Autor: Mihai Petre, Director, Global Trade, EY România

Indicele de Performanță în Logistică (IPL) pentru 2023, calculat pe baza a șase criterii și un algoritm transparent, publicat de Banca Mondială la fiecare doi ani, plasează România pe locul 51 din 139 de țări. Vestea bună este aceea că România se află în prima jumătate a clasamentului, după țări occidentale cu tradiție în comerțul internațional și activitate logistică cu îndelungat istoric în timp. Ca repere, Polonia ocupă locul 26, iar Olanda și Germania se află pe locul 3 în acest clasament.

Vestea mai puțin bună este aceea că scorul general al României, ca medie a scorurilor pe cele șase categorii de monitorizare este înregistrat și de alte cinci țări (Brazilia, Bulgaria, Cipru, Ungaria, Kuweit), iar înaintea acestei grupe de state, cu scorul de 3,2 sunt Croația, Cehia, Slovacia, Malta, Oman, Filipine, cu 3,3. Țările din fruntea clasamentului (spre care ar trebui să țintim, ca infrastructură și logistică a operațiunilor de comerț internațional), cu un scor aflat în intervalul 4 – 4,3, sunt Singapore (locul 1 și singura din lume cu 4,3), urmat de Finlanda, Danemarca, Germania, Elveția, Țările Jos, Austria, Belgia, Canada, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, cu 4. Cu alte cuvinte, acestea sunt elita în domeniul logisticii operațiunilor comerciale la nivel global.

Ce este IPL?

Indicele de Performanță în Logistică (IPL) măsoară performanța țărilor în șase dimensiuni-cheie ale logisticii: eficiența vămuirii mărfurilor, calitatea infrastructurii de transport, ușurința de a aranja transporturi internaționale, competența și calitatea serviciilor logistice, capacitatea de urmărire și monitorizare a încărcăturilor și frecvența cu care ajung la destinație în timpul programat.

IPL este un instrument interactiv de evaluare comparativă creat pentru a ajuta țările să identifice provocările și oportunitățile cu care se confruntă în ceea ce privește performanța lor în materie de logistică comercială și ce pot face pentru a-și îmbunătăți performanța. IPL permite comparații între 139 de țări, iar anul trecut a fost măsurată pentru prima dată viteza comerțului cu indicatori derivați din seturi mari de date care urmăresc transporturile.

De ce este important acest indicator? 

Pentru că una din componentele sale este „eficiența operațiunilor de vămuire a mărfurilor”, iar atât timp cât în România vămuirea în procedură normală (90% din operațiuni) va domina de departe vămuirea în procedură simplificată (doar 10% comparativ cu media europeană de 67%), este evident faptul că nu vom avea progres semnificativ pe acest index. Indexul IPL este, de altfel, unul dintre indicatori urmăriți cu atenție de marii jucători în comerțul internațional, atunci când decid modificarea, repozitionarea și relocarea lanțurilor de aprovizionare. Este adevărat, România a înregistrat progrese în ultimii ani în ceea ce privește eficiența logistică, dar încă se confruntă cu provocări semnificative, chiar dacă punctajul arată o îmbunătățire a poziției față de anii anteriori (locul 57, în 2018).

Țara noastră a avut punctaje variabile pe diferitele dimensiuni ale IPL, de la cel mai mic, înregistrat pentru Customs Services – 2,7, până la un maximum de 3,6 Timeliness, astfel: Tranking & tracing score – 3,5 International Shipments – 3,4, Logistic competence – 3,3, Infrastructure – 2,9. Altfel spus, competența serviciilor logistice și capacitatea de urmărire a mărfurilor sunt apreciate pozitiv, eficiența vămii și calitatea infrastructurii de transport sunt aspecte care necesită îmbunătățiri semnificative.

Comparațiile cu alte state europene, precum Germania, Țările de Jos și Belgia, care se clasează constant în topul indicelui IPL, datorită infrastructurii lor de transport de înaltă calitate, proceselor vamale eficiente și serviciilor logistice de nivel superior, nu ne avantajează. Aceste națiuni beneficiază de poziționarea geografică strategică, investiții substanțiale în tehnologie și o colaborare strânsă între sectorul public și cel privat. Dar putem învață din expertiza acestora și, eventual, adopta metode prin care infrastructura și logistica națională pot fi semnificativ îmbunătățite.

Performanța logistică este media ponderată a scorurilor obținute de țară la cele șase dimensiuni-cheie:

1) Eficiența procesului de vămuire (și anume, rapiditatea, simplitatea și previzibilitatea formalităților) de către agențiile de control la frontieră, inclusiv vămile;

2) Calitatea infrastructurii legate de comerț și transport (de exemplu, porturi, căi ferate, drumuri, tehnologia informației);

3) Ușurința de a organiza transporturi la prețuri competitive;

4) Competența și calitatea serviciilor logistice (de exemplu, operatori de transport, brokeri vamali);

5) Capacitatea de a urmări și localiza expedierile;

6) Promptitudinea cu care expedierile ajung la destinație în termenul de livrare programat sau așteptat.

Sistemul de vămuire a mărfurilor în România și în alte state europene

România, membră a Uniunii Europene, se conformează reglementărilor vamale comunitare, procedurile de vămuire și sistemele informatice aferente fiind gestionate de Autoritatea Vamală Română împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cu toate acestea, timpul mediu de procesare a mărfurilor rămâne variabil, iar întârzierile pot fi cauzate de infrastructura învechită și de lipsa unor sisteme de management al riscului bine dezvoltate.

Comparativ, țări precum Olanda și Germania sunt recunoscute pentru eficiența ridicată a operațiunilor de vămuire. Aceste țări au investit în tehnologii avansate și au dezvoltat sisteme de management al riscului care permit o procesare rapidă și sigură a mărfurilor. De exemplu, Portul Rotterdam utilizează un sistem de „vamă inteligentă” care integrează datele în timp real pentru a optimiza fluxul de mărfuri. Statisticile arată că aceste țări au un timp de procesare semnificativ mai scurt comparativ cu România.

Oportunități pentru România

România se confruntă cu provocări, precum infrastructura de transport învechită și procedurile vamale care pot fi îmbunătățite. În plus, este nevoie de o mai mare integrare a serviciilor logistice pentru a facilita transportul internațional. Cu toate acestea, există oportunități semnificative pentru dezvoltare, inclusiv modernizarea rețelei de transport și îmbunătățirea colaborării între autorități și furnizorii de servicii logistice.

Guvernul român și actorii din sectorul privat au început să acorde din ce în ce mai mult importanța necesară logisticii pentru creșterea economică și competitivitate. Inițiativele recente includ investiții în infrastructura de transport, precum și eforturi de simplificare a procedurilor vamale și de îmbunătățire a serviciilor logistice.

Poziția României în IPL 2023 reflectă o imagine mixtă, cu realizări notabile dar și domenii care necesită atenție sporită. Prin abordarea strategică a acestor provocări, România are potențialul de a-și îmbunătăți clasamentul în viitor și de a deveni un jucător logistic mai puternic pe scena internațională. Prin investiții strategice și reforme orientate spre eficiență, poate depăși provocările actuale și poate deveni un jucător competitiv pe piața logistică europeană. Îmbunătățirea indicelui IPL pentru România va avea un impact pozitiv asupra comerțului internațional și asupra economiei naționale în ansamblu.

Ediția 2023 a raportului privind indicele de performanță logistică (IPL) vine într-un moment în care perturbările lanțurilor valorice globale au evidențiat importanța crucială a sistemelor logistice. Din cauza acestor perturbări, reziliența lanțului de aprovizionare și implicațiile sale asupra securității naționale au apărut ca preocupări majore. Aceste preocupări sunt adesea legate de securitatea lanțului de aprovizionare – un aspect esențial într-o industrie a serviciilor puternic digitalizată și conectată la nivel mondial.

Autor: Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică, EY România

Convenția multilaterală pentru punerea în aplicare a măsurilor legate de tratatele fiscale în vederea prevenirii erodării bazei de impozitare și a transferului profiturilor – MLI – reprezintă un instrument juridic creat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și de G20. Scopul acesteia este de a implementa într-un mod rapid o serie de măsuri în tratatele fiscale (fără a fi nevoie de negocieri bilaterale), pentru a actualiza regulile fiscale și a reduce șansele de evitare/reducere a impozitelor.

