazul în care darea în plată se face pe cale judecătorească, a Procedurii pentru anularea și restituirea impozitului pe venit din transferul dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal și accesoriilor aferente acestuia, precum și modelul și conținutul unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 681 din 22 august 2017

Printre alte informații metodologice, Ordinul menționează faptul că pentru a beneficia de exceptarea de la impozitul pe venit, aplicabilă doar pentru prima cerere de dare în plată, în situația în care aceasta se face pe cale judecătorească, contribuabilul trebuie sa depună o cerere oficială la organul fiscal central competent în 90 de zile de la data comunicării hotărârii judecătorești.

Totodată, o cerere oficială trebuie depusă de către contribuabil la organul fiscal central competent și pentru a beneficia de anularea sau restituirea impozitului pe venit și a accesoriilor aferente.

Modelele cererilor sunt prevăzute în anexele Ordinului.

Actualizarea metodologiei care trebuie utilizată de instituţiile publice pentru determinarea cotelor de venituri din activităţile agricole

Hotărârea Guvernului nr. 568/10 august 2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 330/2014 privind Metodologia de stabilire a normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activități agricole, publicată în Monitorul Oficial nr. 662 din 10 august 2017

Se actualizează Metodologia utilizată de instituţiile publice pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor obţinute din activităţi agricole. Actul normativ a intrat în vigoare la data publicării in Monitorul Oficial şi va fi aplicat începând cu veniturile obţinute în cursul anului 2018.

Scheme de ajutor de stat și de minimis

Hotărârea Guvernului nr. 532/27 iulie 2017 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 864/2016 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice și fizice care desfășoară activități economice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha” și a Procedurii de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privata a persoanelor juridice și fizice care nu desfășoară activități economice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 1 august 2017

Hotărârea de Guvern modifică și completează anexele 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 864/2016.

Ordin al ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 263/27 iulie 2017 privind modificarea si completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare și control, precum și a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, publicată în Monitorul Oficial nr. 627 din 2 august 2017

Ordinul modifică și completează anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare și control, precum și a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat nr. 1.066/10 august 2017 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute in cadrul Programului național multianual de microindustrializare, publicat în Monitorul Oficial nr. 667 din 16 august 2017.

Ordinul aprobă procedura de implementare, prevăzută în anexa la Ordin.

Ordinul nr. 2.379 / 7 septembrie 2017 pentru modificarea și completarea precizărilor privind structura codurilor IBAN aferente conturilor de cheltuieli și venituri bugetare, precum și conturilor de disponibilități deschise la unitățile Trezoreriei Statului, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor publice nr. 1.271 / 2004.

Ordinul prevede structura codurilor IBAN aferente conturilor deschise la Trezoreria Statului pentru plata defalcată a TVA, atât pentru persoanele impozabile cât și pentru instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA.

De asemenea, Ordinul menționează că în perioada 1 octombrie 2017 – 31 decembrie 2017, sumele de TVA plătite în conturile de venituri deschise la unitățile Trezoreriei de instituțiile publice, pentru care a fost completat eronat codul IBAN al beneficiarului (nu are structura corectă), se redirijează către codurile IBAN corespunzătoare.

Prin excepție, nu se redirecționează ci trebuie returnate sumele plătite în baza unor ordine de plată care menționează un cod IBAN care nu corespunde unui cont de TVA deschis la respectiva unitate a Trezoreriei.

Începând cu 1 octombrie 2017, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA pot opta pentru aplicarea regimului de plată defalcată a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017. Notificarea se va face prin transmiterea formularului 086, aflat la acest moment în dezbatere publică.

Persoanele care aplică opțional regimul de plată defalcată a TVA beneficiază de următoarele facilităţi de natură fiscală:

• o reducere cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2017;

• anularea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, inclusiv.