MLI produce efecte, însă, în cazul în care ambele state contractante au ratificat MLI și fiecare stat contractant a inclus celălalt stat în lista de acorduri fiscale vizate de MLI, doar atunci când există o concordanță în privința modificărilor ratificate de cele două state (ambele jurisdicții optează pentru aceleași opțiuni), iar dispozițiile adoptate din MLI vor prevala asupra textului din tratat. Există însă și câteva excepții de la nevoia de a avea opțiuni simetrice, în ceea ce privește variantele referitoare la metodele de eliminare a dublei impuneri din care țările pot alege, precum și în ceea ce privește textul referitor la prevenirea utilizării abuzive a tratatelor.

Întrucât un număr semnificativ de tratate este vizat de modificările aduse prin MLI (România a inclus 87 de tratate în lista celor vizate de MLI,  iar țara noastră, la rândul ei, a fost inclusă de 67 de state pe listele lor), recomandarea noastră este să se acorde o mare atenție modificărilor aduse prin acest instrument. Este necesară o atenție sporită și o analiză amănunțită pentru a putea observa din timp impactul și pentru a vă asigura că toate obligațiile fiscale pe care le aveți sunt îndeplinite, ca urmare a modificărilor aduse prin acest instrument.

Pentru a veni în ajutorul contribuabililor, pe website-ul ANAF au fost publicate recent textele sintetizate pentru un număr de 55 de acorduri bilaterale, așa cum au fost ele modificate de MLI. Cu toate acestea, citirea acordurilor modificate, chiar și în această formă, se poate dovedi greoaie.

Opțiunile pe care le-a comunicat România cu ocazia ratificării instrumentului MLI au venit și cu unele surprize. Dintre acestea, amintim faptul că România putea opta pentru introducerea în acordurile sale a regulii privind taxarea veniturilor obținute de nerezidenți din înstrăinarea acțiunilor sau a drepturilor deţinute în entităţi a căror valoare este reprezentată în principal de proprietăţi imobiliare.

Potrivit acestei opțiuni, dacă o societate înstrăinează acțiuni într-o altă companie și mai mult de o anumită parte din valoarea acestor acțiuni sau drepturi provine din bunuri imobiliare (de regulă, într-un procent de peste 50%), atunci țara în care se situează proprietățile imobiliare poate avea dreptul de a taxa. În mod normal, țara respectivă nu ar avea acest drept, dacă tratatul nu ar conține această clauză.

România nu a optat pentru modificarea tratatelor vizate în acest sens, prin urmare deocamdată nimic nu se modifică pe această speță. Amintim însă că, deși pentru moment nu vor apărea clauze suplimentare de acest gen în acordurile pe care România le are, există deja tratate ce prevedeau asemenea reguli chiar și dinainte de MLI.

Instrumentul multilateral introduce și o serie de măsuri destinate să combată problemele generate de un tratament neuniform în jurisdicțiile semnatare cauzate de entități cu dublă rezidență sau entități transparente.

MLI propunea modificări pe care România a optat să le preia în ceea ce privește regula de departajare pentru rezidența entităților (altele decât persoanele fizice). Cu toate acestea, având în vedere nevoia de simetrie, e important de menționat că sunt foarte puține state care au optat pentru o poziție ca cea a României, astfel că, de fapt, puține acorduri vor fi modificate.

O zonă ce vine cu mai multe ajustări ale tratatelor are legătură cu tranzacțiile în care sunt implicate entități transparente. Astfel, în măsura în care știți că aveți tranzacții cu astfel de entități, vă sugerăm să verificați dacă în tratatul aplicabil dumneavoastră au intervenit modificări în acest sens. MLI produce deja efecte, de la 1 ianuarie 2024, în privința impozitării veniturilor obținute de nerezidenți, care se calculează și se rețin la sursă.

MLI poate fi definit, în cele din urmă, ca fiind un coș de opțiuni de prevederi fiscale, prestabilit, din care fiecare țară are dreptul să aleagă opțiunile pe care să le aplice într-un tratat cu un alt stat. Astfel că, va fi necesară o analiză atentă a fiecărei tranzacții desfășurate cu nerezidenții care ar intra sub incidența unui acord fiscal, tocmai pentru a identifica potențialele modificări aduse prin instrumentul multilateral.

Trebuie menționat însă că statele pot reveni oricând asupra opțiunilor, astfel că tabloul se poate schimba în orice moment. Prin urmare, recomandăm ca, periodic, să fie analizate tranzacțiile cu nerezidenții pentru a observa la timp aceste schimbări. Vor fi evitate, astfel, situațiile neplăcute, ca urmare a modificărilor în configurația instrumentului MLI și, evident, implicațiile neplăcute ce decurg din necunoașterea acestora.

Un procent de 97% dintre organizații la nivel global își revizuiesc modelele operaționale fiscale și financiare din cauza unor factori precum resursele din piaţa forţei de muncă, tehnologia, ritmul legislativ și costurile – arată sondajul pe teme financiar-fiscale derulat de EY la nivel internațional în sectorul serviciilor financiare – „EY Tax and Finance Operations Survey” – TFO 2023.

Industria serviciilor financiare se confruntă, la nivel global, cu presiuni economice și provocări sporite în materie de reglementare, ceea ce duce la necesitatea unor acțiuni transformatoare în zona fiscală și financiară. Se adaugă, în contextul internațional, și concurența în domeniul serviciilor financiare venită din partea unor „nativi digital”, adesea mult mai agili în ceea ce privește modalitatea de operare în piață.

Apariția BEPS 2.0, dar și a altor aspecte noi de raportare fiscală în timp real către autoritățile fiscale, înseamnă că entitățile din domeniul financiar-bancar vor avea nevoie de sisteme solide, de o gestionare adecvată a datelor și de personal calificat în domeniul financiar-fiscal.

Pentru a putea concura în acest mediu competitiv, societățile din domeniul serviciilor financiare trebuie să inoveze continuu și să optimizeze atât modelul lor de operare, cât și produsele pe care le oferă clienților.

Conform sondajului derulat de EY, băncile fac eforturi mari de transformare – 38% dintre lideri afirmând că ajustările făcute nu au rezultate satisfăcătoare în raport cu indicatorii de performanță. Din această perspectivă, un număr mare de companii din sectorul financiar, care se află într-un stadiu timpuriu al procesului lor de transformare, vor suporta consecințele unei schimbări necruțătoare, dacă nu accelerează ritmul.

Ce aduce BEPS 2.0 pentru sectorul serviciilor financiare?

Băncile și celelalte companii din domeniul serviciilor financiare, societățile de asigurări și managementul activelor au nevoie de un plan pentru a adresa un domeniu-cheie pentru industria serviciilor financiare, Pilonul 2 al programului OCDE privind erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS 2.0). Peste 82% dintre respondenții se așteaptă la un impact moderat sau semnificativ ca urmare a punerii în aplicare a BEPS 2.0, ceea ce  înseamnă că pregătesc un plan de acțiune pentru a îndeplini cerințele și a evita controversele fiscale.

Sondajul arată că 66% dintre companiile din domeniul serviciilor financiare spun că cel mai mare obstacol care împiedică funcțiile fiscale și financiare să-și îndeplinească scopul și viziunea este incapacitatea de a executa un plan sustenabil pentru date și tehnologie.

Totodată, 51% dintre entitățile din sectorul serviciilor financiare spun că personalul lor din domeniul fiscal trebuie să își dezvolte competențele tehnice în domeniul datelor, proceselor și tehnologiei în următorii trei ani.

Găsirea echilibrului potrivit de talente pentru a face față tuturor provocărilor actuale (și viitoare) va implica recrutarea de noi talente, perfecționarea și recalificarea talentelor existente și analiza nevoilor de co-sourcing cu parteneri externi.

Riscul pe care îl reprezintă toate cele de mai sus este evidențiat de faptul că, de exemplu, 34% dintre respondenții din sectorul bancar au avut un incident fiscal operațional important sau foarte important în ultimele 12 luni (alături de 58% care au avut un incident oarecum important).

Ca o notă specifică, sectorul asigurărilor a cunoscut turbulențe în ultimii ani din mai multe motive, inclusiv schimbarea standardelor de contabilitate, ceea ce determină o complexitate suplimentară în acest sector în adoptarea BEPS 2.0. Sondajul EY arată faptul că doar 19% dintre companiile de asigurări au finalizat o evaluare a impactului atât în ceea ce privește modelarea ratei efective de impozitare, cât și cerințele privind datele.

De asemenea, volatilitatea pieței bursiere globale continuă să fie o temă dominantă în domeniul managementului activelor – instabilitatea geopolitică, inflația persistentă și creșterea ratei dobânzii sunt trei factori-cheie care creează presiuni. În acest context, 76% din companiile de management al activelor declară că nu au un plan sustenabil în ceea ce privește datele și tehnologia, procent în creștere (față de 39% cât a fost rezultatul din sondajul anului 2022).

Cu privire la BEPS 2.0, managerii de active au fost mai predispuși decât ceilalți jucători din industria financiară să spună că schimbările ar avea un impact „minim” asupra strategiilor lor de planificare fiscală și a deciziilor de afaceri (29%, comparativ cu 16% per ansamblu în sectorul de servicii financiare). Dar, percepția unui impact minim nu ar trebui să întârzie pregătirea pentru BEPS 2.0.

Co-sourcing-ul devine o opțiune atractivă

Sondajul EY TFO arată că entitățile din sectorul serviciilor financiare au înțeles necesitatea de a se transforma, 97% dintre acestea declarând că au ca prioritate schimbarea modelelor lor de operare fiscală și financiară. Acest procent este în creștere, față de 87% în 2022 și 82% în 2018.

Așadar, domeniul serviciilor financiare va trebui să ia în considerare echilibrul dintre utilizarea resurselor interne sau externe. Co-sourcing-ul ar putea juca un rol esențial în acest sens, 96% dintre respondenții din acest domeniu spunând că este mai probabil să apeleze la co-sourcing pentru anumite activități fiscale și financiare în următorii doi ani, în creștere de la 64% în 2020. Această schimbare este un indiciu al amplorii imense a efortului implicat în transformare și al faptului că entitățile din sectorul serviciilor financiare au ajuns la concluzia că, pur și simplu, nu pot gestiona totul la nivel intern (sau că nu are sens să facă acest lucru).

„Multe instituții financiare s-au confruntat cu rezultate sub așteptări în urma eforturilor lor de transformare, dar recunosc că acest efort trebuie fără îndoială să continue”, este de părere Andra Caşu, Partener, lider Impozite directe, EY România, şi lider Asistență fiscală pentru servicii financiare – EY CESA. Mai mult, “orice rezultate nesatisfăcătoare de transformare vor conduce în ultimă instanță la dispariția de pe piață, într-un mediu în care inovarea este un factor determinant și perpetuu. În tot acest context, în mod deloc neașteptat, co-sourcing-ul devine o potențială soluție, care să aducă o gură de aer proaspăt și să permită remodelarea funcției financiar-fiscale în ton cu cerințele extrem de mari pe care le aduce legislația fiscală și reglementările conexe globalizate”.

Această concluzie este perfect aplicabilă și în România, unde sectorul serviciilor financiare evoluează în mod continuu, se aliniază tendințelor globale și desigur, menține o abordare prudentă.

“În același timp, modernizarea sectorului financiar și atenția continuă la inovare, dar și transformare prin talent și tehnologie, rămân factorii-cheie pentru perioada în care ne aflăm”, a concluzionat Andra Caşu.

• 84% dintre profesioniștii în prețuri de transfer semnalează riscul dublei impozitări din cauza reformelor fiscale globale 
• 75% menționează ca principale provocări sistemele neunitare și utilizarea ineficientă a tehnologiei
• Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Reformele fiscale de la nivel global, utilizarea ineficientă a tehnologiei și incertitudinea economică pun o presiune semnificativă asupra capacității companiilor de a asuma prețuri de transfer, potrivit ediției 2024 a studiului EY International Tax and Transfer Pricing Survey.

Prețurile de transfer reprezintă o funcție fiscală esențială pentru organizațiile din întreaga lume, prin care se gestionează tranzacțiile interne ale companiilor, printre care plățile transfrontaliere între filiale, închirierea de imobile și licențele de proprietate intelectuală (PI).

Companiile respondente preconizează că ne aflăm la debutul unei perioade de instabilitate a cotelor de impozitare efective, favorizată de anumiți factori, printre care se numără modificarea lanțurilor de aprovizionare, reformele fiscale globale și inflația.

Studiul, realizat la nivel mondial, în 47 de jurisdicții, în rândul a 1.000 de profesioniști în prețuri de transfer și al altor actori interesați, a constatat că 84% dintre respondenți spun că se confruntă cu un risc moderat sau semnificativ de dublă impozitare ca urmare a reformelor fiscale globale, iar 72% dintre aceștia au declarat că impozitele minime globale vor avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer. Se dublează nevoia de a avea un grad avansat de certitudine în prețuri de transfer.

Adrian Rus, EY România Transfer Pricing Leader: „Cele mai recente modificări introduse în reglementările fiscale românești ca parte a reformei fiscale globale vor schimba probabil modul în care companiile gândesc cu privire la certitudinea prețurilor de transfer și la cerințele lor operaționale de TP. Având în vedere numărul deja crescut de cazuri de controverse privind prețurile de transfer în România, este probabil ca numărul companiilor care iau în considerare obținerea certitudinii prin intermediul APA-urilor[1] încheiate cu autoritățile fiscale române să crească și mai mult în perioada următoare. De asemenea, eficacitatea programelor de soluționare a litigiilor – cum ar fi procedurile de acord reciproc – va fi pusă la încercare, deoarece numărul companiilor care se confruntă cu riscuri de dublă impunere ca urmare a inițiativelor din cadrul primului și celui de-al doilea pilon BEPS[2] va crește.”

Factori externi cu impact asupra strategiilor privind prețurile de transfer

Cascada presiunilor externe cu impact asupra deciziilor de business în general complică responsabilitățile liderilor funcției de prețuri de transfer. Dintre cei intervievați, 77% au declarat că inflația va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicilor lor privind prețurile de transfer în următorii trei ani, în timp ce 51% au declarat că majorarea ratelor dobânzii a afectat prețul datoriei intragrup pe termen mediu și lung.

Modificările aduse lanțurilor de aprovizionare și angajamentele față de obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ridică probleme suplimentare. 28% dintre respondenți și-au modificat politica privind prețurile de transfer pentru a reflecta politicile ESG, iar 42% au declarat că organizațiile lor și-au mutat producția în altă jurisdicție în ultimii trei ani din cauza problemelor geopolitice. Mai bine de șase din zece respondenți (62%) anticipează că modificarea lanțurilor de aprovizionare va avea un impact moderat sau semnificativ asupra politicii privind prețurile de transfer și în următorii trei ani.

Adoptarea tehnologiilor emergente pentru a stimula valoarea strategică

75% dintre respondenți au declarat că utilizarea ineficientă a tehnologiei reprezintă prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă, în timp ce 67% au considerat „calitatea slabă a datelor” drept prima sau a doua cea mai mare problemă cu care se confruntă. Interesant este faptul că 73% au declarat că investițiile în tehnologii operaționale mai sofisticate în domeniul prețurilor de transfer ar duce la o îmbunătățire moderată sau semnificativă a gestionării riscurilor, iar 88% au spus că se așteaptă ca tehnologiile în domeniul prețurilor de transfer să aducă economii pentru organizația lor în următorii trei ani.

Creșterea riscurilor impune nevoia de certitudine în materie de prețuri de transfer

Studiul a relevat o creștere spectaculoasă a numărului de companii care apelează la acorduri prealabile referitoare la prețuri (APP), care permit întreprinderilor să negocieze condițiile tranzacțiilor intragrup cu autoritățile de administrare fiscală pentru perioade multianuale înainte de depunerea declarațiilor fiscale, pentru a crea un mai mare grad de certitudine în ceea ce privește pozițiile lor de prețuri de transfer și mai multă valoare în contextul inițiativelor privind erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor (BEPS 2.0): 61% și 59% dintre respondenți au declarat că APP-urile bilaterale și, respectiv, multilaterale vor fi „foarte utile”, în creștere de la 34% și, respectiv, 30%, în 2021. În plus, 59% dintre respondenți au spus că APP-urile unilaterale vor fi „foarte utile” pentru gestionarea controverselor legate de prețurile de transfer în următorii trei ani, mai mult decât dublu față de 29% în 2021.

În ultimă instanță, politicile privind prețurile de transfer sunt susținute de fapte și date comerciale. Actualul peisaj al schimbărilor legislative și fiscale îi va determina pe profesioniștii din domeniul fiscal și al prețurilor de transfer să adopte un rol mai proactiv în colaborarea cu managementul companiei pentru a obține mai multă certitudine în ceea ce privește aspectele legate de prețurile de transfer și pentru a reacționa din timp la perturbările economice și geopolitice.

[1] APA – Asset Purchase Agreement – este un acord între un cumpărător și un vânzător care finalizează termenii și condițiile legate de cumpărarea și vânzarea activelor unei companii

[2] Base Erosion and Profit Shifting – erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor – reglementare internațională în prețurile de transfer

Autori:

Răzvan Ungureanu, Director, Impozite Directe, EY România,

Teona Braia, Manager, Impozite Directe, EY România

Istoric vorbind, stimulentele fiscale au fost o parte integrantă a setului de mecanisme fiscale pe care statele lumii le-au folosit pentru atragerea investițiilor străine directe. Facilitățile fiscale pentru companii capătă diverse forme (spre exemplu, amortizări accelerate, posibilitatea reportării pierderilor, deducerea suplimentară a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, posibilitatea de consolidare fiscală) și au fost, în general, introduse în scopul de a sprijini fie obiective economice mai largi, cum ar fi crearea de locuri de muncă sau nevoia de a atrage investiții străine directe, fie strategice, de exemplu facilitarea digitalizării, tranziția energetică și altele.