Facilitatea privind anularea penalităților de întârziere se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

•  toate obligaţiile fiscale principale reprezentând TVA, restante la data de 30 septembrie 2017, inclusiv, precum şi cele stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 30 septembrie 2017, cu termen de plată după această dată, se sting prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală, până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv;

•  dobânzile aferente obligaţiilor fiscale prevăzute la lit. a) stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor fiscale principale se sting prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală, până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv;

•  sunt stinse până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv, toate obligaţiile fiscale principale reprezentând TVA cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2017 şi 21 decembrie 2017, inclusiv;

•  contribuabilul are depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data de 31 decembrie 2017. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;

•  contribuabilul depune notificarea la organul fiscal central, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2017, inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

Pentru contribuabilii care aplică opțional sistemul de plată defalcată a TVA și au notificat organul fiscal central sunt relevante următoarele prevederi:

• penalităţile de întârziere care pot face obiectul anulării se amână la plată în vederea anulării. În acest caz, organul fiscal central emite decizie de amânare la plată a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA;

•  procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz, pentru penalităţile de întârziere amânate la plată potrivit lit. a) de mai sus;

•  penalităţile de întârziere amânate la plată potrivit lit. a) nu se sting până la data de 31 decembrie 2017, inclusiv.

Valabilitatea deciziei de amânare la plată a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA expiră în oricare din următoarele situații:

•  la data emiterii deciziei de anulare a penalităţilor de întârziere, dacă sunt îndeplinite condițiile amintite mai sus;

•  la data de 31 ianuarie 2018, în cazul în care contribuabilul nu respectă condiţiile de acordare a facilității fiscale. În această situaţie se repun în sarcina contribuabilului penalităţile de întârziere amânate la plată.

Următoare obligații nu sunt considerate obligaţii fiscale principale reprezentând TVA restanțe la 30 septembrie 2017:

•  obligaţiile fiscale principale reprezentând TVA pentru care s-au acordat şi sunt în derulare la data de 30 septembrie 2017 înlesniri la plată (eșalonări, amânări la plata obligațiilor fiscale, scutiri sau reduceri de majorări de întârziere), potrivit legii;

• obligaţiile fiscale principale reprezentând TVA stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii, la data de 30 septembrie 2017 (contribuabilul fiind obligat să renunțe la suspendare, pentru a putea accesa facilitatea).

Prin excepție de la regula de mai sus, s-a instituit posibilitatea de a beneficia de aceste facilități inclusiv pentru contribuabilii care la data de 30 septembrie 2017 beneficiază de eşalonarea la plată inclusiv a obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, precum şi  pentru cei care obţin eşalonarea în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2017 şi 31 decembrie 2017.

Aceștia pot beneficia de anularea penalităţilor de întârziere, dacă îndeplinesc condiţiile de acordare a facilității, dar doresc şi menţinerea eşalonării la plată.

Facilitatea va consta în anularea penalităților eșalonate aferente TVA în măsura în care contribuabilul achită, până la data de 21 decembrie 2017 inclusiv, debitul principal reprezentând TVA și dobânzile ce au făcut obiectul eșalonării. Pentru acest contribuabil eșalonarea se va menține pentru celelalte tipuri de obligații fiscale supuse eșalonării.

Contribuabilii care, la data de 31 decembrie 2017, inclusiv, au cereri de rambursare în curs de soluţionare pentru care organul fiscal central respinge total sau parţial rambursarea beneficiază de anularea penalităţilor de întârziere dacă achită obligaţiile de plată de care depinde anularea, nestinse prin compensare cu sumele individualizate în cererea de rambursare, în 30 de zile de la data comunicării deciziei prin care se respinge rambursarea.

Pentru clarificarea și detalierea aspectelor menționate anterior, urmează a se emite prin ordin al ministrului finanțelor publice procedura de aplicare a facilităților fiscale cu privire la anularea penalităților, precum și un ordin ANAF care să reglementeze procedurile ce privesc unitățile bancare și de trezorerie, în a căror competență cade administrarea conturilor specifice de TVA.

Ce persoane sunt obligate să aplice sistemul de plată defalcată a TVA?

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, precum și instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA vor avea obligația, de la 1 ianuarie 2018, de a deschide și utiliza cel puțin un cont de TVA pentru încasarea și plata TVA. Conturile de TVA se deschid în lei și, după caz, în valută.

Persoanele impozabile și instituțiile publice, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligația să plătească TVA aferente achizițiilor de bunuri/servicii în contul de TVA al furnizorului.

Prin excepție, persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA nu au obligația să plătească contravaloarea TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii efectuate în contul de TVA al furnizorului.

Ce presupune mecanismul privind plata defalcată a TVA?