Stimulentele fiscale pot juca un rol important în sprijinirea afacerilor locale, sporirea productivității și impulsionarea creșterii economice. Reflectând această convingere, majoritatea țărilor lumii oferă diverse beneficii fiscale pentru a încuraja dezvoltarea afacerilor.

Scheme de stimulente fiscale oferite de România, Polonia, Republica Cehă și Ungaria

România oferă o paletă largă de facilități fiscale, chiar dacă unele dintre acestea au fost eliminate prin recentele măsuri fiscale, adoptate în toamna acestui an:

• Stimularea capitalizării societăților prin acordarea unor reduceri a impozitului pe profit/venitul microîntreprinderilor pentru companiile care au capital propriu pozitiv și în creștere în perioada 2021-2025, introduse prin OUG 153/2020.
• Scutirea de impozit pentru profitul reinvestit în: echipamente tehnologice, active utilizate în activitatea de producție și procesare, active reprezentând retehnologizare, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare. De asemenea, se poate aplica pentru investiții în programe informatice și dreptul de utilizare a programelor informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, puse în funcțiune și folosite în scopul desfășurării activității.
• Consolidarea fiscală din punct de vedere al impozitului pe profit – începând cu 2022, societățile pot forma o structură de grup fiscal din punct de vedere al impozitului pe profit. Practic, societățile care fac parte din același grup vor putea să își consolideze pozițiile de profit / pierdere fiscală și să datoreze impozit numai la nivel de grup fiscal. Această măsură permite recuperarea pierderilor fiscale în timp real, prin compensarea cu profitul realizat de alte entități din același grup.
• Alte facilități prevăzute de legislația fiscală vizează stimularea activităților de cercetare-dezvoltare – acestea privesc impozitul pe profit și impozitul pe veniturile angajaților care sunt implicați în proiecte de cercetare-dezvoltare.

Situația în alte țări din Uniunea Europeană (UE) și ce fel de facilități practică Polonia, Republica Ceha și Ungaria

Uniunea Europeană (UE)

Deși UE este renumită pentru politicile sale de armonizare, totuși normele fiscale rămân în principal în jurisdicția statelor membre. Această diversitate a condus la o varietate de stimulente fiscale în UE, fiecare stat membru structurând scheme proprii pentru a răspunde obiectivelor sale socio-economice specifice. În general, aceste stimulente se concentrează pe stimularea cercetării și dezvoltării, atragerea investițiilor străine directe, promovarea sustenabilității și încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii.

În timp ce stimulentele fiscale încurajează incontestabil inovarea și investițiile, variațiile pe scară largă între statele membre pot duce uneori la „concurență fiscală”, potențial dăunătoare pieței unice UE. Pentru a atenua acest lucru, UE are reglementări în vigoare pentru a preveni concurența fiscală dăunătoare și pentru a se asigura că stimulentele fiscale respectă regulile comunitare privind ajutoarele de stat.

Cu toate acestea, societățile care operează în UE sau care se gândesc să intre pe piața UE trebuie să examineze cu atenție stimulentele fiscale, ghidate de factori precum prezența geografică, sectorul și planurile de creștere, pentru a-și maximiza beneficiile.

Polonia

Anumite tipuri de venituri sunt enumerate în mod explicit ca fiind excluse din domeniul de aplicare al codului fiscal polonez și, ca atare, nu fac obiectul impozitului pe profit. Printre acestea se numără: veniturile din activități agricole, veniturile obținute ca ajutor de la organizații internaționale, activitățile culturale, de protecție a mediului, sprijinirea proiectelor publice de drumuri, rețele de telecomunicații și sisteme de alimentare cu apă în zonele rurale, caritate, sănătate și multe altele. Polonia este cazul de succes, dintre fostele țări comuniste, în care strategia de dezvoltare economică pe termen lung se îmbină cu rigoarea și măsurile de menținere a economiei naționale în zona competițională de vârf a Europei.

Exemple de facilități acordate companiilor poloneze: amortizarea accelerată, stimularea investițiilor, crearea noilor locuri de muncă, rezerva pentru investiții, zone economice speciale, impozit pe tonaj, stimulente pentru robotizare, prototipuri, angajați inovatori, pentru extindere, consolidare, stimulente pentru IPO. Deducerea suplimentară pentru activități de cercetare – dezvoltare oferă contribuabililor eligibili posibilitatea de a deduce suplimentar 100% din toate cheltuielile eligibile suportate în legătură cu cercetarea – dezvoltarea, sub rezerva anumitor condiții: începând cu 1 ianuarie 2022, toți contribuabilii care desfășoară activități de cercetare – dezvoltare pot deduce suplimentar 200% din cheltuielile de angajare suportate pentru angajații implicați în activități de cercetare și dezvoltare; centrele de cercetare-dezvoltare pot deduce suplimentar 200% din cheltuielile eligibile, procentul fiind dependent de statutul centrului de cercetare și dezvoltare (microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare).

Republica Cehă

Scutirile fiscale recunoscute includ amortizarea accelerată, stimulente pentru investiții pe scară largă, stimulente pentru ocuparea forței de muncă și stimulente pentru cercetare și dezvoltare. Companiile care realizează proiecte de cercetare și dezvoltare pot deduce din baza impozabilă o sumă suplimentară de 100% sau 110% din costurile de cercetare-dezvoltare eligibile, care poate fi solicitată în cazul în care costurile de cercetare și dezvoltare eligibile sunt mai mari decât în anul fiscal precedent. Nu poate fi solicitată nicio deducere pentru plățile de redevențe, costurile suportate pentru primirea de servicii și active necorporale de la alte părți și nici pentru costurile acoperite de subvenții.

Ungaria

Printre facilitățile prevăzute de legislația fiscală menționăm: amortizarea accelerată, stimulente fiscale pentru start-up-uri, stimulente fiscale pentru zona culturală, pentru ocuparea forței de muncă, subvenții pentru sport, investițiile în start-up-uri deja existente, dar care au început activitatea recent, credit fiscal pentru punerea în aplicare și exploatarea investițiilor și renovărilor efectuate în scopul creşterii eficienței energetice, fonduri de investiții imobiliare, impozitare amânată pentru promovarea creșterii întreprinderilor, stații de încărcare electrică.  Ungaria oferă un set larg de stimulente fiscale pentru cercetare – dezvoltare: costurile directe care sunt legate de cercetare – dezvoltare dintr-un an fiscal sunt deduse din baza fiscală, veniturile din redevențe sunt scutite integral, contribuțiile sociale pentru cercetători cu titlu științific sunt 0%, iar pentru restul angajaților care lucrează în proiectele R&D se poate obține o scutire maximă de 6,5%, cota de impunere fiind de 13%.

În concluzie

Într-un peisaj competitiv la nivel global, stimulentele fiscale rămân un instrument important pe care națiunile lumii le folosesc pentru a încuraja creșterea afacerilor și dezvoltarea economică. Prin stimularea investițiilor, a cercetării și dezvoltării, a IMM-urilor și întreprinderilor ecologice, aceste mecanisme promovează o economie robustă, durabilă și rezistentă. Observăm un accent sporit pentru utilizarea stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare în scopul de a alimenta în mod specific inovația. Această strategie nu numai că permite construirea unei culturi a descoperirii științifice, dar asigură și că aceste state rămân în pas cu progresele globale.

Există însă și provocări, precum concurența fiscală neloială, impactul general al acestor stimulente asupra revigorării întreprinderilor și accelerării progresului. Pe măsură ce țările continuă să își adapteze politicile fiscale la tendințele globale în schimbare, este relevant să urmărim cu atenție orizontul de evoluție al stimulentelor fiscale oferite de state, precum și impactul anumitor inițiative globale și europene asupra acestora. Un bun exemplu este impozitul minim global/pilonul II din BEPS 2.0., care va avea ramificații largi asupra corporațiilor, în sensul că facilitățile fiscale în forma aplicabilă astăzi ar putea avea un impact financiar pozitiv diminuat în unele cazuri.