Mecanismul privind plata defalcată a TVA, cunoscut și sub denumirea split TVA, prezintă următoarele particularități:

• Se aplică pentru toate operațiunile taxabile din punct de vedere al TVA, pentru care locul livrării/prestării se consideră a fi în România;
• Conturile de TVA se deschid la unități ale Trezoreriei Statului sau la instituții de credit, iar structura contului IBAN trebuie să conțină șirul de caractere ”TVA” și atributul ”RO”;
• Conturile deschise la Trezoreria Statului se publică pe pagina Ministerului Finanțelor publice, nu sunt purtătoare de dobândă, iar costurile aferente deschiderii și comisioanele bancare se suportă de la bugetul trezoreriei, fără a fi percepute de la titularii de cont;
• În cazul în care furnizorii/prestatorii nu au comunicat contul de TVA beneficiarilor, aceștia din urmă au obligația să plătească suma reprezentând TVA în contul de TVA al furnizorului deschis la Trezoreria Statului;
• În cazul plăților parțiale a contravalorii bunurilor/serviciilor achiziționate, precum și în cazul unui avans, TVA care se plătește în contul de TVA al furnizorului se determină prin utilizarea procedeului sutei mărite, aplicabil în funcție de cota de impozitare aferentă. Beneficiarii care plătesc parțial o factură în care sunt înscrise operațiuni supuse mai multor cote de TVA și/sau mai multor regimuri de impozitare sunt obligați să aloce sumele plătite cu prioritate pentru operațiunile supuse regimului normal de taxare, în ordinea descrescătoare a cotelor;
• Rambursarea sumelor negative de TVA cuprinse în deconturi cu opțiune de rambursare se efectuează în alt cont decât contul de TVA, cu excepția cazului în care titularul solicită rambursarea în contul de TVA;
• Obligația de a vira în contul de TVA propriu, în termen de maximum 7 zile lucrătoare, a TVA aferentă încasărilor cu cardurile de credit/debit sau a substitutelor de numerar, precum și a diferenței între TVA aferentă încasărilor în numerar și TVA aferentă plăților în numerar efectuate într-o zi. În același termen se virează și TVA aferentă facturilor emise înainte de data de 1 ianuarie 2018 sau, după caz, înainte de data de la care aplică opțional plata defalcată a TVA;
• În cazul creanțelor cesionate, cesionarul are obligația să plătească în contul de TVA al furnizorului cedent valoarea TVA din factura care face obiectul cesiunii. În situația în care suma încasată de la cesionar este inferioară TVA din factura care face obiectul cesiunii, la data încasării acestei sume, furnizorul virează diferența în contul de TVA propriu.

Ce sume se încasează în conturile de TVA?

În conturile de TVA se încasează sume precum:

• TVA încasată aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii, inclusiv TVA aferentă avansurilor;
• sume reprezentând TVA aferentă încasărilor cu numerar sau prin card bancar;
• sume transferate din alte conturi de TVA;
• sume rezultate ca urmare a unor corecții de erori materiale;
• sume încasate ca urmare a corectării
• facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA;
• sume reprezentând TVA decontate între membrii grupului fiscal unic;
• dobânda aferentă contului de TVA, acordată de instituția de credit.

Ce plăți sunt permise din conturile de TVA?

Din conturile de TVA se pot face plăți de tipul celor detaliate mai jos, iar retragerile de numerar sunt interzise:

• TVA achitată în contul de TVA al furnizorului;
• TVA achitată la buget;
• sume transferate într-un alt cont de TVA deschis de titularul contului;
• sume rezultate ca urmare a unor corecții de erori materiale *);
• sume rezultate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA, pentru care restituirea se realizează într-un alt cont de TVA *);
• sume reprezentând TVA decontate între membrii grupului;
• sume transferate în contul curent al titularului deschis la aceeași instituție de credit sau în cont de disponibil distinct de la aceeași unitate a trezorerie *);
• comisioanele aferente contului de TVA percepute de instituția de credit.

*) Astfel de debitări se vor efectua în urma verificării realizate de organul fiscal, transferul urmând a se aproba în 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Ce operațiuni nu sunt supuse mecanismului de plată defalcată a TVA?

Pentru următoarele operațiuni nu se aplică sistemul de plată defalcată a TVA:

• Operațiuni pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei;
• Operațiuni supuse regimurilor speciale aplicabile microîntreprinderilor, agențiilor de turism, bunurilor second-hand, pentru aurul din investiții, pentru servicii electronice sau regimului special pentru agricultori

De când se aplică split TVA?

Plata defalcată a TVA se aplică în mod obligatoriu începând cu data de 1 ianuarie 2018, însă prin excepție persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA pot opta pentru aplicarea acestui mecanism începând cu data de 1 octombrie 2017, beneficiind de anumite avantaje fiscale.

Organul fiscal înființează “Registrul persoanelor ce aplica plata defalcată a TVA”, iar persoanele ce au optat pentru acest sistem vor aplica plata defalcată a TVA începând cu ziua următoare celei în care au fost înscrise în acest registru.

Care sunt facilitățile pentru aplicarea anticipată?

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru plata defalcată a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017 beneficiază de următoarele facilități:

• O reducere cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2017;
• Anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, inclusiv, dacă sunt îndeplinite anumite condiții prevăzute expres în lege.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor:

Actul normativ stabilește expres care fapte constituie contravenție, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții ca, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni, precum și sancțiunile aplicabile. Acestea pot avea valori semnificative. Cu titlu exemplificativ amintim:

• Plata TVA către furnizori/prestatori aferentă achizițiilor de bunuri/servicii în alt cont decât contul de TVA al furnizorului, dacă nu se realizează corecția plății în termen de 7 zile. Contravenția se sancționează cu o penalitate de  0,06%/zi din suma plătită eronat;
• Plata TVA într-un alt cont al furnizorului decât cel de TVA, dacă eroarea nu este corectată în maximum 30 de zile. Contravenția se sancționează cu o amendă egală cu  50% din suma reprezentând TVA plătită eronat în alt cont decât contul de TVA al furnizorului/prestatorului;

În fiecare an, la cursul de Drept fiscal, deschid cursul dedicat taxei pe valoarea adăugată explicându-le studenților că legiuitorul român a dat dovadă de o cumplită lipsă de imaginație și înțelegere atunci când a definit taxa pe valoarea adăugată drept un impozit indirect care se face venit la bugetul de stat. Încerc să îi conving că acest impozit indirect poate fi mai ușor înțeles dacă ne raportăm la cele patru caractieristici esențiale ale taxei pe valoarea adăugată, așa cum au fost acestea decelate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru că TVA-ul nu presupune memorarea unui șir de versete, ci înțelegerea unui mecanism fiscal complex.

La polul opus, majoritatea afacerilor românești care ajung în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene îmi întăresc ideea că judecătorii europeni înțeleg puține despre TVA-ul românesc și pronunță hotărâri interpretative în consecință, incluzând printre paragrafe gafe pe care Ben Terra și Peter Wattel le-ar numi red herrings.

Iată și câteva posibile explicații pentru acest lucru.

În Uniunea Europeană, toți actorii par să conștientizeze faptul că TVA-ul este într-adevăr un impozit complicat, care trebuie gestionat cu atenție. Tocmai de aceea particularii apelează de regulă la experți contabili, consultanți fiscali sau avocați specializați în materie de TVA pentru structurarea unei afaceri înainte de semnarea vreunui contract.

Pentru a putea oferi o consultanță de calitate, categoriile profesionale mai sus menționate dedică timp studiului și populează cursurile sau conferințele de specialitate. Funcționarii fiscului însuși se perfecționează atât pentru a putea să explice contribuabilului cum anume se aplică în mod corect regulile sistemului comun de TVA, cât și pentru a putea descoperi și sancționa fraudele în materie de TVA.

În fine, magistrații lasă deoparte celelalte domenii ale dreptului public care ar putea ajunge în atenția unei instanțe de contencios administrativ și fiscal și se specializează în litigiile referitoare la TVA (cazul London VAT and Duties Tribunal este poate cel mai elocvent în acest sens). Per ansamblu, un sistem în care un număr semnificativ de participanți se vaccinează împotriva necunoscutelor TVA-ului crează acel herd effect pe care și-l dorește orice medic, pentru că doar așa este protejată într-o mare măsură întreaga populație de riscurile unei epidemii.

Într-un asemenea sistem, în care vaccinarea e oarecum obligatorie, principiile sunt corect înțelese, iar inspecțiile fiscale nu au drept unic scop privarea contribuabilului de dreptul de deducere a TVA-ului, de teama Parchetului care instrumentează un dosar penal, a Curții de Conturi care amenință cu represalii pe partea de evaluare a veniturilor sau a golului temporar de casă din bugetul public.