Gabriel Biriș, avocat, Partener al Biriș Goran SPARL

Sunt convins că mulți sunt tentați să răspundă simplu: inflația este rezultatul crizei energetice generate de „operațiunea specială” a Rusiei în Ucraina. Războiul este, evident, una dintre cauze, dar, așa cum voi explica în cele ce urmează, nicidecum singura.

Să dăm timpul puțin înapoi, până în 2018, an în care România era deja la limita deficitului bugetar de 3% din PIB, limită depășită în anul 2019, când împotriva României s-a declanșat și procedura de deficit excesiv. Parlamentul a aprobat o serie de modificări la Legea pensiilor (Legea nr. 221/2018), modificări care urmau să crească cheltuielile cu pensiile de la 60 la 140 miliarde de lei, în numai patru ani. Cum pentru creșterea de 80 miliarde de lei (+150%) nu era prevăzută nicio sursă de finanțare, atrăgeam atunci atenția că o astfel de creștere este complet nesustenabilă și că singura metodă de echilibrare a bugetului va fi ajustarea obligației asumate prin (hiper)inflație. A venit!

Tot în anul 2018 am avut și două legi cu privire la supraimpozitarea producției de gaze.

Prima, Legea nr. 73/2018, a aprobat Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 și a introdus un prag suplimentar de impozitare de 80% pentru veniturile obținute de producătorii de gaz (în principal Romgaz și Petrom) asupra veniturilor ce depășeau 85 lei/MWh, eliminând și posibilitatea de a deduce investițiile din baza de calcul al acestuia. Rezultatul: din anul 2018 până în anul 2022, în lipsa investițiilor (ce nu mai puteau fi făcute din cauza lipsei ROI), producția de gaze naturale onshore și-a accentuat declinul natural și a scăzut cu aproximativ 20%, evident, în favoarea Gazprom, care și-a crescut cota de piață de la sub 5% la peste 20%…

Cea de-a doua, Legea nr. 256/2018 (cunoscută sub numele de „Legea Offshore”), a introdus un impozit suplimentar între 15% și 70% pentru veniturile ce urmau a fi obținute de către titularii acordurilor petroliere din Marea Neagra (BSOG, Exxon/Petrom), abrogând clauza de stabilitate prin care statul român garanta acestor investitori că nu va introduce impozite noi sau nu va majora impozitele existente (O.U.G. nr. 160/1999). BSOG a luat totuși decizia de a investi în exploatare și deja scoate cam un miliard mc/an, zăcământul principal (Neptun) cu o capacitate de cel puțin 10 ori mai mare rămânând încă fără decizie de a investi în exploatare, ceea ce face ca gazul să rămână pe fundul Mării Negre încă cel puțin cinci ani. Mai mult, Exxon s-a retras, Romgaz plătind pentru preluarea participației peste un miliard de dolari.

După cum se vede, decidenții politici de atunci au hotărât că România nu are nevoie de gazul românesc și nici de redevențele pe care acesta le putea aduce…

Ulterior, a venit criza din anul 2020, când guvernele au reacționat dur la pandemie, prin lockdown-uri pe care puțini dintre noi le vedeau posibile vreodată. Economia a intrat în „survival mode”, oamenii au fost, cu unele excepții, pur și simplu consemnați la domiciliu. Guvernele au tipărit munți de bani pentru a plăti sumele acordate cu generozitate companiilor și angajaților, masa monetară a explodat. Când anul 2021 a adus scăderea presiunii induse de pandemie, oamenii s-au reapucat să consume, să călătorească, să cumpere și altceva decât cele strict necesare, cererea a explodat. Imediat am „descoperit” însă că lanțurile de producție și transport fuseseră grav afectate de lockdown. Ceea ce, evident, a dus la explozia prețurilor.

Între timp, Putin a aflat că poate extrem de ușor șantaja și manipula Vestul autosuficient și foarte verde umblând la robinetul conductelor cu gaz, de care Vestul ajunsese extrem de dependent. Asta a și făcut: a redus volumele livrate. Acest fapt a generat explozia prețului la gaz, furnizând-i sumele cu care să-și finanțeze „operațiunea speciala” din Ucraina, începută în februarie 2022, creștere ce a adus alte scumpiri, amplificate și de decizii greu de înțeles, precum cea a Germaniei de a-și închide centralele nucleare sau de alinierea prețului energiei electrice la prețul energiei cele mai scumpe…

Mană cerească pentru politicienii noștri, atât pentru cei de la București, cât și pentru cei de la Bruxelles: războiul le-a oferit scuza perfectă pentru greșelile trecutului recent, vinovați pentru toate relele, inclusiv pentru inflație, devenind exclusiv Putin și Rusia lui!

Ce au făcut guvernanții noștri?! S-au urcat pur și simplu pe „val” și l-au folosit în modul cel mai cinic cu putință, în propriul interes. Avea Guvernul nostru nevoie de inflație? Evident, așa cum atrăgeam atenția încă din anul 2018, fără inflație era imposibil să ajusteze deficitul, ajustare fără de care inclusiv fondurile UE pot fi blocate. Inflația acționează în favoarea Guvernului din două direcții: crește veniturile din TVA și depreciază valoarea obligațiilor asumate (pensii, salarii etc). Iar inflația este puternic alimentată de creșterea prețurilor la gaze și la energie electrică, fără de care nimic nu se produce, nimic nu se mișcă.

La începutul lui februarie 2022 (înainte de război) am calculat și arătat că statul este principalul beneficiar al creșterii prețului la gaze, nici mai mult nici mai puțin de 95% din întreaga creștere de preț ajungând, prin intermediul redevențelor, al impozitului suplimentar, al impozitului pe profit și al dividendelor, în propria vistierie. 95 %!!! Mai nou, aproximativ același procent este colectat și din creșterile de preț la energie electrică, din aprilie 2022 guvernul instituind și un impozit de 80% pentru producătorii de energie electrică, prin O.U.G. nr. 27/2022. Să nu uităm și că principalii producători de gaz și energie electrică sunt, în mare parte, deținuți tot de stat…

Din grija pentru cetățenii săi, statul a plafonat prețul la gaze și la energie electrică atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru companii, promițând furnizorilor compensarea diferenței dintre prețul pieței și prețul compensat. Cât? Pentru 6 luni, oricât! Ce a făcut „prețul pieței”? Evident, a urcat la cer, alimentând încă și mai mult inflația. Până când să vină sumele promise de stat, furnizorii s-au împrumutat de la bănci ca să poată plăti traderilor „prețul pieței”. Traderii, pe care tot onor statul a uitat să-i impoziteze, și-au încasat miliardele de la furnizori, care le-au luat de la bănci, care acum așteaptă ca statul să plătească furnizorilor nici nu se știe cât… By the way, statul a încasat, numai pe primele 9 luni, vreo 30 miliarde de lei suplimentar din redevențele și impozitele pe gaze, energie electrică și TVA (pe inflație), fără să și plătească furnizorilor ce le datora (câteva zeci de miliarde, nu știm încă exact cât). Bani pe care nici nu i-a pus deoparte, deficitul pe primele 9 luni fiind de 41,7 miliarde de lei, cu doar 2,5 miliarde de lei sub deficitul bugetat (deși, cum spuneam, încasările suplimentare din inflație se apropie de 30 miliarde de lei)…

Să recapitulăm:

• statul a descurajat și descurajează, prin supraimpozitare, investițiile în creșterea producției de gaze și energie electrică;
• statul este, de departe, marele câștigător al prețurilor la gaze și energie electrică, prin impozitare directă și dividende;
• statul încasează sume consistente și din TVA suplimentar, ca urmare a creșterii prețurilor pentru cetățeni (atât la energie, cât și la restul);
• statul câștigă și din inflație, pentru că își reduce obligațiile asumate la pensii și salariile bugetarilor.

Ce credeți că va rezulta din acest imens conflict de interese în care statul nostru a intrat cu proprii săi cetățeni? În niciun caz ceva bun pentru noi…

Sună a apocalipsă? Nicidecum, trebuie doar să înțelegem ce (ni) se întâmplă ca să ne putem pregăti pentru ce va veni.

Autori:

• Mihai Petre, Director, Consultanță Comerț Internațional, EY România
• Cosmin Dincă, Manager, Comerţ Internaţional, EY România

Impunerea restricțiilor la import asupra intrării de mărfuri în Uniunea Europeană (de exemplu, originare din Belarus, Rusia, Iran, Ucraina) pe parcursul anului 2022 a condus la nevoia de o verificare mult mai atentă a dovezilor de origine nepreferențială emise de furnizorii străini. De exemplu, importatorii europeni care, deși nu achiziționează mărfuri din aceste teritorii, doresc să se asigure că acestea nu sunt originare din Rusia sau din alte țări supuse restricțiilor. Sau un alt exemplu concludent ar fi acela al mărfurilor supuse cotelor tarifare în Uniunea Europeană alocate în funcție de țara de origine și de balanța fixă alocată acestei țări ce permite neplata taxei adiționale de import de 25%.

În esență, la nivelul Uniunii Europene, originea nepreferențială a mărfurilor se calculează după regulile prevăzute de Codul Vamal Unional. Scopul acestor reguli este de a determina naționalitatea economică a mărfurilor ce sunt supuse unor măsuri de politică comercială în Uniunea Europeană (de exemplu, taxe anti-dumping, embargouri comerciale, măsuri de protecție și compensatorii, restricții cantitative sau contingente/cote tarifare).

Astfel, furnizorii străini care pun la dispoziție importatorilor europeni certificate de origine nepreferențială sau alte dovezi de origine trebuie să determine această origine ținând cont de regulile prevăzute de Codul Vamal al Uniunii Europene. În practică, de cele mai multe ori calculul de origine nepreferențială din spatele acestor certificate este efectuat în baza regulilor de origine aplicate în țara din care este expediat produsul (adică în baza unor reguli care pot fi diferite față de cele ale Uniunii Europene). În unele cazuri, acest calcul este chiar neefectuat.

Drept urmare, determinarea corectă a originii nepreferențiale a mărfurilor devine un element și mai important mai ales pentru companiile europene care importă bunuri supuse contingentelor tarifare sau care provin din țări supuse sancțiunilor internaționale.

Cum pot însă importatorii să se asigure că acest calcul este corect? În primul rând, să întrebe furnizorii de mărfuri/materii prime dacă determinarea originii s-a efectuat ținând cont de regulile aplicabile în Uniunea Europeană și, cel mai important, să obțină de la autoritatea vamală certificarea că acest calcul este într-adevăr corect. Instrumentul recomandat ar fi obținerea unei Informații Obligatorii de Origine (IOO) de la autoritățile vamale europene, un document certificat care verifică şi confirmă originea mărfurilor. S-ar evita astfel sancțiunile și costurile nedorite.

Declararea şi dovedirea originii mărfurilor atât în momentul procesării formalităților vamale, cât și ulterior, cade în responsabilitatea operatorilor economici importatori și reprezintă un element obligatoriu de menționat în declarația vamală. Esențial este ca aceștia să cunoască regulile de origine aplicabile la nivelul Uniunii Europene pentru evitarea oricăror plăți adiționale de taxe la import.

Autori:

• Diana Roșu, Director PwC România
• Ștefan Cristescu, Manager PwC România

Societățile folosite în scopuri de planificare fiscală agresivă, care conduce la minimizarea bazei de impozitare și, deci, la reducerea taxelor datorate sau la schimbarea jurisdicției de impunere, prin păstrarea activității operaționale și generarea profiturilor într-o țară, dar impozitarea lor și plata taxelor în altă țară, sunt vizate de directiva cunoscută drept ATAD III, cu implementarea propusă începând cu 1 ianuarie 2024.

Este vorba de o nouă inițiativă a Comisiei Europene, care a emis o formă preliminară a acestei directive, la finalul anului trecut, și prin care ar urma să introducă un test pentru identificarea entităților fără substanță economică, Shell Companies, care nu desfășoară de fapt nicio activitate economică. Această formă preliminară aduce amendamente la Directiva 2011/16/EU.

De ce este nevoie și de ATAD III, dacă există deja ATAD I și ATAD II?

Deși la nivelul Uniunii Europene există deja linii directoare cu privire la reglementarea substanței economice și a descurajării evitării impozitării (e.g., ATAD I, ATAD II, principii generale de prevalență a economicului asupra juridicului), noua inițiativă pune la dispoziție elemente concrete menite să uniformizeze abordarea autorităților fiscale atunci când este analizată realitatea unei entități.

O scurtă recapitulare a noțiunilor de bază: ATAD I introduce un set de reguli ca standard minim de protecție pentru Statele Membre ale Uniunii Europene împotriva evitării obligațiilor fiscale, în principal amintim: deductibilitatea costurilor îndatorării, reiterarea regulilor generale anti-abuz, reguli specifice aplicabile societăților străine controlate). Mai departe, ATAD II are rolul de a clarifica tratamentul neuniform al elementelor hibride. Mai exact, clarifică situațiile în care două jurisdicții implicate într-o situație de tratament neuniform ar trebui să refuze deducerea unei plăți care rezultă în neimpozitarea veniturilor, garantând astfel că impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile – de exemplu, există instrumente de finanțare care în țara debitorului generează dobânzi care ar reduce profitul și taxele aferente, în timp ce în țara beneficiarului, aceleași sume încasate reprezintă dividende neimpozabile.

Noile măsuri aduse de ATAD III vor stabili standarde de transparență în ceea ce privește utilizarea entităților paravan, astfel încât utilizarea abuzivă a acestora să fie detectată mai ușor de autoritățile fiscale.

Versiunea preliminară a directivei conturează trei criterii esențiale pe care le denumește gateway și prin care se va determina dacă o entitate este susceptibilă de a se califica drept entitate fără substanță economică:

• Peste 75% dintre veniturile entității în cei doi ani anteriori implementării directivei sunt „venituri pasive”. Acestea includ: dobânzi, redevențe, dividende și câștiguri de capital din cesionarea acțiunilor/părților sociale; venituri din asigurări și din activități bancare; și venituri din operațiuni de leasing etc.

Presupunând că directiva este implementată în 2024, companiile din România parte din grupuri multinaționale prezente și în țări cu tradiție în legislația holdingurilor (ex., Olanda sau Luxemburg) vor monitoriza veniturile aferente anilor 2022 și 2023 pentru verificarea acestei prime condiții. Deci operațiunile de astăzi pot determina viitorul unei societăți din România ce este parte dintr-un grup de multinaționale.

• Entitatea este implicată, în principal, în activități transfrontaliere, cu peste 60% dintre veniturile relevante generate din aceste activități sau transmise entităților străine.
• Entitatea a externalizat administrarea operațiunilor de zi cu zi și luarea deciziilor privind funcțiile semnificative.

Conform propunerii, dacă o entitate „bifează” toate cele trei criterii, va trebui să declare informații legate de substanța economică în declarațiile sale fiscale. Mai exact, societatea ar urma să declare aspecte precum: confirmarea deținerii unui cont bancar activ în UE; sediul propriu, cel puțin un director local independent sau angajat cu normă întreagă etc. Toate aspectele care ar urma sa fie declarate ar trebui însoțite de documente justificative.

Să luăm cazul concret al României: dacă, în urma analizei acestor informații, o societate operațională din România rambursează un împrumut și dobânda către o societate de tip trezorerie din grup (ex., Cipru), iar trezoreria este desemnată drept Shell Company, aceasta nu va putea beneficia de prevederile tratatului de evitare a dublei impuneri dintre Cipru și România (impozitul cu reținere la sursa la plata dobânzilor nu va mai fi redus de la 16% la 10%) sau de tratamentul fiscal expus în temeiul Directivei privind dobânzile și redevențele (care prevede in anumite condiții scutirea integrala de impozit a dobânzilor). Astfel, statul membru de rezidență al societății desemnate drept Shell Company (Cipru, în acest exemplu) fie va refuza emiterea unui certificat de rezidență fiscală, fie certificatul va fi emis cu rezerve, ceea ce va atrage atenția României asupra unei probleme fiscale latente.

Având în vedere prevederile formei preliminare ale Directivei și condiția de monitorizare a veniturilor înregistrate cu doi ani înaintea implementării, toate grupurile multinaționale ar trebui să demareze cât mai curând un audit intern al funcției fiscale din perspectiva impactului posibil al acestei directive și să ia măsuri de aliniere a fluxului operațional cu fluxul decizional.

Autor: Mihai Drăghici, Director, Consultanță, EY România

Prioritățile geopolitice se schimbă în întreaga Europă, iar energia nu face excepție

Actualul cadru geopolitic a forțat țările europene să își redefinească relațiile energetice și să inițieze măsuri rapide pentru a deveni independente din punct de vedere energetic. În ultimii zece ani, Europa s-a bazat în mare măsură pe petrolul și gazele rusești, în special țări precum Germania sau Italia, însă acest lucru este pe cale să se schimbe. După apariția conflictului dintre Rusia și Ucraina, discursul politic s-a concentrat pe modul în care Europa trebuie să întrerupă imediat importurile de gaze din Rusia și să se orienteze către alte surse. Prin urmare, Europa trebuie să găsească o soluție rapidă pentru a obține independența energetică, însă drumul către acest obiectiv este plin atât de provocări, cât și de oportunități.