Într-un asemenea sistem, la o întrebare despre TVA contribuabilului nu i se răspunde în doi peri cu tradiționalul Sunt mai multe opinii, lasă că te înțelegi dumneata cu inspecția fiscală dacă vine. Într-un asemenea sistem, codurile de TVA nu se anulează pentru că un contribuabil nu și-a ridicat într-o zi corespondența și nu s-a prezentat cu Săru’ mâna, Declarația 088 completată și o ștampilă pe timbru la camera 4. Într-un asemenea sistem, nu este nevoie să virăm TVA-ul într-un cont separat, pentru că funcționarii fiscului își fac treaba pentru care sunt plătiți, fără a fi stresați că e închidere de lună și că au de depus declarații fiscale pentru contribuabilii gestionați de soție, care nu fac niciodată obiectul unei inspecții fiscale.

La polul opus este TVA-ul românesc. Cu decorul, umorul și tragismul unui Polițist, adjectiv.

Din păcate, afacerile românești în materie de TVA ajunse în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt privite într-o anumită manieră și soluționate în consecință pentru că sistemul românesc de TVA nu este nici analizat și nici înțeles corespunzător. Să începem cu mai vechea afacere Fatorie, în care Curtea de Justiție a decis simplist că un contribuabil trebuie să se informeze despre regulile TVA ce-i sunt aplicabile și că este dator să suporte sarcina TVA-ului dacă un control fiscal ulterior a descoperit că a aplicat eronat regulile privind taxarea inversă.

Totul bine până aici, cu o singură precizare: contribuabilul fusese informat chiar de către fisc asupra faptului că a aplicat corect regulile, plătind TVA în amonte și având siguranța exercitării dreptului de deducere; un an mai târziu, pentru că partenerul comercial intrase în insolvență fără a vira la buget ce încasase de la Fatorie, o altă echipă de inspecție fiscală din cadrul aceluiași organ fiscal a oferit interpretarea contrarie …

Cu ocazia dezbaterilor în afacerea Salomie și Oltean, judecătorii Curții se întrebau și ne întrebau sincer cum anume titularii a 133 operațiuni de vânzare n-au solicitat nicio interpretare de la fisc cu privire la existența obligației de înregistrare în scopuri de TVA. O întrebare care vine din incomprehensibilitatea unui sistem cu o atitudine regretabilă (ca să folosim eufemismul Curții) față de proprii cetățeni.

Mai recent, Dumitru Marcu. O altă afacere cu un pe cât de dezamăgitor, pe atât de simptomatic: într-un stat care nu a solicitat Comitetului de TVA o derogare de la regulile sistemului comun și nu a instituit legal taxarea inversă, nu poate exista o discuție despre taxarea inversă. Logic, absolut corect. Dar ce faci cu statul în care TVA-ul e o afacere locală, pe care juzii de Curte de Apel o tratează în echitate, fără aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe principiul dacă nu e (licență poetică, potrivită izului materiei) bani la buget, de unde salarii?

Chiar așa, să îndrăznesc oare formularea unei întrebări preliminare cu privire la posibilitatea României de a limita dreptul de deducere a TVA-ului pentru achizițiile de combustibil la 50%, în condițiile în care anterior O.U.G. nr. 34/2009 nu s-a obținut nicio derogare cu privire la posibilitatea restrângerii dreptului de deducere a TVA-ului?

Bottom line, TVA-ul continuă să fie în România un impozit prost înțeles și prost aplicat. Iar dacă ar fi să identific undeva o problemă, aceea ar fi în mod vădit la nivelul instanțelor de contencios fiscal. Oricât de prost transpusă ar fi legislația națională, ea poate fi corectată, oricât de proastă ar fi administrarea fiscală, deciziile în materie de TVA pot fi cenzurate. Singurul apt să facă acest lucru ar trebui să fie judecătorul de contencios fiscal, care ar trebui să aplice cu prioritate dreptul european. Pentru a vedea exact de unde ar trebui să pornească recuperarea decalajului, cităm din opera unui tânăr judecător de Curte de Apel: “În prezenta cauză reclamanta nu a contestat lipsa elementelor obligatorii ale înscrisurilor prezentate cu titlu de documente justificative referitoare la tranzacțiile cu cele trei societăți (…). Or, din procesele-verbale și raportul de inspecție fiscală depuse la dosarul cauzei rezultă că acestea au un comportament fiscal fraudulos derulat pe o perioadă îndelungată de timp. Aceste elemente coroborate conduc la concluzia că sunt corecte concluziile organului fiscal referitoare la caracterul fictiv al tranzacțiilor prin raportare la care s-au stabilit TVA și impozit pe profit suplimentar” …

Editorialul lunii în Tax Magazine nr. 7/2017

Ordonanța de urgență nr. 30 din 30 august 2017 (“OUG 30/2017”) a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 708 în data de 31 august 2017.