Riscurile apărute în contextul actual

Tranziția întârziată: soluții pe termen scurt care amenință obiectivele pe termen lung

Statutul geopolitic actual a deschis ușile către oportunități, dar soluțiile pe termen scurt ar putea reprezenta pași înapoi în ceea ce privește realizarea decarbonării și a dezvoltării durabile. Astfel, mai multe țări au luat în considerare redeschiderea minelor de cărbune sau creșterea capacităților de producție ale acestora, în ciuda angajamentelor de reducere a emisiilor de GES. Din cauza temerilor legate de securitatea energetică, CE Oltenia urmează să își mărească capacitatea de producție pentru anul 2022. Cu toate acestea, de la începutul anului, CE Oltenia a depus proiecte din Fondul de Modernizare în valoare de 895 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei electrice, inclusiv pentru proiecte regenerabile.

Cadrul politic și de reglementare în întârziere

În plus, riscurile generate de conflictul actual sunt amplificate de utilizarea cu întârziere a combustibilului de tranziție din Marea Neagră. Proiectul Neptun Deep este în prezent suspendat, în așteptarea modificărilor la legea offshore. Până în prezent, proiectul de modificare a legii offshore a fost depus, în aprilie 2022, la Parlament, fiind susținut de coaliția de guvernare. În cel mai optimist scenariu, România ar putea începe să extragă gaze naturale din Marea Neagră în 2026. Până atunci, lipsa investițiilor în producția de gaze naturale va crește dependența de importuri și, în consecință, va avea un impact asupra parcursului țării către independența energetică.

Creșterea prețurilor

În timp ce Europa se concentrează pe punerea în aplicare a unor măsuri pe termen lung, pentru a obține independența energetică, pe termen scurt prețurile vor rămâne ridicate și volatile, provocând presiuni inflaționiste și alte efecte economice secundare. Întrucât în multe state asistăm la o creștere rapidă a prețurilor la combustibili și energie, guvernele vor juca un rol imens în protejarea consumatorilor și în accelerarea tranziției către o piață energetică mai ecologică și mai independentă.

Oportunități importante care trebuie explorate în redefinirea sectorului energetic european

Cea mai mare oportunitate este accelerarea tranziției către energia curată, iar creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile va aduce așteptări precum reducerea atât a utilizării combustibililor fosili, cât și a prețurilor pe piața energiei. Pentru a atinge aceste obiective, guvernele naționale și Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze pe finanțarea energiei regenerabile, a eficienței energetice și a noilor tehnologii.

Potențialul României de producere a energiei electrice cu emisii reduse de carbon

În contextul situației politice și economice actuale, România se află într-o poziție unică, având Marea Neagră ca un avantaj major, care poate accelera procesul de trecere la energia regenerabilă. Marea Neagră are un potențial masiv de generare a energiei eoliene – potrivit unui studiu publicat de Banca Mondială, România poate înființa parcuri eoliene cu o capacitate de până la 72.000 MW.

Atât energia eoliană offshore și onshore, cât și energia solară au o importanță strategică pentru sistemul energetic al României: până în 2030, ca parte a Planului național pentru energie și climă, România își propune să implementeze o capacitate suplimentară de energie eoliană de 2.302 MW și o capacitate de energie solară de 3.692 MW.

Energia hidroelectrică joacă, de asemenea, un rol foarte important în mixul energetic al României, reprezentând aproximativ 30% din mixul național de generare a energiei electrice. Pe termen lung, modernizarea centralelor electrice existente ar asigura o pondere constantă a producției provenite din surse regenerabile. Având în vedere că o parte importantă a activelor de producere a energiei hidroelectrice se apropie de sfârșitul primului ciclu de viață, este necesar să se implementeze un program complex de renovare, pentru ca energia hidroelectrică să rămână un pilon central pentru producția națională de energie electrică.

Energia nucleară a primit o atenție sporită în lumina taxonomiei ecologice a UE, fiind etichetată drept energie durabilă de către Comisia Europeană. Fie că este un pas intermediar al tranziției verzi sau nu, energia nucleară este cu siguranță pe agenda României. Având în vedere că Nuclearelectrica deține în mod constant o cotă de aproape 20% în mixul de producție de energie electrică, renovarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă până în 2030, precum și construcția viitoarelor unități nucleare 3 și 4 arată că energia nucleară reprezintă în continuare o oportunitate solidă de diversificare și, eventual, de obținere a independenței energetice.

În plus, construcția unui reactor nuclear modular de mici dimensiuni (SMR) în România, care urmează să fie finalizată până în 2030, este o dovadă a faptului că energia nucleară este aici pentru a rămâne în cadrul sistemului energetic național.

Tehnologii noi

La nivel european, conectivitatea rețelelor electrice este un subiect important, cu obiective precise: un obiectiv de cel puțin 15% de interconectivitate până în 2030. Pentru România, obiectivul este stabilit la cel puțin 15,4%. Prin măsurile și politicile definite în vederea dezvoltării infrastructurii electrice, România poate juca un rol important în arhitectura europeană prin dezvoltarea rețelelor inteligente, devenind un facilitator important. Contorizarea inteligentă reprezintă o măsură importantă, cu mult potențial în ceea ce privește atingerea unui nivel mai ridicat de eficiență energetică, ca punct de plecare pentru strategia de digitalizare, în beneficiul întregului ecosistem energetic.

În drumul către o Europă verde, cea mai recentă soluție de ultimă instanță care a primit atenție în ultimii ani și a devenit mai relevantă în contextul situației actuale este crearea de centrale electrice ecologice pe bază de hidrogen.

În ceea ce privește subiectul hidrogenului, studiile bazate pe propunerile din pachetul Fit for 55 privind utilizarea hidrogenului curat în industrie și transporturi arată că, până în 2030, în România va trebui să fie instalată o capacitate de electroliză între 1.470 MW și 2.350 MW. Atunci când se ia în considerare principiul adiționalității, acest lucru va necesita între 3 GW și 4,5 GW de noi surse regenerabile de energie care să fie instalate pe lângă capacitățile incluse în actualul Plan național pentru energie și climă.

Nu în ultimul rând, soluțiile bine stabilite de stocare a energiei electrice, cum ar fi bateriile, vor reprezenta, de asemenea, un pilon important pentru asigurarea stabilității rețelei în contextul tranziției energetice.

Programele de finanțare ale UE

Având în vedere conflictul actual din regiune, UE a lansat RepowerEU, un nou program care subliniază necesitatea de a acționa pentru o energie mai accesibilă, mai sigură și mai durabilă. Acțiuni urgente în ceea ce privește tendințele inflaționiste, stocarea gazului pentru asigurarea consumului din iarna viitoare și măsuri imediate de reducere a dependenței de gazul rusesc, cum ar fi accelerarea permiselor pentru energiile regenerabile sau creșterea panourilor solare, a pompelor de căldură și a economiilor de energie se numără printre acțiunile avute în vedere în cadrul acestui nou cadru energetic.

Acestea sunt susținute, desigur, atât de agenda Green Deal, precum și de fondurile UE disponibile pentru tranziția verde, inclusiv RRF, care a inclus 1,62 miliarde de euro alocate în cadrul componentei Energie, pentru investiții în capacități de producție și stocare a energiei eoliene și solare, capacități de producție de hidrogen verde, cogenerare, investiții în întregul lanț valoric al bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice, dar și pentru asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial.

De asemenea, 15 miliarde de euro pot fi accesate prin intermediul Fondului de modernizare în perioada 2022-2034, în cadrul a 8 programe-cheie care vizează investiții în surse regenerabile, infrastructură energetică, centrale electrice pe bază de gaz, energie nucleară, cogenerare, eficiență energetică și biocombustibili.

EY Energy FiT – platforma care identifică oportunitățile de finanțare din partea UE pentru proiectele legate de energie avute în vedere de investitori

EY România a dezvoltat platforma EY Energy FiT (“Finanțarea Tranziției”) având în vedere importanța strategică a investițiilor în sectorul energetic și diversitatea și complexitatea programelor care vor asigura finanțarea acestui domeniu. EY Energy FiT este o platformă online care își propune să ajute companiile locale să identifice oportunitățile de finanțare din partea UE pentru proiectele lor legate de energie.

Luând în considerare urgența continuă a dezvoltării sectorului energetic, EY România consideră că toți investitorii ar trebui să beneficieze de acces la cele mai bune îndrumări și informații și oferă o abordare simplă și intuitivă cu privire la modul în care companiile pot beneficia de fondurile UE și pot afla mai multe despre importanța tranziției energetice. Soluția este orientată către organizațiile care doresc să își transforme în realitate proiectele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de energie regenerabilă sau de eficiență energetică.