Cuprinsul OUG 30/2017

Prevederilor OUG 50/2015 modifică și/sau completează dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală („Codul de procedură fiscală”) în ceea ce privește:

– principiile aplicabile administrării creanțelor fiscale,

– răspunderea pentru plata obligațiilor fiscale,

– comunicarea actelor administrativ fiscale,

– înregistrarea fiscală, (v) inspecția fiscală,

– eșalonarea obligațiilor fiscale,

– executarea silită în materie fiscală etc.

Prevederi relevante

Documente furnizate organului fiscal în altă limbă decât limba română

OUG 30/2017 prevede că petițiile, certificatele și alte documente redactate în altă limbă decât limba română nu vor fi luate în seamă de către organul fiscal, în cazul în care contribuabilului i s-au solicitat traduceri iar acesta nu le-a furnizat organului fiscal.

Răspunderea pentru obligațiile fiscale ale persoanelor care desfășoare profesii liberale

OUG 30/2017 prevede că, în cazul în care bunurile afectate desfășurării activității independente ori profesiei liberale nu sunt suficiente pentru a acoperi obligațiile fiscale, vor putea fi urmărite și celelalte bunuri ale persoanei în cauză.

Răspunderea solidară pentru obligațiile fiscale ale debitorului

OUG 30/2017 prevede că emitentul unei scrisori de garanție/poliță de asigurare va răspunde solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale garantate, în cazul în care nu virează, la cererea organului fiscal, sumele stabilite prin scrisoarea de garanție/polița de asigurare, potrivit legii.

În plus, OUG 30/2017 prevede într-o manieră foarte generală faptul că persoanele care, cu rea-credință, au determinat acumularea obligațiilor fiscale / sustragerea de la plata obligațiilor fiscale de către debitorii pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței potrivit legii, vor răspunde în solidar cu debitorul pentru plata obligațiilor fiscale restante.

Comunicarea actelor fiscale

OUG 30/2017 armonizează prevederile din materia comunicării actelor administrativ fiscale cu dispozițiile Codului de procedură civilă (în materia comunicării actelor de procedură).

Refuzul de a furniza informații organelor fiscale

OUG 30/2017 exclude notarii publici și executorii judecătorești din lista persoanelor care pot refuza în mod legal furnizarea de informații către organele fiscale cu privire la aspecte de care au luat cunoștință în exercitarea activităților lor profesionale.

Înregistrarea fiscală

OUG 30/2017 prevede că, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile sociale, codul numeric personal va servi drept cod de identificare fiscală, în scopul administrării creanțelor fiscale datorate.

În plus, OUG 30/2017 prevede că instituțiile de credit vor solicita autorităților fiscale să furnizeze un cod de identificare fiscală ori de câte ori se solicită deschiderea unui cont bancar ori a unei căsuțe de valori de către nerezidenți care nu au un asemenea cod de identificare fiscală.

Declararea ca inactivi a anumitor contribuabili

OUG 30/2017 prevede că acei contribuabili: (i) față de care a fost deschisă procedura insolvenței în formă simplificată, (ii) se află în faliment, ori (iii) față de care a fost emisă ori adoptată o hotărâre de dizolvare, vor fi declarați inactivi numai dacă nu își îndeplinesc obligațiile declarative în interiorul unui semestru calendaristic.

Înregistrarea declarațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că declarațiile fiscale înregistrate în mod eronat la un organ fiscal necompetent se consideră înregistrate corect la data înregistrării lor la organul fiscal necompetent. Cu toate acestea, în cazul în care declarația este înregistrată direct la registratura organului fiscal necompetent, iar personalul respectivului organ sesizează că nu este organ competent, înregistrarea va fi refuzată iar contribuabilul va fi îndrumat către organul fiscal competent.

Inspecția fiscală

OUG 30/2017 prevede că selectarea perioadelor fiscale ce formează obiectul inspecției fiscale va fi realizată pe baza analizei de risc efectuată de organul fiscal.

În plus, OUG 30/2017 prevede că un control inopinat poate fi desfășurat în paralel cu o inspecție fiscală, pentru aceleași operațiuni și obligații fiscale ale debitorului, în cazul în care într-o procedură aflată în derulare sunt necesare constatări cu privire la operațiuni și obligații fiscale ce formează obiectul inspecției în derulare. În acest caz, inspectorii fiscali care desfășoară inspecția fiscală vor efectua și controlul inopinat.

De asemenea, durata efectuării controlului inopinat nu va fi avută în vedere la calculul duratei inspecției fiscale.

În plus, OUG 30/2017 prevede că inspecția fiscală desfășurată de organele fiscale centrale și locale poate să constea inclusiv în acțiuni de „prevenție și conformare”. Textul de lege nu elaborează în privința conținutului concret al acestor acțiuni.

Verificarea situației fiscale personale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește procedura de desfășurare a verificării situației fiscale personale, după cum urmează:

– este eliminată verificarea prealabilă documentară, ca fază distinctă a procedurii de control, fiind inclusă în analiza de risc ce stă la baza determinării persoanelor ce urmează a fi verificate;

– persoanele supuse verificării sunt informate despre începerea verificării prin comunicarea avizului de verificare, ce trebuie să conțină solicitarea către persoana în cauză de a furniza declarația de patrimoniu;

– durata verificării nu poate depăși 365 de zile de la comunicării avizului de verificare.

Termene de plată a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că termenul de plată a obligațiilor fiscale suplimentare rezultând din declarații rectificative este data depunerii respectivei declarații rectificative.

Obligații fiscale restante

OUG 30/2017 stabilește expres că un contribuabil nu va fi considerat a înregistra obligații fiscale restante în cazul în care suma obligațiilor sale restante este egală sau mai mică decât sumele pentru care a fost formulată o cerere de restituire sau rambursare.

Certificatul de atestare fiscală

OUG 30/2017 prevede că valabilitatea certificatelor fiscale emise pentru persoane fizice este de până la 90 de zile, cu excepția persoanelor care desfășoară activități independente ori profesii liberale.

Plata obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că, în ceea ce privește plata obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central și local, contribuabilul va efectua plata în contul unic, printr-un singur ordin de plată adresat Trezoreriei Statului. Tipurile de obligații fiscale pentru care se aplică aceste prevederi vor fi stabilite prin legislație ulterioară.

Ordinea de stingere a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede că modalitatea concretă de stingere a obligațiilor fiscale ale contribuabilului va fi comunicată acestuia numai în baza unei cereri scrise adresate organului fiscale.

Dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central, pentru care perioada fiscală este anuală
OUG 30/2017 prevede că dispozițiile privitoare la dobânda datorată pentru impozitele administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală se aplică și contribuțiilor sociale.

Penalități de întârziere

OUG 30/2017 prevede expres că nu se datorează penalități de întârziere cu privire la obligațiile fiscale principale pentru care se datorează penalitatea de nedeclarare.

Eșalonarea obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede modificări ale procedurii de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, în ceea ce privește:

– plata penalităților de întârziere;

– posibilitatea de a beneficia de plata diferențiată a ratelor de eșalonare;

– excluderea bunurilor perisabile din lista garanțiilor ce pot fi furnizate de către debitor pentru a beneficia de eșalonarea la plată;

– prelungirea de la 90 de zile la 180 de zile a termenului de plată a debitului restant înregistrat de către debitor la data comunicării deciziei de eșalonare și care nu formează obiectul eșalonării;

– posibilitatea de a include amenzile în obiectul eșalonării;

– în ceea ce privește debitorii cu risc fiscal mic, perioada în care nu au înregistrat obligații fiscale se modifică de la 6 la 12 luni;

– în plus față de amânarea la plată a penalităților, se prevede amânarea la plată și a unui procent de 50% din dobânda indicată în certificatul de atestare fiscală, corespunzătoare obligațiilor fiscale eșalonate la plată.

Garanții

OUG 30/2017 prevede, în categoria garanțiilor ce pot fi instituite la cererea organului fiscal, scrisoarea de garanție emisă de o instituție financiară nebancară, înregistrată în registrul Băncii Naționale a României pentru emiterea de garanții.

Măsuri asigurătorii

OUG 30/2017 stabilește în mod expres faptul că măsurile asigurătorii devin executorii la expirarea (i) termenului de 15 de la data comunicării către debitor a somației de executare sau, după caz, a (ii) termenului de 30 de zile de la comunicarea către debitor a somației de executare, în cazul popririlor; sau (iii) la expirarea suspendării executării silite.