Companiile trebuie să revizuiască lista de bază a tratatelor de evitare a dublei impuneri ce li se aplică și să analizeze modificările pe care le implică noul Instrument multilateral de modificare a tratatelor pentru evitarea dublei impuneri (așa-numitul „MLI”). Motivul? În loc să elimine dubla impunere, așa cum s-ar putea crede chiar din titlu, prevederile ce vor intra în vigoare încă de la 1 iunie 2022 și vor produce efecte de la 1 ianuarie 2023 ar putea aduce, de fapt, incertitudine, complexitate, costuri de timp și chiar dispute fiscale. Aceasta a fost principala recomandare făcută de specialiștii EY agenților economici în cel mai recent eveniment online pe tema MLI.

Instrumentul multilateral este derivat din planul BEPS (base erosion profit shifting – „erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor”) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE. Acesta urmăreşte neutralizarea unor potențiale strategii de planificare fiscală a multinaționalelor, care să exploateze lipsurile şi neconcordaţele din legislaţiile fiscale naţionale, cu scopul de a transfera în mod artificial profituri către jurisdicţii cu un nivel de impozitare scăzut sau de a eroda baza impozabilă la nivel de grup.

„România, împreună cu alte 98 state, a aderat deja la acest instrument multilateral, care este în curs de implementare, însă lucrurile nu sunt nici pe departe simple. De aceea, companiile trebuie să cunoască implicațiile care pot apărea”, a declarat Raluca Popa, Partener Asociat, Departamentul Impozite directe, EY România. În plus, la fel ca toate instrumente derivate din BEPS, și MLI este extrem de tehnic. „Cum planul de acțiune BEPS vizează tocmai acele situații complexe prin care este erodată baza impozabilă și se realizează transferurile de profituri, pentru a-și putea atinge scopul, și Instrumentul multilateral este extrem de tehnic și complex”, a arătat partenerul EY.

Concret, MLI modifică tratatele fiscale încheiate între două sau mai multe părți. El nu va funcţiona precum un protocol de modificare a unui singur tratat existent, care să amendeze în mod direct textul Acordului Fiscal ce îi intră sub incidenţă. Cu alte cuvinte, scopul MLI este de a implementa rapid măsurile BEPS în materie de tratate fiscale – o singură modificare în locul a peste 3.000 câte tratate bilaterale sunt. Astfel, MLI se va adăuga la tratatele fiscale curente, modificând modul lor de aplicare – dar aceste modificări pot să difere de la caz la caz. În scopuri interne, unele țări pot dezvolta versiuni consolidate ale propriilor Acorduri Fiscale ce intră sub incidenţa MLI, acest demers nu este însă o condiție indispensabilă pentru aplicarea instrumentului, iar până atunci statele, printre care și România, vor trebui să apeleze la un instrument pus la dispoziție chiar de OCDE (matching tool), pentru a stabili modul în care un tratat de evitare a dublei impuneri este impactat de MLI.

Ca prim pas, MLI impune statelor să modifice în tratatele lor fiscale preambulul, pentru a sublinia în mod expres că, deși scopul tratatelor este evitarea dublei impuneri, aplicarea acestora nu poate în niciun caz crea oportunități de neimpozitare, impozitare redusă sau de evitare a impozitării, dar și să refuze acordarea beneficiilor acordate contribuabilului printr-un tratat fiscal de eliminare a dublei impuneri, dacă se va constata că scopul sau unul dintre scopurile principale pentru încheierea oricărui aranjament sau tranzacții de către contribuabil a fost tocmai obținerea respectivelor beneficii. Aceste modificări nu fac altceva decât să sublinieze încă o dată aplecarea către substanța economică a tranzacțiilor, aspect cu care suntem deja familiari de ceva vreme.

Doar că, așa cum sublinia Raluca Popa, MLI nu înseamnă un set de reguli pe care toată lumea trebuie să le aplice, așa cum este cazul DAC 6 (un alt instrument derivat din BEPS). Statele sunt libere să își aleagă anumite opțiuni în modificarea tratatelor, ba, mai mult, majoritatea opțiunilor necesită simetrie între țări pentru a se putea aplica. Cum ar fi, de pildă, noile reguli de rezolvare a conflictelor de rezidență fiscală. Concret, MLI va produce efecte dacă: ambele state contractante au semnat și ratificat MLI – acesta este încă un proces în derulare – din 99 de state semnatare, doar 70 au ratificat până la acest moment instrumentul (US nefăcând parte din aceasta listă); dacă fiecare stat contractant a inclus celălalt stat în lista de tratate MLI (adică Acordurile fiscale acoperite) – notabil că România nu a inclus tratatul cu Germania în listă, deci acesta nu este afectat de MLI – pe de altă parte, deși a selectat tratatul cu Elveția, întrucât aceasta din urmă nu a ales la rândul său să aplice MLI pentru tratatul cu România, nici acest din urmă tratat nu va suferi modificări (listele pot fi însă oricând revizuite în mod unilateral); dacă  există concordanță în ceea ce privește modificările ratificate de cele două state (adică ambele jurisdicții optează pentru aceleași modificări). În cazul în care nu există concordanță cu modificările ratificate de cele două state, MLI nu produce niciun efect (cu unele excepții).

„Pentru anumite țări, MLI reprezintă o modalitate nouă de stabilire a rezidenței fiscale a companiilor – nu în funcție de locul conducerii efective, ci prin negociere amiabilă între autoritățile fiscale”, avertizează și Răzvan Ungureanu, Director, Departamentul de impozite directe, EY România. Tendința este, în plus, aceea de a se da din ce în ce mai multă importanță procedurilor amiabile, ceea ce „ar trebui să pună în gardă companiile atunci când stabilesc locul unde se iau deciziile sau se desfășoară activitatea de management”, a explicat Răzvan Ungureanu. Cum statele sunt într-o competiție permanentă și acerbă pentru colectarea de impozite, devine evident că interesele pentru stabilirea rezidenței sunt contrare, ceea ce va duce la un proces de lungă durată și anevoios. Mai mult, pe parcursul derulării discuțiilor „amiabile”, tratamentul fiscal rămâne incert, compania plătind impozit în două state pentru aceleași activități.

Spre deosebire de poziția inițială a României la semnarea MLI în 2017, când optase pentru preluarea modificărilor legate de determinarea existenței unui sediu permanent, acum România a renunțat la această opțiune. În mod specific, fiecare jurisdicție participantă la MLI își poate rezerva dreptul ca anumite prevederi ale MLI să nu i se aplice, iar România a ales ca prevederile privind modificările legate de determinare a sediului permanent să nu se aplice tratatelor la care România este parte. Cu toate acestea, în principiu, MLI nu schimbă regulile jocului în definirea criteriilor de stabilire a sediului permanent existente deja în legislația OCDE – însă se apleacă asupra modului de definire în tratate a unor criterii importante.

O companie are un sediu permanent în altă țară atunci când desfășoară o parte din activități în țara respectivă și, prin urmare, trebuie să plătească impozit pe profit în acea țară pentru aceste activități. Este de la sine înțeles că, dacă această structură nu este stabilită de la bun început, va da naștere la dublă impozitare – mai precis, compania va plăti impozit pe profit pentru aceste activități atât în statul sau de rezidență, cât și în statul unde se desfășoară activitățile respective.

„Noi, în practică, vedem o atenție sporită a autorităților fiscale pe tema sediu fix/sediu permanent. Nu de puține ori sunt imputate sume importante companiilor în urma unor acțiuni de control, de aceea ne surprinde că România a renunțat între timp să preia aceste măsuri prin MLI. Vom urmări cu interes dacă în viitor vor apărea din nou modificări asupra acestei poziții”, a mai adăugat Cristina Muntean, Manager, Departamentul de Impozite directe, EY România.

 „Total inexplicabil, România a ales să nu aplice nici prevederile Convenției referitoare la arbitraj, cele la care contribuabilii pot apela atunci când consideră că au fost impozitați contrar prevederilor unui tratat de către jurisdicțiile contractante, iar autoritățile fiscale statale nu reușesc să ajungă la un acord amiabil în acest sens”, a avertizat și Alex Slujitoru, avocat, Băncilă, Diaconu și Asociații. Alegerea României creează un dezavantaj considerabil contribuabililor, care se văd, astfel, lipsiți de un sprijin real în constrângerea statelor în aplicarea unui tratament fiscal corect și coerent. „Practic, fără arbitraj, dacă jurisdicțiile contractante nu reușesc să se înțeleagă amiabil, așa cum se întâmplă frecvent în practică, nu există altă modalitate de deblocare a situației, contribuabilul fiind singurul prejudiciat”, a mai comentat Alex Slujitoru.