În cazul în care sunt instituite măsuri asigurătorii iar organele penale sunt sesizate potrivit legii, OUG 30/2017 prevede că măsurile asigurătorii rămân în ființă până la soluționarea definitivă a cauzei penale, fie de către organele penale ori de către instanță, potrivit legii.
Debitorii (i) pentru care se aplică dispozițiile legii insolvenței și (ii) cei care nu dețin bunuri urmăribile au fost în mod expres excluși de la aplicabilitatea măsurilor asigurătorii.

Executarea silită a obligațiilor fiscale

OUG 30/2017 prevede anumite modificări în ceea ce privește executarea silită a obligațiilor fiscale, respectiv:

– executarea silită va fi desfășurată în mod diferențiat în funcție de sumele și vechimea obligațiilor fiscale;

– în cazul în care debitorul notifică organului fiscal intenția de a furniza o scrisoare de garanție / poliță de asigurare, executarea silită se suspendă sau, după caz, nu începe. Totuși, executarea va continua sau va începe dacă debitorul nu furnizează scrisoarea de garanție / polița de asigurare în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

– OUG 30/2017 abrogă prevederile anterioare ce permiteau instituirea popririlor asupra conturilor bancare ale debitorului numai după expirarea unui termen de 30 de zile de la data comunicării adresei de înființare a popririi.

– în cazul în care valoarea debitului este mai mare de 500.000 lei, nu se vor aplica sechestre asupra bunurilor mobile ori imobile ale debitorului, dacă valoarea acestor bunuri este mai mică de 1% din debitul restant.

Stingerea obligațiilor fiscale prin alte modalități

OUG 30/2017 cuprinde modificări în ceea ce privește executarea silită a debitorilor insolvabili, respectiv:

– categoria debitorilor insolvabili a fost extinsă cu privire la (a) debitorii care dețin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de executare silită și care (b) dețin în proprietate bunuri a căror valoare este mai mică de 1%, în cazul în care valoarea obligațiilor de plată este peste 500.000 lei.

– obligațiile fiscale datorate de debitori care desfășoară activități independente ori profesii liberale, precum și de asocieri și alte entități fără personalitate juridică, radiați din registrele în care au fost înregistrați potrivit legii, se anulează, după radiere, inclusiv în situația în care obligațiile au fost preluate de alți debitori.

– obligațiile fiscale sunt anulate și în următoarele cazuri:

(a) ulterior închiderii procedurii insolvenței, în situația în care creanțele nu sunt admise la masa credală, potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;

(b) ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situația în care creanțele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.

Executarea silită în cazuri speciale

OUG 30/2017 introduce un nou capitol (nr. XII1) cu privire la cazurile speciale de executare silită. Aceste prevederi vizează executarea silită a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, precum și executarea silită a debitorilor insolvenți.

Suspendarea actelor administrativ fiscale

OUG 30/2017 aduce anumite modificări regimului cererilor de suspendare formulate de contribuabili în temeiul Legii nr. 554/2004, respectiv:

– cauțiunea aplicabilă pentru formularea unei cereri de suspendare a unui act administrativ fiscal neevaluabil în bani este stabilită la suma de 1.000 lei;

– în cazul suspendării obligațiilor fiscale principale, obligațiile fiscale accesorii sunt de asemenea suspendate, chiar dacă sunt stabilite printr-un act fiscal distinct a cărui suspendare nu a fost solicitată.

– pe durata suspendării actului administrativ fiscal, contribuabilul nu datorează penalitate de nedeclarare.

– în cazul în care contribuabilul a consemnat cauțiunea pentru formularea unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu este necesară consemnarea unei noi cauțiuni pentru formularea ulterioară a unei cereri de suspendare potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004; prevederea se aplică numai dacă, la data soluționării cererii potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, cauțiunea este consemnată este efectiv consemnată la dispoziția instanței.

Contravenții

OUG 30/2017 introduce noi sancțiuni, după cum urmează:

– nedepunerea în termen a chestionarului pentru stabilirea rezidenței la plecarea / sosirea în România este contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 100 lei; și

– nedepunerea scrisorii de garanție / poliței de asigurare, în cazul în care contribuabilul și-a exprimat intenția în acest sens, este contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei, în funcție de calitatea contribuabilului.